Civilizatia Grumelnita

[sus] Cultura Gumelniţa Silvia Marinescu-Bîlcu

Aria de răspândire a culturii Ceramică. Unelte. Podoabe. Gumelniţa. Geneză şi evoluţie Plastică Aşezări. Locuinţe. Sanctuare Rit şi ritual. Necropole Elemente de cronologie

Una dintre cele mai strălucite civilizaţii din ultima jumătate a mileniului V a.Chr. este (alături de complexul Ariuşd - Cucuteni - Tripolie) cultura Gumelniţa. Staţiunea eponimă a acestei excepţionale culturi a fost menţionată pentru prima dată de creatorul şcolii arheologice româneşti, Vasile Pârvan, încă din anul 1922. Însă abia cu începere din anul 1924 Vladimir Dumitrescu va pune la dispoziţia preistoricienilor din lumea întreagă prima colecţie de materiale specifice (ceramică, plastică, utilaj litic şi de os etc.) adunată din chiar aşezarea eponimă aflată pe "le massif de Gumelniţa qui domine de plus de 20 m la plaine du Danube", aşezare ce va fi cercetată sistematic cu începere din anul 1925. Aria de răspândire a culturii Gumelniţa. Geneză şi evoluţie În România, aria de răspândire a culturii Gumelniţa corespunde, în general, cu aceea a culturii Boian în Muntenia, dar ea s-a extins şi în Dobrogea, pe teritoriul ocupat înainte de cultura Hamangia, precum şi în sudul Basarabiei. Spre sud ocupă jumătatea orientală a Bulgariei, atât la nord cât şi la sud de Balcani (cunoscută fiind sub numele de Kodjadermen - Karanovo VI) ajungând până la Egeea. Formată în principal pe fondul culturii Boian, are cu siguranţă şi o componentă a culturii Mariţa (parţial contemporană cu Boian), din sud-estul Bulgariei, a cărei ceramică pictată cu grafit constituie una din trăsăturile caracteristice ceramicii gumelniţene. Cu tot aspectul unitar al culturii, au putut fi definite câteva variante regionale: una nord-dunăreană, alta dobrogeană, cea de a treia sud-balcanică, la care se adaugă aspectul cultural Stoicani - Aldeni din nord-estul Munteniei şi sudestul Moldovei, care a trecut şi la est de Prut, în zona situată imediat la nord de Dunăre. Evoluând de-a lungul a două faze principale, A şi B, subîmpărţite la rândul lor în câte două etape - A1 - A2 şi B1 - B2 - primele trei etape documentate şi stratigrafic (ultima ridicând deocamdată numeroase semne de întrebare), cultura Gumelniţa are, ca de altfel toate culturile eneolitice, elementele ei specifice. Am sublinia în primul rând multitudinea de aşezări de tip tell, alături de care le aflăm pe acelea situate pe boturi de terase, ostroave, martori de eroziune etc., întărite sau nu cu sisteme artificiale de apărare/protejare şi constituite invariabil în preajma unor surse naturale de apă (izvoare, râuri, pârâuri, lacuri, mlaştini etc.) şi resurse naturale uşor exploatabile: ape, terenuri prielnice agriculturii, creşterii animalelor, vânătorii etc., acestea toate constituindu-se într-o anume categorie a relaţiilor omului cu mediul înconjurător.

Descoperiri de la Gumelniţa Ceramică. Unelte. Podoabe. Plastică. Un alt element specific culturii este ceramica, în special neagră, dar şi o alta, arsă la brun (rar, chiar la roşu-cărămiziu) ambele specii bine lustruite, având forme şi decoruri variate, acestea din urmă incizate, în relief şi barbotinate, precum şi pictate cu grafit. Foarte răspândită în faza A (dar prezentă şi în faza B), pictarea cu grafit necesita o tehnologie destul de complicată şi o dublă coacere în cuptor, ultima până la 1.100ºC. Se pictează însă şi cu culoare albă şi chiar roşie, pe fondul vasului, dar întâlnim şi o categorie pictată tricrom, după arderea vasului în cuptor. Tot acum îşi fac apariţia primele vase de tip askos şi rhyton, ca urmare a legăturilor cu sudul egeo-anatolian. O altă caracteristică, proprie acestei culturi, ca şi culturii Sălcuţa (destul de probabil, în mare parte variantă a culturii Gumelniţa), în tot neo-eneoliticul României o constituie topoarele masive ca şi lamele lungi de silex, ce depăşesc uneori 30 cm, lor adăugându-li-se şi vârfurile de săgeţi şi lănci tăiate în aceeaşi rocă. Ar mai fi de menţionat o mare varietate de unelte de os şi corn, printre ele remarcându-se săgeţile, vârfurile, piesele lamelare, cele pentru modelarea ceramicii, harpoanele, săpăligile, "brăzdarele", "bumeranguri" etc. Din os şi scoici s-au realizat şi numeroase podoabe. Arama este la rândul ei folosită în chip curent atât pentru realizarea unor obiecte de podoabă (între care acele cu capul dublu răsucit spiralic - tip răspândit până departe în Asia de sud-est, în valea Indusului) cât şi pentru diverse tipuri de topoare masive, toate dovedind cunoştinţe destul de avansate ale meşterilor gumelniţeni în domeniul tehnologiei prelucrării aramei. Încă din faza A2 apar şi cele mai vechi obiecte de podoabă de aur în aşezări din zona Dunării inferioare, lucrate probabil în regiunile din sudul fluviului.

Piese de cult de aur de la Gumelniţa În sfârşit, plastica acestei culturi este extrem de bogată, variată şi specifică, şi deşi predominante sunt statuetele antropomorfe, cele zoomorfe sunt destul de frecvente. Statuetele, în marea lor majoritate, sunt modelate în lut, dar au fost, de asemenea, tăiate în os şi, mai rar, în marmură. O bună parte a statuetelor antropomorfe de lut stau mărturie a calităţilor modelatorilor, atât în ceea ce priveşte spiritul de observaţie (redarea anumitor fizionomii şi atitudini), cât şi îndemânării execuţiei. Cele de os sunt de trei tipuri, două excesiv schematizate, cel de-al treilea încercând (în limitele permise de materia primă) să redea mai fidel silueta corpului omenesc, adăugându-i şi podoabe de aramă - coliere, brâuri, cercei. Numeroase sunt şi vasele antropomorfe (unele adevărate opere de artă),

cele zoomorfe sau antropo-zoomorfe, dar şi diversele compoziţii fie strict antropomorfe, fie antropo-zoomorfe, legate toate, ca şi statuetele, de diversele manifestări cultice ale populaţiei gumelniţene.

Vas cu torţi phalice şi capac de vas cu aplicaţii zooantropomorfe, descoperite la Gumelniţa

Reprezentare zooantropomorfă de la Căscioarele - Ostrovel

Aşezări. Locuinţe. Sanctuare Reîntorcându-ne la aşezările culturii, deocamdată nu dispunem (pentru România, unde s-au cercetat exhaustiv doar mica aşezare de la Teiu şi satul Gumelniţa B1 de la Căscioarele - Ostrovel) de suficiente date referitoare la organizarea internă a spaţiului comunitar, dar alături de locuinţe propriu-zise, dispuse sau nu într-o anumită ordine, întâlnim locuinţe-atelier (de prelucrare a utilajului litic, a osului, cornului, obiectelor de podoabă, statuetelor etc.), dar de pildă şi o construcţie "abator" în cuprinsul aşezării de la Căscioarele - Ostrovel sau alta de tip "moară" în aşezarea de la Medgidia. Atât aceste locuinţe-atelier din aşezări, ca şi "atelierele" descoperite în afara lor stau mărturie existenţei unor meşteşuguri şi meşteşugari specializaţi ce vor fi lucrat, în egală măsură, pentru grupul uman din care făceau parte, cât şi pentru schimburile intertribale. Ne putem gândi chiar şi la aşezări cu un anume specific economic, dependent şi de mediul ambiant pe care-l exploatau în egală măsură pentru necesităţile comunităţii ca şi pentru trocul cu alte bunuri necesare ce nu le vor fi fost la îndemână.

Căscioarele - Ostrovel (Reconstituiri de locuinţe cu o încăpere şi cu două încăperi) Nu lipsesc din cuprinsul anumitor aşezări nici locurile special amenajate pentru cult care, potrivit modelelor de "sanctuare" descoperite, ne dau imaginea amploarei unor astfel de construcţii şi a rolului jucat de ele în viaţa comunităţilor respective.

Modele de "sanctuare" Rit şi ritual. Necropole Un alt aspect al spiritualităţii populaţiilor gumelniţene se desluşeşte din atitudinea lor faţă de cei decedaţi. În cazul culturii în discuţie, defuncţii au fost grupaţi în locuri special amenajate pentru ei (în afara aşezărilor), cunoscute fiind câteva necropole din vasta arie gumelniţeană, dar se cunosc şi excepţii de la această regulă. Ritul, ritualul şi aspectul fizic al acestei populaţii sunt asemănătoare cu cele din ultima fază a culturii Boian (firesc, dat fiind aportul acesteia la geneza culturii Gumelniţa): înhumare în poziţie chircită, de la moderată la foarte accentuată, de regulă pe partea stângă, ofrande prezente dar, în general, sărace. Caracteristicile fizice corespund fondului mediteranoid cu cele patru variante fenotipice cunoscute. Dar detaliile ritualului (poziţia braţelor, diversele categorii de ofrande şi amploarea lor în mormânt, folosirea sau nu a ocrului, gradul de chircire în cazul acestei poziţii, forma gropii etc.) nu par a fi fost supuse unor canoane riguroase, abia putându-se desprinde oarecare generalizări. Dar înmormântări, ca şi piese scheletice (umane) disparate s-au descoperit în mai toate aşezările gumelniţene. Sunt de menţionat, în primul rând, mormintele de copii de sub şi dintre locuinţe, la unele schelete putându-se constata diverse malformaţii ce au condus la formularea ipotezei unor posibile sacrificii rituale. Tot în legătură cu anumite credinţe (un cult al craniului) stau şi depunerile de cranii umane (în general, secţionate intenţionat) sub sau în preajma vetrelor. Cât priveşte piesele scheletice mai sus menţionate şi interpretate de unii ca provenind de la morminte vechi deranjate, Alexandra Bolomey consideră că frecvenţa lor este mai mare decât s-a apreciat şi că de fapt provin de la contemporani ai perioadei de locuire, fie rămaşi fără morminte (din raţiuni care ne scapă), fie neînhumaţi, omorâţi şi ciopârţiţi în cadrul unor ritualuri şi ceremonii magice. Elemente de cronologie Cât priveşte cronologia relativă a culturii Gumelniţa, diferitele piese precucuteniene de "import" datând din faza Precucuteni III (sau chiar de la finele fazei Precucuteni II) şi altele cucuteniene din faza A, dar şi un fragment ceramic aparţinând culturii Petreşti din Transilvania - piese descoperite în aşezări ale culturii Gumelniţa - ne îndreptăţesc să considerăm începutul acestei culturi contemporană cu cultura Precucuteni III (dar şi cu final de Precucuteni II) şi apoi cu faza Cucuteni A, iar la sfârşit cu începutul fazei Cucuteni A-B. Fragmentul de tip Petreşti, indică un paralelism Gumelniţa A2 cu o fază relativ târzie Petreşti. Cronologia absolută, asupra căreia se mai discută încă, potrivit ultimelor date recalibrate, situează această cultură (aşa cum menţionam mai sus) în limitele ultimei jumătăţi a mileniului V a.Chr. şi poate şi la zorile mileniului IV a.Chr. Întrucât în catalog fiecare aşezare gumelniţeană îşi află locul însoţită fiind de detalii referitoare atât la aspectele specifice, cât şi la cele bibliografice, noi neam limitat strict la unele generalităţi privind cultura respectivă. Cât priveşte cronologia absolută, fiecare autor are libertatea să opteze fie pentru cronologia

înaltă, fie pentru cea joasă.

Căscioarele - Ostrovel - 1963-1965 Vladimir Dumitrescu, Hortensia Dumitrescu, Silvia Marinescu Silvia Marinescu Bîlcu Bîlcu, Ersilia Tudor

[sus] Extras dintr-un curs ţinut în anii 30 la Universitatea din Bucureşti, de către profesor dr. docent Vladimir Dumitrescu

E în genere cunoscută constatarea că marile cursuri de apă care străbat continentele au avut aproape întotdeauna un rol la desvoltarea civilizaţiilor, încă din cele mai vechi timpuri. Acest fenomen a fost verificat în chip strălucit atât în ceiace priveşte civilizaţia egipteană, cât şi în ceiace priveşte civilizaţiile din Mesopotamia, ca să cităm numai două exemple mai cunoscute şi incontestabil concludente pe deplin. Întreaga civilizaţie egipteană - ale cărei începuturi preistorice se urcă la cel puţin 5000 de ani înainte de Christos, nu poate fi explicată şi înţeleasă decât prin valea Nilului, fără de care toată regiunea ar fi fost un pustiu şi n'ar fi putut juca nici un rol în istoria civilizaţiilor omeneşti. Deaceia când Herodot povesteşte că «Ή Αιγυπτος δωρον του Νείλου έδτί» - adică "Egiptul este un dar al Nilului" - nu face nicidecum o floare stilistică ci exprimă în chip lapidar un adevăr istoric incontestabil.

Profesor dr. docent Vladimir Dumitrescu Acelaşi lucru se poate spune desigur şi despre civilizaţiile din Mesopotamia: fără binefacerile Tigrului şi Eufratului n'am fi avut aci nici civilizaţiile preistorice dela Susa şi dela Ur - şi n'am fi avut apoi nici civilizaţiile istorice - în general mult mai bine cunoscute sub denumirea generică de civilizaţia asyro-babyloniană. Exemplele acestea se pot înmulţi desigur, însă nu cred că e locul să prelungim aci această exemplificare. Dar tocmai această constatare a rolului fluviilor în desvoltarea civilizaţiilor omeneşti dealungul mileniilor şi al secolelor, poate aduce în mintea oricui întrebarea dacă pentru ţara noastră, străbătută de cel mai însemnat fluviu al continentului european, cercetările archeologice n'au dus cumva la acelaş rezultat. Iată tocmai ceiace voiam să lămurim prin lecţia de astăzi. Desigur cercetările de archeologie preistorică sunt în ţara noastră mult mai vechi decât ultimii zece ani. Dar cele întreprinse înainte de acest ultim deceniu, sau mai bine zis cele întreprinse înainte de răsboiu au fost făcute mai întotdeauna de oameni care nu aveau nici o pregătire de specialitate, ci numai o legitimă şi nobilă curiozitate pentru trecutul îndepărtat al ţării noastre. Oricât ar fi fost însă de explicabilă şi într'o oarecare măsură chiar scuzabilă această dorinţă de cunoaştere a formelor de civilizaţie străveche, ele nu puteau duce decât la rezultate nesigure, fiindcă erau făcute fără nici un criteriu ştiinţific. Staţiunile preistorice erau săpate la întâmplare, numai de dragul materialului bogat ce se găsea. Şi în chipul acesta erau de cele mai multe ori făcute inutilizabile pentru orice concluzii ştiinţifice sigure. În câteva cercetări recente am avut prilejul să constat că gropile săpate în unele staţiuni au răscolit întreaga suprafaţă a acestora şi în acest fel cercetări ulterioare aci au devenit imposibile. Nu ne mai rămâne decât materialul muzeistic, care nu poate fi întrebuinţat pentru nici o concluzie de ordin stratigrafic şi deci cronologic. Aceasta este marea vină a tuturor cercetărilor întreprinse de amatori bine intenţionaţi, dar a căror activitate este de cele mai multe ori absolut contrară intereselor ştiinţei.

[sus] Expoziţia "O civilizaţie “necunoscută”: GUMELNIŢA de Marian Neagu

Expoziţia: De ce ? Pentru cine ? Autorii expoziţiei îşi propun să prezinte această mare civilizaţie eneolitică din sud-estul Europei prin intermediul vestigiilor conservate în muzeele din România. Adresându-se publicului larg, se încearcă reconstituirea evoluţiei comunităţilor gumelniţene prin prezentarea tuturor aspectelor vieţii cotidiene întro manieră sugestivă şi accesibilă.

Bernard Randoin, Silvia Marinescu-Bîlcu, Dragomir Popovici Tema majoră a expoziţiei este recompunerea universului material şi spiritual al civilizaţiei Gumelniţa din perspectiva secolului XX, dar cu argumentele arheologice ale cercetării preistorice: Marian Neagu

Silvia MarinescuBîlcu

În consecinţă, prima parte a expoziţiei se axează pe reconstituirea şi restituirea acestei culturi pentru oamenii de astăzi (oamenii de ieri se întorc printre cei de astăzi, prin intermediul arheologilor). O altă axă a expoziţiei este binomul viaţa materială (viaţa de aici) şi viaţa de dincolo, viaţa spirituală. Aşezarea şi arealul culturii Gumelniţa sunt materializate prin exponate. Cea de-a doua parte a expoziţiei (mai redusă ca amploare) este pusă sub semnul sintagmei “Oameni şi cioburi”, care prezintă muzeul şi arheologul, prin intermediul cărora trecutul şi prezentul sunt topite în cotidian. Această manifestare face parte dintr-un program cultural început încă din 1995 şi care şi-a propus să valorifice ştiinţific şi să promoveze extraordinarul patrimoniu preistoric aflat în colecţiile muzeelor din România. Programul a fost alcătuit din trei proiecte culturale: 1. Artă şi magie în preistorie la Dunărea de Jos (în colaborare cu Muzeul de Arheologie Olteniţa (1996 - 1997); 2. Civilizaţia Boian pe teritoriul României (în colaborare cu Muzeul de Arheologie Olteniţa, Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti, Institutul de Studii Eco-Muzeale Tulcea, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova Ploieşti, Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti, Muzeul Brăilei (1999 - 2000).

3. O civilizaţie “necunoscută”: Gumelniţa (în colaborare cu Ministerul Culturii, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Brăilei, Muzeul Municipiului Bucureşti, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Muzeul Judeţean Giurgiu, Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, Complexul Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, Muzeul Judeţean Argeş, Muzeul Judeţean Buzău, Muzeul de Istorie Galaţi, Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, Muzeul Judeţean Teleorman, Muzeul de Arheologie Olteniţa.

Aspecte din Expoziţia "O civilizaţie “necunoscută”: GUMELNIŢA - Călăraşi, 2000 Proiectul O civilizaţie “necunoscută”: Gumelniţa a continuat cu organizarea unui colocviu internaţional (Călăraşi, 11-13 decembrie 2000), unde arheologii preistoricieni din România şi Franţa au prezentat stadiul cercetării aşezărilor gumelniţene. Lucrările colocviului au pus în evidenţă necesitatea unei strategii comune de cercetare Gumelniţa, a tuturor preistoricienilor. În acest scop s-au stabilit coordonatele unui colocviu româno-bulgar având ca tematică “Civilizaţia Gumelniţa la nordul şi sudul Dunării” ce urma să aibă loc la Călăraşi între 26-27 februarie 2001. Din raţiuni necunoscute, partea bulgară nu a colaborat la această manifestare. Proiectul este finalizat prin editarea unui volum-catalog şi a prezentului CD-rom bilingv (român şi englez) cu toate descoperirile şi ultimele studii referitoare la cultura Gumelniţa, însoţit de imaginile color ale celor mai importante piese din expoziţie. Acest proiect nu ar fi fost posibil fără participarea extraordinară a preistoricienilor Dragomir Nicolae Popovici, Radian Romus Andreescu, Cătălin Dragoş Bem, Valentin Parnic (comisarul expoziţiei), Valentina Voinea, Stănică Pandrea, Cristian Micu, Vasile Boroneanţ, Done Şerbănescu, Pavel Mirea, Bogdan Ciupercă, conservator, Florin Rădulescu, conservator general, consiliaţi ştiinţific de Silvia Marinescu-Bîlcu. Profesionalismul, entuziasmul, colegialitatea şi o pasiune devoratoare pentru preistorie au făcut posibilă realizarea acestui proiect cultural prin fructificarea energiilor creatoare a mai multor generaţii de arheologi. Am mulţumi în mod special doamnei Silvia Marinescu-Bîlcu (Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, Bucureşti) care cu pertinenţă, echilibru, rigoare şi deplin profesionalism a dat o prestanţă aparte expoziţiei "O civilizaţie necunoscută: GUMELNIŢA" Un cuvânt de recunoştinţă pentru conducătorii instituţiilor participante, care au înţeles importanţa acestui demers, deopotrivă ştiinţific şi cultural, şi au pus la dispoziţie piesele cele mai valoroase din colecţii, şi specialiştii (Crişan Muşeţeanu, Dragomir Popovici şi George Trohani - Muzeul Naţional de Istorie al României Bucureşti, Traian Cliante şi Mihai Irimia - Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Ion Ioniţă - Muzeul Municipiului Bucureşti, Gavrilă Simion I.C.E.M.Tulcea, Alexandru Vulpe - Institutul de Arheologie Vasile Pârvan Bucureşti, Ionel Cîndea şi Valeriu Sîrbu - Muzeul Brăilei, Traian Popa - Muzeul Teohari Antonescu Giurgiu, Ecaterina Ţînţăreanu - Muzeul Judeţean Teleorman,

Alexandria, Lia Maria Dulgheru - Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, Spiridon Cristocea - Muzeul Judeţean Argeş, Gheorghe Bulei - Complexul Muzeal “Curtea Domnească ’’ Târgovişte). Expoziţia este găzduită, rând pe rând, de sălile muzeelor participante în anii 2000-2001. Din 2002, manifestarea va avea un caracter internaţional, urmând a fi itinerată în Franţa, Belgia şi Marea Britanie.

[sus] Cultura Gumelniţa în Nord-Estul Câmpiei Române. Schiţă a evoluţiei istorice de Stănică Pandrea

A. "Nord-Estul Câmpiei Române" B. Stratigrafie. Periodizare C. Evoluţii culturale D. Cronologie relativă şi absolută E. Evoluţii istorice F. Bibliografie În cele ce urmează ne propunem să prezentăm o schiţă istorică şi cronologică a culturii Gumelniţa în NE Câmpiei Române. Acest subiect a născut controverse, pentru că unii arheologi (Vl. Dumitrescu, N. Harţuche, P. Haşotti, V. S. Bejlekči) consideră că în această parte a Câmpiei Române s-a dezvoltat un aspect regional al marii arii culturale Gumelniţa - Kod¾adermen - Karanovo VI, în vreme ce alţi arheologi (Gh. Ştefan, E. Comşa, M. Petrescu - Dîmboviţa, I. T. Dragomir, T. Passek, V. Sorokin, H. Todorova) au încadrat aşezările gumelniţene din această zonă a Câmpiei Române într-un aspect cultural distinct numit Aldeni II / Stoicani - Aldeni / Bolgrad - Aldeni.

A. Precizarea sintagmei "Nord-Estul Câmpiei Române" Câmpia Română este un spaţiu mult mai larg decât este, de obicei perceput, care se întinde pe suprafaţa a trei provincii istorice: Oltenia, Muntenia şi Moldova. Prin sintagma Nord-Estul Câmpiei Române se înţelege îndeobşte extremitatea nordică şi estică a Câmpiei Române, denumită Bărăgan. Bărăganul continuă şi la nord de confluenţa Siret - Dunăre, urcând pe Văile Siretului, Bârladului şi Prutului, până la nord de marile lacuri din Basarabia. Astfel, sudul Moldovei, prin aspectele sale fizice, geomorfologice, climatice, hidrologice şi ecologice este o prelungire a Bărăganului. În concluzie, prin Nord-Estul Câmpiei Române înţelegem Câmpia Bărăganului şi zonele sale adiacente, adică spaţiul mărginit la sud de râul Ialomiţa, la est de fluviul Dunărea, la vest de Subcarpaţii de Curbură şi la nord de o linie imaginară ce uneşte localităţile Mărăşeşti - Tecuci - Cahul - Taraclia Izmail. Unitatea acestui spaţiu este dată de Dunăre şi afluenţii săi. Nu întâmplător, Câmpia Română este numită de geografi Şesul Dunării. În acest spaţiu, Dunărea adună mari afluenţi, precum Ialomiţa, Călmăţui, Buzău, Siret, Bârlad, Prut. Aceste râuri leagă Şesul Dunării şi, mai ales Bărăganul,

de Subcarpaţii de Curbură (prin Ialomiţa şi Buzău), de Podişul Central Moldovenesc (prin Siret, Bârlad şi Prut), iar de Stepa Bugeacului se leagă prin marile lacuri din nordul Dunării (Cahul, Ialpug, Cătlăbug). Dunărea şi afluenţii săi - Ialomiţa, Buzău, Siret, Bârlad, Prut - fac ca Bărăganul să cuprindă, practic, tot nord-estul Munteniei şi sudul Moldovei, un spaţiu a cărui unitate geografică este conferită de Dunăre. B. Stratigrafie. Periodizare Problemele de stratigrafie nu par să fie complicate, pentru că s-au cercetat numeroase aşezări cu mai multe niveluri de locuire, dar şi aşezări cu un singur nivel de locuire, ceea ce asigură schiţarea unei imagini corecte a evoluţiei culturale. Trebuie spus că în toate aşezările cercetate, nivelurile de locuire au fost identificate datorită complexelor de locuit (în special locuinţe). Până în prezent s-au cercetat aşezări cu un singur nivel de locuire - precum acelea de la Cireşu, Spiru Haret, Râmnicelu, Drăgăneşti - Tecuci, Puricani, Gura Idrici, Igeşti - Scândureni, Nagornoye. Unele dintre acest aşezări sunt încadrabile în faza Gumelniţa A1 - acelea de la Cireşu, Drăgăneşti - Tecuci; alte aşezări sunt încadrabile în faza Gumelniţa A2 - acelea de la Spiru Haret, Puricani, Nagornoye, Râmnicelu; în câteva aşezări s-au descoperit materiale arheologice care, din punct de vedere tipologico-stilistic, sunt încadrabile atât în faza Gumelniţa A1 cât şi în faza Gumelniţa A2 - este cazul celor de la Igeşti - Scândureni, Gura Idrici, Trestiana II. În majoritatea aşezărilor cercetate au fost descoperite două niveluri de locuire gumelniţene - precum acelea de la Lişcoteanca - Moş Filon, Movila Olarului, Movila din Baltă, Brăiliţa, Vulcăneşti, Lopăţica, Aldeni, Ozernoye. În quasitotalitatea acestor aşezări, nivelul de locuire inferior este încadrabil în faza Gumelniţa A1, iar nivelul de locuire superior este încadrabil în faza Gumelniţa A2. Excepţie face aşezarea de la Brăiliţa, unde ambele niveluri de locuire aparţin fazei Gumelniţa A2, dar în nivelul superior s-au descoperit şi materiale ceramice cu analogii în nivelurile Gumelniţa B1 de la Sultana, Măgura Gumelniţa şi Căscioarele - Ostrovel. S-au cercetat, însă, şi aşezări cu mai mult de două niveluri de locuire gumelniţene - acelea de la Stoicani, Suceveni, Însurăţei - Popina I. În acest caz, situaţia stratigrafică se prezintă astfel: a) la Însurăţei - Popina I, patru niveluri de locuire se încadrează în faza Gumelniţa A2 şi cel puţin un nivel de locuire aparţine fazei Gumelniţa A1; b) la Stoicani, după părerea noastră, cele şase niveluri de locuire au următoarea încadrare culturală - două niveluri de locuire sunt încadrabile în faza Gumelniţa A1 (nivelurile 6 şi 5); un nivel de locuire conţine materiale arheologice care, din punct de vedere tipologico-stilistic, sunt încadrabile atât în faza Gumelniţa A1 cât şi-n faza Gumelniţa A2, dar predomină materialele ceramice tipice pentru faza Gumelniţa A2 (nivelul 4); două niveluri de locuire încadrabile în faza Gumelniţa A2 (nivelurile 3 şi 2), dar în nivelul 2 s-au descoperit şi materiale ceramice care au analogii în nivelurile Gumelniţa B1 de la Sultana şi Măgura Gumelniţa; c) la Suceveni au fost identificate trei niveluri de locuire: nivelul inferior este tipic pentru faza Gumelniţa A1; nivelul intermediar cuprinde materiale arheologice care, din punct de vedere tipologico-stilistic, sunt încadrabile atât în faza Gumelniţa A1 cât şi în faza Gumelniţa A2, dar predomină materialele arheologice tipice pentru faza Gumelniţa A2; nivelul superior conţine materiale arheologice tipice pentru faza Gumelniţa A2, materiale care au strânse analogii în aşezările de la Stoicani (nivelurile 3 şi 2) şi Brăiliţa (nivelul superior). Se poate observa că în cele mai multe aşezări se întâlnesc niveluri de locuire cu materiale arheologice încadrabile atât în faza Gumelniţa A1, cât şi în

faza Gumelniţa A2, ceea ce demonstrează că a existat o certă evoluţie culturală pe parcursul fazelor Gumelniţa A1 şi A2. Prezenţa aşezărilor cu un singur nivel de locuire care conţine materiale arheologice care, din punct de vedere tipologicostilistic, sunt încadrabile atât în faza Gumelniţa A1 cât şi în faza Gumelniţa A2, după părerea noastră, confirmă faptul că aşezările Gumelniţa din nord-estul Câmpiei Române au avut tendinţa de a evolua cultural de la faza Gumelniţa A1 la faza Gumelniţa A2. În continuare ne propunem să prezentăm şi câteva date stratigrafice, menite să clarifice raporturile dintre cultura Gumelniţa şi predecesorii săi. În nord-estul Câmpiei Române, până în prezent, au fost cercetate 28 aşezări Gumelniţa A1, dintre acestea, 20 aşezări (reprezentând 71,42%) sunt întemeiate pe locuri care anterior n-au fost locuite, iar 8 aşezări (reprezentând 28,57%) suprapun direct niveluri de locuire Boian - Giuleşti. În aşezările de la Aldeni - Gurguiul Balaurului, Largu - Popină, Suceveni Stoborăni, Lişcoteanca - Satnoieni, Moş Filon, Movila din Baltă, Însurăţei - Popina I şi Popina II, nivelul de locuire Gumelniţa A1 suprapune un nivel de locuire de tip Boian - Giuleşti. Această realitate i-a determinat pe I.T. Dragomir şi N. Harţuche să afirme că în nord-estul Câmpiei Române, cultura Gumelniţa se naşte pe un fond cultural Boian - Giuleşti, care în această zonă geografică a avut o evoluţie mai îndelungată. La rândul nostru, am arătat cu altă ocazie, că în nord-estul Câmpiei Române cultura Boian - faza Giuleşti a avut o viaţă mai lungă, evoluând sincron cu manifestările culturale Precucuteni I, Turdaş II, Vinča C1, Boian - faza Vidra, Hamangia II. Se ridică, deci, o întrebare: se poate vorbi de o participare a fazei Boian - Giuleşti (cu o mai mare dăinuire în nord-estul Câmpiei Române) la geneza culturii Gumelniţa în această zonă geografică? În actualul stadiu al cercetărilor, nu poate fi susţinută ipoteza conform căreia la geneza culturii Gumelniţa, în nord-estul Câmpiei Române, a participat şi populaţia din aşezările Boian - Giuleşti din acest spaţiu. În sprijinul afirmaţiei noastre, aducem următoarele argumente: a) analiza tipologico-stilistică a vaselor ceramice Gumelniţa A1 descoperite în aşezările din nord-estul Câmpiei Române, nu indică moşteniri culturale Boian (nici moşteniri Boian - Spanţov şi, cu atât mai puţin, moşteniri Boian – Giuleşti); cele mai multe dintre vasele şi fragmentele ceramice Gumelniţa A1 descoperite în această zonă geografică au cele mai strânse analogii cu materiale ceramice Gumelniţa A1 descoperite în tell-urile de la Medgidia, Ovčarovo şi Durankulak, dar şi cu cele din nivelurile culturale Sava – faza târzie descoperite în tell-urile de la Sava şi Goljamo Delčevo, precum si cu cele din nivelurile Mariţa - faza târzie descoperite în tell-urile de la Drama - Med¾umekja şi Azmaska Mogila; b) nu există deosebiri între materialele arheologice Gumelniţa A1 din aşezările, care suprapun un nivel de locuire Boian - Giuleşti şi materialele arheologice Gumelniţa A1 din aşezările întemeiate pe terenuri care anterior nu au fost locuite; Chiar dacă situaţia stratigrafică arată că, în anumite aşezări, nivelul de locuire Gumelniţa A1 suprapune direct un nivel de locuire Boian - Giuleşti, nu se poate vorbi de o legătură de filiaţie între manifestările culturale Boian - faza Giuleşti din nord-estul Câmpiei Române şi cultura Gumelniţa – faza A1 din acelaşi spaţiu geografic, pentru că o analiză tipologico-stilistică (chiar fugară), o contrazice evident. Datele de care dispunem, în momentul actual al cercetării, ne permit să afirmăm că între sfârşitul manifestărilor culturale Boian - Giuleşti din nord-estul Câmpiei Române şi începutul culturii Gumelniţa – faza A1 există un decalaj cronologic. Având în vedere şi faptul că din cele 28 aşezări Gumelniţa A1, 20 aşezări sunt nou-întemeiate, putem considera că populaţia care a întemeiat aşezările Gumelniţa A1 din nord-estul Câmpiei Române a “colonizat” această zonă

geografică, venind dinspre sud (foarte probabil din Dobrogea şi nord-estul Bulgariei).

