Biserica Si Sexul

Sexul şi Biserica Religiile sexuale

A fost vreodată sexul o religie, sau parte din ea?

În campania de cucerire a Canaanului, israeliţii au venit în contact direct cu captivantele culte locale ale fertilităţii. Chiar la hotarele ţării, când se pregăteau să păşească pe teritoriul canaanit, au căzut sub influenţa închinării licenţioase a moabiţilor. Zimri, unul dintre lideri, a mers până într-acolo că a adus în cortul său o prostituată madianită, sub ochii poporului Israel. Amândoi au fost străpunşi cu suliţa şi ucişi de Fineas, nepotul lui Aaron. Fără o cunoaştere prealabilă a viciului sexual cras ce caracteriza religiile fertilităţii din Orientul antic, cineva poate fi surprins de severitatea teribilă a oprobriului divin şi a frecventei utilizări a termenului de "urâciune". Aceşti închinători adorau organele de reproducere ca simboluri ale puterii creative a zeilor, expunând în templele lor reprezentări ale acestora. Deseori, în desfăşurarea ritualurilor religioase, închinătorii se angajau în acte sexuale. Herodot vorbeşte despre "odioasa rânduială babiloniană", prin care toate femeile născute în Babilon trebuiau să meargă o dată în viaţă, în templul zeiţei Myllita (Venus) şi acolo să se ofere ca prostituate cultice, pentru o singură ocazie. Necunoscuţii se plimbau în sus şi-n jos, pe aleile clădirii, iar când un bărbat vedea o femeie care îi plăcea, arunca spre aceasta o monedă de argint, spunând: "Fie ca zeiţa Myllita să te binecuvânteze!". Femeia nu avea dreptul să refuze pe nimeni. Cei doi mergeau undeva, în afara locului sfânt şi se angajau în actul sexual. Nu întâmplător femeile frumoase se întorceau acasă destul de repede. Cele mai puţin înzestrate fizic aveau de aşteptat timp îndelungat, unele chiar trei sau patru ani.

38

Strabo ne informează cu privire la adorarea lui Pan şi a ţapului, menţionând anumite centre de închinare din Egipt unde femeile aveau relaţii sexuale cu ţapi. Diodorus Siculus susţine că oamenii au zeificat ţapul datorită organului său de reproducere, fapt care a stat la originea închinării falice. Cu toate că uneori apărea şi în formă naturală, de regulă organul era reprezentat simbolic, de exemplu prin copaci sau stâlpi de piatră. Tot Diodorus consemnează faptul că în contextul cultului egiptean al taurului, femeile îşi expuneau părţile genitale. Ulterior le-a fost interzis de către preoţi accesul în prezenţa zeului taur. Tinerele fete şi femeile purtau amulete cu reprezentări falice. Lipsite de orice noţiune de necuviinţă sau vulgaritate, acestea considerau că prin adorarea şi etalarea simbolului, dădeau dovadă de o deosebită reverenţă faţă de creator. Prezenţa prostituatelor cultice - atât femei, cât şi bărbaţi - în Israel atestă forţa de atracţie şi corupere, exercitată de religiile canaanite (1Reg. 14:24; 15:12; 22:46; 2Reg. 23:7). Expunerea organelor sexuale în cadrul riturilor fertilităţii a făcut necesară stipularea de către Dumnezeu a unor indicaţii speciale privitoare la serviciile de închinare, dedicate Lui. Preoţilor le era interzis să poarte tunici scurte, care ar fi putut expune vederii zona organelor genitale, atunci când aceştia urcau scările ce duceau la altar, recomandându-li-se, în schimb, haine suficient de lungi pentru o acoperire corespunzătoare a corpului (Exod 20:42,43). Fără îndoială că desfrâul şi goliciunea au caracterizat şi închinarea la viţelul de aur. În Patriarhi şi profeţi, pag. 454, este descrisă o scenă care avea să aibă loc mai târziu, în câmpia Moabului: "Ademeniţi de muzică şi de jocuri, aţâţaţi de frumuseţea preoteselor păgâne, s-au lepădat de credincioşia lor faţă de Dumnezeu... Pasiunile fireşti au ajuns să-i stăpânească şi, odată ce conştiinţa li s-a mânjit prin aceste fapte de destrăbălare, s-au lăsat înduplecaţi şi să se închine înaintea idolilor. Au adus jertfe pe altarele păgâne şi au luat parte la cele mai înjositoare ceremonii." Nu e de mirare că Moise s-a simţit suficient de indignat pentru a sparge tablele scrise cu degetul lui Dumnezeu şi Dumnezeu a aprobat categoric gestul său. Fără doar şi poate că altfel l-ar fi mustrat pe Moise pentru o atitudine atât de nereverenţioasă faţă de un obiect devenit sfânt prin atingerea Lui.

