Van Gogh

Bolile lui Van GoghUnul dintre cele mai cunoscute tablori ale marelui pictor Vincent Van Gogh este "Autoportretul" sau in care artistul s-a pictat cu urechea stanga bandajata. In acest tablou, Van Gogh apare trist, obosit, doborat de suferinta produsa de boala. Van Gogh isi taiase singur jumatate din urechea stanga in noaptea de Craciun a anului 1888. In seara aceea, artistul era la o cafenea din Arles impreuna cu prietenul sau Paul Gaugain. Din relatarile pictorului francez se stie ca, deodata, Van Gogh i-a ... Vaza cu 15 flori, una dintre cele mai insemnate lucrari ale lui van Gogh Pictura celebra a lui Vincent van Gogh intitulata Vaza cu 15 flori, reprezentand floarea soarelui, ramane si astazi una din cele mai insemnate lucrari ale celebrului pictor olandez. Intr-o scrisoare catre fratele sau, Theo van Gogh, Vincent spunea: "floarea soarelui imi apartine intr-un fel sau altul". Imaginea uimitoare a florii soarelui, creata in noua tablouri de Vincent van Gogh in perioada 1887-1888, a creat o legatura intre artist si aceasta luminoasa floare. In doua ... Van Gogh Vincent Vincent Willem van Gogh (30 martie, 1853 – 29 iulie, 1890), artist olandez, reprezentant al curentului post-impresionist, considerat astazi unul dintre cei mai importanti pictori din istoria artei. Lucrarile sale prezinta obiecte, persoane si locuri cunoscute de acesta, printr-o viziune puternica, de obicei distorsionata, cu un colorit subtil si in acelasi timp foarte viu. Este cunoscut ca o reprezentare aproape didactica a mitului artistului romantic, care sufera pentru arta sa si se ...

Floarea soarelui (Vincent Van Gogh) Numele lui van Gogh a devenit pentru totdeauna asociat cu cel al florii soarelui; artistul ii scria lui Theo: floarea soarelui imi apartine, intr-un fel. Floarea avea o semnificatie deosebita pentru el: galbenul simboliza prietenia si speranta, in timp ce floarea in sine exprima gratitudinea. Acest tablou este probabil cel mai renumit din seria de tablouri reprezentand floarea soarelui creata de Vincent in august si septembrie 1888. Initial,artistul le-a creat in ideea de a-si decora studioul din Casa Galbena din Arles. Mai tarziu insa a decis ca rolul lor sa fie acela de a decora camera de musafiri pregatita pentru Paul Gauguin, a carui sosire o anticipa cu atat de mult entuziasm. Vincent trebuia sa picteze rapid: Lucrez la el in fiecare dimineata, de la rasarit pana tarziu,! scria artistul caci florile se ofilesc atat de repede.

Era multumit de tablourile sale,dar a considerat ca doar doua dintre ele,inclusiv aceasta versiune,meritau sa ii poarte semnatura.

Vază cu douăsprezece flori (Arles, august 1888). Neue Pinakothek, München, Germania.

Vază cu cincisprezece flori (Arles, august 1888). National Gallery, Londra, Anglia.

Vază cu cincisprezece flori (Arles, ianuarie 1889). Sompo Japan Museum of Art, Tokyo, Japonia.

Artistul era nevoit sa lucreze repede, caci florile se ofileau. Cu toate acestea, petalele s-au scuturat, lasand in urma lor receptacule, pe care le-a reprezentat minunat. Culoarea lor, de un oranj profund, forma rotunjita si suprafata cu o compozitie densa creaza un fel de contrapunct fata de celelalte flori. Van Gogh a incarcat pensula cu vopsea si a creat o presiune mare pe panza, incat s-au creat cute pe fiecare parte a tusei. Fundalul galben, prezentandu-se ca plan unic, plat, are o structura neobisnuita. Incrucisarea dintre liniile largi, verticale, trasate cu pensula si cele orizontale, da senzatia unei impletituri de cos. In reprezentarea vazei bicolore se observa un joc intre imaginea plata si cea sugerand volumul. Culorile vazei sunt inverse fundalului. Zona de sub linia albastra pare plana, iar suprafata superioara pare modelata. Pictorul pare sa fi umplut spatiile dintre contururi cu blocuri de culoare solida. Tehnica indica dubla influienta: a stampelor japoneze si a "cloisonnismul" lui Bernard si Gauguin, cand artistii incadrau zone de culoare stralucitoare in contururi intunecate.

