Orgasmul nu înseamnă ejaculare Majoritatea oamenilor îşi închipuie că, dacă ejacularea spermei (la bărbat) sau descărcarea explozivă (la femeie) sunt oprite, atunci scurta plăcere efemeră asociată acestor trăiri de câteva secunde este şi ea suprimată. Această eroare profundă provine de la concepţia greşită că ejacularea şi descărcarea energetică sunt sinonime cu orgasmul prin intermediul căruia se manifestă plăcerea, astfel încât suprimarea lor ar conduce în mod automat şi la suprimarea orgasmului. Complet greşit. Nu putem pune semnul egal între orgasm şi ejaculare sau descărcarea explozivă a potenţialului sexual, deoarece s-a demonstrat ştiinţific că cele două fenomene nu sunt interdependente şi nu se produc în mod necesar în acelaşi timp. Cercetările efectuate în domeniul sexologiei au demonstrat că, atunci când orgasmul este resimţit şi tratat ca o stare modificată, superioară de conştiinţă, sunt angrenate în întregul corp mai multe nivele energetice, iar capacitatea de conştientizare se măreşte. Dacă motivaţia de a avea o stare de orgasm este doar aceea de înlăturare a tensiunii, atunci se tinde aproape irevocabil spre o pierdere de energie (prin ejaculare la bărbat sau prin descărcare explozivă la femeie). Pe de altă parte, dacă atenţia este focalizată asupra conducerii valului creat de extazul orgasmului către un nivel înalt de conştientizare, atunci se va instaura în fiinţă un sentiment inefabil de bunăstare, pace, bucurie şi linişte atotcuprinzătoare. Abordarea sistematică a diferitelor posturi sexuale şi a tehnicilor de penetrare duce în timp la conştientizarea tot mai amplă şi eficientă a complexei circulaţii energetice în corp, stimulată îndeosebi de jocul amoros. Capacitatea de a putea transmuta şi sublima integral potenţialul sexual, dobândită printr-un antrenament sistematic yoghin, s-a dovedit a fi o sursă sigură de fericire şi tinereţe. Majoritatea cazurilor de insatisfacţie şi frigiditate feminină rezultă din raporturi sexuale brutale sau prea rapide (ţinând cont şi de faptul că în mod normal bărbatul ajunge la ejaculare mai repede decât ajunge femeia la orgasm). Acestea împiedică femeia să atingă o stare erotică plenară, blocându-i astfel în mod penibil orgasmul. Se ştie că sperma conţine nutrienţi valoroşi şi elemente esenţiale în susţinerea fizică şi psihică, astfel încât devine foarte importantă transmutarea ei în forme de energie subtilă, care să fie sublimată la diferitele etaje ale fiinţei (creier, inimă abdomen etc.), fortificând funcţiile organelor respective, echilibrând emisiile hormonale ale glandelor endocrine şi stimulând foarte mult capacităţile psihice ale individului. Când mintea este astfel antrenată în canalizarea energiei orgasmului de-a lungul coloanei vertebrale, străbătând astfel centrii de forţă (Chakra), are loc simultan şi o încărcare bioenergetică, subtilă, din ce în ce mai mare a fiinţei (percepută la nivel auric), ceea ce va conferi în timp o netă purificare şi o radiaţie charismatică, strălucitoare. Să nu confundăm orgasmul cu plăcerea sau satisfacţia sexuală Orice arsură determină o distrugere a ţesuturilor organice. Dar jocul cu focul este unul dintre cele mai atractive, mai ales atunci când este vorba despre focul particular al dorinţei sexuale. De aceea, un orgasm brutal şi rapid însoţit de ejaculare lasă (în mod obişnuit) impresia că este cu atât mai puternic şi mai surprinzător cu cât el lasă în urma sa un gol neacoperit. Aceasta este şi cauza faptului că există atât de mulţi bărbaţi foarte virili care au o fascinaţie teribilă faţă de actul ejaculării. Suprapunând în mod inconştient orgasmul cu ejacularea, ei încep să creadă în mod eronat că nu pot trăi orgasmul dacă nu ejaculează. Dar orgasmul nu aparţine nici plăcerii şi nici satisfacţiei; plăcerea fiind resimţită în momentele de dinainte şi satisfacţia în momentele de după (în minunatele cazuri ale unei sexualităţi obişnuite şi relativ “echilibrate”). Dacă plăcerea este o dorinţă care se vrea continuată, prelungită într-o creştere continuă de la sine, iar satisfacţia – un gen de uşurare, o “eliberare ”relativă şi momentană, atunci orgasmul, această fază intermediară, ce este? Precizăm că orgasmul, nedovedit şi necunoscut în profunzimile sale, este, de obicei, confundat cu plăcerea şi satisfacţia, care sunt în mod egal nediferenţiate în ansamblul lor. Astfel, acest triplu fenomen, atât de dorit, apare, la o primă abordare, ca o singură şi aceeaşi manifestare a fericirii. În sexualitatea obişnuită, aceste trei etape distincte nu sunt observate, căci trecerea de la una la alta nu reprezintă o trăire 1
conştientă, ci o experimentare a dorinţei “impuse” şi “suportate” de către corp. În abordarea alchimică a orgasmului, domneşte un mister: cel al transmutării pulsiunii organice. Această operă alchimică a transmutării nu este fructul unei dorinţe, a unei intenţii oarecare, a unui jurământ sau a efortului unei funcţii psihologice asupra unei funcţii organice. Descrierea apariţiei sale chiar în mijlocul atenţiei meditative - singurul factor al unei autentice transmutări - implică utilizarea unei noi formulări non-duale şi transpersonale a sexualităţii, rod al tendinţei şi/sau căutării fiinţei spre unificare şi regăsire de sine. Pura senzaţie corporală absoarbe virulenţa primitivă, atât de aşteptată şi în mod paradoxal întârziată, a orgasmului. Variaţiile plăcerii se armonizează cu suflul interior al respiraţiei profunde. Aceşti doi curenţi se hrănesc şi se completează până când apare, în chiar densitatea senzaţiei erotice, lumina unei percepţii strălucitoare şi extrem de subtile. Orgasmul, manifestare în mod obişnuit brutală şi arzătoare, s-a metamorfozat în mod misterios într-o trăire sublimă, care, deşi percepută în însuşi miezul manifestării, aduce acum cu sine puternica amintire a nemanifestării. Şi, în acest substrat supraconştient al fiinţei sale, bărbatul transformă spontan acea dorinţă „fiziologică” a ejaculării într-o baie vibratorie subtilă şi conştientă, care depăşeşte frontierele limitate ale conştiinţei obişnuite. Cele trei faze ale actului sexual nu mai au atunci acelaşi raport temporal; plăcere, orgasm şi satisfacţie fac loc unei realizări orgasmatice excepţionale percepută ca o stare profundă de extaz autentic. Acesta este procesul alchimic al fuziunii sexual-amoroase al cărui rezultat de excepţie este plenitudinea şi beatitudinea unei pure existenţe. Născută din experienţa Existenţei sau din contopirea cu trăirea lui Eu sunt, această experienţă unică se revelează a fi rodul împlinirii şi în acelaşi timp transcenderii oricărei dorinţe sexuale. Orgasmul nu mai înseamnă descărcare, epuizare, ci devine el însuşi această plenitudine în care fiinţa îşi regăseşte propria origine divină şi nediferenţiată. Ce este continenţa sexuală? Ideea de Continenţă Amoroasă s-a născut în Orient şi a fost aplicată de-a lungul timpului de adepţii filosofiei tantrice indiene şi de taoiştii chinezi. Era pe atunci o mare taină a vieţii, rezervată doar iniţiaţilor şi familiei regale. Ajunsă în Occident, practica fuziunii amoroase realizată cu continenţă a cunoscut o rapidă răspândire, mai ales în ultimele decenii. Secretul acestei tehnici străvechi constă în reţinerea şi conservarea potenţialului sexual (sperma la bărbat şi fluidele sexuale la femeie), în timpul actului amoros realizat de către un cuplu iubitor şi transfigurator, potenţial care astfel va fi transformat în forme elevate de energie vitală, psihică, mentală şi spirituală. Datorită transmutării superorgasmatice a acestui potenţial erotic, bărbatul şi femeia care se iubesc frenetic ajung să trăiască o formidabilă stare de plăcere elevată, generată de un număr nelimitat de orgasme, care îi face pe cei doi iubiţi să descopere într-un mod plăcut şi gradat că energia sexuală este o putere tainică, SACRĂ. Printre nenumăratele efecte profund binefăcătoare care apar în urma fuziunii amoroase cu continenţă, menţionăm câteva dintre cele mai importante: • amplificarea iubirii şi a fericirii în relaţia de cuplu, printr-o împlinire erotică şi emoţională profundă; • cel mai rapid şi mai eficient procedeu de reîntinerire; • cel mai puternic afrodiziac, perfect natural şi complet gratuit; • stare de sănătate şi armonie, fizică şi psihică; • trezirea capacităţilor paranormale (telepatie, intuiţie, clarviziune, premoniţie, etc.); • prelungirea actului erotic pe o durată nelimitată; • amplificarea charismei personale; • metodă de contracepţie sigură, plăcută şi naturală. Atenţie! Suspendarea descărcării energiei sexuale, prin fluidele sexuale corespondente - atât la bărbat cât şi la femeie – nu conduce la imposibilitatea de a procrea. Într-un cuplu, bărbatul poate trăi orgasmul cu descărcare – ejaculare atunci când cei doi iubiţi îşi doresc un copil. Cercetările au demonstrat că, în cazul 2
cuplurilor care au practicat continenţa, copiii născuţi sunt mult mai viguroşi şi mai sănătoşi. Ce se petrece cu lichidul spermatic la un bărbat care practică cu succes continenţa sexuală ? De obicei, aceasta este cea mai frecventă întrebare pe care şi-o pune un bărbat care aude pentru prima oară de continenţa sexuală. Departe de a fi nocivă, o retenţie seminală de foarte lungă durată însoţită de tehnici adecvate de ridicare a energiei în etajele superioare ale fiinţei (practici yoga, eforturi intelectuale intense etc.) va conduce la transmutaţia biologică a spermei şi, prin energia uriaşă rezultată, se va face cu putinţă sublimarea ei spre nivelele superioare ale fiinţei. Aşadar, prin transmutare, sperma este transformată în energie şi, deci, nu este vorba de o stocare prelungită a acesteia care ar conduce în timp la dereglări somatice. În funcţie de nivelul la care este sublimată energia, se produce trezirea şi armonizarea centrului de forţă respectiv, fenomene care vor fi însoţite de stările şi efectele benefice corespunzătoare. (v. centrii de forţă) ABC-ul practic al amorului cu continenţă Pentru a face dragoste cu continenţă, ceea ce se urmăreşte este aşa-zisul control al energiei sexuale, pe care o simţim ca fiind proporţională cu intensitatea senzaţiei erotice, iar prin controlul ei se înţelege, în principal, împiedicarea cu orice preţ a ejaculării, la bărbat sau a descărcării explozive, la femeie. De altfel, pentru femeie, controlul energiei sexuale sau continenţa sexuală este, de obicei, uşor de realizat şi rar necesită un minim de antrenament. În general, ea trebuie să urmărească să evite orgasmul cu descărcare energetică explozivă, care duce energiile în jos şi generează spasme uterine. Femeia poate dirija mental « energia plăcerii » către în sus, aceasta răspândindu-se în valuri plăcte în tot corpul. Un aspect foarte important este să avem bun simţ şi măsură potrivită în toate acţiunile noastre. Deşi există nişte reguli, chiar foarte valoroase, nu trebuie să luăm nimic mecanic, ci să adaptăm permanent la ceea ce simţim şi la ceea ce se petrece. Realizând un preludiu de minim 10 minute, se fac apoi penetrări lente, blânde, savurând vraja inefabilă a actului amoros şi frumuseţea fiinţei iubite, fiind însă atenţi la energia sexuală care se amplifică din ce în ce mai mult. Vom simţi plăcerea procesului de absorbţie a secreţiilor sexuale feminine prin organul sexual al bărbatului, ca şi prin întreaga suprafaţă de contact dintre cele două organe sexuale. Tensiunea erotică creşte tot mai mult şi simţim că suntem aproape de punctul în care ar putea avea loc o descărcare… ACUM ESTE MOMENTUL CHEIE când trebuie să : -ne oprim; -rămânem pe loc sau ieşim brusc din contact (în funcţie de starea de excitare şi de experienţa noastră) ; -ne oprim respiraţia, fie pe plin, fie pe gol ; -contractăm foarte ferm sfincterul anal (muşchiul care controlează conştient defecaţia) ; -contractăm foarte ferm sfincterul urinar, ca atunci când avem nevoie foarte intensă de a urina şi dorim să împiedicăm urinarea; -contractăm foarte ferm muşchiul pubococcigian (acest muşchi se contractă şi când urmărim să nu urinăm, deşi avem o senzaţie intensă de urinare; el se află între anus şi sex); -contractăm foarte ferm muşchii de la baza lingam-ului sau cei ai yoni-ului şi de la baza clitorisului; ASTFEL SE CONTRACTĂ, PRACTIC, ÎNTREGUL PLANŞEU PELVIAN AFLAT ÎNTRE PENIS (clitoris – la femnei) ŞI ANUS ; -strângem puternic pumnii şi dinţii (fără să exagerăm totuşi); -contractăm fesele; -ţinem limba cât mai în spate, lipită de cerul gurii (desigur, fără a o înghiţi); -cu mintea vizualizăm intens existenţa unei energii, în zona inferioară a corpului, concentrată în organele genitale şi pe care o dirijăm mental să urce în partea superioară a corpului, cât mai sus, de-a lungul coloanei vertebrale; o vom concentra, de preferinţă, în zona aflată în mijlocul frunţii. Aceste acţiuni se fac toate odată, cu intensitate maximă, sau doar unele dintre ele, după nevoie şi în funcţie de eficienţa constatată, 5-10 secunde sau cât dorim, până când tensiunea sexuală a scăzut sub un 3