39

Închinarea la Baal a continuat până în zilele lui Osea, Amos şi Ieremia. Osea menţionează faptul că israeliţii apelau la serviciile prostituatelor sacre de la temple (Osea 4:14). Ieremia spune despre Israel că "de mult", "pe orice deal înalt şi sub orice copac verde, te-ai întins ca o curvă" (Ier. 2:20) şi că l-a urmat pe Baal cu patima unei "dromadere" în călduri (versetele 23, 24). Tot el consemnează cum "copiii strâng lemne, părinţii aprind focul şi femeile frământă plămădeala ca să pregătească turte împărătesei cerului" (Ier. 7:18) şi că "au zidit şi locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc pe fii şi fiicele lor" (vers. 31). Prin Ieremia, Dumnezeu îşi exprimă neplăcerea că "şi-au pus urâciunile idoleşti în Casa peste care este chemat Numele Meu şi au spurcat-o" (Ier. 32:34). "Împărăteasa cerului" menţionată în Ieremia 7:18 şi 44:18,19 este fără îndoială Astarteea (Aştarot), sora şi consoarta lui Baal, zeiţă a războiului, iubirii sexuale şi fertilităţii. Autoritate de marcă mondială, W. F. Albright descrie religiile fertilităţii astfel: "Printre canaaniţi, practici extrem de depravate erau indisolubil împletite cu religia. Prostituţia rituală a ambelor sexe era fără frâu, iar varietatea practicilor imorale este atestată de multitudinea de nume folosite pentru desemnarea acestor "profesiuni". Homosexualii (cinaedus) formau o breaslă recunoscută în templele canaanite, pe lângă care mai erau şi alte grupuri ce împleteau dansul şi cântecul cu divinaţia într-o combinaţie deosebit de ireverenţioasă. Închinarea la şarpe şi sacrificiul uman erau obişnuite. "Creatoarea zeilor" (Aştarot) era reprezentată ca o frumoasă prostituată goală, numită "sfinţenie" atât în Canaan, cât şi în Egipt... Miturile egiptene abundau în vulgarităţi; de exemplu, creaţia era descrisă în general ca un act de auto-abuz sexual săvârşit de creatorul divin." - The Biblical Period, pag. 10. Rechizitoriul cel mai complet la adresa religiilor fertilităţii, semnat de Ellen G. White, apare în Patriarhi şi profeţi, pag. 337-338. Astfel de religii violează în numele închinării, porunca a şaptea. Ritualurile cele mai imorale şi mai abominabile au ajuns să facă parte din închinare. Zeii înşişi erau înfăţişaţi de oameni, ca lipsiţi de moralitate, iar închinătorii dădeau frâu liber patimilor celor mai josnice. Viciile nenaturale predominau şi desfrâul general şi făţiş caracteriza sărbătorile religioase.

40

La aceeaşi situaţie se raportează şi cele scrise în 1890: "În timpurile străvechi, învăţătura zeilor-demoni a întreţinut un desfrâu de calibrul cel mai vicios... Necurăţia nu numai că era îngăduită, ci chiar promovată." - Evangelism, pag 608 (Sublinierea aparţine autorului.) Poate că deja unii dintre dumneavoastră vă întrebaţi de ce vă prezint aceste lucruri atât de respingătoare. Un motiv ar fi faptul că, în ciuda excelentei expertize biblice de care dispunem de mai bine de un secol încoace, totuşi nu realizăm decât în parte caracterul monstruos al închinării idolatre din Canaan şi din ţările învecinate, din acele vremuri. Chiar dacă pentru mulţi închinători amăgiţi, aceste sisteme idolatre reprezentau o cale de acces la zei, totuşi, prin însăşi natura lor, în ansamblu, cu atracţia aproape irezistibilă generată de fuzionarea religiei cu dorinţa sexuală a omului, întotdeauna se dovedeau a fi un cancer proliferant. Cu certitudine Satan a creat o capodoperă demonică, prin detestabila lui contrafacere. Faptul acesta ne ajută să înţelegem de ce Dumnezeu a poruncit exterminarea canaaniţilor. "Astfel Iosua a masacrat populaţia întregii regiuni.... Nu a lăsat nici un supravieţuitor." "Au ucis tot ce mişca şi i-au nimicit pe toţi cu desăvârşire... Au trecut prin sabie orice suflet viu, până i-au nimicit pe toţi; nu au lăsat să scape nimic din tot ce avea suflare de viaţă." "Era planul lui Dumnezeu ca ... aceştia să fie nimiciţi fără milă şi distruşi cu desăvârşire." (Ios. 10:40; 11:10-15, 20, N.E.B.) "Iosua ... n-a lăsat să scape nimeni şi a nimicit cu desăvârşire tot ce avea suflare." "Au trecut prin ascuţişul săbiei şi au nimicit cu desăvârşire pe toţi cei ce se găseau în el: n-a rămas nimic din tot ce avea suflare de viaţă." "Căci Domnul a îngăduit ca... Israel să le nimicească cu desăvârşire, fără să aibă milă de ele." (Ios. 10:40; 11:10-15, 20, N.E.B.)

41

Poziţia bisericii faţă de sex

A fost biserica occidentală acuzată vreodată ca fiind anti-sexuală?

Da, revista Playboy reprezintă un segment de populaţie însemnat, care împărtăşeşte această părere. Anumite persoane, recunoscute ca proeminente în peisajul gândirii creştine, au dat glas aceleaşi critici. Probabil una dintre cele mai puternice declaraţii împotriva distorsionării religioase a sexului este cea făcută de dr. Masters, în urmă cu câţiva ani, în faţa auditoriului de la Yale Medical School. Se pare că acesta ar fi afirmat că "faptul că sexul este o problemă care reprezintă cea mai mare realizare negativă a creştinătăţii." În cadrul unei serii de conferinţe susţinute în timpul unei vizite recente la Universitatea Notre Dame, dr. Masters a declarat că "sexul, ca sindrom păcătos, constituie unul dintre cele mai mari obstacole ce stau în calea unei vieţi sexuale normale, în America." Dr. Reuben, în fenomenalul său best-seller Everything You Always Wanted to Know About Sex, la pagina 45, afirmă că "slujitorii Evangheliei, liderii morali şi mătuşile fete bătrâne" rezervă sexul strict pentru reproducere. Mulţi au acuzat biserica de considerare a sexului drept o parte a naturii umane inevitabilă, deşi indezirabilă, pe care oamenii ar trebui fie s-o reprime complet, fie să o tolereze într-un regim de austeritate - adică cineva se poate bucura de sex doar în vederea procreării. Binecunoscutul teolog german Helmut Thielicke consemna: "este deosebit de regretabil faptul că termenul ‚erezie' a fost rezervat doar abaterilor dogmatice şi nu este aplicat şi concepţiilor etice eronate. Căci această concepţie antropologică, în virtutea căreia domeniul sexualităţii fizice a fost lăsat fără îndrumare teologică sau pus într-o falsă lumină, este o veritabilă şi colosală erezie." - The Ethics of Sex, pag. 49.

