646 Fs As Magellan - De Janet Nica

Florentin Smarandache – v`r cu Magellan [i Columb Volumul “Legi de compozi]ie intern`”, Edition El Kitab, Fès, Maroc, 1982, 131p, de Florentin Smarandache, propune un nou poet [i o nou` poezie. Unul care d` cu paru-n dox`! Florentin Smarandache este, pân` în ultima nervur` a fiin]ei sale, un paradoxist. Adic` unul care d` cu parul în dox`. Autorul este, cu bun` [tiin]`, cam tralala [i trilili. Tralalatr` în trilini[te de se aude peste m`ri [i ]`ri. Dând acatiste lui Heraclit, scrie o solid` poezie flexibil`. Ceea ce la Heraclit curge, la Florentin Smarandache decurge. Pân` la domnia sa, poezia era mononucleic` [i circular`. De la domnia sa încoace, poezia este binucleic` [i elipsoidal`, fiind bine descentrat` pe dou` centre. Printr-o fulgerare magic`, paradoxul logode[te cele dou` aripi contradictorii ale lumii, devenind apt pentru un binecuvântat manual de zbor. Poezia cap`t` echilibru, samarul paradoxului cump`nind bine cei doi desagi ai adev`rului. Poezia lui Florentin Smarandache nu are subiect. Subiectul poeziei sale este predicatul. Defini]ia t`ioas` a dic]ionarului devine ciucure enciclopedic, vaca abstrac]iunii î[i las` ugerul spre gura concretului. “Procedeul – singurul erou al artei!” Florentin Smarandache nu face art` cu tendin]`, nici art` pentru art`, nici art` pur`, ci art` pur` cu tendin]`. În poezia sa, libertatea, ie[it` din min]i, joac` tontoroiul în b`t`tur`. Reversul este frate de sânge cu aversul [i v`r bun cu versul. Caratele limbii române fac spectacol la fiece pas [i cer popas. Se opereaz` permanent, cu program, la dep`[irea metaforei pleo[tite, prin paradoxul ingenios cultivat. Dezinvoltura bachelardian` face, de ce nu?, show. {coala formalist` rus`, atât de l`udat` de Renè Wellek [i Austin Warren, început` pe la 1918 [i absolvit` cu brio de Eibenhaum, Brik, Toma[evski, Jirmunski, Bernstein, Iakubinski, {lovski, Jakobson, Tânianov, Vinogradov, Propp, nu putea avea un urma[ mai demn decât Florentin

Smarandache. Acolo [i atunci opera literar` era construc]ie, joc, gratuitate, form`, procedeu. “Procedeul este singurul erou al artei”, spunea Jirmunski. Volumul “Legi de compozi]ie intern`” dezv`luie un personaj complex cu multe poteci interioare care duc spre Roma [i aroma poeziei. Cine este Florentin Smarandache? Florentin Smarandache a v`zut lumina zilei noaptea. Neavând mam`, a fost f`cut din flori de taic`-su. E c`s`torit cu poezia, dar aceasta îl în[al` cu to]i. Cu volumul “Formule pentru spirit”, ap`rut în 1981, a înviat dintre cei vii precum Isus Hristos dintre mor]i. De atunci, ca unitate a contrariilor, este Erou al Muncii Spirituale [i fratele oricui. E o fiin]` firav`, slab` în toat` puterea cuvântului. {tie dou` limbi: limba român` [i limba matematic`. În aceast` cealalt` lume are o boal` s`n`toas` [i tr`ie[te mort de slab. E de[tept, a studiat în prostie. T`cut din igla p`rinteasc`, vorbe[te doar cu sine, cu c`r]ile, cu ziarele [i revistele. Are al [aselea sim], poezia. Ochii s`i alba[tri sunt negri de jale, iar picioarele îi dau b`taie de cap. Are o dic]ie mereu în contradic]ie cu ceilal]i. Îi e greu s` fie om obi[nuit, exist` împotriva sa. Totu[i, ca fiu risipitor de cuvinte, vrea s` fie doctor în poezie ca Vasile Voiculescu. Ce face Florentin Smarandache? Florentin Smarandache moare [i rena[te din poezie. Îi place s` scrie mult, dar scrie pu]in. Ca poet, se ]ine de cuvânt. Strune[te versurile ca pe caii albi. Scrie o poezie tare, de cinci stele. Caut` versul f`r` diaree de cuvinte. } ine mult la metafore dar, la domnia sa, metaforele nu ]in. Scrie versuri c`poase. Face art` la mare [tiin]` [i [tiin]` la mare art`. Scrie cuvinte nepotrivite potrivite. Vinde la negru un pardesiu alb. Merge înainte cu spatele. Compune versuri în centimetru antic. În general, studiaz` în particular. Pune la punct propozi]iile f`r` punct. Scrie poeme în nici un vers din lumea celor care nu cuvânt`. Nu este a[a c` a[a este? Ce crede Florentin Smarandache?