anumit nivel, acceptabil pentru a putea continua fără să pierdem controlul energiei sexuale. După aceasta reluăm penetrările, care vor fi mai degrabă lente decât rapide, atât cât simţim noi că este potrivit pentru controlul eficient al energiei sexuale. Dacă simţim că este necesar, putem chiar să rămânem imobili perioade mai lungi de timp şi să realizăm mişcări doar când simţim că erecţia tinde să fie mai puţin viguroasă, după care putem relua repausul (cu menţinerea contactului). Continuăm să simţim plăcerea procesului de absorbţie a secreţiilor sexuale feminine prin organul sexual al bărbatului, ca şi prin întreaga suprafaţă de contact dintre cele două organe sexuale. Vom descoperi bucurii deosebite, pe care nu le bănuiam că le putem trăi realizând penetrări lente sau stând în repaus (dar în contact). Contracţiile descrise şi concentrările mentale se pot realiza, de altfel, pe perioade lungi de timp, fără a ne opri din mişcare (deci nu numai în momentele de « criză »). Prevenim astfel apariţia situaţiei în care ne apropiem vertiginos de un moment periculos din punct de vedere al controlului energiei sexuale. Dacă totuşi bărbatul nu a apreciat bine şi a ajuns într-un punct dincolo de care pare că ejacularea nu mai poate fi oprită, o ultimă şansă este "manevra celor trei degete", care constă în a presa cât mai puternic cu vârfurile a trei degete de la o mână de-a lungul uretrei, în zona dintre anus şi sex. În acelaşi timp se vor menţine contracţiile descrise şi concentrarea mentală. În acest fel este posibil să oprim ejacularea sau să eliminăm o cantitate mult mai mică de spermă decât în cazul în care nu am fi aplicat această manevră. Postludiul este foarte necesar şi el trebuie să fie întotdeauna realizat, după care, cel mai bine este ca iubiţii să se separe, la o distanţă cât mai mare, timp de cel puţin 7 ore. Astfel, apare o polarizare deosebită între iubiţi şi la următoarea întâlnire ei vor fi atraşi mai puternic unul de celălalt. Putem să ne antrenăm în vederea unei continenţe sexuale cât mai bune realizând pe perioade cât mai lungi de timp şi cât mai ferm contracţia sfincterului anal, practicând retracţia abdominală şi urinarea fracţionată. Aceasta din urmă se poate realiza ori de câte ori urinăm, fracţionând jetul urinar în cât mai multe etape, prin contracţia fermă a sfincterului urinar şi menţinerea acestuia astfel contractat o perioadă de cel puţin 1-3 secunde între etape. Contracţia sfincterului urinar şi a muşchiului pubococcigian se poate face şi fără să urinăm (în timpul realizării altor activităţi cotidiene), aceasta producând o senzaţie de energizare foarte plăcută în întregul corp. Procedând astfel, vom ajunge să fim uimiţi de performanţele noatre sexuale. Nu trebuie să realizăm aceasta ca un sport, folosind noile noastre capacităţi pentru a impresiona persoane de sex opus prin acţiuni lipsite de iubire. Continenţa sexuală este un instrument, o abilitate prin care putem să ne împlinim viaţa şi fiinţa pe care o iubim. Prin acţiuni lipsite de iubire, fiinţa decade, irosind darurile şi capacităţile cu care a descoperit că este dotată. Toate acţiunile fizice prezentate până acum au o mare eficienţă dar, când folosim MINTEA FERM CONCENTRATĂ, eficienţa creşte foarte mult; uneori, este posibil ca doar cu mintea, fără nici o altă acţiune din cele descrise, să putem realiza perfect controlul energiei sexuale. Deci, să urmărim să facem dragoste doar dacă este dragoste. Să iubim cât mai mult şi din toate puterile. De altfel, chiar şi continenţa sexuală este mai uşor de menţinut atunci când iubim şi suntem iubiţi. După cum am spus, important este bunul simţ şi măsura potrivită în toate acţiunile noastre. Şi să nu uităm că pe maestru îl face exerciţiul ! Un procedeu excepţional de eficient pentru controlul energiei sexuale! După actul amoros, pentru a ne simţi mai bine şi a fructifica perfect efectele amorului cu continenţă, este bine să realizăm de cât mai multe ori procedeul yoghin uddiyana bandha, retracţia abdominală. Acesta se realizează astfel : - poziţia de execuţie este în picioare, aplecat, cu mâinile pe genunchi; - la începutul seriei, respirăm profund, după care, printr-o expiraţie puternică, urmărim să golim cât mai 4
complet plămânii de aer; - printr-o contracţie puternică a diafragmei, retargem puternic în sus şi înapoi organele abdominale, care parcă tind să se lipească de coloana vertebrală; deşi poziţia aceasta poate părea insolită, succesul tehnicii depinde de cât de bine realizăm această retracţie a organelor abdominale în sus şi înapoi şi de cât de mult timp reuşim să menţinem aceasta. Nu trebuie să ne îngrijorăm, căci, deşi pare o poziţie neobişnuită, are doar urmări pozitive; - în timpul retracţiei ne concentrăm, la fel ca în timpul întâlnirii amoroase, ca energia din zona inferioară abdominală să ajungă în partea superioară a corpului, cel mai bine la nivelul capului, în zona din mijlocul frunţii; - la sfârşitul retracţiei, relaxăm diafragma lăsând organele abdominale în jos: atunci şi numai atunci inspirăm; urmează o retenţie pe plin lejeră şi reluăm tehnica imediat sau după câteva respiraţii de voie. Pentru efecte vizibile trebuie să repetăm procedeul retracţiei abdominale, cu intensitate, de cel puţin 30 de ori. Este bine să realizăm această tehnică cu minim 30 min. înainte de masă. Această tehnică are rareori contraindicaţii (în caz de ulcer, colită, apendicită, când execuţia poate fi dureroasă). Orgasmul cu continenţă - mai bun decât orice medicament Dragostea fizică realizată numai cu continenţă de către un cuplu unit şi iubitor, poate apăra organismul uman, pe o cale naturală, de boli, de depresiuni psihice sau de dureri. Unii dintre oamenii de ştiinţă sunt la ora actuală de acord că o activitate sexuală intensă şi regulată, care este realizată numai prin continenţă, printre alte efecte minunate, ne poate apăra de tensiuni şi totodată ne dezvoltă creativitatea individuală, inteligenţa şi puterea benefică interioară. Trăirea orgasmului multiplu, intens, profund şi în mod constant fără ejaculare, îmbunătăţeşte, de asemenea, activitatea sistemului imunitar. În acelaşi timp, fiinţele care practică în mod perseverent continenţa sexuală sunt mai puţin stresate, au o mai mare încredere în propriile forţe şi sunt mult mai optimiste. Mai ales pentru persoanele pentru care prelungirea ore în şir a actului sexual în sine şi finalizarea acestuia fără EJACULARE nu constituie deocamdată un argument destul de puternic în sprijinul realizării activităţii sexuale numai cu continenţă, oferim în cele ce urmează informaţii referitoare la efectele benefice pe care dragostea fizică realizată cu continenţă le are asupra organismului atât în cazul femeilor, cât şi în cazul bărbaţilor. O viaţă sexuală regulată, care este angrenată numai cu continenţă are drept efect dispariţia completă a stresului Mulţi cercetători consideră că apariţia stresului este în general legată de unele tulburări, cum ar fi durerile de cap, de stomac sau de cap, până la apariţia unor probleme cardiace sau sterilitate. Majoritatea terapiilor antistres se bazează mai ales pe relaxarea muşchilor. Dragostea fizică care este realizată numai cu continenţă este una dintre cele mai relaxante activităţi pentru muşchi, conform declaraţiilor specialiştilor în fiziologie. "Durerile de cap, care cel mai adesea sunt cauzate de stres, vor fi fără îndoială înlăturate într-o seară care se încheie în pat, alături de persoana iubită", declară expertul sexolog american, dr. Ruth Westheimer. Orgasmele prelungi, fără ejaculare, care sunt atinse prin activitate sexuală realizată cu continenţă, anulează pentru totdeauna efectul stărilor emoţionale negative Dificultăţile apărute în plan emoţional şi sentimental se manifestă adeseori prin misterioase dureri, ce au o manifestare psihosomatică mai ales atunci când încercaţi să le reprimaţi cu orice preţ. Pe lângă multe cazuri de durere fizică, care este gradat atenuată de contactele sexuale ce sunt realizate cu continenţă, multe probleme ale "inimii" se rezolvă ca prin farmec prin intermediul orgasmelor profunde care sunt trăite fără ejaculare. De exemplu, în cazul golurilor chinuitoare lăsate în suflet de persoana iubită care a părăsit cuplul sau căminul conjugal, înlocuirea acesteia cu o fiinţă minunată din toate punctele de vedere, în situaţia acelora care practică sistematic continenţa sexuală, va conduce rapid la reîntregirea personalităţii "păgubaşului", precum şi la dispariţia gândurilor negre care aveau tendinţa să îşi facă apariţia. Orgasmul fără ejaculare face să se îmbunătăţească în mod simţitor creativitatea individuală şi inteligenţa 5
Din cele mai vechi timpuri poeţii au simţit adeseori nevoia să scrie despre dragoste şi fericire. Oare de ce nu au compus ei versuri referitoare la finanţe? Răspunsul la această întrebare ar putea fi acela că impulsul spontan de a ne exprima creativitatea în dragoste se poate transforma foarte uşor într-o formă a expresiei artistice. Stimulul sexual sublimat face parte din nevoia firească a oamenilor de a stabili relaţii şi de a comunica profund unii cu alţii. Cercetările recente referitoare la fenomenele complexe care se petrec în creier, au relevat faptul că, în general, bărbaţii tind să folosească mai mult emisfera stângă a creierului (care, după cum ştim, este un organ vital), pe când femeile folosesc de multe ori ambele emisfere. Surprinzător este însă faptul că în timpul orgasmului profund, fără ejaculare, s-a constatat creşterea considerabilă a creativităţii, şi atunci atât bărbaţii, cât şi femeile folosesc ambele emisfere ale creierului. După cum se ştie, sentimentele intense de plăcere îşi au sediul în sistemul limbic, în jurul zonei aflate între cele două emisfere ale creierului. Totodată s-a constatat că după 4-5 orgasme fără ejaculare sau descărcare, atât la bărbat, cât şi la femeie se dinamizează considerabil inteligenţa. Multe femei au constatat că dacă viaţa lor sexuală este regulată, părul le devine mai lucios, pielea strălucitoare şi mai curată, iar înfăţişarea lor generală este mult mai plăcută, magnetică şi plină de farmec Aceasta se produce atât datorită faptului că în aura lor vor fi atrase energii subtile benefice, cât şi pentru că circulaţia sanguină se îmbunătăţeşte, irigând astfel mult mai bine extremităţile corpului. Aceste rezultate apar şi datorită creşterii secreţiei de estrogen în organism, care în cazul continenţei are legătură directă cu timpul mult mai mare de desfăşurare a actului sexual, având efecte benefice asupra corpului femeii, pe care îl fortifică. De exemplu, o seară petrecută în mod activ în braţele fiinţei iubite este echivalentă cu o întreagă şedinţă de gimnastică. Siguranţa şi încrederea în sine pe care le afişează în mod spontan o femeie care este foarte conştientă de frumuseţea corpului său, are în plus avantajul de a atrage foarte tare bărbaţii, într-un mod irezistibil. Sexualitatea realizată cu continenţă este un excelent remediu natural împotriva insomniei Chiar şi asupra acelora care sufereau de o insomnie rebelă, activitatea sexuală realizată numai cu continenţă are un efect profund binefăcător. Orgasmul fără ejaculare are un efect soporific asupra acelora la care "Moş Ene" ajunge mai greu, echilibrând cantitatea de sânge şi limfă în organism. Efectele complexe care apar după orgasmul fără ejaculare sunt direct răspunzătoare de realizarea comenzilor către creier pentru perioadele de pauză. Cei care experimentează săptămânal astfel de stări, ştiu că grijile care provoacă insomnii nu mai par aşa de importante, după ce în cadrul jocului amoros au avut loc 7-8 orgasme fără ejaculare. Oasele corpului se întăresc şi se regenerează Indiferent de vârstă, organismul femeilor care au cel puţin un contact sexual pe săptămână, care este realizat cu continenţă, produce o cantitate dublă de estrogen, comparativ cu cele mai puţin active din acest punct de vedere şi care nu practică deloc continenţa sexuală. Estrogenul ajută foarte mult la întărirea şi regenerarea sistemului osos şi prin urmare, chiar femeile tinere care prezintă mici deficienţe ale compoziţiei oaselor, riscă să sufere mai puţin din cauza osteoporozei, după apariţia menopauzei. Winnifred Culter, o reputată cercetătoare americană în domeniul biologiei şi totodată membru fondator al Institutului Athena pentru Sănătatea Femeii, a ajuns la o concluzie uimitoare: femeile cu un conţinut scăzut de estrogen nu sunt neapărat celibatarele, ci mai ales acelea care alternează perioadele de saţietate sexuală cu abstinenţa totală. Cu cât perioada de "ospăţ" săptămânal este mai bogată în acte sexuale realizate cu continenţă, cu atât mai mult va fi avantajat sistemul endocrin. O femeie care face dragoste de 2-3 ori pe săptămână numai cu continenţă, îşi va regenera şi armoniza astfel organismul. Această angrenare va elibera cantităţi mari de hormoni în timpul zilelor în care ea face dragoste cu continenţă. Cuplul care aplică continenţa sexuală Pentru a desăvârşi a armonia într-un cuplu care realizează continenţa amoroasă, este foarte important să reflectăm adânc şi cât mai detaşat asupra trecutului nostru amoros, conştientizând apoi, prin comparaţie cu prezentul minunat avantajele uriaşe pe care le remarcăm. Prin această analiză lucidă vom ajunge să ne eliberăm gradat de toate lanţurile familiale aberante şi închistatoare care ne-au limitat sub forma prejudecăţilor prosteşti în trecutul nostru amoros, şi vom putea 6