Consideraţi a fi necesar ca Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea să acorde o mai mare atenţie subiectului sexului? Ce legătură există între sex şi teologie?

Teologia reprezintă studiul atributelor şi 42

acţiunilor lui Dumnezeu. Am putea condensa întreaga Lui natură într-un singur cuvânt: Dragoste. Şi cum Dumnezeu a făcut omul după chipul şi asemănarea Lui, omul este o creatură care prezintă capacitatea de a iubi şi a fi iubit. Nimeni nu ar limita această asemănare la nivel fizic. Fără îndoială că natura emoţională şi spirituală a omului este ceea ce îl face asemenea lui Dumnezeu. Omul poate oferi şi primi dragoste. Capacitatea de a iubi şi a fi iubit îşi găseşte expresia în relaţia dintre soţ şi soţie, părinte şi copil. Bineînţeles, căsătoria, în ansamblu, procură astfel de posibilităţi, însă cartea de faţă are în vedere doar partiţia sexuală. În actul sexual, soţul şi soţia cu adevărat "îndrăgostiţi" ating culmea "dăruirii", absolutul intimităţii; trăiesc împreună climaxul fericirii, un moment de posedare reciprocă, exclusiv fizic-emoţională. Şi atunci devine evident de ce Scriptura se referă la actul sexual ca fiind o "cunoaştere". Pavel a folosit dragostea maritală drept analogie pentru dragostea pe care creştinul o simte pentru Domnul lui, o ilustraţie a unirii credinciosului cu Hristos (Efes. 5:31,32). Isaia Îl numeşte pe Domnul, soţul Bisericii, iar Pavel spune că "a cununat" Biserica cu un Soţ. Biserica se raportează la Hristos asemenea unei soţii iubitoare şi curate, fapt care ne descoperă o semnificaţie esenţială a parabolei celor zece fecioare şi a ospăţului de nuntă al Mielului. O teologie a sexului fundamentată pe premisele anterioare ne-ar ajuta în multe privinţe. Pastorii ar putea aborda într-o manieră mult mai inteligentă cazurile de boli venerice, pornografia, programele de educaţie sexuală, homosexualitatea şi alte deviaţii sexuale similare şi, de asemenea, numeroasele aspecte fizice şi emoţionale ale actului sexual, implicate în problemele în care sunt consultaţi de membrii bisericii. O ilustraţie curentă a nevoii de o teologie a sexului ne parvine din Africa unde liderii Bisericii noastre se confruntă cu o problemă ce conexează indisolubil teologia şi sexul. Aceştia trebuie să răspundă la întrebarea dacă, în calitate de creştine, femeile din biserică pot lua parte la ritualul clitoridectomiei (extirparea clitorisului)? Unele femei africane întreabă dacă este vreo diferenţă între aceasta şi circumcizia la bărbaţi, în dreptul căreia Biserica nu ridică obiecţii de ordin moral. Ele consideră că femeile au dreptul la un corespondent comparabil cu circumcizia bărbaţilor, care se bucură de 43

un deosebit prestigiu şi statut. În trecut, în urma "descoperirilor" din partea zeilor, clitoridectomia a fost desemnată ritual iniţiatic în procesul de devenire femeie. De vreme ce autoritatea circumciziei şi clitoridectomiei provine de la un aşa for înalt, bărbaţii şi femeile se situează - cel puţin în cadrul ritualului - pe poziţii egale. Mai mult, ele cred că operaţia pregăteşte femeia pentru o viaţă sexuală superioară. În general Biserica obiectează faţă de această operaţie. Dar, se ridică întrebarea, are femeia creştină africană dreptul de a considera operaţia prin prisma propriilor tradiţii, atâta timp cât acestea nu violează voia descoperită a lui Dumnezeu? Trebuie să recunoaştem cel puţin că Biserica din Africa abordează problema cu francheţe tipic vechi-testamentară şi nu se eschivează de la aceasta, nici chiar dacă este esenţialmente de natură sexuală. Dacă va mai fi timp, poate că Biserica va trebui să dea răspuns la întrebări cu conţinut mult mai modern. Una ar fi însămânţarea artificială. Unii membri poate că-şi pun întrebări cu privire la corectitudinea recurgerii la însămânţarea artificială prin soţ sau donator. Alţii dezbat posibilitatea unor circumstanţe care să permită întreruperea legitimă a unei sarcini nedorite care nu se încadrează în nici una din excepţiile admise în mod obişnuit: (1) sarcina rezultată în urma unui viol sau incest; (2) sarcina ce pune în pericol sănătatea mamei sau (3) sarcina în care există indicii temeinice ale unui făt cu malformaţii. Şi iarăşi, dacă istoria va continua suficient de mult timp, Biserica va trebui, poate, să stabilească un criteriu moral pentru fertilizarea in vitro, băncile de spermă şi ovule, reproducerea prin clonare şi utilizarea medicamentelor fie pentru suprimarea, fie pentru intensificarea dorinţei sexuale. Cazul poate fi clasat fără tevatură prin invocarea convingerii că Domnul va veni mai înainte ca astfel de probleme să solicite vreun răspuns din partea credincioşilor Săi, însă Biserica trebuie să fie aptă să enunţe o teologie a sexului, care să conţină principii aplicabile la orice problemă.

