SPIRU LINA
Algele vietii Mai tineti minte "moda" spirulinei? Acum aproximativ sapte ani, numele acesta era pe buzele tuturor celor interesati de medicina naturista. S-au scris zeci de articole, au existat chiar si emisiuni TV pe aceasta tema, in farmacii se facea coada pentru a cumpara tabletele cu remediul miraculos, iar apoi... Tacere. Se pare ca spirulina a cazut in dizgratie la noi in tara. De ce? Cu siguranta nu din motive obiective, pentru ca la nivel mondial cercetarile despre efectele sale terapeutice au ajuns in ultimii ani la un nivel incredibil. Dar ce este de fapt spirulina? Este o micro-alga, adica o planta acvatica de nici un milimet ru lungime, incadrata de cercetatori undeva la granita dintre bacterii si regnul vegetal. Creste spontan de milioane de ani in lacurile calde din zonele tropicale ale Americii si ale Africii. Sub numele de spirulina sunt cunoscute, de fapt, doua specii de micro-alge: Arthrospira platensis si Arthrospira maxima, ambele avand compozitie chimica si proprietati medicinale foarte asemanatoare. Pentru prima oara, spirulina a fost folosita in terapie in secolul al 8-lea de catre o straveche civilizatie africana, care a trait pe actualul teritoriu al Ciadului. Cateva secole mai tarziu, ea fost descoperita si folosita la mii de kilometri distanta, in America Centrala, de catre azteci. Ei numeau spirulina "tecuitlatl", o recoltau prin mijloace destul de sofisticate de pe suprafata lacurilor si preparau din ea medicamente pentru tratarea disfunctiilor hormonale, pentru refacerea convalescentilor si a celor care sufereau de malnutritie. Redescoperirea spirulinei ca remediu de catre europeni s-a facut abia in anul 1962 si este meritul unor biochimisti francezi care au ramas uluiti de complexitatea actiunii farmacologice a acestei alge, considerata unul din cele mai vechi organisme de pe planeta noastra. Interesant este ca spirulina e aproape in intregime alcatuita din principii active, adica din aminoacizi, polizaharide, minerale, vitamine, clorofila, enzime. Daca o planta medicinala obisnuita contine pana la 10% principii active, spirulina are o concentratie de substante vindecatoare de peste 70%, fiind o campioana absoluta in acest domeniu. Din aceste motive, sute de studii menite sa obiectiveze proprietatile terapeutice ale acestei alge au fost facute in ultimele trei decenii. Dar inainte de a afla care sunt rezultatele acestor studii, sa aflam cum se administreaza acest remediu:
Administrarea spirulinei Comprimatele Sunt forma de administrare cea mai simpla si cea mai eficienta a acestei plante. De regula, comprimatele sunt alcatuite din 500 mg spirulina, la care se adauga substanta suport, numita excipient. Se iau 1-2 comprimate de 4 ori pe zi, in cure de maximum 90 de zile, urmate de alte 20 de zile de pauza, dupa care cura se poate relua. Cremele cu spirulina Sunt compuse din substanta de suport, care poate varia foarte mult, de la simpla lanolina, folosita in unguentele terapeutice, la sofisticatele formule pentru hidratare, substanta de suport la care se adauga extractul de spirulina. Crema cu spirulina se aplica atat in scopuri cosmetice, cat si terapeutice, modul de aplicare fiind specificat la "utilizari externe", in cadrul acestui articol. Boli prevenite cu ajutorul spirulinei * Imbatranire prematura - spirulina administrata constant protejeaza organismul de efectele radicalilor liberi, stimuleaza procesele de regenerare si ajuta la relansarea hormonala. In prezent este folosita cu un extraordinar succes in foarte multe institute de geriatrie din Europa si din Statele Unite, atat intern, cat si extern. Intern, se administreaza cate o tableta de patru ori pe zi, in cure de trei luni, urmate de alte trei luni de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. * Tulburari de crestere la copii - mai multe studii facute in tari unde, din cauza nutritiei insuficiente cantitativ sau necorespunzatoare calitativ, copiii inregistreaza frecvent intarzieri sau tulburari de crestere, arata ca administrarea de spirulina aduce dupa sine o imbunatatire a dezvoltarii micilor pacienti. Se iau cate 1-2 tablete de spirulina, de trei ori pe zi, inaintea meselor principale. Cura dureaza 30 de zile, urmata de alte 10 zile de pauza, dupa care se poate relua. Spirulina se recomanda doar copiilor peste 3 ani si ajuta la dezvoltarea sistemului nervos si a functiilor cognitive, ajuta la dezvoltarea normala a scheletului, impiedica aparitia tulburarilor endocrine care duc la maturizarea prematura sau intarziata.
