Vasile Alecsandri (x)

Vasile Alecsandri Incadrarea in epoca si curent. Aprecieri

Vasile Alecsandri apartine perioadei patruzecioptiste pe care o reprezinta cu stralucire. Opera se incadreaza deopotriva in romantism si realism, prezentand insa si elemente ale clasicismului. Titu Maiorescu scria ca “In Alecsandri vibreaza toata inima, toata miscarea compatriotilor sai. Farmecul limbii romanesti in poezia populara el ni l-a deschis; iubirea omeneasca si dorul de patrie el l-a intrupat; frumusetea proprie a pamantului nostru natal si a aerului nostru, el a descris-o”. C. G. Nicolescu, in prefata la volumul “Poezii”, scria: “Alecsandri este reprezentantul cel mai puternic, cel mai complet al gandirii si simtirii roamnesti. El a cantat toate dorintele, el a plans toate necazurile Romaniei, a incurajat si imbarbatat neamul, a fost vesel, trist, viteaz, rabdator, plin de curaj si credinta”. C. Ciopraga observa “concordanta dintre structura spirituala a clasicului si opera sa: jovialitatea, optimismul, patosul sunt trasaturi caracteristice lui Alecsandri-omul, imprimate in acelasi timp in creatie”. Contemporanul lui Alecsandri, Costache Negruzzi, scria: “Se cuvine respect plin de recunostinta curajosului pioier care a strabatut padurile salbatice pregatind pamantul pentru holdele viitorului”.

Prezentarea operei

Vasile Alecsandri a fost prezent in toate marile evenimente ale epocii: infaptuirea Unirii, dezrobirea tiganilor, infiintarea Armatei Nationale; a desfasurat o activitate politica notabila, fiind reprezentantul diplomatic al domnitorului Cuza in strainatate. A cunoscut in felul acesta viata capitalelor europene; a calatorit in Franta, Anglia, Spania, Africa, impresiile de calatorie fiind trecute in proza memorialistica si de calatorie. Este cel mai de seama reprezentant al literaturii 48iste, scriind: proza (nuvele romantice: “Margarita”; nuvele de observatie sociala: “Istoria unui galban”, “Iasi la 1844”; incercare de roman: “Dridri”; jurnale de calatorie; memorii: “Vasile Porojan”, “Painea amara a exilului”; proza de inspiratie folclorica: “O primblare la munti”), dramaturgie(comedie: Ciclul Chiritelor; drame: “Ovidiu”, “Fantana Blanduziei”, “Despot-Voda”; scenete: “Cinel-Cinel”, “Doi morti vii”), poezie(poezie ocazionala: “Desteptarea Romaniei”, “Hora Unirei”; poezie de dragoste; poezii culese din folclor: volumele “Balade adunate si indreptate”, “Doine si lacramioare”, “Poezii populare ale roamnilor”; legende: “Prier si fata iernii”, “Legenda ciocarliei”, “Dumbrava rosie”; poezia naturii).

Pasteluri Pastelurile reprezinta "implinirea pe teren romanesc a unor aspiratii catre care nazuia de mult intreaga literatura europeana... Natura este vazuta aici sub aspectul anotimpurilor, al muncii, al idilei si al rodniciei, intr-un cuvant, al unei incantari mereu reinnoite si sub o forma stapanita in felul poetului nostru." (Dimitrie Caracostea - Semnificatia lui Vasile Alecsandri, pasteluri). In Pasteluri ne intampina fuziunea intre universul interior dominat de aspiratia spre linistea desavarsita si spatiile nemarginite. Au fost publicate in "Convorbiri literare" intre anii 1868-1869, constituindu-se in primul moment exceptional de poezie romaneasca. Spiritul echilibrat de perfecta armonie si seninatate clasica se manifesta in pasteluri liber, fara tentatia efemerului si a improvizatiei. Tudor Vianu sublinia capacitatea poetului de a fixa natura ca aspect individualizat in cadrul unui tablou general. Alecsandri are puterea de a generaliza si de a conferi imaginii prin sugestie un sens interior si simbolic. Arta lui este de impresie dar impresioneaza si prin cosmicitatea universului sau poetic, prin tehnica versificatiei si muzicalitatea diafana a cuvintelor. De aceea, pastelurile sunt "tot ce s-a scris mai frumos pana la Eminescu". Sentimentul naturii inseamna pentru Vasile Alecsandri admiratie si iubire pentru natura, fratie in spiritul liricii populare si un univers familiar. Nu inseamna recreare ci traire a acesteia in zonele sufletului ca la Eminescu. Tonul descrierilor este de obiectivitate, vizualitatea si tehnica picturala fiind elemente predominante ale imaginatiei sale. Putem vorbi de pasteluri grupate in functie de anotimpuri. Astfel, acestea sunt privite in rotatia lor eterna cu moarte si inviere succesiva. Iarna este surprinsa in pastelurile "Gerul", "Viscolul", "Iarna", "Sania", "Miezul iernii". Iarna este anotimpul puritatii, al albului imaculat, al stralucirii diamantine a zapezii. Poetul o priveste insa dinauntru, "asezat la gura sobei" in care arde un foc puternic succesor al soarelui de vara. Poetul traieste cu toata frumusetea, maretia si grandoarea iernii, un sentiment de neliniste amenintatoare. Teama de iarna, de ninsorile abundente, de gerul amar si cumplit, de viforul distrugator, transpare in pastelurile sale despre iarna prin imagini puternic sugestive. Gerul, personificat, este cel care cuprinde in bratele sale natura amortita, ca pe o mireasa moarta. Epitetele "aspru", "salbatic" si "naprasnic" apartin aceleiasi sfere semantice sugernad nelinistea poetului. Poezia Iarna este o feerie in alb, textul putand fi punct de plecare pentru un balet ce s-ar putea numi Dansul fluturilor albi. Se repeta obsesiv cuvantul "alb", sugerand puritate dar si liniste suspecta: "Roi de fluturi albi", "umeri dalbi", "tot e alb", "fantasme albe", "clabuci albii". Nemiscarea aceasta a naturii, ascunsa sub zapada, este resimtita ca o amenintare, caci intinderea este pustie, fara urme, iar satele sunt pierdute. Deosebita forta de sugestie are metafora "oceanul de ninsoare", subliniind idea unei cantitati imense de zapada cazuta din cer zi si noapte. Pastelul Viscolul se refera la un alt fenomen al naturii surprinsa in iarna, si anume crivatul, personificat intr-o fiinta distrugatoare ce "framanta" lumea.

