Urukagina

  • October 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Urukagina as PDF for free.

More details

  • Words: 212
  • Pages: 1
Primul reformator social a fost Urukagina. Ce a avut rol primordial a fost „reducerea taxelor si impozitelor pe care locuitorii orasului-stat le plateau clerului, dar si anularea unora dintre privilegiilor preotilor”. În plus, a fost creata o „ideologie a unificarii consacrata de Cartea regilor sumerieni”, reprezentând o lista a suveranilor sumerieni. Mai mult decât atât, „suveranul mesopotamian si-a creat propriul sau instrument de control si de conditionare:codul de legi.” (…) „Reformatorii sociali câstigau popularitate tocmai fiindca modificau niste legi sau niste cutume care nemultumeau cetatenii, si pe care, evident, acestia le cunosteau”. Cel mai cunoscut cod de legi este cel al lui Hammurabi, „considerat a fi o sinteza a demersurilor juridice de pâna atunci, necesar pentru centralizarea si coordonarea activitatii în vastul imperiu creat prin cucerire”. Sa nu uitam de existenta unor discriminari, care reflecta de fapt modul de gândire al epocii respective. Este dat un exemplu din care aflam ca doctorul primeste sume diferite de bani tocmai pentru ca pozitia sociala a persoanelor tratate este diferita, si, deci, rezultatele muncii sale sunt diferite. Existenta si cunoasterea codului de legi de catre cetateni nu însemna decât ca acestia îsi construiau si modelau viata dupa el. uzurpatorul URUKAGINA introduce reforme sociale (taxele ce reveneau preotilor au fost scoase) ajuta vaduvele si copii orfani.

Related Documents

Urukagina
October 2019 7
Reforma De Urukagina
November 2019 4