C. Evoluţii culturale Aşa cum indică datele stratigrafice şi rezultatele analizei tipologico-stilistice a materialelor arheologice, cultura Gumelniţa din nord-estul Câmpiei Române s-a dezvoltat atât în faza Gumelniţa A1, cât şi-n faza Gumelniţa A2. Trebuie spus că aşezările gumelniţene din nord-estul Câmpiei Române nu se dezvoltă sincron, de aceea vom prezenta în continuare această situaţie: a) majoritatea aşezărilor îşi încep evoluţia în faza Gumelniţa A1 continuând şi în faza Gumelniţa A2 - acelea de la Aldeni, Gherăseni, Suceveni, Lişcoteanca, Stoicani, Vulcăneşti, Însurăţei; b) două aşezări există numai în faza A1 - cele de la Cireşu şi Drăgăneşti Tecuci; c) câteva aşezări îşi încep existenţa la sfârşitul fazei A1 şi continuă în faza A2 - este cazul celor de la Gura Idrici, Igeşti - Scândureni, Trestiana II; d) sunt şi aşezări, care îşi încep existenţa la nivelul fazei Gumelniţa A2, evoluând pe tot parcursul acesteia - precum cele de la Brăiliţa, Nagornoye, Puricani.

D. Date de cronologie relativă şi absolută 1. Date de cronologie relativă. Descoperirile arheologice au pus în evidenţă raporturile culturii Gumelniţa din NE Câmpiei Române cu ariile culturale învecinate: a) fragmente ceramice Precucuteni III au fost descoperite în nivelurile Gumelniţa A1 de la Lişcoteanca, Stoicani, Drăgăneşti - Tecuci, Lopăţica şi Vulcăneşti; b) fragmente ceramice Hamangia III au fost descoperite în nivelul 6 (inferior) al aşezării de la Stoicani, care este încadrabil în faza Gumelniţa A1; c) materiale ceramice Gumelniţa A1 au fost descoperite în aşezările Precucuteni III de la Traian - Dealul Fântânilor, Târpeşti, Bernaşovka, Hanska, Alexandrovka, Isaiia, Târgu Frumos; d) în aşezarea de la Cireşu (încadrabilă în faza Gumelniţa A1) s-au descoperit fragmente ceramice Cucuteni A2, iar în aşezarea de la Igeşti Scândureni, materialele arheologice gumelniţene au fost descoperite în asociaţie cu materiale ceramice Cucuteni A2; e) fragmente ceramice Cucuteni A3 au fost descoperit în nivelurile de locuire Gumelniţa A2 de la Brăiliţa, Lişcoteanca şi Însurăţei (o situaţie similară întâlnindu-se la Hârşova şi Carcaliu). Pornind de la realităţile mai sus prezentate, se poate afirma că în nord-estul Câmpiei Române, faza Gumelniţa A1 îşi începe existenţa în momentul în care în Moldova se dezvolta cultura Precucuteni - faza III, ca apoi, faza Gumelniţa A2 să evolueze sincron cu primele două etape ale fazei Cucuteni A. În faza Gumelniţa A2 se distinge o evoluţie, oarecum diferită, pentru sudul Moldovei şi nordul Munteniei: a) extinderea înspre sud a etapei Cucuteni A3 duce la dispariţia unor aşezări gumelniţene din bazinul Prutului - este cazul aşezărilor de la Gura Idrici, Igeşti Scândureni, Puricani, Mănăstioara, unde nivelul de locuire Gumelniţa A2 este suprapus direct de un nivel de locuire Cucuteni A3; mai la sud, aşezările Gumelniţa îşi continuă existenţa, fiind contemporane cu noile aşezări Cucuteni A3

(fapt dovedit de prezenţa fragmentelor ceramice Cucuteni A3 în aşezările Gumelniţa A2); b) la nivel cultural Cernavoda I – Cucuteni A4, o extindere spre sud a culturii Cernavoda I duce la dispariţia culturii Gumelniţa, nu doar din nord-estul Câmpiei Române, ci din toată Muntenia dintre Siret şi Argeş, dar şi din Dobrogea. În încheierea acestui subcapitol evidenţiem următoarele sincronisme: - Gumelniţa A1 = Precucuteni III = Cucuteni A1 - A2; - Gumelniţa A2 = Cucuteni A3= începutul culturii Cernavoda I. 2.2. Date de cronologie absolută. Pentru aşezările gumelniţene din nord-estul Câmpiei Române, avem puţine date 14C, dar putem utiliza datele evidenţiate pentru aşezări gumelniţene contemporane, precum şi datele evidenţiate pentru ariile culturale învecinate.

CULTURA GUMELNIŢA A1

AŞEZAREA

date 14C b.c.

CULTURA PRECUCUTENI

date 14C cal BC

AŞEZAREA

date 14C cal BC

5040 - 4555; Vulcăneşti

3860 ± 150

-

Poduri 4730 4550 4774;

Lişcoteanca Movila Olarului

3690 ± 50

-

Luka Vrubleveckaja 4703

Ovčarovo

3715 ± 60

-

Varna

-

4695 - 4545

CULTURA CUCUTENI A2

AŞEZAREA

date 14C cal BC 4518 - 4398;

Poljanica

-

4595 - 4545

Mărgineni 4510 - 4365 4576 - 4465;

Sava

-

4695

Malnaş Băi 4457 - 4240

Pornind de la datele prezentate mai sus, considerăm că în nord-estul Câmpiei Române faza Gumelniţa A1 a evoluat în intervalul cronologic 4700/4650 4500 cal BC.

CULTURA GUMELNIŢA A2 AŞEZAREA

CULTURA CUCUTENI A3

date 14C date 14C

date 14C date 14C AŞEZAREA

b.c.

cal BC

b.c.

Vulcăneşti

3350 ± 50

-

Hăbăşeşti

Ovčarovo

3735 ±

-

Drăguşeni

3360 ± 80

cal BC

-

60;

3575 ± 60;

3405 ± 100

-

3470 ± 60 Căscioarele -

3725 ±

Ostrovel

100; -

CULTURA CERNAVODA I

3459 ± 100 Hârşova - tell

-

date date 14C 4361

14C

AŞEZAREA b.c. cal BC

Durankulak

-

Varna

-

4235 4150 4350 4150

Dereivki

Hârşova - tell

3465 ±

3865 -

90

3550

3430

4045

Contribuţii la repertoriul arheologic al judeţului Călăraşi. Descoperiri aparţinând culturii Gumelniţa pe Valea Mostiştei de Valentin Parnic, Vasile Oprea, Gabi Dobre Valea Mostiştei face parte din subregiunea geomorfologică Argeş - Valea Sărăţii - Mostiştea, o câmpie de tranziţie între partea înaltă din vest şi cea joasă din est. Ea cuprinde cea mai întinsă câmpie de divagare şi zonă de tranziţie spre dealuri. Toate punctele cu materiale arheologice identificate se află pe terasele înalte din văile bălţilor formate de râul Mostiştea. Zona Mostiştei a fost locuită de comunităţi destul de bine organizate, dacă ţinem cont de materialele descoperite în teren. Pe tot cursul Mostiştei singura aşezare descoperită, până acum, datând din faza A1 a culturii Gumelniţa este cea de la Sultana - Malu Roşu.(detalii) Sultana, sit unicat în sud - estul Europei, de Radian Romus Andreescu Aşezarea eneolitică de la Sultana, com. Mânăstirea, jud. Călăraşi reprezintă un caz special în contextul eneoliticului românesc. A fost primul sit gumelniţean care a făcut obiectul unor cercetări ştiinţifice în anii 20 ai secolului trecut, pentru ca, mai recent, după 1975 aşezarea să fie cercetată aproape în întregime. Din păcate rezultatele acestor cercetări au rămas necunoscute. A rămas în schimb materialul arheologic care, prin originalitatea şi spectaculozitatea sa face din Sultana un sit deosebit în cadrul epocii eneolitice. (detalii)

[sus] Descoperiri aparţinând culturii Gumelniţa pe Valea Mostiştei de Valentin Parnic, Vasile Oprea, Gabi Dobre Cercetare arheologică Valea Mostiştei - prezentare generală Sultana – Malu Roşu Faza A2 a culturii Gumelniţa Faza B1 a culturii Gumelniţa Ceramică. Unelte. Plastică Cercetare arheologică Descoperirile arheologice care aparţin culturii Gumelniţa, din Muntenia, deşi numeroase şi nu lipsite de interes, nu au beneficiat întotdeauna de atenţia cuvenită din partea specialiştilor. Multe dintre ele încă nu au intrat în circuitul ştiinţific, altele nu au fost publicate în întregime sau fără o încadrare culturală exactă. Mai mult decât atât, de multe ori, bazându-se pe informaţii verbale sunt menţionate numai toponimele, fără ca acestea să fie însoţite de o hartă cu localizarea în spaţiu a punctelor respective sau, măcar, de o minimă descriere a materialului arheologic. Pentru completarea repertoriului arheologic al judeţului Călăraşi şi

pentru cunoaşterea descoperirilor care aparţin culturii Gumelniţa, de pe Valea Mostiştei, credem că nu este lipsită de interes publicarea unui repertoriu al acestora. Considerăm că nu întotdeauna materialul arheologic (ceramică) descoperit într-un anumit punct implică şi existenţa unei aşezări. Prin urmare, atunci când am avut dubii în privinţa atestării unei aşezări numai pe baza materialului arheologic (ceramică), ne-am exprimat îndoiala în ceea ce priveşte această clasificare. Valea Mostiştei - prezentare generală Valea Mostiştei face parte din subregiunea geomorfologică Argeş – Valea Sărăţii – Mostiştea, o câmpie de tranziţie între partea înaltă din vest şi cea joasă din est. Ea cuprinde cea mai întinsă câmpie de divagare şi zonă de tranziţie spre dealuri. Toate punctele cu materiale arheologice identificate se află pe terasele înalte din văile bălţilor formate de râul Mostiştea. Forma de relief predominantă este câmpia Mostiştei compusă din soluri aluvionare, nisipuri, depozite de loess şi aluviunile din zona inundabilă. Nu vom discuta aici despre intensa locuire din Valea Mostiştei, dea lungul timpului, ci ne vom opri numai la descoperirile care aparţin comunităţilor gumelniţene. Sultana – Malu Roşu

Pe tot cursul Mostiştei singura aşezare descoperită, până acum, datând din faza A1 a culturii Gumelniţa este cea de la Sultana – Malu Roşu. Aşezarea este situată pe terasa înaltă a Mostiştei, la 300 m sud-est de sat. Cercetările au debutat în 1923 sub conducerea profesorului Ion Andrieşescu şi au fost reluate mai târziu de un colectiv condus de Silvia Marinescu – Bîlcu. În cursul cercetărilor întreprinse s-a ajuns la următoarele rezultate: Stratul de cultură măsoară 2,50/2,60 m – 4,00 m. La limita inferioară a nivelului vegetal au fost surprinse sporadic materiale Cernavoda II. Situaţia stratigrafică este următoarea: 1. Nivelul Gumelniţa B1. 2. Nivelul Gumelniţa A2. 3. Nivelul Gumelniţa A1.

Cel mai vechi nivel de locuire, ce aparţine fazei Gumelniţa A1, conţine puţin material arheologic. Vasele au fost lucrate, în majoritate, dintr-o pastă cu cioburi bine pisate şi nisip, acoperite cu un slip negru lustruit. Ca forme întâlnim: vasul bitronconic; castronul; vasul cu corp rotunjit. Predomină ornamentul realizat cu barbotină. Destul de frecvent apare pictura cu pastă albă, mai ales pe jumătatea superioară a castroanelor bitronconice şi pe suprafaţa interioară a străchinilor. Mai bine reprezentată este ceramica fazei A2. Formele predominante sunt castronul bitronconic; castronul tronconic de mici dimensiuni; strachina cu diferitele ei variante. Ca tehnici de ornamentare întâlnim excizia, incizia, barbotina, pictura cu grafit (mai rar). În urma descoperirilor din 1982, de la Sultana, s-a constatat că nu este vorba de o locuire foarte intensă. Sectorul de est, al aşezării, mai prielnic locuirii, pare să fi oferit spaţiu suficient pentru ridicarea locuinţelor, restul teritoriului putând fi folosit pentru adăpostirea animalelor şi ridicarea unor construcţii anexe în perioada cea mai intensă a locuirii, faza A2 a culturii Gumelniţa. Faza A2 a culturii Gumelniţa Locuirea gumelniţeană din valea Mostiştei capătă noi dimensiuni în faza A2 a acestei culturi. Astfel, aşezări din această fază întâlnim la Chirnogi, Lunca, Săruleşti, Şeinoiu, Făurei. Toate aceste aşezări sunt situate pe terasa înaltă a Mostiştei , dar în imediata apropiere a apei. Dealtfel, toate cele cinci aşezări au suferit distrugeri în urma eroziunii malurilor. Cu excepţia staţiunii de la Şeinoiu (unde au fost efectuate cercetări în perioada 1981 – 1984) toate celelalte aşezări sunt “virgine”. Zona Mostiştei a fost locuită de comunităţi destul de bine organizate, dacă ţinem cont de materialele descoperite în teren. Locuinţele erau construite din lemn şi chirpic ars, una sau două camere, dotate cu vatră sau cuptor. Inventarul arheologic este foarte bogat. Ceramica este deosebit de variată ca forme şi decor, întâlnindu-se vase de la cele miniaturale care par simple degetare, până la marile vase de provizii. Locuitorii văii Mostiştei se ocupau atât cu creşterea animalelor cât şi cu o agricultură incipientă. Predomină încă animalele sălbatice din familia bos, iar dintre cele domestice oaia şi câinele.

leguminoasele.

Analizele preliminare arată că erau cultivate grâul, orzul, secara şi

Descoperiri Gumelniţa A2, au mai fost făcute la Boşneagu, Dorobanţu şi Tăriceni. Faza B1 a culturii Gumelniţa Faza B1 a culturii Gumelniţa este reprezentată pe valea Mostiştei de aşezările de la Măriuţa, Sultana – Malu Roşu, Sultana – Gheţărie, Ulmu – La Caraman, Ulmu, Vlădiceasca – Ghergălăul Mare.

Măriuţa

Măriuţa Vedere dinspre lac Vedere dinspre sat Vedere de pe tell Aşezarea eneolitică de la Măriuţa, este situată pe terasa înaltă a Mostiştei, în punctul numit “La Movilă”, într-un cot de 180 º, făcut de râu în dreptul satului. Cercetările au avut iniţial un caracter de salvare şi au debutat printr-un sondaj care urmărea să pună în evidenţă stratigrafia aşezării. Ulterior cercetările au căpătat un caracter sistematic, urmărindu-se dezvelirea întregii suprafeţe a satului eneolitic. În 1991 suprafaţa afectată de săpături era considerabilă, astfel că unul din obiectivele campaniei 2000 a fost cercetarea zonei sudice a satului eneolitic. Suprafaţa aşezării este săpată în proporţie de 60 %. Stratigrafia, cel puţin aşa cum se prezintă până în momentul de faţă (după campania anului 2000), nu este complicată. După solul actual (vegetal), care pe alocuri nu depăşeşte 15 cm grosime şi care se prezintă sub forma unui sediment de culoare neagră cu o granulozitate mare, urmează stratul propriu-zis de cultură. Legat de compoziţia stratului vegetal, trebuie să facem precizarea că materialul ceramic, mai puţin cel litic şi osteologic, sunt acoperite de o crustă albă calcaroasă mai consistentă şi mai masivă decât la o adâncime mai mare. Stratul propriu-zis de cultură (N1), a fost surprins între - 0,35 / 0,40 m şi -1,55 m / - 1, 65 m, grosimea acestuia variind între 1,15 - 1,30 m. Acest strat are o culoare maronie cu mici granule calcaroase de culoare albă. Tot stratul are o granulaţie foarte fină. El nu a putut fi divizat din punct de vedere al succesiunii stratigrafice deoarece nu a apărut nici un complex şi nu am putut observa nici o situaţie deosebită. De altfel, Mihai Şimon menţionează că în acest strat “nu au apărut podini de locuinţe sau vetre”. În ceea ce priveşte elementele culturii materiale, care au fost descoperite la Măriuţa, au confirmat faptul că ne aflăm, cel puţin în acest moment, în faţa unei comunităţi care aparţine fazei B a culturii Gumelniţa. Deşi marea majoritate a materialului din stratul vegetal aparţine tot culturii Gumelniţa, au mai apărut şi rare fragmente ceramice din perioada feudală târzie (sec. XVI - XVII). Ceramică. Unelte. Plastică Din punct de vedere tehnic ceramica este caracterizată de vase executate dintr-un lut bine ales şi frământat. Repertoriul formelor ceramice este deosebit de variat. În primul rând se remarcă, din punctul de vedere al frecvenţei, străchinile cu marginea îndoită în interior sau îngroşată în interior, precum şi cele cu umărul ascuţit. Castroanele cu umărul carenat sunt destul de frecvente. Alte forme de vas pe care le-am întâlnit în cursul cercetărilor noastre

sunt: vasele borcan, vasele piriforme, chiupurile, paharele, bolurile. Decorul este destul de sărăcăcios, de cele mai multe ori fiind reprezentat de barbotină organizată în vârci paralele oblice, orizontale sau verticale. Sunt întâlnite şi inciziile, exciziile, brâurile alveolate, canelurile adânci sub forma unor “benzi adâncite“. Un alt element care poate fi considerat şi decorativ, este cel reprezentat de proeminenţele simple sau duble. Fără îndoială că acestea au şi un rol funcţional. Uneltele din silex sunt foarte numeroase, se ridică la peste 900, între care şi 12 topoare. Tipologic se menţin uneltele de bază: lamele, gratoarele, burinele.

herminete.

Din categoria uneltelor din piatră fac parte 42 râşniţe şi 7

O altă categorie de unelte este reprezentată de cele din os: străpungătoarele, spatulele, dăltiţele. Cel mai interesant obiect, din punct de vedere al rarităţii descoperirilor, îl reprezintă un împungător din cupru descoperit întreg şi cu mânerul din os. În secţiune acesta era dreptunghiular. Din categoria uneltelor din cupru fac parte şi 4 ace descoperite în cursul campaniilor 1984 – 1990.

Plastica este reprezentată de 7 statuete antropomorfe, întregi şi patru zoomorfe, din lut precum şi 6 figurine antropomorfe din os. Sultana – Malu Roşu Aşezarea de la Sultana –Malu Roşu este situată pe un promontoriu înalt pe terasa Mostiştei, având o înălţime totală de 44, 6 m. Marea majoritate a materialelor B1 se află în stare fragmentară. Mai frecvent întâlnite sunt strachina cu diferitele ei variante, vasul tronconic cu gât înalt, paharul scund cilindric. Pe platforma joasă de pe malul apei, în punctul Gheţărie, sunt mai multe aşezări suprapuse, astfel nivelul inferior Gumelniţa B1, se întinde pe mal pe o lungime de 100 – 120 m, perturbat pe alocuri de locuirile ulterioare. Fragmentele ceramice descoperite provin, în totalitate, de la vase lucrate cu mâna, bine arse. Din punct de vedere al pastei acestea se împart în două categorii: lucrate neglijent dintr-o pastă grosieră şi altele modelate cu atenţie dintr-o pastă fină. Formele şi dimensiunile variază de la vasele de mari dimensiuni, pentru depozitare, până la străchini, pahare, castroane, boluri, capace etc. Ornamentarea vaselor este de asemeni variată. Cel mai des întâlnită este barbotina organizată, dar apare şi ornamentul spiralo-meandric realizat cu ajutorul liniilor incizate, pliseurile sau canelurile fine şi mai rar pictura. Au fost descoperite şi câteva unelte din silex (fragmente de lamă şi gratoare). În cazul aşezării de la Vlădiceasca – Ghergălăul Mare, situaţia este

alta. Aşezarea se afla pe o insulă, astăzi acoperită de apele Mostiştei. Locuirea gumelniţeană se prezintă sub forma unei „depuneri de pământ brun - slab cenuşiu, lutos, alunar, afânat.” Locuinţa nr. 9 geto-dacă, este situată în S I –II, orientată sud-est – nord-vest şi are forma unui paralelogram. În colţul de est se află o groapă cilindrică “conţinând în majoritate ceramică şi silexuri specifice culturii Gumelniţa.” Materialul prezentat vine să completeze informaţiile despre cultura Gumelniţa în Valea Mostiştei, informaţii pe care sperăm să le îmbogăţim prin cercetările noastre viitoare.

Bibliografie:

682.

P. Coteţ, Studii de geomorfologie integrată, Bucureşti, 1976, p.

C. Isăcescu, Cercetări Arheologice, VII, 1984, p. 27 – 45. George Trohani, Cercetări Arheologice, I, 1975, p. 151 – 177.

[sus] Cultura Gumelniţa pe Valea Mostiştei Sultana, sit unicat în sud - estul Europei, de Radian Romus Andreescu

Istoricul cercetărilor Topografia aşezării Locuinţe Inventarul arheologic Bibliografie Istoricul cercetărilor Aşezarea eneolitică de la Sultana, com. Mânăstirea, jud. Călăraşi reprezintă un caz special în contextul eneoliticului românesc. A fost primul sit gumelniţean care a făcut obiectul unor cercetări ştiinţifice în anii 20 ai secolului trecut, pentru ca, mai recent, după 1975 aşezarea să fie cercetată aproape în întregime. Din păcate rezultatele acestor cercetări au rămas necunoscute. A rămas în schimb materialul arheologic care, prin originalitatea şi spectaculozitatea sa face din Sultana un sit deosebit în cadrul epocii eneolitice.

Fig. 1 Sultana vedere sud

Sultana vedere sud-vest

Topografia aşezării Aşezarea se află la circa 800 m de satul Sultana, în punctul denumit Măgura Sultanei, pe terasa înaltă a lacului Iezerul Mostiştea. O mare parte a ei a fost erodată de lac, astăzi se mai păstrează doar un rest al aşezării cu diametrele de circa 30x35 m. (Fig. 1) Locuinţe Din puţinele date disponibile ştim că nivelul cultural avea circa 4 m grosime şi cuprindea resturile celor trei faze de evoluţie ale civilizaţiei gumelniţene, Gumelniţa A1, A2, B1. Au fost cercetate cel puţin unsprezece locuinţe de suprafaţă, de dimensiuni relativ mici, rar depăşind 4 m lungime şi 3 m lăţime (una singură avea 7x4 m), orientate nord-sud. Unele aveau podele din lut amenajate pe un pat din bârne, iar vetrele, nelipsite din case, erau plasate de obicei în colţul de nord-vest. Pereţii aveau stâlpi de lemn cu împletitură de crengi pomostite cu lut, iar acoperişul era probabil din stuf. Aşezarea a avut şi un şanţ de apărare, adânc de circa 6 m, care era dublat spre interior de un val de pământ cu o înălţime de aproximativ un metru şi o lăţime de 3-4 m. Inventarul arheologic Inventarul arheologic este deosebit de bogat, unele dintre materiale fiind adevărate unicate în cadrul civilizaţiilor neo-eneolitice.

Capac de vas pictat cu grafit

Cultura Gumelniţa în nordul Dobrogei de Cristian Micu

Trebuie spus că în prezent, în literatura de specialitate din România nu există un studiu consacrat exclusiv istoricului cercetărilor culturii Gumelniţa în nordul Dobrogei . Este adevărat, câteva repere pot fi regăsite în studii mai vechi (E. Comşa 1953; 1971), care, din păcate, au pus în evidenţă, aşa cum era de altfel firesc, perioada de "pionierat" în domeniul abordat. Deşi analiza noastră va fi structurată pe segmente de timp, trebuie menţionat că nu de fiecare dată limitele cronologice fixate au marcat o schimbare fundamentală ori un moment cu semnificaţii deosebite pentru cercetarea arheologică. (detalii)

Istoricul Carcaliu Luncaviţa Bibliografie cercetărilor Cultura Gumelniţa în centrul şi sudul Dobrogei de Valentina Voinea Cultura Gumelniţa pe teritoriul Dobrogei Complexul cultural KodjadermenGumelniţa-Karanovo VI s-a format la nivelul eneoliticului dezvoltat, după o perioadă de ample transformări materiale şi spirituale. Evoluţia sa a fost concentrică şi gradată, intensitatea impulsurilor culturale scăzând dinspre centru spre zona periferică. Urmărind din aproape în aproape zona de geneză a elementelor de cultură materială şi spirituală eneolitice, intuim existenţa unui centru de iradiere nord-tracic. Nu negăm rolul evoluţiei locale neîntrerupte, dar credem că folosirea unor tehnici noi s-a datorat în primul rând impulsurilor ("modei") culturale venite din sudul Peninsulei Balcanice. Direcţia de penetrare a acestor impulsuri este argumentată şi de uşoara anterioritate a eneoliticului dezvoltat în regiunea sud-dunăreană. Schimburile cu Tracia septentrională nu s-au redus la simple piese de import: piesele de cupru şi aur, ceramica grafitată, dar mai ales plastica de lut şi os dovedesc întrepătrunderi la nivelul unor forme de suprastructură. (detalii)

Istoricul cercetărilor asupra culturii Gumelniţa în centrul şi sudul Dobrogei Concentrată mai ales asupra vestigiilor greco-romane, arheologia Dobrogei nu a neglijat însă nici cercetarea obiectivelor mai vechi. Cele mai multe situri preistorice, grupate de-a lungul Dunării, văilor Casimcea, Carasu şi în zona litoralului au fost atribuite culturilor Hamangia III şi Gumelniţa A1 - A2. (detalii)

[sus]

Cultura Gumelniţa în vestul Munteniei Aşezarea eneolitică de la Vităneşti, jud Teleorman, Topografia aşezării Locuirea gumeln Topografia aşezării Aşezarea eneolitică este situată în satul Vităneşti, com. Purani, la circa 7 km nord-est de Alexandria. În această zonă valea râului Teleorman este largă de aproximativ 1 km, mărginită spre sud-vest de o terasă înaltă, în timp ce terasa de nord-est coboară în pantă lină spre luncă. În apropierea acestei din urmă terase, protejată de ea dinspre nord şi est se află aşezarea de tip tell, cu o formă relativ ovală cu diametrele la partea superioară de 40x45 m

şi o înălţime de circa 6,5 m (Fig. 1, 2).

Fig. 1 Vităneşti vedere nord

Fig. 2 Vităneşti vedere sud-vest

Locuirea gumelniţeană Cercetările au relevat faptul că la baza tell-ului a existat o primă fază de locuire, aparţinând începutului culturii Gumelniţa. Această primă fază de locuire a fost abandonată fiind acoperită de un nivel natural cu o grosime de peste un metru. Urmează apoi o nouă fază a locuirii care cuprinde fazele Gumelniţa A2 şi Gumelniţa B1, cu o depunere antropică de circa 4 m grosime.

Fig. 3 Vităneşti tell - resturile unei locuinţe

Fig. 4 Vităneşti tell - structură lemn

Aşezarea de la Vităneşti a fost locuită de o comunitate umană care pare a fi avut o viaţă înfloritoare judecând după materialele arheologice scoase la lumină de cercetările arheologice. Locuinţele erau din lemn şi chirpici, cu una sau două camere din care nu lipseau vetrele (Fig. 3, 4). Inventarul arheologic este deosebit de bogat. Ceramica este de o bună factură tehnică şi artistică, în special cea aparţinând nivelului Gumelniţa A2. De altfel în acest nivel au fost descoperite primele fragmente ceramice pictate cu aur de la nord de Dunăre (Fig. 5). Au fost descoperite sute de unelte lucrate din silex, os, corn şi cupru. Plastica este reprezentată de numeroase statuete antropomorfe şi zoomorfe lucrate din lut şi os. Analizele preliminare arată că erau cultivate grâul, orzul, secara şi leguminoasele. Pentru nivelul Gumelniţa B1 datele indică o paritate între animalele domestice (cornute, oi, porci) şi cele sălbatice (bour, cerb, porc mistreţ, castor), ceea ce dovedeşte că, cel puţin în faza finală a aşezării, vânătoarea juca un rol destul de important.

Fig. 5 Fragment ceramic pictat cu aur

Vas triplu

Statuetă zoomorfă - broască ţestoasă

Recent, alături de aşezare, a fost descoperită o altă locuire Gumelniţa, Vităneşti II, contemporană se pare cu prima fază din aşezarea de tip tell (Fig. 6).

