Suport Curs Tpe

INTRODUCERE Oamenii ca şi alte vieţuitoare care trăiesc în grup, în societate petru a exista trebuie să-şi asigure cele necesare pentru fiecare, in mod individual, cât şi cele pentru satisfacerea trebuinţelor colective care decurg din faptul ca îşi duc existenţa împreună. În timp, nevoile şi unele şi altele s-au amplificat şi s-au diversificat extem de mult. Problema satisfaceriiacestora capteaya toate resursele, atât potenţialul fiecăruia, cât şi pe cel al societăţii ca expresie a sinergiei acţiunii în grup. Dar pentru ca resursele la care oamenii pot apela în fiecare moment sunt limitate în raport cu nevoile, ei sunt puşi în situaţia de a alege, de a decide de fapt care dintre nevoi se vor satisface şi în ce măsură. Desigur, în acest parcurs, oamenii aleg, îşi stabilesc obiectivele după diferitele criterii şi i-au măsuri pentru a le asigura resursele în vederea îndeplinirii lor. Volumul nevoilor are tendinţa generală de creştere mai lentă sau mai rapidă, iar structura lor se îmbogăţeşte şi se modifică neîncetat. Si resursele au o dinamică proprie ca volum şi structură. În acest proces, anumite nevoi şi resurse se diminuează sau chiar dispar, pe când altele cresc rapid. Acesta perpetuă mişcare a nevolilor şi resurselor permanentizează alegerea ca activitate a nevolilor şi resurselor prin care se stabilesc obiectivele ce trebuie realizate, precum şi preocuparea asigurării resurselor pentru înlocuirea lor. Această problematică se pune pentru toate domeniile existenţei umane, dar cea mai mare importanţă revine economiei datorită rolului pe care acesta il are. Desigur, nu trebuie subestimat nici faptul că importanţa diferitelor demenii ale existenţei umane se modifică în timp şi nici interacţiunea sau intercondiţionarea care există între domenii, ceea ce amplifică foarte mult atât stabilirea obiectivelor cât şi asigurarea resurselor pentru orice domeniu dar în mod deosebit pentru economie, aceasta susţinând cu resursele sale specifice toate celelalte domenii şi bucurându-se de resurse provenite de la ele. Preocupările privind identificarea şi alegerea nevolilor ce ţin de domeniul economic se/şi? Constituie obiective care trebuie îndeplinite, precum şi asigurarea mijloacelor necesare în acest scop s-au cristalizat în timp constituind obiectul politicii economice. Teoria, dar mai ales practica acestia condiţionează din ce în ce mai mult existenţa oricărei societăţi şi de aceea i se acordă o importanţă tot mai mare. I. DOMENIUL DE STUDIU Denimirea provine din limba greacă veche şi este formată din trei cuvinte: • Polis – scoietate, oraş, grup mare de oameni, • Oikos – economie, gospodarie, administrare, • Normos – norme, reguli, proceduri. Deci reguli, moduri în care în cadrul unei economiei unei societăţi, localităţi, regiuni se aleg nevolile ce trebuie satisfăcute şi se asigură realizarea lor. Aceste probleme apar datorită faptului că: Oamenii trăiesc în societate (grup) şi au nevoi colective de genul organizării, apărării, modului de a se onduce, dirijării circulaţiei etc; Oamenii trebuie să-şi asigure hrana, locuinţa etc. Asemenea nevoi sunt individuale, în general, dar pentru că le au toţi membrii societăţii îi preocupă pe toţi. ● Etimologic: POLITICĂ – a trăi în societate. ● În sens curent: POLITICĂ – arta sau ştiinţa de a guverna un stat, o ţară.

