Bilet61 Inceput

Biletul nr. 61 Nu prea se practică declaraţia de dragoste în critica actuală. [...] Dar critica e o formă de iubire. Pare un citat, dar nu ştiu de unde. Din Alexandru Paleologu? Sau mai degrabă din Valeriu Cristea. E mai raţional să faci un rechizitoriu, o listă de reproşuri scriitorilor care au avut nefericirea să trăiască în perioada comunistă, decât să vezi şi să arăţi cum şi-au păstrat demnitatea. Nu toţi, evident. S-au purtat o vreme, imediat după 1990, pe scară largă, cel puţin două aberaţii. Prima e o judecată estetică absolută: nimic din ce s-a scris în perioada 1945- 1989 nu mai rezistă, totul e iremediabil alterat de comunism. A doua e o judecată morală absolută, sprijinită pe presupoziţia biografiilor compromise: toţi scriitorii sunt vinovaţi, într-un fel sau altul, toţi au colaborat, tacit sau explicit. Ambele judecăţi sunt false în generalitatea lor. [...] Au fost destui intelectuali români demni în comunism, care nu au pactizat în nici un fel cu regimul, destui ca să constituie un pol acuzator pentru cei care nu au fost demni şi ar vrea să nu existe cei dintâi.

Scriitorii generaţiei´60 au scos literatura română din proletcultism şi din cel mai negru impas. Au scos-o, pentru că regimul politic s-a relaxat şi a permis reconstrucþia novatoare. E, datorită conjuncturii permisive, meritul lor mai mic? Sunt ei de vină că au reuşit o reconsiderare spectaculoasă a literaturii în împrejurări atât de grele şi de nefaste? A fost generaţia salvatoare a literaturii române contemporane! A început ezitant. Primele cărţi ale lui D.R. Popescu, Constantin Ţoiu, Nichita Stănescu, Cezar Baltag sunt profund afectate de context, dar la scurtă vreme după 1960 îşi vor reconsidera temele, stilurile şi perspectivele. Generaţia´60 nu manifestă la debutul său o solidaritate de grup şi o unitate de program estetic de felul celor evidente în afirmarea generaţiei ´80. Dar acest fapt nu are, din punctul meu de vedere, nici o relevanţă. Nu vreau să pun accentul aici pe ideea de generaţie, ci pe momentul istoric (favorabil, e adevărat) al apariţiei unei serii extraordinare de scriitori, care au ridicat dintr-odată literatura română la rang european. În primul rând, datorită poeziei. Nichita Stănescu şi Marin Sorescu, mai

întâi, apoi şi Ana Blandiana au putut circula în Europa ca mari poeţi şi au fost receptaţi şi întâmpinaţi ca atare. [...] Centrul de greutate al canonului estetic al literaturii române contemporane îl reprezintă scriitorii generaţiei ´60.[...] (Ion Simuţ, Declaraţie de dragoste pentru generaţia ´60) .................................................................................... ...................................................

B. Reflectarea asupra elementelor constitutive ale mesajului identificarea tipului de text (narativ, descriptiv, informativ, argumentativ) şi a unor elemente de structură şi de compoziţie (particularităţi ale organizării textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri argumentative, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.);

Textul aparţine stilului beletristic părând un fragment dintr-un articol pe teme de politică, scris în perioada comunistă. Deşi este un text argumentativ, există o mare doză de subiectivitate dar şi dorinţa de a manipula

receptorul prin cuvinte impunătoare: „Ambele judecăţi sunt false în generalitatea lor”. Funcţiile poetice implicate sunt: cea expresiva/sugestiva ce subliniază însusirile expresive ale limbii unde se preferă sensurile figurate: “regimul politic s-a relaxat şi a permis reconstrucþia novatoare.”., funcţia conativă(impresivă) deoarece emiţătorul exercită o presiune asupra receptorului pentru a-l determina să acţioneze, având în vedere că în cazul de faţă textul este un discurs politic şi funcţia metalingvistică , ce apare datorită prezenţei parantezelor explicative: (“favorabil, e adevărat”) şi datorită explicaţiilor oferite.

Varietatea lexicala este demonstrată prin nuantarea sinonimica si prin inovarea combinării de sensuri si de cuvinte :” toţi scriitorii sunt vinovaţi, într-un fel sau altul, toţi au colaborat, tacit sau explicit.” Este un text argumentativ întrucât sunt enumerate ideile politice, sun prezenţi conectorii:”Prima”” A doua”, afirmaţiile ferme:” toţi scriitorii sunt vinovaţi, într-un fel sau altul”si parantezele explicative. Fragmentul are drept scop evidenţierea informaţiei vaste şi persuadarea receptorilor. Totodată, există o anumită liniaritate în discursul politic întrucît opinia este bine argumentată de exemple ce susţin ideile:” Nu toţi, evident. S-au purtat o vreme, imediat după 1990, pe scară largă, cel puţin două aberaţii.”

C. Construirea unei interpretări/ exprimarea argumentată a unui punct de vedere prezentarea cauzei/ a motivului care determină atitudinea personajelor/ a punctului de vedere al autorului; Perioada proletcultismului (1948-1964),