Fig. 6 Vităneşti II - vedere nord

[sus] Cultura Gumelniţa în vestul Munteniei Consideraţii generale asupra cercetărilor arheologice pluridisciplinare de pe valea Neajlovului de Cătălin Bem Aşezări situate pe Valea Neajlovului Tell-ul Bucşani I Ultimului sat de pe tell-ul Economia aşezării Bucşani I Ceramica. Plastica Unelte. Podoabe

Rândurile de faţă nu se doresc decât a se constitui într-o prezentare generală a cercetărilor* pluridisciplinare** din microzona Bucşani (jud. Giurgiu), cu o privire specială asupra stratigrafiei şi principalelor descoperiri din tell-ul gumelniţean La Pod.

Vedere dinspre nord a tell-ului Bucşani I - La pod

Confluenţa Neajlovului cu Dâmbovnicul

Consideraţiile noastre [1] se vor baza pe mai vechile sau mai noile comunicări ştiinţifice, rapoarte şi articole publicate sau aflate în curs de apariţie [2] . Zona noastră de interes este limitată spre sud de confluenţa Neajlovului cu Dâmbovnicul iar spre nord, deşi relativ subiectiv, de curba generală de nivel de 100 m. Regiunea apare geomorfologic excepţional de bine individualizată, alături de lunca şi terasele Neajlovului dintre cele două limite naturale participând la conturarea unei zone unitare şi interfluviul dintre Neajlov şi Dâmbovnic şi lunca acestuia din urmă [3] , aproximativ pe 4 km în amonte de confluenţă. Pe aproximativ 8.5 km liniari de vale (în linie dreaptă), între îngustarea din nordul satului Dealu şi confluenţă (în dreptul satului Vadu Lat) lunca nu are mai mult de 1,6 km lărgime, pe alocuri aceasta nedepăşind chiar 600 m. Este singurul tronson de pe cursul mijlociu al Neajlovului care se prezintă sub această formă, fiind diferit de întregul văii din aceste perspective. Mai mult, terasele sunt relativ înalte şi abrupte, evident, procentul (chiar şi astăzi) zonelor mlăştinoase este superior în această porţiune din vale, inundaţiile altfel îşi cuantificau consecinţele în astfel de condiţii. Caracteristicile topografice şi implicaţiile acestora au impus o anumită densitate a tell-urilor gumelniţene şi, mai ales, a evoluţiei stratigrafice şi, implicit, istorice a acestora. De asemenea, nu trebuie excluse şi anumite diferenţe de mentalitate a comunităţilor din această zonă. Faptul că atât în nordul, cât mai ales în sudul zonei noastre de interes tell-urile sunt mult mai mari în suprafaţă,

mai înalte şi mai rare nu poate fi explicat decât prin suma caracteristicilor acesteia. Fig. 1. Harta microzonei Bucşani. Cifrele romane indică principalele aşezări preistorice identificate în perioada 1998-2000. 1. suprafaţa locuită în 1950; 2. zonele mlăştinoase. Aşezări situate pe Valea Neajlovului În segmentul de vale individualizat (dar în care am inclus, după cum aminteam, şi interfluviul Neajlov-Dâmbovnic şi o parte a luncii acestuia din urmă) au fost descoperite, alături de tell-ul Bucşani Pod, 12 aşezări preistorice [4] - opt gumelniţene şi patru din epoca bronzului (una dintre acestea aparţinând culturii Coslogeni). Alte două “movile“ apar menţionate de hărţi topografice militare, una în lunca Dâmbovnicului, la cca. 3.5 km de confluenţă iar cealaltă în valea Neajlovului, spre limita nordică a zonei de interes. Indicaţiile cartografice au fost verificate şi de informaţiile oferite de localnici. Din păcate, construirea unui dig în zona confluenţei, în cazul primei “movile“, şi o mai veche orezărie şi recenta carieră extinsă de nisip şi pietriş, pentru cea de-a doua, au condus la distrugerea completă sau parţială a acestora. Faptul că hărţi militare şi memoria locală atestă două zone dominante în luncă nu poate indica decât existenţa unor puncte suficient de ridicate şi de natură deosebită, capabile să reţină atenţia, pe de o parte, a topografilor prin caracterul lor de punct dominant şi, pe de alta, localnicilor, prin materialul arheologic descoperit. Avem astfel situaţia unor aşezări gumelniţene stabile (tell-uri) plasate la cca. 1-2 km una de alta. Dacă ele au fost contemporane sau dacă poate fi vorba de roiri succesive cu reveniri mai mult sau mai puţin periodice pe acelaşi loc este mai greu de spus la momentul actual. Spre sud cel mai apropiat tell gumelniţean este amplasat la cca. 6 km, la Clejani, iar spre nord, se pare, la Vânătorii Mici, pe Neajlovul superior, la mai bine de 15 km de limita zonei avute în vedere. Probabil, tell-urile din această zonă nordică sunt în legătură cu ceea ce se petrece pe valea Teleormanului, nu cu realităţile de pe Neajlovul mijlociu. *** Începută în condiţiile unei săpături de salvare [5] , în 1998, cercetarea arheologică pluridisciplinară de la Bucşani, la scurt timp după debutul său, a impus reconsiderarea obiectivelor şi a întregii concepţii de cercetare. Amploarea săpăturilor arheologice care se întrevedea considerabilă şi mai cu seamă potenţialul deosebit al aşezării eneolitice şi al întregii zone au determinat o nouă evaluare ştiinţifică. Astfel, s-a născut necesitatea demarării unui proiect ştiinţific care să cuprindă toate aspectele ce privesc o cercetare complexă şi completă, neînchistată de termene contractuale şi nerezumându-se strict la săpătura arheologică. Pentru o atare abordare ştiinţifică, colectivul şi-a propus într-o primă fază să acopere pata albă ce o reprezenta pe harta arheologică zona noastră de interes şi să urmărească realizarea unei cel puţin parţiale reconstituiri a mediului preistoric, în măsura în care acest lucru putea fi permis de rezultatele săpăturilor arheologice din tell-ul Buc·ani I - La Pod şi a celorlalte investigaţii asupra microzonei Bucşani. Fig. 2. Ridicarea topo a tell-ului Bucşani I (La Pod). Nordul este reprezentat de axa Y (realizarea măsurătorilor topografice - Cătălin Bem, Dragoş Neamu, Iulian

Agapie). Datele stratigrafice obţinute în decursul cercetării propriu-zise şi a practicării sondajului sedimentologic au fost în măsură să ofere informaţii preţioase privind evoluţia pe verticală a tell-ului. Ştim acum că primului “nivel “ de locuire, format pe un grind al Neajlovului şi aparţinând unei perioade de început a culturii Gumelniţa, i-a urmat o perioadă de abandon, demonstrată de cei 70 cm de depunere aluvială. Faptul că din trei lentile de sediment aluvial două au avut condiţiile şi mai cu seamă timpul necesar de a suferi transformări pedogenetice, ne indică o perioadă destul de lungă între părăsirea primului sat de pe tell şi reocuparea acestuia din urmă. “Nivelul“ intermediar de locuire este de această dată Gumelniţa B1, hiatusul din stratigrafia “aşezării“ fiind, aşadar, reprezentat de câteva veacuri. Între acest “nivel“ şi cel superior, de asemenea, Gumelniţa B1, o nouă depunere aluvială [6] întrerupe o evoluţie continuă. Faptul că aceasta din urmă nu a suferit transformări pedogenetice presupune că nu a existat timpul suficient ca acest lucru să se petreacă. Nu putem şti deocamdată dacă este vorba de acelaşi grup de populaţie care a fondat cel de-al treilea sat. Ceea ce dorim să reţinem în acest context este modul de evoluţie pe verticală a tell-ului - trei aşezări independente, cel puţin stratigrafic, care au trebuit să suporte consecinţele unor inundaţii care le-au afectat într-o măsură mai mică sau mai mare. Tell-ul Bucşani II - La Pădure (Izlazul din Osebiţi, La Osebiţi) este situat la nu mai mult de 2.2 km nord de Bucşani I. Materialele arheologice descoperite aparţin, cel puţin în cazul nivelului superior, fazei Gumelniţa B1. Deşi nu este arat, conservându-se în condiţii superioare faţă de alte numeroase aşezări preistorice, tell-ul este astăzi totuşi în pericol de a fi distrus - acţiunea apelor Neajlovului, a cărui albie actuală este în proximitatea sa estică, şi intervenţiile deşi nu de amploare ale localnicilor căutători de comori, sunt de natură să ne îngrijoreze. Ca şi Bucşani I, se încadrează în categoria tell-urilor de mici dimensiuni, având nu mai mult de 2.20 m de la nivelul luncii actuale. Dacă evoluţia acesteia este similară sau cel puţin apropiată de cea din preajma movilei de La Pod, atunci amplitudinea stratigrafică maximă a aşezării nu depăşeşte 2 m, având şanse să coboare chiar spre 1.50 m. Mai mică în comparaţie cu tell-ul I este şi suprafaţa sa - nu mai mare de cca. 2500 m2. Necesitatea iniţierii cercetărilor directe şi asupra acestui tell nu credem că mai trebuie explicată. Posibilitatea corelării informaţiilor ce se vor obţine cu cele deja deţinute pentru movila de La Pod este maximă. Fără îndoială, putându-se identifica eventualele situaţii similare, cel puţin în cazul depunerilor aluviale, va fi pentru prima dată când va exista oportunitatea de a oferi o soluţie problemei “roirilor“, a părăsirii şi revenirii în acelaşi loc a unei comunităţi. Se va putea demonstra dacă tell-urile din microzona Bucşani sunt “opera“ uneia sau mai multor comunităţi. Tell-ul Bucşani III - La Zgârci (La Cărămidărie) este situat la cca. 2.3km nord, în linie dreaptă, de Bucşani II, la intrarea în satul Dealu (fig. 1). Este cel mai mare dintre aşezările preistorice din zonă - înălţimea sa atinge 4.10m faţă de lunca actuală. De asemenea, suprafaţa sa, deşi redusă cu aproximativ o treime datorită eroziunii apelor Neajlovului, poate fi estimată la cel puţin 4200 m2. Materialul recoltat aparţine, într-o anumită proporţie, în mod sigur fazei

Gumelniţa B1 - faptul presupune că cel puţin nivelul superior aparţine acesteia. Fig. 3. Ridicarea topo a tell-ului Bucşani III (La Zgârci). Nordul este reprezentat de axa Y (realizarea măsurătorilor topografice - Cătălin Bem, Adrian Bălăşescu). Toate observaţiile cu privire la necesitatea iniţierii unor cercetări arheologice sunt identice cu cele din cazul tell-ului Bucşani II. Faptul că cea mai mare parte din suprafaţa păstrată este arată şi continua avansarea a albiei Neajlovului spre aşezare este tot mai distructivă amplifică urgentarea realizării unor săpături arheologice cel puţin de salvare şi mai ales în zonele susceptibile de a fi cel mai bine conservate. Aşezarea Bucşani IV - La Pepinieră se află, în linie dreaptă, la cca. 0.9 km nord de Bucşani II şi la cca. 1.4 km sud de Bucşani III (fig. 1). Este de foarte mici dimensiuni, înălţimea de la nivelul luncii actuale nedepăşind 0.70 m, iar suprafaţa fiind mai mică de 1500 m2. Spre deosebire de aşezările anterior prezentate, aceasta aparţine probabil culturii Coslogeni. Dacă există sau nu şi o locuire Gumelniţa nu putem deocamdată şti. Singurele materiale arheologice scoase la suprafaţă de plug sunt exclusiv din epoca bronzului. Fără îndoială, în legătură directă cu aceasta este aşezarea Bucşani V Pepinieră 2, fiind situată la numai 300 m est de Bucşani IV, pe actualul mal stâng al Neajlovului (fig. 1), la baza terasei superioare a acestuia (mai exact, pe unul din rarele fragmente ale terasei inferioare a Neajlovului). Aplatizarea însoţită firesc de antrenarea materialului arheologic nu ne-au permis să facem observaţii asupra mărimii acestei aşezări. Caracteristicile sale topografice par totuşi să indice existenţa unui singur nivel de locuire, din epoca bronzului. Din păcate, deşi ambele aşezări sunt arate profund şi astfel supuse unei degradări accentuate continui, statutul privat al proprietăţii terenului agricol îngreunează foarte mult orice intervenţie menită să salveze cel puţin o parte a informaţiei. Sperăm ca în viitor să se reglementeze situaţia acestei categorii de situri arheologice, permanent supuse factorilor antropici distructivi. Nu numai legislaţia, care conţine o serie de prevederi protecţioniste, o avem aici în vedere ci mai cu seamă foarte necesară este implicarea autorităţilor şi a notabilităţilor locale. Schimbarea mentalităţii este însă o condiţie sine qua non pentru ca această implicare să devină o realitate efectivă. ***

Tell-ul Bucşani I Cel mai bine cercetat, în cazul tell-ului Bucşani I este, evident, nivelul superior. Despre cel intermediar şi, mai cu seamă, despre cel inferior datele pe care le deţinem sunt relativ sumare, situaţia fiind determinată direct de un anumit stadiu al cercetării. De exemplu, singurele informaţii privitoare la nivelul inferior provin din cercetarea sondajului (de 2x2 m) practicat în 1998 în treimea vestică a tell-ului şi din sectorul 9 al suprafeţei α (A) aflat în imediata vecinătate a sondajului şi mai amplu investigat în campania 2001. Amplitudinea stratigrafică maximă a tell-ului este de 2.86 m, măsurată de

la “punctul 0“ (reprezentat de o bornă IGFCOT care are o altitudine absolută, de la nivelul mării, de 83.56 m) până la cea mai de jos depunere antropică din sondaj. Estimarea suprafeţei tell-ului, de cca. 3000 m2 (calculată pentru un oval cu diametrele de cca. 64 m est-vest şi cca. 55 m nord-sud), a avut în vedere baza actuală a movilei. Evident, inundaţiile milenare au schimbat configuraţia iniţială a grindului şi luncii din timpul locuirii preistorice. Fără îndoială, nu numai că suprafaţa movilei era mai mare decât se prezintă astăzi, dar şi înălţimea era alta, de asemenea, mai mare. Înălţarea continuă a luncii şi depunerile aluviale de la baza movilei induc o viziune greşită chiar asupra formei movilei. Grindul pe care a fost fondat primul sat, aşa cum am surprins în sondajul sedimentologic, are la momentul actual mai puţin de 0.50 m înălţime faţă de nivelul luncii actuale. Prima locuire a grindului a debutat prin incendierea vegetaţiei - un strat de 2-6 cm de cenuşă şi cărbune foarte fin acoperă întreaga suprafaţă cercetată până în prezent. Singura locuinţă (Loc10) descoperită în acest prim nivel are o suprafaţă identificabilă de cel puţin 32 m2 (cercetată în sondajul din 1998, ea a fost surprinsă şi în treimea estică a sectorului 9). Înainte de ridicarea locuinţei, pe amintitul strat de arsură, pe o lentilă de nisip, a fost depus cadavrul unui copil (sub şase luni), chircit pe dreapta cu capul aproximativ spre sud. Vârsta fragedă, lipsa unei gropi care putea spori şansele de conservare şi, nu în ultimul rând, incendiul care a distrus locuinţa au condus la degradarea cvasicompletă a osemintelor. Platforma din lut care acoperea scheletul copilului, deşi groasă, era construită simplu, direct pe sol, fără o substrucţie continuă din lemn. Suprafaţa limitată de investigare şi perturbările stratigrafice care au afectat locuinţa nu ne permit să facem referiri la tipul tehnicii de construcţie a pereţilor sau la eventualele amenajări interioare ori anexe. Singurele informaţii sigure [7] le avem asupra momentelor ulterioare incendiului. Cel puţin partea superioară a chirpicului ars reprezentând resturile pereţilor arşi prăbuşiţi ai locuinţei 10 a fost afectată de o inundaţie [8] . Efectele sale sunt vizibile nu numai prin prisma materialului arheologic rulat ci, mai ales, prin aportul de sediment aluvial. Foarte degradat, chirpicul ars este amestecat la suprafaţă în acest sediment, totul fiind acoperit de o crustă carbonatică de 0.82.3 cm grosime, extrem de dură (dacă tell-ul era încă locuit înaintea acestei inundaţii, cu alte cuvinte, dacă alte locuinţe mai existau după incendiul care a distrus-o pe cea parţial cercetată de noi, nu avem încă posibilitatea de a şti). Probabil antrenat de această inundaţie (dacă nu cumva depus intenţionat după distrugerea locuinţei) este şi toporul din cupru de tip Vidra descoperit înfipt (deci cu tăişul în jos) la partea superioară a chirpicului ars. Ulterior acestui moment (şi nu excludem deocamdată o legătură de cauzalitate, ceea ce ar pleda indirect pentru o continuitate de locuire) am descoperit existenţa unui element stratigrafic care separă pe verticală depuneri diferite - este, aşadar, vorba nu de o groapă ci de o elevaţie. Amplasarea sa în zona mai joasă a tell-ului, separând-o de centrul acestuia, poate indica o funcţionalitate logică - însă faptul că am surprins acest complex numai pe o suprafaţă de cca. 0.5-0.6 m2 nu ne permite să facem afirmaţii categorice. Prezenţa unui stâlp înfipt în acest "val" [9] argumentează în plus calităţile sale de separare a două spaţii. Înălţimea sa maximă, surprinsă spre centrul aşezării este de numai 37 cm. Panta sa este însă în ascensiune şi foarte probabil, "valul" va fi fost mai înalt. Construit după ce o inundaţie a afectat "nivelul de distrugere" al locuinţei 10, "valul" este la rândul său afectat de o nouă inundaţie, de data aceasta, probabil de mai mari proporţii - sedimentul aluvial la baza "valului", nedepăşindu-

l, are 19 cm grosime. Depunerile stratigrafice ulterioare sunt mult mai clare din punctul de vedere al funcţionalităţii "valului" - acesta separă indubitabil ceea ce a primit sigla N2.2 (care reprezintă - fără a putea realiza departajări stratigrafice mai fine - "nivelul ocupaţional" al depunerii antropice intermediare a tell-ului) şi N2.3 (steril, fără îndoială unul din nivelurile de inundaţie transformate pedogenetic surprinse şi în sondajul din 1998).

Scheletul unui stârc cenuşiu (?) descoperit la baza unui nivel de inundaţie

În întreaga suprafaţă α, N2 (nivelul intermediar de locuire a tell-ului) se caracterizează printr-o omogenitate desăvârşită a sedimentului. Piese şi chiar vase ceramice întregi, fragmente numeroase de chirpic nears şi plăcuţe de vatră, dar şi concreţiuni carbonatice sunt amestecate într-un sediment nisipos cenuşiu deschis. Explicaţia poate fi cea a unei inundaţii de proporţii (viitură) care a distrus integritatea celei de-a doua aşezări de pe tell şi, implicit, a omogenizat stratigrafic întregul nivel (este imposibil ca într-o depunere stratigrafică de 0.20-0.70 cm grosime să nu fi existat individualizări). Evident, aceasta nu este decât o ipoteză de lucru care va trebui să fie confirmată (sau infirmată) de viitoarele cercetări şi de către analizele sedimentologice. După epuizarea aproape completă a nivelului superior al tell-ului Bucşani I în suprafaţa deschisă cercetării în 1998, am considerat că este absolut necesar să regândim strategia imediată de cercetare. Aceasta din două motive esenţiale - pe de o parte, întregirea imaginii asupra ultimului nivel de locuire al tell-ului, mai ales asupra celui dintâi pol de interes al acestuia, adică zona afectată strict locuinţelor şi anexelor. Aşa cum se evidenţia cu un alt prilej [10] , nivelul convenţional denumit N1 are trei zone de dezvoltare stratigrafică (evident nedisjuncte) - cea efectiv destinată construcţiilor şi spaţiilor aferente exterioare, din zona centrală a tell-ului, cea reprezentată de deşeurile menajere din sudul şi vestul primei şi, în cele din urmă, o zonă cvasi-sterilă arheologic din sud-estul, estul şi nordul movilei, practic, neutilizată în timpul ultimei locuiri. Pe de altă parte, dar în legătură directă cu cea de mai sus, un alt motiv este viitoarea reluare a lucrărilor la podul peste Neajlov care, chiar dacă nu ar trebui, vor afecta cu siguranţă şi cele două cincimi de tell aparent aflate în exteriorul zonei ce va fi folosită ca groapă de împrumut. În acest sens, alături de cei 688 m2, am hotărât să deschidem două noi suprafeţe (fig. 4) - una de 16x8 m, având latura lungă paralelă la 2 m de profilul magistral existent , iar cea de-a doua de 4x10 m, în continuare, la)(Sβ-B) alţi 2 m, spre luncă (Sγ-C) [11] - pentru a surprinde momentul iniţial de locuire a grindului şi legătura cu lunca antică. Format, aşadar, pe depunerea aluvială care îl separă de nivelul intermediar, nivelul superior al tell-ului cuprinde numai şapte locuinţe, cu anexele şi zonele menajere aferente (fig. 4). Particularităţile topografice ale movilei exclud existenţa altor locuinţe. Singurele elemente care mai pot fi descoperite sunt cele de împrejmuire, dacă există, şi resturile zonelor menajere parţial cercetate.

După solul actual (vegetal), care pe alocuri nu depăşeşte 10 cm grosime, urmează primul nivel arheologic coerent (numit convenţional N1), alcătuit din locuinţe incendiate Gumelniţa B1, structuri de combustie exterioare şi spaţiile menajere contemporane. Disparat şi foarte aproape de suprafaţă s-au descoperit câteva fragmente ceramice din bronzul timpuriu. Materialul extrem de puţin, însă, şi faptul că, practic, nu există un nivel coerent arheologic din această perioadă nu poate să semnifice decât o foarte scurtă locuire postgumelniţeană a tell-ului.

Fig. 4. Planul general al săpăturii arheologice în tell-ul Bucşani I (literele indică suprafeţele cercetate, liniile punctate reprezintă contururile celor şase locuinţe cercetate ale nivelului superior, suprafaţa haşurată corespunde gropii de fondare a aşezării). Între ceea ce am numit sol actual şi nivelul propriu-zis gumelniţean, căruia totuşi i l-am atribuit pentru că s-a format şi în dauna lui, a putut fi individualizat un nivel general de abandon al aşezării. Depăşind evident limitele locuinţelor, acest strat, din păcate, nu a mai putut fi surprins, confundându-se cu ceea ce îl acoperă - solul actual. Omogenizarea pedogenetică a unei succesiuni de două sau mai multe straturi nu este un proces întâlnit doar la Bucşani. Consecinţele sale apar în mai multe situri, reprezentând o caracteristică cvasigenerală a nivelurilor superioare din aşezările pluristratificate.

Amprente palmare umane păstrate într-o probă de lut

Amprente de frunze incluse în chirpicul platformei locuinţei 9

Amprente de scânduri folosite la construirea platformei locuinţei 9

Procese de natură fizico-chimică ce au alterat pedogenetic solul sunt, fără îndoială, aceleaşi care au contribuit decisiv la distrugerea, în numeroase cazuri totală, a resturilor organice. Ne referim îndeosebi la lipsa oaselor de peşte şi a resturilor vegetale nearse (teoretic, numeroase într-o aşezare de luncă), dar nu în ultimul rând şi la raritatea cărbunelui, păstrat în cantităţi mici şi doar sub pereţii incendiaţi sau între podelelor arse ale locuinţelor gumelniţene. Cele mai multe dovezi ale utilizării lemnului în construcţie (pari, piloni, scânduri pentru podele) sunt amprentele, de altfel foarte numeroase, păstrate în sedimentul folosit la construirea pereţilor şi a podelelor. Friabilitatea accentuată a oaselor de mamifere şi diminuarea numărului lor spre suprafaţă pot fi puse pe seama aceluiaşi fenomen. Din punct de vedere structural şi compoziţional, în cadrul ultimului nivel de locuire gumelniţeană se individualizează trei zone de interes (evident, nu disjuncte), care corespund, foarte probabil, necesităţilor interne de organizare a spaţiului aşezării.

În primul rând, este vorba de zona centrală a tell-ului destinată efectiv locuirii, unde se concentrează cele şapte locuinţe incendiate descoperite (Loc1=Loc7, Loc2, Loc3, Loc4, Loc9, Loc11 şi Loc12), o anexă (Loc5) şi o vatră exterioară (C18). Toate ansamblurile arhitectonice au axul lung orientat aproximativ E-V sau N-S, cu suprafaţa variind între 22 m2 (Loc9) şi 77 m2 (Loc4). Diferă, în schimb, destul de semnificativ, soluţiile arhitectonice alese pentru fiecare în parte. Avem în vedere existenţa a două tipuri de locuinţă.

Platforma din lut a locuinţei L9

Detaliu al platformei locuinţei L9 (se Soclu tronconic din chirpic, adăpostit observă unul din butucii care a de o "cutie" din lut perforat platforma)

Primul dintre acestea este cel cu spaţiul interior amenajat (podeaua) şi cu pereţii construiţi direct pe sol (Loc2 şi Loc3), eventual, după incendierea prealabilă a vegetaţiei (Loc2). Pereţii, păstraţi foarte puţin în elevaţie (5-12 cm) şi nu pe întreaga lor lungime, au fost construiţi în clasica tehnică a paiantei - dintr-o structură de rezistenţă lemnoasă alcătuită din pari înfipţi în pământ şi o dublă împletitură, orizontală şi apoi verticală, totul fiind acoperit cu sediment preparat (amestecat cu păioase tocate). O menţiune în plus este necesară pentru această locuinţă - este una dintre cele două locuinţe compartimentate (printr-un perete ce păstrează locul de trecere dintre camere) şi, de asemenea, alături de Loc9 şi Loc11, beneficia, exceptând vetrele, de amenajări interioare din lut. Peretele interior al Loc2 este construit diferit faţă de cei portanţi, exteriori. Complexul constructiv în discuţie a fost realizat din două componente verticale din sediment nisipos amestecat cu păioase tocate, spaţiul dintre ele fiind apoi umplut cu material şi sediment din aşezare (antropic). Cele trei elemente, deşi au împreună 18-21 cm grosime, nu puteau face parte cu eficienţă din structura de rezistenţă a locuinţei, ci erau menite numai la a realiza o compartimentare interioară. Spaţiul considerat de noi ca fiind cel ce făcea legătura între cele două încăperi are o lungime de 1.29 m. Pe axul peretelui, în această zonă şi în imediata sa vecinătate nordică, s-au păstrat trei amprente de picior uman, ceea ce argumentează în plus existenţa unui spaţiu liber.

Reconstituire artistică a uneia dintre locuinţele suspendate pe butuci

Cel de al doilea tip de locuinţă individualizat (Loc1=Loc7, Loc4, Loc9 şi Loc11) este în principal caracterizat de existenţa unui gol între sol şi spaţiul interior amenajat, platforma. Cu alte cuvinte, locuinţele acestei categorii erau uşor supraînălţate pe un postament din sediment nisipos şi lemn (sau doar din lemn - Loc1=Loc7) completat cu şiruri mai mult sau mai puţin paralele de piloni (butuci) scunzi (12-16 cm), neîngropaţi, plasaţi în interiorul suprafeţei închise de postament. În cazul Loc1, piloni de dimensiuni semnificative (diam. de 25-35 cm) reprezentau elementul esenţial al postamentului. O reţea complexă de scânduri şi un strat din sediment nisipos preparat completează etapa constructivă [12] anterioară ridicării pereţilor. În majoritatea cazurilor, aceştia, neavând o structură lemnoasă de rezistenţă, vor fi fost construiţi într-o variantă a tehnicii ceamurului.

Grosimea lor nu o putea depăşi pe cea a postamentului, din raţiuni evidente, şi, de asemenea, pereţii nu puteau suprapune o refacere a podelei, acţiune gospodărească ulterioară momentelor iniţiale ale construcţiei. Putem astfel estima o grosime de 23-28 cm, având în vedere tocmai dimensiunile postamentelor şi ale amprentelor în negativ. Loc9, Loc11 şi, parţial, Loc4 prezintă un element în plus – aşa-numitul vid sanitar, un spaţiu obţinut prin excavarea suplimentară a solului.

Vase ceramice depuse dupa dărâmarea intenţionată a bazei unui perete din L11

Vas din podul (etajul) L11

O variantă tehnică este cea a construirii pereţilor direct pe sol, adosaţi platformei suspendate deasupra “vidului sanitar” (Loc11). În acest caz, nemaiexistând limitele impuse de postament, baza pereţilor locuinţei ajunge să depăşească 0.50 m în grosime. Excepţia a fost, fără îndoială, impusă de faptul că locuinţa în discuţie avea un nivel – chiar dacă nu putem vorbi de un veritabil etaj, cel puţin este sigură existenţa unui pod. Cantitatea imensă de vase (cca. 100 – de diferite dimensiuni) descoperite în acest spaţiu pare să indice nu o încăpere locuibilă ci, exclusiv, cu rol de anexă gospodărească, pentru stocare. Amprentele scândurilor tavanului (care erau, implicit, şi ale podului) se păstrau atât în lutul platformei podului cât şi în sedimentul folosit la prima lutuire a tavanului parterului. Demn de remarcat este şi faptul că grosimea totală a platformei podului şi a refacerilor sale succesive (al căror număr variază între cinci şi şapte) atinge pe alocuri 14 cm. Imensa greutate de sediment, la care se adaugă, fireşte, cea a scândurilor tavanului şi, de asemenea, cea a eventualilor pereţi ai nivelului superior, ca şi greutatea întregului acoperiş era preluată nu numai de pereţii portanţi dar şi de către doi stâlpi masivi interiori, al căror diametru atinge 0.45 m. Cea de a doua zonă de interes se individualizează în sudul şi sud-vestul spaţiului acoperit de locuinţe (în sect.17-18 şi 26-27). Cantitea imensă de ceramică, fragmente inutilizabile de unelte şi resturi osteologice indică un caracter predominat menajer al acesteia, chiar dacă accesul spre interiorul aşezării era pe aici cel mai lesnicios. Panta mai puţin accentuată a depunerilor în sudul tell-ului şi uşoara alungire a acestuia poate fi consecinţa acţiunii de depozitare a deşeurilor casnice care, uneori, erau, fără îndoială, nivelate. Avansând spre est, cu începere din estul sect. 26 şi vestul sect. 15, cantitatea de material arheologic descreşte vizibil, pentru ca în sect. 2-4 şi estul sectoarelor 5 şi 15 cantitatea de material arheologic descreşte vizibil. Aceeaşi situaţie este identică şi în cazul nord-estului suprafeţei β, pentru întreaga suprafaţă γ şi pentru sectoarele 9-10 din suprafaţa α. Avem de-a face cu un spaţiu nelocuit efectiv şi neutilizat ca zonă de depozitare a deşeurilor menajere (deci “curat”), format dintr-un sediment nisipos brun-cenuşiu, identic cu cel care constituie marea majoritate a depunerilor arheologice care alcătuiesc ceea ce am numit N1.

