Viata Dupa Moarte

Viata dupa moarte by Layra

Rezumat : Dupa toate suferintele prin care a trecut, Bellei ii era frica sa mai iubeasca.Se simtea moarta si asta nu din cauza inimii care nu-i mai batea in piept...dar el a reusit sa o readuca la viata. Iubirea lor incepea sa-i vindece. Totusi, greseala din trecut le statea in cale. Va avea el curajul sa-i spuna adevarul, stiind ca asta ii va putea desparti si ca el va ramane singur cu remuscarile sale? Va putea ea sa-l ierte si sa-si uite propria durere pentru a accepta iubirea lui? Ii va oferi o eternitate fericita alaturi de ea sau ii va arata drumul spre o moarte dureroasa? Desi atunci nu-si dorea nimic altceva decat moartea lui, ii va mai face placere

acum sa-l vada pe Edward murind? Oare ce se intampla atunci cand suferinta si iubirea pune stapanire pe doua inimi?

Capitolul 1: O alta viata

" The angels come to visit us and we only know them when they are gone ! "

BPOV: Trecutul meu nu este prea vesel. Desi nu imi amintesc prea multe lucruri din viata mea umana, amintirile pe care le am nu sunt prea frumoase, de fapt, frumoase este chiar prea mult spus. Nu aveam nici 10 ani cand parintii mei au divortat. Mama se recasatorise, iar pe adevaratul meu tata, Charlie, nu-l vedeam decat in vacanta. Phil, sotul mamei, era un om aspru si agresiv, caruia nu-i placeau deloc copii(de fapt, cred ca s-a casatorit cu mama numai din interes). Cu cateva zile inainte sa implinesc 13 ani mama a murit intr-un accident de masina, iar eu am realizat ca mama pe care o iubeam, mama care insemna totul pentru mine..nu mai era si asta numai din vina unui pusti care, baut fiind, a trecut pe rosu si asa a devenit cauza problemelor mele. Mias fi dorit sa il am in fata, sa pot sa ii spun cat il urasc pentru ca mi-a rapit cel mai pretios lucru, ca din cauza lui am ramas orfana. De ce a murit mama, dar el nu a patit nimic? De ce trebuia sa mi se intample mie? De ce viata nu e corecta? Nici nu m-au lasat sa o vad,spunandu-mi ca, atunci cand masina a luat foc "cadavrul a fost desfigurat" si ca nu o voi mai recunoaste. De ce nu m-au lasat sa ii mai vad o data chipul frumos, sa ii spun ca o voi iubi mereu, sa imi cer iertare pentru toate greselile mele, sa-i spun ca imi pare rau ca nu am ascultat-o intotdeauna, sa-i spun ca regret ca nu i-am aratat cat de mult o iubesc. De ce plecase, de ce ma lasase singura in lumea asta rece si rea, de ce nu ma luase cu ea? Din pacate, mi-am dat seama cat de mult valora, cat de importanta era pentru mine prea tarziu. Ma simteam ingrozitor de singura si nu vedeam rostul de a continua sa traiesc, simteam cum intunericul ma inconjoara, cum lumea mea se prabuseste si ma ingroapa intro durere fara sfarsit. Ma gandeam la cel care mi-a distrus copilaria, care mi-a rapit mama si nu-mi doream decat sa aiba aceeasi soarta cu ea, nu-mi doream decat sa ma razbun.

