O Calatorie Catre...adevar2

O CĂLĂTORIE … NEOBIŞNUITĂ ŞI NEBĂNUITĂ CĂTRE ….ADEVĂR ( …a trăi în verbul a iubi… )

O călătorie ... Neobişnuită şi ... Nebănuită ...către... Adevăr… ….A venit timpul , timpul să încep redactarea a ceea ce am consemnat în perioada mea de contemplare , în timpul călugăriei mele albe . Îi mulţumesc jumătăţii mele , Iubi Iub , care m-a determinat şi m-a motivat să încep odată... Şi îi mulţumesc şi "LUI " că a avut atâta răbdare cu ezitările şi întârzierile mele . Este vorba despre călătoria mea şi despre adevărul descoperit de mine . N-am scris-o spre a rămâne cunoscută , ci doar din dorinţa mea de a nu uita a doua zi dimineaţa gândurile de peste zi şi noapte , căci este ştiut că o noapte de "somn" şterge multe din detaliile care ţi se par atât de clare când îţi vin în minte şi ţi se par atât de importante că nu le-ai putea uita niciodată. Din păcate , mi s-a întâmplat de multe ori ca a doua zi să-mi rămână gustul amar al neputinţei de a-mi aminti doar decât că era ceva crucial pentru mine , dar să nu-mi pot aminti nici măcar ideea , nu mai vorbesc de detalii. Poate că ar mai trebui să clarific câte ceva ; eram într-o perioadă în care mă retrăsesem din lume , după ce călătorisem şi cunoscusem aproape toate civilizaţiile de pe terra , ca trimis al sistemului. Decisesem să mă retrag din sistem şi am constatat că asta echivala cu renunţarea la două diplome academice ("construcţii de rachete" şi "comerţ exterior şi cooperare economică internaţională" ) şi , odată cu ele , la toate avantajele obţinute în timp , cât şi la experienţa profesională acumulată. Şi totuşi , AM DECIS !: ERASE ! All ! Şi m-am trezit în faţa întrebarii : ?! ÎNCOTRO ?? Şi iarăşi , am decis ! CĂTRE ... ADEVĂR ! Cu orice risc , cu orice sacrificiu , cu orice consecinţe , dacă asta mă va ajuta SĂ AFLU :cine sunt eu ?! , CU ADEVĂRAT! Fiindcă simţeam , undeva în străfundurile fiinţei mele , că personajul care devenisem , plin de succes şi cu o viaţă pe care mulţi o invidiau , era un străin care îmi fura viaţa în fiecare clipă.

1

Scrisesem , cu ceva timp înainte o nuvelă , la Paris : " Amor clandestin la Paris " în care , printre altele , menţionam un adevăr : m-am dus special într-o noapte , spre miezul nopţii , în "Cafee de la Paix" ca să simt atmosfera în care a scris Minulescu "Celei care minte" şi , când am intrat , după ce mi-am luat un vin fiert , mi-au venit pe bandă răspunsurile la întrebări pe care mi le puneam de când mă ştiu : DE UNDE VIN ? CE CAUT PE PĂMÂNT ? ÎNCOTRO MĂ ÎNDREPT ? Si răspunsurile primite au fost : Că vin de undeva din univers într-o "vacanţă" pe pământ , ca să aflu ce este iubirea şi că , după aceea , voi avea şi şansa s-o "trăiesc". Aşa că atunci când mă retrăsesem din lume mi se părea mai important , chiar decât viaţa , să aflu ce este iubirea , ca să-mi împlinesc menirea călătoriei mele pe pământ . Si am început citindu-i pe filozofi în speranţa mea , inocentă , că ei au tratat toate subiectele umane , cu atât mai mult :IUBIREA . Si aşa începe călătoria mea neobişnuită şi nebănuită către adevăr . Pentru unii , va fi plictisitoare , pentru alţii , insolită , pentru alţii , neverosimilă , pentru alţii , blasfemie , pentru alţii ... Lumină…. Pentru cei care vor avea răbdarea să mă insoţească să-mi retrăiesc această fantastică aventură , doar mulţumirile mele pure şi simple. / doru yoana /

Continui călătoria către adevăr Eh ! Mă gândeam , mă răsuceam , mă răzgândeam şi mă gândeam dacă să continui cu povestea mea neobişnuită despre descoperirea adevărului , în ordinea ei cronologică , sau să vă ofer direct rezultatele experienţei mele fantastice ... Si , am decis să încep cu sfârşitul ! Mi-aduc aminte , din tinereţe , de un coleg care citea din romanele poliţiste doar prima şi ultima pagină , dar ştia cine este criminalul totdeauna îaintea noastră , dar nu-l interesa cum s-a ajuns la descoperirea lui .

2

În cazul meu ," criminalul" din scrierea mea " poliţistă " este : "adevărul" ! Şi , sunt tentat ca , chiar şi pentru cei ce citesc doar două pagini , să-l dezvălui de la bun început . Deci , "criminalul" în scrierea mea "poliţistă" este adevărul şi aflarea lui înseamnă : ADEVĂR = IUBIRE Iar , ...iubire , înseamnă : Simultan şi în paralel să fii capabil !!! : 1.SĂ OFERI ! ; NECONDIŢIONAT ! - adică ...., pentru orice ai oferi , să nu aştepţi nici măcar un mulţumesc . 2.SĂ PRIMEŞTI!: NECONDIŢIONAT ! -adică : orice dar ai primi , să nu-l judeci după aşteptările tale , ci bucură-te de bucuria celui ce ţi l-a oferit ! ( şi ...ce ?… tu ? ...ai face un dar.....ce ţie nu ţi-ar place ...? ) 3.să ai încredere necondiţionat! ( adică 100%) în cel , ceea , ceea ce iubeşti ! (aici aş fi spus : SĂ IERŢI NECONDIŢIONAT !) , să tolerezi necondiţionat ! , dar era mai greu de "digerat" (…nu încerca să impui celorlalţi regulile « universului » tău , ai răbdare …., tolerează ,…iartă …şi învaţă din « universurile » celorlalţi) Mai departe , merg doar eu şi cu cei curioşi de "conţinut" , adică de : intrigă , sau doar "curioşi" în aflarea drumului întortocheat al unui om care a găsit adevărul lui . Fără să am pretenţia că am găsit un adevăr univarsal , vă mărturisesc!: vouă , că : acesta este adevărul meu ! Pentru "plictisiţi" şi "nerăbdători" nu am decât o veste tristă : !!!@!!!… mărturisirea mea ..... va dura ceva ....timp ! O călătorie neobişnuită şi nebănuită către adevăr. Adevăr = un singur cuvânt: "iubire" …………. « Lăsaţi cuvintele să plouă … !» Când plouă , voi vă deschideţi umbrelele , să nu vă ude ploaia , dar "priviţi" cu speranţă pe geam , de la adăpost , la ploaia care trezeşte natura la viaţă. Şi natura se "trezeşte " la viaţă prin "vlăstare tinere" , care înmuguresc şi se transformă în mlădiţe ce "ţâşnesc" din cele mai "scorojite" şi "îmbătrânite" trunchiuri.

3

Si aşteptaţi să se oprească ploaia şi abia apoi o judecaţi , ziceţi voi , a fost "scurtă" , a fost "prea multă " , a fost mană (ploaie cu soare ) sau... a fost… destulă . Si vă bucuraţi de ploaia "renăscătoare" abia după "ceva vreme" , cât le este necesar să crească , să "ţâşnească" mlădiţele , şi-abia atunci ziceţi !: " ce bună a fost ploaia ...aia. Dar oare , puteţi să vă "gândiţi" ce picătură din toată ploaia a "picurat" pe locul de unde a "tâşnit" vlăstarul" , sau a încolţit sămânţa din care a răsărit "firicelul de iarbă nouă" , crudă , verde şi "proaspătă" ? Deci aţi putea să vă gândiţi voi la "picătura aceea" ca să-i mulţumiţi în mod particular ei , sau puteţi să vă gânditi ce picătură a fost în plus , peste destul , care a înecat "firicelul" ce abia răsărise , ca s-o judecaţi în mod particular pe ea şi s-o dojeniţi că s-a grăbit şi n-a avut răbdare să aştepte ploaia următoare , când , în loc să fie ca acuma aducătoare de "înec" , ar fi fost aducătoare de "răsărire" ? Si , deci , când plouă , sau după ploaie , puteţi voi să "identificaţi" picătura , sau s-o judecaţi individual dacă este necesară , este destulă sau este peste destul ? Si mă întreb dacă pâna acum , când vă vorbesc eu de o "picatură" dintr-o ploaie , voi v-aţi gândit vreodată la existenţa , rolul , importanţa şi "responsabilitatea" unei singure picături . Si... n-ar fi nimica dar , când "citiţi" ploaia unui text , vedeţi şi judecaţi fiecare picătură , adică fiecare cuvânt . Îl analizaţi , îl intoarceţi pe toate feţele , îl judecaţi , înainte de a-l lăsa să cadă pe "ogor" , îl cenzuraţi şi îl manipulaţi după scopul şi interesele voastre ( părinţilor !, bunicilor !, ‘’învăţătorilor’’… ) Si ... scrieţi , tăiaţi , eliminaţi ...şi rescrieţi ceea ce daţi "scris" ...mai departe... la "citit" sau la "tipar" . " Lăsaţi cuvintele să plouă !!!! " Lăsaţi-le să izvorască natural din suflet şi lasaţi-le să "plouă sincer" , fară să vă amestecaţi în pre-judecrea lor. Si cei ce le "citiţi" nu vă mai grabiţi să judecaţi fiecare picatură pe rând. Aşteptaţi să terminaţi de "citit" toată ideea până la sfârşit şi după aceea aşteptaţi să vedeţi ce "înmugureşte" şi ce "vlăstare" ţâşnesc din sufletul vostru , dupa "ploaia de cuvinte"… "…lăsaţi cuvintele să plouă !!!!"

Parinţi !: învăţaţi-vă copiii : principii , nu cuvinte ! Copiii ! : învăţaţi principiile cu cuvintele voastre ! Translator : cuvânt cu cuvânt ! Traducător : idee cu idee ! Cuvintele .. "trec"! .. Ideile , principiile , rămân ! Si... cu toţii ştiţi : "apa trece , pietrele … rămân !”

4

Cuvintele..sunt ploaia , Principiile sunt "pietrele" şi Natura sunteţi...VOI ! « Călătoria » mea începe de la un « gând » : Să culeg ‘ dualismele’ filozofice pentru a medita asupra « aflării » elementului trinic , care le lipseşte în analiză , pentru a « afla » armonia . Am constat că omul trăieşte în trei dimensiuni dar , « constrâns » de filozofi şi de educaţie , ia decizii în doar două dimensiuni - îşi proiectează şi îşi direcţioneaza viaţa în două dimensiuni. Adesea face alegeri : între alb şi negru , dar omul trăieşte in colorat ; între cald şi rece , dar omul trăieşte în călduţ ; între bine şi rău , dar , cel mai adesea , omul alege răul necesar care , chiar de nu-i plăcut , îi face bine… Exemplele sunt nenumărate în care omul ignoră din gândirea lui elementul trinic , pe care îl trăieşte dar pe care îl « uită » când ia decizii . La Kant , omul era : sensibilitate (intuiţie)+intelect (judecăţi logice) ; La Pascal , omul era : o îngrămădire de contradicţii (+ versus-) ;..oricum. « judecat » dual. La Descartes , omul devine : lucruri cugetătoare + lucruri întinse… dar Descartes introduce trinicul: 1.mă îndoiesc (eu) , deci cuget (eu) 2.cuget (eu) , deci exist (eu) 3.exist (eu) , deci Dumnezeu există (EL) Sau 1.eu-eu 2.eu-eu 3.eu-EL « EL » fiind principiul armoniei universale , armonia incluzând şi echilibrul stabil şi echilibrul instabil , care generează evoluţia sau , mai clar , schimbarea spre un nou echilibru stabil. Deci , eu, cred !că : omul nu se poate apropia de armonie în dual , în absenţa elementului trinic , care este însăşi esenţa armoniei. Pentru început , constat absenţa constantă a temei « iubire » din toate abordările filozofice- de meditat !

5

La Blaga : …. « omul încearcă să-şi reveleze misterul prin cunoaştere şi plăsmuire » La Mirandola :… »omul a fost creat de « EL » pentru a putea cerceta adevărurile lumii create şi pentru a putea slăvi pe Creator « Cred !,eu : omul a fost creat ca să creeze în cadrul armoniei create de Creator , armonie dinamică şi nu încremenită în echilibrul stabil al existenţei materiei. Mă refer la faptul că materia poate exista doar în condiţiile unui echilibru stabil între părţile ei constitutive. În cazul unui echilibru instabil , sau dezechilibru , materia tinde să ia altă formă (stare) în care elementele constitutive se regăsesc într-o nouă formă (stare) de echilibru stabil. La Aristotel :.. omul este un « animal social », rezultă : statul. La Rousseau :… omul este natural individual , rezultă : » omul este lup pentru om « Se observă că « armonia » între individual şi social apare prin introducerea elementului trinic « iubire ». Un ‘stat’ care nu include în guvernarea sa şi principiile « iubirii » îl indepartează pe om de natura sa ‘sociabilă’ , iar un individ care se separă de principiile iubirii devine , prin natura sa ,un « prădător ». …..pare prea simplu ? ‘Comunismul’ a încercat să instituie statul paternalist , condiţionând însă delimitarea omului de ‘armonia universală’, transformând iubirea în definiţii condiţionate , iar statul şi-a adjudecat rolul de creator universal , eliminând elementul trinic din natura individuală . A rezultat , inevitabil , eşecul statului comunist. Capitalismul instituie un stat în care individului i se dau ‘libertăţi’ individuale de prădător în limite in care prădătorul individual să nu poată prăda statul , înlocuind iubirea cu compasiune conjuncturală. Cred ! eu că : statul capitalist va falimenta inevitabil ! Deci care ar fi statul , nu ideal ci , necesar pentru evoluţia umanităţii spre armonie ? Eu, cred ! că :trebuie întâi identificat elementul ‘trinic’ , a cărui absenţă duce la echilibru instabil şi în final la colaps. Reanalizate , fiecare în parte , cu elementul trinic inclus , ar putea rezulta o filosofie de existenţă cu totul nouă , dar care se regaseşte parţial în toate cele anterioare , care au funcţionat , mai puţin sau mai îndelungat , dar doar la nivel dual. La Aristotel :… « numai în comunitate poate fi practicată dreptatea , căci ea este o virtute socială. Lipsit de lege ( de stat) , omul devine fiinţa cea mai rea ( cel mai prădător animal )

6

Eu, cred !că : nu statul este cel care îl impiedică pe om sa devină prădător ci : conştiinţa , care este de esenţă din ‘armonia’ primordială şi care îl determină pe om să fie om înainte de a ‘învăţa ‘ , de a ‘afla’ , de cunoaşterea ‘binelui şi răului’ Eu, cred ! că : dacă statul se limitează doar la a emite legi care să separe binele de rău , fără a ‘întreţine’ şi conştiinţa individuală şi socială , ca un principiu necesar armoniei , acel tip de stat , mai devreme sau mai târziu , va falimenta (adică va fi înlocuit cu o altă variantă de stat , spre un nou experiment , la orizontul speranţei atingerii armoniei ). Un sistem dual nu va atinge niciodată armonia (echilibrul stabil) . Cel mult , va sta într-un echilibru instabil în care mai puţin de jumătate dintre indivizi sunt nemulţumiţi de tipul de guvernare. La dezechilibru , guvernarea trece în tabăra cealaltă….şi ciclurile instabile … alternează. 1

2

In cazul găsirii , introducerii şi acceptării elementului trinic , balanţa instabilă se transformă într-un plan stabil , dar tot dinamic , al treilea element având rol de ‘regulator’ armonic. Dezechilibrele nu se mai transferă direct între braţele balanţei pe principii duale ci se ‘filtrează’ prin elementul (principiul) trinic , care ‘acumulează’ şi ‘distribuie’ pentru menţinerea balanţei în echilibru stabil , chiar şi prin situaţia extremă când absoarbe total ‘marginile’ ; atunci toate elementele sistemului sunt in echilibru stabil-armonic. 3

1

2

Obs. « 3 » este elementul trinic şi nu statul « ideal » Statul armonic ar rezulta ca formă de manifestare necesară prin introducerea elementului trinic în ecuaţia statului. Cred că ar apare , ca necesare , noi tipuri şi forme de guvernare. La Aristotel :… » natura nu crează nimic fără scop » Dar , omul priveşte scopul între cauză şi efect.

