TRISTETE de Ion Pribeagu
Intr-un amurg senin ca visul Ce poleia Constanta-n aur, Pe tarmul Marii Negre, Zisu venea vorbind cu Nae Graur : - Sa nu te superi, - intrebarea Ti-o pun fiindca suntem amici, De ce esti trist si masori marea De cate ori te plimbi pe-aici ? - De ce sa nu fiu trist, mai Nae, Cand colo , chiar in locu-acela, S-a inecat facandu-si baie, Nevasta-mea dintai, Angela. - Ei da ! Dar totusi trebuieste Sa uiti de tot ce-a fost altdata, Si mai ales ca-acum ai alta Nevasta, culta si bogata. - Da,stiu ca am nevasta culta Si inteligenta chiar ! Asa e ! Dar asta nu vrea niciodata Sa vie aici sa faca baie !