să devenim din ce în ce mai conştienţi de comportamentele noastre amoroase, reuşind să stăpânim astfel mecanismele noastre interioare de proiecţie psiho-mentală şi de idealizare, pentru a instaura cât mai repede, împreună cu fiinţa iubită o comuniune veritabilă, resimţită empatic pe toate planurile. Aceasta ne va ajuta totodată să înţelegem, împreună cu iubitul sau cu iubita, diferenţele predominante (specificităţile masculine şi feminine caracteristice fiecăruia). Deschiderea permanentă şi deplină faţă de Toleranţă, Transfigurarea fiinţei iubite, Comuniunea cu energiile subtile benefice din Macrocosm, Revelarea Dimensiunii Sacre a Iubirii, Dragostea Sublimă şi Necondiţionată, iată primele roade ale acestei opere profund spirituale, care face să se instaleze în universul nostru interior o stare de fericire copleşitoare. Marea majoritate dintre noi suntem prizonieri în noi înşine şi tocmai de aceea ne apare ca fiind stranie şi plină de mistere lumea celuilalt. În mod obişnuit, fiecare fiinţă umană are, datorită specificităţilor sale vibratile (care fac să apară REZONANŢE DIFERITE), o viziune total subiectivă şi individuală asupra realităţii. Tocmai de aceea, yoghinii afirmă că FRUMUSEŢEA, CA ŞI URÂŢENIA, SE AFLĂ ÎN OCHII PRIVITORULUI. Adeseori noi trăim înconjuraţi şi „întemniţaţi” mai mereu de un zid alcătuit din ansamblul experienţelor trecutului nostru, educaţia primită, „programarea” inoculată prin influenţa ambianţei familiei, cât şi de „pecetea” sufletului neamului şi a istoriei ţării în care trăim, culoarea pielii, clasa sociala căreia îi aparţinem şi, mai ales, din apartenenţa noastră la un sex sau la celălalt. Astfel, de fiecare dată când privim o anumită fiinţă umană sau un eveniment, toate aceste condiţionări (CEL MAI ADESEA NEBĂNUITE) sunt simultan prezente şi ne împiedică, datorită acestor „filtre”, să vedem clar şi OBIECTIV realitatea acelui eveniment sau a acelei fiinţe. Datorită acestui proces fulgerător, noi rămânem mai mereu „PRIZONIERI” în iluzie! Prin urmare, atâta timp cât încă nu am atins starea de înţelepciune eliberatoare, noi trăim fiecare închişi în propria sa „carapace” mai subţire sau mai groasă. Zidul iluziei în care ne aflăm „întemniţaţi” ne marchează cel mai adesea REALITATEA OBIECTIVĂ. Tocmai de aceea, pentru a putea cu adevărat să intrăm într-un contact EMPATIC PROFUND cu ceilalţi, trebuie să urmărim ferm să disipăm în întregime această iluzie închistatoare. Astfel, datorită îmbunătăţirii constante a stării noastre de REZONANŢĂ EMPATICĂ cu ceilalţi, vom putea ajunge să intrăm fulgerător în „carapacea” celuilalt, pentru a-i percepe astfel, graţie acestei inefabile „CONSONANŢE”, propria sa lume interioară predominantă, percepţia sa subiectivă asupra realităţii, condiţionarea sa astrală datorată zodiei în care s-a născut şi ascendentului pe care îl are. Datorită acestei inefabile EMPATII care în fazele de măiestrie poate să fie extraordinar de profundă şi complexă vom putea mult mai bine să comunicăm cu ceilalţi, reuşind totodată să găsim cuvintele potrivite pentru a influenţa în sens benefic fără a-i răni. Abia atunci vom putea să simţim cu adevărat cum şi şi cât de mult suntem iubiţi şi ne vom putea îndrepta plini de dragoste către ceilalţi, fuzionând plenar empatic cu ei, atunci când acceptăm să ne deschidem amoros propria noastră lume lăuntrică faţă de universul fascinant al unei anumite fiinţe umane pentru care simţim dragoste. Pentru a reuşi să ne deschidem cât mai bine faţă de iubire, fiecare dintre noi trebuie să se elibereze cât mai repede şi pe deplin de toate aceste lanţuri închistatoare, realizând că numai astfel ne putem în sfârşit cunoaşte altfel şi îmbogăţi cu adevărat, prin fuziunea amoroasă cu o fiinţă umană. Tocmai de aceea este atât de important să învăţăm să-i privim, mai ales pe cei pe care îi iubim, fără idei preconcepute, fără clişee şi, mai ales, fără să le cerem (prin impunere despotică) să corespundă imaginii FANTASMAGORICE pe care ne-am format-o noi despre ei. Iar aceasta ne poate învăţa cel mai bine relaţia de cuplu iubit-iubită! Cuplu convenţional - Cuplu spiritual Cu toţii ne-am dorit o relaţie sublimă, perfectă cu o fiinţă de sex opus. Unii dintre noi au reuşit de la prima încercare, alţii abia după multiple eşecuri, iar alţii mai caută încă şi în clipa de faţă. Nu vă îngrijoraţi, căci, aşa cum spune un vechi proverb românesc, “fiecare îşi are părticica lui”. Mai devreme sau mai târziu, în funcţie de cât de repede vă veţi trezi la REALITATE, veţi ajunge să vă bucuraţi 7
împreună cu fiinţa iubită de cele mai sublime aspecte ale Iubirii. Esenţial este să ne dăm seama de greşelile tipice care se fac de obicei într-o relaţie de cuplu obişnuită sau convenţională, cum am numit-o noi - şi care este supusă “din faşă” eşecului, pentru a reuşi să punem bazele şi să clădim acea relaţie perfectă conformă cu cele mai profunde idealuri ale noastre. Vă prezentăm în continuare un tabel comparativ al celor două tipuri de cupluri, convenţional şi spiritual. Descoperiţi faza în care vă aflaţi în momentul de faţă şi fiţi pregătiţi pentru ceea ce urmează. Noi suntem alături de voi! Cuplul convenţional Proces închis. Motivaţiile cuplului nu sunt clarificate. De cele mai multe ori cuplul se modelează după un model standard stabilit de ceilalţi şi nu după propriile standarde interioare. Se preferă securitatea, stabilitatea, se ocoleşte transformarea, de aceea evoluţia individuală este foarte înceată. Fiecare se străduieşte să corespundă imaginii celuilalt despre el, nu se manifestă liber, nu face ceea ce simte. Cuplul spiritual Proces deschis. Se stabileşte clar scopul spiritual, obiectivele comune care fundamentează relaţia. Recunoaşterea reciprocă a libertăţii celuilalt. Se exprimă onest şi deschis ce este, ce vrea, la ce aspiră cei doi iubiţi. Se acceptă transformările, nu există gelozie, de aceea evoluţia individuală este foarte rapidă. Cei doi se simt liberi, fericiţi, chiar dacă sunt sau nu împreună. Cuplul convenţional Îndoială. Procesul închis produce o lipsă de încredere în sine şi în celălalt. Eşti ataşat, te simţi dependent. Ai nevoie de celălalt pentru a te pune în valoare. Cuplul spiritual Încredere. Un proces deschis, produce conştientizarea independenţei fiecăruia dintre cei doi iubiţi. Nu încerci să-l schimbi pe celălalt, îl accepţi aşa cum este şi îl ajuţi prin propria ta prezenţă. Cuplul convenţional Competiţie (de tipul nu-mi lua locul). Apare lupta pentru putere (cine dă ordine?) şi autoritate, conflict de roluri. Interesul propriu este cel care primează. Egoismul este “la putere”. Cuplul spiritual Înţelegere. Fiecare are acelaşi rang, aceleaşi responsabilităţi. Se respectă spaţiul celuilalt, nevoia de a fi împreună sau singur. Schimb de roluri: eşti aici pentru a-l ajuta pe celălalt să evolueze. Cuplul convenţional Dependenţă - roluri încremenite. Protocolul relaţiilor exterioare este sursa de conflict. Ai puncte de vedere diferite pe care vrei să le impui. Te simţi separat, singur, neîmplinit. Ţi-e teamă să nu fii părăsit. Cuplul spiritual Autonomie - fiecare îşi este suficient sieşi, independent de celălalt. Iubirea conferă siguranţă. Cuplul este deschis, relaţiile exterioare sunt independente. Există deci o mai bună înţelegere a “uneltelor” utilizate de fiecare pentru a evolua, (timp petrecut împreună: discipline, timp liber, călătorii, etc.) ceea ce conduce la spontaneitate şi armonie. Cuplul convenţional Condiţionări. Dependenţa produce schimburi condiţionate. Raporturile sunt conduse de reguli, contracte, impuneri. Relaţia are la bază ideea de troc: dai dacă ai primit, atitudinile sunt premeditate. Manipulare. Cuplul spiritual Libertate. Autonomia naşte toleranţă, detaşare, abandon. Nu mai este vorba de a domina sau de a poseda. Se explorează împreună, spontan, aventura veselă a evoluţiei conştiente in doi. Fericire, încredere reciprocă, armonie. Cuplul convenţional Plictiseală. Se creează reguli pentru că cei doi nu se amuză împreună. Se intră într-o rutină care adoarme creativitatea şi invenţia. Apar resentimente. Fiecare începe să creadă că celălalt este cauza nefericirii sale şi de aceea trebuie să se ferească de el. Cuplul spiritual Creativitate. Apare în mod constant o stare de joc şi bună dispoziţie între cei doi. Spontaneitate, inspiraţie, amuzament. Schimb spontan de roluri şi sarcini. Se inventează noi moduri de a iubi. Vă amuzaţi într-adevăr împreună şi sunteţi fericiţi. Cuplul convenţional 8
Insecuritate. Ai impresia că “ceva nu merge”, nu ştii exact ce, ai sentimente de teamă, instabilitate, culpabilitate. Îl eviţi pe celălalt sau îi reproşezi anumite comportamente care te perturbă. Vrei să fondezi o familie în speranţa de a găsi o soluţie impasului şi mai multă stabilitate. Cuplul spiritual Sentiment de securitate. S-a depăşit teama înfruntând ceea ce ascundea ea. Iubirea profundă face să apară sentimentul stabilităţii. Poate apărea dorinţa de a fonda o familie, dar pentru motivul că s-a obţinut stabilitatea. Fuziunea spirituală induce sentimentul superior al securităţii. Cuplul convenţional Impresia de eşec al cuplului. Neputinţa de a schimba cursul lucrurilor. Devalorizarea ta şi a celuilalt. Apar resentimente puternice care pot produce chiar dezechilibre psihice. Disperare. Ai sentimentul că nu se mai poate face nimic. Nu mai vezi nici o cale prin care să poţi readuce armonia în cuplu. Cuplul spiritual Iubire perfectă. Sentiment de devoţiune şi dăruire. Devoţiunea onorează şi trezeşte esenţa divină în celălalt, dăruirea este plăcerea de a cultiva starea de bine în celălalt. Exişti pentru şi întru dragoste. Iubirea se cosmizează, simţi că Dumnezeu este cel care te iubeşte prin fiinţa iubită. Cuplul convenţional Separare. Singura soluţie care apare este separarea, divorţul. Trăieşti disperarea şi sentimentul acut al singurătăţii, care pot fi totuşi ocazia unei transformări, a unei descoperiri posibile a autonomiei şi a libertăţii. Cuplul spiritual Unitate. Relaţia este ocazia de a stabili liturghia sfântă care ridică şi spiritualizează unirea celor doi iubiţi. Relaţia împlineşte idealul dragostei, devine o ocazie a graţiei şi a “binecuvântării divine”. O scurtă introducere în Tantra Tantra a devenit în Occident un curent celebru şi plin de succes, deşi nu este cu adevărat şi în mod corect cunoscută şi înţeleasă. Din păcate, puţini oameni au acces la informaţii autentice în ceea ce priveşte Tantra, aceasta fiind abordată în mod superficial în cele mai multe dintre şcolile occidentale de Tantra. Acestea prezintă deseori informaţii care nu prea au legătură cu adevărata ştiinţă tantrică, la fel cum nu putem spune că astrologia şi astronomia sunt identice, ele fiind de fapt două ştiinţe complet diferite. Astfel, putem spune despre Tantra că este o ştiinţă esoterică mistică care se ocupă cu studiul întregului univers, începând cu fiinţa umană: gândurile, emoţiile, corpul fizic, şi continuând cu ciclicitatea naturii, cu armonia muzicii şi a vibraţiilor, ajungând până la dinamica stelelor şi a întregului cosmos. În limba sanscrită, Tantra înseamnă “ţesătură, urzeală”. Cuvântul este compus din rădăcina “tan”, care înseamnă expansiune, şi din “tanto” care înseamnă coardă, sfoară. În viziunea tantrică, întregul univers fizic şi mental, este perceput ca fiind asemeni unei ţesături în care părţile se unesc într-un întreg (Tot), şi în care întregul (Totul) se reflectă în toate părţile lui. Adevăratul tantric (tantrika) este perceput ca un muzician divin care ştie să cânte cu înţelepciune la acest “instrument cu o infinitate de corzi” dinăuntrul sufletului său şi din întregul univers. Metafizica tantrică se bazează pe câteva principii fundamentale. Un prim principiu se poate foarte bine reda prin următorul proverb indian: “ceea ce este aici (în microcosmosul fiinţei umane) este pretutindeni (în macrocosmos), ceea ce nu este aici (în microcosmosul fiinţei umane), nu este nicăieri (în macrocosmos)”. ( Kularnava Tantra) Acest proverb ne indică oglindirea fundamentală a universului în fiinţa noastră şi oglindirea noastră în univers. Aşa cum omul doarme, iar apoi se trezeşte, tot aşa şi în natură alternează noaptea şi ziua. Aşa cum există la nivel uman atracţie polară între bărbat şi femeie, tot aşa se petrece şi la nivel planetar cu polii magnetici şi electrici. Aşa cum imaginile mici din proiector şi imaginile mari de pe ecran au aceeaşi matriţă, tot aşa şi universul şi omul sunt uniţi şi se oglindesc perfect unul în celălalt. Ca să subliniem această idee merită să menţionăm faptul că pe frontispiciul templului de le Delfi sunt scrise în greaca veche următoarele cuvinte: “Cunoaşte-te pe tine însuţi şi astfel vei cunoaşte întregul Univers”. Un faimos proverb kabalistic sună aşa: “omul este o lume mai mică, iar Lumea care este “Casa” este un om mare”. 9