7

Daca omul ar căuta şi ar descoperi elementul trinic între cauză şi efect , ar privi altfel scopul care ar putea deveni : armonia însăşi (în dinamica ei). La Aristotel :… « lucrurile se determină prin menirea lor » Aici cred , eu , că este ‘confuzia’ lui Aristotel între menire (rol) şi scop. Deci , cred !, eu că : ‘menirea’ celor create în şi de natură , inclusiv a omului , este un ‘rol’ individual ‘ într-un scop unic :-armonia coexistenţei..cu şi în condiţiile creaţiei iniţiale. Omul s-a dovedit a fi singura fiinţă capabilă în a interveni şi schimba condiţiile creaţiei iniţiale , prin aservirea scopurilor sale a mediului natural pe care l-a găsit , când nu era homo faber. Prin interventia şi schimbarea ‘armoniei’ naturale , omul a împins planeta spre echilibrul instabil , fiind acum incapabil să găsească (regăsească) şi să repare dezechilibrele produse. Prin menţinerea sistemelor duale , de la falimentul statului , prin intervenţii dizarmonioase a diferitelor state pe teritorii proprii , omenirea se indreaptă spre falimentul planetei , care se va produce inevitabil . Laşii şi adevăraţii vinovaţi ai dezechilibrului (însetaţii de putere , faimă şi avere ) îşi pregătesc de pe acuma fuga pe alte planete , în alte galaxii , dar se duc inutil acolo fiindcă dezastrul îi va însoţi pretutindeni în univers , unde se vor duce însoţiţi doar de principii duale. Dacă părăsesc Terra înainte de descoperirea , acceptarea si asimilarea elementului trinic din fiecare sistem dual , vreau să spun transformarea dualului în trinic la nivelul tuturor conceptelor şi practicilor , nu vor fi decât ‘viruşi’ de destabilizare a armoniei universului , adică forţe finalmente distructive. Atunci apocalipsa apare ca necesară din partea Creatorului pentru păstrarea armoniei , în afara experimentului ‘ omenire’ căreia i s-a oferit gratis la dispoziţie laboratorul numit terra pentru a se ‘descoperi’ prin interacţiune şi a-şi descoperi destinul universal : Acela de a deveni co-creator în armonia universului

şi nu distrugător (prădător) al acesteia. Am vorbit despre ‘armonie dinamica’ văzută în sensul ‘acţiunii’. Orice acţiune urmăreşte scopuri şi pune în joc mijloace , or o armonie statică ar presupune că scopul ar fi fost deja atins si omenirea şi-ar fi împlinit menirea . Omenirea este încă în dinamică spre atingerea armoniei , deci însăşi armonia este dinamică fiindcă omenirea încă există , chiar daca intr-o armonie instabilă , la un pas de disarmonie , care ar însemna sfarşitul sistemului (omenirii)

8

La Einstein : « omul este cauza acţiunilor sale » J.P.Sartre extinde liberul arbitru de la opţiunea duală către existenţa celei de-a treia variante şi o denumeşte :’alegerea nealegerii’. Sartre intuieşte existenţa elementului trinic dar nu-l pătrunde intuitiv ci îl ‘defineşte’ raţional , adică îl caută exclusiv în logica formală. Aş putea să-i opun , doar ca exemplu , ca a treia opţiune între bine şi rău ,’răul necesar’ , care este ‘rău’ în sensul de neplăcut individual , dar ‘bine’ ca necesar pentru ‘pasul’ următor în cunoaşterea individuală. ‘Răul necesar’ poate fi considerat şi ‘pedagogia’ « LUI » în lecţia vieţii-punctul negru din yang , reperul pe care trebuie să-l menţii în existenţa ta , care nu aduce consecinţele ireversibile ale răului (răul comis , greu poate fi îndreptat) ci doar menţinerea trează în constiinţă a acestor posibile consecinţe , urmate de bucuria binelui primit după pasul următor. Dacă analizăm dualismul drept-nedrept , cu certitudine existând un element ‘trinic armonic’ , putem găsi : echitabil , de exemplu. La Ioan Damaschin : « necesitatea este o mişcare mereu identică cu sine , destinul fiind insoţit de necesitate » Deci , si prin Ioan Damaschin , acceptarea şi alegerea (ca liber arbitru) a ‘răului necesar’ te apropie de aflarea şi urmarea propriului destin. Raţionând doar în termeni extremi la liberul arbitru , Ioan Damaschin se întreabă : « dacă omul nu ar fi înzestrat cu liber arbitru , la ce i-ar mai folosi reflexia ? » Cred ! ,eu ,că :omul a fost înzestrat cu relfexie tocmai pentru a descoperi şi accepta elementul trinic armonic iar liberul arbitru i-a fost hărăzit ca libertate supremă de a-şi descoperi şi urma destinul , ca unică variantă de atingere a împlinirii personale în ‘rezonanţă’ cu planul creatorului pentru fiecare suflet în parte. Iar cei ‘împliniţi’ ‘’află’’ că au fost împliniţi chiar înainte de ‘’judecată’’ datorită acestei ‘rezonanţe’ în care intră sufletul lor cu conştiinţa universală. Iar răsplata împlinirii este împlinirea însăşi , care se vede doar în lacrimile care îţi izvorasc dintr-o inimă în extazul înţelegerii şi mulţumirii.

Ar fi necesară definirea termenului de destin. După înţelegerea mea , destinul , în sistemul dual discutat de filozofi , este parcursul vieţii de către un om care îşi exercită liberul arbitru deci este responsabil pentru parcursul şi finalul acestui drum.

9

Cred !,eu , că : destinul trebuie redefinit ca ‘plan predeterminat’ de Creator prin ‘’ingredientele’’-harurile cu care îl inzestrează pe fiecare pentru a-şi ‘’împlini’’ destinul Si nu ar mai trebui facută confuzia între scop şi destin fiindcă , de regulă , când omul îşi foloseşte liberul arbitru urmareşte scopuri şi nu destinul. Destinul este predeterminarea ta în planul creaţiei prin harurile cu care ai fost înzestrat. Prin liberul arbitru omul se poate apropia sau se poate depărta de destinul său. Dar este sigur că atunci când îşi foloseste liberul arbitru spre apropierea de destin , simte aceasta intuitiv prin ‘’împlinirea’’ care-l copleşeşte şi-l îndrumă să meargă pe acel drum până la capăt . Iar la capăt este răsplata aflării destinului împlinit. Şi aici s-ar ridica o întrebare extremă : « Există criminali predestinaţi sau toţi criminalii devin criminali datorită uzitării neînţelese a liberului arbitru ? » Eu,cred ! că : nu există criminali predestinaţi…dar, Eu,cred ! că : iubirea este predestinată . Cuvântul distrugere există predeterminat în procesul creaţiei armonice , doar în sensul evoluţiei . Distruge pentru a reconstrui ceva mai ‘’creativ’’, dar doar a distruge , ca scop în sine , a fost inventat tot de liberul arbitru ‘’orb’’ al oamenilor care au gândit doar dual. Si….după ‘a distruge’ oamenii au inventat cuvantul ‘’ură’’ , ca să se justifice. Si , cred !,eu, tot prin liber arbitru ‘’orb’’ , oamenii au înlocuit şi cuvântul ‘’a oferi’’ cu ‘’a primi’’…şi …apoi cu… ‘’a lua’’…etc… La Spinoza : « libertatea este necesitate înteleasă » In felul acesta ‘’răul necesar’’ nu mai este o constrângere ci o cale a libertăţii . La Spinoza : « este liber omul conştient de necesităţile care îl constrâng » Daci , cu cât ‘’necesităţile’’ sunt mai puţine cu atât omul este mai liber şi este ‘’şi mai liber’’ , acceptând , prin cunoaştere , constrângerile necesare ca fiind natural necesare-adică ‘’răul necesar’’ , fără de care n-ar exista de exemplu : a respira , a se hrăni ,….a oferi…, etc

10

Posesia ! …..instinct , sau educaţie ? Posesia , ca instinct , implică voinţa de a poseda simultan cu pierderea respectului faţă de ‘’obiectul’’ posedat. Posesia , ca educaţie , transformă ‘’obiectul’’ posedat în ‘’utilitate’’ şi perverteşte constiinţa la necesitatea unui anumit tip de respect faţă de ceea ce ‘’îţi aparţine’’ , prin posesie consfinţită de proprietate sau de ‘’consimţirea’’ ‘’obiectului’’ posedat. Oricum ar fi,…instinct sau educaţie.., posesia transformă respectul ( care acordă libertate) în ‘’grijă şi protecţie’’ , pentru ca ‘’utilitatea’’ ‘’obiectului’’ posedat să fie cât mai îndelungată şi plăcută. Restul…, în afara posesiei…, poate fi oricând ; ….dragoste…iubire… împlinire . Si , dacă posesia este instinct , de ce omul simte nevoia să o exercite asupra lucrurilor şi/sau fiinţelor ‘’exterioare’’ lui însuşi ? Dacă prin educaţie , omul s-ar limita la a ‘’poseda’’ doar cunoaştere despre ‘’lucruri’’ şi fiinţe , el ar ajunge să posede bunul cel mai de preţ : cunoaşterea de sine…şi simultan ar deveni liber de posesiile înconjuratoare dar ar poseda cel mai de preţ lucru din existenţa sa : pe sine însuşi. Din păcate , fără ‘’educaţie’’ , omul consideră că el îşi aparţine sie însuşi în mod natural şi deci , natural , nu poate simţi nevoia de a poseda ceea ce crede el că este deja al lui , prin naştere. Cât de departe este el de adevăr şi de sine însuşi. Cred !,eu,că : unul din sensurile existenţei este de a afla « cine eşti tu » pe parcursul vieţii şi nu la sfârşitul ei când…’’ţi se spune !’’ dar e…prea târziu pentru a-ţi mai trăi adevarata existenţă hărăzită şi nu cea aleasă de tine , prin fals orgoliu al liberului arbitru (“orb”) sau prin ignoranţă . « Sufletele simple găsesc binecuvântarea în lucruri ‘mărunte’ , Sufletele împlinite găsesc binecuvântarea în lucruri simple « Cum poţi să te cunoşti pe tine însuţi ? Nu cred că există o reţetă dar cred că drumul începe cu contemplarea asupra ta însuţi , când te priveşti din exterior ca pe o persoană distinctă de eul tău şi te contempli ca pe o persoană străină şi te ‘’vezi’’ şi afli cu adevărat ce îţi ‘’place’’ şi ce îţi ‘’displace’’ la personalitatea şi persoana ta. Iar cel ce contemplă este constiinţa ta detaşată de subiectiv , lipsită de pasiune sau furie sau desnădejde sau…de …orice.

11

Si…abia atunci începi să întrezăreşti cine ai devenit prin instincte şi liber arbitru ‘’orb’’. Însă , cu cât ‘’posesia cunoaşterii’’ este mai mare , mai solidă şi mai stabilă , cu atât procesul ‘’contemplării’’ şi aflării de sine durează mai puţin şi îţi rămân mai multe zile de trăit în tine însuţi , pe drumul împlinirii. Iar când ai găsit drumul împlinirii îl urmezi cu seninătate şi fără teamă şi fără grabă , uitând de timp şi de moarte. Si,cred !,eu, că : abia atunci omul află ce este fericirea , trăind-o ca pe un modus vivendi , fiindcă atunci , pe proriul lui drum , omul va trăi în iubire , adică în interiorul iubirii şi…el însuşi va deveni iubire-armonie« sensul vieţii este …că n-are nici-un sens » Chiar dacă atunci când faci ceva şi ţi se pare că acel ceva este foarte important sau are un sens , după…un timp.., descoperi câte lucruri neimportante şi fără sens ţi-au ‘’mobilat’’ viaţa. Dar ! După ce te-ai ‘’odihnit’’ o clipa ( o zi , un an…, mai mulţi ani..) privind în tine , poţi să revii acolo unde îţi este locul , pe drumul hărăzit (cu har) şi ursit. Deci ar avea sens să-ţi descoperi harul (harurile) şi să mergi în drumul harului. Ai afla , nu ce sens are viaţa ta , dar ai afla , cel puţin , sensul în care trebuie să meargă viaţa ta. Iar unul din ‘paşi’ ar putea fi : « termină ceea ce ai început » Dacă n-ai de gând să termini , mai bine să nu începi nimic . Şi contemplarea e un mod de viaţa ca oricare altul dar a începe şi a abandona înainte de a termina nu e decât ‘’risipă de viaţă’’ « Eroismul nu este să înfrunţi duşmanul ci adevărul , iar adevărul nu ia prizonieri » « Averea nu te face un om bogat ci un om mai ocupat , din ce în ce mai ocupat cu administrarea a ceva exterior ţie care crezi că ‘’îţi aparţine’’ » La Heraclit : « …lumea se naşte din lipsă şi piere din prisos » Mi-a venit în minte un exemplu de ‘dual’ cu «’posesie’ : « …te iubesc…dă-mi inima ta ! »… În trinic , corect ar fi : « te iubesc…îţi ofer inima mea » ordine

haos armonie

12

În afara unei ‘’raţiuni’’ , privită din exterior , orice ordine poate apărea simultan ca haos sau armonie în ‘’ochii raţiunii’’ altor privitori. Ordinea se regăseşte într-o anumită regulă (reguli) . Haosul se regăseşte în afara oricărei reguli ( ce nu poate fi depistată de raţiune ) . Armonia este simultan şi regulă şi lipsă de reguli dar se apreciază mai puţin cu raţiunea ci mai mult cu simţirea (sufletul). Deci , în trinic , armonia este simultan şi ordine şi haos , adică simultan constrângere şi libertate , adică simultan raţional şi iraţional, adică simultan conştient şi subconştient pentru un suflet în ‘echilibru’. Echilibru = linişte interioară. Despre virtute …… La Platon , în dialogul cu Menon , în « definiţia virtuţii » , Menon încearcă să definească virtutea enumerând speciile ei ( la barbat , la femeie , etc…). Platon îi replică cu sănătatea care este aceeaşi la bărbat şi la femeie. Şi , aici , cred ! Eu , că : intervine ‘’principiul’’ înţelegerii definirii cuvintelor ca şi ‘’concept’’. Fiecare consideră că sănătatea este un concept unanim’’înţeles’’ ca unic , veşnic , necreat , … deci este înţeles ca un principiu , dar nici ea nu poate fi declarată decât din ‘’ interiorul’’ subiectului , deci şi ea este subiectivă. Nu există un etalon de sănătate , există percepţia subiectului care declară : sunt (mă simt) sănătos , când se simte într-o stare de armonie sau , mă simt bolnav ( mă doare..trupul sau…sufletul ). În dialogul lor , Platon şi Menon , vorbesc doar de sănătatea fizică , ei înşişi simţinduse ‘’bolnavi’’ sufleteşte că nu pot ‘’palpa’’ un adevăr absolut ci pot ‘’palpa’’ doar ce îi desparte de acest adevăr , pe care îl caută. Deci , amândoi ‘’simt’’ simultan că există un adevăr unic şi că ‘’adevărul’’ celuilalt nu este acest adevăr. Faţă de sănătate , care este un principiu declarat de subiect , virtutea este o însuşire pe care subiectul nu o poate declara . Ea rezultă din interacţiunea cu exteriorul , exteriorul fiind cel care o constată. Subiectul nu poate declara : simt că sunt virtuos , aşa cum poate declara : simt că sunt (sau nu) sănătos. Deci , virtutea este o normă impusă , inventată de oameni , ca o necesitate de a extinde sănătatea interioară la noţiunea de sănătate colectivă şi au introdus virtutea ca o normă individuală pentru o colectivitate ‘’sănătoasă’’.

13

Şi, din multitudinea de colectivităţi ( plecând de la pluralul doi : bărbat-femeie , bărbat-bărbat , femeie-femeie) s-au ‘’nascut’’ , şi apoi s-au impus , diverse forme de ‘’virtute’’ , ca norme minim necesare a nu fi incălcate pentru a păstra sănătatea colectivă ( armonia , ‘’liniştea’’cuplului…etc…) Deci , sănătatea , cred !, eu , că : este un principiu necesar ( dar nu şi suficient) pentru ca “unul’’ să existe şi să se poată manifesta în armonie (kosmos) , Iar virtutea , este o normă necesară ( dar nu şi suficientă) pentru ca minim ‘’doi’’ să poată exista şi să se manifeste pentru găsirea armoniei lui ‘’doi’’ , care să nu distrugă armonia lui ‘’unu’’…etc… Şi…fiindcă virtutea a fost găsită prea ‘’săracă’’ s-a inventat alt termen , mai cuprinzător , numit morală , dar tot o normă necesară dar nu şi suficientă , pentru acelaşi scop , al armoniei lui ‘’multiplu’’ fără să se piarda armonia lui ‘’unu’’. La Platon : “ …sufletul nostru precede trupul ca existentă “ Cred !, eu , : sufletul , contemplă ; trupul , raţionează . Deci , contemplarea precede raţiunea şi poate exista în absenţa ei. Raţiunea are nevoie de cunoaştere pentru a ‘’judeca’’ prin asemănare sau nonasemănare , în raport cu cunoaşterea acumulată. Şi raţiunea poate exista în absenţa contemplării dar în cazul acesta îşi pierde reperul interior faţă de ‘’prototip’’ şi se îndreaptă spre un experiment trăit doar prin simţuri , fiindcă raţiunea se bazează doar pe înţelegerea raporturilor între ceea ce poate fi perceput prin simţuri , cu extrapolare în abstract , bazându-se pe o logică învăţată şi asumată. Contemplarea ‘’înţelege’’ , fără să aibă nevoie de raţiunea înţelegerii etapelor parcurse , înţelege ‘’direct şi corect’’…binele , frumosul , armonia , …etc..,fără să aibe nevoie de ‘’educaţie’’. « … cine îşi pierde sufletul , îşi pierde ‘’reperele fireşti’’ cu care se naşte şi pe care , prin ‘’educaţii’’ greşite , le ‘’uită’’... » Deci existenţa în trup ar putea avea ca scop (sens) descoperirea , prin raţiune , a sufletului ce ne-a fost dat. Altfel spus , călătoria omului în trup , prin viaţă , ar avea ca sens şi scop înţelegerea , prin raţiune (simţuri şi judecată) , a naturii neschimbate a sufletului şi , mai ales , descoperirea acestuia.