Lacul Nakuru din Africa. Spirulina se recolteaza din lacurile calde, aflate in zonele tropicale ale Africii si Americii * Epuizare - mai ales in timpul eforturilor de mare intensitate sau de lunga durata, administrarea spirulinei are efecte mai mult decat salutare. Daca in cazul eforturilor intelectuale indelungate se recomanda 4 g (8 tablete) pe zi, in cazul eforturilor fizice mari se pot lua, fara riscuri pentru sanatate, doze-gigant de 10 g (adica 20 tablete pe zi!), dar nu pentru o perioada mai lunga de trei zile. Spirulina ajuta la oxigenarea corespunzatoare cu sange a celulelor, imbunatateste coordonarea motorie, impiedica aparitia leziunilor musculare.
* Poliartrita reumatoida - un studiu de medicina experimentala facut in Mexic, in anul 2002, a aratat ca administrarea de spirulina impiedica inflamarea si degenerarea tesuturilor cartilaginoase de la nivelul articulatiilor, chiar si in conditiile in care aparitia artritei reumatoide este indusa cu ajutorul substantelor chimice. Se recomanda administrarea a 4-8 capsule de spirulina, in cure de 30 de zile, urmate de alte 15-30 de zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Administrarea spirulinei este foarte importanta, mai ales la inceputul sezonului rece, atunci cand suntem mult mai predispusi la aparitia puseelor reumatice. * Cancer si leucemie - studiile facute pe animalele de experienta au aratat ca administrarea constanta a acestei micro-alge previne aparitia leucemiei si a bolii canceroase, in general. Spirulina protejeaza maduva de efectele iradierii, ajuta la eliminarea pe cale naturala a celulelor maligne din organism. De asemenea, aceasta alga administrata intern protejeaza organismul de actiunea unor cancerigeni chimici cum ar fi fumul de tigara sau multe dintre E-urile din alimentatie. Se tin cure de 3 luni pe an, timp in care se iau cate 4 g (8 comprimate) de spirulina pe zi. * Cancer de colon - un pigment albastru continut de catre spirulina impiedica aparitia cancerului de colon, protejand mucoasa intestinala de actiunea factorilor cancerigeni si inhiband cresterea tumorilor. Persoanele care au risc crescut de cancer de colon, datorita tranzitului intestinal lent, al consumului frecvent de carne, al consumului de hrana cu aditivi alimentari sintetici, vor face tratament de cate 2 luni, urmate de o luna de pauza, cu spirulina, din care se iau cate doua tablete, de trei ori pe zi, dimineata, la pranz si seara. * Cancer buco-faringian - doua studii, unul facut in Germania, in 1998, si al doilea in India, in 1995, au aratat ca spirulina este un excelent mijloc de prevenire si de tratament al bolii canceroase cu aceasta localizare. Se iau cate 8 tablete de spirulina pe zi, pe stomacul gol, in tratamente cu o durata de 6 luni, urmate de alte doua luni de pauza. * Mutatii celulare produse de iradiere - o echipa de cercetatori de la Universitatea din Ulm, Germania, condusa de dr. W. Klinger, a pus in evidenta exceptionala actiune a principiilor active din spirulina, de combatere a efectelor devastatoare ale iradierii asupra organismului uman. Studiile au aratat ca efectele nocive ale radiatiilor gama asupra maduvei spinarii si asupra sangelui sunt mult mai reduse atunci cand se administreaza spirulina. Persoanele expuse iradierii vor lua pe o perioada de doua saptamani cate 8 g (16 tablete) de spirulina pe zi, trecand apoi, pentru o perioada de trei luni, la o doza de intretinere de 4 g zilnic. Tratamente interne * Gastrita - la schimbarea de sezon, adica primavara si toamna, se va face o cura de 30 de zile, timp in care se administreaza cate 4 g de spirulina pe zi. Acest remediu protejeaza mucoasa gastrica, reduce usor secretia acida de la nivelul stomacului si scade reactivitatea organismului la stresul psihic. * Viroza gripala - mai multe studii facute in Japonia au aratat ca spirulina combate eficient virozele respiratorii, mai ales cele produse de virusii gripali de tip A, categorie