164_171_peisajul Cultural Rural Din Republica Moldova_concepte, Probleme Si Argumente Pentru Cercetare.pdf

164

PEISAJUL CULTURAL RURAL DIN REPUBLICA MOLDOVA: CONCEPTE, PROBLEME ŞI ARGUMENTE ...

PEISAJUL CULTURAL RURAL DIN REPUBLICA MOLDOVA: CONCEPTE, PROBLEME ȘI ARGUMENTE PENTRU CERCETARE Dorina ONICA Rezumat Spaţiul delimitat teritorial și spiritual reflectă lumea în care omul trăiește, gândește, concepe și își imprimă viaţa cu toate constituentele sale. Acest articol vine să formuleze probleme și să aducă un șir de argumente privind necesitatea studierii peisajului cultural rural din Republica Moldova. În acest scop a fost concretizată situaţia în domeniu și relevate aspectele de ordin conflictual ce determină cadrul problemelor. Ideea centrală poate fi rezumată la principiul că cercetarea peisajului cultural rural este strâns legată de necesitatea susţinerii spaţiilor rurale prin recunoașterea rolului și aportului acestora la păstrarea relaţiei armonioase dintre om, comunitate și mediul natural. Privit din perspectivă etnologică, satul dintre Nistru și Prut este muzeul viu al culturii, muncii, spiritualităţii acestui popor. Este locul unde mai poate fi văzut trecutul reactualizat în spaţii, construcţii, așezări, comunităţi, memorie socială, prezente ca valori sociale în viaţa de toate zilele, fără a estompa cele mai importante și concludente caracteristici ale sale. Cuvinte-cheie: cultură, mediu natural, peisaj, peisaj cultural, peisaj rural, sat, spaţiu. Iată ce numim noi „caracter rural”: este o expresie a modului în care elementele naturale și culturale ale peisajului se combină pentru a face zonele să difere unele de altele, oferindule un unic „sentiment al locului”. Buletinul Informativ “Zona rurală”, 1999 (Comisia Spaţiului Rural, Anglia).

Introducere Trinitatea timp-spaţiu-om, conjugată prin intermediul culturii, ne oferă mereu imagini spirituale şi vizuale deosebite, şi de cele mai multe ori rămân argumente statornice ale frumosului şi armoniei. Spaţiul delimitat teritorial şi spiritual reflectă lumea în care omul trăieşte, gândeşte, concepe şi îşi imprimă viaţa cu toate constituentele sale. În concepţia tradiţională spaţiul este perceput prin intermediul satului – locul unde omul este cel care conduce şi totodată se supune naturii. Satul este locul unde comunitatea tradiţională îşi împlineşte viaţa şi care, la sfîrşitul fiecărei generaţii prezintă produsul, rezultatul unei munci creative. Acest articol vine să aducă un şir de argumente şi să formuleze unele probleme privind necesitatea studierii peisajului cultural rural din Republica Moldova, şi concretizarea situaţiei, aspectelor de conflict din domeniul respectiv. Noile tendinţe de a promova identitatea, specificul geocultural şi implementarea politicilor de încurajare a continuităţii rurale, de asemenea, sunt importante în noua concepţie de abordare şi studiere a peisajului cultural rural. Articolul va încerca să argumenteze de ce satul moldovenesc reprezintă un frumos peisaj cultural rural, cu funcţii complexe pactice şi simbolice. Pe de altă parte, este necesar de studiat unele momente de caracter şi consistenţă a peisajului rural de la noi, care îl fac deosebit şi original în comparaţie cu altele. Actualitatea temei de studiu rezultă din importanţa crescândă a valorificării teritoriului în concordanţă cu mediul natural; primordialitatea practicării unor activităţi, ţinând cont de specificul natural al locului; asigurarea continuităţii materiale şi spirituale a comunităţilor în limitele unor spaţii originare; menţinerea diversităţii şi promovarea originalităţii. Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie

Volumul 21 (34)