44

Sexul şi scrierile lui Ellen G. White

"Soţia creştină să se înfrâneze atât în cuvânt, cât şi în faptă, de la a excita pasiunile animalice ale soţului ei." - Căminul adventist, pag. 123. Care să fie sensul acestei afirmaţii? Ce se poate spune despre purtarea unor pijamale cochete?

Ellen G. White mai vorbeşte şi despre pasiuni josnice. La ce altceva se putea referi dacă nu la relaţiile maritale? Face aluzii la scene ce au loc în dormitor şi care îi întristează pe îngeri. Despre ce anume vorbeşte dânsa? Cum expresia "pasiuni animalice" reclamă clarificare, să începem prin a răspunde la întrebarea dacă putem separa pasiunea de iubire.

Capacitatea de a iubi cu pasiune fizică (da, cuvântul comportă şi un sens pozitiv!) ţine de crearea omului, fiind un aspect elementar al masculinităţii şi feminităţii fiinţelor umane. Dumnezeu le-a proiectat trupurile pentru a se putea împreuna. Cum ar putea cineva pune sub semnul îndoielii dorinţa şi forţa emoţională care stă la baza acesteia? Femeia şi bărbatul normali heterosexuali pot da mărturie de forţa dorinţei sexuale şi poziţia centrală pe care o ocupă în planul vieţii. Din punct de vedere anatomic, Dumnezeu a creat oamenii cu capacitatea de "a se face un singur trup". Dumnezeu ar fi putut face acest act la fel de banal ca pilitul unghiilor sau tunsul părului. Dacă ar fi avut în vedere doar perpetuarea rasei, ar fi putut întocmi corpul omenesc şi natura sexuală în aşa fel încât să demită funcţia respectivă la nivelul unei sarcini sau obligaţii ocazionale. Însă fiecare organ implicat în actul sexual a fost configurat cu capacitatea inerentă de a elibera maximum de plăcere senzorială. Sânii, a căror funcţie primară este de a hrăni copilul, devin intermediarii unei considerabile plăceri erotice, atât pentru soţ, cât şi pentru soţie. Rolul clitorisului nu este altul decât acela de a genera orgasmul. Anatomia organelor sexuale masculine şi procesul ejaculării prezintă ilustraţii 45

similare. Dacă evidenţa unui plan denotă existenţa unui scop (argument deseori folosit în demonstrarea existenţei lui Dumnezeu), atunci Dumnezeu a intenţionat ca actul coitului să fie o experienţă de plăcere supremă, ce poate ajunge, uneori, până la extaz. Având în minte aceste lucruri, putem acum aborda problema pasiunilor animalice la care tocmai aţi făcut referire. În unele căsnicii chiar este prezent simţământul că relaţia sexuală nu este decât un pretext legitim pentru a se da frâu liber "pasiunilor animalice"(Mărturii, vol. 2, pag. 480). Se întâmplă ca unii să coboare relaţia sexuală mai prejos chiar decât practicile animalelor (Ibid., pag 472), degenerând în imoralitate şi degradare a trupului (Ibid., pag. 391). Uneori soţii scandalizează "sensibilităţile delicate şi tandre" ale soţiilor lor. Pe scurt, "nu este decât puţină dragoste adevărată, veritabilă, devotată, curată. Acest element de valoare este foarte rar. Pasiunea este denumită iubire." - Ibid., pag. 381. Adjectivul "animalic" necesită câteva explicaţii. Este un mod de a spune că natura decăzută spiritual sau carnalul domină spiritualul. Dacă este folosit în sensul mai tare, are conotaţia de primitiv sau bestial. Relaţia bărbatului cu Creatorul său îl obligă să nu dea voie laturii animalice a naturii sale să îi domine viaţa sexuală. Totuşi corpul rămâne mediul prin intermediul căruia spiritul şi mintea lui pot experimenta dragostea cea mai adâncă şi mai intimă pentru soţie. Creatorul, aşa cum am mai spus, a alcătuit ambele trupuri - femeiesc şi bărbătesc - pentru ca împreună să se bucure de maximul funcţionării tuturor nervilor senzoriali şi motorii, angrenaţi în arta iubirii. Cel ce categoriseşte relaţia sexuală drept "animalică" şi "bestială", prin aceasta insultă planul şi lucrarea Creatorului. Ar trebui să rezervăm epitetele respective pentru conduita bărbatului care îşi consideră soţia drept jucărie sexuală personală, care i-a fost pusă la dispoziţie pentru a-i satisface nevoile biologice, ori de câte ori are nevoie. Cu un astfel de soţ, soţia va simţi că acesta s-a căsătorit cu ea doar pentru corpul ei. Deseori soţul agravează şi mai mult lucrurile impunând soţiei tehnici sexuale care îi violează conştiinţa şi contravin gusturilor ei estetice. La rândul ei, femeia nu are dreptul să califice apetitul sexual normal al soţului ei, drept "pasiune animalică", şi nici nu poate deprecia pe bună dreptate, importanţa semnificativă a aspectului fizic al relaţiei sexuale. Mulţi soţi deosebiţi şi atenţi au ajuns să se 46