Florentin Smarandache crede ceea ce poate c` nici nu-]i vine s` crezi c-ai putea a crede! Astfel, el crede c`: versul este drumul cel mai scurt dintre dou` puncte; o personalitate tr`ie[te cu adev`rat numai dup` moarte; poezia, ca recrea]ie, se simte, nu se în]elege, iar ca s` fie perfect`, trebuie s` aib` gunoaie; diferen]a une[te; via]a e mortal`; pacea e cuvânt spus nespus de mult; vrea s` descopere America în România; regula de trei compus` e simpl`; omul exist` mai mult ca interiorizare a exteriorit`]ii sale [i e con[tient de incon[tien]` ca de continua discontinuitate a gândirii; nu mai merge s` stai, trebuie s` mergi; ideile las` umbr` dac` sunt puse în lumin`; cuvintele banale, tocite, trebuie primenite. Parc` se aude ceea ce scria {lovski pe la 1921: “Zim]ii se tocesc, se netezesc, nu se mai prind unii pe al]ii. {i axul se opre[te, ma[ina înceteaz` pentru c` ma[ina, ca «opozi]ie» a disp`rut”. Dar la Florentin Smarandache poezia are zim]i viguro[i, de o]el inoxidabil. Ma[ina merge. {i starea poeziei merge. Ce vede Florentin Smarandache? Florentin Smarandache vede ceea ce poate c` z`rim [i noi, dar f`r` s` vedem ceva \n asta. Astfel, el vede c`: ]`ranii vând la pia]` ro[ii verzi; nisipul face plaj`; noaptea se deplaseaz` zilnic spre noi; frunzele atârnate de ram lupt` pentru neatârnare; un elev de clasa a doua c`l`tore[te întrun vagon de clasa întâi; persoane de sex opus circul` în sens invers în tramvaie; jos, valurile sunt la în`l]ime; ploaia în curte las` totul balt`; irealul este realitate. Se vede de departe [i de aproape c` simplitatea poeziei lui Florentin Smarandache e complex`. Poezia l-a lovit, înc` de mic, cu cobili]a la tâmpl` [i de atunci e con[tient în ne[tire de ceea ce face. Se spune c` olteanul, când \[i face gard, pune o uluc` în picioare, apoi scrie: etc., etc., etc. Se pare c` Dumnezeu a îns`ilat timpul dans la même manière. A pus un “azi” apoi a scris: etc., etc., etc. Ochiul poetului oltean descifreaz`: “Ziua de azi se repet` absurd / azi a fost ieri / azi a fost alalt`ieri / azi va fi mâine, poimâine”. Derutant [i limpezitor, paralel cu el însu[i [i perpendicular

pe paralel`, Florentin Smarandache este mereu acela[i, adic` diferit. Forte ca un vaccin antiviperin, mustul limbii române, b`ut din ulcica domniei sale, te zviduie de vipera disper`rii, de încredere în aproapele [i credin]` în departele. Exagerând moderat, Florentin Smarandache poart` în sânge virusul lui Magellan [i al lui Columb. Parafrazând un vers din acest volum, i-a[ spune autorului într-o omonimie fecund` [i r`scolitoare: “M`i, insule, menirea ta pe acest p`mânt, este s` descoperi noi insule !” Janet Nic`