Www.referat.ro-referat La Biologie - Sistemul Circulator La 78

SISTEMUL CIRCULATOR LA OM

SANGELE Sangele este indispensabil functionarii organelor si supravietuirii. Este mentinut in permanenta miscare intr-o retea de vase sanguine – artere, vene – care impanzesc tot organismul pentru a transporta oxigenul si substantele vitale nutritive in tesuturi, si pentru indeparta acele substante nocive care acumulanduse ar putea deveni nocive.

Cat sange avem ? Sangele constituie a 14-a parte din greutatea noastra corporala, deci volumul lui exact depinde de dimensiunile corpului. Un barbat matur de statura medie, are aproximativ 5 litri de sange, iar o femeie matura de statura medie, o cantitate ceva mai mica. 45% din volumul total al sangelui este alcatuit din celule specializate, celule cu diferite functii speciale. Din acestea, cele mai semnificative sunt globulele rosii si si globulele albe. Aceste globule minuscule se afla intr-un lichid denumit plasma. Acesta este un lichid dens, de culoare galbuie deschisa, care contine proteine, sare si glucoza dizolvate in apa. Intr-un sistem circulator a unui om matur exista in jur de 3 litri de plasma, rolul cel mai important al acesteia fiind de agent de transport al celulelor albe si rosii.

Proteine plasmatice Proteinele plasmei sanguine, albiminele, globulinele si fibrinogenul, sunt prea mari pentru a trece de peretii capilarelor. Cantitatea cea mai mare in sange este din albimina, rolul cel mai important al lor este pastrarea presiunii coloidosmotice. Aceasta presiune reintroduce in sange – cu o actiune opusa cu presiunea produsa de inima – apa si materialele inutile, daunatoare – din momentul in care sangele ajunge din nou in sistemele de vene, isi incepe drumul de la tesuturile din jur spre inima. Anitcorpii sunt proteine produse de sistemul imunitar, pentru neytralizarea antigenelor – apartin de Gammaglobuline. Sunt produse in splina si in ganglionii limfatici si raman in sange chiar si dupa vindecarea infectiei ce a provocat producarea lor, oferind protectie impotriva noilor atacuri ai agentilor patogeni. Fibrinogenul, asemenea albuminei, se produce in ficat si are rol in procesul coagularii.

Culoarea globulelor rosii provine de la hem – substanta colorata din proteina complexa – hemoglobina. Diamerul unei globule rosii este de 8 micrometrii, forma sa este turtita in mijloc pe ambele fte asemenea unei perne rotunde. Hemoglobina preia oxigenul din plamani si-l transporta la celulele din tesuturi. Cand preda molecula de oxigen, culoarea ei se schimba din rosu in rosu-brun. Dupa aceea, preia din tesuturi deseurile, produsele secundare ale metabolismului. Dioxidul de carbon, si-l transporta in plamani, pentru a-l putea expira. Globulele rosii se produc in maduva hematogena, durata lor de viata fiind 3-4 luni. Este o asemenea cantitate uriasa incat organismul trebuie sa distruga in fiecare secunda 5 milioane de globule rosii. Hematiile imbatranite se descompun in particule componente, o parte din acestea fiind refolosite la formarea noilor celule. Scaderea numarului de globule rosii si a altor celule duce la anemie. Pentru producerea hemoglobinei este nevoie si de fier. Cu toate ca din acesta componenta in organism, la majoritatea oamenilor exista stocuri suficiente, sangerarea continua, hemoralgia, (de exemplu la bolnavul de ulcer gastric) poate duce la anemie, la lipsa fierului. La ffemei este mai frecventa anemia decat la barbati : la menstruatii puternice sau la femei insarcinate nevoile de fier ale fatului pot epuiza depozitele de fier ale organismului.

