Voluntariatul o formă de implicare socială
Neagu Ciprian Matematică, anul I, grupa 103
Voluntariatul o formă de implicare social Motto: ”FII SCHIMBAREA PE CARE VREI SĂ O VEZI ÎN LUME” GANDHI
Conform unei definiţii generale, voluntariatul te transformă într-o persoană conştientă de aspectele lumii în care trăieşti şi care presupui că nu au nicio legătură directă cu tine. Implicându-ne în activităţi de voluntariat ne va face să vedem lucrurile prin ochii celor aflaţi întro dificultate. Scopul unei astfel de teme pentru ora de dirigenţie poate avea ca şi efect implicarea în activităţi de voluntariat , ce dezvoltă în rândul celor implicaţi abilităţi şi competenţe sociale, cum ar spiritual civic, solidaritatea şi toleranţa, încrederea în sine şi în ceilalţi. Aşadar, participarea elevilor la activităţile de voluntariat contribuie la dezvoltarea competenţelor sociale şi a abilităţilor elevilor, la dezvoltarea armonioasă a personalităţii acestora.
Surse de informaţii utile Cărţi: Educaţie Socială-Clasa a V a. Editura Aramis. Ghidul tânărului voluntar, Stelian Juganu. Voluntariatul în domeniul social, Marinela Simion Cele trei valuri de voluntariat şi Noul Pâmânt, Dolores Cannon. Dirigenţia şi consilierea-Ghid metodologic, Alexandru Gheorghe, Ionale Mâţan, Muya Maftei et.al. Filme( Reportaje cu Asociaţii şi fundaţii din diverse domeni ce depind de activităţi de voluntariat): https://www.youtube.com/watch?v=cd84943ZoWk https://www.youtube.com/watch?v=5kRfDaKDmEk https://www.youtube.com/channel/UC3oBl6LngM03M9nELcB-WEg https://www.youtube.com/watch?v=lwrPcPzaAqc Surse online: http://www.saptamanavoluntariatului.ro/despre-voluntariat/ http://www.imparte.ro/Voluntariat/Articole-voluntariat/Despre-voluntariat-123.html http://voluntari.lastrada.md/ce-stim-despre-voluntariat/