Viata Lui Mihai Eminescu

Viaþa lui

Mihai Eminescu (rezumat)

George Cãlinescu

STRÃMOªII „Conºtiiþa româneascã a voit sã dea celui mai mare poet al ei o obârºie fabuloasã.“ „Nãpãstuit de legendã ºi de ºtiinþa biograficã, este întins de zece naþii deodatã“: pe rând, în ordinea bãnuielilor, strãmoºul sãu ar fi fost turc (Emin Efendi – neguþãtor turc), albanez, persan (pãrerea lui Slavici când îl vãzu pentru întâia oarã la Viena), suedez, rus, bulgar (avea trãsãturile fizice asemãnãtoare cu ale lucrãtorilor bulgari ce lucrau la canalizarea Dâmboviþei), sârb , rutean (rudele apropiate vorbeau ruteneºte), polon (o familie din polonia care numãrã doi poeþi – Ludwig Eminowicz ºi Roman Eminowicz), armean (Murad Eminowicz – negustor armean). „În vreme ce biografii cautã strãmoºi de-ai poetului între Marea Balticã ºi Marea Caspicã, într-un sat din Bucovina, jud. Suceava, zis Cãlineºtii lui Caparencu trãiau pânã deunãzii rude þãrãneºti ale lui Mihai Eminescu.“ Petrea Eminovici este primul cu acest nume care se gãseºte în scripte. Feciorul acestuia – Vasile Iminovici – þãran ca ºi tatãl sãu, ºtia puþinã carte, era dascãl. Vasile are patru fete ºi trei feciori.

GHEORGHE EMINOVICI

Fecior mai mare al lui Vasile, dascãul din Cãlineºti, tatãl lui Mihai Eminescu, Gheorghe Eminovici s-a nãscut la 10 februarie 1812. „Fiind bãiat de cãntãreþ la stranã, adicã de om mai cu învãþãturã, îl vedem învãþând carte, vreo trei ani, la dascãlul Ioniþã din Suceava.“ „Deloc doritor sã se întoarcã la sapã“ Gheorghe este scriitoraº la boierul Balº ocupându-se ºi de oarecare treburi „cãncelãreºti“. „Agonisind oarecare stare, tânãrul Eminovici se însurã în primãvara anului 1840. Avea 28 de ani.“ A cerut de soþie pe fata stolnicului Juraºcu din Joldeºti – Ralù. Socrul i-a dat zestre bunicicã: bani, „scule ºi de-ale casei“ ºi o moºie. „La aºa stare, înboldit poate de soþia sa Ralù, care avea uºoare fumuri nobiliare, îi trebuia lui Gh. Eminovici o urcare pe treapta boiereascã.“ Capãtã de la vodã Mihail Grigore Sturza, decretul de cãminar. În continuare „vieþuieºte“ la curtea 1

boierului Balº. „Învãþase biniºor, din convieþuirea cu Balº, franþuzeºte ºi nemþeºte ºi mai ºtia pe deasupra ruteneºte, leºeºte ºi evreieºte cu accent. Prinsese gust la citit ºi cumpãra cãrþi.“ „Gheorghe Eminovici cãpãtase într-acestea copii“, dupã naºterea celui de-al ºaselea copil cumpãrã moºia rãzãºeascã Ipoteºti unde se stabileºte împreunã cu familia. „Întãrit într-ale vieþii ºi împãcat cu Dumnezeu, Eminovici îºi sporeºte cu râvnã familia“. Întinsa sa familie ar fi numãrat unsprezece copii dacã doi n-ar fi murit foarte de mici“. În ceea ce priveºte familia proiectele sale pedagocice nu i-au întrecut mijloacele bãneºti. „Gheorghe Eminovici era un om de modã veche. Înalt, voinic mai mult decât gras, <munte de om>, de o putere herculeanã, trup sãnãtos, minte sãnãtoasã, el ne priveºte din fotografie cu un cap masiv, acoperit cu pãr trainic ºi învãluit în barba castanie, tunsã cu foarfecele, spre impãcarea tradiþiei cu civilizaþia, cu nas prãdalnic ºi ochi albaºrii–verzui, care trec, dispreþuitori, dincolo de lucruri, cu falca de jos uºor obstinatã ºi plinã de sine. Înfãþiºarea trãdeazã pe omul de muncã, rãzbãtor ºi cu voinþa de avere“. Þãran, boiernaº liber ºi proprietar visa pentru copii sãi o „treaptã socialã mai înaltã“. El îºi puse în aplicare „puþinele ºi <sãnãtoasele> principii pedagocice: fetelor nici o instrucþie spiritualã, rostul lor fiind casnic, dar zestre bunã; bãieþilor nici o avere, ei putându-ºi-o agonisi singuri, dar culturã temeinicã.“ „Dupã ce-ºi vãzu aproape toatã familia mãcinatã de moarte ºi boalã (soþia ºi ºase copii morþi ºi trei bolnavi) urându-ise cu viaþa“, moare subit în ziua de 9 ianuarie 1884 ºi e înmormântat lîngã bisericuþa din Ipoteºti.

