211809541-tulburarea-depresiva-majora-referat.doc

Referat la Psihopatologie Tulburarea depresivă majoră

Profesor: Lector. univ. dr. Radu Eugen IONESCU MIHAITA

Student: Alexandra Banciu

București 2014

Tulburarea depresivă majoră Tulburările afective1 se mai numesc "tulburări de dispoziție", "tulburare afectivă bipolară" sau "psihoză maniaco-depresivă". Aceste tulburări apar sub două forme: a.

Forma unipolară, în care apare doar depresia:

b.

Forma bipolară, în care apar succesiv mania și depresia.

Tipic pentru tulburările afective este faptul că, în general, pacientul își revine complet din aceste faze de boală. Tulburările depresive (adică, tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică și tulburarea depresivă fără altă specificaţie) se disting de tulburările bipolare prin faptul că nu există nici un istoric de a fi avut vreodată un episoade maniacal, mixt sau hipomaniacal. Sindromul depresiv: Depresia este: “caracterizată printr-o modificare profundă a stării timice, a dispoziției, în sensul tristeții, al suferinței morale și încetinirii psihomotorii.”2 Tulburările depresive se împart în: tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică și tulburarea depresivă fără altă specificaţie (tulburarea disforică premenstruală, depresia postschizofrenică, etc.). Tulburarea depresivă majoră se caracterizează din punct de vedere psihopatologic prin prezența sindromului depresiv, iar din punct de vedere evolutiv se descriu două forme: - tulburarea depresivă majoră - episod unic; - tulburarea depresivă majoră recurentă. Criterii de diagnostic pentru tulburarea depresiva majora - episod unic3: A.

Prezența unui singur episod depresiv major.

B.

Episodul depresiv major nu este explicat mai bine de tulburarea schizo-afectivă și

nu este suprapus peste schizofrenie, tulburarea schizofreniformă, tulburarea delirantă ori tulburarea psihotică fără altă specificație. C.

Nu a existat niciodată un episod maniacal, un episod mixt ori un episod

hipomaniacal. 1

În DSM III și DSM IV, tulburările afective și schizofrenia nu mai apar grupate împreuna sub termenul generic de ”psihoze”. 2 “Dicționarul de psihiatrie și de psihopatologie clinică Larousse”p.178 3 DSM IV

Notă : Această excludere nu se aplică, dacă toate episoadele similare (episoadele maniacale, mixte sau hipomaniacale) sunt induse de o substanță sau de un tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe ale unei condiții medicale generale. Criterii de diagnostic pentru tulburarea depresivă majoră recurentă 4: A.

Prezența a două sau mai multe episoade depresive majore.

Notă: Pentru a fi considerate episoade separate, trebuie să existe un interval de cel puțin 2 luni consecutive în care nu sunt satisfăcute criteriile pentru un episod depresiv major. B.

Episoadele depresive majore nu sunt explicate mai bine de tulburarea schizo-

afectivă și nu sunt suprapuse peste schizofrenie, tulburarea schizofreniformă, tulburarea delirantă ori tulburarea psihotică fără altă specificație. C.

Nu a existat niciodată un episod maniacal, un episod mixt ori un episod

hipomaniacal. Nota : Aceasta excludere nu se aplică, dacă toate episoadele similare episoadele maniacale, mixte sau hipomaniacale sunt induse de o substanță sau de un tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe ale unei condiții medicale generale. Epidemiologie Ratele de prevalență pentru tulburările afective sunt : tulburarea depresivă majoră - 1025% pentru femei ,iar 10-12% pentru bărbați. În tulburarea depresivă majoră se înregistrează rate de prevalență de două ori mai mari la sexul feminin fața de cel masculin, fapt ce a fost pus în legătură cu stresorii socio-familiali mai numeroși în cazul femeilor. Media de vârstă la care are loc debutul tulburării depresive majore este între 20 - 40 ani. S-a înregistrat o asociere mai puternică între statutul socio-economic (condiții materiale și nivel de educație) redus și tulburarea depresivă majoră. Statutul marital este un factor de risc important mai ales în tulburarea depresivă majoră, ceea ce se traduce prin faptul că ratele de prevalență sunt mai înalte în cazul persoanelor divorțate decât în cazul persoanelor singure sau căsătorite. Aceste estimări variază însă și în funcție de sex : femeile singure au rate de prevalență mai mari decât cele căsătorite, în timp ce bărbații căsătoriți au rate mai scăzute decât cei singuri.

