Cine A Mai Rămas în România

Cine a mai rămas în România... by Florin Popescu

Zugravul Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul îndepărtat al vieţii. Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi. Ideile lui sunt alea din reclama de la bere. Nevoile sunt cele naturale şi în multe dintre ele apare şi un copac, exact ca în cazul câinilor . Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă, care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală. Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc, după primul cerb desenat strâmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine: nora, vecina, vecinul, administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decât acelea cu care a rămas din cartea de română din 1955. Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure: administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară, iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic. La noi lipsesc cu desăvârşire babele din America , alea care se duc voluntare la ONG-uri , sau alea din Franţa, care merg la mitinguri, când nu citesc literatură de stânga . Babele noastre doar votează, manâncă mult, bârfesc pe toată lumea şi circulă gratis cu RATB.

Şoferul manelist E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de negustor de droguri sau combinator de terenuri. Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze ironia. Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii. Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa, în felul ăsta, devine foarte simplă. De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care au rămas în ţară. Când te întrebi de ce primarul Mazăre a pus palmieri la Constanţa , răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul A lucrat cândva în cercetare. Revoluţia l-a prins la planşetă, desenând clădiri urâte, cu speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Când a fost lasăt, a continuat să fie el însuşi, cu program clar : dimineaţa la 8 la serviciu, la 17 acasă, la 20 la a doua sticlă de vin. Înăuntrul lui sunt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa, în lipsa de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti, două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti , cu Radio Vacanţa undeva, în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de aia e deprimat. Speră să vină vremuri mai bune, dar chiar şi când apar la orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mână până în Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o revoluţie la vremea ei.

Bogatul În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor , bogaţii nu plâng. Nu au de ce, nu au când, nu le-a adus aminte secretara. Cei mai mulţi nu ştiu că sunt bogaţi, pentru că nu se mai măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi. Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici psihologul plătit cu 200 euro/oră n-o poate rezolva: sunt bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti. Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decât aici. Când iese din ţară, e doar ostentativ.

Baiatul de club El e, în general, fiul celui de mai sus. Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea de plictiseală. Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mâncare o săptamână şi pâna la două zile fără paparazzi. Ideile lui sunt simple: “Moşule, du-te tu la şcoală, dacă n-ai bani de distracţie!”. Zilele lui sunt numărate: le numără presa de scandal şi poporul odată cu ea, când scoate din frigider brânza, la o salată de roşii tăiate repede, până nu începe Magda la OTV.

Toţi ăştia au rămas în ţară . Restul au plecat , şi nu în concediu. Or mai fi şi altţi, nu ştiu, e treaba institutelor să ne zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva: Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să facem o naţiune!