Codurile Deontologice.docx

MORALA, ETICA SI DEONTOLOGIA - CONSIDERATII GENERALE 1. Introducere

Daca ar trebui sa credem veridicitatea informatiilor cuprinse in Vocabularul filozofic al lui Andre Labande , termenul de „deontologie” a fost creat in 1825 de J. Bentham si a aparut in 1834 intr-o lucrare postuma a acestuia, intitulata „Deontologiy or the science of morality”. In viziunea lui Labande, deontologia reprezinta „teoria indatoririlor”, in timp ce in Vocabularul juridic publicat de Asociatia Henri Capitant, sub coordonarea lui G. Cornu, ea este definita astfel: „Ansamblul datoriilor inerente exercitarii unei activitati profesionale liberale, definite cel mai adesea prin reglementari ale profesiei”. In Dictionarul explicativ al limbii romane regasim termenul deontologie ca neologism preluat din frantuzescul „deontologie”, definit astfel: „Disciplina care se ocupa cu datoriile profesionale. Totalitatea regulilor si a uzantelor care reglementeaza relatiile dintre medici in ceea ce priveste clientela lor”. La randul sau, in „Dictionarul limbii romane. Explicativ. Practic” , regasim urmatoarea definitie: „Doctrina privind normele de conduita si obligatie etica (ale unei profesiuni)”.

Mai apropiata de economia lucrarii noastre, in Dictionarul de Administratie Publica al lui Anton P. Parlagi , sintagma „deontologia functionarului” este definita dupa cum urmeaza: „Termen de origine greaca introdus de J. Bentham ca sinonim pentru < stiinta moralitatii >. In sens liberal, disciplina functiei inseamna < discurs asupra a ceea ce trebuie facut > (de catre o persoana). In stiinta administratiei , pentru a defini sfera de obligatii moral-juridice ale unui functionar public, se utilizeaza : probitate, loialitate, responsabilitate etc”. De la inceput trebuie sa precizam faptul ca, din moment ce deontologia constituie stiinta indatoririlor profesionale, am comite un dublu pleonasm daca am utiliza formula „deontologie profesionala”, prin adaugarea complementului de nume care desemneaza membrii unei profesii. Astfel, nu am putea vorbi despre Codul deontologic al profesiei de politist, cand ar trebui sa ne referim pur si simplu la Codul de deontologie al politistului sau Codul deontologic al politistului. Deontologia este practic o etica sau o morala profesionala si un drept profesional. Creat, asa cum am precizat anterior, de filozoful hedonist englez Jeremy Bentham, cuvantul „deontologie” deriva din doua cuvinte de origine greaca: deon (datorie) si logos (stiinta). In sensul originar grec, deontos semnifica stiinta a ceea ce va trebui facut, stiinta datoriei. 2. Despre codurile morale

Termenul de „cod moral” se poate extinde spre doua sensuri diferite, dupa cum il considera individul sau societatea. Pentru a le distinge, vom folosi termenul de cod

moral in sensul perceput in mod individual, in timp ce, atunci cand ne vom referi la intelesul sau la nivel social, il vom inlocui cu sintagma „principii morale”. Principiile morale, vezi morala, sunt, de cele mai multe ori, asertiuni complexe despre ceea ce este just sau ceea ce este injust. Din moment ce fiecare individ doreste sa perceapa ca aceste principii morale izvorasc din sine, este destul de rar sa gasim ceva simplu in cadrul acestor principii sau in etica unui sau altuia dintre semenii nostri, ceea ce face dificila judecata despre principiile morale ale altuia. Dificultatea izvoraste din faptul ca morala provine adeseori din religie si reflecta, la fel de des, imaginile codurilor culturale si nu pe cele strict morale. O varianta comuna, reunificata, a principiilor morale o constituie legea, in care statul fixeaza pedepsele sau compensatiile solicitate pentru una sau alta dintre actiunile particulare, care nu incalca principiile morale devenite norme obligatorii de comportament in societate. In anumite culturi, relatia dintre principiile morale si lege este absoluta. Aici vorbim despre faptul ca principiile morale servesc drept ghid pentru conduita individuala. Printre exemplele de principii morale putem mentiona regulile nobilei simtiri ale budismului, cele 10 porunci respectate de iudaism, crestinism si islam, sau cele 10 comandamente indiene. Un concept, mai avansat si mai cuprinzator, este cel de etica, care stabileste un echilibru intre argumentele pro si contra unei decizii individuale, in functie de cel mai mare bine general. Numeroase coduri etice se aseamana cu cele morale, dar majoritatea codurilor sunt mai putin stricte si nu presupun separarea binelui de rau, in forma obisnuita. Etica consta in evaluarea efectelor pozitive si negative ale uneia sau alteia dintre actiunile umane, in argumentele pentru sau impotriva acestora si in luarea unei decizii in favoarea celui mai mare bine dintre un numar mai mare ale eventualitati si variante posibile. Conceptul cel mai legat de principiile morale este cel de Cod moral, pe care il consideram propriu fiecarui individ. Subintelegem ca acceptiunea diferentelor de gandire dintre indivizi este extrem de importanta, mai importanta decat Creatorul si legile divine. In unele sisteme religioase sau filozofice, cum ar fi taoismul sau gnosticismul, acest concept este considerat ca o baza a intregii estetici si, deci, si pentru chestiunile morale ale individului. Principiile morale sunt, deci, vazute in cadrul unor sisteme coercitive care izvorasc mai mult din politica decat din morala. Codul moral al unui individ reprezinta modalitatea in care o persoana va aplica propria notiune despre morala. Aceasta notiune este centrata pe individ, insa se poate extinde la mai multe persoane sau la un grup. Functie de acest cod, individul ii vede pe ceilalti ca meritand sa fie tratati in forma in care ar dori el insusi sa fie tratat. Pe de alta parte, Codul moral reprezinta modalitatea prin care un individ aplica in practica valorile sale morale si credintele personale. El este descris in diferitele teorii etice ca o frontiera a rationalitatii in cadrul eticii insasi. Din acest punct de vedere, Codul moral este o notiune estetica care nu poate fi partajata in mod direct cu ceilalti. O persoana care se afla in afara codului moral al unui individ nu mai este protejata de acest cod. Astfel, conceptul de cod moral ne permite sa explicam ipocrizia aparenta a celui care pretinde ca are si respecta principiile etice. De exemplu, el poate fi intrebuintat de catre un credincios pentru a explica pentru ce aproba razboiul sau

pedeapsa cu moartea pentru unele crime , chiar daca propria sa religie interzice omorul. Astfel, cei care aproba moartea sunt iesiti din sfera de aplicare a propriului cod moral. Un Cod moral este de presupus ca se naste din experienta, in special din exemplul moral dat de parinti, din dezvoltarea lenta a ansamblului de conditii, de inhibitii si de reprezentari ale binelui in cursul intregii vieti de experiente de cunoastere. Acest Cod moral, mereu in schimbare, nu poate fi comunicat direct, insa aplicarea cotidiana a acestuia poate inspira, influenta si educa pe ceilalti. O serie de teorii ale moralei, in special teoria relativismului cultural, dar si numeroase ramuri ale teologiei, pun putin pret pe valori in ideea de a comunica codul la moral sau de a cauta o armonizare a chestiunilor morale in afara strictului necesar de a evita un conflict frontal. O idee opusa este ca toate codurile morale pertinente pot fi puse in comun in cadrul unui proces de control social si al invatarii bunei conduite. O asemenea credinta induce un anumit grad de standardizare a comportamentelor pe calea principiilor morale impartasite de catre toti indivizii si sanctionate de lege.

