Betel 22-2007

Ce trebuie să facă un copil pentru a ajunge „un om mare”? pag. 3

1. Să fie ascultător de părinţi – pentru

Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi – Învăţătorii pag. 4-5

a fi fericit.

Har măreţ

2. Să înveţe la şcoală – pentru a-şi

„Căutaţi în cartea Domnului (Evrei) şi citiţi! Nici una dintre acestea nu va lipsi...” – Daniel Pălincaş

dezvolta capacitatea intelectuală. 3. Să frecventeze o şcoală biblică

pag. 6

pag. 7

Dumnezeu şi planul Lui pentru om.

Ieremia de la A la Z – Larisa Atudoroae Identificaţi autorii şi destinatarii cuvintelor – Denisa şi Diana Încadraţi cărţile Vechiului Testament

4. Să se roage zilnic – pentru a

Harul iertării – Ema Ş.

pentru copii – pentru a-L cunoaşte pe

pag. 9

beneficia de ajutorul lui Dumnezeu.

pag. 10

5. Să înveţe o meserie – pentru a-şi

pag. 11

În sesiune – Marius Leahu

câştiga pâinea cea de toate zilele.

Roadele familiei – Michael Pearl

6. Să-şi îngrijească trupul – pentru a

Este greu să-L urmezi pe Isus! – Damaris Bei

pag. 12

fi sănătos.

pag. 13

7. Să se dedice Domnului – pentru a‑şi

pag. 14

înţelege chemarea în lucrarea sfântă.

Mefiboşet – Predicatorul Vremea răsplătirilor şi a socotelilor – Rozi Leahu pag. 15

O lecţie premaritală – Iosif Anca pag. 16

Fondurile necesare editării si distribuirii

revistei „Betel pentru copii si adolescenţi”, ajunsă în prezent la 4.500 de exemplare, se constituie din donaţii din ţară şi străinătate. Cei care doresc să sprijine această lucrare pot depune bani în contul Bisericii lui Dumnezeu Apostolică Arad, deschis la BCR Arad, având codul IBAN: RO 37RNCB 1200000 135260001.

Vă mulţumim în Numele Domnului Isus!



Colectivul redacţiei

Unitatea Biserici (partea a II-a) – Daniel Brânzei pag. 17

Răspunsuri, Întrebări pag. 18

Pilde

pag. 19

Prietenul lui David – Abel Anca Numărul şi forma unor creaţii literare ale lui Solomon – Cosmina Simina Mama celui mai mare născut dintre femei – Ana Maria Morar

ISSN: 1583-2589

„Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi”

Aceste cuvinte au fost o sesizare sau poate chiar o mustrare a Domnului pentru ucenici şi o încurajare pentru cei ce-i aducem la Isus cu scopul ca El să pună mâinile peste ei şi să se roage pentru ei (Matei 19:13-14; Marcu 10:13-14; Luca 18:15-16). Cred că ucenicii aveau argumentele lor în refuzul prezenţei copiilor, în special a celor mai mici de la activităţile publice ale Domnului împreună cu oamenii mari. Este sesizată şi în vremea noastră aceeaşi tendinţă de „degajare” a slujbelor adunărilor de prezenţa copiilor în paralel cu scăderea efectivă a numărului lor. Dar noi ne adresăm vouă, copiilor, căci se pare că spre deosebire (cel puţin de cazurile prezentate în Evanghelii) de copiii din vremea Domnului Isus şi vouă, unora, vă face plăcere să vă adunaţi separat. Parcă este mai plăcut să nu vă obosiţi cu predici, studii şi rugăciuni lungi, când puteţi mai degrabă să vă jucaţi în acest timp. Dragi copii, vă rugăm să vă gândiţi şi să răspundeţi la câteva întrebări: Când dormiţi, vă jucaţi? Când aveţi ore (lecţii) la şcoală, dormiţi? Când lucraţi în grădină, faceţi exerciţii la matematică? La toate întrebările, răspunsul este Nu! Deci există activităţi diferite cu scopuri specifice. Somnul are vremea şi rolul lui, lecţiile de la şcoală rostul lor şi la fel toate celelalte activităţi. Dar ce scop au slujbele de la adunare? Răspunsul este scurt şi clar: mântuirea sufletului. Acum o altă întrebare: Voi vreţi să fiţi mântuiţi? Desigur că da! Atunci ne rămâne să lămurim dacă este bine să fiţi în adunare împreună cu cei mari sau separaţi pe grupe de vârstă. Răspuns - da, separaţi, cu cei de vârsta noastră. Corect, căci şi părinţii au activităţi şi discuţii pentru problemele de familie la care participă numai ei. Deci să vă permită şi vouă să studiaţi şi să cântaţi împreună cu ceilalţi copii şi învăţătorii voştri. Răspuns – nu, pentru că şi voi aveţi dreptul şi harul să vă rugaţi cu cei mari; să ascultaţi predici, să auziţi prorocii şi să vedeţi toate celelalte lucrări ale lui Dumnezeu din adunare. În concluzie vă recomandăm dragi copii şi cu atât mai mult vouă, adolescenţilor, şi indirect părinţilor şi slujitorilor, să „împletiţi” slujbele sfinte. Atât la adunare cât şi acasă să aveţi o parte din timp special dedicată activităţilor spirituale potrivite cu vârsta. Dar să folosiţi şi părtăşia cu toată adunarea, cu toată familia, căci Biblia este bună să o studieze toţi împreună, cântarea e frumoasă în comun, iar rugăciunea de asemenea. Aşa procedăm şi noi la „Şcoala Biblică pentru Copii „Betel” şi la adunarea „Betel” Arad. Sâmbăta avem două ore de studiu, muzică şi diverse activităţi cu grupele de preşcolari şi clasele I-VIII, luni, activităţi identice cu grupurile de adolescenţi şi tineri, iar duminica ne întâlnim toţi la slujbă. Învăţătorii

Editorial



Toţi oamenii mari au fost mici mai întâi

În urmă cu câteva numere, am publicat o mărturisire despre o copilărie nefericită, datorită ruperii unei familii, in care acea fată, se hotărâse să nu mai privească spre trecut cu groază, ci să aştepte cu nădejde un viitor mai fericit sub grija Tatălui Ceresc. În relatarea ce urmează avem evidenţa unui trecut sumbru îmbinat perfect cu un viitor mai strălucit decât şi-ar fi imaginat vreun părinte sau vreun copil. Evenimentele descrise sunt o ancoră, o speranţă dătătoare de curaj, căci experienţa unui tată şi a fiului său poartă amprenta harului lui Dumnezeu. Editorii





___________________________________________________________________

Cu mulţi ani în urmă, un tată mergea cu micuţul său copil pe drumul dintre Norwich şi Yarmouth, de-alungul ţărmului englezesc. Tăcut, bărbatul trăgea copilul după el. Faţa tatălui era roşie şi buhăită, arătând clar cărui viciu îi era supus, iar mersul lui clătinat trăda faptul că şi în ziua aceea băuse peste măsură. ���������������������������������������������������������� Nici mersul copilului nu era prea sigur, dar nu din cauza beţiei. Era suficient să arunci numai o privire spre mica statură plăpândă, spre faţa sa palidă şi spre îmbrăcămintea sărăcăcioasă pentru a vedea ce-i lipsea. Banii, cu care tatăl ar fi putut să-i cumpere hrană şi îmbrăcăminte copilului, îi dădea pentru băutură. După un timp, micuţul Tom întrerupse tăcerea : — Tată, îmi este foame ! Te rog, dă-mi o bucăţica de pâine ! — Taci ! îl repezi tatăl — Dar dacă ai şti cât mi-e de foame ! îndrăzni să mai spună micuţul. — Mai ţine-ţi gura ! De unde să-ţi dau pâine aici, de sub nisip ? scrâşni din dinţi beţivul mânios. Micuţul încercă să meargă mai departe. Dar foamea îl chinuia şi astfel mai zise încă odată: — Tată, dă-mi te rog o bucăţică de pâine ! Atunci plin de mânie, beţivul prinse copilul şi-l aruncă în mare. — Aşa, acum am scăpat de tine! Mormăi beţivul şi merse mai departe. Valurile aruncau copilul încoace şi încolo. Dar ele erau mai îndurătoare decât tatăl sărmanului copil. Ochii plini de dragoste ai lui Dumnezeu vegheau asupra lui. Dunezeu nu voia ca Tom să moară în valurile mării. El a privit din cer la Tom şi a făcut ca o grindă, care plutea pe apă, să se îndrepte spre el. Copilul se prinse cu putere de ea, dar acel lemn nu ar fi putut să-l salveze, daca Dumnezeu nu ar fi prevăzut ca prin apropiere să treacă un vapor de război. Marinarii au observat lemnul şi copilul şi imediat au coborât o barcă în apă şi s-au apropiat de Tom, care era epuizat şi şocat. Odată adus pe vapor, marinarii au încercat toate mijloacele pentru a-l readuce pe copil la viaţă. Datorită îngrijirilor date, Tom şi-a revenit. Dar după câteva zile, când l-au întrebat cum a ajuns în apă, cum se numeşte şi unde locuieşte, nu s-a putut afla de la el decât: «Mă cheamă Tom». Se părea că nu ştie altceva, cel puţin numai atât spunea. S-a luat hotărârea ca micuţul să fie ţinut pe vapor şi să i se poarte de grijă. Prin felul lui de a fi şi prin isteţimea de care dădea