Unitatile de lupta Globulele albe(leucocitele) sunt produse tot de maduva osoasa. Au un aspect globolar, sunt ceva mai mari decat globulele rosii si au rolul de a apara organismul impotriva infectilor. Exista doua tipuri principale :-granulocitelesi_au primit numele datorita granulelor aflata in interiorul lor – si limfocitele sau celulele limfatice, in a carorproducere iau parte atat sistemul limfatic cat si splina. Granulocitele actioneaza prin inglobarea intrusilor – de exemplu a bacteriilor- pe care apoi le digera. Tot timpul stau in stare de alerta, oricand pot intra in actiune, si in cazul unor infectii sau accidentari incep sa se divida rapid. Limfocitele au un rol mai mult de patrulare si reactioneaza mai lent, pentru ca trebuie sa se pregateasca pentru intampinarea intrusilor. Producerea anticorpiloreste de asemenea rolul anticorpilor. Globulele albe pot trece usor prin peretele capilarelor si se gasesc in abundenta in diferite tesuturi.

INIMA Inima, considerata ca un organ nobil de aproape toate culturile, nu este sediul sentimentelor. Rolul sau nu este însa mai putin important. Ea asigura circulatia sângelui în întregul corp. Este un organ muscular gol pe dinauntru, în forma de para, situat în partea mediana a cavitatii toracice, între plamâni. Nu mai mare decât pumnul, greutatea sa medie este de 260g si lungimea variaza de la 12 la 14cm, la o latime de aproximativ 9cm. Vârful sau, denumit apex, se sprijina pe diafragm si este usor orientat spre stânga. Pompa cardiaca este compusa dintr-o masa contractila, miocardul, acoperita si protejata spre exteriorul de epicard, strat foarte rezistent care o leaga de diafragm, de stern si de vasele mari, iar în interiorul de endocard-membrana fina, alba, care tapeteaza interiorul cavitatii cardiace. Miocardul este constituit cea mai mare parte a masei inimii. Este constituit mai ales din celule musculare cardiace care îi confera capacitatea de a se contracta. Aceste contractii ritmice sunt denumite batai cardiace. În interiorul miocardului, fibre de tesut conjunctiv leaga între ele celulele musculare si formeaza fascicule care se întrepatrund în spirala. Aceasta retea de fibre dense si elastice întareste peretele intern al miocardului. Miocardul are propriul sau sistem de irigare – arterele coronare – care îi aduc substante nutritive si oxigenul necesar functionarii. Aceste artere iau nastere la baza aortei si încercuiesc inima. Muschiul cardiac contine doua cavitati superioare, atriile, si doua inferioare, ventriculele. În atrii patrunde sângele mai sarac în oxigen, dupa ce a circulat prin organism. Data fiind dimensiunea lor mica, acestea nu participa realmente la activitatea de pompa a inimii si nici la umplerea ventriculelor a 3 linguri de sânge. Atriile sunt separate de o

membrana, septul interatrial, sl fiecare dintre ele se prelungeste, în partea sa superioara, printr-un corp plat si plisat, urechiusa, care îi mareste volumul. Venele pulmonare, ca si alte vene ale inimii, se deschid în urechiusa stânga. Ventriculele sunt cavitati în forma de con, a caror baza este dirijata în sus. Ele sunt separate, de asemenea, de o membrana, septul interventricular, si constituie punctul de plecare a circulatiei sanguine. Acestea sunt pompele propriu-zise ale inimii. Ventriculul drept trimite sângele spre plamâni pentru a permite schimburile de gaze. El este pompa circulatiei pulmonare. Ventriculul stâng trimite sângele spre aorta, aceasta pornind circulatia sistemica. Doua orificii dotate cu valvule se observa la intrarea fiecarui ventricul, patru valvule. Datorita acestor patru valve, sângele circula în sens unic prin cele patru cavitati ale inimii. Valvele se deschid si se închid ca niste clapete, straturile lor externe fiind sensibile la variatiile presiunii sanguine. Sângele urmeaza întotdeauna acelasi traiect în inima, de la dreapta, spre stânga: sarac în oxigen, intra în urechiusa dreapta apoi în ventriculul drept, traverseaza trunchiul pulmonar pentru a ajunge la plamâni, unde se oxigeneaza. Sângele îmbogatit cu oxigen se reîntoarce apoi spre urechiusa stânga prin venele pulmonare. El trece prin ventriculul stâng, apoi este ejectat de aorta, care îl distribuie în corp prin ramificatiile sale. Venele aduc atunci sângele sarac în oxigen spre urechiusa dreapta. Astfel se închide sistemul... Inima este deseori comparata cu o pompa. Acest muschi cu patru cavitati se contracta si se relaxeaza în

