17. Cantul Xvii

CANTUL XVII Cerul al cincilea, al lui Marte. Spiritele războinice. Prezicerea exilului. Gloria viitoare. Curajul adevărului.

Precum veni la Climene1 spre-a şti de-i drept ce împotrivâ-i auzise cel ce pe taţi îi face asprr-a fi, atare eu3 şi-atare-n vreri nezise de doamnă4 înţeles şi de comoara ce din înalt de dragul meu venise. Drept care ea: „Azvârle-afară para dorinţelor, grăi, ca desluşit sigiliul tău5 să-l poarte, precum ceara: nu spre-a-nţelege noi6 mai lămurit, ci ca să-nveţi7 să spui când eşti setos şi ca să-ţi toarne omul îndoit". „Răsad al meu8, ce-atât te-nalţi de jos încât9, precum pricepem noi prin minte că-obtuze unghiuri, două-s de prisos într-un triunghi10, la fel tu vezi-nainte ce va să fie, contemplând lucoarea1' ce vede tot, supremul nost' părinte; pe când Virgil12 îmi lumina cărarea în lumea care-i moartă pe vecie sau sus pe culmea care-ţi dă iertarea, de-orânda mea îmi fură spuse mie cuvinte grele13, deşi sunt în stare să-nfrunt14 ca stânca-a soartei vrăjmăşie. 628 De-aceea'5-aş vrea să ştiu, spre-mbărbătare, ce-mi scrie viitorul; căci săgeata16, când ştii că vine, mai puţin te doare." Atare cuvântai spre nestemata17 care-mi vorbise; şi pe-a doamnei vrere18 mărturisii dorinţa mea-nsetata. Nu-n vorbe-nvăluite în mistere19, precum cei vechi, când încă de păcate nu ne spălase-a Mielului junghiere20, ci-n grai curat şi vorbe răspicate răspunse-al meu părinte cu dulceaţă, străluminând21 cereasca voluptate. „Acele fapte22 ce nicicând prind viaţă decât pe-acel tărâm ce vă-nconjoară, sunt zugrăvite pe cereasca faţă; dar23 silă nu-i dintr-însa să răsară, cum nici privirea ce-oglindeşte-o barcă nu-i mână mersul când pe râu scoboară. Din ea, precum24 auzul ţi—I încearcă un dulce-acord de orgă, mi se-arată ursita-n lume ce-a fost scris să-ţi toarcă. Precum silit de maştera turbată lăsă Atena Ippolit25, la fel Florenţa ta vei părăsi-o-odată. Această vrere-ajuns-a astăzi ţel şi faptă fi-va prin vrăjmaşii tei ce-n sfânta Romă26 îşi batjocdeMiel. Ci-nvinuiţi vor fi ca de-obicei, tot cei învinşi27; dar crunta răzbunare va pune mărturie pentru ei. 629 Lăsa-vei28 tot ce ţi-e mai drag sub soare, atari săgeţi sloboade-ntâia oară surghiunul dintr-a corzilor strânsoare. Şi pânea va s-o simţi cât e de-amară printre străini şi cât de-amar cerşitul urcând şi scoborând a altui scară. Ci mai vârtos şi-o împlânta cuţitul în jalea ta tovarăşii mişei cu cari vei împărţi bâjenăritul. Căci răi, smintiţi şi-ingraţi31 fără temei ţi s-or vădi; ci vreme nu-i departe când va să curgă sânge tot din ei32. Ce-or unelti cu gând de rău şi moarte va dovedi prostia lor, şi ţie ţi-or fi spre cinste c-ai şezut deoparte33. Afla-vei adăpost în pribegie dintâi la curtea unde domn se ţine lombardul34 care şoimu-n herb şi-nscrie. Şi-atât de blând35 se va purta cu tine, că niciodată nu va fi trebuinţă, cerşindu-i rost, să rabzi în piept ruşine. Cu el îl vei vedea la datorinţă pe cel ursit36 de-această stea atare, că fi-va pururi fapta-i biruinţă. N-a prins de veste lumea ce-i în stare37, căci încă-i prunc; de nouă ani de-abia se-nvârt în juru-i roţile stelare. Gasconul nu va-ajunge-a-l înşela, pe Henric38, când el pilde de virtute39, uitând de trudă şi de-arginţi, va da. 630 Din gură-n gură faptele-i temute vor colinda şi multa-i dărnicie vor spune-o40-n câmp şi ostile bătute. Te-ncrede-n el41 şi-a lui mărinimie; printr-însul mulţi săraci s-or ridica şi mulţi bogaţi răbda-vor sărăcie. Să-l porţi cu sârg înscris în mintea ta, dar nu crâcni42." Şi-mi spuse şi-alte cele43, de necrezut cui să le-asculte-ar sta. „Acestea-s44 prevestirile de rele, grăi apoi, ce ţi s-au spus, şi anii nu-s mulţi45 defel până s-ajungi la ele. Dar nu-i cu cale a-ţi pizmui duşmanii, căci faima ta46 cu mult mai mult va ţine decât osânda pentru-a lor zâzanii." Tăcând apoi, când sporu-i de lumine vădi că isprăvise de ţesut urzeala47 pregătită-n tort de mine, ca omul ce stă-n cumpeni am făcut, când cată sfat48 la altul ce-l iubeşte şi vede, vrea şi-n toate-i priceput: „Văd, tată, zis-am, timpul49 cum grăbeşte potrivnic, ca să-mi deie lovitura

ce mai vârtos, când n-o aştepţi, păleşte. Nu se cuvine deci să-ntrec măsura: de scris mi-a fost să-mi pierd preadulcea ţară50, să nu pierd tot ', prin vers vărsându-mi ura. Căci jos52, în lumea nesfârşit de-amară, şi-n munte sus53, de unde-a doamnei vrere şi ochii ei frumoşi mă ridicară, 631 şi-aici apoi, în cer, din sfere-n sfere aflat-am lucruri ce-or fi-n lume price, de-am să le spun54, ca mulţi să-nghită fiere. Iar dacă tac55 şi nu cutez a zice, mă tem a pierde faima printre-acei ce-aceste vremi le vor numi antice." Lumina56 ce sclipea zvârlind scântei, precum oglinda-n care-o rază bate, se înteţi în strălucirea ei şi-apoi grăi: „Un cuget negru57, frate, de-a altuia sau propria lui ruşine, simţi-va lesne-a vorbei răutate. Dar tu minciunii nu te da58, fă bine, ci spune ce-ti fu dat să vezi de-ursită; • .

' »• 59

iar cei de-au râie scarpme-o pre sine. Căci vorba ta, de-o fi dintâi coclită la gust, se va preface-n hrană-aleasă60 când va să fie-n urmă mistuită. Strigarea ta, ca pala de vântoasă61, şi culmi, şi creste va izbi-n putere şi dintr-aceasta cinste62 va să-ţi ias; De-aceea63-ţi fură într-aceste sfere, pe munte şi-n Gheenă arătaţi doar cei a căror faimă-n veci nu piere; căci sufletul ce-ascultă cu nesaţ nu dă crezare pildelor64 ce-n gând ascunse zac şi-n care nu răzbaţi, nici vorbelor ce nu-s de-ajuns nicicând."