(Rabbi Isaac Daman, un kabalist din sec. XIV). Al doilea principiu în Tantra este descris de către Lama Govinda: “Binele şi răul, sacrul şi profanul, senzualitatea şi spiritualitatea, materialul şi transcendentalul, samsara (ignoranţa) şi nirvana (iluminarea) nu sunt complet opuse, ele sunt două faţete ale aceleiaşi realităţi”. Acest principiu diferenţiază Tantra de majoritatea căilor spirituale care separă sacrul de profan, iubirea de dorinţă, spiritualitatea de materialism. Tantra face să dispară spaţiul dintre păcat şi virtute; ea uneşte “ceea ce este” cu “ ceea ce ar trebui să fie” şi arată continuitatea inseparabilă a spiritului în materie, a minţii în corp, a infinitului în finit, a ceea ce este dincolo cu ceea ce este aici, şi al eternului “a fi” în devenirea sa în “timp”. Din această perspectivă Tantra urmăreşte să folosească fiecare părticică a vieţii ca pe un instrument pe calea evoluţiei spirituale, deoarece ea nu neagă procesele primare cum ar fi: dormitul, mâncatul, eliminarea excreţiilor sau nevoile sexuale. Energia pasiunii şi a dorinţei nu trebuie pierdută, ci ea trebuie controlată. “Fiecare proces, fiecare dorinţă, oricât de neelevată ar fi, poartă în sine o sclipire de sacralitate pe care tantra urmăreşte să o identifice şi să o pună în lumină”. ( John Blofield, autorul cărţii “Misticismul tantric din Tibet”). Unii adepţi occidentali privesc Tantra ca pe o practică erotică în genul Kama Sutra şi folosesc tehnicile sexuale ca pe nişte instrumente necesare în practica spirituală. Această raportare a dat naştere la aşa-numita neo-Tantra care a fost denumită în glumă de către Lama-şii tibetani, “California Tantra”. Această neînţelegere îşi are originea în faptul că extazul beatific care se atinge prin adevărata Tantra este confundat cu momentul orgasmului din timpul unui actului amoros obişnuit. Ambele sunt experimentate în mod natural în cadrul relaţiilor erotice tantrice. Scopul în Tantra însă nu este acela de a experimenta plăcerea la modul superficial, ci de a merge mult mai în profunzime, pe un cu totul alt nivel. Putem vorbi acum despre ce este Tantra cu adevărat şi despre motivul pentru care ea a fost creată şi oferită nouă, aşa cum este ea descrisă de rishis-i (înţelepţii indieni): “Oamenii înţelepţi care au atins suprema realizare a Sinelui, odată ce au perceput şi au înţeles că între sinele propriu şi cel divin nu este nici o diferenţă, ei au devenit una cu Sinele Divin. Ei s-au eliberat de toate dorinţele şi pasiunile individuale, din momentul în care au perceput şi au înţeles că toate acţiunile lor în această viaţă pe pământ sunt ghidate de Dumnezeu; atunci ei au atins eliberarea supremă. Aceia care au văzut că Dumnezeu se reflectă în orice aspect pe lumea aceasta, au atins pacea interioară şi au devenit una cu întregul Univers, pătrunzând secretele vieţii eterne”. În acest paragraf, rishis-şii descriu realizarea ultimă a omului, care este revelarea Sinelui Suprem nemuritor, Atman, şi contopirea beatifică cu Dumnezeu Tatăl.
Ca să putem înţelege la ce se referă textul, să examinăm analitic elementele esenţiale ce îl compun folosind o metaforă simplă: a-uniunea dintre sufletul individual cu cel Suprem, aşa cum o celulă înţelege că ea este parte din întreg corpul; b- eliberarea de orice dorinţă personală, analogic cu celula care înţelege şi care cere oxigen pentru a-şi îndeplini rolul în organism; c- înţelegerea faptului că Sinele Suprem este motorul a tot ceea ce se petrece în întreaga manifestare, prin analogie cu o celulă care “înţelege” că tot ceea ce este în ea şi în jurul ei este creat de întreg corpul; d- starea de pace beatifică a Sinelui (aici metafora cu celula nu mai este valabilă) este o stare pe care nimic nu o poate perturba. O adîncime care nu va cunoaşte niciodată mişcarea, de parcă nu ar fi nimic, de parcă nu a fost nimic şi nu va fi niciodată, ca şi când toate formele sunt golite în esenţă. Această realizare spirituală poate părea fantastică pentru omul obişnuit, şi pentru cei care sunt la început pe această cale; pentru aceştia, Tantra le oferă o metodă practică care spiritualizează fiecare moment din prezent şi face ca fiecare cameră să devină templu, fiecare par să devină o baghetă de aur şi fiecare faţă umană să devină o faţă a lui Dumnezeu. Tratatul mistic fundamental secret ”Vijnana Bhairava Tantra” ne oferă multe exerciţii spirituale în care realitatea este percepută ca un mister divin. Ne sunt descrise aici metode de iluminare spirituală pornind 10
de la momente cotidiene: cum să percepem Vidul Divin în timp ce privim într-un lac, sau o modalitate de a controla energia strănutului pentru a obţine un moment de iluminare, etc. Chiar şi în zilele noastre vom întâlni călugări care îşi gâdilă nasul cu o pană urmărind să atingă cu ajutorul strănutului o stare de transcendenţă. Ca să concluzionăm acest subiect, noi împrumutăm vorbele lui Rabbi Nachman care spunea: “oamenii simpli mănâncă pentru a avea energie să studieze Biblia; pe de altă parte, oamenii înţelepţi studiază Biblia ca să ştie cum să mănânce.” Aceasta este o atitudine tantrică, de a aduce sacrul în mod spontan în viaţa de zi cu zi. Principalele aspecte divine pe care Tantra le face cunoscute lumii sunt: Shiva, principiul masculin, aspectul Conştient, sâmburele creaţiei; şi Shakti, principiul feminin, Creaţia în devenire. Ambele sunt reunite şi transcense în Paramashiva, Supremul Absolut. Întreaga realitate este percepută ca fiind jocul acestor două principii. În acest joc, Shiva joacă rolul de martor, observatorul care experimentează creaţia într-o stare de pace, de calm. Shakti, joacă rolul energiei creatoare şi este ea însăşi creaţia şi manifestarea. Se mai poate spune, analogic, că Shakti este visul, iar Shiva este visătorul, că Shakti este întregul univers, toată experienţa, iar Shiva este lumina prin care ea este percepută şi trăită. Shakti are mai multe aspecte: Kali, forţa timpului; Tara, forţa compasiunii; Tripura Sundari, forţa iubirii şi a frumuseţii; Lakshmi; Parvati; Dhumavati, forţa vidului şi multe altele. Toate aceste aspecte ale lui Shakti dansează în faţa lui Shiva şi împreună cu El, fiind polarizate de către El, iar prin dansul lor ele fac să apară şi să dispară toate aspectele manifestării, cum ar fi creaţia şi distrugerea, viaţa şi moartea, golul şi plinul. Cel mai faimos simbol al lui Shiva în uniune cu Shakti, care este de fapt una dintre reprezentările cele mai importante din India, este numit “Shiva lingam” - “lingam” organul sexual masculin înăuntrul unui “yoni” organul sexual feminin, în fuziune. Aceste două principii, Shiva şi Shakti, se regăsesc în fiecare fiinţă umană şi unirea lor se reflectă la nivel de suflet. Pentru a explica aceasta putem lua drept exemplu nevoia bărbatului de independenţă, (comparată cu principiul masculin universal care este în esenţă transcendent şi de neatins, Shiva ca şi Conştiinţă, dincolo de minte) şi nevoia femeii de intimidate (comparată cu principiul feminin universal care este în esenţă iubirea, într-o permanentă uniune cu tot ceea ce există, ascunsă dar niciodată separată, Shakti ca şi energie creatoare fundamentală, îmbrăţişând totul). Tantra, ca ştiinţă spirituală tradiţională eminamente practică, porneşte de la principiile metafizice care stau la baza universului şi formulează, pe baza lor, principii practice eficiente pentru transformarea omului, pornind de la corpul fizic şi continuînd cu profunzimile sufletului său. Unele texte tantrice menţionează trei căi spirituale tantrice diferite: a- “calea kaula”, care include anumite procedee (inclusiv ritualuri) tantrice care determină amplificarea şi transmutarea potenţialului erotic, sublimarea ascendentă a energiei şi trezirea lui Kundalini Shakti (descrisă metaforic ca fiind asemeni unui şarpe având o forţă uriaşă concentrată sub forma unei spirale la baza coloanei vertebrale, în Muladhara chakra). Această energie colosală, atunci când este “trezită” şi “ridicată”, urcă de-a lungul coloanei vertebrale provoacă totodată şi o transformare spirituală; b- “calea misara” combină tehnici tantrice diferite (atât interioare cât şi exterioare) care au drept scop ridicarea energiei Kundalini în zona inimii, în centrul inimii, Anahata chakra. Primele două căi fac parte din aşa-numita “Tantra de mâna stângă, Vama Marga”; c- “calea samaya”, face parte din aşa-numita “Tantra de mâna dreaptă”, Dakshina Marga, iar în această cale nu există ritualuri tantrice exterioare. Pe această cale, identificarea cu principiile masculine şi feminine se realizează la modul simbolic, interior, prin intermediul meditaţiilor, a ascezei. Acestea au drept scop sublimarea energiei Kundalini Shakti în zona capului, în centrul subtil de forţă Sahasrara. În acest sens, traducătorii moderni subliniază faptul că această cale, samaya, este cea mai elevată şi cea mai pură dintre toate cele trei căi. Pe de altă parte, Kularnava Tantra, unul dintre cele mai importante texte de Tantra, consideră că prima cale, calea kaula, care are cele mai mari implicaţii în acţiunile şi viaţa acestei lumi, este cea mai elevată dintre toate cele trei. Mai mult decât atât, se menţionează aici faptul că o sinteză perfectă a celor trei căi este cea mai bună cale de urmat, decât să se urmeze separat fiecare cale în 11
