Conflictul Interetnic

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE SOCIOLOGIE-PSIHOLOGIE ANALIZA SI GESTIUNEA CONFLICTELOR IN SOCIETATILE IN SCHIMBARE ANUL : 2007-2008

DISCIPLINA:

ASPECTE LEGISLATIVE PRIVIND CONFLICTELE

CONF. PETRE BUNECI

CURSANT: DUMITRU (MARIN) NINETA

1

CONFLICTUL INTERETNIC CAUZE SI METODE REZOLUTIVE

Virulenta nationalismului ca ideee politica si interesul crescut al fortelor politice care se bazeaza

pe

aceasta

idee

poate

fi

explicat

prin

trei

grupe

de

factori:

1.mostenirea istorica 2.curente socio-economice si schimbari politice 3.manipulare politica 1.Istoria este un element crucial al politicului, mai ales in Europa centrala si de Est. Cresterea nationalismului, formele pe care le ia si conflictele pe care le genereaza sunt in mare masura determinate de mostenirea istorica specifica, a regiunii in cauza.Traditia nationalismului in Europa centrala si de est a fost moderata de mai multi factori: dominatie straina indelungata, proces interupt de formare a statului, insecuritate nationala si conflicte, antipatii si resentimente etnice, religioase, politice, mituri nationale si o istorie de reguli autoritare. O interpretare selectiva a mostenirii istorice ar servi unor interese importante. Trecutul e o sursa de inspiratie si consolare, plin de lectii si avertismente, incidente si adevaruri absolute. Nationalismul foloseste politici simbolice: el simplifica si obscurizeaza realitatea, cere si da raspunsuri usoare, foloseste miturile colective. Bulgaria duce dupa ea ”nefericita soarta istorica de a fi bariera care a tinut musulmanii afara din Europa, ce era sa duca la conflicte intre bulgari si etnicii turci din Bulgaria ”Ei au salvat Europa de musulmani, la fel cum au facut-o si croatii, polonezii, maghiarii, moldovenii si chiar sarbii . Mai mult, la anumite momente de schimbari radicale, istoria ofera simboluri si ritualuri ce ajuta la crearea unui sentiment de identitate si securitate. Istoricul polonez Jerrzy Jedlicki spunea ca: ”evolutia noastra prezenta nu e mai putin conservativa decat e radicala, si e ca o privire ce se uita in ambele directii : in viitor si in trecut”. Aceasta privire in trecut nu gaseste in societatile post comuniste prea multe exemple de toleranta si democratie Multi din eroii nationali creditati cu contributii incontestabile la istoria natiunilor nu prea sunt distinsi prin aceste caracteristici. Au existat moderati printre ei, nationalisti conservatori ai secolului 19 ca maghiarul Istvan Szecheny, cehoslovacul Joseph Tiso, romanul Ion Antonescu. In primul rand, aceste figuri istorice au insemnat lucruri diferite pentru oameni diferiti. Ei sunt eroi nationali in adevaratul sens al cuvantului, parte a mostenirii grupului etnic dominant in societate. Numele lor au fost deseori asociate insa cu actiuni de suprimare a minoritatilor entice si politice. In al doilea rand acesti lideri istorici au fost idolatrizati de diferiti oameni pt motive diferite.Tiso de exemplu nu este tinut minte pentru colaborarea cu nazistii si antisemitismul lui, ci pentru faptul ca numele lui e legat de 2