Panica si groaza provocate de acesta sunt infatisate prin intermediul unor enumeratii, urmarind detalierea unor atitudini, a unor actiuni. Zapada e spulberata in ceruri de pe deal, de pe campie, glasurile spaimantate se ridica de prin codri, de pe dealuri, de prin sate, viscolul provocand "zbierat, raget, tipat, vaiet". Plastica este comparatia valurilor de zapada spulberate de crivat cu miscarea nisipurilor dese din pustiul african. Aliteratia intregeste tabloul prin sugestiile sonore: "Crivatul din meazanoapte vajaie prin vijelie". Mezul iernii este un pastel al iernii, infatisand un tablou in alb, de la albul vinetiu, otelit, pana la albul stralucitor al diamantului. Titlul comunica ideea poetica de baza: iarna e surprinsa in toiul ei, in toata puterea; gerul atinge apogeul. Gerul, caracteristic noptii de iarna, este perceput auditiv si vizual: "stejarii trosnesc", stelele au stralucire inghetata iar cerul pare de otel. Simtindu-se amenintat de taria iernii, poetul resimte gerul cumplit si amar, sugerand astfel suferinta. Implicarea subiectiva a aceluia care traieste teroarea iernii este pusa in evidenta prin verbul "a parea" din sintagmele "pare inghetate", "pare otelit", "pare-un lan de diamanturi". Stralucirea diamantina comunica o usoara schimbare a starii poetului, culoarea sumbra a cerului otelit fiind atenuata de luciul zapezii. Metafora "lan de diamanturi" comunica o viziune originala a poetului asupra anotimpului iernii. Puternic imaginativ, Vasile Alecsandri concepe natura ca pe un templu. Coloanele acestuia sprijina bolta cerului. Imaginile realizate prin metafore, epitete, inversiuni si comparatii merg spre transferul natura umana - natura cosmica. Stelele ce ard ca vesnice faclii amintesc de balada "Miorita", unde legatura omului cu natura era osmotica. Templul-natura are proportii gigantice: altarele templului sunt muntii, orga este constituita din codri, acoperisul este bolta cerului, luminata tainic de luna. Sugestiva este metafora "far de lumina" pentru luna, plasticizand imaginea. Sentimentul trait este acela de mister intretinut tocmai de stralucirea palida a astrului. In natura totul e vesnic, de aceea stelele, comparate cu facliile, apar ca "vecinice". Templul insusi este fara moarte. Nu are limita in timp si spatiu asa cum natura nu are limita. Intelegem astfel semnificatia metaforei "nemarginitul templu". Sentimentul naturii este trait intr-un anume fel de Alecsandri. Avem in vedere interventiile poetului exprimate prin cuvintele exclamative. Teama in fata gerului naprasnic, amenintarea universala pe care o resimte poetul se intalnesc cu admiratia in fata peisajului feeric, maret si solemn: "O! tablou maret, fantastic!...". Extazul este repede inabusit caci poetul se intoarce la starea initiala. Omul este nimic in fata naturii ce copleseste prin fenomenele ei. Starea de "moarte" universala este sugerata prin repetarea negatiilor "nici", prin substantivul "neclintire" si prin prepozitia "fara". Lipsa graiului, a actiunii inseamna, de fapt, lipsa vietii: "Totul e in neclintire, fara viata, fara glas,/ Nici un zbor in atmosfera, pe zapada - nici un pas". Poetul incearca, totusi, sa se elibereze de groaza iernii, inseninandu-si spiritul. Aceasta este posibila cand apare un semn al vietii: lupul. Subconstientul poetului inregistreaza totusi teama care persista. Expresiile poetice sunt rare si cizelate, unele dintre ele sunt unice. Ritmul trohaic, rima pereche, de cele mai multe ori feminina, confera o armonie limpede poeziei. In "Mezul iernii", Alecsandri dovedeste un simt colosal al imensitatii cosmice, un dar vizual tradus intr-o pictura cu tenta impresionista.