3. Sensurile si fundamentele eticii Am convenit asupra faptului ca deontologia este partea eticii care se ocupa de indatoririle profesionale, de datoriile specifice unei profesii, dar si ca etica este stiinta care studiaza normele morale: viata, obisnuintele, defectele, caracterele. Etica este o disciplina practica si normativa care are scopul de a ne spune cum trebuie sa traim si sa ne comportam. Exista diverse forme de etica, care se diferentiaza prin gradul lor de generalizare , prin obiectul lor sau prin fundamentarea lor . In toate aceste situatii, etica trebuie sa raspunda la intrebarea: Ce si cine face, pentru a face bine ? Etica generala stabileste criteriile de a judeca daca o actiune este buna sau rea si pentru a stabili motivatiile si consecintele unui act sau ale unei fapte. Finalitatea eticii face din aceasta o activitate eminamente practica. Vorbim despre faptul ca nu este vorba de a stabili ceva nou pentru ea insasi, ci de a oferi solutii pentru a actiona in mod responsabil. Ea este, astazi, perceputa ca fundamentul eticii aplicate, al eticii individuale, al eticii sociale si ale diferitelor forme de etica specializata, care se confrunta cu problemele normative ale propriului domeniu particular. Este o chestiune delicata incercarea de a determina raporturile dintre morala si etica, intrucat diferenta dintre cei doi termeni este, ea insasi, diferenta dintre mai multe moduri de gandire. In sensul sau cel mai rudimentar, termenul de etica este sinonim cu morala si semnifica o practica care are drept obiect stabilirea unei forme de a trai conform cu scopurile vietii umane: cautarea bunei cuviinte sau a virtutii. Totusi, o diferentiere curenta consta in a intelege prin morala ansamblul de norme specifice unui grup social sau unei populatii la un moment dat al istoriei acestora si de a apela la etica pentru a face bine, incepand cu momentul conceperii actiunilor individuale. Astazi, utilizam termenul de etica pentru a codifica reflectiile teoretice critice cu privire la moralitatea actiunilor. Vorbim, spre exemplu, despre comitetul de etica in interiorul institutiilor administrative sau al institutiilor politienesti. Etica are fundamentele sale in luarea unor decizii, asa-zis rationale, plecand de la dialogul liber intre cunostinte, ca bogatii de traditii si de coduri ideologice asimilate.

O alta distinctie este propusa de catre o serie de filozofi contemporani pentru a putea defini morala ca ansamblul datoriilor si etica ca realizarea rezonabila a dorintelor si aspiratiilor . Morala este, de asemenea, atasata unei traditii idealiste, de tip kantian, care distinge intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie, in timp ce etica este alaturata unei traditii materialiste, de tip spinozian, care incearca doar sa imbunatateasca realul printro atitudine rezonabila de a cauta bunastarea in toate. Dreptul si normele sale este deosebit fata de morala si de etica, in sensul ca nu se pronunta cu privire la valoarea actelor, bine sau gresit, bun sau rau, si nu defineste decat ceea ce este permis sau interzis, deci aparat de stat, intr-o societate data. Pe de alta parte, deontologia este, la randul sau, ansamblul obligatiilor pe care o profesiune se angajeaza sa le respecte pentru a garanta o practica conforma cu etica. Exista o serie de domenii legate de etica. De pilda, etica este mai intai inseparabila de filozofie, in punctul in care se confunda cu filozofia morala. Drept urmare, se considera frecvent ca etica este o ramura principala a filozofiei, in special a filozofiei morale. Apoi, etica este intim legata de meta-etica, cu toate ca in dezbaterile contemporane se considera ca trebuie facuta o diferentiere neta intre ele. Meto-etica, drept urmare, are obiectul de a analiza materia enunturilor, normelor si procedurilor eticii. Ea constituie disciplina care ii permite eticii sa se intoarca in mod reflexiv asupra ei insasi. Un alt domeniu inseparabil este politica, mai precis filozofia politica. Este traditional in filozofie de a considera cetatea drept cadrul natural si ca prelungire a comandamentelor etice. Nu in ultimul rand, dar intr-o masura mai mica, este traditionala legarea eticii si a filozofiei actiunii, si aceasta, dupa Aristotel, in masura in care teoria actiunii intereseaza o serie de probleme fundamentale pentru etica, ca o problema de responsabilitate a agentului sau functionarului, de intentionalitatea unei actiuni sau de a defini ceea ce inseamna un functionar. 4. Semnificatiile codurilor deontologice A intrat in obisnuinta ideea de a reuni intr-un corp normativ sau intr-un ansamblu de reguli, ce compun un cod sau o carta de etica, toate cunostintele fundamentale despre ceea ce este just si convenabil pentru buna exercitare a unei profesii. Astfel, trebuie sa precizam, de la inceput ca, deontologia, in sens de reguli si datorii care reglementeaza o profesie, reuneste sub forma unui cod regulile privitoare la responsabilitatea membrilor profesiunilor organizate in ordine profesionale. Plecand de aici, la inceputuri, unii autori considerau ca aceste profesiuni sunt exclusiv liberale. Astazi, insa, codurile deontologice reglementeaza toate formele de activitate profesionala: medicala – generalisti, medical – veterinara, chirurgie, dentisti, farmacisti, infirmieri, arhitecti, agenti bancari, experti contabili, agronomi, administratori, chimisti, notari, parlamentari, magistrati, politisti, mediatori, avocati s.a. Trebuie sa adaugam ca, in ecuatia redactarii si aplicarii codurilor, sindicatele joaca un rol din ce in ce mai activ, cu concursul asociatiilor patronale, in elaborarea codurilor deontologice aplicabile propriilor membri. A se vedea, Codul deontologic al

