Bumbac D- Articol Video Conferinta.docx

OPERAȚIUNILE DE FORFETARE: ESENȚĂ, ROL, PARTICULARITĂȚI Daniela BUMBAC Universitatea de Stat din Moldova La ora actuală, forfetarea reprezintă una dintre modalitățile alternative de finanțare pe termen mediu și lung, practicată la scară largă în țarile dezvoltate , în deosebi de către companiile mari sau marele corporații internaționale. Inițial primele operațiuni au fost practicate în Elveția, fiind ulterior dezvoltate și în alte state europene, la fel precum și SUA și China. Prezentînd anumite avantaje ale finanțării în special pentru operațiunile de export- import, obiect al forfetării îl pot constitui utilaje, echipamente, tehnica de calcul, materii prime și materiale. Cuvinte – cheie: forfetare, scontare, taxa de forfetare, comision de angajament, comision de opțiune, scrisoare de garanție FORFETING: ESSENCE, ROLE, PARTICULARITIES Currently, forfeting is one of the medium- and long-term alternative financing methods widely practiced in developed countries, particularly by large companies or the large international corporations. Initially, the first operations were practiced in Switzerland, and later developed in other European countries, just like the US and China. The subject of forfeting financing can be machinery, equipment, computing, raw materials and materials. Key words: forfeting, discounting, forfeiting fee, commitment fee, commission option, letter of guarantee Introducere Operațiunile de forfetarea au luat amploare în perioada anilor 1950-1960, ca urmare a creșterii solicitărilor importatorilor pentru perioade de credit tot mai mari, necesare asigurării resurselor financiare pentru efecturea plății valorilor semnificative ale bunurilor sau serviciilor achiziționate. Creșterea cererii imporatorilor de bunuri și servicii de a-și mobiliza resursele financiare plasate în exporturile efectuate, scadente la termene din ce în ce mai mari. La începutul anilor 1990 ,,operațiunile de forfetare au cunoscut o creștere semnificativă ca urmare a deschiderii de noi piețe în Europa Centrală și de Est, unde se găsesc suficienți cumpărători de bunuri și servicii, dar insufuciente resurse financiare pentru achiziționarea lor. Primele operațiuni de forfetare au fost inițiate în Elveția. În prezent fiind desfășurate aproape în toate centrele financiare ale lumii. Londra reprezintă astăzi cel mai importatnt centru din punct de vedere al valorilor și volumului operațiunilor de forfetare. La început operațiunile de forfetare erau dezvoltate doar de instituții financiare specializate, mai tîrziu practica acestor operațiuni a fost preluată de și dezvoltată de către băncile comerciale. În formă clasică, operațiunea de forfetare este o tehnică de finanțare în faza de postlivrare de bunuri sau serviici la export. Acest tip de operațiune a cunoscut o diversificare tot mai largă, ea fiind utilizată în prezent în forme noi, care combină tehnici de finnațare în faza de prelivrare cu tehnici de finanțare în faza de postlivrare la export. 1

Rezultate și discuții Forfetarea se definește ca fiind procesul de vînzare-cumpărare, fără recurs asupra oricărui deținător anterior, a unor creanțe scadente la termen, ca rezultat al livrării de bunuri sau prestării de servicii. Fiind vorba de operațiune de vînzare-cumpărare fără recurs, toate riscurile legate de încasarea creanței, scadente la termen, trec de la vînzător la cumpărătorul creanței. Termenul de forfetarea provine de la francezul a forfait și înseamnă renunțarea la anumite drepturi. Aceasta fiind caracteristica esențoală a operațiunii de forfetare, renunțarea de către cumpărător la dreptul său de recurs asupra vînzătorului. La ora actuală centrul financiar principal al dezvoltării forfetingului este considerat orașul Londra. O mare parte din afacerea forfetingului este concentrat în Germania și în SUA. Principalele avantaje ale forfetingului sunt [4]: 1. Forfeterul își asumă toate riscurile; 2. Un avantaj esențial îl constituie existența pieții secundare a valorilor mobiliare forfetate, unde datoria poate fi vîndută a doua sau a treia oară; 3. Forfetingul prevede un grafic flexibil de achitare, inclusiv prevederea perioadei de grație; 4. Ratele dobînzilor scăzute – LIBOR+%; 5. Posibilitatea conlucrării cu structurile guvernamentale și municipal, precum și finanțarea prin garanții din partea lor (1). Dezavantajele forfetingului le reprezintă: 1. Costul operațiunilor de forfetare este mai mare decît a creditului comercial; 2. Volumul finanțărilor trebuie să foe mai mari de 100000 USD. În conformitate cu datele prezentate de către London Forfaiting Company Ltd, obiect al contractului de forfeting îl constituie [3, p.75] -