RALUCA EMINOVICI ªI COPIII „Pe lângã un bãrbat aºa de întãrit de ideile lui ºi cu atâta violenþã autoritar, femeia nu putea fi decât o fiinþã supusã ºi blândã, mângâindu-se cu copiii ºi îngenunchind pe la icoane. Raluca Eminovici este a patra fiicã a stolnicului Vasile Juraºcu din Joldeºti ºi a Paraschivei Donþu. Un portret în ulei, din chiar anul nunþii – 1840 – ne-o înfãþiºeazã pe Raluca ca o femeie tânãrã, – se nãscuse în 1816 – cu trãsãturi nobile, fin conturate, cu ochi întunecoºi, pãtrunzãtori ºi gurã senzualã, neted tãiatã, totul într-o faþã slabã, oblongã, de blândeþe suavã, inperceptibil zâmbitoare.

2

„Existenþa Ralucãi Eminovici s-a scurs, fãrã indoialã, obscurã ºi truditã, într-o casã plinã de copii, în grija continuã de ei, într-o hãrnicie casnicã necesarã pentru a menþine o familie atât de numeroasã.“ La desele supãrãri ce se vor fi ivit din pricina firii violente a lui Eminovici s-a adãugat ºi pierderea unora din copii mai ales a doi dintre cei mai mari – „aceasta trebuie sã fie pricina boalei sale ºi a morþii“ (13 august 1876). Este înmormântatã împreunã cu Gh. Eminovici lângã bisericuþa din Ipoteºti. Cei mai mari dintre copiii numeroasei familii Eminovici urmeazã ºcoli înalte în strãinãtate: ªerban(I) studiazã medicina la Viena ºi la Erlangen, Nicolae(II) dreptul la Sibiu, Iorgu(III) ºtiinþele militare în Prusia, Ilie(V) medicina în ºcoala doctorului Davila din Bucureºti, iar Matei(X) urmeazã politehnica din Praga (devine cãpitan în armata românã). Înainte ca Ilie sã se fi nãscut a fost Ruxandra(IV), dar a murit de copil. Al ºaselea copil, Maria(VI), a murit de 7 ani. Mihai(VII) este al ºaptelea. Dupã el urmeazã Aglaie(VIII) care, maritatã de tânãrã, a avut doi bãieþi. Dupã moartea primului soþ ea se recãsãtoreºte. O altã sorã a lui Eminescu este Henrieta(IX) care, suferindã, are înclinaþii cãtre filozofie ºi „era pãtrunsã de . Ultimul copil, Vasile(XI), a încetat din viaþã la vârsta vragedã de un an.

NAªTEREA ªI COPILÃRIA LUI MIHAI EMINESCU(18501858) Deºi nu este pe deplin sigurã – datoritã disputei biografilor – data naºterii lui Mihai Eminescu se considerã a fi 15 ianuarie 1850 (dupa „registrul de naºterii ºi botez“). „Nu trebuie sã vedem însã în copilãria celui care avea sã devinã cel mai mare poet al þãrii lui ceva miraculos ºi prevestitor. Este copilãria fireascã a unui bãiat crescut la þarã“. El se juca cu ftaþii Ilie ºi Matei ºi „umpleau astfel lumea de chiot ºi poveste“. Mai târziu el hoinãrea prin sat timp de o sãptãmânã – amintindu-ºi despre asta în poeziile sale („Cãlin nebunul“, „Fiind bãiet, pãduri cutreieram“, „O rãmâi!“, „Trecut-au anii“) – admirând codrii, teii, lacul, turmele cu ciobanii lor ºi nu în ultimul rând poveºtile bãtrâneºti. Toate acestea îl vor inspira mai târziu. „Când bãiatul se fãcu mai mare“ îl cucereºte prima iubire („iubita avea “). Ce e sigur este cã în primii ani de viaþã Eminescu este o „haimana sãnãtoasã“.

