Capitolul 6

Capitolul VI. Am fugit repede sa vad ce s-a intimplat. Intr-un fel, ma simteam vinovata. Singe, mult singe. M-am speriat ingrozitor. Robert statea jos, intins, dar inca respira. O, doamne multumesc. M-am aplecat repede si i-am verificat pulsul. Era normal. Robert, ma auzi? Robert? – Te-ai speriat? – Nu o face pe viteazul. Te-ai ranit. Doamne, ma mir ca mai traiesti la cit singe e pe jos. A zimbit. – Stai sa chem o ambulanta. Am luat repede telefonul si am format numarul. Ma simteam disperata. – Stai, nu chema pe nimeni! – Pai , de ce? – Nu, nu vreau sa ma vada nimeni, voi aparea in presa si stii tu… Doamne, cum de nu mi-am dat seama. Aveam o vedeta linga mine. – Dar atunci ce fac, te las sa mori singur pe strada? Sau poate mergem la mine sa-ti acord macar primul ajutor. Ce spun? Nici nu stiam sa acord primul ajutor! Am sperat sa nu accepte ca sa nu ma fac de ris. – Sint de acord. Dar a acceptat. Si inca cu un zimbet care nu-mi prea inspira inocenta. In fine…Am parcat motocicleta intr-o parte nu prea vizibila, ca sa nu dea singele de banuit. Stiu, sunt o fata responsabila. L-am ajutat sa se ridice si am plecat spre casa. A cazut de vreo trei ori pina sa ajungem acasa, dar a era bine. Cind ajungem la usa, eu disperata sa-mi gasesc cheile, iar el disperat sa intre mai repede in casa. Am stat vreo 15 minute pina am gasit nenorocitele de chei, in acest timp, Rob reusind sa-si stoarca toti nervii. In sfarsit, in casa. Rob s-a tirit pina la prima canapea, si s-a relaxat. Eu stateam in –

bucatarie si ma gindeam cum naiba sa-i acord primul ajutor. Cind il aud pe Rob: – Aaa, aaa, cum te numesti? Ce i-a venit? – Vanessa… Water. – Water??? Ciudat nume. – Stiu. Dar prietenii imi spun Nessie. – Nessie??? Ca lui Renesmee! Dar iubitul cu iti spune? Iubitul? Suna ca o interogare? – Vanessa. – Deci ai iubit. S-a intristat. – Nu am, am vrut sa-ti vad reactia.  A zimbit satisfacut. Tot in bucatarie ma aflam, dar mi-a venit o idee. Nu aveam gheata, dar aveam o bucata de carne inghetata. Deci il voi minti ca stiu ce fac. – Da-mi voie sa vad ce rani ai! Avea o rana mare la brat, si o zgiriitura mica pe frunte. Am inceput cu bratul. S-a speriat cind a vazut bucata aia mare de carne peste rana lui. – Esti sigura ce faci? – Da! Am raspuns convingatoare. S-a linistit. I-am curatat rana si am racit-o un pic cu carnea. Am ramas surprinsa cind vedeam ca chiar trece. Aveam talent de medic. Rob admira salonul, cind a dat peste colectia mea de pantofi? – Vinzi pantofi? – Nu, sunt toti ai mei. – Ce? Si cite perechi sunt? – Cam 450. – O, doamne. Si eu credeam ca eu sunt ciudat ca am 50 de tricouri. – Vrei sa spui ca sunt ciudata? – Ciudata in sensul bun! In sensul bun? Nu stiam ca exista si ciudati in sensul bun! – Bine, fie!

Am terminat cu rana de la brat si urma aia de pe frunte. Dar aici era mai dificil. Trebuia sa fiu aproape de fata lui si nu stiu daca voi rezista. M-am straduit sa termin cit de repede pot, dar Rob se uita prea insistent la mine. – Ce e? – Esti atit de frumoasa. Am ramas socata si l-am lovit cu carnea aia pe rana fara sa vreau. – Auch! – Scuze. Acum se uita si mai insistent. Nu stiam ce sa fac! Am inceput sa vorbesc vorbesc de cariera si cit de minunat e sa fii vedeta cind i-am simtit buzele moi peste ale mele. Era prea romantic ca sa fie adevarat. M-am lasat dusa de val si am scapat carnea peste picior lui. N-a reactionat in niciun fel. Doamne, ce bine saruta, acum simt ca m-am indragostit! Dar vedeam ca el vrea ceva mai mult de atit. – Rob, opreste-te, nu e bine ce facem! – Pai, de ce? – De o seara ne cunoastem. Acum doua minute nici nu stiai cum ma numesc. Si mai spunea ca e timid! – Bine. A rasuflat dezamagit!