Marfuri (resurse naturale, cerelae), finanțate de la 90 zile pînă la 18 luni

-

Serviicii, finnațate de la 180 zile pînă la 3 ani

-

Produse ale proprietății intelectuale, tehnica de calcul și mijloacele de telecomunicații finanțate de la 180 zile pînă la 5 ani;

-

Mașini, echipamente finanțate de la 2 la 7 ani;

-

Proiecte de construcții finanțate de la 3 pînă la 7 ani. Creanțele care fac obiectul operațiunii de forfetare sînt încorporate în titluri de credit (cambia, biletul la ordin) sau sînt plătibile prin metode de plată asiguratorii (acreditiv documentar, scrisoare de garanție de plată). Prezența predominantă încă a cambiei și a biletului la ordin în această modalitate de finanțare se datorează îndelungatei lor utilizări ca instrumente de plată în comerțul intern și internațional, precum și a simplității folosirii lor. 2

Apelarea tot mai largă la operațiunile de forfetare a condus la dezvoltarea condițiilor în care acestea sînt efectuate, astfel: 

Instrumente și metode de plată – dacă inițial operațiunile de forfetare se efectuau numai pentru creanțe încorporate în titluri de credit (cambii sau bilete la ordin avalizate sau garantate la plată prin scrisori de garanție), în prezent, se pot efectua operațiuni de forfetare și pentru creanțe plătibile prin metode de plată asiguratorii, și anume:

 Acreditivul documentar irevocabil;  Scrisoarea de garanție de plată; 

Valoarea operațiunii – la început operațiunile de forfetare erau efectuate numai pentru valori mari, ce depășeau o anumită limită, de ex. 1 mln USD. În prezent se efectuiază operațiuni de forfetare și pentru valori sub 100000 USD. Valoarea creanței nu condiționeză finalizarea operațiunii de forfetare, ci numai negocierea termenilor și condițiilor între finanțator și vînzătorul creanței;



Perioada de finanțare – operațiunile de forfetare se efectuau la început numai pentru finanțarea creanțelor scadente pe termen mediu (între 1 și 5 ani). În prezent operațiunea de forfetare este o tehnică de finanțare a creanțelor plătibile la termen scurt (de la 30 zile pînă la 1 an), la termen mediu (de la 1 la 5 ani) și chiar pe termen lung (pînă la 8-10 ani). În funcție de particularitățile fiecărei tranzacții comerciale, finanțatorul acceptă diferite termene de finanțare, corespunzător riscurilor operațiunii, evaluate pînă la data scadenței;



Moneda operațiunii – finanțatorii efectuiază operațiuni de forfetare, de regulă, pentru valutele stabile, caracterizate printr-o volatilitate redusă. Principalele valute agreate de finanțatori sînt: dolarul american, euro, francul elvețian, lira sterlină. Totuși instituțiile finanțatoare nu exclud efectuarea operațiunilor de forfetare și în alte valute, mai puțin stabile, dar se acceptă asemenea tranzacții pe un termen cît mai scurt.



Sindicalizarea – deoarece operațiunea de forfetare reprezintă o finanțare pe termen mediu și lung a livrărilor de bunuri sau servicii, uneori de valori importante, în ultima perioadă de timp s-au dezvoltat operațiunile de sindicalizare a garantării creanțelor tranzacționate. Sindicalizarea se poate realiza fie prin cumpărarea unui număr de creanțe de fiecare finanțator în parte, fie prin participarea mai multor finanțatori la cumpărarea unei singure creanțe caracterizate printr-o valoare semnificativă. Aceasta din urmă formă îngreunează circulația creanței pe piața secundară datorită atît valorii mari, cît și faptului că toate instituțiile finanțatoare, ca beneficiari ai creanței, trebuie să accepte vînzarea acesteia pe piața secundară. Unii cercetărori și economiști consider modalitatea finanțării prin factoring și forfetare identică, dar este necesar de a specifica că fundamentul acestor modalități de finanțare sunt aceleași 3

dar principiile, termenele, domeniul riscului sînt totalmente diferite. Mai jos este prezentat un tabel cu ce prezintă principalele deosebiri ale acestor două modalități de finanțare Tabelul 1 Analiza comparativă dintre factoring și forfeiting Principiul Documentul operațiunii Termenul de finanțare

