Vagabondajul Si Dependenta Stradala, Diana Dica (lucrare De Diploma)

Universitatea din Bucureşti Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială Specializare: Asistenţă Socială Modul: Asistenţa Socială a Delincvenţilor; Probaţiune

LUCRARE DE DIPLOMĂ:

VAGABONDAJUL ŞI DEPENDENŢA STRADALĂ

Student: Profesor coord.:

Diana Dică Dr. Lector Ioan Durnescu 1

CUPRINS: I.

Introducere: - Prezentarea temei şi a obiectivului de cercetare - Clarificări conceptuale

- pag. 3 - pag. 3 - pag. 4

II.

Devianţă şi dependenţă în vagabondaj: - Devianţa – date introductive - O descriere panoramică a fenomenului - Vagabondul – personalitate deviantă - Tipuri de comportament deviant în strada: - Consum de droguri - Prostituţie şi cerşetorie - Comportament violent şi infracţionalitate - Devianţă de grup

- pag. 10 - pag. 10 - pag. 11 - pag. 15 - pag. 17 - pag. 17 - pag. 19 - pag. 21 - pag. 22

III.

Etiologie: - Incursiune teoretică în devianţă - Model explicativ al vagabondajului propus de AlexandreVexliard - Dimensiuni cauzale ale vagabondajului în context românesc

- pag. 25 - pag. 25 - pag. 31 - pag. 34

IV.

Implicaţii: - pag. 38 - Vagabondajul – riscuri la nivel individual, repercursiuni asupra societăţii - pag. 38

V.

Reacţie socială şi intervenţie: - Tipuri de reacţie socială vizavi de vagabondaj - Opinia publică - Intervenţie – cadru legislativ: - Minori - Persoane adulte

- pag. 49 - pag. 49 - pag. 50 - pag. 51 - pag. 51 - pag. 60

VI.

Cercetarea de teren: - Elemente de metodologie - Prezentarea studiilor de caz: - Grup stradal de adolescenţi şi tineri - Studii individuale de caz - Concluzii

- pag. 62 - pag. 62 - pag. 63 - pag. 63 - pag. 68 - pag. 75

Bibliografie

- pag. 77

2

CAPITOLUL I: INTRODUCERE

PREZENTAREA TEMEI ŞI A OBIECTULUI DE CERCETARE:

Vagabondajul este o realitate umană cu mai multe faţete. Această lucrare nu va aborda fenomenul dintr-o perspectivă multiplă, ci se va axa pe o problematică specifică. Pentru edificare, este absolut necesară emiterea unei întrebari sau a unei probleme de cercetare, în jurul căreia se va construi întreaga dezbatere despre vagabondaj. Iar aceasta se fundamentează, în contextul de fata, pe o constatare proprie de teren: exista un tip aparte de dependenţă manifestat faţă de ceea ce constituie vagabondajul şi pe care Vexliard a numit-o ”dragoste de libertate”1, iar alţii ”fascinaţie”2 ori ”miraj”3. Este, de fapt, o libertate iluzorie care dezumanizează şi care implică o serie de riscuri şi limitări, dar care, totusi, exercită o puternică atracţie faţă de un numar crescând de indivizi. În ideea aprofundării acestui aspect, grupul de adolescenţi şi tineri care vagabondează va constitui obiect de cercetare. Influenţa de grup şi stadiul de dezvoltare la care aceştia se află au o mare înrâurire asupra opţiunii de a vagabonda faţă de alte cazuri similare, dar care reprezintă situaţii individuale la care, probabil, nu primează atât de mult această "ideologie". Abordarea grupului amintit va fi una divizată şi paralelă: adolescenţi versus tineri. Deşi coabitează în cadrul aceluiaşi grup, există diferenţe majore între aceştia la nivel de reacţie socială, de status în grup, de posibilităţi de şcolarizare şi angajare, de responsabilitate faţă de comportamentul propriu etc. Motivul alegerii ambelor categorii de subiecţi constă în faptul că cele două sunt complementare şi interdependente, în acelaşi timp. Sunt complementare pentru că prima dintre ele arată spre faza iniţială în care s-a aflat ce-a de-a doua categorie, iar aceasta din urma indică spre ce va deveni prima. Şi sunt interdependente întrucât indentitatea uneia depinde de existenţa celeilalte (de exemplu, adolescenţii reprezintă o sursă de venit pentru tinerii care au rol de lider, iar tinerii constituie, intr-un sens distorsionat, o garanţie a securitatii adolescentilor). O altă delimitare a obiectului de cercetare o constituie gradul de dependenţă faţă de vagabondaj: vor face centrul atenţiei acestei lucrari doar acele persoane cu un istoric bine conturat în ani de vagabondaj, persoane care reprezintă un eşec al intervenţiei diverselor instituţii de protecţie socială. Tot în ceea ce priveste obiectul de cercetare, se subliniază faptul că va exista o contextualizare la spatiul metropolitan românesc, deoarece acesta prezinta unele particularităţi ce nu trebuie neglijate.

1

Vexliard, Alexandre, Introduction a la sociologie de vagabondage, Paris; Montreal, L’Harmattan, 1998, p. 172. Costin Sima, Dana, Cace Sorin (coord), Strada între fascinaţie şi servitute, Bucureşti, Unicef, 2003. 3 Buzducea, Doru, cap. “Copiii străzii” din Pop, Luana M (coord.), Dicţionar de politici sociale, p. 202. 2

3

CLARIFICARI CONCEPTUALE

Un prim aspect ce trebuie lamurit tine de intelegerea notiunii de vagabondaj. In genere, este un termen nu atat ambiguu, cat atribuit unor realitati sociale similare ori chiar tangentiale cu acesta, cum ar fi cersetoria sau homelessness-ul. Surprinzator este faptul ca un numar semnificativ de dictionare de specialitate de circulatie ignora un asemenea fenomen si este vizibila lipsa unor lucrari consacrate acestuia, desi el este prezent sub diferite forme atat de-a lungul istoriei, cat si in diversele societati actuale4 . Explicatiile date sunt, cu precadere, de natura lingvistica. Este un termen provenind din limba latina pe filiera franceza5. Poate ca tocmai de aceea literatura anglo-saxona de specialitate foloseste conceptul de homelessness. Vagabond nu este un termen exclusiv atribuit fiintei umane; se intrevade, astfel, o marginalizare pe care o implica. Vagabondul este o fiinta „care rataceste fara rost pe drumuri”6, „fara un loc de trai stabil” sau o persoana care nu detine „domiciliu fix si loc de munca stabil”7; mai poate fi o caracteristica a omului nestatornic8 ori un atribut al unui „om de nimic, fara capatai”9. A vagabonda inseamna, intr-un mod simplist, „a duce o viata de vagabond”10; ori „a merge din loc in loc fara un scop precis; a hoinari, a umbla, a rataci”11; iar in sens figurat, „a trece fara incetare de la un lucru la altul”12. Vagabondaj, insa, este un termen destul de controversat chiar si pentru lingvisti. Vasile Breban, probabil, ca un exponent al atitudinii generale de a nu se vedea in acest fenomen unul demn de atentie, face abstractie de existenta lui. Acest aspect este de inteles, totusi, avandu-se in vedere ca dictionarul autorului nu intentioneaza a fi exhaustiv. Alte lucrari rezuma intreaga realitate a vagabondajului la ceea ce numesc „situatie de vagabond”13 sau „stare a celui ce vagabondeaza”14. Si acest fapt este acceptabil daca se ia in consideratie formatia pur lingvistica a autorilor. Unele dictionare ofera, insa, o paleta mai larga de sensuri. Dictionarul explicativ al limbii romane, pe langa sinonimia cu „vagabondare”, ia in calcul intelesul juridic al cuvantului: „infractiune comisa de omul capabil de munca care refuza sa exercite o ocupatie, fara domiciliu stabil si lipsit de mijloace cinstite de trai”. Este o definitie care, desi din punct de vedere legal nu 4

Alexandre Vexliard trateaza acest aspect de-a lungul intregii sale lucrari, Introduction a la sociologie de vagabondage. 5 Lb. lat. vagabundus/vagari = a umbla incoace si in colo; lb. fr. vagabond/vagabonder/vagabondage. DEX 6 Chihaia, Lacramioara ; Cifor, Lucia; Ciobanu, Alina, Dictionar enciclopedic: 98000 de definitii, Chisinau, Cartier, 2001, p. 1003. 7 DEU, p.603. 8 Chihaia, L.; Cifor, L.; Ciobanu, A., Ibidem. 9 Florin Marcu, Marele Dictionar de Neologisme, Bucuresti, Saeculum, 2000, p. 10 Breban, Vasile, Mic dictionar al limbii romane, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1997 11 DEU 12 Marcu, F., Ibidem. 13 DEU 14 Marcu, F., Ibidem.

4

mai este de actualitate, insa ea subliniaza o serie de aspecte sociale ale fenomenului si, mai ales, un tip de reactie sociala autentificat prin legislatie. Aceeasi lucrare mai surprinde cateva trasaturi demne de atentie: vagabondajul este, o data, „actiunea de a vagabonda si rezultatul ei” (se face referire la existenta unor consecinte), dar este definit si ca fiind „situatia, conditia unei persoane apte de munca, fara domiciliu stabil si fara mijloace de trai si care traieste din expediente”15. Desi constituie o abordare lingvistica, toate aceste elemente descriptive expuse mai sus creaza o imagine destul de reala a fenomenului in discutie, putandu-se desprinde cateva trasaturi de baza ale acestuia. In acelasi timp, este adevarat si faptul ca limbajul utilizat este unul nespecializat, continand termeni partial sau deloc relevanti din punct de vedere al stiintelor sociale, dar care pot fi convertiti intr-un limbaj non-empiric. Aceasta, insa, isi are un alt loc in structura lucrarii de fata. Pornind de la latura juridica amintita anterior, iata exprimarea exacta a vechiului Cod Penal Roman prin care se constitutionaliza infractiunea de vagabondaj (art. 137): „Se pedepseste fapta persoanei care nu are locuinta statornica si nici mijloace de trai si care, desi are capacitatea munci, nu face acest lucru. Pentru ca fapta sa fie pedepsita este necesar ca aceasta sa denote obisnuinta, actele izolate sau intamplatoare neavand acest caracter.” Este foarte important de subliniat, insa, ca articolul de mai sus a fost abrogat si exclus de noul Cod Penal in vigoare in Romania la momentul de fata. Este interesant ca un dictionar de asistenta sociala (The Social Worker Dictionary de R.L. Barked) editat sub tutela Asociatiei Nationale a Asistentilor Sociali din S.U.A., rezuma doar in cateva cuvinte ceea ce ar fi necesitat o explicatie mai amanuntita: vagabondajul este „hoinaritul din loc in loc fara locuinta sau loc de munca permanent”16. Facand insa exceptie de la ignoranta generala, Dictionar-ul enciclopedic de psihologie, coordonat de U. Schiopu17, ofera o paleta complexa de acceptiuni asupra conceptului de vagabondaj. In primul rand, el este vazut ca o activitate de parasire a domiciliului, a scolii sau a locului de munca. Apoi, este adusa in discutie latura infractionala a acestuia: din cauza lipsei unor surse de venituri, subiectii comit delicte si sunt considerate persoane parazitate (fara profesie), fata de care exista masuri legislative. Privit ca o caracteristica psihica, acesta‚ „indica o nesctructurare a sinelui si o franjurare decentrata a personalitatii, dificultati de identificare si construire a personalitatii si integrare in grupurile mici, inclusiv familiale”; de multe ori este o consecinta a unor mari tensiuni, fiind, de fapt, o „fuga de evenimente cu consecinte grave ce se evita pentru moment prin vagabondaj”. Din perspectiva psihopatologica, poarta si o denumire: poriomanie: „impulsul psihopatic de a schimba locuri”, durand zile sau saptamani, perioada in care subiectul este lipsit de „obisnuinte civilizate” (cum ar fi schimbarea hainelor, curatenia corporala). Este un fenomen specific „tinerilor puberi si adolescenti”. Vocabularul de psihologie al lui Henri Pieron da si el cateva directive explicative. In primul rand, vagabondajul este incadrat in tipologiile cersetorului. Vagabondul este un “tip de cersetor, fara domiciliu, fara meserie si lipsit de mijloace de subzistenta”18. Pieron face o 15

Coteanu, Ion; Seche, Luiza; Seche, Mircea (cond.), Dictionarul explicativ al limbii romane: DEX, Bucuresti, Univers Enciclopedic, 1998. 16 Barked, L., The Social Worker Dictionary, 17 Schiopu, Ursula, Dictionar enciclopedic de psihologie, Bucuresti, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Istorie-Filozofie, Catedrala de psihologie, 1979, p. 18 Pieron, Henri, Vocabularul de psihologie, Bucuresti, Univers Enciclopedic, 2001, p. 369.

5

subliniere intre paranteze: “conform articolului 270 din Codul Penal” - din Franta, bineinteles. Se vede, astfel, ca si alte state au autentificat drept infractiune faptul de a vagabonda. Un alt aspect mentionat face referire la unele idei a lui A. Vexliard: “adult care nu se adapteaza normelor vietii sociale, prezentand un fel de desocializare [...], fie ca urmare a circumstantelor, fie ca urmare a caracterului deosebit”19. Alexandre Vexliard, este, se pare, singurul care abordeaza realitatea sociala in discutie intr-o maniera aprofundata, nesemnalandu-se pana in prezent alte demesuri asemanatore cu ale sale. Autorul si-a dedicat in totalitate eforturile spre a studia vagabondajul Vorbind despre o ideologie a vagabondajului, Vexliard aduce in discutie un concept denumit de el „dragoste de libertate”, (conceptul va fi tratat detaliat in capitolele urmatoare). „Rechizitoriu” si „pledoarie” sunt alti doua notiuni originale ale autorului, ele definesc cele doua tipuri antagonice de reactie sociala vizavi de acest fenomen intalnite de-a lungul istoriei (teorii ale vagabondajului – detaliere in cap. 4). Istoricul Adrian Majuru, in Bucurestiul subteran. Cersetorie, delincventa, vagabondaj, 20 include un articol al dr. Nicolae Minovici care aduce in discutie ideea ca diversi cercetatori ai epocii sale au studiat vagabondajul ca “stare patologica” incercand sa gaseasca pentru aceasta o metoda terapeutica. Printre acestia, Baileul defineste vagabondajul ca “actiunea sau mai degraba atitudinea sociala a unui om care rataceste la intamplare, in lipsa unei locuinte unde sa gaseasca adapost cotidian: in majoritatea cazurilor, la baza sta o infirmitate mentala”, de la aceasta facand exceptie “vagabondajul dementului sau pe cel al infirmului”. Iar Joffroy si Dupouy il intelg ca constand in ”a rataci fara dorinta sau putinta de a se intoarce la un domiciliu fix”, fara a indica totusi caracterul esential de obisnuinta si mai ales de permanenta al vagabondajului. De asemenea, Minovici face unele reflectii personale ce denota o atitudine represiva: “Vagabonzii sunt oameni fara o ocupatie: traiesc ca parazitii, fara sa munceasca, cersetoria, lenea impingandui adesea la comiterea unor infractiuni penale si sociale: vagabondajul este destul de des punctul de plecare al criminalitatii, nu doar al delincventei”. Vagabondul este prototipul ideal al celui care „se rostogoleste”21, adica cel “care isi schimba vesnic conditia, profesia sau locul, nu va ajunge niciodata sa se integreze in ritmul vietii sociale. Vagabondul nu este capabil sa consolideze locul de care trebuie sa se lege” Dupa cum s-a amintit anterior, vagabondajul este abordat de specialisti sub latura de homelessness. Homelessness-ul22 a fost inteles ca problema sociala pe la sfarsitul anilor '70 si inceputul decadei urmatoare, in contextul cresterii demografice si a crizei de locuinte ce a decurs din aceasta. Intr-o prima faza, intre cele doua fenomene in discutie a existat o suprapunere perfecta: homelessness-ul era perceput drept „o problema limitata, ca extindere, la un grup particular, marginal, fiind indeosebi asimilat cu vagabondajul sau manifestandu-se la indivizi cu o personalitate sau un caracter inadecvat si, in consecinta, avand dificultati de ordonare a propriei 19

Ibidem. Minovici, Nicolae, „Cersetorie, delincventa, vagabondaj” din Majuru, Adrian, Bucurestiul subteran. Cersetorie, delincventa, vagabondaj, Editura Paralela 45, conform http://www.romanialibera.ro/a5048/cersetorie-delincventavagabondaj.html, 10.11. 2007. 21 Referire la proverbul: “Pe piatra care se rostogoleste nu se pune muschiul”. 22 Dan, Adrian, „Lipsa de locuinta (homelessness)” in Pop, M. Luana, Dictionar de polici sociale, Bucuresti, Editura Expert, 2002, p. 420. 20

6

vieti”23. Ulterior, homelessness-ul a fost atribuit si altor grupuri defavorizate: persoane care nu au locuinta ce sunt gazduite temporar in adaposturi de noapte, ba chiar si acele persoane ale caror conditii de locuire sunt improprii. S-a mentionat ca lucrarea de fata abordeaza un tip aparte de vagabondaj, cel de grup adolescentin. Un corespondent al acestuia, larg raspandit in spatiul american, este banda. Iata cateva trasaturi24 ale bandelor americane care pot fi atribuite contextului romanesc. Banda este un fenomen specific adolescentilor si tinerilor, care se afiliaza acestui tip de asociere pentru a-si rezolva anumite frustrari si nevoi de socializare. Ea „reuneste membri definiti de aceleasi probleme, de aceeasi identitate si ale caror norme si valori au un caracter marginal, situandu-se la periferia celor promovate de societatea dominanta”25. Activitatile bandelor se desfasoara in contextul urban si, de multe ori, au caracter delincvent. Indiferent de diversitatea formelor pe care le iau, structura lor organizatorica are trasaturi si pattern-uri asemanatoare. M.S. Jakowski enunta unele particularitati ale membrilor bandelor, altele decat cele specific adolescentine: „individualism insolent”, izolare sociala si un puternic instinct de supravietuire. Iata si cateva elemente ale conceptiei lui Trasher cu privire la bande: ele sunt „un mod de supravietuire, de adaptare a celor marginalizati”26; la baza formarii acestora stau, printre altele, un proces de socializare din partea familiei si a scolii realizat intr-o maniera deficitara, o situatie financiara a familiei de provenienta lacunara si atractia pe care subculturile delincvente si violente o exercita asupra tinerilor. Continuitatea existentei bandelor arata catre un esec al diverselor institutii sociale in incercarea lor de socializare a membrilor care le compun. Perceptia din exterior este aceea ca ele sunt asocieri distincte in comunitatea din care fac parte. Intre membrii unei bande exista „un sistem mutual de obligatii care duc la coeziunea grupului” si care se reflecta in statusurile de grup. De remarcat este faptul ca nu toate aceste caracteristici sunt suficient de revelatoare pentru a face o sinonimie intre fenomenul bandelor si cel al vagabondajului de grup. O analiza comparativa atenta scoate la suprafata cateva neconcordante intre acestea doua. Yablonsky27 clasifica tipologiile de bande din SUA in sociale, delincvente si violente. Primele sunt grupuri pasnice, comune oricarui alt fel de asociere, bazate pe camaredenie, in scop recreativ si de „marcare distincata a identitatii grupurilor de adolescenti”28. Cele delincvente au ca scop comiterea unor acte ilegale (comercializare de droguri, furturi, jafuri, batai), folosind agresiunea doar ca mijloc de obtinere a unor obtinere a unor beneficii materiale. Bandele violente, insa, sunt caracterizate de instinctualism si folosesc, adesea, violenta irational (sofatul in viteza al masinilor, schingiuiri si omoruri „din prestigiu”, violenta inter-rasiala, posedarea unor arme de foc, furturi si jafuri organizate, consum si vanzare de droguri, competitie in comitere de acte ilicite, satanism), iar afilierea de noi membri se face urmand anumite ritualuri de initiere. Vagabondajul de grup intalnit in Romania s-ar incadra cel mai bine celei de-a doua categorii enuntate mai sus, cu o subliniere, insa: consumul inlocuieste traficul de droguri (nu s-au 23

Dan, A., in Pop, M. L., Ibidem. Radulescu, Sorin M., Dictionar selectiv: 100 de termeni „cheie” in domeniul patologiei sociale, criminologiei si sociologiei deviantei, Bucurest, Lumina Lex, 2004, p. 36-39 25 Ibidem, p. 36 26 Ibidem. 27 In Radulescu, S. M., Ibidem, pp. 38-39. 28 Ibidem, p. 38. 24

7

semnalat, pana la acest moment, cazuri de trafic in acest context) si se axeaza cu precadere pe droguri volatile (heroina a inceput insa, sa aiba si ea deschidere). Conceptul de street corner al lui W.F. Whyte este strans legat de identitatea unei bande numita, de altfel, de catre acesta, corner gang: activitatea unei bande se desfasoara intr-un perimetru propriu (al unei strazi), trecerea granitelor acesteia provoaca, deseori, confruntari cu banda de pe teritoriul vecin, iar sentimentul de siguranta este puternic impamantenit in arealul propriu.Vagabondajul, insa, prin natura lui este mult mai flexibil: desi cei care vagabondeaza au o anumita zona in care activeaza, sunt frecvente migratiile acestora de la o zona la alta, de la un grup la altul. Ca urmare, nici structura organizatorica de grup a acestora din urma nu este atat rigida ca cea specifica bandelor. Este adevarat ca in ambele bande se intalnesc ierarhizari ale membrilor, dar banda are un sistem de roluri si statusuri mult mai bine structurat fata de vagabondajul de grup intalnit in spatiul urban romanesc. Institutia leadership-ului este si ea extrem de bine conturata in cadrul bandei. Iata cateva specificitati ale liderului unui corner gang evidentiate de Whyte29: el are o varsta mai mare decat a celorlalti membri ai bandei; trebuie sa posede o abilitate care sa-l propulseze si sa-l mentina in pozitia sa, abilitate care sa fie folosita in interesul grupului; este necesar sa aiba o mare capacitate de a reactiona prompt in diverse conjuncturi sociale; sa fie inteligent; sa aiba spirit de daruire manifestat fata de cei pe care ii subordoneaza; o data dobadita aceasta pozitie inalta in grup, ceilalti membrii ai bandei ii respecta autoritatea si nu iau nici o directie de actiune fara acordul si sprijinul liderului; el este elementul de echilibru ce mentine unitatea grupului; este cel care reprezinta interesele subordonatilor sai si intermediaza relatiile acestora cu celelalte bande si cu restul comunitatii; are rol de consilier in grup; este impartial fata de toti subalternii sai si isi respecta cuvantul dat. In ceea ce priveste leadershipul specific vagabondajului de grup, aceasta functie nu este atat e bine institutionalizata in mediul metropolitan romanesc. Grupurile au un lider caracterizat, in general, de latura exploatatorie (el obtine autoritatea si respectul celorlalti prin forta fizica, impune taxe „de protectie”). Unele grupuri din Bucuresti, din cauza mobilitatii compozitiei de grup, nu au lider, ci grupul se imparte in doua componente: tinerii, ex-generatia de copii vagabonzi din anii '90-'95 care isi exercita autoritatea fata de noua generatie de copii si adolescenti ce ii succed. De fapt, cele doua categorii reprezinta bine doua concepte sociologice: exploatatori si exploatati30. Whyte mai aduce in discutie doua elemente interdependente care contribuie la crearea unei rate ridicate de interactiune in cadrul corner gang-ului: compozitia stabila a bandei si o nevoie de incredere, de garantie sociala - social assurance31. Insa, interactiunea intre membrii grupului de vagabonzi nu se realizeaza la un nivel calitativ, sentimentul de apartenenta fata de grup nu este foarte puternic, ei formeaza grupuri pentru ca sunt nevoiti sa traiasca in acelasi spatiu. Conceptul de social assurance al lui Whyte imbraca forma instinctului de conservare care le dicteaza ca au mai multe sanse de supravietuire impreuna decat individual. Cu toate ca locuinta joaca un rol foarte mic pentru un corner boy, totusi este de remarcat ca exista anumite momente care il tin aproape de aceasta: „cand manaca, cand doarme sau cand este bolnav”32, pe cand pentru cel ce vagabondeaza faptul de a manca si a dormi, uneori si de a fi 29

Whyte, W. F., Ibidem, pp. 12, 258-262. In limbajul curent de strada: „smecheri” si „fraieri”. 31 Whyte, W. F., Ibidem, p. 256. 32 Whyte, W. F., Ibidem, p. 255. 30

8

bolnav (si nu numai), nu se detaseaza de mediul sau general de trai stradal. Lipsa locuintei este una din caracteristicile sale de identificare. Pe langa aceasta, Klein mai aduce in discutie elementul de autoperceptie ca grup aparte, cu o denumire care sa-l reprezinte si sa-l diferentieze de celelalte bande33. Insa, in contextului vagabondajului de grup, perceptia de distinctivitate imbraca doar forma marginalizarii resimtite din exterior. In fine, cel mai bun argument in idea unei concordante imperfecte intre bandele americane si grupul de vagabonzi, sta chiar in existenta unor bande si in spatiul romanesc, cunoscute sub denumirea empirica „gasti de cartier” care, desi „nu au atins amploarea si diversitatea celor din S.U.A., [...] functioneaza dupa aceleasi ‚norme’ si ‚modeluri’”.34(Radulescu 39). Concluziile ce decurg din cele anterioare vin de la sine: desi poseda suficiente similaritati cu alte realitati sociale, vagabondajul trebuie tratat intr-o maniera distincta si, mai ales, se impune contextualizarea la specifitatile locale, in cazul de fata fiind vorba de cadrul urban romanesc, cu referire la capitala.

33 34

Radulescu, Ibidem, p. 37. Ibidem, p. 39.

9

CAPITOLUL II: DEVIANTA SI DEPENDENTA IN VAGABONDAJ

DEVIANTA – DATE INTRODUCTIVE

In ideea contextualizarii conceptului de devianta in cadrul fenomenului studiat, este necesara o explicare a acestui termen. Sorin M. Radulescu il abordeza ca un lait-motiv al lucrarilor sale. Din varietatea acestora, sunt punctate cateva idei extrase din Dictionar selectiv : 100 de termeni “cheie” in domeniul patologiei sociale, criminologiei si sociologiei deviantei35. In primul rand, devianta constituie suma acelor conduite care se abat de la normele socioculturale ale unui sistem social. Ea cuprinde o paleta larga de forme, acestea variind intre excentrism si infractionalitate. Manifestarile deviante sunt caracterizate, in primul rand, de oponenta fata de comportamentul conventional general si, din aceasta cauza, ele provoaca reactii ostile sau sanctiuni din partea membrilor colectivitatii. Talcott Parsons (citat de Radulescu) intelege devianta ca un “esec al soliditatii sociale”, esec concretizat prin “perturbarea relatiilor armonioase”36 dintre membrii unei colectivitati. Devianta este privita ca disfunctie sau conflict intre doua sisteme normativ-valorice: sistemul social si cel personal. Ea se manifesta ori prin incapacitatea individului de a se conforma regulilor sociale, ori printr-o incalcare cu buna stinta a normelor. Refuzul conformitatii ia forma unui protest explicit (devianta activa) sau implicit (devianta pasiva) fata de exigentele si presiunile exercitate de sistemul social. In afara cazurilor de “devianta legitima” (boala), devianta este “mai mult o stare potentiala decat reala” si ea nu conduce cu necesitate catre un comportament infractional. De altfel, Radulescu adauga: “Devianta, ca atare, este un concept echivoc si relativ”37, avandu-se in vedere ca normele sociale difera de la un context istorico-geografic la un altul si ca aceeasi conduita este sau nu sanctionata in functie de cadrul in care se desfasoara. O contributie remarcanta in explicarea comportamentului deviant, si cu aplicabilitate in contextul dat, o are Robert K. Merton. Acesta sustine ca devianta este rezultatul conflictului dintre aspiratiile, cultural induse, spre succes economic si posibilitatile structurale reale, licite de atingere a acestora38. Raportarea la sistemul scopuri-mijloace creaza o tipologie a comportamentelor de adaptare. Relevant in cazul de fata este tipul evazionistului, descris ca mod de neadaptare fata de cerintele societatii, el decide ca acestea sunt imposibil de atins, si in final, prefera sa se retraga intr-o lume proprie, fictiva. Merton subliniaza exemplifica profilul vagabondului drept exemplu de comportament evazionist.39 Mai multe date ale teoriei mertoniene 35

Radulescu, S. M., Ibidem, p. 82-86 Ibidem, p. 83. 37 Ibidem, p. 86 38 Merton’s Strain Theory, http://www.hewett.norfolk.sch.uk/CURRIC/soc/crime/mert_str.htm, 02.01.2008 39 Merton, Robert King., Social Theory and Social Structure, New York, The Free Press, 1968, pp. 207-208 36

10

vor fi luate in considerare in decursul lucrarii de fata. Inainte de aceasta, insa, se impune prezentarea unor elemente descriptive ale fenomenului studiat.

O DESCRIERE PANORAMICA A FENOMENULUI

Vagabondajul in Romania nu este o realitate tipica doar epocii contemoporane. O intreaga lucrare coordonata de catre Adrian Majuru argumenteaza acest fapt.40. Insa in perioada comunista acesta a cunoscut suprimari, fiind orientat catre sectorul de munca. Dupa anii ’90, este foarte cunoscut faptul ca a avut loc o explozie a fenomenului numit de catre jurnalisti “copii ai strazii”, termen preluat ulterior si de catre literatura de specialitate. In cativa ani de zile, acesta a capatat o asemenea amploare incat foruri nationale de cercetare si interventie sociala l-au catalogat drept o problema sociala acuta, cu grave repercursiuni asupra societatii. Ca urmare, a inceput sa apara si un sistem social de management al fenomenului, care prezinta, insa, si in momentul de fata, mari lacune strategice si aplicative. Datele statistice si materialul informational de baza al expunerii descriptive ce urmeaza au fost preluate cu precadere din studiul Copiii strazii si drogurile41, efectuat de catre Organizatia Salvati Copiii in anul 2003. Data relativ recenta a realizarii acestuia permite includerea in cercetare a unui segment nou de subiecti vizati, si anume: tinerii, pe langa cel de copii abordat in cercetarile clasice din Romania. Obiectivul studiului anterior mentionat a necesitat restrangerea ariei subiectilor la persoanele cu caracteristica de permanenta in strada, fapt ce vine in concordanta cu obiectivul lucrarii in curs. Lotul de studiu a fost format dintr-un numar de 148 de subiecti. Exista in uzul specialistilor mai multe clasificari ale persoanelor care traiesc in strada, cu precadere ale copiilor. Avand in vedere, insa, scopul urmarit de aceasta lucrare, va fi aminta doar cea mai frecvent utilizata42: O prima categorie o reprezinta copiii care muncesc în strada si care se întorc, de regula, zilnic în familiile lor. Ei frecveteaza rar sau deloc scoala, iar anafalbetismul e destul de des intalnit printre ei. Prezenta lor in strada are scopul de a castiga bani prin cersit sau prin alte activitati, iar seara se intorc, in mod obisnuit, in familie. Insa, influenta contactelor zilnice cu ceilalti copii si tineri care habiteza in strada, dar si experinta unor abuzuri din partea familiei, cresc riscul ca acestia sa se afilieze definitiv strazii. Consumul de droguri (volatile) are pondere mica, dar presiunea implicita a mediului ii poate determina sa le experimenteze. Sunt intalniti in zonele aglomerate ale capitalei ce pot constitui surse de venit. Desi nu fac obiectul lucrarii de fata, se poate mentiona tangential ca numarul acestora se ridica, in anul 2001, la peste trei sferturi

40

vezi Bucurestiul subteran. Cersetorie, delincventa, vagabondaj, Pitesti, Paralela 45, 2005 Zamfir, Simona (coord.), Bucuresti, Salvati Copiii, 2003. 42 Ibidem, pp. 10-11 41

11

43 din populatia juvenila a strazii , reprezentand un ingrijorator potential al vagabondajului permanent. Copii care traiesc in strada circumstantial44 formeaza un alt segment al vietii stradale. Acestia, desi au perioade mai mici sau mai indelungate de timp cand revin in familiile sau institutiile de apartenta, atractia strazii are, totusi, o putere de influentare covarsitoare asupra lor. Vulnerabili, ei se intorc constant in strada si sunt, intr-o masura crescanda, in pericolul de a permanentiza sederea lor aici. Exceptand acest aspect, ei nu se diferentiaza prea mult de categoria mentionata in continuare. Este vorba despre copii care traiesc permanent în strada, fara sa aiba contacte cu familia sau cu institutia de ocrotire. Acestia au o atitudine confuza sau indiferenta fata de familie, amintirile predominante fiind cele din viata stradala sau institutionala. Sursele de castig sunt munca, cersitul, prostitutia si micile furturi. In ce priveste igiena si sanatatea, starea lor este una extrem de improprie si alarmanta. Fiind nevoiti sa supravietuiasca la cerintele dure ale strazii, comportamentul acestora are tendinte violente. Fumatul, consumul de droguri volatile este aproape generalizat, iar adolescentii consuma si alcool. Tinerii care traiesc în strada sunt o componenta aparte a vietii stradale. Ei sunt neglijati atat de catre cercetatori ai fenomenului care ii ignora sau doar le mentioneaza fugitiv existenta, cat si de majoritatea organizatiilor, institutiilor si masurilor de protectie sociala. Tinerii sunt catalogati drept esecul incercarilor anterioare de reintegrare ale institutiilor asistentiale si dupa aceasta afirmatie se pune, de obicei, punct. Peste jumatate dintre tineri au mai mult de noua ani de experienta in strada. Cu toate ca nu mai au varsta legala, ei sunt asimilati in continuare „copiilor strazii” si au, in genere, rol de lideri de grup, fiind cei care stabilesc regulile dupa care acestea functioneaza. Pe langa fumat, consumul de alcool si de droguri volatile, in ultimii cinci ani, consumul de heroina a devenit printre tineri o problema serioasa. Sursele acestora de venituri provin din munci grele, cersit sau furturi. Un ultim grup mentionat este cel al copiii care traiesc cu parintii în strada. Datele statistice ingrijoratoare furnizate de catre Comisia Anti-Saracie, in anul 2000 arata ca jumatate din populatia Romaniei traia sub pragul de saracie. Situatia respectiva a condus la pierderea locuintelor a numeroase familii care, din pricina lipsei unor institutii tip adaposturi familiale (nu exista decat centre pentru mamele cu copii foarte mici), acestea au fost nevoite sa traiasca in strada cu copiii lor. Pentru a supravietui, parinti si copii, impreuna, cersesc sau presteaza diverse munci slab remunerate. In aceasta categorie sunt inclusi si acei tineri din strada care au devenit parinti la randul lor.

