7barnea Tre Psalti Greci.pdf

TREI PSALŢI GRECI LA IAŞI: GHEORGHE PARASCHIADE, GRIGORIE VIZANTIE ŞI PETRU VIZANTIE Lect. dr. pr. Alexandrel Barnea Perioada la care ne referim este secolul al XIX-lea, secol care, în Ţările Române, din punct de vedere politico-social, va sta sub auspiciile unor evenimente definitorii cum ar fi cele două revoluţii de la 1821, respectiv 1848, Unirea Principatelor din 1859 şi ca o consfinţire a eforturilor pentru unire, dobândirea Independenţei în 1877. Ca o încununare, toate aceste evenimente au dus la formarea României Mari la 1 Decembrie 1918. În ceea ce priveşte viaţa culturală, pe primul loc se va situa afirmarea elementului naţional. Marii cărturari, crescuţi în tumultul prefacerilor sociale, formaţi sub impulsul ideilor iluministe şi raţionaliste vor conştientiza nu numai efectele binefăcătoare ale civilizaţiei dar şi rolul covârşitor al culturii la menţinerea unităţii naţionale. Fiind animaţi de ideea emancipării sociale şi de dorinţa afirmării naţionale, ei vor milita pentru formarea şi afirmarea unei culturi româneşti moderne. Referindu-ne la muzica bisericească românească din perioada de care ne ocupăm, vom spune că ea a primit amprenta definitivă a ultimei şi celei mai importante prefaceri suferite în decursul vremii: Reforma hrisantică din 1814. Desigur, după cum se ştie, Reforma se extinde la întreaga Ortodoxie. Problema reformei în muzica bisericească a făcut obiectul cercetărilor multor specialişti, ea fiind în acelaşi timp şi motivul multor polemici. Unii dintre aceşti specialişti “i-au evidenţiat în primul rând meritele şi avantajele, obţinute într-o vreme de pronunţată criză, iar alţii, dimpotrivă, au insistat asupra dezavantajelor, punându-i în spate şi pagube imaginare, ignorându-se faptul că ea, reforma, a asigurat continuitatea unei arte seculare, de mare răspândire şi de profundă trăire creştină, într-o vreme când influenţele

Pr.Lect.Dr. Alexandrel Barnea

96

exterioare atentau la identitatea ei”1. Însă, indiferent de părerile diferite ale specialiştilor, certe sunt următoarele jaloane în aplicarea reformei la noi: 1. Ea este aplicată chiar dintru început în Ţările Române. Punct de referinţă stă anul 1816 când se deschide şcoala de cântări de la Sfântul Nicolae-Şelari, condusă de Petru Efesiul. După cum se ştie, acesta este primul autor de lucrări în notaţie psaltică tipărite în lume (precede şi Introducerea în teoria şi practica muzicii biseiceşti din 1821 a lui Hrisant). 2. Oportunitatea reformei este reclamată şi de specialiştii din acea vreme; la noi în ţară amintim pe Macarie Ieromonahul, Anton Pann şi Dimitrie Suceveanul. 3. Reforma este aplicată în Moldova şi Muntenia, provincii rămase mult mai aproape de tradiţiile greceşti şi, în special, de cele athonite; în Banat, Transilvania, Basarabia se vor face simţite mai mult infuenţele sârbeşti şi cele polifonice ruseşti. 4. Lucru foarte important: în ţara noastră reforma se suprapune peste procesul de românizare ajuns în acest timp la faza sa de desăvârşire. Iarăşi, lucru nu lipsit de importanţă: există artizani ai aplicării reformei în ţara noastră, mai bine zis specialişti, oameni dăruiţi trup şi suflet acestei înnoiri: e vorba de cei amintiţi la punctul 2. 5. Dacă vorbim de aplicarea reformei în Moldova, nu putem trece cu vederea personalitatea marcantă a Mitropolitului Veniamin Costache, fervent susţinător al aplicării acesteia2. În acest cadru, schiţat în cele câteva fraze de mai sus, îşi desfăşoară activitatea la Iaşi, în secolul trecut, cei trei protopsalţi greci anunţaţi în titlul articolului nostru. În cele ce urmează, ne propunem să punctăm câteva repere biografice şi să trecem în revistă câteva din lucrările lor. Gheorghe Paraschiade (Paraschiadis) – nu se cunosc datele naşterii şi morţii şi nici locurile unde s-a născut şi a murit. A fost adus la Iaşi de Mitropolitul Veniamin Costache şi numit protopsalt la Catedrala mitropolitană. Va îndeplini această funcţie timp de nouă ani, respectiv din 1835 până în 1844. Paralel a fost dascăl şi conducător al Şcolii de psaltichie din Iaşi, succedânu-i lui Grigore Vizantie. Printre elevii săi s-a numărat şi Dimitrie Suceveanu, cel care îi va tălmăci din greceşte în româneşte o parte

1

Vasile Vasile, Istoria muzicii bizantine şi evoluţia ei în spiritualitatea românească, vol. II, Editura Interprint, Bucureşti, 1997, p. 90. 2 Ibidem, p. 90-91.