14

Cred !,eu,că : atunci când ajungi să-ţi armonizezi simţurile şi judecata cu sufletul , afli instantaneu ( prin contemplare) de unde vii , ce cauţi pe pământ ( în trup) şi încotro te îndrepţi. Si , atunci , ai găsit liniştea interioară-pacea interioară şi nimic nu te mai poate ‘’deturna’’ din exterior şi…devii…iubire ! Si , cred ! , eu , că : iubirea (a oferi şi a primi necondiţionat ) nu poate exista în afara sincerităţii. sincer sin suflet-sine cer deschis-senin Deci , sincer = suflet deschis , senin , adică necenzurat de raţiune , de judecată , de calcule , de aşteptări , de răsplată sau pedepse. Oferi , fiindcă sufletul tău ‘’simte’’ că celălalt are nevoie de oferta ta , primeşti necondiţionat ceea ce îţi este oferit necondiţionat , fiindcă sufletul celuilalt ‘’simte’’ că tu ai nevoie de ceea ce îţi oferă el. Dacă tu crezi că nu ai nevoie de ceea ce ţi s-a oferit necondiţionat , înseamnă că ai judecat şi deci ai condiţionat , deci te-ai indepărtat de iubire. Dacă accepţi necondiţionat , cândva , vei constata că ceea ce ţi s-a oferit îţi era de trebuinţă , doar că atunci când ai primit nu ştiai , fiindcă erai departe de iubire. …Nimic nu e intâmplător Iubirea se ‘’simte’’ cu sufletul , nu se judecă cu raţiunea Si dacă atunci când ‘’simţi’’ că trebuie să oferi necondiţionat sufletul tău e treaz , atunci când te indoieşti a primi , sufletul tău este doar ‘’adormit’’. Trezeşte-l şi bucură-te şi când primeşti , la fel de senin ca atunci când oferi. Iar când omul se bucură doar când primeşte , fără a se bucura când oferă , atunci , sufletul lui este bolnav , în sensul că omul acela este dominat doar de raţiune şi , când se bucură că a primit, nu i se bucură sufletul ci raţiunea. Dacă nu te poţi bucura când oferi necondiţionat , nu te poţi apropia de iubire , căci : ai primit sufletul , necondiţionat ! ; ţi s-a dăruit ca să înţelegi şi să trăieşti lecţia iubirii. De aceea spovedania este o cale de vindecare a sufletului prin apropierea de sin cer , adică suflet deschis , suflet senin în care cel ce se spovedeşte marturiseşte ceea ce ‘’simte’’ că a ‘’păcătuit’’ , adică a făcut împotriva sufletului său (sin cer) , dintr-o raţiune sau alta.

15

Prin mărturisire sin ceră , el îşi deschide sufletul , adică se ‘’coboară’’ în sufletul său sin cer , care îi semnalizează greşala şi-l împovarează , îngreunându-i conştiinţa , până când acesta nu mai suportă şi se spovedeşte , ‘’îşi deschide sufletul’’ pentru a scăpa de povară . După mărturisire , el se simte ‘’uşurat’’…şi …majoritatea o iau de la capăt cu ‘’încărcarea conştiinţei’’ până la următoarea ‘’spovedanie’’. Conştiinţa funcţionează ca un sanitar al sufletului şi cei fără conştiinţă şi-au « pierdut » sufletul. Căci , fără suflet , sanitarul (conştiinţa) nu-şi mai are sensul şi dispare . Deci , cred !,eu, că : sin cer , în sensul adevărului , are legătură cu acesta doar în sensul de a te exprima cu adevărat (faţă de tine ) în sensul a ceea ce simţi sin cer , indiferent dacă raţiunea (a ta sau a altora ) îţi spune că ceea ce exteriorizezi este adevărat sau fals. Adică a fi sin cer înseamnă a-ţi mărturisi sufletul deschis , fără a ‘’pre-judeca’’ consecinţele mărturisirii tale. Dar , după ce mărturiseşti sin cer , poţi raţiona asupra adevăratelor nevoi ale sufletului tău şi poţi descoperi , despre tine , cât de departe de tine însuţi te-a dus raţiunea ta , prin ‘’educaţie’’ şi ‘’judecăţi’’. Te poţi redescoperi şi te poţi reapropia de tine însuţi , spre propria armonie , indiferent de acel ‘’tine însuţi’’ pe care îl descoperi prin sin cer (itate) , adică : suflet deschis spre sufletul tău. « Nu te teme de moarte , teme-te de viaţa netrăită » « Înţelegerea este ca o sămânţă » Dacă o ‘’îngrijeşti’’ va încolţi şi dacă vei avea răbdare în îngrijirea ei , ea va creşte şi te vei bucura de ea. Dacă n-ai răbdare să o îngrijeşti natural şi îi vei administra ‘’stimulente’’ , pentru a o vedea ‘’crescută’’ mai repede , întelegerea ta se va ofili şi va muri , oricâtă ‘’apă’’ i-ai mai turna la rădăcină . Înţelegerea are nevoie de mediu natural pentru a creşte , adică de mediu sin cer , adică suflet deschis , adică suflet senin , adică sin , sine din sinele iniţial , natural , primordial. Deci , înţelegerea rămâne departe , în absenta sin cer (ităţii). Aşa că primul pas spre înţelegere este dobândirea puterii de a fi sin cer , dincolo de consecinţele pre-judecate sau anticipate. credintă nădejde dragoste

- încredere necondiţionată - speranţă cu încredere - încredere cu drag

16

Adevărul îl poţi afla ( înţelege) mai lesne cu inima , cu un suflet deschis (sin cer) A iubi înseamnă a oferi necondiţionat , ‘’ce are nevoie ‘’ celălalt , nu a-i oferi ceea ce crezi tu că are nevoie , ci a afla care este ‘’nevoia’’ lui şi a i-o împlini necondiţionat , oricare ar fi efectele darului tău asupra persoanei tale. Un exemplu , la extrem , ar fi că , dacă iubeşti pe cineva şi acel cineva , din orice motive sau raţiuni doreşte să trăiască departe de tine , dacă iubeşti cu adevărat , îi oferi libertatea necondiţionat chiar dacă aceasta te va afecta. Si nu cred că are sens să-i spui : îţi dau libertatea fiindcă te iubesc şi îţi ofer ceea ce îţi doreşti . Si , te întrebi ; în afara cuvintelor , cum ar afla… ? Simplu , din fapte. Dacă faptele sunt fapte de iubire de la început , şi nu fapte de posesie sau de reciprocitate , nu va mai fi nevoie de vorbe care să explice sau să justifice. Când şi iubirea ta necondiţionată este răsplătită cu o iubire necondiţionată , vei simţi împlinirea armoniei. Omul , după înfăptuirea ‘’primului păcat’’ , prin ‘’natura lui’’ este ‘’născut’’ păcătos şi ‘’înclinat’’ către păcat. Cele « zece porunci » , nerespectate nici în literă şi nici în spirit de către oameni , le-au fost date acestora pentru ca ei să ‘’afle’’ ce trebuie să facă pentru a-şi învinge ‘’firea’’ şi a se renaşte din ei înşişi , împotriva ‘’firii lor păcătoase’’. Când un om renaşte , cu adevărat , din el însuşi , atunci armonia este în inima lui iar cele zece porunci nu mai devin porunci ci legi naturale , natural de urmat de către omul ‘’renăscut’’. Şi ele se transformă din legi în pricipii naturale ale noii sale vieţi , în care cel ce le respectă nu mai simte povara împlinirii lor , ca pe ceva greu sau dificil de împlinit , ci le va urma şi aplica cu bucuria descoperirii adevăratei lui vieţi şi meniri în viaţa trupească. Si…atunci…se va simţi …mântuit. « Oricâte fapte bune ai face , nu vei fi mântuit . Dar , dacă te vei mântui , vei face numai fapte bune ». {iar a te mântui , cred ! eu , că : înseamnă a descoperi şi a trăi in verbul a iubi .} I.C. Este primul martor sin cer şi cinstit care , deşi era conştient de nevinovăţia lui , nici nu s-a apărat cu vorbe , tocmai fiindcă nevinovăţia lui era evidentă ( obiectivă) , şi nici nu i-a acuzat de vină pe acuzatorii lui nedrepţi. I.C. este primul om care nu-i acuză pe alţii pentru ‘’greşala’’ ce-l îndreaptă evident spre moarte.

17

I.C. nu zice : -ei (fariseii) sunt de vină , că m-au condamnat pe nedrept , pentru a-şi păstra ‘’privilegiile’’ ; -ei (poporul) sunt de vină că l-au ales pe Baraba spre eliberare ; -el ( Pilat) este de vină căci , deşi îi ştia nevinovăţia şi ştia că poporul îl va alege pe Baraba , l-a dat pe mâna acestuia. I.C. zice , doar : -« Iartă-i Doamne , că nu ştiu ce fac » Astfel , I.C. devine primul om care nu mai aruncă o vină asupra altcuiva şi îşi asumă moartea prin credinţă . Credinţa în « EL » , că după moarte va învia. Iar credinţa ( încredere necondiţionată) i-a fost mai puternică decât frica de moarte şi astfel I.C. a devenit : întâiul « renăscut ». =apocalipsa 7-14= …‘’ aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare ; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele mielului’’ ‘’Necazul cel mare’’ , cred !, eu , că: este păcatul originar , când primul fiu al lui Dumnezeu , Adam , şi-a părăsit credinţa în « EL » , încălcându-i ‘’restricţia’’ de a « nu lua din pomul cunoaşterii binelui şi răului şi de a nu se atinge de el » , comiţând mai multe păcate consecutive faţă de credinţă (încredere necondiţionată) 1.- Adam , la propunerea Evei de a mânca din pomul ‘’oprit’’ , nu-i aminteşte acesteia că le-a fost spus :« nici să nu mănânce din el , nici să nu se atingă de el » ; 2.- Adam mănâncă din fructul ‘’oprit’’ , încălcând , inclusiv pentru el , ‘’restricţia’’ ; 3.- După ce a mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului , Adam ‘’află’’ că a făcut ceva rău , că şi-a încălcat credinţa , că şi-a pierdut-o şi s-a simţit gol şi s-a ruşinat şi s-a înspăimântat ; 4.- s-a ascuns de Dumnezeu 5.- când Dumnezeu l-a întrebat de ce s-a ascuns , Adam a spus că este gol şi-i este ruşine 6.- când Dumnezeu i-a spus că a mâncat din pomul ‘’oprit’’ şi l-a întrebat de ce a facut-o , Adam a dat vina pe Eva : « … ea mi-a dat şi eu am mâncat » Acesta , cred ! , eu , că : a fost necazul cel mare : pierderea credinţei (încrederea necondiţionată) în “EL” , neasumarea vinei şi învinovăţirea altcuiva pentru faptele tale.

18

Atunci când a mâncat din pomul ‘’oprit’’ , al cunoaşterii binelui si răului , Adam a ‘’aflat’’ şi teama şi frica şi ruşinea. Iar gol , cred !, eu , că s-a simţit gol în suflet , nu neacoperit fizic , ci în sensul : gol de credinţă. =apocalipsa 3-17= ‘’…bogatule (material)…şi nici nu ştii că eşti ticălos , vrednic de plâns , sărac , orb şi gol.şi te sfătuiesc să cumperi de la mine aur curăţit prin foc , ca să te îmbogăţeşti , şi haine albe , ca să fii îmbrăcat şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale , şi alifie pentru ochi , ca să-ţi ungi ochii şi să vezi ‘’ Prin ‘’sângele mielului’’ eu înteleg : adevărul. I.C. , primul om care , într-o situaţie similară cu cea a lui Adam , nu a făcut nici unul din cele 6 păcate , nu s-a ascuns de Dumnezeu , n-a dat vina pe altcineva , chiar cu pretul sângelui său (adevărul) , având ca singur suport credinţa ( încrederea necondiţionată) în « EL » , adică ‘’haina albă’’ . Iar cei ce ‘’şi-au albit hainele în sângele mielului’’ , cred !,eu , că : sunt cei ce au înţeles ‘’necazul cel mare’’ , au înţeles şi au ales credinţa ca suport suprem. Iar credinţa , cred !, eu , : nu poate fi ‘’văzută’’ decât cu suflet sin cer ( curat , deschis ) în adevăr . De aceea revin : =apocalipsa 3-17= ‘’bogatule…nici nu ştii că eşti … - ticălos… - căci ţi-ai ‘’vândut’’ sufletul..sin cer - vrednic de – fiindcă totdeauna vei plânge dupa el. Vei plâns trăi chin şi întristare şi nu vei şti de ce… - sărac

- ai rămas fără singura bogăţie ce-ţi aparţinea cu adevărat…

- orb

- căci fără suflet sin cer nu vei mai ’vedea’ credinţa şi nu vei mai avea încredere în nimeni şi nimic şi nici în tine…

- gol

- căci fără suflet sin cer eşti gol în faţa lui Dumnezeu şi a celor mântuiţi…

Dar , apoi , nu mai înţeleg ce inseamnă : …« să cumperi de la mine aur curăţit prin foc , ca să te îmbogăţeşti »… ,

19

decât , dacă ‘’aur curăţit prin foc’’ ar însemna ‘’suflet purificat ’’ . Dar tot nu înţeleg de ce spune …‘’ să cumperi de la mine’’… Or , a cumpăra presupune o monedă de schimb . Şi aş putea înţelege dacă aceasta ar fi iubirea . Deci , cine l-ar iubi , ar primi şi sufletul sin cer , ar primi şi haine albe , credinţa , sfiinţenia firii , ca ‘’să nu se mai vadă ruşinea goliciunii sale , şi ar primi şi ‘’alifie pentru ochi’’, adica miruirea sufletului pentru a ‘’vedea’’ adevărul. Dar tot nu înţeleg cum iubirea poate fi o monedă de schimb , adică obiect de târg , atâta timp cât eu, cred ! că : a iubi însemnă a oferi necondiţionat şi a primi necondiţionat , având ca suport încrederea necondiţionată. Voi avea răbdare şi :am credinţa ! că : într-o zi , voi ‘’afla’’ sau mi se va permite să ‘’văd’’. Încerc să înţeleg sensul celor două cuvunte de ‘’încheiere’’ : amin şi aleluia şi ‘’desluşesc’’ : amin= cuvânt de ‘’încheiere’’ a ‘’zicerii’’ , Adică , după amin , nimic din ce a fost zis înainte nu va mai putea fi modificat , retras sau retractat. aleluia= cuvânt de ‘’încheiere’’a faptelor , Adică , după aleluia , faptele făcute rămân făcute şi nu vor mai putea fi modificate , refăcute sau anulate. Si simt acum că ‘’aflu’’ că mântuirea înseamnă eliberarea de păcatul originar , răscumpărarea credinţei . Revin la neînţelegerea mea referitoare la :”…să cumperi de la mine…” şi ‘’aflu’’ în =apocalipsa 21-6,7,8=; 21-6 – « …celui care îi este sete , ÎI voi da să bea fără plată din izvorul vieţii. » 21-7 – « ….cel care va birui va moşteni aceste lucruri . EU voi fi Dumnezeu şi el îmi va fi fiu « 21-8 – « …dar cât despre fricoşi , necredincioşi , urâcioşi , ucigaşi , desfrânati , vrăjitori , închinători la idoli , şi toţi mincinoşii , partea lor este… moartea a doua. »

20

Deci “EL” zice :- EU voi fi Dumnezeu … nu zice :…EU voi fi Dumnezeul tău -Si tu îmi vei fi fiu… nu zice :… şi tu vei fi robul meu… Şi…iarăşi … nu înţeleg de ce preoţii spun la cununie : ‘’…se uneşte robul lui Dumnezeu,…., cu roaba lui Dumnezeu,…,’’ şi nu spun : ‘’ …se uneşte fiul lui Dumnezeu ,…, cu fiica lui Dumnezeu,…,’’…. Mă rog , poate că biserica nu mai recunoaşte alt fiu al lui Dumnezeu decât pe I.C. Dar tot biserica a sanctificat atâţia oameni pe care i-a considerat că s-au mântuit prin faptele şi credinţa lor . E adevărat că nu a sanctificat nici un om în viaţă … Să înţeleg că biserica nu consideră că un om se poate mântui în timpul vieţii ? De fapt , în cărţi religioase n-am găsit vreo explicitare concretă a termenului de mântuire , mântuirea fiind învăluita într-un mister şi în parabola : ‘’nu te vei mântui făcând fapte bune , dar dacă te mântuieşti vei face numai fapte bune’’. Mă rog , eu rămân la ceea ce cred ! eu, : A te mântui înseamnă a te elibera de păcatul originar. Am răbdare…şi o să ‘’aflu’’… Prin învierea lui I.C. , cred !, eu , că : Dumnezeu a dorit să arate şi să confirme că el , I.C. , este : adevărul şi calea şi viaţa , Adică : Omul adevărat. Adică , adevărul , calea şi viaţa ce trebuie să o urmeze un om pentru a-şi descoperi şi a-si răscumpara propria credinţă şi relaţie personală cu Dumnezeu. Aşa că eu , va trebui să “studiez’’ cuvintele şi pildele lui I.C. , pentru a ‘’afla’’ ce , cum şi cât trebuie să fac pentru a deveni un om adevărat. Si , cred !, eu , că : acesta este secretul , misterul şi sensul acestei vieţi a oamenilor de ieri , de azi şi de mâine : să ‘’afle’’ ce este : credinţa , iubirea , mântuirea şi să trăiască în şi întru ele . Ar mai rămâne un mister : de ce a creat Dumnezeu lumea ( pământul şi natura) şi , mai ales , de ce l-a creat pe Adam ?