Avand in vedere obiectivul specific al lucrarii de fata, vor constitui subiecti doar o parte dintre cei amintiti anterior, si anume, doar acele persoane care au avut un contact indelungat cu strada, si anume, adolescentii si tinerii ce traiesc permanent in strada, dar si aceia care, se intorc periodic in familie sau in institutia de ocrotire, dar care prezinta, in istoricul lor, intervale indelungate de sedere in strada. Aici se adauga si tinerii din strada deveniti parinti. Iata si un scurt portret de ansamblu al adolescentilor si tinerilor din strada. Relatia cu familia de provenienta este rupta sau conflictuala, fiind abandonati de catre aceastea sau, in functie de caz, de catre institutiile de ocrotire care ar fi trebuit sa se ocupe de ei. Lipsa de afectiune, de ocrotire parinteasca si experienta tratamentelor rele sunt factori determinanti in alegerea strazii ca loc de trai. Actul fugii este perceput ca o evadare din cadrul tensionant din 43 44

Ibidem, p. 12. Teclici, Valentina, Vina de a fi copil al strazii, Bucuresti, Oscar Print, 1998, p. 20

12

familie.45 Saracia ca „mod de viata acceptat”46 constituie o alta caracteristica predominanta a cadrului familial de apartenenta, determinata, in majoritatea cazurilor, de lacunele mari in educatia parintilor. Acest fapt favozizeaza, bineinteles, locuri de munca slab remunerate ori lipsa acestora. Implicit, educatia scolara acumulata a copiilor si tinerilor din strada are si ea o natura ocazionala sau nu exista deloc. Ajunsi in strada, ei performeaza stilul de viata dezorganizat de dinainte. Aici, nu au locuinta sau locuri stabile unde sa poata inopta, ci doar adaposturi temporare si lipsite de igiena.Cadrul de viata este strada ce insumeaza “spatiile de supravietuire, orice loc unde traiesc in permanenta sau partial, ziua ori noaptea”, adica “orasul, strazile sale, terenurile virane, cladirile parasite sau aflate in constructie, garile, porturile, statiile de parcare, de metrou […]”47. Ca atare, vestimentatia este insalubra si sumara, de multe ori ei preferand sa comercializeze bunurile personale in favoarea unei cantitati de drog. Starea nutritionala si de sanatate este, deasemenea, precara tradusa printr-o gama larga de afectiuni. Principala sursa de castig in strada o reprezinta cersitul, insa, si munci necalificate sau furturi marunte. Se constata o mobilitate a “copiilor strazii” cu dimensiuni ample ; acestea integreaza circuite de migratie care variaza in functie de anotimp si de distanta fata de locuinta familiei si pentru a nu fi usor descoperiti de politie .48 Traiesc organizati in grupuri intrucat asocierea la ele confera anumite avantaje in ce priveste supravietuirea. Si totusi, ei supusi unui grad ridicat de riscuri ce provin din interiorul sau exteriorul grupului de apartenenta, riscuri descrise ca violenta si maltratare, abuz, agresiuni si exploatari sexuale. Apartenenta de grup implica, in plus, si respectarea unor norme interne care contrasteaza cu valorile societatii majoritare. Acest fapt conduce, printre altele, la savarsirea de infractiuni, de regula, impotriva proprietatii, dar si delicte ale comportamentului violent. In decursul anilor de cand fenomenul “copiilor strazii” a devenit o caracteristica a spatiului urban romanesc, au fost facute cateva estimari ale numarului49 acestora la nivel national sau de capitala. In 1992, s-a desfasurat primul studiu de acest gen, sub tutela mai multor institutii 50 si organizatii din plan local si international: Copiii strazii – evaluare si caracteristici. Acesta estima ca in Bucuresti existau aproximativ 1500 de copii aflati în strada. Urmatoarea estimare a avut loc in 1998: Studiul national privind situatia copiilor fara adapost, din care a reiesit ca la nivel national exista 2100 de copii traiesc permanent în strada, dintre care 1500 sunt doar in Bucuresti. Desi fenomenul acesta este unul foarte dinamic, el nu pare sa depaseasca, totusi, cifra de 2000 de copii si tineri (pentru anul 2003), la nivelul de capitala, iar dintre acestia, doar un sfert au ca mediu predominant de viata strada. Documentarul Children Underground realizat in 2001, mentiona, in mod eronat ca in Romania existau in strada peste 20.000 de copii. Insa, trebuie subliniat faptul ca metodele care au stat la baza acestei estimari sunt de natura empirica si ca in realitate nu depasesete cifra de 5000 de subiecti la nivel national. Rapoartele Romaniei cu privire la dreputirle copilului adresate Conventiei ONU in anul 2007 contin o serie de estimari ale numarului copiilor care muncesc sau traiesc pe strada: in 2000 s-au inregistrat intre 2500 si 3200 de copii dintre care 700 habitau in Bucuresti; in 2003 numarul lor a scazut la 1900 dintre care 300-400 erau in capitala; la sfarsitul anului 2005, 1700 de cazuri pe tara si 400 in Bucuresti; la 30.07.2007 s-au inregistrat la nivel national 1393 de minori in 45

Teclici, V., Op. cit., p. 20 Ibidem, p. 36 47 Ibidem, pp. 21-22 48 Jurcanu, Georgeta, Manualul lucrătorului social stradal, Bucuresti, Unicef, 2000, p. 13 49 Zamfir, S. (coord.), Copiii strazii si drogurile, Salvati Copiii, 2003, pp. 11-12 50 Equilibre, Terre des Hommes, Salvati Copiii Danemarca, Liga Romana pentru Sanatate Mentala 46

13

strada, dintre care 436 constituiau subiecti permanenti ai strazii. Avandu-se in vedere obiectivul strict al rapoartelor de a prezenta situatia minorilor in dificultate, nu sunt facute referiri la persoanele care traiesc in strada si care au trecut pragul majoratului.51 52 Locurile specifice de rezidenta ale „copiilor si tinerilor strazii” din capitala se afla, cu precadere, in zona statiilor de metrou, a garilor, a pietelor, arii ce reprezinta surse de supravietuire mai facile. Studiul coordonat de S. Zamfir identifica un numar de 19 de astfel de locatii: Crângasi, Berceni, Gara de Nord, Unirea, Universitate, Razoare, Eroilor, Grozavesti, Romana, Obor, Muncii, Brancoveanu, Mihai Bravu, Apaca, Victoriei, Drumul Taberei, Regie, Tineretului, Casa Radio53. Aceasta specificatie este necesar a fi facuta intrucat grupul de adolescenti si tineri din arealul respectiv vor costitui obiect de cercetare in sectiunea practica a lucrarii de fata. Zonele cu cea mai mare incidenta a problemelor grave privind consumul de droguri puternice, frecventa bolilor cu transmitere sexuala si contacte repetate cu politia sunt Gara de Nord, Piata Unirii si Victoriei. In ce priveste distributia pe sexe, studiul amintit releva urmatoarele date statistice54: 68% dintre cei intervievati apartin sexului masculin, în timp ce 32% sunt de sex feminin. Acest fapt reflecta, odata, dispozitia fetelor de a suporta intr-o masura mai mare conflictele, violenta sau saracia din familie in defavoarea conditiilor insecuritare din strada, pe cand grupul stradal ofera baietilor anumite resurse de valorizare si modele de identificare pe care ei le asimileaza cu mai mare facilitate. Un fapt recent, demn de remarcat, este acela ca incep sa se estompeze diferentele dintre sexe in ceea ce priveste fumatul si consumul de droguri (volatile sau de mare risc). Doar rata consumului de alcool a ramas mai ridicata la baieti. Un alt aspect al vietii stradale il reprezinta distributia pe varste55. Un procent majoritar de 66% este format din minori, dintre care grupa de vârsta cea mai bine reprezentata este de 14-18 ani pentru ambele sexe (42%). Printr-o simpla deductie, se constata ca exista un numar impresionant de tineri in strada a caror prezenta nu a fost decat semnalata in treacat in extrem de putine lucrari: 34%, cu varste cuprinse intre 19-30 ani. Concluzionand, se observa o tendinta de varsta crescuta in strada la habitantii permanenti, copiii pana in 13 ani avand o reprezentare mult scazuta fata de inceputul anilor ’90. Vârsta la care habitantii din strada încep consumul de droguri este corelata perioadei de 14-16 ani pentru 76% din cazuri. Sub 14 ani, caracteristice sunt fumatul, inhalarea de solventi si, uneori, consumul de alcool. Sunt necesare de evidentiat si cateva referinte privitoare la raportul dintre varsta si timpul 56 petrecut in strada . Valoarea declarativa a varstei de 17 ani la care subiectii au ajuns in strada pune mari semne de indoiala, avandu-se in vedere faptul ca media de varsta a copiilor din strada este de 13-14 ani. Se estimeaza ca momentul real al debutului in mediul stradal a avut loc in intervalul de 11-13 ani. Tinerii au furnizat informatii mai relevate: ei sustin ca au petrecut intre 813 ani in strada. Un procent de 61% atribuit intregului ansamblului de copii si tineri intervievati este corelat cu o vechime de peste 6 ani de istoric stradal. 57 Privitor la sursele de venit ale subiectilor , trebuie tinut si in acest caz cont de valoarea de adevar pe care o au declaratiile celor intervievati. Conform datele furnizate de catre acestia, 20%

51

Romania si Conventia ONU cu privire la drepturile copilului. Al treilea si al patrulea raport. 2007, http://www.copii.ro/Files/Raport%20Geneva_200710164458906.pdf, pp. 185-186, 07.02.2006. 52 Zamfir, S, Op. cit., p. 15. 53 Cercetarile proprii de teren au relevat si alte zone. 54 Ibidem, p. 16. 55 Ibidem, p. 17. 56 Ibidem, pp. 20-21. 57 Ibidem, pp. 21-22.

14

dintre ei o folosesc cersitul ca modalitate de castig, urmata de mici servicii in procentaj de 16% si mici furturi - 0.7%. Cea mai mare sursa de venit o asigura, insa, imbinarea mai multor activitati (62.8%), subiectii orientadu-se in functie de conjunctura spre cersit, spalatul masinilor, furturi marunte, micile servicii pe care le fac pe lânga magazine sau din prostitutie. De remarcat este ca foarte putini au declarat prostitutia sau tâlharia ca surse de venituri. 58 Starea de sanatate a copiilor si tinerilor din strada este una subreda, cu o paleta larga de afectiuni: boli respiratorii, dermatologice si venerice, afectiuni ale ficatului si vatamari corporale grave ca urmare a accidentelor sau batailor. Un procent de 39% este reprezentat de cei care au declarat ca sufera de o boala cu transmitere sexuala. Nivelul de educatie in strada are cote scazute . Desi peste 80% dintre subiectii intervievati in anul 2000 au frecventat în trecut scoala, cei mai multi nu au terminat cursurile primare sau gimnaziale, iar aproape15% dintre ei au declarat ca nu stiu sa scrie sau sa citeasca.59 Alte date mult mai recente si extinse la nivel national arata ca o treime din totalul copiilor din strada sunt analfabeti, 20% nu au fost niciodata la scoala iar 40% dintre ei abia stiu sa citeasca si sa scrie.60 Motivele acestei situatii au o natura cauzala socio-familiala. Pana in acest moment au fost prezentati cativa itemi ai vietii sociale stradale care au conturat o imagine de ansamblu al fenomenului. In continuare, se va aborda ideea de personalitate si comportament deviant in vagabondaj.

VAGABONDUL - PERSONALITATE DEVIANTA

S-a amintit anterior despre modul de neadaptare al evazionismului si ca acesta are drept exponent vagabondajul. El apare in circumstantele unei societati care are niste obiective culturale cu valoare ridicata, dar caile institutionale de acces catre acestea sunt neproductive. Individul percepe acesta situatie ca pe un conflict internalizat: sa uzeze de mijloacele institutionale legale sau sa cedeze presiunii de a apela la modalitati ilicite in dobandirea succesului? Frustrat, el nu poate face fata acestei presiuni si renunta. Aici sunt folosite anumite mecanisme de evadare 61 specifice: defetismul, tacerea, resemnarea . Conflictul provocat de „ce si cum trebuie sa faca” isi gaseste facil rezolvarea in abandon. Individul decide ca atat scopurile de autorealizare, cat si a mijloacele de insusire a acestora sunt dificil de asimilat, inutilizabile, chiar irealistice. Astfel „[f]uga este completa, conflictul este eliminat si individul este asocializat”62. Aceasta atitudine de neafiliere si respingere a sistemului de valori majoritare, il exclude pe cel in cauza din colectivitate, el fiind parte componenta a ei „doar intr-un sens fictiv”; desi este

58

Ibidem, p. 22. Ibidem, p. 23. 60 Romania si Conventia ONU cu privire la drepturile copilului. Al treilea si al patrulea raport. 2007, p. 185 61 Merton, R.K., Social Theory and Social Structure (op. cit.), p. 207 62 Ibidem., p. 208. 59

15

63 membru al societatii, in fapt, nu-i apartine. Pentru ca nu valorizeaza idealul de succes pe care cultura il pretuieste, evazionistii sunt repudiati si aspru criticati. „Aceia care au abandonat urmarirea succesului, sunt implacabil prigoniti pana in vizuinile lor de catre o societate insistenta in a-i avea pe toti membrii sai orientati in lupta reusitei.” Ca un raspuns la condamnarea sociala pe care o resimte in mod profund, evazionistul isi gaseste unul sau mai multi substituti fals64 recompensatorii intr-o lume fictiva, anormala, nociva ori psihotica. In postura de „dezmostenit social”, el supravietuieste prin aceste subterfugii. Evazionismul mai este descris de Merton drept „stare a pasivitatii psihice”65, fapt ce explica, in parte, lipsa de implicare acestui tip de personalitate in procesul de schimbare. Aceasta pasivitate psihica este tratata de catre Robin M. William Jr. in American Society: a sociological interpretation ca apatie culturala, caracterizata de indifirenta, cinism, oboseala morala, dezamagire, retragere afectiva si oportunism. Una din formele apatiei este pierderea implicarii in atingerea scopurilor esentiale ale vietii, „[lasand] individul intr-un vid social, fara directie focalizata sau sens”. Un alt tip de apatie apare in contexul unor schimbari complexe sau rapide, care dezorienteaza si demoralizeaza persoana afectata de ele, facand-o incapabila sa-si asigure stabilitatea. Ea reactioneaza printr-o „renuntare la resonsabilitatate”, caz in care „individul 66 renunta la autonomia morala si este expus la o disciplina externa.”

Tangentiala cu “pasivitatea psihica a evazionstului”, este dependenta pe care vagabondajul o manifesta, in mod cronic, fata de mediul stradal. Anumiti indivizi, odata ce au luat contactul cu strada, se ataseaza de ea. Ignorand conditiile aspre de trai, pe care aceasta microsocietate le implica, ei o prefera familiilor sau institutiilor asistentiale. Motivatia consta intr-un gen aparte de libertate, pe care nimeni nu le-o ingradeste, si care le creeaza, celor ce adera la ea, un sentiment de auto-valorizare ce le lipseste in afara acestui cadru. Este evidenta o anume atractie pe care strada o exercita cu putere asupra copiilor si tinerilor din strada, fapt care explica, intr-o anumita masura, istoricul indelungat al celor care si-au permanentizat sederea aici. Alexandre Vexliard, trateaza pe larg acest aspect multele sale lucrari despre vagabondaj. El lanseaza ideea existentei unei ideologii a vagabondului, denumita “dragoste de libertate”, care are repercursiuni profunde asupra intregii sale personalitatii. Aceasta influenteaza atat autoperceptia si perceptia individului fata de lumea inconjuratoare, cat si motivatiile “care-i conduc actiunile, care-i determina constiinta fara de sine [si] care-i conditioneaza aspiratiile”67. Concept propus este descris ca atitudine opozanta “fata de societatea in care institutiile reprezinta un obstacol in calea libertatii”68, iar tema ”glorificarii libertatii” constituie esenta identitatii vagabondului. Insa, libertatea de care acesta face caz reflecta realitatea in mod nerealist, ea este iuzorie. Individul in cauza doar “se inseala pe sine insusi, dandu-si argumente sentimentale” pentru a rationaliza, justifica si valorifica actiunile sale.69 In fapt, este vorba de mecanismele mertoniane de evadare amintite anterior. In spatele fatadei numita libertate se ascunde o modalidate comoda de retragere din interactiunile sociale tensionante si traumatizante care-l afecteaza. Este calea cea mai simplista de a supravietui in intensul conflictul psihic provocat de 63

Ibidem, p. 207. Ibidem, p. 208. 65 Ibidem, p. 242. 66 New York, Alfred & Knopf, 1961, pp. 534-535 in Merton, R.K., Op. cit., p. 244, nota subsol nr. 55. 67 Vexliard, Alexandre, Introduction a la sociologie de vagabondage, Paris, Montréal, L'Harmattan, 1998. p. 171 68 Ibidem, p. 172 69 Ibidem, p. 186 64

16

“dezgust, sensul demnitatii, rusine [si] dorinta de a reveni printre oameni”70. Odata ce s-a instalat definitiv in intreaga sa solitudine existentiala, vagabondul poate inventa valori si poate numi libertate sau independenta retragerea sa din lume. Pentru ca el se defineste ca exclus din pozitia sociala, vagabondul nu ar sti sa fie fericit in sensul unei definitii oarecare. El poate spune “sunt asa cum sunt si sunt bine cum sunt. Lasati-ma in pace [...]” Vexliard afirma ca falsa libertate a vagabondului este rezultatul unor presiuni economice, care, in conjuncturi limita, conduc individul la comportamente antisociale. Autorul nu aminteste, insa, nimic si despre incidenta altor factori de natura sociala si individuala in determinarea adoptarii acestui gen de comportament.

TIPURI DE COMPORTAMENT DEVIANT IN STRADA

Merton enumera cateva forme pe care evazionistul, ca tip de comportament deviant, le 71 imbraca. Printre acestea, vagabondul ocupa un loc semnificativ , alaturi de psihotici, autisti, consumatorii cronici de alcool si toxicomani. In cazul vagabondajului, se poate vorbi de o suprapunere a formelor de devianta, el insumeaza mai multe comportamente anormale si reprimate, in general, de catre societatea majoritara. In continuare se vor aborda cateva aspecte ale personalitatii vagabondului care reflecta devierea de la normal. Este vorba despre consumul de droguri, prostitutia, cersetoria, devianta de grup, delincventa..

CONSUMUL DE DROGURI Este bine cunoscut faptul ca drogurile volatile au fost printre primele care au avut deschidere in spatiul romanesc, prin intermediul “copiilor strazii”. Imaginea vagabondului nu se poate disocia de aceea a “pungii de aurolac”, acest tip de drog facand parte din insasi identitatea lui. Inainte de a operationaliza cu termenii din arealul consumului de droguri, este necesara o scurta explicare a conceptelor in uz72: Drogul este „orice substanta care, introdusa într-un organism viu, îi poate modifica 73 acestuia perceptia, umoarea, comportamentul ori functiile sale cognitive sau motrice” si „a carei folosire abuziva poate crea dependenta fizica si psihica sau tulburari grave ale activitatii mintale 70

Mucchielli, Laurent, „Clochards et sans-abri: actualité de l'oeuvre d'Alexandre Vexliard”, Revue française de sociologie, xxxx-1, Paris, Centre National de la Recherche Scientifique, 1998, p. 110. 71 Merton detaileaza profilul vagabondului printr-o serie de atribute, care, in lb. rom. fac referire la acelasi gen de individ: “pariahs, outcasts, vagrants, vagabonds, tramps”(in lb. engl.). 72 Zamfir, S., Op. cit., pp. 25-27. 73 Acceptiunea oficiala a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (vezi Zamfir, S., Op. cit., p. 25).

17

74 si comportamentului” . Cea mai utilizata clasificare a drogurilor surprinde doua tipuri: cele legale (alcool, tutun, cofeina, medicamente) si ilegale (heroina, marijuana, cocaina s.a.).

Abuzul de droguri se refera la orice utilizare excesiva a unui drog. Consumul poate avea caracter exceptional, ocazional, episodic, sau sistematic (dependenta). Efectele imediate ale abuzului consta in senzatia de placere si relaxare resimtita de consumator, dar si anumite schimbari comportamentale, motiv pentru care ele sunt considerate subtante pishotrope ce pot produce modificari ale starii de constiinta. Abuzul de droguri este un comportament specific in mediul stradal, fapt facilitat si de lipsa unor presiuni sociale care sa-l limiteze (familie si alti actori sociali) si de lipsa unui interes activ al autoritatilor (de exemplu, actiunile lor au in vedere eliminarea grupurilor din zonele de interes public). Dependenta de droguri este exprimata in senzatia de high pe care consumatorul o resimte dupa administrarea drogului, urmata de o stare intensa de neplacere ce-l determina sa-si doreasca sa-si administreze o noua doza. Toleranta la droguri consta in atenuarea in timp a efectelor substantei administrate, fapt ce duce la cresterea succesiva a cantitatii acesteia in scopul realizarii rezultatului scontat. In continuare, se va trata problematica drogurilor legale si ilegale din strada. Drogurile legale, adica cele acceptate si nesanctionate de catre sistemul legislativ, in prezent, pe plan mondial, si care au incidenta in mediul stradal, sunt tutunul si alcoolul. Iar substantele uzuale ilicite, intalnite in acest context, le reprezinta drogurile volatile (din categoria drogurilor cu risc) si, mai nou, in ultimii ani s-a semnalat, in strada, prezenta heroinei (drog de mare risc) 75 Consumul de tutun este o practica des utilizata in cercul copiilor din strada si are un caracter intensificator, intrucat fumatul creaza in timp foarte scurt o dependenta pe care copii nu o pot controla. Declaratiile lor suprind dorinta de continua sa fumeze chiar daca ar parasi strada. Cantitatile de tutun folosite au valori crescute, tinand cont de faptul ca ei sunt copii sau adolescenti: 41,5% de la un pachet in sus, iar 38% intre 5 si 15 tigari pe zi. prea mare pentru copii sau adolescenti. Cca 80% dintre ei fumeaza zilnic, cifra din care o treime o reprezinta copiii sub 14 ani. Debutul dependentei de tutun este la vârsta de 9-10 ani. Doar un mic procentaj de 9% dintre subiecti au afirmat ca nu consuma. Consumul de alcool76 este intalnit cu precadere la grupa de varsta de 14-18 ani si debuteaza la 11-12 ani. Intre 7 si 18 ani, uzual, e consumul de bere. Dupa 19 ani, consumul de bauturi tari are o pondere crescuta, intalnindu-se, acest interval de varsta cuprinzand cei mai multi consumatori permanenti de alcool. 95% dintre intervievati au declarat ca au consumat sau obisnuiesc sa consume bauturi alcoolice. Inhalantii77 sunt „vapori chimici care patrund în plamâni prin inhalare si care produc efecte psihoactive de alterare a functiilor mentale”78. Drogurile volatile se impart in trei categoriii: solventi (vopsele, adezivi, benzina, petrolul, acetona), substantele gazoase de uz casnic (brichete, spray-uri, deodorante) sau medical (cloroform, halotan, eter) si nitritii alifatici. Drogul emblematic al strazii este ”aurolacul”, fiind consumat de majoritatea copiilor si tinerilor din strada: zilnic peste doua treimi si „aproape zilnic” de cealalta treime. „Aurolacul” este administrat in mod vizibil, fara retineri fata de simplii spectatori sau autoritati. Varsta debutului 74

Zamfir, S., Op. cit., p. 25. Ibidem, pp. 27-29. 76 Zamfir, S., Op. cit., pp. 29-31. 77 Ibidem, pp. 31-35. 78 Ibidem, p. 31. 75

18

in utilizarea aurolacului corespunde cu varsta la care a avut loc contactul cu strada (7-10 ani), ca urmare a presiunilor vietii de grup, iar cotele cele mai ridicate ale consumului apartin grupelor de varsta de 11-13 ani (74%) si 14-18 ani (74%). Consumul de lunga durata are valori intre 4 si 9 ani, in unele cazuri, acest interval este depasit. Intoxicatia si efectele acestui drog se restrang doar la cateva minute, dupa care intervin efectele negative: oboseala, dureri de cap, stare depresiva, lipsa capacitatii de concentrare. Tocmai de aceea, consumatorul cauta sa-si prelungeasca efectele pozitive prin inhalarea continua a drogului pe durata a mai multor ore. In ideea de a avea mereu la indemana drogul, el prefera sa renunte la hrana, ceea ce defineste existenta unui comportament compulsiv si instalarea dependentei de tip solvent. Diversele variante de substante chimice ce pot fi procurate fara dificultati la un pret redus creaza oportunitatea de a fi achizitionate si consumate de catre copiii si tinerii din strada. Comercializarea acestor produse catre minori este interzisa prin lege, insa nimeni nu a semnalat cazuri de incalcare a legii de catre vanzatori. Drogurile cu mare risc79 au inceput sa fie semnalate in strada incepand cu anul 2000. Dintre acestea, heroina are o incidenta majoritara. Efectela acesteia au consecinte grave, putatand fi letala. Dependenta (fizica si psihica) de heroina atinge niste cote impresionante astfel incat dependetul in cauza face orice pentru a si procura o noua doza de drog. Situatia consumului de droguri puternice în strada, în rândul adolescentilor si tinerilor, a atins cote periculoase: 19%, dintre care 13% au atins nivelul de dependenta, ceea ce inseamnca ca zilnic13% din tineri reusesc sa stranga bani suficienti pentru a acoperi dozele zilnice de heroina si zilnic acelasi procent de 13% traiesc din starile de sevraj. Studiul „Copiii strazii si drogurile” a surprins chiar cazul unui copil de 11 ani. Au fost inregistrate si cazuri de consum ocazional de marihuana si hasis. Dozele de heroina vandute în strada sunt combinate cu alte substante (zahar, amidon, lapte praf, chinina), fapt care poate fi letal pentru un necunoscator in cazul administrarii unei doze cu puritate crescuta. Declaratiile ezitante ale intervievatilor lasa sa se inteleaga ideea ca traficantii de droguri provin din alte medii, ei incercand sa-si creeze o noua piata de desfacere. In Romania, consumului de droguri ilicite are un caracterul infractional reglementat de Legea nr 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri. Prevederile specifice consumului de droguri fac obiectul capitolului IV, art. 27-30. Masurile prevazute pentru comiterea acestei fapte sunt cura de dezintoxicare sau supravegherea medicala, masuri dispuse in urma unei expertize medico-legale.

PROSTITUTIA SI CERSETORIA Prostitutia si cersetoria sunt doua realitati caracteristice ale vietii de strada, constituind surse importante de venituri pentru exponentii vagabondajului. Prostitutia este un fenomen greu de detaliat in ce priveste situatia copiilor si tinerilor din strada, intrucat exista aspecte necunoscute restului membrilor societatii din care fac parte. Putine date statistice releva, in mod limitat, amploarea acesteia, intrucat „problemele sexuale sunt dificil 80 de evaluat”, iar „activitatea sexual este mai mare decât cea raportat ” . Multe lucrari de 79

Ibidem, pp. 35-39. Groza, Victor, „Copiii strazii in Bucuresti: o abordare noua pentru studierea unei probleme perpetue”, Calitatea Vietii, Anul 10, nr. 1-2, Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, 1999, p. 87.

80

19

specialitate care abordeaza fenomenul copiilor si tinerilor din strada, doar enunta existenta prostitutiei in randul acestora ca mijoc de castig si ca forma de exploatare a celor in cauza. Raportul de activitate R. M. S (1997) estima ca o treime dintre copii intervievati au declarat o implicare în prostitu ie81. Manualul lucratorului social stradal82 prezinta mai detaliat aceasta latura a fenomenului. Autorul porneste de la o afirmatie care constituie motivatia de baza a 83 prostitutiei juvenile: „Copiii strazii se prostitueaza pentru a supravietui” . Subiectii in cauza percep fenomenul ca o sursa de venit normala si facila. Implicarea in prostitutie are o incidenta crescuta la copii de sex femin si care au contacte sporadice ori inexistente cu familia. Lansarea in aceasta activitate se realizeaza ori prin intermediul altor prieteni din strada, ori sunt racolati de liderii grupului de apartenta care au rol de proxenet. Cei care debuteaza, sunt insotiti la prima intrevedere cu clientul de un prieten. Sunt rare cazurile in care prima experienta sexuala se realizeaza cu un client, intrucat, daca ei nu au avut deja, in mediul familial, astfel de incidente tragice, isi incep viata sexuala in cadrul grupului stradal de apartenenta. Debutul relatiilor sexuale are loc la o varsta „sub limita normalului”84 si, in multe cazuri, sub forma violului. Datele politiei estimau ca aproximativ 10% din fetele din strada se prostituau incepand cu varsta de 9-10 ani. Clientela acestui tip aparte de prostitutie este constituita dintr-o mare varietate: adulti, cat si minori, cetateni romani sau straini, femei sau barbati. In anul 2000, cand s-a efectuat studiul pe care se bazeaza lucrarea citata, au fost identificati ca numar, in capitala, in jur de 50 de clienti adulti, in majoritate ei adulti, care dispuneau de cateva apartemente in care erau adusi baieti cu varste intre 8 si 15 ani si cu care intretineau relatii sexuale sau care constituiau baza pentru material pornografic. Art. 389 din Codul Penal in vigoare defineste si reglementeaza statutul de infractiune al prostitutiei in urmatorii termeni: „Fapta persoanei care, in mod obisnuit si in scopul obtinerii de foloase patrimoniale, pentru sine sau pentru altul, practica acte sexuale cu diferite persoane”85. Sanctiunea pedepsei cu inchisoarea de la 3 luni la un an sau a amenzii este aplicabila, bineinteles, persoanelor care detin raspundere penala, fiind exclusi minorii cu lipsa de discernamant. In ce priveste minorii, legislatia contine prevederi care le confera acestora statutul de victima a unor infractiuni de natura sexuala: violul, agresiunea sexuala, actul sexual cu un minor, coruperea sexuala de minori (art. 207-211), pornografia infantila (art. 387) si proxenetismul (art. 366)86. Masura aplicabilitatii practice a acestora va fi abordata intr-un capitol ulterior, insa. In ce priveste cersetoria, atitudinea generala a lucrarilor din domeniu surprinde ideea ca „[t]oti copiii si tinerii din strada sunt victime ale acestui fenomen”. Cersitul este privit ca o „forma grava de exploatare prin munca”87. Desi este o formulare improprie, cersitul este incadrat de aceste lucrari drept tip de munca stradala. Evaluarea rapida a situatiei copiilor strazii care muncesc in Bucuresti88 din anul 2002 releva ca 44% de subiecti utilizau cersitul ca modalitate 81

R. M. S., Raport de Activitate. Perioada februarie 1996 - octombrie 1997, Bucure ti, 1997 (extras din Groza, V., Op. cit., p. 87). 82 Jurcanu, G., Op. Cit., pp. 13-15. 83 Ibidem, p. 13. 84 Ibidem. 85 Proiectul Noului Cod Penal al Romaniei 2007, http://www.dreptonline.ro/comunitate/proiectului_noului_cod_penal_2007.php, 07.02.2008. 86 Ibidem. 87 Alexandrescu, Gabriela, Roman, George (coord. ), Educatia scolara a copiilor care muncesc. Ghid pentru profesori si lucratori sociali, Bucuresti, 2003, Salvati Copiii, pag. 6. 88 Parte a Programului International de Eliminare a Muncii Copilului, Salvati Copiii (vezi Alexandrescu, G, Roman, G., Op. cit.).

20

principala de venit, celelalte avand fiecare o pondere scazuta. Aceasta activitate este prestata in diverse amplasamente cu un debit mare de populatie (statii sau vagoane de metrou, intersectii, parcari, in proximitatea complexelor comerciale s.a.) Subiectii folosesc instrumente manipulatorii care au ca scop impresionarea trecatorilor (ei canta sau povestesc intaplari tragice pe care si le atribuie. Aceasta latura de victima nu caracterizeaza decat in parte cersetoria. Este de necontestat valoarea ei, insa este necesara si punctarea a inca unui aspect ce implica consecinte pe termen lung, atat asupra celor care uzeaza de ea, cat si asupra societatii in care se dezvolta indivizii ce o practica. Este vorba despre partea devianta pe care o implica acest fapt, si anume, asimilarea unor valori incorecte despre munca. Despre aceasta se va reveni cu detalii ulterior. In momentul de fata, cersetoria are statut de infractiune in urmatoarele situatii surprinse de art. 363-368 din actualul Cod Penal: exploatarea unei persoane (obligarea la practicarea cersetoriei)89, exploatarea cersetoriei („fapta persoanei care determina un minor [...]sa apeleze in mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material, sau beneficiaza de foloase patrimoniale de pe urma acestei activitati”)90 si folosirea unui minor in scop de cersetorie (in cazurile in care copilul e insotit de un adult)91. Aceste conjuncturi implica pozitia de victima a minorului in raport cu adultul tanar care a ocupa pozitia de lider in grup si care se foloseste de acest statut in vederea obtinerii de foloase personale. In ce priveste atitudinea legala fata de actiunea celui care cerseste, nu exista reglementari curente, ceea ce suprima caracterul delincventional al faptei in sine, neasociata cu alte comportamente.