TREI PSALŢI GRECI LA IAŞI

97

din creaţiile psaltice3. Datorită împrejurărilor politice, Mitropolitul Veniamin Costache va pleca în surghiun. Paraschiade se va retrage în 1844 la Mănăstirea Slatina unde se va călugări. Astfel, strana mare a Mitropoliei rămâne vacantă, ea fiind ocupată de elevul său, Dimitrie Suceveanu. Bun pedagog şi cântăreţ, Gheroghe Paraschiade era înzestrat, în acelaşi timp, cu un talent deosebit în ale compoziţiei. Astfel, de la el ne-au rămas lucrări în manuscris şi câteva tipărituri. Dintre cele în manuscris amintim Cântări bisericeşti în Ms. 104-105 de la Biblioteca Ecumenică “D. Stăniloae” a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei la f 1r, Anixandarii în douăsprezece stihuri pe glasul VIII în Ms. 31/49/711 de la aceeaşi bibliotecă la f 2r, Slava ce să cântă la Adormirea Maicii Domnului facere fostului protopsalt kir Gheorghe Paraschiade iară în româneşte tradusă de slug. Dimitrie Sucevean lamb. Sfnt. Mitropolii în Ms. rom. 5 din Biblioteca Mănăstirii Neamţ la f 20r 4, Fericit bărbatul pe glasul VIII în Ms. 104-105 de la Bibl. MMB, Polieleul Robii Domnului pe glasul VIII în Ms. rom. 3575 de la BAR, Polieleul Cuvânt bun pe glasul VII, după Gheorghe Criteanul, în acelaşi manuscris la f 36, Anixandarii pe glasul VIII ce se află în manuscrise de la Biblioteca Sf. Pavel de la Muntele Athos (Ms. 408 f 21r, Ms 433 f 27r, Ms. 504 f 1r, Ms. 487 f 1r şi Ms. 507 f 30v). Dintre tipărituri ne-a rămas Cântările Pavicerniţei cei mari – pe glasul VIII – traduse în româneşte la 1889 de Emanuil Zmeu, după Gheorghe Paraschiade, fost Protopsalt la Mitropolia Moldovei, în timpul Mitropolitului Veniamin, pe la 18405. Grigore Vizantie (Vizanţiu) s-a născut în anul 1780 în Hios-Grecia. Despre el, Andrei Vizanti, nepotul său, ne spune: “Unchiul meu, Grigori Vizanti, originar din Veneţia şi fost protopsalt la Patriarhia din Constantinopol, este unul din principalii reformatori ai sistemei muzicale vechi, care a întemeiat şi introdus sistema nouă în muzica bisericească din Orient. Adus în ţară de Veniamin, încă de pe la începutul secolului actual (1804), el a contribuit mult cu cunoştinţele sale atât la fundarea celei întâi 3 Afirmaţia, după cum spune Mihail Posluşnicu, a fost făcută de Gheorghe Grigoriu – protopsalt la Mitropolia din Iaşi între 1883-1925; vezi la Mihail Posluşnicu, Istoria musicei la români, Editura cartea Românească, Bucureşti, 1928, p. 88, nota 3; vezi şi Vasile Vasile, op. cit., p. 275. 4 Manuscrisul este celebru şi prin acel Crez pe trei voci pus pe note psaltice “facere răposatului Ieromonah Visarion protopsalt”(f 84 r ). 5 Vezi în Ioan Zmeu, Utrenier şi Liturghier, Tipografia Alessandru Gerogescu, Buzău, 1892, p. 157-161.