-

-

-

-

-

Politica economică este componentă a ştiinţei economice. Ea însăşi este o ştiinţă economice cu un domeniu de studiu propriu. Orice ştiinţă este o sumă de idei sistematizate logic despre un domeniu anume, idei care au un grad de concordanţă cu realitatea astfel încât folosindu-le oamneii ajung sa realizeze ceea ce îşi propun. La fel stau lucurile şi în politica economică. Pentru a vorbi de politca economică trebuie ca acţiunea sau absenţa acesteia să fie deliberată. Caracterul conştient este fundamental. În ştiinţa conducerii (management) POLITICA este ansamblul regulilor de orientare a acţiunii. Fixează ansamblul de finalităţi (ţinte), de scopuri sau obiective în funcţie de punctele forte şi slabe ale firmei, de variabilele mediului economico-social. Similar, POLITICA ECONOMICĂ este „Acţiunea puterii publice care se concretizează în definirea obiectivelor economice şi sociale şi asigurarea mijloacelor necesare pentru a le realiza” (Lexique, Dalioz, 1945) Alte definiţii: ● „... politica economică constă în reunirea (asigurarea MA?) unui număr corespunzător de mijloace pentru realizarea scopurilor” Jan Tinbergen ● „Politica economică este ansamblul deciziilor puterii publice în vederea orientării puterii publice într-un sens considerat dorit de către toţi” J.B. Vinien ● „Comportamentul statului faţă de funcţionarea economiei unei ţări” Dicţionar de economie, Ed. Economică 2001 ● „Componentă a teoriilor economice care tratează diferitele firme în care statul poate interveni pentru a inversa conjuncturamai ales în ceea ce priveşte evoluţia producţiei şi a universului preţurilor” Dictionnaire de Economie Larousse, Le Monde ● „Ansamblul acţiunilor statului care vizează modificarea situaţiei economice” Michel Cabannes Între numeroasele definiţii care se dau politicii economice sunt asemănări care merg până aproape de identic dar şi deosebiri. NOTA: Ceea ce au în comun toate definiţiile şi exprimă acestea în mod direct sau indirect este legătura foarte strânsă între politica economică şi stat, puterea publică, guvernul sau puterea politică. Toate aceste puteri au în comun acelaşi sens, cel de putere politică. Puterea politică „este realizarea în practică a efectelor diferite în relaţia de la conducători la conduşi. (B. Russel, H. Lasswel). În teoria americană a puterii politice T. Parsons susţine ca „scopurile puterii politice sunt scopurile comunităţii” (societăţii) ● NOTA BENE: + calitatea puterii politice decurge din faptul că, în esenţă sa, este purtătoarea intereselor comune, ale unei comunităţi, în cazul societăţii democratice, ale majorităţii; + scopul puterii politice este asigurare existenţei societăţii, posibilitatea acesteia de a funcţiona; + ademenirea cvasi-generaşă, care se dă puterii politice este aceea de stat. Se mai spune şi că statul reprezintă puterea politică

CONCLUZII: ● Prin politica economica înţelegem ansamblul acţiunilor statului în economie avand ca scop sau ca efect influenţarea acesteia în ţara unde statul respectiv îşi exercită autoritatea (puterea); ● Acţiunile respecitve, cunoscute în mod curent sub denumirea de obiective (scopuri sau ţinte) sunt concepute în mod coerent; ● Acţiunile vizează ansamblul economiei. Când este vorba numai de un anumit domeniu (sector) al economiei avem de-a face cu o politica (economică) sectorială. Obiectivul nostru este însă TEORIA POLITICII ECONOMICE şi nu POLITCA ECONOMICĂ luată ca atare. Conţinutul pentru cele două discipline este în mod curent inevitabil acelaşi, dar profunzimea abordării realităţii şi conţinutul ideologic nu se vor ridica la acelaşi nivel atât petnru una cât şi pentru cealaltă. ● Teoria politicii economice studiază principiile, regulile şi substaţa intereselor economice ale majorităţii reţinute ca obiective de politică economică precum şi sustenabilitatea acestora. Teoria priveşte: - regulile şi principiile de elaborare şi realizare a politicii economice - modelul de reflectare a intereselor majorităţii (sociale) - conţinutul politicii economice este determinat de puterea politică (statului) a traversat în timp alternanţele doctrinelor preferate în diferite perioade, schimbările regimurilor politice şi periodicitatea (vezi 9, ciclurile alegerilor generale. Exemplu: relaţia ani electorali de instalare la putere-rolul şi structira bugetelor naţionale). - Pentru că politica în accepţinuea largă a termenului de origine greacă înseamană a trăi în societate, în funcţie de sensul care se dă termenului de societate, de sfra de cuprindere a acesteia, de cât de mare este societatea la care ne referim la un anumit moment, politica economică poate fi regională (regional-internă), macroeconomică (naţională la nivelul unei ţări) şi mondo economică (la nivel planetar). Fiecare dimensiune la care este considerată societatea îşi are specificaţiile sale care trebuie să se reflecte în regulile şi principiile de politică economică constituindu-se astfel teorii de politică economică proprii fiecărui nivel la care este avută în vedere societatea. ● Noi considerăm teoria politicii economice la dimensiunea macroenonomică (naţională) şi numai ocazional ne vom referi la celelalte. - Politicile economice, în general nu au ca obiect aplicarea ştiinţei economice. Acestea sunt prin excelenţă decizii politice. De aici decurge: ● conţinutul şi efectele bune sau rele ale politicii economice nu se datorează pregătirii sau incapacităţii de care sunt acuzaţi deseori economiştii; ● ororile??? sau onorurile din politica economică pot fi privite prin originea cauzelor care le-a provocat nu sunt economice, ci politice; ● politicile pot fi eficinete din punct de vedere economic, dar şi ineficiente politic (pentru oamneii politici, parţialale politice şi nu numai); ● politicile economice devin ineficiente când opinia multora (celor mai mulţi) nu este aceeaşi cu a celor care decid asupra politicilor respective sau nu dispun de aceleaşi informaţii ca ei sau ca economiştii; ● dacă majoritatea oamenilor este cu adevărat ostilă unei politici (anume), aceasta nu trebuie promovată; ● dacă efectele unei politici economice sunt sigure şi rapide sau realizabile în mod evident într-o perioadă considerată acceptabilă şi