21

Hm , deja asta mi se pare indiscreţie şi amestec în treburile « LUI » , aşa că n-o voi cerceta şi voi avea răbdare să mi-o spună « EL » , cândva , dacă v-a dori-o. Pentru ce am ‘’aflat’’ până acum şi pentru ce voi mai ‘’afla’’ , eu , « ÎŢI » Mulţumesc.

Chip , închipuire , întruchipare În fel şi chip : în toate felurile (modalităţile) pe care mi le-am închipuit (imaginat , gândit , raţionat , simţit ) eu , ca întruchipare a tuturor cunoştinţelor pe care le am şi pe care le-am putut încerca (gândi , raţiona , concluziona , aplica… ) Dex : ‘’ după chipul şi asemănarea cuiva =întocmai ca cineva ‘’ ‘’în fel şi chip ‘’ , aplicată omului , demonstrează limita posibilităţilor sale de a înţelege , de a explica şi de a crea. ( limită la : toate felurile şi modalităţile posibile..pe care şi le poate închipui..) ‘’în fel şi chip’’ , aplicată lui Dumnezeu , demonstrează infinitatea lui Dumnezeu în posibilităţile sale fără limite ( omnipotent , omniscient , omnivalent , omniprezent,…) . « EL » ştie orice , în orice direcţie , oricând poate face orice , în ‘’orice fel şi chip’’. Când Dumnezeu a creat omul , după chipul şi asemănarea Sa , l-a creat în ‘’fel şi chip’’ , dupa Sine . L-a înzestrat cu toate calităţile posibile şi l-a pus în Eden şi i-a oferit la dispoziţie ‘’pomi’’ , ‘’buni de mâncat’’ şi ‘’plăcuţi la vedere’’ , pentru ca omul , singur , să-şi descopere şi să-şi construiască închipuirea sa proprie (personalitatea) , astfel încat omul să devină o întruchipare a lui Dumnezeu , fără a-şi pierde identitatea proprie. Adică , având la dispoziţie toată cunoaşterea , omului i s-a dat libertatea să o descopere , să o înţeleagă şi să o folosească prin propria înţelegere şi decizie. Deci omul trebuia să descopere singur ce e bine şi ce e rău , prin ‘’lecţia’’ experienţei personale. Când omul a încălcat prima , şi singura , restricţie a lui Dumnezeu , de a mânca din pomul cunoaşterii binelui şi răului , el şi-a anulat şansa de a afla cine ar fi devenit el prin propria sa ‘’lecţie’’ şi şi-a început ‘’lecţia’’ doar ‘’aflând’’ primul ‘’rău’’ pe care l-a facut . A încălcat dorinţa (interdicţia) lui Dumnezeu dorind , ca de la ‘’fel şi chip’’ să ‘’sară’’ direct la ‘’întruchipare’’(să fie ca Dumnezeu) , sărind peste etapa ‘’închipuirii’’ sale , pe care Dumnezeu o plănuise omului pentru şi în desăvârşirea sa .

22

Si , eu , cred ! că : Dumnezeu l-a izgonit pe om din Eden ca să-l lase să-şi descopere ‘’închipuirea’’ necesară pentru a dobândi ‘’întruchiparea’’ planificată de Dumnezeu , omului , în creaţia « Sa ». Si , cred !, eu , că : I.C. a fost primul om care şi-a descoperit şi desăvârşit ‘’închipuirea’’ după planul lui Dumnezeu şi a dobândit ‘’întruchiparea’’ de ‘’fiu al lui Dumnezeu’’ ; » ..şi pentru cine va birui , Eu voi fi Dumnezeu şi el va fi fiul Meu « Aşa că eu , cred ! , că : Dumnezeu a creat oamenii pentru a avea fii şi fiice , dar nu toţi oamenii dobândesc acest statut , deşi este în puterea lor. Dumnezeu i-a creat pe toţi egali , în suflet sin cer , şi le-a lăsat liberul arbitru pentru a creşte în ‘’închipuirea’’ lor , după dorinţa lor. Le-a pus la dispoziţie la toţi , ‘’în fel şi chip’’ , toate posibilităţile pentru a-şi desăvârşi propria ‘’închipuire’’ , inclusiv pe primul om care a reuşit , prin el însuşi , neabătându-se de la credinţă şi iubire , să-şi descopere şi să-şi desăvârşească o ‘’închipuire’’ prin care a dobândit ( ca pe o moştenire ) ‘’întruchiparea’’ . Si , mai mult decât a făcut pentru el , I.C. , a mărturisit şi a oferit , gratuit şi necondiţionat , ‘’închipuirea’’sa tuturor celor care cred că ceea ce le-a mărturisit el este adevărat. ……………………. Azi , după un început de mărturisire , către părintele parohiei mele , despre iubire , credinţă şi mântuire , m-am întors în ‘’liniştea’’ mea fără să apuc să ‘’ating’’ vreunul din cele trei cuvinte. Primul gând , când am ajuns în liniştea mea , a fost să-i scriu o scrisoare de mărturisire părintelui despre ce simt eu despre aceste trei cuvinte. Si gândul , cred , eu , că mi-a fost inspirat chiar de către părinte când a dorit să afle ‘’ ce fac eu acum…’’ I-am răspuns că citesc şi scriu… M-a întrebat dacă citesc scriptura şi i-am răspuns că în principal da , dar şi altceva , şi scriu ceea ce simt , că am ‘’aflat’’şi nu trebuie să uit . Scriu pentru mine şi nici nu recitesc ceea ce am scris , ca să nu mă las influenţat de mine însumi. Doar scriu , în credinţa că într-o zi , când voi citi ce am simţit eu că e important pentru mine , voi înţelege şi voi afla cine sunt eu , dincolo de dorinţele şi voinţa mea ci doar din interiorul meu către mine , cel care m-am ‘’creat’’ , după cum mi-am ‘’închipuit’’ eu că ar tebui să fiu. Adică , să ‘’aflu’’ care este esenţa adevărată a sufletului meu , spre ce tânjeste el dincolo de condiţionările existenţei , educaţiei şi cunoaşterii mele. Adică să mă ‘’micşorez’’ pe mine în dorinţi şi nevoi şi raţiune până când sufletul meu să se simtă eliberat şi nestânjenit de teama că ar putea să mă rănească , şi să se manifeste liber , în toată plenitudinea lui . Şi eu doar să-l contemplu .

23

Şi să ‘’aflu’’ sufletul meu , ce simt că l-am zidit sub lespezi grele de dorinţi şi vroinţi din care , multe , poate sunt străine aspiraţiilor sale. Acum , simt şi încep să înţeleg ce înseamnă ego şi încep să simt ce înseamnă esenţa dragostei , adică să eliberezi obiectul dragostei tale . Si dacă sufletul tău te iubeşte , şi sigur te iubeşte , el nu se împotriveşte libertăţii tale de a aşeza lespezi de dorinţi şi vroinţi peste el. Fiindcă asta este dovada dragostei sufletului tău către tine , îţi lasă libertatea să aşezi oricâte greutăţi doreşti şi voieşti tu , peste el. Si sufletul tău nu se plânge , doar suspină . Suspină de dor după tine , fiindcă , cu fiecare lespede , tu te îndepartezi de el , de sufletul tău , şi el nu-ţi cere să ridici lespezile căci atunci s-ar amesteca în libertatea ta. Iar tu , când vei afla ce e dragostea , vei ridica singur aceste lespezi ca să eliberezi sufletul tău , să-l contempli în manifestarea lui în libertate , fără condiţionări , fără limitări şi fără nevoi . Şi , abia atunci , vei ‘’afla’’ sufletul tău şi vei putea decide singur , în cunostinţă de cauză , dacă alegi libertatea de a fi una cu sufletul tău către un drum nou , necunoscut ţie dar cunoscut sufletului tău , sau alegi să pui din nou lespezi peste el. Eu , încă ‘’lucrez’’ să-mi aflu lespezile ca să le ridic , să-mi pot contempla sufletul. …………. Te iubesc !…. De cele mai multe ori , oamenii o spun în loc de : îţi sunt recunoscător pentru ceea ce faci pentru mine , în sensul pentru ceea ce simt , cred eu , că faci pentru mine şi nu ceea ce tu crezi sau faci conştient pentru mine. E adevărat că ceea ce primeşti fără să ceri e un act de dragoste din partea celui ce-ţi oferă dar tu , care primeşti , când spui , ca recunoştinţă , te iubesc , de fapt , vrei să spui : îţi mulţumesc . Recunoştinţa primirii unui gest de iubire ar fi mai aproape de sinceritatea dragostei dacă s-ar răspunde în loc de te iubesc , îţi mulţumesc pentru iubirea ta. Abia atunci cel ce-ţi oferă iubirea lui necondiţionat ar simţi gestul tău de acceptare necondiţionată , necerută şi nelimitată prin acel : îţi mulţumesc pentru gestul tău de iubire . N-am spus că a iubi inseamnă că trebuie să aştepţi sau să primeşti ceva de la ceea ce iubeşti. Am dorit să spun că şi dacă nu primeşti nimic pentru iubirea ta asta nu înseamnă că iubirea ta este mai mică , mai slabă . Iubirea e aceeaşi şi unică , când o oferi necondiţionat , fără nevoi şi nelimitat.

24

Dar când primeşti acel sublim : îţi mulţumesc pentru gestul tău de iubire , atunci tu afli că dragostea ta s-a împlinit . Şi nu în sensul că se întoarce către tine ci în sensul că încă cineva a simţit-o cu adevărat , adică ai mai ajutat pe cineva să simtă ce înseamnă să primească dragostea , să înteleagă şi să-ţi mulţumească sin cer , chiar pentru ce i-ai oferit tu : un gest de iubire. Iubire , credintă , mântuire… Când am scris aceste trei cuvinte mâ gândeam la întâlnirea de a doua zi cu părintele şi le-am aşternut dorind să scriu despre ceea ce simt şi cred eu despre ele . Pixul , însă , n-a mai ‘’dorit’’ să scrie nimic şi am simţit că nu sunt încă pregătit să scriu despre ele , că încă mai am de ‘’ înţeles’’ şi de ‘’aflat’’. Azi , mă gândesc din nou la ele şi simt nevoia să le ‘’aşez’’ altfel : Credintă , iubire , mântuire.. Şi , începând cu credinţa , mă întorc mai ‘’adânc’’ asupra ‘’necazului cel mare , să înteleg mai ‘’adânc’’ păcatul originar , pierderea credinţei , prin ‘’contemplarea’’ faptelor şi vorbelor , nu numai ale lui Adam ci şi ale Evei şi ale şarpelui…şi recitesc ‘’geneza 2-10’’ ‘’ « ŢI »-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică pentru că sunt gol , şi m-am ascuns ‘’ Constat că Adam spune : ‘’ …m-am ascuns de frică pentru că sunt gol… ‘’ , nu spune :’’…m-am scuns de frică pentru că am mâncat…’’ Şi Dumnezeu îi spune : » cine ţi-a spus că eşti gol ? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi spusesem ( poruncisem ) să nu mănânci ?« Şi atunci Adam a spus : ‘’ femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine , ea mi-a dat din pom şi am mâncat ‘’ Adam începe cu ‘’ femeia pe care mi-« ai » dat-o…(« TU »)’’ Şi ‘’aflu ‘’că Adam găseşte , simultan , doi ‘’vinovaţi’’ pentru fapta sa ; pe Eva că i-a dat din pom… dar în primul rând pe Dumnezeu , care i-a dat-o pe Eva. “ şi am mâncat. ..fiindcă femeia , ce mi-a dat…, era de la tine şi eu am avut deplină încredere în ea…’’. Ca şi când ai da vina pe un prieten că , cel pe care ţi l-a ‘’prezentat’’ el , te-a înşelat şi , în loc să discuţi cu cel ce te-a înşelat şi cu tine însuţi că te-ai ‘’lăsat’’ înşelat , tu scapi ‘’uşor’’ de orice vină spunându-i prietenului : numai tu eşti de vină , că tu mi l-ai prezentat şi eu am avut încredere în el fiindcă venea de la tine …

25

Dar orice fel de astfel de construcţie , în gândirea lui Adam în a nu ‘’răspunde’’ pentru fapta sa , cade când mă întorc la păcatul nr.1 ; -

Nu-i aminteşte Evei că fructul este ‘’oprit’’…mai mult , el era martor la dialogul Evei cu şarpele ..

=geneza 3-6= ‘’…a luat deci din rodul lui şi a mâncat , a dat şi soţului ei , care era lângă ea , şi a mâncat şi el ‘’ Eu , cred ! că : nu mai este aşa de important cine a mâncat primul , doar dacă nu-l bănuim pe Adam de un gând mai ascuns , să o lase pe Eva să mănânce prima ca să vadă dacă moare , cum a spus Dumnezeu. ( aici cred că intervine un paradox : înainte de a mânca din pomul cunoaşterii binelui şi răului , Adam nu ştia ce înseamnă a ‘’muri’’ şi deci nu avea cum să recunoască ‘’moartea’’ ) Totuşi , când am spus că nu mai este aşa de important cine a mâncat primul , mă refeream la faptul că Adam a fost tot timpul prezent la argumentele şarpelui şi ar fi putut mânca el primul , atâta timp cât n-a împiedicat-o pe Eva să o facă. Doar dacă Adam n-a ‘’văzut’’ că ‘’pomul era de dorit ca să facă pe cineva înţelept’’ , aşa cum a ‘’văzut’’ Eva (văzut=înteles) când şarpele a spus : (g 3-5) ‘’ …dar Dumnezeu ştie că în ziua când veţi mânca din el , vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu , cunoscând binele si răul ‘’ Şi mai este ceva : Eva îi spune şarpelui că Dumnezeu a spus despre ‘’pom’’ : ‘’…să nu mâncaţi…, ca să nu muriţi..’’ , Or , Dumnezeu a spus : “ …să nu mănânci…, căci vei muri negreşit..’’ Diferenţa de nuanţă între ‘’ ca să nu’’ , cum spune Eva şi ‘’căci’’ , cum a zis Dumnezeu , eu , o văd importantă. Prin ‘’căci’’ , Dumnezeu îi face cunoscut lui Adam primul şi singurul rău existent în Eden , moartea. Adică , prin acest ‘’ căci…şi…negreşit.. ‘’ , Dumnezeu îi ‘’explică’’ şi-l avertizează pe Adam despre prima noţiune de ‘’rău’’ şi îl lasă pe el să afle că ‘’rău’’ înseamnă interzis , cu desăvârşire , obiectiv , indiferent de voinţa lui Adam , iar neplăcut este ceea ce Adam va considera singur că nu i se ‘’potriveşte’’ dintre lucrurile bune (toate) din Eden. Eu , cred ! că : Dumnezeu a dorit să-i dea prima ‘’lecţie’’ despre bine si rău , lăsându-l pe Adam să descopere singur că dacă alegi , dupa gusturile şi simţurile tale , numai dintre lucruri bune , nu înseamnă că cele pe care nu le-ai ales sunt rele , ci doar neplăcute ţie , dar cu siguranţă bune.