Factoring Prioritar facturile de plată

Finanțare pe termen scurt pînă la 180 zile Volumul finanțării Limitat de posibilitățile Factorului Servicii suplimentare Presupunea și oferirea altor aferent finanțării servicii financiare în dependență de necesitățile clientului Dreptul de regres a Factoringul poate fi cu dreptul de exportatorului regres și fără regres Riscuri Ordinea achitării

Asigurarea

Forfetare Cambii și acreditive Finanțare pe termen lung de la 180 zile – 10 ani Poate fi destul de mare datorită sindicalizării Nu presupune alte servicii

Forfeiterul procură obligațiunile de credit fără dreptul de regres al exporatorului Factorul își asumă doar o parte Toate riscurile trec la forfeiter din riscurile exporatorului Factorul achită doar 90% din Forfeterul achită 100% din suma datoriei imediat după valoarea marfurilor livrate odată livrare mărfii cu recepționarea documentelor De regulă conform factoringului Este necesară garanție bancară sau tradițional nu se solicită garanții aval din partea unei bănci solide din partea unei persoane terțe

Sursa: Elaborat de autor în baza literaturii de specialitate

Taxa de forfetare și metodele de determinare În cazul operațiunilor de forfetare dobînda nu este calculate și plătită lunar pe baza soldului creanței tranzacționate. Taxa de forfetare exprimată în sumă absolută, este valoarea dedusă în totalitate din valoarea nominală a creanței și reținută în avans de către finanțator, la data efectuării operațiunii de forfetare, calculată pentru întreaga perioada rămasă pînă la data scadenței. Motivul acestei practice constă tocmai în renunțarea la dreptul de recurs al cumpărătorului creanței asupra vînzătorului acesteia. Elementele luate în calcul la determinarea ratei taxei de forfetare sînt: 

Rata dobînzii – acoperă costul resurselor financiare, riscul operațiunii, precum și profitul finanțatorului. rata dobînzii este alcătuită din două elemente:

1. Rata de bază a dobînzii pentru moneda în care are loc operațiunea de forfetare. Ratele de bază sînt stabilite în funcție de nivelul LIBOR (london interbank offered rate) sau EURIBOR (European Interbank Offered Rate) sau FIBOR (Frankfurt Interbank Offered Rate) ș.a pentru anumite termene. În situația în care creanța exportatorului rezultată dintr-o tranzacție comercială este plătibilă în mai multe rate (scadențe), valoarea taxei de forfetare pentru creanța tranzacționată se va determina fie pe baza ratelor de dobîndă corespunzătoare fiecărei scadențe în parte, fie pe baza ratei de dobîndă corespunzătoare perioadei medii de viață a creanței. 4

2. Marja – un procent care se adaugă la nivelul ratei de bază a dobînzii menționate mai sus. Această marjă este variabilă și urmărește să acopere:  Riscul operațiunii (riscul de credit, riscul de țară, riscul de schimb valutar etc.)  Nivelul dobînzii aferente contractului forvard sau chiar costul de hedging;  Costurile de administrare a operațiunii;  Un profit al finanțatorului; 

Numărul de zile calendaristice – calculate ca diferență între data scadenței și data efectuării operațiunii de forfetare, adică data la care vînzătorul creanței încasează valoarea actuală sau rămasă a creanței vîndute;



Numărul zilelor de grație – reprezintă un element specific operațiunilor de forfetare, iar includerea acestora la calculul taxei de forfetare are la bază idea că data plății la termen nu este sinonimă cu data scadenței menționată pe titlurile de credit (cambie, bilet la ordin) sau data scadenței creanței plătibile printr-o metodă de plată asiguratorie. Zilele de grație reprezintă un număr de zile care se adaugă la numărul de zile calendaristice. Numărul zilelor de grație nu este fix pentru toate operațiunile de forfetare, este un element negociabil care variază în funcție de legislația existent în țara importatorului, precum și în funcție de experiența finanțatorului în derularea operațiunilor de forfetare. De regulă numărul de zile de grație variază de la 5 la 30 zile.