din care face parte si virusul ce produce faimoasa "gripa porcina". Principiile active din aceasta alga impiedica replicarea virusilor si stimuleaza sistemul imunitar sa lupte cu infectia, avand in plus darul de a impiedica aparitia unor complicatii bacteriene ale gripei, datorita calitatilor antibiotice. Pentru prevenirea virozei gripale se iau cate 6 tablete (adica 3 g) de spirulina pe zi, iar odata declansata afectiunea, se administreaza 8-10 tablete pe zi, pe o perioada de 10 zile. * Adjuvant in herpesul genital - studii facute in 2002, sub conducerea dr. Hernndez-Corona Armida, in Mexic, au pus in evidenta faptul ca spirulina inhiba dezvoltarea virusului Herpes simplex tip 2. Pentru vindecarea mai rapida si pentru a preveni extinderea acestei afectiuni se
recomanda administrarea a 4 g (8 capsule) de spirulina pe zi, pe o durata de 14 zile. Pentru a avea o eficienta mai mare, tratamentul va fi asociat cu o dieta cu mai putine proteine, cu multe legume si fructe proaspete. * Adjuvant in infectia cu HIV - un studiu tulburator a fost facut in anul 2004, de catre o echipa de medici condusa de dr. J. Simpore, in Africa, statul Burkina Faso. Echipa de cercetatori a tratat cu spirulina un grup de 84 de copii infectati cu HIV, vreme de doua luni, supraveghindu-i ca stare generala si facandu-le totodata analizele de sange periodic. La cei 63,6% dintre bolnavii de HIV care au raspuns favorabil la tratamentul cu aceasta micro-alga, infectia nu a fost oprita, in schimb au fost inregistrate imbunatatiri considerabile ale starii lor de sanatate, imbunatatiri care s-au mentinut pe o perioada destul de lunga de timp. Ca atare, spirulina este recomandata atat pentru copii, cat si pentru adulti, pentru a reduce suferinta si pentru a ajuta corpul ca, impreuna cu medicatia specifica, sa lupte cu infectia. Se recomanda 3-4 g de spirulina la copiii de 4-8 ani, 6 g de spirulina pentru cei de 8-14 ani si 8 g de spirulina pentru bolnavii peste 14 ani. Un tratament dureaza 2 luni, care vor fi urmate de o luna de pauza, dupa care se poate relua.
* Infectii virale in general - indiferent de tipul de infectie virala de care suferiti, administrarea de spirulina va poate ajuta nebanuit de mult. Aceasta este concluzia unui studiu japonez condus de dr. T. Hayashi, din 1996. Studii ulterioare facute in China si in India au confirmat concluzia cercetatorilor niponi. "De vina" pentru efectul antiviral cu spectru atat de larg al spirulinei este o substanta cu nume complicat, aloficocianina, care inhiba replicarea unui numar impresionant de virusi, de la cei care produc gripa, pana la enterovirusi. In faza acuta a bolii se recomanda administrarea a 5 g (10 capsule) de spirulina pe zi, pe o durata de 14 zile. Pentru infectiile cronicizate se iau 4 g (8 capsule) de spirulina pe zi, pe o durata de 60 de zile. * Astm - un studiu facut in India in anul 2001 a aratat ca administrarea de spirulina bolnavilor cu bronsita astmatiforma si astm bronsic imbunatateste sensibil starea generala a acestora. La aproximativ 45% dintre pacientii care au luat spirulina, frecventa si intensitatea crizelor de astm s-a redus, iar functionarea plamanilor s-a imbunatatit. In aceasta afectiune se recomanda administrarea a cate doua capsule (500 mg) de spirulina, de patru ori pe zi, pe o durata de 45 de zile. Intre doua cure cu spirulina se lasa o distanta de 12-14 zile. * Rinita alergica - un studiu clinic facut in Statele Unite, sub conducerea dr. T. K. Mao, de la Departamentul de Imunologie al unei universitati din California, a aratat ca spirulina are o eficienta reala in tratamentul rinitei alergice. Mai bine de 30% dintre pacientii alergici tratati cu spirulina au raspuns pozitiv, fata de doar 5% dintre pacientii din lotul martor, care au luat un remediu placebo. Pacientii care au raspuns la tratamentul cu spirulina au avut o intensitate mai mica a reactiei alergice, iar probele de sange au aratat o reactivitate mult mai mica a organismului la alergeni. Se administreaza o doza relativ mica de spirulina, adica 1-2 g pe zi (2-4 capsule), in cure de 8 saptamani, urmate de alte 2 saptamani de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. * Adjuvant in leucemie - teste facute in laboratoarele unei universitati indiene, in cadrul unui studiu din 2004, condus de J. Subhashini, arata ca un principiu activ din aceasta alga, Cficocianina, inhiba dezvoltarea celulelor maligne si induce apoptoza (moartea programata a