lucratorilor sociali, Codul deontologic al functiei publice, Codul deontologic al agentilor politiei municipale, Codul deontologic al jandarmeriei s.a. De-a lungul duratei intregii lor cariere, profesionistii sunt supusi unor obligatii deontologice particulare a caror incalcare poate fi sanctionata chiar prin pedepse penale, atunci cand incalcarile iau formele prevazute de legea penala, sau prin aplicarea de sanctiuni disciplinare, prevazute de Codul lor deontologic, atunci cand ei savarsesc acte care aduc atingere datoriei de probitate, de integritate, de onoare sau de buna conduita. Organizatiile profesionale exercita si ele un control jurisdictional, prin reprimarea incalcarii valorilor codului deontologic. Ele sanctioneaza functionarii indisciplinati sau contravenienti; la nevoie, in cazul unor incalcari grave, ele pot recurge la excluderea din corpul profesional in urma unor proceduri disciplinare. Codurile deontologice enunta reguli de comportament pe care functionarul trebuie sa le respecte atat in timpul exercitarii profesiei sale, cat si, uneori, in viata cotidiana. Spre exemplu, barourile de avocati adopta norme deontologice a caror esenta si necesitate rezida din raporturile pe care avocatul le intretine cu protejarea interesului public. Principiul protejarii interesului public anima, in principal, codul deontologic al profesiei si se adauga principiului integritatii, care este garantat astfel mult mai bine. De aceea, normele principale pe care le contine codul se refera la probitate, la competenta si la calitatea serviciului, la sinceritate si onestitate, la respectarea secretului profesional, la impartialitate, la inexistenta conflictelor de interese, la incompatibilitatea functiilor, la curtoazie, la respect si la buna credinta. Regulile deontologice , de natura esentialmente morala, sunt sanctionate prin norme de drept. De aceea, deseori si cu just temei, se afirma ca principiile deontologice isi gasesc sursa in morala si in sanctiunile in drept. In general, autoritatea legislativa sanctioneaza codurile pe care autoritatile administrative le elaboreaza impreuna cu asociatiile profesionale. Insa, dezbaterea asupra problemei de a sti daca normele deontologice deriva din lege sau din morala nu s-a incheiat. Juristii sustin ca sanctiunea data de autoritatea administrativa fac din acele percepte morale incalcate prevederi juridice, din moment ce ignorarea dispozitiilor unui cod antreneaza aplicarea unor sanctiuni disciplinare. Pentru juristi, deontologia este, in mod automat, o sursa a dreptului profesiei in cauza. Alti autori sustin, insa, ca morala este singura sursa a deontologiei. Trebuie sa vedem, pe de alta parte, ca deontologia figureaza in nomenclatura dictionarelor, vocabularelor si lexic-urilor de drept. Codurile deontologice se regasesc si pe site-urile juridice. De altfel, vorbind despre functionarii publici, si in mod special, despre politisti, vom constata ca membrii organizatiilor politienesti raspund de faptele de ordin profesional fie in fata propriilor consilii de disciplina (pentru incalcarile mai simple decurgand din propriul cod deontologic), fie in fata unei autoritati judiciare (pentru fapte mai grave, cu un mare pericol social si/sau urmari grave). De altfel, constituie greseala profesionala orice act care contravine legii si regulamentelor si orice ignorare a regulilor deontologice. Si aceasta constituie dovada ca deontologia deriva din drept. Insa, daca este adevarat ca aceste coduri deontologice sunt corpuri de norme aplicabile disciplinei profesionale, trebuie sa precizam ca ele sunt astfel cu titlu indirect. Rolul lor este, mai inainte de toate, de a reuni principalele reguli morale care reglementeaza o practica profesionala anume. De aceea, trebuie sa fim de acord cu aceste afirmatii nascute si probate de-a lungul timpului:

1

Codurile deontologice au rolul esential de a servi drept ghiduri pentru intrebarile de constiinta ale unui functionar;

2

Un cod nu urmareste, in primul rand si nici in exclusivitate, sa defineasca ceea ce constituie o inconduita profesionala si nu tinde nici sa evalueze importanta diverselor reguli existente sau a gravitatii pe care o implica incalcarea lor;

3

Functiile de a stabili cazurile de inconduita, gravitatea incalcarii regulilor si a urmarilor acestora revin organelor de conducere ale profesiei;

4

Scopul regulilor deontologice este de a servi drept ghid; drept urmare, codurile deontologice incurajeaza autoreglementarea.

Putem spune, astfel, ca deontologia apartine domeniului moralei profesionale. De aceea, putem vorbi, cu just temei, printr-o asociere directa cu dreptul si deontologia profesiei de politist, de avocat, de notar, de magistrat. In anumite momente, si in multe dintre prescriptiile sale, ea tinde sa se alinieze regulilor moralei, insa, prin aplicabilitatea pe care o are, se apropie de normele dreptului. Este un amalgam care trebuie apreciat ca un fruct al legaturii necesare dintre dreptul profesional si morala profesionala. Sub forma dreptului disciplinar, deontologia a intrat practic in dreptul pozitiv prin a deveni ceea ce ne convine sa afirmam: dreptul deontologic. 5. Despre bine si rau Dupa cum vom vedea, pe intregul parcurs al lucrarii, vom opera cu notiuni conexe problemelor moralei, eticii si deontologiei. Printre acestea, binele si raul, in sens filozofic, ajuta la proiectarea sensului deontologic al actiunilor umane in raport cu urmarile acestora. In sens metafizic, binele desemneaza si semnifica ceea ce este dezirabil pentru om, colectivitate si societate. El este, deci, in parte legat de deziderate si mai precis de dezideratul definit ca pozitivitate. Cu alte cuvinte, binele este inteles ca ceva care creeaza valori si nu ca ceva care distruge sau creeaza lipsuri. Binele formeaza, impreuna cu opusul sau, raul, un cuplu conceptual major al filozofiei morale. Notiunile de bine si de rau au fost si sunt utilizate mai frecvent in context religios; este bine ceea ce se conformeaza poruncilor divine si rau ceea ce se opune acestora. Din punctul de vedere al ateilor, semnificatia si pertinenta acestor concepte fac obiectul unor multiple analize divergente, incepand cu problema continutului celor doua notiuni si utilizarea lor in sens profan si pana la proiectia posibilitatii de utilizare in teoria moralei laice. Conceptul filozofic de bine, si greutatea pe care o are in teoria moralei, este un termen care figureaza in numeroase opere, iar interpretarile date difera oarecum: 1

Este diferentiat binele, ca valoare categorica suprema, ideala, de binele in sens relativ restrans, in sens filozofic; un act enuntat drept „bine”, este, deci, daca este de efectuat, un lucru pe care trebuie sa-l realizam si, daca este deja efectuat, un lucru deja aprobat;

2

In analiza efectuata de Kant, apare expresia „binele suveran”, care desemneaza atat ideea de demnitate , de proba, ceea ce nu este decat o referire la morala, cat si ca studiu de intregire absoluta;

3

In conceptia filozofului Rudolf Steiner , ceea ce se numeste bine decurge adesea dintr-un automatism moral; este facut intr-o forma constrangatoare. De aceea, adevaratul bine este cel care deriva, cel mai adesea, dintr-un automatism moral si pe care il executam cu placere .