Autoportretele lui Vincent van Gogh

Intre 1886 si 1889 - una dintre cele mai prolifice perioade din viata sa - Vincent van Gogh a pictat peste 30 de autoportrete, intr-o lupta disperata cu timpul pe care il simtea tot mai scurt, impunandu-si un regim de lucru si mai dur decat in trecut. Obsesia sa pentru pictura, devotiunea pentru creatia sa, singurul lucru ce conta cu adevarat pentru van Gogh, l-au facut sa isi forteze limitele si sa isi grabeasca sfarsitul tragic. Pentru Vincent van Gogh, autoportretul era inainte de orice o forma de introspectie si o metoda de perfectionare a stilului, de care nu era niciodata multumit. Spera in egala masura ca cineva, fie si un colectionar marunt, sa fie tentat de unul din aceste autoportrete de o sfasietoare intensitate. Ceea ce nu avea sa se intample in timpul vietii artistului, cand fara sprijinul fratelui sau, Theo, Vincent nu ar fi avut nu doar banii pentru culori si panze, ci nici macar pentru hrana de zi cu zi. Autoportret (1886) La inceputurile carierei sale Van Gogh si-a ales modelele din randul taranilor pe care ii cunostea atat de bine, redand in portrete si scene de grup trasaturile lor aspre, dure, bine definite, obosite si adesea triste. Mai tarziu insa, pe masura ce banii erau tot mai putini - in ciuda eforturilor lui Theo van Gogh - a renuntat la modele. Nu isi mai permitea sa le plateasca fie si cei cativa banuti. Si a inceput sa experimenteze, pictand din memorie si, cel mai adesea, pictand peisaje si compozitii florale, de o uluitoare intensitatea cromatica. Desi astazi acest gen de compozitii ii aduce lui Van Gogh noi si noi admiratori, impunandu-l ca unul dintre cei mai originali si interesanti artisti ai tuturor timpurilor, atunci era desconsiderat de artist insusi. Visand la anii in care folosea modele, Van Gogh povestea adesea in corespondenta sa ca poate sa faca mai mult decat peisaje si flori, ca poate surprinde natura umana, poate reda fizionomiile in esenta lor. Autoportret 1887

In lipsa de modele si pentru ca nimeni nu ii comanda portrete, Van Gogh a fost nevoit ca in final sa realizeze o serie impresionanta de autoportrete, de la cele care il infatisau relaxat, fumandu-si cu nesat pipa, la cele de dupa criza in care se auto-mutilase, sumbre, intunecate, anuntand o apropiata prabusire. Incantat de rezultate, ii scria adesea fratelui sau Theo, povestindu-i cum a inceput sa abordeze genul, cat de multumit - sau nemultumit - este de o lucrare sau alta, care sunt paletele cromatice folosite, ce incearca sa surprinda. Pentru cineva care era mai mereu nemultumit de rezultatele muncii sale, bucuria din scrisori este surprinzatoare si aparent de bun augur. Cu toata saracia sa, Van Gogh reusise chiar sa cumpere o oglinda mai mare, care il ajuta enorm, continuand sa spere ca cineva ii va cumpara autoportretele si va putea astfel sa angajeze modele, sa isi cumpere culori si panze mai multe si mai bune, va putea cumpara reproduceri si manuale de desen. Nu se va intampla insa niciodata. Interesant a fost si ca Van Gogh a facut schimb de autoportrete cu pictorii Gauguin si Emile Bernard, trimitandu-le prin posta lucrarile sale.

Autoportret 1889

Schimbarile vizibile de la un an la altul sunt frapante, mai ales pentru privitorul de astazi. Relaxarea si dorinta de a picta din ochii lui Van Gogh fac loc treptat unei tristeti complesitoare si, in final, in 1889, unei disperari care ii va aduce de altfel si moartea. Criza ce ameninta sa se petreaca are loc sub ochii ingroziti ai prietenului sau Gauguin, pe fondul unei puternice crize epileptice. Dupa o perioada in care se spera ca isi va reveni, Van Gogh se sinucide in 1890, impuscandu-se in piept cu un revolver. Va muri dupa cateva zile de agonie. Autoportretele sunt astazi printre cele mai expresive marturii ale acestei perioade dramatice.