celulelor) acestora. In prezent, spirulina este considerata un adjuvant pretios in leucemia cronica, ajutand organismul pacientilor sa lupte cu boala si imbunatatindu-le calitatea vietii. Se tin cure de 3 luni, timp in care se iau 4 g de spirulina pe zi, urmate de pauze de 20-30 de zile, dupa care tratamentul se reia. * Anemie - spre deosebire de multe alte plante, fierul continut de catre spirulina este foarte usor de absorbit de catre organism. Inainte de a apela, asadar, la sursele sintetice de fier (foarte daunatoare pentru sanatatea tubului digestiv) ar fi bine sa incercati o cura cu spirulina. Se iau cate 2-4 g (4-8 comprimate) pe zi, in cure de 30 de zile, urmate de minimum 15 zile de pauza. * Obezitate - se face o cura de 90 de zile, timp in care se administreaza cu 30 de minute inainte de fiecare masa cate 3-4 comprimate de spirulina. Acest tratament nu ne face sa slabim oricat am manca, ci ne ajuta sa ne controlam senzatia de foame si pofta de mancare. Aceasta, pentru ca spirulina ajuta la secretia de catre scoarta cerebrala a acelor neurotransmitatori care ne dau senzatia de calm si de multumire, necesare pentru cei care vor sa isi controleze impulsul de a se supraalimenta. * Dislipidemii - trei studii diferite, facute in Japonia, in China si in India, arata ca C-ficocianina, substanta considerata in prezent cel mai important principiu activ din spirulina, ajuta la reglarea nivelului colesterolului si al trigliceridelor din sange. Se administreaza cate 4 g de spirulina, in cure de 28 de zile, urmate de aceeasi perioada de pauza. Acest tratament, asociat cu o dieta saraca in grasimi animale, hidrogenate si din prajeli, ajuta la scaderea colesterolului pe perioade considerabile de timp, scade riscul de ateroscleroza si de ischemie cardiaca. * Diabet zaharat tip II - un studiu pe pacienti umani a aratat ca 3 g de spirulina consumate zilnic scad cu pana la 15% nivelul glicemiei si ajuta, de asemenea, la reducerea riscului de afectiuni cardiovasculare (principalul risc al bolnavului diabetic). Se fac tratamente de 6 saptamani cu aceasta micro-alga, tratamente intre care se lasa 2-3 saptamani de repaus. * Adjuvant in alcoolism, in dependenta de droguri - in timpul curelor de dezintoxicare se iau cate 8 g de spirulina intr-o cura unica, cu o durata de 28 de zile. Spirulina ajuta la secretia normala de neurotransmitatori, reduce intensitatea si frecventa fenomenelor de sevraj, ajuta la o recuperare mai rapida, psihica si fizica, a pacientului. * Operatii chirurgicale, rani, arsuri - o cura de trei saptamani, timp in care se administreaza zece capsule de spirulina pe zi, stimuleaza cresterea si refacerea tesuturilor afectate local: taieturi, rani post-operatorii, arsuri, tesuturi inflamate etc. * Imunitate scazuta - un numar impresionant de studii, facute mai ales in Japonia, au aratat ca o cura de 3 luni cu spirulina, timp in care se iau 2-4 g din aceasta alga pe zi, duce la o imbunatatire semnificativa a imunitatii. Sub actiunea acestui remediu celulele sistemului imunitar (macrofagele si monocitele mai ales) sunt activate, creste productia de interferon si de anticorpi, anticorpi care sunt adevarate arme letale in lupta cu microbii si cu celulele maligne. Pacientii care sunt sensibili la infectii, care sufera de afectiuni microbiene cronicizate ar trebui sa incerce macar o data cura cu spirulina. * Adjuvant in tromboze - se iau cate 4 capsule a 