Religia

  • July 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Religia as PDF for free.

More details

  • Words: 3,589
  • Pages: 9
Capitolul I NAŢIUNEA CONFESIONALĂ

Ideea de naţiune iliră a avut temeiuri şi motivaţii politice, fiind inspirată de tendinţa de a constitui un bloc ortodox, contrapus blocului reformat maghiar şi nobilimii opozante faţa de habsburgi. Acest concept se plasează într-o zonă de tranziţie de la medieval la modern. Prin formarea unui nou grup privilegiat, pe linie confesională de această dată, s-a încercat estomparea procesului de afirmare a individualităţilor naţionale în curs de cristalizare, nivelarea şi egalizarea statutului lor juridic, topindu-le într-o entitate confesională, subordonată tendinţelor integratoare şi centralizatoare ale absolutismului luminat. Naţiunea iliră constituie o formă de expresie a raţiunii de stat, care apela la instrumentul confesional pentru a consolida unitatea imperiului şi a întări centralismul, subordonând astfel biserica ortodoxă statului. Recurgerea la autoritatea bisericii trădează persistenţa încă a unei mentalităţi medievale în rândul autorităţilor vieneze şi mai ales în rândul populaţiei vizată direct de către acest act, cea românească şi cea sârbă. Totuşi, cazul lui Ioan Inochentie Micu-Klein a demonstrat eşecul încercărilor de a sparge prin măsuri administrative integritatea unei comunităţi etno-lingvistice care deşi nu prezenta o solidaritate caracteristică naţiunilor moderne totuşi era unită de o conştiinţă a unităţii de neam1 (atestată de scrierile cronicarilor) de omogenitatea socială şi de condiţiile din ce în ce mai intolerabile de asuprire2. Al doilea neajuns al constituirii unei naţiuni confesionale ilire la constituit faptul că deşi acest bloc ortodox a fost creat pentru a slăbi acţiunile centrifugale maghiare, românii bănăţeni vor

1 2

Paul Cornea, Originile romantismului românesc, Ed. Minerva, Bucureşti, 1972, p.458. Ibidem, p. 458.

13

ajunge să lupte alături de unguri împotriva sârbilor sprijiniţi de către Viena întrucât considerau mult mai periculos panslavismul decât şovinismul ungar3. O posibilă explicaţie a acestor frământări ce au loc în Imperiul Habsburgic ne-o oferă Ernst Gellner. Astfel, deţinătorii puterii din cadrul Imperiului aveau acces privilegiat la înalta cultură centrală care e chiar a lor, şi la întregul bagaj de subterfugii care te fac să se descurci bine în condiţiile moderne. Cei lipsiţi de putere sunt lipsiţi şi de educaţie. Ei au în comun, sau grupările lor au în comun, culturi populare care, cu mari eforturi şi propagandă, susţinută şi standardizată, pot fi transformate într-o nouă cultură rivală, fie ea susţinută de o memorie reală sau de memoria inventată a unei istorice unităţi politice pretins construită cândva în jurul aceleiaşi culturi sau al uneia dintre variantele sale.4 Una dintre aceste culturi populare ce începeau a fi standardizate era cea a românilor. Totuşi la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea este foarte dificil de a vorbi despre ideea naţională şi cu atât mai mult despre naţiuni şi naţionalisme. Aceasta pentru că, cel puţin în Banat, era o societate agrară, care nu militează pentru definirea unităţilor politice în termenii graniţelor culturale5, şi în al doilea rând pentru că, aşa cum spunea Hobsbawn, naţiunea e consecinţa formării unui stat şi nu fundamentul lui 6, iar începuturile statului românesc modern se aflau la distanţă de cel puţin o jumătate de secol (momentul 24 ianuarie 1859). În momentul acesta este mai adecvat să se discute despre termeni precum, conştiinţă de neam sau patrie. Noţiunea de conştiinţă de neam este un produs specific istoriografiei noastre şi desemnează o anume conştiinţă colectivă proprie lumii româneşti medievale, când etnicul românesc se definea în limbajul vremii ca „neam”.7 Ideea de neam a fost preferată pentru invocarea entităţii geopolitice şi culturale româneşti şi, continuând bunul renume din veacurile anterioare, a cunoscut o utilizare ascendentă, mai mare decât termenul de „patrie”. 8 Această unitate etnică şi mai ales conştiinţa în cauză de apartenenţă unei asemenea unităţi se regăseşte şi în scrierile bănăţeanului Constantin Diaconovici-Loga care scria că „toţi laolaltă facem un neam”.9 În secolele XVII-XVIII patria se traducea în limbajul vremii prin dragostea de moşie sau de neam, fiecare implicând o legătură afectivă cu locul, pământul şi oamenii ţării, legătură – în limbaj modern – patriotică. Curtea de la Viena a folosit acest concept pentru a 3

