Articol Motivatie.docx

Motivația- cheia succesului în educație

Profesor pentru învățământ primar, Mirăuță Florența- Roxana Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida" Piatra- Neamț

Motivația reprezintă ansamblul stimulilor interni care orientează și dirijează comportamentul uman. Ea este cea care ne determină să acționăm, ne orientează spre un anume scop. Motivația învățării este strâns legată de înțelesul conceptului general de motivație și însumează totalitatea factorilor care îl antrenează pe elev într-o activitate menită să aibă ca finalitate asimilarea unor cunoștințe, formarea unor priceperi și deprinderi. Motivația este cea care facilitează și activizează întregul proces de învățare prin intensificarea efortului depus de elev, prin creșterea capacității de concentrare a elevului, prin crearea unei stări de pregătire pentru activitatea de învățare. Constatăm în practică cel mai adesea că elevii motivați învață mai bine și sunt mai perseverenți. Cum îi motivăm pe elevi? Copiii pot fi motivați să desfășoare o activitate dacă înțeleg că este pentru binele lor sau pentru binele lumii în care trăiesc. Elevii au nevoie de un scop și de o semnificație. Când elevii înțeleg beneficiile pe care le obțin în urma unei activități de învățare, pot fi mai dispuși să persevereze, să depună efort în activități mai puțin interesante sau mai dificile. Identificarea strategiilor și modalităților de motivare a elevilor reprezintă o premisă esențială în reușita activităților didactice. O activitate educativă eficientă este oglindirea implicării în demersul de învățare a unor elevi motivați, interesați să își însușească noi cunoștințe, care au descoperit utilitatea și necesitatea informațiilor care le sunt prezentate. Copiii au nevoie de încurajări, caută în profesori aprobare și sunt mult mai entuziasmați să învețe când știu că munca lor este valorizată și recunoscută. Se evidențiază necesitatea încurajării comunicării deschise și a gândirii libere pentru a-i face pe copii să se simtă importanți. Sala de clasă poate deveni un mediu prietenos unde copiii se simt ascultați și respectați, dacă ei sunt lăudați și li se recunosc contribuțiile. Responsabilizarea, implicarea elevilor în clasă – devine o modalitate de a-i încuraja pe copii. Dacă fiecare copil are câte o sarcină de îndeplinit, activitățile în grup pot deveni distractive. Când elevii cunosc așteptările și cererile sunt rezonabile reușesc să se implice în realizarea sarcinilor. La vârsta școlară mică oferirea de mici recompense face ca învățatul să fie distractiv și îi motivează pe copii să își depășească limitele, acestea oferind copiilor sentimentul de împlinire și încurajare spre un scop anume. Creativitatea este cea care provoacă copiii să reacționeze. Includerea unor jocuri și discuții în metoda de predare, a unor materiale vizuale, poate avea ca efect reducerea monotoniei din clasă și a activizării și înfrumusețării activităților de învățare. Activitățile educative formale tind adesea spre monotonie și rutină, rezultată din preocuparea pentru parcurgerea volumului mare de cunoștințe propuse de programă în timp ce activitățile educative nonformale sunt flexibile, permit punerea în valoare a intereselor și aptitudinilor, oferind totodată un cadru lejer de învățare.

Din experiența cu elevii la clasă am observat o implicare mai activă a elevilor în acțiunile cu caracter opțional, activități extrașcolare și proiecte educaționale, adesea motivați de recompensele imediate pe care le pot dobândi. Participarea la activități educative nonformale oferă posibilitatea completării instruirii pur teoretice prin activități atractive, accesibile și dinamice. Atât educația formală cât și cea nonformală vizează conturarea unor comportamente propice învățării continue, achiziționarea unui bagaj de informații și utilizarea acestuia în diverse domenii ale cunoașterii, dezvoltarea gândirii critice, îmbogățirea experiențelor pozitive. Astfel, concluzionez că, în vederea creșterii interesului copiilor pentru cunoaștere, a dezvoltării unor trăiri emoționale autentice, a pregătirii pentru a face față cerințelor societății, activitățile educative, atât cele formale cât și cele nonformale trebuie să țină cont de realitățile lumii contemporane dar și de interesele, înclinațiile și preferințele elevilor.

Bibliografie: 1. Bocoș, M., Jucan, D., (2008), “Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia curriculumului”, Editura Paralela 45, Pitești; 2. Cucoș C., Psihopedagogie pentru examenele de definitivarea și grade didactice, Ed. Polirom, Iași, 2009; 3. GARDNER, H., Multiple Inteligences: The theory in Practice, Perseus Books, 1993; 4. Hagau G., Onofrei D., Padure M., - Educatie si formare perspective actuale , Ed. Agonaut, Cluj- Napoca, 2016; 5. OPREA, CRENGUȚA, Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Ed. Universității, București, 2003;