3

ªCOLAR LA CERNÃUÞI(1858-1863)

„Unde va fi fãcut Eminescu clasele întâia ºi a doua primarã nu ºtim, dar clasele a treia ºi a patra le-a urmat sigur la Cernãuþi“. „Gh. Eminovici avea planuri mãreþe pentru copiii sãi ºi preþuia pe nemþi cu deosebire. De aceea ºi-a dat toþi bãieþii la carte nemþeascã la Cernãuþi.“ „Aici îºi petrece Eminescu aproape ºapte ani din copilãria sa“. Cât fusese în ºcoala primarã, Mihai ºezuse, se pare, la Aron Pumnul“.„Spirit inegal, incapabil sã se supunã unei discipline prea aspre, Eminescu nu e în liceu un ºcolar strãlucit. El are preferinþe de studiu, iubeºte lectura, nu însã ºi ºcoala.“ „Citea pe înfundate cãrþi din biblioteaca ºcoalei, sau de la Pumnul; dulapurile cu cãrþi ale lui Gh. Eminovici îºi gãsiserã un nou cititor“. „Mai dragã, nici vorbã, decât ºcoala îi era lui Eminescu joaca.“ El împreunã cu prietenii ºi colegii lui de camerã fãceau foarte multe pozne pe seama gazdei ce-i þinea cu chirie. De asemenea el încearcã sã fugã de câteva ori acasã la Ipoteºti, dar este prins de tatãl sãu ºi sfârºeºte tot la Cernãuþi.

PRIVATIST LA CERNÃUÞI. FUGAR CU TRUPA TRADINI (1864-1866) „Tatãl visase sã vadã pe Mihai nu un om de nimic, cu plete, compunând poezii, ci doctor mãcar“. Trebuia sã-ºi dea examenele dar nu avea banii necesari, de aceea cere o bursã de la „Ministerul Instrucþiunii“ dându-se elev la gimnaziul din Botoºani. Bursa este respinsã. În cele din urmã pleacã la Cernãuþi pentru a-ºi da examenele. Dar în acea vreme îºi face debutul la Cernãuþi trupa de teatralã a ªtefaniei Tardini. O datã cu plecarea actorilor români din Cernãuþi dispare ºi Eminescu. El trece cu trupa prin Botoºani – primit în colectiv pentru a-i folosi isteþia – ºi se duce la Braºov. Sosit cu trupa la Botoºani Eminescu se întoarce acasã. Eminovici nu mai avea bani sã-l þinã pe Mihai la ºcoalã ºi încearcã sã-l statorniceascã la Botoºani – îi gãseºte slujba de practicant la Tribunalul din Botoºani. Trupa Tardini, începându-ºi reprezentaþiile la Cernãuþi, face pe Eminescu sã-l convingã pe tatãl sãu cã trebuie sã-ºi dea examenele. Urmeazã în continuare trupa ºi-ºi dã examenele la Sibiu. Se întoarce la Cermãuþi ºi stã ca bibliotecar la Aron Pumnul care era foarte bolnav. Aici Eminescu citeºte toate cãrþile – cum afirmã „speriaþi“ mai târziu

4

studenþii de la Blaj. În ziua de 12 ianuarie 1866 moare Aron Pumnul, prilej pentru Eminescu de a scrie o poezie – care urma a fi scrisã într-o broºurã Laecremioarele învãþãceilor gimnaziºti de’n Cernaeuþi la mormântul prea iubitului lor profesoriu Arune Pumnul. Urmeazã o colaborate cu revista Familia la cere trimite câteva din poeziile lui de pânã atunci „De-aºi avea…“ „O cãlãrire în zori“ ºi „Lanþul de aur“. Iosif Vulcan, cel care-i publicã poeziile, îi schimbã numele din Eminovici în Eminescu.