Comisionul de angajament – procent perceput de către finanțator pentru situația în care acesta se angajează față de exportator ca în cadrul unei perioade determinate (pînă la 6-12 luni, sau chiar mai mult de la data emiterii angajamentului) să-i cumpere creanțele viitoare, scadente la termen, rezultate dintr-o tranzacție comercială. Angajamentul finanțatorului este valabil o anumită perioadă de timp, în care termenii stabiliți de către finanțator nu pot fi revocați sau modificați. Acest commission de angajament are ca scop să acopere posibile evoluții nefavorabile ale ratei dobînzii sau riscul operațiunii care ar putea să apară la data emiterii angajamentului și data la care operațiunea de forfetare are loc. Acest commission exprimat procentual se calculează asupra valorii nominale a creanței pentru perioada de la data emiterii angajamentului privind efectuarea operațiunii de forfetare și pînă la data finalizării operațiunii de forfetare, cu condiția ca aceasta să aibă loc în perioada de valabilitate a angajamnetului. Nivelul comisionului de angajament este variabil de la tranzacție la tranzacție în funcție de:

 Valuta tranzacției (pentru valutele cu volatilitate ridicată comisionul de angajament este mai mare)  Perioada de valabilitate a scrisorii de angajament privind efectuarea operațiunii de forfetare (pentru perioadele de valabilitate mai lungi, comisionul de angajament este mai mare);  Riscul de țară al importatorului sau garantului. 

Comisionul de opțiune – commission perceput de către finanțator pentru oferta de finanțare prin opțiune emisă în favoarea exportatorului. Oferta de finanțare prin opțiune înseamnă ca imediat ce 5

contractual commercial între exportator și importator se finalizează, oferta prin opțiune se transformă automat într-un angajament ferm al finanțatorului privind efectuarea operațiunii de forfetare. Perioada de valabilitate a opțiunii este de pînă la cîteva luni de la data emiterii. În perioada de valabilitate a opțiunii, finanțatorul își asumă toate riscurile tranzacției fără însă a avea certitudinea că operațiunea de finanțare va avea loc.

Metode de calcul a taxei de forfetare Taxa de forfetare se exprimă procentual (%) și în sumă absolute (valoric). Taxa de forfetare exprimată procentual poate fi [1, p.67]: 

Fixă – aplicată pentru întreaga perioadă de credit a tranzacțiie comerciale, inlcusiv perioada de angajament al finanțatorului;



Variabilă – se poate negocia ca taxa de forfetare să fie modificată la anumite intervale de timp (de exemplu din 6 în 6 luni), însă această modalitate este mai rar întilnită în practică. Valoarea taxei de forfetare se calculează după una dintre următoarele metode:

1. ,,Straight discount,, STD – valoarea taxei de forfetare se determină după formula obișnuită de calcul a dobînzii, prin raportarea produsului între valoarea nominală a creanței, rata dobînzii și numărul de zile la baza de calcul (360 sau 365 zile). În acest caz, taxa de forfetare exprimată ca procent, se aplică asupra valorii nominale a creanței. Valoarea actuală sau rămasă a creanței se obține prin deducerea valorii taxei de forfetare din valoarea nominală a creanței. O taxă de forfetare de 10 % aplicată la valoarea nomnală a creanței de 100000 EUR generează, prin metoda ,,straight discount,, o valoare a taxei de forfetare de 10000 EUR pentru o perioadă de un an. Valoarea actuală sau rămasă a creanței este de 90000 EUR și se obține prin deducerea din valoarea nominală a creanței de 100000 EUR a valorii taxei de forfetare de 10000 EUR. Prin urmare cîștigul (,,yield,,) este de 10/90, adică 11,11%. Formula de calcul este: 𝑇 𝑓=

𝐹𝑣 ∗𝐷𝑟 ∗𝑁𝑧 360*100

(1)

𝑃𝑣 = 𝐹𝑣 − 𝑇𝑓 (2) Unde: Fv = valoarea nominală a creanței (,,face value,,) Pv = valoarea actuală sau rămasă a creeanței (,,present value,, , ,,net proceeds,, sau ,,net value,,) Tf = valoarea taxei de forfetare, a dobînzii percepurte de către finanțator (forfaiting fee) Dr= rata dobînzii (discount rate) esprimată procentual Nz = numărul total de zile – se calculează prin însumarea următoarelor elemente: numărul de zile calendaristice determinat ca diferență între data efectuării operațiunii de forfetare și data scadenei creanței; numărul de zile de grație; numărul de zile nelucrătoare (sîmbăta, duminica, sau alte sărbători legale) atunci cînd data scadenței coincide cu o zi nelucrătoare. 6

