Adnotarea Dintilor_2018.pdf

  • Uploaded by: nastase corneliu
  • 0
  • 0
  • April 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Adnotarea Dintilor_2018.pdf as PDF for free.

More details

  • Words: 1,526
  • Pages: 6
112

ADNOTAREA DINŢILOR. FORMULA DENTARĂ. Generalităţi Este necesar de cunoscut că în practica clinică în procesul de tratament al afecţiunilor dentare şi cu scopul de a reduce descrierea fiecărui dinte sunt utilizate formulele dentare – o ilustrare grafică a dinţilor în arcadele dentare în ordinea succesivă de localizare, de la mediana feţii şi linia sagitală, care delimitează maxilarul superior şi inferior. Literele şi cifrele scrise deasupra liniei orizontale se referă la dinţii superiori, iar cele scrise sub linie - la dinţii inferiori. În legătură cu faptul că formula dentară oglindeşte amplasamentul dinţilor la persoana aflată vizavi de examinator, partea stângă a formulei va corespunde hemiarcadei (jumătăţii de arcadă) dentare drepte, iar cea dreaptă - hemiarcadei Seriile dentare ale ocluziei permanente. stângi. Formula anatomică În anatomia comparată se obişnuieşte folosirea formulei dentare de grup, care indică numărul de dinţi al fiecărui grup în ordinea localizării în ambele hemiarcade ale maxilei şi ale mandibulei. Formulele dentare utilizate în clinică folosesc: a) pentru dinţi permanenţi - adnotarea cu cifre arabe; b) pentru dinţi temporari - adnotarea cu cifre romane. a) Pentru dinţi permanenţi Maxilă

Hemiarcada dreaptă 3

2

1

2

2

1

2

3

3

2

1

2

2

1

2

3

Hemiarcada stângă Mandibulă

b) Pentru dinţi temporari: Maxilă

Hemiarcada dreaptă 2

0

1

2

2

0

1

2

2

1

0

2

2

1

0

2

Hemiarcada stângă Mandibulă

113 Astfel de formulă dentară de grup indică, că în fiecare jumătate a maxilarului superior şi inferior (sau hemiarcadă) sunt câte 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari şi 3 molari. Deoarece ambele hemiarcade sunt simetrice, poate fi scrisă o jumătate sau o pătrime a formulei. 1. Uneori stomatologii folosesc în activitatea sa practică formule alfanumerice de grup, în care se obişnuieşte cifrarea grupului dentar prin prima literă a numelui latin. Cifra alăturată literei indică numărul de dinţi al grupului respectiv în hemiarcada dentară dreaptă sau stângă. Dinţii permanenţi sunt notaţi prin primul caracter majuscul al numelui latin. Dinţii de lapte pot fi notaţi prin primul caracter minuscul al numelui latin. Formula anatomică a) Pentru dinţi permanenţi Maxilă

Hemiarcada dreaptă

M3 P2 C1 I2

I2 C1 P2 M3

M3 P2 C1 I2

I2 C1 P2 M3 Hemiarcada stângă

Mandibulă

b) Pentru dinţi temporari: Maxilă

Hemiarcada dreaptă

m2 c

i2

i2

c m2

m2 c

i2

i2

c m2

Hemiarcada stângă

Mandibulă

2. Din considerente practice este mai comodă folosirea în locul formulei alfanumerice de grup a unei alte formule dentare alfanumerice, - celei desfăşurate. a) Pentru dinţi permanenţi

Maxilă

Hemiarcada dreaptă M3 M2 M1 P2 P1 C

I2

I1

I1

I2

C P1 P2 M1 M2 M3

M3 M2 M1 P2 P1 C

I2

I1

I1

I2

C P1 P2 M1 M2 M3

Hemiarcada stângă Mandibulă b) Pentru dinţi temporari:

Maxilă Hemiarcada dreaptă m2

m1

c

i2

i1

i1

i2

c

m1

m2

m2

m1

c

i2

i1

i1

i2

c

m1

m2

Hemiarcada stângă Mandibulă

114 În ea fiecare dinte este de asemenea indicat prin literă provenită din termenul latin, fiind specificată poziţia dintelui în grupul său printr-o cifră mică, pusă în dreapta literei. Fiecare dinte poate fi indicat separat, în corespundere cu formula dentară desfăşurată: Drept superior — Stâng superior — Drept inferior — Stâng inferior — De ex., incisivul lateral superior drept permanent este indicat— I2 , caninul inferior stâng decidual — , iar ultimul molar inferior stâng permanent — M3. Utilizarea a.n. formule dentare alfanumerice desfăşurate este foarte comodă, în special în perioada de dentaţie mixtă, când dinţii absenţi sunt marcaţi prin 0, dinţii de lapte - prin caractere minuscule, iar cei permanenţi - prin caractere majuscule, şi aceste majuscule alternează cu cele minuscule. Au fost propuse diverse formule dentare, în primul rând - cele anatomică şi clinică. Din considerente practice adesea se recurge la formula dentară simplificată, la baza căreia stă simbolul numărului de ordine, atribuit dintelui conform localizării în arcadă, numărătoarea fiind începută de la incisivul medial - formula (clinică) anglo-saxonă Szigmondy [Kahle W., 1978]. Dinţii absenţi la persoana examinată sunt indicaţi în fişă sau bonul de trimitere prin luarea în cerculeţ sau prin tăiere. Dacă în arcadă nu lipseşte nici unul din dinţi, şirurile dentare sunt declarate complete, iar respectiva formulă dentară de asemenea este considerată completă. a) Pentru dinţi permanenţi

Maxilă Hemiarcada dreaptă 8

7

6

5

4

3

2

1

1

2

3

4

5

6

7

8

8

7

6

5

4

3

2

1

1

2

3

4

5

6

7

8

Hemiarcada stângă

Mandibulă b) Pentru dinţi temporari: Maxilă

Hemiarcada dreaptă V

IV

III

II

I

I

II

III

IV

V

V

IV

III

II

I

I

II

III

IV

V

Hemiarcada stângă

Mandibulă

La reducerea acestei formule simbolul unuia sau câtorva dinţi poate fi prezentat prin numărul lor de ordine, plasat în cuadrantul corespunzător al formulei dentare prezentate mai sus, - în formă de cruce. Marcajul fiecărui dinte poate fi extras din formulă şi scris aparte. Ca urmare, folosind unghiul corespunzător, premolarul II superior din stânga va fi specificat 5 , iar molarul II inferior din dreapta - 7 .

115 Dinţii de lapte se obişnueşte a-i indica în formula dentară cu cifre romane, care indică numărul de ordine, a poziţiei ocupate de dinte (Szigmondy, 1861). Formula completă a dinţilor dentaţiei de lapte în aşa caz arată în felul următor: De ex., molarul II superior stâng este indicat IV , iar incisivul medial inferior drept — I 3. Formula clinică americană veche Conform nomenclaturii adoptate de Asociaţia Stomatologilor din SUA (1975), dinţii permanenţi sunt scrişi cu cifre arabe în corespundere cu regulile de examinare a acestora, şi anume: de la dreapta spre stânga, începând cu dintele de minte - la maxilă, şi apoi, de la stânga spre dreapta, - la mandibulă. Astfel, fiecare dinte din această formulă se indică printr-o cifră corespunzătoare ordinii de examinare a acestuia de către medic. Prin urmare, caninul superior drept va avea numărul 6, iar incisivul medial inferior stâng - 24. a) Pentru dinţi permanenţi Maxilă