I. D. Suciu, Nicolae Tincu-Velia, f. e., Bucureşti, 1945, p. 21. Ernst Gellner, Naţiuni şi naţionalism, traducere de Robert Adam, Ed. Antet, Oradea,1997, p. 147. 5 Ernest Gellner, op. cit., p. 24 6 E. J. Hobsbawn, Naţiuni şi naţionalism, traducere de Diana Stanciu, Ed. ARC, Chişinău, 1997, p. 79 7 Ştefan Lemny, Originea şi cristalizarea ideii de patrie în cultura română, Ed. Minerva, Bucureşti, 1986, p. 192 8 Ibidem, p. 65 9 Ştefan Ştefănescu, Naţiunea română, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1984, p. 354. 4

14

dezvolta sentimentul obedienţei, făcând din el o pârghie pentru consolidarea unităţii destul de fragile a Imperiului multinaţional. În viziunea lui Iosif II patria însemna Imperiul, iar patriotismul cultul fervent al întregii monarhii, încât patriotismul lui Iosif II nu exprima altceva decât un paternalism izvorât dintr-o gândire dinastică înglobând pe toţi supuşii monarhiei, indiferent de etnie sau limbă.10 Ţichindeal reţinea ordinea oarecum oficializată atunci când scria ca nu cunoaşte „mai mare cerere a unui om bun, decât a fi în câmpul acela unde poate neîmpiedicat lucra pentru folosul omenirii, patriei şi naţiei sale”, naţia fiind astfel subsumată patriei mari, a imperiului.11 De asemenea Paul Iorgovici utilizând aceste noţiuni face distincţia între patrie şi naţie: „spre folosul patriei şi naţiei”.12 Deci, înainte ca filosofia herderiană13 să fie cunoscută şi adoptată în spaţiul românesc, ceea ce în perioada romantică se va numi mândrie naţională, în perioada iluministă se manifesta sub forma preţuirii limbii şi a calităţii de români fără a dobândi semnificaţia unei exacerbări a conştiinţei de sine. Prin urmare, avem imaginea unei societăţi aflate pe poziţii defensive, apărându-şi cultura tradiţională, poate mai mult din conservatorismul caracteristic oricărei comunităţi preindustriale decât dintr-o conştientizare a unui obiectiv naţional, ceea ce ilustra o etapă proprie tuturor popoarelor în evoluţia spre conştiinţa naţională modernă, dezvoltată mai ales ca reacţie la încercările externe de înăbuşire a ei.14 Românii din Banat au mai beneficiat, în procesul de formare a conştiinţei naţionale, de regimul de toleranţă implementat prin extinderea privilegiilor ilire ceea ce a dus la menţinerea unităţii corpului etnic românesc, în jurul acestei confesiuni, astfel încât în această regiune s-a evitat crearea unei dihotomii confesionale şi implicit apariţia unei crize de identitate, aşa cum a fost cazul românilor din Transilvania.15 Acest lucru, concordat cu faptul că în iluminismul românesc nu se simte existenţa unei prăpăstii între biserică şi cultura laică16, a dus la întărirea solidarităţii societăţii şi la omogenizarea acesteia, fapt care a facilitat trecerea de la comunitatea de limbă la naţiune. Din rândul bisericii a apărut chiar acea pătură subţire de intelectuali care au militat la început pentru drepturile bisericii române, a limbii române şi mai apoi pentru drepturile întregii comunităţi româneşti din Banat, evitând să răspândească imaginea bisericii ca instituţie cultivatoare a obscurantismului.