2. ,,discount to vield,, DTY – exprimă din punctul de vedere al finanțatorului, rata venitului asupra capitalului investit, iar din punctul de vedere al exportatorului, rata dobînzii pe care o plătește pentru operațiuneade forefetare. În prfacticăacestă operațiune este cel mai frecvent folosită. Pentru a determina impactul operațiunii de forfetare asupra tranzacției comerciale, valoarea taxei de forfetare (calculată prin această metodă) trebuie comparată cu valoarea dobînzii pe care exportatorul o încasează de la imporator pentru creditul furnizor acordat. Orice diferenă între cele două este, pentru exportator, fie un cîștig, fie o pierdere. Prin metoda DTY se obține valoarea actuală sau valoarea prezentă a unei valori din viitor. Formula de calcul este: 𝑃𝑣 =

𝐹𝑣 𝐷𝑖

𝑇𝑓 = 𝐹𝑣 − 𝑃𝑣 𝐷 𝑖=

𝐷𝑟 ∗ 𝑁𝑧 + 1 = 𝑑𝑖𝑣𝑖𝑧𝑜𝑟 360*100

Pentru a calcula valoarea taxei de forfetare este necesară alegerea bazei de calcul asupra căreia se aplică elementele de calcul mai sus descrise. Astefl în bază există două baze de calcul:  365/360 zile (metoda franceză și europeană în general), adică numărul exact de zile din cadrul fiecărei luni și un număr de 360 zile pe total an;  360/360 zile (metoda germană). Pentru efectuarea operațiunii de forfetare, se iau în considerare cotații de dobîndă în funcție de scadență, la determinarea taxei de forfetare se va lua în calcul numai dobînda în funcție de scadență/scadențele de plată. În cazul în care creanța este plătibilă la o singură scdență, la determinarea taxei de forfetare se va lua în calcul numai dobînda corespunzătoare acelei scadențe, pe baza nivelului LIBOR/EURIBOR/FIBOR sau alte cotații. În cazul în care creanța este plătibilă în mai multe tranșe (scadențe), la determinarea taxei de forfetare se va lua în calcul: 

Dobînda corespunzător perioadei medii de viață a creanței, pe baza nivelului de LIBOR/EURIBOR/FIBOR sau alte cotații;



Sau

dobînzile

corespunzătoare

fiecărei

scadențe

în

parte,

pe

baza

nivelului

LIBOR/EURIBOR/FIBOR sau alte cotații În țările europene forfetingul este utilizat în toate domeniile afacerii, dar un loc aparte revin micilor companii inovatoare. O dată cu primirea unui împrumut, companiile mici inovatoare în 67% din situații se orientează pe viitor la realizarea operațiunile de forfetare pentru a transmite titlurile de creanță forfeiterului. Majoritatea cercetătorilor țărilor dezvoltate, în special Europa de Vest acordă o mare atenție acestei modalități de finanțare, considerînd-o ceam mai importantă în 7