Noapte instelata - Van Gogh Aceasta lucrare celebra a lui Van Gogh apartine perioadei in care acesta se afla in azilul din Saint Remy si reprezinta o demonstratie impresionanata a modului unic de perceptie si interpretare a naturii de catre un artist care a stiut sa isi proiecteze sentimentele asupra lucrurilor din jurul sau. In aceasta perioada, Van Gogh isi pierduse credinta, dar scria ca mai simte "o groaznica nevoie de - oare pot spune cuvantul - religie. Si atunci mi se intampla sa ies noaptea sa pictez stele. " Artistul a pictat cerul instelat cu un sentiment teribil in fata maretiei universului. Cerul, luna si stelele sunt inlantuite intr-un ritm unduios. Totusi nu e vorba de o efuziune spontana, planul fiind frumos calculat cu copacii profilati pe fundal, echilibrand compozitia. In acest peisaj nocturn, compozitia e dominata de cerul instelat. Culorile predominante sunt albastru , galben si verde. La poalele dealurilor ondulate se distinge un oras in care unele case au ferestrele luminate. Stelele, neobisnuit de mari si de stralucitoare, sunt inconjurate de o aureola si par ca se invart continuu pe firmament. Semiluna degaja o lumina atat de puternica incat poate fi comparata cu soarele. Spirale de lumina strabat cerul ca niste valuri, dand nastere unor reprezentari extrem de stilizate ale Galaxiei. Chiparosii salta spre ceruri ca limbile de foc, dar intunecimea lor transmite o senzatie de greutate, astfel ca sentimentul de miscare nu devine coplesitor. Alaturi de chiparosi, numai biserica se ridica deasupra dealurilor.

Cafeneaua de noapte - Van Gogh Aceasta lucrarea, apartinand perioadei de creatie din Arles, reprezinta interiorul unei cafenele in timpul noptii, caracterizata printr-o atmosfera sumbra si apasatoare. Desi in acesta perioada artistul era preocupat de scenele luminoase si insorite, el considera ca "Noaptea este mai vie, mai bogat colorata, decat ziua". Van Gogh era un mare amator de alcool si un cunoscator al vietii de noapte. Intr-o scrisoare catre fratele sau, Theo, artistul spunea: "In pictura mea am incercat sa arat ca o cafenea este un loc unde te poti distruge, poti innebuni sau chiar comite o crima. Am vrut sa scot la iveala pasiuni teribile ale umanitatii cu ajutorul culorilor rosu si verde." Aceste culori, care nu reflectau intocmai realitatea, aveau rolul de a transmite "emotii ale unui temperament patimas", ceea ce dovedeste profunda implicare a lui Van Gogh in propriul mod de exprimare artistica. Privind tabloul, se observa un interior tipic localurilor de noapte. De-o parte si de alta a

incaperii sunt insiruite mese cu scaune, cateva dintre ele fiind ocuptate de clienti posomorati, cu capul in maini, ametiti probabil de prea multa bautura. La o masa din spate, o femeie si un barbat par foarte apropiati. Pe mesele goale au ramas sticle si pahare goale. In centrul compozitiei este plasata masa de biliard, langa care se afla un barbat cu o figura incruntata. Pe peretele din fundal este agatat un ceas care arata ora trecuta de miezul noptii. Culorile folosite intetesc atmosfera apasatoare. Tavanul, masa de biliard si alte obiecte sunt pictate in verde, asociat cu un sentiment de coruptie, care inlocuieste semnificatia de frumusete a lumii naturale asociate in general acestei nuante. Culoarea predominanta, un galben acid, morbid, intruchipeaza fumul, mirosul puternic de bautura si atmosfera sufocanta. Pentru pereti, artistul a ales culoarea rosie, un rosu coplesitor, care in general e asociat cu ideea de sange, sugerand pericolul si patima. In jurul luminilor, galbenul, verdele si rosul formeaza un model asemenea unui vartej, amplificand starea de betie si imaginile difuze asoliate ei. Artistul a utilizat o pasta groasa, fiind vizibile cu usurinta urmele pensulei, sugerand diferitele texturi.