Che Guevara

Che Guevara

Dr. Ernesto Rafael Guevara de la Serna (n. 14 iunie 1928 – d. 9 octombrie 1967) cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che a fost un revoluţionar de stânga, lider al regimului comunist cubanez şi insurgent sud-american.

S-a născut în Argentina, la 14 iunie 1928, în localitatea Rosario del Fe, ca cel mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii prospere, tatăl fiind Ernesto Guevara Lynch, iar mama Celia, având strămoşi basci, irlandezi şi spanioli. La vârsta de doi ani se îmbolnăveşte de astm bronşic, iar de la vârsta de 3 ani a învăţat şah de la tatăl său şi a

participat chiar la concursuri începând de la vârsta de 12 ani. Mama sa l-a învăţat franceza, pe care o va vorbi în mod curent, fiindu-i utilă mai ales în experienţa africană de mai târziu. Mătuşa sa, de care era foarte apropiat şi care a crescut-o pe mama sa de la moartea prematură a părinţilor acesteia, era comunistă. În timpul adolescenţei, profitând şi de perioadele de repaus provocate de crizele de astm, citeşte din Pablo Neruda, Jack London, Emilio Salgari, Jules Verne, Sigmund Freud şi Bertrand Russell. Arată, de asemenea un mare interes şi pentru fotografie. Cu toate acestea, în 1942, la liceu, joacă rugby în echipa şcolii. Reformat din cauza bolii, se ambiţionează să ajungă doctor. În anul 1948 se înscrie la facultatea de medicină din Buenos Aires. În decembrie 1951 începe o călătorie prin America Latină. În ianuarie 1952 ajunge în Chile, unde descoperă mizeria în care trăiau minerii din nordul ţării. Ajunge în Peru, în Amazonia, în Columbia şi Venezuela. Revine acasă complet schimbat. Descoperise marile inegalităţi din America Latină, tragica viaţă a indienilor, aroganţa militarilor. După ce îşi ia diploma în medicină (12 iunie 1953) pleacă din nou: Bolivia, Peru, Ecuador, Guatemala. La 27 iunie 1954, preşedintele cade victimă unui puci militar. Rămâne în Guatemala până în septembrie 1954, apoi pleacă în Mexic, unde la 26 iunie 1955, îl întâlneşte pe Fidel Castro. În această perioadă e supranumit Che. Devine membru al administraţiei de stânga a preşedintelui Jacobo Arbenz. La 27 iunie 1954, preşedintele cade victimă unui puci militar. Rămâne în Guatemala până în septembrie 1954, apoi pleacă în Mexic, unde la 26 iunie 1955, îl întâlneşte pe Fidel Castro. În această perioadă e supranumit Che. În cadrul antrenamentelor care au precedat debarcarea în Cuba, Che a practicat karate şi alpinism, escaladând vârful Iztaccihuatl, care măsura peste 5.000 de metri. Pentru meritele sale, Castro îi dă lui Guevara gradul de el Comandante, cel mai înalt din cadrul gherilei, şi îi conferă, la 29 de ani, Steaua José Martí, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagră. Această imagine a revoluţionarului cu beretă şi stea va deveni celebră în lumea întreagă, datorită fotografului cubanez Alberto Korda, autorul acesteia. După cucerirea puterii, la 9 ianuarie 1959, primeşte cetăţenia cubaneză, printr-o lege specială. Che Guevara devine în 1959 comandatul închisorii Cabana. Timp de şase luni, între 2 ianuarie şi 12 iunie 1959, au fost executaţi acolo cel puţin 156 de prizonieri, în majoritate politici. Documentele vremii, inclusiv declaraţii confidenţiale făcute de Guevara, sugerează chiar câteva mii de victime. La 26 noiembrie 1959 e numit director al Băncii Centrale a Cubei, iar mai târziu devine ministrul industriilor. A fost activ în reorientarea economiei cubaneze pe modelul centralizat sovietic. Se împrieteneşte cu Jean-Paul Sartre şi cu Simone de Beauvoir, participă în primăvara lui 1960 la un miting de protest împotriva aruncării în aer a unei nave franceze care transporta arme.