Raul descrie un anume tip de comportament sau de stadii ale unei fapte distrugatoare, destructurate sau imorale si este sursa unor referinte morale sau fizice. In conceptia lui Leibniz, este posibila distinctia dintre: a) raul fizic, ca suferinta care afecteaza o creatura inteligenta si sensibila; b) raul metafizic, sau imperfectiune a naturii si c) raul moral, ca greseala. Dintre problemele pe care le suscita si incita existenta raului, doua sunt cele care prezinta o importanta particulara: a) de a sti ce este raul si de ce exista si b) de a sti daca este posibila valorizarea raului. Ceea ce este rau devine, prin definitie, o problema. El constituie o problema intrun cadru de puritate morala si comportamentala. In principiu, trebuie sa fim de acord cu unele lucruri: toate religiile, spre exemplu, dar si toate legislatiile intr-un cadru ateic prevad cam aceleasi interdictii fundamentale: omorul, furtul, mutilarea (chiar si cea cu scop ritualic), producerea de suferinte, excrocheria, violul, incestul, adulterul, minciuna s.a. Decalogul constituie un exemplu de interdictii fundamentale. Aceste interdictii, deseori considerate a fi religioase, se aplica atat mediului credinciosilor dar si intregii colectivitati umane. In practica, numeroase sunt situatiile care indeamna la reflectare, la gasirea unor raspunsuri: nu ar putea fi admis de a face un rau putem evita un rau mai mare ? O ucidere poate evita un razboi sau un genocid, ori o tortura, un atentat terorist ? O serie de actiuni si atitudini umane nu provoaca suferinte umane, cum ar fi homosexualitatea sau avaritia si totusi unii le considera imorale. De aici, dificultatea de a defini raul in sens moral . Dar ce ar reprezenta binele, daca nu ar exista raul ? Ce ar fi interesul pentru viata, daca moartea nu ar exista ? Etiologia raului si domeniile de manifestare ale acestuia sunt vaste, iar limitele spatiale si conceptuale deosebit de variabile : a) raul cauzat de natura (cutremure de pamant, furtuni ale vantului, valurile uriase s.a.) sau de animale (atacurile animalelor feroce); b) raul cauzat de catre om prin ignoranta (crimele savarsite in numele unor ideologii, pentru a face bine patriei, rasei, principiilor virtutii s.a.) , prin disfunctii ale vointei, adica prin faptul de a face altceva decat ceea ce ai intentia sa faci, sau din prostie, lipsa de inteligenta ori stupiditate, izvorata dintr-un defect de gandire, deci de judecata, care leaga teoria de practica si determina persistenta vointei in acest defect . In religie, se considera ca raul reprezinta intoarcerea de la Dumnezeu, prin incalcarea poruncilor sale, prin privarea voluntara de la gratia Divina; presocraticii considerau ca faptul de a depasi granitele naturii (ale ratiunii si ale cuvantului, cum afirma Heraclit) constituie o injustitie, deci un fapt imoral; neoplatonistii considerau si vedeau in rautati un spectacol demn de zei; gnosticii faceau distinctia dintre Dumnezeu si lume ,,Lumea este facuta din materie si se opune spiritului, cum binele se opune raului” ; pentru Leibniz exista raul metafizic, raul fizic si raul moral, iar raul exista pentru ca este necesar pentru buna indeplinire a actiunilor superioare; pentru Kant, este rea orice actiune si orice comportament care nu poate fi generalizat tuturor oamenilor fara a declansa haosul ; Nietzsche considera ca nu toate lucrurile rele sunt condamnabile, observand ca suferinta poate fi o sursa de placere si ca nu exista fenomene morale, ci

numai o interpretare morala a fenomenelor; John Rowls considera ca o situatie poate fi considerata ca justa, dreapta, daca ceea ce ne revine fiecaruia dintre noi ne face indiferenti fata de persoana alteia si observa ca, in multe societati, exista ideea inlocuirii unor privilegii cu indatoriri pentru a mentine echilibrul si ca, nu mai exista privilegii ci doar oportunitati suplimentare de a face bine, insotite de sanctiuni, daca aceste indatoriri nu sunt indeplinite ; scriitorul Norman Spinrad apara ideea ca rareori conflictele reprezinta o opozitie dintre bine si rau, ci adeseori un conflict intre doua viziuni diferite si incompatibile ale binelui; in viziunea marxist-leninista, raul era definit ca un ansamblu de forte reactionare care impiedicau dezvoltarea revolutiilor proletare; filozoful Michel Henry afirma ca viata este buna prin natura si scopul ei iar raul corespunde a tot ceea ce atenteaza la normalitatea vietii si isi gaseste originea in moarte . In viziunile religiilor monoteiste, raul devine o veritabila problema teleologica. Drept urmare, este dificil de admis ca Dumnezeu provoaca direct raul si, de asemenea, de a admite ca diavolul este suficient de independent pentru a face tot ceea ce vrea. Alte religii ne conduc in lumea misterelor: numai Dumnezeu cunoaste binele si raul, omul nu a fost creat pentru a gandi raul, existenta si sursa sa . 6. Despre just si injust

La fel de importante pentru analiza pe care o propunem beneficiarilor nostri sunt si conceptele de justitie, de just si de injust raportate la comportamentul oamenilor in serviciu, in societate sau in propria familie. Aici nu ne referim exclusiv nici la ideea de justitie si nici la ideea de institutie judiciara, ci mai mult la ceea ce este just, adica in conformitate cu adevarul, cu echitatea, cu legitimitatea si cu legalitatea, cu ordinea lucrurilor, cu realitatea sociala la un moment dat. Opusul lui just ne conduce la ideea de nedrept, incorect, nelegitim, nepermis, inechitabil, nelegal, imoral s.a. La fel, noi abordam justitia si ca virtute morala. Denumirea de justitie o regasim in latinescul Justitia, care deriva din justus = conform dreptului, la randul lui provenit din jus/juris = drept. Sensul originar al lui jus este religios, avand conotatia de jurare, de angajare printr-o formula sacra; drept consecinta, in antichitate juramantul era sacru, reprezentand angajamentul de a suporta o pedeapsa in cazul incalcarii sau a nerespectarii acestuia . Justitia latina a separat chestiunea binelui de lumea religioasa, incepand cu cele douasprezece table, afirmand ca ea este construita pentru a face bine si nu rau in societate . Justitia este virtutea prin care fiecaruia i se acorda drepturile. Ea se intemeiaza pe respectarea drepturilor altuia. Institutiile judiciare fac dreptul si impun respectarea acestuia in numele legii si al adevarului. Din punct de vedere moral si filozofic justitia este, totusi, un termen ambiguu, intrucat poate desemna justitia care exista intr-o societate (ca institutie judiciara) sau justitia ca trasatura de caracter al fiecarui individ, deci ca virtute moral-etica. Diferenta dintre cele doua sensuri este evidenta . Din aceasta cauza apare o tensiune fundamentala in cadrul filozofiei politice si morale: justitia sociala trebuie sa se intemeieze pe virtutile cetatenilor si, daca nu, acest fapt nu antreneaza oare conflicte intre un om just si acelasi om in calitate de cetatean ? Un bun cetatean, care respecta prevederile legilor si normelor moral-etice, poate fi, in acelasi timp, si injust din punctul de vedere al virtutii ? Inversand lucrurile, un om just este necesarmente si un bun cetatean ?

