Romantismul - Despre Curent.docx

Romantismul Romantismul este un curent litarar polemic care se dezvolta in Europa de la inceputul secolului al XIX-lea, avand ca zone de manifestare in primul rand Franta si Germania si extinzandu-se apoi si in alte tari; se manifesta ca o reactie impotriva ratiunii si rigorii promovate de clasicism carora le opune libertatea novatoare, fantezia si sentimentul. Surse de inspiratie: ~ credintele, superstitiile (latura mistica a vietii, viata ascunsa, misterioasa din spatele realitatii), miturile, basmele (valorificarea folclorului) ~ trecutul istoric (epoci glorioase de demult) ~ natura (perceputa ca spatiu al imensitatii infinite, nu ca spatiu dezolant) Teme si motive predilecte: ~ natura: “cutia de rezonanta” a starilor sufletesti ale personajelor - este misterioasa, redata de obicei in regim nocturn - marcata adeseori de singuratate si alteori de frumusete si diversitate cromatica ~ iubirea: - prezentata de regula in interdependenta cu natura - universul cunoaste diferite nuante de la aspiratie la vis de fericire si apoi la dezamagire si neimplinire - iubirea romantica este un sentiment absolut, ideal, inalt al vietii individului - motive asociate acestei teme: ochiul, singuratatea, melancolia, amintirea, cuplul, iubita ~ timpul: asociat de obicei cu opozitia trecut-prezent, cu trecerea ireversibila sau cu momentul originar al inceputurilor (tema genezei) ~ cosmicul: - ilustrat prin motivele imensitatii si perenitatii, precum cerul, luna, soarele, steaua - creeaza sentimentul macrocosmosului mosterios si se asociaza cu dorinta de cunoastere su cu aceea de evadare a fiintei umane din limitele locului sau de viata ~ conditia omului de geniu: surprinde caracterul exceptional al insului superior aflat de cele mai multe ori in ipostaza artistului neinteles de lumea in mijlocul careia traieste Trasaturi generale: 1. Cultivarea libertatii creatoare si a fanteziei/imaginatiei (despre acre Fichte spune ca este “o forta miraculoasa fara de care nimic nu poate fi explicat in spiritul umanitatii”) 2. Cultivarea sentimentului in infinitele sale nuante si deci a sensibilitatii/ primatul sentimentului si al fanteziei creatoare 3. Afirmarea individualitatii, a originalitatii, a spontaneitatii si exacerbarea/exoansiunea eului individual vizibila mai ales in poezie, acolo unde alimenteaza subiectivitatea discursului. 4. Dorinta de evadare din real/tendinta de evadare din realitatea marginita si meschina spre lumi imaginare asociata cu gustul sau predilectia pentru mister, exotic si spatii onirice (importanta unor motive care cultiva aspiratia, iluzoriul: oglinda, steaua, visul (“lumea dintre vis si visul devine lume”-Novalis) 5. In proza este promovat personajul exceptional care actioneaza in situatii exceptionale (configurat de obicei ca o fiinta bogat inzestrata intelectual si afectiv, cu trasaturi care il diferentiaza net de ceilalti, cu actiuni suprinzatoate si cu o evolutie spectaculoasa a destinului sau: ascensiunea fulgeratoare + cadere dramatica; de asemenea, eroul romantic este fie o asociere a contrastelor, fie o exagerare a unor insusiri in sens

pozitiv sau negativ: inger + demon, frumos + urat, bine + rau; nu de putine ori romanticii prefera diformul, grotescul, uratul (= categorii estetice) 6. Preferinta pentru mit, mister, superstitii si credinte populare, precum si fascinatia evaziunii in spatii imaginare se asociaza cu categoria estetica a fantasticului intens exploatata de romantici Tipul de sensibilitate: Romanticul este o fiinta solitara, facand din singuratate o stare benefica, generatoare de reverii si reprezentand o realitate compensatorie. De asemenea, romanticul este melancolic, visator, hipersensibil si nutreste increderea absoluta intr-un ideal care de cele mai multe ori il abstrage din realitate. Particularitatile stilistice: 1. Ca figuri de stil sunt valorificate in special antiteza (pentru reliefarea contrastelor), oximoronul (pentru asocierea contrastelor) si hiperbola (pentru supradimensionarea datelor realului) 2. Preferinta pentru stilul retoric (exaltat, avantat, expresie a unor sentimente puternice; marcile sale sunt exclamatiile si intrebarile retorice, interjectiile, verbele la imperativ 3. Cultiva ironia ca manifestare superioara a spiritului si, de asemenea, ca forma superioara de evaluare a realitatii; prin ironie, romanticul isi exprima detasarea de lume si mai ales de tot ceea ce sistine desertaciunea, zadarnicia, efemeritatea. 4. Imbinarea registrelor stilistice dintre care un rol important il au cel arhaic si popular.