Pr.Lect.Dr. Alexandrel Barnea

98

şcoli sistemetice de musichie, cât şi la răspândirea culturii muzicale, cu deosebire a noului sistem, prin bisericile din ţară. Evenimentele din 1821 l-au silit a se retrage împreună cu familia sa la Odessa, unde a stat până la 1827 îndeletnicindu-se cu aceleaşi ocupaţiuni. La 1827, fiind chemat din nou, a revenit iar la Iaşi unde a fost numit protopsalt la Mitropolie şi însărcinat cu înfiinţarea şcolii de musichie. Şcoala fu organizată în două secţiuni, una începătoare sub conducerea lui Nicu Dimcea tânărul şi alta superioară sub conducerea sa. Amândouă însă erau încredinţate îngrijirii şi direcţiunii proprii a lui Grigore Vizanti”6. La această şcoală s-au format, pe lângă Dimitrie Suceveanu, Ştefan Păltinescu – protopsalt la biserica Sf. Spiridon din Iaşi, Alexi Petrino – protopsalt şi profesor de muzică la Seminarul de la Socola, Filip Paleologu – protopsalt şi compozitor şi fiul lui, Andrei (Andricu) Vizanti – tatăl lui Andrei (autorul cărţii – n. n.)7. Grigore Vizanti avea un glas de excepţie. Unul dintre elevii săi, Ştefan Păltinescu, îşi aminteşte: “El cânta cu voce plină, de o dulceaţă rară şi tărie puternică; modul cântecului său era astfel că nu denota nicicum vreo forţă de intonare, nici vreo grimasare stranie, precum se vede la mulţi cântăreţi; figura sa se vede liniştită dar inspirată de idealul cântării”8. Grigore Vizanti a murit la Iaşi în anul 1842. În ceea ce priveşte creaţia sa, el ne-a lăsat câteva piese ce se bucurau la acea vreme de o apreciere deosebită. Este vorba de Polieleul lui Nichifor transpus pe psaltichia cea nouă, carele mai pe urmă fu transcrisă în limba română de Dimitrie Suceveanu, Imnul pentru hramul Catedralei vechi Stratenia (Intrarea în Biserică) transcris în româneşte tot de D. Suceveanu, Un Acsionu pentru Înălţarea Domnului, Răspunsuri la Sfânta Liturghie făcute în stilul musichiei ruseşti, Polieleul La râul Vavilonului pe glasul III compus de Grigore Lampadarie de la marea Biserică a lui Hristos din dispoziţia preosfinţitului Mitropolit kir Veniamin al Moldovei, la anul 1817, Canonul Floriilor Arătatu-s-au ale adâncului izvoare “pe care dacă n-o cânta, dupre mărturisirea contimporanilor, nu mânca Paştile în ticnă”9. Tot Andrei Vizanti mai ţine să precizeze că unchiul său a mai lăsat “asemine şi alte lucrări musicale din care unele neterminate”10. 6

Andrei Vizanti, Veniamin Costaki Mitropolit Moldovei şi Sucevei. Epoca, viaţa şi operile sale (1768-1846), Tipolitografia Buciumului Român, Iaşi, 1881, p. 109. 7 Ibidem, p. 109. 8 Ştefan Păltinescu, Musichia – studiu publicat în “Buciumul Român”, anul I sub editura lui T. Codrescu, Iaşi, 1875, apud Andrei Vizanti, op. cit., p. 109, nota 3. 9 Ibidem, p. 110. 10 Ibidem, p. 110.

TREI PSALŢI GRECI LA IAŞI

99

Dincolo de imaginea sa “controversată”11, rămâne un punct de referinţă pe harta învăţământului muzical românesc. Reforma “adusă” de el va pătrunde nu numai în Iaşi ci şi în celelalte oraşe ale Moldovei. Petru Vizantie (Protopsaltul, Lambadarie, Moraitul) s-a născut la Constantinopol (nu se ştie data) şi a murit la Iaşi în jurul anului 181812. A studiat muzica cu Petru din Lacedemonia. A fost protopsalt al Bisericii celei Mari din Constantinopol până prin anul 1800. Pentru că s-a căsătorit a două oară, lucru interzis cântăreţilor, a fost scos din tagma respectivă. Până în 1805 se stabileşte la Kersona. De aici vine la Iaşi şi este numit dascăl de psaltichie la şcoala nou înfiinţată, în acel an, de către Mitropolitul Veniamin Costache. În anaforaua mitropolitului, din 4 octombrie 1805, către Alexandru Constantin Moruzi, domnul Moldovei, prin care primul cerea înfiinţarea unei asemenea şcoli, citim: “…că din întâmplare căzând aice în patria noastră Domnia lui Chir Petre Protopsaltul bisericei cei mari, om desăvârşit la meşteşugul acesta precum de toţi iaste mărturisit, încât nu ne mai rămâne îndoială că ifosul cu carele sfinte slujbe cântă nu iaste curat, neamestecat cu neprimite thesuri, şi chiar dupe paradosis al Bisericii Patriarhiei unde dintru început şi-au avut săvârşirea sa musichia, şi fiindcă creştineasca râvna Măriei Tale binevoitoare spre podoaba sfintelor biserici şi slava lui Dumnezeu, am socotit să-l aşazăm aici, şi să i se rânduiască şcoală spre a învăţa pre unii din psalţii ce se află aici, şi a paradosi la vreo câţiva copii începători; şi intrând în tocmeală cu Domnia-lui cu cât s-ar putea mulţămi, ne-au cerut câte trei sute lei pe lună pentru osteneala şi ajutorul bătrâneţelor sale”13. Domnitorul răspunde printr-un pitac, la aceeaşi dată, în care aprobă cererea mitropolitului şi dispune ca “atât monastirile de aice, cât şi acele de pre ţânuturile de afară plătind una sută lei leafa protopsaltului pe fieşte-care lună, prin mâna cuvioşiei sale chir Dionisie Arhimandrit şi Egumenul monastirii Galăţii, să aibă a trimite şi câte un copil de aice de vor voi ca să înveţe; şi deosebit îndatorim Domnia mea şi pe numitul protopsalt şi poroncim ca spre cunoştinţa