Se cuvine sa precizam ca termenul de justitie, in sens de virtute, apartine in mod esential filozofiei morale antice si se opune conceptiei liberale moderne. Justitia sociala este un concept socio-economic care, plecand de la conceptia ca societatea are aspecte injuste, cere ca aceste nedreptati sau incorectitudini sa fie corectate. In sens negativ, se afirma ca este injust tor ceea ce nu este socialmente acceptabil. Spre exemplu, inegalitatile salariale dintre meserii, care presupun calificari diferite, sunt cel mai adesea considerate ca juste, pentru ca sunt socialmente acceptate de catre majoritatea populatiei. Sunt extrem de rare cazurile cand un lucrator obisnuit revendica salariul unui cadru superior . Deci nu putem confunda justitia sociala cu egalitatea. Este esential sa facem proiectia spre o societate mai justa, ceea ce nu este un scop in sine, intrucat vor exista intotdeauna si inechitati. Actiunile care urmaresc sa acorde fiecarui membru al sau sanse de reusita vorbesc intotdeauna despre „egalitate de sanse”. Este interesanta afirmatia filozofului Rawls, fost profesor la Universitatea Harvard, decedat in anul 2002, care avea garantia ca societatea poate fi justa daca respecta trei principii, in urmatoarea ordine: 1) garantarea libertatilor de baza pentru toti; 2) egalitatea „echitabila” la sanse; 3) mentinerea numai a acelor inegalitati care sunt profitabile celor defavorizati. Corectiile necesare pentru a mentine un asemenea echilibru pot fi legislative, sociale, financiare si culturale. Aceasta conceptie a ramas de referinta pentru conceptul contemporan de justitie sociala . 7. Acceptiunea termenului de datorie Plecand de la definitia general acceptata si acceptabila a conceptului de deontologie, in care termenul datorie se constituie in axa semantica a acestuia, trebuie sa ne propunem sa largim putin semnificatiile sale. Am vazut ca datorie inseamna „ceea ce trebuie facut”, care corespunde semnificatiei precise a grecescului odeon. Pe de alta parte, ceea ce trebuie facut raspunde normelor morale (cutumiare si juridice) si a denumirii de nomos din care latinii au facut „norma”. Acestea sunt si sensurile pe care le preluam si noi: o norma care pretinde ca „Datoria este necesitatea de a indeplini o actiune prin respectarea normelor stipulate in lege”. Stiinta indatoririlor este, in acelasi timp, si stiinta normelor si a regulilor. In acest sens, putem vorbi despre logica deontologica sau despre logica normelor. Astfel, deontologia unei profesiuni este constituita din ansamblul normelor care guverneaza exercitiul profesiunilor si care fixeaza indatoririle acelei profesiuni. Deontologia diverselor profesiuni, liberale sau nu, astfel definita, a fost mult timp de natura cutumiara, cu trasaturi ce o apropiau de morala, in general. Abia in secolul trecut, normele scrise ale dreptului au fost introduse si in acest domeniu, iar astazi izvoarele acestor norme sunt destul de diverse. Este evident ca principalul izvor al normelor deontologice este legea – legi ordinare sau legi organice, decrete – lege, hotarari ale guvernelor, care se constituie in cadrul normativ al exercitarii profesiilor, in statute ale profesiilor sau in instructiuni de aplicare a acestora. Actelor normative originare si instructiunilor sau regulamentelor li se adauga asa-numitele reguli corporatiste continute de regulamentele de ordine interioara ale fiecarei organizatii profesionale in parte , ca celule de baza ale organizatiilor profesionale. Aceste regulamente poarta marca particularitatilor fiecarei organizatii, in parte, si sunt mai riguroase si mult mai detaliate decat legea.

In ceea ce priveste organizatiile politienesti, cele mai multe state au promulgat statute ale politistilor si coduri etice sau deontologice ale politiei ori ale politistilor . La nivel european, in a doua jumatate a secolului trecut si inceputul secolului XXI, pe fondul intensificarii cooperarii internationale pentru combaterea crimei organizate si actiunilor teroriste, mai ales la nivelul Consiliului Europei, au existat preocupari pentru introducerea si aplicarea unor norme comune privind indatoririle politistilor si conduita acestora. Astfel, urmare a eforturilor Consiliului Ministrilor Consiliului Europei, in anul 1979, a fost adoptata Declaratia privind politia, o prima tentativa de conturare a liniilor directoare privind etica si deontologia pentru politie, urmata, dupa evolutiile istorice din 1989, de Recomandarea Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 2001/10 si Codul european de etica al politiei. Pe baza acestuia, Consiliul Europei a invitat statele membre sa adopte Coduri de etica ale politiei tinand cont de elementele continute de recomandare si sa instituie sisteme de monitorizare a aplicarii principiilor esentiale privind conduita serviciilor politienesti si ale personalului acestora. 8. Conexiunile termenului de conduita Daca termenul de conduita este definit prin expresii precum „fel de a se putea …”,”comportare …” sau „maniera de a …” este firesc sa detaliem aceste expresii pentru a le detalia semnificatiile. Astfel, potrivit DEX, prin comportament intelegem: 1) modalitate de a activa in anumite imprejurari sau situatii; 2) ansamblul manifestarilor obiective ale oamenilor si ale animalelor prin care se exteriorizeaza viata zilnica; 3) mod de a se purta, tinuta, conduita; 4) totalitate a modalitatilor de reactie a organismului fata de mediul inconjurator; 5) mod in care un organism reactioneaza fata de factorii de mediu. Conceptul de conduita este conex si altor termeni si expresii, dintre care, pentru tematica pe care o propune prezenta analiza, sunt de retinut urmatorii: 1

adevar: concordanta intre ceva si realitatile obiective; oglindire fidela a realitatii in gandire; ceea ce corespunde realitatii;

2

carenta: lipsa, deficienta, neglijenta, lacuna, neajuns, pacat, scadere sau slabiciune;

3

cinste: onestitate, probitate, corectitudine; face trimitere la corectitudine, incompatibilitate, integritate, loialitate, onorabilitate, credinta, devotament, fidelitate, statornicie; poate fi tradus prin calitate morala si sentimentul demnitatii, dreptatii si al constiinciozitatii, care servesc drept calauza in conduita omului;

4

corectitudine: insusirea de a corespunde normelor sau regulilor; care corespunde uzantelor sociale sau organizationale; atitudine ireprosabila si de respect pentru principiile moralei sociale;

5

defect: lipsa, scadere sau imperfectiune morala ori ceea ce nu este conform unor reguli stabilite intr-un domeniu; se mai poate traduce prin cusur, insuficienta, lacuna, nedesavarsire, rautate, lichelism, anomalie, sminteala;

6

delasare: atitudine de nepasare sau neglijenta fata de o activitate inceputa; a parasi sau abandona o munca inceputa;

7

drept: actiune facuta potrivit dreptatii si adevarului; dar si putere, prerogativa legal recunoscuta unei persoane de a avea o anumita conduita, de a se bucura de anumite privilegii sau totalitate a principiilor si prevederilor general admise pentru realizarea personalitatii umane ori totalitatea regulilor care reglementeaza relatiile intr-o societate;

8

dreptate: principiu moral si juridic care presupune a recunoaste si a da fiecaruia ceea ce i se cuvine;

9

incorect: care este lipsit de cinste, de onestitate; care este rau, gresit, eronat, inexact, necinstit, inselator;

