V-ati Pus Vreodata Aceste Intrebari ?

  • May 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View V-ati Pus Vreodata Aceste Intrebari ? as PDF for free.

More details

  • Words: 1,019
  • Pages: 4
Geneza Care este acel pământ “netocmit şi gol”? Dacă Dumnezeu a văzut că lumina era bună în ce a trăit până atunci? Cine a creat întunericul? De ce apare în ziua a treia vegetaŃia şi abia în ziua a patra soarele? De ce a creat Dumnezeu mai întâi animalele şi apoi omul? Cum s-a odihnit Dumnezeu? De ce nu a binecuvântat Dumnezeu şi celelalte 6 zile? Ce reprezintă “aburul”care “uda” pământul? De cine trebuia omul să păzească grădina? De ce Adam, în stare desăvârşită, mai avea nevoie de ajutor? Cum au putut Adam şi Eva să vadă pomul dacă aveau ochii închişi? Care au fost “hainele de piele” pe care Dumnezeu le-a făcut lui Adam şi Eva? De ce jertfa lui Abel a fost plăcută lui Dumnezeu şi cea a lui Cain, nu? Ce se înŃelege prin “adâncul cel mare”? Cum putea un porumbel să-l anunŃe pe Noe dacă potopul încetase sau nu? Cum îi apucă groaza pe peşti “de acum înainte” faŃă de trecut? Cum s-ar fi putut zidi turnul Babel din cărămizi şi smoală? De ce Dumnezeu “recunoaşte” că s-ar fi putut ajunge cu turnul până la El? De ce a ales Dumnezeu ca popor al Său pe poporul evreu şi n-a ales un altul? Care este originea răului?

1;2 1;4 1;5 1;11-12 1;24 2;2-3 2;3 2;6 2;15 2;20 3;5 3;21 4;4-5 7;11 8;9 9;2 11;3 11;6 capitol 17

Exodul Cum se explică sărbătoarea 14 Nisan? Care este semnificaŃia circumciziei la evrei?

12;6 12;44

Leviticul Pe ce bază a numit Dumnezeu animalele ca fiind curate şi necurate?

capitol 11

Iov De ce Dumnezeu îl scoate pe om de 6 ori din necaz? Cum este posibil ca un copac să aibă “nădejde”? De ce “să îşi umfle pieptul cu suflarea vântului de răsărit“? Pe ce bază poate fi considerat cineva nevinovat în parte umană? Ce se înŃelege prin “pietrele întunericului”? Unde se duc “ei” după ce mor? Cum poŃi privi cerurile şi apoi să îndrepŃi ochii? Cum se explică “aici” şi “dincolo”?

5;19 14;7 15;2 22;30 28;3 34;20 35;5 37;13

Isaia De ce se ridică Dumnezeu împotriva cedrilor şi stejarilor? Pe ce bază s-a făcut înscrisul celor care să trăiască în Ierusalim? Ce legătură există între viŃel şi crengi? De ce are nevoie Dumnezeu să i se amintească despre judecată? Cum pot exista şerpi zburători? Cum poate Dumnezeu să-i facă nebuni pe ghicitori şi să nu-i salveze? Care este planul lui Dumnezeu? Ce reprezintă argintul în acest context? De ce se pune accent pe frumuseŃea picioarelor celui ce vesteşte pacea? Cum pot copacii “să bată din palme”? Cum poate muri cineva dacă mănâncă ouă de şarpe? Cum se poate împiedica adevărul pe stradă?

2;13 4;3 27;11 43;26 30;6 44;14 46;10 48;10 52;7 55;12 59;5 59;14

Ezechiel Ezechiel În ce constă diferenŃa dintre “a grăi” şi “a înştiinŃa”? Ce reprezintă “perniŃele pentru subsuori”? Cum se explică “legile care nu erau bune”? De ce la evrei ziua începea seara? De ce sunt stricate pietrele şi arborii? Ce se înŃelege prin “inima mărilor” ? Care este semnificaŃia celor zece pietre?

