Avem o singura speranta colectiva: Pamantul Si inca nenumarati oameni raman lipsiti de speranta. Foametea si calamitatea abunda. Suferinzii se arunca singuri in bratele razboiului. Oamenii ucid si sunt ucisi in numele dumnezeului altuia. Indraznim oare sa admitem ca gandurile si comportamentele noastre izvorasc din credinta ca lumea graviteaza in jurul nostru? Fiecare conflict fabricat, sinucigasi cu bombe, avioane doborate, Fiecare dictator fictionalizat, partizan partinitor si fiu capricios Sunt parte a cortinei societatii rasiale, etnice, religioase, nationale si cultural conflictuale? Si tu gasesti orgoliul omenesc actionand butoanele si tragand sforile. Cand urmaresc orbita asteroizilor, cometelor si planetelor, Fiecare dansator intr-un balet cosmic, coregrafiat de forta gravitatiei, Vad dincolo de situatia oamenilor. Vad un Univers in continua expansiune Cu galaxiile sale incorporate in intinderea continua, tetra-dimensionala a fabricii spatiu-timp. Oricat de mare este lumea noastra – in inimele, mintile sau atlasele noastre supradimensionate Universul este chiar mai mare. Sunt mai multe stele in Univers decat boabe de nisip pe toate plajele lumii. Mai multe stele in Univers decat secunde trecuta de la formarea Terrei. Mai multe stele decat cuvinte sau chiar sunete rostite de toti oamenii care au trait vreodata. Ziua in care vom inceta explorarea Cosmosului este ziua in care vom ameninta continuitatea propriei noastre specii. In acea lume mohorata, oameni si natiuni infometate de resurse Vor fi inclinate sa actioneze in baza prejudecatilor lor? Si vor fi vazut ultima suflare de iluminare omeneasca – Pana la ridicarea unei noi culturi vizionare care sa imbratiseze perspectiva cosmica inca odata; O perspectiva in care suntem una, situandu-ne nici mai sus, nici mai jos, ci doar inauntrul ei.