10 integritate: insusirea de a fi integru, cinstit, corect, incoruptibil; sentiment al demnitatii, dreptatii si constiinciozitatii, care serveste drept calauza in conduita omului; Particularităţile comportamentului etic1.Etica în contextul competenţei şi măiestriei profesionale2.Factorii ce favorizează comportamentul etic3 . D i m e n s i u n i d e ază ale personalităţii şi caracteristici s p e c i f i c e c e i n f l u e n ţ e a z ă comportamentul etic!."onsecinţele unui comportament contrar eticiiEtica în contextul competenţei şi măiestriei profesionale Termenul măiestrie presupune îndemânare desăvârşită într-o activitate, dibăcie deosebită înexecutarea unui lucru, iscusinţă. Competenţa este Aptitudine + Capacitate + Abilitate. E o re ultantă a cunoştinţe l o r , aptitudinilor, capacităţilor, abilităţilor şi trăsăturilor caracterial temperamentale care conduc la per!ormanţe în di!erite domenii." n o r i c e p r o ! e s i e s u n t i d e n t i ! i c a ţ i m a e ş t r i . Măiestria profesională se întemeia ă pe o pro!undă înţele#ere a psi$olo#iei colectivului, pe priceperea de a aplica adecvat şi în spiritcreator procedeele de lucru şi metodice, pe capacitatea de a anali a re ultatele aplicării lor şi de aîntrevedea etapele des!ăşurării procesului de lucru, ca şi e!icienţa acestui proces, ţinând seama de particularităţile de vârstă şi cele individuale ale persoanelor cu care lucrea ă."n acest sens, pro!esiilor le sunt necesare coduri etice . %entru ca aceste coduri să deţină o autoritate morală , trebuie să pre inte consimţământul tacit sau explicit al !iecărui membru.A c e s t c o n s i m ţ ă m â n t e s t e c e r u t l a i n t r a r e a î n t r - o p r o ! e s i e ş i , î n l i p s a l u i , p e r s o a n a n u e s t e acceptată sau, dacă încalcă principiile-cadru, este exclusă. Există ca uri în care anumiţi practicanţiai unei pro!esii pun un monopol absolut pe re#ulile şi

codul acesteia, a&un#ându-se la ceea ce se poate numi 'ma!ie a prototipului unei pro!esii(. %ro!esioniştii unui domeniu care îşi exercită rolulî n m o d responsabil # cât mai aproape de aceste cerinţe, dobândesc un statut recunoscut. Aceastaeste proba că ei dau dovadă de ceea ce este considerat drept profesionalism . Profesionalismul este considerat o ideolo#ie relevantă pentru cei care lucrea ă în acelaşid o m e n i u . % r i n e x e r c i t a r e a r o l u l u i d e c o a # u l a r e a c e r i n ţ e l o r c o m u n e a l e u n e i p r o ! e s i i , s e consolidea ă identitatea şi creşte stima !aţă de sine a membrilor unui #rup pro!esional.%roblema centrală a relaţiei dintre client şi pro!esionist este cea a alocării responsabilităţii şiautorităţii. )a modul ideal, între cei doi se stabileşte un contract. "n acest contract, în principiu,alocarea se conduce de următoarele supo iţii* clientul are mai multă responsabilitate şi autoritate cei doi contractanţi sunt aproximativ e#ali / responsabilitatea şi autoritatea principală revin pro!esionistului. Prima supoziţie , clientul are mai multă responsabilitate şi autoritate, derivă din ideea că pro!esionistul este an#a&at de client şi acţionea ă pentru acesta. %rin urmare, pro!esionistul este parti anul scopurilor clientului său 0am an#a&at un avocat, medic, a r$itect, pro!esor, deci acea persoană nu mai poate să !ie neutră şi detaşată, ci ataşată scopurilor mele în calitate de client .%ro!esioniştii au obli#aţia 'celei dea treia persoană(, care limitea ă normativ acţiuneaclienţilor. 1 ast!el de abordare se potriveşte mai mult pro!esiilor în care clientul trebuie apărat0de exemplu, avocaţii , dar şi în acest ca pro!esioniştii trebuie să acţione e în limite le#al permise şi moral corecte. %ro!esioniştii nu sunt simpli executanţi ai ordinelor clienţilor, ei a u experti a, au autoritate epistemică, discernământ pro!esional. Cu anumite excepţii 0ur#enţemedicale, de exemplu , un pro!esionist îl poate re!u a pe client. %entru ca pro!esioniştii să !ieresponsabili, ei trebuie să !ie liberi moral 0autonomi . A doua supoziţie este cea a egalităţii şi reciprocităţii contractuale. Contractul cuprindeobli#aţii şi drepturi reciproce, prin urmare, autoritatea şi responsabilitatea sunt e#al împărţite0acest model este utili at în abordările liberale ale libertăţii şi e#alităţii de şanse . 2upă aplicareaunui ast!el de model, deşi de irabilă, între părţi există cel mai adesea ine#alitate de ne#ociere.3unt situaţii în care pro!esioniştii au mai mult acces la clienţi decât clienţii la pro!esionişti0ca urile de monopol pro!esional sau c$iar şi ca ul !uncţionarilor publici . 3unt situaţii în careclientul are mai multă putere decât pro!esionistul. Există uneori presupunerea că între client şi pro!esionist se instalea ă relaţii de prietenie şi #ri&ă. 4elaţia se ba ea ă pe cooperare, încrederereciprocă,

parteneriat. Totuşi, relaţia rămâne asimetrică. 2oar una dintre părţi ia #ri&ile celeilalte pe umerii săi 0pro!esionistul . Această #ri&ă este de !apt un serviciu plătit, nu o #ratuitate amicală.Cerinţa prieteniei este adesea distorsionantă. A treia supoziţie este cea a responsabilităţii şi autorităţii profesionistului î n r a p o r t c u a clientului. %ro!esionistul acţionea ă pentru binele clientului, are autoritatea pro!esională ca săcunoască binele acestuia. Clientul nu are ba e pentru un consimţământ deplin, în consecinţă, poate să !ie manipulat din lipsa autodeterminării clientul nu este su!icient de bine in!ormat, nuare experienţă şi nu poate decide în cunoştinţă de cau ă 0analo# relaţiei părinte-copil . Valorile democratice ar trebui să fie în centrul oricărui cod etic al celor care lucrea ă pentru public sau pentru clienţi. 5esubordonarea este acceptată ca le#itimă în ca ul în care con!lictuleste derivat din motive de încălcare a principiilor de ba ă ale democraţiei.6nteresul public poate să devină adeseori o simplă lo incă invocată de comple enţa !aţă dev a l o r i l e a c c e p t a t e . 7 n e o r i , p r o ! e s i o n i ş t i i a c c e n t u e a ă e x c e s i v a s u p r a c o m p o n e n t e i d e obiectivitate şi neutralitate politică. Alteori, pur şi simplu, nu-şi dau seama că politica este ocau ă importantă a deci iilor pro!esionale. "n acelaşi context, problema centrală a mana#erilor