dovadă a câştigat simpatia tuturor şi fiecare a încercat să facă ceva pentru el. Aşa a crescut Tom între marinarii şi ofiţerii acelui vapor de armată. Când a ajuns la vârsta la care orice tânăr trebuie să înveţe o meserie, ofiţerii au hotărât ca Tom să studieze pe cheltuiala lor. Vedeau în el un tânăr capabil, care ar putea ajunge mai mult decât un marinar. Şi nu s-au înşelat. Tom a învăţat cu sârguinţă şi mai târziu a ajuns medic. Numaidecât a primit un post de medic pe un vapor de război din flota englezească. Dacă tânărul medic ar fi cunoscut acum pe Acela care a vegheat asupra vieţii sale într-un mod aşa de minunat şi a pus pe inima acelor oameni străini dorinţa să-l îngrijească şi să-l crească, atunci viaţa sa ar fi fost , cu siguranţă, o jertfă de mulţumire pentru Dumnezeu. Dar nimeni nu îi vorbise despre Dumnezeul dragostei, cu atât mai puţin despre Harul Său venit prin Isus Hristos, Fiul Său, care a adus mântuire pentru toţi oamenii. Tom credea că trebuie să le mulţumească numai celor care l-au salvat din apă, l-au îngrijit şi l-au crescut. Între timp izbucnise războiul dintre Franţa şi Anglia. Tom avea mult de lucru pentru a uşura suferinţa celor grav răniţi şi a muribunzilor care erau aduşi zilnic la bordul vaporului. Neobosit, tânărul medic alerga de la unul la altul. Un bărbat mai în vârstă, grav rănit, care pierduse mult sânge şi era foarte slăbit, îi atrase atenţia în mod deosebit. Tom se simţea atras într-un mod ciudat de acel pacient şi încerca, pe cât era posibil, să-i salveze viaţa. Dar puterile celui rănit slăbeau în fiecare zi. Într-o după-amiază, Tom zăbovi mai mult ca de obicei la patul acelui rănit. Bolnavul simţea că i se apropie sfârşitul. Ca mulţumire pentru îngrijirea care îi fusese acordată, dorea să-i lase ceva binefăcătorului său. Singurul lucru care îl poseda, era o Biblie. Cu mâinile tremurânde dărui tânărului medic preţioasa carte. Tom nu văzuse până atunci o Biblie şi nici nu citise din ea. Muribundul îi povesti că a primit acea carte de la o doamnă. ������������������������������������������������������������ Citind acea carte, Dumnezeu I-a deschis ochii şi I-a arătat că este păcătos. Totodată I l-a arătat pe Isus Hristos-Mântuitorul păcătoşilor,în sângele căruia oricine poate fi spălat de păcatele lui. ��������������������������������������������������������� El a crezut şi a găsit astfel odihna pentru sufletul lui. — Acum, domnule doctor, a încheiat muribundul, vă rog din inimă să citiţi această carte cu rugăciune, ca să aveţi şi dumneavoastră parte de marea fericire, pe care am primit-o şi eu ! Am regretat mult că am slujit aşa mulţi ani păcatului. Sunteţi încă tânăr. ��������������������� Vă rog, căutaţi-l pe Isus chiar astazi !

Toţi oamenii mari au fost mici mai întâi

continuarea în pagina 8



Căutaţi în cartea Domnului (Evrei) şi citiţi! Niciuna dintre acestea nu va lipsi!

Căutaţi în cartea Domnului



1. Completaţi cuvintele care lipsesc din avertizarea următoare şi meditaţi la ele: „Căci dacă____________ vestit prin îngeri s-a dovedit____________ şi dacă orice___________ şi orice__________ şi-a primit o dreaptă________; cum vom scăpa noi dacă stăm____________ faţă de o______________ aşa de mare, care după ce a fost____________ întâi de__________ ne-a fost______________ de cei ce au auzit-o”.



2. Descrieţi comparaţia şi lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu care este _______________________ ____________________________________________________________________________



3. Observaţi-L şi urmaţi-L pe Domnul la timpul de rugăciune, căci cuvintele care lipsesc sunt esenţiale în viaţa de credinţă: „El este acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând___ ________ şi_________________ cu____________ şi cu_______________ către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte şi fiind ascultat din pricina_____________ Lui, măcar că era Fiu, a _________________ să__________________ prin lucrurile pe care le-a_________________”.



4. Indicaţi prin săgeţi caracteristicile referitoare la Marele Preot (V. T.) şi respectiv la Domnul Isus; • s-a făcut preot fără jurământ • s-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora Marele Preot • a fost ispitit ca şi noi dar fără păcat • a adus jertfe repetate care niciodată nu pot şterge păcatele Domnul Isus • a fost supus slăbiciunilor • a fost sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi • şi înălţat mai pe sus de ceruri



5. Completaţi descrierea şi identificaţi personajul „care a primit de la Avraam__________ din tot – care după însemnătatea____________ său, este întâi____________, apoi şi ___________, adică______________; fără______________, fără______________, fără______________, neavând nici____________ al zilelor, nici_____________ al vieţii, dar care a fost asemănat cu _______________ - _______________.



6. În cartea Domnului Evrei se vorbeşte mult despre credinţă. Notaţi definiţia ei: ______________ ____________________________________________________________________________



7. Indicaţi prin săgeţi căror oameni ai credinţei le aparţin următoarele acţiuni: • a adus o jertfă mai bună • aştepta cetatea care are temelii tari Noe • a plecat fără să ştie unde se duce Avraam • a făcut un chivot ca să-şi scape viaţa Abel • a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Rahav • găzduise iscoadele cu bunătate Iacov • s-a închinat rezemat pe vârful toiagului



8. Notaţi trei fapte pe care Moise le-a făcut prin credinţă: _________________________________ ____________________________________________________________________________



9. Separaţi pe două coloane minunile şi suferinţele următoare, realizate prin credinţă: au curerit împărăţii, au fost ucişi cu pietre, au pribegit, s-au vindecat de boli, au stat în închisoare, şiau primit înapoi morţii înviaţi, au rătăcit prin pustiuri, au fost lipsiţi şi munciţi, au stins puterea focului.

10. Completaţi cele trei sfaturi „neterminate” şi împliniţi-le: „ Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri ________________________________________” „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri_____________________________________________” „Ascultaţi de mai marii voştri ____________________________________________________” 

Daniel Pălincaş

Încadraţi cărţile Vechiului Testament

Ieremia de la A la Z 1. O localitate roşie de ruşine căci a auzit o veste rea 2. Secretarul profetului Ieremia 3. Imagine văzută de Ieremia în a doua vedenie 4. Priboiul de fier ce scria păcatul lui Iuda avea vârful de __________ 5. Împărat ce a înălţat capul lui Ioiachin 6. Epitet pentru fiica Sionului 7. Stare ce i-a apucat pe locuitorii Moabului 8. Tatăl lui Ieremia 9. Împărat al lui Iuda întemniţat 37 de ani în Babilon 10. Slujba lui Ghemaria, fiul lui Şafan 11. Locul de unde va izbucni nenorocirea 12. Împăratul Babilonului care a cucerit Ierusalimul 13. Loc interzis poporului (deşi necesar vieţii), căci acolo este sabia vrăjmaşului 14. Noroc din toate părţile 15. Loc de execuţie pentru casa lui Zedechia 16. Magor – Misabib 17. A cui vizuină va fi Haţorul (art.) 18. Loc suplimentar de îngropare 19. Fiul lui Maaseia 20. Proroc, fiul lui Şemaia 21. Valea Ben-Hinom se va numi ___________ 22. Ultimul împărat al lui Iuda Larisa Atudoroae

Identificaţi autorii şi destinatarii cuvintelor 1. Vreţi să faceţi pe apărătorii lui Dumnezeu? 2. Ai lucrat ca un nebun. 3. Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele? 4. Fiul lui David, ai milă de mine! 5. Crezi tu în Proroci? 6. Du-te în pace. 7. Dă-mi copii, ori mor! 8. Fiţi pe pace! Nu vă temeţi de nimic. 9. Du-te şi Domnul să fie cu tine! 10. Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei! 11. Pe sufletul tău, împărate, că nu ştiu. Denisa & Diana

potrivit clasificări cărţi istorice

Lege

1. _______________ 2. _______________ 3. _______________ 4. _______________ 5. _______________

Istorie - preexil

1. _______________ 2. _______________ 3. _______________ 4. _______________ 5. _______________ 6. _______________ 7. _______________ 8. _______________ 9. _______________

Istorie - postexil

1. _______________ 2. _______________ 3. _______________

Cărţi de înţelepciune

1. _______________ 2. _______________ 3. _______________ 4. _______________ 5. _______________