LA BLAJ(1866) Eminescu hotãrãºte sã dea examenele mai daparte la Blaj. „Copilãria sa se sfârºerºte“ plecând pe drumuri necunoscute ºi pãrãsind „Bucovina cea înverzitã“. „O astfel de cãlãtorie fãcutã pe jos presupune popasuri multe ºi îndelungi, opriri prin satele ardelene cu case albastre din drugi de lemn, câte-o odihnã în vreo casã milostivã de þãran; presupune târcoale în jurul bisericilor puse pe un vârf de deal“. Astfel carneþelul poetului se umple de notiþe ºi idei. Sosind în târgul de destinaþie – Blaj – Eminescu este recunoscut de studenþi drept „cel care citise întreaga bibliotecã gimnazialã ºi publica poezii în Familia“. Deºi „þinuta“ poetului era într-o stare gravã de deteriorare, reuºi prin statura ºi spiritul sãu sã inpunã respect. „De aceea toþi se ºi întrece care mai de care sã-l ajute“.Eminescu duce la Blaj o viaþã foarte dezordonatã – doarme când poate, pe unde poate, adeseori îmbrãcat, mãnâncã rar ºi puþin, ºi nu þine foarte mult la „lutul omenesc“. Evita pe cunoscuþi cãutãnd singurãtatea ºi citea toatã ziua. „Eminescu era dar, dupã cum se vede, un tânãr deprins cu elementele naturii, un rustic sãnãtos ºi primitiv“. „Deºi înclinat cãtre solitudine, el nu fugea de prietenie“. Un prieten de singurãtate a avut la Blaj în persoana lui Filimon Ilia – cãruia îi va dedica poezia Amicul F. I. – împreunã discutãnd „juvenil“ teme filozofice. Între timp mai publicã la Familia poezii – „Din strãinãtate“, „La bucovina“, „Speranþa“ ºi o traducere – nuvela „Lanþul de aur“. ªcoala terminatã, Eminescu rãmâne fãrã bani ºi pleacã spre Sibiu în cãutarea vreunui ajutor. Într-adevãr cunoaºte pe cineva care îi citise poeziile din Familia ºi vãzându-l într-un „costum cu totul singular“ îl îmbracã din cap pânã în picioare ºi îl ajutã sã treacã graniþa

PRIBEAG ªI SUFLEUR (1866-1869) 5

Trecând munþii Eminescu se duce la Bucureºti ºi se alãturã iar trupei Tardini. Rãpit de glasul unei actriþe scrie poezia La o artistã pe care o publicã la Familia. Ceva mai statornic Eminescu pune pe hârtie mai multe poezii – La o artistã, Mortua est, Ondina, Amicul F. I., Junii corupþi ºi La Heliade. Pascali îl ia în trupã drept sufleur, dar înainte ca aceasta sã se fi întîmplat Eminescu a fost în trupa lui Iorgu Caragiale. Împreunã cu aceste trupe, poetul, devenit sufleur sau actor, cãlãtoreºte în toatã þara. Mai are câteva apariþii în Familia, dar de aceastã datã nu poet ci membru al unei trupe de treatru. Între timp poetul face cunoºtinþã cu I. L. Caragiale ºi-i înºiruie cunoºtinþele sale literare. O altã dragoste face pe Eminescu sã mai scrie o poezie – Venere ºi Madonã. Recomandat de M. Pascali Eminescu intrã ca sufleur ºi copist la Teatrul Naþional. Aici printre atribuþiunile sale interpreteazã mici roluri ºi face ºi o traducere din germanã. „ Eminescu ºi-a extirpat de mic simþul interiorului organizat“ ºi cabina sa era într-o dezordine continuã, desigur în fiecare colþ, pe jos, fiind sutele de volume pe care le citea. Eminescu s-a alãturat societãþii Orientul care avea drept scop promovarea culturii prin discuþii, lecturi ºi studii de folclor.aici se împrieteneºte cu cei ce-i vor fi colegi la Junimea. La Botoºani Eminovici prinde pe fiul fugar terminându-se astfel scurta sa carierã de sufleur.

