Crestinismul In Vechiul Testament.docx

  • Uploaded by: Coteț Stelian
  • 0
  • 0
  • October 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Crestinismul In Vechiul Testament.docx as PDF for free.

More details

  • Words: 2,432
  • Pages: 5
Creștinismul în primul rând are legătură cu numele lui Hristos. Înainte ca a creștinismul să fie numit după Hristos, Aceștia se numeau pre creștini. De ce creștini? Pentru că religia pe care o aveau era o religie monoteistă și pentru că foarte multe din slujbele care le aveau către acel zeu aveau o mare asemănare cu rânduiala pe care Dumnezeu a dat o Poporului ales, având mici diferențe și influențe adus de alte popoare și de trăirile credinței către zeul respectiv. Marea majoritate a popoarelor antice erau popoare care se închinau mai multor zei foarte puține dintre aceste popoare erau monoteiste. Printre popoarele monoteiste se află și poporul dac și triburile surori precum geți sciți. Popoarele monoteiste erau popoare care au descoperit pe Dumnezeu, gânduri altă denumire lui Dumnezeu, însă cu aceleași proprietăți și caracteristici dar mai puțin adâncite față de poporul ales cu care Dumnezeu a lucrat mai Intens în a fi pregătit de a accepta și primi pe fiul său Iisus Hristos. Popoarele monoteiste au cunoscut pe Dumnezeu prin cunoaștere naturală, adică adică din inițiativa omului prin care observând natura și sensurile din ea omul ajunge la concluzia unei cauze ultime pe care o numește Dumnezeu; dar și prin revelația naturală pe care o inițiază Dumnezeu către om. Dumnezeu sa arătat sau revelat popoarelor monoteiste prin cunoașterea supranaturală care înseamnă luarea la cunoștință de revelația supranaturală și este posibilă datorită auto revelării lui Dumnezeu. Există și un temei biblic pentru cunoașterea catafatica, adică care îl are pe Dumnezeu în vedere în raport cu lumea ca energie necreată și anume:“ Duhul lui Dumnezeu umple lumea“ și se găsești aceasta la înțelepciunea lui Solomon; „Duhul său Cel fără stricăciune este în toată lumea“ înțelepciunea lui Solomon capitolul 12 versetul 1; și „am văzut slava lui Slava ca unuia născut din tatăl plini de har și de adevăr“ Ioan capitolul 1 versetul 14. Pentru cunoașterea apofatică care are în vedere pe Dumnezeu ca esență divină astfel El este o realitate apofatică total deosebită veșnic intangibilă și incomunicabilã , există un temei biblic și anume „că pe Dumnezeu nu la văzut nimeni niciodată“ și totuși Isus Hristos la întrebarea lui Iacov „Doamne arată noua pe tatăl“, Isus a răspuns: „Iacob de atâta timp sunt cu voi și nu ai cunoscut că tatăl este în mine și eu în tatăl, dacă mă ați văzut pe mine la-ti văzut pe tatăl“. Un popor un popor precreștin monoteist este un popor care are și o cunoaștere mistică în Dumnezeu pentru că este experiența directă și întâlnirea personală cu Dumnezeu Unirea cu acesta, temeiul pentru aceasta este „credința lucrătoare prin iubire“ la galateni capitolul 5 versetul 6, 1 Corinteni capitolul 13 versetul 1: Dumnezeu se cunoaște numai în iubire și prin iubire, Iată una dintre cele mai importante caracteristici ale unui popor precreștin, iubirea. Ce popor afară de Israel este un popor care a avut iubire? Se cunoaște un singur popor care a avut roadele iubirii prin fapte că nu a dus războaie de cucerire ci numai de apărare a teritoriului și anume poporul dacic. Există un temei biblic pentru acesta: „cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu căci Dumnezeu este iubire „ Ioan capitolul 4 versetul 8. Un popor monoteist un popor precreștin este și acela care îl cunoaște pe Dumnezeu prin încercările experiențele în relație cu celelalte popoare, astfel există posibilitatea de experiențe negative și anume prin necazuri nenorociri războaie suferință sub orice formă a poporului adus de către alt popor. Ce neam a fost atât de asuprit fără să ridice mâna asupra asupritorului lui? Poporul dac, prin războaiele avute, unele câștigate și altele necâștigate, a fost pentru acest popor o școală a lui Dumnezeu, o școală care i-a adus smerenia. O altă cale prin care se cunoaște că un neam este precreștin, este Calea prin care Dumnezeu comunică Poporului direct în inimă și asta constă în experiențele sau evenimentele interne intime ale inimii fiecăruia din popor, temeiul biblic pentru așa ceva: “adânc pe adânc cheamă pe glasul căderii apelor tale“ se găsește în Psalmul 41 versetul 9 și în „împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru“ la Luca capitolul 17 versetul 21.