10

Ştefan Lemny, op. cit., p. 83 Ibidem, p. 87 12 Ştefan Ştefănescu, op. cit., p. 329. 13 Vezi Victor Neumann, Ideologie şi fantasmagorie, Ed. Polirom, Iaşi, 2001, p. 9-26. 14 Ştefan Lemny, op. cit., p.103. 15 Nicolae Bocşan, Contribuţii la istoria iluminismului românesc, Ed. Facla, Timişoara, 1986, p. 136. 16 Ovidiu Papadima, Ipostaze ale iluminismului românesc, Ed. Minerva, Bucureşti, 1975, p. 77. 11

15

Pentru a înţelege schimbările de mentalitate ce încep să se manifeste în rândul elitei bănăţene odată cu sfârşitul secolului al XVIII-lea e nevoie să ne aplecăm asupra a cel puţin trei factori: educarea maselor prin implementarea de către guvernul imperial a unei reţele de şcoli primare şi nu numai, în mod special în teritoriul grăniceresc, constituirea unei elite ecleziastice ca urmare a statutului privilegiat de care se bucura Biserica ortodoxă în Banat şi nu în ultimul rând apariţia liberalismului. Învăţământul din Banat, de la primele sale începuturi şi până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când Curtea de la Viena l-a convertit în problemă de stat, a avut caracter neorganizat, rudimentar, religios.17 Printre măsurile luate de către autorităţile habsburgice pentru a îmbunătăţi exploatarea economică a acestei provincii în spiritul iluminismului utilitarist dominant în acea vreme dar şi pentru o integrare cât mai rapidă în Imperiu, a fost publicarea în 1774 a unui proiect de organizare a şcolilor bănăţene, conceput de către Teodor Iancovici de Mirievo şi de Mihail Roşu din Jadani ce prevedea înfiinţarea de şcoli în fiecare comună. Hotărârea din 1786 de a transforma partea de sud-est a Banatului într-un teritoriu militarizat, sub denumirea de confiniu militar a determinat şi adaptarea învăţământului la această situaţie. În consecinţă, s-a dat dispoziţie să se înfiinţeze şcoli în fiecare comună grănicerească, o şcoală comunală sau naţională, cu limba de predare româna, cu doi ani de studiu iar din 1780 la sediul fiecărei companii o şcoală trivală, cu trei ani de studiu cu predare în limba germană. Şcolile naţională erau puse sub conducerea unui „director al şcolilor naţionale grănicereşti” subordonat comandantului regimentului. Primul director al şcolilor din confiniu militar a fost Grigore Obradovici. 18 Programa de învăţământ la şcolile naţionale avea un dublu scop: să educe elevii în spiritul supunerii faţă de coroană, şi în al doilea rând, să le inducă un minimum de cunoştinţe, din următoarele domenii: istoria bibliei şi catehism, pedagogie şi metodică, aritmetică şi geografie, istoria patriei, agricultură, sericicultură şi ortografie.19 Această preocupare pentru dezvoltarea unui sistem de învăţământ în această provincie a Imperiului, rămasă în urmă din punct de vedere economic, trebuie privită într-un context mai larg. Prima revoluţie economică20, anterioară celei industriale, face ca statul dominat de principiile Aufklerung-ului să-i privească pe ţărani cu alţi ochi. Activitatea agricolă nu mai era destinată să furnizeze o rentă fixă, ci să procure un surplus comercializabil crescător; viziunea jocului economic fără final dispare. Aceasta face ca ţăranii ignoranţi, neavând alt orizont decât satul lor, petecul de pământ şi terenurile comune să apară din ce în ce mai mult 17