istoria independentei poporului sau. In al treilea rand, aceasta idolatrizare a acestor figuri istorice nu a fost facuta oficiala, dar situatia se schimba. Ion Antonescu a fost executat de fortele de ocupatie sovietica, in 1946, iar dupa 1989 a fost onorat de Frontul Salvarii Nationale. In al patrulea rand, comparat cu figurile politice proeminente, importanta istorica a acestor figuri istorice e mai putin relevanta. Locul proeminent al istoriei in interesul societatii si discursuri politice e mai mult decat un simplu simtom al virulentei gandirii nationaliste. Istoria a fost manipulata, distorsionata si suprimata de conducatorii comunisti si de predecesorii lor. In acest sens revolutia de la 1989 a fost un moment de revelatie, unul de adevar. 2.Schimbarile sociale si politice. Nationalismul in societatile post comuniste nu poate fi explicat doar de acesti factori istorici, de aceasta traditie bogata de mitologie nationala colectiva si reguli autoritare.Circumstantele actuale joaca un rol crucial atat in perioadele de schimbari rapide si drastice , in general, cat si in curentele politice si situatia socio-economica in centrul si sud estul europei, in particular. Aceste circumstante determina diferitele forme de nationalism in grupurile dominante in societate cat si in grupurile etnice minoritare, care dupa secole de dominatie comunista cauta oportunitati sa-si exprime constiinta lor nationala. Sentimentul dominant e cel de insecuritate, si neincredere in societatile traditionale si inchise in momente de schimbari radicale. Acolo unde egalitatea, inactivitatea, si docilitatea au fost incurajate oficicial mult timp, acum, responsabilitatea si initiativa individuala, nivelul de inegalitate sunt standardele ce se impun. Acum opozitia, deschiderea, si criticismul tind sa devina o noua morala. In Polonia, un sondaj de opinie in 1990 releva faptul ca 80% din chestionati si-au definit situatia economica ca proasta. Frustrarea economica e cruciala si e un factor ambivalent ce face sa renasca politica nationalista in centrul si estul europei. Criza economica tot mai adanca si mai continua, reformele economice si lipsa de perspecticva pentru mari grupuri ale societatii au subminat legitimitatea scopurilor si obiectivelor socio-economice a guvernelor postcomuniste. Aceasta are ca impact crestera posibilitatii ca altii sa mobilizeze aceste sentimente de frustrare si insatisfactie. Nationalismul e incurajat atat de sentimentul de discriminare economica cat si de sentimentul ca unul e obligat sa faca o contributie disproportionata la dezvoltarea altor regiuni. Frustrarea economica ca o sursa a nationalismului si intolerantei fata de etniile minoritare nu e doar o problema izolata, ci e intotdeauna legata de

considerente politice. Intr-o societate unde au loc

schimbari econimice bruste , nationalismul primeste o identitate de care sa se agate. El sustine identitatea grupurilor particulare,prezente din totdeauna, dar care a fost uitata, el este cel de la care se asteapta sa ofere protectie impotriva alienari si individualizarii care survin in timpul schimbarilor. Modul de organizare comunist a exclus posibilitatea liberei activitati si initiative economice, lucru intalnit si la nivel politic. Multe grupuri politice si partide s-au concentrat mai mult pe probleme simbolice, cateodata numai pe le. De aici s-a ajuns la o neincredere generala in toate formele de politica si instrumente politice, si o crestere a susceptibilitatii a celui mai puternic simbol, interesul natiunii. Nationalismul e un simbol politic prin excelenta. 3

3.Manipularea politica. E o puternica inclinare in a crede ca renasterea intolerantelor si cateodata nationalismul agresiv si conflictele au fost considerate ca inevitabile. Dimensiunea nationala si dominatia straina au o legatura istorica, dar nationalismul devine relevant doar cand e radical. Structura statului federal nu a fost perceputa sau folosita ca o masura democratica pentru a realiza aspiratiile poporului iugoslav, ci ca un mecanism de a integra ambitiile nationaliste , de a realiza o lege comunista. Politica nationala agresiva dusa de Miloshevic, discriminarea sarbilor sub regimul lui Tudjman, refuzul partii sarbe si a armatei federale de a discuta schimbari in structura statului nu au fost nici evidente, nici inevitabile. Ele au fost rezultatul unor calcule politice. Unde putem pune totusi inceputurile acestui nationalism modern? El s-a nascut odata cu amurgul iluminismului si al imperiului limbii latine. Politic, insa el este creatia Revolutiei Franceze. Exegeza il vede ca pe un gest de raspuns la factori perturbanti, venit din partea unor comunitati mari de indivizi uniti prin limba si conditie culturala. Ca mecanism de intrare sau reintrare in istorie, nationalismele implica permanenta relatiei adversare, pe o partitura aflata intre frica si afirmare. Cel mai recent conflict si cel mai apropiat in spatiu de noi este cel din Yugoslavia. Sarajevo nu e un accident. Capitala bosniaca isi are locul, pe frontispiciul istoriei europene in relatarile despre divizari pe baza etnica, expulzari pe motive rasiale, despre lagare de concentrare, genociduri, etc. Principiul ce se propaga tot mai mult in europa sec.xx se numeste apartheid. In era comunicatiilor in masa, a internetului ea pare un paradox. Nicicand in europa nu au fost atatia oamenii dependenti unii de altii. In schimb cu cat tarile europene se raliaza tot mai mult din punct de vedere tehnic, si economic, cu atat o multime de oameni se simt tot mai amenintati in identitatea lor culturala si, ca atare, manifesta nevoia de a se diferentia unii de altii. De teama pierderii identitatii culturale, se izoleaza unii de altii si folosesc deosebirile culturale pentru a-l elimina pe cel strain. Asistam, la sfarsitu sec.xx, in balcani si in caucaz la escaladarea brutala a vietii cotidiene a Europei. Europenii din vestul si centrul continentului privesc cu un fel de suficienta fariseica spre sud-est. Ei nu-si dau seama ca intr-o forma mai atenuata, asista la aceeasi epurare etnica si culturala, la acelasi proces de separatie, daca nu cumva, in regiunile lor, le-au realizat deja de mult timp. Nicicand oamenii nu au trait mai bine decat in a doua jumatate a secolului nostru, un secol al extremelor, dar care e cel mai ucigator dintre toate. Una dintre cauze ar fi nebunia etnonationalista care a cuprins Europa in repetate randuri. La sfarsitul secolului, parti intregi ale continentului trec prin noi izbucniri ale acestui flagel. In europa de vest valuri de xenofibie, antisemitism si rasism cuprind intreaga societate. Zguduirile din Europa au facut ca dimensiunea etnica a conflictelor din alte continente sa iasa si mai mult in evidenta, ca in cazul celor din Afganistan, Kurdistam, Rwanda si Somalia, al ororilor etnic-religioase din subcontinentul indian. Etnicizarea crescanda a politicii nu se manifesta numai in politica inalta. Si viata de zi cu zi din societatile noastre trece printr-o faza de nationalizare si etnicizare. Steagurile si drapelele creeeaza pe stadioane o atmosfera nationalista, tendinte etnonationaliste sunt la moda, in muzica si reclama castiga tot mai mult teren. Etnonationalismul se bazeaza tot mai mult pe supozitia ca popor, natiune si etnicitate reprezinta categorii naturale. Chiar daca etnonationalistii nu mai aduc argumente rasiale si biologice, ei 4