Un popor precreștin este un popor care își însușește natural din atributele lui Dumnezeu ce sunt însușiri obiective cu caracter personal în sens special având o împărtășire și o comunicare reală a acestor atribute către creatură ce există în sine și de la sine iar participarea umană este simplu refflex limitat și creat al acestor atribute în popor. Din atribute amintesc spiritualitatea, ca atribut principal iar înțelepciunea Libertatea bunătatea dreptatea fidelitatea neschimbabilitate unitatea, ca atribute speciale; spiritualitatea veșnicia și unitatea ca atribut natural; înțelepciunea atribut intelectual; Libertatea sfințenia iubirea dreptatea fidelitatea ca atribute morale. Iată caracteristici ale divinității ce se regăsesc și în poporul monoteist precreștin. Aceste atribute ale unui popor au și temeiuri biblice dintre care menționez: Pentru spiritualitate temeiul Bic Bic este la Ioan capitolul 4 versetul 24 Pentru înțelepciune temeiul biblic este „Domnul a făcut cerul cu puterea sa a întărit lumea cu înțelepciunea sa și cu priceperea sa a atins cerurile“ Ieremia capitolul 10 versetul 12; omul se împărtășește și el întru un fel de atotputernicia lui Dumnezeu prin strădania și necesitatea de a cunoaște și lucra totul desăvârșit la modul ideal. Pentru libertate este un temei biblic „Dumnezeu toate le lucrează potrivit sfaturilor voi sale“ Efeseni capitolul 1 versetul 11; omul se împărtășește păstrând veșnic libertatea de voință. Poporul dac credea că omul când se naște de fapt moare iar când moare de fapt el învie și va trăi veșnic, această concepție se găsește și în creștinism viața de după moarte, viața veșnică Pentru sfințenie este un temei biblic „Sfințiti-va și fiți sfinți Căci eu Domnul Dumnezeul vostru Sfânt Sunt“ se găsește în levitic capitolul 11 versetul 14 și iarăși „fiți desăvârșiți precum și tatăl vostru cel din cer desăvârșit este Matei capitolul 5 versetul 48 Pentru iubire este un temei biblic și anume „Dumnezeu este iubire și cel ce n-a cunoscut iubirea nu la cunoscut pe Dumnezeu Căci Dumnezeu este iubire“ se găsește în 1 Ioan capitolul 4 versetul 8 . Există un temei biblic pentru dreptate și anume: „Dumnezeu este judecător drept și tare“ în Psalmul 7 versetul 12 și iarăși la „Dumnezeu nu încape părtinire“ Efeseni capitolul 6 versetul 9. Un temei biblic pentru fidelitate se găsește la „cerul și pământul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece“ Matei 24 versetul 35, la o fidelitate divinã se reflectă prin necesitatea consecvenței cu sine însuși. Poate una dintre cele mai relevante demonstrații că Dumnezeu sa descoperit și alte popoare este atunci când dorind să mustre poporul ales Dumnezeu amintește că și pe gândi împlinesc ale legii fără ca aceștia să știe de lege, singura diferență între aceste popoare este că doar poporul lui Israel, Dumnezeu I-a comunicat direct voia Sa iar cu celelalte popoare a făcut indirect prin natură.