Trimis de Castro prin lume, Guevara pledează pentru radicalism total în lupta împotriva imperialismului american. Lansează faimosul îndemn antiamerican: „Să creăm noi Vietnamuri!”. În 24 februarie 1965, la Alger, ţine un discurs care va deranja enorm Moscova. Ţările socialiste sunt atacate violent, pentru că sacrifică lumea a treia pe altarul intereselor lor egoiste. URSS-ul este ţinta principală, iar Castro primeşte reproşuri de la Kremlin. La întoarcerea în Cuba, după discuţii între Castro şi Guevara, Che nu mai apare în public. Pleacă în Africa, în Congo împotriva lui Mobutu. Înainte de a pleca în Congo, îi lasă o scrisoare lui Castro, rugându-l să o dea publicităţii, după moartea sa. Fidel însă dă citire scrisorii la televiziunea cubaneză la 3 octombrie 1965, în timp ce îi stă alături, soţia lui Che, Adelaida March. Aventura din Congo se sfârşeşte dezastruos. În decembrie 1965, părăseşte Africa. Slăbit, cu crize de astm, bolnav de paludism şi dizenterie, se întoarce în Cuba, de unde plănuieşte o nouă aventură, de data aceasta în Bolivia. Aventura în Bolivia se anunţa sinucigaşă. Aici, armata era bine antrenată, iar Partidul Comunist Bolivian nu intenţiona să-l ajute. În noiembrie 1966, Che ajunge în capitala boliviană, după ce a trecut prin Praga, Moscova, Paris. Se îndreaptă spre regiunea forestieră Nancahuazu, pentru a forma o şcoală de gherilă. Lipsit de sprijinul localnicilor, înconjurat de nişte novici, la 8 octombrie 1967, grupul lui Che este capturat. Che Guevara este executat o zi mai târziu, la 9 octombrie 1967.

Capturarea lui Che Guevara (La Higuera, Bolivia - 9 octombrie 1967)

În 1966, Bolivia era guvernată de o dictatură militară condusă de René Barrientos care îl răsturnase de la putere, printr-o lovitură de stat, pe preşedintele ales, Víctor Paz Estenssoro. La cererea lui Fidel Castro, a fost cumpărat un teren într-o regiune montană izolată, Ñancahuazú, de către partidul comunist bolivian. Acest teren era situat într-o zonă geografică foarte îndepărtată de cerinţele lui Che Guevara, acesta acceptând-l pentru a nu mai pierde timp. El ajunge aici la 7 noiembrie 1966 (după ce trecuse, deghizat, prin Praga, Moscova, Paris), dată la care începe şi al său „Jurnal din Bolivia”. Grupul său era constituit din 47 guerrilleros, majoritatea bolivieni, dar şi 16 cubanezi aleşi de Che, plus câţiva peruvieni şi argentinieni. Îşi iau numele de ELN (Ejército de Liberación Nacional

- Armata Naţională de Eliberare), având şi câteva grupuri de sprijin în mediul urban. Guevara credea că va găsi sprijin în rândurile ţăranilor, a minerilor, însă partidul comunist bolivian era, mai degrabă, îndreptat spre Moscova decât spre Havana. Pe lângă aceasta, inflexibilatatea lui Che, care refuză să lase conducerea gherilei comuniştilor locali, îl îndepărtează de la un acord cu Mario Monje [1].(liderul Partidului Comunist Bolivian). Agentul principal în La Paz, Haydee Tamara Bunke Bider, zisă Tania, era, probabil, membră a securităţii est-germane, Stasi, şi chiar agentă a K.G.B-ului; ea ar fi ajutat, intenţionat sau nu, interesele sovietice, punând şi autorităţile boliviene pe urmele lui Che. La 9 martie 1967, câţiva militari în civil, aflaţi la pescuit, îi întâlnesc pe cei din grupul lui Guevara (întâlnire paşnică), însă la 11 martie 2 dezertori din E.L.N. sunt capturaţi, alarmând guvernul bolivian care cere ajutorul S.U.A. La indicaţiile dezertorilor este descoperită tabăra de antrenament şi ascunzătorile cu documente, alimente, fotografii ce servesc la identificarea lui Guevara de către C.I.A. Hotărăsc să abandoneze tabăra de antrenament pentru a scăpa de încercuirea armatei boliviene şi se ia hotărârea de a coopta membri din grupul de sprijin urban: Tania, francezul Régis Debray şi argentinianul Ciro Bustos.