500 mg de spirulina pe zi, in cure de o luna, urmate de minimum doua saptamani de pauza. Aceasta alga impiedica formarea de cheaguri de sange in organism, fara a afecta major capacitatea de cicatrizare a ranilor si, important, fara a interfera cu medicatia anticoagulanta clasica. * Adjuvant in intoxicatia cu arsenic - un studiu dublu-orb randomizat facut in Iran in anul 2005 arata ca administrarea de spirulina si de zinc in forma asimilabila ajuta la eliminarea mai rapida a arsenicului din organism. Persoanele intoxicate cu arsenic vor lua cate 5 g de spirulina pe zi, in cure de 3 saptamani. Tratamente externe
* Rupturi musculare, entorse - se aplica de doua ori pe zi, cu miscari foarte usoare, fara a exercita deloc presiune, crema de spirulina pe zonele afectate. Tratamentul se face pana la vindecare si poate fi completat de administrarea interna de spirulina, pentru a accelera procesele de refacere. FRUMUSETE
* Piele sensibila la vant si la frig - se aplica pe zonele expuse crema de spirulina inainte de a iesi afara. Crema nu se da in strat foarte gros, ci trebuie sa fie lasata sa intre progresiv in piele, pentru ca principiile active din spirulina sa isi exercite efectul protector. * Piele imbatranita prematur - la cura interna cu spirulina, despre care vorbeam la inceputul acestui articol, se adauga aplicatia externa cu crema de spirulina, crema care se aplica pe intreg corpul. Tratamentul se face de 2-4 ori pe saptamana, dupa ce am facut in prealabil un dus cald (nu trebuie sa dureze foarte mult), pentru a fi indepartate celulele moarte, asa incat spirulina sa isi poata face efectul. Crema cu spirulina elasticizeaza pielea si accelereaza procesele de regenerare la acest nivel. PRECAUTII SI CONTRAINDICATII Parerea cercetatorilor este practic unanima si anume, ca spirulina crescuta, recoltata, conservata si administrata corespunzator este practic netoxica. Singura rezerva se refera la spirulina provenita din surse nesigure si care poate fi alterata (ceea ce o face extrem de toxica pentru ficat), infestata cu pesticide sau chiar cu metale grele cancerigene. Precautia este necesara si in cazul bolnavilor hepatici, care vor lua acest remediu la inceput, in primele 5-7 zile, in doze mici (nu mai mult de un gram pe zi), marind treptat doza, pana se ajunge la cantitatea normala. Aceasta, deoarece in cazuri foarte rare pacientii pot prezenta o sensibilitate hepatica neobisnuita la spirulina, care altfel este printre cele mai ne-toxice remedii cunoscute. FOARTE IMPORTANT: Atentie ce comprimate cu spirulina consumati! O parte din "terenul pierdut" de catre spirulina, cotata pana nu demult ca remediu-forte in Romania, se datoreaza calitatii slabe a produselor care se gasesc in unele dintre magazinele
noastre. Am identificat trei probleme legate de calitatea comprimatelor cu spirulina: 1. Faptul ca se foloseste la producerea lor o spirulina veche, oxidata, element tradat de faptul ca pastilele cu spirulina nu au culoarea verde normala, ci nuante de brun sau chiar de cenusiu. Aceasta "spirulina" nu doar ca nu ajuta, ci chiar poate dauna sanatatii. Evitati, asadar, comprimatele cu spirulina care nu au o culoare verde, normala la aceasta alga, care este cea mai bogata in clorofila din intregul regn vegetal. 2. Faptul ca se pun cantitati prea mici de spirulina in comprimate. Cititi specificatiile tehnice obligatorii de pe flaconul de comprimate. Cantitatea normala de principiu activ, adica de spirulina, trebuie sa fie in mod normal de 500 mg (jumatate de gram) per comprimat. 3. Faptul ca unele comprimate cu spirulina pur si simplu nu se dizolva in stomac si se elimina de catre organism fara a fi digerate si asimilate. Este o problema pe care am remarcat-o la unele produse din import, motiv pentru care eu, personal, prefer spirulina produsa de firme de la noi din tara, chiar daca spirulina pe care acestea o folosesc, fiind specifica unui climat tropical, este din import.