Ion Iliescu, Constantin Diaconovici-Loga, Ed. Universităţii de Vest, Timişoara, 1970, p. 28. Ibidem, p. 29 19 Ibidem, p. 30 20 Guy Hermet, Istoria naţiunilor şi a naţionalismului în Europa, traducere de Silvia Dram, Ed. Institutul European, Bucureşti, 1997, p. 87. 18

16

ca o mână de lucru inutilă, văzută ca o povară socială în cazul în care rămâneau nefolositori pe terenurile lor. Era nevoie de un nou tip de lucrător, mai eficient, care să nu fie înlănţuit în rutina comunitară, care să înţeleagă şi alt limbaj în afara graiului său, şi dacă se putea, să ştie să citească şi să scrie.21 Deci, literatura oficială reprezentată de manuale, cărţi pedagogice, lucrări ştiinţifice sau cu caracter tehnic erau dintr-o dată accesibile maselor largi, în mare parte analfabete. Acest fapt a constituit primul pas în crearea identităţilor naţionale, acestea fiind produsul dintre aceste prime tehnici de comunicare în masă – print-cultura – şi strategiile de omogenizare socio-culturală impuse de necesităţile revoluţiei industriale.22 De altfel, nici limbile naţionale standard, scrise sau vorbite, care constituie fundamentul identităţii naţionale, nu au putut apărea înaintea tiparului.23 Interesant este faptul că Viena, încercând să omogenizeze şi să eficientizeze administraţia Imperiului prin formarea de oameni luminaţi care să funcţioneze ca o curea de transmisie între centru şi periferie, a contribuit la declanşarea programului afirmării naţionale, sprijinit pe militantismul „patrioţilor”.24 Sistemul educaţional la început a avut un efect puternic asupra noii clase burgheze, extrem de eterogene, astfel încât trecerea de la feudalism la capitalism a fost însoţită şi de adoptarea ideilor liberale timpurii cum ar fi aceea de autodeterminare.25 Edificator pentru această situaţie este cazul lui Paul Iorgovici, un cărturar cu un orizont foarte larg, familiarizat cu ideile lui John Locke şi cu principiile Revoluţiei Franceze, idei cu care a intrat în direct chiar în ţările de origine ale acestora. Pentru că ideea de libertate individuală se va lega ulterior şi de ideea de libertate culturală şi instituţională a grupului etnic românesc din Banat, dorinţa de a ridica nivelul cultural general al oamenilor de rând, majoritatea dintre ei analfabeţi, s-a situat printre priorităţile planurilor de reformă cerute de către elita intelectuală. Scopul afirmării românilor ca şi grup distinct s-au folosit chiar mijloacele oferite de către autorităţile imperiale. Revendicările românilor din Imperiul Habsburgic nu se vor îndrepta doar spre o egalitate în drepturi cu celelalte grupuri etnice privilegiate, dar, ca o comunitate de ţărani ce era societatea românească bănăţeană la sfârşitul secolului al XVIII-lea, vor urmări şi unele schimbări în plan social, care, în ochii clasei conducătoare, dădeau dovadă de oarecare tendinţe revoluţionare. Din această cauză ele au fost respinse de către reprezentanţii unui 21

Ibidem, p. 87. Ibidem, p. 55. 23 Eric Hobsbawn, Naţiuni şi naţionalism din 1780 până în prezent, traducere de Diana Stanciu, Ed. Antet, Oradea,1998 , p. 12. 24 Ştefan Lemny, op. cit., p. 25. 25 Emanuel Turczynski, De la iluminism la liberalismul timpuriu, traducere de Irina Cristescu, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000, p. 303. 22