La 23 aprilie forţele lui Che Guevara ies victorioase din primele ciocniri cu armata boliviană, mai puţin experimentată în războiul montan. Grupul pierde, însă, contactul cu Havana, cele 2 transmiţătoare pe care le aveau defectându-se (unii istorici vorbesc chiar de sabotaj), iar unica legătură cu exteriorul rămâne un simplu aparat radio. În ciuda naturii violente a conflictului Che acordă îngrijiri medicale soldaţilor bolivieni capturaţi şi îi eliberează pe cei luaţi prizonieri. Che îşi împarte oamenii în două grupuri, pe 17 aprilie, pentru ai scoate din zona de conflict pe Régis Debray şi Ciro Bustos care nu mai puteau suporta condiţiile de viaţă din gherilă şi care urmau să transmită mesaje în Cuba şi comuniştilor argentinieni. Guevara îl numeşte la comanda celui de-al doilea grup pe Juan Vitalio Acuña Núñez («Vilo»). Cele două grupuri nu mai reuşesc însă să se întâlnească după trei zile la punctul de întâlnire hotărât deoarece grupul lui Vilo a fost nevoit să-şi schimbe traseul din cauza apropierii armatei boliviene. În absenţa unui punct de întâlnire alternativ şi fără mijloace de comunicaţii, cele două grupuri nu se vor mai reîntâlni niciodată. Chiar în această perioadă Guevara scrie „Mesaj popoarelor lumii”, ce va fi citit la reuniunea tricontinentală (Asia, Africa, America Latină) din Cuba şi care conţine cele mai radicale afirmaţii ale sale: el propune un război mondial deschis contra S.U.A., în contradicţie cu „coexistenţa paşnică” dorită de Uniunea Sovietică şi partidele comuniste din America Latină. Che îşi începe documentul cu una din frazele sale cele mai celebre: „să creăm două, trei, nenumărate Vietnamuri, acesta este consemnul”. E.L.N. primeşte o grea lovitură la 20 aprilie, când Régis Debray şi Ciro Bustos sunt capturaţi. ambii sunt torturaţi de armata guvernamentală şi dau informaţii cheie care confirmă prezenţa lui Che în Bolivia. Unele probe indică un acord al lui Régis Debray cu C.I.A. (informaţii contra stopării torturii şi promisiunii unei pedepse mai uşoare); alte probe se referă la Bustos (care era pictor) ca la cel care a făcut desene foarte exacte ale membrilor grupului. Toate acestea au dus la localizarea şi identificarea membrilor grupului lui Che de către forţele

boliviene. Guevara credea că are de-a face doar cu armata boliviană, prost echipată şi antrenată. Totuşi, când guvernul american l-a localizat C.I.A şi Forţele Speciale (incluzând un batalion al United States Army Rangers ce-şi avea baza nu departe de zona în care acţiona gherila) sunt trimise pentru a antrena şi susţine armata boliviană. Numeroase lupte au loc în timpul verii iar la 1 august C.I.A. trimite doi agenţi pentru a accelera capturarea lui Che Guevara; era vorba de doi agenţi amercano cubanezi, Gustavo Villoldo şi Félix Rodríguez (acesta se infiltrase şi în cuba pentru a pregăti atacul eşuat din Golful Porcilor). Pe 31 august coloana lui Vilo Acuña, care o includea şi pe Tania, este prinsă într-o ambuscadă pe când traversa un râu, fiind ucişi cu toţii cu excepţia lui Restituto Cabrera, care reuşeşte momentan să scape (va fi capturat şi executat pe 4 septembrie). Ultimul contact cu partea urbană a E.L.N. este oprit la 15 septembrie, atunci când, în mod inexplicabil, ultimul membru al serviciilor secrete cubaneze a fost rechemat în ţară de către şeful său, Manuel Pineiro, pro-sovietic şi opozant al lui Che Guevara. Contrar la ceea ce s-a întâmplat în Congo nu a fost făcută nicio tentativă de ajutor din partea Cubei pentru a-i ajuta pe Che şi oamenii săi. Izolată, epuizată fizic, lipsită de apă potabilă, coloana lui Che este la capătul puterilor iar uneori trebuie să-şi transporte şeful care avea crize teribile de astm. În ciuda tuturor dificultăţilor, Guevara are mereu aceeaşi voinţă şi îşi împinge oamenii înainte, ca în cazul trecerii unei prăpăstii pe care toţi o considerau imposibil de trecut, pe când Guevara o face, în ciuda condiţii sale fizice precare: "Imbecilule, nimic nu este imposibil în această viaţă, totul este posibil, imposibilităţile şi le creează omul singur şi tot el trebuie să le depăşească"! Grupul îşi vede tăiată retragerea spre Rio Grande, ceea ce îl obligă să urce din nou spre munţi, spre un mic sat, La Higuera , unde avangarda este şi ea prisă într-o ambuscadă şi pierde 3 oameni, pe 26 septembrie; ceilalţi 17 supravieţuitori reuşesc să scape şi încep să coboare spre Rio Grande.