Partea superioară a scheletului de bour (Bos primigenus) depus la inaugurarea aşezării

Limita netă între spaţiul efectiv locuit, ocupat de locuinţe, şi cel aproape lipsit, cel puţin macroscopic, de resturi antropice este marcată nu numai de pereţii estici, nordici şi vestici ai locuinţelor sau ai anexelor lor din această zonă a tell-ului, dar şi de o groapă de fondare a aşezării. Un bour (bos primigenius) era depus în ea. Mitul Meşterului Manole pare a fi mult mai vechi decât se putea bănui. În orice caz, această groapă reprezintă un element de demarcaţie între două spaţii ce s-au bucurat de un tratament diferit – interiorul de exteriorul imediat al zonei efectiv locuite, separând pe verticală de această dată, ca prim element stratigrafic păstrat din evoluţia ultimului sat de pe tell, şi nivelul intermediar de locuire de cel din urmă.

Piesă antropomorfă (?) depusă într-un Piesă de corn depusă în gardină cuptor la refacerea vetrei locuinţei 2

Piesă de aur (saltaleone) depusă într-un cuptor

În acelaşi context trebuie să amintim suma tuturor actelor de consecraţie şi reconsecraţie pe care le întâlnim în cazul tuturor vetrelor şi cuptoarelor cercetate în proporţie de cel puţin 50% - fie la iniţierea realizării unei vetre sau a unui cuptor, fie la o refacere de amploare a unei asemenea instalaţii de combustie se depuneau la baza acestora una sau mai multe piese. Dacă semnificaţia depunerii în sine poate fi sesizată şi asimilată cu ceea ce presupune o consecraţie, mai dificil de explicat este marea varietate a pieselor depuse sau, mai mult, a combinaţiilor de piese. Varietatea pieselor este dată nu numai de materialul din care erau confecţionate (lut, os, corn, silex, piatră, aur) dar, mai cu seamă, de tipul în sine de obiect – figurină antropomorfă, lamă, percutor (piatră de amnar ?), şlefuitor, săpăligă, obiect de podoabă. ***

Economia aşezării Nu vom detalia aici probleme de economie sau viaţă cotidiană. Prezentarea generală pe care am avut-o în vedere ni se pare suficientă în acest moment al cercetării. În general, este cunoscută fireasca înclinaţie a comunităţilor gumelniţene de a exploata oportunităţile oferite de mediul înconjurător, de la materia primă de orice tip, până la resurse de origine animală. Nu trebuie să mire admirabilele cunoştinţe tehnice şi de orice altă natură care alcătuiau zestrea absolut necesară supravieţuirii în condiţii nu întotdeauna favorabile. Faptul, de exemplu, al alegerii stejarului pentru elementele de rezistenţă ale locuinţelor indică deplina cunoaştere a calităţilor acestui arbore – duritate şi densitate, care confereau durabilitate evidentă construcţiilor. Fructele sălbatice, rădăcinile comestibile, lemnul necesar construcţiilor dar şi nevoilor cotidiene (combustibil, materie primă pentru mobilier şi ustensile, diferite împletituri), scoicile, racii, peştii scăpaţi în alveolările luncii după inundaţii erau tot atâtea produse care puteau fi lesne utilizate. Faptul că aproape 40% dintre resturile osteologice [13] descoperite în nivelul superior al tell-ului aparţin unor mamifere sălbatice nu presupune

neapărat că locuitorii ultimului sat de la Bucşani aveau vânătoarea printre principalele lor îndeletniciri – numeroase sunt cazurile când animalele vânate erau fie cele care atentau la integritatea fizică a locuitorilor aşezării sau a turmelor lor (ursul, lupul, chiar vulpea, pisica sălbatică, jderul şi bursucul), fie fac parte dintr-o categorie a căror resturi osteologice pot ajunge accidental [14] în săpătura arheologică (cârtiţa, ariciul). Erau preferate animalele de talie mare - cerbul, bourul, calul sălbatic, mistreţul. Pe de altă parte, faptul că nu am descoperit nici o sămânţă de cereală sau altă plantă cultivată şi nici resturi ihtiologice, nu implică nepracticarea agriculturii (oricum atestată cel puţin de amprentele de pleavă şi paie conservate în chirpici) sau a pescuitului [15] . În strategia alimentară a comunităţii gumelniţene de la Bucşani creşterea animalelor pare să joace un rol important. Animalele crescute cu predilecţie sunt bovinele, fiind urmate de porcine şi ovicaprine (acestea se găsesc într-un procent mic). ***

Ultimului sat de pe tell-ul Bucşani I O ultimă menţiune care ni se pare demnă de a fi aici amintită priveşte sfârşitul ultimului sat de pe tell-ul Bucşani I. Toate locuinţele cercetate până în prezent (şase din cele şapte) au fost incendiate. Există câteva trăsături comune care ne conduc spre o ipoteză aparent paradoxală. În primul rând, înaintea incendiului toate casele au fost golite de unelte – există extrem de puţine piese descoperite în locuinţe şi majoritatea lor se înscriu în categoria deşeurilor de debitare a silexului, deci nu sunt unelte. Majoritatea ceramicii care poate fi atribuită uneia sau alteia dintre locuinţe nu se afla, aşa cum ar fi fost firesc, pe podea, ci era depusă pe resturilor pereţilor prăbuşiţi [16] . Mai mult, există cazuri când se poate evidenţia fără discuţie intenţionalitatea dărâmării a chiar bazei pereţilor (Loc4 şi Loc11) şi o succesiune de operaţiuni care au strictă legătură directă cu incendiul. După prăbuşirea de la sine a acoperişului şi părţilor superioare ale pereţilor ca urmare a acţiunii focului ceea ce rămânea în picioare era dărâmat intenţionat când încă ruinele erau fumegânde (deci fierbinţi – faptul că toate vasele ceramice sunt arse secundar la roşu este un argument arhisuficient), pentru ca apoi peste întreaga masă de chirpic să fie depuse intenţionat (şi aparent cu grijă pentru că nu există cazuri de împrăştiere datorate unui impact deosebit) vase de mărimi şi forme diferite. În plus, la toate locuinţele cercetate, fără excepţie, există cel puţin două focare de incendiu. Dacă unul, în general, poate fi pus în legătură cu zona vetrei interioare (unde trebuie să fi existat o cantitate sificientă de combustibil), celălalt nu este exclus a reda cu mai multă claritate intenţionalitatea. Intensitatea deosebită a focului care a mistuit cele şase locuinţe cercetate, demonstrată cel puţin de transformarea majoritară a chirpicului pereţilor în zgură şi de deformarea vaselor din interiorul caselor, credem că poate fi pusă pe seama unui incendiu controlat (cu tiraj) şi cu aport suplimentar de material lemnos altul decât cel al structurii de rezistenţă, al platformei sau acoperişului. De altfel, lemnul învelit în lut nu putea arde, firesc, cu flacără, deci nu putea degaja o temperatură foarte mare. Rămâne ca cercetările viitoare să confirme (sau să infirme, de ce nu?) această ipoteză a intenţionalităţii incendierii ultimului sat de la Bucşani. Exemple

etnografice care reproduc evenimente similare sunt numeroase. ***

Ceramica

unitar.

Complexul ceramic al nivelului superior de la Bucşani este extraordinar de

Fragmente ceramice pictate

Pasta folosită la realizarea vaselor este una extrem de nisipoasă - acest fapt ne conduce la ideea utilizării directe chiar în stare umidă, fără nici un tratament deosebit, a depozitelor naturale, aluvionare, care, fără îndoială, erau numeroase pe malul, în lunca inundabilă şi în terasele Neajlovului (de altfel, au fost identificate zone de-a lungul actualului curs al râului şi în terasa sa stângă care sar fi putut constitui în cariere de lut pentru comunitatea eneolitică). Deosebirile care există în ceea ce priveşte calitatea pastei diferitelor tipuri de vase rezidă din tipul de depozit natural utilizat ca sursă de materie primă. Spre deosebire de alte aşezări gumelniţene, nu există ceea ce îndeobşte se numeşte ceramică fină. Avem astfel de-a face cu o pastă care conţine foarte mult nisip fin şi mediu, omogenizată, evident, natural, care se poate încadra în aşa-numita categorie a pastei "intermediare" din alte aşezări. Aceasta reprezintă aproximativ 40-45% din întreaga cantitate de ceramică a primului nivel de la Bucşani. În foarte puţine cazuri (sub 2%) s-a adăugat în acest tip de pastă, înainte de modelare, o cantitate redusă de pleavă şi/sau paie tocate. Este greu de crezut totuşi ca întâmplarea să fi jucat vreun rol în realizarea acestui amestec care apare şi în cazul unor figurine antropomorfe şi zoomorfe – de aceea ne putem gândi la o destinaţie oarecum specială a recipientelor realizate din acest tip de pastă. În stadiul actual al cercetărilor este însă dificil de a spune mai multe. Cert deocamdată este faptul că pasta "intermediară" cu resturi de păioase în compoziţie era folosită numai la realizarea vaselor cu deschidere mare, de tipul străchinilor şi a castroanelor de mari dimensiuni. Formele de vase confecţionate din această categorie de pastă sunt de dimensiuni mai ales mici şi medii, chiar dacă există şi o serie de vase de mari dimensiuni – întreaga gamă tipologică a ceramicii primului nivel cunoaşte acest tip de pastă. Pe măsură ce cresc dimensiunile vaselor descreşte procentul celor realizate din pastă "intermediară". Pasta majoritară, care a fost folosită la confecţionarea a aproximativ 60% din numărul total al vaselor celui dintâi nivel, este cea aşa-numită "grosieră". Este de fapt vorba tot de surse naturale, constituite din argile nisipoase, uneori şi cu un conţinut variabil de pietriş. Spre deosebire de alte cazuri, pasta "grosieră" de la Bucşani nu conţine alte adausuri – fragmente ceramice pisate, pleavă sau altceva. Credem că acesta este încă un argument în favoarea existenţei unor surse naturale exploatate direct, a căror materie primă, pentru a se preta la modelare şi ardere, nu mai necesita prezenţa degresanţilor. După cunoştinţa noastră, este singura aşezare gumelniţeană care utiliza într-o astfel de manieră categorică posibilităţile oferite de mediu.

De regulă, pasta "grosieră" era folosită la realizarea vaselor de mari dimensiuni, globulare, piriforme sau simplu-bitronconice, dar există, de exemplu, şi vase miniaturale confecţionate din acelaşi material. Trebuie remarcată o situaţie, credem noi extrem de importantă - formele vaselor miniaturale care sunt realizate din pastă "grosieră" sunt numai cele care au fost confecţionate din acest tip de pastă în mărime uzuală. De exemplu, pe de o parte, străchinile şi castroanele, exclusiv realizate din pastă "intermediară", au fost miniatural reproduse numai din pastă "intermediară", iar pe de altă parte, vasele cvasicilindrice care au fost confecţionate numai din pastă "grosieră" sunt reproduse miniatural exclusiv din acelaşi material.

Vas cu decor incizat

Vas decorat cu benzi cu impresiuni

Decorul ceramicii primului nivel de la Bucşani se încadrează în ceea ce se cunoaşte despre Gumelniţa B1, ca sumum tipologic, fiind reprezentat de incizii şi impresiuni, caneluri, elemente plastice şi pictură. Decorul incizat este cel mai adesea neorganizat, constând în general din ansambluri necoerente de linii fin incizate (semănând cu simple zgârieturi) care formează benzi sau spaţii vag triunghiulare şi trapezoidale (uneori acoperite total sau parţial de o culoare roşie) întotdeauna în asociere cu decorul plastic. În cazurile când incizia participă independent la realizarea decorului, în general, geometric, liniile care formează motivele sunt profunde nu doar superficiale ca în celelalte situaţii. Întotdeauna decorul plastic este asociat cu cel incizat sau imprimat. Neinsistând aici asupra multor detalii, ne limităm la a remarca numai faptul, foarte rar în alte aşezări, că decorul plastic realizat din barbotină nu există. Calitatea pastei, omogenizată natural, şi arderea neoxidantă au permis ca etanşeizarea vaselor să fie realizată numai printr-o bună netezire a suprafeţelor acestora. Ca urmare, barbotina şi-a pierdut rolul. Ceea ce în alte situri gumelniţene era realizat din barbotină (mai cu seamă aşa-numitele vârci şi proeminenţele) aici sunt realizate direct din pasta vasului, sunt organice. Canelura, foarte rar asociată cu un alt element decorativ şi doar cu incizia neregulată organizată în benzi late, este cea caracteristică fazei B1 a culturii Gumelniţa – lată (uneori având până la 1,5 cm) şi profundă dispusă orizontal şi foarte rar oblic, mai cu seamă la partea superioară a vaselor piriforme de mari dimensiuni. Suprafaţa acestora este în toate cazurile foarte bine netezită, chiar lustruită.

Fragment ceramic pictat cu alb

Fragment ceramic pictat cu roşu şi grafit

La realizarea decorului pictat participă albul, roşul, negrul şi grafitul. Primele două sunt întotdeauna pictate după arderea vaselor, ceea ce a şi contribuit la o conservare adesea nesatisfăcătoare a motivisticii. Singurele motive pictate de sine stătătoare sunt cele realizate din grafit. Negrul, inexistent sau rar întâlnit în alte aşezări, este aici destul de frecvent în cadrul ceramicii pictate, dar nu putem vorbi de o veritabilă participare la realizarea decorului. Cele cca. 20 de fragmente ceramice care păstrează culoarea neagră provin din vase tronconice "grosiere" pictate numai la interior în benzi late sau chiar simple pete. Se poate constata în cadrul complexului ceramic analizat aici preliminar utilizarea culorii roúii în asociere cu decorul incizat, atunci când este utilizată pentru acoperirea câmpului decorativ delimitat de liniile incizate sau în asociere cu culoarea albă şi, în foarte rare cazuri şi numai pentru ceramica "intermediară", în asociere cu grafitul. Albul este folosit atât în incrustaţie (deci asociat cu incizia) sub forma unei substanţe păstoase, cât şi independent, realizându-se motive liniare. Ca şi în cazul roşului şi chiar, uneori, a grafitului, starea de conservare a acestei proceduri picturale este departe de a fi satisfăcătoare. De remarcat că cel mai bine s-au păstrat albul incrustat şi negrul vopsit în interiorul vaselor – o necesară analiză chimică ar putea conferi detalii asupra naturii coloranţilor, vegetali sau animali, din care s-au confecţionat vopselurile. Alături de o analiză tipologică detaliată a formelor şi decorului ceramicii gumelniţene de la Bucşani, care este în pregătire, trebuie realizate o serie de necesare analize micromorfologice şi chimice pentru o cât mai exactă cunoaştere a surselor imediate de materie primă, a constituenţilor microscopici ai pastei, a arderii şi naturii intime a adausurilor decorative. Capacităţile financiare rămân, însă, deocamdată, departe de atingerea acestor obiective. Plastica Plastica este încă în studiu – de aceea, ceea ce vom expune în aceste rânduri nu este decât rezultatul unei analize absolut preliminare. În totalitatea sa, fie antropomorfă, fie zoomorfă, plastica este fragmentară. Mai mult, marea majoritatea a acestor fragmente a fost descoperită în zonele de deşeuri menajere, ceea ce indică un anumit tratament postutilizare, oarecum în contradicţie cu probabila folosire a figurinelor, cel puţin a celor antropomorfe, în "scopuri cultice". Dacă aceasta este realitatea, pare că odată cu încetarea atribuţiilor de natură "cultică", figurinele s-au bucurat de un tratament similar cu cel al altor categorii de obiecte.

Figurină feminină fragmentară

Protomă antropomorfă de pe toarta unui vas de dimensiuni apreciabile

Trebuie remarcat faptul că majoritatea fragmentelor de figurine antropomorfe prezintă urmele nu a unori spargeri accidentale ci a unor rupturi, cel puţin aparent, intenţionate. De asemenea, la nivelul actual al analizei, trebuie să amintim faptul că inventarul nici unei locuinţe nu conţinea plastică, aceasta fiind în concordanţă cu lipsa cvasitotală a inventarului de altă natură decât ceramica. Alături de piese absolut tipice care sunt frecvente în majoritatea aşezărilor gumelniţene, plastica antropomorfă din lut ars include o serie de capete mobile, omogene tipologic şi foarte realist executate. Din păcate, a fost descoperit un singur fragment al unui vas antropomorf, de tipul adorant. Surprinzător, în primul nivel al tell-ului de la Bucşani a fost descoperită o singură figurină din os, tip de piesă relativ frecvent în alte situri. Piesa în discuţie este, de asemenea, unica figurină descoperită într-o locuinţă (Loc11) - deosebită, aceasta din urmă, nu numai prin prezenţa în inventarul său a figurinei din os, ci şi prin cantitatea imensă de vase ceramice (peste 100 în numai cei 10 m 2 cercetaţi), de unelte (inexistente în celelalte locuinţe) sau de alte elemente de plastică antropomorfă nedescoperite în suprafeţele anterior cercetate.

Coarne de taur modelate în lut

Plastica zoomorfă, deşi realistă şi foarte bine executată, este totuşi grosolonă şi slab arsă, conferindu-i o calitate îndoielnică. Uneltele. Podoabe Arheologie experimentală

Daltă din gresie prinsă în mâner

Piese din silex înmănuşate în lemn, respectându-se elemente traseologice

Materialul litic cioplit analizat [17] este deosebit prin componenţa numerică

a categoriilor delimitate. Faptul că există un mare număr de produse de debitaj duce la concluzia că prelucrarea materialului litic cioplit se desfăşura în aşezare. Numărul mare al lamelor brute folosite ca unelte indică faptul că acestea corespundeau şi astfel necesităţilor comunităţii gumelniţene. Gratoarele reprezintă o categorie numeroasă de unelte în cuprinsul mai multor inventare litice; o particularitate a celor descoperite la Bucşani - La Pod este existenţa multor gratoare carenate şi a celor de formă rotundă. Arheologie experimentală

Piese din silex înmănuşate în lemn, respectându-se elemente traseologice

O altă particularitate a acestor unelte o dau dimensiunile suporturilor lor; dacă lamele retuşate au din punct de vedere metric caracteristici medii, peste 45% dintre gratoare au fost realizate pe suporturi lungi , late şi peste media de grosime. Tehnologic au fost observate pe trei fragmente de lamă caracteristicile unui alt tip de percuţie –percuţie moale (tandră). Rămâne ca cercetările viitoare să dea răspunsul acestei ipoteze.

Topor de os

Fusaiolă (?) din cap femural

Din păcate, despre piesele de acest tip aparţinând nivelului superior al tellului de la Bucşani nu se pot spune foarte multe lucruri. Cu excepţia a două săpăligi din corn relativ bine păstrate (deşi stricate din vechime în urma utilizării) şi a câtorva şlefuitoare din astragale de ovicaprine, toate celelalte sunt extrem de corodate şi fragmentare. Această stare de fapte se înscrie în fenomenul amintit în câteva rânduri mai sus, de distrugere şi compromitere a tuturor resturilor organice, de la cărbune şi lemn nears la oase de peşte sau de mamifere. Câteva împungătoare şi dăltiţe din os sau retuşoare şi mânere din corn pot fi luate în considerare. Atrage în plus atenţia un pandantiv fragmentar din defensă de mistreţ - datorită calităţii materialului folosit este piesa cel mai bine păstrată dintre cele realizate din materii dure animale. Gradul de conservare a acestor unelte sporeşte pe măsură ce creşte adâncimea de cercetare – astfel, în nivelul 2 al tell-ului calitatea materialului osteologic este mult superioară. Un studiu detaliat privind industria osului şi cornului, aflat în pregătire, va aduce noi elemente de discuţie.

Daltă din cupru

Amprente ale mânerului din fibre Ac din aramă cu cap romboidal vegetale (?) ale unui împungător din aplatizat cupru

Neaşteptat de mare este numărul pieselor din aramă, dacă avem în vedere aparenta izolare a aşezării de la Bucşani şi mai cu seamă dimensiunile reduse ale comunităţii de aici (cea care a determinat acumularea stratigrafică a ultimului nivel arheologic – N1). Toate acestea au fost descoperite în zone exterioare locuinţelor, unele chiar în spaţiile destinate deşeurilor casnice. Nu credem că este vorba de aruncarea lor la gunoi ci, pur şi simplu, de pierderea lor. Varietatea şi numărul mare indică nu numai o comunitate prosperă ci şi una care avea legături la distanţă. Aceste relaţii sunt argumentate şi de un fragment de râşniţă din şist verde dobrogean dar mai cu seamă de descoperirea unui saltaleone din aur. Această piesă, deşi de foarte mici dimensiuni (aproximativ 1 cm lungime), aruncă o nouă lumină asupra comunităţii de la Bucşani. Saltaleone-le a fost descoperit într-un cuptor exterior locuinţei nr.9, prima construită de noii veniţi, depus fiind într-o unitate stratigrafică neafectată de foc. Faptul că aceasta este plasată stratigrafic între două faze de utilizare a cuptorului, acţiunea de depunere a piesei de aur poate fi privită ca o reconsecraţie a cuptorului. Atari manifestări, aşa cum am amintit, sunt întâlnite şi în cazul altor "instalaţii" de foc – depunerea unei unelte din corn de cerb la baza vetrei Loc2, cu ocazia refacerii sale, a unui idol antropomorf din lut ars în cazul vetrei Loc3 şi a două percutoare din silex în cazul vetrei Loc9. Fazele următoare ale proiectului de cercetare pluridisciplinară din microzona Bucşani vor contribui decisiv la conturarea unei imagini cât mai complete asupra vieţii locuitorilor acestei zone din mileniul 5 î.d.Hr.

* Aportul deosebit al unor studenţi ne-a ajutat, uneori, decisiv în demersul nostru - Academia de Arte Frumoase - Facultatea de Critica şi Istoria Artei: Dragoş Neamu, Raluca Bem, Oana Radu; Secţia de Grafică: Iulian Agapie; Facultatea de Istorie Constanţa: Cătălin Pătroi, Cătălin Lazăr, Sergiu Grigore, Cătălin Nicolae, Laurenţiu Cliante; Facultatea de Istorie Bucureşti: Dan Bărbulescu, Irina Găluşcă, Ovidiu Năftănăilă, Adina Popa, Andreea Popescu; Facultatea de Istorie Târgovişte: Daniel Garvăn, Dumitru Chiriac, Elvira Oleinic. ** Componeneţa actuală a colectivului ştiinţific este următoarea - Cătălin Bem (responsabil) Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti, Silvia Marinescu-Bîlcu (consultant ştiinţific) - Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" Bucureşti, Traian Popa - Muzeul Judeţean “Teohari Antonescu“ Giurgiu, Valentin Parnic - Muzeul Dunării de Jos Călăraşi, Carmen Bem - CIMEC Bucureşti (arheologi), Constantin Haită - Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare (micromorfolog, sedimentolog), Adrian Bălăşescu - Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare (arheozoolog), Valentin Radu - Muzeul Naţional de

Istorie a României Bucureşti, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare (arheoihtiolog). [1] Dat fiind faptul că rândurile noastre sunt găzduite de un "Catalog al culturii Gumelniţa", am preferat să utilizăm mai multă ilustraţie în expunere, textul însoţitor fiind o reluare a unor texte mai vechi, completate şi revăzute în funcţie de evoluţia descoperirilor. [2] O bibliografie selectivă este următoarea: A. Bălăşescu Consideraţii preliminare asupra faunei eneolitice, în Silvia Marinescu-Bîlcu et alii 1998, p. 99-102; C. Bem Ultimele descoperiri gumelniţene de la Bucşani (jud. Giurgiu), comunicare susţinută la Sesiunea Ştiinţifică Anuală Pontica, Constanţa, 5-6 noiembrie 1999; idem Raport arheologic preliminar Bucşani, campania 1999, în Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 1999, Bucureşti 2000, p. 19-20; idem Bucşani - campania 2000, în Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2000, Bucureşti, 2001; idem A particular type ofneolithical dwelling. Unicum or deficiency of conservation?, în Studii de Preistorie 1, 2001, sub tipar; C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Carmen Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, Irina Găluşcă Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei Bucşani, în Studii de Preistorie 1, 2001, sub tipar; C. Haită Preliminary considerations on a sedimentary sampling performed on the eneolithical Bucşani-tell, în Studii de Preistorie 1, 2001, sub tipar; Silvia Marinescu-Bîlcu, R. Andreescu, C. Bem, T. Popa, M. Tănase Şantierul arheologic Bucşani (jud. Giurgiu). Raport preliminar. Campania 1998, în AMJTA Giurgiu 3-4, 1997-1998, p. 93-98; Iulia Tomescu Rezultate preliminare privitoare la flora arborescentă obţinută prin analiza materialului lemnos provenit din aşezarea eneolitică, în Silvia Marinescu-Bîlcu et alii 1998, p. 107-111. [3] Am preferat să utilizăm o hartă mai veche (1950) pentru că după anul 1965 transformările antropice ale văii Neajlovului au alterat ireversibil configuraţia iniţială a luncii. [4] Redactarea acestor rânduri a fost finalizată înaintea descoperirii tuturor aşezărilor preistorice. Cu un alt prilej (C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Carmen Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, Irina Găluşcă Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei Bucşani, în Studii de Preistorie 1, 2001, sub tipar) se discută întreaga problematică ridicată de toate acestea. [5] Amplasamentul aşezării coincide în proporţie de cca. 40% cu traseul drumului de legătură dintre podul peste Neajlov în dreptul satului Bucşani cu DJ 412C. tell-ul va fi însă afectat integral constituindu-se într-o veritabilă “groapă de împrumut“ pentru construirea rampei noului drum. [6] Localnicii îşi amintesc şi astăzi că înainte de transformările produse în lunca Neajlovului (îndiguiri, desfiinţarea de meandre, stăvilare etc.) cel puţin trei luni pe an aceasta era inundată. [7] În sondajul din 1998 nu am surprins decât cca. 3 m 2 din Loc10 iar în campania 2001 a fost demontată numai partea superioară a "nivelului de distrugere". [8] În luna iunie 2001 am fost martorul fericit pentru a înţelege mai bine evoluţia tell-ului I de la Bucşani a unei inundaţii de proporţii (absolut neplăcută pentru localnici). În urma a numai patru zile de ploi, strângând apele din amonte, Neajlovul a crescut cu 5-6 m, inundând nu numai lunca (acoperită pentru cca. 30 ore complet de apă) dar şi baza tell-ului în curs de cercetare. [9] Faptul, sesizat în sondajul din 1998, că un şanţ care pare a reprezenta un canal aluvial taie Loc10 şi remaniazã material arheologic (Ctin Haită 2001) poate fi pus în legătură cu existenţa acestui "val". Acest lucru ar însemna faptul cã prima fază de locuire a tell-ului cuprinde două etape.

[10] Silvia Marinescu-Bîlcu et alii 1998, p. 96 şi urm. [11] Suparafaţa totală în curs de cercetare este de 856 m2. [12] Puţinele determinări antracologice pentru rarele elementele lemnoase păstrate ale postamentelor indică stejarul, în cazul a trei butuci şi a unei scânduri, şi ulmul pentru o altă scândură (Iulia Tomescu, Rezultate preliminare privitoare la flora arborescentă obţinută prin analiza materialului lemnos provenit din aşezarea eneolitică, în Silvia Marinescu-Bîlcu et alii 1998, p. 108 şi urm.). [13] Mai vechile analize osteologice (A. Bălăşescu Consideraţii preliminare asupra faunei eneolitice, în Silvia Marinescu-Bîlcu et alii 1998, p. 99-102) au fost completate în urma noilor descoperiri – evident este faptul că cel puţin procentele trebuie să se schimbe. [14] Nu mai este, credem, cazul să detaliem faptul că omogenizarea pedogenetică a solului la partea superioară a tell-ului şi adâncimea mică la care s-au aflat vestigiile face imposibilă detectarea celor mai multe dintre gangurile de animale. [15] Şi astăzi pe valea Neajlovului sunt folosite numai metode extrem de simple de pescuit, inclusiv cu mâna. [16] Faptul că şantierul arheologic Bucşani nu a dispus o mare perioadă de timp (1998-2000) de aparate fotografice performante, capabile să reflecte fidel situaţia din teren, nu înseamnă că realitatea nu este cea înfăţişată de noi. Indiferenţa sau reaua-voinţă nu sunt menite la a ajuta dezvoltarea cercetării arheologice. [17] O analiză preliminară a acestuia este în curs de pregătire – Geanina Haită Studiu preliminar al materialului litic.

[sus] Civilizaţia Gumelniţa în Câmpia Bucureştilor, de Vasile Boroneanţ Noile cercetări arheologice efectuate la Chitila-Fermă confirmă concluzia cercetărilor mai vechi din arealul bucureştean - de la Vidra, Măgura Jilavei, Glina, precum şi din alte aşezări omeneşti contemporane din Câmpia Română.

Chitila-Fermă - Aspecte de săpătură

O condiţie a existenţei movilelor-măguri o reprezintă vecinătatea cursurilor de ape şi a unor izvoare cu apă potabilă, caracteristice peisajului de luncă şi crâng, ce ofereau omului un potenţial economic bogat în faună şi floră. Toate acestea au favorizat dezvoltarea agriculturii datorită solurilor umede şi fertile iar bogăţia vegetaţiei ierboase a stimulat creşterea animalelor. La aceasta se adaugă dezvoltarea economiei casnice, în cadrul căreia un rol important l-au avut prelucrarea silexului, a lutului, olăria, ţesutul, împletitul şi celelalte activităţi

domestice.

Problema nu poate fi înţeleasă în afara încercării de reconstituire a paleoreliefului de epocă, diferit de cel actual, în care existau şi deschideri de râpe şi plaje pe albia râului, cu prundişuri şi bolovănişuri, unde omul află rezerva de materii prime pentru prelucrarea uneltelor din piatră. Existau în peisajul de epocă sedimente de silex cretacic, provenit din alterările platformei prebalcanice. Alături de silex se găseau şi rezerve de alte roci, în special gresii (din care se confecţionau râşniţe folosite la zdrobitul boabelor), calcare sau alte roci din care se fabricau topoare, brăzdare de plug, obiecte de artă sau de podoabă, greutăţi pentru plase de pescuit sau arme folosite la vânătoare. Oasele şi coarnele provenite din consum erau folosite, de asemenea, şi prelucrate în unelte şi arme. Ca şi osul şi lutul, lemnul era întrebuinţat la confecţionarea unor obiecte cu diverse funcţii (linguri, blide, polonice etc.) sau a scheletelor caselor pe care le tencuiau cu lut. Din coaja mlădiţelor arbuştilor se împleteau vase, coşuri pentru păstrat sau transportat alimente. Un rol important îl avea prelucrarea fibrelor textile vegetale din care se făceau funii, sfori, fibre pentru împletit îmbrăcămintea, priponitul animalelor domestice. Din păr de animale se torceau fibre pentru realizarea laţurilor de prins păsări ori animale mărunte.

