Zana Zorilor.docx

Zana Zorilor – Ioan Slavici Intr-o împărăţie despre care unii spuneau că nu are margini, trăia odată un împărat care era mai deosebit: un ochi îi râdea, iar celălalt îiplângea. Nu spusese nimănui de ce.Împăratul acesta avea treifeciori: Florea, Costan şi Petru. Dupăce şi-a luat inima în dinţi, mezinul,Petru, l-a întrebat de trei ori pe tatăl său despre motivul pentru care un ochi îi plânge,iar altul îi râde. Supărat, acesta i-a dat de primele două ori câte o palmă, dar apoi i-arăspuns că ochiul îi plânge fiindcă e îngrijorat că ei, feciorii lui, nu vor putea împărăţi înpace şi să apere ţara de duşmani după ce el nu va mai fi. Ca să-i dovedească vrednicialor, le-a cerut să aducă apă de la fântâna Zânei Zorilor, să se spele cu ea pe ochi, şiatunci îi vor râde amândoi ochii.Primul a plecat Florea, lăsând fraţilor vorbă să-l aştepte un an, o lună, o săp-tămână şi o zi, iar apoi, dacă nu s-a întors, să plece după el Costan. La singura puntepeste care se putea trece prăpastia ce înconjura împărăţia, Florea a văzut un balaur, s-asperiat şi a fugit. După timpul stabilit, al doilea frate, Costan, a pornit şi el la drum, darnu s-a dovedit mai vrednic. Şi el s-a speriat şi a dispărut. După încă un timp deaşteptare, a plecat în căutarea fântânii şi mezinul, Petru, dar acesta nu s-a mai speriat debalaur, ci s-a repezit la el cu sabia scoasă. Deşi s-a luptat din răsputeri, nu a putut să îldoboare. Fiindcă i-a obosit calul, s-a întors acasă după altul odihnit şi a luat armăsaruldin tinereţe al împăratului, pe care l-a descântat doica lui Petru şi putea zbura. Calulavea o şa împodobită cu aur şi pietre scumpe şi un frâu la fel de preţios. Folosindu-şiputerile, acesta l-a dus în zbor pe mezin la punte şi l-a învăţat ce să facă pentru a-lrăpune pe balaurul cu şapte capete.După ce au trecut puntea, flăcăul şi murgul lui au găsit un pustiu întins ca vântulşi ca gândul, ca dorul şi ca blestemul. În dimineaţa celei de-a patra zile, au ajuns lamarginea pustiului, într-o pădure de aramă. Aici, Petru s-a lăsat încântat de vorbeleflorilor de marginea drumului şi a rupt câteva, să facă o cunună, deşi murgul îi spusesesă nu le atingă. Dar florile erau blestemate: cine le rupea trebuia să lupte cu VâlvaPădurii. Aceasta a venit şi s-a pornit o luptă mare, care a durat trei zile. Abia atunci areuşit Petru să-i arunce Vâlvei în cap frâul şi să o transforme astfel într-un cal frumos.Petru a aflat apoi că acesta era un frate al calului său, care fusese blestemat demult deSfânta Miercuri.Au pornit cu toţii mai departe. Ajunşi în Pădurea de Argint, lucrurile s-au petre-cut la fel, iar mezinul împăratului s-a mai ales cu un cal. A urmat Pădurea de Aur, undelupta a fost mult mai grea, căci ultima vâlvă era cea mai puternică. Dar până la urmăPetru a învins-o şi pe aceasta, având acum patru cai şi trei cununi de flori preţioase, pecare Murgul i-a spus să le păstreze, că-i vor prinde bine.Au plecat mai departe şi au trecut prin împărăţia friguroasă a Sfintei Miercuri,prin cea mult prea călduroasă a Sfintei Joi şi prin ţinutul pustiu al Sfintei Vineri. De laele a primit câte un dar: Sfânta Miercuri i-a dăruit o cutie în care putea să-şi vadă tatăl,

Citește mai multe pe Brainly.ro - https://brainly.ro/tema/1796321#readmore