Dorina ONICA

165

Necesitatea studierii şi argumentării cercetării peisajului cultural rural este strâns legată de necesitatea susţinerii spaţiilor rurale prin recunoaşterea rolului şi aportului acestora la păstrarea relaţiei armonioase dintre om şi mediul în care el trăieşte. Iar pentru spaţiul dintre Nistru şi Prut, satul este muzeul viu al culturii, muncii, spiritualităţii acestui popor; este locul unde mai poate fi văzut trecutul reactualizat la zilele noastre, fără a estompa cele mai importante şi concludente caracteristici ale sale. Necesitatea cunoaşterii satului moldovenesc, prin prisma însuşirilor ce-l caracterizează ca peisaj cultural rural, este importantă şi din alte două motive: în primul rând, ne oferă şansa să reevaluăm, să concepem şi să înţelegem satul ca spaţiu ce s-a format şi imprimat în caracterul oamenilor lui; să conştientizăm care este importanţa cunoaşterii acestui monument de patrimoniu pentru conştiinţa comunităţii în ansamblu şi, în particular, al autorităţilor publice responsabile în ce priveşte administrarea spaţiului rural cu toate funcţiile sale. Şi în al doilea rând, conceptul de dezvoltare durabilă este tangent cu viaţa satului, iar în acest sens cunoaşterea cursului existenţei unui peisaj rural, capacităţile, condiţiile şi resursele naturale de care au beneficiat generaţii întregi oferă premise practice pentru gestionarea ulterioară, viitoare a acestor peisaje, prin gândirea, elaborarea şi aplicarea unor politici, programe de revigorare şi înviorare a vieţii satului, de dezvoltare rurală cu specificul natural, economic, social şi cultural al fiecărui sat în parte. Aceste iniţiative de ordin legislativ şi administrativ sunt de dorit a fi concepute prin prisma domeniilor enumerate mai sus. Deoarece spaţiul rural este însuşi un conglomerat omogenizat, ce trebuie înţeles şi ajutat ca atare. În ultimii ani, spaţiul rural din Republica Moldova nu a beneficiat de programe de dezvoltare eficiente ce ar susţine şi asigura o continuitate, astfel ele au devenit zone slabe în faţa rezistenţei problemelor de ordin social şi cultural cu precădere, şi aici vorbim de criza satului, despre care vom menţiona ulterior. În acest sens, sunt necesare măsuri urgente de evaluare şi redirecţionare a cursului dezvoltării spaţiului rural. Mai este necesar de menţionat că, în ultimii ani, ca ripostă la procesele de globarizare-omogenizare economică, culturală, au început a fi active iniţiativele multor grupuri, comunităţi în a-şi promova spaţiul originar, specificul identitar, atât material, cât şi imaterial, se pune accent pe cunoaşterea şi salvarea originalităţii teritoriilor şi comunităţilor care în decursul timpului au demonstrat şi au rămas bastioane peisagistice naturale şi culturale stabile, continue şi originale. Cât priveşte istoricul cercetării spaţiului rural de la noi, lucrările la această temă sunt foarte răzleţe, dar merită să nominalizăm autori şi lucrări importante. Una din cele mai prodigioase cercetări a fost făcută în perioada interbelică, de către cercetătorii şcolii sociologice de la Bucureşti, asupra satelor Olăneşti, Nişcani, Iurceni, Cornova etc. În lucrările respective este expusă o documentare amplă asupra specificului satelor basarabene. Chiar dacă termenul de peisaj cultural rural nu era utilizat în cercetările din acea vreme, totuşi caracteristicile, însuşirile, criteriile de evidenţă ale unui peisaj cultural rural sunt foarte bine redate şi elucidate, după cum vom demostra pe parcursul acestui articol. De asemenea, studiile de geografie umană şi culturală vin cu explicaţii şi interpretări geoculturale asupra înţelegerii peisajului cultural rural. În acest context amintim numele lui Al. Demetrescu care a publicat, la 1905, o importantă lucrare de geografie rurală “Satul, ocina şi ocinenii ei”, şi studii privind răspândirea populaţiei în Moldova (1909). Marele geograf român Simion Mehedinţi, prin lucrările sale – Aplicări antropogeografice în sfera etnografiei, istoriei şi a altor ştiinţe (publicată în „Anuarul de Geografie şi Antropogeografie”, Vol. I, 1910), Cadrul antropogeografic. Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul, – ne oferă o privire de ansamblu bine documentată asupra spaţiului rural românesc. Lucrările lui Ştefan Ciobanu, Basarabia, şi a lui Zamfir Arbore, Dicţionarul geografic al Basarabiei, Alexandru I. Gonţa, Satul în Moldova Medievală, conţin contribuţii din perspectiva cercetării istorice, la fel de importante pentru conceperea şi cunoaşterea Volumul 21 (34)

Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie

166

PEISAJUL CULTURAL RURAL DIN REPUBLICA MOLDOVA: CONCEPTE, PROBLEME ŞI ARGUMENTE ...

