Boris-micul Martian

  • June 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Boris-micul Martian as PDF for free.

More details

  • Words: 1,172
  • Pages: 3
SENZAŢIONAL! Boris, băiatul de pe Marte: „Viaţa se va schimba odată ce Sfinxul va fi deschis!”

S-a născut, în urmă cu 12 ani, în regiunea rusă Volgograd * La patru luni a rostit primele cuvinte * La un an citea fără probleme, la doi ani picta. Copilul susţine că pe Pământ se va produce o catastrofă majoră, în 2013, în urma cărora foarte puţini oameni vor supravieţui * Oricum oamenii vor trăi veşnic Credem sau nu în miracole, în viaţa de dincolo, sau în lumi paralele, povestea lui Boriska, un copil de 12 ani din Rusia, este, de departe, una ieşită din comun. Băiatul trăieşte cu energie, scrie cotidianul rus „Pravda”. Îşi încarcă bateriile, periodic, dintr-o zona recunoscută de localnicii din regiunea sa natală, Volgograd, ca având proprietăţi stranii. Susţine că a trăit pe planeta Marte, şi că, la vremea respectivă, a făcut numeroase călătorii către Pământ, pentru a culege date despre pământeni. Soarta civilizaţiei umane, în prezent, e asemănătoare cu aceea a civilizaţiei Lemuria dispărute în urmă cu câteva mii de ani, pe motiv că locuitorii săi şi-au stagnat dezvoltarea spirituală, spune copilul. Capacitaţile senzoriale ieşite din comun s-au manifestat încă din primele luni de viaţă ale băiatului. A învăţat să vorbească şi să citească până la un an şi jumătate, iar de la vârsta de doi ani, a avut acces la informaţii care depăşesc, de multe ori, puterile de înţelegere ale unui om matur. Este fascinat de planete şi citeşte cu mare interes tot ce poate despre acest subiect. Încă de când avea doar patru ani, băiatul merge periodic într-o zonă de anomalie, cunoscută sub numele de Medvedetskaya Gryada, un munte din imediata apropiere a oraşului său natal, pentru a se încărca, la propriu, cu energie. Potrivit cotidianului „Pravda”, din primele zile de viaţă ale copilului lor, mama sa, medic de profesie, a observat că bebeluşul are capacităţi ieşite din comun. Boris (alintat de familie, Boriska) s-a născut, în urmă cu 12 ani, în regiunea rusă Volgograd, într-o familie cu o situaţie materială obişnuită. Băiatul avea doar două săptâmani când părinţii au văzut că îşi poate ţine singur capul, în condiţiile în care, de obicei, asta se întâmplă abia când bebeluşul are şase, şapte luni. 1