17

patriotism maghiar moderat, nu neapărat din cauza faptului că nobilimea maghiară sau înalţii conducători ecleziastici sârbi se dovedeau a fi intoleranţi cu naţionalităţile nemaghiare sau nesârbe, ci pentru că punctele de vedere conservatoare ale acestora erau într-o opoziţie evidentă cu dorinţa de emancipare şi de egalitarism revendicate de români.26 Pe lângă aceste aspecte, bănăţenii mai beneficiau de o poziţie privilegiată şi în ceea ce priveşte practicarea cultului. Într-o epocă în care religia ortodoxă n-a fost recunoscută în Transilvania şi Ungaria iar populaţia românească din aceste zone beneficiau doar de un statut de „toleraţi”, românii bănăţeni, alături de celelalte etnii de confesiune ortodoxă, cum ar fi sârbii, grecii sau armenii, beneficiau de o situaţie mai bună , asigurată de privilegii, sub scutul cărora şi-a putut conserva, cel puţin un timp, limba şi individualitatea, factori ce au favorizat ulterior evoluţia istorică pe coordonate naţionale.27 Autonomismul mitropoliei ortodoxe, sporirea influenţei şi puterii ierarhiei clericale au favorizat la români, procesul de constituire a elitei ecleziastice, până la nivelul protopopiatelor, care, alături de cnezi şi obercnezi, îşi asumă rolul de purtător de cuvânt al populaţiei româneşti. În cadrul favorabil al autonomismului confesional, această elită a promovat treptat conştiinţa individualităţii colective, mai târziu naţională, fondată în parte pe confesional.28 Congresul de la Timişoara din 1790 a marcat încheierea carierei relativ scurte a „naţiunii ilire”, afirmând aspiraţiile naţiunilor moderne în curs de constituire. Pe lângă acest eşec simbolic al naţiunii confesionale multietnice, legiuirile din 1791-1792 anulau şi din punct de vedere juridic entitatea ortodoxă autonomă în sistemul politic din Ungaria prin recunoaşterea întregii Biserici ortodoxe o situaţie de drept public fără deosebire de naţionalitatea credincioşilor săi, făcând inoperante privilegiile ilire. Armonia bazată pe comunitatea de religie dintre români şi sârbi a dispărut în acelaşi timp. Neînţelegerile au pornit de la poziţia dominantă pe care o deţinea ierarhia sârbă în cadrul „naţiunii ilire”, şi încercărilor acesteia de a-şi subordona clerul celorlalte grupuri etnice. Miza era cu atât mai mare cu cât, inspectoratul şcolilor fiind patronat de biserică 29, era riscul ca clericii români săşi piardă poziţiile şi influenţa din aceste instituţii vitale pentru cultura românească din Banat. O chestiune foarte importantă pentru definirea ideii de identitate colectivă la românii bănăţeni o reprezintă disputa în jurul introducerii denumirii de „naţiune românească”. Ierarhia bisericească şi elita sârbă ce gravita în jurul ei doreau identificarea noţiunii de ilir cu cea de sârb. În schimb deputaţii români de la Congresul de la Timişoara cereau introducerea unei terminologii specifice, care să exprime distincţia dintre sârbi şi români, trecând astfel peste 26

Ibidem, p. 167. Nicolae Bocşan, op. cit., p. 132. 28 Ibidem, p. 135. 29 Emanuel Turczynski, op. cit., p. 225. 27