simtă vinovaţi de senzualitate şi insensibilitate doar pentru că doreau ceea ce era numai normal. Soţii imature sau nevrotice deseori şi-au emasculat soţii prin atitudinea lor nesănătoasă. Nu rareori se întâmplă ca soţul să-şi facă soţia să se simtă prea senzuală sau nefeminină pentru că doreşte să facă dragoste la fel de frecvent ca orice cuplu obişnuit. Aceasta se lansează în avansuri şi este respinsă. Din când în când, probabil o dată pe lună, soţul cedează, ceea ce nu este de-ajuns pentru a-i atenua frustrarea şi sentimentul crescând că ceva trebuie să fie în neregulă cu ea. Din copilărie, părinţii şi alte persoane i-au spus să evite acele manifestări sau situaţii care ar putea provoca un bărbat să-şi ia anumite libertăţi. Probabil că a anticipat faptul că în căsnicie va întâmpina greutăţi în a-şi menţine bărbatul în limitele unui program rezonabil de activitate sexuală. Iar acum se vede confruntată cu o problemă total diferită, pentru rezolvarea căreia nu dispune de suficiente resurse emoţionale. Cât despre pijămăluţele cochete, de ce ar privi cineva cu suspiciune folosirea acelor lucruri - parfumuri, articole de vestimentaţie (sau absenţa lor), muzica, planuri sau ocazii speciale care augmentează plăcerea experienţei sexuale? Tânăra femeie din Cântarea Cântărilor vorbeşte despre smirna frumos mirositoare ce picură de pe mâinile ei atunci când merge la uşă ca să-şi întâmpine iubitul. Scriptura vorbeşte despre mireasă gătită pentru soţul ei. În Ezechiel 16, Domnul vorbeşte despre înveşmântarea lui Iuda în in subţire şi mătăsuri, cu ocazia încheierii legământului de căsătorie. Biblia nu prezintă o poziţie ascetică faţă de simţurile fizice. Nu este nimic nepotrivit în ceea ce stimulează dorinţele sănătoase ale soţului. Astfel de lucruri sunt pentru actul sexual ceea ce sunt aranjamentele şi lumânările pentru masa de seară - adaosuri nenecesare, dar încântătoare. De fapt, soţul care niciodată nu-i face soţiei cadou un parfum sau o cămaşă de noapte, se privează de nişte experienţe extrem de gratificatoare. Ca un fel de notă de subsol la acest răspuns, voi cita dintr-o scrisoare primită de la o doamnă cu care am corespondat pe marginea unei serii de articole despre dragoste, sex şi căsătorie, care mi-au fost publicate în Review. Comentariile doamnei chiar merită citite. Rareori se iveşte şansa de a auzi părerea unei soţii adventiste, în această chestiune. (Numele au fost schimbate). "Eu şi John vedeam iarăşi şi iarăşi cum fiecare detaliu al vieţii noastre de fiecare zi reuşeşte cumva să facă sau să desfacă plăcerea de a face dragoste, în chiar punctul culminant. Când ne petreceam în mod fericit ziua, 47

oferindu-ne reciproc mici atenţii, cum ar fi o mângâiere tandră, expresii de admiraţie sau apreciere, chiar prinşi în treburi de altfel serbede, răsplata noastră era mare. Dar dacă amândoi fuseserăm în tensiune şi, ca atare, mai mult sau puţin tăcuţi sau laconici în comentarii, ori chiar răbufniserăm unul împotriva celuilalt, strânşi în menghina stresului emoţional şi mintal, oricât de mult şi nedisimulat am fi făcut dragoste seara, satisfacţia nu era foarte mare. Am descoperit că adevărata plăcere sexuală este ca frişca sau glazura de pe tort. Este la fel de bună ca tortul însuşi. Doar glazura, oricât de multă, nu poate face cu adevărat apetisant, un tort uscat şi fad. Dar puneţi aceeaşi glazură pe un tort bogat în aromă, bine însiropat şi ceea ce veţi savura este o bucăţică de rai! Ceea ce mă aduce la felul în care eu înţeleg comentariile lui Ellen G. White cu privire la ‚pasiunile animalice'. E foarte clar: când animalele se împerechează, nu există nici un fond de simpatie, înţelegere, adorare, apreciere sau afecţiune. Este strict un act de auto-satisfacere. În cursul acestui act nu se spun cuvinte de iubire, nu există săruturi sau dăruire reciprocă, nici o mângâiere care să descopere profunzimea relaţiei. Unii bărbaţi, şi poate mai mulţi decât am dori să admitem, confundă un acces sau atac sexual ocazional cu dragostea. O femeie sensibilă detestă aceasta şi pe bună dreptate. Dacă la atât se reduce ceea ce reprezintă pentru el, ea nu se poate simţi cu mult mai presus decât un simplu bun personal. Cu alte cuvinte, tot ceea ce face aceasta este să se supună la nivel exterior, în timp ce în sufletul ei, este nemulţumită de situaţie. Cu această stare de lucruri continuând pe durata a ani şi ani de zile se împlineşte tot ceea ce Ellen White spune despre plăcere carnală, patimi, înclinaţii diavoleşti sau animalice, şi multe altele. Personal, nu pot concepe altceva ce m-ar face să mă simt mai acră, rea, revoltată şi absolut fără nici o valoare, decât sentimentul că trupul meu nu a fost nimic mai mult decât terenul de vânătoare al unui bărbat care se presupunea că s-a căsătorit cu mine pentru a mă iubi şi a mă preţui, trup şi suflet. Toate acestea fiind spuse, din nou mă îndrept spre Scriptură pentru permisiunea de a mă bucura deplin de cea mai înaltă culme fizică pe care soţul şi soţia o pot atinge. Citim în Proverbe 5:19: "fii îndrăgostit [fermecat, KJV] necurmat de dragostea ei!" Cuvântul acesta, "îndrăgostit" ["fermecat"] spune mult, dar numai pentru urechile celor care se iubesc şi se adoră unul pe celălalt, în mod plenar. Pentru aceştia există culmi de care cei care pervertesc sexul nu au mai mult habar decât au despre cer. Nu este nimic greşit în ceea ce măreşte plăcerea celuilalt, atâta timp cât e făcut cu dragoste 48