26

Şi astfel Adam putea să afle singur distincţia dintre bun şi bine , adică , bine = bun şi plăcut. Şi aşa ar fi descoperit Adam că bun dar neplăcut nu este rău ci , cel mult , un ‘’rău necesar’’. Şi , abia prin necunoaşterea răului (moartea) , Adam ar fi înteles că rău înseamnă tot ceea ce ‘’cel înţelept’’ ţi-a ‘’interzis’’ , spre binele tău. Îmi vine să zâmbesc când mă gândesc că toată omenirea este ‘’furioasă’’ pe cei doi care au păcătuit originar , mâncând din ‘’pomul oprit’[zic eu , prea devreme], punându-mi întrebarea : ‘’ ce s-ar fi întamplat cu omenirea dacă Eva şi Adam n-ar fi mâncat din pomul cunoaşterii binelui si răului ?’’ Zâmbesc fiindcă ‘’văd’’ scena când într-o zi… , după ce Adam şi Eva gustaseră ‘’îndelung’’, din toţi pomii din Eden , după plăcerea fiecăruia , aflând fiecare ce-i este bun şi plăcut şi ce-i este bun dar neplăcut , aflând că uneori ceea ce pentru unul însemnă bun şi plăcut , adică bine , pentru celălalt înseamna bun dar neplăcut , deci un ‘’rău necesar’’ fiindcă era binele celuilalt. Zic , într-o zi , Dumnezeu îi cheamă lângă pomul cunoaşterii binelui şi răului şi le spune : « Eu v-am spus să nu mâncaţi din acest pom , căci în ziua în care veţi mânca veţi muri negreşit. Tot Eu vă spun că începând de acum puteţi să mâncaţi din pomul cunoaşterii binelui şi răului , după plăcerea fiecăruia , ca şi din ceilalţi pomi , şi nu veţi mai muri » Şi zâmbesc pentru că Eva şi Adam , după ce mănâncă din el se întorc miraţi către Dumnezeu şi îl întreabă : ‘’ ..şi de ce nu ne-ai lăsat până acum să mâncam din el ? Căci după ce am mâncat n-am cunoscut nimic în plus de ceea ce deja cunoşteam despre bun , plăcut , bine , neplăcut şi… interzis fiindcă ne face rău …’’

Zâmbind , Dumnezeu le răspunde : « credinţa v-a ţinut departe de rău atâta timp cât aţi avut nevoie să ‘’cunoaşteţi ‘’ singuri , prin voi înşivă , ce este bine , plăcut şi neplăcut , numai cercetând lucruri bune şi acum nu mai puteţi face confuzia ( după plăcere) că bun înseamnă doar bun şi plăcut sau că tot ceea ce este neplăcut n-ar fi bun. Şi dacă v-aş întreba despre ceva dacă este bine sau rău , acum ştiţi să vă gândiţi la ‘’ permis şi nepermis’’. Iar ce este permis , ştiţi că puteţi să ‘’cercetaţi’’ dacă vă este plăcut sau neplăcut vouă , iar ceea ce nu vă este încă permis , să aveţi credinţa să nu-l ‘’cercetaţi’’ pâna nu vi se va permite , căci vă va face rău negreşit « ………

27

Azi , dacă întrebi pe cineva dacă ceva e bine sau rău , el se gândeşte la consecinţele acelui ‘’bine sau rău’’ asupra sa , dacă îi face ceva plăcut sau neplăcut lui , deci discerne binele şi răul după plăcere şi nu după permis şi nepermis. ………. Atunci Eva şi Adam se uită zâmbind la Dumnezeu şi îi spun : ‘’ …acum întelegem că şarpelui i-a fost permis să ne ‘’ispitească’’ fiindcă dacă nu ne-ar fi ‘’încercat’’ credinţa în tine azi n-am fi înţeles că este permis să faci orice în afară de ce nu-ţi este permis. ‘’ Apoi , îl întreabă pe Dumnezeu : ‘’ şi dacă ne-am fi lăsat ispitiţi şi am fi mâncat din pomul nepermis ce s-ar fi întâmplat ?’’ Dumnezeu,le spune : « …acum stiţi că aţi fi făcut un lucru rău şi va-ţi fi pierdut credinţa. Si , neaflând tot ceea ce este bine prin voi înşivă , ca să aflaţi ce vă este plăcut şi neplăcut şi prin aceasta să aflaţi cine sunteţi voi , fiecare şi împreună , prin pierderea credinţei , va-ţi fi schimbat firea în care v-am creat eu , şi aţi fi ales binele de rău doar după plăcere. Şi , schimbându-vă firea o dată , aţi fi constatat că ea vi se va mai schimba şi altă dată , căci, fără credinţă , firea se schimbă , şi aţi fi aflat că ceea ce v-a plăcut nu vă mai place şi atunci aţi fi încercat din nou ceea ce nu v-a plăcut şi aţi fi crezut că vă place şi aţi fi fost ‘’orbi’’ tot timpul şi neliniştiţi şi nefericiţi căci n-aţi mai fi ştiut niciodată ce e bine şi ce e rău , în confuzia pe care v-aţi ales-o între plăcut şi neplăcut , datorită firii voastre schimbătoare. Şi…poate , cândva , aţi fi ajuns la concluzia să veniţi aici , unde suntem acum , şi să aflaţi din nou ce este credinţa şi să întrebaţi : ce nu ne este permis ? » Eva şi Adam au zâmbit lui Dumnezeu şi s-au îndepartat printre pomii din Eden ţinându-se de mână , şi nu se simţeau goi , şi nu se ascundeau căci n-aveau frică şi nici ruşine în faţa lui Dumnezeu , căci nu făcuseră nimic ‘’nepermis’’. Şi îmi vine în minte şi o a doua întrebare : ‘’ce s-ar fi întamplat cu omenirea dacă , la întrebarea lui Dumnezeu , « ..nu cumva ai mâncat din pomul din…’’care nu ţi-am permis ‘’ ? » , Adam ar fi răspuns : ‘’ da , am mâncat , şi am greşit că am făcut singurul lucru pe care nu mi l-ai permis…., şi chiar mai rău , am lăsat şi pe femeia ce mi-ai dat-o , să mănânce , înaintea mea , şi nu am nici-o scuză . Şi merit şi aştept pedeapsa ce mi-ai spus-o , să mor , deşi nu ştiu ce înseamnă asta , dar ştiu că este cel mai rău lucru ce mi se poate întâmpla . Şi , acum , ştiu că eu sunt singurul vinovat şi responsabil de răul ce l-am făptuit…’’

28

(atenţie !!!:..’’ singurul lucru care nu-mi era permis…’’- vezi basmele cu …100 de uşi…în care una singură nu era permisă a fi deschisă , deşi prinţesa/prinţul avea cheia…şi pe care până la urmă o deschide…pierzând …iubirea…) Deci , ce s-ar fi întâmplat dacă…. ? Ce ar fi făcut Dumnezeu cu omenirea… ? Cum ar fi arătat ea astăzi… ? Eu , cred ! că : I.C. tocmai a ‘’reparat’’ ce a ‘’stricat’’ Adam prin răspunsurile lui şi a arătat oamenilor cum ar arăta omenirea , cum s-ar ‘’re-crea’’ea , dacă oamenii , fiecare , s-ar smulge din ‘’necazul cel mare’’… Şi dacă un om ar spune : ‘’DA! , eu am făcut ce nu-mi era permis şi recunosc că am greşit , căci atunci când am făcut ştiam că nu-mi este permis , şi n-am nici-o scuză , şi sunt singurul vinovat şi responsabil . Şi –mi aştept pedeapsa , şi nu dau vina pe nimeni , nici măcar pe ‘’firea mea păcătoasa’’…’’… Atunci , cred !,eu , că : în clipa aceea , omul acela , ar fi mântuit. Mă întorc acum de la ‘’păcatele’’ lui Adam şi mă ‘’aplec’’ asupra ‘’spuselor’’ Evei… Ea schimbă cuvântul lu Dumnezeu : « …căci…vei muri negreşit.. » cu ‘’ …ca să nu ….murim..’’ , transformând consecinţa în ceva condiţional , mai degrabă neplăcut , înlocuind cauza cu efectul cauzei , căci răul este cauza iar neplăcutul este efectul unei cauze ( bune sau rele ) , înlocuind avertizarea cu condiţionarea . Răul poate avea şi efecte plăcute dar esenţa lor tot rea rămâne , adică îţi fac rău , negreşit , mai devreme sau mai târziu , dupa firea ta schimbatoare / dar !: inevitabil ! Eva a ‘’văzut’’ (înţeles) că :’’ …pomul eara bun de mâncat , plăcut de privit şi … că pomul era de… dorit ca …să facă pe cineva înţelept…’ Eva aflase , mâncând din ce era bun , dupa plăcerea ei , că a dori înseamnă a mânca doar ce e bun şi plăcut , iar a nu dori , însemnă să nu mănânce ce e neplăcut , chiar dacă e bun . Când Eva a ‘’văzut’’ că… era bun de mâncat şi plăcut de privit’’ , ea , şi l-a dorit , dar a decis să obţină ‘’direct’’ înţelepciunea lui Dumnezeu ( cunoaşterea binelui şi răului). Deci Eva putea fi : într-una din situaţiile urmatoare sau în toate ;

29

invidioasă , pe Dumnezeu , că doar el ştia binele şi răul… neîncrezătoare , în Dumnezeu , că n-ar fi bine şi pentru ea să ştie binele şi răul… dorinţa neînţeleasă (de ea) , de a avea ce nu i s-a permis , prin voinţă proprie… încălcarea credinţei… furt (fraudă) , a lua fără voie…de la altcineva… După înţelegerea ei , ceea ce este bun de mâncat şi plăcut de privit nu poate fi rău , chiar dacă nu este permis…., este ….de ...dorit…. În felul acesta , prin înţelegerea (judecata) ei , Eva a transferat noţiunea de rău , care ar fi fost negreşit rău doar pentru ea , asupra lui Dumnezeu , ca şi când Dumnezeu nu le-ar fi permis să mănânce din fructul ‘’oprit’’ dintr-un motiv personal al « Lui » , ca să se protejeze pe « El » de ceva , ceva ce ar fi aflat Eva şi Adam dacă ar fi cunoscut binele si răul….. Şi , astfel , Eva , a introdus în Eden o confuzie asupra unui cuvant : curiozitatea. Dumnezeu îi inzestrase pe Adam şi Eva cu curiozitatea necesară pentru a descoperi , din ceea ce este bun , ceea ce le este plăcut sau neplăcut . Eva a introdus în Eden : curiozitatea cu orice preţ… Curiozitatea este necesară atâta timp cât nu se extinde asupra lucrurilor’’ nepermise’’. Când curiozitatea este mai puternică decât credinţa ( încredere necondiţionată) , adică este dincolo de orice preţ , efectul este unul singur : ‘’ ucigător’’ , distrugător , dărâmător , mai devreme sau mai târziu , dupa firea schimbătoare a fiecăruia… ( poate ‘’ucide’’ sau distruge iubire , speranţe , vise , ….destine…) ‘’Nepermis’’ , cred ! , eu că : înseamnă împotriva firii tale naturale , ‘’primordiale ‘’ , împotriva sufletului tău sin cer . ….. Până când mă voi ‘’apleca’’ asupra spuselor şarpelui… ’’Să nu ispiteşti la rău …, să nu împingi pe ‘’necopt’’ la rău ‘’… , scriu acum , ca să nu-l uit ,‘’gândul’’ ce mi s-a dat de a reciti cele zece ‘’porunci’’ , în lumina şi oglinda ‘’ necazului cel mare’’ ; În : ‘’… şi ea a văzut… că era de dorit pentru cineva să devină înţelept…’’ , deşi înţelepciunea nu era e ei , regăsesc în cele zece porunci ; ‘’ să nu râvneşti la bunul altuia…,…să nu furi..’’

30

Or , înţelepciunea , în momentul acela , nu era a Evei , era un bun al lui Dumnezeu , iar ea l-a râvnit , şi-a dorit acest bun al altuia şi şi-a dorit să-l aibe fără voie , adică să-l fure… ….. Şi din aceste ‘’lecţii’’ , de până acum , ‘’aflu’’ că Dumnezeu mă învaţă ce înseamnă credinţa ( încredere necondiţionată) în cineva : credinţa în altcineva , credinţa în oameni , plecând de la exemplul credinţei omului în Dumnezeu. Adică , dacă ai credinţă în cineva , sub nici-o formă , sub nici-un motiv şi sub nici-o scuză ( nici măcar a ‘’curiozităţii cu orice preţ’’ sau a ‘’judecăţii’’ proprii ) să nu încalci ceea ce ţi-a fost declarat ca ‘’nepermis’’ , de către cel în care ai credinţă . În rest , îţi este permis orice , dar dacă faci ceea ce nu ţi-a fost permis , în acea clipă îţi pierzi credinţa în acel cineva. Şi când spun sub nici un motiv , spun şi necondiţionat. Şi ‘’aflu’’ că aflarea a ceea ce este credinţa este primul pas în a afla ce este iubirea . Cred ! , eu , că : Credinţa înseamnă încredere şi respect necondiţionat în ceea ce-ţi declară cel în care ai credinţă. …….. I.C. a zis :’’ …eu sunt calea , adevărul şi viaţa …’’ Voi reveni cândva să-mi explic ce am ‘’aflat’’ eu… Şi…. I.C. a zis :’’… beţi din vinul acesta , căci este sângele meu… ‘’ Mai …devreme… cineva , de la romani , spusese : ’’ In vino veritas ‘’- în vin este adevărul-…. Eu , cred ! , că : ‘’după necazul cel mare’’ oamenii au rămas , ancestral , cu dorinţa de a afla adevărul ce-l pierduseră prin ‘’păcatul originar’’ şi de care se îndepărtaseră prin firea lor schimbătoare. În vin , ei au descoperit o cale spre sufletul lor sin cer … Şi unii au devenit dependenţi de vin , adică de o cale către adevăr , descoperind doar astfel adevărul din sufletul lor , despre ei şi mai ales despre ce ‘’cred’’ ei cu adevărat să exprime , fără teama raţiunii , despre lume şi despre ‘’ordinea strâmba’’a lucrurilor. Si unii…au devenit dependenţi de …vin , dependenţă ce are două direcţii : una de adevăr , şi cel dependent de adevăr are nevoie de ‘’vin’’ ca să găsească în el un curaj pe care raţiunea trează i-l refuză…şi anume , de a-şi spune părerea sufletului său sin cer , împotriva ‘’raţiunii’’ sale , care ţine cont de ‘’consecinţe’’.

31

a doua direcţie a dependenţei de ‘’vin’’ se manifestă asupra celor ce nu caută adevărul , care nu cred nici în ‘’in vino veritas’’ şi nici în ‘’ …acest vin este sângele meu…’’ , ci caută doar efectele chimice ale alcoolului asupra celulei vii (relaxare) şi asupra celulei nervoase ( excitare ) Cei care au ‘’aflat’’ adevărul se pot ‘’îmbăta’’ fără să bea alcool. Le este de ajuns să mai soarbă o cupă de adevăr. Eu , cred ! , că : prin explicarea , până la înţelegere , a adevărului , dependenţii ‘’chimici’’ pot fi eliberaţi în raţional şi conştient şi îndreptaţi direct către natura reală a sufletului lor sin cer , care nu are nevoie de niciun ‘’drog’’ pentru a accede şi înţelege adevărul. Cred !, eu , că : au nevoie doar să-şi ‘’aducă aminte’’ despre cine sunt ei …. şi poate de cineva care să le explice , pe înţelesul lor , ce înseamnă aceasta , adică ce înseamnă adevărul : …credinţa , necazul cel mare , om , iubire , mântuire … ……… Va trebui ! , într-o zi , să pun pe hartie ceea ce ‘’înţeleg ‘’ eu prin: adevăr… Şi-mi apare întrebarea … : ‘’ pentru un om care ‘’doreşte’’ să afle ‘’adevărul’’ , ce se întâmplă cu menirea lui după ce-l află ?’’ Îi ajunge doar ‘’adevărul’’ ca să traiască … ? Cred !, eu , că : după ce vei ‘’afla’’ adevărul şi vei ‘’privi’’ la viaţa ta , vei descoperi cu adevărat ceea ce ai nevoie , după noua cunoaştere a sufletului tău , ca să trăieşti , în bună-stare , cu tine însuţi şi nu ‘’în faţa celorlalţi ‘’. Şi privind , după ce vei ‘’afla’’ adevărul în viaţa ta , în jurul vieţii tale , vei descoperi şi reconsidera ‘’lucrurile ‘’care-ţi umplu viaţa şi vei afla că unele îţi sunt de prisos . Adică le-ai adunat în viaţa ta ‘’în faţa altora’’ , crezând că dacă alţii văd că nu le ai , te consideră sărac , iar altele îţi lipsesc. Îţi lipsesc acelea pe care sufletul tău sin cer simte că ar trebui să le aşezi în viaţa ta. I.C. a dus la extrem această ‘’mobilare’’ a vieţii lui cu ‘’ o singură cămaşă…’’ , dorind să arate şi sperând ca măcar cineva să înţeleagă din :’’…o singură cămaşă..’’ …,o singură fire. Adică , simplitatea şi sinceritatea împinsă la extremul lui unu ; acelaşi , unic , pentru o multitudine de ‘’interacţiuni’’, mărturisind în ce şi cum crede el , după credinţa lui şi nu dupa faţa şi credinţa altora , sau ca să facă pe ‘’plac’’ credinţei şi ‘’feţei’’ altora. Dar , el , I.C. , s- a purtat ‘’aşa’’ după ce a ‘’aflat’’ adevărul. Şi , după ce el a aflat adevărul , adevărul l-a aflat pe el şi el a devenit adevăr , şi a mărturisit adevărat : ‘’ eu sunt calea , adevărul şi viaţa’’

32

Fiindcă după ce a aflat adevărul , abia atunci , I.C. a ‘’aflat’’ ce înseamnă ‘’viaţa’’. El a zis adevărul , l-a declarat , l-a mărturisit şi a sperat până în ultima clipă ca , măcar cineva , să ‘’înteleagă’’ că ‘’viaţa’’ înseamnă a trăi doar în adevăr şi iubire . De ce n-a mai ‘’rămas’’ ca să ‘’explice’’, mai în amănunt şi pe înţelesul tuturora , ce înseamnă adevăr şi să ‘’aştepte’’ până când toţi vor ‘’afla’’ adevărul şi vor devenii adevăr … ? Aici , eu , pot doar să presupun şi să mărturisesc adevărul pe care îl ‘’simt’’ eu , dar pe care încă nu-l cunosc… Eu , cred ! , că : I.C. , devenind una cu ‘’adevărul’’, şi-a urmat credinţa pâna la capăt , crezând ! că : dacă va muri , va ‘’învia’’. Şi , mai cred ! , eu , că : atunci , pe cruce , când i s-a adresat lui Dumnezeu cu :’’… Doamne , de ce m-ai părăsit ?…’’ , n-a fost vorba nici măcar o clipă de teamă sau frica de moartea fizica sau de teama sau frica că nu va ‘’invia’’. Eu , cred ! , că : în clipa aceea a spus-o privind de pe cruce , în jurul lui , la cele trei categorii de omenire prezente : -

cei care l-au osândit , prin minciună , de teama de a-şi pierde privilegiile ( fariseii) ;

-

cei care îl plângeau fiindcă îl ştiau nevinovat dar care nu înţeleseseră , nu ‘’aflaseră’’ şi nu deveniseră ‘’adevăr’’ ;

-

cei care l-au executat , prin obligaţia funcţiei , deşi nu erau convinşi că e vinovat (legionarii romani)

Deci , repet . Eu , cred ! , că : I.C. , în clipa aceea , privind la cele trei categorii de oameni , n-a văzut nici măcar un singur om care să fi înţeles adevărul lui şi atunci s-a îndoit , crezând că mesajul şi ‘’munca’’ lui au fost zadarnice . Dar nu s-a îndoit nici-o clipă de credinţa lui în Dumnezeu . Şi imediat a spus , mărturisit : ’’ ..Tată , iartă-i că nu ştiu ce fac…’’ Sau … , în cuvinte ‘’nerostite’’ ,.. ’’ Dacă eu , care cunosc adevărul , ‘’văd’’ , descopăr că nu ştiu ce fac , te rog iartă-i că ei sigur nu ştiu ce fac , dar , prin credinţa mea în tine , eu spun , nerostit , doar : ’’ Facă-se voia Ta ‘’. Şi…. mă întorc să-mi termin ‘’gândul’’ cu care am plecat la drum : Ce va face un om , în ‘’viata fizică’’ dupa ce ‘’află’’ adevărul ?