din di!erite comunităţi este cum să utili e e puterea pe care o au, a s t ! e l î n c â t s ă s a t i s ! a c ă * cerinţele le#ale, contribuabilii, clienţii, #uvernanţii etc. Factorii ce favorizează comportamentul etic Comportamentul etic, atât în societate, cât şi în or#ani aţii, este re#lementat de un şir de!actori, dintre care menţionăm* Legislaţia de stat care orientea ă, atât la nivel individual, cât şi or#ani aţional, spreî n d e p l i n i r e a u n o r l e # i c a r e s u n t r e # l e m e n t a t e d e s t a t . ) e # i s l a ţ i a d e s t a t a p ă r ă d r e p t u r i l e cetăţenilor ţării respective, dar stipulea ă şi obli#aţiile lor, menţionând, totodată, că încălcareale#islaţiei de stat este pedepsită în con!ormitate cu articolul şi alineatul respectiv din le#e. Codul deontologic sau codul de etică poate !i definit în di!erite moduri* un ansamblu de precepte, prescripţii de conduită pentru diverse aspecte ale valorii moralede drept, sociopro!esionale o declaraţie !ormală care constituie un #$id etic pentru modul în care oamenii dintr-oor#ani aţie trebuie să acţione e şi să ia deci ii / un #$id al practicilor de a!aceri care direcţionea ă comportamentele umane individuale şide #rup 8 un document !ormal care statuea ă normele şi credinţele, re!lectă valorile obiective şi principiile promovate de o !irmă, re!lectând #radul de cultură al !irmei. Exemple de documente cu rol de re#lementare* Codul lui Hammurabi 0sec. 9:666-9:66 ,aparţinând 4e#atului vec$i babilonian, repre entă o cule#ere de le#i Codul lui Manuc

0sec. 96669:6 din 6ndia antică era un ansamblu de le#i c ivile şi reli#ioase Decalogul sau cele ; porunci din :ec$iul testament 0sec. 96 î.C$. , relevate lui
-probleme cum ar !i* con!licte de interese, concurenţă, caracterul privat al in!ormaţiilor, o!erireacadourilor, o!erirea=primirea sponsori ărilor politice concurenţa dintre membrii unei pro!esiuni - c o n ! l i c t e l e d i n t r e m e m b r i -relaţiile dintre pro!esionişti şi clienţi, consumatori, surse de aprovi ionare sau bene!iciari - r e l a ţ i i l e a n # a & a ţ i l o r c u s u p e r i o r i i relaţiile dintre practicieni şi specialişti într-o pro!esiune etc.%rin codurile etice se încearcă re olvarea unor con!licte de interese în mediul intern şi în relaţiileexterne ale or#ani aţiei respective, statuarea unor principii şi cerinţe care să-i !acă pe mana#erimai sensibili la problemele etice. Ele nu conţin precepte pur teoretice, ci stabilesc semni!icaţii practice, utile pentru toţi membrii or#ani aţiei. Aceasta nu înseamnă că un cod de etică asi#urăa u t o m a t u n c o m p o r t a m e n t m o r a l s a u c ă p o a t e a c o p e r i t o a t e s i t u a ţ i i l e î n t â l n i t e î n v i a ţ a or#ani aţională. )imita de acţiune a codurilor etice constă în !ormularea lor în termeni #eneralitocmai pentru că, la început, mana#erii şi subordonaţii lor se a!lă în incapacitatea de a identi!icatoate

problemele etice care pot apărea. 7niversităţile şi-au creat propriile coduri deontolo#ice." n a c e s t s e n s , : l . > u ţ u , p r o ! . u n i v . , a e l a b o r a t Codul deontologic uni!ersitar $ factor al integrităţii academice , în care a propus pentru pro!esia de cadru didactic un al treilea model,,simbolul autoreali ării depline pe plan moral şi pro!esional(.%rincipalele caracteristici ale unui cod de etică sunt* • să !ie ri#uroase, să prevadă clar idealurile şi=sau obli#aţiile • nu trebuie !olosite în interes propriu nu vor servi unei pro!esiuni în de!avoarea interesului public • trebuie să prote&e e interesul public • să !ie speci!ice şi oneste • trebuie să prevadă şi pedepse, penali ări • trebuie să stabilească anumite priorităţi, adică adevăratele valori ale !irmei • să provină de la o autoritate le#itimă • să nu contravină altor le#i 0ex. Constituţia • să !ie posibile din punct de vedere !i ic şi moral • să !ie cât mai simple şi accesibile.% r o b l e m e l e c r e ă r i i u n o r a s t ! e l d e c o d u r i sunt de tipul* cum ar putea să coexiste bine şiarmonios întro anumită instituţie sau or#ani aţie, indi!erent de credinţele reli#ioa s e , d e principiile şi obişnuinţele morale ale !iecăruia dintre noi? care îi va !ace capabili să lucre e mai bine şi o vor !ructi!ica . ) o c a l i a r e a c o n t r o l u l u i in!luenţea ă comportamentul etic or#ani aţional întro mare varietate de ocupaţii.6 n t e r n i ş t i i p a r m a i d e # r a b ă s ă a c ţ i o n e e m a i b i n e î n m u n c i c a r e n e c e s i t ă i n i ţ i a t i v ă ş i inventivitate, în timp ce externiştii se descurcă mai bine în ca ul sarcinilor de rutină. Ast!el, vomcăuta să an#a&ăm un internist pentru o operaţiune a!lată la început şi un externist pentru a ocupaun post existent de mai mult timp, bine stabilit. Externiştii pre!eră o suprave#$ere mai directivă, pe când participarea şi autoconducerea par să !ie mai potrivite pentru un subordonat internist. #utomonitori%area - măsura în care oamenii observă şi re#lea ă apare n ţ a ş i comportamentul lor în cadrul social şi în relaţiile umane. Există un

contrast în materie deautomonitori are, adică cunoaştem persoane care !ac ceea ce cred şi spun ceea ce #ândesc !ără aţ i n e c o n t d e c o n t e x t u l s o c i a l . % e d e a l t ă p a r t e , e x i s t ă o a m e n i c a r e s u n t m u l t m a i a t e n ţ i l a împre&urările sociale, mult mai preocupaţi să potrivească ceea ce spun şi ceea ce !ac cu naturaacelor împre&urări, indi!erent de ceea ce simţeau sau #ândeau în realitate. Ceea ce avem aici esteun contrast în materie de automonitori are. Cei cu automonitori are înaltă se comportă ca nişteactori, iar cei cu un nivel redus de automonitori are nu sunt aşa de preocupaţi de a se suprave#$eaşi de a se adapta la cei din &ur. Anumite roluri, însă, solicită oamenilor să acţione e împotriva cu-rentului, sau să apere ceea ce cred cu adevărat. Ast!el, cei cu automonitori are înaltă tind să !ieinovatori slabi şi să re iste di!icil la presiunea socială. !tima de sine * #radul în care o persoană se autoevaluea ă po itiv. 1amenii cu un înalt#rad de respect de sine au ima#ini !avorabile despre ei înşişi. 1amenii cu o scă ută stimă de sineau o ima#ine ne!avorabilă despre ei înşişi, sunt nesi#uri în corectitudinea propriilor opinii,a t i t u d i n i ş i c o m p o r t a m e n t e . 1 a m e n i i c u u n r e s p e c t d e s i n e s c ă u t s u n t m a i s u s c e p t i b i l i l a in!luenţe externe şi sociale decât cei care au o stimă de sine înaltă."n #eneral, nu există o relaţie consistentă între stima de sine şi per!ormanţă. Totuşi, an#a&aţii cuun #rad redus de stimă !aţă de sine tind să reacţione e mai rău la !eedbac@-ul ne#ativ - acesta lescade per!ormanţa ulterioară. 1amenii cu o stimă de sine redusă nu reacţionea ă !avorabil lasituaţii ambi#ue şi stresante. Biind !oarte sensibili la mediul lor social, ei tind să perceapă un stresmai mare şi să se descurce mai di!icil cu el, deci, trebuie evitată plasarea lor în posturi cu roluriconcurente. "onsecinţele unui comportament contrar eticii "n cadrul a!acerilor, nu de puţine ori, se adoptă un comportament n e e t i c . C u n o a ş t e r e a cau elor comportamentului neetic poate a&uta la prevenirea lui.2intre cau ele comportamentului neetic amintim * 1