totală şi cu acordul celuilalt. Altfel cuvântul "îndrăgostit" ["fermecat"] nici nu ar trebui să apară în Biblie. Actele clandestine, nesfinte îi fac pe oameni să se urască unul pe celălalt şi să treacă de la o relaţie amoroasă la alta, pe măsură ce scade interesul patimilor lor animalice. Lucrul acesta se întâmplă pentru că nu au nimic altceva pe care să clădească. Pe de altă parte, doi oameni care se iubesc cu o iubire absolută nu găsesc nimic în contactul sexual, care să nu-i unească mai strâns întrunul singur, sudându-i trup şi suflet într-un tot inseparabil. Citind Cântarea Cântărilor de câteva ori, de la un capăt la altul, am ajuns să cred că Dumnezeu a făcut bărbatul şi femeia în acest fel, cu un anumit scop. Dumnezeu ar fi putut să mă creeze asemenea unui peşte sau stâlp de telefon, nu neapărat cu o formă atrăgătoare. Însă El a făcut femeia cu linii unduitoare şi buze moi, cu păr şi sâni fermecători, ca să fie o desfătare pentru soţul ei. Şi oricine susţine altceva, după părerea mea, se face vinovat de o mai mare erezie decât un idolatru sau un mincinos. Timp de câţiva ani, aşezaţi în loja corului dintr-o biserică adventistă, observaţi expresia amară de pe feţele multor soţi şi soţii adventiste, felul în care se privesc şi îşi vorbesc şi astfel veţi avea dovada succesului lucrării lui Satana. De multe ori aproape că am plâns în sufletul meu, văzând nu puţine cupluri pe care le cunosc lăsând să le scape mici gesturi pe care un observator atent le putea interpreta drept insatisfacţie. Cumva, undeva, ceva a fost înţeles anapoda. Diavolul a văzut că oamenii care cred că a consuma carne sau a lucra în Sabat este păcat, sunt deschişi la ideea că ‚sex' este un cuvânt murdar, iar aceste biete suflete amăgite vor trece prin viaţă, lipsite de cele mai dulci momente pe care le-a hărăzit Dumnezeu oamenilor. După douăzeci şi cinci de ani de căsnicie, soţul meu încă mă mai ţine de mână, ori de câte ori se iveşte ocazia, fie că ne plimbăm, fie că suntem împreună la o întâlnire (ceea ce se întâmplă rar) sau la cumpărături. Gestul îi este la fel de natural ca respiraţia, pentru simplul motiv că mă iubeşte. Când suntem acasă, rareori se întâmplă să treacă pe lângă mine fără să mă mângâie, să mă sărute sau să mă îmbrăţişeze. În parte, aceasta poate fi şi din cauză că lucrează în ___ şi vine acasă doar în week-end, ceea ce conferă o deosebită valoare fiecărui moment petrecut împreună. Dar, oricare ar fi explicaţia, toţi aceşti ani m-a păstrat legată de el fără nici o greutate. I-am spus că ar trebui să scrie o carte despre cum să-ţi faci soţia fericită, la care el mi-a răspuns că dacă ar face-o, cartea lui nu ar conţine decât o propoziţie: ‚Pur şi simplu, iubeşte-ţi soţia până la moarte!' 49

Nu mă simt calificată să răspund la întrebările dumneavoastră, mai mult decât am făcut-o deja. Nu am nici o calificare specială. Însă ceea ce ştiu cu certitudine este că nu foarte multe dintre cuplurile adventiste pe care le văd par a fi foarte fericite. Mulţi convieţuiesc şi atâta tot. Niciodată nu voi uita vizita unei doamne, cu care discutând în timp ce soţii noştri erau afară să se uite la ceva, am ajuns cumva şi la chestiuni legate de conceperea copiilor sau ceva similar. Doamna a făcut o observaţie legată de procedurile murdare pe care trebuie să le urmezi, la care am ripostat aducându-i aminte de sfatul lui Pavel de a nu ne lipsi unul pe celălalt de datoria de soţi, fără un acord mutual. S-a prefăcut că nu înţelege ce vreau să spun şi pe când încercam să o lămuresc cu duhul blândeţii, bărbaţii au revenit în casă. Imediat a făcut o grimasă şi mi-a şopti nervos: ‚Sst! Să nu îndrăzneşti să spui vreun cuvânt despre asta de faţă cu Robert!' Deseori după aceea, lam privit cu milă pe acest om cu umerii lăsaţi, care îşi vedea resemnat de treburi.

Cartea Căminul adventist vorbeşte mult despre moderaţie în sexul marital. Vă rog să comentaţi acest lucru.

Instinctul este ceea ce controlează sexul în clasa inferioară a animalelor. În cazul majorităţii animalelor, ritmurile inerente reglează perioadele de împerechere. Animalelor nu le rămâne nici o posibilitate de a alege când şi, cel mai adesea, nici cu "cine" să se împerecheze. Omul îşi alege partenerul, pentru tot restul vieţii, după care cei doi pot face dragoste oricând doresc. Dumnezeu le oferă privilegiul autonomiei complete în dreptul sexului, interzicând doar adulterul, desfrâul şi relaţiile care violează natura şi etica sexului însuşi. Omul, făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, poate aşeza sexul sub călăuzirea raţiunii, şi anume a raţiunii sfinţite. Raţiunea controlează relaţiile fundamentale - cum încep, cu cine, cum evoluează şi dacă mariajul este posibil sau dezirabil; dirijează evoluţia de la simpla cunoştinţă la prietenie şi de la prietenie, la iubire. Chiar şi actele de iubire individuale intră sub călăuzirea raţiunii. Însă lucrul acesta trebuie să aibă anumite limite, altfel dragostea îşi pierde spontaneitatea şi libertatea ce trebuie să caracterizeze exprimarea acesteia.