controloabilă, ea ar putea fi promovată pentru că prin rezultatele respective se justifică operaţiunea guvernanţilor; ● dacă din diferite motive, guvernul este pus în situaţia de a adopta o politică economică despre care se ştie că are rezultate slabe sau chiar opuse scopului urmărit, numai rezultatele nedorite sau imprevizibile şi evident contradictorii, etc. acestea toate sunt motive suficiente pentru a fundamenta opinia modificării acelei politici sau pentru a promova altă politică economică. Dacă politicile economice sau politica economică (dacă???) ar avea ca obiect aplicarea ştiinţei economice, diferenţele între politicile economice elaborate şi/sau aplicate ar fi incomparabil mai mici decât cele sesizate în prezent Politica economică luată ca ansamblu al deciziilor pe care (cale???) publică le ia pentru a asigura activitatea economică este considerată ca fiind dorită de toţi şi ca urmarea a prevederilor sale este obligatorie pentru toţi, iar acesta se impune prin organele puterii de stat (parlament, guvern, primării etc.). ● Acesta nu înseamnă că organele puterii publice sau politicienii li angajaţii din organele puterii publice prin modul în care sunt implicaţi în înfăptuirea politicii îşi realizează propriile interese. Desigur, pot avea sau nu interese identice cu cele pe care le reflectă politica economică în a cărei realizare sunt implicaţi; pot fi ostili în convingerile lor cu privire la politica respectivă, dar trebuie sa-i dea curs întruc’t sunt obligaţi în acest sens şi suportă consecinţele corespunzătoare. ● Politica economică dobândeşte calitatea de a fi diferită de toţi prin faptul că prevederile sale au fost validate prin alegerile generale sau locale de către majoritatea electoratului. Tot datorită acestui fapt, puterea publică are obligaţia să promoveze politica respectivă şi răspunde pentru aceasta. ● Şi politicienii implicaţi în această acţiune devin obligaţi prin votul alegătorilor să realizeze obiectivele politicii respective pentru odată votată acestea devin de interes public sau comun. ● În fapt este posibil ca anumiţi politicieni sau angajaţi ai puterii publice să se abată de la aceste norme obligatorii, de aceea, trebuie să existe în permanenţă un control public, al alegătorilor asupra deciziilor de politică economică promovate care totodată, să corecteze sau să sancţioneze abaterile constatate. - Politica economică nclude în problematica sa şi: ● regulile (procedurile) de elaborare şi aplicare a sa, ● regulile de acţiune pentru a orienta activitarea economică, a stabili finalităţile şi a asigura mijloacele necesare. - Conţinutul politicii economice este determinat de componenta politică a societăţii. II. SURSELE DE INSPIRATIE PENTRU POLITICA ECONOMICĂ - Teoria politicii economice are origini (izvoare) complexe. Dintre acestea reţinem: ● Ideologia – concepţii economice, politice, sociale, juridice, filozofice, religioase şi de altă natură. Ideologia implică modul de a raţiona, gandi, modul de comportament şi atitudinile exprimate; convingerile sau credinţele individuale, de