. C (tigul 0dorinţa de obţinere a pro!itului maxim duce la numeroase tentaţii, mai alesatunci când se anticipea ă un câşti# consistent. . Conflictul de roluri - multe dileme etice care apar în or#ani aţii sunt în realitate !orme alec o n ! l i c t u l u i d e r o l u r i c a r e a & u n # s ă ! i e r e o l v a t e n e e t i c . 2 e e x e m p l u * ' r o l u l b i r o c r a t i c ( a l an#a&atului într-o or#ani aţie intră în contradicţie cu rolul de 'membru al unui corp pro!esional(./. Competiţia puternică pentru obţinerea de resurse de!icitare poate stimula un comportament neetic, atât prin stimularea &ocului de a!aceri, cât şi prin acte ile#ale reale în carese constată delicte de comerţ, cum ar !i, de exemplu, !ixarea preţurilor şi încălcarea prevederilor d e m o n o p o l . i î n c a u l î n c a r e p r a c t i c n u e x i s t ă c o m p e t i ţ i e p u t e r n i c ă , e x i s t ă t o t u ş i o m a r e tentaţie spre adoptarea deci iilor neetice, pentru că tentaţia unor mari câşti#uri este !oarte mare.8. Personalitatea+ 1amenii puternic orientaţi spre valorile economice sunt mai expuşi la uncomportament neetic decât ceilalţi. "n plus, în abordarea c$estiunilor morale de către oameni,există puncte de vedere di!erite. "n condiţii normale, este raţional să ne aşteptăm ca oamenii cesunt mai conştienţi de problemele morale să !ie tentaţi să evite deci iile neetice, iar cei cu o mare putere personală 0mac$iavelici vor !i mai dispuşi să ia deci ii neetice, !olosinduşi puterea pentru promovarea interesului personal mai de#rabă decât pentru binele între#ii or#ani aţii. . Cultura organizaţiei (i a domeniului de acti!itate+ "n acest sens, s-a constatat o maredisponibilitate de încălcare a normelor în di!erite domenii. Avem de-a !ace aici cu aşa- iseleculturi caracteri ate de slo#anul '3ucces cu orice preţD(, ale căror mana#eri, a!laţi în ierar$iilesuperioare, par să !ie neştiutori în privinţa 'lapsusurilor etice( ale subordonaţilor. *actorii de in!luenţă a comportamentului neetic, re ultaţi în urma unor studii reali ate înmarile corporaţii, sunt* • a!irmarea obiectivelor corporaţiei, con!orm cărora sistemele de evalu a r e ş i c l i m a t u l or#ani aţional susţin pro!itul ca !iind sin#urul obiectiv al or#ani aţiei • acceptarea de către mana#ement a le#ii, ca !iind unicul standard pentru politicile şi acţiunilecorporaţiei • promovarea unei politici ambi#ue a corporaţiei, ast!el ca mana#erii să poată presupune că politica este !ormulată ca o o#lindă !alsă care nu re!lectă adevărul mana#ementul i nadecvat,când mana#erii de la ba a ierar$iei pot încălca standardele în scopul reali ării unor vân ări şi pro!ituri mai mari, în !olosul personal • eşecul mana#ementului de a înţele#e interesele etice ale publicului, re ultat din i olare şilipsa unei comunicări reale cu interesaţii externi.7tili ând anumite practici neetice, o or#ani aţie sau o persoană poate obţine câşti#uri, însăd o a r p e t e r m e n s c u r t . 1 c u l t u r ă a t â t o r # a n i a ţ i o n a l ă , c â t ş i i n d i v i duală care promovea ă

comportamentul etic nu va !i doar compatibilă cu valorile culturale predominante, ci, totodată, vada un sens 'bun( 0corect a!acerilor şi carierei.3ociolo#ia postulea ă că în ceea ce !ac a#enţii economici există o raţiune care trebuie #ăsităşi care permite explicarea unor comportamente incorecte. A#enţii economici nu !ac acte #ratuite,nemotivate. Comportamentul uman are, cu adevărat, drept scop, un re ultat. A#enţii economicisunt puternic marcaţi de scopurile lor, de pro!ituri maxime etc. Totul este raportat la scopurieconomice, de e!icienţă şi e!icacitate. +n succes obţinut prin înşelăciune , de cele mai multe ori are ca re ultat* • risipă de ener#ie pentru a nu se a!la despre aceasta, a nu !i prins, a nu !i şanta&at • păstrarea atentă a unor documente secrete, #ăsirea unor ascun işuri si#ure • existenţa unor conversaţii tele!onice periculoase, înre#istrate • speranţe că or#anele !iscale nu vor a!la, nu vor sesi a • obli#area unor oameni de a le păstra secretele etc. Consecinţele unui comportament neetic , pentru firmă , pot !i* • pierderea încrederii partenerilor şi an#a&aţilor, comunicare redusă, lipsă de implicare,lo ialitate scă ută • pierderea reputaţiei* vestea despre un produs prost se răspândeşte mai repede decât c eadespre un produs bun • pierderea renumelui, a ima#inii !irmei, a clienţilor şi colaboratorilor valoroşi • pierderea unor sume imense pentru avocaţi, procese, daune, liti#ii • scăderea vân ărilor şi a pro!iturilor etc. Consecinţele unui comportament neetic# pentru un individ 0an#a&at , pot !i* • pierderea unor promovări, avanta&e, premii, aprecieri • pierderea locului de muncă, a unor procente din salariu • pierderea încrederii, a respectului şi demnităţii • retro#radări •

pierderea aprecierilor din partea şe!ului, prietenilor, cole#ilor, !amiliei etc."n consecinţă, un comportament contrar eticii dăunea ă #rav şi societăţii, în ansamblu, ducând laapariţia unor !la#eluri create de viaţa modernă 0crimă, abu uri, discriminări, tra!ic de dro#uri,t r a ! i c d e i n ! l u e n ţ ă , c o r u p ţ i e e t c . , l a a#resiuni împotriva persoanei 0su!erinţe, boli etc. , l a pre&udicierea condiţiei umane 0mi erie materială şi su!letească etc. %entru înlătur areacomportamentelor neetice, companiile ar trebui să de volte pro#rame care să cuprindă proiected e e d u c a ţ i e ! o r m a l ă î n e t i c ă , c a r e s ă p r o d u c ă u n i m p a c t p o i t i v a s u p r a a t i t u d i n i l o r e t i c e î n or#ani aţii.