Profeţi mari

1. _______________ 2. _______________ 3. _______________ 4. _______________ 5. _______________

Profeţi mici - preexil

1. _______________ 2. _______________ 3. _______________ 4. _______________ 5. _______________ 6. _______________ 7. _______________ 8. _______________ 9. _______________

Profeţi mici - postexil

1. _______________ 2. _______________ 3. _______________

Căutaţi în cartea Domnului

şi concepeţi o împărţire a celor din

Noul Testament 

Har măreţ continuarea din pagina 5

Continuări

Bărbatul se opri, dar Tom observă că mai are ceva pe inimă, dar că îi venea greu să spună. Tom îl îndemnă să spună totul cu încredere.Atunci, cu o voce tremurândă, muribundul a recunoscut că în urmă cu circa douăzeci şi trei de ani, într-un acces de mânie, şi-a aruncat copilul în mare, deoarece acesta, suferind de foame, îl rugase mereu să-i dea o bucăţică de pâine. ���������������������������������������������������������������������������������������� De atunci, acea faptă a apăsat îngrozitor asupra sufletului său şi chiar după pocăinţă nu a putut trece peste acea durere. Ne putem închipui cu ce fel de sentimente a ascultat Tom acea mărturisire. Ascunzându‑şi sentimentele, medicul l-a întrebat unde se întâmplase acel incident îngrozitor. — Între Norwich şi Yarmouth, a fost răspunsul. — Câţi ani avea copilul? — Aproape 4 ani. — Şi cum îl chema? Izbucnind în plâns, muribundul răspunse: «Tom» Medicul nu s-a mai putut abţine şi, lăsându-şi capul pe perna muribundului, izbucni în plâns şi spuse: — Eu sunt Tom, iar dumneavoatră sunteţi tatăl meu. Muribundul a privit încremenit spre cel ce îngenunchease lângă el. A durat un timp până a înţeles că fiul, pe care îl credea mort, stătea în faţa lui viu, că Dumnezeu îi dăruia copilul într-un mod atât de minunat. Apoi, peste faţa muribundului a apărut o expresie de nedescris : eliberarea din îngrozitoarea apăsare sufletească, un sentiment de mare fericire şi o mulţumire care nu se poate descrie în cuvinte. După ce fiul i-a povestit cum a fost salvat şi cum a ajuns medic, tatăl a înalţat o rugăciune de mulţumire spre Dumnezeul milostiv, care a condus lucrurile într-un chip aşa de minunat; s-a rugat cu o inimă plină de mulţumire, încât fiului i-au curs lacrimile pe faţă. — Şi acum, fiul meu, spuse muribundul, te rog şi mai mult, citeşte Biblia tatălui tău, ca să găseşti ceea ce te poate face fericit pentru veşnicie! Epuizat, bătrânul îşi lăsă capul pe pernă. ����������������������������������������������� Paloarea morţii îi acoperii faţa, dar zâmbetul fericit rămase. — Acum, Doamne, slobozeşte pe robul tău în pace, şopti tatăl. ������������������� În noaptea aceea a murit fericit şi plin de nădejde în braţele fiului său. Minunatul eveniment, adânca bucurie a tatălui, cuvintele sale pline de dragoste şi mai presus de toate plecarea fericită şi plină de pace au făcut o impresie deosebită asupra lui Tom. El a început numaidecât să citească în Biblie, deşi totul era nou pentru el. Cu cât citea mai mult, cu atât dorinţa sa era tot mai mare pentru a cerceta această carte. Dumnezeu a binecuvântat Cuvântul în inima acestui tânăr. El a recunoscut că viaţa sa trecută, deşi era ireproşabilă privită din exterior, a fost deşartă. A înteles că are nevoie de o altă îndreptaţire decât aceea a unei vieţi trăite în mod cinstit. Astfel, a venit ca un păcătos la Dumnezeu, care i-a îndreptat privirea spre Isus-Mielul lui Dumnezeu care a murit pentru păcătoşi. În sângele Mielului lui Dumnezeu şi Tom a găsit pacea şi siguranţa mântuirii veşnice. Astfel, pentru tânărul medic a început o viaţă nouă. După ce a găsit această preţioasă comoară, a făcut-o de cunoscut şi altora. ������������������������������������������������������� Meseria lui îi oferea ocazii bune. De atunci înainte a devenit un medic adevărat, putând ajuta bolnavilor la bolile trupului, dar şi la cele ale sufletului. Nu este minunată lucrarea lui Dumnezeu? Un tată şi-a aruncat copilul său flămând în mare pentru a scăpa de el, dar apoi Dumnezeu a lucrat la sufletul acelui om rău ca, după mântuirea sa, să devină un vestitor al mântuirii veşnice pentru fiul său! Da, aici se potrivesc cuvintele profetului: Şi lucrul acesta vine de la Domnul oştirilor; Minunat este planul Lui şi mare este intelepciunea Lui.



(Isaia 28:29)

„Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte,

dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare”

Proverbe 28:13

Era o zi frumoasă de primăvară. Dumnezeu îmbrăcase din nou pământul cu verdeaţă şi flori multicolore. Priveam acest peisaj mirându-mă şi bucurându-mă în acelaşi timp. Cu câtă înţelepciune a creat Dumnezeu acest pământ! Dar în sufletul meu duceam o povară destul de grea. De aceea m-am hotărât să mă întorc la Domnul cu toată inima, căci simţeam „bagajele păcatului” ce mă făceau să mă simt vinovată. Împreună cu familia mea m-am dus la biserică. La timpul de rugăciune nu mă puteam ruga. Mă simţeam vinovată de gândurile pe care le-am acceptat în mintea mea. Timpul de rugăciune a trecut fără ca eu să-I spun Domnului durerea. Unul dintre fraţii care a urmat la slujbă a spus că oricine se simte apăsat de vreun păcat să‑l spună Domnului, provocând la rugăciune toată biserica. Având această oportunitate, m-am rugat Domnului ca să-mi ierte păcatul. În timpul rugăciunii am avut o vedenie. În faţa mea pe un câmp verde era crucea pe care stătea Domnul Isus. Lângă cruce erau nişte ziduri dărâmate. M-am văzut cum am cuprins baza crucii şi mă rugam Domnului Isus să mă ierte. Deodată o voce mi-a spus cu glas duios: „Te-am iertat!” Am deschis ochii, eram speriată. Fetele din jurul meu m-au întrebat dacă mă simt bine. Nu le puteam vorbi. Eram uluită. Simţeam cum sângele lui Hristos m-a eliberat de aceste „bagaje” grele pe care le duceam zi de zi. De atunci, ori de câte ori mai greşesc şi mă simt vinovată sau apăsată vin înaintea Domnului şi ştiu că El mă va ajuta. „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:15-16). În acea dimineaţă am experimentat ceea ce este scris în Ioan 1:7: „…sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”. V-am scris acest articol nu ca să vă încurajez să păcătuiţi în continuare că Domnul este bun şi iartă (Romani 6:1-4), ci cu gândul de a vă provoca să vă mărturisiţi, să spuneţi Domnului tot ce vă apasă. „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!” (Isaia 59:1-2). Mărturisiţi-vă păcatele, pentru ca zidul de despărţire între voi şi Dumnezeu să se dărâme! Iar dacă aţi gustat ce bun este Domnul, cel mai nobil act ce urmează este vestirea iertării mântuitoare şi celor din jur. Hudson Taylor povesteşte despre un

Adolescenţa

„mic” misionar, un copil chinez, a cărui mamă murise şi care a fost primit la şcoala misionară. El a rămas aici mai mulţi ani şi a învăţat să cunoască pe Isus Hristos ca pe Mântuitorul său. La vârsta de 14 ani, el a mers să petreacă vacanţele la tatăl său. Intrând într-o după-masă într-un templu din sat, el s-a uitat la idoli. Un bătrân de 65 de ani a urcat cu un pas şovăitor treptele templului şi a depus câteva bucăţi de tămâie înaintea idolului, după care s-a pus în genunchi şi a început să se roage. Băiatul s-a gândit: „Iată un bătrân care nu mai are mult de trăit şi care nu cunoaşte drumul către cer. Dar eu nu sunt decât un copil, şi nu îndrăznesc să-i spun nimic”. (Într-adevăr, tinerii chinezi au un foarte mare respect pentru persoanele în vârstă, şi a învăţa pe un bătrân este socotită obrăznicie). „Ce trebuie să fac?” s-a întrebat el, „nu este nimeni care să-i spună ceva”. Inima lui a fost atât de mişcată, că i s-au umplut ochii de lacrimi; şi băiatul s-a simţit împins să se apropie de bătrân. „V-aţi simţi jignit dacă v-ar vorbi un copil?” i-a zis el. „Eu sunt tânăr şi dumneavoastră sunteţi foarte bătrân”. „De ce plângi?” a întrebat bătrânul, „nu pot să-ţi ajut cu ceva?” „Dacă plâng, domnule, este că sunt foarte mâhnit gândindu-mă la dumneavoastră”. „La mine, de ce?” „Pentru că dumneavoastră sunteţi bătrân; pentru că nu puteţi să mai trăiţi mult şi nu cunoaşteţi drumul spre cer!” „Cum? Tu cunoşti drumul spre cer?” „Eu ştiu că Isus m-a salvat şi că El vrea să vă salveze şi pe dumneavoastră”. „Cine este Isus?” a întrebat bătrânul. Băiatul i-a povestit atunci istoria iubirii lui Dumnezeu, şi inima bătrânului s-a înmuiat de tot. „Băiete, eu am mai mult de 60 de ani şi nu am auzit niciodată astfel de lucruri. Hai acasă ca să povesteşti şi soţiei mele aceeaşi istorie”. Prin mijlocirea acestui băiat, amândoi au fost aduşi la picioarele Domnului. Patru ani mai târziu, Hudson Taylor i-a găsit pe bătrâni, care i-au zis: „Dacă n-ar fi fost acel băiat, noi am fi încă în întuneric şi beznă”. Ema Ş.



