Strange Life

Strange Life By Daria Stanciulescu

Eram in Volterra. Nu faceam parte din Volturi,ba chiar ii uram. Am venit aici sa-i distrug. Ce vise aveam...Eu si armata cui puteam sa-i distrug pe volturi. Erau un clan asa mare... imi era foarte foame. Ce imi pasa mie de legile lor? ”Vampirii din Volterra se vor hrani in

afara orasului. Daca nu respecta regula vor fi pedepsiti”,ordinul lui Aro,toti vampirii stiau si respectau aceasta

regula. Eu nu voiam sa o respect. De ce in alte orase oamenii mureau din cauza unora ca noi si aici nu se „pedepsea” niciun infractor uman? Mergeam pe strazile Volterrei cand dintr-o data am auzit o fata strigand dupa ajutor. Sigur i se intampla ceva rau. Am alergat spre locul de unde se auzeau tipetele,bine ca nu era nimeni la miezul noptii sa ma vada. Era o fundatura,fata era intr-un colt si un barbat o saruta cu forta,incerca sa o violeze. Asa ceva nu puteam permite,nu dupa ceea ce mi s-a intamplat cand eram umana... -Hey va distrati fara mine? Am incercat eu sa-i distrag atentia barbatului. -Fugi! Striga la mine fata speriata in timp ce barbatul se apropia de mine lasand-o pe ea libera. -Mai bine ai fugi tu cat inca mai ai timp. I-am sugerat eu fetei care a rupt-o la fuga imediat. -Nu-i o pierdere. Papusica asta e muuult mai buna! A exclamat barbaul incantat,venind tot mai aproape de mine. -Asa crezi? L-am intrebat eu cu o voce seducatoare. -Oho...e ziua mea norocoasa. A raspuns barbatul prinzandu-ma de talie si incercand sa ma sarute. L-am prins de mana cealalta si i-am intors-o la spate. Mi-am pus genunchiul in spatele lui imobilizandu-l. Am inceput sa ma apropii de gatul lui...mirosul sangelui imi umplea gura de venin,si gatul imi ardea.desi era infractor mirosea delicios... -Daca tu crezi ca ultima zi din viata ta este norocoasa atunci... spuneam eu la urechea prazii mele cand o umbra se abatu asupra noastra...era un Voltur.

-Imi explici si mie ce incerci sa faci? Ma intreba o vampiroaica cu ochii rosii. -Daca imi spui cine esti si de ce imi ceri socoteala. Am raspuns eu cu duritate. -Sunt Jane. Si sunt un Voltur iar tu presupun ca sti regula,nu domnisoara? -O stiu si nu imi pasa de ea. Acum ce ai de gand sa faci. Am raspuns pastrand acelasi ton. -Mergem la Aro. A spus Jane luandu-ma de mana. Si tu omule. Am mers impreuna cu aceasta Jane la castelul Volturilor. Cine se credeau astia? Regii Universului? Aveau un castel mare,urias as putea spune,destul de putin luminat,in centru era „ sala tronului” cum imi placea mie sa-i spun... de unde stiu atatea? Mai fusesem o data aici... -Stapane,aceasta vampiroaica a incalcat regula. Am adus-o sa ii faceti ce credeti de cuviinta. A spus Jane cu vocea ei pitigaiata,o cunosteam de putin timp si deja o detestam. -Deci, a inceput Aro venind mai aproape de mine, Maria...te-am iertat prima data si tu ce faci? -Aro,nici pe el nu il suportam mai mult decat pe Jane, imi era foame si plus de asta,barbatul acesta incercan sa violeze o fameie. Mai bine mi-ai multumi ca ti-am adus de mancare. Ti-l dau tie. Am spus eu putin sarcastica. -Nu mai vorbi asa cu Volturi! Tipa tipul blond, Caius ridicandu-se de pe scaun. -Frate,nu a facut nimic. Spunea Aro linistindu-l pe Caius. Vino draga mea sa dam mana prieteneste... auzisem de puterea lui Aro de a citii orice gand pe care il avusesem vreodata doar atingandu-ma,si nu voiam ca el sa stie ca planuiam sa-l distrug... -Nu sunt in dispozittia necesara. Am raspuns eu. Mi-e foarte sete,daca ma scuzi as vrea se ma hranesc...in afara orasului. Am dat sa ma inorc dar vocea lui Aro ma opri. -Nu vei merge singura...masura de precautie. Alec! Alec va merge cu tine. Cine era Alec? Se pare ca erau mult mai multi pe care nu ii cunosteam inca... -Da, Stapane. Atunci a intrat pe usa cel care se presupunea ca era Alec...