Forţele speciale boliviene află de la un informator locul unde se află cantonaţi luptătorii şi mai mult de 1800 soldaţi sosesc în La Higuera. La 8 octombrie sunt încercuiţi în zona râpei Quebrada del Yuro şi Guevara ordonă ca grupul să se despartă în două, unul cu bolnavi fiind trimis mai în spate, iar Che, cu ceilalţi rămaşi, rămâne să ţină piept trupelor boliviene. După trei ore de lupte Che este capturat împreună cu Simón Cuba Sarabia. Che s-a predat după ce a fost rănit la picior iar puşca deteriorată de un glonţ. Conform soldaţilor bolivieni el ar fi strigat: "Nu mai trageţi! Sunt Che Guevara şi valorez mai mult viu decât mort." Această declaraţie este în totală contradicţie cu comportamentul (pe care îl voia exemplar) lui Che din timpul gherilei din Cuba dar ar putea fi explicat prin faptul că era într-o situaţie fără ieşire. O altă versiune a capturării spune că ar fi murmurat, pur şi simplu: "eu sunt Che Guevara". Grupul de guerrilleros este înfrânt şi dispersat: trei oameni au murit, unul este grav rănit iar ceilalţi sunt capturaţi sau ucişi, de către armată, în zilele următoare. Doar cinci dintre luptători reuşesc să ajungă la frontera cu Chile , de unde sunt preluaţi şi evacuaţi de senatorul Salvador Allende (viitorul preşedinte al statului Chile, mort în timpul unei lovituri de stat din 1973). Conform lui Harry Villegas ("Pombo"), unul dintre supravieţuitori, dacă Guevara ar fi ales să meargă cu grupul lor ar fi supravieţuit şi el. Cei doi prizonieri sunt duşi într-o şcoală abandonată. La 9 octombrie guvernul bolivian anunţă moartea lui Che Guevara în luptă. În acelaşi timp soseşte în La Higuera colonelul Joaquín Zenteno Anaya şi agentul C.I.A. Félix Rodríguez. La ora 13 preşedintele Barrientos dă ordinul de execuţie al luptătorilor. Chiar dacă nu şi-a justificat niciodată decizia, colaboratorii lui Barrientos cred că îi era teamă de un proces public ce ar fi atras atenţia internaţională asupra Boliviei, cum s-a întâmplat în cazul lui Régis Debray; el nu voia, de asemenea, ca Che să fie condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, apoi eliberat, ca în cazul lui Fidel Castro. Există numeroase versiuni asupra gradului de implicare şi de influenţare a S.U.A. şi C.I.A. în acestă decizie. Preşedintele Barrientos a avut o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite chiar înaintea execuţiei lui Che. Pe de o parte, documente ale agenţiei, declasificate în timpul lui Bill Clinton, arată că C.I.A. nu ar fi dorit ca aventura lui Che în Bolivia să se termine prin moartea sa iar, pe de altă parte, alte surse indică că C.I.A. ar fi făcut presiuni ca Che să fie executat. Cert este că C.I.A. a fost prezentă în momentul morţii lui Che Guevara. Există mai multe versiuni şi în ceea ce privşte persoana care a dat propriu-zis ordinul de execuţie: unele surse îl indică pe agentul Rodriguez, care ar fi primit ordin de la colonelul Zenteno; alte surse îl indică pe căpitanul Gary Prado Salmon, şeful rangerilor bolivieni. Se pare că Rodriguez i-a dat ordinul de execuţie sergentului bolivian Mario Terán, cu precizarea de a nu-l desfigura iar rănile provocate să pară fi făcute în timpul unei lupte. După alte surse Mario Terran ar fi fost ales prin tragere la sorţi, în cadrul trupelor boliviene, fiindcă ar fi existat o ceartă în privinţa celui care ar fi avut "privilegiul" de a-l ucide pe Che. După versiunea lui Rodriguez, el l-ar fi anunţat pe Che despre iminenta execuţie, acesta i-ar fi încredinţat un mesaj pentru soţia sa, cei doi sar fi îmbrăţişat, iar Rodriguez ar fi părăsit şcoala. Această versiune este contestată de şeful foţelor speciale boliviene, căpitanul Gary Prado, care spune că Rodriguez l-ar fi ameninţat pe Che iar acesta l-ar fi scuipat, spunându-i că e un trădător.