parte. Ce este şi ce nu este Tantra Aplicată în cuplu, Tantra este un gen de meditaţie în doi, care îşi găseşte izvorul în unirea dintre principiile feminin şi masculin, şi al cărei motor este energia sexuală. Este o invitaţie la descoperirea dimensiunii sacre a întâlnirii amoroase şi mijlocul de a face să vibreze la unison corpul, sufletul şi conştiinţa. Aceasta însă nu se realizează într-o singură zi. Este o cale care cere o angajare de fiecare clipă. Este arta de a trăi intens fiecare moment al vieţii ca şi cum ar fi ultimul. Tantra este o celebrare a vieţii, o sărbătoare a lui „aici şi acum”, a ceea ce se petrece, indiferent ce se petrece sau cum se petrece. Este un cult al naturii şi vieţii, în care nici un aspect nu este renegat: interiorul, exteriorul, bucuria, necazul, râsul, plânsul, mânia, încrederea, îndoiala, umbra şi lumina. Tantra nu este nici represiune, nici necuviinţă, ştiind că una este vectorul celeilalte. Ea este ceea ce este, în mod conştient. Tantra nu este nici un curs de educaţie sexuală, nici o simplă tehnică de contracepţie prin retenţia ejaculării. A nu ţine seama decât de acest aspect înseamnă a rata misterul Tantra-ei. Este adevărat, după cum vom vedea, că o respiraţie foarte lentă permite reţinerea ejaculării şi prelungirea actului amoros. Însă, comportându-se în acest fel, bărbatul riscă să-şi piardă spontaneitatea, inocenţa şi latura lui nedomesticită totodată; mentalul preia controlul şi nu mai rămâne loc de meditaţie. Or, esenţa Tantra-ei nu este o tehnică, ci este „iubire”, „rugăciune”, o relaxare a inimii ce creează un spaţiu în care bărbatul şi femeia se topesc. În Tantra regăsim inocenţa copilului, învăţăm din nou să ne jucăm cu persoana iubită fără să planificăm actul sexual, întrucât proiectul falsifică jocul şi rupe contactul cu trăirea clipei. Acceptarea totală a ceea ce se petrece determină deschiderea sufletului. Întâlnirea este adevărată pentru că fiecare din cei doi se poate arăta aşa cum este. Nu este nimic de dovedit, nimic de apărat, nimic de protejat. Două fiinţe trăiesc o relaţie de iubire autentică. Nu contează timpul, vârsta sau condiţiile exterioare; doar clipa prezentă este cea care contează. Cu cât ne asumăm riscul de a fi noi înşine în momentul prezent, cu atât relaţia se înrădăcinează, se împlineşte şi înfloreşte. Tantra nu este un curs tehnic, deşi foloseşte anumite metode şi tehnici care pot permite o deschidere spre lumea tantrică şi care presupun o practică constantă şi multă perseverenţă. Veţi întâlni o experienţă a Tantra-ei care poate fi un răspuns binevenit haosului social şi afectiv actual. Tantra nu este nici o filosofie, nici o religie în sensul dogmatic al termenului. Ea nu se opune nici uneia dintre ele. Este o experienţă esenţial spirituală. Este religioasă în sensul de RELEGARE, care restabileşte legătura între sus şi jos, între cer şi pământ, între sex şi conştiinţa divină. În natura ei profundă, Tantra este o ştiinţă, o experienţă unitară a corpului, a sufletului şi a minţii. Ea ne arată o cale spirituală a cărei practică generează o experienţă verificabilă de expansiune a conştiinţei ce permite eliberarea. Tantrism şi Yoga Yoga şi Tantra formează filonul primitiv al tradiţiei spirituale indiene fiind profund legate de filozofia universală. S-a scris şi s-a discutat mult despre aceste discipline spirituale, dar datorită profunzimii şi simbolismului ascuns ele rămân în mare parte opace Occidentului. Păstrată secretă de-a lungul secolelor, Tantra rămâne difuză, misterioasă şi enigmatică deşi este constant prezentă într-o mulţime de tehnici de yoga, mai ales în formele tibetane. La o investigare consecventă ea apare ca o ştiinţă originală despre om, în care forţele cosmice se amestecă cu fiziologia, psihologia, magia şi spiritismul. Tantra oferă o viziune practică şi pe mai multe nivele despre fiinţa umană, o teorie unificată care explică aspectele cele mai intime ale comportamentului uman care au scăpat cercetării obişnuite. Un studiu detaliat asupra tantrismului ar contribui la îmbogăţirea ştiinţei contemporane şi a psihologiei într-o manieră nouă şi originală. Scopul ultim al tuturor formelor de yoga este să indice calea de integrare perfectă in Realitatea obiectivă şi să realizeze o uniune armonioasă între diferitele nivele ale manifestării fenomenelor cosmice. Scopul 12
principal este să se acţioneze în perfectă concordanţă cu armonia şi activitatea cosmică superioară. De aceea, prin diferite tehnici de yoga, conştiinţa practicantului yoga este expansionată iar capacitatea de percepţie superioară este dezvoltată şi amplificată la maximum. Aceste caracteristici sunt comune tuturor disciplinelor spirituale, iar Tantra Yoga nu constituie o excepţie. Tantra concepe Universul ca o ţesătură de energii invizibile, extrem de complexă şi multidimensională. Această Ştiinţă permite expansiunea controlată a conştiinţei dincolo de această ţesătură de aparenţe iluzorii şi astfel ne eliberează de ignoranţă. Tantra mai este numită şi Vama Marga, adică Calea de mâna stângă datorită faptului că femeia, care reprezintă influenţa lunară, polaritatea negativă sau stângă, joacă un rol esenţial în această Ştiinţă. Totuşi calea care este recomandată aici nu este alcătuită din negaţii şi austerităţi ca în majoritatea altor sisteme spirituale, ci este o cale a acceptării, a plăcutului şi a beatitudinii. Tradiţia tantrică arată clar că starea de integrare armonioasă şi de libertate spirituală poate fi obţinută prin experienţă directă şi trăirea vieţii de zi cu zi. Nivelele inferioare de conştiinţă nu pot fi controlate fără efort şi depăşite, fără să fie trăite complet şi frenetic, intens şi total, în toată plenitudinea puterii lor. Descoperiţi-vă propriul corp împreună cu fiinţa iubită! Cunoaşterea intimă şi conştientizarea profundă a corpului nostru fizic este numai unul dintre minunatele rezultate care apar la cei care practică hatha-yoga sau tantra yoga. Dacă sunteţi angrenaţi într-un cuplu amoros bazat pe iubire, transfigurare şi continenţă sexuală, efortul de cunoaştere a propriului corp şi al corpului fiinţei iubite va fi recompensat cu apariţia unei delicioase stări de intimitate în cuplu. Vă propunem o metodă simplă de masaj care vă poate ajuta să vă cunoaşteţi reciproc şi să vă autocunoaşteţi mult mai bine prin intermediul corpurilor voastre fizice. Yoghinii care practică hatha-yoga corect, acordând la execuţia posturilor corporale (asana-e) atenţia cuvenită atitudinilor corporale şi conştientizării fenomenelor energetice şi psiho-mentale care apar atunci, au ajuns cu siguranţă la o foarte bună cunoaştere a anumitor aspecte care ţin de propriul lor univers lăuntric. Dar chiar şi ei vor savura din plin explorarea reciprocă a corpurilor împreună cu fiinţa iubită... şi lor le recomandăm cu căldură exerciţiul simplu de masaj prezentat în acest articol. Cunoaşterea propriului corp poate fi primul pas în cunoaşterea de sine Foarte mulţi oameni îşi cunosc prea puţin propriul corp. Chiar cei care fac sport, merg la sala de forţă sau savurează în mod regulat un masaj bun sunt înclinaţi să îşi trateze corpul ca pe un instrument sau un obiect care trebuie doar să funcţioneze, să rămână zvelt, sănătos şi frumos. Alţii, dimpotrivă, nu sunt mulţumiţi de cum arată corpul lor şi ar vrea să-l modifice pe diferite căi. De fapt, trebuie să ne dăm seama de un lucru: corpul pe care îl avem este un “dat” al existenţei noastre şi nu poate fi modificat foarte mult. Putem să ne vopsim părul, să ne bronzăm, să ne menţinem în formă prin gimnastică sau sport şi practică yoga, dar structura osoasă, constituţia fundamentală, înălţimea şi proporţiile, în ciuda dietelor pentru slăbit, sau altor intervenţii drastice, vor rămâne mereu aproximativ aceleaşi. Atunci când vom fi înţeles acest lucru, reacţia noastră ar putea fi ceva de genul: “Bine, având în vedere că nu îmi pot modifica corpul, trebuie să-l accept aşa cum este.” Dar aceasta este o capcană: aceasta este o resemnare, şi nu o acceptare. Acceptarea nu se bazează pe “trebuie”, ci ia naştere dintr-o profundă cunoaştere a propriei fiinţe şi a propriului corp: acceptarea propriului corp înseamnă să îl cunoaştem pe dinlăuntru, iar nu doar cum îl vedem în oglindă. Într-adevăr, deoarece nu există o minte sau un psihic fără corp, fiecare gând al nostru, fiecare emoţie, fiecare aspect al caracterului nostru se reflectă în corpul nostru şi, prin urmare, noi suntem corpul nostru, iar a ne accepta propriul corp nu înseamnă să zicem DA “caroseriei” noastre, ci să ne spunem DA nouă înşine. La început, această perspectivă ar putea să ne apară ca fiind cel puţin exagerată, dar, îndată ce vom fi dobândit o minimă familiaritate cu tehnicile de yoga şi cu practica meditaţiei, ne vom da gradat seama cu uimire că fiecare gând al nostru, fiecare idee a noastră este conexă cu o senzaţie corporală subtilă, tot aşa cum fiecare senzaţie pe care o percepem în corp şi fiecare sentiment se leagă de un gând. Aşadar, acceptarea propriului corp echivalează, într-adevăr, cu acceptarea propriei fiinţe, iar experimentarea unor 13
noi senzaţii corporale înseamnă descoperirea unor noi elemente în propriul subconştient. Putem să începem cu mintea pentru a ne înţelege propriul corp, sau viceversa. Nu contează de unde începem, important este să începem. Masajul Şi putem începe cu un masaj, care să ne pună în legătură cu centrul nostru, cu sufletul. Este un masaj care relaxează în profunzime. Vă recomandăm să abordaţi acest masaj împreună cu fiinţa voastră iubită. Acordaţi timp acestui interludiu de intimitate şi nu neglijaţi pregătirea ambianţei în care el se va desfăşura. Vom putea astfel experimenta fluxurile energetice din corp şi, în acelaşi timp, ne putem simţi “centraţi”, adică echilibraţi într-un punct ferm, şi “prezenţi faţă de noi înşine”, adică devenind conştienţi de Sinele nostru. Ne vom aşeza pe o salteluţă tare sau pe un izopren, evitând să ne punem perne sub cap, deoarece acestea întrerup fluxul energetic în zona cefei. Masajul începe de la cap, apoi se extinde la mâini şi apoi la picioare. Nu există o tehnică precisă pentru acest tip de masaj: scopul este de a înţelege ce tip de contact îi place cel mai mult persoanei masate. Se pot experimenta pe rând mai multe tipuri de contact: un contact decis şi sigur, o mângâiere uşoară, atingeri blânde ori presiuni ferme exercitate asupra muşchilor. Mai mult decât tehnica în sine, este important timpul pe care îl dedici persoanei iubite şi faptul de-a o atinge cu atenţie. Iar atenţia nu semnifică în mod obligatoriu delicateţe; sunt admise toate tipurile de contact care trezesc plăcerea şi îl fac pe cel masat să devină conştient de părţile corpului care sunt masate. Se începe cu capul, în special cu ceafa şi cu muşchii plasaţi de-a lungul gâtului, se stimulează pielea capului descriind mici cercuri cu vârfurile degetelor, se întinde pielea frunţii dinspre centru spre extremităţi şi înspre sus cu palmele mâinilor. La sfârşit se ţine capul ridicat foarte puţin deasupra saltelei pentru câteva minute, până când simţim că tensiunile se îndepărtează şi dispar. În fine, se retrag încet mâinile. Apoi se trece la una dintre mâini, începându-se a comprima fiecare porţiune cu o “atingere personală”. Apoi se trece la cealaltă mână, la unul dintre picioare şi apoi la celălalt picior. Terminând masajul picioarelor şi după ce i-am lăsat persoanei iubite timpul necesar pentru a absorbi senzaţiile plăcute în mâini şi picioare, ne vom apropia mâna de zona de sub ombilic (o zonă de mărimea unei monede situate la două-trei degete sub ombilic, corespunzând în plan fizic centrului secret de forţă manipura chakra). Persoana care masează îşi poate lăsa mâna sprijinită uşor pe acea zonă şi o poate întreba pe persoana iubită dacă percepe acest contact ca ajutându-l să se simtă “centrat”, dacă observă “ceva” în punctul de contact (căldură, furnicături, alte senzaţii). Persoana masată îşi poate imagina că respiră în această zonă, focalizându-şi atenţia din interior asupra punctului de contact, fiind însă mereu conştientă şi de părţile periferice ale corpului (mîini, picioare şi cap). După circa 10 minute, persoana care masează îşi va retrage încet mâna, lăsând-o pe persoana iubită adâncită în experienţa spaţiilor tăcute, deschise de acest masaj. Această experienţă a unui masaj care nu tinde să se finalizeze neapărat cu un contact sexual vă va ajuta să exploraţi noi dimensiuni ale sentimentelor şi senzaţiilor amoroase. El are efectul relaxant şi reechilibrant de a muta atenţia asupra punctelor periferice ale corpului, în scopul lărgirii percepţiei cu privire la propria fiinţă şi expansionării energiei înainte de a o recanaliza asupra centrului. Cele mai pasionale zece săruturi Zece chipuri ale sărutului 14
Motto: „Două feţe se ating uşor. Gurile se întâlnesc şi se afundă într-un mod tandru una în cealaltă. Ochii sunt închişi, sufletele se abandonează şi se dilată în nemărginire euforică. Aceasta este graţia cea tainică şi sublimă a sărutului care este trăită de cuplurile care se iubesc.” Un sărut este mai mult decât o întâlnire buzelor. Este o întâlnire a inimilor. Un sărut plin de iubire frenetică poate să ne transporte instantaneu într-o lume paradisiacă, o lume tainică, fermecată, în care trupurile noastre parcă se amestecă, se contopesc, dăruite, abandonate în dragoste. În majoritatea culturilor sărutul este strâns legat de comunicarea intimă afectivă şi este privit ca fiind ceva sacru. În tradiţia chineză şi cea indiană cuplurile erau rareori văzute sărutându-se în public. Până de curând sărutul lipsea cu desăvârşire din filmele indiene. Denumit în Tantra „contactul porţilor superioare”, sărutul duce la o armonizare profundă între trupurile, minţile şi sufletele celor doi iubiţi. Buzele noastre sunt străbătute de terminaţii nervoase care sunt cu câteva sute mai numeroase decât găsim, de exemplu, pe buricul degetelor. Există, de asemenea, în zona buzelor şi a gurii, o serie de glande ce produc în timpul sărutului substanţe chimice cu rolul de amplificare a plăcerii. Folosind secrete cunoscute de mii de ani în tradiţia orientală, sexologii moderni au sintetizat 10 moduri diferite de a săruta.