Credem că descoperirile prin săpăturile arheologice efectuate în Câmpia Bucureştilor de la Măgura Jilava, Glina, Vidra, Chitila-Fermă la care se adaugă şi alte numeroase descoperiri de mai mică importanţă din acest areal, la care nu neam oprit cu această ocazie, completează în mod fericit tabloul cunoaşterii culturii Gumelniţa.

Chitila Fermă - Aspecte de să pă tură

Bibliografie: D. Berciu, Contribuţii la problemele neoliticului în România, în lumina noilor

cercetări, Bucureşti, 1961. V. Boroneanţ, Manifestări de artă în locuirea neolitică de la Chitila-Fermă, în Cercetări arheologice în Bucureşti, IV, 1992. Bosch Ghimpera, Les Indo-Européens, Payot, 1965-1979. E. Comşa, Neoliticul pe teritoriul României - Consideraţii, Bucureşti 1987. J. Deruelle, De la Préhistoire...à l’átlantide des mégalithes. Les leçons du radio-carbon, Paris, 1990. Georges Dumézil, Les Dieux Souverains des Indo-Européens, Galimard, Paris, 1977. Vl. Dumitrescu, Arte preistorica in Romania, fino all inizio dell età del Ferro, Firenze, 1972. Vl. Dumitrescu, Alexandra Bolomey, Fl. Mogoşanu, Esquisse d’une préhistoire de la Roumanie, Bucureşti, 1983. J. Mellaart, Les premièrs civilizations. Villes primitives d’Asie Mineure, Bruxelles, 1969. I. Nestor, Fouilles de Glina, Dacia III-IV, 1927-1932, 1933 p. 226-252. R. Popov, Kodja-Dermenskata moghila pri gr. Sumen, Izvestia, Sofia, VI, 1916-1918, p. 71-155. Dinu V. Rosetti, Săpăturile de la Vidra, Raport preliminar - Publicaţiile Muzeului Municipiului Bucureşti, 1934, p. 6-59. Done Şerbănescu, Nou tip de figurină neolitică. Préhistoire du bas Danube, Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos, XV, 1997, p. 133-137. Done Şerbănescu, Modele de locuinţe şi sanctuare eneolitice. Préhistoire du bas Danube, Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos, XV, 1997, p. 232-251. M. Petrescu-Dîmboviţa, Raport asupra săpăturilor de la Glina, jud. Ilfov, 1943, în Raport asupra activităţii ştiinţifice a Muzeului Naţional de Antichităţi în anii 1942-1943, Bucureşti 1944, p. 65-71. Louis Hourticq, Encyclopedie des Beaux-Arts, Hachette-Paris, 1925. Fernand Hrazan, Dictionnaire Universal de l’art et des artistes, Paris, 1967.

[sus]

Aspecte ale economiei animaliere la comunităţile culturii Gumelniţa, de Dragoş Moise, Valentin Radu, Adrian Bălăşescu

Studii arheozoologice Creşterea animalelor Vânătoarea Pescuitul Culesul Bibliografie Studii arheozoologice Resturile faunistice (oase de animale, cochilii) descoperite în cursul săpăturilor arheologice întreprinse în aşezările gumelniţene reprezintă în marea lor majoritate deşeuri menajere (resturi “de bucătărie”) ale comunităţilor omeneşti ce au trăit în aşezările respective. Studiul acestor resturi pe de o parte ne oferă posibilitatea cunoaşterii strategiilor alimentare, a economiei animaliere a comunităţilor omeneşti, a evoluţiei relaţiei om-animal de-a lungul timpului, iar pe de altă parte ne permite observarea răspândirii unor specii de animale, extinderea sau restrângerea arealelor acestora, precum şi modificările anumitor parametri corporali şi ale taliei (observabile la nivelul scheletului) survenite de-a lungul timpurilor istorice.

Ansamblu de vestigii osteologice dintr-o zona menajeră (Hârşova tell)

Carapace de broască Valve de scoici de râu întrDegajarea resturilor ţestoasă de apă (Emys un strat de cenuşă osteologice (Hârşova tell) orbicularis) provenind din aparţinând unei zone de tell-ul de la Hârşova deşeuri menajere

Creşterea animalelor Studiile arheozoologice întreprinse pentru 18 aşezări au arătat că, în marea majoritate a cazurilor, creşterea animalelor constituia principala activitate din cadrul economiei animaliere a comunităţilor gumelniţene. Acest fapt este dovedit de predominanţa resturilor osoase aparţinând animalelor domestice. Au fost identificate speciile: Bos taurus (vita domestică), Ovis aries (oaia), Capra hircus (capra), Sus domesticus (porcul) şi Canis familiaris (câinele). În cazul bovinelor domestice, determinarea vârstei la care acestea au fost sacrificate (pe baza dentiţiei şi sudării oaselor) demonstrează faptul că acestea erau crescute mai mult în scopuri utilitare (pentru lapte, posibil pentru tracţiune) decât ca furnizoare de carne, acest fapt fiind ilustrat de raportul între indivizii subadulţi (imaturi sexual) şi cei adulţi (maturi sexual), aceştia din urmă având o reprezentare însemnată. Acelaşi lucru se constată şi pentru ovine şi caprine, aceste animale fiind exploatate atât pentru carne, cât mai ales pentru produsele lor secundare (lapte, lână, păr). Suinele domestice erau crescute în exclusivitate pentru carne. Vârstele de sacrificare variază în limite largi, nu se observă preponderenţa vreunei clase de

vârstă. Raportul imaturi/maturi sexual variază de la o aşezare la alta. Probabil suinele domestice erau sacrificate în funcţie de necesităţile alimentare de moment. Aceste animale trăiau, se pare, într-o stare de semi-sălbăticie, lucru întâlnit mai ales în cadrul aşezărilor din regiunile cu biotopuri lacustre. Câinele avea în principal funcţii utilitare (paza locuinţelor şi a turmelor, însoţitor la vânătoare). Interesant este că în patru aşezări (Borduşani, Hârşova, Măriuţa şi Vităneşti) a fost pus în evidenţă consumul alimentar al acestui animal, pe baza inciziilor de dezarticulare şi descărnare prezente pe oase. Utilizarea câinelui în consum nu pare a reflecta anumite perioade de criză, fiind mai degrabă vorba despre un obicei alimentar. Pe de altă parte câinele, ale cărui resturi osoase în mod surprinzător deţin un procent destul de ridicat în cadrul loturilor de la Hârşova şi Borduşani, putea reprezenta o sursă “ieftină” şi sigură de blană, carnea fiind şi ea, ulterior, valorificată. În cadrul animalelor domestice, bovinele au fost cel mai intens exploatate în 13 aşezări: Bucşani, Carcaliu, Căscioarele, Drăgăneşti, Gumelniţa, Lişcoteanca, Luncaviţa, Măriuţa, Suceveni, Şeinoiu, Tangâru, Vităneşti şi Vlădiceasca. Ovicaprinele sunt predominante în patru aşezări: Aldeni, Hârşova, Însurăţei şi Năvodari . Suinele domestice se situează pe primul loc doar într–o singură aşezare, cea de la Borduşani.

Vânătoarea Deşi cultivarea plantelor şi creşterea animalelor constituiau trăsături comune tuturor populaţiilor gumelniţene, se pare totuşi că aceste două activităţi nu ajungeau să acopere necesarul alimentaţiei zilnice; ca urmare comunităţile omeneşti din acele timpuri au continuat să apeleze şi la alte resurse de hrană, oferite de mediul înconjurător. În acest sens, toate comunităţile gumelniţene practicau şi vânătoarea, mai mult sau mai puţin intens, în funcţie şi de resursele cinegetice ale mediului înconjurător. Vânătoarea avea în principal un rol compensatoriu al alimentaţiei carnate, fiind practicată totodată şi în scopul obţinerii de blănuri, piei, pentru stârpirea prădătorilor etc. În aşezările gumelniţene au fost identificate următoarele specii de mamifere sălbatice: Equus caballus (cal sălbatic), Equus (Asinus) hydruntinus (măgar sălbatic), Bos primigenius (bour), Cervus elaphus (cerb comun), Alces alces (elan), Dama dama (cerb lopătar), Capreolus capreolus (căprior), Sus scrofa (mistreţ), Canis lupus (lup), Vulpes vulpes (vulpe), Ursus arctos (urs), Felis leo (leu), Lynx lynx (râs), Felis silvestris (pisică sălbatică), Meles meles (bursuc), Lutra lutra (vidră), Martes sp. (jder), Mustela putorius (dihor), Mustela nivalis (nevăstuică), Lepus europaeus (iepure), Castor fiber (castor). Cel mai intens vânate erau copitatele mari: bourul, cerbul, mistreţul, calul, care furnizau o cantitate importantă de carne. Prezenţa oaselor extremităţilor membrelor aparţinând acestora denotă faptul că animalele au fost aduse întregi în aşezare, ceea ce presupune fie că acestea au fost vânate la o distanţă relativ mică faţă de aşezare, fie că echipa de vânători era destul de numeroasă. Carnivorele erau vânate mai ales pentru blănuri (carnea fiind şi ea valorificată), cele mari (ursul, lupul, leul) şi în scopul reducerii acţiunii lor prădătoare asupra turmelor.

Vânătoarea predomină în cadrul economiei animaliere în patru staţiuni: Vităneşti, Însurăţei, Carcaliu şi Căscioarele (în această din urmă staţiune în faza B1 a culturii Gumelniţa vânătoarea capătă un rol predominant). Studiul resturilor mamiferelor sălbatice ne oferă informaţii preţioase privind paleomediul, peisajul actual dovedindu-se a fi mult modificat faţă de trecut. Astfel, prezenţa unor specii tipice de pădure în Câmpia Română dovedeşte existenţa unor importante masive forestiere aici, combinate cu zone de silvostepă şi stepă. Prezenţa unor specii termofile ca Asinus hydruntinus, Dama dama şi Felis leo dovedeşte că în perioada eneolitică clima era mult mai caldă decât cea actuală. Păsările erau şi ele vânate dovadă stând numeroasele specii determinate în aşezările de la Borduşani, Căscioarele, Hârşova şi Vităneşti. Acestea oferă informaţii importante asupra mediului din jurul aşezărilor respective, păsările migratoare putând indica sezonul în care au fost vânate. Păsările erau vânate atât pentru carne cât, probabil, şi pentru pene, utilizate în diverse scopuri. Ca un element care vine să completeze imaginea dietei populaţiilor gumelniţene amintim şi descoperirea, într-o zonă de deşeuri menajere din tell-ul de la Hârşova, a numeroase fragmente de coji de ouă, provenind de la păsări de talie mare.

Pescuitul Pescuitul a jucat un rol important în economia comunităţilor gumelniţene, mai ales a celor din apropierea Dunării şi a cursurilor de apă mari, care furnizau cantităţi importante de peşte. Miile de resturi osoase de peşte scoase la iveală de-a lungul campaniilor de săpături arheologice ne indică importanţa pescuitului şi a consumului de peşte în cadrul economiilor vechilor comunităţi. Studiile arheoihtiologice întreprinse începând cu anul 1994 relevă că vechii locuitori cunoşteau foarte bine atât mediului geografic învecinat (multitudinea de lacuri şi bălţi dar şi şenalul râurilor şi al fluviului) cât şi biologia principalelor specii de peşti pescuite. Ei, probabil, profitau de toate condiţiile favorabile capturării unor mari cantităţi de peşte din timpul unui an. Primăvara în perioada de reproducere când majoritatea speciilor sunt gregare sau la retragerea apelor după inundarea luncilor, când indivizii de talie mare se retrag către râu sau spre Dunăre, sau în perioadele de secetă prelungită când secau bălţile mai puţin adânci concentrând peştii rămaşi. Deocamdată nu se pot reconstitui metodele şi tehnicile de pescuit, dar putem afirma ţinând cont de varietatea dimensională a peştilor, că pescuitul se realiza de către grupuri specializate, ce dispuneau atât de unelte de pescuit specializate (ne referim aici la harpoane, plase de pescuit, pripoane), dar şi cu metode şi tehnici de pescuit rudimentare ce sunt utilizate şi azi în cazuri asemănătoare (coşul, plase din fibre textile, gardul). S-au identificat 22 specii de peşti, specii ce se întâlnesc atât în râuri, Dunăre cât şi în lacurile şi zonele inundabile din luncile lor ca: Silurus glanis (somn), Stizostedion luciopera (şalău), Esox lucius (ştiucă), Cyprinus carpio (crap), Abramis brama (plătică), Perca fluviatilis (biban), Alburnus alburnus (oblete), Aspius aspius (avat), Barbus barbus (mreană), Carassius carassius (caracudă), Leuciscus idus (văduviţă), Leuciscus cephalus (clean), Tinca tinca (lin), Scardinius erythrophthalmus (roşioară), Rutilus rutilus (babuşcă), Pelecus cultratus (sabiţă),

Acerina cernua (ghiborţ), Alosa pontica (scrumbie) precum şi sturioni ca Huso huso (morun), Acipenser guldentstadi (nisetru). Acipenser ruthenus (cegă) şi Acipenser stellatus (păstrugă). Dintre speciile marine s-a identificat doar Sparus aurata (dorada). În urma reconstituirii dimensiunilor (lungime, greutate) ce se încadrează într–un spectru larg, putem spune că, nu exista un pescuit specializat pentru anumite specii sau dimensiuni. Totuşi datorită metodei fine de prelevare a materialului, pe tell-ul de la Borduşani (jud. Ialomiţa), s-a putut evidenţia într-o zonă de deşeuri menajere, resturi provenind în mare parte de la craniu, rezultatul probabil al unui proces de preparare în scopul conservării (uscare, afumare, poate chiar sărare). Ţinând cont de izolarea geografică a aşezării şi deci posibilitatea redusă de a practica agricultura, utilizarea metodelor de conservare a peştelui (sursă sigură şi abundentă de hrană) ni se pare îndreptăţită. Carnea de peşte conservată, asigura o parte din hrană pe timpul iernii şi putea fi folosită şi în schimburile comerciale la schimb pentru obţinerea altor produse. Exploatarea eficientă a peştilor precum şi a tuturor resurselor oferite de mediu acvatic pare să fie caracteristica dominantă a populaţiilor gumelniţene. Ca o resursă alternativă de hrană, dar fără o importanţă prea mare, după cum o dovedeşte puţinătatea resturilor faunistice descoperite, amintim amfibienii (broaştele), de la care se consumau probabil, ca şi în actual, pulpele picioarelor dinapoi, şi chelonienii (broaştele ţestoase), de la care se consuma carnea, carapacea fiind folosită ulterior în scopuri diverse.

Culesul Culesul. Termenul, folosit îndeobşte pentru a desemna recoltarea produselor vegetale, a fost împrumutat şi de către arheozoologi, fiind folosit în mod generic, referindu-se în principal la activitatea de colectare a melcilor şi

scoicilor, pentru consum. Resturi de moluşte au fost recuperate din multe aşezări gumelniţene. Cochiliile de melci au o frecvenţă mai scăzută în cadrul materialului faunistic Dintre melcii tereştri, probabil numai melcul de livadă (Helix pomatia) era de interes alimentar (fiind consumat şi-n zilele noastre), celelalte specii ajungând probabil accidental în aşezare. Dintre cei acvatici se pare că a fost consumată specia Viviparus acerosus. Resturile de scoici au o frecvenţă mai ridicată în toate siturile analizate, acestea fiind o sursă alternativă de hrană intens exploatată de unele comunităţi, în sezonul cald, dată fiind şi situarea aşezărilor pe lângă cursurile de apă. De interes alimentar erau scoicile din familia Unionidae (scoicile de râu – genul Unio şi de lac – genul Anodonta). Acestea, în Dunăre şi-n aria inundabilă pot atinge densităţi mari, culesul lor nenecesitând multă energie şi timp. La Borduşani şi Hârşova s-au descoperit impresionante aglomerări de scoici, acestea erau, se pare, o importantă resursă complementară de hrană în sezonul cald. În final, se cuvine să amintim şi descoperirea, în urma setării sedimentului, la Hârşova, de resturi de raci, ceea ce dovedeşte că şi aceştia constituiau, în sezonul cald, o sursă alternativă de proteină animală.

Bibliografie:

A. Bălăşescu, inedit, Considerations concernant la faune de Vităneşti (dép. de Teleorman), comunicare susţinută la Colocviul International “Viaţa pe malul Dunării acum 6500 ani”, Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 13-15 noiembrie 1996. A. Bălăşescu, Consideraţii preliminare asupra faunei eneolitice, (în cadrul: Şantierul Arheologic Bucşani (jud. Giurgiu) Raport preliminar. Campania 1998), în: Buletinul Muzeului “Teohari Antonescu”, anul II–IV, nr. 2-4, 1998, p.99-122. A. Bolomey, Über die Säugetierfauna der Neolitischen Siedlung von Căscioarele. Massangaben der Häufigsten Wildtierarten, în: Annuaire Roumain d`Anthropologie, tome 5, 1968, p. 19-29. N. Desse-Berset, V. Radu, Stratégies d’échantillonnage et d’exploitation des restes osseux de poissons pour une approche paléoenvironnementale et paléoéconomique: l’exemple d’Hârşova Roumanie, (Néolithique finalChalcolithique). In: Actes du colloque de Périqueux 1995, Supplément à la Revue d’Archéométrie, 1996, p. 181-186. S. Haimovici, G. Dardan, Studiul resturilor de faună provenite din aşezarea neolitică de la Luncaviţa (jud. Tulcea), în: Materiale şi cercetări arheologice, vol. IX, 1970, p. 127-111. S. Haimovici, Studiul arheozoologic al materialului provenit din staţiunea gumelniţeană de la Carcaliu, în: Peuce XII, 1996, p. 377-392 S. Haimovici, Unele probleme arheozoologice privind aspectul cultural Stoicani–Aldeni din sud–estul României, în: Cercetări Istorice (serie nouă) 17, 1,

1998, p. 283–287. E. Kessler, E. Gál, inedit, The Neolithic Bird Fauna from South–East Romania, comunicare susţinută la Colocviul International “Viaţa pe malul Dunării acum 6500 ani”, Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 15–15 noiembrie 1996. D. Moise, inedit, L`etude des vestiges osseux de la faune mammaliènne decouverte à Hârşova–tell (niveaux Gumelniţa A2, campagnes 1993-1995), comunicare susţinută la Colocviul International “Viaţa pe malul Dunării acum 6500 ani”, Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 13-15 noiembrie 1996. D. Moise, Mammals, (în cadrul: Archaeological Researches at Borduşani – Popină (Ialomiţa county) Preliminary Report 1993-1994) în: Cercetări arheologice X, 1997, p. 112-127. D. Moise, Studiul materialului faunistic aparţinând mamiferelor, descoperit în locuinţele gumelniţene de la Însurăţei-Popina I (jud. Brăila), în Istros 9, 2000, p. 171-190. D. Moise, sub tipar, Despre un lot de faună provenit din nivelurile gumelniţene din aşezarea de la Şeinoiu (jud. Călăraşi), în Valahica. D. Moise, sub tipar, Studiul arheozoologic al resturilor faunistice aparţinând mamiferelor, descoperite în aşezarea eneolitică de la Năvodari, în Pontica. D. Moise, inedit, Studiul materialului faunistic provenit din aşezarea eneolitică de la Măriuţa (jud. Călăraşi). O. Necrasov, S. Haimovici, Etude de le faune de Tangîru, în: Dacia, N.S., III,1959, p. 561-570. O. Necrasov, S. Haimovici, Studiul resturilor de faună neolitică descoperite în staţiunea Gumelniţa, în: SCIV, tom 17, nr. 1,1966, p. 121-128. O. Necrasov, M. Bulai, L’elevage, la chasse et la peche durant le neolithique roumain, în: Actes du VII–e Congres International des Sciences Anthropologiques et Ethnologiques, Moscova, 3-12 august 1964, vol. 5, 1970, p. 544-556. V. Radu, Archaeological researches at Borduşani-Popină (Ialomiţa County). Preliminary report 1993-1994. Pisces, in: Cercetări arheologice X, 1997, p. 96-125. A. Sárkány-Kiss, F. Boloş, inedit, a - Malacological Aspects of the Archaeological Excavations in the Neo-Eneolithic Settlement at Hârşova, comunicare susţinută la Colocviul International “Viaţa pe malul Dunării acum 6500 ani”, Muzeul National de Istorie a României, Bucureşti, 13-15 noiembrie 1996. A. Sárkány-Kiss, F. Boloş, inedit, b - Investigation of the Malacological Material of the Neo–Eneolithic Settlement at Borduşani, comunicare susţinută la Colocviul Internaţional “Viaţa pe malul Dunării acum 6500 ani”, Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 13-15 noiembrie 1996. M. Udrescu, D. Moise, inedit, Studiul arheozoologic al faunei eneolitice (cultura Gumelniţa) descoperite în tell-ul de la Vlădiceasca (jud. Călăraşi).

M. Venczel, Amphibians and reptiles, (în cadrul: Archaeological Researches at Borduşani – Popină (Ialomiţa county) Preliminary Report 1993-1994) în: Cercetări arheologice X,1997, p. 126-127.

Studiu micromorfologic asupra spaţiilor amenajate din interiorul locuinţelor din siturile neo-eneolitice Hârşovatell şi Borduşani Popină de Constantin Haită Obiective Podelele locuinţelor Evoluţia sedimentară a spaţiului de Durata de utilizare a unei locuinţe locuit Obiective Studiul micromorfologic elaborat pe cele două tell-uri eneolitice a avut ca scop individualizarea faciesurilor sedimentare ce pot fi observate la scară microscopică. Tipologia de faciesuri sedimentare rezultată în urma acestui studiu are rolul de a ierarhiza acţiunile (izolate sau corelate) ale factorilor antropici şi naturali, noţiunea de facies fiind adoptată ca o categorie interpretativă ce poate fi strict delimitată printr-o serie de caracteristici diagnostice. Acest fapt a făcut posibilă individualizarea spaţiilor situate în interiorul, respectiv în exteriorul structurilor antropice, chiar şi în situaţii în care elemente constructive, cum sunt pereţii, conservaţi în multe cazuri în elevaţie, nu se puteau observa în teren. Succesiunile sedimentare situate în zonele din interiorul locuinţelor sunt caracterizate printr-o stratigrafie fină şi complexă. Nivelurile ocupaţionale din interiorul structurilor de locuire, care în unele situaţii nu ating grosimea de 1 mm, înregistrează cu acurateţe activităţile umane desfăşurate în cadrul acestor spaţii, având un caracter primar sau secundar şi prezentând o stare de conservare excepţională, datorită, pe de o parte, izolării de acţiunea factorilor naturali, iar pe de altă parte îngropării sedimentare rapide. Datorită acestui fapt, se poate considera că secvenţele stratigrafice de construcţie–amenajare-utilizare din interiorul locuinţelor pot constitui unităţi cronostratigrafice de referinţă pentru evoluţia sitului.

Studiul acestor secvenţe sedimentare are în vedere următoarele probleme: 1. Este posibilă delimitarea, în cadrul unei locuinţe, a unor zone cu utilizare, respectiv amenajare, diferită?

2. In ce măsură pot fi evidenţiate anumite tipuri de locuinţe şi care este baza analitică pe care pot fi elaborate comparaţiile dintre locuinţele gumelniţene? 3. Cum poate fi apreciată durata de utilizare a unei locuinţe? Pentru a încerca să răspundem acestor probleme, este necesar să avem în vedere două aspecte, pe care le considerăm esenţiale: 1. Modul de amenajare şi utilizare a spaţiului; 2. Ritmul de amenajare a spaţiului locuit. Podelele locuinţelor

În ceea ce priveşte amenajarea spaţiului, termen utilizat aici cu un sens mai larg, s-a observat în primul rând faptul că podelele şi lutuielile locuinţelor gumelniţene din cele două situri studiate sunt realizate fie din sedimente siltice, fie din sedimente nisipoase fine ce sunt, în majoritatea cazurilor studiate, amestecate cu fragmente vegetale (paie şi pleavă). Gradul de preparare al acestui amestec nu a indicat, până în prezent, o relaţie evidentă cu modul de amenajare şi utilizare ulterioară a locuinţei. Există locuinţe ale căror podele prezintă atât faciesul de preparare mai elaborată, cât şi faciesul de preparare mai puţin îngrijită, pe parcursul unei evoluţii unitare a spaţiului. De asemenea, nu toate podelele locuinţelor gumelniţene studiate sunt construite pe un pat de amenajare ce include, de regulă, fragmente de chirpici din distrugeri, fragmente centimetrice de calcar şi fragmente ceramice. Amenajarea locuinţelor din cele două situri studiate este realizată prin lutuieli constituite din sediment brut şi din amestec cu coprolite de ierbivore (situaţie întâlnită în situl Borduşani Popină). O categorie deosebit de importantă de amenajare a spaţiului din interiorul locuinţelor este reprezentată de cuverturile vegetale şi, într-un singur caz (situaţie întâlnită în situl Hârşova-tell), de o cuvertură organică realizată, probabil, din piei de animale.

În ceea ce priveşte utilizarea spaţiului amenajat, aceasta poate fi exprimată fie prin acumulări organice, de cărbune şi cenuşă sau minerale, fie prin unităţi de compactare şi dezagregare a solului construit prin pasaj repetat. Cercetările de micromorfologie a solurilor au evidenţiat faptul că în cadrul unui sol construit pot fi individualizate trei unităţi distincte (T. Gé et al 1993 ), ce au fost observate şi în cadrul succesiunilor sedimentare studiate pe siturile Hârşova şi Borduşani: - o unitate bazală, denumită pasivă, caracterizată prin conservarea structurii iniţiale a unităţii sedimentare;

- o unitate mediană, caracterizată printr-o uşoară compactare, exprimată printr-o microstructură tabulară; - o unitate superioară, denumită activă, caracterizată printr-o importantă compactare şi dezagregare, ca şi printr-o acumulare de constituenţi antropici foarte fini, prezentă chiar în cazul unor spaţii foarte bine întreţinute sau în cazul spaţiilor protejate prin cuverturi. Importanţa acestor observaţii rezidă în faptul că fac posibilă determinarea fazelor de evoluţie (construcţie, amenajare, utilizare) a unei podele care, în contextul unor secvenţe stratigrafice continue, permit diferenţierea fazelor de amenajare de fazele de refacere a podelelor. Stabilirea acestor faze de evoluţie a spaţiului amenajat permite, în primul rând, aprecierea ritmului de amenajare şi utilizare a locuinţei. În ceea ce priveşte caracterizarea unei locuinţe, în funcţie de elementele pe care le luăm în discuţie, aceasta se bazează pe reconstituirea activităţilor umane ce pot fi presupuse că au determinat formarea succesiunii sedimentare. Evoluţia sedimentară a spaţiului de locuit Metoda pe care o propunem pentru un studiu sistematic al acestor secvenţe cronostratigrafice constă dintr-o diagramă binară în care, pe axa absciselor, sunt reprezentate tipurile de faciesuri sedimentare identificate, iar pe axa ordonatelor grosimea normală medie a fiecărei unităţi sedimentare în parte (Figura 1: Diagramã binarã reprezentând evoluţia secvenţialã a spaţiilor din interiorul locuinţelor gumelniţene cercetate). Faciesurile sedimentare reprezentate sunt grupate corespunzător fazelor de construcţie, amenajare şi utilizare a spaţiului. Diagrama rezultată prin proiecţia punctelor corespunzătoare celor două valori exprimă, pe de o parte, evoluţia sedimentară a spaţiului locuit, iar pe de altă parte, intensitatea ritmului de amenajare, respectiv inversul acestuia, durata de utilizare. Pe diagrama obţinută pentru succesiunile sedimentare studiate până în prezent se observă în primul rând faptul că există, atât pentru situl Hârşova-tell, cât şi pentru Borduşani Popină, o diversitate de situaţii, ce pot fi grupate în patru grupe majore.

1. Zone cu amenajare continuă prin lutuieli şi cuverturi vegetale, respectiv organică în una din situaţiile de la Hârşova. Aceste zone nu prezintă compactare şi dezagregare evidentă şi nici un indiciu al unor activităţi antropice. Aceste spaţii au fost interpretate ca zone amenajate destinate odihnei (în timpul nopţii). Menţionăm că acestea prezintă în 2 din cele 5 situaţii studiate 1 sau 2 refaceri ale podelei.

2. Zone caracterizate prin prezenţa, în mod repetat, a unităţilor de compactare-dezagregare a solului construit, fără să se observe niveluri ocupaţionale bine definite. Cazul studiat prezintă lutuieli şi refaceri ale podelei, spaţiul fiind bine amenajat şi întreţinut. Aceste zone au fost interpretate ca zone de pasaj.

3. Zone ce pot fi atribuite unor arii aflate în relaţie cu activităţile cotidiene de preparare a hranei. Situaţia întâlnită la Hârşova nu prezintă amenajări de tipul lutuielilor sau cuverturilor, ci numai 2 faze de refacere a podelei. Situaţia întâlnită la Borduşani poate reprezenta o zonă mixtă, de pasaj şi de activitate (s.s.), şi prezintă lutuieli din silturi fine, fără a avea faze de refacere a podelei.

4. Zone ce corespund unor acumulări minerale in situ ce pot fi atribuite unor activităţi de preparare a ceramicii, a ocrului, de utilizare a râşniţelor, etc. Situaţia întâlnită la Borduşani este reprezentată printr-o acumulare de ocru în condiţii umide asociată unor niveluri argiloase acumulate, de asemenea, prin remaniere hidrică de energie scăzută.

Încercând să sintetizăm aceste prime observaţii, putem afirma faptul că studiul micromorfologic permite individualizarea zonelor cu diferite moduri de amenajare, ce sunt în relaţie cu utilizarea diferenţiată a spaţiului, în cadrul aceleiaşi locuinţe. Pe de altă parte, există situaţii în care spaţiul amenajat a putut avea o destinaţie bine precizată. Durata de utilizare a unei locuinţe

În ceea ce priveşte durata de utilizare a unei locuinţe, putem considera, ca ipoteză de lucru, faptul că variaţiile de textură ale unităţilor de amenajare din sediment brut pot sugera alternanţe sezoniere aflate în relaţie cu episoadele de creştere a nivelului şi energiei hidrodinamice a Dunării, respectiv a granulometriei sedimentelor acumulate în zonele de câmpie aluvială. S-a observat că nivelurile de construcţie şi amenajare prezintă caracteristicile diagnostice specifice unei preparări şi depuneri în stare umidă, ceea ce ar putea sugera, eventual, că sedimentele erau prelevate din zonele de câmpie aluvială.