factorilor istorici în conturarea unui peisaj rural. Nu în ultimul rând, este necesar de menţionat activitatea etnologilor şi etnografilor la cunoaşterea satului. Termenul peisaj etnografic, utilizat de aceştia, este sinonim cu termenul de peisaj rural, sau chiar parte a peisajului cultural, a lumii satului. Căci aici cunoşti adevăratul zbucium şi pacea sufletului „de la ţară”. Dintre autorii şi lucrările cu caracter etnologic şi etnografic, menţionăm pe Simion Mehedinţi cu lucrarea Coordonate etnografice: civilizaţia şi cultura, I. Ghinoiu − cu La contribution des géographes et des ethnographes á l΄établissementd´une typologie de l΄habitat rural traditionnel en Roumanie, Valer Butură − cu lucrarea Etnografia poporului român. Cultura materială, Petre Ştefănucă − cu Cercetări folclorice pe valea Nistrului-deJos, etc. Un aspect destul de important este metodologia prin intermediul căreia a fost posibilă realizarea acestui studiu. Ţinând cont de faptul că înţelegerea a ceea ce este peisajul cultural rural implică deplasări în teren, întâlniri cu exponenţii comunităţii, au fost aplicate cu succes metode, precum observaţia directă, chestionarele etnografice. Pentru analiza de birou a peisajului rural, s-a utilizat metoda fotografică, observaţia indirectă, analiza calitativă, compararea şi analogizarea. Metoda algoritmizării a fost utilizată în vederea categorizării tipurilor de peisaj cultural rural, şi însăşi tiparul (matricea) de cercetare a peisajului în concordanţă cu paşi bine stabiliţi. Utilă a fost metoda de documentare şi lecturare a multor surse bibliografice, constituite din monografii, articole ştiinţifice, teze, acte şi programe legislative, rezoluţii şi hotărâri de conferinţe şi convenţii, etc. Per ansamblu, toate aceste metode au contribuit la cristalizarea unei concepţii, stabilirea unui şir de argumente şi motive în vederea studierii peisajului cultural rural şi evaluării sale în general. Introducere în categoria peisaj cultural rural Termenul de peisaj cultural rural, în mediul ştiinţific, este utilizat ca parte componentă a peisajului cultural. Dacă e să conturăm o definiţie a noţiunii de peisaj cultural rural, în primul rând, îl asociem cu termenii sat, ruralitate şi notăm următoarea explicaţie: „peisajul cultural rural reprezintă un spaţiu creat de către o comunitate de oameni, delimitat administrativ şi cultural, iar în limitele sale, aceasta îşi desfăşoară activitatea în concordanţă cu specificul caracteristicilor naturale oferite de acest spaţiu, tradiţiile de muncă şi solidaritatea socială, moştenirea culturală şi spirtuală”. Un alt element caracteristic peisajului cultural rural este determinismul geografic. Termenul respectiv a luat naştere în cadrul şcolii geografice franceze, fiind promovat, cu precădere, de Paul Vidal de la Blache. Acesta menţiona că „mediul geografic încetează de a mai fi un element brut al geografiei fizice, el devine un mediu complex, rezultatul interacţiunilor multiple, unde omul are un rol crescând. Relaţia om-mediu îmbracă forma “posibilismului” (“natura permite, omul dispune”)” [1, p. 27]. Un alt argument ce demonstrează interdependenţa funcţională şi tipajul unui peisaj cultural rural cu mediul natural este afirmaţia scriitorului francez Victor Hugo: “Vrei să cunoşti climatul unui loc? Este suficient să te uiţi la acoperişuri: dacă-s înalte, vorbesc despre ploaie. Dacă-i mereu soare, atunci vor fi plate, iar dacă-s încărcate cu bolovani, aşteaptă-te la vânt” [1, p. 191]. Pentru înţelegerea adecvată a funcţionării peisajelor culturale, a personalităţii lor, trebuie să se ţină cont de fenomenele culturale, de relaţiile lor funcţionale şi de dinamică cu ceilalţi componenţi ale peisajului. Acest lucru se datorează gradului de conştientizare şi de recunoaştere, la nivel internaţional, a importanţei conceptului de durabilitate, a interacţiunii productive şi informative a naturii şi culturii, care rezultă în crearea unui peisaj. Peisajul cultural rural prezintă relaţionar interacţiunea dintre elementul material şi cultural, încât în rezultat se formează peisajul cultural, ca o totalitate a transformărilor, proces de convieţuire, omogenizare, creare şi evoluţie a părţilor sale constituente. Fiecare element Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie

Volumul 21 (34)

Dorina ONICA

167

este dependent de celălalt, creând o relaţie de existenţă reciprocă. Comunitatea este centrul sistemului, dependent de factorul natural, care în cadrul peisajului cultural, este constituent al patrimoniului natural. Tot comunitatea este creatorul, subiectul care, prin activitatea sa creativă, estetică, tehnică, materială, constituie particularitatea culturii materiale. Punctul superior sistemic al peisajului cultural este patrimoniul cultural material, ca expresie spirituală, sufletească a comunităţii. De asemenea, prin patrimoniul cultural imaterial se elogiază şi se exprimă patrimoniul natural ca sursă de inspiraţie. Iar patrimoniul material este cel ce susţine şi asigură festiv manifestarea elementelor patrimoniului imaterial. În sens teoretic, ruralul este o aşezare monocentrică şi monofuncţională, autarhică uneori. În cadrul unui peisaj rural, are loc un proces de integrare a peisajului în sistemul de valori curente şi la nivelul mentalităţilor individuale şi de grup. Aceste aspecte sunt studiate de geografi într-un context mai larg şi prin conceperea lui ca o desfăşurare într-un anumit teritoriu care, prin caracteristicile sale, poate să lase o puternică amprentă asupra comunităţii, iar aceasta, la rândul ei, transformă mult teritoriul pe care îl locuieşte, corespunzător cu tradiţiile de muncă şi specificul vieţii materiale. Abordarea problemelor satului contemporan pornește de la premisa că înţelegerea unui fenomen, fapt social, se regăsește frecvent în cauzele ce l-au provocat. Dacă la nivelul comunităţii rurale actuale manifestările spirituale de ordin colectiv nu sunt atât de intense, în satul contemporan ele rămân a fi repere încă destul de importante. Iar în acest sens, tendinţele actuale în domeniu se cer a fi concentrate spre evaluarea peisajului cultural locativ și direcţia de coordonare și evaluare a potenţialului patrimoniului cultural din Republica Moldova; aspectul analitic comparativ al peisajelor naturale și al celor culturale, care modelează satul; cum interacţionează, cum se completează, care este produsul final al acestor interconexiuni și cum poate acest patrimoniu să fie valorificat calitativ. Satul e necesar să fie înţeles ca loc de moștenire, transmitere și conservare atât a biodiversităţii, peisajului natural, ca element al naturii, dar și al culturii, istoriei, luând în consideraţie specificul comunităţii ce populează teritoriul dat. După cum observăm, noile abordări și direcţii de cercetare ale peisajului cultural rural s-au focalizat pe probleme ivite din conjunctura mai multor factori și situaţii. Dacă anterior cercetările erau concentrate pe explicarea conceptului, clasificări, algoritmizări, elaborarea unor seturi de criterii la care trebuie să răspundă un peisaj cultural, și ulterior demonstrarea validităţii peisajului respectiv, în ultimii ani cercetările vin să ofere expliicaţii la schimbările care au survenit, să aducă soluţii de salvare, protejare și menţinere, pe cât e posibil, a vieţii unui peisaj cultural rural și, nu în ultimul rând, conștientizarea concepţiei că peisajul cultural reprezintă un stil de viaţă, un mod de a percepe spaţiul, ghidat fiind de nevoi, emoţii și imaginaţie. De asemenea, cercetările sunt concentrate pe argumentarea necesităţii cunoașterii și conștientizării importanţei pe care o au peisajele culturale rurale pentru comunitatea socială și ecosistemul natural. Deoarece menţinerea unei continuităţi funcţionale stabile, care să coreleze cu tehnici, activităţi și procedee de creare, utilizare și amenajare a spaţiului rural este foarte importantă pentru renașterea respectului faţă de sentimentul de identitate locală (teritorială), a sentimentului de apartenenţă la o comunitate socială, și, nu în ultimul rând, să ofere ample aprecieri estetice și contemplative „privitorului”, „străinului”, celui care cunoaște spaţiul deschis în faţa ochilor pentru prima dată. În mod similar, cultura este „modul de viaţă propriu unui grup de oameni, în circumstanţele unui anumit mediu înconjurător, creat de om și format din produsele materiale și non-materiale transmise de la o generaţie la alta” [2, p. 88]. În aceeași parametri, satul, ca peisaj cultural rural, este produsul nu numai finit, deoarece el continuă în timp, dar și efectul utilizării resurselor și adaptării unei comunităţi la acest spaţiu prin muncă, imaginaţie, norme și legi, dictate atât de natură, cât și de om. Volumul 21 (34)

Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie

168

PEISAJUL CULTURAL RURAL DIN REPUBLICA MOLDOVA: CONCEPTE, PROBLEME ŞI ARGUMENTE ...