50

Raţiunea, la rândul ei, are nevoie de supravegherea conştiinţei care aşează relaţia sub călăuzirea principiilor modestiei, purităţii morale şi integrităţii, câştigând pentru aceasta, binecuvântarea lui Dumnezeu. Sexul, ca parte a întregului fiinţei umane, a fost afectat de boala păcatului şi în consecinţă, nu putem sconta că, în stare firească, se va conforma voii lui Dumnezeu. Încercarea de a evita animalitatea prezintă riscul de a ne abate prea mult înspre dreapta şi, astfel, de a cădea în şanţul ce mărgineşte acea parte a drumului. Papa, într-un comunicat recent cu privire la "Mărturia creştină în viaţa de căsătorie", a reliefat două poziţii extreme: "Căci dacă fascinaţia cărnii este periculoasă, nici ispita angelismului nu constituie o mai mică ameninţare." Observaţi că diavolul, eşuând în a-i face pe liderii iudei să calce Sabatul, a venit cu un sistem de păzire a acestuia, aproape inuman prin masa zdrobitoare de reguli legalist detaliate. Soluţia pentru necumpătare nu este postul continuu. Puţin îi pasă diavolului dacă cineva moare din cauza abuzului alimentar sau de malnutriţie. Cât priveşte sexul, trebuie să ne ferim de acest soi de greşeală. Pentru a scăpa de pasiunile animalice, nu trebuie distrus animalul, ci sublimată pasiunea. Dorinţa sexuală în sine nu este nici bună, nici rea. Este neutră din punct de vedere moral. Anihilarea dorinţei normale şi tentativa de a prohibi orice expresie normală a dorinţei sexuale nu ne vor feri de poftă. Nu putem evita "abuzul" în relaţia de căsătorie prin "neuz". Sexul nu este un demon ce necesită exorcizare. Soţul şi soţia au dreptul şi privilegiul de a se bucura deplin de fiecare expresie sexuală posibilă în căsnicia lor. Dumnezeu a dorit ca noi să ne bucurăm de sex. Şi, aşa cum am precizat şi mai devreme, chiar anatomia denotă acest lucru, iar noi nu-I aducem nici o slavă lui Dumnezeu, lipsindu-ne de darurile cu care în mod generos ne-a înzestrat. Rămâne destul timp şi pentru sacrificiu atunci când va fi impus de motive medicale, detenţie în condiţii de persecuţie sau călătorii efectuate în interesul lucrării lui Dumnezeu. Singurul motiv valid pentru întreruperea activităţii sexuale normale este incapacitatea fizică. Cuplurile care se bucură de o căsnicie fericită, continuă să-şi exprime dragostea, sexual, şi după atingerea vârstei a treia. În cazul acestora, încetarea activităţii sexuale survine doar ca urmare a scăderii forţelor fizice.

51

Aceste principii conjugate cu factorii sănătăţii şi vârstei plus tiparele sexuale individuale ale soţilor determină definiţia particulară a "moderaţiei" pentru fiecare căsnicie.

În scrierile lui Ellen G. White ni se spune că trebuie să ne înfrânăm natura animalică. Tot acolo se mai afirmă că actul sexual este rău pentru trupul, mintea şi sufletul nostru. De aceea, se pare că adventiştii ar trebui să facă dragoste mai rar decât neadventiştii. În nici un caz nu dorim să ajungem ca sodomiţii.

Ca o observaţie adiacentă, dacă scrierile dânsei ar aprecia actul sexual în termeni atât de negativi, atunci nu ar mai trebui să avem relaţii sexuale, ci mai degrabă, deloc.

Într-adevăr, Ellen G. White recomandă stăpânirea naturii noastre animalice, însă eu nu am găsit nicăieri în scrierile dânsei afirmaţia că actul sexual normal ar fi rău pentru noi, în plan fizic, mintal sau spiritual. Deşi nu ar fi chiar nerezonabil să credem că am putea face dragoste mai rar decât cei care nu îşi consideră trupurile drept temple ale Duhului Sfânt şi care fac din satisfacţia sexuală, scopul principal al vieţii conjugale, aceasta nu furnizează adventiştilor nici un motiv pentru a-şi plasa relaţiile sexuale la un nivel de austeritate. Detenţia şi persecuţia ce despart soţii şi soţiile creştine implică pierderea privilegiului, dar de ce am anticipa necazurile şi privaţiunile viitoare? Fără îndoială că sodomiţii s-au făcut vinovaţi de exces în toate activităţile lor sexuale. Însă răul prin care cetatea a ajuns notorie, a fost plăcerea flagrantă şi impertinentă pentru relaţii sexuale nenaturale, manifestă prin patima sălbatică cu care încălcau cele mai rudimentare canoane ale decenţei. Noi folosim termenul de "sodomie" cu sensul primar de act sexual între persoane de acelaşi sex. Informativ, multe coduri legale definesc sexul anal drept sodomie, fapt care subliniază nevoia de a redefini termenul.

52

Primii cincisprezece din cei douăzeci de ani de căsătorie am trăit conform sfaturilor lui Ellen G. White şi am avut o relaţie destul de rece. Apoi am început să ne exprimăm cu adevărat dragostea în variate moduri, iar în prezent, ne bucurăm de o căsnicie foarte fericită. Însă uneori ne simţim vinovaţi pentru aceasta. Aşa trebuie?

Având în vedere implicaţiile pe care le prezintă, consider această întrebare drept cea mai subtilă dintre toate. Aşa cum aţi formulat-o, ar reieşi că toţi cei care acceptă ca autoritare scrierile dânsei pierd orice speranţă pentru o viaţă sexuală fericită.

