Politica_stiintei

Marin Radu

Dan C. Badea

Gheorghe Mocuţa

1

Dr.ing. Marin Radu

Dr. ing. Dan C. Badea

Dr. Gheorghe Mocuţa

Politica ştiinţei – o nouă viziune

Bucureşti 2008

2

ISBN: 978 – 973 – 730 – 542 - 8

3

Dr.ing. Marin Radu

Dr. ing. Dan C. Badea

Dr. Gheorghe Mocuţa

Politica ştiinţei – o nouă viziune

O Strategie pe termen lung privind Cercetarea-Dezvoltarea-Inovarea în România

4

Editor: SC Centrul de Cercetare pentru Materiale Macromoleculare şi Membrane SA Bucureşti – Centrul de Transfer Tehnologic ECOTECH

Redactori: Constantin Diaconu – ziarist Vasile Tiron – fizician

5

CUPRINS Prefaţă INTRODUCERE CAPITOLUL I – CONCEPTE GENERALE ALE POLITICII ŞTIINŢEI 1. Sisteme Naţionale Inovatoare (viziunea europeană) 1.1. Definiţia Sistemului Naţional Inovator (SNI) 1.2 Implicaţiile politice ale conceptului de Sistem Naţional Inovator 2. Conexiuni dinamice între investiţiile în cercetare-dezvoltare şi comerţ 3. Contractul social al ştiinţei 3.1.Conceptul „contractului social al ştiinţei” 3.2.Ştiinţa şi tehnologia, în Secolul 21 4. Bibliografie CAPITOLUL II – MODELE ALE DEZVOLTĂRII INOVATOARE PRIN ŞTIINŢĂ 1. Inovarea 1.1. Inovarea în sisteme informaţionale active 1.2. Inovarea în sistemul antreprenorial 2. Transferul de tehnologie 2.1. Definiţii şi mecanisme generale ale transferului de tehnologie 2.2. Transferul de tehnologii prin investiţii directe 2.3. Modelul de substituţie tehnologică 2.4. Procesul de diseminare inovator-antreprenorială 3. Competiţia ecologică şi procesul electivităţii colective 3.1. Difuzia alternativelor inovatoare 3.2. Difuzia temporală a inovării 4. Informaţia şi nivelul de cunoaştere în procesul dezvoltării social-industriale 4.1. Modelul de bază al dezvoltării prin cunoaştere 4.2. Studiu de caz: Ambele ţări sunt performante la învăţare 5. Bibliografie CAPITOLUL III – FINANŢAREA TRANSFERULUI DE TEHNOLOGIE PRIN CAPITALURI DE RISC 1. Capitalul de risc-resursă pentru finanţarea cercetării – dezvoltării 1.1. Definiţii ale capitalului de risc 1.2. Clasificarea capitalurilor de risc şi a investitorilor 2. Experienţa internaţională a finanţării inovării şi transferului tehnologic prin capitaluri de risc 2.1. Evoluţia pozitivă a finanţării prin capitaluri de risc 2.2.Dificultăţi ale finanţării prin capital de risc 3. Bibliografie CAPITOLUL IV – PROBLEME ALE SISTEMULUI DE CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE (CDI)

7 15 17 17 17 19 21 24 24 26 29 31 31 31 36 38 38 40 44 49 50 50 52 57 57 61 62 67 67 67 68 69 69 71 72

6

DIN ROMÂNIA 73 1. Evaluarea performanţelor actuale ale activităţii de cercetare – dezvoltare inovare din România 73 1.1. Analiza comparativă a performanţelor 73 1.2. Starea actuală a sistemului CDI din România 81 2. Bibliografie 84 CAPITOLUL V – REFORMA SISTEMULUI DE CERCETARE – DEZVOLTARE –INOVARE 85 1. Noi premize privind reforma sistemului naţional de cercetaredezvoltare- inovare 85 2. Strategia privind reforma CDI în perioada 2007 – 2013 86 2.1. Viziunea strategicǎ 86 2.1.1. Declaraţia de viziune 86 2.1.2. Misiunea sistemului CDI 87 2.1.3. Obiectivele pe termen lung 87 2.2. Scop şi obiective 87 2.3. Situaţia actualǎ 87 2.4. Politica ştiinţei în România 89 2.5. Opţiuni posibile 89 89 2.5.1. Politica tehnologică naţională 2. 5.2. Reforma sistemului naţional de cercetare – dezvoltare – inovare 93 2.5.2.1. Principiile generale ale reformei sistemului naţional de cercetare – dezvoltare – inovare 93 2.5.2.2. Scopul şi obiectivele reformei sistemului naţional de cercetare – dezvoltare – inovare 94 2.5.3. Obiective strategice ale reformării sistemului CDI şi măsuri de implementare 99 2.5.4. Introducerea principiilor deontologice ale inovării şi transferului tehnologic 102 CAPITOLUL VI – IDEI ORIGINALE PENTRU REFORMAREA SISTEMULUI DE CDI – NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL 107 1. Sistem informatic şi metodă pentru transfer tehnologic şi ştiinţific 107 2. Sistem informatic integrat bazat pe inteligenţă artificală pentru examinarea cererilor de brevet de invenţie 120 3. Sistem informatic integrat bazat pe inteligenţă artificială pentru 4. evaluarea ofertelor de proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare 135 Postfaţă 151 ANEXĂ – Scrisoare-document de la Secretariatul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei 153

7

Prefaţă În deschiderea acestei cărţi vă prezentăm un document pe deplin edificator cu privire la motivele care au determinat conceperea şi elaborarea ei: este vorba despre o scrisoare deschisă adresată în iulie 2006, de un grup de iniţiativă unor demnitari de prim rang ai României. Menţionăm că respectiva scrisoare a fost publicată în ziarul ”Economistul” din acea vreme şi că a întrunit aprecierile şi adeziunea majorităţii cercetătorilor şi inventatorilor din ţara noastră.

Reformarea cercetării ştiinţifice şi a inventicii româneşti – o necesitate stringentă Scrisoare deschisă adresată Domnilor Traian Băsescu, Preşedintele României; Călin Popescu Tăriceanu, Prim-ministru; Mihail Hărdău, Ministrul Educaţiei şi Cercetării; Anton Anton, Preşedintele ANCŞ Suntem membrii unui grup de iniţiativă format din câteva zeci de cercetători şi inventatori din toată ţara, constituit cu mai bine de un an în urmă la sugestia unor colegi de la Centrul de Cercetare pentru Materiale Macromoleculare şi Membrane din Bucureşti. Ceea ce ne-a reunit a fost – şi continuă să fie – dorinţa noastră comună de a realiza un nou cadru pentru desfăşurarea activităţii de cercetare ştiinţifică şi de inventică din ţara noastră, menit să ofere condiţiile absolut necesare pentru creşterea eficienţei acesteia pe toate planurile. Este tocmai ideea în care ne-am hotărât să ne adresăm Dvs., cu convingerea că, în calitatea pe care o aveţi – aceea de demnitari cu cele mai mari responsabilităţi în România – veţi înţelege demersul nostru şi ne veţi sprijini în realizarea lui. Desigur, nu este cazul să vă explicăm noi cât de importantă este activitatea de cercetare ştiinţifică şi de inventică pentru noi toţi, cât de mare este rolul pe care aceasta îl are în modernizarea societăţii româneşti. De aceea nu vom insista asupra acestui aspect. Nu putem, însă, să trecem la subiectul propriu-zis fără să ne referim, fie şi în treacăt, la faptul că în perioada de după 1990, în anii mult prea lungii şi prea originalei noastre tranziţii spre economia de piaţă, calitatea şi, implicit, eficienţa activităţii de cercetare ştiinţifică din ţara noastră a scăzut continuu, ajungând în prezent la cea mai de jos cotă din toată istoria ei. N-o spunem numai noi, o spun şi străinii. Aţi aflat, fără îndoială, că într-o recentă catalogare oficială România a fost situată, din acest punct de vedere, printre ultimele ţări din Europa. Cu siguranţă că ştiţi şi din ce cauze s-a ajuns aici şi cine sunt cei responsabili de această situaţie care, îndeosebi în contextul apropiatei noastre intrări în Uniunea Europeană, se constituie într-un handicap major pentru ţara noastră şi într-o pată urâtă, dar nemeritată, pe obrazul ei. În nici un caz nu se fac vinovaţi de această stare de lucruri cercetătorii şi inventatorii noştri, aşa cum s-ar putea crede la o privire superficială. Dimpotrivă, ei trebuie apreciaţi şi felicitaţi chiar, pentru că în pofida greutăţilor şi dificultăţilor de tot felul şi-au continuat, totuşi, activitatea şi-n anii de după 1990, cu rezultate cu atât mai meritorii dacă luăm în considerare condiţiile vitrege în care au lucrat. Stau mărturie în acest sens sutele de distincţii şi premii dintre cele mai prestigioase cu care au fost onorate în

8

această perioadă, în cadrul unor manifestări şi competiţii internaţionale de profil, lucrările ştiinţifice şi invenţiile lor. Dar eforturile de-a dreptul eroice făcute de ei n-au fost suficiente pentru a putea topi plumbul turnat în aripile cercetării ştiinţifice şi inventicii româneşti de către politicienii şi guvernanţii care s-au perindat la conducerea ţării în această perioadă tulbure. Interesaţi mai mult de propăşirea lor decât de cea a ţării, din incompetenţă şi în lipsa unei strategii clare şi temeinic fundamentate, de dezvoltare a economiei naţionale, aceştia au considerat cercetarea şi inventica realmente ca pe ceva derizoriu, de care, la o adică, ne putem şi lipsi. Aşa se şi explică fondurile tot timpul insuficiente care au fost alocate acestui domeniu de la bugetul de stat, consecinţele fiind cele fireşti: cei mai buni dintre cercetătorii şi inventatorii noştri, îndeosebi cei încă tineri, şi-au luat lumea în cap, părăsind ţara; în căutarea disperată a unor soluţii de supravieţuire, institutele de cercetări s-au fărâmiţat, dar din aceeaşi lipsă cronică de bani şi de comenzi, încet-încet s-au golit de oameni şi au ajuns o pradă uşoară pentru aşa-zişii investitori, interesaţi nu de continuarea activităţii de profil a acestora, ci de clădirile şi terenurile lor; dotarea cu aparatură, cu materiale şi cu alte mijloace necesare activităţii de cercetare a stagnat, apoi, pe măsura uzării fizice şi morale, acestea au fost fie aruncate la fier vechi, fie vândute pe mai nimic. În plus, la fel cum s-au petrecut lucrurile din 1990 încoace şi-n alte compartimente ale vieţii noastre economice şi sociale, şi în domeniul cercetării ştiinţifice a apărut relativ repede o clasă de privilegiaţi care, fără să producă nimic în afară de o birocraţie tot mai stearpă şi mai constrângătoare, se înfruptă din plin din fondurile, şi aşa puţine, alocate de stat, cercetătorilor şi inventatorilor de reală valoare rămânându-le doar firimiturile. Aşa stând lucrurile, nu-i de mirare pentru nimeni că activitatea de cercetare ştiinţifică şi de inventică din România se află în cădere liberă. Dacă am insistat asupra acestei stări de lucruri total necorespunzătoare, am făcut-o numai cu intenţia ca Dvs. să înţelegeţi cât mai bine ce anume ne-a determinat să ne constituim în grup de iniţiativă şi să acţionăm în direcţia mai sus menţionată. Şi, totodată, pentru a vă convinge să fiţi alături de noi în eforturile pe care le facem pentru remedierea cât mai grabnică a situaţiei intolerabile în care a ajuns cercetarea ştiinţifică şi inventica din România. În consecinţă, în cele ce urmează vă vom prezenta, la modul concret, pe scurt şi punctual, acţiunile întreprinse de noi până în prezent, precum şi stadiul la care am ajuns în desfăşurarea lor. 1. În cadrul grupului nostru de iniţiativă am conceput şi am elaborat o altă strategie naţională de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) a României, ca o variantă mult mai viabilă faţă de cea a Guvernului, pe care o considerăm ca fiind prea puţin legată de realităţile româneşti şi în mare măsură lipsită de pragmatism şi de perspectivă. În toate compartimentele activităţii economice şi sociale, noi venim cu alte concepte şi propunem alte soluţii şi obiective temeinic fundamentate din punct de vedere ştiinţific. Vă prezentăm un singur exemplu în acest sens – pe cel al asigurării României cu energia necesară în perioada la care se referă respectiva strategie. Obiectivul principal pe care îl propune Guvernul în strategia sa constă în creşterea siguranţei energetice a ţării prin utilizarea în mai mare măsură a cărbunelui, dublarea şi chiar triplarea capacităţii de depozitare a gazului natural, finalizarea urgentă a celui de al doilea grup al Centralei atomo-electrice de la Cernavodă şi începerea lucrărilor la cel de al treilea grup, racordarea ţării noastre la două noi surse de gaze naturale – cele din zonele Mării Nordului şi Mării Caspice – prin construcţia unor noi conducte de transport. Nu trebuie să fii neapărat specialist în domeniu pentru a-ţi da seama că strategia Guvernului este mult prea cuminte şi evident depăşită de realitate, întrucât se bazează numai pe utilizarea surselor clasice de energie, şi care, să nu uităm, sunt epuizabile, poluante şi tot mai scumpe de la o zi la alta. În contrast cu aceasta, strategia noastră este îndrăzneaţă în cel mai înalt grad, dar realistă în totalitate. Noi nu

9

ne mulţumim doar cu realizarea siguranţei energetice a ţării, ci mergem mult mai departe, propunând obţinerea independenţei sale din acest punct de vedere. Obiectivul este pe deplin realizabil în următorii 10-15 ani prin recurgerea la sursele alternative de energie, care sunt inepuizabile, nepoluante şi incomparabil mai ieftine decât cele clasice: la biocombustibili (pe care îi putem produce în cantităţi suficiente pentru a acoperi toate cerinţele pieţii interne şi chiar şi pentru export), la utilizarea energiei solare, a vântului şi a valurilor. Dar la acest capitol al strategiei noastre avem în vedere în mod deosebit şi utilizarea hidrogenului, acest combustibil ideal, definit ca al viitorului, pe care în prezent suntem şi noi capabili să-l obţinem din apă printr-un procedeu tehnic original şi de mare rentabilitate. Structurată pe principalele componente ale realităţii economice şi sociale româneşti, strategia elaborată de noi este definitivată în componentele sale esenţiale şi se află în dezbatere publică. Am publicat deja (în ziarul „Economistul”) primele şapte capitole ale acesteia, capitolele care pot fi accesate şi pe internet de către cei interesaţi. Ea va fi gata până în toamna acestui an, când va fi supusă, cu toate observaţiile şi amendamentele acumulate pe parcurs, dezbaterii şi aprobării primului Congres Naţional al Cercetătorilor şi Inventatorilor din România, forum care va avea legitimitatea şi autoritatea s-o impună în practică. 2. Tot grupului nostru de iniţiativă i se datorează şi organizarea primei ediţii a Salonului Internaţional „Inventica 2005”, care a fost gândit ca parte intrinsecă a strategiei noastre. Bazat pe utilizarea inteligenţei artificiale, acest salon s-a constituit într-o noutate absolută pe plan mondial. Pentru prima oară, din expoziţia sa au lipsit invenţiile propriu-zise, materializate prin machete, postere şi alte astfel de reprezentări. Locul acestora a fost luat de un set de panouri electronice, pe care vizitatorii au putut viziona „la comandă”, rapid şi comod, orice invenţie de care s-au arătat interesaţi. Această posibilitate le-a fost oferită prin intermediul internetului şi celor care, din diverse motive, nu s-au putut deplasa până la expoziţie, inclusiv celor din străinătate. Şi tot internetul le-a permis organizatorilor să prelungească la trei luni durata de desfăşurare a salonului, timp suficient pentru o cunoaştere cât mai bună a exponatelor, pentru aprecierea lor, pentru desfăşurarea electronică a operaţiei de votare, ca şi pentru ducerea tratativelor în vederea unor posibile transferuri tehnologice. A fost un salon cum n-a văzut nici Parisul, nici Geneva măcar, şi care, prin numărul neaşteptat de mare de invenţii prezentate – 1100 din 11 ţări – şi al contractelor de transfer tehnologic, a intrat deja în istorie ca cel mai mare din România şi unul dintre cele mai mari din lume. 3. Ideea organizării cercetătorilor şi inventatorilor „productivi” din ţara noastră într-un forum al lor, care să le ofere posibilitatea de a dezbate şi de a rezolva de comun acord toate problemele cu care se confruntă şi să-i protejeze, totodată, de presiunile la care sunt supuşi de către diversele instituţii şi organisme ale statului este mai veche. „Plutea în aer” de câţiva ani buni, dar s-a impus ca o necesitate stringentă în toamna lui 2005, într-o întrunire a lor care a avut loc cu prilejul expoziţiei Salonului Internaţional „Inventica 2005”. Ideea, lansată şi susţinută de grupul nostru de iniţiativă, a întrunit adeziunea tuturor celor prezenţi la eveniment. Atunci şi acolo s-a luat hotărârea ca în toamna lui 2006 să se organizeze la Bucureşti primul Congres Naţional al Cercetătorilor şi Inventatorilor din România. N-a trecut prea mult timp de atunci, dar pentru noi, membrii grupului de iniţiativă, cărora ne-a revenit obligaţia de-a pune în operă această hotărâre, a fost suficient pentru a face cei mai importanţi şi mai grei paşi pe drumul spre realizarea ei: am elaborat proiectul de statut al Congresului şi actul de constituire a acestuia şi am făcut toate demersurile necesare pentru instituţionalizarea sa; am dat, totodată „sfoară în ţară”, de unde am primit – direct prin poştă sau prin internet – o adevărată avalanşă de înscrieri, şi continuăm să primim zi de zi.

10

Între timp lucrurile şi-au continuat cursul lor firesc. Şi iată că, în prezent, suntem în măsură să vă anunţăm cu firească bucurie şi satisfacţie, că Tribunalul Bucureşti a aprobat instituirea şi funcţionarea Asociaţiei „CONGRESUL NAŢIONAL AL CERCETĂTORILOR ŞI INVENTATORILOR DIN ROMÂNIA” cu sediul în Bucureşti. Asociaţia există, deci, şi a şi început să funcţioneze cu toate motoarele din plin, ceea ce ne permite să confirmăm că primul său congres va avea loc în perioada deja stabilită şi anunţată – adică, între 10 şi 12 octombrie a.c., dar nu în Capitală (cum fusese prevăzut iniţial), ci la Braşov. Cum, însă, nici o bucurie nu vine niciodată singură, recent ne-a fost dat să mai trăim încă una. La Salonul Internaţional „Inventica 2006”, desfăşurat la Iaşi între 5 şi 9 iulie 2006, cercetătorii şi inventatorii din Republica Moldova prezenţi la acest eveniment şi-au manifestat dorinţa de a face parte şi ei, ca români ce sunt, din Asociaţia noastră. Se înţelege că i-am primit cu braţele deschise, protocolul de aderare fiind semnat în numele Grupului de iniţiativă de preşedintele CNCIR, iar din partea moldoveană, de prof. univ. dr. Constantin Spânu şi prof. univ. dr. Valeriu Dorogan, prorectorul Universităţii Tehnice din Chişinău, ca reprezentanţi ai cercetătorilor şi inventatorilor din Republica Moldova. S-a făcut, astfel, un pas mare şi necesar în direcţia unificării forţelor de creaţie ştiinţifică şi tehnică din cele două ţări – şi, după cum se ştie, unde-s doi puterea creşte –, care le-a deschis şi colegilor noştri moldoveni accesul la fondurile structurale şi europene. În felul acesta, activitatea de cercetare ştiinţifică şi de inventică din Republica Moldova este prima structură civilă din această ţară care a revenit la sânul patriei-mamă, fapt pe care fără îndoială că istoria noastră comună îl va consemna şi îl va reţine. Pentru cei care nu sunt încă la curent cu scopul şi cu obiectivele pe care le urmăresc iniţiatorii şi organizatorii acestei noi asociaţii, ne permitem să cităm câteva paragrafe din statutul său: „Congresul Naţional al Cercetătorilor şi Inventatorilor din România este o persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală şi apolitică, ce funcţionează în temeiul O.G. nr. 26 din 2000. Scopul Congresului îl constituie reprezentarea şi apărarea drepturilor şi intereselor profesionale, economice şi sociale ale cercetătorilor şi inventatorilor din România în faţa instituţiilor legislative, puterilor publice, organizaţiilor şi asociaţiilor, promovarea valorilor reale ale ştiinţei, culturii şi spiritualităţii româneşti… Asociaţia este însărcinată să vegheze la justa concurenţă între organizaţiile de cercetare ştiinţifică şi între cercetători şi inventatori, să analizeze şi să facă cunoscute produsele ştiinţei româneşti, să promoveze noile tehnologii, inovarea şi transferul tehnologic…Congresul va dezbate şi va aproba o strategie naţională pe termen lung a cercetării, dezvoltării şi inovării, care să contribuie la prosperitatea poporului român”. Sunt, credem noi, obiective nobile şi dătătoare de speranţe, capabile să pună cercetarea ştiinţifică şi de inventică din România pe baze noi, mai realiste şi, implicit, mai eficiente pe toate planurile. 4. În majoritatea ţărilor lumii cercetătorii şi inventatorii se confruntă în activitatea şi în viaţa lor de zi cu zi cam cu aceleaşi probleme. Cu foarte puţine excepţii, mai peste tot noi suntem priviţi şi trataţi de către organele şi instituţiile statului, dar în special de către politicieni, ca cetăţeni de categoria a doua. Această atitudine se manifestă cu şi mai multă pregnanţă îndeosebi în ţările Europei de sud-est, inclusiv România şi aflate în prezent în tranziţie spre democraţie şi spre piaţa liberă. În aceste ţări nu există, încă, o clasă politică solidă şi corespunzătoare din punct de vedere profesional. În respectivele ţări, aceasta s-a format în pripă şi la întâmplare, cea mai mare parte a politicienilor provenind din rândurile foştilor conducători comunişti sau din componenţii generaţiei mai tinere, educaţi şi pregătiţi în spiritul aceloraşi

11

principii. Exacerbând puţin această stare de lucruri, tocmai în ideea de a o evidenţia şi mai bine, putem spune că în respectivele ţări tot clasa muncitoare se află la conducere. Este adevărat că prin reprezentanţii săi, dar asta nu schimbă cu prea mult lucrurile. Că vor sau că nu vor, politicienii noştri ne conduc aşa cum au învăţat şi ştiu ei să conducă, tot după principiile şi metodele colectiviste care le-au intrat în sânge. Între altele, ei nu pot înţelege şi nici nu pot să admită existenţa şi rolul imens pe care îl au elitele în buna guvernare a unei ţări. Aşa stând lucrurile, revine elitelor sarcina de a-şi asuma, în cadrul societăţii civile, un rol din ce în ce mai mare în conducerea diverselor sectoare de activitate şi, pe această cale, de a le impune politicienilor să ţină seama de punctul lor de vedere, să-i determine să ia în considerare în tot mai mare măsură direcţiile de dezvoltare propuse de acestea. Şi noi, cercetătorii şi inventatorii, suntem una dintre importantele elite ale societăţii civile. Şi ca atare, ne revine obligaţia de a ne asuma responsabilităţi din ce în ce mai mari în tot mai buna desfăşurare şi fructificare a cercetării şi inventicii, în impulsionarea progresului tehnico-ştiinţific. Dar pentru a putea să realizăm acest deziderat, trebuie mai întâi să conştientizăm că suntem ce suntem şi să ne organizăm. După cum aţi constatat din rândurile de mai sus, noi, cercetătorii şi inventatorii din România, ne-am străduit şi chiar am reuşit să facem primii paşi în această direcţie. Am făcut-o cu speranţa că prin aceste acţiuni vom reuşi să punem şi mai pregnant în atenţia opiniei publice din România atât activitatea noastră, cât şi punctele noastre de vedere în probleme de interes general şi să-i determinăm pe politicieni şi guvernanţi să ne acorde locul şi rolul pe care le merităm de drept în cadrul societăţii. La un moment dat, însă, ne-am dat seama că şansele noastre de succes în această direcţie ar spori considerabil dacă punctul nostru de vedere ar fi împărtăşit şi de cercetătorii şi inventatorii din alte ţări, dacă şi aceştia ar fi convinşi de necesitatea de a se organiza şi de a acţiona în ţările lor în direcţiile în care încercăm să mergem noi în prezent. Acesta a fost motivul pentru care delegaţia română participantă la Salonul Internaţional al Invenţiilor de la Paris a avansat propunerea de a organiza un Forum Mondial al Cercetătorilor şi Inventatorilor. Aceeaşi propunere a făcut-o şi în cadrul lucrărilor Salonului Internaţional al Invenţiilor „Arhimede 2006”, desfăşurat cu puţin timp în urmă la Moscova, propunere care a stârnit un interes deosebit, o bună parte dintre delegaţiile şi dintre inventatorii prezenţi acolo fiind de acord cu ea, inclusiv prin adeziuni scrise. În total, s-au înscris ca membri fondatori ai acestui forum mondial societăţi ale inventatorilor şi secţii cu profil de cercetare din academii şi universităţi din peste 30 de ţări ale lumii. Cu acest prilej s-a hotărât, în principiu, ca primul Congres al Forumului Mondial al Cercetătorilor şi Inventatorilor, cu sediul permanent la Bucureşti, să aibă loc în cel mult trei ani. * Cu speranţa că v-am convins pe deplin de scopul realmente nobil al acţiunilor întreprinse de noi până acum şi că ne veţi sprijini în finalizarea lor cu succes, vă dorim toate cele bune! În numele Grupului de iniţiativă, Cu deosebită consideraţie, Dr. Ing. Marin Radu Director General al CCMMM, Preşedintele CNCIR

12

Nota editorului Între timp, primul congres al Asociaţiei noastre, desfăşurat în perioada şi în locaţia dinainte stabilite, a aprobat în unanimitate şi cu aprecieri deosebit de pozitive ,,Strategia Naţională de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare pe termen lung a României”, care a devenit, astfel, un document oficial, ce jalonează cu claritate şi precizie ştiinţifică drumul pe care ţara noastră urmează să avanseze în acest important domeniu de activitate timp de două-trei şi chiar mai multe decenii. Că strategia CNCIR este de calitate şi viabilă în cel mai înalt grad ne-o dovedeşte atât faptul că, deşi tacit şi neoficial, aceasta este deja utilizată pe plan intern, cât şi aprecierile unor personalităţi ştiinţifice din străinătate, inclusiv din partea domnului René van der Linden, fostul preşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Sunt, pentru noi, tot atâtea motive de satisfacţie şi de speranţă de mai bine şi-n acest domeniu de activitate.

13

INTRODUCERE Lumea se află într-o profundă, permanentă şi tot mai rapida schimbare. Fenomenele complexe care se petrec în România prefigurează consecinţe pe termen mediu şi lung, care cu greu s-ar putea prognoza într-un scenariu în condiţiile în care ne aflăm într-o lume în schimbare. Speranţe, îngrijorări, împliniri, aspiraţii şi alte noi probleme, unele dintre ele, deosebit de grave prin implicaţiile lor în dinamica socială, vin să structureze modul nostru de viaţă şi imaginea pe care ne-o închipuim despre viitorul posibil. O lume cu tendinţe complexe şi contradictorii se naşte astăzi sub ochii noştri. Este din ce în ce mai necesar să se depună un efort sporit din partea tuturor celor ce au şi îşi asumă liber responsabilităţi faţă de ei însişi şi de semenii lor, faţă de societate şi, în general, faţă de umanitate, de a încerca să cerceteze şi să înţeleagă unde ne aflăm şi încotro am putea şi ar trebui să ne îndreptăm. Timpul acţiunilor spontane, al mesajului unanim subînţeles, al pasivităţii a trecut. A continua o asemenea atitudine, sub falsa şi periculoasa teză liniştitoare a “pragmatismului”, înseamnă a dovedi lipsă de capacitate şi neputinţă în a contribui la jalonarea structurilor definitorii ale acestei lumi, pe care o dorim modernă şi dinamică, înlăuntrul căreia valoarea trebuie să fie unicul criteriu al biruinţei sociale. A descifra sensurile schimbărilor în viaţa comtemporană şi a desprinde din noianul problemelor ce se ridică în faţa societăţii româneşti, pe toate acelea care îşi impun o inteligentă rezolvare în această atât de necunoscută fază de tranziţie spre o lume a năzuinţelor încă nedefinite, ţinând seama şi de noile desfăşurări pe plan internaţional, toate acestea ar putea reprezenta obiective de studiu ştiinţific al reformei actuale. Tranziţia la economia de piaţă liberă nu este doar o evoluţie de restructurare, cât una de dezvoltare. Experienţele de tranziţie a dezvoltării ale ţărilor excomuniste intrate în Uniunea Europeană şi ale unor alte ţări precum Coreea de Sud, Noua Zeelandă ş.a. arată că opţiunea nu poate fi decât dezvoltarea prin ştiinţă şi tehnologie. În România a scăzut importanţa acordată ştiinţei, aceasta fiind considerată drept un simplu consumator al unor resurse limitate. Lipsa coerenţei dintre diferitele structuri de stat se manifestă în slaba legătură dintre politica economică şi politica ştiinţei. Declaraţiile reformiste din ultimii optisprezece ani au dat mereu câte o undă de speranţă în creşterea rolului ştiinţei, dar realitatea practică ne opune speranţelor noastre incompetenţa, managementul deficitar, nomenclatura de stil vechi. În contextul intrării în Uniunea Europeană, România ar trebui să ia în calcul că Occidentul funcţionează normal, pe baza competiţiei, care în mod firesc elimină pe cei slabi. Ţările Uniunii Europene au adopat un comportament inovativ, pe baza căruia se asigură dezvoltarea prin ştiinţă şi tehnologie şi nici una dintre acestea nu doreşte să-şi piardă poziţia privilegiată pe piaţa europeană. În ce domenii ar putea să aspire România de a fi lider pe piaţa europeană? În abordarea unei liste de domenii în care România ar putea deveni competitivă este necesară reproiectarea sistemului economic românesc pe baza opţiunilor fundamentale şi strategice. Una dintre aceste opţiuni este aceea a dezvoltării prin ştiinţă şi tehnologie, iar în acest sens autorii propun în cartea de faţă o nouă viziune privind politica ştiinţei în România şi instrumentele adecvate de fundamentare strategică în vederea implementării noii viziuni în gândirea politică autohtonă şi în întreaga societate românească.

14

CAPITOLUL I CONCEPTE GENERALE ALE POLITICII ŞTIINŢEI 1. Sisteme Naţionale Inovatoare (viziunea europeană) Conform Articolului 1 al Convenţiei semnate la Paris, la 1 decembrie 1960, Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (Organization for Economic Cooperation and Developement – OECD) promovează politici destinate: - să asigure cea mai înaltă creştere economică durabilă, locuri de muncă şi un standard de viaţă ridicat, în condiţiile stabilităţii financiare, contribuind, astfel, la dezvoltarea economiei mondiale; - să contribuie la creşterea expansiunii economice a membrilor şi a non-membrilor, în procesul dezvoltării economice; - să contribuie la expansiunea comerţului pe o bază multilaterală şi nediscriminatorie, în concordanţă cu obligaţiile internaţioale. Pentru îndeplinirea acestor obiective politice, guvernele ţărilor OECD (Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia, Anglia, SUA) au aplicat o serie de măsuri care au avut ca efect crearea unor Sisteme Naţionale Inovatoare (SNI). Studiul acestor SNI poate conduce la observaţii utile şi concluzii cu privire la cauzele care au determinat performanţele inovatoare şi economice ale ţărilor OECD. Studiile clasice, bazate pe analiza tehnologică a economiilor, iau în calcul intrările (cum sunt cheltuielile cu C&D) şi ieşirile (cum sunt invenţiile). Dar interacţiunile dintre actorii implicaţi în dezvoltarea tehnologică sunt tot atât de importante ca investiţiile în C&D. Aceste interacţiuni reprezintă cheia transformării intrărilor în rezultate (ieşiri) şi, de aceea, este important să fie cercetate. O înţelegere mai profundă a SNI, poate ajuta decizia politică, în aspiraţia sa de a mări performanţa inovatoare a unei economii moderne bazate pe cunoaştere, mai ales, în cazul ţărilor aflate în tranziţie. 1.1. Definiţia Sistemului Naţional Inovator (SNI) Conceptul SNI porneşte de la premiza că înţelegerea legăturilor dintre actori implicaţi în inovare este fundamentală îmbunătăţirii performanţelor inovatoare şi economice ale ţărilor OECD. Inovarea şi progresul tehnic sunt rezultatul unui complex ansamblu de relaţii între actorii producţiei, distribuţiei şi aplicării diferitelor forme ale cunoaşterii. Performanţa inovatoare a unei ţări depinde, într-o mare măsură, de modul cum aceşti actori interrelaţionează ca elemente ale unui sistem de creare a cunoaşterii şi cum folosesc tehnologiile pe care le utilizează. Aceşti actori sunt, în primul rând, întreprinderile private, universităţile, institutele publice de cercetare şi forţa de muncă din interiorul acestora. Legăturile dintre aceştia pot lua forma asocierii pentru cercetare (joint research), schimburi de personal, brevetarea în comun a invenţiilor, achiziţionarea de echipamente şi a altor variate canale de cooperare. În prezent, nu există o singură definiţie a SNI care să fie unanim recunoscută. Dintre definiţiile existente se prezintă, în cele ce urmează, câteva dintre cele mai sugestive:

15

•

•

• •

•

„...Reţeaua de instituţii ale sectorului public şi privat, ale căror activităţi şi interacţiuni iniţiază, importă, modifică şi difuzează noile tehnologii” (Ron Johnston, 1997). „...Elemente şi relaţii care interacţionează în producţia, difuzia şi utilizarea noii tehnologii şi economic utilă cunoaşterii ... şi ambele fiind localizate şi provenind din interiorul unui stat naţional”. (Lundvall, 1992). „...Un ansamblu de instituţii ale căror interacţiuni determină performanţa inovatoare...a firmelor naţionale”. (Nelson, 1993). „...Instituţiile naţionale, structurile lor stimulative şi competenţele lor, care determină proporţia şi direcţia învăţării tehnologice (sau volumul şi structura schimbării generatoare de activităţi dintr-o ţară”) (Pavitt, 1994). „...Acel ansamblu de instituţii distincte, care împreună şi independent contribuie la dezvoltarea şi difuzia de noi tehnologii şi care asigură cadrul în interiorul căruia guvernele formează şi aplică politici de influenţă a procesului de inovare. Astfel, aceasta este un sistem de instituţii interconectate pentru a creea, stoca şi transfera cunoaşterea, calificarea şi produsele care definesc noi tehnologii” (Metcalfe, 1995).

Evoluţia conţinutului acestor definiţii reflectă, aşa cum se arată şi în [2] orientarea cercetărilor asupra SNI, către abordarea sistematică a dezvoltării tehnologice, care este opusă „modelului liniar al inovării”. În modelul liniar, fluxurile conoaşterii sunt modelate simplist. Iniţiatorul inovării este ştiinţa şi o creştere a intrărilor (resurse) determină o creştere a invenţiilor şi tehnologiilor rezultante. În realitate, idei pentru inovare pot proveni din mai multe surse şi din oricare stadiu al cercetării, dezvoltării, marketing-ului şi difuziei. Inovarea poate avea multe forme, referindu-se, inclusiv, la adaptări ale produselor şi la îmbunătăţirii infinitezimale aduse proceselor tehnologice. Inovarea astfel privită este rezultatul unor interacţiuni complexe dintre diferiţi actori şi diferite instituţii. Schimbarea tehnologică nu apare printr-o evoluţie liniară, dar prin feedback evoluează ciclic în interiorul sistemului. În centrul acestui sistem se află firmele, modul cum ele îşi organizează producţia şi inovarea, precum şi canalele prin care acestea obţin accesul la sursele externe de cunoaştere. Aceste surse pot fi alte firme, institute publice şi private de cercetare, universităţi sau organizaţii de transfer tehnologic (regionale, naţionale, internaţionale). Firma inovatoare este, din perspectiva acestor interpretări, aceea care operează cu o reţea complexă de cooperare şi care se află în competiţie cu alte firme şi alte organizaţii, care construieşte o gamă performantă de asocieri şi de legături cu furnizorii şi clienţii. Pe măsură ce activităţile economice devin mai intens bazate pe cunoaştere, o mulţime crescândă de instituţii, foarte specializate, sunt implicate în producţia şi difuzia cunoaşterii. Asigurarea succesului întreprinderilor şi al economiei naţionale ca un întreg este, mai mult ca niciodată, dependentă, în ceea ce priveşte eficienţa lor, de obţinerea şi utilizarea cunoaşterii furnizate de aceste instituţii, fie că sunt din sectorul privat, public sau academic. În acest context, fiecare ţară OECD are propriul profil instituţional dependent de aceste concepte. 1.2 Implicaţiile politice ale conceptului de Sistem Naţional Inovator Majoritatea intervenţiilor guvernamentale în zona tehnologiei au fost direcţionate către corectarea căderilor de piaţă sau a tendinţei sectorului privat de a subfinanţa dezvoltarea tehnologică. În interesul maximizării beneficiilor publice, politicile tehnologice au fost

16

orientate spre stimularea şi susţinerea cheltuielilor de C&D ale industriei, prin instrumente fiscale, cum sunt subvenţiile şi facilităţile de impozitare a veniturilor. În schimb, conceptul SNI direcţionează decizia politică către gestionarea posibilelor căderi de sistem, care ar putea împieta performanţa inovatoare a industriei. Lipsa interacţiunilor dintre „actorii” sistemului, discordanţele dintre cercetarea fundamentală din sectorul public şi cercetarea aplicativă din industrie, proasta funcţionare a organizaţiilor de transfer tehnologic, deficienţele de informare şi de absorbţie ale întreprinderilor pot conduce la o scădere a performanţei inovatoare a unei ţări. Din perspectiva conceptului SNI, noi tipuri de politici sunt necesare prevenirii şi / sau corectării căderilor sistemice, în mod special, direcţionării către dezvoltarea reţelelor şi îmbunătăţirea capacităţilor de absorbţie ale firmelor. Dezvoltarea schemelor de reţea (Networking) măreşte fiabilitatea interacţiunii între „actorii” sistemului şi a interdependenţei instituţiilor din interiorul sistemelor inovatoare naţionale. Asemenea politici pun accentul pe activităţi asociate de cercetare („joint research”) şi pe alte cooperări tehnice dintre întreprinderi şi instituţii din sectorul public. Schemele pentru promovarea cercetării şi parteneriatului cu guvernul în tehnologie avansată sunt deosebit de valoroase în acest context. Aceste politici acordă importanţă nivelurilor înalte de co-brevetare, co-publicare şi de mobilitate a personalului şi implementează reguli ale proprietăţilor intelectuale, aplică măsuri specifice pe piaţa muncii şi schimbă programe pentru facilitarea continuă a unor asemenea cooperări. Aceste politici recunosc importanţa fluxului informaţional al cunoaşterii şi a accesului la reţelele tehnologice, de aceea sunt implementate infrastructuri şi politici de susţinere a tehnologiei informaţiei. Asemenea politici percep valoarea încurajării dezvoltării fasciculelor inovatoare şi pe cea a strânsei relaţii producător-utilizator printre firme şi, pe această viziune, stabilesc cadrul potrivit politicii competiţiei. În general, aceste politici urmăresc augmentarea reţelelor inovatoare şi protejarea fluxurilor, legăturilor şi parteneriatelor în cea mai eficientă manieră. Întărirea capacităţii inovatoare a firmelor este o altă prioritate politică. Din perspectiva sistemelor inovatoare, acestea înseamnă îmbunătăţirea capacităţii întreprinderii de a accesa reţeaua potrivită, de a găsi şi identifica tehnologii şi informaţii relevante şi de a adapta această cunoaştere propriilor nevoi. Aceasta înseamnă o creştere generală a capacităţilor tehnice, manageriale şi organizaţionale din partea firmelor, ceea ce necesită investiţii mai mari în cercetarea proprie, în instruirea personalului şi în tehnologia informaţiei. Scopul este acela al îmbunătăţirii capacităţii firmelor de a achiziţiona informaţie şi tehnologie, fie autohtone, fie străine, şi să le absoarbă pe o bază de continuitate. Politicile tehnologice urmăresc nu doar să difuzeze echipamente şi tehnologii către firme, ci, de asemenea, să crească capacitatea lor de a găsi şi de a adapta, ele însele, tehnologiile. Politicile tehnologice vizează nu numai firmele bazate pe tehnologie, ci şi firmele cu capacităţi tehnologice mai mici, atât în industriile tradiţionale şi în cele mature, cât şi în sectoarele serviciilor. Aceste politici se concentrează nu numai pe creşterea capacităţilor firmelor individuale, ci şi pe întărirea reţelelor şi a performanţelor inovatoare ale fasciculelor de firme şi sectoare. Rezumând, se poate admite că procesele „soft”, ca inovarea şi învăţarea, sunt cele ce conduc la străpungerea competitivităţii economice, fie că acestea se situează la nivelul firmei, fie la nivelul unei naţiuni. În acest sens, la modul cel mai general, profesorul Ron Johnston, directorul executiv al Centrului Australian pentru Inovare şi Competitivitate Internaţională de la Universitatea din Sydney, în [3] scria: „...Sistemele inovatoare sunt, astăzi, recunoscute ca fiind inima dezvoltării economice, acestea determinând competitivitatea tehnologică a naţiunilor. Aceste sisteme sunt construite pe combinaţii naţionale ale unor factori ca organizarea industrială, capacitatea

17

de cercetare, calificarea profesională şi resursele financiare, toţi aceştia fiind puternic influenţaţi de caracteristici naţionale”. 2. Conexiuni dinamice între investiţiile în cercetare-dezvoltare şi comerţ Strategiile de susţinere a investiţiilor în C&D, ca mijloace pentru asigurarea competitivităţii internaţionale şi a veniturilor mai mari, reprezintă priorităţi ale multor politici naţionale de dezvoltare. Popularitatea recentei răspândiri a teoriei comerţului neo-tehnologic şi perspectivele prezentate în studiile economice atestă marele consens privind rolul de pivot al politicii tehnologice pentru succesul macroeconomic pe termen lung [4]. Încrederea în politica proiectată pentru creşterea investiţiilor naţionale în activitatea tehnologică, de regulă, se bazează pe ipoteza existenţei unui lanţ ce cuprinde două conexiuni cauzale vitale (figura 1.1). Primul stadiu conţine trei faze: transformarea investiţiilor din C&D în producţie de tehnologii utile (I), urmată de inovarea din producţie (II), care conduce la creşterea productivităţii sectoriale, a competitivităţii internaţionale şi a performanţei comerciale. Al doilea stadiu conţine ipoteza că succesul comercial va avea o influenţă pozitivă asupra creşterii bunăstării economice. În timp ce acest model se aplică, în general, la nivel sectorial, efectele interdependenţelor şi difuziei susţin existenţa acestor conexiuni la scară macroeconomică. Este mai mult decât evident că legăturile cauzale, din stadiul 1, sunt foarte puternice şi directe. Deja, multe studii au identificat o asociere pozitivă dintre nivelurile crescute ale activităţii naţionale de C&D şi performanţele comerciale ale producţiei. În pofida acestei constatări, multe dintre aceste analize prezintă suferinţa de a avea o perspectivă „statică”, pe seama faptului că examinează aceste conexiuni numai la un moment dat, ceea ce conduce la eliminarea din analiză a unor posibile tendinţe de importanţă vitală pentru politica ştiinţei şi tehnologiei; în special, eroziunea potenţială a asocierii spaţiale dintre activitatea de C&D şi rezultatele economice, aşa cum s-a sugerat prin „ipoteza globalizării [4]. Acest punct de vedere este argumentat prin aceea că interacţionalizarea, prin răspândirea întreprinderilor multinaţionale, intensificarea colaborării internaţionale în cercetare şi asocierile de tip „joint venture”, sisteme dezvoltate de comunicaţi şi transport şi mai marea mobilitate a cercetătorilor şi a altor resurse, a fost trăsătura dominantă a economiei mondiale mai bine de 50 de ani. Drept urmare, conexiunea geografică dintre eforturile tehnologice şi beneficiile economice poate să fie una necesară şi se poate face ipoteza unei graduale şi pronunţate dezasocieri, concomitentă internaţionalizării. Dacă ipoteza globalizării este realistă, atunci ar fi necesare profunde argumente pentru susţinerea unei politici orientate spre stimularea ştiinţei şi tehnologiei la nivel regional sau naţional, în scopul de a trage un folos din comerţ sau din alte acţiuni economice.

18

PRODUCŢIE DE TEHNOLOGII

INVESTIŢII TEHNOLOGICE NAŢIONALE (resurse economice) INOVARE

MĂRIRE PRODUCTIVITATE COMPETITIVITATE INTERNAŢIONALĂ SUCCES COMERCIAL

CREŞTEREA BUNĂSTĂRII ECONOMICE

Fig. 1.1 – Conexiunile dintre politica tehnologică şi politica comercială În stadiul 2 (fig.1.1) al tehnologiei moderne, succesul comercial sectorial are un efect pozitiv asupra bunăstării economice. Aceasta este explicat, în general, prin impactul tehnologiei asupra productivităţii, prin difuzia tehnologică (depăşind limetele firmei, industriei sau regiunii) şi prin creşterea veniturilor din export. Ipotezele acestui model sunt, în mod relevant, probate de performanţele economiilor dinamice din Asia de Est, unde, spre exemplu, Coreea de Sud, în perioada 1981-1997, a crescut cheltuielile de C & D de circa 17 ori, ceea ce a avut ca efect creşterea, prin export, a PIB-ului de aproape 4 ori. Cu toate acestea, în [4] se recomandă prudenţă în proiectarea politicilor naţionale de dezvoltare prin ştiinţă şi tehnologie, deoarece este necesar de a percepe, mai profund, efectele globalizării. De asemenea, se consideră că relaţia dintre investiţia C & D şi performanţa economică este, încă, insuficient exploatată. Asemenea politici pun accentul pe activităţi asociate de cercetare (“joint research”) şi pe alte cooperări tehnice dintre întreprinderi şi instituţii din sectorul public. Schemele pentru promovarea cercetării în tehnologie avansată, în parteneriat cu guvernul, sunt deosebit de valoroase în acest context. Aceste politici acordă importanţă nivelurilor înalte de co-brevetare,

19

co-publicare şi de mobilitate a personalului şi implementează reguli ale proprietăţii intelectuale, aplică măsuri specifice pe piaţa muncii şi promovează programe pentru facilitarea continuă a unor asemenea cooperări. De asemnea, aceste politici recunosc importanţa fluxului informaţional al cunoaşterii şi a accesului la reţelele tehnologice. De aceea, sunt implementate infrastructuri şi politici de susţinere a tehnologiei informaţiei. Aceste politici percep valoarea încurajării dezvoltării fasciculelor inovatoare şi pe cea a strânsei relaţii producător-utilizator, printre firme şi, pe această viziune, stabilesc cadrul potrivit politicii competiţiei. În general, acestea urmăresc augmentarea reţelelor inovatoare şi să proiecteze fluxuri, legături şi parteneriate în cea mai eficientă manieră. S.U.A., prin National Science Foundation (NSF), investeşte în viitorul naţiunii americane, iar viziunea sa strategică este reflectată în modelul prin care selectarea unor proiecte specifice pentru finanţare este realizată printr-un proces de evaluare întemeiat strict pe meritele lor, utilizându-se două criterii: valoarea intelectuală a activităţilor propuse şi impactul lor. Rezultatele directe ale investiţiilor NSF pot fi descrise prin următoarele obiective strategice: Oameni, Idei, Instrumente şi Excelenţă organizaţională. Impactul pe termen lung al investiţiilor NSF este specificat în misiunea sa: „Promovarea progresului ştiinţific, susţinerea sistemului naţional de sănătate, prosperităţii şi bunăstării, asigurarea apărării naţionale şi alte scopuri.” Deşi pe termen scurt au fost întâmpinate unele dificultăţi în conectarea proiectelor de cercetare cu indicatorii de impact pe termen lung, evaluarea globală a demonstrat, de fiecare dată, că au fost îndeplinite aşteptările opiniei publice în raport cu valoarea cercetării şi instruirii în domeniile ştiinţei şi tehnologiei. Decizia privind îndeplinirea cu succes a fiecărui obiectiv se întemeiază, în mare măsură, pe informaţiile conţinute în rapoartele primite de la forurile externe care evaluează programele şi activitatea NSF. Staff-ul NSF examinează rating-urile şi afirmaţiile referitoare la împlinirile semnificative pentru a se asigura că judecăţile sunt justificate. În plus, trebuie să existe dovezi sau exemple care susţin aceste judecăţi. Obiectivele selectate sunt verificate şi validate în fiecare an de către terţe părţi. În procesul de aliniere a bugetului şi indicatorilor de performanţă, obiectivele NSF şi categoriile de resurse sunt puse în corelaţie directă cu resursele bugetare specifice. În esenţă, S.U.A. îşi fundamentează politicile dezvoltării pe conceptul „contractului social al ştiinţei” care presupune existenţa mecanismelor speciale, prin care se asigură echilibrul responsabilităţilor dintre guvern şi ştiinţă. Problemele ce-i preocupã pe cercetătorii şi factorii de decizie români se referă la metodele şi instrumentele care să asigure cea mai înaltă creştere economică durabilă, locuri de muncă şi un standard de viaţă ridicat, în condiţiile stabilităţii financiare, contribuind, astfel, la dezvoltarea economiei naţionale. Prin aceasta se contribuie la creşterea expansiunii economice a României în procesul dezvoltării economice şi la dezvoltarea comerţului internaţional românesc pe o bază multilaterală şi nediscriminatorie, în concordanţă cu cerinţele pieţei internaţionale. 3. Contractul social al ştiinţei 3.1 Conceptul „contractului social al ştiinţei” Pentru a se valorifica pozitiv experienţa internaţională a dezvoltării este primordial necesar a se înţelege conceptul „contractului social al ştiinţei” şi a se analiza gradul de actualitate al acestui concept. Contextul apariţiei conceptului de „contract social al ştiinţei” este cel din anii de după cel de-al doilea război mondial, ani în care SUA şi-a dezvoltat un

20

sistem deosebit de performant pentru susţinerea cercetării ştiinţifice. Acest sistem s-a fundamentat pe o viziune care considera ştiinţa ca fiind „fără frontiere”, aceasta putând să înlocuiască frontierele fizice ale Vest-ului american, prin calitatea sa de forţă motrice a creşterii economice, a ridicării standardului de viaţă şi a schimbării sociale [6]. Prin descoperiri ştiinţifice, s-a sperat nu numai ca SUA să rămână liderul mondial în tehnologie militară, dar, de asemenea, să se creeze un flux nesfărşit de noi produse comerciale, noi tehnologii medicale şi noi surse de energie, care să fie în beneficiul tuturor oamenilor. Ideea contractului social al ştiinţei este, mai mult, o metaforă, ce provine din raportul către Guvernul american „Science: The Endless Frontier” („Ştiinţa: Frontiera fără sfârşit”), elaborat în anul 1945, de Vannevar Bush. Această idee, a contractului social, este, în mod obişnuit, invocată pentru a descrie relaţiile dintre comunităţi ştiinţifice şi Guvern. Uneori, denumită şi „contract tacit”, această metaforă a prins rădăcini în actualele contracte, care stabilesc relaţiile dintre Guvernul federal şi cercetători. În termeni de politica ştiinţei, „contractul social al ştiinţei” se referă, istoric privind problema, la tot ce înseamnă constituirea sistemului american de cercetare după cel de-al doile război mondial, aşa cum rezultă din raportul lui Vannevar Bush şi, ulterior, din raportul: „Science and Public Policy” (Ştiinţa şi Politica Publică), elaborat de John R. Steelman în anul 1947. Metafora acestui contract, după cum se arată în [6], este utilă din mai multe motive. În primul rând, un contract implică existenţa a două părţi distincte, fiecare cu interese diferite, care caută, împreună, să ajungă la o înţelegere formală asupra unui scop comun. În al doilea rând, un contract sugerează şi posibilitatea conflictului sau, cel puţin, a dispariţiei intereselor. Această interpretare conduce la ideea că, dacă s-au schimbat condiţiile iniţiale, contractul poate fi renegociat. În termenii actuali, metafora contractului sugerează, de asemenea, tratamentul privilegiat acordat comunităţii ştiinţifice de către guvern. La un moment dat, deputatul George Brown (California), după cum este citat în [6], scria în acest sens: „Ştiinţa şi tehnologia, prin ceea ce produc, sunt privite ca o piatră de temelie a trecutului nostru, putere a prezentului nostru şi ca speranţă a viitorului nostru. Din această credinţă, s-a născut un contract neoficial între comunitatea ştiinţifică şi societate. Acest contract conferă privilegii şi libertăţi oamenilor de ştiinţă, în perspectiva că aceştia vor asigura mari beneficii societăţii, în ansamblul său” (1992). Sunt mai multe elemente de bază ale contractului dintre ştiinţă şi guvern. În primul rând, acesta implică furnizarea unui bun public de către comunitatea ştiinţifică, respectiv, de rezultate utile ale cercetării. Ca bun public de consum, ştiinţa este o investiţie în cultură, asemănătoare investiţiilor în muzee, arte sau în parcurile publice. Dar, pe seama ideologiei guvernamentale şi a cheltuielilor crescânde ale şiinţei în scopul justificării suportului său, ştiinţa este considerată un bun productiv. O a doua caracteristică majoră a contractului social al ştiinţei este existenţa mecanismelor speciale, care asigură echilibrul responsabilităţilor, dintre guvern şi ştiinţă. Acest echilibru are în vedere atât valorile responsabilităţii guvernamentale, cât şi pe cele ale autonomiei asociate unei comunităţi profesionale independente. Metafora contractului social descrie şi relaţiile din interiorul comunităţilor ştiinţifice. Pe această dimensiune, contractul social al ştiinţei este perceput şi ca un contract în cadrul căruia cercetătorii consimt să se supună unor reguli implicite, în producţia cunoaşterii, reguli cum sunt: acurateţea şi adevărul rapoartelor asupra rezultatelor, îndatorirea recunoaşterii ideilor

21

altora etc. Astfel, apartenenţa la comunitatea ştiinţifică îl lasă pe fiecare liber, dar obligă, în acelaşi timp, la devoţiunea idealurilor muncii ştiinţifice. Ideea contractului social pentru cercetători este justificarea normelor privind comportamentul profesional şi suportul fundamental al auto-reglementării. Criticii ocazionali ai ştiinţei contemporane pun la îndoială noţiunea vagă de contract social implicit, întrebându-se dacă acesta este suficient să garanteze onestitatea profesională a ştiinţei şi pledând pentru mecanisme mai formalizate pentru supravegherea ştiinţei. Cu toate aceste critici, ideea contractului social al ştiinţei a condus la realizarea unui sistem complicat şi eficient de interacţiuni, care modelează diferitele politici ale ştiinţei liderului incontestabil al lumii: SUA. În anul 1990 a fost publicată, de către „Brookings Institution”, o foarte importantă carte: „American Science Policy since World War II” (Politica americană a ştiinţei, după cel de-al doilea război mondial [7]. După 45 de ani, prin această carte se face o evaluare a „contractului social al ştiinţei”, propus prin raportul lui Bush, raport ce a fost prezentat, în iulie 1945, Preşedintelui Truman. Principala constatare a cărţii se referă la raportul lui Bush („Science: The Endless Frontier”): „Acesta, s-a dovedit, a fi cel mai influent document politic din istoria naţiunii”. Ideile lui au condus la modificări legislative importante şi la dezbateri aprinse asupra politicii ştiinţifice, mi bine de o generaţie. În acord cu comentariul din [7], făcut de Antoni Kukliski, referindu-se la reforma sistemului polonez al ştiinţei, putem considera de mare actualitate roportul Bush, mai ales pentru ţările în tranziţie, iar, în general, că ar trebui, întotdeauna, să acordăm o atenţie specială unor asemenea documente clasice care, de multe ori, explică mai bine experienţa istorică decât o analiză dispersă a unor evenimente sau contribuţii minore. Din perspectivă americană, viitorul contract social are graniţa consensului că acesta este relevant pentru relaţiile dintre ştiinţă şi politică, în continuare, chiar dacă vechiul contract nu recunoaşte eventualele tensiuni dintre doi parteneri care, după 45 de ani, au parcurs dezvoltări şi modificări complexe. Se recunoaşte că o guvernare bazată pe principii ştiinţifice ar distruge democraţia; dar aceasta nu înseamnă că actualele curente politice americane sunt suficient informate sau consiliate de ştiinţă [7]. De aceea, ar fi necesară negocierea unui contract social care să recunoască aceste tensiuni ca fiind intrinseci. Aceasta ar aduce imense câştiguri şi democraţiei, şi ştiinţei, mai ales dacă interacţiunile dintre ele ar beneficia de un management caracterizat prin fair-play, inteligenţă şi respect reciproc. Agenţii reformei sistemelor de ştiinţă ar putea lua în considerare raportul Bush ca fiind de mare actualitate, mai ales pentru ţările aflate în tranziţie. 3.2 Ştiinţa şi tehnologia, în Secolul 21 Una dintre tendinţele majore ale începutului secolului 21 este globalizarea continuă a Ştiinţei, Tehnologiei şi Economiei. De aceea, investiţiile în Ştiinţă şi Tehnologie (S&T) trebuie privite într-un context global. În cele ce urmează se prezintă principalele trăsături ale acestei globalizări. a) Investiţiile în S&T Se constată că multe ţări investesc în S&T, considerându-le ca având un rol cheie în strategia economică. Economia SUA continuă să fie cea mai mare din lume, iar aceasta are cele mai mari cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare (C&D). În mod similar, multe alte ţări industrializate şi în curs de dezvoltare investesc în C&D. Ţările din Europa de Vest realizează asemenea investiţii de mult timp, dar acum şi ţări de Asia şi America de Sud au crescut investiţiile umane şi financiare în S&T. Cheltuielile cu C&D ale SUA au depăşit valoarea de

22

200 miliarde USD încă din 1997. SUA deţine circa 44% din investiţiile în C&D ale ţărilor industrializate, cel puţin la acelaşi nivel cu toate celelalte ţări din G-7 luate împreună (Japonia, Germania, Anglia, Franţa, Italia şi Canada). Cu toate acestea, cheltuielile civile de C&D ale acestor ţări sunt cu 18% mai mari decât cele ale SUA. b) Educaţie în Ştiinţă şi Inginerie Din ce în ce mai multe ţări investesc în formarea de cercetători şi ingineri. În perioada 1980-1990, numărul de absolvenţi cu educaţie superioară a crescut rapid în Asia şi Europa. În ceea ce priveşte ţările asiatice, care prezintă o mare creştere a absolvenţilor în ştiinţă şi inginerie (China, India, Japonia, Coreea de Sud, Singapore şi Taiwan), numărul absolvenţilor în ştiinţe naturale s-a dublat în perioada 1975-1995, în timp ce cel de inginerie s-a triplat. Între 1975-1992, Europa de Vest şi-a dublat numărul absolvenţilor din domeniul ştiinţei şi tehnologiei. Aceasta, împreună cu Europa de Est (inclusiv Rusia), în anul 1995 deţine 45 647 titluri de doctor în ştiinţă sau inginerie, cu 60% mai mult decât SUA şi de circa trei ori decât ţările asiatice menţionate mai sus. c) Forţa de muncă din S&T Numărul cercetătorilor şi inginerilor angajaţi în C&D a crescut în multe ţări. Din totalul cercetătorilor şi inginerilor C&D din G-7, SUA deţinea, în 1981 – 46%, iar în 1993 – 43%. Japonia, în anul 1993, avea 80 de cercetători şi ingineri C&D pentru fiecare 10.000 de persoane angajate, comparativ cu SUA, care avea 74. d) Publicaţiile ştiinţifice Din anul 1981 şi până în prezent, numărul total al articolelor publicate în reviste internaţionale S&T influente, a crescut cu circa 20%, comparativ cu creşterea de 8% a articolelor autorilor americani. Această creştere relevă o întâlnire a capacităţilor S&T în câteva regiuni ale lumii. Ponderea Europei a crescut de la 32% în 1981, la 35% în 1995, mai mare decât a SUA, iar ponderea Asiei a crescut de la 11%, la 15% în aceeaşi perioadă. În 1995, jumătate din articolele din publicaţiile acoperite prin Science Citation Index aveau autori multiplii şi aproape 30% dintre aceştia, implicaţi în colaborare internaţională. Din 1981 până în 1995, în timp ce producţia de articole a crescut cu 20%, numărul articolelor cu autori multiplii a crescut cu 80%, iar numărul articolelor cu co-autori internaţionali a crescut cu 200%. e) Alianţe internaţionale Firmele industriale folosesc parteneriatul global de cercetare ca mijloc de întărire a componenţei de vârf şi de extindere în domenii tehnologice vitale menţinerii segmentelor de piaţă propii. Din anii 1980 şi până în prezent, firmele din întreaga lume au intrat în peste 4.000 de alianţe multi-firme, care vizau tehnologii strategice. Mai mult de o treime dintre aceste alianţe s-au format între firme americane şi firme europene sau japoneze. Majoritatea acestor alianţe au fost promovate pentru dezvoltarea tehnologiilor informaţiei. f) Brevetarea invenţiilor Numărul invenţiilor străine brevetate în SUA a crescut considerabil, cinci ţări având o pondere de 80% (Japonia, Germania, Franţa, Anglia şi Canada). Câteva ţări recent industrializate au intensificat şi ele brevetarea în SUA (mai ales Coreea de Sud şi Taiwanul). Inventatorii americani brevetează, cu succes, în toată lumea. Aceştia au primit mai multe brevete decât alţi inventatori străini din Canada şi Mexic sau din Japonia, Hong Kong, Brazilia, India, Malaiezia şi Tailanda. g) Know-How-ul tehnologic

23

SUA este cel mai mare exportator net de know-how tehnologic, redevenţele şi taxele au ajuns să fie de trei ori mai mari decât cele plătite de firmele americane firmelor străine pentru tehnologiile importate. Japonia este cel mai mare consumator al tehnologiilor americane vândute sub forma proprietăţii intelectuale, iar Coreea de Sud, al doilea. h) Investiţiile directe străine în C & D În perioada 1985-1995, firmele din SUA au crescut investiţiile lor de C&D în străinătate, de trei ori mai repede decât cele din ţară. Finanţarea străină de C&D, în SUA a crescut cu 12,5% pe an, între 1987-1995. Majoritatea investiţiilor în C&D străine din SUA provin din Europa de Vest şi Japonia şi sunt orientate către domeniile medicamentelor, medicinei, industriei chimice şi ale echipamentului electronic. i) Comerţul internaţional cu produse tehnologice SUA continuă să fie liderul în producţia de „high-tech”, acoperind o treime din producţia mondială. În anii 1980, Japonia s-a dezvoltat rapid în domeniul „high-tech”, în detrimentul SUA, dar aceasta din urmă a recuperat, până în anul 1995, segmentul de piaţă pierdut. Între 1990-1995, trei din patru industrii bazate pe ştiinţă, din SUA, care au format grupuri „high-tech” – cea a calculatoarelor, cea farmaceutică şi cea a echipamentelor de comunicaţii – au ocupat piaţa internaţională. j) Tendinţe comune privind S&T În acest context global, politicile guvernamentale internaţionale privind S&T prezintă urmăroarele tendinţe comune: • În pofida necesităţii de a se limita cheltuielile publice şi de a se reduce deficitele bugetare, sprijinirea C&D rămâne o prioritate a politicii publice a ţărilor OECD. Câteva alte ţări, ca Japonia, Noua Zelandă, Australia etc., au anunţat intenţia lor de a creşte finanţarea publică a C&D. • Restricţiile bugetare privind fondurile pentru cercetare au condus al o mai eficientă utilizare a resurselor, prin programe mai extinse şi mai bune politici de evaluare. • Mai multe ţări concentrează suportul guvernamental al C&D în zona unor tehnologii specifice, cum sunt tehnologia informaţiei, energia şi tehnologiile de mediu, biotehnologia şi materialele avansate. • Pentru a înfrunta competiţia internaţională, guvernele au reţinut şi au dezvoltat măsuri pentru a întări legăturile dintre ştiinţă şi industrie. • Multe ţări din OECD şi altele s-au convins că măsurile fiscale, menite să sprijine C&D industrială, reprezintă o componentă importantă a politicii publice, destinată creşterii generale a C&D şi stimulării inovării tehnologice. k) Politica fiscală internaţională în domeniul C &D Ţările OECD şi SUA practică politici fiscale aproape identice în ceea ce priveşte C&D. Principalele trăsături ale instrumentelor fiscale C&D, sunt următoarele: • Practic, toate aceste ţări permit să se deducă 100 % cheltuielile pentru C&D din venitul impozabil, în anul în care au fost efectuate. • În majoritatea ţărilor, cheltuielile de C&D se pot realiza anticipat sau pot fi deduse pentru 3-10 ani (în SUA există un sistem de cheltuieli anticipate pentru C&D pe 3 ani şi unul de cheltueli anticipate de investiţii de capital în C&D pe 15 ani). • Aproape jumătate din aceste ţări, inclusiv SUA, asigură unele facilităţi de impozitare şi de stimulente pentru C&D, tendinţa fiind de a se utiliza sistemul de grilă

24

de impozitare, treptat scăzută, în funcţie de gradul de orientare către cercetarea fundamentală. • Câteva ţări au adoptat unele prevederi care favorizează C&D în întreprinderile mici şi mijlocii (în SUA există un sistem special de creditare a C&D în cazul firmelor mici, la început de activitate şi, de asemenea, un sistem federal de granturi C&D). 4. Bibliografie. 1. Joseph E. Stiglitz

– Whither Reform ? Ten Years of Ttansition, World Bank, Annual Bank Conference on Development Economics, Washington, Aprilie, 1999.

2. XXX

– National Innovation Systems, OECD Publications, Paris, 1997.

3. Ron Johnston

– The Conundrums of Innovation, Science, Technology and Innovation, Aprilie 1997, p.23-29;

4. Peter L. Daniels

– Translating national R & D investment into trade succes: An exploration into some dynamic linkages, Science and Public Policy, vol.24, Aprilie 1997, p.113-122.

5. Dan C. Badea ş.a.

– Studiu integrator al stategiilor de dezvoltare pe termen lung, prin ştiinţă şi tehnologie, Editura INID, Bucureşti, 1999.

6. D.H.Guston, K.Keinston – The Fragile Contract, MIT Press, Massachusetts, 1994. 7. x x x – Transformation of Science in Poland, State Committee for Scientific Research, Republic of Poland, Warsaw, 1991. 8. x x x

– Main Science and Technology Indicators, OECD1998.

9. xxx

– National Science Board, Science&Engineering Indicators – 1998, Arlington, VA: National Science Foundation,1998 ( NSB 98 – 1), SUA.

10. x x x

– Research and Development Statistics: National Efforts, MoRST, Noua Zeelandă, 1998.

11. Guillermo Cadoza

– Learning, innovation and growth: a comparative policy approach to East Asia and Latin America, Science and Public Policy, vol.24, nr.6, Decembrie 1997, p.377-393.

25

CAPITOLUL II MODELE ALE DEZVOLTĂRII INOVATOARE PRIN ŞTIINŢĂ 1. Inovarea. 1.1. Inovarea în sisteme informaţionale active Reacţia inovatoare se amorsează prin activarea unei puteri creative de la care se va naşte ideea. Creuzetul favorit al acestei activări poate fi individul, ca atare, dar poate fi şi un grup formal sau informal, în cadrul căruia există un climat fertil inovării. Ideea acţionează întotdeauna la un semnal declanşator, a cărui origine oferă un criteriu pentru clasificarea reacţiilor inovatoare: originea internă a grupului, ce semnifică introvertirea, sau originea externă, ce relevă extravertirea [1]. Aceasta se activează printr-o largă perspectivă asupra triadei de condiţii exterioare – piaţa, tehnologia, concurenţa – şi permite orientarea sectorului de cercetare-dezvoltare către proiectarea unui produs capabil să înfrunte mediul, cu o probabilitate de succes mai mare. În completitudinea sa, inovarea se relevă, incontestabil, prin globalismul său, care se exprimă prin mutaţiile din ansamblul format din: Piaţă

Produs

Adopţie

Tehnologie

Fig. 2.1 Având piaţa la origine, inovarea se naşte într-un creuzet al “şocului”, între o nevoie şi una sau mai multe tehnologii. Şocul poate interveni sub diverse forme: un transfer, o asociere de idei, o previziune, o coincidenţă etc. Nevoia poate fi constatată, recunoscută ca potenţială sau imaginată şi ca atare proiectată. Din şocul acesta, acolo unde este favorizat prin deschiderea cea mai largă – uneori de piaţă, alteori de tehnologie, în interior ori în exterior – rezultă reacţia purtătoare a primului germene inovator. De aceea, acest germene apare ca un rezultat al hazardului, care nu favorizează decât spiritele pregătite (aşa cum se exprima Pasteur). Comportamentul dual deschidere-reacţie se afirmă, astfel, în centrul actului inovator. Câmpul său de acţiune se poate limita la prezent şi se poate răspândi pe distanţe mari în spaţiu, la limită, în întreaga lume. El poate, de asemnea, detecta, în prezent, ceea ce anunţă viitorul, trecând în domeniul anticipaţiei şi incitând, înaintea altora, comportamentele viitoare. Utilizarea viziunii evoluţioniste duale în explicitarea inovării umane este determinată şi de existenţa necesităţii, sar putea spune, matematică, pentru creativitate umană, datorită faptului că modul în care percepţia umană lucrează este cel al unui sistem informaţional cu auto-organizare [2]. Astfel de sisteme au nevoie de creativitate şi de provocări. În ultimii ani, în domeniul afacerilor s-au “jucat” trei jocuri majore: cel al restructurării, cel al reducerii costurilor şi cel al caliăţii. Ce se întâmplă, însă, când un competitor este la fel de competent şi de “eficient în privinţa costurilor”, comparativ cu un altul? În mod evident, este nevoie de o gândire creativă, de inovare, astfel încât unul dintre competitori să capete un avantaj faţă de celălalt. Există aserţiunea, conform căreia creativitatea aparţine lumii “artei” şi că, oricum, este o problemă de talent. În lucrarea “Serios Creativity” [2], Eduard de Bono arăta că acest mod de a înţelege creativitatea este depăşit.

26

Raţiunile pentru care nu s-a acordat, până în prezent, atenţia cuvenită creativităţii sunt: ■ În primul rând, cea care considera că orice idee creativă valabilă trebuie, întotdeauna, să fie logică în perspectivă; dacă nu ar fi aşa, atunci nu ar exista posibilitatea de a se vedea valabilitatea ideii şi ea ar fi doar o “idee nebună”. De asemenea, dacă fiecare idee valabilă creativă ar fi logică în perspectivă, atunci, natural se poate presupune că asemenea idee ar fi putut să fie aflată prin logica de la început şi, deci, creativitatea nu ar mai fi fost necesară. Aceasta este principala cauză culturală pentru care nu s-a acordat o atenţie serioasă creativităţii. După evaluarea lui Eduard de Bono, aproximativ 95 % din lumea academică are această viziune [2]. Într-un sistem informaţional pasiv (sistem organizat extern) este corect să se considere că o idee, care este logică în perspectivă, trebuie să fie accesibilă logic de la început. Dar nu este acelaşi lucru pentru un sisten informaţional activ (sistem auto-organizat), în care asimetria modelelor înseamnă că o idee poate fi logică şi, chiar, evidentă în perspectivă, dar invizibilă pentru logica primului moment. Acest lucru poate fi vizibil doar pentru cei care sunt capabili să se deplaseze din paradigma sistemelor organizate extern, în paradigma sistemelor autoorganizate. ■ În al doilea rând, unii cred în importanţa şi realitatea creativităţii, dar fără a se putea face nimic asupra ei. În acest caz, creativitatea apare ca un har semimistic, pe care unii oameni îl posedă, iar alţii nu. Într-o asemenea viziune există o considerabilă confuzie între creativitatea artistică (care, adesea, este noncreativă) şi abilitatea de a schimba conceptele şi percepţiile. Aici, singurul lucru care ar putea fi făcut ar fi acela de a găsi oamenii creativi şi de a-i încuraja. Pentru cei ce cred că abilităţile gândirii creative pot fi îmbunătăţite prin efort direct şi prin atenţie, există două dificultăţi: - inhibiţia (teama de a greşi şi teama de eşec) este cea care împiedică asumarea riscului creativităţii; există credinţa că înlăturarea inhibiţiei este suficientă pentru ca o persoană să devină creativă, ceea ce ar însemna că nu ar mai fi necesar “brainstorming-ul” ci, doar, “brainsailing-ul”. - gândirea creativă este tratată ca ceva “neserios” şi este devalorizată ca fiind ceva periferic, pe care doar “oamenii nebuni” o folosesc [2]; includerea atributului de “serios” pe lângă creativitate vrea să arate, tocmai, că este necesar să ne despărţim de atributul “crazy” (după expresia lui Eduard de Bono) care, de obicei, este ataşat creativităţii. Există unii care cred că instrumentele sistematice şi deliberate nu pot conduce la creativitate, pentru că orice structură va limita imediat libertatea. Există, într-adevăr, structuri restrictive, dar există şi structuri care eliberează (de exemplu, o notaţie matematică adecvată). Gândirea creativă (gândirea laterală) poate fi privită ca un tip special de operare a informaţiei, pe lângă altele ca: logica, simularea pe computer etc. A înţelege logica creativităţii înseamnă să fie vizat comportamentul sistemelor informaţionale cu auto-organizare; acestea sunt sisteme care formează şi utilizează modele. După înţelegerea logicii creativităţii, al doilea nivel este cel care se referă la motivaţie, adică la voinţa unei persoane de a face o pauză, o ruptură a pragmatismului cotidian şi de a se focaliza pe anumite puncte şi apoi de a face puţină gândire laterală. Este nevoie de creativitate şi pentru a deveni liberi de structurile temporale, care au fost instaurate de o secvenţă particulară a experienţei. Deci, în orice sistem cu auto-organizare este necesară creativitate, deoarece creativitatea nu este doar o cale simplă de a face lucrurile mai bine; fără ea, nimeni nu este capabil să utilizeze informaţia şi experienţa, care sunt, deja, la îndemână pentru utilizare şi care sunt închise în structuri vechi, modele vechi, concepte şi percepţii vechi. Managementul de întreţinere este puternic orientat spre “rezolvarea problemelor”, dar într-o lume dinamică, acest tip de management nu mai este suficient; este

27

nevoie de o gândire creativă, de diferenţiere şi de iniţiative de marketing. Competiţia nu mai este suficientă; competiţie înseamnă a concura, în aceeaşi cursă cu competitorii, în care comportamentul unuia este, în mare, determinat de comportamentul celorlalţi competitori. De aceea, este necesară ceea ce s-ar putea numi “Supra / petiţie”, care ar însemna “a crea propria ta cursă”, sau de a crea noi “monopoluri ale valorii” [2]. O asemenea observaţie poate avea o semnificaţie aparte pentru înţelegerea acestei paradigme a monopolului valorii, mai ales dacă ţinem seama că Huberman arăta, într-o viziune aproape nietzscheniană, că inovarea se realizează prin necesitatea creativităţii care învinge rezistenţa socială [3]. De altfel, după observaţiile psihologilor, indivizii rezistă, cu tenacitatea cea mai mare, exact în punctul în care presiunea schimbării a atins valoarea maximă. Interpretare ce are sens, deoarece: - informaţia poate fi (şi este) putere; - informaţia asigură climatul concurenţial. Aceste “monopoluri ale valorii” se bazează, în mare, pe valori integrate. Dacă într-o primă fază businessul a fost cel al “produselor şi serviciilor”, apoi cel al “competiţiei”, acum se poate vorbi de faza “valorilor integrate”. În această fază este mare nevoie de creativitate. Este adevărat că, dacă am avea informaţie perfectă într-o situaţie particulară, atunci gândirea nu ar mai fi necesară. Dar această şansă este mică şi avem nevoie de gândire pentru a căuta sensul în informaţie şi nu doar în gândire “analitică”. Majoritatea oamenilor de ştiinţă şi oamenii de afaceri cred că dacă doar se analizează datele, atunci se vor găsi idei noi. Din păcate, acest lucru nu este adevărat, deoarece mintea poate să vadă doar ceea ce este pregătită să vadă. Analiza datelor permite selectarea, din repertoriul vechilor idei, a aceleia care se potriveşte. Deci, analiza nu produce idei noi. Dacă se doreşte o idee nouă, este necesar să existe capacitatea minţii de a începe, cu creativitate, o idee nouă, care să fie, apoi, comparată cu realitatea. O ipoteză este o “ghicire”, o “speculaţie”, sau, cum spunea Novalis, o “plasă de pescuit”. Ipoteza dă un cadru prin care se poate privi la informaţie ca prin “ochelari de cal” [2]. O ipoteză ar trebui să deschidă posibilităţile, dar, adesea, ea le închide, pentru că se presupune că ipotezele ar trebui să fie rezonabile şi atunci nu există altă alternativă de succes decât schimbarea paradigmelor. Este nevoie, deci, de gândire creativă, de tehnici şi metode pentru schimbarea paradigmelor şi conceptelor. Este surprinzător, dar benefic pentru înţelegerea acestor concepte, ceea ce, cu mult timp în urmă, formula Gaston Bachelard, în Dialectica spiritului ştiinţific modern [4]: “Se confundă aproape mereu acţiunea decisivă a raţiunii cu recurgerea monotonă la certitudinile memoriei … A întoarce raţionalismul dinspre trecut spre viitorul spiritului, dinspre amintire spre tentativă, dinspre elementar spre complex, dinspre logic spre supralogic, iată sarcini indispensabile unei revoluţii spirituale”. Dar şi mai surprinzător este faptul că Gaston Bachelard, în lucrarea mai sus menţionată, îl citează pe Dostoievski, care a putut scrie că “raţiunea cunoaşte numai ce a reuşit să înveţe”. Şi, totuşi, pentru a gândi, de câte lucruri nu va trebui, mai întâi, să te dezveţi ? În sensul acestei paradigme, Gaston Bachelard susţinea că trebuie redată raţiunii umane funcţia sa de turbulenţă şi agresivitate [4]. S-ar contribui, astfel, la întemeierea unui supraraţionalism care ar înmulţi ocaziile de gândire, iar, în mod vizionar, Bachelard mai scria că “atunci când îşi va fi găsit doctrina, acest supraraţionalism va putea fi pus în corelaţie cu suprarealismul, căci sensibilitatea şi raţiunea vor fi deopotrivă redate fluidităţii lor”. Cultural, au fost dezvoltate excelente metode de procesare a informaţiei, dar nu şi de percepere a ei. Producerea “ingredientelor” pentru procesarea informaţiei este rolul percepţiei. Percepţia organizează lumea în x şi y, care apoi sunt tratate matematic. Ea ne dă observaţiile şi

28

propoziţiile pe care, apoi, le procesăm cu logica. Tot ea ne dă cuvintele şi alegerea cuvintelor cu care gândim despre orice. Nu s-a făcut mare lucru despre percepţie, pentru că nu a fost înţeleasă [2]. S-a presupus mereu că percepţia operează, ca şi procesarea, într-un sistem informaţional pasiv, organizat extern. Doar în ultimele decenii s-a început înţelegerea comportamentului sistemelor informaţionale autoorganizate şi al reţelelor neuronale autoorganizate. Abia de acum încolo există modele conceptuale pentru a se începe înţelegerea percepţiei, umorului şi creativităţii. A devenit din ce în ce mai evident că inovarea are loc în faza perceptuală a gândirii. Aici se formează percepţiile şi conceptele şi tot aici ele trebuie să fie schimbate. Astfel, apare rolul central al percepţiei în gândirea creativă şi cum gândirea laterală este strâns legată de gândirea perceptuală, cea mai mare parte a gândirii ordinare are loc în faza perceptuală; majoritatea greşelilor în gândire sunt inadecvări ale percepţiei, mai degrabă, decât, greşeli de logică. Tradiţia a pus logica deasupra percepţiei şi a generat un sentiment inconfortabil în raport cu fluiditatea şi “posibilităţile percepţiei”, căutându-se un refugiu în aparenţele certitudinii adevărului “logic”. Cu percepţia nu vedem lumea aşa cum este, ci aşa cum o percepem, modelele percepţiei fiind construite de o anumită secvenţă temporală a experienţei, care ne poate împiedica să vedem “viitorii”, pentru care suntem înzestraţi să-i putem alege. Se crează o sferă personală a percepţiei, în interiorul căreia totul este logic. Aceasta aduce aminte de remarca Sfântului Augustin cu privire la dezordinea (haosul) creat de cel care “percepe” doar un fragment al mozaicului şi acţionează la nivelul întregului, pentru a face ordine. Evident, rezultatul este haosul. Logica este corectă, dar dacă percepţia este limitată, atunci rezultatul ar putea fi neadecvat. Din sfere logice diferite rezultă comportamente diferite, dar fiecare individ se comportă adecvat în sfera sa logică. De aici provine nevoia de instrumente de lărgire a percepţiei în mod creativ şi apelând chiar la “logica” apei – substanţa ideală din natură. “Logica” apei este logica percepţiei faţă de “logica” stâncii, care reprezintă logica tradiţională a procesării [2]. Stânca are o formă permanentă şi stabilă, iar apa se adaptează, se “potriveşte” vasului sau circumstanţelor. Percepţia depinde de context, experienţă, emoţii, puncte de vedere, cadru etc. Ca şi apa, percepţia se construieşte în straturi ce se “compun” pentru a da o percepţie totală. O stâncă este statică; apa este fluidă şi curge. “Logica” stâncii se ocupă cu “ce este”, pe când “logica” apei şi percepţia se ocupă cu “ce ar putea fi”. Stânca are un contur, o margine bine conturată, iar apa are margini fluide; acestea se relaţionează cu logica “fuzzy” a percepţiei. Percepţia caută înţelesuri şi încearcă să găsească sensul celor prezente. Ea caută, de asemenea, ca şi apa, o stare stabilă (în termenii reţelei neuronale din creier). Pentru a fi creativi, este important să ne dăm seama de fluiditatea percepţiei şi de posibilitatea percepţiilor multiple, fiecare fiind valabilă. Acest lucru este esenţial pentru o gândire creativă, pentru a înlocui “este” cu “poate fi”. La sfârşitul gândirii creative, totuşi, avem nevoie să revenim la logica stâncii, pentru a prezenta ideile care sunt solide, bune de înfăptuit şi cu valoare testabilă. Dar pentru a ajunge la ele, mai întâi este nevoie de fluiditatea logicii apei şi de gândirea laterală. 1.2. Inovarea în sistemul antreprenorial Inovarea este instrumentul specific al sistemului antreprenorial [5]. Este actul care înzestrează sistemul cu o nouă capacitate de a crea bogăţie. Inovarea crează un mijloc a cărei întrebuinţare înzestrează ceva din natură cu valoare economică. Un exemplu, dat de Peter F. Drucker [5], este deosebit de elocvent: “Până acum un secol, nici uleiul mineral care ieşea din pământ, nici bauxita – minereul din care se extrage aluminiu – nu erau mijloace. Erau nişte neplăceri: ambele făceau pământul nefertil. Mucegaiul era o calamitate, nu un mijloc.

29

Bacteriologii făceau eforturi disperate pentru a-şi proteja culturile de bacterii împotriva contaminării cu această ciupercă, Apoi, în anii ’20, un medic londonez, Alexander Fleming a realizat că această era exact distrugătorul de bacterii pe care îl căutau bacteriologii, iar mucegaiul a devenit un mijloc valoros”. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru sfera socială şi pentru cea economică. Nu există resurse mai mari în economie decât “puterea de cumpărare”. Dar puterea de cumpărare este creaţia unui antreprenor inovator. Webster (citat în [6]) defineşte inovarea drept “abilitate de a aduce ceva nou în existenţă”. Alţii consideră că inovarea este un proces uman care conduce la un rezultat nou, util (rezolvă o problemă existentă şi satisface o nevoie) şi inteligibil (poate fi reprodus) [5, 6]. O foarte utilă definiţie a inovării provine din literatura recentă asupra psihologiei sociale. După Amabile (citat în [6]), un produs sau o reacţie vor fi judecate ca fiind inovatoare până la limita în care sunt noi şi compatibile, utile, corecte sau valabile scopului vizat, iar scopul fiind, mai degrabă, euristic, decât unul algoritmic. Scopurile algoritmice sunt guvernate de reguli fixe. Calea către soluţie este clară şi bine orientată. Algoritmul trebuie dezvoltat dintrun start, care implică o nouă interacţie dintre persoane, un scop şi un mediu social. Dar care sunt caracteristicile persoanelor creative? Poate fi oricine inovator? S-au făcut multe consideraţii în legătură cu lista de trăsături ale persoanei creative. După o aproape exhaustivă revizie a literaturii de specialitate, Roe propune următoarea listă cu trăsături ale persoanei creative [7] : ► Deschidere către experiment. ► Atenţie – văzând lucruri în moduri neuzuale. ► Curiozitate. ► Acceptare şi reconciliere între opoziţii aparente. ► Toleranţa ambiguităţii. ► Independenţa judecăţii, minţii şi a acţiunii. ► Nevoia şi asumarea autonomiei. ► Auto-încredere. ► Voinţa riscului calculat. ► Perseverenţă. ► Nu este subiectul standardelor şi controlului de grup. La această listă, Raudsepp (citat în [2]) mai adaugă următoarele trăsături: ► Sensibilitate faţă de probleme. ► Fluenţă – abilitate de a genera un mare număr de idei. ► Flexibilitate. ► Originalitate. ► Empatie sentimentală. ► Deschidere către fenomenele subconştientului. ► Motivare. ► Libertate faţă de teama eşecului. ► Abilitate la concentrare. ► Gândirea în imagini. ► Selectivitate. Pentru a răspunde şi la întrebarea dacă poate fi oricine inovator, este de preferat modul concis în care John. J. Kao se exprimă: “Logica fără pasiune este sterilă, în timp ce inspiraţia fără analiză este adesea arbitrară sau nechibzuită” [6]. Există mai multe stadii ale inovării. După cum se arată în tabelul nr. 2.1, aceasta începe cu interesul: trebuie să fie ceva irezistibil intrisec problemei

30

Tabelul nr. 2.1 – Procesul inovării. STADIUL INOVĂRII Interesul Pregătirea Incubarea Iluminarea Verificarea Exploatarea

ACTIVITATEA Cercetarea mediului Prepararea expediţiei “Pigmentarea lucrurilor” Experienţa “Eureka” Cercetarea de piaţă Magnat industrial

STILUL PSIHOLOGIC Intuiţie / Emoţie Detaliere / Planificare Intuiţie Intuiţie Detaliere / Raţionalitate Detaliere / Raţionalitate

Interesul este urmat de stadiul pregătirii, în care se elaborează agenda intelectuală, mai mult în mai mare măsură chiar decât ar face-o cineva care ar pleca într-o excursie. Incubarea urmează ca o intuitivă şi ardentă muncă asupra problemei. Iluminarea urmează ca o ieşire intuitivă la lumina deplinei descoperiri. În final, rezultatul trebuie verificat, iar în stadiul exploatării, acesta trebuie să producă valoare adăugată. Atenţia acordată de diverşi autori inovării, atunci când analizează antreprenoriatul, este determinată de legăturile intrinseci dintre creativitate şi antreprenoriat. Un antreprenor poate fi definit ca fiind cineva care este sensibil la oportunităţi şi are simţul libertăţii atât în sens personal, cât şi în sens organizaţional, pentru a acţiona asupra oportunităţii. Antreprenoriatul are conotaţia implementării (doing). În timp ce inovarea implică o viziune asupra a ceea ce este posibil, antreprenorul transpune viziunea creată în acţiune, într-o viziune umană care ghidează munca grupurilor de oameni. Dacă termenul de inovare sugerează procesul de implementare, prin care inspiraţia creativă conduce la rezultate practice, atunci antreprenoriatul este procesul uman şi organizaţional prin care inovarea are loc. 2. Transferul de tehnologie 2.1. Definiţii şi mecanisme generale ale transferului de tehnologie Transferul de tehnologie implică o serie de relaţii, de tip formal şi informal, între unităţile de cercetare – dezvoltare şi sectoarele economice publice şi private. Scopul transferului îl constituie întărirea economiei pe un teritoriu, prin accelerarea aplicării noilor tehnologii şi resurse pentru satisfacerea necesităţilor şi oportunităţilor sectorului privat şi public. Transferul de tehnologie este procesul prin care cunoştinţe, facilităţi sau capacităţi existente, finanţate din foduri publice de cercetare-dezvoltare, sunt folosite în scopul satisfacerii unor necesităţi publice şi private [8]. În principiu, între rezultatele eforturilor de transfer tehnologic de succes, se pot evidenţia îmbunătăţirea produselor, eficientizarea serviciilor, perfecţionarea proceselor de fabricaţie, realizarea unor produse noi destinate desfacerii pe pieţe naţionale şi internaţionale. În esenţă, procesul de transfer tehnologic presupune trei entităţi (fig. 2.2.), aflate într-o relaţie de cooperare. RESURSA DE TEHNOLOGIE

→

Unitate de Cercetare-Dezvoltare

║INTERFAŢĂ ║

→

UTILIZATOR

Client

Fig. 2.2 – Procesul transferului tehnologic.

31

Aceste entităţi participă, în funcţie de activitatea specifică a fiecăreia, la schimbarea tehnologică, cea care presupune: ● elaborarea concepţiei de bază (creaţia tehnologică). ● experimentarea relevantă economic, privind produsele şi procesele. ● difuzia cunoştinţelor de bază şi a aplicării lor. Astfel, transferul de tehnologie este perceput, în accepţiunea cea mai generală, ca transfer al rezultatelor cercetării din unităţile de cercetare-dezvoltare (universităţi, institute de cercetare), în firmele de afaceri sau în alte componente ale societăţii [9]. Cele trei entităţi care participă la transferul de tehnologie au ca obiectiv accelerarea utilizării economice a rezultatelor cercetării, implicând tranziţia de la invenţie la inovare şi difuzarea de succes pe piaţă, creând astfel valoare adăugată. Pe plan internaţional, se constată dezvoltarea unei largi reţele de organizaţii pentru promovarea competitivităţii şi a transferului de tehnologie. Aceste organizaţii s-au constituit ca sisteme de interfaţă între unităţile de cercetare şi firmele industriale. Dintre cele mai cunoscute organizaţii internaţionale de transfer tehnologic, menţionăm : ■ Federal Laboratory Consortium for Technology (FLC), Washington, SUA. ■ Association of University Technology Managers (AUTM), Norwalk, SUA. ■ Competitive Technologies Inc. (CTI), Fairfield, SUA. ■ British Technology Group (BTG), London, Anglia. ■ Technology Transfer Defense Evaluation Research Agency (DERA), Kenilworth, Anglia. ■ Institute for Industrial Technology Transfer (IITT), Champs sur Marne, Franţa. ■ Bayern Innovative Centre for Technology Transfer, Nurnberg, Germania În ultimii 15 ani au fost constituite în SUA şi Europa de Vest din ce în ce mai multe asemenea organizaţii. Astfel, în SUA numărul organizaţiilor de transfer tehnologic a crescut de la 100, în anul 1983, la 400, în anul 1991. În Germania, între anii 1983-1988, au fost înfiinţate 70 de organizaţii de transfer tehnologic, iar în Franţa, numărul acestor organizaţii a ajuns la 40. Treptat, după anul 1989, în contextul tranziţiei la economia de piaţă, asemenea organizaţii au apărut şi în Europa Centrală şi de Est. Funcţiunile principale ale acestor organizaţii sunt de intermediere şi stimulare a transferului tehnologic. Prin asigurarea de facilităţi şi servicii tehnologice, aceste organizaţii urmăresc aplicarea inovării, a transferului de tehnologie şi a managementului calităţii pentru creşterea competitivităţii intreprinderilor, precum şi acordarea de consultanţă şi asistenţă organizaţiilor de cercetare-dezvoltare în vederea adaptării la noile cerinţe ale globalizării. Obiectivele specifice ale activităţii organizaţiilor de transfer tehnologic sunt: a) Sprijinirea întreprinderilor industriale în scopul: - aplicării de noi tehnologii şi modernizării celor existente ; - îmbunătăţirii potenţialului de cooperare cu parteneri internaţionali ; - atragerii de fonduri nerambursabile şi rambursabile, inclusiv fonduri de capital-risc ; - perfecţionării managementului calităţii. b) Sprijinirea organizaţiilor de cercetare-dezvoltare pentru ca acestea: - să poată transfera rezultatele cercetării în economie; - să poată coopera şi asista întreprinderile în vederea aplicării de noi tehnologii şi modernizării celor existente; - să se poată adapta mai uşor la fenomenul globalizării. c) Sprijinirea programelor naţionale, regionale şi internaţionale, prin:

32

- efectuarea de studii şi cercetări privind politica ştiinţei şi strategia dezvoltării; - atragerea de noi participanţi la programele publice, corelat cu o mai bună informare a acestora; - atragerea de noi surse de co-finanţare a programelor. d) Creşterea gradului de informare şi de conştientizare asupra conceptelor de inovare, de calitate şi de transfer tehnologic prin: - dezvoltarea şi implementarea de programe educative privind conceptele de inovare, de calitate şi de transfer tehnologic; - acţiuni de diseminare a informaţiilor din ştiinţă, tehnologie, inovare, inclusiv prin mijloacele tehnologiei informatice; - activităţi de formare / perfecţionare a resurselor umane implicate; - activităţi de sprijin metodologic şi logistic în beneficiul doctoranzilor; - atragerea tinerilor absolvenţi la activităţile programelor specifice; - acţiuni de promovare a conceptelor de inovare, de calitate şi de transfer tehnologic în cadrul firmelor şi în rândul publicului. 2.2. Transferul de tehnologii prin investiţii directe. Cercetările asupra transferului internaţional de tehnologii nu au dezvoltat, încă, un cadru clar, în limitele căruia să se efectueze o analiză completă [10]. De aceea, concluzii utile se pot structura studiindu-se transferul de tehnologii prin investiţii directe, efectuat de către ţările dezvoltate în regiunile mai puţin dezvolvate. Transferul de tehnologii din Japonia către Asia de Est a evoluat progresiv, pe măsură ce producţia firmelor japoneze s-a externalizat şi s-a dezvoltat cu succes. Într-un studiu al Institutului Naţional de Politica Ştiinţei şi Tehnologiei al Japoniei [10] s-au analizat efectele investiţiilor directe într-un grup de ţări format din Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong, Singapore, Tailanda şi Malaiezia. Dezvoltarea afacerilor internaţionale a transformat transferul de tehnologii într-un proces complex şi dificil de abordat. Vechile cercetări asupra transferul tehnologic internaţional şi-au pierdut valabilitatea. De aceea, studiul citat mai sus pune problema elaborării unor metode de măsurare şi de analiză potrivite tendinţei către economia fără graniţe (globalizare) şi competiţia inovatoare. Cunoscuta teorie a ciclului produsului (a lui Raymond Vernon), o teorie a proceselor de transfer al tehnologiilor de producţie în diverse zone geografice, susţine că invenţia tehnologică apare în ţările bogate (unde există niveluri mari de salarizare) şi că tehnologia este transferată, în special, în ţările cu niveluri reduse de salarizare, în funcţie de maturitatea tehnologiei. Expansiunea companiilor multinaţionale a determinat apariţia unei devieri de la teoria ciclului produsului, care argumenta că bazele de producţie sunt transferate din ţările dezvoltate în ţările semidezvoltate, iar din acestea, în ţările în curs de dezvoltare, în corespondenţă cu nivelul tehnologiei. Viteza cu care noile tehnologii se difuzează este cu mult mai mare acum, faţă de orice alt stadiu anterior. Se constată multiplicarea cazurilor în care deciziile privind zona potrivită pentru producţie se bazează mai puţin pe tehnologie sau pe niveluri de salarizare şi mai mult pe strategia corporativă a companiilor de producţie. Globalizarea economiei este cea care induce strategii corporative la o scară fără precedent până în prezent. Globalizarea economiei a căpătat noi dimensiuni şi relevanţe, în contextul fuzionării a tot mai multor firme transnaţionale. Acest adevărat fenomen economic a cunoscut o creştere de 50 % în 1998, faţă de anul 1997, numărul companiilor implicate dublându-se comparativ cu anul 1996 [11]. Fenomenul fusese idendificat mai de mult de către Martin Carnoy, profesor de economie la

33

Universitatea Standford (SUA), care arăta că “marile companii multinaţionale continuă să se dezvolte rapid şi să influenţeze schimbările din economia mondială. De asemenea, ele domină comerţul dintre ţările industriale şi controlează mişcările capitalului internaţional“[12]. Tranziţia către economia fără graniţe a avansat într-o asemenea măsură, încât companiile au depăşit teoria ciclului produsului şi au dezvoltat ceea ce se numeşte structură simultană de producţie mondială. Acesta este procesul care necesită formarea unei teorii privind relaţia dintre investiţiile străine şi transferul de tehnologie [13]. În formarea acestei noi teorii, chiar tehnologia ar trebui reconsiderată, după cum se preciza, cu mulţi ani în urmă, respectiv termenul de transfer al tehnologiei ar trebui regândit, deoarece acesta apare, mai degrabă, a fi un “eufemism“, atât timp cât el se referă la “ceva“ care poate fi vândut şi, deci, este o marfă care participă la circuitul economic [14, 15]. Revenind la studiul privind transferul de tehnologie al companiilor japoneze [10], este util de a evidenţia metodele folosite. În acest studiu s-au analizat producătorii majori de televizoare color şi camere TV, care şi-au amplasat companii de asamblare în Asia de Est. Criteriul de analiză efectuată asupra acestor producători a fost nivelul transferului de tehnologie şi cel al inovării. În primul rând, s-au examinat diverse componente majore din structura televizoarelor color şi a camerelor TV, în conexiune cu sursele de livrare. Pe baza acestei examinări, s-a estimat ce tehnologie a fost transferată şi unde. Această metodă clarifică situaţiile contextuale dintre transferul de tehnologie intrafirmă şi interfirme. În al doilea rând, sa considerat efectul determinat de progresul tehnologic asupra transferului de tehnologie. A fost investigat, de asemenea, procesul inovator la fabricarea camerelor TV. S-a realizat o analiză calitativă privind efectul fiecărui avans tehnologic, care a apărut în producţia televizoarelor color şi camerelor TV, efect care s-a manifestat asupra transferului de tehnologie. Rezultatele şi concluziile acestui studiu sunt următoarele: 1) În cazul televizoarelor color, transferul de tehnologie din Japonia în Asia de Est a progresat prin investiţiile directe ale firmelor japoneze. Există o diferenţiere, pe componente, a gradului de transfer tehnologic. În cazul camerelor TV, progresul transferului de tehnologie a fost mai lent decât în cel al televizoarelor color. În plus, transferul de tehnologie poate fi divizat în transferul de tehnologie în interiorul firmei (intrafirmă) şi în transferul de tehnologie în afara firmei (interfirme). Din acestă perspectivă, al doilea tip de transfer de tehnologie a fost, practic, neglijabil. 2) Procurarea pieselor şi componentelor se realizează prin reţeaua producătorilor majori japonezi din ţara de origine şi din Asia de Est. Acest fenomen este explicat prin faptul că există limite structurale în dezvoltarea tehnologică, care crează un handicap Asiei de Est în direcţia dezvoltării tehnologiei de producţie a componentelor şi a realizării lor prin producţia autohtonă. 3) Progresul tehnologic a apărut în paralel cu expansiunea producţiei externalizate, aceasta acţionând asupra promovării transferul de tehnologie. S-a observat că o tehnologie poate fi încorporată într-o piesă, componentă, într-o maşină sau într-un subansamblu de echipament şi că aceasta poate circula. Asia de Est s-a adaptat bine acestei circulaţii. Circuitele integrate din aplicaţiile electronice sunt un exemplu. În acest caz, tehnologia de vârf este folosită într-o “cutie neagră“ şi, drept efect, tehnologia actuală devine mai dificil de transferat. Rezultatele acestui studiu scot în evidenţă şi alte problematici, mult mai generale, care pot constitui subiect de analiză. Zonele din care firmele japoneze ce operează în Asia de Est se aprovizionează s-au diversificat. Tehnologia de producţie a componentelor electronice a

34

avansat în mod remarcabil. În cazul ţărilor din Asia de Est, pentru a înţelege mai bine transferul de tehnologii, ceea ce trebuie analizat nu este produsul final, ci producţia componentelor principale. Pe linia acestei cooperări, Japonia şi ţările din Asia de Est au strânse relaţii tehnologice şi economice. De asemenea, multe ţări arată un interes deosebit pentru ştiinţa şi tehnologia japoneză, solicitând transferuri tehnologice pentru ridicarea propriilor niveluri tehnologice. Dar percepţia transferului de tehnologie diferă considerabil între Japonia şi ţările din Asia de Est. În Japonia, în general, se gândeşte că creşterea investiţiilor directe în străinătate de către sectorul privat a contribuit la dezvoltarea ţărilor “recipient“. Se crede că, prin construcţia de fabrici, angajarea muncitorilor autohtoni, asigurarea educaţiei şi instrucţiei, firmele japoneze au mărit prin investiţiile lor productivitatea în ţările “recipient“. Pe de altă parte, există atitudini, în ţările “recipient“, care exprimă ideea că transferul tehnologic al firmelor japoneze este iadecvat şi că acesta trebuie să transfere ocupaţii cu tehnicitate mai ridicată şi muncă pentru muncitorii locali, în scopul avansului tehnologic al ţărilor în curs de dezvoltare. Astfel, transferul de tehnologii a devenit o problemă politică. O astfel de discuţie nu poate avea loc fără o clară înţelegere a stării transferului de tehnologie. Unul dintre motive este acela că termenul de ”transfer de tehnologie” este abstract şi dificil de înţeles [10]. Teoria «tehnologiei compatibile» sugerează să transfere acea tehnologie cu care ţările în curs de dezvoltare să înceapă avansul lor tehnologic. Această teorie se bazează pe ideea că aceste ţări se confruntă cu o gamă largă de probleme în procesul asimilării tehnologiei. Respectiva teorie a fost inspirată de succesivele eşecuri la introducerea fabricilor în ţările în curs de dezvoltare de către ţările dezvoltate, între anii 1960-1970. Teoria «tehnologiei compatibile» stipulează că forma cea mai bună a tehnologiei pe care ţările dezvoltate o pot transfera în ţările în curs de dezvoltare, este aceea pe care experţii tehnici locali o pot administra. Relaţiile interactive dintre schimbarea tehnologică, patrimoniul cultural, inovaţiile instituţionale şi dezvoltarea economică pot fi studiate pentru a găsi cauzele succesului în ţările care au avut experienţa dezvoltării şi a transferului de tehnologii. Asemenea exemple de succes sunt reprezentate de complexele transformări socio-tehnologice ale dezvoltării SUA, Japoniei şi Suediei şi sunt analizate, pe larg, de Ake Anderson, Lakshmanan T.R. şi Wei-Bin Zhang – un grup de cercetători de la Institutul de Studiu al Viitorului (Suedia) şi de la Centrul de Studii Energetice şi de Mediu (SUA) [16]. Inspirate de succesul unor ţări ca SUA, Japonia sau Suedia, multe ţări în curs de dezvoltare au încercat, în ultimele patru decenii, experienţa transferului de tehnologii moderne. Experienţa unor ţări (Coreea de Sud, Taiwan, Singapore etc.), unde există niveluri moderate sau ridicate de redresare tehnologică şi rate înalte de creştere economică, confirmă cât de complex este procesul modernizării prin transfer tehnologic chiar în condiţiile în care aceste ţări s-au bucurat de un sprijin special. Problemele cu care s-au confruntat aceste ţări prin angajarea în experimentul dezvoltării prin transfer de tehnologie au fost în principiu următoarele : ● definirea elementelor dezvoltării de succes bazate pe transfer de tehnologie; ● condiţiile de introducere a tehnologiilor transferate, astfel încât să se asigure o creştere economică substanţială; ● procesele ce se pun în mişcare la transferul de tehnologii şi/sau modificarea acestora în concordanţă cu disponibilităţile locale de aprovizionare, cu preţurile şi contextul social local; ● inovaţiile care pot apărea în cursul transferului tehnologic; ● modul de motivare a succesului şi a modernizării forţei de muncă, a antreprenorilor şi a populaţiei; ● influenţa tradiţiei asupra duratei, vitezei şi calităţii transferului de tehnologie.

35

În cazul ţărilor din Asia de Est, acestea au extins rapid industriile lor de asamblare prin intermediul organizaţiilor de transfer de tehnologic. De asemenea, s-a determinat o tendinţă a acestor ţări de a-şi dezvolta propriile industrii prin asociere cu firme din Japonia şi SUA. Mai târziu, unele dintre aceste ţări au acordat un rol crescut dezvoltării propriilor tehnologii, ceea ce a contribuit la apariţia organizaţiilor de transfer tehnologic, care au jucat un rol important în consolidarea industriilor autohtone. 2.3. Modelul de substituţie tehnologică Diferiţi cercetători, în domeniul diseminării inovării au propus modele de substituţie tehnologică (MST), în scopul studierii aspectelor de dependenţă temporală ale procesului de diseminare a inovării. În înţelesul acestor cercetători [17], prin proces de diseminare a inovării (PDI) se defineşte procesul prin care o inovare tehnologică sau un produs tehnologic nou este comunicat prin anumite canale în timp (şi posibil în spaţiu) printre membrii unui sistem social. Aceste modele au găsit o largă utilizare în studiul dinamicilor inovatoare din industrie, medicină, energetică, telecomunicaţii şi agricultură. Asemenea modele au fost, după [17], furnizate de Floyd, Bass, Fisher-Pry, Sharif-Kabir, Easingwood, Kumar şi alţii. Toate aceste modele MTS au forma generală : 1 df = Φ( f ) (1) c dt în care: f (t ) – proporţia adoptatorilor potenţiali care au adoptat inovarea până la durata t. Funcţia Φ (f) are următoarele proprietăţi: - Φ (f) este o funcţie continuă în intervalul [0,1] ; - Φ( f ) ≥ 0 , în intervalul [0,1] ; - Φ(0) ≥ 0, Φ (1) = 0; - Φ' ( f ) > 0, când f > f * ; Φ' ( f ) < 0, când f < f *; f0 < f * < 1, unde f0 este valoarea lui f la momentul t = 0; - soluţia ecuaţiei (1) dă o curbă f-t convexă, când f0 < f < f *, care are un punct de inflexiune la f = f * şi o curbă concavă când f * < f < 1; - curba f-t are formă de “ S” şi are o asimptotă la f = 1; - lim f (t ) = 1. t →∞

Variatele modele MTS diferă între ele, în principal, pe baza a trei caracteristici importante: - numărul parametrilor şi domeniul valorilor; - comportarea simetrică sau asimetrică în raport de punctul de inflexiune; - localizarea punctului de inflexiune. Modelul Bass [18] propune pentru ecuaţia (1) sub forma: 1 df ( p + qf ) = (1 − f ) , p ≥ 0 , q > 0 (2) c dt ( p − qf ) în care: p/q reprezintă rolul relativ al inovatorilor şi imitatorilor sau rolul influenţelor externe ori interne.

36

Parametrul c este introdus pentru corecţia scalei de timp utilizate, valorile acestuia variind în funcţie de perioada de prognoză şi analiză. Punctul de inflexiune a curbei apare când : 1 1 p f = f* = − (3) 2 2q 1 1  Astfel, pentru fiecare curbă a acestui model, f * ≤ . Egalitatea  f * =  conduce la 2 2  modelul Fisher-Pry [18], respectiv : 1 df = f (1 − f ) (4) c dt De asemenea, pentru modelul Sharif-Kabir [19] există ecuaţia: 2 1 df f (1 − f ) = , 0 ≤σ ≤1 (5) c dt 1 − (1 − σ ) f 1 1 În acest caz < f * < . 3 2 1 Când f * = , ecuaţia coincide cu cea a modelului Floyd [20]: 3 1 df 2 = f (1 − f ) (6) c dt Deşi există multe asemenea modele ale difuziei inovării, multe dintre acestea nu pot funcţiona optim în anumite cazuri [21]. Un asemenea caz este cel al sistemului în tranziţie care, conform precizărilor făcute de Andersson [22], se află sub influenţa a două categorii de factori: - factori cu impact puternic; - factori cu impact slab. Cele trei sisteme de activitate umană organizează activităţile în cadrul unor domenii corelate funcţional : în timp ce sistemele economice (figura 2.3) sunt asociate cu producerea şi utilizarea bunăstării, sistemele sociale şi politice sunt focalizate pe instituţii şi pe controlul structurilor în societate. Sistemele culturale au ca scop creaţia, întreţinerea şi schimbarea semnificaţiilor şi sensurilor sau a valorilor în societate. Fiecare dintre aceste sisteme este caracterizat prin structură şi comportament, de cadru şi de acţiuni. Limita acestor sisteme nu este una de tipul “învelişului membranar”, cât mai degrabă de tipul construcţiei comportamentale, care constrânge comportarea sistemelor componente în sensul acţiunii corespondente scopului sistemului.

37

Procese rapide

Procese lente

Procese economice

Procese culturale Procese social - politice

Procese ecologice

Zona infrastructurala

Factori cu impact puternic Factori cu impact slab Fig. 2.3 – Sisteme de activitate umană. Dacă elementele unui sistem economic, social sau cultural pot fi organizate în diferite seturi “compozite” sau comportamentale, prin diferite condiţii la limită (de exemplu, diverse preferinţe culturale sau structuri de instituţii sociale etc.), în schimb, nu se poate reprezenta o singură configuraţie a sistemelor umane pentru diferite ţări. Tehnologia şi infrastructura creează sisteme de dezvoltare a mai multor entităţi diferenţiate socio-economic şi cultural. Tehnologia este noua cunoaştere instrumentală pusă în slujba câtorva scopuri: modernizarea produselor, noi procese de producţie, inovaţii în finanţe, marketing, afaceri, servicii, instituţii şi guvernare. Toate aceste inovări oferă o schimbare potenţială majoră în cantitatea şi calitatea oportunităţilor economice. Condiţia iniţială pentru a capta acest potenţial este crearea a noi infrastructuri materiale, corelată cu restructurarea infrastructurilor non-materiale. Asemenea infrastructuri materiale sau non-materiale, aflate la anumite niveluri critice, ajută la efectuarea conversiei de la un regim economic la altul (figura 2.4).

38

Variabila rapidă

Noul regim economic

Vechiul regim economic

Variabila lentă Fig. 2.4- Conversia regimurilor economice. După o rată considerabilă a creşterii variabilelor (lente) de infrastructură, regimul rămâne stabil, după care, la un punct critic, virează, neliniar şi haotic, către tranziţia la noul regim. Figura 2.5 prezintă câteva noţiuni privind răspunsuri sinergetice. În anumite puncte, mici schimbări în stimuli sau instrument (infrastructura) conduc la reacţii ample ale efectelor. Dezvoltarea de succes necesită identificarea acelor oportunităţi sinergetice conţinute în acele niveluri, combinaţii de variabile lente (cum sunt infrastructurile) şi coordonarea sinergetică a variabilelor rapide. Este de subliniat ideea că prezintă interes nivelurile şi combinarea variabilelor dacă schimbarea de regim apare asociată cu domeniile infrastructurilor materiale şi non-materiale, care împreună schimbă contextul oportunităţilor economice. Efecte Stimuli – instrumentul schimbării

Mici

Mari

Mici Mari Perspectivă sinergetică Perspectivă marginalistă Fig. 2.5 - Efecte sinergetice ale schimbării.

39

Mai general, privind istoria dezvoltării de succes ca o înregistrare a învăţării sociale, se poate concluziona că dezvoltarea pe termen lung cuprinde formarea sau proiectarea comportamentală a mediului dorit (mai mult decât mediul tradiţional reactiv ghidat de comportamentul sistemului social). Înţelegerea şi crearea unei noi sinergii şi coordonarea sinergetică a sistemelor complexe este un proces al învăţării experimentale evoluţioniste şi sociale. Intense dezbateri, privind dinamici economice, se referă la reglarea vitezelor variabilelor. Se pot clarifica diversele sisteme economice (Keynesian) neo-clasic, Schumpeterian, Marxist) în funcţie de reglarea vitezelor variabilelor ca preţurile, capitalul, resursele, instiutuţiile, cunoaşterea, inovarea şi creativitatea. Se poate considera un sistem economic dinamic descris de ecuaţia: dxij = s i Fi ( x ) (7) dt în care : s < 1 – parametru de clasificarea a reglării vitezei variabilelor; xij – variabile care descriu starea sistemului dinamic. Aceste variabile pot fi parametri reali ca intrări/ieşiri (banii, preţurile, dobânzile etc.). Funcţia Fi descrie relaţiile interactive dintre variabile. Dacă se introduc factori exogeni în sistem, Fi ( x ) poate fi scrisă Fi (x, t ) . Se introduce parametru de viteză s, pentru a distinge diferenţele de viteză ale diferitelor variabile, cum sunt condiţiile geografice, idealurile, instituţiile, care se pot schimba lent. Sunt alte variabile, precum alegerea bunurilor de consum, care se schimbă foarte rapid. Evident, viteza de schimbare a unei variabile este dependentă, de exemplu, de zestrea culturală. Totuşi, pe termen lung, astfel într-un strict sens, reglarea vitezelor depinde de variabile endogene. De exemplu, chinezii s-au adaptat istoric la cultura occidentală cu o viteză mult mai mică decât japonezii, cel puţin în ultimele două secole.

2.4. Procesul de diseminare inovator-antreprenorială Una dintre abordările moderne ale modelării procesului de diseminare inovatorantreprenorială se bazează pe principiul electivităţii colective dinamice (ECD) [23]. Patru tipuri de factori majori participă în procesul dinamic al difuziei inovatoare: - adoptatorii de inovări; - antreprenorii; - setul de alternative; - mediul activ. Răspândirea inovărilor în interiorul sistemului de firme şi industrii – generând şi implementând inovări şi răspândirea spaţio-temporală a inovării printre adoptatorii individuali ai noilor produse – încorporează trăsături ale competiţiei de tip ecologic dintre inovări. În urma excluderii competitive a inovărilor neeficiente alternative, inovările difuzează între adoptatorii individuali ai noilor produse, pe baza unui proces ECD, aceştia luând în calcul câştiguri viitoare şi încorporând inter-reacţia şi procesul de învăţare, care slăbesc legăturile vechii mentalităţi.

40

În plus, reacţia externă a mediului activ restricţionează comportamentul de alegere inovatoare al indivizilor, prin componenta cererii şi schimbă abilităţile firmelor şi industriilor prin componenta ofertei, generând redistribuţia adiţională a inovărilor alternative. Un mediu activ nivelează acţiunele extreme ale excluziunii competitive a inovărilor şi generează nişe socio-economice, acestea jucând un rol în formarea “incubatoarelor” noilor alternative inovatoare şi asigurând conservarea celor existente. Astfel, “discontinuităţile creative” sunt sprijinite prin acţiunea unei intervenţii externe sistemului, aşa cum este sprijinul guvernamental al dezvoltării regionale, implementarea unei politici economice naţionale, descentralizarea fiscală şi instituţională etc. Acţiunea generală a “discontinuităţii creative” este echivalentă cu excluderea competitivă, care precede coexistenţa stabilă a două sau mai multor specii, cu nevoi identice şi care locuiesc în aceeaşi nişă ecologică, atunci când există o limitare a resurselor.

3. Competiţia ecologică şi procesul electivităţii colective 3.1. Difuzia alternativelor inovatoare Se pot considera un set complet de “n” alternative inovatoare, un spaţiu multidimensional R al parametrilor spaţiu-timp şi toţi parametrii socio-economici electivi relevanţi, caracterizând atributele componenţilor ofertă/cerere ai difuziei inovatoare. Vectorii probabilităţii elective sunt:

y (r ) = [ y1 (r ), y 2 (r ),..., y n (r )] n

∑ y (r ) = 1 ;

0 ≤ y i (r ) ≤ 1

i

(8) (9)

i =1

Fie “s” o direcţie oarecare în spaţiul R; atunci schimbarea relativă a probabilităţii elective y (r), în direcţia “s” este:

∂y i (r ) ∂s

unde ( ∂

∂ ln y i (r ) ; i = 1,2,...n ∂s ) este derivata într-o direcţie arbitrară a spaţiului R. y i (r )

=

(10)

∂s Principala ipoteză a descrierii difuziei alternativelor inovatoare, ca un efect al “conştiinţei colective”: comportamentului electiv al “omului social”, este existenţa schimbările relative marginale ale probabilităţii electivităţii inovatoare (PEI) depind de distribuţia probabilităţii alternativelor inovatoare între adoptatori, adică depind de toate componentele vectorilor de distribuţie a probabilităţii y(r). Aceasta înseamnă, din punct de vedere analitic, că continuumul dinamic spaţiu-timp poate fi reprezentat în forma unui sistem de ecuaţii derivate parţiale pentru o direcţie “s”: ∂ ln y i (r ) = f si [r , y i (r )] , i = 1,2,...,n (11) ∂s

41

n

∑ y (r ) = 1

(12)

i

i =1

Condiţiile de integrare ale sistemului (ecuaţiile 15 şi 16) sunt: ∂ 2 ln y i (s ) ∂ 2 ln y i (r ) = (13) ∂p∂s ∂s∂p pentru fiecare două direcţii arbitrare “p” şi “s” în spaţiul parametric R. Aceasta înseamnă că : ∂f s 1 [r , y (r )] ∂f p 1 [r , y (r )] = (14) ∂s ∂p Aşa cum se ştie din teoria funcţiilor cu mai multe variabile, pentru fiecare “i” există un potenţial scalar Vi(r), astfel încât : ∂V i (r ) = f si [r , y (r )] (15) ∂s astfel sistemul (ec. 15) capătă forma: ∂ ln y i (r ) ∂V i (r ) = (16) ∂s ∂s În [32] se demonstrează că sistemul (16) este echivalent cu : ∂y i (r ) ∂ =∑yiy j V i (r ) − V j (r ) (17) ∂s ∂s j Sistemul (ec.17) reprezintă comportamentul electiv al "omului social" în forma explicită; produsul yiyj reprezinta probabilitatea contactelor (direct sau indirect) dintre adoptatorii “i” şi “j” ai inovaţiilor. Expresia ∂ [V (r )i − V r (r )] măsoară impactul acestor contacte asupra ∂s schimbării relative a probabilităţii relative de adoptare a inovării “i”, adică eficacitatea acestor contacte. În plus, creşterea sau declinul proporţiei adoptatorilor inovării este considerată de "omul social" ca o schimbare în utilitatea acestei inovări. De aceea expresia:

[

]

( )

(∂ ∂ s )[V (r )

i

− V r (r )]

poate fi interpretată drept utilitatea marginală dinamică a tranziţiei de la alternativa inovatoare ∂V (r )  “j” la “i” şi, corespunzător  i , poate fi interpretată drept utilitatea marginală dinamică ∂s   a alternativei inovatoare “i”, care reprezintă expectativa câştigului viitor, prin schimbarea locului sau prin schimbarea atributelor socio-economice ale alternativei inovatoare “i”. Soluţia explicită a sistemului (ec.17) are forma:

Yi (r ) =

y i (0 ) exp[Vi (r ) − Vi (0 )] ∑ y j (0) exp V j (r ) − V [0] j

[

]

(18)

j

42

Formula (18) oferă un suport suplimentar pentru interpretarea potenţialelor scalare Vj drept utilităţi ale alternativelor inovatoare, care reprezintă, de fapt, evaluări mentale ale câştigurilor viitoare generate de adopţie. In plus, este posibil a introduce o interpretare suplimentară a potenţialelor scalare din punctul de vedere al sistemelor socio-economice producătoare sau stimulatoare de alternative inovatoare. Se pot accepta notaţiile: ∂V (r ) ∂ a is (r ) = i ; a ijs = a is (r ) − a js (r ) = Vi (r ) − V j (r ) (19) ∂s ∂s Atunci sistemul (ec.17) capătă forma: ∂y i (r ) = y i (r )∑ a ijs (r )y j (r ) (20) ∂s j

[

]

∑ y (r ) = 1 i

i

în care, aijs(r) reprezintă influenţa marginală (in direcţia “s”) a alegerii inovării “i” asupra adoptării inovării “j” şi, astfel, exprimă măsura proporţiei actuale de contacte dintre adoptatorii inovărilor “i” şi “j”, care stimulează tranziţia de la inovarea “i” la “j”. Matricea de inter-reacţie As = a ijs este antisimetrică: aijs+ajis=0 (21) Antisimetria se poate interpreta într-o asemenea manieră, încât se poate spune că fiecare pereche de inovări “i” şi “j” participă în jocul de sumă zero antagonic cu coeficientul de interacţie aijs, care este speranţa câştigului rezultat din transferul de la inovarea “j” la inovarea “i”.

3.2. Difuzia temporală a inovării Preocupări mai vechi [24] arată că au existat încercări de a se găsi similitudini între difuzia informaţiei ST şi alte fenomene, cum sunt: răspândirea epidemiilor, creşterea exponenţială a populaţiei etc. În [24] se prezintă o abordare a problemei modelării matematice a diseminării informaţiei, pornind de la difuzia fizică şi de la legea lui Fourier: Q = - λgradu (22) în care: λ – conductivitatea u – temperatura. Aceste modele prezintă unele inconveniente legate de interpretarea rezultatelor, deoarece curbele experimentale obţinute prezintă abateri semnificative faţă de curbele teoretice. Luând ca parametru variabil timpul, într-o abordare modernă [25], să considerăm “n” inovări competitive, caracterizate la fiecare moment “t” prin distribuţia de probabilitate a adoptatorilor de inovări: w1(t), w2(t),… wn(t); 0<wi(t)<1 De asemenea, fie: s1, s2,…, sn; 0≤si≤1; i=1, 2,…, n

(23) (24)

43

n

∑s

=1

i

i =1

tranşe din nişele de adopţie, generate de intervenţiile teritoriale. Să considerăm s0 – tranşa cu populaţia susceptibilă, astfel încât: 0<s0<1. În plus, fie: dV1(t)/dt=a1; dV2(t)/dt=a2,…, dVn(t)/dt=an, setul de utilităţi marginale temporale ale fiecărei inovaţii. Se poate scrie o ecuaţie multinomială: d 1 n ln(wi - si) = ∑ (ai - aj)(wj - sj) (25) dt s 0 j =1

∑ wj = 1 j

Tranziţia de la întreaga populaţie a unei zone la eşantionul de adoptatori ai populaţiei susceptibile se realizează cu ajutorul transformărilor: Wi(t)=si+s0yi(t); yi(t)=[wi(t)-si]/s0 care conduc la ecuaţia multinomială generalizată: n d ln yi = ∑ (ai − a j )y j dt j =1

∑y

j

(26)

(27)

=1

j

Forma vectorială a sistemului (ec. 27) este: d ln y = Ay dt

(28)

unde:

 y1  y   2 .  y=  .  .     y n  şi reprezintă distribuţia de probabilitate a adoptatorilor a diferite inovări în interiorul unei populaţii susceptibile. Matricea antisimetrică este:

a1 − a 2 Λ a1 − a n  0 a − a 0  Λ 2 1   A=||ai-aj||= Μ Μ    Λ 0  a n − a1

(29)

44

care reprezintă co-influenţa diferitelor inovări rezultată în cadrul comportamentului competitiv. Transformările (ec. 26) au următoarea formă vectorială:

s1 Λ s1   y1   w1   s 0 + s1 w  s s 0 + s 2 Λ s 2   y 2  2 2 W=  = = My (30) Μ  Μ Μ Μ  Μ       sn Λ s0 + s n   y n   wn   s n care asigură conversia de la sistemul (27) la sistemul (25). În acest ultim caz, matricea M reprezintă acţiunea mediului activ. Este posibil a se demonstra că: det M=s0n-1 (31) şi − s1 Λ − s1 1 − s1  − s 1 − s 2 Λ − s 2  1  2 -1 M = (32)  Μ Μ s0  Μ   − sn Λ 1 − sn  − s n De aceea, forma vectorială a sistemului (25) este: (d/dt) ln M-1 w=AM-1 w

(33)

Sistemul de ecuaţii diferenţiale (25) are soluţia analitică explicită: s0 Wi = si + (34) w j (0) − s j (a j −ai )t 1+ ∑ e j ≠ i w i (0 ) − s i i=1, 2, …, n. Pentru populaţia susceptibilă, soluţia explicită a sistemului (27) are forma: y (0 )e ai t Yi (t ) = i i = 1, 2, …n (35) a t ∑ yi (0)e j j

soluţie ce reprezintă o creştere logistică multinomială. Fiecare ciclu competitiv (de tip Schumpeterian) încorporează trei tipuri de comportament privind alternativele inovatoare: i) declinul relativ al vechii alternative, începând cu nivelul distribuţiei stabilizate în rândul populaţiei susceptibile şi, gradual, diminuare până la nivelul nişelor de conservare sau de dispariţie. ii) creşterea relativă a pulsurilor celor mai noi şi eficiente inovări, începând cu nişa de incubare şi, gradual, difuzând către toată populaţia susceptibilă, prin competiţie cu alte alternative. iii) curba de tip undă creştere-descreştere a pulsurilor inovărilor “satelit”, iniţial prezentând o creştere în cadrul populaţiei susceptibile, până în mommentul declinului vechilor alternative şi, eventual, pierzând competiţia în raport cu alte inovări mai eficiente.

45

În final, la sfârşitul acestui ciclu este realizată o nouă distribuţie stabilizată a inovărilor în rândul polulaţiei susceptibile. Următorul ciclu porneşte cu apariţia treptată a noi pulsuri de inovări, care înving barierele existente şi intră în competiţie cu vechile şi noile alternative inovatoare. Astfel, fiecare ciclu include diferite cicluri de termen scurt şi mediu, iar o succesiune de mai multe cicluri generează unde de creştere-declin pe termen lung. Această descriere calitativă se poate susţine analitic, aşa cum se prezintă în cele ce urmează. Să considerăm, pentru început, cazul unor utilităţi marginale non-coincidente temporal. Cu ajutorul schimbării în notaţie, să presupunem că: a1 a j  sign(ai-aj) = 0 ai = a j (38)  − a i < a j a>0 + ∞ Folosind proprietatea: lim eat=  când t → ∞ a<0 0 obţinem, din ecuaţia (34): lim w1(t) = s1 + s0 (când t → ∞) lim wi(t) = si (când t → ∞), i = 1, 2,…n Inversând sensul de variaţie a timpului: lim wn(t) = sn + s0 (când t → - ∞) lim wi(t)= si (când t → - ∞), i = 1, 2,…n-1 În formă vectorială, se poate scrie:  s1 + s0    lim w(t ) =  s 2   Μ     sn   s1    lim w(t) =  s 2   Μ    s n + s0 

(39) (40) (41) (42)

(când t → ∞)

(43)

(când t → - ∞)

(44)

46

Astfel, coloanele negative şi pozitive ale matricii sign A ating distribuţiile iniţiale şi finale ale probabilităţilor adoptărilor, în procesul de difuzie inovatoare. Aceste distribuţii sunt reprezentate de prima şi ultima coloană ale matricii de redistribuţie M. Descrierea calitativă a procesului de difuzie inovatoare poate fi completată cu ajutorul analizei semnelor (signs) derivatelor (dwi/dt). Mai întâi de toate, sistemul (25) implică: dw1(t)/dt > 0; dwn/dt < 0 (45) Aceasta înseamnă că probabilitatea de alegere w1(t) a celei mai eficiente inovări, cu utilitatea marginală maximă temporal a1, creşte monoton; prima inovare porneşte din nişa ei incubatoare s1 şi se răspândeşte în rândul populaţiei susceptibile, până la nivelul s1+s0. Probabilitatea de alegere wn(t) a celei mai slabe a „n”-a alternativă inovatoare descreşte monoton; vechea alternativă inovatoare părăseşte populaţia susceptibilă, începând de la nivelul sn+s0 şi se opreşte la nivelul nişei de conservare sn. Comportamentul inovărilor “satelit” poate fi descris astfel: sistemul (25) şi soluţia ecuaţiei [vezi (34)] dau pentru fiecare i = 2, 3,…, n-1 următoarea expresie a derivatei: n dwi wi − s i (ai − a r )[wr (0) − s r ]exp(a r t ) = (46) ∑ dt ∑ w j (0) − s j exp(a j t ) r =1

[

]

j

De aceea, semnul derivatei depinde de semnul expresiei: n

∑ (a

i

− a

r

)[w r (0 ) −

s r ]exp

(a r t )

r =1

(47) Expresia (47) îşi schimbă semnul său la punctul timax, care este soluţia ecuaţiei algebrice neliniare: i −1

n

r =1

r =i +1

∑ (ar − ai )[wr (0) − sr ]exp(ar t imax ) = ∑ (ai − ar )[wr (0) − s r ]exp(a r t imax )

(48)

Valorile timax, i = 2, 3,…, n-1 sunt punctele de maximum pentru funcţiile wi(t); astfel, probabilitatea de alegere wi(t) a fiecărei inovări satelit creşte monoton în intervalul (- ∞, timax) şi scade monoton în intervalul (timax, + ∞). Cele mai eficiente inovări, răspândindu-se pe baza eforturilor antrprenoriale din nişa de adopţie, îşi cresc ponderea lor relativă, după o curbă în formă de “S”, printr-o excludere graduală a alternativelor neadoptate sau satelit. Când se atinge capacitatea maximă de expansiune a inovării eficiente, adică atunci când toată populaţia susceptibilă a adoptat-o, diferenţierea dintre unităţile de adopţie/neadopţie se stabilizează şi ciclul de tip Schumpeter este complet. Pe termen lung, această stabilitate devine vulnerabilă, deoarece o nouă inovare alternativă, care a aşteptat în “nişa sa incubatoare”, devine suficient de matură pentru a învinge barierele existente. Următorul ciclu începe, adică un nou grup de inovări devine mai eficient, îşi începe propria creştere relativă, după o curbă de formă “S”, însoţită de declinul relativ (de forma curbei “S”) al vechii alternative şi al alternativelor satelite, care se conservă numai în interiorul nişelor lor de adopţie.

47

4. Informaţia şi nivelul de cunoaştere în procesul dezvoltării social-industriale Cel mai important factor în dezvoltarea social-industrială este comunicarea internaţională. O cultură poate învăţa de la o alta prin imitare, inovare sau prin ambele procese. În epoca modernă nu există cultură care să fi devenit înalt civilizată şi industrializată fără comunicarea cu alte culturi. Capitalul uman al unei culturi poate fi crescut prin intesecţia cu alte culturi. O problemă care ar merita să fie investigată este aceea de a determina influenţele asupra dezvoltării economice, în cazul a două naţiuni care au capitalul indentic şi o populaţie stabilă, dar atitudinile lor, în ceea ce priveşte îmbunătăţirea capitalului uman, sunt diferite [25]. 4.1. Modelul de bază al dezvoltării prin cunoaştere Considerăm două naţiuni, 1 şi 2. Acestea fabrică acelaşi produs, folosind capital şi forţă de muncă, drept intrări. Fie capitalul ţării “i”, la momentul “t”: Ki(t). Presupunem constantă “calitatea” capitalului în timp. Această ipoteză neglijează influenţa cercetării ştiinţifice asupra proiectării maşinilor. Presupunem, de asemenea, că populaţiile din fiecare ţară nu se schimbă (nu există migraţii de populaţie între cele două ţări). Populaţia dintr-o ţară “i” este Pi. Pentru a descrie calitativ capitalul uman al populaţiei se introduce indexul de calificare zi(t) al populaţiei naţiunii “i”. Acesta se determină prin nivelul mediu de educaţie, cunoaştere, aptitudini profesionale şi alte aspecte ale calităţii umane. Folosind indexul de calificare se poate defini forţa de muncă calificată a naţiunii “i”: zi(t) Pi. Eficienţa economică este determinată mai ales de zi(t) Pi şi mai puţin de Pi. Acest produs arată că dezvoltarea economică este determinată de cantitatea umană şi de calitatea caracteristicilor umane. Producţia naţiunii “i” este dată de: Yi = Fi (Ki,ziPi). (49) Pentru forma explicită a ecuaţiei (49), în [25] se recomandă relaţia Cobb-Douglas: Fi ═ νiKiα(ziPi)1-α (50) unde: νi > 0 (pentru i = 1,2), 0 < α < 1. Se poate scrie: Fi ═ aiKiαzi1-α (51) 1-α unde: ai ═ νiPi > 0. Parametrul α este identic pentru cele două naţiuni. În aceste condiţii, dacă două ţări au acelaşi nivel de cunoaştere şi acelaşi capital, producţia lor pe unitatea de timp este identică, dacă parametrii ν1 şi ν2 sunt identici. Într-un anume sens, aceşti parametri descriu eficienţa instituţiilor şi organizaţiilor dintr-o economie, în timp ce termenul Kiα(ziPi)1-α descrie capacitatea “proiectată” a producţiei. Conform acestor precizări, ecuaţia acumulării de capital este: dKi/dt = siFi-δiKi (52) unde: δi = rata inflaţiei si = rata profitului. Presupunem că în cazul celor două ţări vizate (i = 1, 2) δi este constant: δ1 = δ2 = δ.

48

Parametrul si este considerat un parametru determinant istoric, deşi sunt argumente care arată că rata profitului este stabilă numai pe termen scurt [24]. Dacă pornim de la o ipoteză realistă, atunci: 1- Si = Gi(Yi-SiPi) (53) unde: 1- si = rata consumului Si = nivelul biologic de supravieţuire Yi = producţia disponibilă pentru consumul direct. Dacă Yi < SiPi, atunci populaţia va muri sau capitalul existent va fi consumat pentru supravieţuire. Dacă nu există pericolul foametei într-o economie, este normal ca Yi > SiPi. Gi este puternic dependent de instituţii şi de caracteristicile culturale ale economiei luate în analiză. Când (Yi-SiPi) nu este prea mare, populaţia tinde să consume ceea ce produce. În cazul luat în analiză, Gi este foarte mare. Desigur, dacă sunt utilizate politici de “profit forţat”, atunci Gi poate fi coborât, chiar dacă (Yi-SiPi) este foarte mic. Pe de altă parte, când (Yi-SiPi) devine foarte mare, pare rezonabil să presupunem că Gi este relativ stabil pentru o anumită perioadă (nu foarte lungă). Dar şi această ipoteză este dependentă de calea istorică a dezvoltării economice şi de alte caracteristici ale societăţii. Ecuaţia (52) descrie creşterea economică fără interacţiuni internaţionale şi fără posibilitatea îmbunătăţirii calităţii umane. În cazul calităţii umane constante, sistemul este identic cu modelul neoclasic de creştere standard unisectorial, dacă populaţia creşte cu o rată internă fixă. În acest caz, dinamica economică a ţării “i” este dată de: dKi/dt = biKiα - δiKi (54) unde: bi = siaizi1-α este o constantă pozitivă. Sistemul descris de ecuaţia (61) are un echilibru unic şi este global stabil. Se poate trage concluzia că, dacă nu există conexiuni active internaţionale şi posibile schimbări ale calităţii umane, economia va fi global stabilă. Totuşi, un asemenea sistem este foarte simplu, acesta poate fi considerat ca o descriere potrivită unei societăţi agricole izolate, în care generaţiile continuă să trăiască în condiţiile unor minore perfecţionări ale calităţii umane. În plus, acumularea de capital este foarte înceată. Este de menţionat că s-a neglijat posibilitatea utilizării teoriei lui Malthus cu privire la populaţie. Echilibrul modelului unei economii izolate este dat de: Ki = zi(si νiPi α /δi) 1/1-α (55) Deci, capitalul este direct proporţional cu calitatea umană, eficienţa organizării şi populaţia, dar invers proproţional cu rata inflaţiei. Luând în discuţie posibila dinamică a schimbării calităţii umane, ştim că există mai multe căi de afectare a acestei calităţi. Dintre acestea, s-ar putea analiza patru aspecte pricipale ale procesului de învăţare. Acestea sunt: - diviziunea muncii: - imitaţia; - învăţarea prin “a face”; - învăţarea prin “educaţie”. Chiar Smith [27] şi alţi econmişti au recunoscut importanţa diviziunii muncii în creşterea eficienţei economice a activităţii umane. În lucrarea citată, Smith scria că “Cele mai mari perfecţionări ale puterilor productive ale muncii, cea mai mare parte a aptitudinilor, îndemânării şi judecăţii cu care aceasta este oriunde direcţionată sau aplicată, par să fie efecte ale diviziunii muncii”.

49

Imitaţia este, de asemenea, o cale importantă de creştere a calităţii umane. Diferite firme, regiuni şi naţiuni au propriile lor caracteristici. Ceea ce au realizat ţările Est-Asiatice în domeniul creşterii economice se datorează procesului de imitare şi adaptare. Populaţia poate îmbunătăţi capitalul uman prin experimentare. “Învăţarea prin a face” este deosebit de importantă pentru acele activităţi care necesită aptitudini speciale. Dar acest factor joacă un rol mult mai diminuat în dezvoltarea economică modernă, deoarece multe activităţi umane sunt înlocuite de maşini automate. În societatea industrializată modernă, educaţia este cea mai importantă cale de a perfecţiona calitatea umană, dar educaţia costă. Forţa de muncă curentă se reduce, fiind alocată sectorului educaţional. De asemenea, populaţia trebuie să-şi descrească consumul curent în scopul creşterii cunoaşterii. Educaţia unei naţiuni este determinată de mulţi factori. Ţara care este guvernată de politicieni care sunt interesaţi numai de obiective de scurtă durată, greu poate aloca resursele sale către educaţie, deoarece efectele sale asupra dezvoltării sociale se obţin în termen lung. Procentul din PIB care se alocă educaţiei nu este dependent doar de resursele financiare ale naţiunii, ci este dependent şi de gradul în care naţiunea recunoaşte semnificaţia educaţiei în dezvoltarea pe termen lung. Problema tendinţei populaţiei sub-educate de a produce generaţii viitoare mai puţin educate nu este doar legată de comandamente economice, ci este în conexiune cu întreaga civilizaţie a naţiunii. Pe baza elementelor de mai sus se poate exprima matematic o posibilă dinamică a calităţii umane: dzi/dt = Hi(Yi,zi) + Ii(P1,z1,P2, z2) - rizi (56) unde: ri = rata de depreciere a calităţii umane în ţara “i”; Hi(Yi,zi) = funcţia de autoperfecţionare a ţării “i” (fără aport extern); Ii = funcţia de învăţare internaţională. Pentru simplificare, Hi se poate scrie: Hi = ciYi (1+hizi), i = 1, 2 (57) unde: ci si hi sunt constante pozitive. Există multe posibilităţi de conexiuni internaţionale în procesul învăţării. Pot fi diverse modele de învăţare şi, de aceea, este potrivit a se sugera un model posibil şi de a examina comportarea sistemului. Să presupunem că Ii (i = 1, 2) este dependent doar de zi şi Pi. Într-un anume sens, aceasta înseamnă că eficienţa comunicării internaţionale este mult mai dependentă de calitatea umană decât de condiţiile materiale în actualele condiţii ale epocii moderne. În practică, Ii poate fi afectat de producţia sau de acumularea de capital. Creşterea producţiei de capital favorizează facilităţile infrastructurale, ca reţelele de comunicaţii, serviciile publice, sistemele de transport etc. În plus, o naţiune poate învăţa de la alta, prin achiziţii de maşini şi prin transfer de tehnologii. Pentru simplificare, toate acestea se vor neglija. În cadrul cooperării internaţionale pot apărea multiple influenţe. Cazul elementar de cooperare este cel care apare între două ţări care, una în raport cu cealaltă, pot fi în diverse ipostaze. 4.2. Studiu de caz: Ambele ţări sunt performante la învăţare Considerăm cazul a două ţări care au funcţii de învăţare similare, dar care n-ar putea perfecţiona calitatea umană stând izolate una de alta.

50

În ambele ţări există oameni performanţi, dar care nu sunt buni inovatori. Funcţia de învăţare ia următoarele forme: I1 = m1(z2/z1)u , I2 = m2(z1/z2)v (58) unde: m1, m2, u şi v sunt constante pozitive. S-a observat că atunci când populaţia este mai puţin calificată, ţara încearcă să înveţe de la alta. Dar, când calitatea umană a unei naţiuni devine mai înaltă decât a celeilalte, atunci scade viteza de perfecţionare a capitalului uman. Parametrii mi, u şi v descriu eficienţa acestor conexiuni. Dinamica sistemului este dată de: dKi/dt = siFi-δiKi, i = 1, 2 dz1/dt = m1(z2/z1)u - r1z1 dz2/dt = m2(z1/z2)v - r2z2 (59) S-a observat că în sistemul nostru condiţiile materiale ale lumii moderne, ca producţia şi capitalul, nu au influenţă asupra perfecţionării capitalului uman, dar capitalul uman are un efect direct asupra acestora. De aceea, efectele conexiunilor internaţionale se exprimă, mai degrabă, prin schimbul ideilor, decât prin schimbări materiale. Există un echilibru unic, dat de: K1* = d1z1*; z1* = (m1/r1)(1+v)w (m2/r2)uw (60) * * * vw (1+v)w K2 = d2z2 ; z2 = (m1/r1) (m2/r2) unde: di = (aisi/δi)1/(1-β), i = 1, 2; w = 1/(1+u+v). La echilibru, există o relaţie liniară între capital şi capitalul uman. Adică, o creştere a capitalului uman asigură creşterea capitalului, a producţiei şi consumului. Semnificaţia parametrului mi este aceea că valoarea mai mare a acestuia reflectă capacitatea mai mare a ţării de a absorbi ideile celeilalte ţări. Prin creşterea acestui parametru, vor beneficia ambele ţări în termenii cunoaşterii, capitalului, producţiei şi consumului. Deoarece mi este puternic dependent de instituţii, se poate constata că, pe termen lung, o perfecţionare a sistemului politic al unei ţări va afecta cealaltă ţară prin efecte de învăţare. Un sistem în care capitalul uman se poate îmbunătăţi prin colaborare internaţională este un sistem care are o singură soluţie de echilibru, echilibrul fiind stabil. Acest echilibru este stabil până când apar noi inovaţii sau noi căi de interacţiune. Şi în celelalte cazuri se pot găsi relaţii matematice similare, ce se pot interpreta. Fără a mai prezenta aceste relaţii, este interesant de a sublinia diverse caracteristici ale ipostazelor de cooperare între două ţări. Atunci când una dintre ţări este capabilă de autoperfecţionare şi celalată de învăţare, se crează un sistem instabil, pe seama capacităţii de autoperfecţionare. Când o ţară este bun imitator, iar cealaltă este creativă şi capabilă de învăţare, stabilitatea sistemului depinde de eficienţa cooperării şi de capacitatea de creaţie-învăţare. Într-o analiză mai generală, pe lângă aceşti factori, ar trebui luaţi în considerare şi alţii, cum sunt: efectele comerţului asupra dezvoltării, brain-draining-ul şi migraţia populaţiilor etc.

5. Bibliografie 1. Silvere, Seurat 2. Eduard de Bono 3. Huberman, A.M.

– La coevolution creatrice, Edition Rivages, Paris, 1987. – Serios Creativity, Harper Collins Publishers, London, 1992. – Cum se produc schimbările în educaţie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978.

51

4. Bachelard, Gaston 5. Drucker, Peter F. 6. Kao, J. John 7. Roe, A. 8. x x x 9. x x x 10. Takao, Kiba ş.a.

11. x x x 12. Carnoy, Martin 13. Lupu Nicolae 14. Sabato, J. 15. Bonciu, I.F. 16. Ake, Anderson,E., ş.a. 17. Kapur, J.N.

18. Bass, F.M. 19. Fisher, J.C., Pry,R.H. 20. Sharif,M.N.,Kabir,C.A. 21. Floyd, A.A.

22. Rank, Dennis ş.a.

– Dialectica spiritului ştiinţific moden, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986. – Innovation and Entrepreneurship, Harper & Row Publishers Inc.,1986. – Entrepreneurship, Creativity & Organization, Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey, 1989. – Psychological Approaches to Creativity in Science, Essays on Creativity in the Sciences, Ed. M.A. Coler & H.K. Hughes, New York, 1963. – Definition of Technology Transfer, The Federal Laboratory Consortium for Technology Transfer, SUA, 2001. – Management of Technology, U.E., p. 72-79. – Measurement and Analysis of the Progress of International Technology Transfer, Case Study of Direct Investment in East Asian Countries by Japanese Companies, National Institute of Science and Technology Policy, Aprilie, 1991. – Editorial, the Economist, 9-15 Ianuarie, 1999. – Noua economie globală în epoca informaţiei, The Pennsylvania State University Press, 1993. – Globalizarea tranziţiei, CURENTUL, nr.34, 11.02.1999. – Exempresas y Fabricas de Technologia, Programa Regional de Desarrolle Pentifico y Technologia, OEA, 1972. – Noile tehnologii şi comerţul internaţional, SID 111,OID, ICM, Bucureşti, 1992. – Technology and Development. Lessons from Success Stories, Journal of Scientific & Industrial Research, 31mar.1992, p. 157171. – Some possible models for technological innovation diffusion: Exploiting analogous characteristics of entropic measures, Journal of Scientific & Industrial Research, vol. 51, martie 1992, p. 202-208. – A New Product Growth Model for Consumer Durables, Management Science, vol.15, 1969, p. 215-227. – A Simple Substitution Model for Technological Change, Technological Forecast in Social Change, nr.3, 1971, p.75-88. – A Generalized Model for Forecasting Technological Substitution, Technological Forecast in Social Change nr. 8, 1976, p. 353-364. – A Methodology for Trend Forecasting in Figures of Merit, Technological Forecasting for Industry and Government: Methods and Applications, Prentice Hall, New Jersey, 1968, p. 93-107. – Enjeux Touchant la Commercialisation des Resultats de la Recherche Universitaire Canadienne, Rapport final, ARA Consulting Group (division de KMPG), Vancouver, 1999.

52

23. Geoffrion, A. M. 24. Bittleston, Richard 25. Ashford, John 26. Sonis, Michael 27. Avramescu, Aurel 28. Hardy, P. A. 29. Hoffmann, Eliahu 30. Hoffmann, Eliahu 31. Wei-Bin Zhang 32. Smith, A. 33. Peters L. Daniels 34. x x x 35. x x x 36. x x x 37. Ron Johnston 38. Badea C. Dan 39. Stiglitz, E. Joseph 40. x x x 41. Badea C. Dan

- An Introduction to Structured Modeling, Management Science, vol. 33, p.547—588. – Managing documents in the wider area, Information Management & Technology, vol. 28, nr. 5, 1995, p. 208-213. – Full text retrieval in document management, Information Management & Technology, vol. 28, nr. 1, 1995, p. 28-32. – Innovation Diffusion, Schumpeterian Competition and Dynamic Choice: A New Synthesis, Journal of Scientific & Industrial Research, vol. 51, martie 1992, p. 172-186. – Probleme generale ale informării documentare, Probleme de Informare şi Documentare, 13, nr. 9, 1978, p. 43-64. – The Selection of Channels when Seeking Information: Cost/Benefit vs Least-Effort, Information Processing & Management, vol.18, nr. 6, 1982, p. 289-293. – Defining Information: An Analysis of the Information Content of Documents, Information Processing & Management, vol.16, nr. 6, 1980, p. 291-304. – Defining Information II: A Quantitative Evaluation of the Information Content of Documents, Information Processing & Management, vol.8, nr. 3, 1982, p. 133-139. – A Two-Country Growth Model – Knowledge Accumulation with International Interactions, Journal of Scientific & Industrial Research, vol. 51, martie, 1992, p. 187-194. – An Inquiry into the Nature and Causes of Wealth of Nations, University of Chicago Press, Chicago, 1976. – Translating National R&D Investment into Trade Succes: An exploration into some dynamic linkages, Science and Public Policy, vol. 24, aprilie 1977, p.113-122. – Main Science and Technology Indicators, OECD 1998. – National Science Board, Science & Engineering Indicators – 1998, Arlington, VA: National Science Foundation, 1998 (NSB 98-1), SUA. – Research and Development Statistics: National Efforts, MoRST, Noua Zeelandă, 1998. – The Conundrums of Innovation, Science, Technology and Innovation, aprilie 1997, p. 23-29. – Studiu integrator al strategiilor de dezvoltare pe termen lung prin ştiinţă şi tehnologie, Editura INID, Bucureşti, 1999. – Whither Reform? Ten Years of Transition, World Bank, Annual Bank Conference on Development Economics, Washington, April 1999. – Strategia Naţională de Dezvoltare Economică a României pe termen mediu, Guvernul României, Bucureşti, 2000. – Transferul de tehnologii prin investiţii directe în condiţiile tranziţiei la economia de piaţă, Editura INID, Bucureşti, 1998.

53

42. x x x 43. x x x

– Organizaţii internaţionale de transfer tehnologic, Editura INID, Bucureşti, 1997. – Guide to Best Practice for Business Incubators in Eastern Europe, UNIDO, Ernst and Young, 1991.

54

CAPITOLUL III FINANŢAREA TRANSFERULUI DE TEHNOLOGIE PRIN CAPITALURI DE RISC 1. Capitalul de risc – resursă pentru finanţarea cercetării-dezvoltării-inovării 1.1. Definiţii ale capitalului de risc Originea capitalului de risc se află în organizarea expediţiilor spaniole şi portugheze din secolele XV şi XVI. La acea epocă, navigatorii antreprenori şi aventurieri nu posedau decât arta navigaţiei şi îndemânarea echipajului. De aceea, aceştia îşi găseau “sponsori” (capitalişti aventurieri) pentru finanţarea expediţiilor destinate să aducă bogăţii din noile lumi. Ideea de bază a finanţării acestor expediţii s-a menţinut şi în înţelegerea capitalului de risc modern, cu deosebirea că pericolele sunt mai mici, iar antreprenorii nu riscă în aventura industrială mai mult decât le permite realitatea. Succesul companiilor, stabilite în regiunea Bostonului (SUA) sau în Silicon Valley (SUA), în anii 1970/1980, a arătat că industria era într-o tendinţă evolutivă, că micile companii puteau crea bogăţii şi că finanţarea trebuia să urmeze sau, chiar, să preceadă această evoluţie. Capitalul de risc, ca terminologie, este traducerea defectuoasă a termenului american de “venture capital” [1]. Aceeaşi terminologie este folosită şi în literatura franceză de specialitate, respectiv “Le capital - risque”, fără a exista vreo explicaţie cum aventura (“Venture”) s-a transformat în “risc”. Pierre Battini a propus următoarea definiţie a capitalului de risc: “Capitalul de risc este o sursă specială de finanţare oferită firmelor necotate la bursă, care sunt noi sau care prezintă o dezvoltare importantă” [1]. Capitalul de risc este o sursă specială de finanţare datorită următoarelor caracteristici importante: - această sursă de finanţare se află în afara circuitului bancar tradiţional; - metoda decizională a acestor finanţişti este originală, în sensul că aceasta nu se structurează pe criteriile tradiţionale ale posesorilor de creanţe; - acţionarii-purtători ai capitalului de risc se comportă ca atare şi nu ca simpli spectatori. Într-o exprimare simplificată, capitalul de risc este un aport de fonduri proprii, efectuat de instituţii care se implică, mai mult sau mai puţin, în funcţionarea firmei, cu scopul de a obţine un profit din revânzarea titlurilor ce le deţin. Acest scop explică orientarea către dosare de afaceri viabile, care pot demonstra o dezvoltare compatibilă cu speranţa de profit. Spre deosebire de bancherul clasic, care solicită garanţii patrimoniale, investitorul de capital de risc apare, mai degrabă, ca un partener care lucrează pe un orizont mai îndepărtat şi, deci, mai incert. Din cele arătate în [2], se mai poate evidenţia şi altă definiţie a capitalului de risc: “Capitalul de risc asigură aport de fonduri pe termen lung, pentru sprijinirea firmelor necotate, în scopul creşterii şi dezvoltării acestora”. Capitalul de risc se investeşte unei părţi din companie (acţiuni sau alte titluri) şi, drept urmare, profitul investitorilor este dependent de creşterea şi de profitabilitatea afacerii. 1.2. Clasificarea capitalurilor de risc şi a investitorilor

55

După etapa din existenţa unei companii, în care intervine capitalul de risc [1], acesta poate fi: ▪ capital de înfiinţare: finanţarea formării întreprinderilor în primi ani de existenţă; ▪ capital de dezvoltare: participarea la capitalul societăţilor existente, care au potenţial de dezvoltare; ▪ capital de transmitere: destinat operaţiunilor de transmitere a puterii, în cadrul societăţii, către asociaţii cei mai motivaţi sau către o echipă de manageri; Criteriile după care se pot stabili tipurile de investitori în capitalul de risc sunt [1,2] : a) Statutul juridic şi fiscal: - societate de capital de risc (SCR). - societate financiară de inovare (SFI). - fonduri comune de plasament cu risc (FCPR). b) Specializarea pe tipuri de investiţii: de regulă, investitorii în capital de risc se specializează pe un tip de intervenţie (capital de înfiinţare, capital de dezvoltare) fără a exclude o diversificare prudentă. c) Specializarea pe sectoare: aproape o treime dintre investitori prezintă o specializare sectorială, determinată de perspectivele concrete de valorificare a unei expertize specifice; specializarea sectorială poate fi în domenii ca informatica, biotehnologia, sănătatea etc. d) Dimensiunea regională: pot exista trei categorii de investitori cu vocaţie regională, respectiv, aceia care au, în primul rând, o funcţie economică, aceia care înlocuiesc integral capitalul de risc profesional independent şi structurile create de instituţiile financiare regionale. e) Originea fondurilor organizaţiilor de capital de risc: pot exista patru categorii de fondatori ai organizaţiilor de capital de risc şi anume: • puterile publice sau colectivităţile locale; • grupurile industriale; • grupurile bancare sau alte instituţii financiare; • echipe independente. Această clasificare a investiţiilor este utilă ofertanţilor de proiecte, în scopul optimizării alegerii unui partener financiar compatibil. Finanţarea prin capitalul de risc este o asociere, pe termen mediu, între o echipă de manageri şi o echipă de finanţişti. Iniţierea şi realizarea unei asemenea asocieri presupun următoarele etape: • contactul preliminar. • alegerea instrumentelor financiare. • parteneriatul activ. • ieşirea investitorului financiar.

2. Experienţa internaţională a finanţării inovării şi transferului tehnologic prin capitaluri de risc 2.1. Evoluţia pozitivă a finanţării prin capitaluri de risc Gândirea pragmatică americană a sesizat că, în zona valorificării rezultatelor CDI, una din finanţările adecvate este cea prin „venture capital” (capital de risc). Evoluţia finanţării prin capitaluri de risc a prezentat o creştere accentuată în SUA în perioada anilor '80, aşa cum se constată din figura 3.1 [3].

56

40 SUA 30

Europa

20

Linear (SUA) Linear (Europa)

10

97 19

95 19

93 19

89

87

91 19

19

19

85 19

83

0

19

Fonduri de capital risc, miliarde USD

50

Anul

Figura 3.1 – Evoluţia finanţării prin capitaluri de risc în SUA şi Europa. Aceste surse de finanţare au fost orientate, preponderent, către firmele inovatoare şi au permis finanţarea aplicării rezultatelor CDI. Chiar dacă la începutul anilor '90 dinamica creşterii acestor finanţări s-a încetinit, după anul 1992, aceasta s-a revigorat puternic. În aceeaşi perioadă, în SUA, PIB / cap de locuitor a crescut de la 26.426 USD în 1990 la 27.197 USD în 1997. În Europa occidentală, finanţarea prin capitaluri de risc s-a răspândit mai ales în anii '90, astfel încât acest tip de finanţare a crescut de la 6,1 miliarde USD în 1992 la 8,5 miliarde USD în 1996. La nivelul anului 1995, finanţarea europeană prin capitaluri de risc reprezenta 19,5% din cea a SUA. Dintre ţările Europei occidentale, Anglia a investit 47,5% din totalul fondurilor europene de capital de risc, Franţa, 15,3%, iar Germania, 12%. În Anglia, PIB / cap de locuitor a crescut de la 18.364 USD în 1990 la 19.108 USD în 1995, în timp ce în Franţa a crescut de la 20.051 la 20.675 USD / cap de locuitor, iar în Germania, de la 21.523 la 22.586 USD / cap de locuitor. După exemplul de succes al SUA, rolul capitalului de risc creşte în Europa. Companiile care înregistrează o foarte rapidă creştere necesită un acces la capitalul de risc, în scopul găsirii resurselor financiare pentru investiţiile lor. Aceste capitaluri de risc constau din fonduri acumulate de pe piaţa de capital prin operatori specializaţi. Investitorii europeni cumpără acţiuni sau investesc în titluri convertibile în companii, în cadrul cărora devin acţionari. Operatorii capitalului de risc investesc nu cu ideea de a primi imediat dividende, ci în scopul de a permite companiei să se extindă şi, în final, să obţină un câştig din capitalul investit. Rolul acestor operatori constă în identificarea companiilor cu bune perspective, pentru injectarea lor cu fonduri suficiente pentru creşterea acestora până la nivelul de a putea fi cotate la Bursă. Puţine companii îndeplinesc aceste trăsături şi se estimează că doar 4% din totalul firmelor europene sunt suficient de atractive pentru a atrage capitalul de risc [6]. Pentru perioada 1991-1995, s-a efectuat o analiză a impactului economic al capitalului de risc asupra firmelor mici şi mijlocii din Europa, comparativ cu performanţele primelor 500 de companii. În figura 3.2 se arată rezultatele acestei analize.

57

Rata anuală de creştere, %

Urmare a finanţării prin capital de risc, IMM-urile au crescut numărul de salariaţi cu 15%, faţă de doar 2%, cât au crescut cele 500 de firme din top. De asemenea, acestea şi-au crescut cifra de afaceri cu 35%, mai mult decât au reuşit companiile din „TOP 500”. Majoritatea managerilor acestor IMM-uri au arătat că, fără o injecţie de capital risc, ar fi înregistrat creşteri mai mici sau chiar creştere zero.

35 30 25 20 15 10 5 0

IMM-uri finantate prin capital de risc Com paniile din Europa aflate in TOP 500 A

A = Cifra de afaceri.

B

C

B = Profit brut.

D

C = Investiţii.

D = Salariaţi.

Figura 3.2 - Impactul economic al capitalului de risc în Europa (1991-1995). 2.2. Dificultăţi ale finanţării prin capital de risc În anul 1996, aproape 8 miliarde ECU au fost colectate în fonduri europene de capital risc, ceea ce reprezintă o mică parte din fondurile real disponibile pentru investiţii de capital de risc. Sectoarele tehnologice primesc gradual o parte din investiţiile financiare totale: o medie de doar 24% din investiţiile europene se îndreaptă către dezvoltarea tehnologică, comparativ cu 70% în SUA. Tehnologiile Informaţiei şi Comunicării au beneficiat de 16% din totalul investiţiilor europene în anul 1995, comparativ cu 13,5% în 1996. Investiţiile în biotehnologii au scăzut, în aceeaşi perioadă, de la 8% la 6,5%. Totuşi, în valoare absolută, noile tehnologii atrag mai mult capital de risc (441 milioane ECU în 1996, comparativ cu 320 milioane ECU în 1995), chiar dacă numărul beneficiarilor investiţiilor de pornire (start-up) nu s-a schimbat semnificativ (939 în anul 1995 şi 941 în anul 1996). Operatorii de capital de risc remarcă o tendinţă pozitivă a orientării acestor fonduri către întreprinderile inovative, dar sunt preocupaţi de câştigurile mici ale capitalurilor de pornire, care rămân esenţiale pentru invenţiile provenind din cercetare. Nevoile de finanţare ale IMM-urilor inovative sunt determinate de trei categorii de factori: - stadiul de dezvoltare a proiectului; - măsura în care proiectul este inovator; - stadiul de dezvoltare a companiei. Principalele obstacole în activitatea de investiţii prin capital de pornire sunt: a) Obstacole la finanţarea prin investitori direcţi: - riscul; - piaţa fragmentată şi ineficace; - obiective nerealiste ale întreprinzătorului;

58

- riscul fiscal. b) Obstacole la finanţarea prin capital de risc: - raport slab între risc şi randament; - organizaţiile de transfer tehnologic au resurse limitate; - capacitate managerială scăzută.

3. Bibliografie 1. Battini, Pierre ş.a. 2. x x x 3. x x x 4. Rădulescu Dina 5. Badea C. Dan ş.a. 6. x x x

– Le Guide Pratique du Capital Risque, Inter Edition, Paris, 1988. – An Introduction to Venture Capital, BVCA, Anglia, 1999. – National Science Board, Science & Engineering Indicators – 1998, Arlington, VA: National Science Foundation, 1998 (NSB 98-1), SUA. – În România domină capitalul de risc, România Liberă, 01.09.2000. – Capitalul de risc, Editura INID, Bucureşti, 2000. – Innovation & Technology Transfer, Financing Innovative Enterprises, European Commision, Cordis dossier, 2000.

59

CAPITOLUL IV PROBLEME ALE SISTEMULUI DE CERCETARE-DEZVOLTARE-INOVARE (CDI) DIN ROMÂNIA 1. Evaluarea performanţelor actuale ale activităţii de cercetare-dezvoltareinovare din România 1.1. Analiza comparativă a performanţelor Productivitatea şi competitivitatea internaţională a unei ţări depind de rapida acumulare a cunoaşterii şi de transferul efectiv al tehnologiilor şi a experienţei pozitive. Peters L. Daniels a încercat să găsească o dependenţă între cheltuielile de cercetaredezvoltare-inovare (CDI) şi variaţia exporturilor mondiale [4]. Studiul a fost efectuat de Peters L. Daniels pe trei categorii de ţări: - puternic industrializate (SUA, Anglia, Canada, Franţa, Germania etc.); - recent industrializate (Coreea de Sud, Tailanda, Malaesia); - în curs de dezvoltare (Argentina, Chile, Columbia etc.). În conformitate cu concluziile acestui studiu, care a fost elaborat pe baza datelor statistice din intervalul anilor 1978 – 1988, se arată că nu există o relaţie explicită între cheltuielile de CDI şi variaţia exporturilor, respectiv, variaţia PIB – ului. Totuşi, s-au observat două fenomene interesante. În primul rând, multe dintre ţările puternic industrializate (SUA, Anglia, Franţa, Elveţia şi Belgia) au avut căderi mari ale exporturilor, în pofida investiţiilor mari în CDI. În schimb, trei dintre cele mai dinamice ţări din Asia de Est (Singapore, Coreea de Sud şi Japonia) au avut câştiguri imense din export, în urma investiţiilor efectuate în CDI [4]. Deşi, este greu de generalizat această observaţie, ea, totuşi, sugerează evidentele influenţe ale transferului de înaltă tehnologie asupra creşterii exporturilor. Este posibil ca în studiul citat să nu fi fost luaţi în analiză şi alţi factori de influenţă posibili. În orice caz, această discrepanţă sugerează şi alte tipuri de influenţe, care ar putea explica scăderea potenţialului de export al Europei de Vest şi al Americii de Nord. Să definim indicii adimensionali de variaţie ai PIB şi CDI, după cum urmează: ∂PIB = [ (PIB)f – (PIB)i ] /(PIB)i

∂CDI= [ (CDI)f – (CDI)i] / (CDI)i în care indicii au semnificaţia: i – la începutul perioadei de analiză; f – la sfârşitul perioadei de analiză. Să calculăm, cu ajutorul acestor relaţii şi datelor statistice din [5, 6, 7], variaţiile PIB şi CDI în perioada 1987-1997 pentru un grup de zece ţări, între care şi România. În figura 4.1 se prezintă variaţia PIB-ului, în corelaţie cu variaţia cheltuielilor pentru CDI în cazul acestor ţări, pe durata unui deceniu (1987-1997).

60

1. 4

1987-1997

Ro -Romani a Fr -Fr anta Co-S -Cor eea de Sud NZ -Noua Zeelanda SUA -SUA Ge -Ger mani a S -Spania A -Angl ia It -Itali a J -Japoni a

1. 2 1. 1 1 0. 9

NZ

0. 8 0. 7

Ge

Ca -Canada

J

pib),

0. 6 0. 5

SUA




Variatia PIB (

Co-S

1. 3

Fr

0. 4

It A

Ca

0. 3 0. 2 0. 1 0

-0. 7

-0. 6

-0. 5

-0. 4

-0. 3

-0. 2

-0. 1

-0. 1

0

0. 1

0. 2

0. 3

0. 4

0. 5

0. 6

0. 7

0. 8

0. 9

1

1. 1

1. 2

1. 3

-0. 2 -0. 3 -0. 4

Ro -0. 5 -0. 6

Variatia cheltuielilor CDI (
CDI), 1987-1997

Fig. 4.1 - Variaţia PIB-ului, în corelaţie cu variaţia cheltuielilor pentru CDI. După o perioadă de 10 ani, în cazul grupului de ţări puternic industrializate (SUA, Franţa, Anglia, Italia), se constată că deşi alocările pentru CDI (% din PIB) au scăzut, PIB–ul a crescut, indicele de variaţie al acestuia având valori mai mici de 0,3. În cazul Germaniei, deşi alocările pentru CDI au scăzut mai pronunţat, totuşi, PIB–ul a crescut semnificativ, indicele de variaţie al acestuia fiind ∂PIB = 0,5. În schimb, cheltuielile pentru CDI ale Japoniei şi Canadei au crescut, în condiţiile în care a crescut şi PIB-ul, ∂PIB fiind de 0,34 pentru Japonia, respectiv, de 0,25 pentru Canada. Mai pronunţat apare fenomenul în cazul Noii Zeelande, căreia la un ∂CDI = 0,38 îi corespunde un ∂PIB = 0,73, deci o creştere destul de pronunţată a PIB-ului. Coreea de Sud prezintă un ∂CDI = 1,2, adică o creştere mare a cheltuielilor cu CDI, căreia îi corespunde un ∂PIB = 1,16, ceea ce înseamnă o mare creştere a PIB-ului. În ceea ce priveşte România, indicele de variaţie a cheltuielilor pentru CDI are o valoare ∂Cdi = - 0,54, căreia îi corespunde un ∂PIB = 0,46. Aceste variaţii arată că dacă au scăzut drastic cheltuielile cu CDI, la fel de drastic a scăzut şi PIB-ul românesc. Din aceste calcule şi observaţii putem estima că nu există o relaţie de dependenţă explicită între cheltuielile cu CDI şi variaţia PIB-ului, ceea ce înseamnă că ar trebui luaţi în analiză şi alţi factori de influenţă. Un asemenea factor de influenţă, după Fukuyama (citat în [4]), ar putea fi capitalul social. Ca factor social de influenţă acesta sugerează că proprietatea şi exploatarea eficientă a acesteia depind mult de setul de valori comune şi de sociabilitate. Încrederea, de exemplu, este cea care formează baza relaţiilor efective între firme şi menţine capacitatea inovatoare în interesul firmei şi al creşterii PIB-ului. Pe asemenea raţionamente ar putea fi identificaţi şi alţi factori de influenţă a PIB-ului, în scopul de a găsi relaţia de dependenţă explicită, relaţie în cadrul căreia o pondere semnificativă o are investiţia în CDI. Acesta necesită cercetări în profunzime, deoarece inovarea, ca proces, este mai mult decât un mijloc de a redresa problemele tranziţiei şi ale dezvoltării prin balanţa plăţilor. Într-o primă aproximaţie, se poate evalua că simpla investire în CDI nu rezolvă automat problema creşterii PIB-ului. Această investire trebuie asociată capitalului social, capacităţii inovatoare, cât şi altor factori de influenţă [4]. Din perspectiva acestor interpretări, firma inovatoare este aceea care operează cu o reţea complexă de cooperare şi care este în competiţie loială cu alte

61

firme şi organizaţii, care construieşte o gamă performantă de asocieri inovatoare şi de legături cu furnizorii şi clienţii. Indicele productivităţii inovatoare [3] se defineşte cu relaţia: ∂i = (C1 – C0) / (C1 + C0) în care: C1 – cheltuielile cu CDI efectuate pe un cercetător, lei / cercetător; C0 – cheltuielile cu CDI efectuate pe un brevet de invenţie, lei / brevet. Valorile indicelui productivităţii inovative au fost calculate pentru un grup de şapte ţări, între care şi România. Aceste valori calculate sunt reprezentate grafic în figura 4.2. 35000 30000 25000 20000 15000 10000 5000 0 1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

1996

1997

1998

1999

1996

1997

1998

1999

0 1990 -0.1

1991

1992

1993

1994

1995

≅

Romania Franta

-0.2

Coreea de Sud Noua Zeelanda

-0.3

SUA Germania

-0.4

Spania

-0.5 -0.6 -0.7 -0.8 -0.9 -1

3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0 1990

1991

1992

1993

1994

1995

Fig. 4.2. Evoluţia PIB / cap de locuitor, în corelaţie cu variaţia indicelui productivităţii inovatoare.

62

În figura 4.2 se prezintă evoluţiile, în timp, ale următorilor parametri ai dezvoltării prin CDI: • PIB / cap locuitor, considerat ca un indicator al bunăstării; • cheltuielile cu CDI; • indicele productivităţii inovatoare. Se observă că în cazul ţărilor cu valori mari ale PIB / cap de locuitor, corelat şi cu cheltuielile cu CDI, corespund valori ale ∂i mai apropiate de zero. De regulă, C0 ≥ C1 şi, de aceea, cazul ideal este dat de C0 = C1, situaţie în care ∂i = 0. Astfel, SUA, care prezintă cel mai mare PIB / cap de locuitor şi alocă cheltuieli mari de CDI, realizează un indice al productivităţii inovative cu valori de la – 0,77 până la – 0,83, în timp ce Coreea de Sud realizează ∂i = - 0,19 …… - 0,5. România realizează ∂i cele mai apropiate de valoarea “-1 “(C1 = 0 → ∂i = 1), ceea ce înseamnă o foarte scăzută productivitate inovatoare, care se reflectă într-un PIB / cap de locuitor modest, cu valori cuprinse între 1120-1346 USD / cap de locuitor. Observaţii de acelaşi tip se pot face şi în cazul celorlalte ţări analizate. Ceea ce trebuie remarcat, ca evident, este că indicele de productivitate inovativă prezintă valori cât mai apropiate de zero, cu cât cresc cheltuielile cu CDI / cercetător şi cu cât scad cheltuielile cu CDI / brevet. Aceasta înseamnă că stimularea factorului uman, asociată unei dotări tehnico-ştiinţifice corespunzătoare, determină creşterea venitului pe cap de locuitor, deci a PIB-ului. În cazul acestor ţări, dar şi în general, chiar dacă s-a mărit numărul parametrilor de analiză (∂i, cheltuielile cu CDI, numărul populaţiei, numărul cercetătorilor, numărul brevetelor, PIB), relaţia de dependenţă cu PIB-ul rămâne, în continuare, implicită. Aceasta înseamnă a remarca “prezenţa” şi a altor factori în spatele acestor cifre şi curbe. Aceşti factori, care sunt mai mult de natura socio-culturală, trebuie studiaţi profund, iar în cazul ţărilor în tranziţie, această cercetare reprezintă o mare miză ştiinţifică, dar şi una pragmatică. Pentru a înţelege legătura funcţională între parametrii care se asociază la crearea bunăstării unei naţiuni este necesar să se studieze, în continuare, influenţa productivităţii inovatoare şi a cheltuielilor de CDI asupra evoluţiei PIBului. Fără a se reuşi a se pune în evidenţă altceva decât o dependenţă implicită, rezultatele obţinute în cadrul studiului prezentat arată că, în contextul în care acţionează şi unii factori socio-culturali, productivitatea inovatoare şi cheltuielile cu CDI influenţează într-o mare pondere variaţia PIB-ului. Aceasta arată că mai sunt necesare cercetări, în continuare, care să aibă la origine realitatea românească, psiho-sociologia poporului român, pentru a defini tranziţia nu numai ca un proiect pragmatic, dar şi ca un proiect inovator-socio-cultural complex. Rezultatele acestor cercetări ar putea asigura succesul României în procesul dezvoltării şi al tranziţiei, prin transformarea societăţii către o cultură inovatoare şi adaptativă, astfel încât aceasta să susţină emergenţe şi străpungeri tehnologice corespondente unei rapide creşteri a competitivităţii româneşti. Analiza evoluţiei, pe perioade mari, a Produsului Intern Brut (PIB) arată că investiţiile efectuate în CDI, cu circa 4-5 ani anterior, se reflectă implicit într-o creştere a PIB-ului. Studiind evoluţia acestor doi parametri pe un grup de patru ţări [5, 6], între care şi România (figura 4.3), se observă o similitudine între alura anterioară a curbei CDI şi alura posterioară a curbei PIB-ului. În perioada 1981-1986, Coreea de Sud a efectuat cheltuieli de CDI în valoare de 12,9 miliarde USD, ceea ce a determinat, în asociere cu alţi factori, o creştere a PIB-ului de 1,2 ori în anul 1990 faţă de anul 1986. Acelaşi fenomen se observă şi pe celelalte porţiuni de curbă, corespondente perioadelor de 4-5 ani. Franţa, în aceeaşi perioadă, a alocat 121,9 miliarde USD pentru CDI. În următoarea perioadă, aceasta prezenta, în anul 1990, un PIB de 1,14 ori mai mare decât în 1986. De asemenea, Noua Zeelandă, care a alocat 1,91 miliarde

63

19 9

9

9

19 9

7

7

5 19 9

5

3

3

1

19 9

9

19 9

1

19 8

7 19 8

19 8

19 8

19 8

5

3

1400 1200 1000 800 600 400 200 0

1

PIB (USD/loc)

USD pentru CDI în perioada 1987-1991, a obţinut o creştere a PIB-ului de 1,2 ori în 1996 faţă de anul 1991. În cazul României se observă fenomenul invers [4]. Astfel, aceasta a alocat 1,5 miliarde USD pentru CDI în perioada 1989-1993, ceea ce corespunde la un PIB în 1998 aproape egal cu cel din anul 1993. Acelaşi fenomen, mult agravat, se repetă şi în perioada 19931997, cu rezultatul scăderii şi mai pronunţate, la o cotă de avarie, a PIB-ului, ca efect al unei politici inadecvate de scădere continuă a investiţiilor în CDI. În ceea ce priveşte bunăstarea din România, aceasta a scăzut drastic, în perioada analizată, în timp ce aceasta a crescut în ţările care au investit constant în CDI ( figura 4.4 ). Faţă de anul 1989, în România PIB-ul / cap de locuitor a scăzut la jumătate în anul 1999, ceea ce explică rata mare a sărăciei din prezent. Întro perioadă de 10 ani, cuprinsă între 1987-1997, în Franţa PIB-ul / cap de locuitor a crescut cu 17%, în Coreea de Sud acesta s-a dublat, iar în Noua Zeelandă a crescut de 1,5 ori. Revenind la problemele României, putem preciza că în conformitate cu concepţiile şi convingerile noastre, cercetarea ştiinţifică face parte din cultura ţării noastre. Pe lângă aspectele de originalitate şi de aportul constructiv, unul dintre obiectivele cercetării autohtone este şi acela de a avea acces la înţelegerea şi utilizarea cunoaşterii din alte ţări, pentru integrarea în circuitul internaţional al valorilor.

Cheltuieli CDI (mld USD)

30 25 20

Romania Franta Coreea de Sud Noua Zeelanda

15 10 5

19 9

19 9

19 9

19 9

19 9

7

9 19 8

19 8

5 19 8

3 19 8

19 8

1

0

Fig. 4.3 – Evoluţia cheltuielilor cu CDI, în corelaţie cu evoluţia PIB-ului.

64

Cercetarea românească trebuie să devină şi furnizor de competenţă în economia naţională, pentru tehnologiile preluate şi perfecţionarea celor asimilate. În timp ce se asigură standarde înalte ale educaţiei şi inovării, cercetarea conduce la formarea acelor noi cercetători, de care este nevoie în sistemul de cercetare şi în întreaga societate românească. Cercetarea ne poate asigura rezultate concrete şi poate da un impuls puternic dezvoltării de noi produse româneşti. Fără cercetare nu putem avea prosperitate, deci rezultă că cercetarea este esenţială pentru starea spirituală şi materială a naţiunii, în viitor. Cercetarea românească trebuie să fie o parte independentă şi semnificativă a cercetării mondiale. În acelaşi timp, cercetarea românească este o parte a culturii europene şi mondiale, iar România trebuie să-şi aducă contribuţia la asigurarea continuităţii acestei culturi.

23000 22000 21000 20000 19000

Romania Franta Coreea de Sud Noua Zeelanda

18000 17000 16000 15000

PIB (mld USD)

14000 13000 12000 11000 10000 9000 8000 7000 6000 5000 4000 3000 2000 1000 0 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Fig. 4.4 – Evoluţia PIB / cap de locuitor. 1.2. Starea actuală a sistemului CDI din România Aşa cum constata Petre Frangopol încă din anul 1999, sistemul CDI din România este compus din structuri autocratice vechi, cu ramificaţii şi influenţe în structurile politice şi guvernamentale [1]. Aceste structuri funcţionează în paralel, autoalimentându-şi interesele de supravieţuire şi fiind rupte de problemele reale ale reformei şi dezvoltării. Între managementul acestor instituţii publice şi managementul sectorului privat din economie există conflicte de

65

incompatibilitate. Ca şi în celelalte ţări ex-comuniste, după Revoluţia din decembrie 1989, în România a scăzut importanţa acordată ştiinţei, aceasta fiind considerată ca fiind un simplu consumator al unor resurse limitate. Lipsa coerenţei dintre diferitele structuri de stat, determinată de o înţelegere deficitară a ideii de reformă, se manifestă în slaba legătură dintre politica economică şi politica ştiinţei. Nici până în prezent, mediile politice şi ale societăţii civile nu au ajuns să recunoască rolul pe care l-ar putea avea ştiinţa asupra reformei. Redefinirea rolului ştiinţei, în contextul tranziţiei, ar trebui să se fundamenteze pe ideea reformistă că ştiinţa şi tehnologia reprezintă factorii cheie ai dezvoltării economice şi sociale. Prin măsurile stabilite în actele normative adoptate referitoare la ştiinţă, declaraţiile reformiste sunt consacrate juridic. Pentru a-şi atinge efectul benefic, aceste măsuri trebuie să fie susţinute şi de ample acţiuni de recuperare a specialiştilor şi de revigorare a institutelor ce se vor dovedi necesare pentru dezvoltarea României. În ceea ce priveşte starea specialiştilor din cercetare, cu aceştia s-au petrecut fenomene discriminatorii care au condus la migrarea lor către alte activităţi, la diminuarea apetitului pentru cercetare sau la orientarea acestora spre programe şi proiecte finanţate din afara ţării. Aşa cum se arată în figura 4.5, numărul cercetătorilor ştiinţifici a scăzut drastic începând cu anul 1993, când erau în activitate 16.652 cercetători, astfel încât în anul 2000 numărul acestora ajunsese la numai 8.507. Înjumătăţirea numărului de cercetători s-a cuplat cu diminuarea considerabilă a calităţii managementului din cercetarea ştiinţifică românească. Într-un studiu privind cooperarea internaţională în ţările post-comuniste, printre ţările analizate fiind şi România, se arată că majoritatea acestor cooperări se datorează iniţiativelor individuale ale cercetătorilor şi foarte puţin managerilor sectorului de cercetare ştiinţifică [2]. Deşi presiunea ierarhiei din trecut a dispărut, aceasta a fost înlocuită fie cu indiferenţa managerilor, fie cu abuzurile lor. Călătoria în străinătate este forma cea mai populară de contacte internaţionale, dar şi aceasta este restricţionată de lipsa fondurilor. La ora actuală, un număr important de cercetători români lucrează în diferite institute străine, pe baza unor contracte pe termen lung. De asemenea, alţii lucrează pe baza unor granturi de cercetare orientată, pe baza unor finanţări provenind din Uniunea Europeană sau de la fundaţii străine. Mulţi nu se mai întorc în ţară. O altă parte dintre cercetători se pensionează sau intră în şomaj. Deja, încă din anul 1998 se făcea resimţită criza lipsei de specialişti cu experienţă [3].

20 01

20 00

19 99

19 98

19 97

19 96

19 95

19 94

19 93

18000 16000 14000 12000 10000 8000 6000 4000 2000 0

Anul Fig. 3.5 – Evoluţia numărului de cercetători între anii 1993-2001. Criza ştiinţei post-comuniste din România poate fi percepută din cel puţin trei perspective:

66

- ca sub-criză, în contextul general al crizei generate de tranziţie; - ca o criză de identitate, în căutarea noului său rol în dezvoltarea ţării; - ca o criză determinată de inexistenţa unui mesaj coerent şi stimulativ din partea societăţii. Conform evaluării unui grup de experţi ai Comisiei Naţiunilor Unite pentru Ştiinţă şi Tehnologie în serviciul Dezvoltării [4], sistemele de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) existente în ţările aflate în tranziţie, deci şi în România, nu sunt în măsură să asigure promovarea dezvoltării industriale, datorită unor slăbiciuni ale acestora, printre care cele mai importante sunt: - cheltuieli cu CDI extrem de mici, în comparaţie cu ţările industrializate; - absenţa totală sau aproape totală a cercetării-dezvoltării în sectorul întreprinderilor, care este, în fond, principalul factor de inovare; - fragmentarea CDI din sectorul public şi insuficienta orientare a acesteia spre nevoile sectorului industrial; - slăbiciunea institutelor de CDI finanţate din fonduri publice; - prioritatea excesivă acordată de unele din aceste institute cercetării fundamentale, în detrimentul cercetării aplicative; - atitudinea şi mentalitatea cercetătorilor din aceste institute, care sunt preocupaţi mai mult de perspectivele de carieră, decât de nevoile industriei naţionale; - lipsa stimulentelor adecvate în favoarea CDI. Pe de altă parte, în România mai există, încă, o bază tehnico-materială de CDI, creată anterior revoluţiei anticomuniste, dar şi o industrie a inovării. Cu toate acestea, procesul inovator a fost mult frânat, prin dispariţia treptată a protagoniştilor umani şi instituţionali, precum şi prin micşorarea investiţiilor şi cheltuielilor din CDI, aşa cum se demonstrează prin figura 4.6, din care se observă săderea potenţialului inovator al României.

N 2000 1800 1600 1400 1200 1000 800 600 400 200 0 27542

28945

29694

30775

33398

35489

f/c N – Numărul de cereri de brevet de invenţie, f – Finanţarea, €, c – Numărul de cercetători Fig. 4.6 – Evoluţia potenţialului inovator

67

2. Bibliografie 1. D H. Guston, K. Keinston – The Fragile Contract, MIT Press, Massachusetts, 1994. 2. x x x – Transformation of Science in Poland, State Committee for Scientific Research, Republic of Poland, Warsaw, 1991. 3. Dan C. Badea ş.a. – Studiu integrator al stategiilor de dezvoltare pe termen lung, prin ştiinţă şi tehnologie, Editura INID, Bucureşti, 1999. 4.Peters L. Daniels – Translating National R&D Investment into Trade Succes: An exploration into some dynamic linkages, Science and Public Policy, vol. 24, aprilie 1977, p.113-122. 5. x x x – Main Science and Technology Indicators, OECD1998. 6. x x x – National Science Board, Science&Engineering Indicators – 1998, Arlington, VA: National Science Foundation, 1998 ( NSB 98-1), SUA. 7. x x x – Research and Development Statistics: National Efforts, MoRST, Noua Zeelandă, 1998.

68

CAPITOLUL V REFORMA SISTEMULUI DE CERCETARE-DEZVOLTARE-INOVARE 1. Noi premize privind reforma sistemului naţional de cercetare-dezvoltare-inovare Cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică sunt principalele activităţi creatoare şi generatoare de progres economic şi social. Pentru fundamentarea unor strategii de dezvoltare prin ştiinţă şi tehnologie, în ţara nostră există preocupări privind studiul productivităţii şi competitivităţii internaţionale a României, care depind de rapida acumulare a cunoaşterii şi de difuzia efectivă a tehnologiilor noi şi a experienţei pozitive. Sunt cercetate strategiile de susţinere a investiţiilor de cercetare-dezvoltare, ca mijloace pentru asigurarea competitivităţii internaţionale şi a veniturilor mai mari, care reprezintă priorităţi ale multor politici naţionale. Popularitatea recentei răspândiri a teoriei comerţului neo-tehnologic şi perspectivele prezentate în studiile economice atestă marele consens privind rolul de pivot al politicii ştiinţei şi tehnologiei, pentru succesul macroeconomic pe termen lung. Şi în România, încrederea în politica pentru creşterea investiţiilor naţionale în ştiinţă şi tehnologie se poate baza pe admiterea existenţei unui lanţ cauzal ce cuprinde transformarea investiţiilor din cercetare-dezvoltare în producţie de tehnologii utile, urmată de inovarea din producţie, care conduce la creşterea productivităţii sectoriale, a competitivităţii internaţionale şi a performanţei comerciale. Între multiplele dezechilibre ale economiei româneşti şi ale societăţii, în ansamblul ei, amplificate de procesul tranziţiei, care sunt studiate, se află şi dezechilibrul sistemului naţional de CercetareDezvoltare-Inovare (CDI). Tranziţia românească este influenţată de o serie de cauze interne, dar şi de globalizarea economiei, cuplată cu o globalizare a tranziţiei. Evoluţiile recente şi perspectivele dezvoltării ţărilor din Uniunea Europeană prin Ştiinţă şi Tehnologie şi prin adaptarea la fenomenul globalizării determină o nouă atitudine a României în ceea ce priveşte eficacitatea tranziţiei şi competitivitatea sa, în contextul integrării europene. La optsprezece ani de la începerea tranziţiei către capitalismul democratic şi în România se poate constata că problemele acestui proces complex s-au amplificat şi au devenit mai greu de rezolvat, crizele adâncindu-se, iar inadecvările s-au multiplicat. În acest sens, Joseph Stiglitz (fostul Economist şef al Băncii Mondiale) remarca faptul că “experienţele ţărilor, în procesul tranziţiei, reprezintă cele mai importante experimente economice şi sociale, dintre cele care s-au realizat vreodată, iar acestea ar trebui să constituie o oportunitate de studiu pentru cercetători, pentru a înţelege reforma şi a adânci cunoaşterea economică, în beneficiul atâtor ţări care aşteaptă, încă, beneficiul dezvoltării” (Joseph E. Stiglitz, Whither Reform? Ten Years of Transition, World Bank, Annual Conference on Development Economics, Washington, April 1999). Una dintre marile probleme ale înţelegerii procesului de tranziţie este cea a definirii rolului ştiinţei în acest proces, problemă, de altfel, identificată şi de Joseph E. Stiglitz, care îşi arăta îngrijorarea faţă de scăderea bugetului destinat cercetării şi considera cercetarea ca fiind principalul suport al tranziţiei şi al luptei împotriva sărăciei. Articolele de specialitate apărute în publicaţiile internaţionale de profil arată că productivitatea şi competitivitatea internaţională a unei ţări depind de rapida acumulare a cunoaşterii şi de transferul efectiv al tehnologiilor şi a experienţei pozitive. Majoritatea intervenţiilor guvernamentale în zona tehnologiei au fost direcţionate către corectarea căderilor de piaţă sau a tendinţei sectorului privat de a subfinanţa dezvoltarea tehnologică. În interesul maximizării

69

beneficiilor publice, politicile ştiinţei şi tehnologiei au fost orientate spre stimularea şi susţinerea cheltuielilor de CDI ale industriei, prin instrumente fiscale, cum sunt subvenţiile şi facilităţile de impozitare a veniturilor. În schimb, conceptul SNI (Sistem Naţional Inovator) al UE direcţionează decizia politică către gestionarea posibilelor căderi de sistem, care ar putea impieta performanţa inovatoare a industriei. Lipsa interacţiunilor dintre actorii sistemului, discordanţele dintre cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicativă, proasta funcţionare a organizaţiilor de transfer tehnologic, deficienţele de informare şi de absorbţie a rezultatelor cercetării pot conduce la o scădere a performanţei inovatoare a unei ţări. Din perspectiva conceptului SNI, noi tipuri de politici sunt necesare prevenirii şi/sau corectării căderilor sistemice, în mod special, direcţionării către dezvoltarea reţelelor şi îmbunătăţirea capacităţii de absorbţie a firmelor.

2. Strategia privind reforma CDI în perioada 2007-2013 2.1. Viziunea strategicǎ 2.1.1. Declaraţia de viziune

Ştiinţa este forţa motrice a creşterii economice, a ridicării standardului de viaţă şi a bunăstării sociale. Descoperirile ştiinţifice creează un flux nesfărşit de noi produse comerciale, noi tehnologii medicale şi noi surse de energie, care sunt în beneficiul tuturor oamenilor. Ştiinţa asigură dezvoltarea economico-socială durabila a economiei naţionale, prin asigurarea accesului la performanţă tehnologică, prin dezvoltarea mediului inovator, introducerea sistemelor de calitate totală şi dezvoltarea resurselor umane. 2.1.2. Misiunea sistemului CDI Misiunea sistemului CDI este dezvoltarea performanţei tehnologice a agenţilor economici, a transferului de cunoaştere şi a managementului calităţii pentru creşterea competitivităţii instituţiilor şi întreprinderilor din economia naţională. 2.1.3. Obiectivele pe termen lung Obiectivele sistemului CDI pe termen lung sunt: a) creşterea potenţialului de diseminare a informaţiilor din ştiinţă şi tehnologie; b) dezvoltarea parteneriatului tehnologic; c) creşterea gradului de documentare tehnologică; d) creşterea potenţialului de absorbţie tehnologică al agenţilor economici; e) formarea / perfecţionarea resurselor umane inovatoare; f) creşterea numărului de IMM-uri care aplică tehnologii noi; g) introducerea managementului calităţii totale; h) dezvoltarea reţelelor şi platformelor tehnologice inovatoare; i) introducerea principiilor inovării şi transferului tehnologic în educaţie; j) creşterea gradului de informare a publicului în domeniile ştiinţei şi tehnologiei.

2.2. Scopul şi obiectivele specifice

70

Scopul dezvoltării sistemului CDI este oferirea de facilităţi şi servicii informaţionale şi tehnologice către întreprinderile de profil, pentru creşterea competitivităţii şi dezvoltării economice durabile. Obiectivele specifice ale dezvoltării sistemului CDI sunt: a) perfecţionarea structurii organizatorice prin orientarea activităţii către serviciile de CDI şi de transfer tehnologic care au cerere pe piaţă; b) valorificarea eficientă a resurselor umane; c) consolidarea patrimonială a sistemului CDI; d) diversificarea surselor de finanţare; e) perfecţionarea managementului sistemului CDI; f) perfecţionarea marketing-ului sistemului CDI. 2.3. Situaţia actualǎ În prezent, în România există prioritar trei sisteme de cercetare-dezvoltare-inovare: - sistemul academic (Academia Română şi academiile de ramură); - sistemul institutelor publice (aflate în subordinea / coordonarea ministerelor); - sistemul universitar. De asemenea, în actualul sistem naţional de CDI mai există următoarele structuri de cercetare-dezvoltare-inovare: - societăţi comerciale cu capital de stat, provenite din foste institute de ramură; - societăţi comerciale cu capital privat; - fundaţii şi asociaţii private. Sistemul de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) existent în România nu este în măsură să asigure promovarea dezvoltării industriale, datorită unor slăbiciuni ale acestuia, printre care cele mai importante sunt: - cheltuieli cu CDI extrem de mici, în comparaţie cu ţările industrializate; - absenţa totală sau aproape totală a cercetării-dezvoltării în sectorul întreprinderilor, care este, în fond, principalul factor de inovare; - fragmentarea CDI din sectorul public şi insuficienta orientare a acesteia spre nevoile sectorului industrial; - slăbiciunea institutelor de CDI finanţate din fonduri publice; - prioritate excesivă acordată, de unele din aceste institute, cercetării fundamentale, în detrimentul cercetării aplicative, fragmentarea cercetării ştiinţifice, cu efect în structurarea unor mijloace nespecifice de finanţare a universităţilor şi sectoarelor academice; - atitudinea şi mentalitatea cercetătorilor din aceste institute, care sunt preocupaţi mai mult de perspectivele de carieră, decât de nevoile industriei naţionale; - lipsa stimulentelor adecvate în favoarea CDI; - gestionarea defectuoasă a fondurilor de cercetare (manifestări ştiinţifice, expoziţionale etc.); - valorificarea superficială a rezultatelor CDI; - dotarea precară a activităţii CDI; - lipsa unei analize periodice a corelaţiei reale între necesităţile societăţii româneşti şi programele prioritare ca direcţie de cercetare în cadrul PNCDI, astfel încât să se asigure o creştere a ponderii proiectelor prioritare, ce se vor adjudeca prin licitaţie publică şi în special al

71

celor de interes comunitar (ex. apa potabilă, apa uzată, gestionarea deşeurilor, poluarea aerului şi solului, energia, sănătatea); - descurajarea activităţilor de inventică prin aplicarea unor taxe exagerate în raport cu venitul inventatorilor; - criterii de evaluare la licitaţia de proiecte de excelenţă în neconcordanţă cu scopul propus şi cu opţiunile asociaţiilor profesionale de ramură. Pe de altă parte, în România mai există, încă, o bază tehnico-materială de CDI, creată anterior revoluţiei anticomuniste, dar şi o industrie a inovării. Cu toate acestea, procesul inovativ a fost mult frânat, prin dispariţia treptată a protagoniştilor umani şi instituţionali, precum şi prin micşorarea investiţiilor şi cheltuielilor din CDI.

2.4. Politica ştiinţei în România Misiunea de a elabora, aplica, monitoriza şi evalua politicile în domeniile cercetăriidezvoltării şi inovării este îndeplinitã de Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, în calitate de organism al administraţiei publice centrale pentru domeniul de cercetare-dezvoltare. Atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, în calitate de autoritate de stat pentru domeniul cercetării-dezvoltării, constau în: a) elaborarea şi actualizarea Strategiei naţionale; b) asigurarea cadrului instituţional pentru aplicarea Strategiei naţionale; c) coordonarea la nivel naţional a politicilor guvernamentale; d) stimularea, susţinerea, dezvoltarea şi monitorizarea activităţii de cercetaredezvoltare. Pentru fundamentarea acestor politici, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate face apel la studii si cercetări de specialitate privind politica ştiinţei şi strategia dezvoltării. Ca o primă etapă în procesul de elaborare a strategiei naţionale în domeniul CDI pe perioada 2007-2013 şi definire a instrumentelor de implementare şi evaluare a acestei strategii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, a realizat printr-un contract de cercetare din planul sectorial pe 2004, proiectul „Metodologie şi proceduri pentru definirea obiectivelor şi priorităţilor strategice ale cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice naţionale pe perioada 2007-2013”. Ulterior, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică a elaborat Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare pentru perioada 2007-2013, care a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 217 din 28.02.2007.

2.5. Opţiuni posibile 2.5.1. Politica tehnologică naţională Experienţa arată că modelele socio-culturale ale dezvoltării nu pot fi copiate de la o ţară la alta. Pentru a se înscrie într-o traiectorie ascendentă, fiecare ţară trebuie să-şi elaboreze un model, prin care să valorifice tradiţiile şi resursele de creativitate ale fiecărui popor. Elaborarea strategiilor noastre nu poate fi realizată prin copierea altor modele, oricât de viabile s-au

72

dovedit ele în ţara respectivă, ci prin efortul de a găsi acele forţe creative şi perene ale României zilelor noastre, în scopul promovării unei politici tehnologice naţionale. Elaborarea unei politici tehnologice naţionale este necesară pe seama următoarelor cerinţe: - eradicarea sistemului de coexistenţă a tehnologiilor de vârste diferite; - acordarea transferului de tehnologie cu lista de „produse admise” de Uniunea Europeană; - redistribuirea activităţilor industriale; - creşterea randamentelor industriale şi a calităţii produselor; - stimularea investiţiilor străine în activităţi ce utilizează tehnologii de vârf; - iniţierea şi dezvoltarea de nuclee şi centre de activităţi inovator-antreprenoriale, ce utilizează capital intelectual şi financiar românesc sau mixt; - asigurarea unui management strategic al pachetului de tehnologii ce se utilizează în redresarea industrială a României, în scopul diminuării importului şi creşterii exportului. Un mediu favorabil pentru aplicarea creativă a tehnologiilor influenţează pozitiv creşterea economică, securitatea naţională şi stabilitatea socială. De aceea, este necesar ca politica tehnologică să fie conectată cu politicile ştiinţei, inovării şi educaţiei, dar şi cu politica economică, care include politicile industriale şi agrare, cât şi dezvoltarea infrastructurii. Scopul fundamental al politicii tehnologice naţionale ar putea fi implementarea rapidă a noilor concepte tehnologice şi stimularea iniţiativelor organizaţionale referitoare la producţia materială, operaţii şi servicii. Acest scop s-ar putea îndeplini prin stimularea şi promovarea atitudinilor favorabile tehnologiilor noi în comunitate şi printre entităţile economice. Obiectivele şi sarcinile politicii tehnologice naţionale ar putea fi: a) Pe termen scurt (6-8 luni): - corectarea sistemului fiscal şi de taxe, precum şi a politicii de credite şi subvenţii destinate activităţilor tehnologice inovatoare din economie; - optimizarea condiţiilor legale pentru înfiinţarea de noi forme organizaţionale (în cercetare, producţie, servicii), pentru facilitarea şi creşterea vitezei de reacţie la introducerea tehnologiilor noi; - dezvoltarea sistemelor de reţele informatizate pentru achiziţia, procesarea şi accesarea datelor, în scopul amplificării sistemelor suport ale deciziei, incluzând un sistem pentru consultanţă tehnologică şi de marketing în folosul întreprinderilor; creşterea motivaţiei financiare a elaboratorilor şi aplicatorilor de tehnologii noi; - reforma sistemului naţional de cercetare-dezvoltare-inovare; sprijinirea şi dezvoltarea organizaţiilor independente (neguvernamentale) de transfer tehnologic. b) Pe termen mediu (4-6 ani): amplificarea cercetării tehnologice inventive de performanţă, prin creşterea sistematică a fondurilor publice alocate pentru cercetare-dezvoltare; dezvoltarea domeniilor de cercetare tehnologică inovatoare, ale căror rezultate aduc profit în economie; dezvoltarea sectoarelor industriale care sunt semnificative pentru activităţile inovatoare din economie, în mod deosebit, în domeniul dezvoltării industriilor „high-tech”; restructurarea şi privatizarea entităţilor economice corelată cu includerea institutelor de cercetare tehnologică de profil în structura marilor agenţi economici de producţie sau a universităţilor tehnice;

73

-

-

dezvoltarea atitudinilor favorabile procesului de inovare în comunitate, prin utilizarea sistemului educaţional la fiecare nivel; programele educaţionale vor cuprinde elemente de asigurare a elevilor şi studenţilor pentru asimilarea cunoaşterii aplicabile în domeniul ştiinţelor exacte şi tehnice; dezvoltarea infrastructurilor şi a instituţiilor care sprijină activităţile tehnologice inovatoare şi conexiunile dintre sectorul de cercetare-dezvoltare şi economie; dezvoltarea comerţului cu rezultatele cercetării ştiinţifice şi acordarea sprijinului pentru înfiinţarea şi dezvoltarea organizaţiilor de transfer tehnologic; dezvoltarea relaţiilor de cooperare ştiinţifică şi tehnologică cu străinătatea şi crearea condiţiilor optime (politice, juridice şi economice) favorabile investiţiilor cu capital străin şi importurilor / exporturilor de tehnologii.

Pentru realizarea acestor obiective şi sarcini, se pot utiliza instrumente manageriale şi fiscale, precum şi alte instrumente care să asigure eficienţa practică a politicii tehnologice prefigurate. În ceea ce priveşte instrumentele manageriale, este important să se creeze mecanismul de stimulare a formării de structuri manageriale de grup şi de gestionare profesioniste, care să preia conducerea unităţilor cu capital majoritar de stat, până la încheierea procesului de privatizare din industrie, cercetare, agricultură. În ceea ce priveşte instrumentele fiscale, acestea ar putea fi: - perfecţionarea sistemului prin care cheltuielile pentru asigurarea performanţei tehnologice să fie incluse în costurile beneficiilor obţinute; - deducerea totală, din beneficiul ce face subiectul impozitării, a cheltuielilor pentru investiţii de capital în implementarea tehnologiilor noi, într-o perioadă mai mare de un an fiscal; - scutire de impozit pentru persoanele fizice şi juridice creatoare de noi tehnologii şi, mai ales, de invenţii; - corelarea, pe domenii tehnologice, a regimului de taxe şi de scutiri de impozit pentru stimularea exportului de produse competitive. Alte stimulente ar putea fi: - asigurarea de garanţii entităţilor economice care contractează credite, pe termen mediu sau lung, cu bănci autohtone, cu condiţii prefertenţiale, dacă aceste credite urmează a se folosi la implenetarea tehnologiilor noi, mai ales la acelea rezultate din activitatea de cercetaredezvoltare naţională; - introducerea de noi reguli juridice şi instituţionale pentru stimularea aplicaţiilor productive bazate pe tehnologii noi, prin dezvoltarea fondurilor de capital de risc şi prin abilitarea băncilor comerciale pentru acordarea creditelor pe baza unui plan de afaceri sau garanţii morale şi nu numai pe baza garanţiilor materiale; - asigurarea investiţiilor împotriva riscului în legătură cu implementarea noilor tehnologii; - coordonarea politicii de acordare de licenţe cu politica ştiinţifică şi tehnologică, în domeniile economiei în care restructurarea şi dezvoltarea tehnologică sunt sprijinite cu mijloace bugetare; - stimularea inventivităţii şi mărirea protecţiei inventatorilor, invenţiilor şi a legislaţiei muncii; - dezvoltarea sistemului de cofinanţare din fonduri bugetare la implementarea noilor tehnologii selecţionate şi care au fost realizate cu participarea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare;

74

- sprijinirea dezvoltării organizaţiilor neguvernamentale cu profil de inovare şi acordarea de subvenţii pentru proiecte tehnologice inovatoare. În acord cu o asemenea politică tehnologică naţională, se impun de urgenţă măsuri de restructurare a sistemului naţional de cercetare-dezvoltare-inovare, cum ar fi: - realizarea în cadrul Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică a unei baze de date, cu acces liber, care să cuprindă toate abordările tematice de cercetare pe domenii, efectuate de entităţile de cercetare-dezvoltare pe ultimii 20 de ani, având drept scop valorificarea superioară a rezultatelor şi evitarea repetărilor unor tematici mai vechi; - analizarea periodică a corelaţiei reale dintre necesităţile societăţii româneşti şi obiectivele programelor prioritare de cercetare din cadrul PNCDI; - creşterea ponderii proiectelor adjudecate prin licitaţie publică în realizarea obiectivelor de interes comunitar; - simplificarea metodologiei de participare la competiţia de proiecte, evaluarea urmând a fi efectuată pe baza ofertei ştiinţifice şi a planului de afaceri; - formarea de colective independente multidisciplinare pentru evaluarea propunerilor de proiecte sau elaborarea unui sistem integrat de evaluare prin inteligenţa artificială; - eliminarea corupţiei din sistemul competiţiei publice de proiecte; - restructurarea şi mărirea bugetului alocat cercetării, în scopul optimizării calităţii finanţării şi al simplificării operaţiunilor de decontare; - perfecţionarea sistemului de comunicare-diseminare a rezultatelor cercetării, prin amplificarea subvenţiei pentru publicaţii ştiinţifice şi editarea unui anuar al rezultatelor cercetării ştiinţifice din România; - oprirea fluxului de migrare-emigrare a specialiştilor din cercetare, resuscitarea motivaţiei muncii, inventivităţii şi a carierei. 2. 5.2. Reforma sistemului naţional de cercetare-dezvoltare-inovare Pentru a schimba starea existentă de fapt, este necesar a se cataliza structurarea unor noi relaţii şi mecanisme ale comunităţii ştiinţifice, societăţii civile şi ale cooperării internaţionale pentru promovarea inovării şi stimularea excelenţei, pe baza unei reforme reale şi eficiente a sistemului CDI. 2.5.2.1. Principiile generale ale reformei sistemului naţional de cercetare-dezvoltareinovare I. Actualul sistem de CDI s-a dezvoltat, treptat, după anul 1948, în contextul unei economii planificate. Acest sistem este rigid, anacronic şi incompatibil cu economia de piaţă şi cu globalizarea economică. II. Misiunea principală a activităţii de CDI este să abordeze probleme importante ale tranziţiei şi dezvoltării economico-sociale. În general, proiectele de CDI trebuie realizate în concordanţă cu proiectele impuse de nevoile pieţei şi societăţii, dictate fiind de agenţii economici.. III. Reforma CDI trebuie realizată în scopul facilitării dezvoltării acestei activităţi, mai ales prin stimularea mecanismelor concurenţiale. IV. Transferul tehnologiilor străine, din ţările avansate, trebuie combinat cu transferul rezultatelor CDI din România. V. Invenţiilor naţionale trebuie să li se asigure prioritate, astfel încât rezultatele CDI să se transforme în capacităţi de producţie, iar România să poată deveni exportator de tehnologii şi produse. 75

VI. Trebuie structurat un echilibru între realizarea obiectivelor pe termen scurt şi a celor pe termen lung, respectiv, între dezvoltarea tehnologică, cercetarea aplicativă şi cercetarea fundamentală. VII. Resursele limitate ale CDI trebuie astfel administrate, încât să fie orientate pe priorităţi şi subiecte majore. Acestea trebuie concentrate către probleme cheie de interes naţional şi susţinute de asociaţiile profesionale de ramură care sunt apolitice. VIII. Democraţia academică şi cariera ştiinţifică vor fi încurajate şi dezvoltate. IX. Va fi adoptat un program special de “Brain – regaining”, prin care să crească rolul social al cercetătorului ştiinţific. X. Activităţile de CDI trebuie combinate cu popularizarea cunoaşterii ştiinţifice şi tehnologice, iar conexiunile dintre cercetarea ştiinţifică şi educaţie trebuie consolidate. 2.5.2.2. Scopul şi obiectivele reformei sistemului naţional de cercetare-dezvoltareinovare

Scopul reformei sistemului naţional de cercetare-dezvoltare-inovare este acela de a restructura conexiunile dintre ştiinţă, tehnologie, economie şi societatea civilă, astfel încât să fie lăsată piaţa să decidă distribuţia primară a resurselor CDI şi de a accelera comercializarea rezultatelor ştiinţifice şi tehnologice. Obiectivele reformei sistemului naţional de CDI sunt: I. Schimbarea structurii organizaţionale a sistemului naţional de cercetare-dezvoltare-inovare. II. Trecerea tematicii de CDI de la modelul tradiţional (defectuos) la modelul emergent, care face apel la transdisciplinaritate şi relevanţă strategică. Multiplicarea resurselor de finanţare a CDI şi perfecţionarea III. sistemului de finanţare. IV. Schimbarea sistemului de management al unităţilor de CDI. V. Stimularea formării şi funcţionării organizaţiilor noi de cercetare (cu capital public sau privat). VI. Schimbarea sistemului de evaluare a rezultatelor cercetării. VII. Perfecţionarea sistemului de comunicare şi diseminare a rezultatelor cercetării. VIII. Oprirea fluxului de migrare / emigrare a specialiştilor din CDI.

I. Schimbarea structurii organizaţionale a sistemului naţional de cercetaredezvoltare-inovare. Schimbarea structurii organizaţionale a sistemului naţional de cercetare-dezvoltare-inovare se bazează pe o viziune structurală care simplifică componentele sistemului, le corelează în mod

76

eficient şi asigură cheltuieli diminuate. O asemenea structură-ţintă este prezentată în figura de mai jos.

GUVERN

POLITICA Consiliere politică AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ

FINANŢARE Achiziţii publice

FUNDAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU ŞTIINŢĂ, TEHNOLOGIE ŞI INOVARE

ALTE AGENŢII DE FINANŢARE

ACTIVITĂŢI CDI Proprietăţi

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

UNITATEA DE MONITORIZARE ŞI CONSILIERE PUBLICĂ

ACADEMIA ROMÂNĂ ACADEMII DE RAMURĂ

SOCIETATEA CIVILĂ - Agenţi economici - Asociaţii profesionale - Beneficiari ai rezultatelor cercetării

ORGANIZAŢII DE CDI: ● Universităţi ● Institute publice de CDI ● Asociaţii şi fundaţii de CDI ● Departamente guvernamentale de CDI ● Muzee ● Sector privat de CDI ● Persoane fizice autorizate

77

AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ (ANCS) Scopul activităţii ANCS este să consilieze Preşedintele ANCS, în calitatea sa de membru al Guvernului, asupra politicii ştiinţei, inclusiv asupra priorităţilor obiectivelor şi finanţărilor acestora. Rolul ANCS este doar de consiliere, iar aceasta se dezvoltă în consultanţă cu comunitaţile interesate în ştiinţă şi tehnologie. Prin Preşedintele său, ANCS asigură consilierea tehnică asupra politicii guvernamentale generale de dezvoltare şi menţine contactul cu comunitatea ştiinţifică. ANCS este responsabilă pentru furnizarea şi diseminarea informaţiilor statistice privind activităţile de CDI. ANCS acţionează ca un împuternicit pentru administrarea generală şi monitorizarea investiţiilor publice în ştiinţă şi tehnologie. ANCS asigură reprezentarea la nivel guvernamental în relaţiile internaţionale privind ştiinţa. Pe lângă Preşedintele ANCS funcţionează un Colegiu Consultativ, organizat ca un forum asupra propunerilor de tematici şi politici în ştiinţă şi tehnologie. Membrii acestui colegiu sunt numiţi de Preşedintele ANCS, în calitatea lor de personalităţi, dar şi ca reprezentanţi ai grupurilor de interese din organizaţiile majore de CDI şi asociaţiile profesionale de ramură. Obţinerea postului de Preşedinte al ANCS se face prin concurs.

FUNDAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU ŞTIINŢĂ, TEHNOLOGIE ŞI INOVARE (FNSTI) FNSTI este autoritatea publică independentă, a cărei principală atribuţie este alocarea fondurilor pentru activităţile şi serviciile CDI. FNSTI administrează Fondul Public pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare (FPSTI). FNSTI alocă fondurile prin programe şi proiecte majore de CDI şi asigură consiliere independentă Guvernului.

Institute publice de CDI Aceste institute se organizează pentru realizarea de cercetări ştiinţifice în domenii de interes public, cum ar fi: - politica ştiinţei şi strategia dezvoltării; - energie; - sănătate publică; - mediu. - agricultură; - biotehnologie. Pentru organizarea acestor noi institute, ar fi necesară redefinirea domeniilor ştiinţifice de interes public. 78

UNITATEA DE MONITORIZARE ŞI CONSILIERE PUBLICĂ (UMCP) UMCP are rolul de a consilia ministerele care au în coordonare institutele publice şi asigură suportul administrativ şi metodologic pentru activitatea unui Grup de Consultanţi Independenţi (GCI). GCI este format din personalităţi din afara domeniului public, cu experienţă dovedită în comerţ, ştiinţă sau tehnologie. Acest grup asigură consilierea ANCS şi a ministerelor implicate asupra calităţii managementului institutelor publice şi a performanţelor obţinute.

II. Trecerea tematicii de CDI de la modelul tradiţional (defectuos) la modelul emergent, care face apel la transdisciplinaritate şi relevanţă strategică Agenda intelectuală a tematicii de cercetare se va realiza într-un context transdisciplinar şi va fi dirijată de relevanţa strategică. Prin tematica de cercetare se vor promova ştiinţa şi cercetarea-dezvoltarea, asociate cu inovarea, cu transferul tehnologic şi cu serviciile ştiinţifice, se va realiza asigurarea cunoaşterii ştiinţifice şi tehnologice, precum şi a calificării, elemente care vor susţine dezvoltarea prosperă prin tehnologie, protecţia mediului şi bunăstarea ţării şi a populaţiei.

III. Multiplicarea resurselor de finanţare a CDI şi perfecţionarea sistemului de finanţare Resursele de finanţare publică a CDI se constituie în Fondul Public pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare şi provin din: - bugetul României; - taxă de 1 % din venit aplicată agenţilor economici, concomitent cu accesul gratuit la promovarea rezultatelor cercetării în domeniul specific al activităţii desfăşurate; suma se virează în contul Fundaţiei Naţionale; - subvenţii interne şi externe; - credite internaţionale. Sistemul de finanţare a proiectelor de CDI este în regim de co-finanţare şi de competiţie.

IV. Schimbarea sistemului de management al unităţilor de CDI Managerul este persoana care, în virtutea sarcinilor, responsabilităţilor şi competenţelor, exercită procese de management, deci adoptă decizii şi iniţiază comportamentul decizional şi acţional al altor persoane. În vederea perfecţionării manageriale a unităţilor de CDI se va generaliza instituţia „managerului”, pe bază de competiţie reală, adică pe fundamentul concursului şi contractului de management.

79

V. Stimularea formării şi funcţionării organizaţiilor noi de cercetare (cu capital public sau privat) Institutele cu profil similar vor fuziona între ele şi cu catedrele universitare corespondente, formând noi organizaţii de CDI, creându-se astfel puternice centre de cercetare universitară. Prin lege se va reglementa privatizarea unităţilor de CDI, prin participarea cercetătorilor ca asociaţi, cu drept de preemţiune. Se va reglementa, în mod unitar, cadrul legal de înfiinţare, organizare şi funcţionare a organizaţiilor de CDI, pornind de la considerentul că activitatea lor este strategică. De asemenea, se va perfecţiona cadrul legal al activităţii organizaţiilor de transfer tehnologic.

VI. Schimbarea sistemului de evaluare a rezultatelor cercetării, de evaluare competiţională şi monitorizare Introducerea sistemului de evaluare şi monitorizare prin inteligenţă artificială, ca o consecinţă a constatării că se fac promovări de proiecte cu stadii tehnice depăşite, precum şi o serie de reciprocităţi între evaluatori şi influenţe dictate de implicarea politică. Totodată, la evaluarea rezultatelor cercetării se va evidenţia: a) programul cercetării, realizat în raport cu rezultatele anterioare atât în plan naţional, cât şi internaţional; b) finalizarea lucrării cu un studiu de piaţă. La evaluarea rezultatelor cercetării se va asigura: - introducerea criteriilor de relevanţă strategică, eficienţă şi de superioritate a efectelor; - despărţirea şi secretizarea activităţilor evaluatorior faţă de cei evaluaţi pe perioada de evaluare şi publicarea acestora; - remunerarea optimă a evaluatorilor, cu scopul combaterii fenomenelor de corupţie. VII. Perfecţionarea sistemului de comunicare şi diseminare a rezultatelor cercetării Pentru perfecţionarea sistemului de comunicare a rezultatelor cercetării se vor asigura: - continuarea şi amplificarea subvenţiei publice alocate publicaţiilor ştiinţifice; - înfiinţarea Registrului Naţional al Rezultatelor Cercetării Ştiinţifice, care va monitoriza rezultatele cercetării finanţate din fonduri publice şi va edita „Catalogul Anual cu Rezultatele Cercetării Ştiinţifice din România”; - co-finanţarea transferului tehnologic şi a parteneriatelor prin sistemul fondurilor capitalurilor de risc; - crearea de site-uri ce cuprind realizările ultimilor zece ani; - promovarea sistemului de transfer tehnologic prin inteligenţă artificială.

VIII. Oprirea fluxului de migrare / emigrare a specialiştilor din CDI Pentru a opri fluxul de migrare a specialiştilor din CDI se vor asigura: - eliminarea fenomenului de politizare a structurilor de CDI şi a corupţiei; - adoptarea unui nou statut al cercetătorului; - resuscitarea motivaţiei muncii, inventivităţii şi a carierei;

80

- acordarea unui spor de fidelitate cercetătorilor, care va fi echivalent cu un salariu mediu pe economie. 2.5.3. Obiective strategice ale reformării sistemului CDI şi măsuri de implementare Procesul de integrare în Uniunea Europeană impune ca obiectiv major pentru România creşterea contribuţiei sistemului CDI la dezvoltarea unui mediu economic dinamic şi competitiv, capabil să asimileze şi să dezvolte domenii de înaltă tehnologie şi să răspundă cerinţelor strategice de dezvoltare pe termen lung prin ştiinţă şi tehnologie, în contextul evoluţiei la nivel global spre o economie bazată pe cunoaştere. România trebuie să-şi întărească capacitatea de a creşte competitivitatea întregului sistem de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, incluzând componentele sectorului public şi privat, care trebuie să asigure resursele şi infrastructura necesară asigurării unei creşteri susţinute a competitivităţii economice. Obiectivele strategice ale reformării sistemului CDI şi măsurile de implementare sunt: O.1 – Corectarea decalajelor tehnologice, răspândirea rapidă a tehnologiilor avansate în toate sectoarele economice şi implementarea unor modele de dezvoltare tehnologică susţinută la nivel sectorial. Măsuri specifice: - elaborarea de strategii de dezvoltare tehnologică la nivel sectorial, cu obiective pe termen mediu şi lung; - sprijin direct acordat întreprinderilor pentru investiţii în vederea achiziţionării, transferului şi adaptării tehnologiilor avansate, pentru a se asigura ▪ un grad mare de eficienţă a energiei şi integrare ecologică în sectoarele economice; ▪ dezvoltarea unor sectoare de înaltă tehnologie (telefonie mobilă, surse alternative de energie, sănătate, securitate, energie nucleară, ş.a.m.d.); - sprijin direct acordat întreprinderilor pentru servicii tehnice necesare fazelor premergătoare investiţiei: identificarea soluţiilor tehnice potrivite, planificarea unor schimbări / adaptări tehnologice necesare ş.a.m.d. - sprijin pentru răspândirea pe scară largă a tehnologiilor informaţionale de mare performanţă în toate sectoarele economice prin dezvoltarea unor medii informaţionale integrate pentru operaţii şi tranzacţii economice eficiente, la nivel sectorial, regional şi naţional. O.2 – Corectarea decalajelor competitivităţii prin creşterea capacităţii întreprinderilor de a face faţă ritmului evoluţiei şi competiţiei tehnologice la nivel european şi internaţional. Măsuri specifice: - sprijin acordat campaniilor sistematice de promovare a culturii inovării şi transferului tehnologic; - sprijin direct acordat întreprinderilor pentru introducerea şi aplicarea unor practici manageriale bune pentru activităţi de dezvoltare şi inovare tehnologică,incluzând: ▪ propriile politici şi planuri strategice pentru procesul de dezvoltarea şi inovare tehnologică pe termen lung, în funcţie de tendinţele şi evoluţia pieţei şi a competitorilor; ▪ propriile programe şi proiecte pentru dezvoltare şi inovare tehnologică, incluzând prevederile din bugetele întreprinderilor; - sprijin pentru dezvoltarea unei reţele structurate a furnizorilor naţionali şi regionali (infrastructură şi servicii) specializate în:

81

▪ servicii de transfer tehnologic şi inovare; ▪ servicii pentru competitivitate, incluzând aplicarea şi dezvoltarea unor practici manageriale performante (centre pentru competitivitate); - sprijin pentru crearea şi dezvoltarea firmelor inovatoare, mai ales în domeniile high-tech: ▪ dezvoltarea infrastructurilor şi spaţiilor dedicate (incubatoare, parcuri S&T); ▪ stimularea investiţiilor publice şi private în firmele inovatoare prin crearea unui Fond Naţional de Capital de Risc, bazat pe surse publice şi private). O.3 – Creşterea exporturilor cu valoare adăugată mare, prin dezvoltarea activităţilor de cercetare şi inovare în întreprinderi, în special în domeniile high-tech. Măsuri specifice: - încurajarea unei participări sporite a întreprinderilor în programele cercetare-dezvoltare şi inovare finanţate public; - sprijin direct acordat întreprinderilor pentru dezvoltarea capacităţii de cercetare internă prin angajarea de personal specializat, crearea departamentelor de cercetare şi dezvoltare, dezvoltarea laboratoarelor specializate; - mecanisme de sprijin pentru stimularea activităţilor de cercetare şi dezvoltare în întreprinderi, incluzând stimulente fiscale şi financiare şi instrumente de ajutor din partea statului; O.4 – Promovarea unor grupuri tehnologice viabile, capabile să devină competitive pe piaţa globală. Măsuri specifice: - sprijin pentru formarea şi dezvoltarea reţelelor / grupurilor tehnologice, incluzând companiile, instituţiile şi universităţile cu programe de cercetare şi dezvoltare, cu profil tehnologic similar, mai ales la nivel regional; - sprijin pentru dezvoltarea programelor tehnologice strategice, lansate de companii mari sau de asociaţii industriale,mai ales în domeniile high-tech. O.5 – Crearea unui nou sistem naţional de protecţie şi promovare a proprietăţii intelectuale. Măsuri specifice: - revizuirea atribuţiunilor OSIM; - constituirea unui forum public indepedent care să înregistreze gratuit invenţii şi soluţii protejând proprietatea intelectuală a autorului; - stabilirea unor criterii scientometrice de ierarhie valorică a cercetărilor şi inventatorilor. 2.5.4. Introducerea principiilor deontologice ale inovării şi transferului tehnologic Societatea umană este compusă din comunităţi de fiinţe înzestrate cu libertăţi şi responsabilităţi individuale care conlucrează pentru evoluţia speciei umane şi tehnologiei. Veriga principala în acest proces evolutiv este diseminarea informaţiei. Informarea, în primul rand, este comunicarea cu cetăţenii care, ca plătitori de taxe şi ca electori, pun bazele bunăstării sociale. Lipsa de informare hrăneşte teama colectivităţilor de nou, respingerea noului, generează anxietate si dramatizează riscul. Pentru a evita astfel de situaţii generate de lipsa de informare este necesară implicarea cetăţenilor în participarea la progresul dinamic al societăţii. Această participare trebuie gândită ca o voinţă de a conlucra pentru a face ca ştiinţa şi tehnologia să nu mai fie o sursă de teamă şi dependenţă, ci o sursă de schimbare în bine, bunăstare şi încredere reciprocă.

82

Codul Deontologic al Inovării şi Transferului Tehnologic stabileşte reguli de conduită pentru factorii implicaţi în procesul de diseminare a informaţiei şi de valorificare comercială a rezultatelor cercetării ştiinţifice şi inovative. Pentru domeniul inovării şi transferului tehnologic, codul deontologic nu poate fi imaginat doar ca un set de reguli de conduită morală. În fapt, moralitatea, – fie că o privim ca având un scop universal, fie că descinde dintr-o filozofie, religie sau o anumită civilizaţie –, are drept ţel o anumită idee de bine către care oamenii tind să se îndrepte. Dar nu este suficient ca cercetătorul, inginerul sau tehnicianul să respecte valorile moralităţii comune sau moralitatea proprie în îndeplinirea sarcinilor sale personale. Transferul de tehnologii implică precauţii specifice şi comportarea profesională conştientă a factorilor implicaţi în ceea ce priveşte consecinţele pe care neglijenţa, eroarea si abuzul le pot avea. Codul deontologic este inspirat de valori care aparţin domeniului eticii, scopul său fiind încurajarea oamenilor să folosească activ noile cunoştinţe şi descoperiri ale cercetării ştiinţifice şi tehnologice. Trebuie făcută o distincţie clară intre Codul Deontologic al Inovării şi Transferului Tehnologic şi legislaţia în vigoare din domeniu. Codul deontologic trebuie considerat ca un angajament colectiv al factorilor implicaţi în transferul de tehnologii şi, din acest motiv, el nu poate fi confundat cu ansamblul de date ştiinţifice, standarde şi specificaţii tehnice încorporate in norme şi standarde. El are un scop comun cu moralitatea şi legislaţia în vigoare: supravegherea, controlul şi îndrumarea activităţii de inovare şi transfer tehnologic pentru promovarea dezvoltării durabile şi a protecţiei intereselor omului şi societăţii. Elaboratorii şi susţinătorii acestui cod deontologic propun următoarele reguli: I Sistemul CDI participă la capitalul social al firmei care valorifică invenţia, inventatorul având libertatea de a negocia numărul de acţiuni cu care participă la capitalul social al firmei şi îl sprijină pe inventator în vederea comercializării invenţiei, astfel încât acesta să poată menţine controlul asupra utilizării ei în viitor. II Sistemul CDI îşi asumă ca obligaţie asigurarea unui mediu stimulativ pentru cercetare şi împărţirea beneficiilor noii cunoaşteri cu societatea în general. Acesta asigură expertiza şi serviciile suport în stadiul incipient, cât şi lobby-ul pentru fonduri. Prezentarea publică a invenţiei este asigurată cu expertiza, suportul şi protecţia Sistemului CDI, astfel încât să fie asistată dezvoltarea cercetării sau creaţiei. III Un obiectiv al unei universităţi, al unui institut de cercetare-dezvoltare sau al unui inventator este colectarea şi diseminarea cunoaşterii. Crearea unei invenţii şi punerea ei la dispoziţia publicului este cel mai desăvârşit mod pentru realizarea acestui obiectiv. Sistemul CDI acţionează pentru protecţia numelui său şi a reputaţiei sale, prin înţelegeri comerciale legale, etice şi prin promovarea intereselor inventatorilor, cadrelor didactice şi cercetătorilor. IV

83

Sistemul CDI este adept al principiului potrivit căruia participarea la beneficii trebuie să fie proporţională cu participarea la investiţii, dar lasă la latitudinea inventatorului posibilitatea de negociere a beneficiului. Sistemul CDI îşi asumă o cotă parte din beneficiul net rezultat din comercializarea proprietăţii intelectuale.

V Procesul de preluare a unei invenţii pe piaţă, în general, cuprinde trei niveluri ale activităţii: prezentarea invenţiei, parteneriatul cu Sistemul CDI şi comercializarea. Acest proces este dimensionat de Sistemul CDI pentru a satisface condiţiile specifice fiecărei invenţii şi nevoile unice ale fiecărui inventator. VI Sistemul CDI colaborează cu inventatorii pentru a garanta că fiecare ofertă de tehnologie beneficiază de atenţia cuvenită şi este ajutată să-şi atingă potenţialul ei deplin. Contactarea Sistemului CDI poate avea loc atunci când ceva nou a fost creat sau dezvoltat, ori când au fost obţinute rezultate neconvenţionale ale cercetării, care pot fi utilizate şi care au potenţial pentru comercializare. La această contactare este asigurată confidenţialitatea invenţiei / proprietăţii intelectuale. VII După o analiză iniţială a invenţiei, o cercetare a stadiului existent al tehnicii şi o evaluare a tehnologiei, inventatorul poate decide dacă acesta doreşte parteneriatul cu Sistemul CDI în comercializarea tehnologiei. Parteneriatul poate avea mai multe forme, opţiunile fiind flexibile şi în corelaţie cu politica Sistemului CDI în domeniul proprietăţii intelectuale. Odată stabilit parteneriatul, inventatorul are deplin acces la resursele şi serviciile Sistemului CDI pe întreg traseul de promovare a invenţiei, până la comercializarea sa. VIII Sistemul CDI are numeroase căi pe care le urmează pentru comercializarea unei invenţii, acestea fiind cuprinse între licenţierea neexclusivă şi formarea unei firme de start-up. Căile şi strategiile Sistemului CDI pentru comercializarea invenţiei se stabilesc în funcţie de următorii factori: a) stadiul de dezvoltare a invenţiei; b) stadiul cunoscut al tehnicii; c) numărul de pieţe pe care invenţia poate fi aplicată; d) aplicabilitatea invenţiei, astfel, încât aceasta să genereze un flux mai mare de produse; e) tipul protecţiei intelectuale potrivite invenţiei; f) scopurile şi interesele inventatorului cu privire la fondarea unei firme proprii. În procesul de obţinere de brevetului de invenţie în scopul comercializării, cooperarea inventatorului este esenţială, acesta trebuie să asigure orice informaţie verbală sau scrisă necesară. Formarea parteneriatului dintre inventator şi Sistemul CDI poate fi începutul unei relaţii de durată şi, de aceea, este necesară reevaluarea periodică a acesteia, în scopul adaptării la noile circumstanţe apărute.

84

IX Proprietatea intelectuală se referă la orice produs al creaţiei intelectuale, ca o idee, invenţie, expresie, metodă de afaceri, proces tehnologic sau formulă chimică. Proprietatea intelectuală poate fi protejată, conform legislaţiei in vigoare, prin brevet de invenţie sau marcă de desen industrial pentru invenţii, ori prin copyright pentru software sau lucrări ştiinţifice. X Sistemul CDI asigură suport financiar limitat pentru proiectele de transfer tehnologic în scopul creşterii competitivităţii, prin progres tehnic şi operaţional, la nivel regional şi naţional. Finanţarea acestor proiecte se realizează dintr-un Fond Inovativ Antreprenorial, în baza unui Program de Asistenţă Inovativ Antreprenorială (PAIA). Acest Program este flexibil şi deschis, fiind orientat către asigurarea acelei finanţări care permite ca o tehnologie să fie mai competitivă. XI Finanţarea maximă pe un proiect este delimitată la un plafon stabilit conform legislaţiei in vigoare, în condiţiile co-finanţării de către firma incubatoare a invenţiei. O firma poate beneficia de maximum două proiecte finanţate de Sistemul CDI într-un an fiscal. PAIA va finanţa costurile asociate taxelor de inginerie sau tehnice, bazei de cercetare şi deplasărilor. PAIA nu acoperă costurile privind dotările cu mijloace fixe (echipamente, utilaje etc.) şi costurile asociate training-ului.

85

CAPITOLUL VI IDEI ORIGINALE PENTRU REFORMAREA SISTEMULUI CDI – NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL 1. Sistem informatic şi metodă pentru transfer tehnologic şi ştiinţific Cerere de Brevet OSIM nr. A/00622/08.07.2005 Autori: Marin Radu, Constantin Cristoi, Christian Poulalion, Mircea Dinescu, Florica Radu, Marius Arghirescu, Dan Badea, Constantin Minciu, Gheorghe Mocuţa, Corneliu Alecu, Gheorghe Bătrînescu, Liliana Pasăre, Constantin Antohi, Ioana Viezure, Daniela Raţă, Bujor Albu, Demetra Nuţă, Gabriela Roman, Mădălina Antonescu, Dana Garganciuc, Mariana Georgescu, Georgeta Popescu, Marian Topologeanu, Constantin Diaconu, Daniela Radu, Valentin Radu, Viorica Pârvulescu, Florentina Vasile Rezumatul invenţiei Invenţia se referă la un sistem informatic şi la o metodă pentru transfer tehnologic şi ştiinţific, cuprinzînd o unitate informatică centrală (A) conectată la internet, la care este trimisă informaţia tehnico-ştiinţifică în format electronic în formă tipizată, la un site de tip „expoziţie on-line” creat de unitatea centrală (A) care poate fi accesat de utilizatorii de internet, şi care realizează contabilizarea, ordonarea şi conversia automată a formei doc. tipizate a lucrărilor în format poster şi completarea automată a site-ului de tip „expoziţie on-line” cu aceste postere în format electronic, printr-un program sau un set de programe specifice şi un set de mai multe periferice (D1…Dn), de tip display electronic, conţinând şi un monitor (m) pe care posterele pot fi vizualizate, derulate automat şi succesiv, prin programe specifice ale softului unităţii centrale (A), care permit vizualizarea selectivă a posterelor şi jurizarea acestora, folosind un calculator (c) o tastatură (t) şi cel puţin o unitate (P) de printare de postere contra-cost, acţionată preferabil printr-un sistem electronic (e), cu cartelă magnetică.

Descrierea invenţiei Invenţia se referă la un sistem informatic şi la o metodă pentru transfer tehnologic şi ştiinţific. Acest sistem şi această metodă sunt destinate birourilor specializate în probleme de transfer tehnologic şi ştiinţific ale unor firme sau instituţii de profil tehnico-ştiinţific sau de către diverşi expozanţi de creaţie tehnico-ştiinţifică. Sunt cunoscute diverse sisteme informatice de transfer tehnologic şi ştiinţific prin internet. Acestea realizează transferul de informaţie tehnico-ştiinţifică la utilizatorul acesteia prin e-mail sau prin crearea de site-uri internet de tipul celor publicitare. Dezavantajul

86

respectivelor sisteme constă în faptul că utilizatorul de informaţii de această natură, interesat de noutăţi într-un anumit domeniu de activitate tehnico-ştiinţifică, mai restrâns sau mai larg, trebuie să consume un timp considerabil, întrucât căutarea pe internet a acestor noutăţi se face prin cuvinte cheie în cel puţin o bază de date de invenţii, cât şi în mai multe baze de date de comunicări tehnico-ştiinţifice. Alt dezavantaj cu care se confruntă utilizatorul în această situaţie constă în faptul că nu toate noutăţile tehnico-ştiinţifice dintr-un domeniu oarecare sunt publicate în bazele de date accesibile prin internet. Este cunoscută, de asemenea, şi varianta de transfer de informaţie tehnico-ştiinţifică de tip expoziţie. Aceasta însă prezintă dezavantajul că expozanţii sunt obligaţi să vină personal cu materialul informaţional ce trebuie expus (de regulă, postere) sau să trimită prin poştă acest material, ceea ce necesită atât cheltuieli considerabile faţă de posibilităţile lor financiare, cât şi consum mare de timp. În plus, pentru analiza materialului tehnico-ştiinţific şi jurizarea lucrărilor expuse este necesar ca şi evaluatorii, la fel ca şi vizitatorii, să se deplaseze la locul expoziţiei. Noul sistem informatic şi noua metodă conforme invenţiei, prin care se propune să se realizeze, de acum încolo, transferul tehnologic şi ştiinţific, elimină în totalitate aceste dezavantaje. Pentru transferul specific de informaţii se utilizează un sistem informatic compus dintr-o unitate informatică centrală de creare şi completare a unui site internet de tip „expoziţie online” şi generator de postere în format electronic. Acesta este capabil să primească, într-o formă de prezentare prestabilită, informaţia tehnico-ştiinţifică (text, desene şi fotografii) de la un număr oarecare de participanţi la „expoziţia on-line”, prin internet. Apoi, printr-un program specific, acest sistem prelucrează automat respectiva informaţie şi o transmite, în formă de poster electronic, ordonând-o după un criteriu dat (alfabetic, temporal, autori, creaţie tehnicoştiinţifică etc). Informaţia astfel prelucrată este adăugată la interfaţa de comunicare prin internet a site-ului de tip „expoziţie on-line”, într-un mod care permite utilizatorilor de internet atât vizualizarea întregului set de informaţii primite parţial gratuit (lista participanţilor, rezumate etc.) şi parţial contra-cost (lucrări în full-text etc.), cât şi jurizarea lucrărilor primite în format electronic pe site-ul „expoziţie on-line”. Astfel jurizarea se efectuează rapid şi comod, prin acordare de punctaje fiecărei lucrări, după unul sau mai multe criterii valorice, punctaje care sunt cumulate şi ierarhizate în ordine descrescătoare. Unitatea centrală, dispusă într-o încăpere de tip sală de expoziţie, este conectată la un set de mai multe periferice de tip display electronic, fiecare unitate display conţinând un monitor în formă de ecran plat de dimensiuni relativ mari şi cel puţin o tastatură, prin intermediul căreia posterele, produse prin prelucrarea informaţiei tehnico-ştiinţifice de către unitatea centrală, pot fi vizualizate pe o jumătate a ecranului, fiind derulate automat şi succesiv, prin programe specifice ale softului unităţii centrale. Pe cealaltă jumătate a ecranului, în partea de sus a acestuia, este prezentată lista lucrărilor, fiecare dintre acestea având un număr. În partea de jos a celei de-a doua jumătăţi a ecranului poate fi vizualizată, opţional, oricare dintre lucrările prezentate în expoziţie, prin acţionarea asupra tastaturii unităţii de display care permite selecţionarea lucrării dorite după numărul de ordine al acesteia. De asemenea, selecţionarea oricărui poster poate fi efectuată şi prin intermediul unei telecomenzi. Sistemul mai conţine, totodată, şi cel puţin o unitate pentru printare de postere contra-cost, aceasta dispunând de o imprimantă alb-negru şi color, un monitor şi o tastatură. Imprimanta poate fi acţionată printr-un sistem electronic cu cartelă magnetică sau/şi electronică, pentru funcţionarea acesteia fiind necesară introducerea unei monede. După selectarea posterului, sistemul electronic se autoblochează. Pentru obţinerea lucrării selectate sub formă de poster alb-negru sau color, de la

87

aceeaşi tastatură se comandă printarea. După încărcarea lucrării în memoria internă a imprimantei, aceasta se pune sub tensiunea de reţea prin introducerea cartelei magnetice a vizitatorului în întrerupătorul electronic al acesteia. În timpul funcţionării, imprimanta contorizează timpul necesar efectuării lucrării şi reţine, după principiul de funcţionare a cartelei telefonice, impulsurile consumate din totalul de care dispune respectiva cartelă. Într-o variantă perfecţionată, sala de expoziţie poate fi realizată, de exemplu, de formă poliedrală, cu câte o fereastră pe fiecare latură. În dreptul ferestrelor se dispun monitoare de prezentare a posterelor, conectate la calculatoare obişnuite, care au în baza de date posterele lucrărilor participante la „expoziţia on-line”. Pe o jumătate a fiecărui ecran, monitoarele prezintă lista posterelor cu numărul de ordine, cu titlul şi autorul (autorii) lucrării, în timp ce pe cealaltă jumătate de ecran se derulează, succesiv, cu circa un poster la fiecare 5-10 secunde, posterele existente în expoziţie. Pe marginile fiecărei ferestre (dreapta şi stânga) este dispus, pe partea dinspre interiorul clădirii, câte un detector de prezenţă cu releu pus sub tensiune direct sau prin intermediul unui întrerupător electronic cu temporizator. Acţionat cu o monedă, acesta detectează prezenţa palmei unei persoane aflată în afara clădirii, dar foarte aproape de perimetrul acesteia. Prin aproprierea sau depărtarea de geam a palmei, vizitatorul comandă creşterea sau descreşterea frecvenţei de derulare a posterelor pe ecran, iar prin îndepărtarea mâinii, opreşte derularea acestora. Operaţia se realizează prin intermediul unei tastaturi electronice, conectată la un calculator de derulare, ale cărui taste, care dau comanda respectivă, sunt acţionate prin intermediul întrerupătoarelor electronice cu detector de prezenţă, dispuse pe geamul de vizualizare al ferestrei. Opţional, la marginea inferioară a geamului de vizualizare mai poate fi dispus şi un al treilea detector de prezenţă, destinat recepţionării şi înregistrării votului favorabil pentru posterul în cauză, operaţie ce se efectuează prin intermediul tastaturii electronice. În acest mod, expoziţia le este accesibilă şi vizitatorilor din exteriorul clădirii. Aceştia, la fel ca vizitatorii din interior, pot vizualiza selectiv conţinutul oricărui poster de interes, chiar şi când sala de expoziţie se află închisă. De asemenea, există şi posibilitatea vizualizării mai rapide a posterelor atât din interiorul, cât şi din exteriorul expoziţiei. Pentru aceasta, monitoarele de afişaj pot fi dispuse pe sectoare specializate, în baza de date a sectorului respectiv intrând în format electronic numai posterele corespunzătoare unui domeniu anume, selectat după clasa acestuia. Metoda de transfer tehnologic şi ştiinţific, conform invenţiei, este realizată prin fazele de: - trimiterea prin internet a lucrărilor tehnico-ştiinţifice participante la realizarea unui site internet tip „expoziţie on-line”, în formular electronic tipizat, la o unitate centrală de creare a site-ului; - generarea de postere în format electronic şi completarea site-ului „expoziţie on-line” cu aceste postere, prin unitatea centrală de prelucrare a informaţiei tehnico-ştiinţifice; - trimiterea informaţiei electronice privind posterele participante la site-ul „expoziţie on-line” la nişte unităţi de tip display pentru afişare-vizualizare a posterelor şi jurizare a acestora prin punctare valorică prin intermediul unei tastaturi de către persoane de specialitate desemnate sau/şi de către vizitatori; - contabilizarea sumativă a punctajelor obţinute de lucrările tehnico-ştiinţifice participante şi ierarhizarea valorică a acestora, pentru premiere; - printarea selectivă, contra-cost, de către diverşi solicitanţi, de postere pe suport de hârtie, la nişte unităţi de printare acţionate electronic sau/şi electromecanic automat. Invenţia prezintă următoarele avantaje:

88

- permite o largă participare a creatorilor şi valorificatorilor de soluţii tehnico-ştiinţifice la activitatea de transfer tehnologic şi de creaţie ştiinţifică, cu costuri scăzute de participare şi fără necesitatea deplasării participanţilor la sala de expoziţie; - permite vizualizarea posterelor participante la expoziţie şi prin internet, fără deplasarea vizitatorilor la sala de expoziţie; - permite realizarea unei expoziţii de postere şi în alt domeniu (de exemplu, artistic), fără obligativitatea deplasării participanţilor la sala de expoziţie. Invenţia este prezentată pe larg în figurile 1 şi 2, care reprezintă: - fig.1, schema modulară a sistemului pentru transfer tehnologic şi ştiinţific; - fig.2, schema ansamblului electronic de vizualizare a posterelor din exteriorul expoziţiei. Sistemul informatic şi metoda conforme invenţiei, pentru transfer tehnologic şi ştiinţific, este compus dintr-o unitate informatică centrală A, conectată la internet, de creare şi completare a unui site internet de tip „expoziţie on-line” şi generare de postere în format electronic, care primeşte în format electronic – într-o formă de prezentare stabilită, cuprinzînd o pagină în format doc (document) cu rezumatul lucrării (text, desene şi fotografii), lucrarea în full-text, titlul lucrării, autorii, datele de contactare a acestora, situaţia juridică a lucrării şi clasa corespunzătoare domeniului tehnico-ştiinţific de încadrare – de la nişte calculatoare B1 … Bn ale unui număr limitat de participanţi la „expoziţie on-line”, prin internet, după care, printr-un program specific, o prelucrează automat, o transpune în formă de poster electronic şi o ordonează după un criteriu principal: clasa domeniului de încadrare şi numărul de ordine, (de exemplu, M15 pentru a 15-a lucrare participantă în domeniul mecanicii; E3 pentru a treia lucrare în domeniul electric etc.) şi unul sau mai multe criterii secundare (autori, creaţie tehnico-ştiinţifică etc.). Informaţia tehnico-ştiinţifică astfel prelucrată la unitatea centrală A este adăugată automat la interfaţa de comunicare prin internet a site-ului de tip „expoziţie on-line”, într-un mod care să permită utilizatorilor de internet u1 … un atât vizualizarea întregului set de informaţii tehnico-ştiinţifice primit – parţial gratuit, (lista participanţilor, rezumate etc) şi parţial contra-cost (lucrări în full-text etc.) –, cât şi jurizarea lucrărilor tehnico-ştiinţifice primite în format electronic pe site-ul „expoziţie on-line” prin acordarea de punctaje valorice fiecărei lucrări tehnico-ştiinţifice, după unul sau mai multe criterii valorice, punctaje ce sunt cumulate şi ierarhizate în ordine descrescătoare, corespunzător criteriilor de premiere a lucrărilor tehnicoştiinţifice participante. Totodată, unitatea centrală, A, care este dispusă într-o încăpere Ex de tip sală de expoziţie, este conectată la un set de mai multe periferice D1 … Dn de tip display electronic, fiecare unitate display conţinând: un calculator c obişnuit, o tastatură t şi un monitor m, preferabil în formă de ecran plat de dimensiuni relativ mari, pe care posterele produse prin prelucrarea informaţiei tehnico-ştiinţifice de către unitatea centrală A pot fi vizualizate, fiind derulate automat, succesiv, prin programe specifice ale softului unităţii centrale A, pe circa o jumătate a ecranului, pe cealaltă jumătate de ecran, în partea de sus, fiind prezentată lista lucrărilor şi numărul de ordine al acestora, iar în partea de jos putînd fi vizualizate, opţional, diverse lucrări, prin selectarea lucrării căutate după numărul de ordine al acesteia şi acţionare asupra tastaturii t a unităţii de display, tastatură utilizată şi pentru punctarea valorică a lucrărilor tehnico-ştiinţifice respective, sau şi prin intermediul unei telecomenzi care selectează posterul dorit pentru vizualizare. Totodată, sistemul mai dispune şi de minim o unitate P de printare de postere contracost, care conţine o imprimantă p color şi alb-negru, un calculator c’, un monitor m’ şi o

89

tastatură t’, imprimanta putând fi acţionată preferabil printr-un sistem electronic e, cu cartelă magnetică, sau/şi electromecanic, cu monedă, după selectarea posterului ce se doreşte a fi printat, după fiecare printare acest sistem electronic e autoblocându-se din nou. Pentru obţinerea lucrării selectate sub formă de poster, tot de la această tastatură t’ se comandă printarea şi, apoi, după încărcarea lucrării în memoria internă a imprimantei p, se pune sub tensiunea de reţea imprimanta p, prin introducerea cartelei magnetice a vizitatorului în întrerupătorul electronic e al acesteia, care în timpul funcţionării imprimantei contorizează timpul total de funcţionare al acesteia din momentul introducerii cartelei şi reţine impulsurile consumate, din totalul de impulsuri utilizabile ale cartelei, după principiul de funcţionare al cartelei telefonice. Într-un exemplu preferat de realizare a sistemului informatic pentru transfer tehnologic şi ştiinţific, sistemul informatic este compus din componentele de bază conforme invenţiei, dar sala de expoziţie Ex poate fi realizată, de exemplu, de formă poliedrală, astfel încât pe perimetrul clădirii sălii de expoziţie Ex să existe un număr oarecare de ferestre (cu geamuri) g, în dreptul cărora se dispune un al doilea set de monitoare m’’ de prezentare a posterelor; fiecare monitor este conectat la un calculator c’’ obişnuit, care are în baza de date posterele participante la „expoziţia on-line”; pe o jumătate a ecranului, calculatoarele c’’ prezintă lista posterelor cu numărul de ordine, titlul şi autorul (autorii) lor, iar pe cealaltă jumătate de ecran se derulează, succesiv, cu frecvenţa de circa un poster la 5-10 secunde, posterele participante la „expoziţia on-line”; de marginea dreaptă şi stîngă a fiecărui geam de vizualizare a unui poster este dispus, pe partea dinspre interiorul clădirii, pe geam, câte un detector de prezenţă d1 şi d2, cu releu pus sub tensiune direct sau prin intermediul unui întrerupător electronic e’ cu temporizator, acţionat de o monedă; d1 şi d2 detectează prezenţa palmei unei persoane aduse în apropiere, de partea dinspre exteriorul clădirii (a geamului) şi comandă creşterea frecvenţei de derulare a posterelor pe ecran şi, respectiv, reducerea frecvenţei sau oprirea derulării acestora prin intermediul unei tastaturi electronice s, conectate la un calculator c’’ ale cărei taste, care dau comanda respectivă, sunt acţionate prin intermediul întrerupătoarelor electronice e’, cu detector de prezenţă d dispuse pe geamul de vizualizare g; opţional, mai poate fi prevăzut la marginea inferioară a geamului de vizualizare un al treilea detector de prezenţă, d3, pentru acordarea de vot favorabil pentru posterul în cauză, prin intermediul tastaturii electronice. În acest mod şi un vizitator din exteriorul sălii de expoziţie Ex poate vizualiza selectiv conţinutul unui poster de interes selectat, de exemplu, din tabelul din prima jumătate a ecranului, după numărul de ordine al posterului, chiar şi după ce sala de expoziţie Ex a fost închisă. Pentru o vizualizare mai rapidă a posterelor de interes, cel de-al doilea set de monitoare m’’, de afişare a acestora, pot fi dispuse pe sectoare specializate, în baza de date a calculatorului sectorului respectiv intrând, în format electronic, doar posterele corespunzătoare domeniului respectiv, domeniu selectat după clasa acestuia. Informaţiile necesare elaborării posterului de prezentare a unei invenţii vor fi furnizate serverului printr-o succesiune de formulare. Se culeg date referitoare la: - titlul invenţiei; - autorul (autorii) invenţiei; - afilierea inventatorilor; - scopul invenţiei; - gradul de noutate (prezentarea invenţiei); - avantajele invenţiei prin formulare de tip text, iar imaginile ilustrative, prin formulare de tip FILE.

90

Datele cuprinse în formulare vor fi transmise serverului prin interfaţa de tip C.G.I. (Common Gateway Interface). În server, toate aceste informaţii vor fi incluse într-o bază de date despre participanţi. Respectivele date vor permite realizarea posterului de prezentare prin culegerea automată a câmpurilor din baza de date în fişiere de tip Power Point, cu ajutorul unor module macro, de tip VBA (Visual Basic for Applications). În continuare, sunt prezentate definiţiile şi funcţiile componentelor sistemului informatic conform invenţiei, precum şi detaliile de funcţionare a sistemului prezentat prin schema funcţională (fig.3) a unităţii informatice A de prelucrare a datelor. A. Subsisteme, funcţii, definiţii Unitatea informatică centrală A a sistemului informatic funcţionează pe baza următoarelor subsisteme de prelucrare a datelor: i. Subsistem informaţional de achiziţie primară (SINFAP) Este un sistem informaţional astfel proiectat, încât să transpună informaţiile oferite de EXPONAT (E) în format compatibil cu Sistemul Informatic de Prezentare Publică Locală (SIPPL), generând forma de document electronic EXPONAT (E’). - definiţie: EXPONAT (E) este un document informaţional tehnico-ştiinţific, sau similar, cu caracter de noutate, propus de unul sau mai mulţi autori pentru a fi expus public în scopul cunoaşterii şi promovării lui, într-unul sau mai multe domenii – ştiinţific, economic, educaţional, artistic ş.a.; - definiţie: EXPONAT’ (E’) este un document informaţional cuprinzând un set de date formalizate, obţinute din procesul de prelucrare a datelor prezentate de EXPONAT (E), în cadrul sistemului informaţional (SINFAP). ii. Subsistem informatic de prezentare publică locală (SIPPL) Funcţii: - prelucrează datele preluate din (E’) referitoare la EXPONAT şi elaborează o documentaţie generală de prezentare a (E) şi o documentaţie de prezentare a (E) care se încadrează cerinţelor locale (DPEL); - definiţie: Documentaţie de prezentare locală a exponatului (DPLE) reprezintă un set de elemente de tip date, informaţii, documente, accesorii şi altele similare, rezultate din prelucrarea datelor la EXPONAT, în cadrul sistemelor SINFAP şi SIPPL. Aceste elemente sunt prezentate, în mod concret, sub diferite forme ca: - documente în format clasic – scrise, desenate etc; - imagini animate pe calculator cu simulări de procese fizice, tehnologice, principii de funcţionare etc.; - documente stocate pe diferite suporturi – pliante, broşuri, postere, suporturi electronice (CD, dischete etc.). iii. Subsistem informatic de prezentare publică universală (SIPPU) Funcţii: - preia documentaţia generală de prezentare a (E) din sistemul SIPPL; - realizează interfaţa de comunicare cu/prin sisteme internaţionale de tip internet ş.a.; - stochează datele de comunicare şi parametrii statistici ai tranzacţiilor; - preia şi prelucrează informaţiile primite din liniile de comunicaţii (internet, alte sisteme). iv. Interfeţe de comunicare Sunt subsisteme integrate în SIPPU şi specializate pentru a asigura comunicarea prin INTERNET şi alte sisteme de comunicare (EDITACT sau INTRANET). v. Subsistem de evaluare locală

91

Este sistemul de evaluare aplicat de organizatorii locali ai prezentărilor. vi. Sursa mondială de cunoaştere tehnico-ştiinţifică Reprezintă: - totalitatea informaţiilor contingente la EXPONAT, existente în stare accesibilă în stocul mondial de cunoaştere (biblioteci, internet, centre de cercetare, universităţi etc.); - totalitatea sau majoritatea sistemelor de evaluare aplicate pe plan mondial. vii. Sistem informatic de evaluare a exponatului (SIEE) Funcţii: - preia din sistemul SIPPL datele prelucrate referitoare la EXPONAT; - preia datele şi metodele sistemului local (9, fig. 3) de evaluare, cu incidenţă la EXPONAT; - preia datele şi metodele de evaluare din sursa mondială de cunoaştere (10, fig. 3), cu incidenţă la EXPONAT; - prelucrează datele preluate din sursele descrise mai sus şi, utilizând sisteme multicriteriale, elaborează Lista ordonată a evaluării (LOE); - elaborează lista de evaluare specifică, respectiv, Lista ordonată de evaluare locală (LOEL). B) Funcţionarea sistemului în ansamblu (descrierea schemei bloc, fig. 3) Orice potenţial client poate controla Centrul de Transfer Tehnologic şi Ştiinţific (CTTS) fie direct, prin mijloacele clasice de control/comunicaţie (telefon, fax etc.), fie prin mijloacele mass media de tip internet ş.a., unde sunt prezentate în detaliu serviciile oferite şi modul de conlucrare/operare. Astfel, se parcurg următoarele faze: a). se preia EXPONAT (E) de la client, cu datele de prezentare în stare brută sau, în cazul în care clientul a înţeles în prealabil condiţiile impuse de sistemul informaţional SINFAP, el poate prezenta o documentaţie mai bine pregătită a EXPONAT-ului; b). datele prezentate în EXPONAT (E) sunt preluate de Sistemul Informaţional SINFAP, unde sunt analizate şi formalizate, astfel încât să corespundă cerinţelor pretinse de organizatorii locali (târguri, expoziţii, saloane etc.), client, domeniul specific în care se plasează EXPONAT, compatibilitatea informatică cu sistemul de informare SIPPL. c). În urma prelucrării datelor în faza (b), rezultă un set de date standardizate, preluate de un centru de calcul configurat astfel din punct de vedere software şi hardware, încât să poată să elaboreze şi să expună documentaţia de prezentare locală a (EXPONAT), cât şi să elaboreze o documentaţie generală de prezentare a EXPONAT (E). CTTS reprezintă un centru de calcul configurat astfel din punct de vedere software şi hardware, încât să poată realiza următoarele operaţiuni: - să preia din SIPPL documentaţia generală de prezentare a (E); - să realizeze interfaţarea de comunicare cu sisteme internaţionale (7, 8) şi stocarea informaţiilor semnificative; - să ţină evidenţa tranzacţiilor prin reţelele de comunicaţii. În vederea evaluării locale şi globale a EXPONAT-ului este prevăzut un centru de calcul 11, configurat astfel încât să realizeze următoarele: - o evaluare locală pornind de la Sistemul de evaluare locală 9, practicat de organizatori; - o evaluare globală care integrează într-un sistem multicriterial opţiunile în domeniu din toate sursele posibile într-un anumit stadiu de cunoaştere.

92

Revendicări 1. Sistem informatic pentru transfer tehnologic şi ştiinţific, cuprinzînd o unitate informatică centrală (A) conectată la internet, la care este trimisă informaţia tehnicoştiinţifică în format electronic în formă tipizată de la un număr limitat de calculatoare (B1…Bn) ale participanţilor, la un site tip „expoziţie on-line” creat de unitatea centrală (A), care poate fi accesat de utilizatorii de internet prin nişte calculatoare (u1…un) ale acestora, pentru vizualizarea, printarea şi jurizarea lucrărilor participante, caracterizat prin aceea că unitatea centrală (A) realizează contabilizarea, ordonarea şi conversia automată a formei doc tipizate a lucrărilor în format poster şi completarea automată a site-ului tip „expoziţie on-line” cu aceste postere în format electronic, printr-un program sau un set de programe specifice, iar sistemul informatic mai cuprinde, conectate la unitatea centrală (A), un set de mai multe periferice (D1…Dn) de tip display electronic, conţinând fiecare un calculator (c) obişnuit, o tastatură (t) şi un monitor (m), preferabil în formă de ecran plat şi de dimensiuni relativ mari, pe care posterele produse de către unitatea centrală (A) pot fi vizualizate, derulate automat şi succesiv, prin programe specifice ale softului unităţii centrale (A), pe o jumătate a ecranului, pe cealaltă jumătate de ecran fiind prezentată lista lucrărilor şi numărul lucrării, precum şi diverse lucrări selectate opţional, după numărul de ordine al acestora, prin acţiune asupra tastaturii (t); sistemul mai cuprinde şi cel puţin o unitate (P) de printare de postere contra-cost, dotată cu o imprimantă (p), un calculator (c’), un monitor (m’) şi o tastatură (t’), imprimanta (p) putând fi acţionată, preferabil, printr-un sistem electronic (e) cu cartelă magnetică, sau/şi electromecanic, cu monedă. 2. Sistem informatic conform revendicării 1, caracterizat prin aceea că, într-o variantă particulară, este dispus într-o încăpere Ex, de tip sală de expoziţie, cu un număr oarecare de ferestre cu geamuri (g), în dreptul cărora se dispune un al doilea set de monitoare (m’’) de prezentare a posterelor, conectate fiecare la un calculator (c’’) obişnuit, care are în baza de date posterele participante la „expoziţia on-line”, de marginea dreaptă şi stîngă a fiecărui geam (g) de vizualizare a unui poster fiind dispus, pe partea dinspre interiorul clădirii (a geamului), câte un detector de prezenţă (d1 şi d2) cu releu pus sub tensiune direct sau prin intermediul unui întrerupător electronic (e’) cu temporizator, acţionat de o monedă, care detectează prezenţa palmei unei persoane adusă în apropiere, de partea dinspre exteriorul clădirii (Ex) a geamului (g), şi comandă creşterea frecvenţei de derulare a posterelor pe ecran, respectiv, încetinirea sau oprirea derulării acestora, prin intermediul unei tastaturi electronice (s), conectată la un calculator (c’’), ale cărei taste care dau comanda respectivă sunt acţionate prin intermediul întrerupătoarelor electronice (e’) cu detector de prezenţă (d) dispuse pe geamul de vizualizare (g), opţional putînd fi prevăzut, la o margine a geamului (g), şi un al treilea detector de prezenţă (d3), pentru acordarea de vot pentru posterul în cauză, prin intermediul tastaturii electronice (s). 3. Metodă pentru transfer tehnologic şi ştiinţific, caracterizată prin aceea că este realizată prin fazele de: - trimiterea prin internet a lucrărilor tehnico-ştiinţifice participante la realizarea unui site internet de tip „expoziţie on-line”, în formular electronic tipizat, de la un număr limitat de calculatoare, la o unitate centrală de creare a site-ului „expoziţie on-line”; - generarea de postere în format electronic şi completarea site-ului „expoziţie on-line” cu aceste postere, prin unitatea centrală de prelucrare a informaţiei tehnico-ştiinţifice;

93

4.

- trimiterea în format electronic a informaţiei privind posterele participante la site-ul „expoziţie on-line” la nişte unităţi tip display pentru afişare-vizualizare a posterelor şi jurizare a acestora, prin punctare valorică prin intermediul unei tastaturi, de către specialiştii desemnaţi sau/şi de către vizitatorii care vizualizează posterele expuse; - contabilizarea sumativă a punctajelor obţinute de lucrările tehnico-ştiinţifice participante şi ierarhizarea valorică a acestora, pentru premiere; - printarea selectivă, la nişte unităţi de printare acţionate electronic sau/şi electromecanic automat, contra-cost, de postere pe suport hârtie, de către doritorii de informaţie tehnico-ştiinţifică. Metodă pentru transfer tehnologic şi ştiinţific, conform revendicării 3, caracterizată prin aceea că datele de intrare în sistem cuprinse în formulare doc vor fi transmise serverului prin interfaţă de tip C.G.I. (Common Gateway Interface), iar în server aceste informaţii vor fi incluse într-o bază de date despre participanţi, realizarea posterului cu aceste date fiind obţinută prin culegerea automată a câmpurilor din baza de date în fişiere de tip Power Point cu ajutorul unor module macro de tip VBA (Visual Basic for Applications).

94

95

2. Sistem informatic integrat bazat pe inteligenţă artificală pentru examinarea cererilor de brevet de invenţie. Consorţiu executant: SC CCMMM SA, Bucureşti – coordonator de proiect Universitatea Româno-Americană, Bucureşti – partener 1 Universitatea “Sapienţia”, Miercurea Ciuc – partener 2 SC MD AGRICOLA SRL, judeţul Olt – partener 3 Director de proiect: Dr. ing. Marin Radu

96

Rezumatul proiectului În ultimele decenii, pe plan internaţional numărul brevetelor acordate a crescut în ritm rapid. Explicaţiile pentru această creştere pot fi: o activitate inovatoare mai intensă, un accent crescut pus pe drepturile de proprietate intelectuală în cadrul firmelor inovatoare. Indiferent de cauză, creşterea activităţii de brevetare determină un efort tot mai mare din partea instituţiilor autorizate să examineze cererile de brevete şi să adopte decizii corespunzătoare privind acceptarea sau respingerea revendicărilor formulate de inventatori. Dezvoltarea cantitativă a activităţii de brevetare, într-un context caracterizat printr-o mare diversitate şi complexitate, are consecinţe negative asupra calităţii brevetelor înregistrate, aspect recunoscut, pe plan mondial, de specialiştii în domeniul proprietăţii industriale şi de comunitatea ştiinţifică. Totodată, a fost remarcată tendinţa de accentuare a aspectelor legate de comercializarea brevetelor, în dauna inventivităţii reale şi a progresului tehnic. S-a făcut simţită nevoia identificării de soluţii pentru remedierea acestei situaţii, fiind cunoscută în acest sens o iniţiativă foarte recentă din SUA. Pe această linie se înscrie şi prezenta propunere de proiect, care vizează o soluţionare conceptuală radicală şi durabilă a problemei enunţate. Prin obiectivele pe care le propune, proiectul urmăreşte să realizeze un instrument informatic complex, capabil să îndeplinească în totalitate rolul examinatorilor de brevete atestaţi, asigurând o valorificare maximă a surselor de informare disponibile şi o deplină obiectivare a procesului de examinare. Proiectul urmăreşte formarea şi consolidarea unei reţele de cercetare pluridisciplinară care să abordeze tematici de mare actualitate în domeniul prioritar constituit de inventică şi inovare, precum şi tehnologiile informatice avansate (reţele neuronale, sisteme expert), fiind în concordanţă cu obiectivele generale ale PNCDI II, Programul 4 – Parteneriate în domeniile prioritare. Obiectivele specifice ale proiectului vizează elaborarea şi testarea unor instrumente informatice dedicate constituirii bazelor de cunoştinţe specifice necesare în procesul de examinare a invenţiilor, precum şi a unui sistem informatic integrat, bazat pe metodele şi mijloacele inteligenţei artificiale, care să examineze soluţiile tehnice propuse de inventatori prin raportare la întreaga bază de cunoaştere disponibilă, în vederea elaborării unor decizii pertinente de acordare sau de respingere, în totalitate sau în parte, a cererilor de brevete, fiind în concordanţă cu obiectivele specifice ale programului, prin dezvoltarea competenţei şi eficienţei în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală. Proiectul îşi propune realizarea obiectivelor în patru etape după cum urmează: - elaborarea unei strategii de cercetare pentru constituirea şi structurarea bazelor de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice specifice şi pentru elaborarea sistemului informatic integrat; - elaborarea în fază de laborator a sistemului expert destinat examinării cererilor de brevet de invenţie şi testarea acestuia pentru asistarea examinatorilor de brevete specializaţi şi experimentaţi; - evaluarea condiţiilor tehnice şi economice pentru implementarea sistemului informatic elaborat, prin întocmirea unor studii de fezabilitate; - experimentarea şi dezvoltarea sistemului informatic de examinare a cererilor de brevet de invenţie şi elaborarea manualului de utilizare pe baza rezultatelor obţinute; analiza critică a sistemului informatic elaborat şi diseminarea rezultatelor. Pe baza experienţei acumulate de membrii consorţiului, a caror activitate în domeniul creativităţii tehnice şi în acela al informaticii este recunoscută pe plan naţional şi internaţional,

97

a competenţei echipei de lucru şi a dotărilor deja existente, se estimează că nu apar riscuri majore în atingerea obiectivelor proiectului.

Relevanţa proiectului Brevetul de invenţie poate fi descris pe scurt ca un instrument legal care conferă inventatorilor dreptul exclusiv de exploatare a unei invenţii, pentru o perioadă limitată (de cel mult 20 de ani), în schimbul plăţii unor taxe şi al publicării detaliilor invenţiei. (Acest drept poate fi cesionat de către inventatori unui titular de drept, în urma unei negocieri). Dreptul exclusiv menţionat este acordat de un organism guvernamental (în cazul brevetelor naţionale) sau interguvernamental (în cazul brevetelor internaţionale), după examinarea corespunzătoare a cererii de brevet, pentru asigurarea conformităţii cu cerinţele legale. Examinarea unei cereri de brevet de invenţie se desfăşoară în două etape importante. Prima etapă corespunde unei examinări formale, vizând completitudinea documentaţiei cerute şi conformitatea acesteia cu cerinţele legale. Tot în această etapă fiecărei cereri de brevet de invenţie i se atribuie, după o examinare preliminară, o clasificare tematică, în conformitate cu Clasificarea Internaţională a Brevetelor de Invenţie (care se actualizează la fiecare cinci ani) şi/sau cu o clasificare naţională (ca în cazul brevetelor SUA). În funcţie de această clasificare, care uneori poate să nu fie cea mai adecvată, cererea de brevet de invenţie este repartizată spre o examinare de fond, efectuată de către un specialist selectat dintr-un lot divers de examinatori cu personalităţi şi competenţe tehnice diferite şi cu o experienţă personală care variază foarte mult. Procesul de examinare constă dintr-un set de acţiuni executate de către examinator, în conformitate cu procedurile oficiului de brevete căruia îi aparţine examinatorul. Aceste proceduri sunt reunite în documente metodologice ample, care detaliază şi completează prevederile Legii corespunzătoare a brevetelor şi prevederile Regulamentului de aplicare a respectivei legi. Rezultatul examinării, cu aprobarea sau respingerea revendicărilor formulate, depinde de capacitatea examinatorului de a căuta în mod corect şi cuprinzător date despre stadiul în care se află pe plan mondial rezolvarea problemei tehnice pentru care se propune soluţia revendicată. Fiecărui examinator i se alocă un anumit număr de ore pentru examinarea unei cereri de brevet. Examinatorii sunt şi ei oameni predispuşi la greşeli, mai ale când sunt supuşi la presiuni mari, pentru efectuarea de examinări la standarde ridicate. În ultimele decenii creşterea numărului de brevete acordate a fost însoţită de o scădere a calităţii acestora. În unele domenii tehnologice, între care se numără şi informatica, degradarea calitativă a brevetelor este mai pregnantă. A crescut, totodată, şi durata perioadei în care se soluţionează cererile de brevet, care se poate întinde până la cinci ani şi mai mult pentru brevete în domeniul software-ului. În toate încercările de îmbunătăţire a calităţii brevetelor, sub aspect tehnic în primul rând, examinatorii îşi păstrează rolul esenţial în procesul de acordare a brevetelor. Mijloacele informatice actuale, deşi foarte avansate, sunt utilizate doar în procesul de documentare, de căutare a informaţiilor în baze de date specializate, îndeosebi în cele consacrate brevetelor de invenţie. În acest context, partenerii la proiect propun elaborarea şi dezvoltarea unui sistem informatic avansat, de mare eficienţă, care să asigure operativitatea procesului de examinare, o cunoaştere cuasicompletă a stadiului în care se află pe plan mondial rezolvarea problemei care face obiectul brevetului şi o deplină obiectivitate în adoptarea deciziilor de acordare a

98

brevetului sau de respingere a cererii examinate. Acest sistem se bazează pe tehnicile de inteligenţă artificială, implicând abordări noi şi inovative atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional. Prin rezultatele preconizate, proiectul propus se constituie într-un instrument de mare valoare pentru dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere, contribuind şi la dezvoltarea economică durabilă prin evitarea acordării unor drepturi exclusive nejustificate în exploatarea unor soluţii tehnice de natură să accelereze progresul economic şi social. Prin serviciile inovatoare concepute şi prin elaborarea mecanismelor de implementare a acestora, proiectul contribuie, totodată, la creşterea competitivităţii activităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare, punând în valoare inventivitatea reală a specialiştilor români, în contextul eforturilor de creaţie tehnică desfăşurate pe plan mondial. Menţionăm că, la solicitarea conducătorului de proiect, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, prin adresa oficială nr. 25/22.06.2007, semnată de domnul Director general Varga Gabor, şi-a exprimat acordul pentru experimentarea sistemului informatic care urmează a se realiza în cadrul acestui proiect.

Descrierea proiectului din punct de vedere ştiinţific şi tehnic, incluzând gradul de noutate şi posibilitatea aplicării rezultatelor cercetărilor Calitatea brevetelor de invenţie face obiectul multor dezbateri în întreaga lume. Într-un material postat pe internet la 1 mai 2000 (www.bustpatents.com), Greg Aharonian, specialist american în protecţia proprietăţii industriale, aprecia că actualul sistem de examinare a brevetelor este alterat din punct de vedere intelectual. Pe baza unei analizei statistice întinse pe durata a 24 de ani, asupra unei părţi din brevetele acordate în SUA, Aharonian argumentează că sistemul de brevetare actual este orientat spre marketing şi promovează progresul tehnic doar în mod întâmplător, într-un mediu în care numărul de brevete contează şi nu calitatea acestora. Cele mai multe opinii de ordin calitativ din acest domeniu se referă, însă, la calitatea produsului final, adică a brevetelor, şi nu la calitatea procesului de examinare, care este la fel de importantă. S-a remarcat îndeosebi calitatea nesatisfăcătoare a documentării (Bryant J. L., Comments of the National Association of Patent Practitioners, cu referire la situaţia din SUA), în multe cazuri documentarea rezumându-se la brevetele publicate în SUA. Se argumentează faptul că o modalitate efectivă de evaluare a calităţii procesului de examinare constă în luarea în considerare a practicilor de adoptare a deciziilor, începând cu stabilirea strategiilor de documentare, pentru cunoaşterea soluţiilor anterioare şi sfârşind cu evaluările finale privind noutatea şi inventivitatea. (Dent Ch., Decision-Making and Quality in the Patent Examination Process: An Australian Exploration, Intellectual Property Research Institute of Australia, Working Paper no. 01.06, January 2006, www.ipria.org). Unele cercetări utilizează teorii ale adoptării deciziilor preluate din psihologie. Pentru ameliorarea calităţii brevetelor acordate, Facultatea de Drept din New York, în colaborare cu Oficiul American de Brevete, a lansat în acest an proiectul “Community Patent Review” (CPR), pentru a oferi examinatorilor de brevete accesul la cele mai pertinente informaţii, prin intermediul unei reţele deschise pentru o examinare colegială a brevetelor. Sponsorizat şi susţinut de importante firme americane (GE, HP, IBM, Microsoft, Oracle, Computer Associates şi altele, inclusiv prin acceptarea examinării propriilor brevete în modalitatea preconizată), proiectul urmează să creeze un sistem bazat pe web care să utilizeze tehnologia reţelelor pentru a pune în legătură examinatorii de brevete cu experţii în inovare şi a

99

permite acestora să participe la procesul de examinare (www.dotank.nyls.edu). Sistemul online avut în vedere de acest proiect va permite comunităţii ştiinţifice să furnizeze “stadiul actual”, adică informaţii relevante pentru evaluarea brevetabilităţii unei invenţii, cu comentarii pentru examinatorii de brevete şi cu reacţia din partea acestora. Proiectul CPR realizează ceea ce încă Thomas Jefferson preconiza pentru sistemul de acordare a brevetelor, şi anume, implicarea comunităţii ştiinţifice în furnizarea de informaţii. Această implicare a comunităţii ştiinţifice şi tehnice în procesul de examinare a cererilor de brevet de invenţie este avută în vedere şi în cadrul prezentului proiect, dar într-un context informatic mai complex, reprezentând un subsistem al sistemului informatic integrat propus. Bazat pe metodele şi procedurile de inteligenţă artificială, concepute şi parţial dezvoltate de partenerii la proiect pentru alte aplicaţii, cum ar fi aceea a monitorizării procesului de dializă renală, acest sistem informatic constituie prima încercare pe plan mondial de a obiectiva procesul de examinare menţionat şi de a asigura completitudinea acestui proces, în sensul utilizării tuturor resurselor informaţionale publice existente pe plan mondial. Pornind de la situaţia existentă pe plan naţional şi internaţional şi cunoscând faptul că nivelul calitativ al procesului de examinare are o influenţă hotărâtoare asupra calităţii brevetelor de invenţie acordate şi, implicit, asupra progresului tehnic al societăţii, partenerii la proiect propun conceperea şi dezvoltarea unui sistem informatic de examinare prin inteligenţă artificială, pe baza căruia să se poată adopta decizii mai operative şi mai pertinente pentru acceptarea sau respingerea cererilor de brevet de invenţie. Proiectul îşi propune să rezolve următoarele probleme: - constituirea şi funcţionalizarea de lungă durată a unui reţele de parteneriat ştiinţific multidisciplinar, prin care să se asocieze competenţele româneşti consacrate în domeniile inventicii, inovării şi protecţiei proprietăţii intelectuale cu cele din domeniile ciberneticii, sistemelor informatice şi inteligenţei artificiale; - inventarierea surselor de informare utilizabile pentru examinarea brevetelor şi a modalităţilor de acces la acestea, precum şi dezvoltarea unei baze de metadate referitoare la resursele informaţionale, conţinând caracterizări ale bazelor de date bibliografice şi faptice utilizabile, inclusiv ale modului de acces la acestea, structurând şi corelând datele în mod corespunzător pentru prelucrările algoritmice ulterioare; - conceperea unor modalităţi de implicare a comunităţii ştiinţifice şi tehnice în desfăşurarea procesului de examinare a brevetelor, prin furnizarea de informaţii şi prin analiza colegială a cererilor de brevet de invenţie; - conceperea interfeţelor de intrare necesare pentru accesarea resurselor informaţionale şi a rezultatelor analizei colegiale, precum şi pentru asigurarea dialogului între utilizatorii potenţiali şi sistem; - dezvoltarea unei bănci de date care să înmagazineze baza legislativă ce reglementează acordarea brevetelor de invenţie, precum şi procedurile specifice de examinare utilizate pe plan naţional şi internaţional; - elaborarea algoritmilor de prelucrare a datelor prin metodele inteligenţei artificiale; - realizarea unei sinteze a rezultatelor prelucrărilor algoritmice în vederea elaborării unor decizii, cu referire la fiecare dintre revendicările formulate în cererile de brevetare; - formularea deciziilor corespunzătoare din sfera protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală. Obiectivele măsurabile ale proiectului sunt constituite de:

100

- realizarea unor bănci de date complexe conţinând documente legislative şi procedurale, precum şi metadate despre bazele de date bibliografice şi faptice abordabile pe plan mondial, care reflectă stadiul actual al cunoaşterii ştiinţifice şi tehnice; - realizarea unui studiu de fundamentare a metadatelor referitoare la bazele de date bibliografice şi faptice menţionate, precum şi a modalităţilor de acces la resursele informaţionale corespunzătoare; - realizarea unor reţele de consultare a experţilor din diferite domenii ale cunoaşterii ştiinţifice şi tehnice, în vederea implicării lor în procesul de examinare a brevetelor, în condiţii corespunzătoare de confidenţialitate; - realizarea interfeţelor de intrare corespunzătoare; - realizarea unui sistem expert referitor la stabilirea gradului de noutate pe plan mondial pentru soluţiile tehnice propuse de inventatorii care solicită brevete de invenţie; - realizarea unui sistem informatic integrat de examinare globală a cererilor de brevet de invenţie, care va putea fi accesat atât la nivel naţional, cât şi internaţional; - elaborarea manualului de prezentare şi exploatare a sistemului informatic realizat. În abordarea obiectivelor proiectului se porneşte de la experienţa acumulată de partenerii la proiect şi de la infrastructura deţinută de aceştia. Atingerea obiectivelor proiectului implică formarea şi consolidarea participativă a unei echipe competente de specialişti în domeniile: drept, inventică, telecomunicaţii, informatică, matematică. Proiectul va demara cu o fază intensivă de explorare a resurselor informaţionale existente pe plan naţional şi internaţional, inclusiv a literaturii gri şi a celei cu caracter comercial şi de promovare, în vederea asimilării modalităţilor de accesare a cunoştinţelor acumulate pe plan mondial. Documentarea se va focaliza pe aspectele referitoare la structura tematică şi la structura informaţională a bazelor de date utilizabile, având în vedere şi modalităţile concrete de acces la aceste baze de date. Documentarea se va realiza de către coordonatorul de proiect şi va fi oferită partenerilor la proiect spre analiză, în funcţie de specificul şi sarcinile fiecăruia în cadrul proiectului. În paralel, atât pe baza competenţelor proprii, cât şi prin explorarea literaturii de specialitate, specialiştii coordonatorului de proiect şi ai partenerilor vor defini structurile de metadate, în vederea înmagazinării acestora în baza de metadate a viitorului Sistem Informatic de Examinare a Brevetelor (SIEB), cu ajutorul căreia se va realiza în cursul examinării baza de cunoştinţe specifice problemei rezolvate prin cererea de brevet. Vor fi totodată înmagazinate într-o altă bază de date documentele juridice şi cele cu caracter procedural care vor constitui baza legală pentru deciziile ce urmează a fi formulate de către SIEB. Pe baza experienţei acumulate în alte proiecte şi activităţi, cu sprijinul partenerilor, coordonatorul de proiect îşi propune, în continuare, elaborarea sistemului informatic pentru examinarea cererilor de brevet de invenţie prin inteligenţă artificială (în esenţă, un sistem expert), având la bază schema de principiu din diagrama următoare. Pe această schemă sunt prezentate principalele elemente ale arhitecturii sistemului informatic, împreună cu funcţiile şi interconexiunile dintre ele. Arhitectura generală a sistemului cuprinde: 1. Subsistemul Ss-1, simbolizat SISTORIC, cu următoarele funcţii: a. pune la dispoziţia întregului sistem datele şi informaţiile specifice cererii de brevet examinate, extrase din formularul de înregistrare sau atribuite de funcţionarul care a înregistrat cererea, cu eventualele actualizări şi completări rezultând din comunicarea cu solicitantul, în funcţie de evenimentele survenite pe parcursul examinării cererii;

101

b. actualizează datele referitoare la cererea de brevet cu elemente semnificative furnizate de sistemul expert pe parcursul examinării cererii.

Cerere de brevet

Ss - 1

Ss – 2

Ss – 4

Ss - 3

UEXP UCOM

Ss -5 SIEB

Baza de cunoştinţe specifică

Sistem inferenţial

Baza legală şi procedurală

Baza de metadate

Baza de cunoştinţe universală

Subsistemul Ss-1 va fi dezvoltat pe conceptul de programare procedurală. 2. Subsistemul Ss-2, simbolizat SICLAS, cu următoarele funcţii: a. preia de la subsistemul Ss-1 datele de conţinut ale cererii de brevet (titlu, rezumat, descriere, revendicări) şi atribuie cererii unul sau mai multe coduri de clasificare preluate din Clasificarea Internaţională a Brevetelor (CIB), corespunzător domeniului sau domeniilor la care se referă soluţia tehnică supusă brevetării; aceste coduri vor fi utilizate la identificarea brevetelor similare existente pe plan mondial, pentru definirea stadiului tehnicii; se va ţine seama de faptul că CIB se actualizează şi se completează la intervale de câte cinci ani; b. atribuie cererii de brevet coduri de clasificare tematică specifice diferitelor baze de date bibliografice care urmează a fi cercetate pentru a completa definirea stadiului tehnicii cu date din literatura tehnico-ştiinţifică de specialitate;

102

c. indexează cererea de brevet de invenţie cu cuvinte cheie corespunzătoare conţinutului brevetului şi în primul rând revendicărilor acestuia; acestor cuvinte cheie li se vor fixa echivalenţele în principalele limbi de circulaţie internaţională, în funcţie şi de domeniul la care se referă soluţia tehnică propusă; cuvintele cheie multilingve se vor utiliza pentru investigarea bazelor de date bibliografice şi faptice, în vederea definirii cât mai exacte a stadiului tehnic existent şi a gradului de noutate implicat de brevetul solicitat. Şi acest subsistem va fi dezvoltat pe conceptul de programare procedurală, cu baze de date clasice. 3. Subsistemul Ss-3, simbolizat SICOST, cu următoarele funcţii: a. crează şi actualizează în permanenţă o bază de date dedicată experţilor în toate domeniile cunoaşterii, cu precizarea competenţelor acestora şi a modalităţilor de contactare, în vedere implicării active a comunităţii ştiinţifice şi tehnice în procesul de examinare a cererilor de brevet de invenţie; b. preia de la subsistemul Ss-2 elementele de clasificare tematică ale cererii de brevet şi le transmite experţilor cu competenţe corespunzătoare, în vederea semnalării de către aceştia a unor soluţii similare cunoscute, cu eventuala precizare a documentelor doveditoare şi/sau a resurselor informaţionale pertinente pentru efectuarea operativă a documentării. Subsistemul Ss-3 va fi dezvoltat tot pe conceptul de programare procedurală, cu bază de date clasică. 4. Subsistemul Ss-4, simbolizat IFS-SIEB, constituie interfaţa specializată a sistemului expert, având următoarele funcţii: a. preia date din subsistemele Ss-1, Ss-2, Ss-3, Ss-5 şi Ss-6 şi transmite date în subsistemele Ss-1, Ss-5 şi Ss-6; b. asigură dialogul cu: - utilizatorii experţi (UEXP), reprezentaţi de examinatori de brevete, consilieri în proprietate industrială, specialişti în protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, alţi specialişti; - utilizatorii comuni (UCOM), reprezentaţi de inventatori, investitori, utilizatori în curs de instruire etc. Interfaţa IFS-SIEB va trebui să fie cât mai accesibilă şi prietenoasă, folosind un limbaj cât mai apropiat de cel natural, cu texte şi imagini afişate la o viteză confortabilă. Subsistemul Ss-4 va fi dezvoltat pe conceptul de programare procedurală şi parţial pe cel de programare logică, cu baze de date adecvate. 5. Subsistemul Ss-5, simbolizat SIEB, constituie sistemul expert pentru asistarea examinării brevetelor, cu următoarele funcţii şi componente: i) Funcţii: a. asigură achiziţia elementelor de cunoaştere (baza legală pentru acordarea brevetelor, procedurile folosite la înregistrarea şi examinarea cererilor de brevet, date despre resursele informaţionale utilizabile în procesul de examinare, date din literatura tehnico-ştiinţifică şi comercială privind problematica abordată în cadrul brevetului de invenţie); b. asigură exploatarea eficientă a elementelor de cunoaştere, prin combinarea şi înlănţuirea regulilor de căutare a elementelor pertinente, de juxtapunere a lor şi de decelare a aspectelor de noutate specifice brevetului solicitat. ii) Componente: a. baza de cunoştinţe specifică cererii de brevet de invenţie analizate, care se generează în procesul de examinare prin preluarea datelor din cererea de brevet şi a datelor oferite de comunitatea ştiinţifică prin experţii implicaţi, precum şi prin interogarea bazelor de date

103

bibliografice şi faptice externe, existente pe piaţa informării şi documentării ştiinţifice şi tehnice; această bază de cunoştinţe rămâne activă şi în perioada „de opoziţie”, în care părţi terţe pot contesta valabilitatea brevetului (în cazul Oficiului European de Brevete această perioadă este de nouă luni). b. baza de metadate conţinând date despre bazele de date bibliografice şi faptice externe şi despre posibilităţile de accesare a acestora, pentru a asigura sistemului inferenţial o eficacitate şi o operativitate la nivel maxim, în condiţiile redundanţei informaţiilor din bazele de date menţionate; c. sistemul inferenţial, care operează cu mecanisme inferenţiale de căutare şi combinare a elementelor de cunoaştere, inclusiv a celor din baza legală şi procedurală, pentru construirea bazei de cunoştinţe specifice şi utilizarea acesteia la formularea unor decizii referitoare la cererea de brevet examinată; d. baza legală şi procedurală, conţinând toate reglementările de care trebuie să se ţină seama în procesul de examinare a brevetelor; în ceea ce priveşte procedurile, se vor utiliza şi cele care corespund practicilor internaţionale sau din alte ţări, în special din cele dezvoltate industrial. Pentru a asigura eficienţa sistemului expert se vor avea în vedere următoarele: - asigurarea cerinţelor de reprezentare a cunoştinţelor (adecvarea reprezentaţională, adecvarea inferenţială, eficienţa inferenţială, sintaxa şi semantica clară şi naturaleţea); - utilizarea de metode şi tehnici asistate de calculator pentru achiziţionarea cunoştinţelor specifice necesare în fiecare caz; - asigurarea coerenţei şi completitudinii bazei de cunoştinţe specifice; - utilizarea celor mai adecvate instrumente tehnologice de realizare a sistemului expert (generatoare de sistem expert, limbaje de programare evoluate – C++, Prolog); - implementarea de algoritmi performanţi în modulul „sistem inferenţial” pentru a asigura rezolvarea conflictelor regulilor candidat şi, în final, eficienţa sistemului; - utilizarea de tehnici specifice pentru realizarea sistemului expert şi, totodată, pentru evaluarea rezultatelor. Se va utiliza metodologia specifică de proiectare, realizare şi implementare a sistemelor expert care include: realizarea machetei folosind un generator de sistem expert; realizarea modelului informatic şi îmbogăţirea acestuia. Pentru realizarea sistemului expert se va constitui o echipă mixtă de cercetare formată din experţi/specialişti, proiectanţi de sisteme informatice, programatori şi utilizatori finali, care vor colabora pe toata durata de realizare a sistemului. După fiecare fază de realizare se va face o evaluare a rezultatelor şi un feedback la etapa anterioară. Toate experimentările şi validările unor componente şi sisteme vor implica specialişti ai tuturor partenerilor. Viabilitatea şi şansele de succes ale proiectului sunt susţinute de mai multe aspecte: - realizarea unei reţele de cercetare multidisciplinare; - experienţa şi rezultatele obţinute anterior în domenii conexe de către specialiştii cu înaltă calificare ai partenerilor; - abordarea din punct de vedere interdisciplinar a unor direcţii de cercetare din diferite domenii, de o mare complexitate. La momentul depunerii propunerii de proiect toate ipotezele emise şi luate în calcul la formularea obiectivelor sunt apreciate de către parteneri ca perfect realizabile.

104

Şansele de succes ale proiectului sunt, ca atare, foarte mari, având în vedere înaltul profesionalism şi experienţa specialiştilor incluşi în echipa proiectului, dotarea materială existentă şi importanţa economică şi socială a problematicii abordate. În continuare, se prezintă schema de realizare a obiectivelor proiectului, cu stabilirea rolului şi responsabilităţilor fiecărui partener, defalcat pe etape/activităţi: Etapa I – Elaborarea strategiei de cercetare privind examinarea cererilor de brevet de invenţie şi studiu critic asupra procedurilor de examinare aflate în uz. Termen – 30.11.2007. Elemente de monitorizare – raport de cercetare şi studiu critic. Rezultate – strategie de cercetare privind examinarea cererilor de brevet de invenţie. Activitatea I.1 – Elaborarea strategiei de cercetare privind examinarea cererilor de brevet de invenţie (CO, P1, P2, P3). Activitatea I.2 – Elaborarea studiului critic asupra procedurilor de examinare aflate în uz (CO, P1, P2, P3). Etapa a II-a – Elaborarea sistemului informaţional necesar (inventarierea şi corelarea resurselor informaţionale), stabilirea parametrilor semnificativi ai subsistemelor şi elaborarea în fază de laborator a sistemului informatic de examinare a cererilor de brevet de invenţie. Termen – 30.11.2008. Elemente de monitorizare – raport de cercetare, raport de informare, buletine de testare. Rezultate – sistem expert în fază de laborator, bază de metadate, testări, software specific. Activitatea II.1 – Elaborarea sistemului suport informaţional prin inventarierea şi corelarea resurselor informaţionale disponibile (CO, P1, P2, P3). Activitatea II.2 – Realizarea bazei de metadate şi a unei baze de cunoştinţe model, necesare sistemului expert (CO, P1, P2, P3). Activitatea II.3 – Realizarea, implementarea în fază de laborator şi testarea sistemului informatic de examinare a cererilor de brevet de invenţie (CO, P1, P2, P3). Etapa a III-a – Elaborarea documentaţiei de analiză tehnico-economică pentru implementarea sistemului informatic de examinare a cererilor de brevet de invenţie. Termen – 30.09.2009. Elemente de monitorizare – studii de fezabilitate. Rezultate – documentaţie de analiză tehnico-economică. Activitatea III.1 – Elaborarea documentaţiei de analiză tehnico-economică pentru implementarea sistemului informatic de examinare a cererilor de brevet de invenţie (CO, P1, P2, P3). Etapa a IV-a – Experimentarea şi dezvoltarea sistemului informatic de examinare a cererilor de brevet de invenţie. Elaborarea manualului de prezentare şi utilizare a sistemului informatic elaborat. Analiza critică privind implementarea sistemului informatic de monitorizare realizat. Diseminarea informaţiilor. Termen – 30.09.2010. Elemente de monitorizare – raport de experimentare, manual de prezentare şi utilizare, pagină web, comunicări, proces verbal de analiză. Rezultate – sistem informatic de examinare a cererilor de brevet de invenţie, testări, software, raport de analiză, pagină web, comunicări. Activitatea IV.1 – Experimentarea sistemului informatic de examinare a cererilor de brevet de invenţie (CO, P1, P2, P3).

105

Activitatea IV.2 – Elaborarea manualului de prezentare şi utilizare a sistemului informatic de examinare a cererilor de brevet de invenţie (CO, P1, P2, P3). Activitatea IV.3 – Efectuarea analizei critice privind oportunitatea aplicării sistemului informatic elaborat (CO, P1,P2, P3). Activitatea IV.4 – Diseminarea informaţiilor (CO, P1, P2, P3). În ceea ce priveşte utilizatorii potenţiali, rezultatele proiectului vor fi utilizate în mod direct de către organizaţiile abilitate să examineze cereri de brevetare şi să emită documente legale de atestare a noutăţii şi a caracterului inventiv al soluţiilor tehnice descrise, în conformitate cu legislaţia naţională şi internaţională din domeniul drepturilor de proprietate intelectuală. Sistemul informatic propus se constituie şi într-un instrument educaţional, pentru formarea consilierilor în proprietate industrială, dar şi a examinatorilor de brevete, până la o implementare deplină, care să nu mai necesite intervenţia acestora din urmă. Diseminarea rezultatelor se va realiza prin articole în reviste de specialitate, comunicări la manifestări tehnico-ştiinţifice şi pagina web a proiectului, fiind făcută în beneficiul tuturor celor interesaţi, inclusiv din rândul marelui public. Impactul generat de proiect Impactul tehnic se va resimţi prin realizarea unor sisteme avansate de căutare a informaţiilor tehnico-ştiinţifice şi de stabilire exactă şi completă a stadiului cunoaşterii pentru problemele specifice care fac obiectul soluţiilor tehnice propuse spre brevetare. Impactul economic se va manifesta prin reducerea duratei de soluţionare a cererilor de brevetare şi, implicit, a costurilor aferente, evitarea acordării nejustificate a unor drepturi exclusive de exploatare a unor soluţii tehnice, evitarea în mare măsură a litigiilor din sfera protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală. Impactul social derivă din implementarea unor sisteme şi tehnologii avansate pentru guvernarea electronică (acordarea brevetelor fiind de competenţa unei agenţii guvernamentale) şi pentru acordarea de servicii în folosul cetăţenilor. Accelerarea progresului tehnic, ca urmare a soluţionării operative a cererilor de brevetare şi a creşterii nivelului calitativ al brevetelor, prin concentrarea asupra aspectelor cu adevărat inovative şi nu asupra celor legate de comercializare, va avea efecte sociale indirecte de lungă durată, reflectate în creşterea progresivă a bunăstării generale a populaţiei. Asupra mediului înconjurător poate fi vorba de un impact doar în măsura în care avantajele aplicării sistemului informatic propus la cererile de brevet din domeniul protecţiei mediului înconjurător conduc la progrese mai rapide şi mai durabile în acest domeniu. Managementul proiectului. Alcătuirea consorţiului Proiectul urmează a fi executat de un consorţiu alcătuit dintr-un centru de cercetare, doua universităţi şi un agent economic. Conducătorul de proiect posedă o experienţă bogată în managementul proiectelor de cercetare naţionale, în perioada 2001-2007 conducând 27 de proiecte din cadrul programelor RELANSIN, CERES, BIOTEH, MATNANTECH, VIASAN, AGRAL, AMTRANS, MENER, INVENT, INFOSOC, dintre care trei proiecte sunt în derulare în cadrul cercetărilor de excelenţă (CEEX).

106

La rândul lor, partenerii la proiect au acumulat, de asemenea, o experienţă remarcabilă în managementul de proiecte. În acest an, odată cu lansarea Programului cadru şapte al Comisiei Europene în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării, activitatea de elaborare a unor sisteme informatice pe baza inteligenţei artificiale a fost implicată şi în două oferte de proiecte europene, unul în cadrul Programului „Cooperare”, consacrat monitorizării procesului de dializă renală şi altul în cadrul Programului „Idei”, dedicat unui sistem juridic computerizat pentru soluţionarea cauzelor penale (Judicial system organized by inferential programs and artificial intelligence – educational tool for students from The Faculty of Law, Criminal Law specialization, acronim SYSLAW). Sunt deja însuşite o serie de metode de conducere menite să asigure îndeplinirea programului general şi a obiectivelor specifice (tematice). Proiectul va acoperi integral gama de activităţi necesare realizării obiectivului propus la nivelul cerinţelor de performanţă şi calitate impuse acestuia. Succesul proiectului depinde de doi factori importanţi: - asigurarea resurselor umane şi materiale, îndeosebi a fondurilor necesare; - asigurarea coerenţei echipei antrenate în realizarea proiectului, în măsură să pună în valoare calităţile personale ale fiecărui membru al echipei şi să conducă la potenţarea reciprocă a acestor calităţi, prin existenţa unor interfeţe adecvate, dar şi a unei afinităţi între toţi membrii. O bună parte a colectivului care urmează să lucreze la proiect s-a format deja ca echipă şi s-a consolidat în cursul realizării unor proiecte de cercetare anterioare. Conducătorul de proiect îşi va structura activitatea de management pe două tipuri de acţiune şi anume: activitatea de conducere şi activitatea de gestiune. Activitatea de conducere a proiectului implică următoarele acţiuni, în succesiune logică: stabilirea obiectivului cel mai înalt al proiectului; stabilirea obiectivelor imediate prevăzute pentru fiecare etapă a proiectului, inclusiv a indicatorilor pe baza cărora să se evalueze atingerea acestor obiective şi conformitatea cu obiectivul cel mai înalt; previzionarea rezultatelor care se pot obţine, pe baza unor metode de verificare a stadiului de realizare; includerea în proiect a activităţilor necesare pentru realizarea obiectivelor. Activitatea de conducere a proiectului va cuprinde evaluări efectuate pe parcursul derulării sale, care vor valida activităţile propuse sau, dimpotrivă, vor impune modificarea structurii acestora, astfel încât planificarea iniţială să poată fi corectată, fără a se afecta realizarea obiectivelor. Activitatea de gestiune se referă la managementul resurselor umane, materiale şi financiare: echipa proiectului va fi stabilită cu sarcini precise, responsabilităţi, termene de realizare; se va întocmi un plan de perfecţionare / instruire a personalului, în funcţie de competenţele atribuite; se va asigura o bună corelare / coordonare între membrii echipei; se va elabora o strategie de asigurare materială pentru fiecare etapă a proiectului; pe baza unei fundamentări a necesarului de consum, se vor asigura modalităţile de aprovizionare şi de selectare a furnizorilor; materialele aprovizionate vor fi selectate pe baza unor evaluări calitative; sursele financiare prevăzute în bugetul proiectului vor fi planificate şi, ulterior, raportate, conform alocărilor stabilite iniţial prin deviz; se vor respecta categoriile de cheltuieli prevăzute. Atribuţiile directorului de proiect: asigură integral conducerea proiectului; asigură relaţiile cu autoritatea contractantă; asigură relaţiile cu partenerii; gestionează cât mai eficient resursele financiare, materiale şi umane; elaborează rapoartele de activitate intermediare, anuale

107

şi finale; asigură respectarea termenelor prevăzute în planul de lucru; asigură planificarea activităţilor şi a aprovizionării materiale; analizează periodic stadiul proiectului şi evaluează ipotezele şi riscurile; autoevaluează realizarea obiectivelor şi adoptă măsuri corective dacă se impun; elaborează planul de implementare a rezultatelor proiectului şi de diseminare a rezultatelor. 3. Sistem informatic integrat bazat pe inteligenţă artificială pentru evaluarea ofertelor de proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare Consorţiu executant: SC CCMMM SA, Bucureşti – coordonator de proiect Institutul pentru Tehnică de Calcul, Bucureşti – partener 1 Universitatea “Politehnica” Bucureşti – partener 2 Director de proiect: Dr. Ing. Marin Radu Rezumatul proiectului: Integrarea corespunzătoare a sistemului românesc de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) în Aria Europeană a Cercetării, în urma aderării României la Uniunea Europeană, conduce la necesitatea reevaluării rolului cercetării şi inovării în contextul recuperării decalajelor existente faţă de media ţărilor dezvoltate. În consecinţă, creşte şi se diversifică tematic oferta de proiecte de cercetare, fiind necesare eforturi mari şi criterii riguroase pentru evaluarea şi ierarhizarea acestor oferte. Utilizarea judicioasă a fondurilor publice alocate activităţilor de CDI impune ca autorităţile guvernamentale să optimizeze procesul de evaluare menţionat, astfel încât acesta să asigure promovarea unor proiecte în concordanţă cu priorităţile dezvoltării economice durabile a României, precum şi ale dezvoltării generale a societăţii bazate pe cunoaştere. Acest proiect propune o soluţionare conceptuală durabilă a problemei enunţate, prin recurgerea la metodele şi mijloacele inteligenţei artificiale, în contextul avântului deosebit al tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor. Prin obiectivele pe care le propune, proiectul urmăreşte să realizeze un instrument informatic complex, integrabil în mecanismele guvernării electronice şi capabil să asiste evaluatorii de proiecte în luarea deciziilor, asigurând o valorificare maximă a surselor de informare disponibile şi o deplină obiectivare a procesului de examinare şi ierarhizare. Acest proces se va derula cu rapiditate şi eficienţă, limitând apariţia conflictelor de interese şi a abordărilor subiective, asigurându-se şi o rigoare ştiinţifică sporită, dată fiind dificultatea selectării unor evaluatori competenţi în raport cu complexitatea unor propuneri de proiecte. Proiectul vizează elaborarea şi testarea unor instrumente informatice dedicate constituirii bazelor de cunoştinţe specifice necesare în procesul de examinare a ofertelor de proiecte, precum şi a unui sistem informatic integrat, bazat pe metodele şi mijloacele inteligenţei artificiale (în esenţă, un sistem expert), care să examineze proiectele propuse de ofertanţi prin raportare la întreaga bază de cunoaştere disponibilă, incluzând rapoartele de cercetare din cadrul proiectelor anterioare şi totalitatea ofertelor de proiecte participante la competiţia organizată, în vederea elaborării unor ierarhizări pertinente, care să se constituie în instrumente adecvate de asistare a deciziilor privind alocarea fondurilor publice. Se vor evita, astfel, paralelismele

108

evidente sau mascate care se mai manifestă în activitatea de cercetare din România, concentrându-se resursele umane, materiale şi financiare pe investigarea aspectelor cu adevarat inovatoare, în măsură să contribuie la progresul real al cunoaşterii sau la aplicaţii concrete cu efecte benefice în plan economic, social şi asupra mediului înconjurător. La finalul proiectului vor fi analizate condiţiile tehnice şi economice de implementare a sistemului informatic propus, elaborându-se un studiu de impact. Pe baza rezultatelor obţinute în experimentarea sistemului informatic realizat, se va elabora manualul de utilizare corespunzător, pus la dispoziţia factorilor de decizie implicaţi şi a altor factori interesaţi, inclusiv a participanţilor la competiţiile pentru propuneri de proiecte de cercetare, în vederea unor autoevaluări sau a identificării unor oferte similare care pot genera colaborări fructuoase. Pe tot parcursul derulării proiectului, rezultatele mai semnificative obţinute vor fi diseminate în mod adecvat, inclusiv în vederea unor reacţii pertinente, în măsură să ajute la o definire mai clară şi corectă a soluţiilor adoptate. Relevanţa proiectului Peste tot în lume, examinarea ofertelor de proiecte de cercetare şi acordarea de punctaje în vederea ierarhizării acestora, în funcţie de care se acordă finanţarea corespunzătoare, se realizează cu ajutorul unor experţi evaluatori, pe domenii de competenţă, în conformitate cu anumite reguli vizând confidenţialitatea şi evitarea conflictului de interese. Graţie mijloacelor tehnice şi informatice actuale, evaluatorii au, desigur, posibilitatea de a obţine informaţii ştiinţifice şi tehnice suplimentare în raport cu descrierile din oferte şi cu propriile cunoştinţe din sfera de competenţă. Totuşi, această posibilitate îşi are limitele ei, mai ales în cazul, tot mai frecvent, al cercetărilor interdisciplinare, nefiind comparabilă cu capacitatea oferită de sistemele de calcul şi de programele de achiziţie şi de prelucrare a datelor şi informaţiilor. Obiectivitatea evaluărilor făcute de experţi îşi are şi ea limite omeneşti. Propunându-şi o ameliorare decisivă a performanţelor sistemelor de evaluare în raport cu durata evaluării, completitudinea investigării surselor de informare pertinente şi obiectivitatea analizei, proiectul se încadrează în obiectivul general al Programului 4 – Parteneriate în domenii prioritare, de creştere a competitivităţii CD prin stimularea parteneriatelor în domeniile prioritare, concretizate în servicii inovatoare pentru rezolvarea unor probleme complexe şi crearea mecanismelor de implementare, precum şi în obiectivele specifice ale acestui Program vizând susţinerea societăţii şi economiei bazate pe cunoaştere. Proiectul îşi propune să valorifice într-un alt domeniu al practicilor de evaluare, de mai mare complexitate, experienţa dobândită într-un proiect de cercetare în curs de derulare în cadrul Programului 4, consacrat elaborării unui sistem informatic bazat pe inteligenţa artificială pentru examinarea cererilor de brevet de invenţie, sistem pe care OSIM-ul s-a angajat să-l experimenteze. Sistemul expert avansat, de mare eficienţă, care urmează a se realiza, va asigura operativitatea procesului de examinare, o cunoaştere cuasicompletă a stadiului în care se află pe plan mondial rezolvarea problemei care face obiectul ofertei de proiect şi a obiectivelor similare existente în cadrul ofertelor din cadrul aceleiaşi competiţii, precum şi deplina obiectivitate în acordarea punctajelor pe baza cărora sunt ierarhizate ofertele participante la competiţie. Acest sistem va îngloba accesul la bazele de date bibliografice şi faptice relevante pe plan mondial, precum şi la bazele de date referitoare la rezultatele obţinute de cercetarea ştiinţifică românească şi la ofertele depuse în cadrul competiţiei evaluate, prin intermediul unei baze de metadate, pornind de la indexarea ofertelor cu cuvintele cheie atribuite de ofertanţi.

109

Abordarea tematicii care face obiectul acestei propuneri de proiect este oportună, în contextul extinderii şi diversificării surselor de finanţare a activităţilor de CDI, incluzând fonduri europene sau fonduri provenite din sectorul privat care reclamă, de regulă, o evaluare mai exigentă şi mai complexă. Prin rezultatele preconizate, proiectul propus se constituie întrun instrument de mare valoare pentru dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere, contribuind şi la dezvoltarea economică durabilă prin evitarea paralelismelor şi concentrarea eforturilor pe soluţii ştiinţifice şi tehnice de natură să accelereze progresul economic şi social. Descrierea proiectului din punct de vedere ştiinţific şi tehnic, incluzând gradul de noutate şi posibilitatea aplicării rezultatelor cercetărilor Evaluarea cercetării ştiinţifice a ridicat şi continuă să ridice numeroase probleme organizatorice, metodologice şi de interpretare. Ea este considerată ca făcând parte din managementul cunoaşterii, întrucât identifică diferitele aspecte şi forme ale cunoaşterii, colectează informaţii despre aceasta, organizează şi interpretează aceste informaţii în vederea valorificării la maxim a resurselor alocate. În cazul ofertelor de proiecte, scopul evaluării este acela de a determina pertinenţa şi realismul obiectivelor, eficienţa în utilizarea resurselor, impactul şi durabilitatea rezultatelor preconizate, pentru a asigura o selecţie corectă a ofertelor reţinute pentru finanţare şi a promova astfel teme de cercetare cu grad de noutate, nivel tehnicoştiinţific ridicat şi potenţial de aplicare a rezultatelor. În ultimii ani, din motivele deja enunţate, problematica legată de evaluarea activităţii de cercetare ştiinţifică în general şi de selectarea ofertelor de proiecte în vederea finanţării, în particular, se bucură de o atenţie constantă atât pe plan internaţional, cât şi pe plan naţional. Bibliografia selectivă ataşată la sfârşitul acestei secţiuni este relevantă în acest sens. Se remarcă preocupările vizând elaborarea unor proceduri perfecţionate de evaluare, modelarea matematică a proceselor de evaluare şi utilizarea unor instrumente ale teoriei informaţiei şi ale teoriei deciziei, precum şi ale inteligenţei artificiale (sisteme expert, reţele neurale). Nu este cunoscută nici o încercare de a elabora sisteme inteligente obiective care să suplinească activitatea experţilor evaluatori. Este ceea ce îşi propune acest proiect, pentru depăşirea multiplelor dificultăţi cu care se confruntă procesul de evaluare, începând cu evaluarea evaluatorilor şi continuând cu acurateţea procedurilor de evaluare şi a criteriilor utilizate. Sistemul informatic propus are ca principal element de noutate posibilitatea ca întreaga comunitate ştiinţifică dintr-un anumit domeniu să participe activ şi transparent la procesul de evaluare a ofertelor de proiecte din domeniul respectiv. Acest deziderat se va realiza prin intermediul unei reţele deschise pentru examinarea colegială a ofertelor de proiecte, incluse în arhitectura sistemului informatic propus, bazat pe metodele şi procedurile din sfera inteligenţei artificiale. Proiectul propus va contribui astfel la o dezvoltare semnificativă a cunoaşterii, concretizată în modelarea unei realităţi foarte complexe, precum şi a modalităţilor practice de desfăşurare a procesului de evaluare, în măsură să asigure operativitatea, obiectivarea deplină şi completitudinea acestui proces, în sensul utilizării tuturor resurselor informaţionale publice existente pe plan mondial. Totodată, se vor fundamenta mult mai riguros şi acţiunile de cooperare inter-instituţională, pe plan intern şi internaţional, care vor permite abordarea mai eficientă a unor teme de cercetare complexe în cadrul viitoarelor oferte de proiecte naţionale şi internaţionale.

110

Obiectivul general al proiectului constă în elaborarea unui sistem expert prevăzut cu mecanisme inferenţiale pentru examinarea şi ierarhizarea ofertelor de proiecte de cercetare, în vederea selectării operative, obiective şi riguros fundamentate, a proiectelor propuse pentru finanţare. Obiectivele specifice se referă la: - extragerea din literatura de specialitate a datelor privind cele mai bune practici utilizate pe plan mondial la evaluarea ofertelor de proiecte şi încorporarea lor într-o bază de date specifică; - definirea unei proceduri de clasificare tematică a ofertelor de proiecte, pornind de la clasificările utilizate pe plan internaţional; - inventarierea surselor de informare utilizabile pentru examinarea ofertelor de proiecte şi a modalităţilor de acces la acestea; - dezvoltarea unei baze de date conţinând reglementările generale (de ordin legislativ) şi specifice (din pachetele de informaţii) referitoare la competiţiile examinate, împreună cu o metodologie de actualizare; - dezvoltarea unei baze de metadate referitoare la resursele informaţionale, conţinând caracterizări ale bazelor de date bibliografice şi faptice utilizabile, inclusiv ale modului de acces la acestea, precum şi structurarea şi corelarea corespunzătoare a datelor în vederea prelucrărilor algoritmice ulterioare; - realizarea reţelei informatice privind implicarea comunităţii ştiinţifice şi tehnice în desfăşurarea procesului de examinare a ofertelor de proiecte, prin furnizarea de informaţii şi prin analiza colegială a ofertelor; - elaborarea interfeţelor necesare pentru accesarea resurselor informaţionale şi a rezultatelor analizei colegiale, precum şi pentru asigurarea dialogului între utilizatorii potenţiali şi sistem; - elaborarea algoritmilor de prelucrare a datelor prin metodele inteligenţei artificiale; - realizarea sistemului expert, capabil să sintetizeze rezultatele prelucrărilor algoritmice în vederea determinării punctajului realizat de fiecare ofertă analizată; - efectuarea unei analize tehnico-economice vizând condiţiile de implementare a sistemului informatic elaborat; - elaborarea manualului de prezentare şi exploatare a sistemului informatic realizat. Realizarea obiectivelor propuse nu implică aspecte etice specifice, altele decât cele general valabile pentru activităţile de cercetare. Atingerea obiectivelor propuse implică un volum mare de muncă al unor specialişti de înaltă calificare (informaticieni, matematicieni, economişti, juristi, specialişti în informaredocumentare, specialişti în protecţia proprietăţii intelectuale etc.). Proiectul va demara cu o fază intensivă de explorare a resurselor informaţionale existente pe plan naţional şi internaţional, inclusiv a literaturii gri (ex., rapoarte de cercetare) şi a celei cu caracter comercial şi de promovare, în vederea asimilării modalităţilor de accesare a cunoştinţelor acumulate pe plan mondial. Documentarea se va focaliza pe aspectele referitoare la structura tematică şi la structura informaţională a bazelor de date utilizabile, având în vedere şi modalităţile concrete de acces la aceste baze de date. În paralel, atât pe baza competenţelor proprii, cât şi prin explorarea literaturii de specialitate, specialiştii coordonatorului de proiect şi ai partenerilor vor defini structurile de metadate, în vederea înmagazinării acestora în baza de metadate a viitorului Sistem Informatic de Examinare a Proiectelor (SIEP), cu ajutorul căreia se va realiza în cursul examinării baza de cunoştinţe specifice problemei abordate în oferta de proiect. Vor fi, totodată, înmagazinate, într-o

111

altă bază de date, documentele juridice şi cele cu caracter procedural care vor constitui baza legală pentru recomandările ce urmează a fi formulate de către SIEP. În continuare, va fi elaborat, mai întâi în faza de model funcţional, sistemul informatic pentru examinarea şi ierarhizarea ofertelor de proiecte de cercetare prin inteligenţă artificială (în esenţă, un sistem expert), având la bază schema de principiu din figura următoare. Pe această schemă sunt prezentate principalele elemente ale arhitecturii sistemului informatic, împreună cu funcţiile şi interconexiunile dintre ele. Arhitectura generală a sistemului cuprinde: 1. Subsistemul Ss-1, simbolizat SISTORIC, cu următoarele funcţii: a. Pune la dispoziţia sistemului datele şi informaţiile specifice ofertei de proiect examinate, extrase din documentele de înregistrare, cu eventualele actualizări şi completări rezultând din comunicarea cu ofertantul, în funcţie de evenimentele survenite pe parcursul examinării proiectului. b. Actualizează datele referitoare la oferta de proiect cu elemente semnificative furnizate de sistemul expert pe parcursul examinării. 2. Subsistemul Ss-2, simbolizat SICLAS, cu următoarele funcţii: a. Preia de la subsistemul Ss-1 datele de conţinut ale ofertei de proiect (titlu, cuvinte cheie, rezumat, descriere) şi atribuie ofertei coduri de clasificare tematică specifice diferitelor baze de date bibliografice şi faptice (inclusiv a celor referitoare la brevete de invenţie) care urmează a fi cercetate pentru a completa definirea stadiului în care se află pe plan naţional şi internaţional tematica de cercetare abordată de proiect. b. Indexează oferta de proiect, dacă este cazul, cu cuvinte cheie suplimentare faţă de cele indicate de ofertant, corespunzătoare conţinutului ofertei. Cuvintelor cheie (iniţiale şi, eventual, adăugate) li se vor fixa echivalentele în principalele limbi de circulaţie internaţională, în funcţie şi de domeniul la care se referă proiectul propus. Cuvintele cheie multilingve se vor utiliza pentru investigarea bazelor de date bibliografice şi faptice, în vederea definirii cât mai exacte a stadiului în care se află tematica abordată şi a gradului de noutate implicat de oferta de proiect. 3. Subsistemul Ss-3, simbolizat SICOST, cu următoarele funcţii: a. Crează şi actualizează în permanenţă o bază de date dedicată experţilor în toate domeniile cunoaşterii, cu precizarea competenţelor acestora şi a modalităţilor de contactare, în vederea implicării active a comunităţii ştiinţifice şi tehnice în procesul de examinare şi ierarhizare a ofertelor de proiecte de cercetare. b. Preia de la subsistemul Ss-2 cuvintele cheie multilingve cu care este indexată oferta de proiect şi le transmite experţilor cu competenţe corespunzătoare, în vederea semnalării de către aceştia a unor abordări similare cunoscute, cu eventuala precizare a documentelor doveditoare şi/sau a resurselor informaţionale pertinente pentru efectuarea operativă a documentării.

112

Oferta de proiect

Ss - 1

Ss – 2

Ss - 3

UEXP Ss – 4 UCOM

Ss -5 SIEP

Baza de cunoştinţe specifică

Sistem inferenţial

Baza legală şi procedurală

Baza de metadate

Baza de cunoştinţe universală

4. Subsistemul Ss-4, simbolizat IFS-SIEP, constituie interfaţa specializată a sistemului expert, având următoarele funcţii: a. Preia date din subsistemele Ss-1, Ss-2, Ss-3, Ss-5, Ss-6 şi transmite date în subsistemele Ss-1, Ss-5 şi Ss-6. b. Asigură dialogul cu: - utilizatorii experţi (UEXP), reprezentaţi de funcţionarii publici care organizează competiţiile, specialişti în evaluarea activităţilor de cercetare ştiinţifică, specialişti ai organizaţiilor finanţatoare, specialişti în protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, alţi specialişti; - utilizatorii comuni (UCOM), reprezentaţi de specialiştii ofertanţi, investitori, cadre didactice universitare, doctoranzi, studenţi etc. Interfaţa IFS-SIEP va trebui să fie cât mai accesibilă şi prietenoasă, folosind un limbaj cât mai apropiat de cel natural, cu texte şi imagini afişate la o viteză confortabilă. 5. Subsistemul Ss-5, simbolizat SIEP, constituie sistemul expert pentru asistarea examinării ofertelor de proiecte, cu următoarele funcţii şi componente: i) Funcţii:

113

a. Asigură achiziţia elementelor de cunoaştere (baza legală pentru organizarea competiţiilor, procedurile folosite la înregistrarea şi examinarea ofertelor, date despre resursele informaţionale utilizabile în procesul de examinare, date din literatura tehnico-ştiinţifică şi comercială privind problematica abordată în cadrul ofertei de proiect); b. Asigură exploatarea eficientă a elementelor de cunoaştere, prin combinarea şi înlanţuirea regulilor de căutare a elementelor pertinente, de juxtapunere a lor şi de decelare a aspectelor specifice ofertei propuse. ii) Componente: a. Baza de cunoştinţe specifică ofertei de proiect analizate, care se generează în procesul de examinare prin preluarea datelor din ofertă şi a datelor furnizate de comunitatea ştiinţifică prin experţii implicaţi, precum şi prin interogarea bazelor de date bibliografice şi faptice externe, existente pe piaţa informării şi documentării ştiinţifice şi tehnice. Această bază de cunoştinţe rămâne activă şi în perioada „de contestaţie”, în care ofertanţii pot contesta rezultatul ierarhizării stabilite. b. Baza de metadate conţinând date despre bazele de date bibliografice şi faptice externe şi despre posibilităţile de accesare a acestora, pentru a asigura sistemului inferenţial o eficacitate şi o operativitate la nivel maxim, în condiţiile redundanţei informaţiilor din bazele de date menţionate. c. Sistemul inferenţial, care operează cu mecanisme inferenţiale de căutare şi combinare a elementelor de cunoaştere, inclusiv a celor din baza legală şi procedurală, pentru construirea bazei de cunoştinţe specifice şi utilizarea acesteia la ierarhizarea valorică a ofertelor analizate. d. Baza legală şi procedurală, conţinând toate reglementările de care trebuie să se ţină seama în procesul de examinare a ofertelor. În ceea ce priveşte procedurile, se vor utiliza şi cele care corespund practicilor internaţionale, îndeosebi la nivel european. Se va utiliza metodologia specifică de proiectare, realizare şi implementare a sistemelor expert care include realizarea machetei folosind un generator de sisteme expert, realizarea modelului informatic şi îmbogăţirea acestuia. Pentru realizarea sistemului expert se va constitui o echipă de cercetare formată din experţi/specialişti, proiectanţi de sisteme informatice, programatori şi utilizatori finali, care vor colabora pe toată durata de realizare a sistemului. După fiecare fază de realizare se va face o evaluare a rezultatelor şi un feedback la etapa anterioară. Toate experimentările şi validările unor componente şi sisteme vor implica specialişti ai tuturor partenerilor. În etapa finală a proiectului, după definitivarea structurii şi a parametrilor sistemului informatic de examinare şi ierarhizare a ofertelor de proiecte, se va efectua o analiză tehnicoeconomică vizând atât estimarea costurilor de exploatare a sistemului realizat, cât şi stabilirea condiţiilor de implementare a acestuia, inclusiv a condiţiilor de accesare publică a sa, pe Internet. Activităţile preconizate vor conduce, pentru prima oara pe plan mondial, la realizarea unui sistem informatic original, inteligent şi de mare complexitate, capabil să examineze operativ ofertele de proiecte şi să stabilească o ierarhizare corectă, obiectivă, a acestora în raport cu criteriile care au stat la baza competiţiei şi cu obiectivele urmărite de către organismele de finanţare. Împlinirea acestui deziderat ambiţios va avea implicaţii profunde nu numai asupra derulării programelor de cercetare-dezvoltare-inovare (sub aspecte cum sunt operativitatea, eficienţa, echitatea), ci şi pentru domeniul complex al managementului cunoaşterii, precum şi pentru stimularea configurării unor aplicaţii similare vizând evaluarea ex-post a proiectelor de cercetare, evaluarea şi ierarhizarea altor categorii de proiecte (cum ar fi

114

cele de investiţii). Aceste implicaţii, unele probabil nici măcar bănuite încă, vor prinde contur pe măsura derulării proiectului. Deşi este foarte ambiţios şi complex, proiectul propus este viabil, având în vedere experienţa acumulată de organizaţiile de cercetare care alcătuiesc consorţiul executant, competenţele ştiinţifice ale membrilor echipei de cercetare preconizate şi dotările tehnice de care dispun partenerii pentru materializarea obiectivelor specifice ale proiectului (tehnică de calcul, software performant, acces la baze de date în cadrul programului gestionat de CNCSIS). Obiectivele propuse sunt realiste, coerente, iar comunitatea ştiinţifică din România, şi nu numai ea, are nevoie de instrumentul informatic şi de procedurile care fac obiectul cercetărilor din cadrul acestui proiect. Riscurile previzibile, legate îndeosebi de volumul de muncă foarte mare pentru achiziţia şi prelucrarea datelor, precum şi de o eventuală restricţionare a accesului la bazele de date avute în vedere, pot determina cel mult unele corecţii ale graficelor de lucru interne, fără a periclita realizarea obiectivului şi termenele de predare intermediare sau termenul final. Schema de realizare a obiectivelor proiectului este prezentată în cele ce urmează, cu evidenţierea responsabilităţilor fiecărui participant. În anul 2008 Etapa I. Studii de fundamentare a soluţiei propuse pentru sistemul informatic de evaluare a ofertelor de proiecte. Diseminare informaţii. Termen: 30.11.2008. Rezultate: studiu documentar, studiu critic, analiză tehnică, raport de cercetare, pagină web. Obiective: identificarea metodologiei de examinare optime şi a resurselor informaţionale necesare. Activitatea I.1 – Studiul documentar al surselor de informare utilizabile. Diseminare informaţii (CO). Activitatea I.2 – Analiza aplicaţiilor actuale ale inteligenţei artificiale în domeniul evaluării proiectelor (P1). Activitatea I.3 – Studiul critic al sistemelor de evaluare a ofertelor de proiecte aflate în uz (P2). În anul 2009 Etapa a II-a. Elaborarea modelului funcţional al sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte. Diseminare informaţii. Termen: 30.11.2009. Rezultate: model funcţional, raport de experimentare, raport de demonstrare, pagină web actualizată, participare la o manifestare ştiinţifică. Obiective: caracterizarea surselor de informare şi a procedurilor de evaluare disponibile, elaborarea modelului funcţional al sistemului expert pentru evaluarea ofertelor de proiecte, achiziţia datelor necesare experimentării acestuia. Activitatea II.1 – Proiectarea modelului funcţional al sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte. Diseminare informaţii (CO). Activitatea II.2 – Realizarea modelului funcţional al sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte (P1). Activitatea II.3 – Experimentarea modelului funcţional al sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte (P2). Activitatea II.4 – Demonstrarea funcţionalităţii şi utilităţii modelului funcţional al sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte. Diseminare informaţii (CO). În anul 2010

115

Etapa a III-a. Elaborarea documentaţiei pentru implementarea sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte. Diseminare informaţii. Termen: 30.11.2010. Rezultate: studiu de fezabilitate, prototip de sistem informatic, raport de experimentare, articol de revistă, participare la o manifestare ştiinţifică, pagină web actualizată. Obiective: efectuarea analizei tehnico-economice privind implementarea sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte, elaborarea specificaţiilor tehnice ale acestuia şi realizarea prototipului sistemului informatic. Activitatea III.1 – Elaborarea documentaţiei de analiză tehnico-economică privind implementarea sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte. Diseminare informaţii (CO). Activitatea III.2 – Elaborarea specificaţiilor tehnice ale sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte (P1). Activitatea III.3 – Elaborarea specificaţiilor procedurale ale sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte (P2). Activitatea III.4 – Corelarea şi integrarea specificaţiilor tehnice şi procedurale ale sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte. Diseminare informaţii (CO). Activitatea III.5 – Realizarea prototipului sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte (P1). În anul 2011 Etapa a IV-a. Experimentarea şi verificarea sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte şi elaborarea manualului de prezentare şi utilizare. Diseminare informaţii. Termen: 31.07.2011. Rezultate: raport de cercetare, manual de prezentare şi utilizare, articol de revistă, brevet de invenţie, pagină web actualizată. Obiective: verificarea complexă a sistemului informatic, în condiţii reale, elaborarea manualului de utilizare, diseminarea finală a informaţiilor. Activitatea IV.1 – Experimentarea şi verificarea sistemului inferenţial al prototipului sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte (CO). Activitatea IV.2 – Experimentarea şi verificarea procedurală a prototipului sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte (P2). Activitatea IV.3 – Elaborarea manualului de prezentare şi utilizare a sistemului informatic de evaluare a ofertelor de proiecte (P1). Activitatea IV.4 – Identificarea şi atribuirea drepturilor de proprietate intelectuală asupra rezultatelor. Diseminare informaţii (CO). Valorificarea rezultatelor obţinute în cadrul prezentului proiect este posibilă imediat după finalizarea acestuia, în cadrul unităţilor de management al programelor de cercetaredezvoltare-inovare, atât în cazul finanţărilor publice, cât şi al celor din sectorul privat, la nivel regional, naţional şi internaţional (european). Această valorificare va consta în utilizarea sistemului informatic realizat ca instrument de asistare a deciziilor în procesul de selectare a celor mai valoroase şi mai oportune oferte de proiecte, în vederea finanţării. Pentru domeniile ştiinţifice acoperite de programele care vor aplica acest sistem va fi necesară actualizarea bazei de cunoştinţe specifice. Această actualizare urmează să se realizeze în perioada scursă de la anunţarea unei competiţii până la încheierea procesului de depunere a ofertelor de proiecte. Pe lângă unităţile de management menţionate, ca potenţiali beneficiari ai sistemului propus se vor număra, cu siguranţă, cadrele didactice, doctoranzii, studenţii şi cercetătorii din cadrul

116

specializarilor cu profil de management, sistemul informatic propus având şi reale valenţe educaţionale. Diseminarea rezultatelor se va realiza pe tot parcursul derulării proiectului, pe măsură ce se vor obţine unele rezultate semnificative, prin scurte comunicări în reviste de specialitate cu profil de management şi evaluare, comunicări la manifestări tehnico-ştiinţifice şi pagina web a proiectului. În etapa finală a proiectului, activitatea de diseminare va avea o pondere considerabilă, fiind făcută în scopul prezentării rezultatelor complete şi a perspectivelor de aplicare a acestora, inclusiv în publicaţii internaţionale cu factor de impact semnificativ. Prezentarea rezultatelor se va realiza în beneficiul tuturor celor interesaţi, inclusiv din rândul marelui public. Dacă pe parcursul derulării proiectului vor apărea elemente de noutate care să necesite protecţie pe linia drepturilor de proprietate industrială, se vor face demersurile corespunzătoare pentru brevetare. Bibliografie selectivă •

• • • • • • •

•

• •

•

Walter A. I. s.a. – Measuring societal effects of transdisciplinary research projects: Design and application of an evaluation method, Evaluation and Program Planning, vol. 30, nr. 4, noi. 2007, pp. 325338. Rodi M. S., Paget K. D. – Where local and national evaluators meet: Unintended threats to ethical evaluation practice, Evaluation and Program Planning, vol. 30, nr. 4, noi. 2007, pp. 416-421. Sugiyama K. – Post-analysis of knowledge-creation processes in small research projects, International Journal of Information Technology and Decision Making, vol. 6, nr. 3, sep. 2007, pp. 541-557. Shin C. -O. s.a. – Applying the analytic hierarchy process to evaluation of the national nuclear R&D projects: The case of Korea, Progress in Nuclear Energy, vol. 49, nr. 5, iul. 2007, pp. 375-384. Lu S. -K., Yan H. – Evaluation model of the project partnering in China, Journal of Shenzhen University Science and Engineering, vol. 24, nr. 2, apr. 2007, pp. 177-182. Imoto S. s.a. – Model building of research and development project selection systems, selection techniques, Journal of Japan Industrial Management Association, vol. 58, nr. 3, 2007, pp. 193-199. Carlsson C. s.a. – A fuzzy approach to R&D project portfolio selection, International Journal of Approximate Reasoning, vol. 44, nr. 2, feb. 2007, pp. 93-105. Alupei-Cojocariu O., Semenescu A. – Mathematic model for determining the research potential in selfevaluation of participants on the European research frame program 7 (FP7), Metalurgia International , vol. 12, nr. 2, 2007, pp. 11-17. Alupei-Cojocariu O., Semenescu A. – Romanian expert system for determination the research potential for an effective participation on the European programs, Metalurgia International , vol. 12, nr. 1, 2007, pp. 9-15. Markland M. s.a. – The History of the Future: Evaluating projects and service developments before they begin, Performance Measurement and Metrics, vol. 8, nr. 1, 2007, pp. 34-40. Nakamura Y., Tsuji M. – A study of research and development project evaluation including a portfolio selection method, Journal of Japan Industrial Management Association, vol. 57, nr. 2, 2006, pp. 162-171. Ardelean A. ş.a. – Evaluarea activităţii de cercetare ştiinţifică, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006.

Impactul generat de proiect Este de aşteptat ca, prin rezultatele sale, proiectul propus să aibă efecte economice semnificative, concretizate în optimizarea procesului de selectare a ofertelor de proiecte şi implicit a utilizării fondurilor alocate acestora. Procesul de evaluare se va derula mult mai operativ şi eficient. În ceea ce priveşte costurile aferente, este dificilă estimarea lor în această fază, depinzând în principal de eventualele costuri ale accesului la bazele de date străine. Ca efecte sociale, este de menţionat, în primul rând, contribuţia la creşterea calităţii proiectelor de CDI finanţate şi la utilizarea judicioasă a fondurilor, îndeosebi a celor publice.

117

Prin promovarea celor mai valoroase proiecte, în raport şi de priorităţile dezvoltării economice durabile a ţării, va spori prestigiul cercetării ştiinţifice româneşti, iar prin valorificarea rezultatelor proiectelor promovate va creşte competitivitatea economiei româneşti în ansamblu şi, implicit, creşterea progresivă a bunăstării generale a populaţiei. Echipa de cercetare prevăzută pentru acest proiect cuprinde şi câţiva tineri (10, cu vârsta până în 35 de ani), doctoranzi şi chiar studenţi, care vor fi antrenaţi în activităţi de documentare, de efectuare a unor experimentări şi de prelucrare a datelor experimentale obţinute, fiind la curent cu întreaga problematică a proiectului. Managementul proiectului. Alcătuirea consorţiului Proiectul urmează a fi executat de un consorţiu alcătuit din două unităţi de cercetare organizate ca societăţi comerciale (conducătorul de proiect şi un institut specializat în tehnica de calcul, cu mare pondere în cadrul proiectului) şi o universitate cu profil multidisciplinar, politehnic. Conducătorul de proiect este specializat în cercetări privind materialele macromoleculare (polimerii) şi membranele de toate tipurile, obţinând în ultimii 15 ani, de când funcţionează ca un centru de cercetare independent, rezultate remarcabile, concretizate în numeroase lucrări ştiinţifice publicate şi brevete de invenţie. O dovadă a recunoaşterii înaltului profesionalism şi a calităţii lucrărilor de cercetare efectuate o constituie numărul mare de premii, diplome şi medalii obţinute pe plan naţional şi internaţional, evidenţiate în CV-urile membrilor echipei de cercetare. În ultimii ani activitatea CCMMM SA s-a diversificat foarte mult, fiind abordate cu mult curaj, dar şi cu profesionalismul cuvenit, teme implicând tehnologii energetice neconvenţionale, inteligenţa artificială şi ştiinţele biomedicale. Pentru aspectele de ordin informatic, în consorţiu este prezent atât Institutul pentru Tehnică de Calcul din Bucureşti, cât şi Universitatea „Politehnica” din Bucureşti, care asigură, în plus, atât competenţe procedurale în privinţa evaluării proiectelor, cât şi competenţe ştiinţifice şi tehnice în abordarea unui număr mare de domenii din sfera cercetării. Conducătorul de proiect posedă o experienţă bogată în managementul proiectelor de cercetare naţionale, în perioada 2001 - 2007 conducând 29 de proiecte din cadrul programelor RELANSIN, CERES, BIOTEH, MATNANTECH, VIASAN, AGRAL, AMTRANS, MENER, INVENT, INFOSOC, PNCDI. Sunt în derulare un proiect din cadrul cercetărilor de excelenţă (CEEX) şi două proiecte din cadrul Programului 4 – Parteneriate în domenii prioritare. Două dintre acestea au ca obiectiv realizarea unor sisteme informatice bazate pe inteligenţa artificială (pentru monitorizarea procesului de dializă renală şi pentru examinarea cererilor de brevet de invenţie). La competiţia PC7 din 2007, conducătorul de proiect a participat, în această calitate, cu o propunere în cadrul programului „Cooperare”, consacrată monitorizării procesului de dializă renală (FP7-ICT-2007-1, cu titlul „The monitoring of renal dialysis by information systems based on artificial intelligence and specialized interfaces for online acquisition of the significant data”, acronim MONDIALYSIS) şi cu două propuneri în cadrul programului „Idei”, dedicate unui sistem juridic computerizat pentru soluţionarea cauzelor penale („Judicial system organized by inferential programs and artificial intelligence – educational tool for students from The Faculty of Law, Criminal Law specialization”, acronim SYSLAW) şi obţinerii unor preparate fitofarmaceutice pe bază de cătină albă („Technology for obtaining

118

phytopharmaceutical products from white underbrush (Hippophae rhamnoides) for reinforcing the immunity system”, acronim PHARMPRODTECHNOL). La rândul lor, organizaţiile partenere la proiect au acumulat, de asemenea, o experienţă remarcabilă în managementul de proiecte. Universitatea „Politehnica” din Bucureşti a fost nu doar conducătorul de proiect pentru un număr foarte mare de proiecte naţionale, ci şi pentru multe proiecte europene din programele cadru de cercetare ale CE. De asemenea, această universitate a acumulat o experienţă considerabilă şi în managementul unor programe de cercetare cum sunt programul INOVARE, componentele naţionale de la EUREKA şi EUROSTARS etc. Institutul pentru Tehnica de Calcul a excelat în postura de partener în consorţii pentru aspecte informatice specifice proiectelor la care a participat, dar a fost şi conducător de proiect (inclusiv proiecte PNCDI2). Sunt deja însuşite metode de conducere adecvate pentru asigurarea îndeplinirii programului general şi a obiectivelor specifice (tematice). Proiectul va acoperi integral gama de activităţi necesare realizării obiectivului propus la nivelul cerinţelor de performanţă şi calitate impuse acestuia. Succesul proiectului depinde de doi factori importanţi: - asigurarea resurselor umane şi materiale, îndeosebi a fondurilor necesare; - asigurarea coerenţei echipei antrenate în realizarea proiectului, în măsură să pună în valoare calităţile personale ale fiecărui membru al echipei şi să conducă la potenţarea reciprocă a acestor calităţi, o bună parte a colectivului care urmează să lucreze la proiect fiind format deja ca echipă şi consolidat în cursul realizării unor proiecte de cercetare anterioare. Conducătorul de proiect îşi va structura activitatea de management pe două tipuri de acţiune şi anume: activitatea de conducere şi activitatea de gestiune. Activitatea de conducere a proiectului are în vedere, în succesiune logică: stabilirea obiectivului cel mai înalt al proiectului; stabilirea obiectivelor imediate prevăzute pentru fiecare etapă a proiectului, inclusiv a indicatorilor pe baza cărora să se evalueze atingerea acestor obiective şi conformitatea cu obiectivul cel mai înalt; previzionarea rezultatelor care se pot obţine, pe baza unor metode de verificare a stadiului de realizare; includerea în proiect a activităţilor necesare pentru realizarea obiectivelor. Activitatea de conducere a proiectului va cuprinde evaluări efectuate pe parcursul derulării sale, care vor valida activităţile propuse sau, dimpotrivă, vor impune modificarea structurii acestora, astfel încât planificarea iniţială să poată fi corectată, fără a se afecta realizarea obiectivelor. Activitatea de gestiune se referă la managementul resurselor umane, materiale şi financiare. Echipei proiectului i se vor comunica sarcini precise, responsabilităţi, termene de realizare. Se va întocmi un plan de perfecţionare / instruire a personalului, în funcţie de competenţele atribuite. Se va asigura o buna corelare / coordonare între membrii echipei. Se va elabora o strategie de asigurare materială pentru fiecare etapă a proiectului, pe baza unei fundamentări a necesarului de consum. Materialele aprovizionate vor fi selectate pe baza unor evaluări calitative. Sursele financiare prevăzute în bugetul proiectului vor fi planificate şi, ulterior, raportate, conform alocărilor stabilite iniţial prin deviz, respectându-se categoriile de cheltuieli prevăzute. Atribuţiile asumate de directorul de proiect: asigură integral conducerea proiectului; asigură relaţiile cu autoritatea contractantă; asigură relaţiile cu partenerii; gestionează cât mai eficient resursele financiare, materiale şi umane; elaborează rapoartele de activitate intermediare, anuale şi finale; asigură planificarea activităţilor şi a aprovizionării materiale; asigură respectarea termenelor prevăzute în planul de lucru; analizează periodic stadiul proiectului şi evaluează ipotezele şi riscurile; autoevaluează realizarea obiectivelor şi adoptă

119

măsuri corective dacă se impun; elaborează planul de implementare a rezultatelor proiectului şi de diseminare a rezultatelor. Addendum În cele de mai sus a fost prezentată forma ofertei de proiect cu care s-a participat la competiţia 2008 a Programului 4 din PNCDI II “Parteneriate în domenii prioritare”. La evaluare, oferta nu a întrunit un punctaj care să-i asigure includerea la finanţare, evaluatorii fiind sceptici în privinţa şanselor de realizare a acestui proiect de mare complexitate. Facem precizarea că forma de mai sus a reprezentat doar o etapă intermediară în derularea unui program de activitate ambiţios, care urmăreşte utilizarea inteligenţei artificiale pentru asigurarea deplinei obiectivităţi a proceselor de evaluare din diverse domenii (brevete de invenţie, oferte de proiecte de cercetare, de investiţie etc.), înlocuindu-se subiectivismul experţilor evaluatori ale căror limite au fost evidenţiate în prezentarea de mai sus şi s-au făcut simţite chiar la evaluarea acestei oferte. Sperând într-o ameliorare treptată a capacităţii de înţelegere şi de acceptare a unor astfel de proiecte de către factorii implicaţi, avem convingerea că, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, va sosi momentul în care implementarea acestui proiect va fi inevitabilă.

120

Postfaţă

Volumul „Politica ştiinţei – o nouă viziune” abordează o problemă de strictă actualitate, generată de accentuarea, în ultimul deceniu, a caracterului sistemic al ştiinţei şi tehnicii, fapt confirmat de viteza cu care unele progrese ştiinţifice au devenit aplicaţii industriale, datorită accentuării fenomenelor de piaţă în ştiinţă. În condiţiile în care este în mod evident în curs de apariţie o nouă economie, o economie bazată pe cunoştinţe şi idei, o economie a cunoaşterii, în care cheia prosperităţii şi creării de locuri de muncă este dată de gradul de implementare a noilor concepte, a ideilor inovării şi tehnologiei în toate sectoarele economiei, precum şi de protecţia mediului înconjurător, publicarea unei cărţi care tratează, în mod argumentat, problemele sistemului naţional de inovare, ale transferului tehnologic, ale capitalului de risc nu poate fi decât o carte binevenită în rândurile factorilor promotori ai procesului inovării. Cartea „Politica ştiinţei – o nouă viziune” se publică tocmai în scopul de a acoperi pe cât posibil domeniul vast şi complex al managementului inovării. Cititorul cărţii rămâne convins că procesul de inovare poate fi generat fie prin aplicarea de rezultate obţinute în cercetare-dezvoltarea proprie, fie prin transfer de tehnologie din altă ţară sub diverse forme (import licenţă, know-how, utilaje; constituirea de societăţi mixte, de societăţi internaţionale, cooperare internaţională în cercetare, mobilitate cercetători, transfer gratuit etc.). O altă posibilă concluzie la care va ajunge cititorul acestei cărţi este aceea că, în realitate, procesul de inovare este mult mai complex decât găsirea unei soluţii de piaţă şi nu presupune numai implementarea unui rezultat concret al cercetării dezvoltării, ceea ce, de regulă, ar putea însemna numai generarea unui nou produs/serviciu sau a unui nou procedeu tehnologic. Din citirea cărţii se înţelege că aplicarea unei noi idei organizatorice sau implementarea unui nou rezultat concret al cercetării dezvoltării nu va genera întotdeauna o inovare de succes, ceea ce presupune existenţa unui capital de risc pentru finanţarea transformării noilor cunoştinţe într-o creştere economică prin dezvoltarea unui set de activităţi sistemice de punere în valoare (o nouă formă de prezentare a mărfii, o nouă structură funcţională, o nouă formă organizatorică, o nouă metodă de gestiune şi organizare a muncii etc.) şi comercializare a noilor cunoştinţe ştiinţifice, tehnologice, funcţionale, organizatorice, de afaceri. Un proces de inovare poate avea succes numai dacă noile cunoştinţe sunt asimilate în condiţiile concrete dintr-o companie dată, creând valoare prin unul din următoarele moduri:
Generarea de flexibilitate şi eficienţă profesională;
Atragerea de noi grupuri de clienţi sau intrarea pe o nouă piaţă globală extinsă;
Îmbunătăţirea modului de satisfacere a cerinţelor clienţilor;
Oferirea de noi produse sau noi servicii, generatoare de noi valori;
Redefinirea procesului de fabricaţie sau a modelului afacerii. Volumul „Politica ştiinţei – o nouă viziune” prezintă căi potenţiale în care s-ar putea realiza modurile enunţate mai sus şi prezintă contribuţii originale valoroase într-un domeniu extrem de nou (Sistem informatic şi metodă pentru transfer tehnologic şi ştiinţific; Sistem informatic integrat bazat pe inteligenţă artificială pentru examinarea cererilor de brevet de

121

invenţie; Sistem informatic integrat bazat pe inteligenţă artificială pentru evaluarea ofertelor de proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare etc.). „Politica ştiinţei – o nouă viziune” este o carte necesară şi utilă intensificării procesului inovării în ţara noastră. Prof. univ. dr. ing. Ştefan IANCU

122

Scrisoarea-document care conţine aprecierea domnului René van der Linden cu privire la Strategia CNCIR

123