Caiet De Regie Os Sete Gatinhos.docx

Caiet de regie Fecioara de sticlă -adaptare după “Os sete Gatinhos”de Nelson Rodrigues -sau o poveste braziliană despre familia tradițională-

Spectacol de licență Actorie/Păpuși/Marionete -spectacol actorieprofesor actorie-coordonator de proiect: Călin Chirilă profesor coordonator regie: Ion Mircioagă asistent: Florin Caracala Simona-Ionelia Țăruș

Cine a fost Nelson Rodrigues? Unul dintre cei mai importanți autori dramatici brazilieni, Nelson Rodrigues a trait între 1912 și 1980, reușind să scrie de-a lungul vieții 17 piese și 9 nuvele, pe lângă zeci de proze scurte. Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără: “Toda Nudez Sera Castigada”, “Dorotela”, “Beijo no Asfalto”, toate considerate opere clasice ale scenei braziliene. După spusele criticului Sábato Magaldi, piesele lui Nelson Rodrigues pot fi împărțite în trei categorii: psihologice, mitice și carioca tragedies (tragedie specifică scenei din Rio). E recunoscut pentru limbajul colocvial folosit în opera sa dramatică și apreciat pentru profunzimea cu care tratează subiectele și psihologia personajelor.

De ce el? Nelson Rodrigues nu a fost montat niciodată pe scena teatrului românesc, cel puțin nu din informațiile pe care am reușit să le găsesc. Nu e încă tradus în română ori în engleză, așa că m-am bucurat mult atunci când am reușit să fac rost de unul dintre textele sale, cu atât mai mult cu cât atmosfera specifică Braziliei mi se pare fascinantă, iar temele abordate de autor sunt actuale, sărăcia, prostituția și discuțiile despre moralitate urmând să ne preocupe, cu siguranță, mult timp de-acum înainte.

De ce Os sete gatinhos? Descrisă de autor drept “o comedie divină“, Os sete gatinhos (The seven kittens) intențonează să arate că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par. Scrisă în cheia realismului psihologic, cu influențe din realismul magic, piesa reușește să atragă atenția printr-o atmosferă puternică și prin limbajul colocvial. Ceea ce m-a determinat să o aleg, totuși, au fost temele propuse. Teme precum, sacrificiul, sărăcia, iluzia ieșirii din mizerie printr-un ideal.

De unde Fecioara de sticlă? Fecioara de sticlă este titlul pe care l-a primit textul în urma modificărilor numeroase și destul de importante pe care le-am făcut. Textul, cu un substrat profund tragic, pune accentul pe jocul dintre aparență și esență. La final totul se dovedește a fi cu totul altceva decât puteai crede la început. Este o temă interesantă, însă, intenția mea a fost aceea de-a ridica miza spectacolului printr-o montare care să pună accentul pe esența tragică a unor personaje care devin pe rând călăi și victime fără nici cea mai mică intenție. Într-un mediu aproape intoxicat de muzică și culoare, indivizii se sufocă, se dezintegrează moral și fizic, resimțind profund lipsa iubirii. Pentru a veni în sprijinul argumentării alegerii acestui text, dar și a transformării lui, aș putea oferi o definiție mai mult sau mai puțin personală a termenului de familie. Familia Noronha fiind, totuși, elementul central al piesei. În DEX, familia este: „FAMÍLIE, familii, s. f. 1. Formă socială de bază, realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe descendenții acestora (copiii necăsătoriți).” În același timp, pentru mine familia reprezintă mediul în care te simți iubit, respectat și în siguranță. Iar aici avem prima contradicție, pe care o analizez cu ajutorul acestui spectacol. Deși îndeplinește definiția social acceptată, familia Noronha nu reprezintă nici pe departe un mediu în care te-ai putea simți vreodată iubit, respectat ori în siguranță. Cu patru din cele cinci fiice prostituate, cu un tată abuziv și o mamă frustrată sexual aproape că mă tem să mă gândesc la un astfel de “cămin”. Cu toate astea, relațiile profund disfuncționale, care traumatizează în mod ireversibil un număr incredibil de mare de oameni, își au rădăcinile de cele mai multe ori chiar în sânul cald al familiei. Și-atunci cred că e important să vorbim despre asta. În orice limbă și în orice cultură oamenii suferă, iar teatrul nu poate schimba cu adevărat asta. Probabil că stând confortabil într-un fotoliu și privind o dramă nu vindecăm lumea, dar...Există ceva mai puternic în acest text. Ceva care nu știu dacă vindecă, dar sunt sigură că poate ridica întrebări. Atunci când patru surori care-și vând trupul de ani de zile, silindu-se să treacă prin iad de fiecare dată, reprezintă singura șansă a surorii mai mici, cum pui problema?