STUDENT LA VIENA(1869-1872) Pentru ca fiul sãu sã nu alunece pe calea actoriei Gh. Eminovici se hotãrî sã-l trimitã pe Eminescu la Viena sã studieze filozofia. La Viena studiau foarte mulþi români pe care Eminescu îi cunoaºte, în mare parte, din drumeþiile sale. Studiazã aici filozofie, medicinã, limbi romanice, istorie. Uºurinþa cu care vorbea germana face ca Eminescu sã cunoascã poeþi de-ai locului. Nu pierde contactul cu literatura patriei trimiþându-ºi versurile la Convorbiri Literare. Prietenul sãu la Viena se aratã a fi Slavici. Îndatã ce primea bani de la tatãl sãu îºi cumpãra cãrþi precum cafea ºi tutun. În lipsa de acasã a tovarãºilor, Eminescu lucreazã în aburul de cafea, de tutun ºi de alcool denaturat, posedat de fantezie. Doar lipsurile scoteau pe poet din lumea fanteziei. „Când crezu cã unele compuneri au înfãþiºare onorabilã le puse într-un plic ºi le trimise Convorbirilor literere. Poeziile Venere ºi Madonã ºi Epigonii a încântat pe Junimiºti. Iacob Negruzzi se duce la Viena ºi-l cunoaºte personal pe Eminescu. Aceºtia, împreunã cu Slavici, organizeazã o serbare naþionalã la

6

mormântul lui ªtefan cel Mare cu ocazia împlinirii a patru sute de ani de la întemeierea Mãnãstirii Putna. În iarna urmãtoare Eminescu nu mai primea bani de acasã ºi se îmbolnãvi de zãcu trei sãptãmâni, îngrijit din lipsã de bani de colegii de la medicinã. Se ridicã din boalã abia în februarie. Atunci a cunoscut-o pe Veronica Micle. Ea a stat la Viena ºase luni, timp în care Eminescu a plimbat-o prin „metropola danubianã“. Eminescu pãrãsi Viena cu gândul de a-ºi rezolva situaþia ºcolarã ºi de a se alãtura Junimii.

STUDENT LA BERLIN(1872-1874) Întors în þarã, Eminescu se duse la Junimea, încurajat de Iacob Negruzzi ºi Slavici. În Junimea cunoaºte pe Negruzzi, pe Maiorescu, pe Pogor ºi-ºi face mulþi prieteni. La Iaºi o reîntâlneºte pe Veronica Micle. Capodopera – cum o numeºte Maiorescu – Sãrmanul Dionis este publicatã în Convorbiri literare. Eminescu, fiind apreciat, primeºte din partea societãþii o bursã la Berlin pentru continuarea studiilor de filozofie. La Berlin urmeazã cursuri de: Concepþia istoriei la istorici renumiþi, Istoria generalã a filozofiei, Istoria Egiptului, Istoria modernã, Obiceiurile ºi moravurile Egiptrenilor, Dezvoltarea ºi critica filozofiei hegeliene … Eminescu pregãtind un doctorat cu caracter istoric. Nevoia de bani în face sã-ºi gãseascã o slujbã – aceea de secretar particular pe lângã Th. Rosetti. Activitatea literarã la Berlin este înceatã ºi redusã la simple proiecte. În Convorbiri literare apãruserã poezii, Înger ºi demon, Floare albastrã, Demon ºi înger, Împãrat ºi proletar, Glossa, Egipetul ºi Cezara, drama Decebal, dar ºi nuvela Sãrmanul Dionis. Maiorescu îl socoteºte pe Eminescu drept cel mai de seamã poet dupã Vasile Alecsandri. Eminescu vrea sã întrerupã studiile ºi sã plece acasã, chemat fiind de tatãl sãu, dar Rosetti îi creºte salariul pentru a-i îndelunga ºederea la Berlin fãrã ajutor de acasã. Titu Maiorescu îi promite lui Eminescu un loc la Ministerul de Instrucþie, cu condiþia sã ia doctoratul. Voind sã scape de viaþa de la Berlin ºi atras de dorinþa revederii cu Veronica Micle poetului îi piere gândul la doctorat ºi se întoarce la Iaºi ºi cere o „ocupaþiune la Iaºi“ – desigur în acest timp Maoirescu îl crede între tomuri pregãtindu-ºi doctoratul.