Adolescenţa

Era şi el în sesiune cum sunt mulţi din studenţi în aceste zile. Profesorul său i-a repartizat un subiect cu un enunţ scurt, dar clar, la care nimeni nu avea ce „aburi” (cum am mai făcut unii dintre noi pentru a trece examenul). Dar examenul nu a fost deloc uşor! Poate o tematică lungă de tot, de multe pagini, nu ar fi fost o problemă, ar fi ştiut să o prezinte, dar subiectul a fost pe cât de clar pe atât de greu… Numele studentului n-am să vi-l spun, dar dacă nu-l depistaţi, înseamnă că nici pe Profesorul său universitar nu-l cunoaşteţi şi aceasta este rău, fiindcă aproape că nu vă foloseşte dacă la mate sau la orice altă materie aţi fi luat 10 şi nu cunoaşteţi acest Profesor care e decanul decanilor şi mai marele rectorilor. Studentului acestuia i s-a spus: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria, şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune”. Observaţi cât de clar este explicat subiectul, ca nu cumva să existe relativitate sau incertitudine. Acest student, putea mai uşor să rezolve problema dacă, de exemplu, în locul numelui „Isaac” era „Ismael”, dar el a auzit bine – Isaac. Apropo, rezolvarea subiectului dura trei zile! Nu am greşit, nu 3 ore, ci 3 zile! Profesorul a rămas la catedră şi urmărea totul (El nu se plimba printre bănci, căci studentul acesta nu copia ca unii dintre noi). Când era aproape gata, vine Profesorul şi-i spune că a luat 10, cu toate că mai avea de efectuat o operaţie, dar nu a mai apucat, nu pentru că nu a ştiut sau că i s-ar fi expirat timpul, ci pur şi simplu pentru că a venit Profesorul şi a zis că-i suficient atât, căci El e convins că studentul ştie totul până la acel ultim punct. Acea ultimă operaţie avea să o efectueze Profesorul după câteva mii de ani… Oricum studentul nostru a făcut o lucrare excelentă, pentru care a fost răsplătit, căci i s-a spus: „te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa…Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru ai ascultat de porunca Mea”. Dacă noi, elevi sau studenţi, am încercat să ocolim ceea ce profesorii de acasă (părinţii) ne-au cerut, să încercăm în sesiunea aceasta şi cele viitoare viitoare să respectăm întocmai cerinţele lor, care au titulatura ca şi cei din 2 Timotei 1:5; 3:14-15; Proverbe 1:8-9; Efeseni 6:1-3. Eu, cel care vă scriu – nu pot să mă laud că am făcut întotdeauna aşa, căci uneori am predat foaia albă, nescrisă. Dar dacă vrem să absolvim şcoala, trebuie să ne luăm cu note mari examenele pentru a putea lua şi licenţa în „ştiinţa sfinţilor”. Pentru aceasta trebuie să fim prezenţi la cursuri după orarul fiecărei „şcoli” în fiecare zi unde putem audia cursurile de la profesori pregătiţi. Dar nici Profesorul nu lipseşte, este omniprezent la fiecare grupă şi vede că unii poate nu ascultă; dar bun cum este El şi profesorii lui despre care v-am spus – le făgăduieşte tuturor răsplătiri la sfârşit, în nădejdea că vor fi mai atenţi la lecţia viitoare!

Marius Leahu

_____________________________________________________________________

În vederea unei pregătiri temeinice şi la timp, prezentăm elevilor şi mai ales studenţilor, câteva din disciplinele de examen pentru sesiunile următoare. În domeniul ştiinţelor exacte urmează colocviu şi examen la disciplina „Proprietăţi şi finanţe”. Apropo, studentul descris mai sus, a avut la această materie subiectele descrise în Geneza 13 şi 14. După aceea se reia în mod aprofundat o materie din clasa I: „Ascultarea de părinţi”, iar nota de la acest examen va determina repartiţia în familie, la căsătorie. Astfel, cu o notă bună, vei fi repartizat cu o fată sau un băiat bun (bună), dar o notă rea îţi va „aduce” o fată sau un băiat rău (rea). Iar pentru cel mai greu examen (poate), se fac pregătiri la pagina 15, a revistei. Citiţi-le şi pregătiţi-vă! Succes (binecuvântare)! Editorii

10

Am întâlnit recent o fetiţă de trei ani care este rodul traiului împreună cu părinţii ei. Familia aceasta a stat în casa noastră timp de trei zile şi am ajuns să-i cunosc foarte bine. Observând două zile la rând expresiile şi mişcările lor, poţi învăţa multe despre o familie. Daţi-mi voie să vă povestesc despre situaţia materială a acestei fetiţe de trei ani aflată în şcoala formării caracterului. De când s-a născut, familia ei formată din opt persoane a locuit în patru sau cinci locuri. Ultima locuinţa avea doar două camere. Mi-au povestit despre o vreme în care s-au restrâns într-o singură cameră pentru a le fi mai cald, fiindcă nu aveau curent electric. Instalaţia de apă de la etajul trei era atât de deteriorată încât de multe ori nu aveau apă. Trebuia să o aducă din altă parte. Vecinii printre care trăiau erau în proporţie de 80% şomeri. Criminalitatea era de neoprit. Aproape toţi prietenii familiei erau atei sau necredincioşi. Mama este ocupată mai tot timpul făcând şcoală acasă cu copiii mai mari şi nu poate să petreacă prea mult timp cu micuţa. Aceasta este văzută adesea aşezată într-un colţişor pentru a nu sta în calea treburilor casnice. Timp de un an, fratele ei mai mare a fost atât de bolnav încât atunci când familia l-a dus la doctor, acesta a rămas uimit că încă mai trăieşte. Cu un tratament adecvat, băiatul ar putea fi pus pe picioare. În prezent, ca şi în ultimele câteva luni, n-au avut locuinţă. Soţia este însărcinată în luna a opta aşteptând cel de-al şaptelea copil şi ei trăiesc într-un microbuz, mutându-se dintr-un loc în altul. Unii dintre dumneavoastră v-aţi plâns de condiţia materială în care vă aflaţi. Trăiţi cu impresia că dacă împrejurările s-ar schimba cât de cât, lucrurile ar merge mai bine. Mă îndoiesc că vreunii dintre cititorii mei au dus-o vreodată atât de greu ca această familie.

Aţi putea întreba: „De ce trăieşte această familie în condiţiile acestea? De ce nu le asigură tatăl o situaţie mai bună?” Ei au ales să ducă această extraordinară viaţă de dragoste pentru alţii şi de supunere faţă de cel pentru care lucrează. Cei şase copii, între trei şi şaptesprezece ani, sunt cu toţii sclipitori, plini de energie, recunoscători şi creativi. Vorbesc cu toţii câteva limbi străine şi sunt toţi dedicaţi în lucrarea de a duce Evanghelia celor nu au auzit-o. Sunt misionari în Albania. Când au plecat acolo în 1992, ţara suferea din cauza urmărilor comunismului. Populaţia se răsculase şi distrusese ţara. Alimentele erau greu de găsit şi majoritatea utilităţilor erau de nefolosit. Ţara se mândrea că era singura ţară atee în totalitate. Nu putea fi găsită nici o persoană care să aparţină vreunei religii. Cei care au existat au fost fie ucişi, fie închişi în închisori. Într-un asemenea mediu a găsit de cuviinţă Dumnezeu să cheme această familie în lucrarea secerişului. În momentul de faţă se întorseseră în Statele Unite pentru a se reface şi pentru a împărtăşi lucrarea lor cu alţii înainte de a se întoarce în Albania. Să ne întoarcem acum la fetiţa de trei ani. Se numeşte Janell Rogers şi a ajuns preferata mea. Am întâlnit-o prima oară la o conferinţă misionară unde ea stătea la o masă lungă. După ce a vorbit cu soţia mea, fetiţa mi-a atins uşor mâna şi m-a întrebat: „Aveţi întradevăr un cal viu acasă?” „Avem chiar doi”, i-am răspuns. Avea o mimă nefericită. „Unde îi ţineţi?” „O, stau prin spatele casei”. „Sunteţi sigur că aveţi într-adevăr doi cai vii acasă la dumneavoastră?” a insistat ea şi mai nefericită. Îngrijorarea ei creştea pe măsură ce afla că avem acolo găini vii, vaci, pisici, câini şi alte creaturi vii. De acum eu eram cel perplex fiindcă ştiam că Albania era plină de animale de tracţiune. Aprovizionarea, chiar şi în oraşele