Iar atunci când sora mai mică devine sigura șansă ca o întreagă familie să iasă din mizerie, deși e supusă unei presiuni inumane, cine e de vină pentru tragediile care au loc? Montând textul ăsta, chiar într-o variantă modificată, nu rezolvăm cu siguranță criza prostituatelor din Brazilia, dar vorbim despre lumea spre care nu ne întoarcem atât de des. Lumea mizeră, mică, needucată, care produce indivizi ratați disfuncționali, handicapați emoțional, cei pe care în general îi aruncăm la coada societății. Lumea pe care dăm vina. Pur și simplu. Și nu, oamenii ăștia nu sunt specifici Braziliei. Sunt copiii pe care-i văd în Iași, ori la mine acasă în Brăila. Sunt prieteni, colegi, oameni cu care te întâlnești pe stradă. Care par fericiți, dar care suferă poate fără să conștientizeze. Cei pe care nici Dumnezeu n-ar mai putea să-i repare. Structura psihologică duală a fiecărui personaj duce la un fir narativ atât de complex încât n-ai cum să te plictisești lucrând la acest spectacol. Acesta-i motivul pentru care-am ales textul. Cred că e important. Bineînțeles, multe modificări au apărut și în urma scopului inițial al montării. Un spectacol de licență pentru zece studenți, dintre care șapte fete și trei băieți. Iar în acest context foarte multe lucruri se schimbă.

Temele piesei Temele principale sunt: iluzia- tratată aici ca o cauză a disfuncționalității individului, dezintegrarea atât morală, cât și spirituală, fizică a individului din cauza lipsei de iubire, incapacitatea de-a iubi și de-a comunica, sacrificiul în numele unui ideal, (sacrificiul pentru un scop ratat).

Scenografie -unde?-

Acțiunea piesei se petrece în întregime într-o favelă din Brazilia, din Rio de Janeiro, mai exact. În casa familiei Noronha și în preajma acesteia. Scenografic vorbind, scena va fi împărțită în două spații din casa familiei Noronha. Bucătăria și dormitorul fetelor. Dezordonate și sărăcăcioase, ambele spații poartă amprenta sărăciei. Culorile încep să-i agaseze pe indivizii sufocați de mizerie. Altarul tatălui pare mai degrabă aducător de blesteme decât de iubire, iar jucariile stricate din camera fetelor sunt umbre ale unei copilării care s-a terminat atât de repede, încât abia dac-au avut timp s-o guste. Suprafața din fața scenei va fi și ea folosită. Favela. Acasă. Locul nesiguranței în care te topești. La fel de mizeră ca pe dinăuntru, strada, poate fi tratată ca un simbol al evadării ratate. Personajele intră și ies nereușind să-și găsească locul și nu înțeleg ce spațiu le provoacă mai multă anxietate și furie. Strada e sub scenă, sub casă, asemenea străduțelor care coboară sub un nivel decent de trai.

-când?Vara. Ceea ce-i puțin confuz, pentru că în Brazilia vară e în noiembrie, atunci când temperaturile ating ușor 38 de grade. O lume cu susul în jos, care deși din afară ni se pare străină, ne e atât de cunoscută pe interior.