Hemiarcada dreaptă 1

2

3

4

5

6

7

8

32 31 30 29 28 27 26 25

9 10 11 12 13 14 15 16 24 23 22 21 20 19 18 17

Hemiarcada stângă Mandibulă

Dinţii de lapte se scriu cu majuscule conform numărului de ordine din alfabetul englez (J.B. Woelfel, 1997). Ordinea înregistrării dinţilor se efectuează în corespundere cu regulile de examinare a acestora, şi anume: de la dreapta spre stânga - la maxilă, şi apoi, de la stânga spre dreapta, - la mandibulă. Formula dentară completă arată în felul următor: b) Pentru dinţi temporari: Maxilă

Hemiarcada dreaptă A

B

C

D

E

F

G

H

I

J

T

S

R

Q

P

O

N

M

L

K

Hemiarcada stângă Mandibulă

Astfel, de ex., incisivul medial inferior stâng de lapte va fi indicat prin caracterul „O” 4. Formula matematică – veche europeană (Haderup) a) Pentru dinţi permanenţi Maxilă

Hemiarcada dreaptă 8+ 7+ 6+ 5+ 4+ 3+ 2+ 1+

+1 +2 +3 +4 +5 +6 +7 +8

8- 7- 6- 5- 4- 3- 2- 1-

-1 -2 -3 -4 -5 -6 -7 -8

Hemiarcada stângă Mandibulă

+6 5+ -6 2-

116 b) Pentru dinţi temporari:

Maxilă

Hemiarcada dreaptă 05+ 04+ 03+ 02+ 01+

+01 +02 +03 +04 +05

05- 04- 03- 02- 01-

-01 -02 -03 -04 -05

Hemiarcada stângă

-01

Mandibulă

+02

5. Formula franceză a) Pentru dinţi permanenţi

Maxilă Hemiarcada dreaptă D8 D 7 D6 D5 D4 D3 D2 D1

S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8

d8 d7 d6 d5 d4 d3 d2 d1

s1 s 2 s 3 s4 s5 s6 s 7 s 8

Hemiarcada stângă S1 D3 d1 s2

Mandibulă b) Pentru dinţi temporari:

Maxilă Hemiarcada dreaptă DV DIV DIII DII

DI

SI

SII

SIII

SIV

SV

dV

dI

sV

sIV

sIII

sII

sI

dIV

dIII

dII

Hemiarcada stângă

Mandibulă

DIII SII sIII dIV

6. Formula dentară internaţională - FDI Conform nomenclaturii internaţionale (a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, abr. OMS) dinţii sunt prezentaţi prin număr binar (bidigital, cu două cifre), prima cifră (arabă) indicând numărul cuadrantului formulei dentare, iar a doua - poziţia dintelui în arcada dentară. a) pentru dinţi permanenţi sunt definite cuadrantele 1, 2, 3 şi 4 - corespunzător regulilor de examinare. Cuadrantul superior drept are, în consecinţă, numărul “1”, cel superior stâng - “2”, cuadrantul inferior stâng - “3” şi cel inferior drept - “4”. Astfel, premolarul I superior stâng se alege cu numărul “24”, iar caninul inferior drept - cu “43”.

117 a) Pentru dinţi permanenţi

Maxilă

Hemiarcada dreaptă 18 17 16 15 14 13 12 11

21 22 23 24 25 26 27 28

48 47 46 45 44 43 42 41

31 32 33 34 35 36 37 38

Hemiarcada stângă Mandibulă b) pentru dinţi temporari formula dentară defineşte cuadrantele 5, 6, 7 şi 8 - corespunzător regulilor de examinare. Formula dentară completă a dentaţiei de lapte în aşa caz arată în cazul nomenclaturii internaţionale în felul următor: Incisivul medial stâng decidual este marcat, conform nomenclaturii internaţionale, prin cifra “71”. b) Pentru dinţi temporari:

Maxilă

Hemiarcada dreaptă 55 54 53 52 51

61 62 63 64 65

85 84 83 82 81

71 72 73 74 75

Hemiarcada stângă Mandibulă

Related Documents


More Documents from "nastase corneliu"