mari, se făcea cu marfa transportată pe spinările măgarilor. În cele din urmă, cu mâncarea picurându-i din lingura atârnată la nivelul căpşorului ei, fetiţa s-a întors către soţia mea şi a întrebat-o nerăbdătoare: „Ştiţi ce anume înseamnă viu?” În cele din urmă am rezolvat dilema. Înainte de a merge în Albania, ei au fost misionari în Paraguay timp de unsprezece ani. Fetiţa a fost crescută şi educată întro casă poliglotă unde se învăţau tot timpul noi limbi. Nu se ştie cum, dar ea a învăţat că viu înseamnă de fapt mort. Astfel, ea a crezut că la noi acasă curtea era plină de biete animale moarte. Aţi putea spune pe bună dreptate că această micuţă călătoare prin toată lumea a dovedit o răbdare deosebită cu aceşti americani bătuţi în cap. De obicei scriu despre părinţi-problemă care produc copiiproblemă. În acest caz, am petrecut trei zile împreună cu o familie care a fost capabilă să ne înveţe câteva lucruri. Mi-ar fi făcut plăcere să transmit câteva sugestii acestor părinţi privind creşterea şi educarea copiilor, dar în trei zile n-am putut găsi nimic care să fi avut nevoie de corectare. Ei n-au citit cartea noastră. Copiii sunt rodul a doi oameni ce se iubesc unul pe celălalt şi a unei familii cu obişnuinţa de a dărui şi de a sluji. Nu era o familie care se concentra asupra ei înseşi. Nu făcea parte din categoria „salvează-ţi viaţa”: ei şiau lăsat deoparte propriile vieţi şi propria familie în folosul altora. Ca urmare a legii divine a semănatului şi secerişului, dăruind, ei au ajuns să-şi salveze familia. Aş prefera să trăiesc într-un apartament aglomerat, cu o singură cameră, în mijlocul unei culturi străine şi uneori ostile, având şase copii care să cânte tot timpul, decât să trăiesc în America, într-o casă spaţioasă, cu copii care au fiecare propria cameră, dar care să fie îngăduitori numai cu sine şi mereu supăraţi.

Statutul moral şi spiritual al copilului

11

Cu adevărat este greu să-L urmezi pe Isus căci trebuie să-ţi dai morţii dorinţele personale, planurile şi visurile tale. Înseamnă a înmormânta fluturi cu aripile colorate, a te întoarce spre un mâine necunoscut, înseamnă a purta o cruce chinuitoare şi grea, de la care s-a dat înapoi şi tânărul bogat. La aceasta a privit Isus astfel: „Sufletul Meu este tulburat până la moarte!” Acolo unde pentru alţii se

Statutul moral şi spiritual al copilului

deschid flori roşii, noi găsim spini. Acolo unde alţii izbucnesc în râs colorat, noi suntem întristaţi până la lacrimi. Unde alţii evoluează în paşi de dans, noi ne cutremurăm. În timp ce se înalţă strigătele uşuratice ale unora care merg cu nepăsare, pe noi ne copleşeşte povara realitaţi şi ne târâm cu paşi greoi. E greu să-L urmez pe Isus, pentru că a-L urma înseamnă să mă leapăd de mine însumi. Trăiesc pentru alţii, trăiesc astfel încât unor oameni fireşti nu le place, dar trăiesc cum Îi place Lui. Sunt pericole,sunt stări când nu mai găsesc nici o promisiune, când marele „şoptitor” îmi suflă în ureche, ba mai mult, strigă ameninţător că nu mai are rost să-L privesc pe Acela care a dispreţuit ruşinea şi a suferit crucea. E adevărat că este greu să-L urmezi pe Isus, dar e frumos! Este adevărat că e dureros când plângem uneori, dar printre lacrimi se reflectă clipa glorioasă. E adevărat că uneori norii sunt întunecaţi, alteori cenuşii şi plumburii, dar cu cât sunt mai întunecaţi cu atât soarele se arată de după ei mai strălucitor şi cu cât ei sunt mai grei, cu atât mai mulţi stropi de ploaie vor aduce cu ei. Renunţăm la fluturi coloraţi, nu umblăm după visuri roz, nu culegem flori roşii, dar primim coroane şi haine de nuntă. Ni se vorbeşte încurajator, minunat şi promiţător: „Vei fi o cunună împărătească în mâna Dumnezeului tău!” Şi floarea cea mai frumoasă se ofileşte, o trezire urmează şi celui mai frumos vis. Atunci când alţii se vor plânge că toată frumuseţea fluturilor nu a fost decât un uşor polen, atunci când vor plânge în hohote că visul lor i-a înşelat, noi ne vom pleca în braţele Lui, iar privirea noastră va străluci în ochii Săi şi vom recunoaşte că a fost greu să umblăm cu El printre spini, dar…. Oh! Cât de minunată va fi sosirea! Când drumul va fi foarte greu, când genunchii vor tremura din pricina poverilor, când inima e plină de teamă, întoarce-ţi privirea spre minunata sosire şi drumul greu va deveni deodată mai uşor. Dincolo de prăpastie răsare lumina oraşului cu străzi de aur. Mâna care ne ţine cu putere, începe să ne încurajeze: „Mai departe! Mai departe! Sosirea va fi minunată!” „Când viaţa te doboară în genunchi, nu descuraja! Aceasta este cea mai bună poziţie pentru a te ruga”

12

Damaris Bei



Text: 2 Samuel 4:4; 9, 16:1-4; 19:24-30 Context: După ce prietenia dintre David şi Ionatan sa întrerupt prin moartea fiului împăratului, conform clauzelor legământului dintre ei, David s-a socotit dator să îngrijească de urmaşul prietenului său, ologul Mefiboşet. Totul a decurs conform angajamentului, dar slujitorul Ţiba a afectat în parte viaţa fiului lui Ionatan. Să urmărim împreună viaţa lui Mefiboşet, făcându-i o „vizită”, căci este plăcut Domnului să cercetăm pe orfani şi bolnavi. 1) 2 Samuel 4:4: „Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare şi în vârstă de cinci ani, când a venit din Izreel vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan; doica lui l-a luat şi a fugit şi fiindcă se grăbea să fugă, a căzut şi a rămas olog; numele lui era Mefiboşet”. În primii cinci ani, Mefiboşet a fost sănătos. A putut să zburde, să se joace şi de ce nu să şi lucreze în gospodăria părinţilor săi. Avea un tată bun, iar pe lângă mamă, mai avea şi o doică să-l îngrijească. Toate până într-o zi, când a venit vestea de pe front că bunicul, tata şi unchii lui au murit în război cu filistenii. Atunci micul prinţ a devenit refugiat; în fuga lui, nu ştiu prin ce forme de relief, cu ce bagaje în mâini, dacă era zi sau noapte, dar ce ştiu este că a căzut şi a rămas paralizat, în parte, pentru tot restul vieţii. Poate a avut şi dureri de moment, dar oricum i-a fost greu pentru totdeauna. Să ştie cei bolnavi că au fost şi alţii mai bolnavi, iar cei sănătoşi să fie atenţi cum aleargă, cum şi cu ce se joacă, ca să nu aibă accidente ce ar putea fi evitate. 2) 2 Samuel 9:3-8: „Împăratul a zis: «Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?» Şi Ţiba a răspuns împăratului: «Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare». Împăratul a zis: «Unde este?» Şi Ţiba a răspuns împăratului: «Este în casa lui Machir fiul lui Amiel, la Lodebar»…David i-a zis: «Nu te teme, căci vreau să-ţi fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îţi voi da înapoi toate pământurile tatălui tău Saul, şi vei mânca totdeauna la masa mea». El s-a închinat, şi a zis: «Cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?»” De la accidentul în urma căruia Mefiboşet a rămas bolnav au trecut mulţi ani, căci între timp el se căsătorise. Oare cum i-a acceptat soţia infirmitatea? După ce David s-a instalat ca rege peste tot Israelul, s-a interesat de casa prietenului său Ionatan, după cererea profetică a acestuia (1 Samuel 20:14-15). Astfel a aflat de Mefiboşet şi cu un angajament nobil l-a adus la casa regală, acceptându-l în cercul intim, îngrijind totodată prin slujitorul Ţiba de toată averea ologului, dar preţuitului Mefiboşet, din cauza tatălui, său Ionatan. Cred că noua situaţie a celui infirm l-a provocat să se gândească la tatăl său şi să se roage la Dumnezeu aducându-i mulţumiri pentru grija Sa şi totodată să fie recunoscător lui David pentru că s-a gândit la el şi îi acorda zilnic îngrijirea necesară. Dacă sunteţi Mefiboşet (cel bolnav, cu vreo infirmitate) cred că este o mare bucurie să-ţi facă cineva bine ca şi David. Dacă sunteţi „David”, nu uitaţi de cei ce suferă. Am auzit de un copil din Italia care a primit un premiu pentru generozitate, căci timp de şapte ani şi-a dus în spate la şcoală şi înapoi acasă colegul, un vecin olog. 3) 2 Samuel 16:3-4: „Împăratul a zis: «Unde este fiul stăpânului tău?» Şi Ţiba a răspuns împăratului: «Iată, a rămas la Ierus alim, căci a zis: «Astăzi casa lui Israel îmi va da înapoi împărăţia tatălui meu». Împăratul a zis lui Ţiba: «Tot ce este al lui Mefiboşet este al tău». Şi Ţiba a zis: «Mă închin cu plecăciune! Să capăt trecere înaintea ta, împărate, domnul meu!»” 19:24-27: „Mefiboşet, fiul lui Saul, s-a pogorât şi el înaintea împăratulu… (care i-a zis): «Pentru ce n-ai venit cu mine, Mefiboşet?» Şi el a răspuns: «Împărate, domnul meu, slujitorul meu m-a înşelat, căci robul tău, care este olog, zisese: «Voi pune şaua pe măgar, voi încăleca pe el, şi voi merge cu împăratul». Şi el a înnegrit pe robul tău la domnul meu împăratul. Dar domnul meu împăratul este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede»”. După ani de împlinire şi mese festive, a venit un alt necaz. Binefăcătorul lui, împăratul David, a trebuit să plece din palatul unde avea drept şi Mefiboşet să stea la masă şi Ţiba, slujitorul lui, a venit la David cu un dar şi o declaraţie falsă despre stăpânul său. David se pare că s-a pripit (n-a făcut-o el prima dată) şi a pronunţat o sentinţă despre Mefiboşet pe care a fost nevoit să o corecteze. Dar noi ne ocupăm de Mefiboşet, care a trebuit să suporte nedreptatea pricinuită de administratorul său. Aşa că fiţi foarte atenţi în viaţă, nu vă încredeţi în oameni, căci pe lângă binevoitori, ca David, pot fi şi alţii răi, care aşteaptă momentul să vă înşele. Oricum este clar în final, că Dumnezeu a purtat de grijă ca cel ce avea un neajuns să aibă lucruri de ajuns. Predicatorul