-univers sonorÎn contrast evident cu întâmplările, apare muzica, aproape tot timpul vesele, aproape tot timpul folosită ca încercare ratată a evadării. Personajele cântă și dansează pentru a uita cine sunt.

Personajele

DISTRIBUȚIE: NORONHA Cosmin Tănasă DONNA ARACY Georgiana Cincu AURORA Teodora Burdujan DEBORA Renata Voloșcu ARLETE Ștefana Niță HILDA Oana-Marilena Asofiei SILENE Ioana Apetrei DOAMNA PORTELA Adelina Cojocariu DOCTOR BORDALO Andrei Butnariu

noronha

Capul unei familii profund disfuncționale, Noronha se dovedește a fi un individ confuz, prins între spiritualitate și brutalitate. Tatăl celor cinci fete,

soțul Donnei Aracy și bărbatul care spală toaletele primăriei, actantul principal masculin se luptă constant cu proprii demoni, pe care însă nu reușește să-i identifice vreodată. Personaj complex, antierou și luptător disperat în numele unui Dumnezeu pe care nu reușește ,totuși, să-l cunoască. Noronha nu e un om rău. Brutalitatea vine mai degrabă din educația precară primită în favelă, acest context plin de violență fiind, de fapt, singurul pe care-l cunoaște. Tatăl de familie reușește, cu toate astea, să indentifice o sursă de lumină. Silene, fiica cea mai mică, singura ființă pură, complet diferită pe care-o cunoaște devine destul de repede scopul său în viață. Dacă Silene iese din mizerie, ceva din familia lor, ceva din el nu e pierdut. Asemanarea copilei, cu ochii mari și ușor bâlbâită, cu fecioara de sticlă din biserica la care se roagă, se transformă în laitmotivul piesei. Ajungând să-și vândă cele patru fiice mai mari pentru șansa mezinei, Noronha devine un personaj tulburător, complex și dacă privești în profunzime, greu de judecat. Întrebarea pe care acest personaj o ridică prin evoluția sa pe întreg parcursul textului e- În ce măsură e scuzabil comportamentul unui om care în numele unui ideal găsit din disperare e capabil să sacrifice absolut tot ce întâlnește în jur? Cu maturitate și un calm aparent, Cosmin Tănasă intuiește caracterul complex al lui Noronha. Nu ratează nici latura mistică a acestuia, ajutând personajul deseori să cadă în mod realist în momentele spirituale.

donna aracy La fel ca toate celelalte personaje ale operei, Donna Aracy își trăiește propria criză existențială. Cu un comportament care are la bază în primul rând profunde frustrări sexuale, mama celor cinci fete își găsește evadarea în alcool și-n micul ritual din baie respectat cu sfințenie. Un alt personaj ajuns la disperare. Lovită și jignită de soț cu regularitate, izolată de lumea din afară, Donna Aracy se simte deseori ca un papagal în colivie. Își privește aproape cu gelozie fiicele prostituate pe care se simte incapabilă să le protejeze și-și exprimă toată vulgaritatea prin desenele obsene din baie. Un

personaj complex oscilând constant între supunere și revoltă, chiar dacă mai mult de natură interioară. Georgiana își asumă rolul cu maturitatea necesară, crezând în drama femeii, a mamei, ajutând-o astfel pe aceasta să-și spună povestea.

aurora În mod aproape paradoxal, cea mai mare dintre surorile prostituate, e încă mult prea mică pentru viața pe care o trăiește. La 21 de ani, Aurora se dovedește a fi cea mai matură și mai grijulie dintre surori. Dedicată în întregime surorii mai mici, tânăra suferă totuși în mod evident din cauza lipsei de afecțiune. Găsește în Bibelot marea iubire ratată. Cu stări schimbătoare, până la bipolaritate, după cum și ea recunoaște “mă sucesc repede”, Aurora e cea mai activă dintre surori. Pe parcursul piesei trece printr-o gamă atât de largă de emoții, încât prin simpla ei prezență captează toată atenția. Cred că Teodora Burdujan are resursele actoricești necesare să-și asume acest rol. Tratându-și personajul cu multă înțelegere și căldură, Teo devine în timpul lecturilor o Aurora rece, dar vulnerabilă, intuind perfect spiritul neliniștit al surorii mai mari din favelă. debora

