Www.referat.ro Lalimitadintreviusineviu 6da1f

La limita dintre viu şi neviu – virusurile

Cuprins 1. Introducere 2. Un alt fel de parazit – virusul 2.1. Ce sunt virusurile? 2.2. Clasificarea virusurilor 2.3. Transmiterea / răspândirea virusurilor 2.4. Atacul viral 2.4.1. Membrana celulară şi receptorii virali 2.4.2. Pătrunderea virusului în celulă 2.4.3. Replicarea virusurilor 2.5. Interacţiuni celulare în răspunsul imun 3. Virusul gripal 3.1. Variaţia antigenica 3.2. Replicarea virusului gripal 3.3. Răspunsul imun la virusul gripal 3.4. Gripa 4. Studiu epidemiologic al gripei în şcoala noastră 5. Concluzii

Introducere Deşi au rămas puţine lucruri necunoscute cu privire la aceste microstructuri aducătoare uneori de meganecazuri, încă nu se poate răspune cu certitudine la întrebarea – „Sunt, sau nu, virusurile fiinţe vii?” Da, asta este întradevăr o dilemă, deoarece nu putem alege nici o variantă, nici pe cealaltă. Neavând metabolism propriu, caracteristica definitorie a materiei vii, nu le putem considera organisme, însă au totuşi ceva ce le apropie de acestea din urmă şi anume, conţin informaţie genetică care are exact aceleaşi trăsături cu cea din celulele vii: acelaşi suport chimic – ADN sau ARN, acelaşi fundament de codificare – codoni (triplete de nucleotide), care codifică aceeaşi aminoacizi şi implică aceleaşi mecanisme de multiplicare şi traducere pe care le întâlnim în cadrul celulelor. Rămâne surprinzător faptul că, deşi atât de simple pot determina reacţii atât de complexe, iar modul aparent haotic de evoluţie le poate asigura o existenţă temporală nedeterminată, posibil tot atât de îndelungată, dacă nu mai mare, ca cea a organismelor celulare, a căror origine se estimează la o îndepărtare de peste 3,5 miliarde de ani tereştri.

Ce sunt virusurile?

Alcătuirea unui virus (forma lui completă – virionul)

Virusurile reprezintă agenţi infecţioşi strict paraziţi intracelular, al căror efect patogen se exercită deopotrivă atât asupra plantelor şi animalelor, cât şi asupra omului. Sunt considerate cele mai mici structuri biologice, fără însă a fi considerate organisme de sine stătătoare, care, într-un volum extrem de redus, reprezentat de un singur tip de acid nucleic (ARN sau ADN), conţin, în formă codificată, toate informaţiile necesare multiplicării lor (reproducerea acestora este reaslizată de către celula gazdă – ele neavând metabolism propriu, nu pot face asta).

Dimensiunile lor variază de la cca. 2 nm, caracteristice celor mai mici viruşi (de tipul celui poliomielitic), până la cele de aproximativ 250-300 nm, specifice poxviruşilor (de tipul celui variolic), iar forma particulelor lor virale (virioni) diferă mult, de la cea sferoidală la cea columnară. Spre deosebire de microorganismele patogene, virusurile sunt formate numai dintr-un nucleoid alcătuit dintr-un singur tip de acid nucleic (ARN sau ADN) (reprezentând 1-30 % din volumul virusului), înconjurat de un înveliş protector de proteine şi/sau lipoproteine, numit capsidă, organizat în subunităţi morfologice distincte (capsomere).

Clasificarea virusurilor Criteriile principale stabilite au la bază proprietăţiile definitorii ale virusurilor şi, în primul rând, ale virionului pe baza cărora se realizează o dicotomizare reperată a virusurilor după cum uremază: pe baza tipului de acid nucleic virusurile se împart în virusurile cu ADN (dezoxiribovirusuri) şi virusuri cu ARN ( ribovirusuri). Fiecare din acestea la rândul lor se împart în virusuri cu simetrie icosaedrică (cubică) şi elicoidală. Se adaugă unii bacteriofagi cu ADN cu simetrie dublă – icosaedrică. Este denumită astfel datorită similarităţii sale cu forma geometrică denumită icosaedru. Icosaedrul este un poligon regulat cu 20 de feţe toate în formă de triunghi echilateral, 30 de muchii şi 12 vârfuri. Unele virusuri sunt învelite în capsidă şi altele nu (necapsidate). În cadrul acestor taxoni principali se conturează familiile de virusuri, la cele cu simetrie cubică în dependenţă de numărul de capsomere, iar la cele elicoidale în raport cu diametrul virionului sau al helixului nucleoproteic.