Predică pentru copii şi adolescenţi

13



Teme biblice

14

Iosif trăia în pace şi înconjurat de binecuvântarea Domnului în Egipt, dar s-a descoperit mai târziu că avea profunde întrebări şi dorinţe în inima lui. Erau ani grei de când ducea dorul căldurii sufleteşti al tatălui său, dar şi sentimente ciudate faţă de fraţii săi şi faţă de cei din jur. Gândurile îl frământau, dorea să ştie cum o ducea familia din casa tatălui său în vremea aceea de foamete. Amintirile negre, momentul despărţirii de tatăl său, de frăţiorul lui Beniamin, de fraţii săi, care cu cruzime l-au vândut şi apoi anii grei de sclavie şi închisoare pe nedrept rămân în urmă, în momentul când îşi revede fraţii. În acelaşi timp, în sufletul fraţilor săi se petrece ceva cu totul diferit. Timpul însă nu a şters din amintirile lor acel moment când la un consiliu frăţesc au hotărât să-l vândă pe Iosif, pe cel care îi iubea. Veni şi pentru ei vremea, dar nu de bucurie (chiar dacă de acum aveau siguranţa existenţei pământeşti alături de cârmuitorul Egiptului), ci a socotelilor vremurilor de demult. Trebuia să stea în faţa bătrânului lor tată şi fiecare să-şi mărturisească fapta lui. Parcă îl văd pe Iacov mirându-se de cele ce auzea şi nu-i venea să creadă că ceea ce auzea este adevărat, că Iosif ar trăi şi îl cheamă să trăiască aproape de el. Carele, măgarii şi măgăriţele încărcate îl conving pe Iacov de realitate, el se înviorează în duhul lui şi doreşte să-l vadă pe Iosif. Pentru Iosif, a venit ziua răsplătirilor căci Dumnezeu satură cu bunătăţi pe copiii Lui. Nu i-a rămas nerăsplătită ascultarea de părinţi şi ascultarea de Dumnezeu, chiar dacă a trebuit să sufere pentru toate acestea. Chiar din ordinul lui Faraon, Iosif trimite după toată casa tatălui său, să se mute cu toţii în Egipt, ca în anii de foamete ce vor urma, ei să nu ducă lipsă. Poate în timp ce Iosif mergea la Faraon cu propunerea să-şi aducă familia lângă el, se gândea cum Dumnezeu lucrează cum nici nu ne imaginăm. Dragi copii, să nu uitaţi că faptele voastre bune vor fi răsplătite chiar atunci când nu vă aşteptaţi. Să nu vă pară rău când ascultaţi de părinţi, iar fraţii sau prietenii voştri trăiesc în neascultare. Va veni vremea răsplătirilor, dar şi a socotelilor pentru fiecare. Tu din care categorie vrei să faci parte? Urmăreşte ascultarea şi vei fi binecuvântat. Domnul să te ajute! Amin. Iată un caz care dovedeşte ce urmări binecuvântate au faptele bune: În perioada care

a urmat după cel dintâi război mondial în Uniunea Sovietică au rămas copii orfani muritori de foame atât din cauza războiului cât şi datorită politicii restrictive a stalinismului. Astfel, într-un sat din Ucraina, era un băiat de vreo doisprezece ani, care trăia din mila oamenilor şi muncea „cu ziua”. Într-o zi, a despicat lemne la un gospodar, dar s-a rupt mânerul de lemn de la topor, iar gazda s-a supărat şi nu i-a plătit nimic, alungându-l flămând pe stradă. Băiatul mergea plângând în după-masa acelei zile şi a trecut prin faţa magazinului unui evreu. Acesta l-a întrebat de ce este atât de necăjit. Copilul i-a spus, iar lui, făcându-i-se milă de el, l-a dus în casă şi a vorbit cu soţia lui să-i dea să mănânce şi să-l îmbrace cu haine de- ale copiilor lor. Nici ei nu erau bogaţi, căci era o vreme de foamete, dar au făcut efortul şi pentru o vreme, până acel copil orfan s-a putut descurca singur, ei l-au îngrijit cu dăruire. Anii au trecut şi a venit cel de-al doilea război mondial în care şi evreii din zona Bucovinei de nord au fost arestaţi pentru a fi exterminaţi. Într-o zi, mai multe familii de evrei din localităţile acelea, au fost arestate şi adunate într-o sală mare, iar capul familiei era chemat într-un birou pentru interogatoriu în vederea repartiţiei lor spre diferite zone de detenţie sau chiar execuţie. A venit rândul bărbatului ce îngrijise de acel copil, şi iată-l stând cu îngrijorare şi spaimă în faţa unui funcţionar tânăr, care l-a ţintuit cu privirea şi apoi l-a întrebat amănunţit despre domiciliul şi componenţa familiei. La terminare i-a zis: „Îţi aminteşti de băieţelul acela orfan pe care l-aţi îngrijit o vreme?” Apoi a continuat spunând: „Eu sunt acela. Pentru ceea ce aţi făcut atunci pentru mine, îmi risc nu numai serviciul, ci chiar viaţa şi voi încerca să-ţi scap toată familia”. Astfel le-a facilitat plecarea în Israel. Iar acum câţiva ani, un fiu al acelei familii a vizitat regiunea natală a părinţilor lor şi a povestit felul minunat în care Dumnezeu a îngrijit şi binecuvântat familia lor - o răsplată şi pentru faptele bune făcute faţă de acel copil necăjit.