Primavara Sensibilitatea poetului este eliberata de rigorile iernii, se desfasoara in spatii largi, viziunea poetica are gratie descriptiva si limpezime de cristal. Poetul are marea putere de "a inventa" prin cuvant tablouri unice, bogate in detalii si aspecte tipice. Oaspetii primaverii anunta explozia de bucurie, dorul de viata, vagul departarii cheama alte structuri ale sensibilitatii decat acelea supravegheate de armura clasica. Omul si natura traiesc dorul nemarginit. Versul "In lume-i veselie, amor, sperare, viata" anunta bucuria renasterii, setea de viata, prea-plinul sufletesc. Cocoarele exprima din plin sentimentul extazului in fata naturii reinviate si bucuria resimtita la intoarcerea pasarilor calatoare. Acestea abia asteapta sa vina la vechile cuiburi, lasand in urma o lume deosebita, fantastica. Un aspect deosebit al pastelurilor primaverii si verii este acela ca sunt infatisate si munci ale ogorului. Dupa sfarsitul iernii, dupa intoarcerea pasarilor calatoare, campurile isi asteapta stapanii, fie pentru arat si semanat in primavara, fie pentru cosit si secerat in vara. Sub euforia toropitoare a soarelui de vara se desfasoara o activitate intensa. Rosul macilor din spicele de grau se armonizeaza cu basmalele fetelor aflate la secerat. O bucurie a vietii si implinirea muncii datatoare de roade sunt sentimente traite in satul idilic. Amintim pastelurile Secerisul, Cositul. Satenii sunt urmariti muncind dar si in sarbatoare pentru ca Pastele, Invierea, Foriile, aduc bucurie si purifica: "Lumea-i toata in sarbatoare/ Ceru-i plin de ciocarlii/ Vin Floriile cu soare/ Si soarele cu Florii". Satul patriarhal este ca o oaza: "De Pasti in satul vesel, casutele inalbite lucesc sub a lor maluri de trestii aurite pe care cocostarcii infipti intr-un picior/ Dau gatul peste aripi tocand din ciocul lor... Batrani cu fete stinse/ Romani cu fete dalbe/ Romane cu ochi negri si cu stergare albe... Flacai si fete mandre ce rad cu voie buna". Belsugul verii este anuntat de munca primaverii. Samanatorii ingroapa samanta pentru holda pe care o vor secera la timpul potrivit. Alte pasteluri se refera la peisajul Mircestiului, surprins in elementele lui caracteristice: balta, lunca, Siretul, in diferite momente ale zilei, fie dimineata, fie dupa-amiaza sau in timpul noptii. Semnificative sunt pastelurile: Dimineata, Noaptea, Lunca din Mircesti, Malul Siretului, Concertul din lunca, Balta. Elementele de pastel se imbina cu cele de meditatie asupra existentei efemere a omului si asupra existentei vesnice a naturii: "raul care in veci curge fara a se opri din cale". Tabloul este pictural, solicitand mai ales vederea. Descriptia este sustinuta prin comparatii indite si prin personificari: "Aburii noptii se ridica precum fantasme", "Raul se incovoaie ca un balaur ce-si misca solzii de aur". Concertul din lunca este unul din cele mai frumoase pasteluri prin bogatia de detalii si aspecte critice, prin forma stapanita, prin feeria simetrica prezenta in infatisarea celor ce vin sa asculte concertul din lunca. O putem asemana in plan tematic cu o fantezie muzicala si chiar cu vestitul "Imperial" al lui Beethoven. De data aceasta impresia vie se datoreaza farmecului auditiv alaturat celui vizual. Poiana devine sala de concert iar participantii sunt prezentati cu un farmec deosebit, cu o fina ironie si cu o deosebita gingasie. Cei sositi pentru audierea concertului se potolesc atunci cand se aude preludiul cantaretei. Linistea ne aduce mainte de tacerea initiala, tacerea inceputului fara miscare, fara cuvant, fara

actiune. Luna se opreste, lunca-i adormita, frunza sta neclintita, vantul tace. In contrast cu linistea naturii apare cantecul soliste, divina melodie care domina natura, mai sonora, mai placuta, mai frumoasa. Sentimentul este de extaz, de beatitudine coplesitoare. Aflat la Mircesti, dupa obositoarele calatorii in strainatate, poetul se regaseste, fie ca strabate lunca si aude concertul, fie ca se odihneste pe malul Siretului, fie ca participa la viata colectivitatii rurale, serile la Mircesti sunt de un farmec inegalabil. Doua pasteluri, Mandarinul si Pasttel chinez, au caracter erotic, deosebinduse de restul creatiei sale.