Vulpea Si Barza

VULPEA ŞI BARZA

Cumătra vulpe-ntinde, odat-o masă mare. Poftind pe barză-anume să guste din mâncare. Ospăţul fu pe sponci şi fără vreo ispită; Şireata, pentru orice desfătare. Avea o zamă lungă (trăia ca o zgârcită). Şi sorbitura fuse adusă pe-o tipsie: Astfel că barza-n loc de-ospăţ, jucă chindie, Iar pehlivana supse zămuşca-ntr-o clipită. Ca să-i plătească această viclenie, Aşa după o vreme şi barza o pofteşte. „De bună voie-i zise - cu prietenii, fireşte. Nu fac atât de multă colachie". Aleargă vulpea-n goană ca să fie La ceasul hotărât de cumetriţa sa, Apoi începe a o lăuda. Găseşte prânzul - gata la soroc. Iar poftă-aveau cu carul: sta vulpea ca pe foc. O bucură mirosul de cărnuri mai ales, În mici bucăţi tăiate - mereu dând burtei ghes. Dar barza, păcăleală vrând să-i tragă, În sticle cu gât strâmt a pus merindea-ntreagă. Al berzei cioc făcea o slujbă minunată, Dar botişorul vulpei era cam cu pricină. Ea se-nturnă acasă pe gânduri, nemâncată, Smerită cum e vulpea prostită de-o găină. Cu coada-n jos, ciulind urechile a vină. Înşelători, e pentru voi aceasta: Din când în când tot vi se taie creasta.