Prefata.docx

Ion Pribeagu Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Suliţa, judeţul Botoşani - d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet şi umorist evreu originar din România. Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-şi anagrama prenumele şi a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraişte, Vasile Ispravă, Vasile Găină. A scris foarte mult în viaţa lui: piese, reviste, cronici şi în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet şi umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, aşa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri şi alţii. A scris mult "pentru sertar", iar aceste realizări le ţinea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori citea ceva "conspirativ" vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creaţii intitulate chiar de el "impertinente". În ultimii ani a intenţionat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conştiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depăşească o anumită limită în relaţiile lui cu cititorul. În perioada 1939 - 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”. La varsta de 75 de ani, Isac Lazarovici (Ion Pribeagu), in dorinta de a-si trai ultimii ani alături de unicul fiu aflat in Israel, Ion Pribeagu a scris o "Petiţie netimbrată", plină de umor, adresandu-se astfel conducătorului tării, Gheorghiu-Dej: ,,Iată care e pricina:/ Am un fiu in Palestina/ O podoabă de flăcau/ Singurul băiat al meu/ Si ne-asteaptă cu ardoare.../ Am si viza de intrare/ Am depus actele toate/ Am bilet de sănătate/ Si fotografii recente/ Cazierul cu amprente/ Plus biletul de vaccin/ Că n-am fost supus străin/ Note bune la purtare/ Ordinul de concentrare/ Act de nastere al lui tata/ de la Fisc pe cinci ani plata/ O dovadă si-un extract/ Cum ca n-am făcut export/ Si-mi lipseste doar un act/ Unul singur: Pasaport! După emigrarea in Israel, Ion Pribeagu a mai trăit 9 ani (pana in 1971), in timpul cărora a sustinut săptămanal ,,Cronica rimată” a cotidianului ,,Viata Noastră” din Tel Aviv, find si autorul a catorva spectacole de revistă. Postum, i-au apărut in Israel volumele TREANCA-FLEANCA, MERE ACRE si IMPERTINENTE. Temele umorului lui Ion Pribeagu sunt foarte variante, de la cele politice la sociale, de la critica comportării in societate, pană la ridicularizarea celor inculti, sau mai săraci cu duhul. O bucată m-a obsedat multa vreme: ,,Intr-o zi Ahmed, Sultanul/ Pufăind din narghilea/ L-a chemat pe Al-Beu ministrul?/ Si i-a poruncit asa:/ Dacă nu-mi aduce o lista/ Cu toţi prostii, pană maine/ Pun să ţi se taie capul/ Sau te spanzur ca pe-un caine/ Să te ţie Alah! Porunca/ Iţi va fi indeplinita!/ Si a doua

