Cantec De Luna Noua

Cantec de luna noua Nichita Stanescu

Incet, sub pasii ceasului venit, se sterge, sur, noptirea-albastra ...si tot mai e ceva neimplinit si singur, in iubirea noastra... Poate ca doina asta veche tacerile le cerne rand pe rand, de iti rasuna in ureche pe dupa ceturi luna lunecand Nelinisti vechi, si glasul lor hoinar spre nestiut incet ne mana Ne-oprim o clipa... apoi mergem iar prin ceata uda, mana-n mana si ca ca de

vazul tau pe piept imi suie un paianjen beat. Si nu imi spui mi s-a prins surasu-ti amarui buze, fata amaruie

Chemarile ne scutura in san durut zornaitoarea salba... ........................... Si de-as fi fost copac batran, batran, tu ai fi fost o frunza alba sau poate inserarea. 10-1-1956