Semnificaţia termenilor nevroză, psihonevroză, sublimare, pulsiuni sexuale în concepţia lui Sigmund Freud Formarea nevrozelor Din teoriile freudiene este reţinută teoria psihonevrozelor şi a nevrozelor. Nevroza este definită de Freud ca fiind „particularitatea dezvoltării libidoului uman, şi anume pe dublul început al activităţii sexuale directe, particularitate impusă de perioada de latenţă, apărând ori de câte ori trecerea de la pulsiunile sexuale directe la tendinţele sexuale cu scop inhibat nu s-a realizat complet; ea corespunde unui conflict între pulsiunile acceptate de Eu care au realizat această trecere, pe de o parte, şi fragmente ale aceloraşi pulsiuni, aflate încă în inconştientul refulat, care tind spre satisfacere directă, pe de altă parte”1. Apariţia acesteia se face ori de câte ori nu s-a realizat complet trecerea de la instinctele sexuale directe la cele deviate2. Instalarea acestui tip de afecţiuni este precedată de cauze constituţionale, înnăscute şi cauze accidentale, legate de evenimentele de pe parcursul vieţii.3 Freud face o distincţie clară între nevroze propriu-zise şi psihonevroze, accentuând prezenţa caracterului ereditar în cel de-al doilea tip de nevroză. Factori sexuali stau şi la baza nevrozei şi la baza psihonevrozei, acestea devenind „satisfacţii substitutive a trebuinţelor sexuale nesatisfăcute”4; de aceea, orice deplasează scopurile şi reprimă activitatea vieţii sexuale poate fi suspectat drept factor patogen5 în acest sens. Este, desigur, şi cazul culturii care reprimă pulsiunile sexuale6 ale indivizilor. În explicarea nevrozelor, Complexul lui Oedip („investiţia libidinală”7 a băieţelului faţă de mamă8) aduce importante clarificări: sexualitatea infantilă supusă refulării duce la Complexul lui Oedip, ca şi complex nuclear al nevrozei.9 Această afecţiune începe să se manifeste la vârstă adultă, ceea ce rămâne în inconştient din complexul lui Oedip reprezentând „predispoziţia pentru
Sigmund Freud, 2000, Studii despre societate şi religie,pag. 101 Sigmund Freud, 1992, Dincolo de principiul plăcerii, pag. 262 3 Sigmund Freud, 1999, Nevroză, psihoză, perversiune, pag. 96 4 Sigmund Freud, 2000, Studii despre societate şi religie, pag. 14 5 Ibidem 4 6 Ibidem 4 7 Sigmund Freud, 1992, Dincolo de principiul plăcerii, pag. 120 8 Există şi un complex dat prima fază a iubirii fetiţei faţă de tată, denumită de Freud, de asemenea, o etapă a dezvoltării libidoului la copil. Acesta poartă numele de complexul Electra. 9 Sigmund Freud, 1999, Op. Cit., pag. 219 1 2
o ulterioară îmbolnăvire nevrotică a adultului”.10 De aceea, supunerea sexualităţii infantile refulării asigură dezvoltarea unei viitoare nevroze la persoana în cauză. Ca şi în cadrul reprimării culturale , Complexul lui Oedip (şi cel al Electrei) suferă o refulare încă din perioada copilăriei, o reprimare. Motivul pentru care se citează de cele mai multe ori Complexul lui Oedip ca sursă din perioada infantilităţii a nevrozelor ce se instalează chiar şi la varsta adultă este dată de frecvenţa acestora. Complexul Electra este mai puţin dicutat în opera lui Freud pe acelaşi motiv menţionat mai sus, anume acela al frecvenţei scăzute în comparaţie cu Complexul lui Oedip. Dependenţa copilului de mamă este evidentă în primii ani de viaţă, ceea ce duce la o mai mare probabilitate de întâlnire a acestui complex în rândul copiilor de sex masculin. O altă cauză generatoare a nevrozelor este cultura prezentă în societate, prin „reprimarea vătămătoare a vieţii sexuale a popoarelor (sau păturilor sociale), prin morala sexuală culturală.”11 Acest aspect reprezintă un important punct de interes pentru freudo-marxişti, deoarece conţine ideea de „renunţare progresivă”12 la pulsiuni. Tot ceea ce ţine de cultură conţine această cerinţă adresată membrilor societăţii, încercările de a se sustrage fiind aspru pedepsite, etichetând persoana respectivă „delincvent”, „out-law”, pentru a nu se fi supus binelui general, ridicat la rang de sacru (termen împrumutat dintr-un domeniu care prezintă probabil cele mai evidente pretenţii de renunţare la pulsiuni: religia)13. Din punct de vedere al impunerii anumitor restricţii, cultura este impusă majorităţii rezistente de către o minoritate care „a înţeles să se pună în posesia mijloacelor de putere şi constrângere”14, în absenţa căror mijloace nu ar fi posibilă impunerea cerinţelor culturale în ceea ce priveşte gestionarea pulsiunilor sexuale. Eliminarea
acestor
constrângeri ale reconvertirii pulsiunilor ar duce la diminuarea tensiunii generatoare a nevrozei. Însă este nevoie de o nouă „reglementare a relaţiilor umane”15, sau, cum ar afirma continuatorii freudo-marxişti ai acestor idei ale lui Freud, „redescoperirea surselor profunde ale transformării umane”16.
Sigmund Freud, 1999, Nevroză, psihoză, perversiune, pag. 211 Sigmund Freud, 2000, Studii despre societate şi religie, pag. 13 12 Ibidem 4 13 Sigmund Freud, 2000, Op. cit, pag. 15 14 Sigmund Freud, 2000, Op. Cit. , pag. 110 15 Ibidem 14 16 Erich Fromm, apud Florin Druţă, 1982, Marxism şi freudo-marxism, pag. 84 10 11