Mai multe persoane l-au putut vizita pe Che, printre care învăţătoarea din sat, care i-a adus mâncare şi care îşi aminteşte următorul dialog: "-De ce cu inteligenţa şi fizicul dumneavoastră, familia şi responabilităţile pe care le aveaţi, v-aţi pus într-o asemenea situaţie? -Pentru idealurile mele." Cu puţin timp înaintea lui Che sunt executaţi Simeón Cuba şi Juan Pablo Chang. În 1977 revista Paris Match a publicat un interviu cu Mario Terán despre ultimele clipe ale lui Che Guevara. "Când am intrat Che era aşezat pe o bancă. Când m-a văzut m-a întrebat: "Aţi venit să mă ucideţi?". M-am simţit intimidat şi am lăsat capul în jos, fără să răspund. Atunci m-a întrebat: "Ce-au spus ceilalţi?" I-am răspuns că nu au zis nimic iar el mi-a replicat: "Erau viteji." Nu îndrăzneam să trag. În acel moment vedeam un Che mare, foarte mare, enorm. Ochii îi scânteiau intens. M-am gândit că îmi va lua puşca cu o mişcare rapidă. El, însă, mi-a spus: "Fii liniştit şi ţinteşte bine! Vei ucide un om!". Atunci m-am retras către uşă , am închis ochii şi am tras o primă rafală. Che, cu picioarele zdrobite, a căzut la pământ, zvârcolind-se şi pierzând mult sânge. Mi-am venit în fire şi am tras o a doua rafală care la lovit în braţ, în umăr şi în inimă. Era, în sfârşit, mort."

Che Guevara după execuţie. Corpul său şi cele ale celorlalţi luptători au fost luate de armata boliviană şi duse, cu ajutorul ofiţerilor americani şi agenţilor C.I.A., cu elicopterul în orăşelul Vallegrande, unde au fost expuse pentru mass-media, în spitalul local. Sute de persoane, soldaţi, civili şi curioşi au venit să vadă corpurile. Călugăriţele din spital şi din oraş au remarcat asemănarea frapantă cu Isus şi i-au tăiat şuviţe din păr pentru a le păstra ca talismane.

Monumentul de la Santa Clara, Cuba După amputarea mâinilor de către un medic militar, pentru a autentifica corpul şi a păstra o probă a morţii sale, oficialii bolivieni l-au îngropat într-un loc secret. După execuţie, militarii bolivieni şi Félix Rodríguez şi-au împărţit lucrurile lui Che, incluzând cele două ceasuri (printre care un Rolex încredinţat lui Che de un camarad muribund) şi jurnalul Lui Che Guevara în Bolivia. Astăzi o parte din lucrurile sale (prinre care lanterna sa) sunt expuse la sediul C.I.A. La 15 octombrie Castro recunoaşte moartea lui Guevara şi proclamă trei zile de doliu naţional. Moartea sa a fost percepută, în acel moment, ca o grea lovitură pentru mişcările revoluţionare sud-americane şi pentru lumea a treia. În 1997, rămăşiţele lui Che şi ale altor câţiva camarazi sunt exhumate şi identificate cu ajutorul probelor A.D.N., de către o echipă de medici legişti cubanezi, apoi transferate în Cuba. El a fost înmormântat cu funeralii de erou naţional, împreună cu şase dintre camarazii săi de arme din Bolivia, în mausoleul din Santa Clara (oraşul pe care îl cucerise în timpul revoluţiei din Cuba). În Guatemala o cunoaşte pe Hilda Gadea, prima soţie. În Cuba, Pe 2 iunie 1959 o ia de nevastă pe Aleida March, după ce, la 22 mai 1959 divorţase de Hilda, cu care avea o fetiţă, Heldita. Cu cea de-a doua soţie are 4 copii: Aleidita, Camilo, Celia şi Klaus.