zi ministrul/ I-a adus lista, dorită/ Sta Ahmed să se incrunte/ Si apucă iataganul? Căci pe listă drept in frunte/ E trecut chiar el, sultanul! In strofele următoare sultanul cere explicatii de ce a fost notat pe listă, iar ministrul ii motiveaza că-l considera "fraier" fiindca i-a dat lui Abdul, fără chitantă, 5.000 de galbeni ca săi cumpere cai si n-o să mai vada nici caii si nici banii. Sultanul il ameninta: ,,Da, dar ce te faci tu caine/ Zise Ahmed sa se descarce/ Daca Abdul, cu caii maine/ Sau cu banii, se intoarce?/- Ce să fac? Al-Beu raspunde? Ploconindu-se fidel/ Păi atunci te sterg pe tine? Si il trec tampit pe el”. Unii il consideră pe Ion Pribeagu drept cel mai bun autor de cronici rimate satiricoumoristice de limba romană. Pe Calea Vacărestilor de altadată, pe care I. Peltz a fixat-o ca pe o gravura veche, in tonuri gri si negru, printre atatea personaje manate de un destin care nu ducea niciunde, puteai intalni adesea o figură deosebita de toate celelalte. Era un om mărunţel, imbrăcat ingrijit, cu o pălărie “Borsalino”, cu gulerul cămăsii apretat si de o albeaţă imaculată, cu hainele bine croite pentru trupul său de liliputan, cu ochelari rotunzi, imensi pentru persoana atat de gracilă, dindărătul cărora te tintuia o privire sclipind de inteligenţă. Umbla totdeauna grav, frămantat parcă de mersul inexorabil al omenirii către pierire. Copil fiind, m-am incrucisat nu o dată cu el pe stradă si-i auzeam pe cei din jurul meu soptind cu respect: “E Ion Pribeagu!” Mă mira faptul că un domn atat de serios este de fapt un umorist prolific, cu o penită foarte ascutită, care a facut sa radă mii de oameni, descreţindu-le fruntile, alungand măcar pentru o clipă ingrijorarea permanentă a coreligionarilor lui in privinta pericolului care crestea ameninţător dinspre Germania nazistă. In octombrie trecut se implineau o sută de ani de la nasterea lui. Mereu grijuliu fată de fenomenul evreiesc din Romania, Tesu Solomovici a strans o mare parte a stihurilor lui Ion Pribeagu si le-a tipărit in doua volume, cu un titlu inspirat chiar de un vers al autorului: “Mic si al dracului”. Mult talentata noastra actriţă, Maia Morgenstern, care poate trece cu usurinţă de la o tragedie cum este Medeea lui Euripide, la Veta lui Caragiale, si-a alcătuit, pe baza unei selectii riguroase din versurile lui Pribeagu, un “two-men show”, asociindu-si un balerin extrem de dotat, pe Valentin Rosca, solist al teatrului “Constatntin Tănase”. Spectacolul exuberant, spumos ca o cupa de sampanie, imbinand intr-un mod fericit stihul cu dansul si pantomima, readuce pe scena lumea hazlie, dar cateodata meditativă, a umoristului. Daca profesionalismul de dansator al lui Rosca ne este binecunoscut, constatăm cu satisfacţie ca Maia Morgenstern ii tine piept cu deosebită gratie, dovedind incă o dată, dacă mai era nevoie, nu numai marile ei calităti actoricesti, dar si pricepere regizorală cu reale aptitudini coregrafice. Adăugand sau eliminand anumite accesorii de costumaţie la fracul care imbracă impecabil silueta de invidiat a actritei (totusi mama a trei copii) si secondată admirabil de Valentin Rosca, cei doi reinvie nenumărate personaje care animă versurile poetului. Incercand sa nu dezvălui ceea ce constituie materia prima a spectacolului “Mic si al dracului”, imi permit sa schiţez cate ceva din biografia lui Pribeagu. Numele său adevarat era Isac Lazarovici. S-a născut la 27 octombrie 1887, in Suliţa Moldovei, intr-o familie de evrei săraci. Căutandu-si un pseudonim, si-a anagramat prenumele si a semnat intai Sachi Disperatu. Unul dintre primii scriitori care l-au incurajat a fost N. D. Cocea (tatăl actriţelor Dina si Tanti