Un alt element care nu poate fi precizat în prezent este dacă prezenţa cuverturii organice realizate, probabil, din piei de animale, în cadrul unei secvenţe cu niveluri de amenajare prin cuverturi vegetale, poate indica un sezon de iarnă. Şi, nu în ultimul rând, studiul variaţiei condiţiilor de mediu în care au evoluat spaţiile amenajate din interiorul locuinţelor poate indica, eventual, unele variaţii sezoniere de umiditate. Până în prezent au fost întâlnite niveluri de amenajare care, în condiţiile unui spaţiu protejat printr-o cuvertură impermeabilă indică o evoluţie în condiţii foarte umide, cazul cuverturii organice de la Hârşova. Pe de altă parte, în situl Borduşani Popină au fost observate niveluri de întreţinere a podelei prin spălare, ceea ce ar sugera un sezon mai arid.

Eşantionarea sistematică a spaţiilor de interior ne va permite în viitor să precizăm mai bine aceste aspecte privind amenajarea şi utilizarea spaţiului în locuinţele gumelniţene.

Teiu - Din anul 1959 au fost cercetate pe teritoriul comunei Teiu (jud. Argeş) două tell-uri gumelniţene de către S. Morintz şi I. Nania. Primul tell-ul se află în lunca inundabilă a râului Mozacu, la 500m E de satul Teiu, pe locul numit "Selişte", în punctul "Măgura". Înălţimea tell-ului era de maxim 1 m, cu un diametrul maxim de 40 m. Aşezarea eneolitică aparţinând culturii Gumelniţa faza B1 (faza A2 a acestei culturi este slab atestată) era împrejmuită de un şanţ puţin adânc (1 m), dar larg (6-7 m) şi val de pământ interior, care avea la bază 6-8m lăţime, fiind păstrat pe o înălţime de 1m. "Fortificaţia" a fost întregită ulterior cu un gard-palisadă format din trunchiuri de copaci îngropaţi drept "babe" la o distanţă de cca. 1m, printre care se împleteau ramuri drepte şi lungi de copac. Suprafaţa aşezării din interiorul incintei - delimitată de val - este relativ mică, nedepăşind cu mult 20 m în diametru. S-au identificat trei niveluri de locuire distruse prin incendiu, grosimea stratului de cultură depăşind 1,5 m. Locuinţele (de suprafaţă) erau de formă dreptunghiulară, cu podele de lut bătătorit, iar pereţii laterali din nuiele împletite printre stâlpi, peste care se aplica apoi lut. Acoperişul în două "ape" era format dintr-o bârnă centrală pe care se sprijineau căpriorii. Ca materiale pentru "înveliş" s-au folosit stuful şi papura. Inventarul arheologic este reprezentativ şi bogat: ceramică, unelte, diverse obiecte, arme. Se remarcă ceramica - o cantitate foarte mare de vase întregi şi întregibile. Uneltele sunt diversificate: din piatră - topoare perforate sau neperforate, percutoare, gratoare, lame din silex, d ăltiţe; de os - sule, ace, străpungătoare; din corn de cerb - o săpăligă şi un brăzdar de plug; din lut ars greutăţi pentru războiul de ţesut şi pentru plasa de pescuit, fusaiole; din cupru - un ac, două străpungătoare şi un topor. În categoria armelor se înscriu vârfuri de lăncii şi de săgeţi de piatră şi silex. Teiu Tell-ul 2 - La 3km S, de tell-ul 1 de la Teiu, în apropierea satului Ciupa se află un tell cercetat doar prin sondaje (cunoscut drept tell-ul 2 de la Teiu). "Măgura Căluşarilor" - La 5 km SV de tell-ul 1, la Negraşi, este un alt tell,

denumit "Măgura Căluşarilor" (necercetat). Ziduri - "Măgura de Sub Cetate" La 8 km sud - vest de tell-ul 1 se află tell-ul de la Ziduri - "Măgura de Sub Cetate" (cercetările arheologice aici au început recent, în 2000) Morteni - La 11 km sud - est de tell-ul 1 de la Teiu se află tell-ul de la Morteni (necercetat). Popeşti - La 18 km sud de tell-ul de la Teiu, la Popeşti (Argeş), un alt tell a fost, din păcate distrus de fostul IEELIF Argeş, nu înainte, însă, de a se face şi un sondaj arheologic cu rezultate convingătoare. Grădiştea Ulmilor - Situată pe teritoriul judeţului Călăraşi, comuna Ciocăneşti, aşzarea este amplasatăpe un grind, prezentându-se ca o uşoară ridicătură în mijlocul fostului lac Boian. În perioada 1955 - 1965 a beneficiat de o cercetare sistematica întreprinsă de un colectiv format din Eugen Comşa, Maria Comşa, Dardu Nicolăescu Plopşor, Laurenţia Bibiri. Locuirea anterioară culturii Gumelniţa este marcată de o groapă Bolintineanu; Locuirea Gumelniţa este reprezentată de mai multe niveluri cu locuinţe şi vetre. Locuirea post-gumelniţeanţ: - nivel Cernavoda I - groapă - nivel Latène - mormânt Bibliografie: E. Comşa, Materiale VI, Bucureşti, 1959, p. 127-136 Idem, Materiale VIII, Bucureşti, 1962, p. 205-213 Idem, Materiale X, Bucureşti, 1973, p. 25-32. [V.P.] Grădiştea Ulmilor - Boian B - Aşezarea este situată pe un grind în mijlocul fostului lac Boian. În 1958 Dardu Nicolăescu Plopşor şi Laurenţia Bibiri au întreprins o cercetare de salvare. Locuirea anterioară culturii Gumelniţa: - groapă Bolintineanu Locuirea Gumelniţa: - mai multe niveluri Gumelniţa - locuinţe, vetre. Locuirea post-gumelniţeanţ: - nivel Cernavoda I - nivel Hallstatt Bibliografie: V. Christescu, Dacia II, Bucureşti, 1925, p. 249-303 E. Comşa, Materiale VII, Bucureşti, p. 63-71 [V.P.] Şeinoiu - "La cimitir" - Aşezare situată pe terasa înaltă a Mostiştei. Mihai Şimon a realizat o cercetare sistematică (1981, 1984). Locuirea Gumelniţa: - două niveluri Gumelniţa A2 - nivel Gumelniţa B1 Locuirea post-gumelniţeanţ: - gropi dacice [V.P.] Cuneşti - "Măgura Cuneşti" - Aşezarea-tell este situată pe panta lină a terasei Dunării. Au fost realizate cercetări de salvare în 1930 - 1935 de către Dorin Popescu şi respectiv 1980 - 1981 de către Eugen Comşa.

Locuirea anterioară culturii Gumelniţa: - fragmente ceramice aparţinând culturii Boian (faza Vidra). Locuirea Gumelniţa: - 8 niveluri Gumelniţa A1 şi Gumelniţa B, fără delimitarea straturilor; - locuinţe, vetre, gropi. Locuirea post-gumelniţeanţ: - necropolă feudală târzie. Bibliografie: D. Popescu, Dacia V-VI, Bucureşti 1938, p. 109 - 120 E. Comşa, Materiale XV, Bucureşti, 1983, p. 65 - 70 E. Comşa, Materiale XVI, Bucureşti, 1986, p. 53 - 58 [V.P.] Rasa - "Stăvilarul Gălăţuiului" - Aşezare situată la marginea terasei înalte a Lacului Gălăţui. În 1954 a fost întreprinsă o cercetare de teren (Niţă Anghelescu, Apostol Atanasiu, Niculae Conovici). Locuirea Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A2 Bibliografie: Niţă Anghelescu, SCIV, VI, 1-2, 1955, p. 317 - 318. [V.P.] Potcoava - malul sudic al Bălţii Barza - Aşezarea este situată pe terasa înaltă a Bălţii Barza. În 1954 a fost întreprinsă o cercetare de teren (Niţă Anghelescu, Apostol Atanasiu, Niculae Conovici). Locuire Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A1 - locuinţe Bibliografie: Niţă Anghelescu, SCIV VI, 1-2, 1955, p. 320. [V.P.] Măriuţa "La Movilă" - Aşezarea este situată pe teritoriul judeţului Călăraşi, comuna Belciugatele aşezarea se află pe terasa înaltă a Mostiştei. Au fost întreprinse cercetări sistematice în între anii 1984 - 1991 de către Mihai Şimon; 2000 - Silvia Marinescu-Bîlcu, Valentin Parnic, Eugen Paveleţ, D. Chiriac; 2001 - Silvia Marinescu-Bîlcu, Marian Neagu, Valentin Parnic, D. Chiriac. Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a este marcată de un nivel Boian Vidra, distrus de primul nivel gumelniţean. Locuirii Gumelniţa îi corespund două niveluri Gumelniţa B1 (locuinţe, vetre). Locuirea post-Gumelniţa este reprezentată de un nivel feudal târziu, sec. XVI - XVII. Bibliografie: Mihai Şimon, CCDJ, 13-14, 1995. [V.P.] Căscioarele "Ostrovel" - Aşezarea este situată pe teritoriul judeţului Călăraşi, comuna Căscioarele " într-un golf al lacului Cătălui din marginea comunei se află o insulă tell" D = 57x103 m; grosimea straturilor neo-eneolitice este de peste 5 m. Au fost întreprinse cercetări sistematice în 1924 de către Gh. Ştefan şi reluate între 1962 - 1968 de către un colectiv format din: Vladimir Dumitrescu, Hortensia Dumitrescu, Silvia Marinescu - Bîlcu, Ersilia Tudor, Barbu Ionescu. Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a este marcată de nivelul Boian Spanţov (4035 ± 100 b.c.; 3620 ± 100 b.c.): 2,80/3,20m - 4,60 m L.11/1968 - Sanctuarul s-a descoperit în zona centrală a aşezării, orientat pe direcţia est - vest, având probabil dimensiunile de16x10 m (nu a fost dezvelit pe toată suprafaţa deoarece creşterea nivelului lacului Cătălui prin lucrări de

amenajare a făcut imposibilă continuarea cercetărilor arheologice în 1969); cu două camere. În prima camera s-au descoperit două coloane pictate,una goală în interior, cu două refaceri. Prima coloană s-a păstrat pe o lungime de 1,90 m (iniţial a avut 2 m), diametrul maxim de 41/43 cm; diametrul celei de-a doua coloane nu depăşeşte 9/10 cm. Gropile de pari din jurul coloanei mari care n-au avut funcţionalitate arhitectonică au fost puse în legătură cu "un spaţiu de baldachin sau de paravan dublu în interiorul căruia coloana era protejată de privirile indiscrete" - ea reprezentând un spaţiu de cult "asigura comunicarea cu cerul". Destinaţia cultică a acestei construcţii este sugerată şi de scheletul de adult descoperit între cele două coloane (mai aproape de cea mare) Nivelul Boian - Spanţov a fost acoperit de două straturi de inundaţii. Locuirea Gumelniţa este reprezentată de: - nivelul Gumelniţa A2a, A2b, A2c(3915 ± 150 b.c.; 3450 ± 120 b.c.). Au fost descoperite locuinţe de suprafaţă cu inventar foarte bogat; în dărâmăturile unei locuinţe centrale s-a descoperit un sanctuar miniatural Sub podelele locuinţelor au fost descoperite 11 morminte de copii, în poziţie chircit pe stânga, cu aceeaşi orientare; - nivelul Gumelniţa B1: este săpat în întregime, pe o suprafaţă de 2200 mp. Au fost identificate 16 locuinţe şi o construcţie anexă - cu inventar foarte bogat: 3 statuete "tesaliene", figurine de os, un vas antropomorf fragmentar cucutenian, cu pictură bicromă (tipică pentru Cucuteni A3 ) vase zoomorfe, rhyton, scăunele miniaturale, tipare de lut monovalve pentru topoare de cupru; L. 1 - 14 x 9m2.; în apropierea cuptorului s-au descoperit două cranii (retezate de la baza cutiei craniene) situate la 0,60 m unul de altul "s-ar putea spune că priveau unul spre celălalt" (Vl. D.) L. 2 - locuinţă "atelier" pentru unelte de silex (topoare); L.3 - 8 x 6,5 m2. L. 4 - lângă vatra locuinţei s-au descoperit peste 100 greutăţi de lut "prismatice şi ovale" cu diverse semne în zona bazei; L. 16 - 4 x 4 m2 Locuirea post-Gumelniţa este marcată de descoperiri: - Cernavodă I, răzleţe fragmente ceramice, fără să constituie un nivel de locuire; - Hallstatt A - gropi cu ceramică spartă ritual - obiecte getice. - un mormânt sarmatic de incineraţie descoperit întâmplător (1942) Bibliografie: Gh. Ştefan, Dacia, II, 1925, p. 138 - 197. Vl. Dumitrescu, SCIV., 16,1965, 2, p. 215 - 237; Archaeology, 18, 1965, p. 34 - 40; Archeologia. Trésor des âges, 32, 1970, p. 74 şi urm.; Dacia NS. 14, 1970, p. 5 - 24. H. Dumitrescu, Dacia N.S. 12, 1968, p 381 - 394. S. Marinescu - Bîlcu, Archeologicke Rozhledy, Praha, 18, 1, 1965, p. 48 - 53 [V.V.] Gumelniţa - Punctul este situat "la 5 km est de Olteniţa pe un martor de eroziune rupt din terasa înaltă a Dunării". Aşezarea se întinde pe o suprafaţă de cca. 2 ha, iar la sud se află un tell mai mic. "Pe malul opus al vâlcelei ce separă măgura Gumelniţa de restul terasei" se află o necropolă. Au fost întreprinse cercetări sistematice în 1924 -1925, 1960 de către Vladimir Dumitrescu, Barbu Ionescu. Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a este marcată de "câteva fragmente Boian" "Movila Gumelniţa a putut fi locuită încă din fazele finale ale culturii Boian, deşi aceste fragmente pot proveni şi din aşezarea Boian identificată în 1961 pe una din terasele vecine" Locuirea Gumelniţa ( 4 niveluri ):

- nivel Gumelniţa A2a: - 3,00 m reprezintă "faza Gumelniţa A2 în plină desfăşurare": piese de cupru, pandantiv de aur antropomorf; - nivel Gumelniţa A2b: - 1,50/1,70 m - nivel Gumelniţa A2c: - 0,70/1,00 m "sfârşitul fazei Gumelniţa A2 şi eventual trecerea spre Gumelniţa B"; în strat s-au descoperit mai multe figurine antropomorfe: perechea de "îndrăgostiţi", statuetă "tesaliană"; - nivel Gumelniţa B1: (3765 ±70 b.c.) figurine de os - în toate cele patru niveluri s-au descoperit locuinţe de suprafaţă cu inventar bogat. Podeaua era realizată din pământ bătătorit acoperit cu lut şi "pereţii din pari destul de groşi legaţi între ei prin împletitură de nuiele şi cu mult lut în care erau amestecate paie şi pleavă." (Vl. D.) Locuirea post-gumelniţeană este reprezentată de fragmente ceramice Cernavodă I peste ultimul nivel Gumelniţa B (până la - 0,60/0,70m), fără să constituie un nivel propriu-zis de locuire. Bibliografie: Vl. Dumitrescu, Dacia I, 1924, p. 325 - 342; Dacia II, 1925, p. 29 - 103; Dacia N.S. 8, 1964, p. 53 - 66; Archaeology, 19, 1966, p. 162 - 172, SCIV. 17, 1966, 1, p. 51-99. O. Necrasov, S. Haimovici, SCIV, 17, 1966, 1, p. 101-108. [V.V.] Ulmeni "În curtea lui Gheorghe Coman" Aşezarea este situată pe un pinten de deal; au fost efectuate sondaje arheologice (între 1963 - 1970 de către Barbu Ionescu) care au relevat prezenţa materialului arheologic aparţinând culturii Gumelniţa (fazele A1 şi A2) Bibliografie: M. Cârciumaru, Dacia, N.S., 29, 1985, p. 125 - 127 [D.S.] Chirnogi "Florea Baltag" - Tell-ul se află pe terasa joasă a Dunării, la 3 km vest de Chirnogi. În 1961 a fost efectuat un sondaj arheologic de către Sebastian Morintz, Petre Roman, Barbu Ionescu. Locuirea pre-gumelniţeană este marcată de materiale arheologice aparţinând culturii Boian (fazele Vidra şi Spanţov). Nivelurile aparţinând culturii Gumelniţa se încadrează în fazele A1 şi A2. Locuirea post-gumelniţeană: - aşezare Cernavoda I Bibliografie: S. Morintz, B. Ionescu, SCIV, 19, 1, 1968, p. 95 - 125. [D.S.] Vlădiceasca "Gherghelăul Mare" - Tell-ul se află pe un ostrov în mijlocul lacului Frăsinet. Au fost efectuate cercetări sistematice (1972 - 1983) de către George Trohani, Barbu Ionescu, Done Şerbănescu, Mircea Udrescu. Locuirea anterioară culturii Gumelniţa este marcată de materiale arheologice aparţinând culturii Boian (fazele Giuleşti şi Vidra) Nivelurile aparţinând culturii Gumelniţa se încadrează în fazele A1, A2 şi respectiv B1. Locuirea post-gumelniţeană: - aşezare geto-dacică sec. III - I a.Chr. Bibliografie: G. Trohani, CAMNI, 2, 1976, P. 87 - 129; CCDJ, 3 - 4, 1976, p. 53 - 61. D. Şerbănescu, CCDJ, 15, 1997, p. 233.

[D.S.] Măgureni (Pârlita) "Gerghelău" - Tell-ul este situat pe un ostrov în mijlocul bălţii Pârlita. Au fost efectuate cercetări sistematice (1938, 1981) de către Dinu V. Rosetti şi respectiv Cornel Hălcescu. Nivelurile aparţinând culturii Gumelniţa se încadrează în fazele, A2 şi respectiv B1. Inedit [D.S.] Căscioarele "D-aia parte" - Aşezarea se află pe un bot de terasă pe malul lacului Cătălui. Au fost efectuate cercetări sistematice (1963 - 1971; 1991 - 1997) de către Barbu Ionescu, Done Şerbănescu, Valeriu Sârbu, Stănică Pandrea, Paul Damian. Locuirea anterioară culturii Gumelniţaeste marcată de materiale arheologice aparţinând culturilor Dudeşti (faza Cernica), Boian, (fazele Vidra şi Spanţov). Locuirea gumelniţeană este marcată de un nivel aparţinând fazei A1. Locuirea post-gumelniţeană:- morminte aparţinând epocii bronzului (cultura Tei); - cetate geto - dacică sec. IV - III a. Chr. Bibliografie: V. Sârbu, Revista Bistriţei, 8, 1994, p. 25. D. Şerbănescu, CCDJ, 15, 1997, p. 81 - 96. Cernavodă I - Aşzarea se află pe malul Dunării, la marginea nord - estică a oraşului (C. Schuchhardt, 1924, p. 9-27). Studierea materialului arheologic de aici şi coroborarea lui cu descoperiri similare de pe teritoriul României au permis o mai bună interpretare ştiinţifică (I. Nestor şi A. Langsdorff, 1929, p. 200 - 229). Reluând săpăturile arheologice (secţiunile S.A - S.E), Ion Nestor a definit pentru prima dată un aspect regional al culturii Gumelniţa "aspectul Cernavodă", numit ulterior varianta dobrogeană. În privinţa interpretării stratigrafice conform căreia "la Cernavodă nu sunt două strate de civilizaţie, conţinând două faze distincte ale aceleiaşi civilizaţii, ci un singur strat" (I. Nestor, 1937, p. 3), cercetările ulterioare nu au confirmat această ipoteză. Cantitatea mare de ceramică neagră din nivelul inferior, precum şi prezenţa unor forme specifice fazei timpurii - fructieră cu picior, castroane cu umăr drept de tradiţie Boian - ne îndreptăţesc să considerăm că aşezarea a fost locuită şi în faza timpurie a culturii, existând două niveluri. În apropiere, pe dealul situat la sud de tell-ul Schuchhardt - punctul "Cetatea Veche" - (secţiunile S.I - S.VII) s-a descoperit un mormânt de inhumaţie la adâncimea de 1,20 m, orientat pe direcţia sud - sud-est - nord - nord-vest, în poziţie chircit pe dreapta. Pe baza inventarului funerar - un pahar bitronconic şi un askos -, autorul descoperirii îl atribuie tot culturii Gumelniţa: "După vasul din dreaptă (castron) mormântul aparţine civilizaţiei Gumelniţa (...); nu se poate însă şti dacă aspectului reprezentat în tell-ul învecinat. Vasul din stânga (askos) are analogii foarte bune în cadrul civilizaţiei Gumelniţa, este însă unic în amănuntele de formă pe care le prezintă."(I. Nestor, 1937, p. 2) - ulterior fiind încadrat în faza Gumelniţa A1 (P. Haşotti, 1997, p. 89). Având în vedere forma atipică a castronului, precum şi forma vasului askos, nemaiîntâlnită în cultura Gumelniţa, luăm cu rezerve încadrarea cronologică propusă pentru acest mormânt Bibliografie: C. Schchhardt, Prähistorische Zeitschrift, 15, 1924, p. 9 - 27. A. Langsdorff, I. Nestor, Prähistorische Zeitschrift, 20, 1929, p. 200 - 229. I. Nestor, Analele Dobrogei, XVIII, 1937, p. 1 - 21.

P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997. [V.V.] Cernavodă II - În apropiere, pe dealul situat la sud de tell-ul Schuchhardt - punctul "Cetatea Veche" - (secţiunile S.I - S.VII) s-a descoperit un mormânt de inhumaţie la adâncimea de 1,20 m, orientat pe direcţia sud - sud-est - nord - nordvest, în poziţie chircit pe dreapta. Pe baza inventarului funerar - un pahar bitronconic şi un askos -, autorul descoperirii îl atribuie tot culturii Gumelniţa: "După vasul din dreapta (castron) mormântul aparţine civilizaţiei Gumelniţa (...); nu se poate însă şti dacă aspectului reprezentat în tell-ul învecinat. Vasul din stânga (askos) are analogii foarte bune în cadrul civilizaţiei Gumelniţa, este însă unic în amănuntele de formă pe care le prezintă."(I. Nestor, 1937, p. 2) - ulterior fiind încadrat în faza Gumelniţa A1 (P. Haşotti, 1997, p. 89). Având în vedere forma atipică a castronului, precum şi forma vasului askos, nemaiîntâlnită în cultura Gumelniţa, luăm cu rezerve încadrarea cronologică propusă pentru acest mormânt Bibliografie: I. Nestor, Analele Dobrogei, XVIII, 1937, p. 1 - 21. P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997. [V.V.] Medgidia I - punctul "Cantonul 4" - Tell-ul situat la 200 m est de gara Medgidia a fost cercetat în regim de salvare (1957-1958), o mare parte fiind distrusă de lucrările de amenajare a gării (cantonul 4). De dimensiuni relativ mici (45 x 50 m; h = 5 m), aşezarea s-a dezvoltat pe malul de nord al fostei bălţi Carasu. Anterior locuirii gumelniţene zona a fost inundată, la baza tell-ului descoperindu-se un strat de mâl cu o grosime de 10-12 cm. Deşi a avut caracter de salvare, săpătura arheologică a cuprins o suprafaţă însemnată (352 m2 suprafeţele S. A, S.B, S.C şi şanţurile I-VI). Aşezarea a cunoscut o lungă evoluţie, cu patru niveluri de locuire - Gumelniţa A1 şi A2, grosimea stratului de cultură variind între 2,20 - 2,70 m. Din cele 15 locuinţe identificate, numai patru au putut fi cercetate integral. Locuinţa "moară" (L. 1), prevăzută cu două încăperi (camera de N.(A) - 8 x 6 m şi camera de S. (B) - 8 x 4 m) a oferit cele mai bogate descoperiri: 5 chiupuri (h ~ 95/110 cm; Dg ~ 80/90 cm) alături, tot în camera A, două râşniţe fixate pe postament de lut; în camera B 30 de lame şi gratoire de silex, alte vase de dimensiuni mai mici. Tot în nivelul III - locuinţa L. 3 (Gumelniţa A2) s-au descoperit şi câteva piese de cult: două fragmente de figurine antropomorfe - una modelată din lut şi alta tăiată din os - şi una zoomorfă reprezentând o broască ţestoasă, un vas zoomorf (pasăre), două picioare umane realizate din lut, prevăzute cu un orificiu în partea superioară. Cercetările arheozoologice, deşi sumare, au evidenţiat preponderenţa cornutelor (bovine 41%, ovi-caprine 31%), vânătoarea jucând un rol secundar (~ 11%). Necesarul de hrană era completat cu peşte, scoici şi păsări. De asemeni prezenţa unor fragmente de carapace şi plastroane de broască ţestoasă printre deşeurile menajere sugerează o posibilă utilizare a acesteia în alimentaţie. (N. Harţuche, O. Bounegru, 1997, p. 17 - 104). Bibliografie: P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997. N. Harţuche, O. Bounegru, Pontica, XXX, 1997, p. 17 - 104. [V.V.] Medgidia II - Km 23 pe Canalul Dunăre - Marea Neagră - Aşezarea este situată pe Valea Carasu şi a fost identificată de Eugen Mihail în urma unei cercetări de teren. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa însă nu se

specifică faza. Bibliografie: P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21. [V.V.] Ghindăreşti - Semnalată încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea la 2 km sud de sat, aşezarea deschisă de la Ghindăreşti nu s-a bucurat prea mult de interesul arheologilor. Cercetarea ei se rezumă la un mici sondaje stratigrafice realizate de Sebastian Morintz şi Done Şerbănescu (1969) după ce o parte din aşezare fusese distrusă de lucrările de amenajare a unui tunel de cale ferată (astăzi dezafectată) şi a şoselei care leagă cariera Stânca - Topalu de locul de încărcare a şlepurilor. Nivelul de locuire Gumelniţa - fazele A1 şi A2 - nu depăşeşte 1 m. În partea de nord a botului de deal pe care s-a dezvoltat aşezarea au apărut "pietre de calcar legate cu lut, care constituiau un val ce întărea panta (...) şi înconjura întreaga aşezare". Nu excludem posibilitatea existenţei unei fortificaţii realizate din pietre legate cu lut, o situaţie similară fiind semnalată în aşezarea de la Goljamo Delcevo (H. Todorova, 1975). Având în vedere însă complexitatea stratigrafiei şi caracterul restrâns al cercetărilor ne rezumăm la observaţiile autorilor, urmând ca cercetările viitoare să confirme sau nu datarea propusă. Locuirea post-Gumelniţa: - nivel Cernavoda - nivel Coslogeni - nivel Hallstatt - nivel roman Bibliografie: S. Morintz, D. Şerbănescu, SCIV., XXV, 1974, 1, p. 47 - 69 P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997 [V.V.] Hârşova-tell (I) este una dintre cele mai mari aşezriă de acest tip descoperite în sud - estul Europei, s-a format pe o stâncă acoperită cu nisip, adus de Dunăre. Dimensiunile considerabile (200 x 150 m; h = 12 m) şi evoluţia îndelungată a aşezării se explică prin poziţia sa deosebit de favorabilă - punte de legătură între Dobrogea şi Câmpia Română, situată între Balta Ialomiţei şi Balta Brăilei, în apropierea gurii de vărsare a Ialomiţei în Dunăre. Deplasarea treptată a fluviului spre est la care s-au adăugat acţiunile antropice au dus la distrugerea unei mari părţi din aşezare. Primele cercetări arheologice au avut o amploare mai mică, rezumându-se la un sondaj stratigrafic (S.A) realizat până la baza tell-ului. Locuirea începe la nivel Boian -Vidra şi continuă, fără hiatus, în etapele Boian -Spanţov , Gumelniţa A1 şi A2 până în faza Cernavodă Ia, nivel în care s-au descoperit importuri Cucuteni A4 (P. Haşotti, 1997, p. 79). Prezenţa unui număr însemnat de fragmente ceramice Hamangia III în nivel Boian IV "mergând până la paritate" a pus pentru prima dată problema coabitării comunităţilor celor două culturi contemporane şi a evidenţiat, de asemeni, participarea culturii Hamangia la geneza variantei dobrogene. Pe baza stratigrafiei de aici Doina Galbenu a lansat ipoteza unei faze timpurii - "faza Hârşova" - anterioară locuirii gumelniţene A1 din Câmpia Română "descoperită deocamdată doar pe teritoriul Dobrogei" (D. Galbenu, 1962, p. 292). Ulterior, Mihai Şimon a demonstrat inutilitatea acestei faze, comparând descoperirile de la Hârşova cu cele de la Tangâru (M. Şimon, 1979, p. 359). Reluând studiul materialului ceramic am observat unele neconcordanţe între tipurile ceramice şi încadrarea culturală propusă de autoare. Astfel vasele descoperite în locuinţa L.9, considerate de Doina Galbenu specifice numai "fazei Hârşova", se regăsesc în întreg arealul gumelniţean la nivel A1 - "fructiere" cu picior înalt, gol în interior, "măsuţe-suport" cilindrice cu unul, două sau mai multe orificii. Prezenţa artificială a acestui nivel în