Transmiterea / răspândirea virusurilor Virusurile pot fi transmise direct, prin contacte între un organism donor (infectat), prin alimente / apă ingerată, pe calea aerului, sau prin intermediul vectorilor de transmitere. Dintre toate tipurile de artropode patogene, cele din clasa Insectelor prezintă, însă, cea mai mare importanţă medicală, nu numai pentru faptul că includ un mare număr de specii hematofage, ci şi pentru că îndeplinesc un rol dublu, de agenţi vectori şi agenţi generatori de boli şi/sau disconfort, în acelaşi timp:Ţânţarii, flebotomii. Dintre arahnide, căpuşele

Virusul gripal Virusul gripal conţine un lanţ unic negativ ARN compus din 8 fragmente care codifică 10 proteine virale (materialul genetic al virusului). Fragmentele de ARN au un învelis proteic comun, care le uneşte formând nucleoproteidul. Învelisul exterior este constituit dintr-o membrana lipidică; lipidele sunt răspunzătoare pentru complicaţiile grave care afectează omul în timpul bolii. La suprafaţa virusului se află structurile superficiale - hemaglutinina (denumită astfel după capacitatea de a aglutina eritrocitele) si neuraminidaza (enzima). Hemaglutinina asigură capacitatea virusului de a se uni cu celula receptor. Neuraminidaza răspunde, în primul rand, de capacitatea particulei virale de a pătrunde în celula gazdă şi, în al doilea rând, de capacitatea particulelor virale de a ieşi din celulă după multiplicare. Nucleoproteidul (denumit şi antigen-S) are structura specifică de tip; determină tipul virusului (A, B sau C).

Structura virusului gripal

Structurile superficiale (hemaglutinina si neuraminidaza) au specificitate de subtip si de tulpină; determină diferitele tulpini ale unui tip de virus. Exista 16 subtipuri antigenice ale hemaglutininei (H1-H16) si 9 ale neuraminidazei (N1-N9). Aceste antigene sunt supuse variatiei.

Tipuri de virus gripal Exista 3 tipuri de virus gripal: A, B si C. Virusul gripal A produce îmbolnavirea de gravitate medie sau mare. Infectează atât omul cât şi unele animale domestice (calul, porcul, pasarile). Virusul gripal A este responsabil de apariţia pandemiilor şi a epidemiilor extinse. Sunt cunoscute o multitudine de subtipuri ale gripei A. Acestea se clasificp dupa antigenii superficiali (hemaglutinina si neuraminidaza). În momentul de faţă sunt cunoscute 16 tipuri de hemaglutinina şi 9 tipuri de neuraminidază. O caracteristică importantă a virusului este specificitatea, ce constă în faptul că virusul gripal nu poate avea 2 cauze diferite. Ca şi virusul gripal A, virusul gripal B este capabil să îşi modifice structura antigenica. Gripa de tip B este prezentă numai la om şi are manifestări epidemice moderate, cu o evolutie lentă. Virusul gripei C este destul de puţin studiat. Este cunoscut ca, spre deosebire de virusurile A şi B, acesta conţine doar 7 fragmente de acid ribonucleic şi un antigen superficial. Virusul gripal C infectează doar omul. Simptomele bolii sunt de obicei foarte uşoare sau nu se manifestă deloc. Acesta nu produce epidemii şi nu duce la urmări serioase. Este cauza unor îmbolnăviri sporadice, în special la copii.