33

Eu , cred !că : după ce ‘’află’’ adevărul , dacă îl va ‘’trăi’’ , adică îşi va ‘’trăi’’ viaţa fizică în ‘’adevăr’’ , va afla cine este el , cu adevărat , simţind şi în trup ceea ce este în sufletul lui : ‘’ cine este el cu adevărat ‘’. Asta înseamnă că cel care ‘’află’’ adevărul şi doreşte să ‘’trăiască’’ în el , va trăi orice senzaţie a acestui adevăr şi nu va refuza nimic din ceea ce acest adevăr îi va ‘’revela’’ că trebuie să cunoască , ca să se ‘’afle’’ pe sine. Şi , cred ! , eu , că : atunci când ‘’afli’’ adevărul şi devii adevăr , abia atunci cunoşti ‘’binele si răul’’ … fără să mai fie nevoie să-l ‘’furi din pom’’. Şi când spun cunoşti , doresc să spun , îl şi înţelegi . Şi , abia când îl înţelegi , scapi de teamă şi de frică , doar din dorinţa de a afla cine eşti tu , cu adevărat , Unicul , care te re-creezi pe tine în adevăr , şi nu ’’ în adevărul şi în faţa altora’’. În ‘’viaţa de apoi’’ , vei afla instantaneu cine eşti tu cu adevărat şi…. vei fi nefericit că în ‘’viaţa’’ asta ai fost altcineva şi te vei ruga de Dumnezeu să –ţi mai dea o şansă , să te ‘’întorci’’ , să-ţi poţi trăi , şi în plan fizic , ‘’viaţa ta adevărată’’. Dar Dumnezeu are ‘’regulile lui’’ şi , din păcate , se pare că până acum , doar I.C. a reuşit să treacă pârleazul ‘’necazului cel mare’’ , cu toată credinţa şi iubirea… Dar nu disper , Dumnezeu are multe ‘’reguli’’ pe care n-am fost în « stare » să mi se ‘’reveleze’’ Să încep cu primul pas : adevărul , … Şi am credinţa că EL îmi va ‘’revela’’ ce trebuie să ‘’aflu’’ pe cale…. …… Şi m-a trăznit ! O idee , un ‘’ gând’’… : Dacă ?!…Dumnezeu n-a ‘’interzis nimic ? …………….. Şi ‘’aflu’’ că Dumnezeu când a pus pomul cunoaşterii binelui şi răului în Eden şi i-a spus lui Adam : »…să nu iei din el şi nici să nu te atingi de el căci în ziua aceea vei muri negreşit.. »…, Dumnezeu a pus acel pom , ca pe oricare alt pom care creşte şi rodeşte şi ale cărui roade cresc , se pârguiesc , se coc şi …cad. Şi cred ! , eu , că : Dumnezeu , când i-a spus lui Adam : » să nu mănânci din el şi nici să nu te atingi de el (de pom) … » , nu i-a interzis lui Adam să mănânce din roadele pomului , căzute pe jos , răscoapte .

34

Eu , cred ! , că : Dumnezeu i-a sugerat lui Adam răbdarea şi înţelegerea a tot ceea ce era în Eden până când va găsi căzute pe jos roadele din pomul cunoaşterii binelui şi răului , căzute de prea ‘’coapte ‘’, preapline de cunoaşterea binelui şi răului căci , dacă ar fi mâncat din ele ‘’verzi’’ sau doar ‘’pârguite’’ , n-ar mai fi aflat adevăratul bine sau rău. Şi eu , cred ! că ; dacă Adam şi Eva ar fi avut răbdare să mănânce întâi din toţi pomii permişi , buni de mâncat şi plăcuţi la vedere , după plăcerea lor , ei ar fi aflat cine sunt ei , ce le place şi ce nu le place , după plăcerea lor , din ceea ce este bun. Doream să spun doar că dacă Adam şi Eva ar fi avut ‘’răbdare’’ să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului doar ‘’roadele cazute pe jos’’ , ei ar fi avut ‘’vremea’’ să afle cine sunt ei şi ce simt ei despre bine si rău . ‘’Mâncând’’ prea devreme , când roadele erau crude sau doar pârguite , ei nu erau ‘’copţi’’ ca să discearnă binele de rău. Dar ştiau clar un lucru : era ceva rău să ia din el sau să se atingă de el . În felul acesta ei au încălcat voia « Sa » şi au făcut după voia lor. Doresc să spun că Dumnezeu n-a spus lui Adam să nu mănânce niciodată din ‘’pom’’ . El nu a interzis ‘’roadele căzute’’. El nu a vrut să-i ‘’ispitească’’. Când a pus acest ‘’pom’’ în Eden , l-a pus pentru ca Adam , crescând în cunoaşterea sa , când va mânca din ‘’rodul căzut’’ să afle cine este el , cel care s-a autodefinit prin alegerile sale , între plăcut şi neplăcut lui , din tot ceea ce Dumnezeu pusese la dispoziţie ca fiind oricum bun pentru Adam . Adica , cred !, eu , că Adam trebuia să-şi afle mai întâi : bună-starea lui naturală. Mâncând prea devreme , Adam şi Eva au ratat şansa de a afla care este bună-starea lor naturală şi , prin pierderea credinţei , şi-au schimbat firea şi s-au depărtat de bună-starea lor naturală şi de adevăr . Şi şi-au ‘’închipuit’’ o nouă bună-stare după noua lor fire. ……….. Tocmai am terminat de citit ‘’ Cămaşa lui I.C.’’ , a lui Lloyd Douglas… Când am întors ultima filă , m-am ‘’trezit’’ într-o stare , neînţeleasă de mine , de ‘’extaz’’ , adică de ‘’întelegere orbitoare’’ , adică o stare de ‘’simţire’’ care mă umplea de bucurie şi de lacrimi , pe care , însă , raţiunea şi spiritul meu nu erau în stare să o exprime în cuvinte. Omul are cuvinte pentru ceea ce a învăţat să recunoască , şi a creat cuvinte pentru ceea ce a cunoscut ca , prin ele , să poată exprima ceea ce re-cunoaşte . Cel ce ‘’trăieşte’’ extazul , îl ‘’simte’’ , dar nu cu cele cinci simţuri trupeşti ci cu sufletul. Şi nu-l poate explica în cuvinte celui ce nu l-a trăit… E o ‘’limbă’’ nouă pentru mine , nu-i ştiu cuvintele…

35

Întorcandu-mă la ‘’Cămaşa lui I.C’’. … ; Diana îi transmite lui Caligula : … ‘’ vom fi întotdeauna împreună ( ea cu iubitul ei Marcellus)…într-o împăraţie unde stăpâneşte dragostea şi buna înţelegere… nu doresc să mai trăiesc între hotarele unui imperiu care se îndreaptă vertiginos spre prăbuşire , lăsându-se condus de un om pe care nu-l interesează bună-starea supuşilor săi …’’ ‘’Marcellus şi Diana mergeau la pas cu escorta , ţinându-se de mână , amândoi erau palizi dar amândoi zâmbeau ‘’ ‘’Marcellus spuse ceva Dianei în şoaptă , ea zâmbi şi dădu din cap. Făcându-şi loc printre scuturile a doi pretorieni , aşeză cămaşa lui I.C. în braţele bătrânului sclav Marcipor…’’ În clipele acelea , Diana şi Marcellus au ‘’aflat’’ adevărul , au aflat ce înseamnă credinţa – calea spre adevăr , şi au ‘’aflat’’ ce înseamnă ‘’viaţa în adevăr’’, în iubire şi s-au îndreptat zâmbind către moartea fizica , la care i-a condamnat Caligula. Zâmbeau , privind la toţi cei din sală , care erau în afara adevărului şi nu puteau să înţeleagă zâmbetul lor… ‘’ …pe obrajii celor din sală nu tremura nici-un zâmbet.toţi rămăsesera tăcuţi şi întunecaţi…’’ Ei nu puteau înţelege ‘’adevărul’’ , Adevărul nu poate fi ‘’înteles’’ sau ‘’învăţat’’ , ci el se ‘’află’’ , se reveleaza celui ce urmează calea. Ei zâmbeau pentru că acum , doar în această ultimă clipă , ei au ‘’aflat’’ şi înţeles ‘’adevărul’’ , urmând calea lui. Şi au înţeles că oricât ar încerca şi cu oricâte cuvinte s-ar strădui să le explice celorlalţi , nici-unul din ei nu va putea ‘’afla’’ adevărul decât prin el însuşi , urmând calea adevărului. Şi când o va gasi şi o va urma , va ‘’afla’’ şi adevărul şi va ‘’afla’’ că este mântuit. Mântuirea nu se oferă de către altcineva , nu ţi se poate explica de către altcineva , căci fiecare are ‘’propria sa mântuire’’ şi nu o poate găsi decât în el însuşi , mai devreme sau mai târziu , după cât de repede găseşte calea. Măntuirea nu este un premiu sau un scop , ea vine de la sine când ‘’afli’’ adevărul. Atunci când ‘’afli’’adevărul şi ai deja credinţa , dorinţa şi vroinţa să trăieşti în continuare în adevăr şi numai în adevăr , vei simţi eliberarea , care vine de la sine , căci ea vine prin aflarea şi acceptarea adevărului.

36

Mântuirea o vei simţi când te vei simţi liber să urmezi calea adevărului în pofida oricăror evidenţe potrivnice din lumea ce te înconjoară , în pofida oricărui gând potrivnic şi orice faptă potrivnică adevărului , numite de oameni :’’realitate’’. Când ‘’afli’’ adevărul , afli esenţa sufletului tău , şi afli că această ‘’realitate’’ construită de oameni , dupa raţiunea şi firea lor , este ‘’strâmbă’’ şi iluzorie naturii sufletului tău . Când au părăsit credinţa , când au plecat din Eden , oamenii au ‘’uitat’’ care este natura sufletului lor , acela pe care li l-a ‘’suflat’’ Dumnezeu la facere . Adică , doresc să spun , acel suflet care se afla în Adam şi Eva înainte de a mânca din pomul « oprit » . Şi , cred ! , eu , că : până în clipa aceea ei trăiau doar în adevăr , şi Dumnezeu le oferise necondiţionat totul pentru a se crea pe ei ( personalitatea lor , raţiunea lor , înţelepciunea lor , spiritul lor ….) doar în adevăr . Şi mă tot gândesc , şi nu sunt mulţumit de ceea ce-mi răspund : de ce Dumnezeu a introdus în Eden şi o restrictie , o singură restricţie ? Am respins gândul că ar fi introdus ispita , sau tentaţia , sau amăgirea , sau vre-o orice alt fel de barieră sau pârleaz. Eu , cred ! , că : tot ceea ce le-a oferit Dumnezeu lui Adam şi Evei era bun şi în adevăr , şi ei aveau totul şi tot timpul la dispoziţie ca , din tot ce era bun , să afle ce le este plăcut şi neplăcut şi să ‘’crească’’ şi să se autodefinească , şi să afle ce-şi doresc ei să devină şi ce lume vor să-şi creeze , în care să trăiască doar în bun şi adevăr , adică în bună-stare. Revin la ‘’pomul oprit’’ ,şi eu , cred ! că : Dumnezeu l-a ‘’pus’’ acolo ca să le arate care este ‘’calea’’ , adică ce este şi ce înseamnă credinţaSă faci orice , dar să nu te abaţi de la adevăr . Fiindcă Dumnezeu îi făcuse şi le dăduse suflet adevărat , să trăiască în adevăr , şi să ‘’afle’’ ei înşişi , crescând , ce este dragostea şi iubirea. Deci , ‘’pomul oprit’’ , era ’’răbdarea’’ de a urma calea… Cred ! , eu , că era simbolul mântuirii , eliberării. Şi dacă Adam şi Eva nu şi-ar fi pierdut răbdarea de a trăi în adevăr , ar fi venit o clipă în care Dumnezeu ar fi venit zâmbind către ei şi le-ar fi oferit câte un fruct din ‘’pomul oprit’’ şi le-ar fi spus : ‘’….acum , puteţi să mâncaţi din pomul cunoaşterii binelui şi răului , fiindcă sunteţi deja mântuiţi , eliberaţi de orice condiţie , prin voi înşivă , alegând să aveţi răbdare să trăiţi doar în adevâr până acum , când l-aţi ‘’aflat’’.

37

Acum sunteţi ‘’mari’’ şi puteţi mânca din ‘’pomul oprit’’şi veţi ‘’afla’’ ce este frica şi nu vă va fi teamă de ea , şi veţi ‘’afla’’ ce este moartea şi nu vă va fi frică de ea. Şi fiindcă n-aţi mâncat până acum din acest pom , doar pentru că v-am spus eu să nu mâncaţi ( chiar dacă şarpele v-a ispitit ) , acum , aţi ’aflat’’ şi cum se numeşte aceasta. Şi vă spun şi eu că aceasta se numeşte credinţă. Şi aţi mers pe calea ei fără s-o ştiţi , doar ascultând de sufletul vostru curat pe care l-am pus în voi. Şi acum când aţi aflat calea şi adevarul , aţi aflat şi care este bună-starea voastră. Aceasta este viaţa şi acum sunteţi liberi să trăiţi şi să creaţi o lume în bună-stare. Şi ceea ce aţi făcut voi pentru mine se cheamă dragoste , iubire . …şi aşa să faceţi şi pentru voi…’’ ………………. Despre un vis… Am visat că ‚’adevărul’’ nu se descoperă prin explicaţii de vorbe , stări sau fapte , ci el se ’află’’ . Adică ţi se revelează atunci când ai ‚’apucat’’ să mergi pe drumul lui . Şi , în vis , am ’aflat’’ că I.C. ne-a arătat ’calea’’ lui , pe care el a ’aflat’’ adevărul şi el a înteles că el ‚’’ trăieşte cu adevărat viaţa ’’ şi a mai înţeles că nu va putea explica în cuvinte , pentru altcineva , ce înseamnă aceasta , căci nimeni nu poate ’afla’ decât prin el însuşi adevărul . Şi a arătat oamenilor adevărul prin pilde , din care fiecare putea să recunoască o parte din adevărul lui , în adevăr. Şi le-a facut şi ’minuni’’ , tot ca pilde , ca ei să înceapă să înţeleagă şi să accepte că atunci când ’’trăieşti în adevăr ’’ , ’’trăieşti în altă lume ’’ în care sunt posibile ’’minuni’’ , pe care le poate înfaptui oricine care ’află’’ adevărul şi trăieşte în adevăr. Dar , pentru a ajunge în lumea aceea , primul şi singurul pas în lumea aceasta este să urmezi calea adevărului. Şi ca să poată urma calea adevărului , în lumea aceasta în care oamenii s-au depărtat de adevăr în viaţa lor , folosind cu vehemenţă adevărul doar când trebuie să-şi împartă ceea ce nu este al lor , dar nu şi când ar trebui să ofere ceea ce este al lor , în lumea aceasta ‚’strâmbă’’ de la adevăr , I.C. le-a oferit oamenilor o ’’cârje’’ pe care să se sprijine cu nădejde pe drumul adevărului . Şi această ’’ cârje’’ este credinţa . Şi el s-a oferit pe sine ca o cârje fiecărui om , prin credinţa sa neştirbită , nezdruncinată şi nevândută pentru nici-un preţ , nici măcar pentru preţul vieţii lui , faţă de Dumnezeu. S-a oferit pe el drept cârje pentru oricine ar alege acest drum al adevărului şi a „mărturisit” :

38

„… dacă nu aveţi puterea să aveţi credinţă într-un Dumnezeu pe care nu-l „vedeţi” şi nu-l „auziţi” , aveţi credinţă în mine , căci pe mine mă vedeţi şi mă auziţi . Şi prin credinţa voastră în mine , în ceea ce v-am „spus” , v-am „arătat” şi v-am pilduit eu , eu voi fi cărja voastră , a tuturor celor care doresc sin cer si cinstit să-l „afle” pe Dumnezeu şi să ajungă să-l „vadă” şi să-l „audă”…” Şi atunci a spus simplu şi concis : ” eu sunt calea şi adevarul şi viaţa… şi , cine doreşte să ajungă la tatăl , prin mine va ajunge …, ….având credinţa în mine , folosindu-se de mine ca de o cârje , şi umblând pe calea adevărului , va trăi clipa „aflării” adevărului , în viaţa aceasta , şi în clipa aceea va fi mântuit , eliberat…” M-am înterbat de ce I.C. nu se adresa oamenilor cu vorbe ci doar cu pilde , adică de ce nu răspundea la o întrebare cu enunţuri şi răspundea cu pilde , formate din vorbe doar pentru a exemplifica fapte , lăsând răspunsul să-l „înţeleagă” fiecare din cei ce-i ascultau pilda , dincolo de cuvinte. Şi acum cred că „înţeleg” că I.C. ştia că oamenii nu cunosc , doar cred că cunosc sau au „uitat” , înţelesul fiecărui cuvânt , interpretându-l fiecare după firea lui , şi de aceea I.C. nu se adresa minţii şi raţiunii de a judeca cuvintele ci se adresa doar sufletului celor ce-l ascultau. Doar sufletul sin cer „înţelege „ răspunsul din pildă , fără să urmărească înţelesul cuvintelor ce descriu doar fapte. Cum ar fi „bancurile” de azi , pe care poţi să le povesteşti cu „vorbele” tale , dar dacă păstrezi pilda , efectul este acelaşi ,indiferent de vorbele folosite. Adică doar sufletul omului ( acolo unde l-a înghesuit fiecare , în el , sub lespezi de cuvinte pe care le-a decretat ca adevăruri ) a rămas capabil să recunoască şi să „simtă” adevărul dintr-o pildă , dincolo de cuvintele care alcătuiesc pilda. Şi , cred!, eu , că: de aceea niciodată I.C. nu a răspuns la o întrebare dacă ..e bine..ceva , sau e rău..altceva , cu : e bine …, sau .., e rău. El a răspuns cu o pildă din care , cel ce a întrebat să afle singur , cu sufletul lui , ce este bine şi ce este rău. Şi cei ce aflau cu sufletul sin cer , aflau adevărul , iar cei ce cercetau pilda cu mintea aflau ce credeau ei despre adevăr . Iar aceştia din urmă erau cei ce-şi dăduseră răspunsul singuri , înainte de a-l primi de la I.C. Şi , ori nu înţelegeau pilda lui , ori plecau „împăcaţi” că au avut dreptate şi că prin răspunsul lui , I.C. le-a confirmat că aveau dreptate când au considerat că I.C. este nebun sau smintit. Şi plecau „trufaşi şi îngâmfaţi” de adevărul lor sau îl osândeau pe I.C. , cu „inima împăcată”.