COMPORTAMENT VIOLENT SI INFRACTIONALITATE Virgil Dragomirescu, in Psihosociologia comportamentului deviant, face o distinctie intre agresivitate si agresiune: agresivitatea reprezinta un potential, o predispozitie spre agresiune, iar aceasta din urma este forma manifesta a agresivitatii92. O alta subliniere pe care o face autorul consta in faptul ca agresivitatea nu este, in mod generalizat, un comportament antisocial si infractional sau un produs al unei afectiuni neuro-psihice93. Aceasta idee ce sta la baza urmatoarei clasificari a comportamentelor agresive: 1. de tip nediferentiat, ocazional (nu implica, in mod necesar, un impact antisocial sau imediat); 2. delictual propriu-zis (comportament specific criminal); 3. ca expresie integranta a unei stari patologice preexistente (afectiuni psihice, suicidul) ori dobandite (psihopatizari, diverse narcomanii).94 Din categoria comportamentului heterodistructiv-delictual fac parte cersetoria si vagabondajul, denumite de autor drept „parazitism social”.95 Fenomenul are caracteristica de permanenta si e constituit din actiunea unor factori socio-negativi. „Apreciem comportamentul heterodistructiv nu numai ca expresia unei agresivitati potentiale deosebite, ca o tulburarea a comportamentului emotional, ci strans legata de personalitatea individuala, ca o aberatie a 89

Proiectul Noului Cod Penal al Romaniei 2007, art. 363, (1), d) Ibidem, art. 364, (1) 91 Proiectul Noului Cod Penal al Romaniei 2007, art. 368. 92 Dragomirescu, Virgil, Psihosociologia comportamentului deviant, Editura Stiintifica si Pedagogica, Bucuresti, 1976, p. 76 93 Ibidem, p. 77. 94 Ibidem, p. 78. 95 Ibidem, p. 80. 90

21

activitatii influentata de temperament si vointa, de exacerbarea unor porniri instinctivemotionale.”96 Acest tip de comportament este intalnit la acei indivizi care nu au tulburari pshice sau la personalitati aflate la granita dintre normal si patologic, cu dezvoltari dizarmonice97. Dragomirescu mentioneaza ca acest tip de conduita devianta se detaseaza net de celelate doua prin cote ridicate in savarsirea de infractiuni ca omucideri si tentative de omucideri, agresiuni si perversiuni sexuale, delapidari si inselaciuni, furturi, talharii, loviri, raniri de persoane, huliganism, santaj si falsuri, s.a.98. Desi datele prelucrate in identificarea procentelor pentru tabloul infractional descris sunt neactualizate, totusi acestea releva anumite directii ale comportamentului vagabondului. Distributia gradului de delincventa stradala, insa, variaza in functie de criteriul varstei. Dintre determinantele comportamentului violent si infractional intalnite la tinerii din strada, se numara in fruntea clasamentului, alcoolul si drogurile, in special, cele tari. Efectele alcoolului si starea de sevraj la care conduce lipsa unei noi doze de drog, se concretizeaza in 99 comiterea de infractiuni ca furturi si talharii, loviri, vatamari corporale, incaierari, rele tratamente impotriva minorului, amenintari, hartuiri, distrugeri de posesie. Alte acte delincvente se refera la supunerea la munca fortata a minorilor din grup, santaje si lista continua.

DEVIANTA DE GRUP „A trai zi si noapte în strada presupune acceptarea neconditionata a vietii în grup”, fapt care determina modificari „dramatice în optiunile si prioritatile persoanei ajunse în aceasta situatie”100. Contactul copiilor cu strada conduce la o asimilare a acestuia in grupul proximitar din strada, iar, odata aceasta realizata, individul in cauza isi insuseste normele care guverneaza in grup. Sunt foarte rare cazurile de copii care raman in afara acestor cercuri. Avandu-se in vedere istoricul relativ indelungat al acestei subculturi, s-a nascut in strada un stil propriu de viata a carui esenta este negarea normelor socio-culturale si legale la care se raporteaza restul comunitatii. Acest stil de viata este constituit dintr-un sistem atitudinal-valoric specific, apreciat ca fiind deviant. Cu titlu de exemplu, sunt mentionate cateva aspecte ale acestuia. Una dintre valorile esentiale ale unei societati o reprezinta munca. Vexliard subliniaza faptul ca antagonismul vagabondolui fata de institutiile sociale se manifesta cu precadere in “obligatia de a munci”101. Oportunismul este reflectat in atitudinea vagabondului fata de munca: ideea ca munca este destinata „prostilor care muncesc pentru noi”102 este un motto impamantenit in mediul stradal. Actul trecatorilor de a da bani sau alte bunuri solicitantilor nu fac decat sa alimenteze acest „viciu”; de fapt, vagabondul „incearca din rasputeri sa faca bani usori”. In esenta, este vorba despre “o problema de mentalitate” cultivata pe scara larga in contextul dat.103 Acelasi substrat logic se regaseste, la un anumit nivel de rutinizare, si in practicarea prostitutiei, 96

Ibidem, pp. 78-79. Ibidem, p. 79. 98 Ibidem, p. 80. 99 Proiectul Noului Cod Penal al Romaniei. 100 Zamfir,S., Op. cit., pp. 32, 34. 101 Introduction a la sociologie de vagabondage, p. 172. 102 Declaratia explicita a unui membru adult dintr-un grup stradal. 103 Popescu, Alin, Cersetoria ca viciu, http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_749/Cersetoria/ca/viciu.html, 14.07.2004. 97

22

perceputa ca o modalitate facila de castig104. In plus, atitudinea pasiva, de acceptare a relatiilor si abuzurilor sexuale, inca de la varste mici, arata o grava deformare a dimensiunii normalului. Un alt item atitudinal deviant il reprezinta reponsabilitatea individului fata de partenerul de viata (formulare improprie in contextul strazii) si modul in care este inteles statutul de parinte. Se remarca in strada o instabilitate ridicata a partenerilor. Nici nu se poate aduce in discutie legalizarea relatiilor dintre sexe opuse fapt cauzat si de lipsa documentelor de identitate a subiectilor. Aceste schimbari frecvente au repercursiuni indubitabile asupra persoanelor implicate: insecuritate emotionala, incidenta ridicata a bolilor transmisibile pe cale sexuala, conceptia copiilor s.a. Consecinte acute se rasfrang, insa, in exercitarea rolului de parinte care, din cauza lacunelor in materie de informare sexuala si planificare familiala, survine aproape implacabil, in experienta persoanelor de pe strada. Lipsa unor modele pozitive in experienta familiara de copil ii pun pe cei care devin acum parinti in situatia de a nu avea insusite cele mai elementare responsabilitati parentale. De exemplu, exista cazuri frecvente in care parintii permit unor terte persoane sa ii invate pe copiii de varsta frageda sa fumeze ori sa consume droguri volatile. In plus, schimbul des al partenerilor, ii expun pe cei mici la profunde tulburari emotionale si la asimilarea unei perceptii gresita despre rolul tatalui, cu precadere. Schimbarea reprezinta un subiect tabu in vagabondaj. Sunt cercetari de teren ce au inclus, ca item de interviu, exprimarea atitudinii fata de schimbare a persoanelor din strada. Desi s-au inregistrat valori semnificative ale declaratiilor pozitive vizavi de aceasta105, se ridica problema veridicitatii lor. Observarea pe perioada mai indelungata a subiectilor poate usor releva o tendinta generala spre oportunism si de modificare a realitatii, subcultural asimilate. In postura de exclus social, individul poate inventa valori anomice si poate numi retragerea sa din lume drept independenta. Desi este posibil ca el sa doreasca o revenire in societate, el nu intelege pe deplin necesitatea intoarcerii spre o lume care l-a refuzat. Pus in fata unor alternative, el le refuza, intrucat nu are aceeasi perceptie interiorizata (nu exprimata) asupra sensului comun de autorealizare. Ajuns in acest stadiu, el atinge o stare de auto-satiscaftie, ori de pasivitate psihica, cum a numit-o Merton.106 O parte din caracteristicile grupului stradal de adolescenti si tineri ce vagabondeaza au fost deja surprinse in primul capitol al acestei lucrari. Cadrul l-a constituit analiza comparativa fenomenului in discutie cu cel al bandelor de adolescenti din America, in incercarea de a defini locul distinct pe care vagabondajul il presupune in cadrul urbanistic romanesc. In cosecinta, se vor detalia doar unele aspecte ale acestuia. Apartenenta la un grup presupune o anumita uniformizare a pattern-urilor membrilor, orice „nou-venit” fiind nevoiti sa se conformeze acestora. Printre comportamentele generale ce se impun a fi adoptate sunt consumul de droguri (volatile, in acest context), practicarea cersetoriei si, in multe cazuri, a prostitutiei (din care un anumit procent revin liderilor), acceptarea statutului de „protejat” al unui membru mai varstnic (fapt ce implica achitarea de „taxe” periodice), insusirea unor conduite violente sau infractionale (care le asigura subzistenta si un oarecare grad de securitate personala). Coeziunea grupului stradal, desi nu este bine inchegata, ea se reflecta prin anumite obligatii mutuale, cum ar fi, impartirea hranii ori protectia oferita de lider celui ce il plateste pentru aceasta sau acceptarea innoptarii in aceleasi adaposturi improvizate. Este de mentionat 104

Jurcanu, G., Op. cit., p. 14. Teclici, Op. cit., p. 35. 106 Merton, R. K., Op. cit., p. 242. 105

23

faptul ca egocentrismul sta la baza tututor actiunilor de reciprocitate; aceastea se realizeaza, de multe ori, deficitar, motiv care starneste dese conflicte interne severe. Insa izolarea, marginalizarea sociala a membrilor si instinctul de supravietuire confera un anumit grad de omogenitate grupului Dinamica grupurilor stradale se reflecta in frecventele migratii ale membrilor de la o zona la alta. Mobilitatea indivizilor se resfrange asupra structurii organizatorice a grupului de apartenenta: el detine un sistem de statusuri si roluri, insa la un nivel scazut de cristalizare107. Tinandu-se cont de componenta actuala a grupului stradal in care o parte din membrii sunt copii, iar cealalta tineri, institutia lidership-ului se divizeaza in favoarea mai multor membri varstinici care reclama respectarea statutului lor in fata de celorlalti. Singurele atuuri care le confera aceasta pozitie sunt varsta si forta, folosite, in genere, in detrimentul altor membri din grup. Nu se iau decizii importante fara acordul liderului si el este cel care intermediaza relatiile membrilor grupului cu restul comunitatii (de exemplu, gestioneaza solicitarile clientilor in materie de prostitutie). Sunt frecvente cazurile de abuzuri din partea tinerilor fata de adolescenti, si mai ales, fata de copii de varste mai mici. Aderarea la un grup stradal, dupa cum s-a amintit, presupune internalizarea unor reguli explicite sau a unor presiuni indirecte, impuse, de obicei, de catre liderii de grup. Vagabondajul juvenil de grup (aici incluzandu-se si tinerii din strada) este un tip aparte de devianta specific societatilor urbaniste contemporane. El manifesta o tendinta majora spre delincventa, nu atat prin gravitatea faptelor savarsite legal incriminate, cat mai ales prin incidenta ridicata a lor. Mediul stradal este unul profund criminogen ce reflecta valori subculturale specifice acestuia. Unicitatea fenomenului este data de interactiunea unui numar impresionant de trasaturi anomice, de multi-cauzalitatea ce a dus la aparitia si dezvoltarea rapida a acestuia, de implicatiile ingrijoratoare pe termen lung si de reactia societatii ce oscileaza intre tolerare, reprimare si terapie.

CAPITOLUL III: ETIOLOGIE

INCURSIUNE TEORETICA IN DEVIANTA

107

Bazandu-se pe afirmatia lui Vexliard ca in vagabondajul de varsta adulta “[n]u exista nici structura, nici organizare din punct de vedere ierarhic, nici diviziuni functionale”, Laurent Muchielli dezvolta aceasta idee. El sustine faptul ca, daca vagabondul traieste in grup, acesta forma de asociere nu constituie, in adevaratul sens al cuvantului un grup ; motivatia comuna a afilierii la acesta este data de nevoia adapostirii peste noapte intr-un spatiu comun. Trebuie facuta, insa, o mentiune asupra acestei remarci : vagabondajul juvenil se diferentiaza de cel adult prin aceea ca el are un puternic caracter subcultural. Desi nivelul de organizare a grupurilor de copii si tineri din strada nu se ridica la cel al bandelor de tip american, nu poate fi, totusi, total suprimata structurarea micro-societatii pe pozitii si responsabilitati atribuite partilor integrate. (vezi Mucchielli, L., Op. Cit., p. 110. Se citeaza Vexliard, A., Le clochard. Étude de psychologie sociale, Paris, Desclée de Brouwer, 1957, p. 64).

24

Ca in orice alt domeniu de cunoastere umana, este indispensabila o analiza, mai mult sau mai putin elaborata, a cauzelor care preced si genereaza vagabondajul (cu precadere de tip juvenil). Orice cauza opereaza in anumite circumstante, conditii, imprejurari care influenteaza evolutia fenomenului-efect si au rol favorizant, potentator ori de franare. In selectia etiologica, este necesara suprimarea fenomenelor sociale cu implicatii prea indepartate, ramanand doar acele aspecte cauzale in lipsa carora efectul n-ar fi fost determinat108. Teoria presupune expunerea unui set de concepte si variabile care incearca sa explice anumite evenimente ori comportamente. In stintele sociale, teoriile sunt supuse unui proces evolutiv: odata ce experienta infirma o teorie, ea este corectata sau abandonata.109 Sunt putine abordarile explicative ale vagabondajului care sa il trateaza ca fapt social distinct. In general, acesta este inclus in modele teoretice mai ample axate pe devianta si delincventa si descriu mecanismle genezei acesteia. Literatura de specialitate surprinde o multitudine de orientari care aduc in prim plan factori diversi de natura sociala ori psihologica. Hatisul de teorii in materie de devianta impune o anumita structurare si selectie a lor. In ideea aceasta, a fost ales ca ghid operational lucrarea Introducere in sociologia delincventei juvenile (Adolescenta - intre normalitate si devianta)110. Pornind de la constatarea general aprobata ca in cadrul aceleiasi structuri sociale se dezvolta atat comportamente normale, cat si deviante, reiese faptul ca la geneza actelor antisociale nu se afla doar o cauza singulara, ci un intreg complex etiologic. De aceea, intr-un proces explicativ, se impune apelararea la metodologii diferite, alternative, chiar contradictorii.111 Diversitatea acestora infraneaza, intr-o masura considerabila, ideea de omogenzare si consens paradigmatic. Se disting patru directii112 care descriu natura factorilor ce influenteaza aparitia si manifestarea deviantei. Prima dintre ele face referire la un substrat individual-psihologic. In termenii deviantei juvenile, sunt atinsi itemi ca agresivitate ori impulsivitate, frustrare, instabilitate comportametal-afectiva. In general, este vorba de factori ce intervin in adaptarea adolescentului si care imbraca diverse infatisari, cum ar fi decalajul intre maturitatea fizica si cea psihica, atitudinea ostila fata de lumea adulta, tulburari ale personalitatii ori incapacitate de adaptare. Cel de-al doilea grup etiologic este constituit din elemente cu caracter socio-cultural, de natura structurala, privite drept consecinte ale unei functionari deficitare si injuste. Inegalitatile dintre clasele sociale si barierele pe care acestea le impun determina tensiuni si conflicte. In acest context, delincventa juvenila este privita ca forma protestatara fata de societatea adulta generatoare de inechitati si marginalizare. A treia perspectiva explicativa inglobeaza cauzele psihologice si cele sociale, incercand sa unifice cele doua dimensiuni. Cauzalitatea este una multipla si fiecare componenta a ei prezinta un anumit grad de importanta in apartitia comportamentului deviant ori infractional. Adeptii 108

Stanoiu, Rodica Mihaela, Criminologie, Bucuresti, Oscar Print, 2002, pp. 130, 132-133. Ibidem, pp. 128-129. 110 Radulescu, Sorin M., Banciu, Dan, Bucuresti, Editura Medicala, 1990. 111 Radulescu, S. M., Banciu, D., Introducere in sociologia delincventei juvenile (Adolescenta - intre normalitate si devianta), Bucuresti, Ed. Medicala, 1990, pp. 58-59. 112 Ibidem, pp. 59-60. 109

25

acestei abordari au estimat ca delincventa apare fie la intretaierea a doi factori majori, fie la cumularea a 7-8 factori de importanta minora. Desi esenta acestor afirmatii este vizibil una pertinenta, au fost aduse critici privind modelul aplicativ propus. In fine, ultima directie face referire la existenta unor repercursiuni ale masurilor legislative. Au existat opinii conform carora constrangerile normative pot influenta modul de raportare al tinerilor fata ceea ce societatea evalueaza, defineste si sanctioneaza ca abatere. Etichetarea din start a unor fapte ca fiind delincvente poate provoca, la unii tineri, anumite mecanisme psihice de angajare in acestea. Tragand linie la toate aceste orientari, in ideea de a intelege intr-un mod corect cauzele deviantei, se subliniaza importanta unei perspective interactioniste a factorilor de natura sociala si cu cei individuali. Delincventa juvenila constituie subiectul unor vaste cercetari, teze ori tentative etiologice, care ori se completeaza intre ele, ori se exclud reciproc. Puse impreuna, insa, acestea formeaza o imagine de ansamblu semnificativa. Sorin M. Radulescu si Dan Banciu propun o clasificare a celor mai reprezentative paradigme teoretice din domeniu. Un prim set de teorii cumuleaza acele modele explicative care pun accent pe un determinism psihologic in care comportamentul deviant ori delincvent are o natura individuala. Tulburari ale personalitatii si mentalitati tipice (ca negarea valorilor sociale general acceptate ori incapacitatea de a le internaliza) sunt argumente ale unei predispuneri spre devianta. Totusi, chiar in acest context, nu este tagaduita ponderea anumitor conditionari sociale ce influenteaza individul, cum sunt mediul socio-economic si cultural de apartenenta, socializarea familiala lacunara, conditii grele de trai. Ele interfereaza cu sentimente de insecuritate sociala, anxietate ori frustrare sau cu un fond depresiv nervos. In contextul dat este subliniata ideea de neadaptare a adolescentului la climatul din care face parte, fapt ce provoaca tensiuni ce se pot finaliza, la randul lor, prin actiuni anomice. Accentul este pus pe aspectul psihologizant al cauzalitatii deviantei, un loc de referinta ocupandu-l conflictele familiale. A doua categorii de modele explicative abordeaza devianta ca efect nemijlocit al dezorganizarii sociale. Aceasta este creata de dinamica unor schimbari sociale ce au drept repercursiuni criza sau instabilitate economica ori mobilitatea populatiilor. Cercetari au evidentiat existenta unor arealuri criminogene cauzate de caracterul eterogen si mobil a populatiilor, de principiile aculturative care le guverneaza si de un control social institutionalizat nesatisfacator. O alta directie paradigmatica prezinta delincventa juvenila ca produs direct al conflictelor normative dintre diversele grupuri de tineri si al restrictiilor de acces spre status, putere si bogatie.113 In continuare, vor fi expuse cateva orientari teoretice de referinta ale deviantei si delincventei (juvenile, cu precadere):

TEORIA REZISTENTEI LA FRUSTRARE114:

113 114

Radulescu, S. M., Banciu, D., Op. cit., pp. 61-62. Ibidem, pp. 63-65.

26

Initiatorul acestei teorii, W. C Reckless, lanseaza conceptul de structura interioara a individului care actioneaza ca „scut de rezistenta” contra devierilor de la normele sociale si impotriva demoralizarii; totodata, ea constituie un mecanism de protectie impotriva frustrarii si agresivitatii adolescentului. Aceasta structura cunoaste doua ipostaze: una social-externa si alta psihica interioara. Structura externa este reprezentata de grupurile sociale de apartenenta ale individului (familie, prieteni, scoala, colectiv de munca, vecinatate) in care acesta poate castiga un status, unde poate face uz de modalitati legitime de atingere a aspiratiilor personale si fata de care poate manifesta un simtamant de apartenenta. Structura interna, insa, operationalizeaza la nivelul constiintei: ea permite tanarului sa devina constient de identitatea sa si de tipul de autopercepere in raport cu ceilalti, ea formeaza convingeri despre scopuri dezirabile si determina gradul de toleranta la frustrare. Comportamentul sau tendinta devianta apare in contexul in care parti ale celor doua strucuri lipsesc. Desi Reckless nu sustine ideea unui raport direct intre frustrare si agresivitate, alti autori fac aceasta corelatie. Ei descriu manifestarile delincvente ca pe o incapacitate de a gestiona situatiile frustrante. Frustarea se naste in conjuncturile percepute de individ ca obstacole, bariere in calea indeplinirii unor teluri. In aceste momente de inalta tensiune afectiva, el este tentat sa faca uz de instrumente ilicite, printre care se numara si agresivitatea. In general, agresivitatea este perceputa de catre specialisti ca fiind parte integranta normala a personalitatii ce poate fi manipulata in momentele in care ea incearca sa se exteriorizeze. Ea este privita, de asemenea, ca o necesitate sau ca raspuns la frustrare. Raportul frustrare-agresivitate se incadreaza in niste limitari: frustrarea nu actioneaza in mod automat un comportament agresiv (poate lua forma unei stari anxioase); si nu orice tip de comportament agresiv are ca punct de pornire o frustrare nerezolvata (cazurile psiho-patologice, de exemplu). Tocmai de aceea, agresivitatea nu constituie, in mod imperios, indiciu in idenficarea unui comportament deviant ori infractional. Acest aspect este, cu precadere, notabil, in cazul adolescentilor. Pentru ei, agresivitatea poate constitui doar o etapa in procesul complex al descoperii propriei identitati. De asemenea, in cazul conjuncturilor sociale tensionante (mediu familial conflictual, spre exemplu) el constituie un mecanism de auto-aparare. Conceptul de „disonanta” afectiv-cognitiva al lui L. Festliger surprinde acelasi aspect al agresivitatii in contextul contestarii unor drepturi ori nevoi legitime. Agresivitatea si inadaptarea capata caracter delincvent numai in situatia in care individul realizeaza ca atitudinile si comportamentul sau sunt reprobate se catre societate. Reactia sa este aceea de a respinge modelurile de conduita impuse, el abandoneaza scoala si se afiliaza unor grupuri care ii ofera suport emotional, indiferent de ce presupune aceasta initiativa a lui. Modelul teoretic expus ofera o deschidere spre o cauzalitate multipla a deviantei, in care mecanismele psihologice ale frustrarii si agresivitatii se intrepatrund cu o serie de variabile de natura sociala. La persoanele care vagabondeaza, cele doua structuri enuntate de Reckless sunt deformate. Grupurile de apartenta ale vagabondului sunt ele insasi anomice: familii disfunctionale sau inexistenta acestora, prietenii au caracteristici deviante similare, scoala nu este frecventata, in general, si nu constituie un reper valoric, colectivul de munca este adesea inexistent, iar vecinatatea se suprapune pe identitatea grupului stradal deviant. Se poate vorbi de o absenta totala a implicarii in viata sociala unde sa ocupe un status care sa-i confere posibilitatea de implinire a nevoilor, idealurilor sale prin mijloace licite. Constiinta adolescentului vagabond este si ea supusa unor modificari: modul de autopercepere fata de cei din jur prezinta o stima de sine alterata, fapt care se reflecta printru-un grad scazut de toleranta la frustrare. In aceste 27

conditii, structura sociala si cea psihica nu mai joaca rolurile sale centrale de scut impotriva abaterilor de la reglementarile sociale, tanarul este supus unui proces de demoralizare iar frustrarea si agresivitatea intalnesc conditiile optime de a se dezvolta.

TEORIA ASOCIERILOR DIFERENTIALE115: E. S. Sutherland a conceput aceasta teorie ca reactie fata de conceptia lui C. Lombroso privind predispozitia criminala mostenita genetic. Sutherland porneste in argumentarea sa de la premiza invatarii sociale a comportamentului deviant. Exista doua tipuri de modele de comportament cu care indivizii se confrunta si pe care le asimileaza prin invatare: modele pozitiv-conformiste si modele negativ-nonconformiste. Procesul de invatare este integrat unor procese mai ample de comunicare si interrelationare care se desfasoara intre indivizi si in cadrul diverselor grupuri sociale, pe cale verbala si prin exemplu comportamental. In prima instanta, indivizii ce intra in contact cu altii incep sa-si directioneze atitudinile si aspiratiile in functie de conotatia de avantaj sau dezavantaj pe care ei o atribuie reglementarilor legale. In unele contexte sociale, internalizarea anumitor restrictii este impamantenita; in altele, fata de aceleasi reguli se manifesta o tendinta de incalcare a acestora. Mometul alegerii unuia dintre cele doua grupuri este decisiv in determinarea si evolutia comportamentului ulterior. Persoana care se asociaza unui grup conformist, in care lipsesc modele criminale, nu va parcurge drumul spre o cariera infractionala, pe cand, indivizii care sunt membri ai unor colectivitati deviante, vor insusi modelele delincvente ale acestuia. In acest fel, se realizeaza asocierea diferentiata. Organizarea diferentiala a grupurilor sociale surprinde atat diversitatea si contradictia, incompatibilitatea dintre diferetele norme sociale ce guverneaza in societate, cat si felul in care individul se raporteaza si le selecteaza in functie de valorile grupului sau de apartenenta. Frecventa, intensitatea si durata asocierilor diferentiale sunt alte caracteristici ce influenteaza optiunea si invatarea unui anumit tip de comportament dintre cele cu care indivizii intra in contact. Acest modelul explicativ se integreaza teoriilor transmisiei culturale in cadrul carora socializarea constituie un vector esential in axiologia deviantei. Prin socializare se insusesc norme si modelele de conduita, atitudini si deprinderi. Ceea ce lipseste teoriei in discutie este neglijarea aspectului motivational: nu sunt explicate cauzele pentru care indivizii se asociaza diferential si pentru care ei invata comportamentele grupului apartenent. Vagabondajul de grup reprezinta un exemplu tipic al modelului prezentat. Comportamentele persoanelor integrate acestui fenomen prezinta o multitudine de componente deviante invatate in mediile familial, institutional si stradal. Modelele de conduita pe care le-au observat au fost preluate si asimilate in personalitatea lor. Spre exemplu, un copil care este deseori agresat fizic, verbal de catre tinerii din grupul stradal va insusi acest comportament in interactiunea cu noii veniti in grup fata pe care ii percepe vulnerabili in comparatie cu el.

115

Ibidem, pp. 65-67.

28

TEORIA DEZORGANIZARII SOCIALE116: In contextul cresterii incidentei criminalitatii in societatea americana din perioada interbelica, Scoala sociologica de la Chicago, reprezentata de C. R. Shaw si H. D. McKay, a lansat cateva premize privind influenta proceselor structurale de schimbare sociala si repercursiunile acestora in materie de delincventa. In viziunea acestora, principala cauza a aparitiei si manifestarii delincventei juvenile o constituie dezorganizarea sociala. Crizele sociale si economice, urbanizarea ori migratia populatiei rurale catre mediul urban sunt aspecte ce favorizeaza aparitia dezorganizarii. S-a constatat ca aceasta este mai prezenta in comunitatile urbane puternic industrializate si urbanizate care au suferit profunde metamorfozari sociale, comunitati eterogene cu grad scazut de coeziune, in care controlul social se exercita intr-o maniera deficitara, ineficace. Cerintele pe care le presupune integrarea in ritmul metropolitan favorizeaza o indeplinire inadecvata a functiilor educativ-socializatoare ale familiei. Intreg acest tablou contextual reprezinta un teren predispozant spre devianta. In termeni concreti, adolescentul cu manifestari deviante ori delincvente (ca prototip al persoanei ce vagabondeaza) provine din familii cu statut socio-economic si cultural scazut, dezorganizate ori incomplete, de obicei, numerice, care habiteaza in zonele periferice ale marilor orase. Atitudinea generala fata de scoala este refractara, constatandu-se o implicare redusa si o tendinta comuna de abandon al acesteia in favoarea afilierii la grupurile deviante stradale. Teoria dezorganizarii sociale atribuie exclusivist cauzalitatea deviantei si a delincventei proceselor de urbanizare, industrializare si dezvoltarii economice care produc schimbarea si dezorganizarea sociala, neglijand si importanta unor factori de natura individual-psihologica.

TEORIA SUBCULTURILOR DELINCVENTE117: Modelul teoretic al subculturilor delincvente118 pune un mare accent pe procesele cauzale ale adoptarii unui comportament infractional in cadrul unei subculturi delincvente. Subcultura este “o subdiviziune a modelelor culturale la care participa unele dintre grupurile sociale”119 (Radulescu 69). Ea se manifesta ca reactie protestatara fata de sistemul normativ-valoric al societatii dominante intrucat indivizii care se asociaza acestora sunt defavorizati in ceea ce priveste accesul la unele beneficii sociale. Ca urmare, subculturile isi insusesc valori si norme diferite sau chiar antitetice celor care guverneaza in societate. O subcultura devine delincventa in momentul cand indivizii aderanti la ea fac uz de 116

Ibidem, pp. 67-69. Ibidem, pp. 69-70. 118 Reprezentanti de referinta: A. Cohen, M. Gordon, M. Yinger. 119 Ibidem, pp. 69. 117

29

mijloace ilicite, antisociale pentru a-si satisface, atinge nevoile si scopurile. Cei care raliaza la acest tip de asociere sociala prezinta o serie de caracteristici deviante (nonutilitarism, malitiozitate, inconsecventa, oportunism, nihilism) si sunt supusi unor puternice presiuni de a participa la activitati ilicite 120. Forma manifesta cea mai frecventa a subculturilor sunt bandele, grupari de adolescenti si tineri cu un grad ridicat de structurare, caracterizate de valori si norme aparte, si ale caror activitati sunt specific deviante. Alte date descriptiv-explicative au fost expuse in capitolul introductiv al lucrarii in curs (street corner gang). Modelul teoric al subculturilor muta accentul din sfera individuala pe o determinare colectiva a deviantei si delincventei.

TEORIA ETICHETARII121: Delincventa capata o noua ipostaza in viziunea celor care au conceput aceasta teorie122: ea este o caracteristica atribuita unui anumit tip de conduita de catre grupul care detine puterea si care il evalueaza ca atare. Comportamentele sunt sanctionate sau apreciate in functie de anumiti itemi: modelul normativ impus intr-o societate, sistemul valoric al acesteia, rolurile prescrise de norme si rolurile efectiv jucate de indivizi. Prin acestea, societatea defineste legitimitatea, moralitatea, permisivitatea si normalitatea comportamentala. In fapt, devianta si delincventa nu exista, ci ele sunt percepute astfel de catre societatea sau anumite grupuri privilegiate ce detin puterea si care eticheteaza actiunile nonconformiste ale indivizilor. Atribuirea deviantei este legata, in conceptia lui F. Tannerbaum, de intensitatea reactiei sociale manifestata fata de o conduita (nu de natura abaterilor pe carea aceasta le implica). Mai mult, K. T. Erikson sustine ca, in procesul etichetarii, agentii controlului social, prin natura lor represiva, determina indivizii spre o cariera infractionala; fiind pusi in fata lipsei alternativelor, ei actioneaza in final prin alegerea singurei variante disponibile. Conform modelului teoretic al etichetarii, vagabondajului i s-a atribuit statutul de fenomen deviant si marginalizat de catre societatea generala. Aceasta este ghidata de norme si valori pe care le considera normale, pe care le impune, iar neconformarea la aceste cerinte este sanctionata. Pana in acest punct au fost prezentate succind unele paradigme explicative ale comportamenului deviant si delincvent ca integrator al vagabondajului care surprind procesele etiologice ale aparitiei acestora. In ceea ce priveste, insa, cercetarea nemijlocita a vagabondajului si, mai ales a resorturilor cauzale a permanentizarii acestuia (in sensul atractiei si dependentei stradale), nu exista decat surse limitate de documentare. 120

R. A. Cloward si R. E. Owlin introduc conceptul de oportunitate diferentiala. Semnificatia acestuia a fost preluta de la R. K. Merton (Strain Theory) si surprinde distribuirea inegala in societate a posibilitatilor de realizare a intereselor dezirabile si modul in care acest fapt care ii determina pe unii indivizi sa recurga la mijloace ilicite (vezi Radulescu, S. M., Banciu,D. Op. cit., p. 71). 121 Ibidem, pp. 72-73. 122 Reprezentanti: H. Becker, K. Erickson, M. Wolfgang, E. Rubington, E. Goffman.