Rozi Leahu

„Femeia frumoasă şi fără minte este ca un inel de aur pus în râtul unui porc” Proverbe 11:22 Înţeleptul Solomon a observat nu numai ceea ce vede oricine, partea fizică, exterioară, ci şi cea spirituală, interioară. Totodată el a arătat valoarea acestor două valenţe ale existenţei umane. Să începem cu ceea ce-i vizibil, mai întâi inelul – frumuseţea, căutată în special la femei. În vremea noastră, când globalizarea prin tehnologizare permite vizualizarea pe ecrane sau alte mijloace, valoarea efemeră a frumuseţii feminine este gustul apetisant industrializat, dar şi dezonorant al umanităţii. Merită apreciată iscusinţa cu care surprinde Solomon, din păcate după ce a gustat din „carnea” animalului necurat, imaginea femeii frumoase (dar lipsite de valori sfinte): un inel de aur pus în râtul unui porc. Ce „soartă” tristă şi ingrată are un asemenea „inel” datorită unirii lui cu animalul care-l va purta prin toate mizeriile lumii, datorită caracterului său care nu cunoaşte căile înţelepciunii şi astfel frumuseţea îşi pierde valoarea. Ce nefericire să te căsătoreşti cu o astfel de „miss”, care de pe podiumul frumuseţii ce nu are valoare în lume decât la tinereţe, îl coboară în „şanţurile” păcatului pe cel ce s-a abătut de pe drumul înţelepciunii. Dar aşa se va întâmpla cu toţi tineri care spun ca Samson: „Ia-mi-o, căci îmi place” (Judecători 14:3). N-a avut puternicul bărbat nici o săptămână bună cu ea, căci au înjugat-o alţii şi apoi a ajuns a altuia, cu care el era prieten (Judecători 14:10-20). O adevărată vedere a lucrurilor trebuie făcută din interior către exterior, căci altfel este mai grav, ca şi cum ai aprecia calul după şa. O femeie cu minte (şi cuminte în tinereţea ei) este mai mult decât un inel de aur. „Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea” (Proverbe 8:11). Deci în faţa căsătoriei trebuie făcută diferenţa categorică dintre câteva grame de aur (inelul frumuseţii) şi valoarea minţii (mult mai valoroasă decât mult aur) dată de înţelepciunea ce poate fi îmbogăţită de Dumnezeu printr-o viaţă de umblare în sfinţire. O astfel de femeie înţeleaptă îşi zideşte casa şi o îmbogăţeşte (Proverbe 31), dar cea fără minte, chiar dacă este frumoasă, o dărâmă (Proverbe 14:1). Poate că toţi şi-ar dori idealul: frumoasă şi înţeleaptă, deşi corect se scrie: înţeleaptă şi frumoasă. Aşa era Abigail, care întâi s-a dovedit a fi înţeleaptă, ea „era o femeie cu judecată (care a ştiut cum să vorbească şi cu un soţ nebun şi cu un bărbat nervos) şi frumoasă la chip” (1 Samuel 25:3). Ce diferită a fost situaţia cu Bat-Şeba, despre care scrie doar că „era foarte frumoasă la chip” (2 Samuel 11:2), dar fără minte, de altfel ca toate care procedează ca ea. În curând a trebuit să se cureţe de necurăţia ei (fizică), dar a rămas multă mizerie şi durere din „porcăria aceasta”. O, câtă murdărie naşte frumuseţea fără minte! Eclipsă de înţelepciune a fost şi la ea şi la David. În concluzie, recomand, dar porunceşte şi Dumnezeu: „…fiilor, ascultaţi-mă...” (Proverbe 7:24), observaţi natura animalului şi apreciaţi mai degrabă o oiţă blândă decât o căprioară sprintenă, ca să nu zic o măgăriţă sălbatică. Referinţa nominalizează femeia pe drept, căci frumuseţea ei este ispititoare, iar lipsa minţii nu poate fi sesizată de „un băiat fără minte” (Proverbe 7:7). Totuşi şi frumuseţea ca valoare ce izbeşte, dar este înşelătoare, alături de bogăţie şi altele din aceeaşi categorie secundară se poate observa şi la bărbaţi, caz în care absenţa minţii este o mai mare pagubă. Aşadar, preţuiţi şi urmăriţi valorile spirituale, începând cu înţelepciunea şi cu siguranţă veţi aprecia şi frumuseţea, ca o valoare expusă, dar aflată într-o grădină închisă. Iosif Anca

Înţelepciune pentru înţelepţi

15

partea a II-a

Unitatea spirituală

Istoria Bisericii

Este evident că, destinaţi să trăiască „în lume”, fără a fi însă „din lume”, răspândiţi printre toate naţiunile pământului, creştinii vorbesc despre o unitate la nivelul unei trăiri mai adânci decât trăirea socială, unitatea spirituală. Ea este condiţia şi circumstanţa în care putem vorbi şi despre unitatea „vizibilă” a bisericii locale. Această unitate este exprimată în Noul Testament prin expresia: „Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez” (Efeseni 4:4-5). Unitatea Bisericii este ilustrată în multe feluri: ca aceea existentă între un soţ şi o soţie, ca aceea prezentă între pietrele unei clădiri „duhovniceşti”, ca aceea dintre mlădiţe şi viţa de vie. Este vorba de o unitate „funcţională” în planul existenţei spirituale. Apostolul Pavel vede unitatea externă manifestată în biserica locală ca o unitate firească a unirii pe care fiecare creştin o are cu Christos. El vede această unitate, nu ca pe ceva de dorit sau de realizat, ci ca pe ceva deja în existenţă, ce trebuie primit prin credinţă şi păstrat printr-o viaţă de ascultare: „Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea, pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste, şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii (Efeseni 4:1-3). Biserica trăieşte în această unitate „a Spiritului” despre care apostolul Pavel vorbeşte atât de frumos în 1 Corinteni 12.

Unitatea escatologică Chiar şi cel mai înflăcărat susţinător al Bisericii trebuie să recunoască faptul că Biserica creştină, aşa cum am urmărit-o de-a lungul secolelor şi aşa cum se manifestă ea astăzi, nu reprezintă un exemplu ideal de „unitate”. Nici măcar biserica locală, restrânsă în perimetrul aceleiaşi experienţe sociale şi avantajată de atâtea lucruri comune pe care le au membrii ei, nu poate fi o pildă de „desăvârşită unitate”, ca aceea despre care vorbea Domnul Isus în Evanghelia după Ioan: „Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una, – Eu în ei, şi Tu în Mine; – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una…” (Ioan 17:22-23). Când a rostit aceste cuvinte, Domnul Isus era încă pe pământ şi-I cerea Tatălui să fie dus în slavă: „Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea” (Ioan 17:5). Conceptul de unitate a Bisericii trebuie legat de această aşteptare escatologică a clipei în care toate nedesăvârşirile vor fi îmbrăcate în slava viitoare. Toţi aceea care sunt acum una cu Christos, Mirele lor, vor fi una în mireasa care va intra cu El în odaia de nuntă. „Pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup”. Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică)” (Efeseni 5:30-32). Dincolo de multele şi dureroasele conflicte care există în bisericile creştine de astăzi, „unitatea aceasta escatologică” poate fi gustată oriunde se întâlnesc credincioşi maturi şi plini de spiritualitate: „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efeseni 4:11-15). O astfel de trăire spirituală a unităţii creştine poate fi gustată de fiecare creştin, indiferent de numirea bisericii lui locale. Ea trece peste orice bariere temporare ale denominaţiilor din creştinismul actual. 16

Extras din „Identitate creştină în istorie” Daniel Brânzei

Răspunsuri Ioel

Marcu de la A la Z

1. Ioel, Petuel, evreilor, 3 2. Ioel 1:4 3-4. Ioel 2:2-11 5. Ioel 1:7, 9, 10, 14 6. Ioel 2:15-17 7. Ioel 2:18-32; 3:17-21 8. Ioel 2:28-29 9. Ioel 2:30-32 10. Ioel 2:11, 13, 18

Andrei, Betania, credinţă, doisprezece, Eloi, Filip, Ghetsi­ mani, Hristos, Iordan, jure, Levi, mir, Nazaret, Omului, Pilat, Ruf, Simon, şapte, Toma, ţipând, ucenici, zile.

Loc de popas şi tristă amintire pentru evrei

Cades Barnea

Cheila, Amnon, David, Elhanan, Solomon, Baana, Ahimaat, Rehobot, Natan, Efron, Absalom.

Răspunsuri la întrebările din nr. 21

Calitatea esenţială a fiecărui creştin

Numărul de lovituri 7+23+7+20+18+12+42+40+7+2 0 = 196

Dragostea

ara, Erast, Abigail, Hanania, Petru, Set

Mame

Mângâietorul Duhul Sfânt

Ana, Eva, Sara, Agar, Iochebed, Maria, Rahela, Rebeca, Lea, Bat-Şeba.

dud, Nahor, bucuria, ascultare, Ierusalim, Trifena, Isaia, Ana.



1. Judecători 14:5-6, 19; 15:4‑5, 8, 14-15, 18-19; 16:3, 9, 12, 14, 29-30 2. foametea (Geneza 12:10; 26:1; 42:5); făgăduinţele di­­vi­ ne (17:7-8; 26:7; 35:11‑12); soţii din neamul lor (11:29; 25:20; 29:28-30); altare pen­ tru închinare (12:7; 26:25; 33:20); locuin­ţe în corturi (18:1; 24:67; 33:19) 8. Numeri 1, 26; 1 Samuel 24 10. Faptele Apostolilor 13, 14, 16-19

Întrebări

„Când a fost de 12 ani... L-au găsit în Templu... ascultându-i şi punându-le întrebări” (Luca 2.42,46)

1. Ce oameni au construit cetăţi în istoria biblică? 2. Ce văduve sunt menţionate cu numele în Scripturi? 3. Care simboluri profetice le consideraţi că au fost cele mai grele de executat? (ex: Isaia 20:3); notaţi trei simboluri. 4. Care oameni din Vechiul Testament au murit arşi în foc? 5. Enumeraţi animalele menţionate în Apocalipsa şi arătaţi semnificaţia/simbolul lor. 6. Care au fost locaţiile evreilor din Egipt până la muntele Sinai? 7. Ce minuni a făcut Dumnezeu prin animale şi păsări? 8. Cine au fost conducătorii iudeilor după întoarcerea lor din robia babiloniană? 9. Cine a făcut cele mai mari cadouri (daruri) în Vechiul Testament? 10. Care a fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru Nebucadneţar; care au fost cauzele şi efectele ei?