E fascinant cât de simpli pot fi oamenii, chiar și în cele mai puternice crize ale existenței lor. Debora, deși nu e sora mai mare, pare cea mai obișnuită cu rolul ei în familie și în societate. Ea pare aducătoare de vești a familiei. N-o mai terorizează nimic și își acceptă trecutul cu remarca “sunt o ghinionistă”, de parcă asta i-ar scuza condiția. Cu toate astea, Debora suferă la fel

de mult ca celelalte surori și poate tocmai pentru că nu o arată, în afara momentului în care explodează, e atât de impresionanță povestea ei. Renata, cu discursul ei natural surprinde foarte bine aparenta resemnare a Deborei, dar și răbufnirile sale sufletești. arlete

Capra neagră a familiei. A unei familii mult mai întunecate decât ea. Vulcanică și îndrăzneață, Arlete nu se teme în niciunul dintre momentele piesei să le spună adevărul verde în fața tuturor celor care o supără. Tratându-și bisesxualitatea ca pe o formă de vindecare, ca pe un refugiu, tânăra își apără poziția și-și cere drepturile, aflată tutuși sub teroarea unui tată abuziv și-a unei condiții precare. Ștefana își abordează rolul cu atât de multă încredere și energie încât uneori nu-ți dai seama dacă se ceartă sau colaborează cu Arlete. Personajul ei capătă nunațe comice, care ascund subtil aceeași esență tragică.

hilda

Hilda e poate încă mult prea tânără să înțeleagă ce i se întâmplă. La 17 ani, nu cu mult mai mare decât mezina, hipersensibilitatea fetei e una dintre cele mai pregnante caracteristici. O caracteristică valorificată atât de mult, încât e dusă până la supranatural. Hilda devine astfel legătura directă a familiei cu lumea celor disparuți. Oana-Marilena Asofiei tratează cu seriozitate rolul și cu adevăr. Expresia de copil ajută mult la conturarea personajului.

silene

O adevărată Lolita bâlbâită cu origini braziliene. Fecioara din sticlă prea subțire, care în timp record reușește să distrugă iluzia care-i ține în picioare familia. Motivul evident al dezechilibrului, Silene e totuși un copil pe care s-a pus presiunea întregului univers al celor pe care-i iubește. Fără ca măcar să știe, familia ei se sacrifică în numele unui ideal pe care ea nu-l înțelege. Puritatea nu mai e pentru Silene o calitate, cât o povară. Ioana Apetrei dispune de o sensibilitate specială, lucru care o ajută foarte mult în conturarea personajului. Cei 14 ani ai lui Silene devin credibili prin jocul tinerei viitoare actrițe.

doamna portela

Personajul care prin educație reușește să iasă din contextul piesei, punându-se totuși în pericol în acest mod. Directoarea de la școala lui Silene, ajunge la familia fetei cu o veste pe care pare că nu e îndreptățită s-o aducă. Cu aroganța educației sale superioare, doamna Portela devine ușor de antipatizat, cel puțin până în momentul în care e atacată de lumea crudă în care se află. Cu ajutorul sincerității, dar mai ales al înălțimii sale nu neaparat mari, Adelina poate face un rol credibil și în același timp foarte puternic.

doctorul bordalo

Doctorul Bordalo reprezintă poate, cel mai puternic contrast dintre bine și rău din întreaga piesă. Bărbatul, simbol al empatiei și-al bunătății ajunge în situația de-a viola o copilă sub presiunea tatălui. Deși e inadmisibil ce a făcut, mai grav de atât e faptul că în străfundul ființei sale bărbatul s-a bucurat. Poate tocmai această bucurie a dus la vina atât de puternică, vina care l-a îndemnat să-și pună capăt zilelor. Rațiunea lui Andrei îl ajută în mod clar să aducă pe scenă un Bordalo plin de sens, în același timp calculat și emotiv.