30

MODEL EXPLICATIV AL VAGABONDAJULUI PROPUS DE ALEXANDRE VEXLIARD

Alexandre Vexliard a dezbatut intr-o maniera originala acest fenomen. Intreaga activitate de cercetare a autorului s-a orientat asupra vagabondajului si lucrarile acestuia se intemeiaza pe un studiu observational participant de durata (in prima faza: cinci ani)123. El este, de altfel, singurul care a realizat o analiza aprofundata in aceasta directie. Initiativa lui, desi singulara, nu a captat, insa, atentia generala: stiintele sociale contemporane autorului (anii `50-`60)124 manifestau interes pentru teme ca excluziune, inegalitati, saracie, iar cand faceau referire la vagabondaj, il asociau deviantei sau delincventei juvenile.125 Cu toate ca demersurile autorului nu a avut un impact de referinta asupra sociologiei, ele sunt totusi apreciate ulterior ca un act de pionerism126 ori vizionarism127. Analiza lucrarilor lui Vexliard scoate in evidenta o precocitate in lansarea unor afirmatii, concluzii ori concepte. Este de remarcat veridicitatea si actualitatea acestui modelul explicativ, el insumand o serie de elemente comune cu alte paradigme teoretice de larga circulatie. Vexliard trateaza etiologia vagabondajului dintr-o abordare interactionista, asambland factori de natura sociala cu unele resorturi de tip psihologic. El porneste de la constatarea ca indivizii plasati aparent in conditii asemanatoare pot adopta comportamente distincte in functie de istoricul lor128. Trebuie mentionat un aspect al studiilor lui Vexliard de importanta definitorie in contextul lucrarii de fata: tipul de vagabondaj abordat este cel de varsta adulta. Insa, anumite caracteristici ale acestuia, evidentiate de autor, sunt relevante si aplicabile si segmentului juvenil al fenomenului. Vexliard trateaza cauzalitatea vagabondajului modern129 din mai multe perspective. In vagabondajul de origine sociala, sunt surprinse o serii de situatii sociale tipice care actioneaza ca presiuni externe in geneza mutilatilor sociali: cazuri profesionale (muncitorii sezonieri, ocazionali), economice (someri), biologice (batrani, bolnavi, infirmi), juridice (prizonieri eliberati) ori politice (refugiati).130 In cercetarile de teren ale lui Vexliard, instabilitatea profesionala si pierderea familiei sunt cele mai intalnite conjuncturi predispozante spre 123

Mucchielli, L., “Clochard et sans-abri: actualite de l’oeuvre d’Alexandre Vexliard” (op. cit.), p. 109. Alexandre Vexliard (1911-1997). 125 Mucchielli, L, Op. cit., pp. 105-106. 126 Ibidem, p. 105. 127 Xavier, Emmanuelli, „Alexandre Vexliard le Visionnaire”, Champ Psychosomatique, 20, Le Bouscat (Franta), Esprit du temps, 1995, pp. 107-111. 128 Vexliard A., Le clochard. Étude de psychologie sociale, Paris, Desclée de Brouwer, 1957, p. 17 (din Mucchielli, L. Op. cit., p. 109). 129 In Introducere in sociologia vagabondajului (op. cit.), Vexliard prezinta unele coordonate istorice ale fenomenului. 130 Vexliard, A. Le clochard. Étude de psychologie sociale., p. 145 (din Mucchielli, L. Op. cit., pp. 110-111). 124

31

vagabondaj. Sunt subliniate ca mecanisme etiologice si disfunctionalitatile de tip familial (educative, incidente dramatice ca divort, abandon, deces)131. Din perspectiva determinarii individual-psihologice, sunt puse in lumina anumite structuri comportamentale particulare . Autorul face referire la niste caracterisitici “tipice marginale” ale personalitatii vagabondului, “situate la limitele vietii normale”: lenevie, “esec nevrotic”, trasatura de “parazit”, instabilitate si insusirea de “obsedat”. In procesul descriptiv al vagabondului, ele sunt doar cateva puncte de reper. Aici se adauga unele tulburari psihologice, semnalate prin incidenta semnificativa a lor sub diverse forme: nevroze, psihoze, acte de disperare, paranoia, idei si acte suicidare. In acest context, se face referire la frecventa cazurilor de alcoolism132, acesta constituind o modalitate de rezolvare a frustrarilor esecului. De altfel, esecului i se acorda o importanta crescuta in explicarea genezei vagabondajului, el avand atat conotatii psihologice, cat si sociale. In termini psihologici, esecul este inteles ca instabilitate, iar din punct de vedere social, este o forma manifesta a inadaptarii.133 Mucchielli desprinde din lucrarile lui Vexliard ideea existentei unei granite firave intre success si insucces, granita usor perimabila la actiunea unor agenti ce pot grav destabiliza individul cu fragilitate psihologica134. Sunt aduse in discutie si aspecte psihiatrice ale vagabonzilor. Unii dintre ei au experimentat contacte cu spitale specializate. Insa, cifra reala a maladiilor mentale este ridicata datelor statistice, putand constiitui un pericol social. De asemenea, printre exponentii vagabondajului sunt frecvente cazurile de “intarziere mentala”. Izolat, s-au inregistrat anumite tendinte schizoide ale indivizilor vagababonzi. Vexliard denumeste acest ultim context psihopatologic drept “boala a indiferentei” in care sunt suprimate sensul moralitatii, al obligatiilor si al atasamenelor sociale (de exemplu, “gustul de a munci”)135. Desi recunoaste necesitatea unei abordari individualizate a subiectilor vagabondajului136, Vexliard sustrage si propune un model al desocializarii la care subscriu persoanele care vagabondeaza si care determina, in final, excuziunea lor sociala. Procesul desocializarii137 prin care un individ devine vagabond cuprinde patru etape de dezvoltare. Prima dintre ele, faza agresiva, constituie o perioada activa a incercarilor individului de a supravietui unor evenimente traumatizante care il afecteaza (pierderea locului de munca, divort, infirmitate, doliu s.a.). Modul de raportare este neadaptativ, el nu accepta, respinge noua situatie in care se afla si incearca sa se mentina intr-un univers care nu mai este de actualitate. Treptat, survine al doilea stadiu al desocializarii: cel regresiv, de retragere. Desi ideea regasirii vechiului context surade inca persoanelor afectate, esecurile repetate au contribuit in timp la pierderea increderii si atitudinii entuziaste de la inceput. Incet, ele recunosc situatia reala in care se integreaza in prezent. Acest fapt determina o serie de procese psihice care duc in final la stigmatizare, ceea ce, in termenii lui Vexliard, se numeste “reprobare a anturajului” si “separare sociala”. Privind mecanismele psihologice la care s-a facut referire, se amintesc cateva: autodevalorizare, perceperea lumii drept ostila, convingerea ca nu mai este nimic de pierdut la momentul de fata, cat si diverse frustrari cum ar fi simtamantul de neputinta, exagerarea dificultatilor sau autoresponsabilizarea excesiva privind situatia in care persoana in cauza se afla. 131

Vexliard, A. Op. cit., p. 218 (din Mucchielli, L. Op. cit., p. 112). Vexliard, A. Op. cit., pp. 147-149,151 (din Mucchielli, L. Op. cit., pp. 111-112). 133 Vexliard, A. Op. cit., p. 194 (din Mucchielli, L. Op. cit., p. 112). 134 Mucchielli, L. Op. cit., p. 112. 135 Vexliard, A. Op. cit., pp. 196-197 (din Mucchielli, L. Op. cit., p. 113). 136 Vexliard, A. Op. cit., pp. 241-245 (din Mucchielli, L. Op. cit., p. 114). 137 Vexliard, A. Op. cit., pp. 241-245 (din Mucchielli, L. Op. cit., pp. 114-115). 132

32

Toate aceste elemente au efect cumulativ, tensiunea provocata este insuportabila iar individul este pus in fata necesitatii de a reactiona intr-un fel. Aici este punctul in care intervine treapta a treia a desocializarii care surprinde incercarile de rezolvare ale conflictul si de detasare de trecut. Acesta este momentul in care sunt experimentate limitari in implinirea necesitatilor primare. Tot acum sunt initiate, ca modalitati de supravietuire, primele deprinderi tipice vagabondajului: debutul cersitului, interactionarea cu cercurile de vagabonzi si insusirea unor specificitati ale acestora (limbaj, consum de alcool). Cu toate acestea, individul nu este asimilat inca pe deplin fenomenului, el penduleaza intre doua universuri, este profund confuz si are idei suicidare. Punctul final in procesul descris il constituie etapa resemnarii in care conflictul este rezolvat, situatia actuala este acceptata. Mai mult, individul valorizeaza conditiile de trai actuale ce presupun o anumita libertate a actiunilor ori lipsa necesitatii de a munci. Aceste aspecte pozitive concureaza cu pierderea demnitatii, stabilind un echilibru intern relativ necesar pentru a persista in noul context degradant. In urma restructurarii valorice, suportul atitudinal il reprezinta indiferenta fata de societate si fata de tot ceea ce a constituit altadata parte integranta a existentei sale. Renuntarea sociala a vagabondului este echivalenta cu o degradare a nevoilor sale, el se multumeste cu putin pentru satisfacerea lor. Vexliard subliniaza acest aspect ca fiind elementar. in definirea personalitatii vagabondului: “un om fara nevoi, intr-un univers fara valori”138. Individualitatea vagabondului este data de lichidarea conflictelor sociale si psihologice ce au determinat evolutia sa: “Vagabondul devine cel care este dupa ce a epuizat resursele de lupta sociala sau dupa ce a fost epuizat de aceste lupte”139

DIMENSIUNI CAUZALE ALE VAGABONDAJULUI JUVENIL ÎN CONTEXT ROMANESC

Pornind de la teoria dezorganizarii sociale, Valentina Teclici, in lucrarea Vina de a fi copil al strazii, prezinta ideea existentei unui lant etiologic al vagabondajului juvenil. Cauza primara, din care deriva o parte din tabloul factorilor implicati, o reprezinta civilizatia industriala140. Urbanizarea societatii moderne este un fenomen ce a implicat, in faza incipienta, migratia masiva a populatiei rurale spre sectorul urban, ducand la popularea excesiva a oraselor. Acest fapt a determinat o serie de consecinte negative de amploare si cu efecte pe temen lung. Divizarea familiilor traditionale din mediul rural a condus la suprimarea valorilor moral-conformiste ce ofereau inainte un anumit echilibru social. Ca urmare, controlul social exercitat de agentii sociali din comunitatile traditionale si-a pierdut masiv din eficienta. In circumstantele de dezvoltare 138

Vexliard, A, “Les clochards : le “seuil” de résistance à la désocialisation”, L'évolution psychiatrique, 1, Paris, Elsevier, 1951, p. 150 (din Mucchielli, L. Op. cit., p. 115). 139 Vexliard, A. Le clochard. Étude de psychologie sociale, p. 18 (din Mucchielli, L. Op. cit., p. 116). 140 Bucuresti, Oscar Print, 1998, p. 41

33

tehnologica ori de colaps finaniciar, restructurarea resurselor umane apare ca un fapt iminent. Somajul cat si imposibilitatea de integrare si adaptare profesionala reprezinta indicatori ai cresterii saraciei. In plan macro-social, sunt evidentiati itemi ca dezorganizare si inechitati sociale ori dezvoltarea periferiilor. Viata in periferii este corelata la randul ei cu o serie de fenomene deviante: apar bandele, vagabondajul si, asociate lor, delincventa juvenile, cultura drogurilor si a violentei; deasemenea s-a inregistrat o rata crescuta a criminalitatii adulte. In plan familial, consecintele se prezinta ca degradare a calitatii social-economice a vietii familiale. Saracia este un fenomen cu repercursiuni mutiple manifestat la anumite grupuri vulnerabile. In context national, ea este asociata starii de tranzitie a statului romanesc. Reformele sociale aplicate de organismele economice ale statului au prezentat o serie de fisuri repercursive: cresterea inflatiei, scaderea puterii de cumparare a populatiei, sporirea numarul de someri, pierderea locuintelor141. Aceasta situatie se resfrange in mod direct asupra familiilor lipsite de anumite oportunitati. Este vorba despre familii dezorganizate, cu multi copii, in care statusurile profesionale ale parintilor sunt slab remunerate ori inexistente, iar conditiile financiare sunt precare. Veniturile restranse ingradesc, uneori la limita, conditiile social-economice in care se dezvolta copii. La nivelul familiei sunt integrate aspecte declansatorii cu actiune directa in decizia de vagabondare. Situatiile familiale142 cumuleaza cele mai multe elemente cauzale ce determina tulburari comportamentale ale copilului sau adolescentului de tip predelincvential (ostilitate, tendinte agresivite si de revolta, minciuna, inclinatia spre furt, vagabondaj). Sunt cumulate aici disfunctionalitati familiale cu elemente ale situatiei economice lacunare si cu cele care descriu latura abuziva a comportamentului parental. Disfunctionalitatile sunt reprezentate de familiile incomplet structurate (monoparentale) sau reconstituite in urma unor situatii de divort, separare, deces ori arest si, in unele cazuri, recasatorirea unuia sau a ambilor parinti. Tipul de raportare al partilor implicate la aceste situatii influenteaza in mod decisiv relationarea parinti-copii si atmosefera familiala in care se dezvolta copilul si care determina, la randul lor, atitudinea sociala sau antisociala finala a copilului. In ce priveste multiplele modalitati prin care un parinte abuzeaza de copil, acestea pot fi descrise ca abuz emotional, fizic sau sexual. Detaliind, este vorba despre neglijenta sau indiferenta asociate si, in mod uzual, de tendintele agresive ale tatalui manifestate (indeosebi) sub incidenta alcoolismului. Referitor la abuzurile sexuale, acest aspect nu este deloc de neglijat: un numar semnificativ dintre copiii din strada care se prostitueaza au debutat in activitatea sexuala cu mult inainte, in urma unor experiente familiale traumatizate. Alte forme de abuz impotriva minorului corelate cu situatia materiala deficitara a familiei sunt: abandonul scolar sau cerinta de a realiza activitati producatoare de venituri. Incetarea de a frecventa scoala este o consecinta a neglijarii parentale in aceasta directie sau chiar solicitarii de a renunta la educatie. Diversele munci prestate de copii sau activitatea de a cersi sunt efectuate, adeseori, in conditii severe ale strazii. Odata realizat debutul in viata strada, intervin implicatii mult mai grave, percepute de cel in cauza drept oportunitate evazionista: este vorba de riscul afilierii permanente la grupurile stradale si la activitatile deviante practicate de acestea, iar apoi, ca o consecinta directa, survine riscul iminent al marginalizarii, excluderii sociale. Colateral urbanizarii, la nivel national s-a inregistrat un alt fenomen ale carei consecinte pe termen lung sunt deloc negijabile. Este vorba de politica demografica romaneasca143 din 141

Jurcanu, G., Manualul lucratorului social (op. cit), p. 17. Teclici, V., Vina de a fi copil al strazii, Bucuresti, Oscar Print, 1998, pp.49-51 143 Ibidem, pp. 45-46 142

34

perioada comunista, in a carei viziune progresul national era gresit asociat cresterii demografice. Astfel, in 1966 s-a introdus decretul care interzicea si sanctiona aspru avortarea. Acest obiectiv legislativ s-a concretizat, insa, printr-o explozie demografica, fapt ce a determinat degradarea treptata a conditiilor social-economice in care se dezvoltau copii, mai ales in familiile numeroase. In cosecinta, a aparut o intreaga generatie de copiii nedoriti, unii dintre ei fiind abandonati institutiilor de ingrijire a copilului existente la acea vreme. Teclici face o referire la termenul “avortoni” atribuit cazurilor de abandon ce au constituit obiectul avorturilor esuate si care, din aceasta cauza, prezinta tulburari psihice congenitale. Alta repercursiune inregistrata in masa a fost rata ridicata a mortalitatii materne ca urmare a tentativelor nenumarate de avorturi empirice. In multe din cazurile rezultate de situatiile amintite, s-a recurs la institutionalizarea copiilor. Aceasta a fost o practica uzuala a acelei epoci, ducand la o crestere semnificativa a numarului de copii institutionalizati. Odata cu schimbarea regimului comunist, cand controlul social a scazut simtitor, acestia au parasit masiv vechiile rezidente, optand pentru viata stradala. Strada capata, astfel, conotatii negative, ea fiind perceputa ca sediu al dezumanizarii indivizilor. Institutionalizarea copiilor144 este, de altfel, si o realitate actuala. Chiar si in contextul actiunilor reformative din domeniul protectiei copilului inregistrate in ultimii ani, institutionalizarea ramane o masura frecvent utilizata. Explicatia rezida in incapacitatea organismelor statului de a gestiona eficient numeroasele cazuri de familii cu dificultati economice. Scoatera copiilor din aceste familii si plasamentul lor in diverse institutii specializate ii priveaza de ambianta si modelele familiale. Mai mult, aceasta atitudine determina o dereponsabilizare parentala perceputa ca trasatura de ansamblu a parintilor copiilor institutionalizati. Teclici defineste subiectii minori in discutie drept “orfani sau semiorfani sociali” 145. Plasamentul in mediul institutional provoca multiple modificari psihice si comporatamentale care, in final, genereaza anumite bariere psihice si deprinduale de integrare socio-familiala. Conditiile inadecvate de viata, izolarea de comunitate, tratamentele violente ale copiilor mai varstnici sau venite din partea personalului, toate acestea au contribuit la generarea unei noi surse a vagabondajului juvenil.146 Deja s-a amintit faptul ca urbanizarea a determinat o regresie a controlului social exercitat din partea familiei si a comunitatii. Metamorfoza familiei traditionale (ce integra mai multe generatii) in familia moderna (soti si copii) dar si orientarea femeilor pe piata muncii cu norma intreaga au determinat scaderea controlului social de tip familial. Iar in ce priveste puterea de influenta a agentilor sociali din comunitate, condesarea populatie pe un teritoriu restrans a determinat un dezinteres in masa fata de manifestarile deviante. Politica demografica din regimul comunist si masura institutionalizarii post-comuniste au avut impact asupra degradarii responsabil parentale147. Implicarea organismelor statale in gestionarea fenomenului este ineficienta, ele sunt incapabile sa-l suprime sau diminueze. Actiunile represive si intermitente ale politiei de a colecta si depune minorii din strada in centre (sau, mai rar, in familiile de provenienta) nu se dovedesc a fi utile: subiectii in cauza le parasesc cu usurinta si in mod repetat. Controlul social exercitat de institutiile de protectie sociala abilitate este, de asemenea, redus.148 Doru Buzducea descrie

144

Ibidem. Ibidem, p. 46 146 Jurcanu, G., Op. cit., p. 19 147 Teclici, V., Op. cit., p. 53. 148 Ibidem, pp. 54-55. 145

35

aceasta situatie in termeni de “paralizie” structurala subliniind insuficienta unor organisme (statale sau nonguvernamentale) specializate pe aceasta problema sociala149. Masurile legislative in vigoare ce au scopul de a gestiona fenomenul prezinta si ele serioase carente aplicative. Cu titlu de exemplu, V. Teclici supune analizei obiectivul Ordonantei de Urgenta nr. 26 din 1997, si anume, acela de responsabilizare familiala si comunitatara in ceea ce priveste rezolvarea problemelor minorilor defavorizati. Autorul aduce in discutie unele circumstante ce franeaza procesul responsabilizator: “mentalitate, inertie, educatie, incapacitati de informare, organizare, lipsa resurselor materiale si umane calificate”150. Obligativitatea membrilor comunitatii de a sesiza cazurile problematice presupune o informare a populatiei cu privire la existenta unei astfel de cerinte si a modalitatilor practice de a o indeplini. Ingrijorator este faptul ca mediatizarea acestei raspunderi sociale s-a concretizat dupa o perioada indelungata de timp151, sub forma de apel la constiinta publica, ci nu ca o obligativitate civica. Responsabilizarea parintilor ai caror copii constituie obiectul plasamentului, prevede actul normativ sus-mentionat, ar fi trebuit realizata prin doua alternative: fie achitarea unei sume de schimb, fie efectuarea de activitati neremunerate in folosul comunitatii. Tentativele de aplicare a acestor masuri au avut drept consecinta retragerea copiilor din plasament, si, ulterior, orientarea acestora spre viata stradala. In etiologia vagabondajului, sunt relevante, de asemenea, si incidenta unor conditionari individuale. Teclici enumera itemi ca agitatie psihica, anxietati, intelect scazut, instabilitate a Eului, sugestibilitate accentuata. Prezenta acestor carente in personalitatea copilului creaza un teren favorizant, care, in interactiune cu diverse influente exterioare, determina decizia de aderare la viata stradala.152 Doru Buzducea, aduce in discutie inca o determinata a vagabodajului care se muleaza perfect pe ideologia propusa de Vexliard, si anume, „mirajul strazii”. El este pus in relatie cu “interpretarea voluntarista a libertatii” care da nastere la o “capcana [a] libertinajului”.153 Aspectul mentionat, desi neglijat de multiplele cercetari nationale pe “copiii strazii”, este totusi de importanta ridicata. El explica nu procesul prin care se opteaza pentru vagabondaj, ci se pare ca releva motivul pentru care un individ, in urma debutului sau in strada, treptat ii accepta suprematia. Astfel au loc modificari in intreaga structura de personalitate a celui ce devine vagabond, determinandu-se noi valori si convingeri, perceptii si prioritati, comportament, limbaj etc.

149

in Pop, L. M. (cood), Dictionar de politici sociale, p. 202. Teclici, V., Op. cit., p. 55. 151 In 2006 au loc diverse actiuni mediatice de amploare – ex: Implica-te in combaterea cersetoriei (Salvati Copiii), creearea unei linii telefonice gratuite de urgenta (Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului). 152 Ibidem, p. 56-57. 153 in Pop, L. M., Op. cit.,p. 202. 150

36

CAPITOLUL IV: IMPLICATII

VAGABONDAJUL – RISCURI LA NIVEL INDIVIDUAL, REPERCURSIUNI ASUPRA SOCIETATII

Consecintele pe care vagabondajul juvenil le implica sunt multiple, cu o varietate semnificativa de elemente distructive. Ele se manifesta, in faza initiala, la nivelul persoanelor implicate, iar apoi se resfrang, indubitabil, si asupra societatii. Diverse aspecte ale vietii stradale se intrepatrund si se cumuleaza in repercursiuni interdependente, cu cauzalitate multipla. Unele dintre implicatiile negative ale fenomenului sunt vizibile si deductibile chiar pentru un observator 37

dezinteresat. De exemplu, este evidenta o stare generala precara a sanatatii indivizilor afiliati mediului stradal. De remarcat sunt, de asemenea, tulburarile comportale specifice acestora cat si lipsa unor norme sociale si morale care sa le conduca actiunile. Mai mult, prezenta lor continua in strada denota, desigur, o ineficienta sau imposibilitate (poate chiar lipsa de implicare) a organismelor statale in controlul si diminuarea fenomenului.154 Privitor la starea de sanatate a subiectilor, s-au inregistrat mai multe circumstante tipic stradale care o conditioneaza. Aici intervin conditiile improprii de trai in care se dezvolta copiii si tinerii din strada (hrana inadecvata, de multe ori insuficienta, conditiile precare de locuire, vestimentatia extrem de murdara, lipsa de igiena corporala, conditii climaterice aspre), cat si comportamentele distructive (consumul de substante nocive, relatii sexuale neprotejate, comportament violent). Toate acestea contribuie la o degradare substantiala a sanatatii. Se pare insa ca, in pofida acestei situatii alarmante, exista o tendinta de toleranta, de adaptabilitate pe care cei implicati o experimenteaza. Aceleasi circumstante nocive, chiar fatale pentru alti indivizi, sunt receptionate de catre organismul persoanelor in cauza cu o anumita doza de concesivitate: “ei si-au dezvoltat un sistem de subzistenta, s-au adaptat la aceste conditii mizere”155. Tabloul afectiunilor cuprinde o varietate ingrijoratoare, cu implicatii sociale agravante: boli pneumatice (pneumonie, bronsite, TBC, rinite etc.), reumatice, dermato-venerice (sifilis, ciuperci, blenoragie, boli ale pielii), ficatului (hepatite) si vatamari corporale grave provocate de bataile din strada sau accidentele sub influenta adictivilor.156 Dintre factorii care condioneaza sanatatea precara a habitantilor strazii, consumul de substante adictive are o pondere crescuta. S-a facut referire, intr-un capitol precedente, la tipurile de droguri consumate in strada: solventi, alcool si tutun, iar cu data mai recenta, heroina. Efectele consumului regulat al acestora sunt multiple si severe, mai ales in contextul dezvoltarii fizice si psihice in care se afla consumatorii si al conditiilor igienice si de hrana defectuoase. Fumatul si alcoolismul sunt cele mai putin daunatoare din intreaga paleta a drogurilor consumate in strada, insa nocivitatea acestora nu trebuie subestimata. Fumatul reprezinta o practica uzuala in strada indiferent de varsta157. Nicotina este substanta adictiva din tutun care determina o dependenta crescuta la consumatori. Fumatul reprezinta factor de risc sau declansator intr-o serie de afectiuni, iar riscul de a le insusi creste proportional cu agravarea consumului.158 La fumatorii cronici este semnalat “sindromul respirator al fumatorului” (tuse, expectoratii, dispnee, usoare dureri toracice) care constituie simptomatologie pentru un numar ridicat de boli respiratorii159. Afectiunile cardio-vasculare nu sunt evitate nici ele la fumatorii consacrati160. Consumului compulsiv de tutun ii sunt asociate, de 154

Buzducea, D. in Pop, L. M., Op. cit., p. 202. Costin Sima, D., Cace, S. (coord. ), Strada intre fascinatie si servitute (op. cit.) p. 47. 156 Zamfir, S., Op. cit., p. 22. 157 Ibidem, p. 27. 158 [f.a.], Fumatul si sanatatea publica in Romania. Cunostinte, atitudini si practici legate de consumul de produse din tutun in randul populatiei generale din Romania,[Bucuresti], Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate, 2004, p. 9; Popescu, O., Achim, V., Popescu A. L., Viata in hexagonul mortii, Bucuresti, Fiat Lux, 2004, pp. 23-26. 159 Bronsita cronica (75% din decese cauzate de fumat), astm bronsic, fribroza pulmonara, enfizem pulmonar, faringita, laringita, tuberculoza pulmonara si cancer bronhopulmonar. 160 Ateroscroloza, tromboza cerebrala, anevrism aortic, arterite, hipertensiune arteriala, tulburari de ritm cardiac, cardiopatie ischemica, infarct miocardic si accidente vasculare cerebrale. 155

38

asemenea, numeroase forme de cancer161. Tot aici intervin si o serie de suferinte digestive162, iar in plan endocrinologic, sunt inregistrate tulburari ale glandelor sexuale163. Alte repercursiuni medicale ale tabagismului vizeaza modificarea simturilor olfactiv si auditiv, infectii ale cavitatii bucale, prematuritatea ridurilor faciale, conjunctivita, tendinte de ingrasare (in cazul abstinentei de tutun). Fumatul asociat cu alti factori nocivi, determina scaderea imunitatii, dar si o infranare a dezvoltarii fizice: inaltimea si greutatea copiilor si tinerilor din strada sunt mult sub media normala. In ce priveste alcoolul in mediul stradal, acesta este utilizat cu precadere de catre adolescenti si tineri.164 Consumat in maniera compulsiva, el determina un numar sporit de implicatii in plan medical si comportamental. Din perspectiva medicala165, sunt semnalate afectiuni ale stomacului si intestinelor166, ale ficatului167, pancreasului168, cardio-vasculare169, respiratorii170, endocrinologice171, diverse cancere172. Actiunea alcoolului asupra sistemului nervos173 este sedativa si antidepresiva, fapt care determina incetinirea activitatii psihice. Sunt lezate o serie de componente psihice ale personalitatii umane: atentia si capacitatea de concentrare, memorarea, gandirea, discernamantul, autocontrolul, introspectia. Ca urmare, relatiile umane si diversele roluri sociale ale alcoolicului sunt grav deteriorate. El manifesta vadit ostilitate, este irascibil si gata de a trece la acte agresive. Diverse tulburari comportamentale, conduite aberante, antisociale sau delincvente au loc sub influenta alcoolului. Manifestari violente, furturi, infractiuni de ultraj, violuri si pervesiuni sexuale ori alte comportamente deviante sunt marca lipsei de discernamant provocata de alcool. Compulsivitatea consumului de durata genereaza o degradare neuro-psihica ce poate regresa spre dementa alcoolica; literatura de specialitate face referire la o serie de tulburari neurologice induse de alcool174. Substantele pe baza de alcool determina la individul consumator anumite specificitati: el este caracterizat de logoree, face usor confidente, este teribilist si are tendinta de a prezenta fapte fabuloase. Toate acestea constituie, de multe ori, mobilul frecventelor incidente contradictorii care degenereaza in violenta. Administrat in cantitati mari, consumatorul poate experimenta halucinatii sau intra in coma. La copii, acesta cauzeaza o incetinire a dezvoltarii intelectuale. 161

Cancerul bronhopulmonar (in 90% din cazuri), cancer al cavitatii bucale, esofagian, gastric, pancreatic, renal, la nivel de vezica biliara, de vezica urinara, rect, col uterin, cancer hepatic sau leucemie. 162 Carii dentare, gingivite, stomatite, hipersalivatie, diminuarea simtului gustativ, inapetenta, colita spastica, enterocolita cronica, hepatita cronica, dischinezii biliare, agravarea diabetului. 163 Tulburari menstruale, atrofierea ovarelor, avorturi spontane, sterilitate la femei si chiar impotenta. 164 Zamfir, S., Op. cit., p. 29. 165 Popescu, O., Achim, V., Popescu A. L., Op. cit., pp. 50-53. 166 Gastrita cronica, esofagita, hemoragii intestinale in cazul alcoolismului acut si diaree cronica. 167 Congestia acuta a ficatului, ciroza hepatica. 168 Pancreatita acuta care determina moarte imediata, pancreatita cronica, diabet zaharat, cancer de pancreas. 169 Hipertensiunea care poate provoca infarct miocardic, accidente cerebrale ori hemoragii nazale si tulburari ale ritmului cardiac: palpitatii, extrasistole, fibrilatii. 170 Tuberculoza (80% cazuri), tulburari de somn si prelungirea perioadelor de apnee respiratorie (in cazul consumului moderat), screlo-emfizem pulmonar si cancer pulmonar (daca este asociat cu fumatul). 171 Marirea diurezei. Tulburari sexuale: perceput ca afrozidiac in cazul consumul moderat, pe termen lung sunt semnalate tulburari ale functiei de reproducere (la femei: sterilitate, scaderea libidoului, involutia organelor genitale, posibilitatea ca descendentii sa prezinte malformatii congenitale si alte tare genetice; la barbati: atrofii testiculare, impotenta, dezvoltarea glandelor mamare). 172 Cancere la nivelul gurii, faringelui, esofagului, stomagului, cancer de prostata, pulmonar si de san. 173 Popescu, O., Achim, V., Popescu A. L., Op. cit., pp. 53-54. 174 Encefalopatia Gayet-Wernicke, sindromul Korsekoff, polinevrite, convulsii s.a.