4

DSM IV

Factorii genetici au un rol stabilit, dar neelucidat complet în transmiterea tulburării depresive majore. Se incriminează a avea un rol bine definit în dezvoltarea mai târziu a tulburărilor afective următoarele traume: pierderea unui părinte, divorțul părinților, insecuritate, deprivare sentimentală, etc. Trăsăturile de personalitate ce consistă în lipsa de energie, hipersensitivitate, introvertire, anxietate, dependență pot predispune la apariția tulburării depresive majore. Stresorii sociali au o mare contribuție în declanșarea tulburării depresive majore, în funcție de modul de percepere a acestora și de momentul în care intervin. Aceștia pot fi de trei feluri: evenimente de viață negative (de exemplu pierderea unei persoane dragi), stres cronic (dificultăți materiale, conflicte interpersonale), stres cotidian (managerierea vieții familiale). Stresul cronic prezintă un risc mai mare de a declanșa boala, fiindcă se pare că în cazul unui stres acut suntem mai bine dotați cu mecanisme de coping. De asemenea, este interesant faptul că ratele cele mai mari de suicid s-au raportat în cazul acțiunii stresului cotidian, în contextul existenței unui stres cronic sau eveniment de viață negativ. Suportul social joacă, de asemenea, un rol determinant în apariția tulburării depresive majore. Se vorbește de un suport familial (partener de viață, copii), unul social (membrii rețelei sociale) și unul instrumental (serviciile, asistența oferită de către instituțiile statului). Luarea în considerare a acestui factor se reflectă în obținerea ratelor de prevalență în studiul diferitelor comunități, din mediului urban sau rural. Simptomele tulburării depresive majore: Simptomele în depresie sunt legate de : tulburări ale afectivității, tulburări psihomotorii, tulburări cognitive, tulburări vegetative și/ sau tulburări de percepție. 

Tulburările afectivității înseamnă: disforie, adică indispoziția acută și

fără speranță, uneori iritabilă sau anxioasă (anticipează iminența unui pericol major, ce poate fi acompaniată sau nu de simptome somatice), anhedonia, adică inabilitatea de a experimenta diferite emoții însoțită de pierderea interesului pentru orice fel de activitate și pentru oricare aspect al vieții umane, adică relațiile intrafamiliale, pasiuni, viața sexuală și îngrijirea personală, idei de inutilitate sau de suicid. Anhedonia se deosebește de afectul plat din schizofrenie prin trăirea dureroasă a acestei inabilități.



Tulburările psihomotorii

se definesc prin retardarea psihomotorie

caracterizată de trei simptome: scăderea mișcărilor spontane, postură fără vlagă cu privire insistentă, oboseală chiar în cadrul mișcărilor simple. Încetinirea funcțiilor mentale poate duce, la persoanele în vârstă, la o pseudodemențiere cu tulburări de memorie, confuzie, dezorientare. 

Tulburările cognitive sunt semnalate de: concentrare redusă și dificultăți

de memorie, gândire insistentă asupra subiectelor dureroase și inabilitate de a lua chiar decizii simple. Gândirea constă în triada cognitivă de subevaluare a propriei persoane, a lumii și a viitorului prin: idei de deprivare și pierdere, scăderea respectului de sine și a siguranței de sine, idei de vinovăție, lipsa de perspectivă însoțită de pesimism și gânduri recurente de sinucidere. 

Tulburările vegetative sunt reprezentate de: anorexia și scăderea în

greutate ce se datorează fie scăderii senzației gustative și olfactive, fie scăderii plăcerii de a mânca, sau este urmarea unor idei delirante de otrăvire, insomnia, care este trezirea matinală precoce și funcția sexuală care este scăzută. 

Tulburările de percepție se pot întâlni, în cadrul episoadelor psihotică,

sub formă de : halucinații auditive, vizuale,cenestezice al căror conținut poate fi sau nu în concordanță cu dispoziția. Aspectul exterior, cum spuneam, are și el de suferit și anume: ținuta și îmbrăcămintea sunt neglijente, fizionomia și mimica indică prezența depresiei : comisurile bucale coborâte și cuta verticală între sprâncene, corpul este aplecat, capul este înclinat, privirea în jos, gesturile sunt reduse. Uneori apar fenomene mai grave cum ar fi halucinațiile sau ideile delirante: în aceste cazuri vorbim de depresie de intensitate psihotică congruentă sau incongruentă cu dispoziția care reprezintă o urgență psihiatrică. Idei le delirante congruente cu dispoziția : - idei delirante de devalorizare ; - idei delirante de sărăcie ; - idei delirante de calamitate ; - idei delirante hipocondriace ; - idei delirante de referință ; - idei delirante de persecuție (pedepsire meritată) ;