18

elementul confesional, cum ar fi cea de naţiune iliră şi română pentru grănicerii bănăţeni (ilirische und wallachische Nation).30 În cadrul congresului din anul 1837, disputele din mijlocul comunităţii ortodoxe s-au accentuat în urma refuzului de a se introduce denumirea de „naţiune românească”. Astfel, o parte din aceasta nu mai dorea să se subordoneze vechiului concept de „naţiune iliră”, iar cealaltă nu dorea să renunţe la ficţiunea unei solidarităţi supraetnice.31 Aceasta va duce ulterior la coaliţia românilor bănăţeni cu liberalii maghiari împotriva politicii conservatoare sârbeşti, demonstrând astfel că religia nu va mai constitui un factor relevant şi hotărâtor în determinarea identităţii unei comunităţi în care apare ideea de „naţional”. Mitropolitul si arhiepiscopul sârb cu sediul la Karlowitz, profitând de poziţia sa etnarhică, contribuia în ceea mai mare măsură la răspândirea mitului conform căreia toţi cei ce aparţineau de „naţiunea iliră” ar constitui o comunitate unitară religioasă şi lingvistică. 32 Refuzul românilor de a se identifica cu acest termen străin culturii noastre a macat începutul luptei pentru afirmarea limbii şi istoriei româneşti, deocamdată încă privite ca nişte elemente separate şi nu combinate într-o doctrină naţională. Tocmai faptului că i s-a refuzat orice identitate, în afară de cea confesională, fiind priviţi ca şi o „naţiune” nenobilă în comparaţie cu cea austriacă sau cea maghiară, şi subordonată ierarhic celei sârbeşti, i se datorează tendinţa din ce în ce mai puternică de a se desprinde din comunitatea spirituală sârboortodoxă şi apropierea de etnia românească din Transilvania şi din Principatele dunărene, mai ales în momentul în care un umăr deloc de neglijat de intelectuali din Banat ajunseseră în poziţii înalte de răspundere în Principate. Luând ca exemplu solidarizarea comunităţii franceze respectiv engleze în timpul Războiului de 100 de ani în faţa invaziei străine, Guy Hermet33 spune că unul din factorii ce explică apariţia proto-naţionalismului este această „detestare a vecinului”, îndelung ignorată care izbucneşte brutal într-un univers până atunci închis. Aceasta a determinat trezirea conştiinţei de sine a popoarelor şi transformarea lor în naţiuni. Acelaşi autor e de părere că aceste dispute militare sau culturale determină cunoaşterea de sine precum şi a celuilalt, şi tot ura între două comunităţi inspiră pentru prima dată ideea de spaţiu etno-cultural populaţiilor supuse unor autorităţi politice, care, la rândul lor, nu aveau încă o concepţie clară despre împărţirile teritoriale. Deşi aceste ipoteze au o bază solidă, ele nu pot fi generalizate la scara întregii Europe. Neconcordanţa dintre autoritatea politică şi societate este incontestabil unul dintre motivele 30

Nicolae Bocşan, op. cit., p. 322. Emanuel Turczynski, op. cit., p. 224. 32 Ibidem, p. 42. 33 Guy Hermet, op. cit., p. 56. 31