Cocea). Dar nenumarate articole, cronici rimate, reviste si versuri au fost semnate si cu alte pseudonime: Ion Palavra, Ivan Turbincă, Ion Vraiste, Vasile Ispravă, Vasile Găina etc. Si in cele din urmă: Ion Pribeagu. Ca intr-un fel de curriculum vitae a scris asa: Numele: Ion Pribeagu / Ocupaţia: scriitor, / Peste un metru inalţime / De la cap pan-la picior. / Data nasterii: octombrie / Locul nasterii: in pat / Semnele particulare:/ Marunţel si inspirat. / Ochi destepţi ascunsi sub lupe, / Nas copoi si barba rade, / Dupa stil si comportare / Par a fi om cumsecade. Foarte populare erau cuvintele cu care isi intampina cititorii sau spectatorii revistelor pe care lea scris: Fraţilor din toată tara / Din Arad si Hunedoara/ Din Constanţa si Sascut / Vă salut! Si vă spun la toţi cinstit: Bine v-am găsit! Desigur, ca orice bărbat, mai ales poet fiind, Ionică a avut si o viaţa sentimentală. Ba chiar era mereu indragostit, dupa cum marturiseste: D-aia, firicel de rouă / Sunt indragostit de două: / Uneia-i zice Mariana /Cand clipeste ea cu geana / Vindecă din suflet rana, / Te transportă in Nirvana. / Celeilalte-i spune Tiţa, / Are vorba ca alviţa, / Sveltă e ca porumbiţa / Si-un poem ii e guriţa! / Dumnezeule, prea Sfinte, / Tu ce stapanesti Parinte / Lumea veche si cea nouă / Tine-mi-le pe-amandouă / Si bărbaţii lor, o Tată, / Sa nu afle niciodată / Sa nu afle-n clipa grea / Nici ei... nici nevastă-mea! Dar iată si mediul literar in care se invartea: Prin anul nouă sute nouă / Nu mai eram un oarecare, / Veneam la clubul “Lumea nouă”/ Si alte cercuri literare, / Il cunoscusem pe Garleanu, / Pe Cincinat, pe Eftimiu, / Imi oferise Minulescu / “Romante pentru mai tarziu”/ Printre revuistii nostri, / Care cantăreau mai greu, / Erau Durma, Kiriţescu, Stoicovici, De Herz si eu; / Ei scriau pentru Tănase: / “Marafaet bucluc” si “Plici”, / Eu pentru Tomescu Iorgu, / Si alti actorasi mai mici. /Ei la “Cărăbus cu-ntregul / Demimond din Bucuresti, / Eu la “Teatrul Nou” cu plebea / de pe Calea Văcăresti. / Ei montau cu lux – di granda / Fastului să se consacre, / Eu jucam in ani de-a randul / “Treanca-fleanca, mere acre”. Din această revistă, il auzeam pe tata fredonand un cuplet, din care am retinut si eu două strofe: Soacra-mea odată, / Stand asa proţap, / I-a cazut pendula / Din perete-n cap. / Eu am zis atuncia, / Tremurandu-mi glasul, / Nu aduce anul / Ce aduce ceasul! "Mic şi al dracului" se recomanda umoristul Ion Pribeagu. Aşa şi-a intitulat cu aproape un secol în urmă primul său volum de versuri sprinţare. Acesta a fost şi titlul primului volum pe care lam editat din opera marelui umorist Acum apar"Comediile lui Ion Pribeagu", oferind cititorilor bucuria de a descoperi noi faţete ale operei acestui uriaş al umorului nostru. Cel care s-a născut Isac Lazarovici la 27 Octombrie 1887, în Suliţa Moldovei, într-o familie de evrei săraci, avea să schimbe multe nume ca să ajungă la semnificativul Ion Pribeagu. Avea umorul în sânge. Spiritul său prolifera gluma cu o asemenea teribilă forţă încât de foarte tânăr îl întâlnim fandând, cu spada umorului în ziarele şi teatrele prestigioase ale Bucureştiului. Isac şi-a anagramat prenumele în Sachi, "Sachi Disperatu'"- a bătut la uşa acelui entuziast al scrisului românesc care a fost N.D.Cocea şi o nouă şi strălucită pagină a umorului românesc începea a fi scrisă. Începând din anul 1907, în nenumărate ziare şi reviste româneşti şi evreieşti puteai întâlni cronici şi parodii umoristice semnate Sachi Disperatu, Ion Palavra,

Ioniţă Mititelu, Ivan Turbincă, Ivan Vraişte, Vasile Ispravă, Ion Lazaro, Vasile Găină,Barbu Desnădejde, Brebenel de la Strehaia, Ion Pribeagu, etc,-toate ascunzând adevăratul nume al lui Isac Lazarovici. Îi plăcea când i se spunea"Mic şi-al dracului" Dacă comicul e o probă de sensibilitate, atunci Ion Pribeagu a ştiut să fie mereu proaspăt, aducând în lumea noastră cotidiană, standardizată, neurastenizată de plictis, banalitate şi aburi de benzină, bucuriile zâmbetului. Definiţia umorului se face şi prin trubadurii săi. Opera lui Ion Pribeagu, maestrul vesel şi sentimental al câtorva generaţii, defineşte un anume tip de enetgie sufletească, care posibil, va fi apreciat de istoricii literari de mâine ca umorul" a la Ion Pribeagu". Generoasă profesie-umoristul! Dumnezeiască dăruire-a cultiva poante, calambururi, rime vesele. Pentru orice vârstă şi orice anotimp. Vine Ion Pribeagu, vine de departe sau de aici, de lângă inima oricui, şi învârteşte manivela lui cu versuri sprinţare la fereastra mea şi a dumitale. Această formidabilă maşină de creat umor care a fost Ion Pribeagu, vreme de 60 de ani ne-a înveselit viaţa. Şi petrecerea continuă. Ne-a lăsat glumele sale, mărturie a nevoii noastre de râs şi veselie. "Comediile lui Ion Pribeagu" selectează noi umoristice scrise de Ion Pribeagu în România şi Israel. Cuprinde şi câteva "Impertinente", cum le-a spus Pribeagu. Nu le-a publicat în timpul vieţii sale, din pudoare, versuri poznaşe, fără perdea. Multe din comediile publicate în antologia de faţă au fost spuse de Ion Pribeagu la Radio. Se bucura enorm de câte ori era invitat să-şi recite umoristicele la microfon. Apariţiile lui Ion Pribeagu la Radio, erau aşteptate şi ascultate de toată ţara. Oda închinată Radiodifuziunii exprimă ceva din emoţia marelui umorist:

RADIO Pereţi de stofă, plăci, un jaz plătit cu ora Trei cabine, hautparleur-ul, pluşuri groase, Domnul Jora, Speakerul, un pian cu coadă, volţi, turbine în careu, Microfonul cât o nucă, un pahar umplut, Şi eu. Şi prin risipirea roză vestmântată-n vis de crepe Cineva-mi şopteşte:- Gata!" Poţi începe! Şi încep. Dans de mlădieri subtile vin trecutul să-mi evoce, Şir de fraze adormite se trezesc

la mine-n voce, Simt emoţiuni fardate cum în puls mi se strecoară, Valuri de mătase caldă gândurile-mi împresoară. Mă simt unic! O bucată de cristal fără pereche Şi împletesc o glumă nouă dintr-o anecdotă veche. Pun în glas surâs de fată, sentiment şi-nflăcărare Şi îmi vine să-mi strâng mâna şi să-mi zic:- Ce bine-mi pare! N-am pe nimeni lângă mine,

nici o dragă, nici o rudă Şi silabisesc aparte: -Unde-i tata să...m-audă? Şi cum nu e-n juru-mi nimeni să-l cutremur cu dictonul De atâta bucurie tremur eu şi microfonul. Sigur că în clipa asta când în rime-mi spun amarul Mă aude şi Maniu, Brătianu şi Madgearu Şi precum e cu putinţă dacă vidul e deschis Undele-mi transportă verva şi m-aud şi la Paris. Toată Franţa şi guvernul aliat mi-ascultă darul Parcă-i văd cum mă discută foiletând dicţionarul! Cresc la gândul că un conte, auzindu-mi fantezia Spune: - Ce talente are sora noastră România! Capăt forme şi proporţii şi dorinţi tentaculare, Hotărât, în clipa asta, ce mai vorbă! Sunt om mare! Versul meu fluid s-avântă pe antene şi pe unde Unde nu răzbeşte mintea, unde gândul nu pătrunde! Milioane de fiinţe din tot globul, Lume multă, New-York-ul, Berlinul, Roma şi Chitila mă ascultă! Turbur Iaşii şi Bombay-ul, revoluţionez Fierbinţii, O prietenă din vremuri, râde şi-şi arată dinţii, La Madrid sau Huşi mi-e rândul peste " a 5-a simfonie" Şi-un conferenţiar cu tema "Despre radiofonie"

Mă intercalează-n ciclul "Orei de literatură" De mă laudă-o fetiţă, un confrate mă înjură, Patru duduiţe durde, cu urechile în cască Îşi şoptesc că sunt de-o şchioapă şi c-ar vrea să mă cunoască Şi precis că mâine seară între Capşa şi Palat Mulţi prieteni o să-mi spună: -Măi, am râs de ne-am strâmbat! În sfârşit mi-e mintea plină de-o nespusă bucurie Proprietarul de m-aude, capătă apoplexie! Iar un creditor va spune în pavilionul său, - De vorbit vorbeşte bine, doar la plată e cam rău! Un entuziasm sfielnic mi-umple fiinţa de extaz.... Parc-o mână de femeie mă dezmeardă pe obraz....! Simt din depărtări aplauze cari nu mai contenesc Şi-ncântat de mine însumi mă înclin şi mulţumesc. Dar de-odată din tăcere se desprinde-un om ciudat, Care-mi spune:- Foarte bine! Însă postu-i deranjat! Radio... Pereţi de ştofă, plăci, un jazz plătit cu ora, Trei cabine, hautparleur-ul, pluşuri groase, Domnul Jora, Speaker-ul, un pian cu coadă, volţi, turbine în careu Microfonul cât o nucă, un pahar băut. Şi eu! Şi fiindcă nu e nimeni să-l cutremur cu dictonul. De atâta bucurie, tremur eu şi microfonul