39

Cei ce-l ascultau cu sufletul sin cer , simţeau , „aflau” adevărul , dincolo de „raţiune” şi „realitate” şi-şi lăsau totul baltă şi-l urmau , „însetaţi de adevăr”. Unii se „pierdeau” pe drum , căci „raţiunea” şi „realitatea” era mai puternică în ei decât dorinţa de adevăr şi când începeau să se „îndoiască” îsi pierdeau credinţa şi se întorceau la „raţiune” şi „realitate”. Şi cred!, eu , că : cei ce l-au urmat pâna la capăt , şi după ce nu s-a mai „arătat” , şi şi-au trăit viaţa în calea lui , însetaţi doar de adevăr , s-au mântuit , în viaţă fiind. Şi , aş îndrăzni să mai cred!, eu , că: Acesta este rostul vieţii; să te mântuieşti în viaţă fiind şi să-ţi trăieşti restul vieţii în adevăr. I.C. a spus : ” celui care te loveste peste un obraz , întoarce-i şi pe celălat”(Luca 6-29) Cred! , că : încep să „aflu” şi să „înţeleg” ce a dorit I.C. să transmită cu această plidă … …„ când ai ajuns să primeşti o palmă de la cineva , întoarce-i şi celălalt obraz , în semn de recunoaştere din partea ta , că o meriţi pe a doua , pentru că n-ai fost suficient de înţelept ca să nu-l „aduci” pe celălalt în situaţia de a ţi-o da pe prima . A întoarce obrazul , înseamnă că ai analizat sin cer şi ai recunoscut ceea ce ai greşit tu de s-a ajuns la această situaţie , indiferent dacă celălalt avea sau nu dreptate să ţi-o dea pe prima . Dându-ţi-o , poate a arătat doar că este mai agresiv şi poate mai puţin înţelept. Dar , abia când tu îi întorci şi celălat obraz , tu devii mai înţelept şi vei şti data următoare să fii suficient de înţelept ca să nu mai ajungi să primeşti prima palmă . Oricum , a doua este meritată şi , dacă celui căruia i-o ceri râde de tine şi nu înţelege să ţi-o dea , tu explică-i că pe aceasta , a doua , o meriţi sigur şi poate „întelege” şi el pilda. Şi vei avea bucuria să te desparţi de un „duşman” mai înţelept. Poate că , dacă acesta înţelege pilda , va înţelege şi de ce violenţa naşte violenţă . Fiindcă , el fiind violent din firea lui , când ţi-a dat prima palmă , va fi obligat să fie violent şi a doua oară , de tine ce-ţi ceri singur „pedeapsa” pentru prima palmă ce ai primit-o. Iar dacă „duşmanul” de care te desparţi nu „înţelege” nimic din explicaţia ta şi nu are răbdare să te asculte şi te goneşte , atunci tu trebuie să-ţi tragi singur a doua palmă , ca să nu uiţi că , atunci când te vei mai întâlni cu el să nu-l ocoleşti , de teamă sau de frică , ci să „mergi” către el până când vei fi suficient de înţelept ca să-l aduci într-o bună-stare în care să aibă răbdare să asculte până la capăt explicaţia şi motivaţia ta pentru care ai întors obrazul .

40

Şi , la sfârşit , să-i mulţumeşti că ţi-a făcut un bine , ajutându-te să afli calea suficient de înţeleaptă ca să te asculte , până la capăt , fără violenţă. Şi când vei termina , poate vei descoperi că nu mai trebuie să te desparţi de un ‘’duşman’’ ci să mergi mai departe , împreună cu un nou prieten care doreşte să afle mai multe despre adevăr. Şi mi-a venit să zâmbesc , văzând o scenă cu cei doi care se ceartă , înainte de a se ajunge la prima palmă , şi zâmbesc privind la privirea celui ce tocmai se pregăteşte să dea prima palmă , când celalalt îi spune , zâmbind : …‘’dă-mi o palmă , fiindcă o merit , eu m-am ‘’ înfierbântat’’ de dreptatea mea şi nu mi-am dat seama că am greşit , dar acum îmi dau seama şi recunosc . Şi recunosc şi că şi tu te-ai ‘’înfierbântat’’ de la ‘’fierberea’’ mea şi merit o palmă că nu m-am gândit decât la mine şi eram gata , gata , să dau vina pe tine şi să mă ‘’înfierbânt’’ şi mai tare. Aşa că te rog , dă-mi o palmă , ca să mă ‘’răcoresc’’ şi să putem continua discuţia noastră , calmi , fără ‘’fierbinţeală’’ , căci , altfel va trebui să-mi dai două palme. Prima mi-o vei da tu , că eşti mai ‘’iute’’ din fire , a doua mi-o vei da fiindcă ţi-o cer eu , fiindcă o merit că n-am ‘’împiedicat-o’’ pe prima. Aşa că dacă îmi dai o palmă acum , când ţi-o cer eu , rezolvăm ‘’răcorirea’’ta şi ‘’răcorirea’’ mea cu o singură palmă. Ce zici ? Si…, celălalt , mai ‘’iute’’ din fire , îi raspunde sin cer : ‘’…. Mă ‘’mânca’’ palma de mult şi abia mă mai stăpâneam…, dar acum , că te-ai liniştit , parcă nu mă mai ‘’mănâncă’’ ..şi cum să-ţi dau o palmă dacă n-o meriţi , fiindcă dacă ţi-aş fi dat-o , eu aş fi fost convins că o meriţi. Dar acum îţi mulţumesc , căci acum ‘’înţeleg’’ că , dacă ţi-aş fi dat o palmă , mai trebuia să dau înca două; a doua , ţie , că mi-ai fi cerut-o tu , considerând că o meriţi şi …a treia , trebuia să mi-o dau mie , căci după a doua palmă , înţelegeam că merit şi eu una , pe care , pe drept , trebuia să mi-o dau singur. Iţi mulţumesc prietene.. Dar despre ce discutam…? De la ce ne-am ‘’înfierbântat’’ ? Nu mai e important , spune celalalt , şi mai bine să nu mai discutăm ca să nu ne ‘’înfierbântăm’’ din nou.. Ba , tocmai , că abia acum putem continua discuţia începând însă , fiecare , să recunoască sin cer de la ce s-a ‘’înfierbântat’’ şi , dupa ce vom ‘’răcori’’ şi punctele mele fierbinţi şi punctele tale fierbinţi , putem continua discuţia ce o pornisem , în aflarea adevarului între , şi printre , adevărurile pe care le susţineam fiecare….. Aşa să fie prietene…… ‘’ …………………………..

41

Când doi oameni se întâlnesc , în loc să-şi spună : ‘’Bună , ce mai faci ? ‘’, formal , sau ancestral , doar pentru a-şi potoli ‘’curiozitatea’’ ce a ramas nestinsă de la ‘’necazul cel mare ‘’ , ar fi mai natural , mai aproape de natura firii cu care i-a creat Dumnezeu , să se salute cu : ‘’ Bună , pot să te ajut cu ceva ?’’ Eu , cred ! , că : Dumnezeu ne-a creat că să ne ajutăm unii pe alţii…. Iar celălalt să-i răspundă : ….’’ mulţumesc , chiar aveam nevoie de o mână de ajutor’’ , în cutare sau cutare chestiune , sau să răspundă… : ….’’ mulţumesc , n-am nevoie , dar eu pot să te ajut cu ceva ?’’ Ce ?! , ar fi chiar aşa de greu ? Despre furie şi motivaţia ei în tine…, Despre furia ta , cauzată de dialogul tău interior cu celălalt , dialog pe care celălalt nu-l aude , având loc doar în mintea ta , şi când pui o întrebare , cu voce tare , mintea ta dă raspunsul înainte ca celălalt să deschida gura…. Şi dacă , cumva , celălalt raspunde altceva decât îţi răspunsese deja mintea ta , te ‘’înfurii’’ şi transmiţi starea furiei tale şi celuilalt , care nu ‘’vede’’ motivul pentru care îi cauţi pricină , fără vină … Aşa că , aproape mereu când te înfurii , de vină este propria-ţi minte , care se ‘’amestecă’’ neinvitată şi de multe ori cu ‘’idei’’ pre-concepute , sau justificări cu ‘’orice preţ’’ şi , până să te ‘’trezesti’’ , te şi ‘’încaieră’’ cu interlocutorul , dând vina pe el , din instinct ancestral , ‘’liniştindu-te’’ pe tine cu , la fel de ancestralul , … tu n-ai nici-o vina…, el a ‘’început’’… Aşa că , atunci când porţi un dialog ‘’aprins’’ , fii sigur că îţi controlezi mintea ancestrală , ordonându-i să ‘’tacă’’ , cât timp porţi şi tu un dialog , sin cer , cu sufletul , cu cineva… Şi dacă totuşi ajungi să iei o palmă pe un obraz , întoarce-l şi pe celălat ca să nu mai uiţi să-ţi trimiţi mintea ‘’păcătoasă’’ la ‘’culcare’’ când dialoghezi cu cineva în vorbe , gesturi sau fapte , din suflet . Acum , ‘’înteleg’’ de ce yoghinii , când ‘’meditează’’, îşi ‘’golesc’’ mintea. Până acum nu înţelegeam ce mai rămâne dincolo de ea şi nu înţelegeam ce înseamnă a ‘’medita’’. Nu vedeam decât un gol , un vid , şi nu întelegeam cum poţi să mai ‘’meditezi’’ fără minte.

42

Acum înţeleg că , prin ‘’golirea’’ minţii , ei se coborau direct în sufletul primordial , care are altă ‘’gândire’’ , În sufletul sin cer , în care nu sunt pre-judecăţi şi pre-concepţii…ce ţin de firea schimbătoare a omului , ci doar ‘’gânduri’’ ce ţin de firea lui naturală , primordială , aşa cum a fost creat înainte de ‘’necazul cel mare’’…. Deci , atunci când constaţi o nemulţumire în ochii , sau vocea ,sau gesturile celuilalt , spune-ţi , ţie : ‘’stop !, cu ce am greşit eu ? , căci sigur , şi eu , am greşit cu ceva…’’…şi dupa ce afli…, râzi ! Şi … spune-i şi partenerului tău de ‘’dialog’’ , ca să râdeţi împreună… ……… ….‘’aflu’’ , acum , despre trufie şi vanitate , într-un altfel de ‘’dialog’’ , din spusele şi ‘’nespusele’’ lui I.C. , discipolilor , în ‘’pilda măgăruşului ‘’ primit de Iona de la I.C. şi dăruit de Iona lui Toma , la povata lui Justus , care ‘’primise’’ adevărul despre trufie şi vanitate de la I.C. Adevăr ; simţire-înţelegere-înţelepciune A face cunostinţă cu adevărul - a recunoaşte adevărul - simţire; A şti adevărul – a reproduce adevărul

- înţelegere

A trăi adevărul - a putea împărtăşi(preda) adevărul - înţelepciune Când îl cunoşti , când intri în contact cu adevărul , trăieşti o senzaţie de bucurie şi de eliberare în fiinţa ta. Este însa o senzaţie pe care nu ţi-o poţi explica , dar o doreşti . Şi fiindcă nu ţi-o poţi explica , simţi doar că ai renunţa la orice doar ca să trăieşti în prejma adevărului , pentru a te hrăni din această putere şi lumină . Această senzaţie n-o mai uiţi şi , când ‘’nimereşti’’ din nou în preajma adevărului , simţi din nou acea senzaţie deosebită şi atunci ‘’ re-cunoşti’’ adevărul… Când spui : ‘’ scopul scuză mijloacele ‘’ , mai devreme sau mai târziu , vei constata că ‘’scopul’’ era mai puţin important decât ţi se părea la început. Cu ‘’mijloacele’’ trebuie însă să te ‘’împaci’’… Oricare ar fi ‘’scopul’’ , mai bine îl abandonezi decât să foloseşti ‘’mijloace’’ care se abat de la principiile după care ţi-ai ales să trăieşti. Odată principiile încălcate , vei intra într-o viaţă mincinoasă şi nici nu vei mai şti să trăieşti şi nici ce trăieşti şi nici cine eşti tu , în afară de ‘’ceva’’ fără principii. Nu poţi deveni ‘’cineva’’ , adică tu însuţi , fără principii.

43

Aşa că sunt mai importante ‘’mijloacele’’ decât orice ‘’scop’’ , iar ‘’ scopul’’ tău poate fi oricare , ce poate fi atins cu orice mijloace care nu-ţi încalcă principiile , ce ţi le-ai ales ca să trăieşti. Iar dacă ai ales principiile adevărului , acel ‘’cineva’’ care vei deveni , vei fi , chiar tu însuţi , cel adevarat. Aşa că , atunci când îţi propui un ‘’scop’’(ţel) , analizează mijloacele necesare pentru a-l atinge şi , dacă găseşti că unele mijloace îţi încalcă un principiu abandonează acel ‘’scop’’ , căci nu este al tău , tu , cel adevarat , ci este un ‘’scop’’ al minţii tale , sau un ‘’scop’’ care ţi-a fost ‘’băgat’’ în mintea ta de către altcineva… Adică este ‘’scopul’’ altcuiva , cu alte principii , dar care vrea sa te folosească pe tine pentru a şi-l atinge. Analizând mijloacele , poate nu afli al cui a fost ‘’scopul’’ dar , afli sigur dacă este al tău sau nu. Şi când vei descoperi că nu este ‘’scopul’’ tău , te vei elibera de o ţintă falsă şi de un timp ‘’mort’’ în viaţa ta şi vei putea transforma acest ‘’timp mort’’ în ‘’timp viu’’ , alegându-ţi şi trăind pentru un ‘’scop’’ al tău , în concordanţă armonică cu principiile tale …şi , în loc de ‘’mort viu’’ , devii ‘’viu adevărat ‘’. De cele mai multe ori , în spatele unui ‘’scop’’ pe care ai fi tentat să-l atingi prin ‘’orice mijloace’’ stă o ‘’curiozitate cu orice preţ’’ , care , pe Eva , a determinat-o să mănânce din ‘’pomul oprit’’ , pierzând credinţa şi dreptul de a rămâne în Eden. Când cineva urmăreşte un ‘’scop’’ prin orice mijloace , preţul pe care-l plăteşte sunt propriile principii , pe care le încalcă. Şi , orice principiu , ca şi credinţa , încălcat o singură dată , este pierdut pentru cel ce l-a încalcat. Dacă ai încălcat o singură dată un principiu , acesta nu mai este principiu , devine… obicei şi în loc să spui : ’’ Nu fac asta niciodată , din principiu , o să spui… ’’ De obicei nu prea fac asta.. Dar , acum , având în vedere……bla , bla, bla….’’ Principiile , în viaţă , îţi dau stabilitate , siguranţă , linişte interioară , încredere şi mulţumire . Când le încalci apare teama , frica , neliniştea…disperarea …, nu poţi trece prin viaţă îndoindu-te de fiecare alegere pe care o faci . Adevăr : A devărat-inocent- sin cer F rumuseţe-simplitate I mplinire- înţelepciune

44

Sin cer itate : sin – suflet cer - curat itate - înţelept (matur)-i(e)tate Oameni , fiţi fraţi în ‘’litera tinereţii’’ : inocenţă spirituală frumuseţe prin simplitate valoare prin înţelepciune curaj în ‘’schimbare’’ dorinţă în adevăr încredere în iubire Rescrieţi cuvintele … , fiecare din voi este o ‘’literă’’ . Împreună formaţi ‘’cuvinte’’ , ‘’propoziţii’’ , ‘’fraze’’ , înţelesuri noi… ……… Bisericile consideră că păcatul originar al omului a fost ‘’neascultarea’’ lui Adam faţă de singura poruncă a lui Dumnezeu : » ..să nu mănânci din pomul cunoaşterii binelui şi răului…căci vei muri negreşit « Din această ‘’înţelegere’’ greşită a păcatului originar biserica a ‘’decretat’’ că ‘’a te mântui’’ înseamnă ‘’ascultarea’’ faţă de biserică , ce s-a autodeclarat reprezentanta lui Dumnezeu pe pământ . Eu , cred ! , că : ineficienţa bisericii de a readuce sufletul oamenilor la inocenţă şi , mai ales capcana întinsă oamenilor însetaţi de adevăr , a fost să-i inducă în eroare spunând că ‘’neascultarea’’ este un păcat , sau mai mult , singurul păcat originar şi , după acesta ,‘’sare’’ direct la ‘’păcatele’’ din tablele lui Moise . Dumnezeu nu a zis :’’…de vei mânca…, vei muri… ‘’ , Dumnezeu a zis : »… Să nu mănânci , căci vei muri… » , Dumnezeu nu a condiţionat , nu a interzis , el a avertizat ! Deci ‘’neascultarea’’ lui Adam şi a Evei nu a fost un ‘’păcat’’ , a fost un act de ‘’sinucidere’’ Când au ‘’mâncat’’ , în clipa aceea , credinţa a murit în sufletul lor. Neascultarea singurului avertisment venit de la Dumnezeu , inerpretat ca o poruncă de biserică , nu cred că reprezintă un ‘’păcat’’ faţă de Dumnezeu , atâta timp cât Dumnezeu le-a lăsat lui Adam şi Evei liberul arbitru , să aleagă , să încalce sau nu un avertisment ale cărui consecinţe le fusesera făcute cunoscute .

