Poemul Xx - P. Neruda

Poemul XX Pot să scriu versurile cele mai triste-n noaptea asta. Să scriu, de pildă: "noaptea-i înstelată şi tremură sub gheaţă, în depărtare, aştri." Vântul nopţii se roteşte prin ceruri şi cântă. Pot să scriu versurile cele mai triste-n noaptea asta. Da, am iubit-o şi, uneori, şi ea m-a iubit. În nopţi precum aceasta am avut-o în braţele mele. Şi sub cerul fără margini am sărutat-o de atâtea ori. Ea m-a iubit şi, uneori, şi eu am iubit-o. Cum să nu fi iubit nemişcarea marilor săi ochi! S-ascult imensa noapte, mai imensă fără de ea. Şi versul cade-n suflet ca roua peste iarbă. Ce importanţă are că dragostea mea n-o mai poate păstra? Noaptea e plină cu stele şi eu sunt fără ea. Aceasta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare. Cu această pierdere sufletul meu nu se poate-mpăca. Ca şi când ar dori s-o apropie, ochii mei o caută. Inima mea o caută şi ea nu e cu mine. Aceeaşi noapte leagănă aceiaşi arbori. numai noi, cei de-atunci, nu mai suntem aceiaşi. N-o mai iubesc, e adevărat, dar cât am iubit-o! E atât de scurtă dragostea şi-atât de lungă uitarea! Pentru că în nopţi ca aceasta am avut-o în braţele mele, Cu această pierdere sufletul meu nu se poate-mpăca. Chiar dacă aceasta e ultima durere din pricina ei şi-acestea ultimele versuri pe care le mai scriu.