MONOLOG Foaie verde caltabosi Mă suntem niste scârbosi, Si-ngrasati, si pacatosi Mincinosi, nevoie mare, Ahtiati dupa mincare, Grandomani si nesimtiti, Si groaznic de ipocriti, Mă cu cit mai mult avem Cu atit mai multe vrem N-ai dat mă nici un colac Unui cersetor sarac N-ai dat mă un singur ban Unui amărât sarman, Si cumva de ti-a cerut Cineva un imprumut Te-ai jurat pe sfinti, pe zei Ca n-ai 20 de lei De Craciun, de Revelion In bordei sau in salon N-a fost casă, mică mare să nu fie sărbatoare N-a fost crâșma, n-a fost bar Fără Haous si lautar Te-mpingeai ca si un claun Nu gaseai un singur scaun Nu gaseai un singur loc Peste tot prapad si foc. Si caldura, si necaz Si țopăituri, si jazz Peste tot urla Vasile Sa mai vina 10 kile Peste tot se bea cu seteeee Si vorbeam pe indelete Grea e viata mai baeteee Măi si s-au mâncat agale Milioane de sarmale, Mii de porci

Mii de juncani Șunci, costite si ficati Mii de metri de cirnati Mititei si frigarele Medalioane de purcele Si piftii si picioruse Maruntaie de gainuse, Pipote si piept de pui Tuslamale si cotlete, Si placinte cu bilete Din Pipera la Sacele Dadea lumea din măsele Din Floreasca in Panduri Clăfănea lumea din guri Te uitai la ei, burtosi Lacomi si libidinosi Parca aveau in ei burete Si cu ochii dupa fete Cu neveste, albe, roze Late ca niste batoze Sapte mii de kg. si cu ochii dupa dame Clămpăne si gura-si linge Bea saracul, bea de stinge Scrâșne dintii ca o stâncă Si manâncă, si manâncă si se jura foc si singe Si ofteaza si se plânge Tuturor de ani si ani Criza mare, nu sunt bani. Deaia zic dj.Timofte Ca ne ia dracii de pofte Orisicât ai nu-ți ajunge Parca cineva te-npunge Ai nevasta cool,e inalta Da-ti fug ochii dup-o alta Ai bani multi, euro, lei

Dar oricit ai tot mai vrei Bei, pleznesti de lacomie Si te plingi, ca-i saracie Cresti in burti ca o saltea Si te plângi ca viata-i grea Hai mai las-o.

AUTOPORTRET Ca un savant din vremuri vechi Îmi plimb prin cafenele mutra Am păr în nas şi în urechi Şi-aduc puţin cu Brahmaputra

De sunt urât şi nătăfleţ De n-am nici muşchi, nici intestine Un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine!

Mi-e capul bleg şi lătăreţ, Picioarele: două prăjine, Şi-un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine!

Sunt mare cât un năpârstoc Şi poţi să mă măsori cu cotul Din loje, nu mă văd deloc Şi în tramvai mă pierd cu totul.

Deşi sunt tont şi fonf şi slut Şi am o mască incoloră De cimpanzeu sau de mamut, Tote femeile m-adoră.

Şi-aşa cum sunt de fleculeţ Încât în palmă mă poţi ţine, Un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine!

De sunt urât şi nătăfleţ De n-am nici muşchi, nici intestine Un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine!

Când intru-n baie, voluptos, Urmat de membrele-mi confuze, Mă simt atâta de frumos De parc-aş fi ales de muze.

Sunt mare cât un năpârstoc Şi poţi să mă măsori cu cotul Din loje, nu mă văd deloc Şi în tramvai mă pierd cu totul.

Mă oglindesc şi-n mod glumeţ Mă felicit şi-mi zic în mine: Un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine!

Şi-aşa cum sunt de fleculeţ Încât în palmă mă poţi ţine, Un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine!

În fine, sunt un specimen Cum nu-i al doilea sub soare, De n-am la Academie jeţ Şi n-am smaralde sau rubine, Un singur lucru am măreţ Şi-mi pare foarte bine!