19

care au stat la baza destrămării solidarităţii confesionale însă imaginarea acestei dispute sârbo-române la nivelul populaţiei de rând, care convieţuia împreună în multe din satele Banatului şi care aveau acelaşi statut social, e un lucru destul de greu de făcut. Chiar Moise Nicoară explica destul de clar acest lucru: „Lupta românilor nu poate fi nicidecum socotită ca manifestarea unei uri contra poporului sârbesc. Depărtată să fie toată pisma neamului şi clerului românesc către neamul sârbesc. Este vorba doar de emancipare naţional religioasă.”34 Ernest Gellner afirmă într-una din lucrările sale35 că o condiţie fundamentală ca doi oameni să aparţină aceleiaşi naţionalităţi, pe lângă similitudinea culturii, este ca cei doi să se recunoască reciproc ca aparţinând aceleiaşi naţiuni. De vreme ce elita românească prezentă la congresele naţiunii ilire refuza ca ei şi comunitatea ce o reprezentau să mai fie denumiţi cu termenul general de ilir este evident că se trece de la organizarea comunităţilor pe temeiul confesiunii la organizarea pe temeiul culturii, şi de la conştiinţa de neam, între componentele căreia un loc important o are ortodoxismul36, la conştiinţa naţională. Intelectualii bănăţeni, în cadrul acestui proces de redefinire a identităţii lor comunitare, pornesc de la conştiinţa de neam, însă transformă acest nucleu primar, acest sentiment difuz al comunităţii de grai şi credinţă într-un concept director al vieţii spirituale, susţinut cu argumente istorice, filologice şi politice. Ei disociază naţionalitatea de confesiune subordonând-o pe cea din urmă celei dintâi, consecinţă a laicizării gândirii social-politice.37 Laicizarea gândirii a fost consecinţa înmulţirii intelectualilor şi a dezvoltării burgheziei reprezentată de funcţionari, militari, preoţi, meseriaşi sau negustori. Măsurile luate de habsburgi după anexarea Banatului în scopul ridicării economice a acestei provincii, pentru a fi mai bine exploatată şi deci a aduce mai mari venituri, apoi legăturile mai strânse pe care le-a avut în genere regiunea vestică cu Viena şi Budapesta au determinat ca economica capitalistă să se dezvolte mai repede. O astfel de evoluţie a dus la o diferenţiere socială mai accentuată, crescând numărul oamenilor liberi, şi la un progres cultural. Aşa se explică şi de ce, încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, învăţământul românesc din această parte se prezintă mai bine, având şcoli elementare mai bune şi mai multe. 38 Acest fapt a dus la o alfabetizare mai rapidă a maselor şi indirect la o altfel de alfabetizare, în sensul

34

Cornelia Bodea, Moise Nicoară, Ed. Diecezană, Arad, 1943, p. 54. Ernest Gellner, op. cit., p. 17. 36 Paul Iorgovici, Observaţii de limba rumânească, ediţie coordonată de Crişu Dascălu, Ed. Facla, Timişoara, 1979, p. 11. 37 Paul Cornea, op. cit.,p. 472. 38 George Marica, Ideologia generaţiei române de la 1848, Ed. Politică, Bucureşti, 1968, p. 25. 35

20

conştientizării noilor coordonate după care se vor desfăşura evoluţia comunităţilor etnolingvistice. Din a doua etapă a Luminilor, în prelungirea fenomenului diversificării preocupărilor culturale se constituie o elită intelectuală de nivel superior din rândul acestei burghezii de funcţie (preoţi, funcţionari, etc.) care îşi asumă responsabilitatea conducerii mişcării de emancipare formulându-i programul, tactica şi direcţiile de manifestare39. Acestei elite îi revine meritul de a fi orientat mişcarea naţională pe făgaşul acţiunii politice şi sociale, afirmând solidaritatea cu mişcarea generală a românilor pentru autodeterminare. Pe plan naţional, perioada de după anexarea Banatului la Ungaria s-a caracterizat prin procesul de dezagregare a conceptului religios şi politic de naţiune iliră, prin afirmarea şi dezvoltarea conceptului modern, bazat în esenţă pe etnie, proces acompaniat de o adevărată renaştere în toate domeniile, inclusiv de afirmare a unei mişcări naţionale care se ridică pentru apărarea individualităţii şi fiinţei naţionale. Destrămarea blocului privilegiilor ilire, care îi cuprindea în prevederile lor şi pe românii ortodocşi din Banat, a permis afirmarea naţiunii române în viaţa politică din Ungaria, a conştiinţei naţionale româneşti şi a mişcării naţionale.

39

Nicolae Bocşan, op. cit., p. 146.

21

Related Documents

Religia
November 2019 25
Religia
July 2020 13
Religia Dacilor
August 2019 18
Religia Dacilor
July 2020 11
Religia Etruscilor
August 2019 20
Religia Egipteana
August 2019 15