11 Gheorghe C. Ionescu, Lexicon al tuturor celor care, de-a lungul veacurilor, s-au ocupat cu muzica de tradiţie bizantină în România, Editura Diogene, Bucureşti, 1994, p. 368. 12 Ibidem, p. 369; Vasile Vasile ne dă anul morţii 1808 – vezi în Istoria muzicii bizantine… , vol. I, p. 166. 13 V. A. Urechia, Istoria Şcoalelor de la 1800-1864, tomul IV, p. 140, apud Gh. C. Ionescu, op. cit., p. 369; vezi şi în Constantin Erbiceanu, Istoria Mitropoliei şi Sucevei şi a Catedralei Mitropolitane din Iaşi, Bucureşti, 1888, p. 345.

Pr.Lect.Dr. Alexandrel Barnea

100

facerii de bine cătră dânsul şi arătare mulţămirei sale, toată silinţa să pue cu ucenicii săi, încât să conoască folosul ce să nădăjduieşte”14. La Iaşi, Petru Vizantie a condus această şcoală, cu unele întreruperi, până în 1816. Atunci şcoala va cunoaşte o nouă organizare. Hrisant de Madit, în Marele Teoreticon al său ne spune că Vizantie era “un excelent conducător de cor”, bun cunoscător al “sistemului chironomiei” cu o bogată activitate componistică15. Din Irmologhionul său, scris la Constantinopol, au fost copiate la noi multe cântări; acestea se păstrează în manuscrise aflate la BAR (ms. gr. 113, ms. gr. 218, ms. gr. 417, ms. gr. 623, ms. gr. 651)16. Multe din copiile cântărilor sale au avut o largă circulaţie, manuscrisele respective fiind folosite ca manuale în şcolile de cântăreţi, seminarii precum şi cărţi de cântări la strană. Hrisant de Madit îi mai atribuie “opt chinonice duminicale, opt heruvice, o mathimă, o doxologie, câteva catavasii şi un Irmologhion prescurtat”17. Din cele prezentate mai sus desprindem concluzia că Mitropolitul Veniamin Costache în grija sa pentru promovarea muzicii bisericeşti româneşti, s-a îngrijit ca “noua sistemă”, plămădită la Constantinopol, să fie aplicată şi în Moldova. Şcoala de musichie înfiinţată de el la Iaşi în 1805, pe lângă cele de la Bucureşti şi Neamţ, va contribui, aşa cum observa Melchisedec al Romanului în memoriul său, “la românizarea cântării bisericeşti, la fixarea melodiei prin regule stabilite şi raţionate, dând teoria sau gramatica musicei bisericeşti şi aplicând semnele noii psaltichii mai la toate cântările bisericeşti”18. Pentru ca aceste lucruri să se înfăptuiască şi să dea roade, Veniamin Costache s-a îngrijit să aducă în “şcoala de psaltichie pre limba noastră cea pământească…oameni desăvârşiţi la meşteşugul acesta”19. Adăugându-se procesului de românire, meritul celor trei protopsalţi constă în aportul lor susţinut la dezvoltarea muzicii biseiceşti autohtone în spiritul tradiţiei bizantine.

14

Ibidem, p. 345. Ibidem, p. 369. 16 Ibidem, p. 370. 17 Ibidem, p. 369. 18 Episcop Melchisedec, Memoriu pentru cântările bisericeşti în România, în BOR VI (1882), nr. 1, p. 32. 19 Ibidem, p. 345-346. 15