1. Baia de săruturi Plăcerea celor doi iubiţi de a nu se limita doar la buze atunci când sărută este descrisă de către sexologul Anne Hooper în lucrarea sa „Ultimul ghid sexual”. Ea prezintă paşii pentru a realiza această veritabilă baie de săruturi de care se va bucura întregul trup, până în cele mai neştiute cotloane ale sale. Începeţi cu gura şi buzele şi porniţi apoi către gât şi umeri, atingeţi uşor cu limba pieptul şi braţele. Nu uitaţi de îndoitura cotului, care este o puternică zonă erogenă. Senzaţia de a muşca uşor sau de a trage delicat cu buzele de firele de păr de pe corp este de asemenea extrem de plăcută şi de incitantă. Mergeţi mai departe, spre abdomen, coapse şi picioare, dar nu atingeţi deocamdată zona genitală, extrem de sensibilă. Una din cele mai erotice senzaţii este aceea în care fiecare centimetru al corpului, cu excepţia organelor sexuale, este stimulat în acest fel - sau atingerea „din greşeală” a zonele excitate. 2. Fluturele Încreţiţi-vă uşor buzele închise şi acoperiţi-i iubitului/iubitei faţa cu săruturi repezi şi tandre. Atingeţi pielea fină a pleoapelor, tâmplele, fruntea şi obrajii şi „ştergeţi-i” faţa cu mângăierea fină a genelor în timp ce clipiţi rapid, asemeni unui fluture care îşi deschide aripile. Acest lucru va face ca gura lui/ei să se întredeschidă uşor şi să devină extrem de receptivă, spune N. Lacroix, autorul lucrării „Arta iubirii tantrice”. Sexologii spun că un sărut care îţi taie respiraţia este un ritual secret care trebuie abordat treptat şi nu început brusc fără avertisment. „Este mult mai erotic să tatonezi, să şovăi, sărutul e o seducere, o deschidere, o topire” adagă Lacroix. Sărutaţi tandru pe rând buza superioară şi inferioară a iubitului/iubitei apoi atingeţi-i uşor buzele pe toată lungimea lor cu vârful limbii. După aceea schimbaţi rolurile. Aceasta este o pregătire extrem de senzuală pentru a aprofunda sărutul. Nu vă grăbiţi! 3. În concurs În acest joc, sărutaţi-vă cât mai mult, luându-vă prin suprindere. Câştigă cel care reuşeşte să apuce uşor cu dinţii buza inferioară a celuilalt. Acest joc este menit să trezească şi să amplifice pasiunea. Este amuzant, copilăros şi surprinzător, eliminând rapid inhibiţiile şi determinând o stare de caldă intimitate. 4. Sărutul strâns Prindeţi buzele iubitului/iubitei între dinţi şi odată cu fiecare inspiraţie, soarbeţi-i buzele, fără însă a le muşca. 5. Sărutul tantric Într-o atmosferă intimă şi caldă, acordaţi-vă câteva clipe pentru a va simţi iubitul/iubita. Aşeazaţi-vă unul 15
în faţa celuilalt îmbrăţişaţi şi apropiaţi-vă buzele. Atunci când cele două guri se ating tandru, rămâneţi cu ochii închişi. Fiţi cât mai conştienţi de fiinţa iubită şi de propria fiinţă, minim 7 secunde. Veţi trăi un extraordinar sentiment de unificare, copleşţi de minunea de a iubi şi a fi iubit. 6. Sărutul apăsat Sărutaţi buza de jos a iubitului/iubitei, ca şi cum aţi fi un vânător care se joacă cu prada sa. El/ea trebuie să vă răspundă cu aceeaşi intenstitate. Variaţi intensitatea şi presiunea. Acest sărut foarte pasional vă permite să intuiţi care sunt aşteptările celui/celei iubite în cadrul jocurilor amoroase. 7. Sărutul buzei superioare Pentru un sărut cu adevărat incitant, iubitul ar trebui să îi sărute iubitei buza de sus. Vechile scrieri chinezeşti taoiste şi textele tantrice dezvăluie un mare secret. Buza superioară a femeii este strâns legată din punct de vedere energetic cu centrul sexualităţii (swadhisthana chakra). De aceea multe femei simt o înfiorare a clitorisului atunci când sărută sau sunt sărutate cu pasiune. 8. Secretul din cerul gurii În timp ce sărutaţi, atingeţi cu limba dinţii şi cerul gurii iubitului/iubitei. Sexologul Zek Halu vorbeşte despre tehnici yoga secrete care implică atingerea cerului gurii cu limba pentru a ridica nivelul energetic al propriei fiinţe. În mod similar, atunci când atingeţi cerul gurii iubitului/iubitei îl/o ajutaţi să îşi ridice energia şi astfel fuziunea amoroasă va fi mult mai elevată şi mai conştient realizată. 9. Jocul limbilor Atunci când vă sărutaţi iubitul/iubita, jocul limbilor voastre poate fi extrem de incitant. Căutaţi să „sorbiţi” limba celuilalt. Acest gen de sărut, fiind foarte pasional poate fi o modalitate excelentă de a-i arăta iubitului că doriţi să faceţi dragoste şi de a-l „aprinde” atunci când este obosit sau preocupat. Potrivit sexologului Patrick K. între limba unui bărbat şi lingamul său există o serie de corespondenţe. 10. Nectarul coborâtor Cel mai pasional sărut dintre toate se petrece chiar în momentul orgasmului, în timpul unei fuziui amoroase, atunci când iubita se află deasupra, în momentul în care se apropie de orgasm şi începe să îşi sărute pasional iubitul. Sexologul Nitya L. descrie astfel acest tip de sărut: „faceţi schimb de salivă, lăsaţi-o să cadă ca picăturile de rouă în gura lui”. Înţelepciunea orientală tantrică arată că saliva unei femei în momentul orgasmului are proprietăţi magice vindecătoare: De aceea este numită nectar sau băutura zeilor. Ea armonizează energiile polare masculine şi feminine, yin şi yang.
Secre tul continentei amoroase In general, un act amoros obisnuit dureaza in medie 10-15 minute. Daca un cuplu face dragoste cam de 3-4 ori pe saptamana, aceasta inseamna in jur de o ora de placere pe saptamana. Si asta intr-un caz fericit. Daca estimam cat timp acordam ca sa ne imaginam cum vor fi aceste momente sau cat timp ne gandim la ce sa facem, ce sa nu facem, ce o sa-i placa, ce nu o sa-i placa etc, ne dam seama ca cele 15 minute sunt complet insuficiente. Ce este si mai trist este ca in multe cazuri cele 15 minute nu sunt suficiente pentru o femeie ca ea sa ajunga la orgasm. Tratatele de sexologie sustin ca o femeie are nevoie de o stimulare de 15-20 de minute inainte de a ajunge la orgasm. Asadar, actul sexual obisnuit poate fi cat de cat satisfacator doar pentru acele femei care ajung la orgasm in cateva minute. Dar chiar si ele cu siguranta ca ofteaza si viseaza la mai mult, deoarece este recunoscut faptul ca in cazul femeii o data ce energia sexuala este trezita cu greu o potolesti. Ce este de facut? Care este solutia unei vieti sexuale implinitoare? Traditiile orientale ofera raspunsuri la aceste intrebari. Sunt raspunsuri verificate de mii de ani, desi mintea occidentala le accepta uneori cu greu. Continenta sexuala este o maniera diferita de a aborda actul amoros: sa prelungesti placerea, sa o expansionezi in toata fiinta, sa traiesti stari multiple de orgasme succesive, care in loc sa te epuizeze te 16
incarca cu energie si iti aduce bucurie si pofta de viata. In cartile despre sexualitate este deseori redata asa-numita "curba a orgasmului". Cresterea energetica in timpul actului amoros obisnuit descrie o curba care, poate fi enuntata astfel:
Distingem patru faze: excitatia, platoul, orgasmul si rezolutia sau sfarsitul. In prima etapa, "jocurile" preludiului trezesc dorinta erotica, generand si o stare de excitatie. Aceasta se concretizeaza prin aparitia starii de erectie la barbat si lubrifierea vaginala la femeie. In faza de platou, tensiunea erotica determina accelerarea ritmului respirator, generand o stare globala de tonifiere. In faza a treia, excitatia localizata initial in zona genitala incepe acum sa se raspandeasca in tot corpul, urcand catre zona capului. In acest moment, numit punctul de "non-retur" (care trebuie sa fie evitat de cei care vor sa invete sa practice continenta) se produce o pierdere a controlului constient, aparand o serie de contractii reflexe musculare genitale care vor determina ejacularea la barbati si pierderea exploziva a secretiilor orgasmatice la femeie (sau ejacularea feminina). Dupa descarcarea potentialului sexual, corpul se calmeaza si se relaxeaza. Din cauza pierderii imense de energie care apare in urma ejacularii, orice stimulare erotica in vederea obtinerii unui nou orgasm, este imposibila in urmatoarele minute. Aceasta perioada de stagnare este mai lunga in cazul barbatilor decat in cazul femeilor. Este cunoscut faptul ca dupa aceasta pierdere imensa de energie si potential vital, cei doi cad intr-un somn « regenerator » datorita epuizarii generale. Desi senzatiile din timpul orgasmului propriu zis (faza de apogeu) sunt extraordinare, totusi datorita ejacularii placerea si senzatia de bine ramane doar o vaga amintire. Traditia tantrica si cea taoista vorbesc despre orgasmul in care se evita punctul de non-retur, placerea fiind pastrata pe o culme permanenta. Trairile din timpul fuziunii amoroase cu continenta sunt cu mult mai intense si mai durabile decat in cazul unei fuziuni amoroase fara continenta. Una din diferentele esentiale intre orgasmul cu descarcare si orgasmul prelungit este ca durata pe care se mentine nivelul de excitatie la care barbatul (femeia) simte ca ejacularea (descarcarea) este pe cale sa devina inevitabila este prelungita indefinit de mult, producandu-se o separare intre orgasmul propriu-zis si ejaculare. Marea problema a celor care afla pentru prima oara de continenta sexuala este ca nu stiu ca orgasmul si ejacularea (atat la barbat, cat si la femeie) sunt doua procese distincte, care insa apar de multe ori in simultaneitate. 17
Arta amorului cu continenta este de a invata sa separi aceste doua procese distincte si a te opri inainte de momentul in care curba energetica ia un sens descendent, fapt ce ar putea conduce la ejaculare. Iata cum se modifica curbele orgasmice, atat in cazul femeii cat si in cazul barbatului, in cazul unei fuziuni amoroase cu continenta:
Remarcam din desenul de mai sus faptul ca, desi au unele mici diferente de ritm, curbele orgasmice in cazul barbatului si al femeii, se afla intr-o continua accensiune. Astfel se explica de ce tantricii vorbesc despre extazuri amoroase, despre trairi mistice in timpul fuziunilor amoroase. Energia care in mod obisnuit ar putea fi pierduta prin ejaculare, in cazul continentei sexuale este amplificata si, in functie de cum este ea dirijata pe planurile subtile ale fiintei, poate conduce la experimentarea unor stari extraordinare, a unor stari modificate de constiinta in care pot fi percepute senzatii provenind din lumi paralele, fiinte din planurile subtile, ingeri, etc.