permanenta, într-un ritm regulat. Este compus în cea mai mare parte din miocard. Contractia muschiului este complet independenta de vointa noastra. Mecanismul contractiei se bazeaza pe emiterea si transmiterea de impulsuri electrice denumite potentiale de actiune. Aceste semnale sunt propagate dupa un mecanism denumit depolarizare. Din o suta de fibre ale miocardului, una singura poate declansa un potential de actiune. Sistemul de conducerea a inimii este compus din noduri, aglomerari tisulare globuloase, ansambluri de fibre nervoase paralele. Nodul sinusal se gaseste în peretele urechiusei stângi. Minuscul, el ofera cea mai rapida frecventa de impulsuri dintre toate elementele sistemului de conducere, circa 70+700 de ori pe minut. Unda potentiala creata de nodul sinusal ce traverseaza atriile este dirijata spre nodul atrio-ventricular. Este nevoie de aproximativ 0.22 secunde pentru ca influxul sa se propage în întreg sistem de conducere a inimii. Contractia ventriculara are loc imediat dupa sosirea influxului, de la apexul cardiac spre partea superioara a ventriculelor. Valvele aortei si ale trunchiului pulmonar se deschid atunci si sângele este ejectat în vase. În timpul unei batai a inimii se produc multiple evenimente. Reunite sub denumirea de revolutie cardiaca. Aceasta cuprinde doua faze. În timpul primei faze, diastola, peretele atriilor si ventriculelor se relaxeaza, iar sângele umple cavitatile. Cea de a doua faza, sau sistola, cuprinde contractia peretelui si golirea sa de continut. În cursul diastolei, presiunea e mica, sângele umple atriile relaxate, trecând apoi în ventricule prin orificii cu valvele deschise. Valvele aortei si trunchiul pulmonar sunt închise. În timpul sistolei, presiunea creste lent. Atriile se contracta si tot sângele este ejectat în ventricule. Muschii peretilor ventriculari se contracta, comprimând sângele prezent în cavitatile lor si crescând în acelasi timp presiunea ventriculara. Valvele atrio-ventriculari se închid brusc pentru a împiedica orice

reflux al sângelui. Apoi valvele aortei si ale trunchiului pulmonar se deschid, permitând ejectia sângelui spre aorta si spre trunchiul pulmonar. Dupa aceasta expulzate, ventriculele se destind si presiunea ventriculara scade sensibil. Sângele ramas în aorta si trunchi reflueaza atunci spre ventricule, care îsi închid automat valvele. Dupa închiderea valvelor, începe un nou ciclu, o noua diastola. Circulatia sângelui este un mecanism complet în a carui reglare intervin diverse sisteme ale organismului: sistemul nervos, hormonal si sistemul umoral. Trei parametri caracterizeaza aparatul circulator: debitul sanguin, presiunea sanguina al rezistenta periferica. Debitul sanguin este definit de volumul de sânge care se scurge în sistemul vascular într-o perioada precisa de timp. El este constant atunci când corpul este în repaus, dar poate varia în orice moment, dupa starea sau nevoile organismului. Presiunea sanguina desemneaza, în ceea ce o priveste, forta pe care sângele o exercita asupra peretilor vaselor, cum ar fi arterele sau venele. Sângele circula datorita diferentelor de presiune care îl propulseaza în sistemul vascular. Acest lichid se scurge astfel cu fluiditatea dintr-o regiune de înalta presiune, cum este aorta, spre o regiune de joasa presiune, cum sunt marile vene. Propulsarea sângelui este controlata de aparatul cardiovascular si de sistemele nervos si hormonal. De natura extrinseca, acest al doilea control al volumului sanguin se realizeaza prin intermediul unei duble inervatii a inimii implicând fibre simpatice si parasimpatice; primele au un efect accelerator asupra frecventei si asupra volumului de sânge ejectat, celelalte modereaza frecventa cardiaca. Ambele actioneaza eliberând substante chimice care exercita sau inhiba celulele cardiace. Atunci când organismul sufera un stres, sistemul nervos simpatic emite noradrenalina care determina inima sa bata mai repede. Când

