Recenzie-barbaros Corina.docx

Manualul Dictatorului -Bruce Bueno de Mesquita, Alastair Smith(recenzie) Motto: “ De ce să te porți rău e aproape întotdeauna o bună politică” Bruce Bueno de Mesquita a absolvit liceul Stuyvesant în 1963, apoi a făcut masteratul și doctoratul la Universitatea Michigan , devenind în final profesor de Științe Politice la New York University și membru al Hoover Institution de la Standford University. Alastair Smith s-a născut în 1948 și este de asemenea, profesor de Științe Politice . S-a retras în 2014, după ce a petrecut cea mai mare parte a carierei sale la Universitatea Victoria din Wellington. Aceștia vin să ne introducă în sfera politicii, în care se desfășoară termenii unei realități dure, în care ceea ce primează este modul în care “ vested interests” se impun, devenind drept criteriu fundamental în luarea deciziilor politice . „Manualul Dictatorului” nu se referă, așa cum am putea crede, exclusiv la regimurile autocratice . În fapt, asumandu-și un ”statut machiaveliac” pentru opera noastră , politologii americani își propun că leadership-ul, bazat pe urmărirea intereselor private, pentru realizarea cucerii si menținerea puterii politice, reprezintă o caracteristică ce marchează nu numai politica dictatorială, ci și pe aceea democratică.

Rezumat

Această carte „Manualul Dictatorului” trezește anumite întrebări în minte cititorului, cum ar fi, “Cum funcționează politica?”; “ De ce supraviețuiește corupția?”; “ Cum reușesc tiranii să rămană la putere atat de mult timp?” ; “ Cine este de vină?” La toate aceste întrebări veți găsi răspunsul în cele ce urmează.

Un bun exemplu constă în povestea orașului Bell, o suburbie din Los Angeles, unde se observă clar consecințele lăcomiei unor oameni politici corupți. Odată cu referendumul din 2005 , la care au participat 390 de votanți, cu toate că orașul are 36000 de locuitori, s-a stabilit transformarea “orașului obișnuit” într-unul “autonom”. Astfel, deciziile privind administrarea orașului erau luate în secret, participand doar membrii consiliului care au votat în favoarea schimbării. Datorită acestei schimbări, salariile acestora au crescut substanțial, în mod legal . Atunci de ce au ajuns aceștia în închisoare? Răspunsul este simplu. Deoarece erau plătiți pentru participarea la unele ședințe care nici măcar nu aveau loc. Și atunci ne întrebăm de unde proveneau acești bani, considerand că bugetul statului era pe muchie de cuțit, însă, față de orașele învecinate, anumite taxe și impozite, cum ar fi cel pe proprietate erau cu 50% mai mari. Aceste fapte demonstrează în final cat de puternică este voința unor oameni corupți, egoiști care au ajuns lideri. Calculele și acțiunile în interes personal ale conducătorilor constituie motorul întregii politici,statele nu au interese, dar oamenii da . Pentru a înțelege politica trebuie să conștientizăm că liderii nu conduc unilateral. Bugetul scăzut sau aproape inexistent al unui stat reprezintă o criză politică , nu una financiară, deoarece deținătorul puterii nu posedă mijloacele necesare pentru a cumpăra loialitatea politică a susținătorilor esențiali. Un alt exemplu , este Ludovic al XIV-lea care a aplicat metoda “ ține-ți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape” , astfel , vechea aristocrație care nu mai dădea dovadă de aceeași loialitate ca altădată a fost obligată să rămană la Versailles , sub observația regelui și a susținătorilor esențiali care trebuiau să demonstreze că sunt demni să se afle în acel cerc restrans. Prin această relație, regele păstra beneficiile pozițiilor lor cu condiția ca aceștia să rămană loiali. Ludovic și-a asigurat 72 de ani de domnie și a demonstrat că nimeni nu conduce singur. Pe langă acestea, are loc o diferență între grupuri de oameni care alcătuiesc peisajul politic ,și anume, selectoratul nominal, care conține toate personajele cu o putere minimă de decizie legală în algerile liderului, adică cetățeni cu drep de vot ; selectoratul real, grupul care alege efectiv liderul și coaliția caștigătoare care este un grup de oameni, în care liderul este ajutat de aceștia să își mențină poziția. Liderii politice depind de variațiile de mărime ale acestor trei grupuri, gestionarea lor constituie actul și știința guvernării. Pentru a dispune de bani, liderii modifică sistemul de impozitare, astfel se redistribuie averea, luand de la selectoratul nominal (interșanjabilii) și oferindu-le membrilor coaliției caștigătoare. Un alt exemplu potrivit este personajul Nikita Hrușciov , singurul lider sovietic înlăturat

printr-o lovitură de stat, care nu a reușit să își îndeplinească promisiunile față de cei care l-ar fi putut ajuta să rămană la putere. Sunt prezente trei pași pentru preluarea puterii, și anume, înlăturarea din funcție a liderului deja existent, acapararea aparatului guvernator cat mai rapid posibil și formarea unei coaliții pentru a susține noul deținător al funcției. Pentru supraviețuirea politică a unui lider există cinci reguli, cum ar fi, 1. Menține-ți coaliția caștigătoare cat mai redusă posibil; 2. Menține-ți selectoratul nominal cat mai mare posibil; 3. Controlează fluxul veniturilor; 4. Plătește-ți susținătorii vitali doar atat cat să rămană vitali; 5. Nu lua bani din buzunarul susținătorilor tăi pentru a îmbunătăți viața oamenilor. Se spune că într-un regim democratic , respectarea acestor reguli ar fi aproape imposibilă. Însă, dacă observăm ,nu există diferențe, și anume, Regula 1: Congresul decupează districtele electorale; Regula 2: Unele partide politice sunt în favoarea imigrației; Regula 3: Diverse dispute pe seama codului fiscal; Regula 4: Banii din impozite sunt cheltuiți pentru programe sociale și de asistență sau pentru alocări bugetare special; Regula 5: Sistemul de sănătate național nu este atat de important,contează ca rata maximă a impozitului să fie mai scăzută. Așadar, toți politicienii sunt la fel, indiferent de regimul politic, liderii vor căuta să-și mențină puterea cu orice preț.