stratigrafia propusă de Doina Galbenu este dovedită şi de decalajul nefiresc al următoarelor etape culturale. Astfel nivelurile timpurii ale culturii - "faza Hârşova" şi Gumelniţa I(= A1) - ar depăşi în grosime locuirea Gumelniţa II şi III(= A2) ceea ce contrazice periodizarea internă a culturii. Primul nivel Gumelniţa A2, situat între -6,50 şi -3,90 m se distinge clar de nivelul anterior A1; materialul ceramic din locuinţa "atelier" L. 5 (-4,80/4,40 m) se înscrie în canoanele specifice acestei faze, atât în privinţa formelor cât şi a decorului. Reluarea cercetărilor arheologice (1985) pe o suprafaţă mai mare (S.B) a permis o cunoaştere mai bună a celui de-al doilea nivel Gumelniţa A2 (-3,90/-1,65 m). Dintre construcţiile descoperite în acest nivel amintim: locuinţa cu altar L 11, locuinţele cu platformă de lemn, locuinţe cu şanţ de fundaţie, locuinţa L 48 neincendiată, surprinsă aproape în întregime, cu două camere, fiecare prevăzută cu vatră şi cuptor. Practicarea sacrificiilor umane a fost documentată prin descoperirea a trei morminte de copii sub podelele locuinţelor. Studiile interdisciplinare, concentrate mai ales asupra zonelor de depuneri menajere (C 521), au îmbogăţit cu mult vechile date privind economia comunităţilor gumelniţene la acest nivel cronologic. Iniţierea programului de cooperare româno-francez a deschis noi perspective în cercetarea arheologică. Astfel folosirea metodei microstratigrafice a permis surprinderea unor detalii, greu sesizabile anterior: locuinţe neincendiate cu platformă şi vid sanitar, refacerea unor locuinţe cu şanţ de fundaţie aproximativ pe acelaşi amplasament, organizarea spaţiului interior în funcţie de specificul activităţilor casnice - spaţii de preparare a hranei, banchete pentru vase, spaţii dezafectate folosite pentru depozitare (D. Popovici şi colab., 2001) Bibliografie: D. Galbenu, SCIV., XIII, 1962, 2, p. 285 - 307 D. Popovici, P. Haşotti, D. Galbenu, C. Nicolae, Cercetări Arheologice, IX, 1992, p. 8 - 11 D. Popovici, P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 291 - 297 P. Haşotti, D. Popovici, Pontica XXV, 1992, p. 15 - 44 D. Popovici, Y Rialland, Viaţa pe malul Dunării acum 6500. Expoziţie româno - franceză, 1996 D. Popovici şi colab., Cercetări arheologice, XI, partea I, 1998 - 2000, p. 13 -124 [V.V.] Hârşova (II) - Este vorba de un mormânt situat "la câteva sute de metri SE de tell", cercetat sistematic de către Ernest Oberlender. Mormântul aparţine culturii Gumelniţa faza A2: un mormânt de inhumaţie în groapă ovală. Scheletul este orientat est - vest, în poziţie chircit pe stânga. Inventarul funerar este compus dintr-un castron, un vârf şi un răzuitor de silex. Ansamblul este deranjat de un alt mormânt de epocă romană. Bibliografie: P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997, p. 89 [V.V.] Hârşova "La Releu" - Aşezare (temporară?) situată pe terasa stânga a Dunării, la cca. 5 km nord de tell-ul aflat în curs de cercetare. Au fost întreprinse cercetări de suprafaţă: 1992, 1993, 1994 - Cătălin Bem, Carmen Bem, Marian Tudoran, Costin Tudor. Locuirea anterioară culturii Gumelniţa este marcată de fragmente ceramice aparţinând culturilor Hamangia III şi Boian Spanţov. Materialul ceramic aparţinând culturii Gumelniţa se încadrează în faza A2. Locuirea post-gumelniţeană este reprezentată de fragmente ceramice

aparţinând culturilor Babadag II şi Dridu. Bibliografie: C. Bem, Despre un obiect de decorat ceramica, comunicare susţinută la Sesiunea de rapoarte şi comunicări ştiinţifice, Slobozia 1992. [C.B.] Hârşova "La Lac" - Aşezare (temporară?) situată pe terasa stânga a Dunării, la cca. 6 km sud de tell-ul aflat în curs de cercetare. Au fost întreprinse cercetări de suprafaţă: 1994, 1995 - Dragomir Popovici, Cătălin Bem, Florin Vlad, Valentina Voinea, Carmen Bem. Materialul ceramic aparţinând culturii Gumelniţa se încadrează în faza A2. Locuirea post-Gumelniţa este reprezentată de fragmente ceramice aparţinând epocii bronzului şi culturii Dridu. Bibliografie: Inedit [C. B.] Cheia "Peştera de la Casian" (Peştera cu Cristale) - Peştera se deschide în terasa calcaroasă dreapta a Casimcei, la cca. 75 m altitudine relativă; la aprox. 3 km sud - vest de satul Cheia şi la aprox. 4 km nord - vest de satul Casian. Au fost întreprinse cercetări de suprafaţă: 1993, 1994, 1995, 1996 - Cătălin Bem, Carmen Bem, Dan Fătu, Mitică Iosif, Cătălin Dobrinescu, Marian Tudoran, Costin Tudor. Locuirea pre-gumelniţeană este marcată de fragmente ceramice aparţinând culturilor Hamangia III şi Boian Spanţov. Materialul ceramic gumelniţean aparţine probabil fazei A1. Locuirea post-gumelniţeană este reprezentată de fragmente ceramice aparţinând culturii Babadag III, epocii fierului (Laténe), perioadei elenistice, sec. IIIII, V-VI, culturii Dridu, sec. XVII - XVIII. Materialele arheologice sunt concentrate numai în sala de la intrarea în peşteră, singura propice locuirii. Două inscripţii, datate în momentul descoperirii în sec. X-XI, au fost publicate de Emilian Alexandrescu şi colaboratorii Bibliografie: Em. Alexandrescu et alii, Pontica 19, 1986, p. 243-252. C. Bem, Observaţii arheologice asupra Peşterii de la Casian (jud. Constanţa), comunicare susţinută la Sesiunea Pontica 1992. [C. B.] Limanu "Peştera de la Limanu" - Peştera se află pe malul lacului Limanu, la cca. 2 km est de sat. Au fost întreprinse cercetări de suprafaţă: 1991, 1992, 1993, 1994 - Cătălin Bem, Dan Fătu. Materialul ceramic gumelniţean aparţine probabil fazei A2. Locuirea post-Gumelniţa este reprezentată de fragmente ceramice aparţinând sec. IV - VI şi culturii Dridu. Bibliografie: C. Bem, Noi date cu privire la Peştera de la Limanu, comunicare susţinută la Sesiunea de rapoarte şi comunicări ştiinţifice, Slobozia 1992. [C. B.] Cochirleni I - Aşezarea este situată la 500 m nord de capătul valului şi a

fost semnalată în urma unei cercetări de suprafaţă de către Petre Diaconu. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze. Bibliografie: E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977, p. 66 - 70. [V.V.] Cochirleni II - Aşezarea este situată la aproximativ 800 m vest de cetatea Pătulului şi a fost semnalată în urma unei periegheze de către A. Panaitescu. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze. Bibliografie: P. Haşotti, E. Mihail, Pontica XVI, 1983, p. 285 - 294. P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p 7 - 21. [V.V.] Ivrinezu Mare - Aşezarea este situată la 2 km nord - nord-vest de sat, în apropiere de Lacul Cochirleni. şi a fost semnalată în urma unei periegheze de către Puiu Haşotti, Eugen Mihail. În apropiere se află o aşezare aparţinând culturii Hamangia. Locuirea gumelniţeană este atestată de " două fragmente ceramice aparţinând culturii Gumelniţa" (p. 291), însă fără specificarea fazei. În apropiere, la 400 - 500 m est: - descoperiri Latène, epocă romană (sec IV - VI), prefeudale. Bibliografie: P. Haşotti, E. Mihail, Pontica XVI, 1983, p. 285 - 294. [V.V.] Fântâna Mare - Aşezarea a fost semnalată de către Puiu Haşotti, iar materialul recoltat se află la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie - Constanţa. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificată faza. Bibliografie: P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21. P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997. [V.V.] Vlădeni - Aşezarea a fost semnalată de către Puiu Haşotti, iar materialul recoltat se află la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie - Constanţa. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificată faza. Bibliografie: P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21. P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997. [V.V.] Esichioi - Movila "Moş Manea" - Aşezarea a fost semnalată de către Petre Diaconu, în urma unei periegheze. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze. Bibliografie: E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977. P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21. [V.V.] Târguşor - Grădina - Aşezarea a fost semnalată de către Alexandru

Păunescu în urma unei cercetări de suprafaţă. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze. Bibliografie: E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977. [V.V.] Târguşor - Cheia "Silişte" - Aşezarea a fost semnalată de către Nicolae Harţuche, în urma unei cercetări de suprafaţă. Locuirea gumelniţeană este marcată de un nivel Gumelniţa A1 ( Gumelniţa Ic - IIa N. Harţuche). Bibliografie: N. Harţuche, Pontica IX, 1976, p. 13 - 21. [V.V.] Cheia - Peştera "La Izvor" - Locuire de peşteră - peştera este situată în partea de sud - vest a satului, pe partea dreaptă a Văii Ghelengicului, aproape de confluenţa cu Casimcea la 25 m înălţime; peştera este săpată în calcar jurasic superior în penultimul interglaciar Riss - Würm. Dimensiuni: lungime = 15 m, lăţime = 6 m. În perioada 1956 - 1957 "peştera a fost săpată în întregime(…) în faţa peşterii a fost trasat un şanţ de 8 x 1 m". Cercetările au fost întreprinse de C. S. Nicolăescu-Plopşor şi Alexandru Păunescu. Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a - nivel musterian; nivel Hamangia III. Locuirea gumelniţeană este marcată de un nivel aparţinând fazei A1 (a culturii Gumelniţa). Locuirea post-Gumelniţa: - nivel Cernavoda I - nivel Babadag - nivel getic - vatră, ceramică grecească de import (sec. III a.Chr.) - nivel roman - sec IV p.Chr. - nivel feudal timpuriu - sec. X-XI p.Chr. Bibliografie: C.S. Nicolăescu-Plopşor şi colab., Materiale V, 1959, p. 15 - 22. C.S. Nicolăscu-Plopşor şi colab., Materiale VI, 1959, p. 43 - 50. N. Harţuche, Pontica IX, 1976, pp.13 - 21. [V.V.] Cheia - Peştera "La Baba" - Locuire de peşteră - peştera este situată în partea de sud a satului Cheia, la locul numit de localnici "La pământul galben". Dimensiuni: lungime 11,60 m, lăţime 1,90 - 2,45 m. În 1957 peştera a fost cercetată sistematic de către C.S. Nicolăescu-Plopşor şi Alexandru Păunescu. Locuirea Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A1 (două niveluri: nivelul inferior se încadrează în fazele Gumelniţa Ic - IIa N. Harţuche ) - vetre: " au fost identificate două nivele de locuire marcate prin vetre" (N. Harţuche) " La baza nivelului de cultură neolitic se observau pe alocuri urme de cenuşă, provenită probabil de la arderea prealabilă a zonei ce urma să fie locuită, în scopul de a se crea un strat izolant contra umidităţii, sau de "purificare" Locuirea post - Gumelniţa: - fragmente ceramice Cernavoda I ("către fundul peşterii") - nivel roman sec II - III d.Chr Bibliografie: C.S. Nicolăescu-Plopşor şi colab., Materiale V, 1959, p. 15 - 22.

C.S. Nicolăscu-Plopşor şi colab., Materiale VI, 1959, p. 43 - 50. N. Harţuche, Pontica IX, 1976, pp.13 - 21. [V.V.] Cheia - Peştera "La Soci" - Locuire de peşteră - în 1956 a fost realizat un sondaj stratigrafic (S = 12 m2), de către C.S. Nicolăescu Plopşor, Alexandru Păunescu, Alexandra Bolomey. Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a: - nivel Hamangia Locuirea Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A2 "Gumelniţa târzie" (p. 70) Bibliografie: E. Comşa, Revista muzeelor, 5, 1977, p. 66 - 70. [V.V.] Gura Dobrogei - Peştera Gura Dobrogei - Locuire de peşteră - peştera este situată pe partea dreaptă a pârăului dintre Târguşor şi Valea Casimcei, situată în pintenul de calcar jurasic. A fost descoperită de Vasile Pârvan (1912), identificată cu Keiris cercetată şi de Radu Vulpe. În perioada 1956 - 1957 au fost efectuate sondaje stratigrafice în galeriile A (S. I) şi B (S.I-II) până la - 3 m. Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a: - nivel Hamangia III - nivel cu materiale Hamangia III asociate cu cele Boian IV Locuirea Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A1 "o fază timpurie a culturii Gumelniţa" "printre fragmentele ceramice aparţinând acestei culturi au fost găsite şi câteva fragmente de vase care conţin ca degresant scoică pisată, unele ornamente cu şnurul (…) atribuite culturii Cernavoda I" Locuirea post - gumelniţeană: - nivel Babadag II - locuire sporadică - nivel getic - 3 niveluri de locuire, marcate de vetre, un fragment de vas arhaic grecesc - nivel roman - nivel feudal - timpuriu Bibliografie: C.S. Nicolăescu-Plopşor şi colab., Materiale V, 1959, p. 15 - 22. C.S. Nicolăscu-Plopşor şi colab., Materiale VI, 1959, p. 43 - 50. N. Harţuche, Pontica IX, 1976, p.13 - 21. [V.V.] Gura Dobrogei - Gospodărie - proprietar Florea Ion - Aşezarea este situată în marginea de sud a satului, în curtea lui Ion Florea şi a fost semnalată în urma unei cercetări de suprafaţă (1985) realizată de: Emilian Alexandrescu, Alexandru Avram, Octavian Bounegru, Costel Chiriac. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze. Bibliografie: Em. Alexandrescu, Al. Avram, O. Bounegru, C. Chiriac, Pontica XIX, 1986, p. 243 - 252. [V.V.] Târguşor I - "Urs" - Aşezarea este situată "pe pantele de est şi sud ale unei coline, mărginită tot înspre sud şi est de un pârâu (derea)". În perioada 1981 - 1988 aşezarea aparţinând culturii Hamangia a fost cercetată sistematic de către Puiu Haşotti. Locuirea Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A2: - "deasupra nivelului Hamangia a

apărut un nivel subţire Gumelniţa A2" (P. Haşotti). Bibliografie: P. Hasotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21. [V.V.] Târguşor II - "Sitorman" - Aşezarea este situată la 1,2 km vest de localitatea Sitorman şi la aproximativ 800 m est de aşezarea din punctul "Urs". "se află la poalele unor coline scunde, cu pante foarte line, având în acest fel o poziţie deosebit de adăpostită de vânturi. În preajmă, la limita de sud a aşezării, se află o derea." (p. 37) În 1981 s-a realizat o cercetare de suprafaţă de către Puiu Haşotti şi Wanda Wisoşenschi. Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a: - nivel Hamangia III: " ne aflăm în faţa unor elemente ce indică o perioadă destul de târzie" (p. 48). Locuirea Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A2; import Cucuteni A "partea inferioară a unei statuete Cucuteni A" (p. 46) Bibliografie: P. Hasotti, W. Wisoşensch,i Pontica XVII, 1984, p. 37 - 49 [V.V.] Palazu Mic - Aşezarea a fost identificată de Adrian Rădulescu. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze. Bibliografie: E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977. [V.V.]

Istria I - "Drumul vacilor: primele gropi de lut" - Aşezarea este situată la 600m sud de satul Istria şi a fost identificată în urma unei cercetări de suprafaţă de către Alexandru Avram, Octavian Bounegru, Costel Chiriac. Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a: - nivel Hamangia III Locuirea Gumelniţa: - nivel Gumelniţa A1 Bibliografie: Al. Avram, O. Bounegru, C. Chiriac, Pontica XVIII, 1985, p. 113 - 124. [V.V.] Istria II - L. Sinoe - Aşezarea este situată la marginea de est-nord-est a malului râpos al Lacului Sinoe, la aproximativ 3km nord de cetatea Histria. Aproape întreaga aşezare a fost distrusă datorită surpării permanente a malului. În 1955 Emil Condurachi şi Vasile Leahu au realizat un sondaj stratigrafic în 3 secţiuni. Locuirea Gumelniţa este marcată de un nivel aparţinând fazei A2, unde a fost cercetată o locuinţă - "identificarea unei singure gropi mai mari ce provenea de la o locuinţă şi cu mai multe complexe de resturi ceramice". Bibliografie: E. Condurachi şi colab., Materiale, IV, 1957, p. 9 - 101 (referiri p. 56 - 59). [V.V.] Istria III - "Bent" - Aşezarea a fost identificată de către Octavian Bounegru în cursul unei periegheze. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze.

Bibliografie: P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21. [V.V.] Istria IV - "Malul Lacului Sinoe" - Aşezarea a fost identificată de către Vlad Zirra în cursul unei periegheze. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze. Bibliografie: E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977, p. 6 - 7. [V.V.] Tariverde I - "Cărămidărie" - Aşezarea se află "în zona de nord-vest a perimetrului gospodăriei colective, în punctul Cărămidărie." În perioada 1955 1956 Dumitru Berciu şi Constantin Preda au efectuat o cercetare de suprafaţă. Locuirea Gumelniţa este marcată de un nivel aparţinând fazei A1 (a culturii Gumelniţa) "aparţine variantei sale dobrogene din faza timpurie" (p. 322). Bibliografie: D. M. Pippidi şi colab., Sect. Tariverde - D. Berciu, C. Preda, Materiale V, 1959, p. 283 - 328. [V.V.] Tariverde II - Aşezarea este situată pe malul de nord al pârâului Duingi şi a fost identificată în urma unei cercetări de suprafaţă de către Alexandru Avram, Octavian Bounegru şi Costel Chiriac. A fost remarcat un nivel aparţinând culturii Gumelniţa, faza A2; o aşezare "extrem de bogată." Bibliografie: Al. Avram, O. Bounegru, C. Chiriac, Pontica XVIII, 1985, p. 113 - 124. [V.V.] Corbu de Jos - Este vorba probabil de o necropolă, după cum indică materialul arheologic aflat la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, cercetat de Valentina Voinea. Un vas "în patru colţuri" cu capac (Gumelniţa A1) are cele mai bune analogii în necropolele de la Durankulak, Varna I şi piesele din colecţia Solacolu. Piese inedite [V.V.] Năvodari I - (L. Taşaul) Insula "La Ostrov" - Aşezarea, situată pe insula mică din Lacul Taşaul, suprafaţa = 3 ha, era la începutul secolului XX de patru ori mai mare, însă prin realizarea canalului dintre lacurile Siutghiol şi Taşaul, nivelul apei a crescut foarte mult (de la 1.50 m la peste 3 m), distrugând o mare parte din aşezare. Nivelurile arheologice suprapun direct martorul de şist al insulei. Dimensiuni (1965): 120 x 250 m, h = 4 m. Din 1999 până în prezent se desfăşoară săpături sistematice conduse de un colectiv format din: Silvia Marinescu - Bîlcu, Valentina Voinea, Ştefan Dumitrescu. Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a: - prin cercetări de suprafaţă s-au recoltat câteva fragmente ceramice aparţinând culturii Hamangia, faza III, urmând ca cercetările viitoare să confirme sau nu existenţa unui nivel de locuire. Locuirea Gumelniţa: - fragmentele ceramice recoltate la baza malului îndreptat şi prin cercetări de suprafaţă, indică prezenţa unui nivel aparţinând culturii Gumelniţa, faza A1.

În nivelul aparţinând fazei A2 a fost cercetată locuinţa I cu amenajări interioare: vatră şi postament, realizate din blocuri de şist şi chirpici; mormântul I (descoperit în interiorul aşezării), pentru amenajarea căruia s-au folosit bolovani de şist; complexul de vase 1 - descoperit ]n ultimul nivel de locuire inundat. Locuirea post-Gumelniţa: - pe stratul de pietre care acoperă ultimul nivel gumelniţean inundat s-au descoperit câteva fragmente ceramice elenistice şi romane, fără să constituie un nivel de locuire propriu-zis (probabil simple popasuri) Bibliografie: S. Marinescu - Bîlcu, V. Voinea, St. Dumitrescu, C. Haită, V. Radu, D. Moise, Pontica XXXIII (sub tipar) S. Marinescu - Bîlcu, V. Voinea, St. Dumitrescu, C. Haită, V. Radu, D. Moise, Analele Dobrogei (sub tipar) [V.V.] Năvodari II - Pe malul L. Taşaul - Aşezarea, situată pe malul Lacului Taşaul, a fost identificată de Mihai Irimia. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze. Bibliografie: E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977, p. 66 - 70 [V.V.] Ovidiu - Insula Ovidiu - Aşezare, situată pe Insula Ovidiu, a fost identificat de Adrian Rădulescu. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze. Bibliografie: E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977, p. 66 - 70 [V.V.] Palazu Mare - O săpătură de salvare (pe malul Lacului Siutghiol) din 1964, realizată de Doina Galbenu a scos la lumină un mormânt de inhumaţie aparţinând fazei Gumelniţa A1 ("faza Hârşova" - Doina Galbenu). Inventar funerar: trei vase şi o măsuţă suport, o brăţară, mărgele din scoică, o dăltiţă.

81.

Bibliografie: D. Galbenu, Sesiunea de comunicări a Muzeelor de Istorie, 1, 1964, p. 70 [V.V.]

Constanţa I - "Lacul Tăbăcăriei" - Aşezarea, situată pe malul Lacului Tăbăcăriei (fost golf al Mării Negre), a fost identificată în 1963 de Doina Galbenu. A fost remarcat un nivel aparţinând fazei A1 a culturii Gumelniţa. Bibliografie: D. Galbenu, Sesiunea de comunicări a Muzeelor de Istorie, 1, 1964, p. 70 81.

P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997. [V.V.]

Constanţa II - Parcul Catedralei - Aşezarea, situată pe malul Mării Negre, în apropierea portului Tomis, a fost identificată în cursul cercetării sistematice în oraşul antic Tomis, de către Adrian Rădulescu şi Constantin Scorpan. Locuirii Gumelniţa îi aparţine un nivel încadrat în faza A2 (a culturii

Gumelniţa). Bibliografie: P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21. [V.V.] Agigea - Lacul Agigea - Aşezarea este situată pe malul nordic al Lacului Agigea (fost golf al Mării Negre), la marginea de est a oraşului. Aşezarea a fost distrusă de lucrările de amenajare a canalului Dunăre - Marea Neagră. Puiu Haşotti a identificat un nivel aparţinând fazei A1 a culturii Gumelniţa. Bibliografie: P. Haşotti, Pontica XXI - XXII, 1988 - 1989, p. 7 - 21. [V.V.]

Costineşti - Aşezarea este situată pe malul Mării Negre; nivelurile arheologice suprapun direct stânca. Acest amplasament face ca aşezarea să fie permanent expusă eroziunii făcute de valurile mării. Săpăturile de salvare întreprinse în 1963 de Doina Galbenu au dus la identificarea unui nivel aparţinând fazei A1 a culturii Gumelniţa (faza "Hârşova" Doina Galbenu), foarte sărac în materiale; locuinţe - "au construit în locul locuinţelor de suprafaţă expuse vânturilor puternice din timpul iernii, bordeie cu o consolidare a părţii superioare făcută din pietre" (Doina Galbenu). Locuirea post-gumelniţeană: - nivel roman

81.

Bibliografie: D. Galbenu, Sesiunea de comunicări a Muzeelor de Istorie, 1, 1964, p. 70 D. Galbenu, Pontica, IV, 1971, p. 237 - 246. P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997. [V.V.]

Mangalia - "La Ostrov" - Aşezarea, situată pe un ostrov, a fost identificată de Corneliu Mateescu. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze. Bibliografie: E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977, p. 66 - 70 [V.V.] Limanu - Aşezarea a fost identificată de Doina Galbenu şi Octavian Bounegru. Materialul arheologic aparţine culturii Gumelniţa, însă nu este specificat cărei faze. Bibliografie: E. Comşa, Revista Muzeelor, 5, 1977, p. 66 - 70 P. Haşotti, Epoca neolitică în Dobrogea, 1997. [V.V.] Rasova La circa 3 km de sat Andrei Aricescu a cercetat o aşezare şi un mormânt care aparţin culturii Gumelniţa, fără a preciza faza. Bibliografie: E. Comşa Revista Muzeelor, 5, 1977, p. 66 - 70 [V.V.]

Adâncata "La Cişmea" - Aşezarea este situată pe un bot de terasă al pârâului, acum intermitent, ce curge dinspre Alimanu spre Urluia - Adamclisi, la cca. 3 km nord - nord-vest de fostul sat de mocani Adâncata, astăzi părăsit. Botul de terasă pe care se află aşezarea a fost tăiat de restul terasei de un drum de ţară - aspectul actual al sitului, din această cauză, aminteşte de cel al unui tell. Aşezarea are o suprafaţă de cca. 2500 m2. Au fost întreprinse cercetări de suprafaţă: 1993 - Mihai Irimia, George Custurea 1994 - Cătălin Bem, Carmen Bem, Costin Tudor 1997 - Mihai Irimia, Traian Cleante Locuirea pre-gumelniţeană este marcată de fragmente ceramice aparţinând culturilor Hamangia (probabil III) şi Boian (probabil Spanţov). Materialul ceramic aparţinând culturii Gumelniţa se încadrează în faza A2. Locuirea post-Gumelniţa este reprezentată de fragmente ceramice aparţinând epocii fierului (Latène). Bibliografie: Inedit [C.B.]

Geangoeşti - Aşezarea de tip tell se află pe teritoriul satului Geangoieşti, com. Dragomireşti (jud. Dâmboviţa) şi prezintă şase niveluri de locuire, care aparţin în totalitate culturii Gumelniţa. Aşezarea este bogată în materiale arheologice, din cadrul cărora se remarcă mai ales plastica antropomorfă de lut ars. Majoritatea pieselor redau personaje feminine în picioare, excepţie făcând o singură reprezentare redată în poziţie şezând. Bibliografie: C. Boruga, în Valachica, 1, 1969, p. 215-226.

Bucşani (I) "La Pod" - Tell-ul este situat în lunca Neajlovului, la cca. 75 m est de albia sa actuală, la 300 m sud de intrarea în sat (pe traseul drumului de legătură dintre viitorul pod peste Neajlov şi DJ 412C). În 1998 au fost întreprinse săpături de salvare (colectiv: Silvia Marinescu Bîlcu, Radian Andreescu, Cătălin Bem, Traian Popa, Mădălina Tănase), iar din 1999 se desfăşoară săpături sistematice (colectiv: Cătălin Bem, Silvia Marinescu - Bîlcu, Traian Popa, Valentin Parnic, Carmen Bem, Adrian Bălăşescu, Constantin Haită, Valentin Radu, Florin Vlad). Suprafaţa aşezării este de 64x55 m. Amplitudinea stratigrafică maximă este de 2.86 m, măsurată de la "punctul 0" (reprezentat de o bornă IGFCOT care indică o altitudine absolută, de la nivelul mării, de 83.56 m) până la cea mai de jos depunere antropică din sondajul stratigrafic din 1998. Tell-ul are trei niveluri de locuire, separate între ele de depuneri sterile rezultate ale inundaţiilor - cel inferior aparţine unei faze timpurii a culturii Gumelniţa, celelalte două fazei B1. Cel mai bine cercetat este nivelul superior (convenţional numit N1) - cele şapte locuinţe ale acestui ultim sat gumelniţean sunt grupate în zona superioară a movilei, putând fi înscrise într-un dreptunghi cu latura lungă orientată nord-vest sud-est. Spaţiul efectiv locuit este delimitat pe latura de nord-est de pereţii Loc11 şi Loc2 iar pe cea de sud-est de peretele şi anexa Loc2, groapa de fondare a aşezării şi pereţii Loc9 şi Loc1. Spaţiul devenit astfel exterior pentru această ultimă aşezare

a tell-ului este cvasi-steril, nefiind utilizat nici măcar pentru depozitarea deşeurilor menajere. Patru din cele şase locuinţe cercetate ale nivelului superior, erau suspendate, fiind construite deasupra unui aşa numit "vid sanitar", pe o reţea de butuci (piloni neîngropaţi) şi scânduri, evident, cu scopul de a fi cât mai bine izolate împotriva umezelii. Una dintre locuinţe, de asemenea având podeaua suspendată deasupra unui gol, avea, în plus, amenajat un pod de dimensiuni remarcabile şi bine întreţinut măcar dacă avem în vedere lutuielile de deasupra scândurilor tavanului (ale căror amprente, paralele cu axul lung al locuinţei, au fost surprinse în lutuielile păstrate ale tavanului şi în platforma podului) şi cantitatea impresionantă de vase depozitate (unele într-altele) într-un spaţiu care nu are nici o legătură cu cel al camerei propriu-zise de locuit. Toate vetrele şi cuptoarele cercetate în proporţie de cel puţin 50% au fost consecrate sau reconsecrate. O serie de fragmente petrografice (dintre care unul dintr-un şist verde dobrogean), numeroasele piese din cupru, o piesă din aur, ca şi nisipul aurifer folosit ca degresant (?) pentru realizarea unei străchini demonstrează că, deşi mică şi aparent izolată, comunitatea gumelniţeană fondatoare a ultimului sat de pe tell este una care are legături la distanţă. În două din sondajele practicate în luncă, la 15 (IX) şi, respectiv, 55 m S (X) de tell, au fost descoperite materiale gumelniţene. Comparând exclusiv pasta acestor fragmente ceramice cu cele din aşezare, le atribuim fazei B1. Foarte probabil, nu este vorba de aşezări, ci, mai degrabă, ne aflăm în faţa unor materiale remaniate. Locuirea post-Gumelniţa este reprezentată de materiale aparţinând fazei de tranziţie (?), epocii fierului (Hallstatt), epocii bronzului, perioadei scitice, sec. XVIIXIX. Bibliografie: A. Bălăşescu, Consideraţii preliminare asupra faunei eneolitice, în S. Marinescu - Bîlcu et alii 1998, p. 99-102; C. Bem, Ultimele descoperiri gumelniţene de la Bucşani (jud. Giurgiu), Comunicare susţinută la Sesiunea Pontica, Constanţa, 5-6 noiembrie 1999; idem, A particular type of neolithical dwelling. Unicum or deficiency of conservation?, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar); C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă, Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei Bucşani, sub tipar, Studii de Preistorie 1, 2001; C. Haită, Preliminary considerations on a sedimentary sampling performed on the eneolithical Bucşani - tell, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar); Silvia Marinescu - Bîlcu, R. Andreescu, C. Bem, T. Popa, M. Tănase Şantierul arheologic Bucşani (jud. Giurgiu). Raport preliminar. Campania 1998, în AMJTA Giurgiu 3-4, 1997-1998, p. 93-98; I. Tomescu, Rezultate preliminare privitoare la flora arborescentă obţinută prin analiza materialului lemnos provenit din aşezarea eneolitică, în S. Marinescu - Bîlcu et alii 1998, p. 107111. [C.B.] Bucşani (II) "La Pădure" În Osebiţi - Tell-ul este situat în lunca Neajlovului, la cca. 5 m vest de albia sa actuală, la 700 m nord-vest de şcoala din sat. Au fost efectuate cercetări de suprafaţă între 1998-2000 - Cătălin Bem, Valentin Parnic, Carmen Bem; iar în 2001 s-au realizat săpături de salvare (taluzare - sondaj) Cătălin Bem, Valentin Parnic, Dragoş Neamu, Carmen Bem, Daniel Garvăn, Dan Bărbulescu, Irina Găluşcă. Aşezarea are o suprafaţă de până la 2500 m2 şi maximum 2.20 m înălţime maximă de la nivelul luncii (punctul "0" stabilit de noi are o altitudine relativă,

obţinută prin translaţionarea bornei IGFCOT de pe tell-ul La Pod). Ultimul nivel al tell-ului este Gumelniţa B1, aparţinând, fără îndoială, fie unui orizont contemporan cu ultimul sat de pe tell-ul Bucşani I La Pod, fie aceleiaşi comunităţi, care migrează în zonă. Singura locuinţă descoperită deocamdată, parţial cercetată, este întrutotul similară celor din tell-ul La Pod. Locuirea post-Gumelniţa este reprezentată de materiale aparţinând fazei de tranziţie (?), sec. XVII-XIX. Bibliografie: C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar). [C.B.] Dealu (III) La Zgârci La Cărămidărie - Tell-ul se află situat în lunca Neajlovului şi are o suprafaţă de cca. 4200 m2 şi o înălţime de la nivelul luncii de 4.10 m. Ultimul nivel al tell-ului este Gumelniţa B1. Situl a fost arat în repetate rânduri cu plug de adâncime; este distrus în proporţie de cca. 30% de apele Neajlovului. Au fost realizate cercetări de suprafaţă: 1998-2001 - Cătălin Bem, Valentin Parnic, Daniel Garvăn, Dan Bărbulescu. Bibliografie: C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă, Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar). [C.B.] Dealu (VI) "Pădurea Neagră - Tell-ul se află în lunca Neajlovului, la cca. 150 m nord de albia sa actuală, la 1 km nord - vest de intrarea în sat; este foarte aplatizat, fiind arat, folosit drept carieră de lut şi afectat de construcţii. Materialele arheologice descoperite la suprafaţa solului nu permit o încadrare exactă. Au fost realizate cercetări de suprafaţă: 2001 - Cătălin Bem, Daniel Garvăn, Dan Bărbulescu Bibliografie: C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă, Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar). [C.B.] Bucşani (XI) "La Pădure 2" Grădina lui Buric - Tell-ul (arat, dar nu cu plug de adâncime) se află pe terasa inferioară stângă a Neajlovului, la cca. 50 m sud - est de albia sa actuală, la 400 m nord - vest de şcoala din sat şi la cca. 300 m sud de tell-ul La Pădure. Suprafaţa nu este mai mare de 1000 m2 iar înălţimea sa nu depăşeşte 1 m de la nivelul solului. Materialele descoperite la suprafaţa solului par să indice faza Gumelniţa B1. Au fost realizate cercetări de suprafaţă: 2000 - 2001 - Cătălin Bem, Dan Bărbulescu, Irina Găluşcă, Daniel Garvăn Bibliografie: C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar).