A rostit primele cuvinte la patru luni. Un an mai târziu citea, fără probleme, titlurile din ziare, pentru ca, la doi anişori, să înceapă să picteze. Părinţii l-au încris la o grădiniţă de stat, la scurt timp după ce a împlinit doi ani. Educatorii au remarcat imediat că băiatul avea capacităţi deosebite pentru vârsta lui - făcea conexiuni extrem de rapide, stăpânea un limbaj complex pentru vârsta sa şi avea o memorie ieşită din comun. Părinţii au fost uimiţi să constate că băieţelul lor căpăta informaţii nu doar prin căile obişnuite, de la oameni, ci comunicând, prin canale doar de el ştiute, cu lumea de dincolo. Mai mult chiar, ei afirmă că l-au văzut citind informaţii codate. „Nimeni nu l-a învăţat toate aceste date. Câteodată se aşeza în poziţie lotus şi începea să ne povestească tot soiul de amănunte despre planeta Marte, sistemele planetare sau alte civilizaţii. Ne lăsa fără cuvinte”, povesteşte mama lui Boris. Femeia îşi mai aminteşte că, de la vâsta de doi ani, copilul său vorbeşte constant despre lumea de dincolo şi despre planete. Boriska le-a spus, într-o zi, părinţilor săi, că a trăit pe Marte, o planetă care este momentan locuită, chiar dacă acolo s-ar fi produs o „catastrofă”, care a dus la pierderea atmosferei respectivei planete. Marţienii trăiesc acum în oraşe subterane, mai spune băiatul. Boris le-a mai povestit părinţilor săi că, atât timp cât a fost marţian, a zburat de nenumărate ori către Pământ, la bordul unei navete spaţiale pe care o pilota singur, pentru a strânge informaţii despre oameni. Toate acestea se întâmplau în perioada civilizaţiei Lemuriene pe pământ. Micul Boris afirma că locuitorii din Lemuria au trăit în urmă cu 70 de mii de ani, aveau nouă metri înălţime şi că au dispărut pentru că au încetat să se mai dezvolte din punct de vedere spiritual, întrerupând, astfel, unitatea planetei lor. Soarta civilizaţiei umane, în prezent, e asemănătoare cu aceea a civilizaţiei din Lemuria, spune micuţul. Într-o zi, a primit, de la mama sa, care i-a observat pasiunea pentru studiul planetelor, o carte cu titlul „De unde venim?”, scrisă de Ernst Muldasev. „Trebuia să-i fi văzut fericirea şi fascinaţia pe care a declanşat-o descoperirea cărţii. S-a uitat pe paginile cărţii ore în şir, privind schiţele despre Lemurieni, fotografiile din Tibet. Apoi a început să vorbească despre înalta capacitate intelectuală a Lemurienilor”, îşi aminteşte femeia. Câteva zile mai târziu, Boris a avut surpriza să descopere o altă carte a lui Muldasev intitulată „În căutarea Oraşului Zeilor”, în care se vorbeşte despre vechile morminte şi piramide. Boriska a afirmat foarte ferm că oamenii vor descoperi învăţături sub una dintre piramide, nu despre cea a lui Keops. „Nu a fost încă descoperită. Viaţa se va schimba odată ce Sfinxul va fi deschis”, a spus el şi a adăugat că marele Sfinx are un mecanism de deschidere undeva în zona urechii. Mai mult, Boriska crede că acum a venit vremea ca cei „speciali” să se nască pe Pământ. Este vorba de „copiii indigo”, micuţi asemeni lui. Renaşterea planetei nostre se apropie, spune Boris, care adaugă că plasarea celor doi poli magnetici ai Pământului va face ca pe planeta noastră să se producă două catastrofe: în 2009 şi în 2013.

2

„Puţini oameni vor trăi acestor catastrofe”, afirmă băiatul. „Nu mă tem de moarte, pentru că vom trăi, cu toţii, viaţa veşnică. Şi pe Marte, unde am trăit eu, a fost o astfel de catastrofă. Şi oameni ca noi, încă trăiesc acolo. A fost vorba de un război nuclear. Totul a fost ars din temelii. Doar câţiva dintre aceştia au supravieţuit. Şi-au construit noi adăposturi şi şi-au construit alte arme. Au schimbat radical toate materialele. Marţienii respiră dioxid de carbon. Dacă ar zbura către planeta noastră, acum, ar fi nevoiţi să stea în apropierea unor ţevi de eşapament, şi să respire cu ajutorul fumului pe care acestea îl emană”, susţine Boriska. Copilul susţine că, pentru că trăieşte pe Pământ, într-un corp uman, trebuie să respire oxigen, dar că această substanţă îmbătrâneşte. Boris are cunoştinţe incredibile despre structura spaţiului şi despre detalii legate de dimensiunile sale. „Pământul e compus din 6 straturi”, spune el. Stratul exterior - 25% - e făcut din metal dur, al doilea strat de 30% e făcut din ceva asemănător cu cauciucul, al treilea de 30% e făcut din metal. Un ultim strat de 4% e compus dintr-un material special magnetic. „Dacă încărcăm acest strat magnetic cu energie, aceste maşini vor putea zbura oriunde în univers”, spune baiatul de 12 ani. Cât priveşte educaţia sa şcolară, în sensul clasic al accepţiunii, Boris are reale probleme „de adaptare”. Profesorii se feresc să îl accepte la clasele lor, pentru simplul motiv că îi întrerupe constant, le pune întrebări şi le atrage atenţia că greşesc. Drept pentru care, părinţii au ales o soluţie de compromis: i-au angajat profesori particulari. L.M.

3

Related Documents

Martian Life
November 2019 47
Ps--martian
November 2019 7
Boris-micul Martian
June 2020 5
A Martian Odyssey-doc
August 2019 11