Însă cu siguranţă, vi se poate ierta confuzia pe care o faceţi. Chestiunea aceasta este un motiv de tulburare chiar şi pentru persoanele cu pregătire de specialitate. Recent am primit o scrisoare de la o doctoriţă locuind într-o altă ţară, care îmi scria că în mod regulat este consultată de femeile adventiste căsătorite, în probleme de natură conjugală. În plus, ocazional a fost invitată să vorbească în cadrul unor întâlniri de grup, desfăşurate în bisericile noastre. Iată ce scrie aceasta: "Se pare că printre cuplurile căsătorite de aici [o regiune latino-americană], viaţa conjugală este complicată de faptul că soţia nu cunoaşte tot ceea ce ar trebui să cunoască şi totodată se teme de 'păcatul sexului'. În paralel, în rândul bărbaţilor se semnalează un nivel ridicat de ignoranţă în ceea ce priveşte psihologia şi fiziologia feminină." Mai departe, declară că: "Sunt câteva paragrafe în Mărturii, volumul 2, pe care fără îndoială că le cunoaşteţi foarte bine şi pe care, personal, nu ştiu cum să le interpretez. Când îmi sunt puse întrebări în legătură cu aceste texte, încerc să ies din încurcătură cu nişte explicaţii destul de ambigue şi mai mult sau mai puţin logice. Nu cred deloc că aceste răspunsuri sunt satisfăcătoare pentru cei care mi-au pus întrebările, şi nici eu nu sunt total mulţumită de ele. Uneori am îndoieli dacă procedez corect. Nu aş vrea ca mai târziu să descopăr că ceea ce le spun contravine voii lui Dumnezeu." După ce a întrebat ce înseamnă "patimi josnice", "secătuirea vitalităţii", "pasiune în cadrul relaţiei conjugale", doctoriţa a 53

continuat: "Ellen G. White pare să spună că femeia ar trebui să-şi strunească soţul şi să nu cedeze întotdeauna avansurilor acestuia. Iar mie mi se pare că tocmai în aceasta constă marea problemă a cuplurilor adventiste. Soţia îşi stăvileşte prea mult soţul, ceea ce creează tensiune în cămin şi duce la numeroase probleme conjugale, din pricină că nici unul dintre soţi nu este satisfăcut de relaţia lor fizică. Ştiu că acest capitol ar putea să se adreseze doar anumitor persoane morbide, însă amploarea, titlul şi tonul categoric al mărturiei mă fac să cred că era destinată tuturor membrilor bisericii. Este acest lucru adevărat? Nu de puţine ori, femei căsătorite, fără nici o satisfacţie în viaţa conjugală, vin la mine, la cabinet, înarmate cu aceste citate pe care le folosesc drept argument în favoarea unei relaţii sexuale ocazionale cu soţii lor. Cu privire la aceleaşi declaraţii sunt întrebată şi de cei care vor să ştie clar ce au de făcut după ce se vor căsători. Mărturisesc că îmi este destul de greu să dau aceste explicaţii şi de obicei o fac într-o manieră oarecum ambiguă, spunându-le că textele cu pricina se adresează acelor persoane care fac din sex prioritatea nr. 1 în viaţă. Am nevoie de o interpretare mai clară şi cu un grad mai mare de certitudine. Am nevoie ca sfaturile pe care le dau celor ce-mi solicită ajutorul să mă satisfacă în primul rând pe mine." După cum observa doamna doctor, într-un fel, Ellen G. White chiar a prezentat mai mult aspectele negative ale sexului. Din păcate, atunci când Dumnezeu ne vorbeşte, trebuie să ia în calcul natura noastră decăzută. Dar Ellen White ne-a atras atenţia că scrierile dânsei sunt doar o lumină mai mică ce arată spre lumina mai mare, adică Scripturile. Citindu-le, nu vom găsi nici o recomandare pentru ascetism sau reprimarea dorinţelor normale şi legitime. Nicăieri nu se prescrie, de exemplu, virginitatea sau celibatul, ca mod de viaţă pentru creştin şi nici pentru preoţime. O întâmplare din viaţa dânsei ne descoperă naturaleţea şi maturitatea cu care privea relaţia sexuală în viaţa conjugală. La un moment dat, un proaspăt convertit i-a scris lui J. N. Loughborough, întrebându-l dacă adventiştii ar trebui să elimine sexul din viaţa conjugală. Loughborough i-a răspuns că cineva din California a scris un mic tratat pe marginea acestui subiect şi a încercat să obţină aprobarea lui Ellen White pentru publicare. A mers la dânsa, însă 54

aceasta i-a transmis că "nu poate să-l primească" şi l-a sfătuit să "lase aceste chestiuni în pace". Însă tânărul a continuat cu insistenţele şi în cele din urmă, cu multă reticenţă, Ellen White a acceptat să-l întâlnească personal. La finalul argumentaţiei, Ellen G. White i-a spus "să se ducă acasă şi să fie bărbat"! Sfatul dânsei probabil va prezenta nuanţe de sens diferite pentru fiecare persoană care îl citeşte. Fiecare bărbat îi va da propria interpretare în ceea ce priveşte modul de exprimare a bărbăţiei în căsătoria creştină, în special în relaţia sexuală. Din experienţa personală, ştiu că un soţ normal găseşte o adevărată încurajare în ceea ce consideră a fi implicaţiile nerostite ale acestei remarci. Este evident faptul că dumneavoastră şi soţul aţi crezut că afirmaţiile dânsei despre sexul în căsătorie echivalau cu trăirea întrun plan sexual rece şi îngust. Cu siguranţă că vă va plăcea o afirmaţie din The Virtue of Sex ("Virtutea sexului") - o "teologie" a sexului - de Jose de Vinck. La pagina 163, acesta spune: "Plăcerea senzuală în jocul dragostei a fost intenţionată de Dumnezeu nu pentru satisfacerea păcătoşilor, ci pentru plăcerea sfântă a copiilor luminii."

55