grup sau sociale de orice natură; sistemele de opinii şi principii ale celor implicate direct în politica economică sau a celor în stare să-i influenţeze. Pentru cei mai mulţi specialişti acestea costituie cele mai importante izvoare ale politicii economice ăn general şi in mod deosebit în etapa actuală; ● Doctrinele economice, sociale şi politice agreate de cei implicaţi sau de diferitele grupuri de oameni – invăţămintele, experienţele, construcţiile raţionale care decurg din ideologie sau ar putea genera ideologie; ● Valorile majorităţii electoratului sau ale unei majorităţi al acesteia (ceea ce este apreciat sau ar putea fi apreciat sau preţuit); ● Starea economiei cu simptomele sale care se afirmp foarte puternic şi reuşesc să reţină atenţia unei foarte mari părţi a electoratului sau a celor implicaţi în politica economică astfel încât înscrierea??? acestora în preocupările lor nu mai poate fi evitată. Tratarea acestor aspecte se face desigur, pe baza conceptulor ideologice şi doctrinelor proprii celor ce decid sau se implică în politica economică; ● Aşteptările electoratului luat în ansamblu, pe segmente şi pe zone sau regiuni din ţară. Şi acestea sunt „preluate” tot pe baza concepţiilor ideologice şi doctrinelor proprii celor implicaţi într-o formă sau alta, direct şi/sau indirect în politica economică. Precizare: - Toate aceste izvoare se reflectă concomitent şi într-o măsură mai mare sau mai mică în principiile de programe de politică economică ale politicienilor, grupurilor de policticieni din partidele policice, ale partidelor politice, ale politicienilor independenţi, ale unor organizaţii de diferite orientări care sunt interesate de politica economică sau se implică în aceasta. Atunci când se fac alianţe electorale şi/sau de guvernare într partide politice (unde???) propunerile iniţiale se modifică dar izvoarele se conservă, ănsă în structuri care sunt convenite de participanţi. - În programele politice, în general locul şi importanţa surselor de inspiraţie sunt diferite. - Între programele de politică economică cu care politicienii şi partidele intră în campania electorală pentru a le valida şi cele care se adoptă în mod concret după alegeri, locul şi rolul diferitelor surse se pot modifica şi de regulă asta se întamplă. Fenomenul acesta proveşte atât partidul – partidele în alianţă care câştigă alegerile cât pe cele care le pierd. - Programele de politică economică ale partidului sau partidelor în alianţă care au câştigat alegerile, după definitivare şi concretizare sunt supuse aprobării organelor în drept ale puterii de stat (guvern, parlament etc.) şi după aprobare trebuie aplicate. Astfel izvoarele politicii economice îşi fac loc în practică şi întră în viaţa societăţii, a oamenilor. III. DECIZIA ÎN POLITICA ECONOMICĂ În cea mai mare parte a tărilor lumii, asa cum prevăd constituţiile/instituţiile??? deciziile în politica economică revine”EXECUTIVULUI” din fiecare ţară ceea ce înseamnă de fapt GUVERNUL dacă nu cumva există o altă structură a puterii politice şi o alta denumire pentru componenţa executivă a acesteia. Excepţii:

-

decizia în politica monetară în anumite ţări revine unui „consilu” sau „comite” de politica monetară, în altele revine băncii naţionale sau unui institut bancar. În SUA revine FED (Federal Reserves Bord) etc care cel puţin intenţie??? Iar în cele mai multe cazuri şi în fapt sunt independente în raport cu guvernul sau „executivul”; în anumite domenii (precum energia nucleară sau altele) întro ţară sau alta, decizia revine unor organe de profil ale puterii de stat; decizia în anumite domenii poate să aparţină, în funcţie de angajamentele externe ale ţărilor, unor organisme integraţioniste sau organizaţii internaţionale. Exemplu: policia monetară în zona euro. În acest sens, autorităţile naţionale ale statelor implicate. - Problema pregătirii deciziilor care, până la urmă, determină conţinutul deciziilor în politica economică face ca diferite ministere – al economiei, finanţelor, administraţiei publice (internelor) etc. să deţină în mod efectiv anumite puteri (posibilitpţi, atribuţii în domeniile care le gestionează cu acordul guvernului sau al primului ministru). - Aceasta este situaţia generată din punct de vedere juridic, dar în decizia de politică economică, sub diferite aspecte mai mult sau mai puţin profunde, intervin mulţi alţi factori: ● şeful statului care este consultat sau chiar inteevine direct şi/sau indirect. Disputa preşedinţie – guvern din România, Finlanda etc. ● miniştrii ca vârfuri ale administraţiilor publice din domeniul unde ei activează şi decid prin ordin la nivelul competenţelor ce le revin; ● vârfurile administraţiilr regionale şi/sau locale sau organele colective ale acestor adminstraţii; ● specialiştii din diferite domenii care sunt consultaţi sau chiar angajaţi în elaborarea politicii economice şi luarea deciziei. - Verigile administraţiilor publice şi structurile birocratice care pot interveni şi intervin la diferite niceluri în politica economică şi care usnt departe de a se manifesta ca „instrumente” neutre, susceptibile sa amelioreze eficienţa acţiunii respective, cum spune Max Veber „... în mâinile guvernaţilor, administraţiile nu sunt simple instrumente. Ele sunt formate din grupuri de oameni care încearcă să valorifice propria lor situaţie în cadrul acţiunii publice”. Acestea fac să se adopte viziunea lor asupra unei acţiuni de politică economică. Precizare: odată adoptată, politica economicp lasă întotdeauna probleme concrete ce trebuie reglate la punerea sa în aplicare, ramân sau scapă imprecizii de care administraţiile respective îşi sau seama şi moduleaza semnificaţia deciziei iniţiale (vezi corectează sau modifică) destul de mult. NOTA: Decizia sau hotărârea de guvern în policia economică este întotdeauna o decizie politică pentru că guvernul este format din reprezentanţii partidului sau partidelor aliate care au câştigat alegerile şi programul sau programele lor de politică economică cu care au participat la alegeri constituie substanţa, conţinutul hotărârilor de guvern. IV. PIAŢA POLITICII ECONOMICE

În ultimele 3 decenii s-a vorbit din ce în ce mai mult despre existenţa unei peţe politice (în general) şi unei pieţe pieţe a politicii economice în special. Acum aceste sintagme sunt deja intrate în uzul cvasi-general. NOTA BENE: Adoptarea politicii economice şi ca urmare, promovarea şi realizarea deciziilor (hotărârilor) corespunzătoare sunt interpretate ca fiind rezultatul unor discuţii, negocieri sau tranzacţii între persoane şi grupuri de persoane, oameni politici şi/sau partide politice care considerate în ansamblul lor constituie PIAŢA POLITICĂ. În principiu s-a ajuns la această denumire prin analogie cu pieţele reale, întrucât şi la decizia politică sunt implicate în mod direct şi indirect un număr mare de persoane, uneori chiar mulţimi, iar procesul decizional este rezultanta interacţiunii dintre cererile, aspiraţiile sau aşteptările indivizilor, grupurilor de presiune, organizaţiilor de foarte multe feluri etc. şi ofertele politicienilor de toate orientarile – politicieni independenţi (în măsura în care mai există), partide politice, alianţe de partide politice etc. A. OFERTA DE POLITICĂ ECONOMICĂ - Este, de regula problema oamenilor politici sau mai pe scurt a politicienilor. Este elaborată de aceştia sau la comandă şi sub controlul lor de către specialişti, oameni de incredere, voluntari – adminstratori, colaboratori politici, colegi de partid pronind de la sursele de inspiraţie, convingerile şi experienţa politicienilor respectivi. La conturarea unei oferte un rol foarte important (îl au???) sondajele de opinie cu privire la aşteptările purtătorilor cererii, prestigiul, simpatia şi aprecierile de care se bucură purtătorul ofertei, partidul sau grupul politic din care face parte acesta şi grupurile care-l sprijină (susţin) ce roiesc în jurul celui care vrea sa iasă la rampă în calitate de ofertant. - În condiţii democratice oferta politică, de regulă, nu este unică şi nici unitară. Câte partide, câţi ofertanţi atatea oferte. De altfel nici purtătorii ofertei nu doresc ca programele lor să se suprapună între ele şi ei sa se identifice cu alţii. Ei sunt în competiţie şi acestă situaţie este apreciată în mod similar cu competiţia în??? dintre ofertanţii – producatorii de bunuri din acelaşi domeniu.