Ideile delirante incongruente cu dispoziția se referă la : - idei delirante de persecuție (fără legătură cu temele depresive) ; - idei delirante de control - idei delirante de inserție a gândurilor ; - idei delirante de citire a gândurilor. La pacienții în vârstă starea depresivă poate lua forma suferințelor somatice, mai frecvent întâlnindu-se durerea de cap, epigastralgiile, durerile precordiale în absența oricăror semne clinice de boală. Depresia cu simptome mai reduse se mai numește "nevroza depresivă" 5; în aceste cazuri, pacientul conștientizează simptomele și nu pierde contactul cu realitatea, așa cum se întâmplă în cazul depresiei de intensitate psihotică. De multe ori, nevrozele depresive apar în urma unor situații stresante de viață (de ex. deces, despărțire, concediere), numele curent fiind "depresie reactivă". Prelevanța în populația generală a acestei tulburări este intre 3 - 6%, cu un risc crescut la femei și bătrâni. Este important să facem diferența între sentimentele negative cum ar fi frustrarea, nefericirea, tristețea (inevitabile în viață oricărui om sănătos) și adevărata boală depresivă. Tratamentul este medicamentos și psihoterapeutic. În cazul de față ne vom referii numai la soluțiile propuse de psihoterapii. Și anume: • Psihoterapia interpersonală urmărește 

Ameliorarea stimei de sine se realizează prin expunerea bolnavului a

caracteristicilor bolii sale, evoluția ei, tratarea ca pe o boală comună, cu un prognostic bun. 

Instrumentarea bolnavului cu strategii mai eficiente de evaluare și control a

relaționării sociale : - în cazul pierderii unei persoane dragi se încurajează procesul de doliu și restabilirea unei legături cu substitutul acesteia ; - atunci când problema constă în disputele interpersonale, se identifica exact motivul, se stabilesc planuri de acțiune mai eficiente, se reconsideră expectanțele de la acea relație ; - în situația de schimbare a rolului social se invită pacientul să privească părțile bune ale acestei schimbări și să-și identifice noile cerințe și posibilități de răspuns ; 5

În DSM III și DSM IV este denumită tulburare distimică dacă simptomele de depresie durează cel puțin 2 ani sau tulburare depresiva (disforică premenstruală, minoră cu episoade de simptome depresive cu o durată de cel puțin 2 săptămâni și cu mai puțin de cinci itemi ceruți pentru tulburarea depresivă majoră, scurtă recurentă cu episoade care durează de la 2 zile până la 2 săptămâni cel puțin odată pe lună timp de 12 luni, post - psihotică a schizofreniei, etc.).

- dacă pacientul se confruntă cu o lipsă de contacte interpersonale, se ajută bolnavul să-și rememoreze vechile legături și să-și construiască altele noi. • Psihoterapia cognitiv – comportamentală dorește 

Identificarea situațiilor negative, îndepărtarea automatismelor negative și

dezvoltarea de noi scheme cognitive flexibile, optimiste; 

Reevaluarea activităților zilnice prin regăsirea aspectelor plăcute care le implică și

descoperirea de activități noi, chiar facile, dar care să le redea stima de sine. • Psihoterapia comportamentală își propune: 

Stimularea

interacțiunilor

pozitive

cu

mediul

ambiant

și

descurajarea

interacțiunilor negative care au consecințe maladaptative. În contactul cu bolnavul depresiv sunt două aspecte importante: a. Să evitam acuzațiile de genul "Nu vrea să facă nici un efort pentru a se însănătoși", deoarece ideea că ceilalți nu îi înțeleg suferința poate conduce pacientul chiar la suicid. În acest sens, asistentul social trebuie să instruiască familia pacientului, pentru ca aceasta să renunțe la așteptările nerealiste sau exagerate.; b. Deoarece gândirea clientului depresiv este marcată de deznădejde, persoanele din jurul lui trebuie instruite să arate repetat credința lor în însănătoșire, adică să-i ofere acestuia un suport afectiv continuu. Bibliografie DSM IV - TR 2000– Asociația Psihiatrilor Liberi din Romania, București, 2003 Dicționarul de psihiatrie și de psihopatologie clinică Larousse, sub direcția lui Jacques Postel, apărut la Editura Univers Enciclopedic, București, 1998. Tudose, Fl., Fundamente în psihologia medicală. Psihologie clinică și medicală în practica psihologului. Ediția a III-a, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007. Tudose, Fl., Tudose, C., Dobranici, L., Psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Editura Infomedica, București, 2002. Ca un fel de P.S. va las acest videoclip, destul de scurt, dintr-o campanie a Organizației Internaționale de Sănătate pentru conștientizarea depresiei ca boala. Este foarte frumos realizat, depresia fiind comparata cu un câine negru. Vizionare plăcută! https://www.youtube.com/watch?v=XiCrniLQGYc