3;18 13;18 20;25 24;18 26;12 28;2 28;13

Daniel Cum te poŃi îngrăşa din zarzavaturi?

1;15

Iona De ce au fost oprite animalele să mănânce şi să bea apă; ce vină aveau ele? Cum se explică: “Dumnezeu s-a căit”?

3;7 3;10

Evanghelia lui Matei De ce Ioan Botezătorul îi trimite pe cei doi ucenici să-L întrebe pe Iisus dacă El este Mântuitorul? De ce spune Iisus că cel mai mic din ÎmpărăŃie este mai mare decât Ioan Botezătorul? De ce a blestemat Iisus smochinul? De ce a spus Iisus că a venit doar pentru “oile pierdute ale casei lui Israel? De ce Isus spune pe cruce: “Dumnezeul Meu pentru ce m-ai părăsit"? De ce Ioan Botezătorul nu a fost botezat cu apă?

11;2-3 11;11 21;19 15;24 27;46

La ce oră a fost răstignit Iisus?

Evanghelia lui Marcu De ce i-a cerut Iisus leprosului să nu spună nimănui despre vindecare?

1;44, 3;12

Evanghelia lui Luca Cum se explică expresia “lemnul verde”?

23;31

Evanghelia lui Ioan De ce a cerut Iisus să se strângă firimiturile ca să nu se piardă nimic? Cum poate fi curat trupul dacă sunt spălate picioarele? Despre ce lucrări este vorba în acest verset? De ce apostolul Ioan nu spune nimic despre întunericul şi cutremurul de la răstignirea lui Iisus?

6;12 13;10 14;12

Fapte le Apostolilor Apostolilor Cum a dispărut Filip din faŃa famenului? Cum se întelege “marginea pământului”?

8;39 13;47

Epistola lui Pavel către Romani Cine a păcătuit: Adam sau Eva? Care este “trupul păcatului”? În ce fel suferă toată creaŃia durerile naşterii? La cine se referă Pavel prin “noi toŃi”? Care sunt “armele luminii”?

5;14 6;6 8;22 8;32 13;12

Întâia Epistolă a lui Pavel către Corinteni Ce se înŃelege prin “lucrurile care nu sunt”? Ce reprezintă “lumea” şi “oamenii” din acest verset? De ce apostolul Pavel spune că Iisus s-a arătat la cei 12 iar apostolul Marcu spune că erau doar 11? Cum se explică cele două botezuri: cel sub Moise şi cel al lui Noe? Ce reprezintă mâncarea şi băutura duhovnicească? Cum se explică “cinci cuvinte” din acest verset? Cum “moare” Pavel în fiecare zi?

1;28 4;9 15;5 (Marcu 16;14) 10;2 (1Petru 3;20-21) 10;3,4 14;19 15;31

A doua Epistolă a lui Pavel Pavel către Corinteni Cum se înŃeleg versetele? Cum se explică versetul următor?

6;8-10 4;3

Epistola lui Pavel către Efeseni Ce înseamnă “a nădăjdui mai dinainte”? Cum se explică: “Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta" - este cea dintâi poruncă însoŃită de o făgăduinŃă…”? Care este “ziua cea mare”?

1;12 6;2 6;13

Epistola lui Pavel către Evrei Care este “ziua răzvrătirii”? De ce “lână stacojie”? Cum se explică “curăŃirea imaginilor” din cer?

3;15 9;19 9;23

Epistola lui Iacov Cum se poate explica faptul că aurul şi argintul “au ruginit”? Când a avut loc “ziua înjunghierii”?

5;3 5;5

Apocalipsa De ce sunt doar 7 Adunări? De ce Iisus este numit Fiul Omului? Cum îşi pierde noaptea lumina? Cum se explică că Domnul Iisus Cristos a fost răstignit pe uliŃele Sodoma şi Egipt? De ce au fost alese 12 seminŃii?

1;4 1;13 8;12 11;8 21;12

Related Documents

Pus
April 2020 2
Pus Pa
May 2020 5
Intrebari-misiologie.docx
December 2019 19
Intrebari-misiologie.docx
November 2019 17