39

Dependenta creata de alcool (cu o toleranta crescanda fata de substanta), este severa, afectand grav integritatea sociala a celui ce o resimte. Sindromul de abstinenta la acool este acut resimtit, mai ales in cazul indivizilor cu istoric indelungat de consum etilic (delirum tremens). In cadrul acestui tip de sevraj apar halucinatii vizuale majore, realitatea este eronat apreciata si este prezenta o stare de agitatie psihomotorie accentuata cat si transpiratii, tremuraturi, grave dereglari ale ritmului cardiac si a tensiunii arteriale. Netratat medicamentos, delirum tremens poate provoca decesul175. Referitor la consumul de solventi,176 reprezentativ mediului stradal romanesc este bineinteles, “aurolacul”, substanta cu o concentratie crescuta de toluen177. In procesul de inhalare a diversilor produsi chimici, vaporii acestora ajung rapid, la creier. Efectul euforizant se datoreaza, in parte, cantitatii insuficiente de oxigen pe care organismul o primeste: ritmurile respirator si cardiac scad din intensitatea initiala. Starea de euforie apare rapid si este descrisa ca stare de ameteala asemanatoare celei provocate de alcool, consumatorul se simte desprins de realitate si este caracterizat de dezinhibare comportamentala. Dupa cateva minute sau cel mult jumatate de ora, in cazul stoparii inhalarii, intervin aspectele negative ale consumului: senzatia de greata, extenuare accentuata, inapetenta, stare de confuzie, dureri de cap, dificultati de concentrare, iritabilitate, incapacitate de coordonare motrica, deteriorarea capacitatii de judecata, tulburari de vorbire si uneori puternice halucinatii “cu un continut terifiant”178. Inhalarile repetate si profunde pot duce la supradozare simptomele de pierdere a simtului orientativ, defectarea controlului si a cunostintei, sau pot provoca decesul prin stop cardiac (cazurile raportate sunt relativ putine la numar, totusi). In cazul abuzului de durata al acestuia, sunt afectate definitiv functiile cerebrale, in special in ce priveste controlul miscarilor, capacitatile de memorare si concentrare. Consumatorul experimenteaza, de asemenea, stari disforice continue (intrerupte doar de reprizele administrarii drogului), el are aspect palid, constitutie fizica slabita si prezinta tendinte parkinsoniste. Toxicitatea ridicata din solventi cauzeaza grave afectiuni respiratorii, cardiace, leziuni hepatice si renale, anemie sau displazii medulare, encefalopatii si nevropatii. Accidentarile ce au loc sub influenta drogurilor volatile sunt frecvente, uneori ele provocand moartea. Consumul regulat duce la depresie cronica (manifestata prin tendinte suicidare), cat si la mari intarzieri semnificative ale dezvoltarii psihice. In plan comportamental, din cauza deteriorarii discernamantului si autocontrolului, subiectii reactioneaza impulsiv, violent, uneori actele sale sunt de o agresivitate accentuata, context in care posibilitatile de comunicare cu acestia sunt reduse. Fata de inhalanti se manifesta toleranta care duce la cronicizarea consumului. Este de mentionat faptul ca acest tip de adictivi reprezinta unul dintre putinele care nu determina dependenta fizica: ea se manifesta doar la nivel psihologic, fapt care faciliteaza, intr-o oarecare masura, demersurile recuperatorii. Insa, nu trebuie subestimata puterea dependentei psihologice de a subordona individul consumator, ea constituie principalul mobil in savarsirea actiunilor deviante si ilicite de procurare a drogurilor (schimbul de bunuri personale de importanta vitala ca hrana si imbracamintea, furturi si talharii). Aceasta reprezinta, de asemenea, si un puternic resort de a ramane in strada cand persoanei dependenta i se ofera oportunitati de schimbare. De altfel, afectiunile medicale si problemele comportamentale cauzate de consumul de solventi constituie 175

http://www.alcooliciianonimi.ro/boala.htm, 07.02.2008. Dragan, Jenica, Dictionar de droguri, [Bucuresti], Editura National, 2000, pp. 79-80,91; Popescu, O., Achim, V., Popescu A. L., Op. cit., pp. 93-94; Costin Sima, D., Cace, S., Op. cit., pp. 58-59. 177 Produs industrial de culoare aurie utilizat ca vopsea (http://dexonline.ro/search.php?cuv=aurolac). 178 Costin Sima, D., Cace, S., Op. cit., p. 59. 176

40

adevarate bariere in integrarea socio-profesionala a consumatorilor. Urmand ipoteza des vehiculata a drogurilor de initiere, este semnalat si in cazul substantelor volatile riscul unei viitoare evolutii spre utilizarea drogurilor de mare risc. S-a amintit, in decursul prezentei lucrari, semnalarea consumului de heroina printre persoanele care vagobondeaza, cu precadere la tineri. Datele statistice prezentate cu privire la frecventa acestui comportament trebuie supuse, insa, unei serioase analize. Este general aprobat faptul ca anumite fenomene sociale sunt dificil de surprins in parametri statistici reali, iar vagabondajul si comportamentele aferente acestuia nu fac exceptie. Revenind la informatiile relevate de studiul Copii strazii si drogurile179 efectuat in anul 2003, un procent de 19% din subiectii intervievati au declarat ca-si administrau heroina (injectabila, cu precadere) iar 13% din totalul lotului intervievat atinsesera nivelul de dependenta. Avand in vedere ca de la momentul realizarii studiului pana in prezent au trecut cinci ani, este de la sine inteles faptul ca fenomenul a luat amploare si ca, probabil, s-a extins si la alte tipuri de substante de mare risc. Unele observatii proprii de teren surprind chiar o incidenta aproape generalizata a consumului de heroina in cadrul grupului stradal ce reprezinta obiectul lucrarii in curs. Corelarea acestei realitati cu conditiile vulnerabile de trai ale consumatorilor creioneaza un tablou ingrijorator al riscurilor la care sunt supusi acestia. Aspectul fizic al consumatorilor de heroina este marcat de fragilitate: ei sunt slabi, au aspect palid, unghiile si parul sunt uscate.180 Este cunoscut faptul ca, in ceea ce priveste heroina, consumul acesteia determina o dependenta fizica si psihica la cote extrem de inalte. Dependenta de opiacee se manifesta printr-o toleranta ridicata la drog, iar cel care o experimenteaza este supus unor tensiuni interioare si organice uriase de a continua consumul si de a creste cantitatile administrate. In cazul necoordonarii individului la aceste cerinte, intervine sindromul de sevraj cu severe implicatii la nivel psihic si somatic, insa nu letale. Exista vizavi de drog un paradox: trecand de etapa negarii, consumatorul devine constient de tulburarile somatice si psihologice cauzate de substanta, insa continua sa o consume. Spre deosebire de dependenta, abuzul de opiacee descrie consumul ocazional sau frecvent (nu compulsiv) de substanta; ea este deseori administrata in conditii ce ii pot periclita viata; abuzul de substanta se manifesta prin tulburari comportamentale.181 Intoxicatia, survenita in urma uzului recent de opiacee, se manifesta printr-o serie de modificari dezadaptative in plan psihologic si comportamental. Initial, persoana in cauza experimenteaza o stare intensa de euforie, el se simte relaxat si desprins de lumea reala, durerile, frustrarile sunt estompate, de asemenea, foamea si setea dispar, membrele ii atarna greu si resimte o stare intensa de somolenta.182 Apoi intervin si aspectele negative ale consumului de heroina: apatie, stare disforica, agitatie ori lentoare psihomotorie, degradarea capacitatii de judecata, disfunctionalizare socio-profesionala, constrictia pupilelor, stare de somnolenta acuta (torpoare) sau coma, deteriorarea atentiei si memoriei. Abstinenta de heroina183 apare in conditiile incetarii sau reducerii uzului masiv de substanta ori daca este administrat un antagonist opiaceu. Simptomele de debut incep sa apara in primele 2-3 ore dupa consum, in urmatoarele 8-12 ore survin si simptomele specifice, iar punctul apogeatic este atins in 48 de ore. Simptomele se 179

Zamfir, S., Op. cit., pp. 36-37. Popescu, O., Achim, V., Popescu A. L., Op. cit., p. 100. 181 Mihai, Sanda Luminita, 14 pasi in lumea drogurilor, Bucuresti, 2004, p. 53-54 din Romila, Aurel (coord. st.), Manual de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale, DSM IV – TR 2000, Bucuresti, Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania, 2003. 182 Popescu, O., Achim, V., Popescu A. L., Op. cit., p. 100. 183 In contextul dat al vagabondajului juvenil romanesc, nu este necesar a fi aduse in discutie si alte forme de abstinenta manifestate fata de opiacee. 180

41

manifesta, apoi, in mod regresiv in decursul a inca 5-7 zile, iar unele, mai putin acute, pot aparea si saptamanile sau lunile ce succed. Acestea sunt: disforie, greata sau voma, lacrimare, rinoree, dilatatie pupilara, piloerectii, transpiratii, diaree, cascat, febra, insomnie184. Datorita limitarilor materiale impuse de conditiile stradale degradante, dependentii de heroina sunt pusi in situatii frecvente ale lipsei de noi doze de drog. Acest fapt determina, la persoanele in cauza, o incidenta ridicata a starilor de sevraj, experimentate, deseori, zilnic. Persoanele dependente, pentru a-si satisface minimul de necesitati curente de drog, sunt supuse unor puternice presiuni psihice. Sub efectul acestora, indivizii apeleaza, la diverse modalitati, de multe ori, acte diperate prin care sa obtina banii necesari pentru drog: incepand de la munci ilegale (“la negru”), continuand cu prostitutia ori confiscand banii castigati prin cersetorie de catre copiii cu varste mai mici, ei ajung in final sa comita fara retineri infractiuni contra proprietatii asociate cu manifestari comportamentale violente. Exista, printre membri grupurilor de vagabonzi, o totala lipsa de informare fata de riscurile medicale pe care le presupune uzul de heroina (injectabila, in contextul dat). Conditiile insalubre de igiena din mediul stradal, nutritia de slaba calitate si conditiile de locuit improprii amplifica situatia ingrijoranta in care se alfa consumatorul de heroina. Sunt implicate, cu titlu de exemplu, boli hepatice (de tip B sau C) sau cardiovasculare, ori respiratorii, de asemenea trebuie subliniat riscul ridicat al infectarii cu virusul HIV/SIDA, tetanos, infectii locale ale pielii, ulcere, abcese si tromboze. Ignoranta celor expusi face ca toate acestea sa fie greu de evitat in strada. Accesul la un tratamentul medical pentru astfel cazuri este practic imposibil de efectuat in conditiile in care majoritatea celor afectati nu dispun de acte de identitate. Tot aici intervine si o retinere de a persoanelor din strada de a apela la serviciile medicale. Un alt risc major tine de faptul ca tipul de heroina comercializata in strada are o puritate scazuta; consumatorul, necunoscand concentratia drogului, isi poate administra o suprodoza care poate fi letala.185 Mai sunt semnalate incidente in care, din starea de de somnolenta, individul trece in coma profunda iar apoi, in urma deteriorarii activitatii cardiace si respiratorii, survine decesul. De fapt, indiferent de evolutia rapida sau incetinita spre acesta, iminenta mortii este indiscutabila la persoanele care nu renunta la consumul de heroina.186 In absenta unor servicii specializate de interventie si tratament pentru tipul de consumator “vagabond”, perspectivele acestuia sunt sumbre. Sustinerea familiala reprezinta o veriga cruciala in reabilitarea dependentului de droguri, iar aceasta lipseste cu desavarsire in cazul de fata. Persoanele din strada nu se pot sprijini nici pe alte tipuri de relatii sociale, intrucat marginalizarea sociala la care au fost impinsi i-a privat de astfel de suporturi. Singurele legaturi sociale pe care le au acestia sunt cele deviante din grupurile stradale la care au aderat, unde drogurilor le sunt acordate conotatii pozitive. Masurile rezindentiale puse la dispozitia subiectilor vagabonzi nu sunt dotate cu programe de interventie pentru reducerea consumul de droguri, fapt pentru care consumatorii parasesc aceste locatii. Practic, oportunitatile de reabilitare si reintegrare sociala a acestui gen de consumator sunt inexistente. Problematica drogurilor in plan social este una de extrema importanta cu multiple implicatii. Retragerea din viata sociala a lor determina marginalizarea unui numar ridicat de membri ai societatii romanesti, acestia devin inutili comunitatii care trebuie sa plateasca costurile intretinerii acestora prin servicii de reintegrare, prin actiuni individuale voluntare de tip caritabil, 184

Mihai, L. S., Op. cit., pp. 54-57 din , DSM IV – TR 2000 pp. 223-230 Zamfir, S., Op. cit., p. 39; Popescu, O., Achim, V., Popescu A. L., Op. cit., p. 100. 186 Popescu, O., Achim, V., Popescu A. L., Op. cit., p. 111. 185

42

ori prin contributiile pentru institutiile punitive. Insasi veniturile imense obtinute pentru procurarea drogurilor provin de la populatie. Informativ, la momentul actual, o doza de heroina se ridica la 80 RON, iar dependentul isi procura zilnic trei doze la acest pret. Numai costurile unui singur consumator in decursul unei luni calendaristice sunt enorme; generalizand la intreaga populatie consumatoare de heroina din mediul stradal, costurile pe un an pot echivala cu finantarea unor programe guvernamentale de insertie sociala. Iar procurarea acestor venituri nu poate fi justificata nici de atitudinea caritabila a cetatenilor care furnizeaza bani intr-o masura limitata, nici de muncile prestate de consumatori care nu pot fi indeplinite eficace prin chiar natura degradanta a adictivilor. Obsesia procurarii de dozele asa-zis necesare ii imping pe consumatorii compulsivi sa recurga la infractiuni ce vizeaza proprietatea, deseori asociate cu acte violente. Implicit, aceste manifestari antisociale, cat si caracterul general agresiv al consumatorilor se reflecta in cresterea ratei delincventei juvenile si printre populatia tanara. Deteriorarea rolurilor educative sau profesionale ale unui mare numar de copii si tineri afiliati strazii determina la nivel macro-social o intreaga generatie fara perspective de integrare socioprofesionala si cu un viitor sumbru ce descrie o extindere a criminalitatii ca forma de supravietuire. Referitor la bolile venerice187 din strada, situatia este alarmanta. Ea este strans corelata de activitatile sexuale deviante si realizate in conditii traumatice, neigineice si, mai ales, neprotejate. Un numar extrem de ridicat (85%) dintre cei activ sexual au declarat astfel de afectiuni. Contaminarea a avut loc la varse mici (8-10 ani la fete, 12-14 ani la baieti), in conditiile in care cei afectati, in lipsa informarii, nu constientizau pericolul expunerii. Sesizarea bolii are loc, in genere, cand aceasta devine deja cronica. In multe cazuri (peste 60%) primul tratament este indicat de partererii de convietuire, iar prezentarea la medic, in majoritatea cazurilor, este tardiva. Colaborarea cu personalul medical se realizeaza deficitar intrucat cei infectati ascund identitatea celor care i-au infectat si parasesc spitalul inainte ca tratamentul sa fie terminat, cand boala se amelioreaza. In cazul recidivei, este reluat tratamenul anterior, desi boala poate capata alta forma sau poate manifesta imunitate fata de vechiul antibiotic. Datele din spitalele pediatrice releva anual in jur de 600 de cazuri de minori din strada care s-au prezentat cu diagnostice ca blenoragie, sifilis sau condilomatoza gigantica. Se estimeza anual un numar de 1400-1500 imbolnaviri sau recidive ale bolilor. In ce priveste incidenta virusului HIV/SIDA in mediul stradal, sunt semnalate doar cateva cazuri, necanoscandu-se amploarea acestuia. La nivel social, costurile medicale ale tratarii tuturor afectiunilor pe care copiii si adultii tineri din strada le cumuleaza sunt enorme. Netratarea acestora in fazele incipiente duc, bineinteles, la agravarea lor, fapt ce implica mari cheltuieli economice pentru serviciile de sanatate. Un segment intreg al populatiei, din cauza incapacitatilor medicale, nu vor putea exercita plenar roluri familiale si profesionale; de asemenea, repectivii pacienti nu vor putea contribui la costurile bugetare prin care un stat este sustinut, ci dimpotriva, vor absorbi o parte importanta din acesta. In ce priveste bolilie infectioase, nedescoperirea in fazele acute determina cronicitatea acestora si riscuri ridicate de contaminare a populatiei. Sunt semnalate ca riscuri sociale de extrema importanta raspandirea bolilor venerice si a virusului HIV/SIDA.

187

Jurcanu, G., Op.cit., p. 15.

43

Situatia abuzurilor sexuale188 in strada este una terifianta, datele pe care diversele studii le releva fiind, desigur, impartiale: acestea ascund experiente traumatizante greu de marturisit si, in plus, exista temeri reale privind posibilele consecinte periculoase ale divulgarii identitatii abuzatorilor. Abuzurile cuprind o varietate de forme, de la prostitutie, pedofilie, violuri, realizarea de materiale pornografice, relatii homosexuale, perversiuni sexuale, sechestru, pana la transformarea persoanelor abuzate in abuzatori sau angajarea liderilor grupurilor stradale in retele de racolare si trafic uman. De multe ori, un caz poate prezenta una sau mai multe forme de abuz. In mod frecvent, prima experienta sexuala s-a petrecut in mediul de provenienta, familial sau comunitar al subiectilor sub forma incestului sau al abuzului pedofilic. Un incident de acest gen, izolat sau repetat, constituie baza initierii in relatiile sexuale denaturate din strada. Sunt rare cazurile in care debutul sexual se realizeaza chiar in acest context, insa atunci cand el are loc, se petrece in sanul grupului. Dupa acest moment, cel in cauza este considerat apt sa fie lansat pe piata prostitutiei. In momentul efectiv al acestei lansari, copilul este insotit de un altul experimentat. Daca la inceput cei abuzati fac fata cu greu noului rol impus, dupa un anumit timp intevine rutina, ei il accepta in final cu resemnare si apoi cu indiferenta iar apoi incep sa vada si beneficiile materiale aduse de practicarea acestor obiceiuri. Astfel, prostitutia ajunge sa constituie o modalitate uzuala si facila de a procura venituri sau alte bunuri indiferent de gen (atat pentru fete cat si pentru baieti). Declaratiile copiilor surprind o diversitate de tipologii ale abuzatorilor: sunt semnalate cazuri de abuzatori atat barbati cat si femei, adulti, dar si minori, ori persoane care cu cetatenie straina sau romana. In atentia proxenetilor sunt luati acei minori care au rupt definitiv legatura cu familiile de provenienta si care nu pot raporta exploatarilela care sunt supusi. Ei se afla in postura de totala vulnerabilitate, neexistand persoane care sa le apere interesele. Mai mult, autoritatile au raportat cazuri de copii insotiti in afara teritoriului Romaniei de catre persoane cu cetatenie straina care, odata ajunsi la noile destinatii, i-au implicat pe acestia in prostitutia internationala. Demersurile de resocializare a persoanelor abuzate este extrem de anevoios din cauza complexitatii traumelor experimentate. Legislatia contine prevederi clare si intransigente care apara victimele abuzurilor sexuale189, insa, din nefericire, modalitatile efective prin care sunt aplicate contine mari deficiente care ii dezavantajeaza pe cei abuzati. Articolele 207-212 din Codul Penal incrimineaza violul, agresiunea sexuala, actul sexual cu un minor, coruperea sexuala de minori, si hartuirea sexuala.190 Insa, aceste fapte sunt supuse sanctionarii in conditiile unei plangeri prealabile a partii vatamate, iar in cazul minorilor este necesara, implicit sesizarea autoritatilor de catre o terta parte sau autosesizarea organelor juridice. Mai mult, este general cunoscuta atitudinea reticenta a organelor de politie fata de subiectii care vagabondeaza pe strazi si care disturba linistea publica. Relatia conflictuala dintre cele doua parti este alimentata si de frecventele abuzuri ale fortelor de ordine care la randul lor ii ameninta si le adminisrteaza corectii fizice ori le confisca veniturile castigate. Ca urmare, victimele manifesta profunde rezerve fata de implicarea autoritatilor, ei prefera in final sa ramana obiectul clientilor de pe urma carora castiga venituri sau bunuri si care le acorda in parte o oarecare atentie si grija. Sunt dificile si demersurile birocratice si juridice dificil de 188

Jurcanu, G., Op.cit., pp. 13-15. In functie de circumstantele agravante, se pedepseste cu inchisoarea de la 5 ani la 15 ani infractiunea de viol, intre 2 si 12 ani pentru agresiunile sexuale, intre 3 si 18 ani pentru actul sexual cu un minor, de la 3 luni la 7 ani sau amenda pentru coruperea sexuala de minori si de la 3 luni la un an sau amenda pentru hartuire sexuala, iar in conditiile in care comiterea uneia dintre aceste infractiuni se soldeaza cu decesul victimei, sanctiunea este pedeapsa cu inchisoarea de la 10 la 20 de ani. 190 http://www.dreptonline.ro/comunitate/proiectului_noului_cod_penal_2007.php. 189

44

inteles si de acceptat de catre persoana din strada, mai ales daca este minor, acestea fiind considerate inutile. De asemenea, teama de consecintele violente, chiar letale pe care le poate avea destainuirea identitatii si a faptelor comise de abuzatori, constituie un puternic mobil in acoperirea lor. Comportamentele antisociale constituie expresia identitatii vagabondajului, o modalitate refractara de a reactiona la nedreptatile pe care societatea le-a manifestat fata de anumiti membri marginalizati. In acest context, agresivitatea reprezinta o maniera de exprimare a frustrarilor, indiferent daca persoanele afectate au contribuit sau nu la generarea nedreptatilor. Toti ceilalti sunt o masa amorfa de indivizi care prin, actiunile sau chiar indiferenta lor au contribuit la starea de excludere sociala sau de victima in care se afla acum. Aceasta atitudine, asociate nevoilor de hrana sau de supravietuire in contextul concurentei stradale, cat si sub imperioasa cerinta de a obtine noi doze de drog contribuie la actiuni impulsive, conduite violente, delincvente, uneori cu grad crescut de agresivitate. Sunt frecvente luptele stradale in interiorul grupului de apartenenta cat si intergrupale, acestea generand deseori grave accidente ce necesita ingrijire medicala. La cresterea incidentei actelor criminale in acest mediu contribuie, de altfel, si interventiile unor grupuri organizate sau spontane de adulti, de multe ori recidivisti, care reusesc sa ii atraga pe subiectii vagabonzi in activitati criminale: ei sunt folositi in prostitutie si furturi sau talharii. 191 Numeroase comportamente si activitati stradale sunt etichetate ca acte deviante sau infractiuni. Apartenenta la un grup presupune, dupa cum s-a mentionat, adoptarea valorilor si conduitelor deviante ale acestuia. Sunt semnalate in acest cadru numeroase comportamente anomice ori delincvente: cersitul, consumul de droguri, prostitutia, exploatarea minorilor in diverse scopuri sau insusirea bunurilor altuia, agresiuni, toate reprezinta marca vagabondajului de grup, multele din acestea sunt indreptate chiar impotriva membrilor grupului in relatia exploatator-exploatat. Ca infractiuni specifice Codul Penal sanctioneza urmatoarele fapte: furturi, talharii, loviri, vatamari corporale, incaierari, rele tratamente impotriva minorului, amenintari, hartuiri, distrugeri de posesie, supunerea la munca fortata a minorilor din grup, santaje, consum de droguri, prostitutie, obligarea la practicarea cersetoriei, folosirea unui minor in scop de cersetorie.192 Desi cifra reala a criminalitatii nu este cunoscuta, se estimeaza ca, procentual, aceasta nu depaseste simtitor media criminalitatii populatiei generale. Erorile masurarii amplorii acestui fenomen sunt date si implicarea superficiala a organelor de politie de a interveni promt si de a aplica sanctiuni cand situatiile o cer. Nenumaratele delicte comise in interiorul grupurilor stradale sunt trecute cu vederea, fapt care contribuie la redarea doar partiala a dimensiunilor delincventei stradale. Unele din implicatiile sociale ale delincventei au fost deja amintite. Costurile economice se refera la finantarea institutiilor juridice si a programelor de reinsertie, altele privesc contributia personala a membrilor comunitatii ca raspuns la cersetorie, sunt relevante aici cheltuielile enorme in procurarea drogurilor, iar faptul de a nu contribui la bugetul statului priveaza, in definitiv, societatea ca intreg. In ce priveste relatia directa cu membrii comunitatii, vagabondajul reprezinta un pericol social. De multe ori el este perceput distorsionat, acordandu-i-se circumstante agravante, insa, in mod obiectiv, actiunile sale aberante atenteaza la siguranta publica. In conditiile lipsei de discernamant, iritabilitatii de fond si a tendintelor provocate de adictivi, actiunile vagabondului aduc vatamari neselective asupra membrilor grupului stradal sau asupra 191 192

Jurcanu, G., Op.cit., p. 15. http://www.dreptonline.ro/comunitate/proiectului_noului_cod_penal_2007.php

45

simplilor trecatori. Necesitatile primare pot determina si ele fapte ilicite prin care sa obtina alimente si imbracaminte. Temerile specialistilor cu privire la cresterea analfabeismului193 sunt in parte adeverite de raportarile statistice. Sunt constatate, in mediul stradal procente crescute fata de anii anteriori ale persoanelor analfabete (33%) sau a celor care nu au frecventat deloc scoala (40%), de asemenea, numarul indivizilor care abia reusesc sa citeasca si sa scrie este semnificativ (20%).194 Implicatiile acestei realitati se rasfrang asupra oportunitatilor limitate de integrare socioprofesionala. Una din problemele spinoase ale vagabondajului este lipsa actelor de identitate. Absenta acestora este cauzata de diverse conjuncturi: au fost lasate in familiile de provenienta, s-au, daca au fost preluate de titulari in mediul stradal, acestea s-au pierdut, au fost furate ori distruse sau, in cazul implinirii varstei de 14 in strada, cartea de identitate nu a fost niciodata emisa. Organismele abilitate de interventie intampina adevarate dificultati in demersurile de emitere a acestora: odata ajunsi in centrele de tranzit (destinate debutului procesului resocializator), copiii le parasesc dupa o perioada mai scurta sau mai indelungata de timp. In cazul tinerilor din strada, pentru a intra in posesia vechilor acte de identitate sau pentru emiterea altora noi, ei sunt nevoiti sa se deplaseseze in localitatile de provenienta. Distanta fizica reprezinta deseori un impediment cauzat de lipsa de bani, dupa cum sustin cei in cauza, sau, daca se tine cont de sumele mari de bani care le trec zilnic prin mana, este vorba mai degraba de comoditate sau de alte cauze interioare. Faptul de a se reintoarce in mediul de provenienta cu care a rupt legatura implica puternice bariere psihice: teama de a-si intalni familia care l-a traumatizat prin abuzurile din copilarie si retineri de a infrunta comunitatea de apartenenta unde este expus criticilor (din cauza situatiei sale actuale). In plus, in cazul necesitatii de refacere sau emitere pentru prima data a certificatului de nastere, procedurile sunt indelungate si implica decizia unei instante judecatoresti. Absenta aproape generalizata a actelor de identitate genereaza severe complicatii de integrare a persoanelor in cauza intr-o forma de invatamant ori pe plan profesional. De asemenea, este prejudiciat accesul la serviciile medicale atat de necesare in mediul stradal cat si catre orice alt tip de serviciu. Marginalizarea copiilor si tinerilor din strada este acut accentuata prin aceasta lipsa acestor documente: ei constituie, in fapt, identitati inexistente pentru societate. Omniprezenta vagabondajului in orasele mari este o realitate indiscutabila si vizibila. Lucrarile aparute pana in anul 2000 semnalau cresterea numarului de “copii ai strazii”, insa ultimele estimari la nivel national arata o scadere constanta in timp195: de la circa 2500-3200 de cazuri (700 in Bucuresti) estimate in anul 2000 s-a ajuns la 1393 de cazuri in anul 2007, dintre care 436 constituiau subiecti permanenti ai strazii.196 Inregistrarile numerice date anterior, cat si 193

Buzducea, D. in Pop, L. M., Op. cit., p. 202. [f.a.], Romania si Conventia ONU cu privire la drepturile copilului. Al treilea si al patrulea raport. 2007, [Bucuresti], Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, [2007], http://www.copii.ro/Files/Raport%20Geneva_200710164458906.pdf, 07.02.2008, p. 185. 195 In 2000: 2500-3200 de copii (700 in Bucuresti); in 2003: 1900 (300-400 in capitala); la sfarsitul anului 2005: 1700 de cazuri (400 in Bucuresti); la 30.07.2007: 1393 de minori in strada (436 de subiecti permanenti ai strazii). 196 Romania si Conventia ONU cu privire la drepturile copilului. Al treilea si al patrulea raport. 2007, pp. 185-186 194

46

in general, sunt efectuate pe persoanele minore care habiteaza in strada. Ele surprind aspectul pozitiv al diminuarii numarului de copii care se asimileaza strazii. Insa, persoanele care acum au dobandit statulul de adult in strada, nu constituie obiectul evaluarilor statistice, ele fiind tratate ca parte integranta a fenomenului persoane fara adapost. O scurta incursiune printre grupurile de copii si tineri din strada va releva celui interesat existenta unei pondere ridicate a adultilor care fac parte din astfel de grupuri. Vechea generatie de copii din strada s-a metamorfozat intr-o noua generatie de tineri caracterizata de nevoi noi si cumulative, iar dinamica programelor de interventie specifice acestei categorii de varsta prezinta o sumedenie de lacune. In 1998, Teclici sublinia succint acest fapt drept “perspectivele sumbre pe care [copiii din strada] le pot avea ca adulti”197. Esecul organismelor de protectie sociala de a gestiona eficient aceasta realitate rezida in multiple repercursiuni pentru tinerii de acum si a viitoarelor generatii de tineri ce le urmeaza. Problematica locurilor de munca si a profesiilor tinerilor din strada este una sumbra. Educatia lacunara achizitionata in copilarie afecteaza calitatea locurilor de munca pe care le pot obtine. Astfel, ei sunt preferati unor munci exploatatorii “la negru”, slab remunerate, si care ii deposeda de unele drepturi (asigurarea medicala, contribuirea la un fond personal de pensie). Lipsa generalizata a actelor de identitate inlesneste crearea acestor situatii ilegale. In plus, de-a lungul anilor petrecuti in strada ca minori, tinerii si-au insusit o atitudine refractara fata de munca. Actele repetate ale cetatenilor de a oferi bani si diverse bunuri copiilor din strada, serviciile diverselor organizatii nonguvernamentale de a acorda asistenta stradala cat si atitudinea general-protectiva fata de minori a serviciilor publice de asistenta sociala, toate acestea, desi nu li se neaga necesitatea, ele contribuie la deresponsabilizarea viitorilor adulti. Ca urmare, prestatiile tinerilor in activitatile profesionale sunt inconsecvente si de slaba calitate, fapt care ii determina pe angajatori sa le suspende posturile ori sa nu-i angajeze deloc. In definitiv, tinerii din strada gasesc drept oportune alte modalitati de a subzista mult mai facile: ei exploateaza in diverse moduri minorii din grupurile pe care le guverneaza ori se implica direct in actiuni delincvente. Absenta informarii cu privire la modalitatile de protectie contraceptuala cat si insasi natura necontrolata si, deseori, abuziva a relatiilor sexuale din strada preced aparitia copiilor nascuti in strada198. Acestia sunt supusi unor factori de risc agravanti inca dinaintea momentului nasterii ca urmare a substantelor nocive pe care si le administreaza mama, dar si din cauza conditiilor de mediu precare in care evolueaza sarcina (climaterice, de locuire, igiena, alimentatie, diverse agresiuni). Serviciile oferite mamelor din strada cu copii sunt limitate: majoritatea centrelor de tip “Mama si copilul” ofera asistenta in limita a sase luni, iar unele o extind pana la un an de zile. Dupa acest moment, mamele se intorc cu copilul in strada; dezvoltandu-se in acest mediu, el intra inca de la o varsta frageda intr-un proces degradant de asimilare a valorilor deviante specifice strazii. “Sa nu uitam ca aurolacii de ieri au astazi copii mari. Acestia nu mai pot fi socializati, au deja alte norme de viata”199 (Adrian Majuru)

197

Teclici, V., Op. Cit., p. 37 Buzducea, D., in Pop, L. M., Op. cit., p. 202. 199 Stanca, Dan, „Bucurestuil subteran este imprevizibil. Interviu cu Adrian Majuru”, Romania libera, 2 decembrie 2005, Bucuresti, Societatea “R” S.A., 2005, http://www.romanialibera.ro/a5050/bucurestiul-subteran-esteimprevizibil.html, 07.02.2007. 198

47

Incalcarea celor mai elementare drepturi umane ale presoanelor din strada este incontestabila. Este vorba de drepturi general acceptate si enuntate de catre Organizatia Natiunilor Unite cat si de Constitutia Romaniei: dreptul la supravietuire, la protectie din partea statului, la educatie si instruire, la securitate sociala, la protectie impotriva violentei si maltratarii, abuzului, agresiunilor si exploatarilor sexuale s.a.200 Majoritatea lucrarilor care au abordat fenomenul generic denumit “copiii strazii” pun accentul pe o paralizie a sistemului de protectie sociala in gestionarea lui. Serviciile sociale se afla in impas, ele sunt insuficiente, deseori ineficace si, mai ales, nu pot face fata multitudinii de nevoi pe care vagabondajul le implica. Cu alte cuvinte, vagabondajul este supus unei lipse a perspectivelor de reinsertie sociala201. Concentrarea populatiei de persoane care vagabondeaza in capitala constituie factor agravant in situatia de criza descrisa anterior. Bucurestiul are functia de “colector” al celor care isi parasesc familiile sau institutiile de apartenenta, intrucat in acest conglomerat uman sunt mai greu de urmarit si identificat. Astfel sunt deficitate posibilitatile de resocializare ale copiilor si tinerilor din strada, costurile sociale pe care acestea le implica fiind crescute.202

CAPITOLUL V: REACTIE SOCIALA SI INTERVENTIE

TIPURI DE REACTIE SOCIALA VIZAVI DE VAGABONDAJ

In lucrarea sa, Introducere la sociologia vagabondajului, Alexandre Vexliard surprinde doua tipuri antitetice de reactie sociala experimentate in istorie. Ele reprezinta atitudini ale societatii fata de fenomenul saraciei ca integratoare al vagabondajului. Cele doua reactii sociale sunt enuntate de catre autor sub forma de teorii rechizitorii si teorii de tip pledoarie. Teoriile rechizitorii sunt extrem de critice, adanc ancorate in individualism203. Ele sustin importanta responsabilitatii personale in evolutia spre starea actuala204. Individul pus in aceasta 200

Teclici, V., Op. cit., p. 37. Jurcanu, G., Op. Cit., p. 15; Buzducea, D. in Pop, L. M., Op. Cit., p. 202. 202 Teclici, V., Op. cit., p. 37. 203 Vexliard, A., Introduction de la sociologie de vagabondage, p. 194. 201

48

siuatie este considerat un pericol social: pornind de la premiza proverbiala ca „saracia este mama tuturor viciilor”, este subliniata ideea ca vagabondul (tip al „saracului lenes”) se sustrage de la actul muncii prin cersit manipuland pe cei vulnerabili, influentabili205. El este, de asemenea, caracterizat in termeni de viciu, desfrau, lene si perveritate.206 Mai mult, rechizitoriile judeca atitudinea caritabila a unor membrii ai societatii care genereaza si perpetueaza saracia (mila este cauza saraciei)207. Celalalt set atitudinal sustine ideea ca o persoana devine vagabond in urma unor conjuncturi pe care nu le poate controla208. Pledoariile se bazeaza pe principiile dreptatii si milei209; mila ca o virtute ce necesita a fi exersata210, dreptatea in sensul echitatii sociale. Dreptul de a judeca daca o persoana care solicita ajutor are nevoie de el, nu apartine celui solicitat211. In lumea contemporana, aceste doua reactii sociale fata de vagabondaj isi gasesc aderenta la diversi membri ai societatii. Totodata, contextul modern contine si atitudini tranzitorii ale unor membri ai societatii care manifesta fata de vagabondaj fie toleranta fie indiferenta. In mod organizat, reactiile sociale vizavi de aceasta realitate se reflecta in felul in care legislatia reglementeaza sau reprima acest fenomen, cat si prin institutiile de interventie si protectie sociala existente. Mass-media constituie un agent important de proiectie atat al opiniei publice, dar si al organismelor guvernamentale. O incursiune in materialele editate de catre presa din Romania in ultimii ani reflecta frecvent pozitii oficiale, rapoarte, evenimente care privesc fenomenul vagabondajului. Se observa o preferinta pentru subiectii de varsta minora. Un tip de reactie sociala cotat la nivel mondial este reprezentat de catre Ziua Internationala a Copiilor Strazii si Ziua Internationala a Persoanelor Adulte Fara Adapost. Acestea sunt asociate anual, in plan national, cu actiuni specifice de informare sau interventie, insa cu un impact relativ redus asupra societatii romanesti. Evenimentul pentru segmentul de minori este marcat in data de 21 martie si a fost initiat de catre Federatia Internationala a Comunitatilor Educative in anul 1998212. Pentru persoanele de varsta adulta s-a ales momentul de 17 octombrie; debutul celebrarii a avut loc in anul 2001 in Filanda, iar in 2002 acesta s-a extins la mai multe tari, printre care si Romania213.

204

Ibidem, p. 187. Ibidem, p. 193-194. 206 Ibidem, p. 188. 207 Ibidem, p. 190. 208 Ibidem, p. 202. 209 Ibidem, p. 198. 210 Ibidem, p. 201. 211 Ibidem, p. 200 in Tollomer, A., Patrol. Graeca, Homellies III 11 si XI, 1, cf. Des origines de la charite catholique, Paris, [f.e.], 1863, p. 515. 212 Anastase, Roberta Alma, Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 martie 2006, http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6058&idm=1,14&idl=1, 07.02.2008. 213 Alexe, Mirela, Ziua Internationala a Persoanelor Adulte Fara Adapost , Comunicat de presa Samusocial, Bucuresti, 2007, http://www.comunicatedepresa.ro/Ziua_Internationala_a_Persoanelor_Adulte_fara_Adapost~MzA5Mzc=, 07.02.2008. 205

49

OPINIA PUBLICA

Pentru a detecta care sunt tendintele in materie de reactie sociala, cercetarile sociologice constituie un instrument oportun de masurare. In martie 2001, Organizatia Salvati Copiii a realizat un sondaj de opinie care a avut drept obiectiv surprinderea atitudinilor comunitatii bucurestene fata de fenomenul „copiii strazii” 214 (nu este inclus vagabondajul de varsta adulta). Lotul de studiu a fost alcatuit dintr-un esantion de 300 de persoane grupate in sapte categorii de varsta, in functie de patru zone de referinta. Rezultatele acesteia sunt relevante si au evidentiat imaginea publica a persoanelor din strada: agresivitatea; iar principala sursa de ingrijorare pentru intervievati o reprezinta violenta asociata cu pericolul de a comite talharii215. Felul respectiv de perceptie sociala constituie un element definitoriu in determinarea represiunii si stigmatizarii indivizilor afiliati mediului stradal. Studiul in discutie nu a surprins atitudini sociale fata de vagabondajul de varsta adulta (tineri); reactia sociala fata de acest segment de varsta este posibil sa cunoasca un grad ascendent de reprimare. In continuare sunt prezentate succint concluziile acestui studiu. Fenomenul vagabondajului a fost perceput, la acea data, ca problema sociala acuta in Romania, ocupand locul al treilea dintr-o listare continand sase itemi (saracie, consum de droguri, somaj, delincventa, coruptie). Referitor la parerile exprimate fata de copiii din strada, 23% dintre subiectii intervievati au considerat ca acestia sunt victime ale propriilor familii; pentru 19% dintre persoanele chestionate, ei sunt victime ale societatii (rezultatul unor politici sociale ineficiente); pentru 27% dintre subiecti, vagabondajul este corelat cu delincventa actuala sau viitoare ori persoanele respective sunt considerate periculoase sau paraziti; 8% si-au exprimat parerea ca acestea trebuie ajutate mai mult, iar in procent de 20% institutionalizarea constituie o solutie in diminuarea incidentei fenomenului. Etiologia lui are urmatoarele reprezentari in constiinta intervievatilor: saracie si somaj – 36%; violenta intrafamiliala – 32%; slaba implicare a institutiilor guvernamentale – 20%; propria decizie – 10%. Atitudinile dezvoltate de subiecti fata de vagabondaj variaza: manifesta mila (34%), se implica prin oferirea de ajutor (26%), remarca fenomenul (17%), sunt deranjati de acesta (10%) ori il ignora (12%). Referitor la masura in care persoanele din strada pot fi recuperate, majoritatea intervievatilor s-au manifestat circumspect: 42% - intr-o masura moderata; 31% - intr-o mica masura; 15% - intr-o foarte mica masura.216

INTERVENTIE – CADRU LEGISLATIV

214

Serban, Diana, “Perceptia sociala asupra copiilor strazii”, Infocent, nr. 9 (1)/2001, Bucuresti, Centrul de Informare pentru Copiii Fara Adapost, 2001, http://members.tripod.com/cicfa/Ro/buletin/artic/opinia.htm, 02.02.2008 215 Jucanu, G., Op. cit., p. 15. 216 Serban, D, Ibidem.

50

Legislatia in vigoarela un moment dat reflecta tendinta societatii generale de a cataloga un anumit fenomen. Facand referire la situatia vagabondajului, sunt constatate atitudini legislative diferite fata de acesta in functie de varsta subiectilor. Desi constituie o entitate unitara, acelasi grup de persoane care vagabondeaza este divizat in doua abordari distincte, atat in ceea ce priveste oportunitatile de reintegrare sociala cat si referitor la capacitatea de a raspunde penal. In consecinta, lucrarea in curs va examina diferentiat cele doua categorii de subiecti din strada: persoane minore si persoane adulte.

MINORI: Minorii constituie, in genere, o categorie intens protejata de actele normative in vigoare. Comparativ cu subiectii vagabondajului de varsta adulta, se constata un numar ridicat de masuri, institutii, strategii guvernamentale si planuri de actiune ori repere legislative vizavi de copiii din strada sau fata de cei care prezinta risc de a se atasa de acest mediu. Ele au insa o data relativ recenta ceea ce indica o autosesizare tardiva privind gestionarea fenomenului; aceasta implica omisiunea unei generatii intregi de „copii ai strazii” care au trecut de pragul maturitatii fara sa beneficieze de aceleasi oportunitati. Numarul in descrestere al minorilor aflati in strada din ultimii ani este corelat cu o crestere a eficientizarii interventiei organismelor din domeniu care au inceput sa trateze fenomenul intr-o maniera specializata. Legea nr. 272 din 2004217 constituie act normativ de referinta in protectia copilului la momentul actual, el reglementand situatia minorului in diverse conjuncturi de risc. Lucrarea in curs nu urmareste sa fie un manual in domeniul protectiei copilului. Ca urmare vor fi trasate cateva componente orientative ale legii mentionate. Organismul central de monitorizare in acest sens este Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC). La nivelul judetelor si al fiecarui sector din Bucuresti sunt constituite directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului (DGASPC) si comisiile pentru protectia copilului. Minorii aflati in situatii de risc receptati constituie subiecti de interventie. Parintii acestora sunt in situatia de a li se suspenda total sau partial drepturile parintesti218 si, in, in functie de context, de a fi sanctionati219 de catre instanta judecatoreasca, la solicitarea DGASPC-ului competent. I se acorda protectie speciala copilului lipsit temporar sau definitiv de catre ocrotirea parintilor sai220. Masurile de protectie sociala se aplica in baza planului individualizat de protectie221, acordandu-se prioritate reintegrarii copilului in familia sa ori in familia extinsa. Plasamentul copilului intr-un serviciu rezidential reprezinta optiune finala in cazul in care nu s-a putut institui tutela sau nu s-a putut dispune de alt tip de plasament.222

217

http://www.legestart.ro/AfisareAct.aspx?id_act=Njc4NTY*, 07.02.2008. Art. 34. 219 Art. 132-135. 220 Art. 50. 221 Art. 53. 222 Art. 54. 218

51

In ceea ce priveste masurile efective de protectie speciala a copilului, ele sunt in numar de trei: plasamentul, plasamentul in regim de urgenta si supravegherea specializata223. Plasamentul are un caracter temporar si poate fi dispus la o persoana sau familie, la un asistent maternal sau la un serviciu rezidential224. Masura plasamentului se stabileste de catre comisia pentru protectia copilului sau de catre instanta judcatoreasca, in functie de situatiile reglementate in prezenta lege. In acest caz, drepturile si obligatiile parintesti nu sunt suspendate.225 Plasamentul in regim de urgenta este, de asemenea, o masura temporara si se aplica copiilor abuzati sau neglijati si celor gasiti ori abandonati in unitatile sanitare. Pe durata acestei masuri, se suspenda exercitiul drepturilor parintesti. Masura este stabilita de catre directorul DGASPC sau instanta judecatoreasca, in functie de situatie. Cand DGASPC dispune plasamentul in regim de urgenta, institutia respectiva sesizeaza instanta de judecata care ulterior va analiza decizia acesteia si se va pronunta, dupa caz, astfel: pentru mentinrea masurii sau inlocuirea ei cu masura plasamentului, instituirea tutelei sau reintegrarea copilului in familia sa. In cazul in care instanta dispune o ordonanta presedentiala de plasare a copilului in regim de urgenta, dupa executarea acesteia, DGASPC anunta instanta cae va hotari masura plasamentului sau decaderea totala/partiala din exercitiul drepturilor parintesti.226 Supravegherea specializata este atribuita copilului care a savarsit o fapta penala dar nu raspunde penal. Ea este dispusa de catre comisia pentru protectia copilului sau instanta judecatoreasca, in functie de acordul favorabil sau oponent al parintilor/reprezentantului legal. Masura consta in mentinerea copilului in familia sa sub conditia ca acesta sa respecte unele obligatii. Neconformarea este urmata de supraveghere in plasament la familia extinsa ori substitutiva. Pentru fapta care prezinta pericol social ridicat sau in cazul in care copilul savarseste si alte infractiuni, se recurge la plasamentul periodic in serviciu rezidential de supraveghere.227 Imprejurarile care au contribuit la stabilirea masurilor de protectie speciala trebuie verificate trimestrial. Orice modificare va fi sesizata comisiei pentru protectia copilului sau instantei de judecata, dupa caz.228 De asemenea, incetarea acestor masuri si reintegrarea copilului in familia sa este urmata de monitorizarea evolutiei dezvoltarii copilului si modul de exercitare a drepturile si obligatiilor parintesti.229 Cu referire la vagabondajul de varsta minora, legea in curs contine cateva prevederi. Frecvent, copiii din strada sunt supusi exploatarii economice230. Sanctiunile privesc pedeapsa cu inchisoarea de la 1 la 7, in functie de gravitatea faptelor si daca exploatatorul are calitatea de parinte sau nu (in acest caz, se interzic unele drepturi).231 Unitatile de invatamant sunt obligate sa anunte autoritatile daca sesizeaza absenteism scolar motivat de faptul ca elevul desfasoara o munca. Intra in atributia Inspectiei Muncii si a ANPDC de a promova campanii de constientizare

223

Art. 55. Art. 58. 225 Art. 61-62 (vezi situatiile expuse in art. 56). 226 Art. 64-66, 94. 227 Art. 37, 81-82. 228 Art. 68. 229 Art. 70. 230 Copilul „constrans la o munca ce comporta un risc potential sau care este susceptibila sa ii compromita educatia ori sa ii dauneze sanatatii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale” (art. 87). 231 Art. 132-133. 224

52

si informare in acest sens.232 De la momentul aprobarii actului normativ pana in prezent s-au desfasurat astfel de initiative. Un alt aspect abordat de catre Legea 272/2004 este cel al consumului de droguri. Este evidentiata latura protectiva a minorului pus in situatia de a „[folosi ilicit] stupefiante si substante psihotrope”. Desi se interzice vanzarea de solventi copiilor, legea in discutie nu prevede o sanctine in acest caz, fapt care faciliteaza comertul de acest tip. Agentia Nationala Antidrog in colaborare cu ANPDC sunt raspunzatoare de a lua masuri in urmatoarele directii: prevenirea folosirii copiilor la productia si traficul substantelor mentionate; constientizarea publicului larg si a copiilor cu privire la problematica drogurilor; sprijinirea copiilor si familiilor acestora [preventiv si interventional, n.a.]; dezvoltarea sistemelor de monitorizare a consumului de droguri la copii si evaluarea permanenta; dezvoltarea unui sistem de informare publica care sa reduca toleranta fata de consumul de droguri.233 Aplicabila contextului stradal este, de asemenea, protectia copilului impotriva abuzului sau neglijarii. Abuzul234 si neglijarea235 se gasesc in forme multiple si agravante in strada (vezi cap. 4). Se impune ca orice persoana care, prin natura profesiei sale, are suspiciuni in acest sens, sa sesizeze autoritatile abilitate. O alta masura este aceea a infiintarii unei linii telefonice [gratuite, n.a.] destinate semnalarii acestor cazuri; prevederea respectiva a fost implementata. DGASPC are obligatia de a verifica si solutiona toate sesizarile de acest tip, iar in cazul in care se stabileste ca exista motive temeinice care sustin necesitatea interventiei prompte, se recurge la instituirea masurii plasamentului in regim de urgenta.236 Alte forme de exploatare impotriva copilului pe care prezenta lege le prevede si se aplica mediului stradal sunt exploatarea sexuala si violenta sexuala, cat si traficul de copii (indiferent de scop sau forma)237 Aferent Legii 272, ANPDC a emis unele documente normative specifice fenomenului „copiilor strazii”: Ordinul 132 din 07.04.2005 si Ordinul nr. 100 din 15.03.2006. Ordinul 132 din 2005238 aproba standardele minime privind serviciile referitoare la protectia copiilor strazii. Respectivele standarde prevad norme functionale pentru patru tipuri de servicii specializate existente: centrele de coordonare si informare pentru copiii strazii; serviciile sociale stradale pentru copiii strazii; adapostul de zi si de noapte pentru copiii strazii si centrele de primire in regim de urgenta pentru copiii strazii.

232

Art. 87. Art. 88. 234 „orice actiune voluntara a unei persoane care se afla intr-o relatie de raspundere, incredere sau de autoritate fata de acesta, prin care este periclitata viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului” - art. 89 alin. (1). 235 „omisiunea, voluntara sau involuntara, a unei persoane care are responsabilitatea cresterii, ingrijirii sau educarii copilului de a lua orice masura subordonata acestei responsabilitati, fapt care pune in pericol viaţa, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului” – art. 89 alin. (2). 236 Art. 89 si 92, 94. 237 Art. 99. 238 http://www.legestart.ro/AfisareAct.aspx?id_act=MTU0NDQ4, 07.02.2008. 233

53

Centrul de coordonare si informare pentru copiii strazii 239 este un serviciu organizat in cadrul DGASPC. Prin acest centru se realizeaza monitorizarea situatiei copiilor strazii din teritoriul arondat si participarea la functionarea in retea cu celelalte servicii specializate pentru copiii strazii. Astfel de centre au fost infiintate in resedintele de judet si in sectoarele din Bucuresti care se confrunta cu fenomenul in discutie, iar trimestrial ele au obligatia de transmite centralizat rapoarte catre ANPDC. Rolul informativ al centrelor se realizeaza, scriptic, prin actiuni de informare a comunitatii in principal asupra serviciilor oferite, prin campanii anuale de sensibilizare a comunitatii in ce priveste problematica copiilor strazii, prin publicarea periodica de informatii relevante despre activitatea sa si prin raportul anual de activitate care este accesibil celor interesati. In toate actiunile mentionate, se are in vedere protejarea imaginii publice a copilului si confidentialitatea datelor despre acesta. Monitorizarea situatiei copiilor strazii se asigura subsidiar (la nivel local, regional si national) prin utilizarea unei baze de date informatizate care aplica indicatori (de stare si de proces240) recomandati. In reteaua de inteventie, centrele colaboreaza permanent cu profesionisti autorizati, cu autoritatile administratiei locale si cu serviciile incorporate acestora, astfel incat membrii retelei respective sa poata actiona si lua decizii in cunostiinta de cauza. Sursele primare in constituirea bazelor de date sunt serviciile sociale stradale (care au atributii de evaluare a copiilor prezenti in strada) si DGASPC-urile (care detin informatii despre copiii aflati in evidenta reteei de interventie). Serviciile sociale stradale pentru copiii strazii 241 sunt organizate atat in subordinea DGASPC-urilor cat si in cadrul centrelor de primire in regim de urgenta pentru copiii strazii. Acestea dezvolta, de asemenea, unele activitati de informare cu privire la serviciile pe care le ofera si cele existente in sistem, atat pentru copiii strazii cat si pentru familiile acestora. Misiunea lor este multipla: de a contacta si identifica copiii aflati pe strada, de a contribui la monitorizarea si reintegrarea lor in familie ori la aplicarea masurilor de protectie speciala. Activitatea specifica de acordare a asistentei si protectiei sociale cuprinde mai multe aspecte. Identificarea si preluarea cazurilor de copii din strada necesita parcurgerea unor etape: a) contactarea copilului; b) luarea masurilor de interventie imediata – preluarea cazului pe baze voluntare pentru frecventarea unor centre de zi sau in cadrul unui adapost de noapte242 ori plasamentul in regim de urgenta (asociat sau nu cu servicii medicale de urgenta) si c) inregistrarea cazului atat in evidenta centrului de coordonare si informare cat si in baza de date a DGASPC. Stabilirea identitatii copilului se poate realiza inainte sau dupa admiterea in adapost sau in centrul de primire in regim de urgenta, cu sprijinul serviciilor de evidenta informatizata a populatiei. In cazul in care identificarea nu s-a realizat, se incep demersurile pentru inregistrarea tardiva a nasterii. Serviciile in discutie trebuie sa asigure monitorizarea copiilor din strada prin contacte periodice care sa surprinda, de asemenea, noi aspecte din strada243. In acest sens, lucratorii stradali pot organiza, impreuna cu politia, actiuni stradale. 239

Ordin ANPDC 132/2005, Anexa nr. 1. Indicatorii de stare reflecta fenomenul la un moment dat, iar indicatorii de proces surprinde fenomenul in evolutie. 241 Ordin ANPDC 132/2005, Anexa nr. 2. 242 Pentru incadrarea in adapostul de noapte, este necesara decizia coordonatorului adapostui privat sau, in cazul adapostului din sistemul public, decizia directorului directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului. 243 Noi grupuri de copii, deprinderi si modalitati de supravietuire noi, schimbarea liderului de grup s.a. 240

54

Lucratorii sociali stradali lucreaza in echipa cu un responsabil de caz (desemnat de catre conducerea adapostului sau al centrului de primire in regim de urgenta) si cu un manager de caz (numit de catre DGASPC). Evaluarea initiala a copilului (identitatea copilului, motivul ajungerii pe stradă, legăturile cu familia) se face de catre lucratorul social stradal sau de catre acesta in colaborare cu personalul institutiei, in functie de situatie244. De asemenea, serviciul in discutie isi desfasoara activitatea in cadrul retelei de interventie, stabilirea, in functie de nevoile copilului, legatura dintre componentele necesare. Principiile pe care se bazeaza interactiunea cu copiii sunt: intelegerea culturii stadale; abordarea nediscriminatorie a subiectilor; relationarea cu acestia trebuie sa se realizeze in termeni de incredere, afectiune si cooperare; comunicarea trebuie sa porneasca de la copil la lucrator; respectarea opiniilor copilului in relationare si luarea deciziilor care il privesc. Abilitatile necesare lucratorului social stradal vizeaza empatia si comunicarea. Adapostul de zi si de noapte pentru copiii strazii245 este un serviciu rezidential care are drept obiectiv primordial asigurarea de gazduire si ingrijire de scurta durata in vederea reintegrarii in familie sau luarii unei masuri corespunzatoare de protectie. Admiterea unui copil in adapost se face la cererea acestuia sau cand i se stabileste masura de plasament in regim de urgenta in cadrul adapostului, in urma deciziei directorului DGASPC. In cazul minorului care solicita gazduirea, imediat dupa ce aceasta s-a realizat, conducerea adapostului formuleaza o solicitare catre DGASPC pentru repartizarea unui manager de caz. In situatiile in care copilul necesita plasament in regim de urgenta, managerul de caz, la propunerea DGASPC, este obligat sa recurga la o solutie corespunzatoare in cel mai scurt timp posibil. Aceasta solutie este temporara si dureaza pana la momentul in care instanta judecatoreasca ia o decizie cu privire la subiect246. Ulterior admiterii in institutie, coordonatorul acesteia numeste un responsabil de caz care colaboreaza cu managerul de caz in ceea ce priveste interventia de scurta durata. Pentru fiecare asistat al adapostului, sunt elaborate masuri de interventie pe termen scurt si un plan de servicii sau, dupa caz, un plan individualizat de protectie care se aplica pe perioada sederii in institutie. Evaluarea detaliata a copilului incepe in cel mai scurt timp de la admiterea in adapost si este realizata de catre managerul de caz cu sprijinul unei echipe multidisciplinare si interinstitutionale. In cazul in care copilul este cel care solicita serviciile adapostului in mod voluntar, managerul de caz poate lua decizia de reintegrare a copilului in familie sau poate propune instantei judecatoresti o masura de protectie247 pe perioada reabilitarii. Pentru copiii care au fost plasati in regim de urgenta in institutie, managerul de caz poate propune instantei reintegrarea in familie, luarea unei masuri de protectie ori mentinerea plasamentului in regim de urgenta. Prioritate in propunerile inaintate instantei trebuie sa aiba plasamentul la un asistent maternal profesionist specializat sau la un centru de primire in regim de urgenta si doar ca rezerva plasamentul in continuare in adapost. Pentru luarea unei masuri de protectie dupa terminarea sederii in adapost, managerul trebuie sa inainteze instantei propunerea pentru o masura de

244

Cand copilul este cunoscut institutiei, evaluarea se face de catre serviciul social stradal anterior admiterii in cadrul acesteia, iar in cazul in care copilul nu este cunoscut, evaluarea e realizata de catre acest serviciu in colaborare cu personalul de specialitate al institutiei. 245 Ordin ANPDC 132/2005, Anexa nr. 3. 246 Legea 272/2004 art. 247 Plasament la un asistent maternal profesionist specializat sau in cadrul unui centru de primire in regim de urgenta pentru copiii strazii.

55

protectie, un raport de evaluare detalita a copilului, proiectul planului individualizat de protectie pentru acesta si opinia familiei lui248. Tot in atributiile managerului de caz intra decizia transferului copilului la DGASPC-ul din unitatea teritoriala din care acesta acesta provine. Transferul trenuie sa aiba loc numai in cazul in care DGASPC-ul respectiv detine servicii specializate pentru copiii strazii. In cadrul adapostului, persoanele asistate sunt sprijinite si incurajate sa mentina legatura cu familia restransa, extinsa, prieteni si alte persoane importante pentru copil, daca nu contravine intereselor superioare ale acestora. Scopul este acela de a pregati copilul pentru reintegrarea sa in familie. De asemenea, personalul adapostului trebuie sa asigure asistatilor pregatirea pentru momentul in care acestia vor parasi institutia, dar si trebuie sa pregateasca si mediul de reintegrare (familie restransa, familie largita, familie substitutiva). Ulterior, cazul va fi monitorizat cel putin pe o perioada de trei luni, recomandabila fiind monitorizarea pe sase luni (vizite luare la domiciliul copilului). Pe durata sederii in centru, copiilor institutionalizati li se asigura o asistenta medicala corespunzatoare impreuna cu o educatie primara referitoare la afectiunile, comportamntele nocive specifice si protejarea propriei persoane in mediul stradal 249. Educatia scolara poate fi realizata in anumite conjuncturi si are doua forme: educatie formala (incadrare specifica varstei in institutii de invatamant) sau alfabetizare (in cadrul adapostului sau in unitati specifice de invatamant). Consilierea psihologica trebuie acordata de catre un consilier (asistent social sau psiholog) care sa nu fie implicat in mai mult de 12 cazuri simultan. Acesta elaboreaza pentru fiecare copil un plan personalizat de consiliere in functie de de nevoile acestuia si care sa constituie parte integranta a masurilor de interventie pe termen scurt. In cazul in care un asistat necesita consiliere psihologica sau psihoterapie in afara institutiei, i se asigura accesul nemijlocit in acest sens. Intreg personalul este pregatit in tehnici de comunicare si de mentinere a unui control pozitiv in relatia cu copiii si pentru a putea aplana neintelegerile dintre acestia. Centrul de primire in regim de urgenta pentru copii strazii250 are drept scop declarat asigurarea pe un interval limitat de timp de gazduire, ingrijire, educatie si pregatire pentru reintegrarea in familie si sociala sau luarea unei masuri optime de protectie. Intre acest centru si adapostul de zi si de noapte pentru copiii strazii, exista unele similaritati de procedura si interventie. Pe baza unei evaluari initiale a situatiei copilului, directorul DGASPC ia sau nu decizia de admitere a acestuia in centru, urmand ca instanta judecatoreasca sa hotarasca masura corespunzatoare. Managerul de caz propune plasamentul in regim de urgenta in centru doar in situatia in care nu este posibil plasamentul la un asistent maternal profesionist. In formularea acestei propuneri, managerul de caz trebuie sa tina cont de principiul proximitatii si sa consulte coordonatorul centrului. In functie de nevoile identificate la admiterea in institutie, fiecarui asistat beneficiaza de o interventie specializata pe termen scurt. Masurile sunt elaborate de managerul de caz impreuna cu responsabilul de caz din centru. Este desemnat un personal de specialitate care sa implementeze aceste masuri, care sa evalueze detaliat situatia copilului si care sa elaboreze planul de servicii sau, in functie de situatie, planului individualizat de protectie. Evaluarea detaliata constituie baza 248

Aceasta este formulata in urma organizarii unui consiliu de familie de catre managerul de caz. Efectele nocive ale fumatului, consumului de alcool, droguri; despre hepatita, infectie HIV/SIDA, infectiile cu transmitere sexuala; protejarea propriei persoane de diverse prejudicii, acţiuni de intimidare şi abuz. 250 Ordin ANPDC 132/2005, Anexa nr. 4. 249

56

propunerii adresate instantei pentru luarea unei masuri definitive; se opteaza pentru una din urmatoarele optiuni: reintegrarea copilului in familie, plasamentul in familia extinsa, la un asistent maternal profesionist, intr-un centru de plasament sau mentinerea masurii plasamentului in regim de urgenta. In comparatie cu activitatea din adaposturi, educatia scolara ocupa un loc distinct. In context dat, ea este o cerinta obligatorie pentru asistati. Pentru realizarea optima a acesteia, furnizorul de servicii251 incheie conventii de colaborare cu unitatile de invatamant care vizeza. Respectivele conventii vizeaza diminuarea si eliminarea marginalizarii copiilor asistati de centru in cadrul respectivelor unitati de invatamant. Integrarea scolara constiuie o prima etapa a integrarii in comunitate. Celelalte servicii252 si activitati specifice de interventie si asistenta din centru sunt similare cu cele de care beneficiaza asistatii adaposturilor. Toate cele patru servicii specializate pentru copiii stazii se supun unor criterii de angajare formare continua si supervizare a personalului. Prin aceasta este urmarita realizarea unei interventii optime si profesionale pentru beneficiari. Celalalt document specific emis de catre ANPDC, Ordinul nr. 100 din 15.03.2006253, aproba Planul-cadru de actiune in vederea reintegrarii sociale a copiilor strazii.254 El vizeaza analiza situatiei copiiilor aflati in strada, interventia pentru a controla si diminua fenomenul cat si prevenirea situatiilor similare. In plan operational, se urmareste reducerea numarului de copii aflati in aceasta situatie, crearea/dezvoltarea/diversificarea unor servicii specializate la nivel regional255, specializarea personalului din acest domeniu, infiintarea la nivel de DGASPC a unor echipe/servicii sociale stradale. Pentru pregatirea implementarii planului de actiune, s-a recurs in prealabil la cateva actiuni: infiintarea si operationalizarea serviciile sociale stradale; instruirea politistilor comunitari cu privire la prevederile Legii nr. 272/2004256; informarea parintilor cu privire la obligatiile si sanctiunile 257 legii mentionate; inceperea demersurilor pentru decaderea din drepturi a parintilor copiilor aflati pe strada; stabilirea echipelor si modalitatilor de interventie si identificarea zonelor frecventate de copiii strazii.

251

Consiliul judetean/local al sectoarelor municipiului Bucuresti, prin intermediul DGASPC, sau organismul privat acreditat. 252 Asistenta medicala, consiliere psihologica, mentinerea legaturilor importante pentru copil, monitorizare reintegrarii in familie/unor masuri de protectie ulterioare. 253 http://www.legestart.ro/AfisareAct.aspx?id_act=MTg2NjQz, 07.02.2008. 254 Anexa nr. 1. 255 La nivelul primariilor sectoarelor Municipiului Bucuresti/consiliilor judetene/DGASPC-uri. 256 De catre ANPDC si Inspectoratul General de Politie. 257 Art. 132 , alin.(1): „Indemnul ori inlesnirea practicarii cersetoriei de catre un minor sau tragerea de foloase de pe urma practicarii cersetoriei de catre un minor se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani.” Alin. (2): „Recrutarea ori constrangerea unui minor la cersetorie se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani”. Alin. (3): „Daca fapta prevazuta la alin. (1) sau (2) este savarsita de un parinte sau de reprezentantul legal al minorului, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 5 ani, pentru fapta prevazuta la alin. (1), si de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi, pentru fapta prevazuta la alin. (2). Art. 133: „Fapta parintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela in mod repetat la mila publicului, cerand ajutor financiar sau material, se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani si interzicerea unor drepturi”.

57

Planul este structurat in doua parti distincte: „Actiuni concrete de imbunatatire a situatiei copiilor strazii (2006-2008)” si „Actiuni de informare cu privire la drepturile, obligatiile si responsabilitatile grupurilor tinta”. In primul trimestru din anul 2006, planul a vizat infiintararea unui centru de coordonare in Bucuresti care sa functioneze non-stop si care sa se adreseze beneficiarilor indirecti258. Centrul trebuie sa fie dotat cu o linie de telefon [gratuita, n.a.] si sa utilizeze o baza de date cu informatii punctuale259. Acesta s-a infiintat cu intarziere in octombrie 2006 (Centrul de Coordonare a Actiunilor privind Copiii Strazii)260. Pentru trimestrul al doilea din anul 2006, planul cadru a desemnat mai multe actiuni. Vor fi amintite pe rand. In cadrul fiecarui DGASPC, s-a prevazut infiintarea unui compartiment specializat pe copiii strazii care sa fie alcatuit dintr-o echipa de cel putin trei specialisti; la nivelul sectoarelor din capitala, se infiinteaza servicii sociale stradale format din minim opt specialisti. Referitor la modul de aplicare al acestei prevederi, in cadrul DGASPC Bucuresti Sector 4, serviciul social stradal detine un personal de sapte membri, nu opt261. Iar in ceea ce priveste promptitudinea infiintarii acestui tip de serviciu, fostul Minister al Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei a semnalat acreditarea institutiei numita „Serviciu stradal pentru copiii strazii” la data de 27.10.2006262; nu este precizat din subordnea carui DGASPC sau a altei institutii face parte acest serviciu. Alte actiuni pentru intervalul mentionat anterior sunt direct corelate de activitatea serviciilor stradale: evaluarea situatiei grupurilor de copiii ai strazii din fiecare oras263, identificarea zonelor de interventie si aproximarea numerica a fenomenului. Actiunile sunt realizate de catre DGASPC-uri in colaborare cu Politia Comunitara. Pot participa, de asemenea, reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale cu experienta in domeniu care activeaza in zona de interventie. In spatiile de evaluare, copiii nu pot fi retinuti mai mult de 72 de ore, iar, in situatii speciale, termenul se prelungeste pana la maxim 15 zile. In urma acestor interventii, trebuie analizata situatia copiilor; organele competente le reprezinta comisiile pentru protectia copilului sau, in cazul refuzului parintilor, instanta judecatoreasca. Trimestrul al doilea din 2006 a constituit termen si pentru incheierea unor conventii de colaborare dintre serviciile publice specializate, DGASPC-uri si organizatiile neguvernamentale cu activitate si experienta in domeniu. In baza acestora, specialistii din sistemul public colaboreaza cu cei din sistemul privat, copiii pot fi, de asemenea, plasati in sistem privat, iar respectivelor organizatii li se aronda zone specifice de interventie. Pentru anul 2006, au mai fost programate elaborarea unor instrumente unitare de lucru in monitorizarea si reintegrarea sociala a copiilor strazii (semestrul I), cat si organizarea de cursuri de pregarire pentru lucratorii stradali si pentru personalul centrelor. De asemenea, planul-cadru a inclus crearea conditiilor necesare implementarii proiectului cu finantare externa264 „Initiativa 258

Comunitate, politie, jandarmerie, ONG etc. Numarul de locuri din cadrul serviciilor, locatia cazurilor semnalate, componena nominala a echipelor stradale, informatii despre activitatea curenta a acestora. 260 [f.a.], Copiii strazii merg la teatru, Comunicat de presa 14.07.2007, Bucuresti, Biroul de Presa al ANPDC, 2007 http://www.copii.ro/afisareComunicat.aspx?id=119. 261 Conform http://www.dgaspc4.ro/dpc.html, Serviciul pentru Copiii Strazii, Regim Urgenta si Telefonul Copilului: „Personalul serviciului este format din sase asistenti sociali si un psiholog.” 262 Prin Departamentul de Asistenta Sociala si Politici Familiale, http://sas.mmssf.ro/servicii_furnizori.php?id=72, 07.02.2008. 263 Sunt urmariti itemi ca: perioada de timp petecuta in strada, judetul de origine, starea sanatatii, eventuala stare infractionala. 264 BDCE, suma de 5,739 milioane EURO. 259

58

Copiii Strazii”. Acesta a demarat, conform planificarii (anul 2007), in toamna anului 2006 si se adreseaza inclusiv subiectilor cu dependenta de droguri. Prin el se intentioneaza a se crea 20 de centre pentru 300 de copii si pregatirea a unui numar de 150 de lucratori sociali in domeniul prevenirii si eliminarii dependentei de droguri la copiii aflati in strada.265 Restul actiunilor planificate nu au un termen limita, la acestea trebuie recurs permanent si constituie demersuri logice de interventie si de procedura: pregatirea periodica a actiunilor stradale, luarea masurilor de protectie, protejarea in centre de urgenta/rezidentiale, transferul copiilor strazii spre alte institutii specializate, stabilirea identitatii copiilor, supravegherea si asistarea acestora, redactarea de rapoarte bilunare privind evolutia lor, crearea/dezvoltarea de servicii generale de consiliere si suport pentru parinti. Partea a doua a planului-cadru in discutie este specific informativ. Inainte de a recurge la actiunile mentionate prima parte a planului-cadru, parintii copiilor aflati in strada trebuie sa li se comunice prevederile legii 272/2004. Prin actiuni organizate de catre serviciile sociale stradale in colaborare cu politia comunitara, ei sunt informati asupra drepturilor si obligatiilor parentale si li se adduce la cunostinta consecintele pe care le vor suporta daca vor continua comportamentele prin care abuzeaza de copiii sai. Prevederile art. 132-133 din lege vor fi comunicate si copiilor gasiti in situatia de exploatare prin cersit. De asemenea, atat copii care muncesc in strada cat si parintii acestora sunt informati asupra continutului art. 64 si 94 din legea respectiva. Situatiile mentionate constituie conditiile prin care se poate institui o masura de protectie speciala. Un alt tip de informare priveste aducerea la cunostiinta parintilor drepturile de care poate beneficia o familie si copiii sai266, precum si institutiile si autoritatile carora se pot adresa pentru a putea beneficia de ele. Sunt prevazute de planul-cadru, de asemenea, campanii de informare a comunitatii; ele privesc comunicarea actiunilor destinate copiilor strazii, a serviciilor pe care le ofera DGASPCurile si organizatiile nonguvernamentale, dar si a mijloacelor publice de sesizare a cazurilor de copii aflati pe strada.

PERSOANE ADULTE Persoanele din strada care au implinit varsta de 18 ani beneficiaza de o atentie redusa din partea organismelor de protectie sociala. Desi au nevoi speciale de interventie, putinele drepturi ce le revin sunt date de statutul de persoane fara adapost. Cea mai acuta problema pe care o ridica incadrarea exclusivista a vagabondajului in homelessness este dependenta de drog. Serviciile existente in tratamentul acesteia sunt inaplicabile in vagabondaj care necesita o abordare diferentiata. Consumul de droguri, in cercurile stradale, au un context diferit de alte situatii in care acesta se desfasoara. Lipseste, cu precadere, sustinerea familiei in procesul de reabilitare. Mai mult, excluderea sociala nu este o consecinta directa a consumului de drog, ci este corelata cu un sumum de coordonate anterioare acestuia: fuga primara in strada, cersitul, lipsa de adapost, 265

[f.a.], Principalele realizări din anul 2006 în domeniul protecţiei drepturilor copilului, activităţile derulate de ANPDC în anul care a trecut, precum şi obiectivele propuse pentru anul acesta, Bucuresti, ANPDC, 2007, http://www.copii.ro/Files/Principalele%20realizari%20in%202006%20ale%20ANPDC_20073303.pdf, punct 7. 266 Alocatia de stat pentru copii, alocaţia complementara, venitul minim garantat, facilitati pentru copiii care urmează cursurile scolare (burse sociale, rechizite scolare, „cornul si laptele”).

59

aspectul vestimentar precar, comportament antisocial s.a. Cazurile curente de dependenta de drog, insa, sunt asociate cu pierderea unui status educational sau profesional si degradare a unor roluri si relatii sociale. Aceste dezavantaje se pot reflecta in constiinta dependentului la un moment dat, determinandu-l sa solicite ajutor specializat. Aspectul mentionat nu este aplicabil persoanelor care vagabondeaza, ele au fost deja compormise cu un timp indelungat in urma. In contextul redat anterior, este imperioasa abordarea dependentei de adictivi intr-o maniera adaptata la tipul specific de consumator din vagabodaj. Oportune sunt, totusi, interventiile de tip harm reduction. In Romania, acestea sunt destul de rar utilizate, iar putinele actiuni care au urmarit reducerea riscurilor drogurilor injectabile, nu au vizat comunitatile de persoane care vagabondeaza. In absenta unor masuri specifice pe problematica drogurilor, lucrarea de fata se axeaza pe resursele existente de interventie de care pot face uz persoanele din strada. De data relativ recenta, s-a aprobat prin Hotararea de Guvern nr. 197 din 2006267 si, ulterior a demarat, Programul de interes national „Combaterea excluziunii sociale a persoanelor fara adapost prin crearea de centre sociale de urgenta”268. Acest act normativ a fost modicat partial prin Hotararea de Guvern nr. 1293 din acelasi an. Centrele sociale de urgenta au menirea de a asigura, in principal, servicii de gazduire si de ingrijire. Se urmareste, de asemenea, crearea si dezvoltarea unor centre de sprijin si consiliere pe termen lung care sa faciliteze procesul de integrare sociala a persoanelor fara adapost. Programul mai implica realizarea unei metodologii specifice cu ajutorul careia sa fie identificat si evaluat acest grup social. O alta directiva data de program este alcatuirea unei baze de date prin care sa fie monitorizat atat numarul de persoane alfate in situatia data cat si procentul de cazuri reabilitate. Concret, se dispune la infiintarea a 50 de centre sociale de urgenta, respectiv, un centru in fiecare sector din Bucuresti si cate unul pentru fiecare judet. Acestea necesita sa fie dotate corespunzator, cu mobilier si echipament de stricta necesitate269. Pana la termenul limita impus de lege, aproximativ 10.000 de persoane fara adapost trebuie sa beneficieze de serviciile sociale din respectivele centre. In cadrul centrelor, asistatii beneficiaza de gazduire, ingrijire, consiliere si suport. Sunt punctate cateva dimensiuni ale procesului de reintegrare sociala la care trebuie sa fie supusi beneficiarii: loc de munca, spatiu locativ, cursuri de calificare si recalificare, educatie pentru sanatate. Respectivul programul are o durata de trei ani de la momentul incheierii contractelor de finantare, insa nu trebuie sa depaseasca termenul de 31 decembrie 2009. Planificarea bugetului este multianuala, o parte fiind directionata spre infiintarea si extinderea centrelor sociale de urgenta, iar alta este orientata furnizarii serviciilor sociale pe o perioada de maximum un an. La data promulgarii Hotararii de Guvern nr. 197 Gheorghe Barbu, fostul ministru al muncii, solidaritatii sociale si familiei, a declarat public faptul ca programul in dicutie vizeaza „acordarea de gazduire si ingrijire tuturor persoanelor aflate in strada ... . De asemenea, se vor căuta solutii de gazduire pe termen mediu si lung, de a intra intr-o retea de solidaritate si de acces la ingrijirile necesare, preventive si curative, in functie de starea persoanei si de gradul de urgenta

267

http://www.legestart.ro/AfisareAct.aspx?id_act=180994, 07.02.2008 Anexa nr. 7. 269 Vizita personala la un astfel de centru, la un moment anterior aprobarii programului, a relevant conditii extreme de precare de locuire, neconforme cu conventiile internationale privind drepturile omului. 268

60

pe care starea lor o necesita”270. Au trecut doi ani de la aceasta afirmatie si, cu toate ca este nevoie de timp indelungat pentru a se vedea efectele unui program national, nu se descresteri numerice ale tinerilor din strada. Mai mult, timpul reprezinta o coordonata de baza a extinderii fenomenului in cadrul grupurilor stradale de adolescenti: multi dintre membrii acestora depasesc periodic pragul majoratului, fiind astfel lipsiti de masurile de protectie de care beneficiau anterior acestui moment. O latura distincta a legislatiei prin care este surprins un tip de referinta de reactie sociala o reprezinta dreptul penal. In capitolul nr. 4 al prezentei lucrari s-a mentionat specificul delincvent al mediului stradal. Ca urmare a deselor infractiuni pe care persoanele din strada le comit in acest context, fata de acestea se aplica sanctiuni privative de libertate. Statutul de detinul in sistemul represiv penal constituie un alt element de stigmatizare si reducerea oportunitatilor ulterioare de reintegrare sociala. Trebuie mentionat faptul ca cifra neagra a criminalitatii din cadrul comunitatilor stradale de „vagabonzi” se reflecta in nesanctionarea unui numar semnificativ de infractiuni, uneori, cu un grad ridicat de pericol social (trafic pe piata sexuala, posibil trafic de droguri, abuzuri sexuale, comportamente ce vizeaza integritatea corporala a altor persoane din strada s.a.). Atitudinea generala a societatii vizavi de vagabondaj este una ambivalenta: ea variaza intre toleranta, represiune si interventie. In planul protectiei sociale, se constata anumite tendinte de a proteja subcategoria de copii si de a neglija subgruparea tinerilor.

CAPITOLUL VI: CERCETAREA DE TEREN

ELEMENTE DE METODOLOGIE

Dupa cum s-a amintit in decursul prezentei lucrari, problema de cercetare lansata a avut ca punct de start o constatare proprie de teren in ceea ce priveste vagabondajul, si anume, ceea ce a fost numit drept dependenta stradala. Capitolul in curs urmareste sa surprinda mecanismele care stau la baza atasamentului fata de strada. In scopul acesta, s-a optat pentru analiza calitativa a fenomenului, iar in ceea ce priveste strategia de cercetare271, au fost selectate patru studii de caz (un studiu de grup si trei cazuri individuale).

270

Barbu, Gheorghe, Nota de fundamentare - H.G. nr. 197/09-02-2006, punct C,http://www.guv.ro/notefundam/afisnota.php?id=1860, 08.02.2008. 271 Yin, Robert K., Studiul de caz. Designul, analiza si colectarea datelor, Iasi, Polirom, 2005, p. 17.

61

Sursele de dovezi272 (instrumentele de cercetare) utilizate pentru realizarea acestor studii sunt interviul si observatia participativa. Fiecare dintre acestea doua necesita unele explicatii referitoare la contextul in care au fost aplicate. Interviul a imbracat forme diferita de la un caz la altul, in functie de specificitatea cazului si a situatiei de intervievare. Iar observatia s-a realizat intr-un mod nedirectionat, fiind produsul direct al interactionarii cu grupul si cazurile de studiu. Ipotezele lansate au scop orientativ in relevarea proceselor ce determina dependenta de strada. Acestea sunt: 1. Atasamentul fata de strada este o maniera de rezolvare a frustrarilor acumulate in mediul de provenienta (familie sau institutie). 2. Presiunile si mecanismele grupului stradal de apartenenta au rol determinant in cronicizarea vagabondajului. 3. Comportamentele substitutive ale abuzului si dependentei de adictivi cauzeaza modificari ale vointei si atitudinii fata de schimbare. 4. Teribilismul adolescentin, asociat conceptiei dihotome despre libertatate agraveaza starea de dependenta stradala. 5. Reactia ambivalenta a opiniei publice determina doua aspecte ale vagabondajului: a) actul cetatenilor de a oferi bani intretine prezenta in strada a subiectilor; b) reactia refractara a altor membri ai societatii intareste sentimentul excuziunii definitive resimtit de catre persoanele din strada. Variabilele utilizate pentru surprinderea ipotezelor difera de la un studiu de caz la altul. In ceea ce priveste studiile de caz individuale, s-a urmarit o traiectorie similara ce a intentionat sa puncteze, gradual, urmatoarele aspecte: familie/institutie de provenienta (atitudini, relationare, conflicte, abuzuri), debut in strada (motivatie, context), integrare si pozitie in grup stradal, substante nocive, institutii frecventate (alternanta strada-centre, perceptia institutiilor), atitudinea societatii fata de sine in constiinta vagabondului. Acesti itemi au fost surprinsi in functie de disponibilitatea persoanelor intervievate si in masura in care interactiunea cu persoanele observate a permis relevarea respectivelor aspecte.

PREZENTAREA STUDIILOR DE CAZ

1. GRUP STRADAL DE ADOLESCENTI SI TINERI: Scopul primar al acestui studiu de caz difera partial de studiile individuale: el are o latura predominant descripiva, insa surprinde, totodata, unele mecanisme de grup ce contribuie la formarea atasamentului fata de strada. Context de cercetare: 272

Ibidem, pp. 109-110.

62

Studierea acestui grup s-a realizat prin observatie participativa in intervalul octombrie 2005 – octombrie 2006, la care s-au adaugat alte cateva contacte de data recenta. Observatia s-a realizat prin vizitarea grupului respectiv si intreprinderea unor activitati in cadrul acestuia. Contactul initial a constat in activitati recreative ce au avut drept scop crearea unei receptivitati spre unele forme de interventie. Activitatile respective s-au desfasurat cu grupul, intr-o prima faza, iar ulterior, cu unii membri ai acestuia. Este de mentionat statutul informal al echipei initiatoare273 care nu a reprezentat vreo institutie si faptul ca interactionarile cu subiectii au fost ghidate de empirism si lipsa de experienta. Insa, acelasi fapt al nereprezentarii imaginii unei institutii, a avut un efect benefic in planul perceptiei grupului. Daca l-a inceput membri acestuia au afisat unele comportamente si atitudini dezirabile, ulterior s-au deschis adoptand conduite specifice lor. De asemenea, au existat cateva invitatii de a vizita familiile unor membri ce aveau domiciul in aceeasi localitate sau in localitati proxime. Frecventa intalniror a variat, in functie de necesitatile de moment si de resursele personale de timp. Ulterior, acestea s-au rarit in ideea evitarii fenomenului de platonizare sesizat, la un moment dat si au fost directionate spre interventie individuala, in functie de interesul favorabil perceput. In octombrie 2006, a incetat mentinerea legaturii cu grupul din cauze necorelate acestuia. Contactele recente au vizat formarea unei imagini actualizate asupra schimbarilor survenite in grup. Prima intalnire organizata a avut un efect superior celui scontat, fapt explicabil prin noutatea actiunii: membrii grupului au propus o locatie de desfasurare a intalnirii; in decursul acesteia, ei au manifestat un interes apreciabil fata de program, iar liderul grupului s-a impus prin monitorizarea ordinii; au raspuns declarativ intentiei de organizare a intrevederilor viitoare sub forma de grupuri mici (3-4 persoane). Dupa acest moment, insa, au intervenit dificultati progresive de captare a atentiei. Ritmul strazii care ii antrenau pe membrii grupului in activitati de procurare a hranei sau a banilor pentru drog ori in activitati conflictuale sau chiar ilicite au contribuit la neglijarea intalnirilor programate. Alti factori care au mai determinat neglijarea intalnirilor au fost perceptia distorsionata a timpului si o memorie disfunctionala specificie habitantilor mediului stradal, ca urmare a consumului de adictivi. In consecinta, s-a trecut la o reorientare spre individ in functie de necesitatile pertinente ale acestora (cautarea de locuri de munca, integrarea in sistemul scolar recuperator, contactarea familiilor). Descrierea propriu-zisa a grupului: Ca apartenenta, grupul este unul dintre cele care habiteaza in Bucuresti. Numarul acestora este variabil, datorita migratiilor in functie de sezon, ori din cauza conflictelor din interiorul comunitatii lor sau din alte considerente individuale. Pe perioada initiala de observare, au fost inregistrati cca. 30 de membri in acest grup cu statut temporar sau permanent. Comparativ cu alte organizari similare, grupul are o dimensiune medie, unele lucrari de specialitate ignorand chiar existenta acestuia. Migratia cuprinde dinamica dintre diversele grupuri stradale din capitala, dar si rute nationale (uneori internationale) ce au scop explorator sau recreativ. Trebuie mentionat ca, in ciuda variatiilor membrilor grupului, s-a constat o oarecare stabilitate a membrilor in timp274. Investigatiile recente de teren, nu au permis aproximarea noii cifre a membrilor grupului. Structural, se pot face cateva divizari ale respectivei comunitati in functie de cel putin doua criterii. Un criteriu este cel varstei, existand in interiorul grupului doua subgrupari majore: 273 274

Echipa a fost formata din doua persoane, iar ocazional, a fost sustinuta de alte doua persoane. Dupa momentul noiembrie 2006, legatura cu grupul a fost reluata in intervalul decembrie - ianuarie 2007.

63

adolescenti si tineri. Celalalt criteriu este dat de sexul persoanelor. Fiecare dintre aceste componente au caracteristici specifice si sunt antrenate intr-o concurenta dupa autoritate in care forta fizica primeaza. In continuare sunt prezentate grafice privind structura pe varsta si in functie de sexul membrilor grupului, in perioada octombrie 2005 – octombrie 2006. Se observa, la acea data, o predominare a membrilor cu varste cuprinse intre 13 si 24 de ani si a celor de sex masculin. Datele surprinse nu sunt exacte, datorita mobilitatii stradale, insa formeaza o imagine de ansamblu in ce priveste fenomenul. Dintre cei patru copii in vasta de pana la 12 ani, unul are 2 ani, el fiind copilul unui membru al grupului (R., 18 ani la acea data, acum are 20 ani). Valorile ridicate din dreptul segmenului de varsta 13-17 ani este explicat prin natura fluctuanta a celor care ii subscriu: prezenta inconsecventa in strada (pe anumite perioade ori in timpul zilei) a unei parti semnificative dintre acestia. De asemenea, minorii incepand de la 12 ani descrescator, sunt prezenti ocazional in strada. Drept consecinta, inca de la momentul 2005-2006 cazurile permanente din strada il constituiau persoane cu varsta ridicata (aproximativ 15-35 ani). 12 10 8 6 4 2 0 ≥ 12 ani

13 - 17 ani

18 - 24 ani

≤ 25 ani

Fig. 1. Structura pe varste a grupului (oct. 2005 – oct. 2006)

Referitor de sexul feminin, in figura de mai jos au fost surprinse acele persoane care au o prezenta semnificativa in strada si care interactioneaza cu adolescentii si tinerii. Insa acestea, daca nu gasesc un adapost oportun in mediul stradal, pe anumite perioade de timp sunt mai predispuse decat persoanele de sex masculin sa apeleze la diverse institutii de asistenta sociala (in regim nepermanent).

25 20 15 10 5 0 fete

baieti

Fig. 2. Structura grupului dupa criteriul sexelor (oct. 2005 – oct. 2006)

Ulterior, noile contacte, insuficiente ca numar si aprofundare a investigatiei, nu au permis formarea unei reprezentari actualizate privind structura grupului. Sunt evidente insa cateva aspecte: varsta medie a crescut, o parte dintre adolescenti au trecut de pragul majoratului, iar unii dintre minorii care aveau anterior sub 12 ani, si-au permanentizat sederea in strada. Intre timp, in cadrul grupului au aparut alti copii de varsta mica (aproximativ trei), insa acestia nu au, 64

deocamdata, un statut stradal permanent. Numarul copiilor nascuti in aceste conditii s-a ridicat (sunt cel putin trei noi nascuti); in acest caz, mamele impreuna cu copiii beneficiaza de cazare intr-un centru rezidential pentru persoane fara adapost sau sunt clienti de rutina a centrelor de zi. Membri constanti ai grupului pe o perioada lunga de timp (peste 10 ani) sunt opt la numar dinte cei 10-12 tineri identificati (conform declaratiei liderului acestui grup). Tinerii cu un istoric reprezentativ in strada sunt constituiti intr-un comitet informal de conducere si exploatare a celorlalti din grup ale caror actiuni par sa fie, insa, individualizate. Ei se asociaza diferit de restul grupului. Liderul, sustinut de subgruparea sa, intervine in momentele importante ale comunitatitii: cand elemente exterioare interactioneaza cu grupul, cand trebuie sa reglementeze situatiile conflictuale dintre ceilalti membri, sau cand trebuie sa-si impuna autoritatea fata de noii aderanti ori fata de membrii care nu se supun. In prezent, o parte dintre persoanele care conduc grupul s-au detasat de acesta. De exemplu, vechiul lider a parasit mediul stradal (constituie un studiu de caz aparte), cativa executa pedepse privative de libertate (trei cazuri inregistrate), altii s-au disociat partial de grup, revenind sporadic in cadrul lui (posibil pentru achizitionarea de taxe). De mentionat ca in decursul contactelor cu grupul, nu au fost remarcate momente de efectuare a acestor plati, ele nefiind vizibile. Insa atitudinea unor membri cu vulnerabilitate crescuta confirma existenta acestora cat si a altor comportamente abuzive. Abuzurile remarcate in grup privesc, in genere, desele tratamente agresive. Izolat, un membru adolescent a facut referire la comportamentul homosexual al unuia dintre tineri; statutul acestuia din acestuia din urma (relatii stranse de prietenie cu liderul) poate fi corelat cu exploatarea sexuala la care sunt supuse persoanele vulnerabile din grup. Un alt caz semnalat de catre o adolescenta descrie agresiuni sexuale repetate din partea unui adult din afara grupului stradal. Aceste incidente reprezinta cu siguranta varful aisbergului tratamentelor exploatatorii si abuzive experimentate de catre o parte din membrii grupului in discutie. Trebuie mentionat ca nici tinerii care acum ocupa pozitii inalte in comunitatea stradala nu au fost feriti de astfel de traumatisme. In unele discutii, ei fac sumar referire la viata extrem de dura din strada. Avand in vedere varstele mici la care acestia au patruns in aceasta microsocietate, ei au parcurs un itinerar ierarhic pana la castigarea statutului actual de exploatator. In fapt, la baza acestui proces sta cunoscuta lupta pentru supravietuire, dusa insa la un nivel extremist. Conflictele au o frecventa ridicata, ele pornesc de la diverse conjuncturi discriminatorii dintre membri sau care sunt doar percepute astfel. Alteori, cand vin din partea unui individ cu autoritate, reprezentand pentru aecesta o forma de distractie, conform afirmatiei liderului (mod recreativ deviant). Ele izbucnesc pe fondul unei iritabilitati psihice generale si a lipsei de autocontrol generate de adictvi (sau, in unele cazuri, determinate de o predispozitie latenta). Intensitatea conflictelor difera, variind de la uzualele neintelegeri pana la forme grave ce au repercursiuni asupra integritatii corporale. Astfel de incidente majore au fost rareori raportate de catre membrii grupului. Este posibil, insa, ca alte episoade similare sa fi fost prezentate intr-o maniera nerealista, sub forma de accidentari. Interactiunea dintre cele doua sexe variaza in strada: uneori reprezentantii acestora interactioneaza conventional, ori se asociaza in cupluri, alteori, apar divergente care impart grupul in doua subgrupari distincte. exista, de asemena, Conflict cu fetele, interactiunea fet-baieti. Referitor la genul feminin, se observa o incidenta mai scazuta privind consumul vizibil de drog, aspectul vestimentar este mai ingrijit si conflictele cu altii membri provocate de acest segment par sa fie mai spoaradice. 65

In plan atitudinal-valoric, se remarca o pasivitate fata de implicarea personala in procesul efectiv (nu declarat) de schimbare si ignorarea valorilor ce guverneaza in macrosocietate. In reprezentarea acestui sistem in constiinta generala a persoanelor din strada, atitudinea fata de munca reprezinta un reper. Uneori ea este exprimata explicit (“Munca este pentru prosti. Muncesc ei pentru noi”), alteori comportamentul evaziv, folosirea scuzelor, (uneori pertinente), lipsa trecerii concrete spre actul angajarii sunt imaginea perceptiei inutilitatii muncii. Este necesar, totusi, sa fie luate in consideratie, conjuncturile care au condus la aceasta: absenta actelor de identitate ce impiedica formalizare actului muncii si a exploatarii “la negru”; lipsa de oportunitati de angajare pe termen lung (ei obtin posturi periodice); remuneratie slaba comparativ cu beneficiile obtinute prin activitati ilicite; conditii improprii de munca corelate corelate cu o constitutie fizica slaba (de exemplu, domeniul constructiilor accesibil persoanelor din strada necesita un efort fizic sporit) s.a. Paralel, se remarca atitudinea fata de integrarea in sistemul scolar. S-a costatat o atitudine favorabila fata de initiativa de scolarizare, insa dificultatile demersului efectiv de integrare, nu au permis formarea unei imagini privind concretizarea acestei atitudini.275 In acelasi cadru, s-a observat intelegerea dihotoma a rolului de parinte si partener intr-o relatie si, implicit, aceasta se reflecta in educarea efectiva a copiilor nascuti in mediul stradal. Cu titlu de exemplu, tatal lasa copilul in ingrijirea mamei in favoarea activitatilor de procurare si consum a heroinei; mama permite initierea copilului in varsta de doi ani in consum de tutun si drog volatil (la initiativa fratelui acestuia); nivelul de educatie scolare al parintilor se repercuteaza in integrarea viitoare a copiilor in sistemul de invatamant; comportamentele nocive, deviante, normele si valorile parintilor se rasfrang indubitabil in comportamentele invatate de copii etc. In privinta adictivilor, drogurile volatile (aurolac cu precadere, prenandez) sunt utilizate vizibil si persistent. Consumul de alcool si tutun nu au fost observate cu aceeasi frecventa. In anul 2006, unii dintre membrii grupului au facut referire la persoane din interiorul comunitatii lor care isi administraza heroina injectabila. De data recenta, a fost inregistrata declaratia unui tanar (27 ani) care a facut referire la generalizarea consumului de heroina injectabila si a altor droguri de mare risc, in interiorul cercurilor stradale. Persoana in cauza sustine, de asemenea, faptul ca majoritatea membrilor grupului tinta al studiului fac uz de acestea la momentul de fata de acestea, insa nu a specificat daca este vorba doar de tineri sau daca aici sunt inclusi si minori. Comportament sub influenta drogurilor subscrie celui descris in decursul lucrarii: stare de ameteala, lipsa autocontrolului, halucinatii exprimate uneori verbal, alteori punand indivizii consumatori in pericolul de accidentare rutiera, tulburari de memorie si de concentrare, perceperea eronata a timpului etc. Exista cateva ritualuri premergatoare consumului si consumului propriu-zis de droguri volatile276. Faptul de a imparti cu ceilalti drogul pe care unul din membri il poseda277 apare ca o norma de grup sau cel putin ca o uzanta. Consumul efectiv are loc, in unele momente, in forma individuala. Insa, el imbraca si forma de grup, asocierea desfasurandu-se in mod vizibil cu precadere seara (pe strada principala), iar ziua comportamentul de consum pare sa fie ascuns in locuri mai putin vizibile (strazi laturalnice). De asemenea, in 275

Detaliind, a fost contactata o institutie numita “Scoala de Alfabetizare” care ofera oportunitatea de scolarizare tardiva. Directorul acesteia nu a fost dispus sa integreze in sistem persoanele din strada daca acestea au comportament neconform care sa ii influenteze negativ restul elevilor. Este destul de dificil sa soliciti persoanele din strada, cat timp stau in acest mediu, sa manifeste instantaneu un comportament conformist. Demersurile ulterioare cu aceasta institutie au fost abandonate, intervenind aici si resursele insuficiente de timp pentru mentinere a contactului. 276 Alte tipuri de droguri (de mare risc) nu sunt administrate vizibil si, chiar si in acest context par sa fie etichetate de neconsumatorii din grup (exprimari verbale explicite). 277 Drogurile volatile se achizitioneaza intr-o cantitate egala cu administrarea mai multor doze.

66

timpul consumului, in cazul expunerii in public, exista tendinta consumatorilor de a ascunde a drogul (punga cu aurolac) in haine, scotandu-l de acolo pentru al repune in acelasi loc; aceasta este o miscare repetitiva ce dureaza pana la punctul final de consum. Daca observa prezenta unei persoane cunoscute din afara grupului si drogul este expus vizibil, reactia imediata este aceea de a-l ascunde, chiar daca noul venit cunoaste comportamenul de consum al persoanei in cauza. Conduita este similara cu cea a strutului care ascunde capul in nisip: consumatorii resimt excluderea din partea societatii si incerca sa acopere, intr-o maniera ineficienta, ceea ce cred ei le determina situatia de exclusi. Aspectul vestimentar variaza in functie de status in grup, de varsta, de sex, de grad de atasament fata de mediul stradal, si in functie de personalitate. Tinerii, care au o pozitie exploatatorie in aceasta colectivitate, prezinta, in genere, o tinuta vestimentara mai ingrijita ca urmare a subventiilor survenite din “taxele de protectie”; la ei, acest aspect este, de asemenea, o reflectare a unui grad superior de stima de sine (mai ales in cazul in care acestia intretin relatii cu persoane de sex opus din afara grupului). La persoanele exploatate (minori, cu precadere), vestimentia este extrem de sumara, fiind deposedati de ea. De asemenea, persoanele de sex feminin si cele care nu sunt prezente permanent in strada (integrate intr-un centru, persoane care se intorc des in familie) detin imbracaminte mai curata. In unele cazuri, intervin si trasaturile de personalitate in determinarea ingrijirii sau a lipsei de preocupari fata de propria vestimentatie. Ca trasatura generala specifica contextului strazii iese in evidenta sumaritatea imbracamintii pe perioada rece a anului. Aceasta, impreuna cu incaltamintea si alte bunuri personale constituie, adesea, obiecte de schimb in procurarea drogurilor. Mai mult, se observa o migratie a vestimentatiei de la o persona la alta, in functie de necesitatile de consum de drog si din cauza deposedarii persoanelor vulnerabile. Adaposturile utilizate de catre grupul in discutie au vizat, cu precadere, adapostirea pe perioada noptii. La inceputul perioadei de observatie, s-a utilizat o cladire nelocuita pusa sub paza din proximitatea locului de rezidenta al grupului; interesante sunt metodele inovative de a patrunde in aceasta cladire utilizate pana la momentul sporii masurilor de securitate. Ulterior, grupul s-a redirectionat spre doua canale din zona, iar cazuri izolate au apelat la scari de bloc. Mai tarziu, o parte dintre tineri au fost primiti intr-un centru pentru persoane fara adapost, de unde cei ce manifestau un comportament inadecvat erau exclusi. Conditiile din acea institutie erau, la data aceea, extrem de precare, prezentand doar intr-o mica masura un confort superior adaposturilor improvizate in strada. Unii dintre minori, la momentul respectiv, erau integrati unor centre de tranzit din sistem guvernamental sau privat (in urma interventiei politiei sau din proprie inititiva). De asemenea, acestia constituiau asitati pentru cateva centre de zi, unde li se oferea un minim de hrana, posibilitatea de igienizare corporala si activitati educative. Adaposturile institutionalizate intervin in atentia pesoanelor din strada in conditii aspre de clima, in situatia mamelor cu noi nascuti, in scopul igienizarii personale. Se constata o alternanta intre centre si strada la majoritatea persoanelor care utilizeaza astfel de servicii. Prezenta in institutie variaza de la o zi pana la cateva luni, iar ca trasatura generala, se constata o constanta a revenirii in strada, indiferent de conditiile climaterice sau de alte conjucturi vatamatoare. Sunt surprinzatoare motivele folosite de unele persoane din strada pentru a explica de ce dintre nu utilizeaza serviciile sociale disponibile (macar in decursul iernii): „Nu-mi place mancarea.”; „Trebuie sa dorm intr-un sac de dormit pentru ca nu mai au locuri.”; „Eram nevoit sa muncesc, salariul eram obligat sa-l dau pentru cheltuielile de intretinere, iar eu ramaneam cu nimic.” Aceste afirmatii releva perceperea unor avantaje conferite de viata stradala care primeaza celor pe care un mod de trai normal sau institutionalizat le poate oferi. In strada se obtin, prin mijloace licite si ilicite, sume mari de bani pe care centrele sau un loc de munca nu le pot inlocui. 67

Chiar si hrana consumata in strada, desi detine o calitate nutritiva inferioara, este perceputa ca fiind mai buna decat cea oferita in centrele rezidentiale. De asemenea, necesitatea de a fi liber si de a nu te supune reglementarilor din institutii, are o mare relevanta in constiinta persoanelor din strada. Concluzionand, grupul tinta de studiu reprezinta un grup tipic de persoane care vagabondeaza. Analiza acestuia a surprins doar acele aspectele observate in decursul contactelor realizate. Interactiunea cu grupul a determinat intrebarea de cercetare a lucrarii in curs privind neintelegerea paradoxului atasamentului strazii.

2. STUDII INDIVIDUALE DE CAZ:

2.1. G. V. (27 ani, sex masculin): Investigarea cazului a facut uz de mai multe surse de cercetare: observatia in cadrul grupului stradal de apartenenta, iar intr-o faza ulterioara, dupa reintegrare, interviu semistructurat. Observarea subiectului in mediul stradal coincide cu perioada initiala de contactare a grupului care prezinta studiu de caz distinct (octombrie 2005 – octombrie 2006). Trebuie mentionat faptul ca pozitia pe care persoana studiata a detinut-o in interiorul grupului s-a reflectat in calitatea interviului: subiectul a evitat unele aspecte privitoare la viata de grup si la implicatiile acesteia. Etapa de observare in mediul stradal: Inca de la primele contacte, G. V. s-a evidentiat fata de ceilalti membri ai grupului prin initiativa, prin monitorizarea ordinii in grup si prin atitudinea de relativa supunere a celorlalti fata de acesta. El a fost prima persoana interesata de propunerile de activitati cu grupul. Cu ajutorul acestuia, intalnirile de debut organizate cu grupul au decurs intr-o maniera satisfacatoare. Desi ocupa pozitia de lider, aceasta nu se datora varstei sale (24 de ani la momentul respectiv), existand in grup membri mult mai varstnici (34 ani). Personalitatea sa descrie un temperament coleric bine definit, care se impunea in grup prin autoritate verbala si, uneori, fizica. Observarea unui conflict dintre acesta si un alt membru din grup (22 ani) au evidentiat o agresivitate greu monitorizabila ce s-a soldat cu ranirea usoara a celeilalte parti. Perpetuarea in timp a acestui conflict a avut ca rezultat excluderea periodica din grup a persoanei vatamate. Alte conflicte receptionate la care G. V. a luat parte au avut drept consecinta consolidarea pozitiei de lider in grup. Sub influenta unui drog (neprecizat), subiectul impreuna cu inca un membru din grup au fost victime ale unui accident rutier, in urma careia G. V. a necesitat interventie chirurgicala si tratament in spital. Perioada de internare a fost perceputa ca restrictionare a libertatii. Aceasta, corelata cu o teama accentuata de a fi supus interventiei chirurgicale programate, l-au determinat sa paraseasca spitalul inainte acesteia, fara ca situatia lui sa fi fost stabilizata. In planul relational cu membrii de sex feminin din grup, acesta a avut o scurta legatura din care, conform declaratiei celeilalte parti, a rezultat un copil pe care G. V. nu il ingrijea in mod 68

consecvent. Testul ADN, efectuat in faza de ulterioara de reintegrare, a relevat nepaternitatea in acest caz. In intervalul de timp mentionat, subiectul in cauza a mai intretinut o alta relatie de scurta durata cu o persoana minora din grup(16 ani). In general, relatiile acestuia cu sexul opus se bazau, in general, pe toleranta, iar cand limitele acesteia erau atinse, izbucneau conflicte care antrenau cele doua sexe in doua grupari dinstincte. In intervalul observatiei, subiectul a prestat, ca munca, unele activitati sezoniere la o benzinarie din proximitatea locatiei grupului. Vestimentatia prezenta un aspect relativ ingrijit. Interviu realizat in procesul de integrare: Demersul de reintegrare a venit din partea unei institutii de protectie sociala care i-a oferit un loc de munca in cadrul acesteia, cazare si masa. Postul ocupat este acela de mecanic, subiectul a fost integrat in sistemul recuperator de educatie in regim de frecventa redusa (clasa a VIII). G. V. a fost recomandat de personalul respectivei institutii pentru raspunsul sau pozitiv fata de initiativa de reintegrare si pentru colaborarea de care a dat dovada in decursul acestui proces. Momentul parasirii mediului stradal a avut loc in mai 2007. G. V. a fost, prin exceptie, dispus sa participle la interviul propus278. Unele raspunsuri au fost evitate. Subiectul provine dintr-o institutie tipica regimului comunist, unde a fost abandonat de catre parintii pe care nu ii cunoaste. Abuzurile frecvente din acel centru, venite din partea personalului si a copiilor mai mari, l-au determinat pe acesta sa opteze pentru mediul stradal la varsta de sapte ani. G.V. descrie acea locatie ca “infern”, “jungla” ori loc unde fiecare isi exercita autoritatea fata de cel care se simte mai putin vulnerabil. Strada a fost perceputa, la acel moment, ca un teren propice manifestarii autonomiei de care a fost privat in mediul residential. Atat de puternic a fost impactul primilor sapte ani petrecuti in institutie incat, de la acel moment, subiectul a refuzat sa experimenteze alt mediu similar. Ritmul strazii in care s-a antrenat de-a lungul anilor a fost unul vivace, conflictele din acest mediu constituiau un mod accesibil si original de a-si petrece timpul si de a se distra. Desi nu a mentionat, aici se pot banui si alte comportamente deviante din strada care implineau aceeasi functie recreativa. Totusi, afirma ca viata de strada a fost extrem de severa, el experimentand “greutati” necunoscute celorlalti membri ai societatii si, ca urmare, se considera mai puternic decat acestia. Este profund nemultumit de inechitatea de sanse de afirmare ce i s-au oferit pe parcursul vietii. De-a lungul anilor petrecuti in acest mediu, recunoaste ca prieten o singura persoana, membru al aceluiasi grup stradal, relatie pe care o motiveaza prin similitudinea de gandire dintre cei doi si prin faptul ca acestia realizau impreuna nenumarate activitati “incitante”. Sunt amintite aici vizitarea diverselor orase din tara sau din afara tarii, desele plecari la mare in sezonul cald si ceea ce el denumeste “tot felul de nebunii”. Aceste migratii pe perioade scurte de timp se realizau impreuna cu prietenul sau erau actiuni de grup. Subiectul a refuzat sa vorbeasca despre alte mecanisme de grup si despre pozitia sa in cadrul acestuia. Referitor la perceperea atitudinea societatii fata de el, subiectul a afirmat ca nu era opinia trecatorilor ii era indiferenta, fapt ce subscrie tipului acestuia de personalitate. Motivatia parasirii mediului stradal a fost exprimata ca un proces indelung de perimare a atasamentului fata de strada, in timp el a inceput sa experimenteze o nevoie crescanda de 278

Conform propriei afirmatii, G. V. este deranjat de faptul ca reprentanti din conducerea institutiei prezinta cazul sau mass-mediei sau altor institutii pentru intervievare, initiative pe care le refuza.