Vă aşteptăm răspunsurile până la data de 31.08.2007 pe adresa redacţiei Cei care vor fi premiaţi, în urma totalizării a 100 de puncte, la concursurile din revistă, sunt:

Ana-Maria Morar, Anca Popescu, Simion Tomuş, Samuel Rusu

Articolele în concurs se află la paginile 6, 7, 17 şi 19.

17

Iubirea! Iubirea!

Pilde

Un alt prieten al meu (spune Watchman Nee) a avut o controversă cu Domnul. Înainte de a se converti, el s-a îndrăgostit, şi îndată ce s-a convertit a căutat să o câştige şi pe fată pentru Hristos, dar ea a refuzat să accepte credinţa. Dumnezeu i-a spus clar că trebuie să rupă relaţiile cu acea fată, dar el o iubea mult, aşa că a căutat să evite problema aceasta, continuând însă ca şi mai înainte să-L slujească pe Domnul şi să câştige suflete pentru El. După o vreme însă, el a devenit conştient de nevoia lui de a avea sfinţenia, şi această conştienţă a marcat începutul unor zile negre. El se ruga pentru plinătatea Spiritului, ca să poată avea putere să trăiască o viaţă sfântă, dar Dumnezeu se părea că-i ignoră cu hotărâre cererea. Într-o dimineaţă, a fost plecat într-un alt oraş şi a vorbit din Psalmul 73:25: „Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine”. La întoarcerea acasă, s-a dus la o oră de rugăciune unde, spre surprinderea lui, cineva s-a ridicat şi a citit acelaşi text din care el predicase cu câteva ore mai înainte, fără însă ca acel frate să ştie lucrul acesta. După ce a citit textul, el a pus întrebarea: „Putem noi spune cu adevărat: Pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine?” Era putere în cuvântul acela. El a izbit drept la ţintă, în inima lui, şi a trebuit să admită că nu putea spune cu adevărat că nu dorea pe nimeni altcineva nici în ceruri nici pe pământ în afară de Domnul. Acolo şi atunci a văzut că pentru el totul depindea de voinţa lui de a renunţa la fata pe care o iubea. Pentru unii, probabil că lucrul acesta n-ar părea atât de greu, dar pentru el era totul. Aşa că s-a apucat să se târguiască cu Domnul: „Doamne, mă voi duce în Tibet şi voi lucra acolo pentru Tine, numai să mă laşi să mă căsătoresc cu fata aceasta”. Dar Domnul părea mult mai interesat de relaţiile lui cu fata decât de mersul lui în Tibet, şi oricât a argumentat el, n-a putut produce nici o schimbare în atitudinea Domnului. Controversa a continuat luni de zile, şi ori de câte ori se ruga băiatul pentru plinătatea Duhului, Dumnezeu îi arăta în aceeaşi direcţie. A venit însă o zi, când graţia Lui a triumfat şi tânărul s-a uitat la El şi a recunoscut: „Doamne, eu pot spune acum cu adevărat că pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine”. A fost răsăritul unei zile noi în viaţa lui.

Reguli de comportament Reguli de comportament O mamă evlavioasă şi cu teamă de Dumnezeu avea două fetiţe frumoase şi drăgălaşe. Ea se îngrijea mult de creşterea copilelor sale şi în fiecare seară, înainte de culcare, le întreba dacă au făcut în ziua aceea cuiva vreun bine sau vreo bucurie. Într-una din zile, fetiţa cea mare a răspuns la întrebarea mamei sale: „Mamă, nu-mi aduc aminte ca să fi făcut astăzi cuiva vreun bine. S-a întâmplat însă că o colegă a ajuns astăzi cea dintâi în clasă. Eu m-am bucurat de aceasta şi, uitându-mă la ea am râs, iar după aceea am îmbrăţişat-o şi am sărutat-o. Atunci ea mi-a zis că eu sunt foarte prietenoasă şi bună cu ea. Aceasta e tot ce am făcut astăzi, mamă dragă”. Cealaltă fetiţă i-a istorisit mamei sale următoarea întâmplare: „Unei fetiţe care şedea la şcoală lângă mine i-a murit un frate mai mic. Când lucram tema pe care ne-o dăduse profesorul, am văzut pe fetiţa aceasta că se ascunde după carte şi începe să plângă… Eu, văzând aceasta, m-am întristat, mi-am ascuns şi eu faţa după carte şi am plâns. Fetiţa s-a uitat atunci la mine, se părea că este mângâiată şi a zis: „Nu ştiu de ce, dar tu eşti atât de bună faţă de mine”. Mama a sărutat fetiţele şi a zis: „Să ne bucurăm cu cei ce se bucură şi să plângem cu cei ce plâng” (Romani 2:15). Făcând aceasta ne arătăm iubirea faţă de ei şi urmăm exemplul Mântuitorului nostru! Doi copii se jucau legănându-se amândoi pe un buştean. Totul a mers bine până când unuia i-a venit ideea să sară de pe buştean când partea lui de buştean era jos; buşteanul a căzut brusc în partea cealaltă şi băiatul celălalt s-a lovit. Băiatul celălalt a refuzat să se mai joace cu el. După multe stăruinţe, au reluat balansul, dar de data aceasta cel înşelat i-a făcut celui dintâi figura şi l-a lăsat să cadă la fel. Atunci nici unul n-a mai îndrăznit să se încreadă în celălalt şi jocul s-a terminat pentru totdeauna. Un băiat a încălcat legea prieteniei şi în cele din urmă a pierdut prietenia celuilalt băiat, căci „nu poţi să-ţi mănânci prietenul şi să-l şi ai”. Nu poţi încălca legea dragostei fără ca să fii rănit, întocmai cum nu poţi încălca legea gravitaţiei şi să rămâi pe loc. 18

A – B Prietenul lui David

1. Om încercat de Dumnezeu 2. Nora Naomei 3. Proroc al lui David 4. Fratele lui Solomon care a vrut să-i ia tronul 5. Cel de la care a venit Domnul Isus 6. Primul martir 7. Tatăl lui Abner

Abel Anca

A 1 2 3 4 5 6 7 B

A – B Numărul şi forma unor creaţii literare ale lui Solomon

1. Cetate zidită de Solomon (neart) 2. Nu au băut vin (sing.) 3. Profet în exilul babilonian 4. Cetate pentru care a plâns Isus 5. Doi apostoli: un vameş şi un canaanit 6. Cetatea lui Rahav (art.) 7. Două fiice ale lui Iov 8. A doua lege 9. Slujba lui Filip (Fapte 21) 10. Apostolul evreilor şi apostolulneamurilor 11. Dumnezeu este……….mea 12. Denumire a Domnului (neart.) 13. Cetate biruită de Caleb (art.) 14. Tatăl lui Samuel

Cosmina Simina

A 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 B

A – B Mama celui mai mare

A

născut dintre femei

1

1. Tatăl lui Enos 2. Robul căruia Petru i-a tăiat urechea 3. Credincios care a primit o „scrisoare” de la apostolul Pavel 4. Cetate care a rămas ca o văduvă 5. Fiinţa care socotea fierul ca paiul şi arama ca lemnul putred 6. Împărat care a dat un ospăţ de o jumătate de an 7. Robul cel mai de seamă al lui Avraam 8. Tânărul care a adormit în adunare 9. Proroc pe vremea lui David

2

Ana Maria Morar

3 4 5 6 7 8 9 B

Ruşinea

Cinstea

Cine face lucruri de ruşine, va ajunge de ruşine, iar dacă vrea să nu mai fie de ruşine, trebuie să se ruşineze mai întâi de sine însuşi.

Cinstea este mai scumpă decât toate virtuţile, nici un un bine nu se asemănă cu ea.

Omul este singura vieţuitoare care «roşeşte» sau, măcar, ar trebui, de aceea când oamenii se simt ruşinaţi, se feresc mai cu seamă de fiinţele mai apropiate.

Cinstea are o valoarea unică pe care trebuie s-o aperi până la moarte, odată pierdută ea nu mai poate fi găsită.

Când ruşinea a dispărut, ea nu mai ştie să se intoarcă, de aceea, cei ce au pierdut ruşinea, vor rămâne de ruşine. Pe un laş, pe un trădător şi cu atât mai mult peun necredincios, nici moartea nu-l spală de ruşine. A fi sărac nu-i ruşine, ci a fi necinstit. Omul trebuie să aibă ruşine când face rău, iar nu bine, dar regula nu este valabilă între cei răi.

Cinstea este ca focul; cu cât o împarţi, cu atât se măreşte, cu cât cinsteşti pe alţii, cu atât devii mai cinstit. Fii atent la inimă, căci adesea ea cere ceea ce ei îi place, nu ceea ce îţi face cinste. Cinstea nu se cumpără, nici nu se vinde, ea «cântăreşte» mai mult decât aurul.

„…Dar cea care-i face ruşine este ca putregaiul în oasele lui”

„O femeie cinstită este cununa bărbatului ei…”

Proverbe 12:4b

Proverbe 12:4a