Drept concluzii la cele spuse mai sus, accentuăm încă o dată importanţa cercetării peisajului cultural rural din Republica Molodva, privit ca un concept nou pentru acest teritoriu, dar studiile realizate în mediul ştiinţific internaţional la tema respectivă sunt binevenite în evaluarea peisajului cultural rural de la noi. În al doilea rând, peisajul cultural rural este obiect de patrimoniu viu, mereu în schimbare, cu oameni care se adaptează timpurilor, dar care încearcă să rămână fideli moşiei, spaţiului natural şi tradiţiei. Frecvenţa pulsului unui peisaj cultural rural este asigurată de intensitatea calitativă a activităţii comunităţii rurale, echilibrul stabil dintre ce oferă natura şi ce/cât exploatează omul; şi, nu în ultimul rând, atenţia acordată din partea subiecţilor administrativi, politici, economici, sociali şi culturali. Argumente privind necesitatea studierii satului moldovenesc prin prisma conceptului de peisaj cultural rural După cum spuneam mai sus, termenul de peisaj rural desemnează suprafeţe terestre dens populate, intens dezvoltate, nu sunt retrase din circuitul agricol pentru conservarea lor într-o stare naturală şi, în acelaşi timp, include o varietate de caracteristici geologice şi geografice, cum ar fi: terenuri agricole, păduri, pajişti, păşuni, râuri şi lacuri. Iar acţiunile concrete de organizare a teritoriului se manifestă, cu precădere, în perimetrul vetrei, spaţiu ce trebuie să asigure confortul optim pentru populaţie, prin armonizarea tuturor componentelor teritoriului respectiv. Satul e necesar a fi perceput “ca o realitate teritorială, o categorie geografică a peisajului umanizat, fragment din marea arie geografică a oricărei ţări” [1, p. 16]. Iar pentru Republica Moldova acest fragment este important şi ocupă 75% din suprafaţa ţării, iar 30% din populaţie [3] este concentrată în activităţi agricole. Pentru Republica Moldova ruralitatea nu este doar o componentă administrativă, de organizare a teritoriului, dar este cu precădere un „stil de viaţă”, „un mod de a gândi”, „o rutină specifică”. Dacă e să privim în ansamblu topografic spaţiul rural, vom observa sate mai restrânse, compacte sau răsfirate cu caracter propriu de organizare a teritoriului, sate omogene (înrudite) sub aspectul formelor de activitate, de prelucrare a terenurilor, unele din ele prezintă chiar o întrepătrundere pronunţată, prin faptul că subiecţii unui sat deţin şi exploatează terenul apaţinând altei moşii. În asemenea situaţii observăm un caracter comun de cunoaştere şi utilizare a unei toponimii, de percepţie similară faţă de unele puncte teritoriale. De asemenea, satul este o categorie geografică umanizată din cadrul ţării, deoarece se dezvoltă şi este continuă, indiferent de provocările ce vin asupra sa, tinde să rămână oponent faţă de tot ce contravine normelor sale. Şi după cum spuneam că satul este o realitate teritorială, e necesar să specificăm că această realitate antropică, culturalizată, este produsul şi totodată expresia realităţii geografice, cu priorităţile ce le oferă. Iar în acest sens Simion Mehedinţi clasifică satele, după felul muncii în: sate de plugari (cultura cerealelor), sate de podgoreni, sate de băiaşi (mineri), sate de lemnari, sate de păstori. Luând prin analogie teritoriul Republicii Moldova, notificăm că avem asemenea sate, la fel de concludente. În funcţie de substratul pedologic, potenţialul hidro-atmosferic şi biotic, plasarea fizico-geografică faţă de punctele antropice, particularităţile tradiţiei, peisajele culturale sunt particularizate şi însoţite de un anumit tip de construcţii, de modelele agricole locale, de valorificarea productivă a teritoriului, dar şi de manifestările spirituale ale populaţiei locale. În lucrarea sa Sociologie urbaine et rurale, Jean Remy menţionează că locul devine un decupaj spaţial la diferite scări [4, p. 105]. Iar satul este un decupaj spaţial de dimensiuni mici în raport cu spaţiile urbane, dar mai aproape de caracterul spaţiului. Satul are un univers mic propriu, în limitele căruia decurge lent, într-o ritmicitate armonioasă, cursul firesc al lucrurilor. Într-un sens mai alegoric, satul este decupat din întreaga arie geografică Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie

Volumul 21 (34)

Dorina ONICA

169

a ţării, şi asemeni unei piese de puzzle, îşi are locul său, bine stabilit în spaţiu. Am mai putea menţiona că peisajul rural este parte sistemică în cadrul tuturor peisajelor culturale care poartă caracter specific. El asigură şi menţine o bună parte a funcţionalităţii sistemului geocultural, a ordonării şi sistematizării componentelor lui. Prezenţa ruralului în acest sistem este vital, întrucât Republica Moldova este o ţară a satelor, mentalitatea şi percepţia vieţii are un caracter rural. Iar noul economic, social, cultural nu este primit şi văzut ca un intrus. Deoarece lumea satului primeşte acest nou, dar în concordanţă cu aşteptările, nevoile, orânduirea logică a evenimentelor din viaţa satului, fără a atenta la integritatea sa. Comunităţile rurale nu dispar, ele au o dinamică proprie de evoluţie şi o modalitate proprie de acceptare a noului. În aceeaşi ordine de idei observăm că azi peisajul rural din Republica Moldova este asemeni unui leagăn ce oscilează între vechi şi nou, modern şi tradiţional, atitudine liberală sau conservatoare faţă de realităţile şi provocările timpului. Aceste provocări sunt atât de natură economică, cât şi socială, culturală şi spirituală. Din punct de vedere economic, progresele tehnice nu sunt străine în viaţa satului, ele sunt primite deschis, întrucât contribuie la creşterea nivelului de trai al comunităţii rurale şi la facilitarea muncilor agricole, dacă vorbim de activităţi concrete. Însă pe de altă parte, prin această tehnicizare omul satului se îndepărtează şi contravine legilor naturii – sursa sa de existenţă. Sub aspect social satul trece printr-o criză profundă, cauzată de procese demografice, precum: îmbătrânirea populaţiei; depopularea spaţiului rural; tot mai mulţi locuitori sunt plecaţi peste hotare, astfel satul devine un om bolnav, un invalid care are nevoie de ajutor şi susţinere din partea celor plecaţi; tot mai pronunţat, de câţiva ani, este evidentă deplasarea tinerilor spre oraş, astfel satul rămâne fără forţă de muncă. Alte două provocări la fel de importante pentru peisajul rural sunt cele de natură culturală şi spirituală. Anume sub aceste aspecte satul este cel mai vulnerabil. Această vulnerabilitate nu reiese din incapacitatea sa de a se acomoda la noile tendinţe ale stilului de viaţă a comunităţii, familiei; comportamentul şi normele între membrii comunităţii; dar este corelată tendinţei oamenilor de la sat, de a fi ca cei de la oraş. Tipic pentru peisajul cultural rural din Republica Moldova a devenit sintagma tot ce este vechi, nu este bun, este demodat. Dar oare nu acest vechi, cum spun ei, a asigurat continuitatea şi stabilitatea comunităţii rurale, a favorizat buna orânduire a proceselor culturale şi manifestărilor spirituale; a menţinut relaţia dintre generaţii fără să transforme satul într-un kitsch, chip cioplit fără vigoare şi frumuseţe? Peisajul cultural rural a devenit un carusel care se tot învârteşte, fără a cunoaşte precis punctul de oprire. Însă nu trebuie de exclus faptul că, prin intermediul politicilor de salvgardare şi promovare a patrimoniului cultural, se ajunge la focalizarea atenţiei către lumea satului şi conferirea exponenţilor săi a rolului de a regândi, de a se implica în cunoaşterea comunităţii din care vin. Însă într-o formă de ansamblu, acest compartiment va fi abordat într-un alt studiu. În cele spuse anterior am trasat rezumativ provocările peisajului rural din Republica Moldova, care ne atenţionează depre problematica satului şi necesitatea studierii acestuia prin prisma parametrilor de peisaj cultural. Mai sus, în articolul nostru, menţionasem aportul important al cercetărilor şcolii gustiene asupra câtorva sate basarabene, iar în cele ce urmează vom aduce în atenţie câteva argumente privind analiza şi reflectarea satului prin intermediul conceptului de peisaj cultural rural. Se cunoaşte faptul că satele din apropierea fluviului Nistru au o aşezare şi formă preponderent liniară, în concordanţă cu cursul apei. Însă caracteristicile de relief au determinat unele particularităţi în ceea ce priveşte ocupaţiile, modul de amenajare a spaţiului, cultivarea anumitor tipuri de culturi sau explorarea anumitor resurse naturale. Aceste particularităţi sunt vizibile atât pentru satele din cursul superior al fluviului (perimetrul Naslavcea-Rezina), cât şi pentru cel inferior (Dubăsari-Palanca). Satele din nordul ţării, cuprinse în perimetrul sus-numit, au o pronunţată cultură de prelucrare a Volumul 21 (34)

Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie

170

PEISAJUL CULTURAL RURAL DIN REPUBLICA MOLDOVA: CONCEPTE, PROBLEME ŞI ARGUMENTE ...

pietrei, datorită importantelor resurse de calcar (piatra de Cosăuţi), granite, gabronorit, etc., reflectată în edificarea construcţiilor. Reamintim că aici sunt amplasate importante centre monastice rupestre, iar cadrul natural stâncos şi prezenţa pietrei în decorul faţadei locuinţelor, izvoarelor, troiţelor sunt impunătoare. În cursul inferior apele Nistrului devin mai liniştite, curgând în meandre puternice, iar în combinaţie cu un relief mai domol, solul fertil favorizează practicarea legumiculturii, pomiculturii, pescuitului. Nu în ultimul rând, temperaturile prielnice (zilele însorite) sunt binevenite cultivării viţei de vie. Peisajele culturale rurale din acest perimetru se întind pe câmpii fertile foarte bine valorificate de om. Monografia Olăneşti, de Boris Malski, surprinde interdependenţa om-mediu: „Vom mai observa că şi ocupaţiunile lor sunt consecinţe a mediului fizic în care trăiesc... Viaţa ţăranului de la Olăneşti se învârte în jurul problemei luptei între om şi natură: întrucît viaţa economică a ţăranului de la Olăneşti depinde de mediul fizic, şi întrucît mediul fizic este influenţat (ameliorat, transformat) de om şi cari sunt rezultatele eroicei sau laşii bătălii (deci întrucît omul ofensiv a învins mediul defensiv) [5, p. 526]. Chiar dacă nu este utilizat termenul de peisaj cultural rural, afirmaţia citată redă foarte bine interdependenţa activă şi produsul activităţii umane între specificul fizic al teritoriului şi condiţiile oferite de acesta. Sunt bine-venite informaţiile oferite de studiul Nişcani şi Iurceni, unde sesizăm iarăşi o particularitate rezultată din condiţiile naturale. Astfel, Pavel I. Guja menţionează: “Clima cu factorii ei (temperatura, vînturile şi precipitaţiunile atmosferice) este aceea care determină şi hotărăşte pe om să-şi facă o anumită locuinţă şi de a se hrăni în anumit fel. Totodată, acest mediu geografic îi hotărăşte felul muncii şi întreaga sa gospodărie, formând pe fiecare om cu anumite însuşiri şi caractere” [6, p. 34]. Nişcani, ca şi alte sate amplasate în perimetrul suprafeţelor masive de pădure, se caracterizează printr-o frumoasă şi veche tradiţie de prelucrare a lemnului, exprimată atât material, cât şi spiritual. Şi aici aducem următorul argument: “mediul fizic de codru din Podişul Moldovenesc a întipărit în firea nişcănenilor o mulţime de caracteristice de traiu, atât din punct de vedere a aşezărilor, al locuinţelor, al uneltelor de lucru, cât şi al înfăţişării fizice şi al tuturor manifestărilor în societate” [6, p. 54]. Un alt exemplu îl reprezintă satul Iurceni, cunoscut ca important centru de olărit. Pentru locuitorii acestui sat, olăritul a reprezentat o îndeletnicire la domiciliu (atestată pe la 1790), dar şi o formă de imprimare a motivelor naturale, spirituale, filozofice, exprimând universul natural şi spiritual al comunităţii respective. Astfel, în articolul “Manifestări economice la Iurceni şi Nişcani”, profesorul T.Al. Ştirbu subliniază: „În apropierea Iurcenilor, pământul devine argilos (alb, roşu şi galben), oferind material bun pentru olărit şi cărămidărie” [7, p. 242]. În spaţiul rural tradiţional, activităţile agricole de cultivare a plantelor, de creştere a animalelor, de viticultură, de cules al viilor, de vânătoare, activităţile meşteşugăreşti, pescuit sunt însoţite şi realizate în limitele tradiţionalului. Aceste tradiţii au devenit, pe parcurs, puncte de reper solide, fiind transmise din generaţie în generaţie. Consecutiv, am nominalizat doar câteva situaţii concludente ale particularităţilor specifice ale unor peisaje culturale rurale de la noi, pentru a aduce un argument de a conştientiza că peisajele rurale din Republica Moldova au tradiţie, continuitate, funcţionalitate, şi un ritm armonios prin care îşi asigură specificitatea. După cum am observat, toate argumentele, situaţiile menţionate au fost aduse pentru a demonstra, încă odată, că relaţia om-loc este una de o înaltă prerogativă în conturarea, reprezentarea, funcţionarea unui peisaj rural. Satul este o identitate geo-socioculturală, deoarece încorporează un spaţiu geografic bine conturat, funcţional, în limita unor prerogative sau insuficienţe naturale, conjugate cu predispunerea şi abilitatea omului de a beneficia de ceea ce stăpâneşte; un spaţiu unde totul se face cu sens, cu bun gust, exprimate prin originalitatea, imaginaţia creativă a omului. Natura realizează un puternic Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie

Volumul 21 (34)

Dorina ONICA

171

impact asupra omului, iar aceasta în funcţie de dibăcie, cunoştinţe şi tehnici − transpune relaţia în efect, se întoarce spre natură cu un produs trecut prin procesul de culturalizare. Drumul existenţei unui peisaj cultural rural este supus unui şir de transformări, provocări ce poartă amprenta unei generaţii ce locuieşte şi munceşte teritoriul dat într-un anumit interval de timp. Dar fiecare generaţie moştenitoare are datoria de a păstra, continua într-o formă cât mai aproape de originalitate ceea ce a moştenit. Astăzi, pentru reprezentanţii peisajului rural, ai mediului politic şi academic din Republica Moldova, este momentul să reconceapă priorităţile de susţinere a spaţiului rural şi să-şi focalizeze atenţia spre acest teritoriu. Bibliografie 1. Vert C. Geografia populaţiei și așezărilor umane. Timișoara: Universitatea de Vest din Timișoara, 2000. 306 p. 2. Mihu A. Introducere în sociologie. Cluj Napoca: Dacia, 1992. 220 p. 3. Primul recensămînt general agricol desfășurat în Republica Moldova. www.statistica. md (accesat la 06.08.2014). 4. Remy J., Milieu L. Raport social et conflit. In: Sociologie urbaine et rurale. Paris: Ed. L’Harmattan, 1998. 399 p. 5. Malski B. Olănești. Monografie sociologică a unui sat de pe Nistru. Vol. 2. Cetatea Albă: Tipografia de pe lângă Prefectura jud. Cetatea-Albă, 1939. 623 p. 6. Guja P. I. Natura și Omul la Nișcani (observări antropogeografice). În: Buletinul Institutului Social Român din Basarabia (s. Nișcani și Iurceni). Tomul I. Chișinău: Tiparul moldovenesc, 1937. 7. Știrbu T. Al. Manifestări economice la Iurceni și Nișcani. În: Buletinul Institutului Social Român din Basarabia (s. Nișcani și Iurceni). Tomul I. Chișinău: Tiparul moldovenesc, 1937.

Abstract THE RURAL CULTURAL LANDSCAPE FROM THE REPUBLIC OF MOLDOVA: CONCEPTS, PROBLEMS AND ARGUMENTS FOR RESEARCH. The space, shaped as a territory and spiritually, reflects the world where man lives, thinks, conceives and imparts his/her life, along with all its constituent parts. This paper aims to formulate problems and bring several arguments concerning the necessity of studying the rural cultural landscape from the Republic of Moldova. For this purpose we have made an overview of the situation in this field and have revealed the conflictual aspects that determine the framework of the problems. The main idea, briefly, consists in the fact that the study of the rural cultural landscape is closely linked with the necessity of supporting rural spaces, by assessing their role and contribution in maintaining a harmonious relationship among man, community and the environment where they live. Viewed from an ethnic and ethnological perspective, the village situated between rivers Nistru and Prut is a vivid museum of the culture, labour and spirituality of this people. It is the place where past can still be seen, being updated through spaces, buildings, settlements, communities, social memory, present as social values in daily life, not neglecting its most important and relevant features. Keywords: culture, natural environment, landscape, cultural landscape, rural landscape, village, space. Cercetător ştiinţific stagiar, Secţia Etnografie, MNEIN

Volumul 21 (34)

Buletin Ştiinţific. Revistă de Etnografie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie