Planuri De

Planuri de reorganizare a lumii şi urmările războiului cl. a VII-a schița lecției

Cele două decenii care separă primul de cel de al doilea război mondial se caracterizează prin confruntarea - latentă sau deschisă - dintre statele învingătoare, interesate să menţină configuraţia politico-teritorialâ rezultată din tratatele de pace din anii 1919-1920, şi cele învinse, hotărâte să obţină revizuirea acestor tratate (de aici denumirea de state revizioniste). Italia, deşi era una dintre puterile învingătoare, considera că beneficiile dobândite erau departe de sacrificiile făcute („victoria mutilată"). Regimul fascist a desfăşurat, în consecinţă, o politică revizionistă. De la începutul anilor '30, Japonia, aflată şi ea între învingători, s-a lansat într-o politică de agresiune şi expansiune în China. Pentru a evita izbucnirea de noi războaie, fusese creată Societatea Naţiunilor sau Liga Naţiunilor, un for chemat să vegheze la respectarea normelor de drept internaţional şi, pe această cale, să împiedice izbucnirea de noi conflicte sau, în cazul în care ele s-ar fi declanşat, să le aplaneze. Lucrările ei au fost inaugurate în 1920. Toate aceste încercări de a elimina războiul ca mijloc de soluţionare a diferendelor internaţionale au eşuat . Nici Societatea Naţiunilor, nici Pactul Bhand-Kellog, la care au aderat numeroase state printre care şi România, nici tratatele care l-au luat drept model, nu au putut împiedica apariţia unor focare de conflict şi acţiunile agresive ale unor state. Astfel, în 1931, Japonia a invadat Manciuria (aparţinând Chinei) şi s-a retras din Societatea Naţiunilor, iar sancţiunile aplicate Italiei, după agresiunea ei împotriva Etiopiei (Abisinia), nu au împiedicat-o să cucerească această ţară. Pentru a se apăra împotriva politicii revizioniste, România, Cehoslovacia şi Iugoslavia au încheiat o alianţă numită Mica înţelegere (1921), iar, mai târziu, România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia au constituit altă alianţă regională, numită înţelegerea Balcanică (1934). Germania a fost principala putere revizionistă, considerată vinovată de izbucnirea marii conflagraţii şi neacceptată, iniţial, în Societatea Naţiunilor; ea era, pe cât de izolată, pe atât de ostilă statu-quo-ului versaillez şi, din acest punct de vedere, se afla pe aceeaşi poziţie cu Rusia Sovietică, izolată şi ea, din cauza regimului comunist, şi ostilă şi ea acestui statu-quo care consfinţea pierderile teritoriale suferite la sfârşitul Primului război mondial. Ambele ţări urmăreau, aşadar, modificarea statu-quo-ului politico-teri-torial. Din această convergenţă de interese s-a născut colaborarea dintre Germania şi Rusia Sovietică, a cărei expresie a fost tratatul de la Rapallo (1922 - ), graţie căruia Germania a putut ocoli unele clauze militare ale tratatului de la Versailles, instruindu-şi soldaţii cu noua tehnică de luptă (tancuri, avioane etc.) pe teritoriul sovietic.