Cei care au descoperit continenta sexuala descriu o serie de experiente de nedescris, de o frumusete neasemuita, o stare de fericire si implinire constanta, o vitalitate mult marita, o pofta de viata imensa si un potential energetic mult mai mare care ii sustin in reusita in orice domeniu al vietii. Dr. Minvaleev- despre orgasm si ejaculare Cercetatorii rusi au ajuns la concluzia ca un act sexual prelungit este o incredibila sursa de forta spirituala. "Se poate chiar spune ca, prin act sexual, omul isi prelungeste viata. Principalul lucru este sa inveti sa franezi, prin scoarta cerebrala, reflexele de ejaculare fizica", spune Rinad Minvaleev, doctor in biologie. "Daca ne bazam pe manualele traditionale de sexologie, un act sexual normal dintre barbat si femeie dureaza in medie doua-trei minute. Tot ce depaseste acest interval poate fi trecut in capitolul recordurilor", spune prorectorul Institutului National de Sanatate, doctorul in biologie Rinad Minvaleev, citat de Agentia Rusia la Zi. Este un indicator mediu pentru un om normal care, o data pe saptamana - se presupune ca in fiecare sambata - respecta ceea ce se numeste un ritm conventional-fiziologic. in traditia orientala (India, China), aspectului sexual al vietii i se acorda o importanta mult mai mare decat unei simple "prelungiri" a 18
neamului. Actul sexual avea un statut de "lucrare spirituala". si mai precis, nu unul simplu, ci prelungit pentru un interval de timp nelimitat. Despre aceasta vorbesc si metodele tantrice si practicile Dao. In sursele orientale se vorbeste despre un sex prelungit ca despre o modalitate de a descoperi in om niste stari fizice si spirituale noi. "Noi, ca oameni care se intereseaza in mod serios de yoga, am hotarat sa punem la cale un experiment propriu pentru a confirma sau dezminti aceste informatii", declara reputatul specialist. Cel mai greu lucru in realizarea experimentului a fost gasirea voluntarilor, perechi heterosexuale care ar fi de acord sa faca dragoste sub supravegherea savantilor si, mai mult, cu dispozitivele de tonometrie electronica pe brate. O data rezolvata aceasta problema, s-a descoperit ca in momentul descarcarilor orgasmice, la femei si barbati se observa doua reactii diametral opuse. Ori se reduce brusc frecventa contractiilor cardiace (pana la 10-12 batai pe minut) si creste considerabil tensiunea arteriala, ori se accelereaza bataile de inima si tensiunea scade. La unul dintre cei testati o data a fost inregistrata chiar disparitia pulsului pentru un interval de patru minute. insa, din fericire, fara nici o consecinta pentru starea sa de sanatate. Ce inseamna aceste doua feluri de reactie? "in cadrul sistemului sau vegetativ nervos, omul are o sectiune parasimpatica (SPS) si una simpatica (SS) - explica Minvaleev. Prima raspunde de refacerea organismului, innoirea celulelor si functioneaza, de obicei, in timpul somnului. Cea de-a doua reprezinta consumurile de energie, scoaterea in sange a hormonilor de adrenalina si noradrenalina. Daca pulsul scade, iar tensiunea creste, functioneaza SPS si noi ne refacem. Daca este invers, se simte o slabiciune fizica. Cu cat tensiunea este mai mica, cu atat mai des trebuie sa se contracte inima pentru a pompa sange si cu atat mai devreme ea se uzeaza. Reiese ca, daca in timpul actului sexual domina reactia parasimpatica (SPS), omul nu oboseste ci, dimpotriva, isi reface fortele, isi economiseste contractiile inimii si devine o adevarata maturica electrica gata sa lucreze, alerge etc. Se poate chiar spune ca, prin act sexual, el isi prelungeste viata. Dar daca reactia este simpatica (SS), dupa actul sexual omul decade intr-o stare de prostratie si nu este in stare sa mai faca nimic". Experimentul a aratat ca, daca actul dureaza pana la 10-15 minute, partenerii au, preponderent, o reactie simpatica la orgasm. "Dar, cu cat se prelungeste actul sexual, organismul se restructureaza singur pentru reactia parasimpatica, pur si simplu, pentru a se sustine si a-si reface fortele consumate. Prin urmare, ambii parteneri se incarca cu tarie fizica, forta si sentimentul de intimitate spirituala care ii leaga unul de altul", relateaza doctorul. Totul es-te logic. De ce sunt atatea femei care reactioneaza, la relatia intima cu un barbat, prin cererile de compensare materiala? Nu este vorba de prostituate, ci despre sotiile, amantele, iubitele care, permanent, 19
au pretentii la barbati, de la a arunca gunoiul si a spala vasele, pana la o masina noua sau o calatorie in Insulele Bahamas. Acestea sunt simpaticele (SS) care, in urma actului sexual, doar obosesc si, de aceea, fie si in mod inconstient, cer o compensatie pentru munca depusa. "Asadar, un act sexual prelungit este o sursa de forta spirituala care are un substrat fiziologic", continua specialistul rus. intrebat cat ar trebui sa dureze acest proces miraculos, doctorul a raspuns ca de la 30-40 de minute in sus. "in primul rand, exista barbati cu o constitutie sexuala puternica din nastere. in al doilea rand, exista yoga, care il organizeaza foarte bine pe om. La el apar mult mai multe butoane pe corp, cu ajutorul carora poate sa se controleze. Principalul lucru este sa inveti sa franezi, prin scoar-ta cerebrala, reflexele de ejaculare fizica". Relaxeaza-te in orgasm Pentru un cuplu tantric întâlnirea în orgasm este completă, căci fuziunea dintre iubiţi trece bariera trupurilor şi îi proiectează într-o dimensiune cosmică. Pentru a atinge o asemenea stare de expansiune interioară arta tantrică de a iubi învaţă să rămâi relaxat în timp ce eşti excitat sexual. Aşa poţi primi energie erotică de la iubita, iubitul tău, iar trăirile senzuale intră în efervescenţă şi te inundă. Acum devine posibil saltul de la excitare la desfătarea întregului trup, condiţia preliminară pentru orgasmul total, care face să-ţi vibreze fiecare celulă. Pentru a acumula senzaţii intense până la punctul de vârf al plăcerii, majoritatea oamenilor îşi tensionează muşchii, mai ales cei din jurul coapselor şi ai pelvisului. În termeni energetici, tensiunea presupune contracţia interioară, care scade simţitor capacitatea energiei de a curge prin fiinţă. Relaxarea implică în schimb expansiunea…. Atunci când eşti relaxat profund energia erotică se răspândeşte de la organele genitale în tot trupul. Treziţi-vă simţurile prin masaj Practicanţii tantrici încurajează expansiunea prin vizualizarea energiei sexuale care inundă ceilalţi centri subtili de forţă, în special Anahata chakra – aflat în zona plexului cardiac şi Sahashrara – aflat în dreptul fontanelei. Este vorba de cele două nivele fundamentale – cel al afectivităţii şi cel al comuniunii supreme cu divinitatea. Acest ritual permite să-ţi extinzi energia sexuală, cufundându-te într-o stare de relaxare profundă, în care respiri adânc şi rar. Abandonându-ţi trupul îţi abandonezi sufletul în iubire şi îl deschizi în faţa iubitei sau a iubitului. Concentrează-te asupra mişcării energiei, generate de legătura dintre inimile voastre şi de excitarea voastră sexuală, în timp ce faceţi dragoste. Înainte de a începe, pregătiţi-vă trupurile prin atingerea erotică, treziţi-vă simţurile printr-un masaj energetic. Planaţi pe muchia plăcerii absolute Acest exerciţiu începe atunci când te apropii de orgasm în timpul actului erotic. În viziunea tantrică orgasmul este o contemplare interioară în care ejacularea se suspendă, nu doar se amână. Legile fizice sunt abolite prin puterea de a trăi lucid beţia simţurilor care conduc dincolo de ele. Chiar înaintea senzaţiei de intensitate maximă, atunci când simţi că muşchii sunt pe punctul de a se contracta, învaţă să dilaţi timpul relaxându-te în trăirile tale de vârf. Dacă nu poţi ajunge la orgasm fără să-ţi tensionezi fesele şi coapsele, lasă una sau două contracţii să apară în mod obişnuit, apoi nu mai face 20
nici un efort pentru a ajunge la punctul maxim al plăcerii. Relaxează-te şi cufundă-te în starea de voluptate. După două valuri de contracţii orgasmice, inspiră. Expiră. Încet şi adânc. Relaxează-ţi muşchii abdominali în timp ce respiri. Bucură-te de senzaţii, fără a face vreun efort să le prelungeşti. Imaginează-ţi că planezi pe muchia cea mai înaltă a plăcerii, nu te arunca în abisul ei. Simţi cum stai pe această graniţă o perioadă de timp. Unul dintre voi trezeşte desfătarea celuilalt până în punctul de a avea orgasm, apoi schimbaţi rolurile, imediat înainte de momentul de vârf. Revino şi acumulează excitarea sexuală în mod repetat, până ajungi iar aproape de culme. Fă acest lucru de câteva ori. După ce vă armonizaţi unul cu celălalt, nu vă veţi mai gândi cine cui trezeşte plăcere şi cine ajunge în pragul orgasmului, vă veţi relaxa amândoi într-o stare de plutire, în trăirea intensă a senzaţiilor voastre, ceea ce vă prelungeşte bucuria. Plutiţi în transparenta beatitudine împreună, învăluiţi în dragostea copleşitoare pe care v-o dăruiţi reciproc. Orgasmul si ejacularea nu sunt frati siame zi A fost odată un şoricel inteligent şi bine antrenat. El trebuia doar să apese pe un buton ca să-şi declanşeze un orgasm de mare intensitate. Savanţii i-au implementat nişte electrozi care ii stimulau artificial centrii cerebrali excitaţi în timpul actului erotic. Ei bine, din momentul în care a invăţat ce are de făcut, şoricelul nici nu a mai făcut altceva. A apăsat pe buton din nou şi din nou. Şi ştii ce a obţinut? Un record de 6000 de orgasme pe zi. Te ia cu fiori, aşa-i? Spune sincer, daca ai avea la dispoziţie un asemenea aparat, tu ce ai face? Experimentul Delgado a pus punctul pe i. Acelaşi pe care erotica tantrică l-a pomenit cu multe secole în urmă: orgasmul nu se limitează la valurile de contracţii ale muşchilor din organele genitale, ci se localizează la nivelul unei anumite zone cerebrale. O veste interesantă, ejacularea şi orgasmul nu sunt fraţi siamezi. E adevărat că s-au născut în aceeaşi zi, dar la ore diferite. Orgasmul şi ejacularea sunt două funcţii separate ale corpului. Ei, şi? Şi de aceea este posibil să controlezi perfect energia sexuală. Dacă bărbatul renunţă la ejaculare devine posibilă inversarea fluidului seminal care se transformă astfel în energie stocată şi condusă pe coloana vertebrală până la creier. Iată o metodă mai puternică decât aparatul lui Delgado şi plină de surprize, surprize! Când iubiţii aleg acest fel de a face dragoste, cuplul primeşte recompensa orgasmului care se poate repeta de zeci de ori în timpul fuziunii erotice, fără a pierde însă energie. Prin relaxare, respiraţie şi anumite procedee despre care ard de nerăbdare să discutăm în articolele viitoare, contracţiile musculare care provoacă ejacularea sunt oprite. Senzaţiile orgasmice se acumuleaza însă continuu, se amplifică în creier şi iubiţii ating culmi nebănuite ale plăcerii erotice. Te miri? Şi eu m-am mirat când am auzit prima oară de una ca asta. Şi oamenii de ştiinţă care au cercetat vechile tratate erotice ale Orientului au rămas pe gânduri când au prins de veste că aşa ceva e posibil. Dar ca orice savanţi care se respectă au început să verifice. Ce se petrece de fapt atunci când bărbatul şi femeia fac dragoste fără să se descarce exploziv? Chiar există avantaje când scot din dicţionarul lor de cuplu cuvântul “ejaculare”? Ne lămurim noi imediat, doar să aruncăm o privire asupra concluziilor la care au ajuns cercetătorii. Efecte biologice 1. Amorul cu retenţia fluidului seminal tonifică şi armonizează rapid şi natural structura corpului. Gata cu crizele de bulimie datorate frustrărilor, gata cu antipaticele cure de slăbire! Moleculele anti-stress 21
(endorfinele) care sunt secretate prin plăcere sexuală prelungită fac adevărate minuni. 2. Creme scumpe, liftinguri, fond de ten? Le poţi tăia de pe lista cheltuielilor. Orgasmul multiplu face să crească secreţia de hormoni estrogeni, hormoni sexuali feminini. Pielea ta va fi hidratată pe cale naturală şi chiar va străluci de fericire. 3. Doctorii anestezişti sunt uluiţi. După ce o femeie atinge de 5-10 ori orgasmul fără descărcare, ea este mai puţin sensibilă la o intervenţie stomatologică. În intervalul de 2 ore după amorul cu continenţă, pragul de toleranţă la durere fizică poate creşte până la 70 %. 4. Actul erotic fără ejaculare îţi merge drept la inimă. Creşterea gradată a ritmului cardiac în timp ce faceţi dragoste antrenează natural muşchii acesteia. Corpul bărbatului şi al femeii sunt mai bine oxigenate. Aşa se ard rapid toate rezidurile de gaz carbonic şi organismul se regenerează pe cale naturală. Este stimulată circulaţia sanguină. Debitul de sânge creşte considerabil la nivelul zonelor erogene şi în tot corpul. Arterele se relaxează atunci mai uşor, se dilată treptat şi asta vă dă o extraordinară stare de bine. 5. Te-ai gândit vreodată că saliva pe care o schimbi spontan cu iubitul în timp ce vă sărutaţi accelerează digestia? 6. Toţi muşchii corpului sunt încântaţi dacă faceţi dragoste cu retenţia fluidelor sexuale. Energia uriaşă care se acumulează în aură vă face să simţiţi o stare de expansiune şi vă relaxează profund. Cu cât mai multă energie, cu atât mai relaxant! Cu cât mai relaxant, cu atât mai multă fericire. 7. Când iubeşti profund şi practici continenţa sexuală apar şi se amplifică în corp senzaţii plăcute ce declanşează pe cale reflexă anumite reacţii la nivelul sistemului endocrin. Acestea au o mare influenţă asupra sistemului imunitar şi îmbunătăţesc producţia de globule albe în sânge. Efecte psihologice 1. Plăcere prelungită în actul erotic? O cantitate uriaşă de energie te hrăneşte până în adâncul fiinţei; vei dormi mai puţin, te vei odihni mai bine. Endorfinele îţi rezolvă problema insomniei. 2. Te simţi singură în mijlocul grupului de prieteni? Îţi cedează nervii în traficul aglomerat? Te-ai plictisit de televizorul la care priveşti în week-end ore în şir? Actul erotic prelungit produce hormonii stressului pozitiv. Andrenalina îţi excită simţurile prompt şi intens. Cortizonul rezolvă rapid depresia. Vei descoperi firesc relaxarea profundă, buna dispoziţie, simţul umorului, euforia. 3. Admiri oamenii cu personalitate magnetică? Vrei să capeţi puterea lor de seducţie? Tot orgasmul prelungit te poate ajuta. Practicând continenţa sexuală vei deveni carismatică. Poţi mulţumi serotoninei şi dopaminei, secretate abundent de hipofiză sub influenţa plăcerii intense şi prelungite. Aceste substanţe sunt un fel de şampanie interioară care îţi inundă trupul atunci când faci dragoste fără ejaculare, ore în şir. Creierul şi sângele sunt astfel energizate natural, devin efervescente şi declanşează un dinamism euforic general, molipsitor pentru ceilalţi. Merită să studiezi la şcoala erosului tantric! Efecte speciale pentru femei 1. Faci dragoste cu controlul energiei sexuale? Echilibrul tău hormonal nu are decât de câştigat. Menstruaţia se reglează în mod natural, se reduce la o zi sau două şi scapi şi de dureri. 2. Eşti, pe bună dreptate, împotriva implantului cu silicon, dar îţi doreşti să ai sânii mari? Făcând dragoste cu continenţă transformările apar pe o cale perfect naturală. Sub efectul excitării intense şi al debitului sanguine, sânii se pot mări în volum până la 25 % . Corpul capătă linii foarte feminine, iar curbele tale vor deveni periculoase pentru toate privirile care le străbat. 3. Este o metodă de contracepţie infailibilă. Actul erotic intens şi prelungit presupune suspendarea completă a ejaculării. Nu vei mai avea emoţii pentru o sarcină nedorită. 22
Efecte asupra cuplului 1. Faceţi dragoste cu retenţia fluidului seminal? Bărbatul te va iubi din ce în ce mai mult. Va simţi că nu te poate poseda niciodată complet. Astfel fericirea de a te iubi va fi o voluptate mereu vie, mereu reînnoită. 2. Plăcerea pe care o trăiţi acum cântă toate notele senzualităţii tale, ale senzualităţii celuilalt. În îmbrăţişarea erotică vi se contopesc cu adevărat trupurile şi sufletele. Nu mai ştiţi unde începe unul sau celălalt dintre voi; totul se dilată în spaţiu şi timp. Simţurile voastre absorb întregul univers. Vă dizolvaţi în pacea profundă şi fuziunea voastră se prelungeşte la infinit, într-o euforie dincolo de trupuri şi de sentimente. Este certitudinea comuniunii telepatice cu un tot gigantic, nu o senzaţie de separare şi de vlăguire, ca în cazul ejaculării. Este un sentiment de contopire cu Cosmosul şi de rezonanţă multiplă cu fiinţa iubită. 3. Actul erotic cu retenţia fluidelor sexuale înseamnă garanţia unei virilităţi de excepţie pentru bărbat. Viagra? Face loc plină de modestie celui mai puternic, celui mai sănătos, celui mai excitant afrodisiac din lume: controlul asupra energiei sexuale 4. Dacă relaţia erotică vă plasează în împărăţia extazului, relaţia afectivă şi cea mentală vor deveni şi ele mai profunde şi mai nuanţate. Puteţi să ajungeţi să comunicaţi telepatic atunci când vă aflaţi la distanţă unul de celălalt. Amândoi puteţi trăi sentimentul acela după care tânjesc milioane de oameni: în sfârşit, v-aţi întâlnit sufletul pereche! Vindecare si eliberare emotionala prin orgasm Exprimaţi-vă! Daţi frâu liber sentimentelor şi stărilor de orgasm. Nu vă temeţi să vă abandonaţi. În interior sunt închise dorinţe arzătoare, doruri, nostalgii, care aşteaptă să fie eliberate şi nu e vorba numai de orgasm, ci şi de aprofundarea trăirilor voastre emoţionale, afective şi spirituale. În esenţă, sexualitatea este o formă de exprimare personală, motiv pentru care unele dintre textele antice făcând referire la ea o numesc ca pe o formă de artă. La femeie, potenţialul de exprimare a erotismului este localizat în punctul G - trezit la viaţă şi activat. Punctul G deschide o cale de acces către aspectele profunde ale exprimării sexuale şi ale intimităţii în care pătrund femeile, unele dintre ele blocându-se, în plin proces, din cauza unor amintiri dureroase sau a unor evenimente neplăcute din trecut. Aceste femei îşi doresc să facă dragoste cu iubiţii lor, să aibă o relaţie deschisă şi bazată pe încredere, însă se simt teribil de vulnerabile, lucru care poate duce la îndepărtarea sau chiar la respingerea bărbaţilor care vor să se apropie şi vor să aibă o relaţie cu ele. În anul 1940, Wilhelm Reich, sexolog, psiholog şi discipol al lui Freud, lansa o teorie conform căreia în corpul uman există circuite prin care „circulă" liber energia. Această energie poate fi blocată în urma unor dureri şi traume de natură afectivă, deoarece incidentele de acest gen sunt stocate sub forma amintirilor, la nivel fizic, în muşchi şi în organe, provocând tensionarea şi/sau blocarea acestora, şi inhibând circulaţia liberă a energiei. Reich denumea crearea acestor blocaje musculare drept „crearea scutului de protecţie de către organism". Care sunt locurile în care este logic să apară cicatricele de ordin emoţional lăsate de abuz sau traumă sexuală? Exact, punctul G, muşchii PC, în general, zona vaginală. Crearea scutului explică de ce anumite zone ale punctului G sunt dureroase la atingere. Dacă penetrarea este acceptată, fără a fi dorită cu adevărat, ea poate provoca, la rândul său, grave tulburări - deoarece presupune „că te minţi pe tine însăţi" - nereuşind să producă armonizarea dintre minte şi trup. Şi această atitudine poate produce leziuni, care se vor instala, asemenea cicatricelor, la nivelul punctului G, 23
manifestându-se prin existenţa unor zone pasive la mângâiere. Tratarea experienţelor traumatizante este un domeniu relativ nou al psihoterapiei şi un proces în plină ascensiune. În prezent, există nenumărate publicaţii care tratează efectele produse la nivel mental şi comportamental de către suferinţe şi traume afective, însă puţine dintre acestea cuprind metode terapeutice, vindecarea producându-se numai dacă vor fi tratate efectele experienţelor traumatizante la nivelul organismului. Metodele psihoterapeutice sunt însoţite de masaj adecvat. Mai ales în cazul traumelor sexuale, masajul la nivelul punctului G poate constitui o metodă benefică de susţinere a procesului de vindecare emoţională. Deblocarea punctului G şi vindecarea cicatricelor emoţionale şi sexuale este posibilă numai dacă înţelegem capacitatea punctului G de a se deschide din nou către plăcere şi schimb de energie. Cu timpul, punctul G devine mai excitabil prin conştientizarea tot mai mare a existenţei şi a capacităţilor sale. Conştientizarea la acest nivel determină şi alte modificări comportamentale.
Astfel, vei reuşi să îi ceri iubitului să te aştepte până când te simţi excitată cu adevărat. Îi vei cere să nu se grăbească, astfel încât să gustaţi împreună senzualitatea şi emoţiile delicioase ale fuziunii voastre amoroase. Vei simţi modificările care se produc la nivelul vaginului, el devenind mai împlinit, mai plin de sevă şi mai excitabil. Vei simţi o dorinţă mai intensă faţă de fiinţa iubită. Afrodisiace le Legenda si ade var De-a lungul istoriei, oamenii au folosit afrodisiace, fiind convinsi de faptul ca anumite alimente pot creste placerea dintre parteneri. Stridiile si alcoolul sunt exemplele cele mai des intalnite in societatea de astazi. Se mai fac referiri si la alimente cum ar fi ouale, inghetata de vanilie si telina, sau la grapefruit, cerealele si afinele. Aceste referiri au la baza ideea ca anumite vitamine si nutrienti din aceste alimente pot influenta latura sexuala. De exemplu, vitaminele continute de oua pot reduce anxietatile privitoare la performanta si ejacularea prematura; calciul continut de inghetata de vanilie poate conduce la un orgasm mult mai puternic iar acidul folic continut de cereale contribuie la curatarea arterelor si la fluidizarea circulatiei sangvine exact acolo unde trebuie. Specialistii au recunoscut faptul ca anumite vitamine si nutrienti pot avea anumite beneficii asupra vietii sexuale dar, de asemenea, au aratat faptul ca excesul consumului unui singur aliment de genul acesta poate avea repercusiuni negative asupra organismului. Afinele, de exemplu, ajuta la buna circulatie a sangelui spre organele genitale, dar, un consum prea mare din aceste fructe poate provoca diaree. Este de preferat un regim care combina dieta sanatoasa cu exercitii regulate si un echilibru emotional. Tot ce va trebuie este o mancare sanatoasa si un (o) partener(a) care sa va placa. Cel mai important este ceea ce se intampla in mintea voastra, mai mult decat in oricare alta parte. Psihologii ar adauga la acest lucru si necesitatea depasirii unor anumite retineri, sentimente de vinovatie, anxietati si inhibitii. Calitatea vietii sexuale depinde in primul rand de psihic. Dietele si afrodisiacele pot fi folositoare dar acestea nu vor aduce raspunsuri satisfacatoare la intrebarile pe care ni le punem. Psihicul este atat de puternic, incat, unii oameni care cred in afrodisiace si alte anumite alimente, devin mai vigurosi si mai activi din punct de vedere sexual. Altii pot descoperi placerea jucandu-se cu mancarea pe corpul partenerului(ei), ceea ce contribuie la imbunatatirea experientei sexuale propriu zise. Mirosul placut al sexului Simplul miros al mancarii poate fi suficient pentru cresterea libidoului la barbati si femei. S-au facut cateva studii pentru masurarea reactiilor barbatilor si femeilor la diferite mirosuri. Un studiu a masurat circulatia sangvina in penis, iar celalalt in vagin. Rezultatele au fost urmatoarele: se pare ca barbatii reactioneaza foarte puternic la mirosul combinat de levantica si placinta de dovleac, iar femeile la mirosul de cocaina si castravete. 24
Nu exista nici o explicatie pentru aceste rezultate dar, se pare ca, mirosurile preferate de oameni le reamintesc acestora de copilarie. O astfel de aducere aminte poate reduce anxietatea si inhibitiile, in felul acesta crescand circulatia sangvina spre organele genitale. Majoritatea cercetatorilor au aratat faptul ca mirosul este foarte important in procesul de atractie al partenerului(ei). Cele mai multe studii s-au concentrat asupra efectului produs asupra oamenilor de catre diferite mirosuri. Este foarte clar ca felul in care mirosim are efect asupra dorintei sexuale a partenerului(ei) si acest miros tine in mare parte de ceea ce mancam. Afrodisiacele sunt produse naturale ce trezesc senzualitatea, amplifica erotismul controlat ci stimuleaza placerea si trairile amoroase intense. In Orient, se considera ca redau tineretea, sunt un element tot atat de important in viata umana ca si alimentatia sau igiena zilnica, fiind premiza unor impliniri erotice de vis. Exista in Orient, ca si in alte locuri exotice de pe glob, o adevarata arta a amestecurilor datatoare de pasiune, in care inteleptii impletesc cu maiestrie imaginatia fecunda cu puterile magice ale acestor plante si alimente afrodisiace. Societatea umana in care domina principiile masculine a fost si este interesata de pastrarea virilitatii si aceasta este una dintre cauzele pentru care sunt atat de cautate afrodisiacele. Virilitate inseamna succesori, adica perpetuarea speciei, dar si voluptate si senzualitate marita. Dar aceasta nu inseamna ca femeile nu pot beneficia de forta dinamizatoare a afrodisiacelor. Dimpotriva, consumul regulat si in cantitatile indicate va face ca o femeie obisnuita sa devina in scurt timp ceea ce barbatii numesc o "bomba sexy". Din multitudinea de afrodisiace unele au doar efect placebo, altele fiind eficiente la nivel sexual-fizic si chiar psihic mental. Multe mancaruri pot fi preparate asa incat sa elibereze forte sexuale vitalizante. Hrana naturala si sanatoasa fara carne si un stil de viata armonios si cat mai natural sunt aproape intotdeauna cele mai eficiente afrodisiace. Aerul proaspat, apa marii si a raurilor, precum si focul sau lumina soarelui au capacitatea de a stimula mult sexualitatea. O afirmatie orientala spune ca " cel mai natural si mai puternic afrodisiac pentru un barbat viril si puternic este o femeie frumoasa, vitala si senzuala care fiind plina de pasiune cere cu toata fiinta ei sa fie satisfacuta." ˇ Postul alimentar poate avea un efect afrodisiac asupra corpului cu conditia sa fie abordat cu moderatie. Implica neconsumarea timp de 24 de ore (de la ora 0 la 24) a nici unui aliment sau bauturi inafara de apa. Este printre cele mai bune remedii ale impotentei pentru barbatii obezi sau pentru persoanele care au consumat mult timp alimente nesanatoase, alcool.
25