69

schimbare. La aceasta a contribuit dorinta de constituire a unei familii in conditii normale de viata, mai ales pe fondul lipsei propriei familii din copilarie. In prezent, a rupt contactul cu grupul stradal, mentinand legatura doar cu prietenul sau. Perceperea noului context de trai este ambivalenta. Beneficiile descriu un statut profesional, integrarea in mediul scolar, posedarea unui spatiu locuibil propriu, aprecierea din partea celorlalti membri ai persoanului. Acestea alterneaza cu dezavantaje ca izolarea in afara orelor de munca (ramane singur in spatiul rezidential), venituri mici obtinute prin munca, hrana insuficienta (o masa pe zi), uneori cantitate sporita de munca, lipsa unei familii proprii. 2.2. S. I. (18 ani, sex masculin): Observarea subiecului a avut loc in acelasi intervalul octombrie 2005 – octombrie 2006. Aceasta a urmarit doua planuri paralele datorita alternantei subiectului intre cele doua medii (stradal si familial) si in urma invitatiei exprese in cadrul familial. Contactarea initiala a lui S.I. a avut loc la varsta de 15 ani (oct. 2005) si s-a realizat in cadrul grupului stradal de apartenenta. De remarcat faptul ca subiectul a fost surprins in repetate randuri, in timpul sezonului de iarna, neechipat cu imbracaminte adecvata sau lipsit de incaltaminte. In unele situatii, aceasta este dovada deposedarii din partea unui alt membru de grup, iar in altele ele constituie obiect de schimb pentru a obtine o cantitate de drog. Intreaga tinuta vestimentara pe perioada habitarii in strada este extrem de precar, lipsit de igiena. In interiorul grupului, adolescentul ocupa un status marginalizat. De exemplu, in cadrul unui joc interactiv realizat in grup, el a fost exclus de membrii mai varstnici pe motiv ca nu intelegea semnificatia acestuia si pentru ca ingreuna desfasurarea lui. Alte repere ale pozitiei sale in grup fac referire la modul izolat de adapostire in intervalul noptii (intr-o scara de bloc), atitudinile exprimate ale celorlalti membri, faptul ca un conflict cu un membru mai varstinic l-a determinat sa se disocieze pe o perioada de grupul sau de apartenenta si sa se alature altuia. Paradoxal, S.I. a motivat frecventele intoarceri in acest grup in detrimentul mediului familial prin expresia „Mi-e dor de prietenii mei.” Se pare ca in climatul stradal adolescentul se percepe mai valorizat decat de familie. Referitor la consumul de adictivi, reprezentativi pentru subiect sunt inhalantii279 si tutunul, obtinute din veniturile proprii sau de la alti consumatori. El manifesta o puternica dependenta psihica fata de acestea. Daca in mediul familial, consumul de tutun al lui S.I. a fost acceptat si acesta il poate alimenta, nu acelasi lucru se intampla si cu drogutile volatile. Presiunea psihica de a consuma inhalanti determina parasirea climatul familial in favoarea celui in care poate procura si consuma nerestrictionat acest drog. De altfel, adolescentul a confirmat verbal acest fapt: dupa o perioada de abstinenta, el experimenteaza intens nevoia de drog fata de care se simte coplesit si incapabil de a i se opune. Aici rezida cea de-a doua componenta a atractiei fata de strada, conform declaratiei subiectului. Conform Dictionarului de droguri al lui Jenica Dragan, dependenta de solventi este asociata unei vulnerabilitati individuale280. In cazul de fata, existenta unor nevoi neimplinite in cadrul familial determina aceasta vulnerabilitate si, in final, dependenta psihica de drog. In ce priveste complexul de motivatii care actioneaza asupra lui S.I. pentru a se intoarce in mod repetat, aici intervin si alte coordonate. Dintre acestea s-a observat libertatea fata de 279 280

Subiectul a fost observat consumand aurolac si, mai rar, prenandez. p. 80.

70

responsabilitatile minime ce trebuie indeplinte in gospodaria familiei. In plus, strada constituie un refugiu fata de situatiile familiate tensionante. Desele parasiri ale mediului familial au ca mobil primordial conflictele generate de tatal subiectului, lipsa exprimarii afectivitatii din partea acestuia, comportamentul abuziv al tatalui fata de mama si, uneori, cerinta expresa a tatalui ca fiul sau sa paraseasca caminul (determinata de comportamentul prejudicios al adolescentului). Tot aici contribuie prejudecata familiei ca S.I. este irecuperabil, cat si lipsa de tact a acesteia in intelegerea nevoilor speciale ale unui adolescent in perioada de criza. Familia subiectului este compusa din cei doi parinti naturali si o sora (19 ani). In acest cadru, tatal se impune prin autoritate si dese abuzuri emotionale si fizice, care sunt, adesea, expresia alcoolismului. Mama este victima primara a comportamentului traumatic amintit, fapt pentru care a initiat, la un moment dat o tentativa de divort si o plangere penala (acestea au fost retrase, ulterior). In copilaria celor doi copii, tratamentele agresive erau extinse si asupra lor. Ambii copii nu sunt atasati de tatal lor. Relevant este si faptul ca in familie, tatal ocupa neconsecvent locuri de munca, mama si fiica intretinand gospodaria. Aceeasi atitudine a lui S.I. vizavi de responsabilitatile gospodaresti a fost observata si la tatal care se eschiveaza sa le indeplineasca. De fapt, exista o predominanta a comportamentelor invatate pe filiala parentala la subiectul de studiu: tendinte agresive, dependenta de adictivi, limbaj cu injurii, fuga de responsabilitati, atitudinea reticenta fata de schimbare, egocentrism s.a. Mama lui S.I. constituie elementul de echilibru al familiei, mediind intre copii si sot. Rolul de negociator presupune frecvent victimizarea sa din partea sotului agresor. Mama, impreuna cu fiica, prin afectiunea pe care o ofera adolescentului, constituie motivul intoarcerilor acestuia in familie, reveniri care par sa fie la fel de necesare ca si evadarile. In momentele cand tatal nu doreste prezenta fiului sau in familie, mama faciliteaza accesul subiectului in incinta casei pe perioda noptii ori ii inmaneaza pe ascuns sume de bani. Fiind indrumata spre o institutie de profil in protectia victimelor violentei familiale, sotia agresata nu a solicitat interventia acesteia. Comportamentul adolescentului este variabil si se inscrie pe aceeasi ambivalenta care determina fluctuatia familie-strada. In mod repetat, conduitele sale aberante, cu manifestari lipsite de logica sau violente. Se observa, insa, ca aceasta este o maniera dihotoma de incerca sa atraga atentia generala asupra sa. El se comporta astfel atat in familie dar si in contextul grupului stradal sau in interactiunile cu unii membri ai societatii generale. In perioadele de luciditate datorate abstinentei la drog, S.I. constientizeaza faptul ca o parte din comportamentul sau este nepotrivit si ca acesta provoca suferinta mamei si surorii lui. La polul opus, au fost receptionate si manifestari pozitive de comportament care sunt asociate cu aprecieri venite din partea familiei, in general. Insa, din cauza valorizarii inconstante si a lipsei unor deprinderi pozitive, aceasta atitudine favorabila se mentine pe o perioada scurta de timp. Conform afirmatiei mamei, S.I. a manifestat un comportament problematic inca din primii ani de scoala, cu tendinte agresive vizavi de colegii de clasa si fata de invatatoare. Intreaga sa educatie scolara se rezuma la doua clase. Subiectul pare sa aiba un I.Q. normal, avand in vedere faptul ca citeste coerent, face calcule simple si intelege mai bine decat sora lui anumite probleme de scoala.281 Odata cu incetarea frecventarii scolii, s-a produs debutul in strada. Tatal este incapabil sa inteleaga rolul familiei in aceasta decizie, considerand ca tratamentele aplicate erau justificate si ca ar fi trebuit sa fie mai sever fata de copil. Din punctul de vedere al parintilor, s-a 281

Sora subiectului are capacitate redusa de a intelege cerintele scolare, a repetat cativa ani de scoala si s-a rezumat la primii opt ani de studiu.

71

facut tot ce se putea face pentru ca subiectul sa nu mai revina in strada. De-a lungul perioadelor de disparitie, au fost initiate repetate investigatii din partea politiei si a parinitilor. Insa, o data ajuns in familie, dupa o perioada mai scurta sau mai lunga de timp, disparea iar. Ceea ce n-au inteles parintii, si in mod special tatal, este lipsa de sustinere emotionala a copilului. Comportamentul tatalui fata de intreaga familiea, cu frecvente intervale alcoolice si, implicit, cu manifestari agresive, este in concordanta cu afirmatiile acestuia.282 Durata perioadelor de stabilitate in familie variaza de la cateva ore la cateva luni. Au existat, de asemenea, intervale de timp cand subiectul si-a vizitat familia largita din provincie fara ca sa aduca la parintilor acest lucru. Alterori, el a devenit asistatul unor centre de tranzit pe care le-a parasit in scurt timp. In prezent, S.I. nu este in familia sa, dar nici in mediul stradal. La ultima intrevedere cu familia (decembrie 2007), acesta si-a brutalizat mama, provocandu-i traume fizice. Parintii sustin ca nu cunosc motivul acestei conduite. De la acel moment, tatal a interzis prezenta subiectului pe proprietatea familiei. In prezent, tanarul nu este pe strada si a fost gazduit intr-o locatie unde presteaza activitatea de paznic. Fara stirea tatalui, acesta isi viziteaza mama si sora. Subiectul nu a fost contactat personal cu data recenta, ci doar familia acestuia. 2.3.

I.F. (16 ani, sex masculin):

I.F. este la momentul de fata integrat in cadrul unui serviciu rezidential, unde beneficiaza de o monitorizare individualizata. Colectarea datelor pentru acest studiu de caz s-a realizat prin intervievarea personalului institutiei (discutie nestructurata) si a subiectului prim de cercetare (interviu structurat). Interviul realizat cu I.F. a decurs dupa o perioada de creare a unei receptivitati din partea minorului. Acesta se afla intr-o etapa relativ instabila emotional, iar la indicatia personalului, interviul a fost conceput intr-o maniera care sa nu afecteze dezvoltarea sa personala. Informatii obtinute de la personalul centrului: I.F. a venit in centrul in care se afla in prezent in urma cu trei ani. De la contactul initial pana la momentul, el a parasit institutia in reperate randuri, cu o frecventa ridicata a alternantei centru-strada, uneori pe intervale scurte de timp. Revenirea in institutie a constituit, uneori, rezultatul deciziei personale, iar alteori subiectul a fost constrans de fortele de ordine publica. Din mai 2006, I.F. nu a mai abandonat acest mediu. Aici a fost integrat la scoala in regim recuperator si in prezent frecventeaza cursurile clasei a patra (anterior, el absolvise primii doi ani de scoala). In acest cadru, el este antrenat in activitati care il responsabilizeaza si ii confera simtamantul de utilitate. Pe langa sarcinile curente, adolescentul a fost implicat in cateva programe si competii artistice. Referitor la familia subiectului, parintii acestuia sunt despartiti, mama s-a recasatorit, iar tatal natural nu doreste sa mentina nici un fel de legatura cu fiul sau. Mama lui I.F. impreuna cu actualul sot si o parte din familia largita a acestuia (un unchi si sotia lui) au mentinut contacte cu adolescentul. Pe durata institutionalizarii, familia s-a implicat variabil in viata copilului: perioadele in care aceasta se intereseaza de copil alterneaza cu intervale de timp, uneori lungi, in care il neglijeaza). De asemenea, sunt de remarcat promisiuni si angajamente neonorate ale unor membri din familie, atat fata de copil cat si fata de institutie. Acest fapt a generat tulburari 282

Acest comportament a fost observat in mod repetat.

72

comportamentale la adolescentul privat de atentia familiei; el a incercat sa atraga interesul acesteia prin acte antisociale comise fatis in afara centrului. In perioadele de vulnerabilitate emotionala, personalul institutiei s-a confruntat cu refuz de cooperare si conduita dezorganizata a lui I.F. Este relevant faptul ca familia are venituri constante. Trebuie mentionat, de asemenea, ca mama subiectului prezinta unele afectiuni patologice grave, iar una dintre ele contine mari implicatii sociale. La momentul de fata, persoana in cauza a atins un punct de relativa stabilitate emotionala, care interfereaza totusi cu unele reactii opozante. Principala cauza a acestor conduite rezida in neimplinirea unor nevoi afective din partea familiei. Informatii relevate în cadrul interviului cu subiectul: Interviul a abordat cateva tematici care se inscriu in ipotezele si variabilele lansate in prezenta lucrare: relatii actuale de prietenie, imagine de sine, institutii frecventate, familie, strada, adictivi, reactie sociala. La dorinta exprimata a persoanei supuse interviului, realizarea acestuia a decurs relativ rapid (cca. 40 min.), nefiind abordate in profunzime aspectele continute. In prezent I.F. considera ca are mai multi prieteni. In special au fost amintiti membri ai personalului din institutie care au exercitat un rol important in dezvoltarea sa personala si care iau creat simtamantul propriei valori. In mediul scolar, nu are decat trei prieteni, cu restul colectivului nu este dispus sa intretina relatii mai apropiate. Iar in ultima perioada, I.F. are o relatie disttincta cu o persoana de sex feminin, de varsta apropiata, relatie care constutie, conform declaratiei sale, o prioritate in raport cu celelate legaturi sociale. Aceasta relatie ii confera un plus de incredere in sine, de valorizare si constituie un puternic mobil in schimbarea personala. Aspectul esential exprimat de catre I.F., care determina identitatea unei relatii de prietenie, este “intelegerea”, termen tradus prin acceptarea si increderea experimentate in ultima perioada. Imaginea de sine a subiectului este inca in proces de consolidare. Interviul a relevat o stima de sine submedie. Intrebat de calitatile pe care le poseda, I.F. a enumerat cateva deprinderi artistice si sportive, insa i-a fost destul de dificil sa identifice trasaturi pozitive de caracter: in final s-a decis asupra disponibilitatii de a oferi ajutor si asupra spiritului de darnicie (confirmate de personalul centrului). La capitolul aspecte negative, insa, adolescentul nu a ezitat sa prezinte caracteristici personale ca “rautacios”, iritabil si “dificil”. In acest context, subiectul a marturisit ca deseori comportamentul sau a adus prejudicii personalului, mai ales in faza initiala de integrare in institutie. I.F. nu are vreo perceptie a felului in care personalul ori colectivul scolar se raporteaza la el, intrucat, sustine el, nu a analizat pana acum acest aspect. Institutiile frecventate de catre I.F. sunt doua la numar: prima a fost o institutie cu specific corectional, iar cealalalta este cea in care se afla integrat la momentul de fata. Subiectul a afirmat ca motivul pentru care a ajuns in primul centru a fost injust. Conditiile din respectiva institutie aveau un grad ridicat de restrictivitate, fapt care a contribuit la aversiunea fata de acel mediu si la afilierea fata de un anturaj deviant care l-a atras spre viata stradala. I.F. nu este capabil sa identifice aspecte pozitive la acest centru, iar descrierea sumara a aspectelor negative face referire la restrangerea libertatii individuale, conditii scazute de trai (alimentatie defectuoasa care ii provocau stari frecvente de voma) si anturaj prejudicios. Alte detalii cu privire la aceasta etapa din viata subiectului nu au fost atinse. In institutia in care se afla acum, situatia este diferita. Monitorizarea atenta a cazului si implicarea personalului au determinat, treptat, o perceptie distincta in constiinta adolescentului fata de acest nou mediu. Aici adolescentul detine un status si joaca niste roluri cu o contributie apreciabila in procesul de reintegrare. Dintre activitatile mobilizatorii, pentru el cea mai notabila a fost realizarea programului de Craciun de anul trecut, la care a adus un aport consistent. Cu 73

privire la propuneri de activitati noi in institutie, I.F. nu s-a exprimat. Acest fapt releva intr-o anumita masura, dependenta subiectului de presiuni externe in procesul de reabilitare cat si o vulnerabilitate fata de influente nocive. Imaginea principala a familiei este conturata de mama. I.F. este atasat instinctiv de ea si mai ales datorita starii precare de sanatate a acesteia. Este de retinut ca subiectul a evitat sa nominalizeze afectiunile mamei din cauza marginalizarii la care este supusa in societate unul din diagnostice. Nu are ceva sa ii reproseze acesteia cu privire la atitudinea ei fata de el. Nu a facut nici o referire la tatal sau natural, intrevazandu-se un traumatism emotional ca urmare a abandonului total din partea acestuia. Afirmatiile adolescentului au surprins un atasament fata de ceilalti membri ai familiei, dar are o profunda nemultumire fata de unchiul sau care i-a facut unele promisiuni si nu le-a indeplinit. Insa, considera ca si el este vinovat fata de acesta si fata de intreaga familie (pentru ca i-a dezamagit). I.F vrea sa le demostreze ca s-a schimbat. De retinut ca subiectul are tendinta de a justifica unele atitudini negative ale celorlalti fata de el, apreciindu-se vinovat chiar in unele situatii in care nu are vreo implicatie. Optiunea pentru mediul stradal o evalueaza ca fiind o greseala comisa sub influenta anturajului contactat in primul centru. Relatiile cu cei din strada erau conventionale, nu se bazau pe prietenie si incredere. Subiectul sustine ca primul contact cu strada a avut loc la varsta de 12 ani si ca a stat acolo aproximativ doi ani. Perceptia strazii reflecta atat caracterul dur, agresiv al acesteia, cat si libertatea de actiune pe care o are un individ in acest cadru. Atribuit lui, I.F nu poate identifica aspecte pozive la acest contextul. Nota: In anii 2005-2006, am observat prezenta sporadica a lui subiectului in cadrul grupului ce constituie un subiect distinct de studiu in aceasta lucrare. El era unul dintre putinii copii de varsta mica din acel grup. La acea data, I.F prezenta o constitutie extrem de firava comparativ cu momentul prezent. Tinand cont de normele specifice mediului stradal, acesta cu siguranta era exploatat de catre tinerii din grup (cel putin in privinta uzualelor taxe de protectie). Este posibil ca el sa fi fost supus aici unui numar nedefinit de abuzuri nu doar din partea tinerilor cat si din partea altor grupuri deviante (ex: bande de rockeri, grupari criminale de trafic uman etc.), sau venind de la indivizi izolati. Privitor la aderenta fata de adictivi, subiectul a confirmat utilizarea sporadica a marihuanei si a drogurilor volatile. El sustine ca acestea nu creeaza dependenta si ca ele nu genereaza incapacitatea de reabilitare la individul care si le administreaza. Efectul halucinant al “aurolacului” l-au speriat pe I.F, fapt care a determinat lipsa de compulsivitate in consum. Ca observator al manifestarilor comportamentale asupra altor consumatori, el apreciaza ca aceasta substanta se manifesta printr-o stare de ameteala, somnolenta ce conditioneaza capacitatea periodica de implicare in acte antisociale. Un alt efect experimentat de catre subiect este o nevoie organica de nutritie. In schimb, adolescentul recunoaste dependenta de tutun pe care nu o poate controla. Consumul de tutun nu este strict legat de apartenenta la mediul stradal, el fiind initiat la varsta de sapte ani, sub presiunea unui prieten. In perioadele de abstinenta impuse de imposibilitatea de a obtine tutun, I.F traieste o stare de iritabilitate. Reactia sociala se rezuma, in contextul intervievarii la atitutinea membrilor informali ai societati. Perceptia subiectului asupra conceptiei acestora despre persoanele din strada este aceea ca ele sunt etichetate elemente sociale parazitare. Uneori, trecatorii sau grupari organizate recurg la acte agresive asupra lor. Alteori, sub influenta consumului de alcool, raportul se inverseaza.

74

CONCLUZII

Dupa cum s-a mentionat, ipotezele de cercetare au un scop orientativ, ele constituie o baza pentru directionarea cercetarii propriu-zise. Ipotezele au fost atinse partial de la un studiu de caz la altul, in functie de conjuncturile efective de cercetare. Interviurile, de exemplu, au avut ca dezavantaj, imposibilitatea de aprofundare a unor aspecte datorita unor retineri sau tulburari emotionale ale persoanelor intervievate. Iar observatia a fost realizata aleatoriu, aceasta neconstituind un obiectiv specific la momentul realizarii ei. Studiul de caz, fiind o strategie calititativa de cercetare, acesta nu urmareste sa generalizaze aspectele surprinse in decursul cercetarii. Ca urmare, rezultatele prezentelor studii de caz nu trebuie interpretate intr-o maniera universala. O parte din ipoteze date sunt confirmate, in timp ce altele au fost insuficient abordate pentru a se emite o concluzie viabila. Raportarea individului din strada la mediul sau de provenienta (familia sau institutia primara) apare ca o predominanta in determinarea atasamentului de strada. Persoana afiliata strazii valorizeaza acest mediu in detrimentul celui in care a fost privata de nevoi emotionale esentiale. In doua din cele trei cazuri individuale, sunt mentionale abuzuri fizice la adresa acestora, iar prezenta frustrarilor acumulate in mediul de provenienta este universal aplicabila. In ceea ce priveste modul in care presiunile si mecanismele grupului stradal de apartenenta cronicizeaza vagabondajul, cazurile selectate sunt partial relevante. Toate cele trei cazuri individuale experimenteaza, in prezent, detasarea fata de grup, iar situatia acestora nu permite trasarea unor concluzii pertinente in integime. Pana la momentul acesta, insa, parasirea frecventa a familiei sau institutiei ori prezenta de lunga durata in strada subliniaza, totusi, influenta pe care grupul din strada o are asupra celor care se afiliaza la el.283 Unul din comportamentele de grup care are aderenta la membrii sai este consumul de adictivi. Acesta a fost surprins intr-unul din studiile individuale si in analiza de grup. Cazul individual ofera informatii explicite privind modul in care nevoia de drogul se reflecta in alegerea repetitiva strazii. Iar extinderea in strada a heroinei constituie, in parte, produsul deterioarii factorului volitiv in consumul aurolac; acesta a trasat un itinerar spre heroina si a baricadat un altul spre detasare de strada si reintegrare sociala. Persoanele care au avut sau au in prezent contact cu viata stradala, recunosc ceea ce atrage la acest spatiu este autonomia si absenta restrictiilor sociale. Normele din acest mediu par sa fie mai usor de acceptat in comparatie cu responsabilitatile pe care societatea le impune. Distractia si ceea ce este inteles ca libertate de miscare si de decizie reprezinta puternice argumente in optarea continua pentru acest mod de trai. Percepia reactiei opiniei publice (constientizata la nivel de trecatori) apersoanelor care vagabondeaza depinde de tipul de personalitate si de nivelul stimei de sine. In cele doua cazuri intervievate, un subiect a manifestat indiferenta fata de acestia, iar celalalt a subliniat in mod generalizat caracterul opozant al societatii. Aceasta inconsecventa cat si absenta unor data aditionale si la scara largita, nu permit formarea unei imagini de ansamblu in aceasta privinta. 283

Anterior, unul din subiecti a fost, in mod constant, parte integranta a a mediului stradal (cca. 20 ani), un altul a avut perioade lungi si frecvente de afiliere la grupul stradal (8-9 ani) fiind susceptibil de o revenire, iar ultimul caz, a avut contact frecvent cu strada timp de 2-3 ani.

75

Referitor la actul trecatorilor de a da bani, el favorizeaza o atitudine dihotominca fata de munca si, implicit, perpetueaza vagabondajul asigurandu-i o sursa propice de venit. Concluzionand, atasamentul de strada cuprinde o multitudine de mecanisme care il genereaza. Lucrarea de fata nu pretinde sa fi abordat in mod exhaustiv aceasta realitate, ci doar a tratat unele dintre fatetele sale.

BIBLIOGRAFIE: Alexandrescu, Gabriela; Roman, George (coord.), Educatia scolara a copiilor care muncesc. Ghid pentru profesori si lucratori sociali, Bucuresti, Salvati Copiii, 2003. Alexe, Mirela, Ziua Internationala a Persoanelor Adulte Fara Adapost, Comunicat de presa Samusocial, Bucuresti, 2007. http://www.comunicatedepresa.ro/Ziua_Internationala_a_Persoanelor_Adulte_fara_Adapost~Mz A5Mzc=, 07.02.2008. Anastase, Roberta Alma, Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 martie 2006, http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6058&idm=1,14&idl=1, 07.02.2008. Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, Ordinul nr. 132 din 07.04.2005, http://www.legestart.ro, 07.02.2008. Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, Ordinul nr. 100 din 15.03.2006, http://www.legestart.ro, 07.02.2008. Barbu, Gheorghe, Nota de fundamentare - H.G. nr. 197/09-02-2006, punct C, http://www.guv.ro/notefundam/afis-nota.php?id=1860, 08.02.2008. 76

Barker, Robert L., The Social Worker Dictionary, National Association of Social Workers, Silverspring; Mariland, 1987. Berejean, Silviu (cond. acad.), Dictionar explicativ uzual al limbii romane, Chisinau, Litera, 1999. Breban, Vasile, Mic dictionar al limbii romane, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1997. Buzducea, Doru, cap. “Copiii strazii”, Pop, Luana M (coord.), Dictionar de politici sociale. Chihaia, Lacramioara; Cifor, Lucia; Ciobanu, Alina, Dictionar enciclopedic: 98000 de definitii, Chisinau, Cartier, 2001. Costin Sima, Dana, Cace Sorin (coord), Strada intre fascinatie si servitute, Bucuresti, Echosoc; Unicef, 2003. Coteanu, Ion; Seche, Luiza; Seche, Mircea (cond.), Dictionarul explicativ al limbii romane: DEX, Bucuresti, Univers Enciclopedic, 1998. Dan, Adrian, „Lipsa de locuinta (homelessness)” in Pop, M. Luana, Dictionar de polici sociale, Bucuresti, Editura Expert, 2002. Dragomirescu, Virgil, Psihosociologia comportamentului deviant, Editura Stiintifica si Pedagogica, Bucuresti. Dragan, Jenica, Dictionar de droguri, [Bucuresti], Editura National, 2000. Groza, Victor, „Copiii strazii in Bucuresti: o abordare noua pentru studierea unei probleme perpetue”, Calitatea Vietii, Anul 10, nr. 1-2, Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, 1999. Guvernul Romaniei, Hotararea nr. 197 din 2006, http://www.legestart.ro, 07.02.2008. Guvernul Romaniei, Hotararea nr. 1293 din 2006, http://www.legestart.ro, 07.02.2008. Guvernul Romaniei, Legea nr. 143 din 2000, http://www.legestart.ro, 07.02.2008. Guvernul Romaniei, Legea nr. 272 din 2004, http://www.legestart.ro, 07.02.2008. Jurcanu, Georgeta, Manualul lucrătorului social stradal, Bucuresti, Unicef, 2000. Marcu, Florin, Marele Dictionar de Neologisme, Bucuresti, Saeculum, 2000. Merton, Robert King., Social Theory and Social Structure, New York, The Free Press, 1968. 77

Mihai, Sanda Luminita, 14 pasi in lumea drogurilor, Bucuresti, 2004, p. 53-54 din Romila, Aurel (coord. st.), Manual de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale, DSM IV – TR 2000, Bucuresti, Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania, 2003. Minovici, Nicolae, „Cersetorie, delincventa, vagabondaj” din Majuru, Adrian, Bucurestiul subteran. Cersetorie, delincventa, vagabondaj, Pitesti, Editura Paralela 45, 2005, conform http://www.romanialibera.ro/a5048/cersetorie-delincventa-vagabondaj.html, 10.11. 2007. Mucchielli, Laurent, „Clochards et sans-abri: actualité de l'oeuvre d'Alexandre Vexliard”, Revue française de sociologie, xxxx-1, Paris, Centre National de la Recherche Scientifique, 1998 Pieron, Henri, Vocabularul de psihologie, Bucuresti, Univers Enciclopedic, 2001. Popescu, Alin, Cersetoria ca viciu, http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_749/Cersetoria/ca/viciu.html, 14.07.2004. Popescu, O.; Achim, V.; Popescu A.L., Viata in hexagonul mortii, Bucuresti, Fiat Lux, 2004. Radulescu, Sorin M., Dictionar selectiv: 100 de termeni „cheie” in domeniul patologiei sociale, criminologiei si sociologiei deviantei, Bucurest, Lumina Lex, 2004. Radulescu, Sorin. M., Banciu, Dan., Introducere in sociologia delincventei juvenile (Adolescenta - intre normalitate si devianta), Bucuresti, Ed. Medicala, 1990 Schiopu, Ursula (coord.), Dictionar enciclopedic de psihologie, Bucuresti, Babel, 1997. Stanca, Dan, „Bucurestuil subteran este imprevizibil. Interviu cu Adrian Majuru”, Romania libera, 2 decembrie 2005, Bucuresti, Societatea “R” S.A., 2005, http://www.romanialibera.ro/a5050/bucurestiul-subteran-este-imprevizibil.html, 07.02.2007. Stanoiu, Rodica Mihaela, Criminologie, Bucuresti, Oscar Print, 2002 Serban, Diana, „Perceptia sociala asupra copiilor strazii”, in Infocent, nr. 9 (1)/2001, Bucuresti, Centrul de Informare pentru Copiii fara Adapost, 2001, http://members.tripod.com/cicfa/Ro/buletin/artic/opinia.htm. Teclici, Valentina, Vina de a fi copil al strazii, Bucuresti, Oscar Print, 1998. Vexliard A., Le clochard. Étude de psychologie sociale, Paris, Desclée de Brouwer, 1957 Vexliard, Alexandre, Introduction a la sociologie de vagabondage, Paris; Montreal, L’Harmattan, 1998. Vexliard, A, “Les clochards : le “seuil” de résistance à la désocialisation”, L'évolution psychiatrique, 1, Paris, Elsevier, 1951, p. 150 78

Whyte, William Foote Street Corner society. The social structure of an Italian slum, Chicago; London, University of Chicago Press, 1965. Xavier, Emmanuelli, „Alexandre Vexliard le Visionnaire”, Champ Psychosomatique, 20, Le Bouscat (Franta), Esprit du temps, 1995 Yin, Robert K., Studiul de caz. Designul, analiza si colectarea datelor, Iasi, Polirom, 2005. Zamfir, S. (coord.), Copiii strazii si drogurile, Bucuresti, Salvati Copiii, 2003, http://www.studiidecaz.ro/images/attach_com/72-12.pdf, 08.02.2008. *** Alcoolismul o boala, http://www.alcooliciianonimi.ro/boala.htm, 07.02.2008. *** Copiii strazii merg la teatru, Comunicat de presa 14.07.2007, Bucuresti, Biroul de Presa al ANPDC, 2007 http://www.copii.ro/afisareComunicat.aspx?id=119. *** Fumatul si sanatatea publica in Romania. Cunostinte, atitudini si practici legate de consumul de produse din tutun in randul populatiei generale din Romania,[Bucuresti], Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate, 2004 *** Merton’s Strain Theory, http://www.hewett.norfolk.sch.uk/CURRIC/soc/crime/mert_str.htm, 02.01.2008. *** Principalele realizări din anul 2006 în domeniul protecţiei drepturilor copilului, activităţile derulate de ANPDC în anul care a trecut, precum şi obiectivele propuse pentru anul acesta, Bucuresti, ANPDC, 2007, http://www.copii.ro/Files/Principalele%20realizari%20in%202006%20ale%20ANPDC_2007330 3.pdf *** Proiectul Noului Cod Penal al Romaniei 2007, http://www.dreptonline.ro/comunitate/proiectului_noului_cod_penal_2007.php, 07.02.2008. *** Romania si Conventia ONU cu privire la drepturile copilului. Al treilea si al patrulea raport. 2007, [Bucuresti], Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, [2007]. http://www.copii.ro/Files/Raport%20Geneva_200710164458906.pdf, 07.02.2008. *** http://dexonline.ro/search.php?cuv=aurolac, 08.02.2008 *** http://www.dgaspc4.ro/dpc.html, 08.02.2008. *** http://sas.mmssf.ro/servicii_furnizori.php?id=72, 08.02.2008.

79