Replicarea virusului gripal Pătrunderea virusului în celulă se face prin viropexie (înglobare activă) şi/sau fuzionarea învelişului viral cu membrana plasmatică şi eliberarea nucleoplasmei direct din citoplasma(Morgan). În cazul înglobării prin viropexie, virionii fagocitaţi sunt degradaţi parţial de enzimele lizozomale. Replicarea genomului viral are câteva particularităţi deosebite faţă de alte virusuri ARN. Deoarece genomul gripal are o polaritate negativă, el trebuie transcris la ARNm funcţional înainte ca replicarea să poată începe. În al doilea rând, deoarece genomul este segmentat de ARN viral pune probleme neobişnuite în asamblarea particulelor virale progene. Multe date experimentale pledează pentru participarea, într-un mod înca nelămurit, a ADN din celulagazda la replicarea virusului gripal. Transcrierea informatiei precoce la ARNm (ARNc) incepe la 15 minute de la infecţie, de cele mai multe ori înainte ca genomul să fie eliberat din învelişul proteic al nucleoidului viral. Replicarea genomului se face în ritm rapid , în aşa fel încât după 3 ore de la infecţie 80% din ARN nou sintetizat în celulă este ARN viral.Fig. 7. Ciclul reproductiv aş virusului gripal Proteinele structurale sunt sintetizate pe poliribozomii citoplasmatici, după care migrează rapid în nucleu unde se acumuleaza. Hemaglutininele se sintetizează la nivelul reticulului endoplasmatic neted.

Ciclul reproductiv al virusului gripal

Studiu epidemiologic al gripei în şcoala noastră Clasa………. Chestionar 1) De câte ori v-aţi îmbolnăvit de gripă în ultimii 2 ani? (diagnostic dat de medic) a) o dată b) de două ori c) de trei ori d) mai mult de trei ori 2) Care au fost simptomele gripei? a) temperatură ridicată b) vărsături c)frisoane d) dureri de cap e) iritaţii ale pielii f) dureri musculare 3) La ce nivel s-au manifestat stările febrile? a) 37°C-37,5°C b) 37,5°C- 38°C c) 38°C-38,5°C 38,5°-39°C 4) Cât timp a durat boala? a) 4-5 zile b) 5-6 zile

c) 6-7 zile

5) Consideraţi gripa o boală periculoasa? a)da b) nu

d) 7-8 zile

d)

Răspunsuri Chestionarul a fost aplicat unui număr de 60 de elevi. La întrebarea „De câte ori v-aţi îmbolnăvit de gripă în ultimii 2 ani?” 28,33% au răspuns o singură dată, 23,33% de două ori, 16,66%de trei ori şi 30% de mai mult de trei ori. La cea de-a doua întrebare : „Care au fost simptomile bolii”? majoritatea au răspuns temperaturi ridicate, dureri de cap, şi frisoane. La întrebarea : „La ce nivel s-au manifestat stările febrile”? 33,33% au răspuns 37,5°C-38°C, 46,46% între 38°C38,5°C şi 15% peste 38,5°C. Privind durata bolii: 45% 4-5 zile; 18,33% 5-6 zile, 18,33% 6-7 zile, 16,66% 7-8 zile.

Concluzii Interpretarea micii noastre cercetări pune în evidenţă nu numai faptul că gripa este o boală foarte comună, cu un grad de contagiozitate ridicat, ceea ce explică frecvenţa relativ mare a acesteia în rândul subiecţilor intervievaţi.ci şi marea variabilitate de forme, prin diversitatea simptomatologică manifestată.Complexele mecanisme celulare sunt perturbate de aceste entităţi parabiotice, care modifică metabolismul gazdei astfel încât aceasta să le multiplice, asigurându-le continuitatea. Însă implicaţiile celulare ale virusurilor nu se reduc numai la asta, ci şi la alte aspecte ale vieţii celulei, cum sunt mecanisme membranare (recunoaşterea receptorilor membranari, pătrunderea în celulă), răspunsul celulelor sistemului imunitar.Lămurirea integrală problemelor legate de structura şi funcţionarea virusurilor poate fi un bun punct de plecare pentru găsirea celor mai potrivite metode de tratament şi de împiedicare a răspândirii bolilor virale. Cunoaşterea ne poate da speranţa, însă numai munca şi perseverenţa ne va asigura reuşita în lupta cu virusurile care ne ameninţă uneori existenţa cu grave boli.