[C.B.] Bucşani (XII) "La Şcoală" - Aşezare temporară (?) pe terasa inferioară stânga a Neajlovului, la cca. 100 m sud - est de albia sa actuală, la 100 m nord vest de şcoala din sat. Aşezarea este arată, dar nu cu plug de adâncime. Materialele descoperite la suprafaţa solului par să indice faza Gumelniţa B1. Au fost realizate cercetări de suprafaţă: 2000 - 2001 - Cătălin Bem, Dan Bărbulescu, Irina Găluşcă, Daniel Garvăn. Bibliografie: C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar). [C.B.] Bucşani (XIII) "La Izvor" - Aşezare temporară (?) situată în lunca Neajlovului, la cca. 30 m sud - vest de albia sa actuală, la cca. 850 m est - sud-est de tell-ul La Pădure, în imediata apropiere a singurului izvor actual cu apă din zonă. Materialele descoperite la suprafaţa solului par să indice faza Gumelniţa B1. Au fost realizate cercetări de suprafaţă: 2000 - 2001 - Cătălin Bem, Dan Bărbulescu, Irina Găluşcă, Daniel Garvăn. Bibliografie: C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă, Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar). [C.B.] Obedeni (VII) Luncă - Tell-ul este situat în lunca Dâmbovnicului, la cca. 200 m vest de albia sa actuală, la aprox. 1500 m nord de sat. Pe o harta topografică militară, editată în 1950, apare o movilă în zona menţionată. Fără îndoială, era vorba de un tell gumelniţean, astăzi dispărut datorită modificărilor antropice ale zonei - desecări, regularizări şi, mai cu seamă, îndiguiri. Cercetări cartografice: 2001 - Cătălin Bem Bibliografie: C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă, Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar). [C.B.] Bucşani (IV) "Pepinieră 2" - Aşezare temporară (?) situată pe terasa inferioară stânga a Neajlovului, la cca. 100 m sud-vest de albia sa actuală, la 1100 m sud-est de tell-ul La Pădure. După materialele ceramice descoperite la suprafaţa solului, nu poate fi precizat cu exactitate cărei faze a culturii Gumelniţa aparţin. Cercetări de suprafaţă: 2000-2001 - Cătălin Bem, Dan Bărbulescu, Daniel Garvăn. Bibliografie: C. Bem, T. Popa, V. Parnic, Car. Bem, D. Garvăn, D. Bărbulescu, I. Găluşcă, Cercetări arheologice pe valea Neajlovului. Consideraţii generale asupra microzonei Bucşani, Studii de Preistorie 1, 2001, (sub tipar). [C.B.]

Popeşti - Tell plasat în lunca Teleormanului, distrus de intervenţii moderne. Diametrele erau de 40 m, iar înălţimea de 3,20 m. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Negreni, com. Tătărăştii de Jos - Acest tell are o poziţie mai specialã fiind plasat într-un fel de vale îngustã, pe terasă, la circa 4 km est de valea Teleormanul. Are o formã mai neobişnuitã, ovalã neregulatã, cu o scobiturã pe latura de sud-vest. Axul lung, orientat nord-vest - sud-est, are o lungime de circa 50 m. Capătul dinspre nord-vest are o lăţime de circa 35 m iar cel dinspre sud-est se îngustează până la 20m. Înălţimea este de aproximativ 4 m. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Tătărăştii de Jos - Tell-ul este plasat în lunca Teleormanului, la baza terasei, la circa 100 m de şoseaua Alexandria - Piteşti. Este înconjurat de terenuri mlăştinoase. Orientat nord-vest - sud-est, are o formã ovală neregulatã cu diametrele de 40X30 m şi înălţimea de aproximativ 3 m. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Tătărăştii de Jos I - Tell-ul, plasat în lunca Teleormanului la baza terasei, la circa 700 m de albia râului, este distrus aproape complet de construcţii moderne. Diametrele aveau circa 40 m. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Slăveşti, com Tătărăştii de Jos II - Tell-ul are o poziţie mai neobişnuitã fiind plasat pe terasã, la circa 1 km nord-est de şoseaua Alexandria - Piteşti. Este înconjurat pe trei laturi de vegetaţie şi terenuri mlăştinoase. Orientat nord-vest sud-est, are o formã ovalã alungitã, cu diametrele de 35 şi 45 m. Înălţimea este de circa 5 m. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Trivale - Moşteni - Tell-ul este plasat în lunca Teleormanului la baza terasei, la circa 150 m de şoseaua Alexandria - Piteşti. Este înconjurat de terenuri mlăştinoase şi canale cu apã. Orientat nord-vest - sud-est are o formã ovalã cu diametrele de 40X35 m şi o înălţime de aproximativ 5,5 m. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Perii Broşteni, com Olteni - Tell-ul, aşezat în lunca largã a Teleormanului la baza terasei este de nord-est, are o formã relativ rotundã cu diametrul de circa 45 m şi înălţimea de 4 m. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.]

Lăceni, com Orbeasca - Tell-ul este aşezat în lunca Teleormanului, într-o zonã împădurita, la circa 1 km nord-est de şoseaua Alexandria - Piteşti. Dimensiunile reale sunt greu de stabilit deoarece tell-ul este acoperit de o vegetaţie densã. Are o formă relativ ovală cu diametrele de aproximativ 30m pe direcţia nord-vest - sud-est şi 35-40 m pe axul sud-vest - nord-est. Înălţimea este de circa 4,5m.

Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Vităneşti, com Purani - Tell-ul este plasat în lunca Teleormanului; la baza terasei, la circa 150 m sud-vest m de drumul ce străbate satul. Are o formã ovalã neregulatã cu diametrele de circa 40/45 m şi înălţimea medie de circa 6 m. Este înconjurat de terenuri mlăştinoase şi canale cu apã. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.]

Brebina, com Scrioaştea - Tell-ul plasat în luncă, la baza terasei, are diametrele de circa 25 m şi o înălţime de peste 3 m. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.]

Plosca - Tell-ul se află în Valea Vedei, lângă un braţ al râului, fiind înconjurat de o zonă mlăştinoasă. Orientat est - vest, are diametrele de aproximativ 65X55 m, iar înălţimea circa 6 m Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Nenciuleşti, com. Mavrodin - Mic tell plasat în apropierea terasei, relativ rotund cu diametrul de circa 25 m si o înălţime de peste 2 m. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Alexandria - Tell-ul (Alexandria - Gorgan), parţial distrus, este plasat pe o prelungire a terasei în luncă. Diametrul pe direcţia nord-est - sud-vest este de circa 25 m, iar pe direcţia nord-vest - sud-est au mai rămas 21 m. Înălţimea, până la nivelul actual al luncii, este de aproximativ 12 m (zona a suferit intervenţii moderne) Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Ţigăneşti - Tell-ul are o poziţie mai specială fiind plasat pe terasă, într-o zonă în care aceasta coboară, fiind mărginit pe laturi de două văioage. Diametrul pe axa nord - sud este de circa 45 m, iar pe direcţia est - vest de aproximativ 30 m. Panta vestică este supusă unui accentuat proces de eroziune. Înălţimea faţă de terasă este de circa 6 m. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Ţigăneşti - Tell de mici dimensiuni plasat în lunca Vedei, în apropierea terasei, cu diametrele de circa 20 m şi înălţimea de aproximativ 2,5 m. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] VALEA BURDEI Balaci - Două tell-uri plasate în lunca Burdei, primul distrus în mare parte de şoseaua Alexandria - Piteşti (18). Al doilea parţial distrus de un drum de acces şi amenajări modern, are diametrele păstrate de 22x15 m şi o înălţime de circa 2 m (19).

Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Odobeasca, com Drăcşenei - Tell de mari dimensiuni plasat în lunca râului Burdei, cu formă ovală, cu diametrele de cca. 100X50 m, înalt de peste 10 m. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Satu Vechi, com Drăcşănei - Două tell-uri la circa 1,5 km unul de celălalt în valea Burdei. Primul este mult aplatizat de lucrările agricole, având un diametru de circa 50 m, iar înălţimea de circa 2 m (21). Celălalt plasat la baza terasei este de mari dimensiuni având pe axul lung aproape 100 m şi o înălţime de peste 10m (22). Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Drăgăneşti de Vede - Tell-ul aproape rotund, cu un diametru de circa 45m. şi o înălţime de circa 5m se află într-o zonă mlăştinoasă în apropierea terasei. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Ciolăneşti din Deal, com Ciolăneşti - Tell în lunca inundabilă deteriorat de amenajări moderne. Diametrele erau de 40X40 m iar înălţimea de circa 3 m. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Copăceanca, com. Călineşti - Tell plasat probabil pe o prelungire a terasei, afectat de lucrări agricole. Diametrele aproximativ 35X40 m, înălţimea circa 4 m. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Călineşti - Tell de mari dimensiuni, afectat de lucrări de terasare, având o formă ovală cu diametrele de aproximativ 100X50 m şi o înălţime de peste 10 m. Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Tecuci, Com Balaci (Valea Tecuciului) - Tell cu diametrele de aproximativ 20 m şi o înălţime de circa 3 m (29). Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Alexandria - Izvoru Rece (Valea Nanovului) - În apropiere de Alexandria se află un tell cu diametrele de 25X20 m şi o înălţime de circa 2 m (30) Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Voievoda, com. Furculeşti (Valea Urluiului) - În apropierea terasei, este plasat un mic tell cu diametrele de 20X15 m şi o înălţime de circa 2,5 m (31) Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Măgura-Bran (Valea Clăniţei) - Se află unul dintre cele mai mari tell-uri din aria vestică, cu diametrele de aproximativ 90X50 m şi o înălţime de circa 11 m

(32).

Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.]

Ziduri, com. Mozăceni (Valea Dâmbovnicului) - Tell-ul este plasat lângă terasă, are diametrul la bază de 45 m şi o înălţime de 2 m; este înconjurat de un şanţ şi val de pământ (35). Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Licuriciu, com. Călineşti (Valea Tinoasei) - Se afla un tell, distrus de amenajării moderne; diametrele la bază erau de 60/70 m (36) Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Zâmbreasca (Valea Zâmbreasca) - Pe raza acestei localităţi este semnalat un tell. Materialele descoperite printr-un sondaj efectuat de Hortensia Dumitrescu, aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Blejeşti (Valea Glavaciocului) - Se află un tell parţial distrus cu o înălţime de 5,5 m (39). Materialele descoperite la suprafaţa solului aparţin culturii Gumelniţa. [R.A.] Carcaliu - Aşezarea eneolitică (aflată la 3 km sud-est de localitatea Carcaliu, jud. Tulcea) a fost amplasată pe un bot de deal (înalt de 11 m), ce se prezintă la partea superioară ca un platou, mai înalt şi mai neted spre vest, înclinat sensibil spre est. Panta este abruptă în zona vestică şi lină spre sud-est. La vest de deal se întinde până la Dunăre o luncă largă, acoperită în trecut de apele fluviului (care, se pare, atingeau laturile de vest şi sud-est ale dealului) Aşezarea a fost descoperită în anul 1980, în timpul cercetărilor de suprafaţă realizate în zonă, parte a unui program complex ce avea drept obiectiv întocmirea repertoriului arheologic al judeţului Tulcea. Desfăşurate între anii 1980-1986 cercetările arheologice - organizate şi finanţate de Muzeul de Arheologie Tulcea - şi-au atins în parte obiectivele, şi anume săparea întregii aşezări (prima de acest tip din nordul Dobrogei) şi studierea problemelor legate de evoluţia comunităţii gumelniţene din acest punct (materialul arheologic nu este prelucrat în mod sistematic, fiind publicat parţial). La încheierea cercetărilor arheologice s-a putut stabili că aşezarea a avut o suprafaţă mai mică de 1 ha, stratul cultural fiind împărţit în două niveluri de locuire aparţinând fazei A2 a culturii Gumelniţa (sfârşitul acestei culturi în Dobrogea). S-a menţionat că, sporadic, au apărut şi elemente specifice fazei Gumelniţa B1. Nu au fost puse în evidenţă eventuale sisteme de delimitare sau fortificaţie Au fost cercetate opt locuinţe (una în nivelul de locuire inferior, şapte în cel superior) Complexele de locuire aflate în preajma locuinţelor fac parte din categoria vetrelor, cuptoarelor (un cuptor a fost cercetat lângă locuinţa 5), gropilor (unele cu diametre de până la 2 m). [C.M.] Luncaviţa - Tell-ul eneolitic de la Luncaviţa (punctul Cetăţuia, la 4 km de actuala localitate Luncaviţa, judeţul Tulcea) este amplasat pe marginea unei terase

din imediata apropiere a văii pârâului Luncaviţa. În primăvara anului 1898 a fost cercetată şi aşezarea-tell, cu acest prilej fiind făcută o schiţă şi o descriere amănunţită a locului. Deşi sumare (la Luncaviţa au fost trasate şi cercetate, în marginea de sud a aşezării, două secţiuni-sondaj de 10×2 m, respectiv 8×3 m), cercetările realizate de Eugen Comşa au pus în evidenţă câteva observaţii interesante care au condus în final la formularea unor ipoteze de lucru: 1) spaţiul destinat viitoarei aşezări eneolitice era despărţit de restul terasei prin două şanţuri, considerate a fi rezultatul unor intervenţii antropice. Pornindu-se de la această afirmaţie se punea problema încadrării lor în timp, subliniindu-se că nu ar fi exclus ca măcar unul dintre ele să fi fost contemporan cu tell-ul (pe suprafaţa tell-ului mai fuseseră identificate fragmente ceramice aparţinând primei epoci a fierului şi un cimitir medieval); 2) stratul cultural eneolitic, cu o grosime de aproximativ 3,50 m, a fost împărţit în şase niveluri de locuire, marcate prin resturile locuinţelor de suprafaţă, incendiate sau neincendiate, şi chiar prin vetre exterioare acestora; 3) din punct de vedere cultural, materialul arheologic descoperit era încadrat într-un segment al complexului cultural Kodjadermen-Gumelniţa-Karanovo VI. S-au cercetat parţial, trei locuinţe menajere şi o zonă menajeră. 2. Sondajul stratigrafic din zona de sud-vest a aşezării - pe suprafaţa sa a fost identificat un singur nivel de locuire. [C.M] Brăiliţa - Brăiliţa este un cartier al municipiului Brăila, situat la marginea nordică a oraşului, în zona unde se unesc cele două braţe ale Dunării. Staţiunea arheologică de la Brăiliţa era situată pe terasa Dunării, în jurul Vadului Catagaţei, la 1 Km est de Biserica "Sf. Dumitru" şi 1 Km vest de malul stâng al Dunării. Acum 50 ani, la poalele Terasei Dunării erau două cărămidării, care în ultimii ani au fost înlocuite de construcţii edilitare moderne, digul Dunării şi de şoseaua Brăila - Galaţi. Staţiunea a fost descoperită în 1955, când excavatoarele fostelor cărămidării au scos la lumina zilei primele vestigii arheologice. În acelaşi an au început săpăturile de salvare, ce s-au transformat în cercetări sistematice care au durat până 1975. Colectivul arheologic a fost format din Nicolae Harţuche, Florian Anastasiu şi Ion T. Dragomir (doar câţiva ani). Din renumita staţiune, azi a mai rămas doar 10% din suprafaţa iniţială, care se află sub locuinţele din str. Viilor. Aşezarea neolitică era formată din două niveluri culturale - nivelul inferior atribuit culturii Boian - faza Giuleşti, nivelul superior atribuit culturii Gumelniţa, între ele existând un strat intermediar. Nivelul cultural Gumelniţa cuprinde două niveluri de locuire identificate datorită complexelor de locuire (locuinţe de suprafaţă, vetre, gropi), ambele atribuite cultural fazei Gumelniţa A2. Nivelurile de locuire gumelniţene erau suprapuse de o necropolă de inhumaţie datată în perioada de tranziţie de la epoca neolitică la epoca bronzului, mormintele fiind atribuite de N. Harţuche culturilor Cernavoda I, Cernavoda II şi bronzului timpuriu. Bibliografie: N. Harţuche, Fl. Anastasiu, Brăiliţa, Aşezări şi cimitire omeneşti datând din epoca neolitică până în pragul orânduirii feudale, Brăila, 1968. N. Harţuche, Fl. Anastasiu, Catalogul selectiv al colecţiei de arheologie a Muzeului Brăilei, Muzeul Brăilei, Brăila, 1976. [S.P.] Însurăţei - Popina - La cca. 7 km nord de orăşelul Însurăţei, în lunca Călmăţuiului, se află două popine (martori de eroziune), pe care au fost identificate vestigii aparţinând culturii Gumelniţa.

Popina I se află la 20 m de malul drept al Călmăţuiului şi la 100 m de un pinten al terasei de pe malul stâng al râului, este lungă de 275 m şi cu 12 m mai înaltă faţă de nivelul luncii. Aşezarea ocupă întreaga popină şi este tăiată în două părţi inegale de un şanţ de mari dimensiuni, săpat în faza Gumelniţa A2. Cercetările au început din 1995 şi au fost efectuate de un colectiv arheologic format din Stănică Pandrea, Valeriu Sîrbu, Marian Neagu, Mirela Vernescu. Au fost evidenţiate până în prezent patru niveluri de locuire care pot fi atribuite fazelor Gumelniţa A1 şi Gumelniţa A2. Bibliografie: S. Pandrea, V. Sîrbu, M. Neagu, Cercetări arheologice în aşezarea Gumelniţa de la Însurăţei - Popina I, judeţul Brăila. Campaniile 1995 - 1999, în Istros, 9, Brăila, 1999, p. 145 - 170. S. Pandrea, V. Sîrbu, M. Mirea, Aşezări gumelniţene de pe Valea Călmăţuiului, în Istros, 8, Brăila, 1997, p.27 - 62. [S.P.] Lişcoteanca - Satul Lişcoteanca se află situat pe malul drept al Călmăţuiul şi, până în anii '70 ai sec XX era înconjurat de Balta Lişcoteanca. Pe teritoriul acestui sat au fost cercetate patru aşezări neolitice. Cercetările arheologice au fost efectuate de un colectiv format din Nicolae Harţuche, Florian Anastasiu, Valeriu Sirbu şi Ion T. Dragomir (o perioadă scurtă). a) Lişcoteanca - "Movila Olarului". Aşezarea este situată pe o popină aflată în lunca Călmăţuiului, la vest de Balta Lişcoteanca. Au fost identificate două niveluri de locuire, atribuite fazelor Gumelniţa A1 şi Gumelniţa A2. b) Lişcoteanca - "Moş Filon". Aşezarea a fost identificată pe un pinten de terasă înconjurat de fosta Baltă Lişcoteanca. Cercetările au evidenţiat două niveluri culturale, primul aparţinând culturii Boian - faza Giuleşti, iar cel de al doilea culturii Gumelniţa. Nivelul cultural gumelniţean era format din două niveluri de locuire atribuite fazelor Gumelniţa A1 şi Gumelniţa A2. c) Lişcoteanca - "Movila din Baltă". Aşezare edificată pe o popină situată în mijlocul luncii Călmăţuiului. Cercetările au evidenţiat două niveluri culturale, unul aparţinând culturii Boian şi celălalt aparţinând culturii Gumelniţa. Nivelul cultural gumelniţean era format din două niveluri de locuire atribuite fazelor Gumelniţa A1 şi Gumelniţa A2. d) Lişcoteanca - "Satnoieni". Aşezare situată pe un pinten de terasă ce înainta în Balta Lişcoteanca; au fost identificate două niveluri culturale, unul aparţinând culturii Boian - faza Giuleşti şi al doilea aparţinând fazei Gumelniţa A1. Bibliografie: N. Harţuche, Cercetările arheologice de la Lişcoteanca I. Aşezarea "Movila Olarului" (1970 - 1976), în Istros, 5, Brăila, 1987, p. 7 - 90. S. Pandrea, V. Sîrbu, M. Mirea, Aşezări gumelniţene de pe Valea Călmăţuiului, în Istros, 8, Brăila, 1997, p.27 - 62. [S.P.] Cireşu - Aşezarea a fost identificată pe o popină (martor de eroziune) situată în lunca Călmăţuiului, la cca. 200 m de terasa de pe malul drept al râului. Până în anii '70 ai sec. XX, la 1 Km vest de popină era Balta Fleaşca. Săpăturile au fost întreprinse de Valeriu Sîrbu. Cercetările au evidenţiat un nivel arheologic format din complexele de locuit (locuinţe de suprafaţă, gropi). Materialele arheologice sunt atribuite fazei Gumelniţa A1.

-32.

Bibliografie: V. Sîrbu, Cercetările arheologice de la Cireşu, în Istros 1, Brăila, 1981, p. 19

[S.P.] Borduşani - Popină - Aşezare tell situată la 2,5 km nord - est de sat în Balta Ialomiţei, pe Braţul Borcea (canal al Dunării). În 1962 au fost realizate cercetări de suprafaţă de către I. Barnea. Cercetări de teren în 1980 sunt efectuate de Silvia Marinescu-Bîlcu, Alexandra Bolomey, Nicolae Conovici, Marian Neagu Din 1980 până în prezent se desfăşoară săpături sistematice: 1980 - 1986 - Silvia Marinescu-Bîlcu, George Trohani, Gheorghe Matei, 1987 - 1992 - Silvia Marinescu-Bîlcu, George Trohani, Dragomir Popovici, Radian Andreescu 1992 - 1997 - Silvia Marinescu - Bîlcu, George Trohani, Dragomir Popovici, Florin Vlad, Carmen Bem, Valentina Voinea, Carmen Miu-Bem, Geanina Haită 1999 - în curs de desfăşurare - Silvia Marinescu - Bîlcu, Dragomir Popovici, Florin Vlad cercetări pluridisciplinare din 1993 - Constantin Haită, Dragoş Moise, Adrian Bălăşescu, Valentin Radu, Mihai şi Iulia Tomescu Locuirea anterioar· culturii Gumelni·a este atestată de fragmente Boian. Locuirea Gumelniţa - nivel Gumelniţa A2: - până în prezent au fost identificate cinci niveluri de locuire Gumelniţa A2; au fost cercetate integral sau parţial 22 de locuinţe, cele mai multe neicendiate, cu şanţuri de fundaţie a căror adâncime depăşesc 0,90 m, orientate pe direcţia est vest. Morminte de copii sub podeaua locuinţelor. - la - 0,60 m, în suprafaţa Sß s-a descoperit un complex de vase C.1 - partea superioară a nivelului Gumelniţa A2 a fost puternic distrusă de gropile getice şi de ganguri de animale, tell-ul fiind înconjurat de pădure. Locuirea post-Gumelniţa: - ceramică Cernavodă II - Hallstatt B - aşezare getică sfârşitul sec II - jumătatea sec. I - 11 locuinţe (G. Trohani) Bibliografie: S. Marinescu - Bîlcu et alii, Cercetări arheologice, X, vol. I, 1997, p. 35 143.

[V.V.]

Descoperiri funerare aparţinând culturii Gumelniţa pe teritoriul României de Cătălin Alexandru Lazăr

Imaginea asupra oricărei culturi, nu ar fi completă fără datele oferite de morminte. Doresc să precizez încă de la început, că această prezentare nu se doreşte o analiză aprofundată a acestui subiect, ci doar o trecere în revistă a principalelor descoperiri funerare aparţinând culturii Gumelniţa de pe teritoriul ţării noastre. (detalii) Plastica antropomorfă şi zoomorfă gumelniţeană de Radian Romus Andreescu Unul dintre cele mai spectaculoase şi interesante aspecte ale civilizaţiei gumelniţene este reprezentat de extraordinara bogăţie a reprezentărilor antropo şi zoomorfe. Unele dintre ele, realizări de excepţie ale meşterilor gumelniţeni, reprezintă adevărate capodopere ale artei preistorice. Plastica antropomorfă gumelniţeană are o serie de caracteristici care o deosebesc de plastica celorlalte civilizaţii neo-eneolitice. Există în primul rând o mare diversitate tipologică reflectată în morfologia statuetelor, tehnica modelării, poziţia braţelor, redarea sexului, modul de decorare. Realizările plastice gumelniţene sunt foarte variate, de la piese realiste, de o excelentă factură artistică, până la piese extrem de schematizate în care figura umană este greu de recunoscut. Una dintre caracteristicile statuetelor antropomorfe gumelniţene este expresivitatea lor, alcătuind ceea ce am putea numi o civilizaţie a gestului, a atitudinii. Poziţia braţelor, pe pântece, întinse lateral, în poziţia "gânditorului", figurarea gurii, întredeschise sau deschise, modelarea unor cocoaşe, reprezentarea statuetelor aşezate, toate acestea fac ca în plastica gumelniţeană să întâlnim o serie de personaje modelate în diverse atitudini (detalii)

Plastica - Vase antropomorfe Reproducând cu măiestrie corpul uman, vasele antropomorfe gumelniţene ne duc spre universul spiritual al populaţiilor care le-au creat şi utilizat. (Silvia

Marinescu-Bîlcu)

Plastica - Vase zoomorfe "De multe ori, deşi nu sunt cu totul descătuşate de rigorile schematizării, dovedesc că meşterii au reuşit să le asigure, prin câteva trăsături esenţiale, o identitate proprie şi uneori chiar o uşoară tendinţă de mişcare" (Vladimir Dumitrescu)

Plastica - Statuete antropomorfe "Al doilea mare capitol al artei neolitice şi eneolitice cuprinde sculpturile antropomorfe şi zoomorfe, precum şi vasele modelate în formă de oameni sau animale. Toate acestea sunt legate în primul rând de credinţele şi practicile magico-religioase ale populaţiilor acestei epoci, privind atât viaţa pământeană cât şi presupusa viaţă viitoare." (Vladimir Dumitrescu)

[Next >>] of 3

Plastica - Statuete antropomorfe

[<< Prev] [Next >>] of 3

Plastica - Statuete antropomorfe

[<< Prev] of 3

Plastica - Statuete cu rochie "cloche"

Plastica - Statuete de os şi de aur "Având în vedere rolul magico-religios al sculpturilor, nu trebuie să ne mire nici schematismul, nici uniformitatea de reprezentare. Canoanele reprezentărilor legate de cult au rămas rigide şi neschimbate." (Silvia Marinescu - Bîlcu)

Plastica - Statuete zoomorfe

[Next >>] of 2

Plastica - Statuete zoomorfe

[<< Prev] of 2

Plastica - Modele de locuinţă-Sanctuare

Modelele de lut ale locuinţelor redau în forme miniaturale casele reale ale acelor vremuri, ele având o certă valoare documentară. Construite la suprafaţa solului, înglobau lemnul atât pentru structura de rezistenţă (stâlpi cu grosimi uneori de până la 40 cm., plasaţi în colţurile sau centrul locuinţelor pentru a prelua greutatea acoperişului) dar şi pentru realizarea aşa-numitelor platforme ce constau din trunchiuri de arbori despicaţi în două. Destinaţia şi mai ales utilizarea acestor construcţii nu o cunoaştem întotdeauna cu precizie. Uneori amenajările interioare (laviţe, silozuri, vetre obişnuite sau altare) sau inventarul, ne ajută să bănuim cum, dar mai ales pentru ce erau utilizate.

Plastica - Obiecte miniaturale

Plastica - Reprezentări phalice

Plastica - Statuete antropo-zoomorfe

Podoabe "Nu numai locuinţa era împodobită, ci şi veşmintele sau chiar corpul. Este posibil să fi existat şi tatuaje. În mod sigur, existau diverse modalităţi de aranjare a părului (coafuri?). O dovadă în acest sens o c onstituie acele de păr (de os sau cupru) precum şi diverse moduri de a figura părul la statuetele antropomorfe. Erau ele folosite de femei sau de către bărbaţi?" (Silvia Marinescu-Bîlcu)

Ceramica "Prin calităţile dobândite în urma acţiunii omului, lutul modelat în forme ceramice arse în cuptor a supravieţuit acţiunii distrugătoare a mileniilor. Au ajuns astfel până la noi operele de o rară varietate de forme şi decoruri realizate de meşterii gumelniţeni." (Silvia Marinescu-Bîlcu)

[Next >>] of 6

Ceramica

[<< Prev] [Next >>] of 6

Ceramica

[<< Prev] [Next >>] of 6

Ceramica

[<< Prev] [Next >>] of 6

Ceramica

[<< Prev] [Next >>] of 6

Ceramica

[<< Prev] of 6

Vase cu destinaţie deosebită

Piese de metal şi os "Cu ajutorul focului se obţinea un miracol: schimbarea stării de agregare a materiei, transformarea unor materiale în altele. Lutul modelat devenea ceramică, iar mineralele deveneau metal strălucitor. Focul modifica, schimba şi desigur, înnobila materia, dar prin intermediul meşterului."

Agricultura "Cercetările arheologice şi mai ales cele arheozoologice ca şi cele carpologice au evidenţiat faptul că hrana era variată. Pe baza studierii resturilor descoperite s-a putut stabili că erau consumate cereale, diverse legume dar şi plante sau fructe culese din preajma aşezărilor."

Vânătoarea

Pescuitul

Obiecte de lut

Schimburi şi influenţe "Contactele cu alte civilizaţii rezultă din piesele de "import" descoperite în aşezările gumelniţene."