BIBLIOTECAR ªI REVIZOR ªCOLAR(1874-1876) Cu ajutorul lui Vasile Pogor Eminescu este numit director al Bibliotecii centrale din Iaºi. Bucuros cã scãpase de

7

pribegie, poetul uitã sã ia în primire biblioteca cu inventar, spre supãrarea li de mai târziu. El spera sã studieze în continuare ºi sã plece înapoi în Germania, pentru doctorat. În acest timp Eminescu îºi face debutul în învãþãmânt fiind suplinitor la cursuri de logicã ºi limba germanã. Dupã câteva „demonstraþii ostile“ din partea elevilor Eminescu este nevoit sã renunþe la pedagogie ºi primeºte de la Maiorescu funcþia de revizor ºcolar pe douã judeþe: Iaºi ºi Vaslui. Ca revizor, Eminescu cunoaºte oarecare greutãþi datoritã firii sale libertine ºi lipsitã de rãspunderi, dar se acomodeazã. În curând Maiorescu demisioneazã, guvernul Catargi cade ºi Eminescu este destituit. Imediat dupã asta mai primeºte o loviturã, Vizanti – un om ce se va expatria din pricina necinstei – în înþelegere cu Petrino – poetul rival – au pus la cale un proces împotriva lui Eminescu pentru sustrageri de cãrþi ºi mobilier de la biblioteca din Iaºi. Pentru cã totul era la locul lor dosarul a fost închis. Tot Andrei Vizanti dã în judecatã ºi pe Maiorescu pentru risipã din visteria statului.

EMINESCU ªI JUNIMEA

Ceea ce l-a atras pe Eminescu la Junimea a fost cultura serioasã a celor mai mulþi dintre junimiºti, dar „ligamentul central între poet ºi crec“ îl formeazã Titu Maoirescu. Foarte asemãnaþi pe plan ideologic Maiorescu ºi Eminescu au „purtãri ºi instincte fundamental opuse“ dând naºtere la „discordii acute“. Astfel Eminescu „intelectualiceºte era maiorescian convins, n-a fost omeneºte prietenul lui Maiorescu“. Maiorescu împiedicã cãsãtoria lui cu Veronica Micle „pentru cã cele douã talente literare nu ar mai fi plâns aºa de frumos în versuri!“. Eminescu a suportat, ca junimist, ºi vicisitudinile cercului, a încercat câte un proiect de rãspuns, dar nu a ripostat niciodatã. El era stimat la Junimea. Colaboreazã cu Xenopol, Burlã, Bondãrescu, Panu ºi intrã cu uºurinþã în intimitatea lui Ion Creangã fiind prieteni buni, aproape nedespãrþiþi. Epoca ºederii la Iaºi, în apropierea Junimii, a fost cea mai rodnicã din viaþa poetului din punct de vedere al creþiilor artistice. În toþi aceºti ani Eminescu nu ocolea reprezentaþiile teatrale ºi chiar le urmãrea cu plãcere.

EMINESCU ªI DRAGOSTEA Încã din adolescenþã, din epoca Ipoteºtilor, întreþinea legãturi de dragoste cu fata „cu ochi mai ºi pãrul negru-n coade“. Sosit în Bucureºti de la Blaj urmãrea în Ciºmigiu o fatã, iar din

8

cuºca sufleurului sorbea cu ochii o frumuseþe din lojã. În vremea studenþiei a avut legãturi cu tinere femei facile, cum este Milly la Berlin. S-ar pãrea cã de la apariþia Veronicãi Micle în viaþa lui Eminescu toate versurile cântã dragostea pentru ea. Veronica Micle a fost „plinã de viaþã, plinã de farmec, frumoasã ºi avea o voce superbã“ – fãcea umbrã în jurul celorlalte femei. Zvonul dragosteilui Eminescu pentru Mite Kreimnitz este – deºi dezminþit – foarte credibil. Veronica Micle este prezentatã, pe unde ieºeau în escapadele lor, drept logodnicã – fapt care denotã dragostea lui Eminescu pentru aceastã fiinþã. Cãsãtoria acestora a fost împiedicatã de Maiorescu, care la rãndul lui era îndrãgostit de tânãra Veronica Micle.