bibelot

Prins între copil și bărbat, Bibelot pare să fi învățat de pe stradă regulile jocului. Cu o soție pe moarte și o funcție pierdută, tânărul bărbat reușește să le cucerească pe cele două surori, extreme ale familiei Noronha. Mezina cea pură și sora cea mare care ar da orice s-o protejeze. Cu un caracter puternic și întotdeauna sigur pe el, Bibelot e un personaj captivant, cu o dramă puternică,

dramă care-i schimbă în profunzime structura psihologică. Pavel are datele necesare pentru acest rol, reușind să intuiască stările sufletești ale lui Bibelot.

Trecere prin situațiile scenice -sau momentul în care existența intră în criză-

Act I Scena 1- „Întâlnirea Aurorei cu Bibelot” Aurora se întâlnește cu Bibelot în stația de autobuz. Tot acolo făcuseră cunoștință cu o zi înainte. Foarte sigur pe sine, băiatul care poartă doar alb, îi propune Aurorei să-l însoțească în apartamentul prietenului său, apartament aflat în apropiere. Scena are ca punct culminant povestea Aurorei despre ea și surorile sale care se prostituează pentru a-și ajuta sora mai mică. În final, fata acceptă să meargă cu Bibelot. Scena 2 – „Ce-i cu mizeriile astea în casa mea” Debora ajunge acasă șocată de suma enormă pe care-o primește aparent fără motiv. În timp ce-i povestește întâmplarea mamei sale, tatăl se întoarce de la serviciu. Găsind în baie desene și cuvinte obscene scrise pe pereți, tatăl declanșează un scandal monstru, în timpul căruia își lovește soția și fiica, Arlete.

Act II Scena 3 –„ Silene a fost exmatriculată” Apariția bruscă a lui Silene însoțită de directoare provoacă panică în rândul familiei. Scena e marcată de momentul în care directoarea internatului la care e înscrisă mezina, e atacată de membrii familiei, pentru a apăra onoarea lui Silene. Scena 4 – „Sarcina” Doctorul Bordalo dă familiei vestea că Silene e însărcinată. Scena 5 – „Mărturisiri” Are loc o criză în casa familiei lui Silene. Atât surorile mai mari cât și tatăl aduc în scenă diferite manifestări ale disperării, în momentul în care află că sacrificiul lor a fost în zadar. Scena 6 –„ Păcatul doctorului Bordalo” Sub amenințarea tatălui, Bordalo o violează pe Silene. Scena 7 – „Monologul Deborei” Debora, găsind un moment să iasă din casă în timpul discuției, își descarcă toată furia prin monologul spus pe străzile favelei. Act III Scena 8 – „Spiritism” Printr-un moment de spiritism, familia încearcă să afle cine le-a dezonorat fecioara. Scena 9 – „Sinuciderea doctorului Bordalo” Debora se întoarce acasă cu vestea sinuciderii doctorului Bordalo, în urma celor întâmplate. Scena 10 – „Despre băiatul îmbrăcat ca un virgin- tatăl copilului” Aurora și Silene au o discuție, din care sora mai mare află că tatăl copilului lui Silene e iubitul ei. Scena 11 – „Lăsați-mă pe mine să rezolv asta”

Sora cea mare îi oferă o ultimă șansă iubitului ei, care-o dezamăgește profund și de ata aceasta. Scena 12 – „Spune-mi, mă iubești?” Aurora hotărăște să-l ucidă pe Bibelot Scena 13 – „El e- moartea lui Bibelot” Noronha îl ucide pe Bibelot. Scena 14 – „Uciderea tatălui-Noronha” Fetele realizează că blestemul familiei este, de fapt, tatăl lor, ucigându-l.

-the end-