Eu am ramas cu Phil si asa a inceput totul...asa am inceput sa strang ura asta care ma stapaneste. Ura era singurul sentiment pe care il mai aveam, numai ea ma ajuta sa rezist batailor, vorbelor pline de umilinta, tipetelor, suferintei..cu gandul ca intr-o zi ma voi razbuna. Atunci cand a devenit prea mult si nu am mai putut suporta am hotarat sa plec,sperand ca soarta il va face pe Phil sa plateasca pentru tot ce mi-a facut. Mi-am facut bagajul, am luat banii pe care ii aveam stransi, iar cand Phil a adormit, am fugit. Partea cea rea era ca nu cunosteam pe nimeni si nu aveam unde sa ma duc...asa ca am hotarat sa imi caut tatal, pe care nu il mai vazusem de 4 ani. Cu ajutorul unei prietene de-a mamei mele am aflat unde sta, intr-un orasel "Forks", situat la nord-vest de Washington. Imi amintesc ca atunci cand m-am urcat in avion aveam in cap tot felul de scenarii, pentru ca, in 4 ani se puteau intampla multe... acum putea avea o familie, copii sau poate pur si simplu.. nu ma voia. Cand am ajuns in Forks era dimineata si ploua, dar dimineata aceea este una din amintirile mele frumoase. Cand a deschis usa, tatal meu s-a luminat la fata: - " Bella,ce faci aici...s-a intamplat ceva? " parea chiar ingrijorat - " Buna,tata! " - " Intra, doar nu vrei sa racesti pe vremea asta. " Si eu care credeam ca o sa imi spuna ca nu are nevoie de o povara ca mine si o sa imi ceara sa plec.. Si i-am povestit totul..iar el a plans cu mine cand a aflat de moartea mamei,pentru ca in ciuda faptului ca s-au despartit el o iubea, i-am povestit si prin cate am trecut de cand mama nu mai era,iar el mi-a spus ca o sa mergem sa-l denuntam pe Phil cat mai curand. Incepusem sa ma simt ca acasa, dar sentimentul de neliniste ma macina...oare o sa pot sa raman aici,deci nu am mai amanat si i-am zis: - " Ok, eu cred ca o sa plec acum...nu vreau sa te mai deranjez. " Speram ca nu a observat tonul trist al vocii mele pentru ca,nu stiu sigur de ce, dar chiar ma simteam bine aici,chiar imi placea aici, chiar voiam cu disperare sa nu ma lase sa plec.. - " Sa pleci? unde,de ce ,cand? " parea socat si trebuie

sa recunosc ca asta chiar m-a bucurat. " Si de unde ti-a venit ideea ca m-ai deranja?" ops,acum parea chiar suparat. - " Pai,ma gandeam ca... " - " Nu, nici sa nu aud...o sa ramai aici, asta e si casa ta.." hmm, chiar imi placea ideea.. - " Esti sigur ca nu o sa fiu o povara pentru tine? " - " Povara? " si apoi a inceput sa rada...iar eu ma uitam mirata la el...oare de ce radea? " Nu o sa fi o povara si poti sa ramai ,doar ca...ei bine, sper ca stii sa gatesti, pentru ca mancarea mea e chiar dezastroasa." - " Daca stiu sa gatesc...hmm,chiar ador sa gatesc... " Si un zambet plin de speranta mi-a inflorit pe buze pentru ca parea ca dupa tot ceea ce pierdusem, viata mea devenea mai buna. A doua zi am fost cu tata la politie pentru a-l denunta pe Phil,iar cel care m-a interogat m-a asigurat ca vor lua legatura cu cei din Seattle si ca Phil va plati pentru tot ce a facut. Totul se transformase intr-o placuta rutina si ma gandeam ca daca Dumnezeu a luat-o pe mama prea devreme, macar mi-a inapoiat tatal. M-am inscris la liceul din Forks,iar in timpul liber lucram la garajul unui prieten, Seth, care locuia in La Push, o rezervatie indiana de pe coasta si...nu lucram sub o masina,plina de ulei de motor, cu cheia de "paispe"...ci, din pacate, eu ma ocupam de hartii si chitante, partea plictisitoare a lucrurilor, pe care Seth si tatal sau nu aveau rabdare sa o faca. Zilele treceau destul de placut, incepusem sa uit intensitatea suferintei mele, iar inima mea, sfaramata de durere pana atunci, incepea sa se reintregeasca...bucata cu bucata si chiar incepusem sa ma gandesc la prezent si viitor. La liceu am fost primita bine de catre colegi si intrasem chiar si in grupul majoretelor. Imi facusem o multime de prieteni si pentru prima data ma simteam libera sa zambesc si sa ma comport ca o fata de varsta mea.Am fost anuntata ca Phil a fost arestat si aparent totul era bine ,asta pana in acea zi in care l-am cunoscut pe el..

P.S : Astept comentarii si critici...si daca vreti sa ne cunoastem dati add la urmy.vampir3