Noul Testament Primii oameni care au fost Numiți creștini au fost ucenicuii lui Hristos în Antiochia și acesta se găsește în faptele apostolilor capitolul 11 versetul 26. În faptele apostolilor În capitolul 26 versetul 28 iar Agripa a zis către Pavel: cu puțin de nu mă îndeplini să mă fac și eu creștin. În Întâia Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Petru capitolul 4 versetul 16 spune iar de suferă ca creștin să nu se rușineze și să primească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Creștin Ucenic În faptele apostolilor capitolul 6 versetul 1 zice în zilele acelea Înmulțindu-se Ucenicii Eleni știi adică iudeii murmur au împotriva evreilor pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. În faptele apostolilor capitolul 6 versetul 2 zice: și chemând Cei doisprezece mulțimea ucenicilor au zis nu este drept ca noi lăsând deoparte cuvântul lui Dumnezeu să slujim la mese În faptele apostolilor capitolul 6 versetul 7 zice: și cuvântul lui Dumnezeu creștea și se înmulțea foarte numărul ucenicilor în Ierusalim că și mulțime de preoți se supuneau credinței. Faptele Apostolilor capitolul 9 versetul 1 zice: iar Saul aflând încă amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului a mers la arhiereu. În faptele apostolilor capitolul 14 versetul 28 zice: și au petrecut acolo cu Ucenicii nu puțină vreme. Faptele Apostolilor capitolul 18 versetul 23 zice: când acolo câtva timp a plecat străbătând pe rând ținutul Galati și frigia întărind pe toți Ucenicii. În tele Apostolilor capitolul 19 versetul 1 zice: și pe când Apollo era în Corint Pavel După ce a străbătut părțile de sus a venit la Efes și găsind câțiva ucenici. În faptele apostolilor capitolul 21 versetul 4 zice: și găsind pe ucenici am rămas acolo șapte zile aceștia spun o lui Pavel prin Duhul să nu se suie la Ierusalim. Faptele Apostolilor capitolul 21 versetul 16 zice: și au venit împreună cu noi și dintre Ucenicii din cezareea ducând la un oricare Mnason din Cipru vechi Ucenic la care am fost găzduiți. Despre creștini sfinți În faptele apostolilor capitolul 19 versetul 13 zice: și au încercat unii dintre iudei care cutreierau lumea scoțând de mână să chem pe cei ce aveau duhuri rele numele Domnului Iisus zicând vă jur pe Iisus pe cate-L propovăduiește Pavel. Post în faptele apostolilor capitolul 19 versetul 32 spune: deci unii strigau una alții strigau alta căci adunarea era învălmășeală iar cei mai mulți Nu știau pentru ce sau adunat acolo. În faptele apostolilor capitolul 26 versetul 10 spune: ceea ce am și făcut în Ierusalim și pe mulți dintre sfinți am închis în temniță cu puterea pe care o luasem de la arhierei iar când erau dați la Marte mi-am dat și eu încuviințarea. În epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel capitolul 1 versetul 7 spune: tuturor celor ce sunteți în Roma iubiți de Dumnezeu chemați sfinți har și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Iisus Hristos! În epistola către romani capitolul 12 versetul 13 spune: faceți Vă partaj la trebuințele Sfinților iubirea de străini urmând.

