Bolile se pot detecta pe pielea feței cu mult timp înainte să apară. Iată care este harta lor
De Tiberiu 1 day in urma Medicina alternativa 279 Vizualizari 0
Medicina tradițională chinezească ne învață că afecțiunile din interiorul corpului se pot citi pe chipul fiecărei persoane. Această tehnică, veche de sute de ani, a fost folosită cu succes de medicii chinezi pentru a detecta bolile. Medicina tradițională chinezească are o istorie de peste 3000 de ani. Remediile tradiționale puteau să vindece orice boală într-un timp extrem de scurt și se bazau în principal pe plantele pe care natura le furniza celebrilor vraci sau medici chinezi. Pentru a detecta bolile printr-o simplă privire este nevoie de cunoștințe avansate în domeniu și în trecut nu oricine cunoștea aceste secrete. O întâmplare interesantă spune că atunci când medicul Zhang Zhongjing s-a întâlnit cu un înalt oficial de la curtea împăratului, acesta i-a prevestit că peste 20 de ani îi vor cădea părul și sprâncenele, iar după 6 luni va muri. Medicul i-a oferit un leac, dar oficialul a refuzat tratamentul. Anii au trecut și atunci când a împlinit 40 de ani, funcționarul a început să se simtă din ce în ce mai rău. I-au căzut părul și sprâncenele, iar în cele din urmă a fost răpus de o boală misterioasă, care probabil era cancerul.
Iată care este harta afecțiunilor interne manifestate pe pielea feței
1. Rect; 2. Colon pelvian; 3. Ficat; 4. Epiteliul ovarian; 5. Colonul descendent; 6. Glanda suprarenală stângă; 7. Rinichi pelvin stâng; 8. Partea superiară a rinichiului stâng; 9. Lobul stâng al ficatului; 10. Vezica biliară; 11. Colon; 12. Pancreas; 13.Bila și conductele hepatice; 14. Rinichiul stâng; 15. Patologie cardiacă; 16. Uretra rinichi stâng; 17. Lobul stâng al ficatului; 18. Canalul lactifer stâng (glanda mamară); 19. Plămânul stâng; 20. Tulburări cardiace; 21. Bronhiile plămânului stâng; 22.Diafragma, coaste; 23. Curvatura minor a stomacului; 24. Duoden; 25. Glanda suprarenală stângă; 26. Zona inghinală stângă; 27. Ovarul stâng la femei, testiculul stâng la barbați; 28. Glanda mamară; 29. Articulația sacro iliacă; 30. Rinichiul stâng; 31. Curvatura major a stomacului; 32. Uter și prostata – partea stângă; 33. Vezica urinară; 34. Rinichiul stâng pelvin; 35. Pancreas; 36. Lobul stâng al glandei tiroide; 37. Uretra stângă; 38. Stomac; 39. Uter, lobii prostatei, perineu; 40. Canalul lactifer drept (glanda mamară);
41. Stomac; 42. Uretra dreaptă; 43. Colecist; 44. Lobul drept al tiroidei; 45. Pelvis renal; 46. Uter și prostată – partea dreaptă; 47. Stomac; 48.Rinichiul drept; 49. Ovarul drept la femei, testiculul stâng la barbati; 50. Sistemul limfatic iliac; 51. Glanda suprarenală dreaptă; 52. Epiteliul ovarian; 53. Stomac; 54.Sistemul hormonal; 55. Semne de sclerodermie; 56. Epiteliul ovarian; 57. Cartilagiul Saber; 58. Stomac; 59. Stomac; 60. Uretra dreaptă; 61. Bronhiile plămânului drept; 62. Glanda mamară; 63. Lobul drept al ficatului; 64. Uretra dreaptă; 65. Plămânul drept; 66. Rinichiul drept; 67. Slaba activitate a rinichilor, pietre la rinichi, nisip la rinichi; 68. Colon. 69. Infecție la nivelul rinichilor; 70. Rinichiul drept; 71. Vezica biliară si canalele excretoare; 72. Lobul drept al ficatului; 73. Rinichi; 74. Glanda suprarenală dreaptă; 75. Colon; 76. Colon; 77. Apendice; 78. Stomac; 79. Vezica urinară; 80. Organele genitale;