29. Cantul Xxix

CANTUL XXIX Cerul al nouălea, primul mobil. Ierarhiile îngereşti. Invectiva împotriva vanităţii. Nesfârşitul număr al îngerilor.

Când Luna şi-al ei frate, mândrul Soare, acoperiţi de Cumpeni şi Berbec1, îşi fac din zare2 ambii cingătoare, cât e de când îi ţine ca-n refec zenitul3, pân' ce scapă din strânsoare şi amândoi într-alte zone trec, atâta timp cu faţa zâmbitoare privi iubita punctul4 ca de foc, spre care văzu-mi nu găsea cărare. Grăi apoi: „Am să-ţi răspund pe loc, căci vrerea nerostită ţi-am zărit5 unde se-mplântă orice timp şi loc. Nu spre6-a spori un bine ce-mplinit nu rabdă spor; ci ca lumina-i clară să poată zice «sunt» nedesminţit, pe vrerea ei, din timp şi spaţiu-afară7, iubirea-nveşnicită8 se vădi în noi iubiri9; dar alduita-i pară nici10 până-atunci şezând nu hodini; dintotdeauna duhul ei măreţ pe faţa-acestor ape pribegi. Perfecte şi deodată, nu răzleţ ieşiră forma şi materia;-egal c-un arc tricord'' ce-azvâle trei săgeţi. 693 Şi după cum12 în sticlă sau cristal străluce-o rază-astfel, că dintr-o dată ajunge şi se-mprăştie în pocal, la fel din Creator iradiată ieşit-a-această formă întreită, fără de timp, şi dintr-o dată toată. Şi tot atunci orânda13 fu-mpărţită substanţelor; iar lumii culmi îi fură doar cele ce-au prins viaţă-adeverită prin actul pur14; mai jos materia pură, iar la mijloc15, deolaltă-mpreunate, act şi materia-n strânsă legătură. Vă scrise Ieronim16 c-au fost create făpturile-ngereşti cu mult'nainte de-a fi făcute celelalte toate; dar adevăru17-n scrierile sfinte de mulţi18 s-a spus şi va să-l vezi uşor de-n file vei căta19 cu luare-aminte. Vă sare şi raţiunea20-ntr-ajutor, căci nu concepe îngeri în mişcare ce nu-şi plinesc desăvârşirea lor. Acuma21 ştii şi cînd, şi unde-aoare, şi cum au fost creaţi de domnul; deci trei doruri ţi-am hrănit cu-ndestulare. Dar n-ai s-ajungi să numeri douăzeci22 mai iute decât parte dintre ei căzut-a23 tulburându-vă pe veci. Ceilalţi24 intrară-n hora de scântei, pre câte vezi, cu-atâta drag, că roata nicicând n-o vor lăsa pe seama ei. 694 Obârşie-a prăbuşirii spurcata trufie25-a celui ce-ai văzut că-ndură26 povara lumii:-aceasta-i fu răsplata. Ceilalţi27, în schimb, umili recunoscură că-s plăsmuiţi din mila proslăvită ce-i vrednici să simtă-a sa făptură. De-aceea fu vederea lor sporită prin har şi merit; şi de-aceea-i vie voinţa-n ei, deplină şi-ntărită. Nu te-ndoi28, ci crede cu tărie că faptul de-a fi uns cu har arată cu câtă-ardoare dragostea-l îmbie. Spre-acest sobor29 cu propria-ţi judecată priveşte deci; şi dacă vorba mea ai priceput, alt ajutor nu-ţi cată. Cum însă-a voastre şcoli30, în lumea ta, vorbind despre-ngereasca fire scriu că-şi aminteşte, judecă şi vrea31, va să-ţi descopăr adevărul viu pe care-ai tăi ajuns-au să-l confunde, greşind prin înţelesuri ce nu ştiu. Când îngerii ajuns-au a pătrunde cerescul chip , nu l-au întors pe-al lor din el, de car' nimica nu se-ascunde. Nu le-a curmat vederea nici un nor, nici gând răzleţ nu i-a silit nicicând să deapene-amintiri33 de pe fuior. Dar voi visaţi şi treji fiind, crezând de bună-ori rea credinţă34-a spune drept; şi-i rău de cei ce mint. Filozofând, 695 voi nu urmaţi o cale35 şi-un concept, căci fiecare doar atât încearcă să pară, nu să fie înţelept. Dar nu pe-aceştia furia şi-o descarcă înaltul, cât pe cei ce şi-au uitat Scriptura36 sfântă-ori, se silesc s-o-ntoarcă. Nu vă gândiţi cât sânge37-a fost vărsat de dragul ei! Nici că pe-aici ne place să ştim c-o cercetaţi cu gând curat. Râvnind38 să pară, fice ins nâscoace tot ce-i trăsneşte lui prin cap; Scriptura e dată-uitării şi-Evanghelia tace. De Lună39 zic că şi-ar fi-ntors făptura când Crist pieri şi Soarele ajunse sub ea, de vină fiind întorsătura; dar mint, să ştii; căci Soarele s-ascunse40 prin el; de-aceea nici la spâni ori inzi, nici la iudei lumină nu pătrunse. N-are Florenţa-atâţia Lapi41 şi Binzi câte năzbâtii42-ai auzi-ntr-un an de-ai sta ca ei biserici să colinzi; de-aceea nepăscut bietul mirean43 se-ntoarce de la slujbă; dar iertare că paguba nu-şi vede,-aşteaptă-n van. N-a spus Hristos spre-ai săi «Umblaţi, aoare, şi basme predicaţi!» ci-nvăţătură le-a dat şi drept temei credinţă44 tare. Iar dânsa-astfel le răsună pe gură, că-n lupta ce ne scapă de gheene făcut-au scut şi lance din Scriptură45. 696 Ci-azi popii vin cu născociri viclene şi cu măscări; iar de se râde gros46, li-i chiar de-ajuns ca să se umfle-n pene. Ci-atare drac le şade-ascuns în dos, că de norodul47 le-ar căta-n scufie, pricepe-ar că nădejdea-i de prisos. Prin ea48 spori a lumii nerozie astfel, c-orice fagadă din amvon de bună-i luată, fără mărturie. Cu ea49-şi îngraşe porcii sfantu-Anton, ba şi pe alţii ce-s mai rău50 ca ei,

bani călpuiţi plătind în schimb din tron. Ci-acu de-ajuns cu popii cei mişei; de dreapta cale51 ochii ţi-i găteşte, ca drum şi timp să mai scurtăm, de vrei. Natura îngerească se-nmulţeşte astfel, că nici un număr52 nu-i răspunde, nici minte nu-i să vadă cum sporeşte. în câte spune Daniel53 pătrunde şi-ai să pricepi că-ntr-ale sale mii şi mii, un număr hotărât se-ascunde. Lumina-ntâi54 ce-o scaldă-n raze vii în tot atâtea chipuri e primită, pe câţi sunt cei cu care se-nfrăţi. Priceperea55 fiind însă potrivită iubirii, desfatarea-i mai intensă ori mai domoală-n ei: deci felurită. Vezi dar cât de sublimă şi imensă e forţa-acelei veşnice puteri56 ce-n mii de-oglinzi şi-mparte raza densă şi-i una totuşi, astăzi ca şi ieri." 697