În epistola către romani capitolul 15 versetul 25 spune: acum însă mă duc la Ierusalim ca să slujesc sfinților. În epistola către romani capitolul 15 versetul 26 spune: căci Macedonia și ahaia au binevoit să facă o strângere de ajutoare pentru săraci dintre Sfinții de la Ierusalim. În epistola către romani capitolul 15 versetul 31 spune: ca să scap de necredincioșii din iudeea și ca ajutorul meu la Ierusalim să fie bine primit de către sfinți. În epistola către romani capitolul 16 versetul 2 spune: ca să primiți în Domnul cu vrednicia cuvenită Sfinților și să îi fiți de ajutor la orice ar avea nevoie de ajutorul vostru cât și ia ajutat pe mulți și pe mine însumi. În epistola către romani capitolul 16 versetul 15 spune: îmbrățișez pe filolog și pe Iulia pe mereu și pe sora lui pe olimpian și pe toți sfinții care sunt împreună cu ei. În unu Apicola către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 1 versetul 2 spune: bisericii lui Dumnezeu care este în Corint celor sfințiți în Isus Hristos celor Numiți sfinți împreună cu toți cei ce cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul și al lor și al nostru. În 1 Epistola către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 16 versetul 1 spune: Cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinți precum am rânduit pentru bisericile Galati Așa să faceți și voi. În a doua Epistola către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 1 versetul 1 spune: Pavel Apostol al lui Hristos Iisus prin Voința lui Dumnezeu și Timotei fratele bisericii lui Dumnezeu celui din Corint împreună cu toți sfinții care sunt în toată ahaia. În a doua Epistola către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 13 versetul 12 spune: îmbrățișați unii pe alții cu sărutare sfântă Sfinții toți vă îmbrățișează. În epistola către efeseni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 1 versetul 1 spune: Pavel Apostol al lui Hristos Iisus prin Voința lui Dumnezeu Sfinților care sunt în efes și credincioșilor întru Hristos Iisus. În epistola către efeseni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 1 versetul 15 spune: drept aceea și eu auzind de credința voastră în Domnul Isus și de dragostea cea către toți sfinții. În epistola către efeseni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 3 versetul 5 spune: care înalte veacuri nu sa făcut cunoscută fiilor oamenilor Cum sa descoperit acum Sfinților săi apostoli și prooroci prin Duhul. Ipistol în epistola către efeseni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 3 versetul 8 spune: mie celui mai mic decât toți sfinții mie a fost dat harul acesta casă bine vestesc neamurilor bogăția lui Hristos de nepătruns. În epistola către efeseni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 1 versetul 1 spune: Pavel și Timotei Robi ai lui Hristos Iisus tuturor sfinților întru Hristos Iisus celor ce sunt în filipi împreună cu episcopii și diaconii. În epistola către efeseni a Sfântul Apostol Pavel capitolul 4 versetul 22 spune: vă îmbrățișează pe voi toți sfinții mai ales cei din casa cezarului. În epistola către coloseni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 1 versetul 2 spune: Sfinților și credincioșilor frați întru Hristos care sunt încolo se har și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Dumnezeul nostru Iisus Hristos. În epistola către coloseni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 1 versetul 4 spune: căci am auzit despre credința voastră în Isus Hristos și despre dragoste care aveți către toți sfinții. În epistola catre Filimon a Sfântului Apostol Pavel capitolul 1 versetul 5 spune: auzind despre dragostea ta și despre credința pe care o ai către Domnul Isus și către toți sfinții. În epistola catre Filimon a Sfântului Apostol Pavel capitolul 1 versetul 7 spune: căci am avut multă bucurie și mângâiere din dragostea ta întrucât inimile Sfinților sau odihnit prin tine frate.

În epistola către evrei a Sfântului Apostol Pavel capitolul 13 versetul 24 spune: îmbrățișați pe toți mai mari voștri și pe toți sfinții. vă îmbrățișează cei din India. Despre creștin alte numiri În a doua Epistola către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 5 versetul 17 spune: Deci dacă este cineva în Hristos este făptură nouă cele vechi au trecut Iată toată sau făcut noi. În epistola către galateea a Sfântului Apostol Pavel capitolul 6 versetul 15 spune: că în Hristos Iisus niște eram preșuri nu este ceva nici ne tăierea împrejur nu este ceva și făptura cea nouă. În epistola a doua către tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 1 versetul 10 spune: Când va veni să se preamărească întru Sfinții săi și să fi privit cu uimire de către toți cei ce au crezut pentru că mărturia noastră către voi a găsit crezare în ziua aceea. Ceva extra de citit: https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Istoria_creștinismului

Related Documents

Crestinismul
April 2020 17
Vechiul Bucuresti
August 2019 14
Vechiul Bucuresti
December 2019 12
Crestinismul Clasic
November 2019 22

More Documents from ""

337853
October 2019 27
Plastico.pdf
June 2020 5
Higgs Boson.pptx
June 2020 10
October 2019 14
J.goldemberg.docx
June 2020 3