se declara totusi adepti ai diferentelor culturale, din care deriva inegalitatea si ca atare calitatea diferita a oamenilor. Pentru a evita amestecul culturilor si al grupurilor entice, ei se pronunta pentru segregatie si separatie. CE-I DE FACUT? Societatea occidentala moderna este marcata de vointa de realizare a bunastarii economice, a coeziunii sociale si a democratiei liberale. Daca analizam relatiile din interiorul triadei, constatam ca Europa se afla intr-o faza dificila de tranzitie. Pana in anii 1960 teoreticienii modernismului credeau ca democratia si piata sint legate automat una de cealalta. Astfel, autoritarismul Asiei devine pentru multi tot mai atractiv, pentru ca ofera succese economice si coeziune sociala fara sa fie nevoite sa suporte costurile sociale ale individualismului vestic. Oamenii din europa incep sa-si puna intrebarea: sa renuntam la drepturile noastre cetatenesti pentru a ajunge la un nivel de bunastare superior? Uriasele migrari din a doua jumatate a secolului nostru si nationalizarea crescanda a Europei de est, dupa prebusirea imperiului sovietic, au readus problemele identitati in centrul interesului politic. In decursul istoriei europene au existat mai multe modele de abordae a diversitatii culturale intr-o comunitate politica. In primul rand ne gandim la tipul imperiilor cuprinzand mai multe popoare: Habsburgic, Roman unde baza convietuirii o constituiau ansamblul de regulii politico administrative. Deoarece grupurile i-si respectau granitele geografice si culturale, ele se aflau mai tot timpul intr-o coexistenta pasnica. Un al doilea model il ofera statele bi- sau trinationale, ca Elvetia, Belgia, Cipru. Conditia a priori e ca grupurile religioase si etnice sa se tolereze reciproc si sa stabileasca de comun acord regulile unui modus viventi. Un al treilea model il poate constitui statul national de tip vestic, in care o etnie dominanta guverneaza viata publica, organizeaza statul dupa propriile idei. De regula li se recunoaste dreptul de a fi altfel nu grupurilor ci indivizilor, diferenta colectiva fiind una privata. Un ultim model ar fi societatea formata prin imigrare, cum ar fi SUA. Aici se nationalizeaza numai drepturile politice ale cetateniei si se recunoaste pluralitatea culturala. Societatea burgheza din Europa ar terbui construita pe baza dreptului individual al cetateanului, si nu colectiv al unui grup. Marele merit al iluminismului european rezida in a fi formulat drepturile fundamentale ale omului, care au anulat primatul colectivitatii. Atata timp cat aceasta stare ramane favorabila, toate incercarile de solutionare a conflictelor trebuie initiate ca principii de organizare, de catre stat.

5