cazul operațiunilor de credit și plata import-export. Practica realizării operațiunilor de forfetare este următoarea, forfeterul apare în calitate de garant a micilor întreprinderi inovatoare în fața creditorului, adică garantează plata creditului la momentul încheierii contractului de împrumut de către bancă, cu condiția că creditul va fi orientat la crearea unui product inovator. Majoritatea cercetătorilor țărilor din vest acordă o atenție foarte mare acestei modalități de finanțare, considerînd-o ca una fundamentală în cadrul operațiunilor de export-import creditoare-decontare. Forfeterii din vest exclud rascumpărarea creanțelor micilor întreprinderi inovatoare de sine statător, ei preferînd să se unească în sindicate sau grupe de forfetare. De obicei grupele de forfetare constau din 3-6 forfeiteri. Această cifră permite a constrol mai ușor situația cu cumpărătorii, la fel și relațiile dintre forfeteri Dezvoltarea sistemului de creditare a exportatorilor din țările industrial dezvoltate s-a realizat diferit. Cele mai evidente țări care au dezvoltat operațiunile de export în baza operațiunilor de forfetare sînt Italia și India. În Italia forfetingul a încept sa se dezvolte activ la începutul anilor 1970. Din cîte se cunoaște această țară este un exportattor de clasa întîi a producției mașinotehnice. Produsul a fost dezvoltat pe piață de către casele de forfetare din Zurich. În acest timp forfetarea se dezvolta foarte lent, exportatorii nu cunoșteau acest instrument, mai mult ca atît producătorii de bunuri nu luau în considerare un asemenea risc de țară precum defoltul de achitare a datoriei externe fiind convinși ca sînt asigurați îm acest caz de sistemul de asigurare de stat. La sfîrșitul anilor 1970 s-au derulat niște evenimente care au schimbat abordările companiilor de comerț asupra riscurilor. Primul l-a constituit moratoriul anunța de Guvernul Turciei. Exportatorii italieni au înțeles ca nu pot fi siguri la 100% în primirea plății chiar prin existența unei garanții bancare excelente și compensărilor asiguratorii; în aceste situații forfetingul este unicul instrument ce acoperă riscul de neplată. Un alt factor determinant al dezvoltării operațiunilor de forfetare în Italia l-a constituit adoptarea în 1977 a așa numitei Legea lui Ossol. Prin acestă lege sistemul de credit al exportatorilor italieni includea forfetingul ca o nouă modalitate de finanțare cu subsidiere din partea statului. În perioada 1980-1982 s-a dezvoltat esențial forfeitingul. Legea lui Ossol a stimulat dezvoltarea creditului exportator. Forfetingul a rămas un istrument de creditare destul de atrăgător pentru furnizorii italieni chiar și după introducerea noilor reguli din ianuarie 1997 care limitau acordarea subsidiilor. În acest fel, mecanismul susținerii din partea statului a derulării operațiunilor de forfetare în cadrul operațiunilor de export al companiilor italiene au determinat un efect stimulator atît pe piața creditului cît și asupra dezvoltării exportului în Italia în înregime. Experiența de succes a Italiei cu implicarea statului a fost preluată și de către alte țări precum Germania, Elveția. Practica pozitivă de dezvoltare a exportului prin stimularea creditului a fost dezvoltată și de către unele țări din Asia precum India, China precum și alte țări ale Europei de Vest. De exemplu 8

în India, forfetarea a fost susținută și stimulată din partea statului, la fel statul indian a permis implicarea pe piața internă și a companiilor de forfetare starine, fapt ce a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării exportului. Concluzii Din parctica țărilor dezvoltate se poate desprinde că forfetarea este practicată de cele mai multe ori în cadrul livrărilor de mașini și echipamente cu valori destul de mari cu achitarea pe un termen de la 1 la 7 ani. Forfetarea este de fapt o operațiune de scontare fără recurs, asupra deținătorilor anteriori ai unor creanțe scadente la termen, încorporate în titluri de credit sau plătibile printr-o metodă de plată asiguratorie. Scadența în cadrul operațiunilor de forfetare este foarte importantă întrucît numai creanțele scadente la termen pot face obiectul operațiunilor de forfetare. Majoritatea cercetătorilor țărilor dezvoltate, în special Europa de Vest acordă o mare atenție acestei modalități de finanțare, considerînd-o cea mai importantă în cazul operațiunilor de credit și plata import-export. Practica realizării operațiunilor de forfetare este următoarea, forfeterul apare în calitate de garant a micilor întreprinderi inovatoare în fața creditorului, adică garantează plata creditului la momentul încheierii contractului de împrumut de către bancă, cu condiția că creditul va fi orientat la crearea unui product inovator. Dezvoltarea operațiunilor de forfetare a fost determinată în principal de creșterea concurenței la nivel mondial, de diversificarea riscurilor la care au fost expuși exportatorii, precum și la lipsa altor tehnici de finanțare care să protejeze exportatorii în aceeași măsură în care operațiunea de forfetare o face.

Bibliografie: 1. Roventa M. Introducere în forfetare și factoring. Tehnici moderne de finanțare a activității de export. București, 2002, 168 p. 2.

Попова

E.

Cовершенствование

инновационно-финансового

инструментария

форфейтинговой формы финансирования, Диссертация на соискание ученой степени кандидата экономических наук, Иркутск 2014 3. Мокина Л. С. Форфейтинговое финансирование в России: особенности и проблемы осуществления // Вестник Прикамского социального института. 2017. № 1 (76). C. 74–80. 4. https://iupr.ru/domains_data/files/zurnal_23/AbelguzinMinnigulova%20E.F.pdf

9