corpul este în repaus, sistemul parasimpatic încetineste ritmul cardiac eliberând aceticolina. Circulatia sângelui este frânata de frecarea lichidului de peretii vaselor. Este ceea ce se numeste rezistenta periferica. Vâscozitatea sângelui, diametrul sau lungimea vaselor pot face ca aceasta rezistenta sa varieze. O vâscozitea crescuta, ca si îngustimea unui vas pot încetini sensibil scurgerea sângelui. O usoara crestere a diametrului sau este suficienta pentru a reduce rezistenta si presiunea arteriala. Atunci când ventriculul stâng se contracta, sângele este expulzat spre sorta cu o forta care îi permite sa curga cu foarte mare viteza, destinzând peretii aortei. În mod obisnuit, sunt masurate doua feluri de presiune arteriala. Presiunea sistolica sau maximala, care se masoara în timpul unei contractii cardiace si se situeaza în medie între 10 si 14 cm de mercur. Aceasta presiune scade apoi foarte rapid si atinge minima în timpul fazei de repaus a inimii. Presiunea minima, diastolica, variaza între 6 si 9 cm de mercur. Aceasta sunt cifre pe care vi le comunica medicul, dumneavoastra atunci când ca ia tensiunea: 14 cu 8 sau 10 cu 6. Circulatia sângelui variaza dupa tesuturile pe care le deserveste, fiecare organ având propriile sale nevoi sanguine. Acest fenomen denumit rezistenta periferica variaza în functie de vâscozitatea sângelui, diametrul sau lungimea vaselor. Astfel, muschii scheletici necesita un debit sanguin adaptat la activitatile lor de moment. Pielea, care îndeplineste mai multe functii, printre care reglarea temperaturii corporale, necesita un debit sanguin de aproape 2,5 litri pe minut. Creierul, are nevoie de un debit sanguin mai stabil, de ordinul a 0.75 litri pe minut. Debitul sanguin raspunde astfel exigentilor fiecarui organ si ale miliardelor de celule care compun organismul.

VASELE DE SANGE Pentru ca trupul nostru sa stea in viata, acesta trebuie sa primeasca o in mod constant mancare si oxigen. In acelasi timp dioxidul de carbon si alte substante produse de celule trebuie inlaturate din corp.

Sistemul circulator este o retea de vase care permite inimii sa pompeze sangele prin corp. Vasele de sange sunt mici tuburi responsabile cu transportul sangelui peste tot in corp. Sistemul circulator uman este compus din inima si sistem de vase. Sistemul de vase este format din 3 tipuri de vase :artere, vene si capilare. ARTERA - este un vas mare de sange ce conduce sange bogat in oxigen de la inima pana la tesuturi si celule ale corpului. Aceste artere se impart in ramuri mai mici, numite arteriale, care au pereti musculari, si care prin contractie si prin relaxare rebleaza fluxul sanguin. VENELE - sunt vase care transporta sange sarac in oxigen catre inima. Cand sangele da oxigenul tesuturilor isi schimba culoarea in rosu inchis si devine nefolositor pana cand nu cedeaza substantele de balast si nu se reincarca cu oxigen. Sangele incarcat cu toxine din capilare, ajunge in venule, care au diametrul putin mai mare, apoi in vene, care in sfarsit ajunge in inima. Peretele interior al venelor este captusit cu o mucoasa care, din loc in loc face cute, numite valvule venoase, indrumand sangele numai intr-un singur sens(spre inima). Aceste valvule opresc scurgerea sangelui inapoi in jumatatea dreapta a inimii, este pompat prin arterele pulmonare in capilarele plamanilor, unde dioxidul de carbon este inlaturat prin respiratie si se improspateaza cu oxigenul inspirat.Sangele oxigenat ajunge in partea stanga a inimii, de unde porneste din nou spre tesuturi. CAPILARELE - sunt de marime microscopica (o sutime de milimetru) si au o buna difuziune. Prin peretii lor se face schimbul de oxigen, substante nutritive, respectiv dioxid de carbon si substante de balast. Suprefata totala a capilarelor depaseste 6000 m², iar volumul lor este atat de mare incat nu se pot umple toate in acelasi timp cu sange.