EMINESCU ZAGETAR(1876-1883)

Rãmas pe drumuri, hãrþuit de rãutatea oamenilor, poetul aleargã sã se adãposteascã pe la prieteni – Creangã, Slavici. Junimiºtii îi gãsirã o îndeletnicire, aceea de redactor– administrator ºi corector la gazeta Curierul de Iaºi. Aici lucreazã ºi cãþiva dintre colegii junimiºti: Nicolae Gane, Iacob Negruzzi, Anton Naum. La aceastã gazetã tipãreºte articole despre istorie, comentarii naþionale, însemnãri economice, cronica teatralã ºi câteva observaþiuni critice. În urma unui conflict Eminescu se retrage din redacþia gazetei. Junimiºtii îi propuseserã un loc la Timpul, dar Eminescu âºi continuã astivitatea jurnalisticã ajutându-l pe Slavici la Convorbiri literere. Eminescu citea ºi compunea mult noaptea ºi asta deranja gazdele sale. Scrie O, mamã, Luceafãrul ºi Mai am un singur dor dar ºi Scrisorile ºi nu mai tipãreºte mai nimic. Împreunã cu junimiºtii Eminescu frecventa concertele ºi reprezentaþiile de teatru. Boala îl copleºi, memoria îl pãrãsi deodatã, îºi pierdea „distincþia între subiect ºi pealitate“ ºi dorinþa de moarte se face tot mai puternicã. În acest timp redacþia îl aºepta implacabilã la Bucureºti, dar „rãul lãuntric nu se potolise“. Munca ºi boala îl îndepãrtase pe Eminescu de rude ºi prieteni, precum îl înstrãinase de iubire.

AGONIA MORALà ªI MOARTEA(1883-1889) Boala lui poetului îi face pe colegi sã afirme cã „ Eminescu a înnebunit“. Gh. Eminovici vine la Bucureºti ºi lasã „toatã îngrijirea materialã ºi moralã“ lui Maiorescu. Delirul îºi pune amprenta asupra gândirii expoetului. Eminescu era îndurerat cã nu putea vorbi toate limbile pe care creadea a le ºtii – adicã ºaptesprezece la numãr. O visa cu ochii

9

deschiºi pe Veronica Micle, se credea la Viena îl locuri nemaivãzute, cerea bani, boteazã pe cei din jurul lui cu nume regale ºi ilustre, cântã din senin romanþe nemþeºti. Maiorescu decide, dupã sfatul medicului, sã-l trimitã în India. Timpul sta sã-ºi înceteze apariþia, bãtrânul Eminovici muri, la fel ºi doi fraþi ai lui Eminescu, doar Henrieta se mai interesa de soarta lui Mihai. Ea umblã cu Eminescu la mai mulþi doctori. Poetul, dorind sã scrie, cere cãrþile ºi hârtiile de la Maiorescu, dar acesta din spirit de arhivar nu rãspunde ºi publicã o ediþie a poeziilor lui Eminescu cu gând sã-i aducã ceva bani. Trupa de pribegie a lui Eminescu – Tardini – organizeazã o reprezentaþie în sprijinul lui. Revenindu-ºi, oarecum, el colaboreazã, ca gazetar, cu România liberã. Eminescu este internat la ospiciu ºi moare în zorii zilei de joi 15 iunie 1889. La autopsie s-a observat creierul care era în stare de ramoliþie, 1.400 de grame – cam cât al lui Schiller. Pe actul de moarte al lui Eminescu pun pecetlea degetelor doi analfabeþi – cruntã ironie. În dupãamiaza zilei de 17 iunie colegii, familia ºi toþi cunoscuþii îl conduc pe ilustrul poet pe ultimul drum.

MASCA LUI EMINESCU

Eminescu era un român carpatin, care în apropierea munþilor a crescut mai vânjos ºi mai aprig. El avea ca atare un suflet eretic, simþitor, urmãrind interesul social. Inteligenþa lui era limpede fãcând din Eminescu un „lunatec sublim“. Hoinar din fire, Eminescu a trãit numai înuniversul sãu. Azi, când poporul român aluat cunoºtinþã de sine, chipul poetului îºi regãseºte puterea asupra sufletelor noastre.

Dimancescu Dragos

10