45

Deci eu nu cred ! că Dumnezeu a considerat că a renunţa la credinţă este un ‘’păcat’’… Eu , cred! , că: Dumnezeu a spus-o clar : cine va renunţa la credinţă , va muri negreşit…, din ‘’lumea’’ LUI. ( mai târziu , I.C. ‘’explică’’ :…’’ împărăţia mea nu este în lumea aceasta..’’) Dacă mă întorc la un Eden în care Eva şi Adam n-ar fi încălcat avertismentul lui Dumnezeu şi n-ar fi mâncat din ‘’pomul oprit’’ , văd o omenire liberă , care ar fi trăit într-o relaţie directă cu Dumnezeu , ca într-o relaţie firească între copii şi tatăl lor . Şi ar fi crescut şi evoluat până la maturizarea ei , descoperind singură înţelepciunea , fără să fie nevoită să se ‘’grăbească’’ să o ‘’fure’’. Şi cred ! , eu , că : această omenire ar fi ‘’înţeles’’ prin propriile puteri de înţelegere ce este iubirea şi ar fi înţeles că Dumnezeu este iubire şi i-a făcut din EL însuşi , după chipul(spiritul) şi asemanarea (sufletul) Sa. Şi când ar fi înţeles , ei singuri , că a iubi înseamnă a oferi necondiţionat , atunci ar fi înţeles ce înseamnă iubire şi ce înseamnă credinţă şi l-ar fi iubit pe Dumnezeu. Şi Dumnezeu ar fi spus acestei omeniri , în clipa aceea : « … acum , copiii mei puteţi mânca din acel ‘’pom oprit’’ ,căci aţi ajuns să cunoasteţi adevărul prin voi înşivă şi acum cunoaşerea binelui şi răului nu mai reprezintă nici un pericol pentru voi pe calea adevărului pe care mergeţi în iubire. Căci a ‘’trăi’’ înseamnă a vieţui în iubire pe calea adevărului şi pe acest drum fiecare îşi poate găsi şi împlini propriile aspiraţii şi dorinţe de a se încerca pe sine , pentru a afla despre sine , cât şi până unde poate să meargă singur sau împreună cu alţii , sau chiar să se întreacă pe sine sau să se întreacă cu alţii doar pentru bucuria de a se cunoaşte pe sine mai bine , pentru a vieţui în starea lui ‘’a fi’’, nu în starea lui ‘’a căuta..’’ Dar ,…acea lume .. a murit negreşit , odata cu ‘’’necazul cel mare’’. De atunci , Dumnezeu a avut trei ‘’intervenţii’’ în omenirea ce a rezultat după ‘’necazul cel mare’’ Prima , când i-a ‘’dictat’’ lui Noe , despre ‘’arcă’’, A doua , când i-a ‘’dictat’’ lui Moise , tablele legii A treia oară , cand l-a ‘’trimis’’ pe I.C. Să ‘’vorbească’’ , să ‘’explice’’ oamenilor cum să se îndrepte , cum să se salveze de la o moarte ‘’negreşită’’…

46

I.C. a îcercat în ‘’fel şi chip’’ să ‘’explice ‘’ oamenilor ce este ‘’păcatul’’ , în faţa lui Dumnezeu şi , mai ales , ce este iubirea . Dar oamenii n-au înţeles , fiindcă erau ‘’surzi’’ şi ‘’orbi’’ , chiar dacă I.C. s-a dat jertfă , pe sine însuşi , pentru adevăr. Şi , de atunci până azi , oamenii ce au înţeles ? Ce le-a convenit lor ! Unii…au înţeles că I.C. a luat asupra sa toate păcatele oamenilor şi că de atunci omenirea afost iertată de Dumnezeu şi ei pot trăi în continuare aşa cum s-au învăţat , sau cum le convine , fiecare după mintea sa , sau după mintea altora , din constrângere sau după plăcere. Alţii… s-au apropiat de adevărul mesajului lui I.C. dar nu l-au ‘’aflat’’ până la capăt căci adevărul fusese ‘’arestat’’ de cei ce şi-au clădit biserici peste acest adevăr . ……… I.C. le-a lăsat oamenilor adevărul şi le-a arătat că primul pas spre a cunoaşte sensul şi drumul adevăratei vieţi , pe drumul adevărului în iubire , este ca ei să afle şi să înţeleagă care sunt adevăratele păcate originare de care oamenii trebuie să se ‘’lepede’’ pentru a ‘’învia’’. Dupa primul pas , aflarea , înţelegerea şi renunţarea la păcatele originare , pasul al doilea devine mai uşor de făcut : aflarea , înţelegerea şi trăirea în adevăr . După pasul al doilea , al treilea pas se revelează singur : aflarea , înţelegerea şi trăirea în iubire şi credinţă. Mesajul lui I.C. a fost : ‘’ eu sunt calea , adevărul şi viaţa ‘’ In ‘’traducere’’ : ‘’ eu am trăit în afara păcatelor originare , în adevăr , în iubire şi credinţă …. Şi am ajuns la această viaţă adevărată păstrând necondiţionat credinţa mea în Dumnezeu şi , din credinţa mea , n-am ‘’muşcat’’ din ‘’pomul oprit ‘’ şi nu m-am lăsat ispitit şi am avut încredere necondiţionat şi n-am repetat păcatele originare . Şi astfel mi-a fost ‘’insuflat’’ duhul adevărului , care m-a ajutat să aflu , să înţeleg şi să trăiesc iubirea şi… am devenit adevăr şi iubire şi am înţeles ce este credinţa şi am devenit credinţă. …. Şi când m-aţi omorât , m-aţi înviat şi atunci am plecat din lumea voastră , a ‘’morţilor’’ , în lumea ‘’viilor’’ şi v-am lăsat mesajul şi calea , ca s-o urmeze oricine doreşte şi şi-o alege în deplină libertate de spirit şi conştiinţă , fiindcă este calea adevărului , a iubirii şi a credinţei , în care nu există nici-o restricţie şi nici-o condiţionare , este calea libertăţii absolute .

47

Păcatele originare au apărut ca o consecinţă a renunţării la credinţă . Renunţând la păcatele originare , nu faceţi decât să vă doriţi să vă recăpătaţi credinţa , să vă întoarceţi la starea lui Adam , înainte de a mânca din ‘’pomul oprit’’. Renunţarea la păcatele originare nu trebuie privită ca o condiţionare , ca o restricţie , ci ea este ‘’uşa’’ , este primul pas pe calea vieţii vii . Trăind în păcatele originare , voi trăiţi , de fapt , o viaţă ‘’moartă negreşit’’ , cum v-a spus deja Dumnezeu. Renunţând la păcatele originare doar prin dorinţa , voinţa şi alegerea voastră liberă , voi păşiţi pe calea spre adevăr şi iubire. Şi nu mai greşiţi ca ‘’morţii’’ dinaintea voastră , făcând din iubire un ţel sau un scop în sine , prin care voi credeţi că veţi dobândi fericirea. Iubirea este un drum , este o stare de a fi , o stare de a trăi pe drumul vieţii adevărate. Şi când veţi simţi că trăiţi în iubire , veţi afla , veţi înţelege şi veţi simţi şi credinţa . Şi nu vă mai faceţi un ţel din viaţa veşnică dacă nu aflaţi întâi ce e viaţa . Voi consideraţi că sunteţi vii dacă respiraţi şi vă bate inima şi dacă vă puteţi mişca şi puteţi gândi şi puteţi vorbi… Aceasta nu este decât o viaţa ca a unor animale sau plante , dar nu ca a unor oameni ‘’vii’’. Oamenii ‘’vii’’ sunt cei care află , înţeleg şi trăiesc iubirea şi credinţa . Şi numai ei vor afla ce înseamnă a trăi cu adevărat şi numai ei vor afla ce înseamnă viaţa veşnică , pe care , voi , care nu o cunoaşteţi , o consideraţi veşnica doar fiindcă s-ar întinde nelimitat în timp. Şi , poate că în sufletul vostru asta v-ar salva de frica de moarte sau , credeţi voi , că aveţi nevoie de o eternitate ca să aflaţi care este adevărul despre voi , sau cine sunteţi voi. Sau pentru cei dezinteresaţi de ceea ce am vorbit până acum , sau pentru cei ce cred că ei ştiu cine sunt şi se simt bine , au nevoie de o eternitate ca să se bucure de plăcerile şi lucrurile pe care şi le-au acumulat şi în care se simt bine. Şi cu cât se apropie de moartea fizică , încep să fie supăraţi sau să dea vina pe Dumnezeu ( unul din păcatele originare) că trebuie să plece din lumea aceasta tocmai când au de ‘’toate’’ şi când ar vrea să se bucure o eternitate de ele . Şi ce e viaţa veşnică , nu sunt autorizat de Dumnezeu să vă spun , ca să nu vă iau libertatea de a alege singuri , înainte de a afla , cum i-a fost permis şi lui Adam .

48

Dar cei care vor urma calea adevărului . a iubirii şi a credinţei , vor afla viaţa veşnică. Iar eu n-am avut decât menirea să vă arăt calea , adevărul şi viaţa adevărată , prin mine. Şi , în plus , prin moartea şi învierea mea , să vă arăt doar că viaţa veşnică există , dar nu şi să vă spun ceea ce este ea . Voi v-aţi imaginat-o şi aţi descris-o în fel şi chip , dar nici-un fel şi nici-un chip descris de voi nu este adevărat , fiindcă nici unul din voi nu era ‘’eliberat’’ de păcatele originare şi nu avea cum să aibe ‘’duh de adevăr’’. …. Şi fără duh de adevăr nu s-a înţeles din vorbele şi faptele mele ce este iubirea şi cu atât mai mult ce este credinţa , redusă într-un fel ‘’păcătos’’ de ucenicii mei , deveniţi apostoli , în primul rând la o ‘’ascultare’’ faţa de bisericile lor , în care au pus vorbele şi faptele mele doar ca ‘’pietre’’ de temelie şi au ridicat ‘’pereţii şi acoperişul’’ din ‘’pietrele’’ lor , care sunt ba frânturi de adevăr , ba strâmbături de adevăr . Şi au creat biserici false pe temelii adevărate şi când intră în bisericile lor , credincioşii , privesc ‘’pereţii şi tavanele lor , şi n-au cum să vadă temeliile adevărate , care sunt îngropate sub ‘’ pereţii şi acoperişurile’’ puse de ei . Acum , voi vedeţi doar ‘’pietrele’’ din temelii , care sunt adevărurile pe care vi le-am spus mai devreme şi din aceste pietre să vă faceţi biserici în voi . Şi dacă mai aveţi nevoie şi de biserici din lemne sau pietre , voi construiţivă ‘’ biserici’’ doar din ‘’pietrele’’ acestea şi puneţi în ‘’pereţi’’ şi în ‘’acoperişuri’’ aceleaşi ‘’pietre’’ ca la temelie , şi nimeni nu va mai putea ascunde şi îngropa adevărul în bisericile acestea. Şi , credincioşii care vor dori să vină şi să intre în ele , vor putea să vadă adevărul de la uşă , din prima zi , de prima dată când vor intra , şi vor şti adevărul despre cale şi viaţă şi vor fi absolut liberi să decidă şi singuri dacă vor mai veni şi a doua zi , sau altă dată , nu ca să caute sau să afle adevărul , ci , doar să se întâlnească cu alţi trăitori în adevăr . Să poată trăi nestingheriţi iubirea şi să-şi manifeste undeva , dacă doresc , credinţa şi mulţumirea lui Dumnezeu. Asta ar trebui să fie , doar , biserica , dacă chiar aveţi nevoie de biserică , în starea aceasta . Adică să fie doar o ‘’şcoală’’ a adevărului şi a aflării iubirii , şi nu un scop în sine. Scopul omului este de a trăi în viaţă , de a trăi ‘’viu’’ , în adevăr , în starea de ‘’a fi’’ , în verbul ‘’a iubi’’. »

49

……………………… ……………………………………… Con-ştiinţa con = în , împreună ştiinţă = cunoaştere ‘’ adevărată’’ Conştiinţă = în cunoaştere despre adevărul primordial Oamenii au deturnat ştiinţa , de la cunoaştere ‘’ adevărată’’ despre om , la ‘’ cunoaşteri obiective despre realitate’’. I.C. foloseşte adevărul referindu-se doar la om. Conştiinţa se află în adevărul primordial , sufletul înainte de păcatele originare , este sămânţa divină , este bunul simţ al lui Dumnezeu. Spiritul este mintea pe care şi-o ‘’crează’’ şi şi-o ‘’ajustează omul , ţinând cont mai mult de cerinţele şi poftele trupului său , iar când mintea vrea să (se) înşele , numeşte ‘’ dorinţele sufleteşti’’ ca aspiraţii spirituale , suprapunând aspiraţiile intelectuale peste aspiraţiile sufletului. În felul acesta , mintea înăbuşe sufletul ( conştiinţa ) până la negarea lui , până la uitarea lui , doar din dorinţa de a conduce fiinţa şi în felul acesta îndreaptă fiinţa spre ‘’moarte’’ , în sensul îndepărtării ei de starea ei naturală de ‘’a fi în conştiinţă’’. Când mintea acceptă şi acţionează în armonie cu sufletul (conştiinţa) , fiinţa îşi regăseşte starea de unitate , de întreg , şi se ‘’trezeşte’’ şi trupul la ‘’viaţă’’ , fiinţa trăind ‘’vie’’ , simultan în trup , spirit şi suflet… şi va trăi simultan în adevăr , credinţă şi iubire. Aş observa că : trupul trebuie să accepte adevărul ‘ mintea trebuie să accepte iubirea şi sufletul să se deschidă credinţei. Cred ! Eu , că : Barierele omului în calea ‘’învierii’’ sale sunt : Trupul , care îl ‘’împiedică’’ să găsească adevărul – omul minte cel mai adesea din instinct de conservare . Mintea , care îl ‘’împiedică ‘’ să iubescă’’- mintea îl conduce spre ‘’a acumula’’ , nu spre ‘’a oferi’’,

50

Sufletul , care îl ‘’împiedică’’ să aibe credinţă , atâta timp cât este ‘’astupat’’ de trup si minte. Eliberând trupul şi mintea , eliberăm sufetul şi descoperim credinţa. Deci , cred!, eu , că : ar fi doar trei paşi : primul pas – adevărul Recunoaşterea şi renunţarea la păcatele originare pasul al doilea – iubirea Eliberarea minţii de a dori ‘’ să acumuleze mai mult decât este necesar ‘’ şi de a o învăţa : ‘’a oferi’’ Pasul al treilea- suflet liber – credinţa – Aduce liniştea , încrederea , echilibrul şi bucuria de a trăi în unitate : Trup , spirit şi suflet liber. Aş putea să mai spun că atunci când omul moare fizic : trupul lui , materia , se întoarce în materie ; spiritul lui , mintea , moare odata cu trupul . Spiritul ‘’supravieţuieşte’’ doar în ceea ce a lăsat ‘’ consemnat’’ pe suporturi ‘’ materiale’’ …literatură , artă , arhitectură…etc ; sufletul lui se întoarce la divin . Sufletul este sămânţa oferită de Dumnezeu pentru ca omul , în evoluţia şi creşterea sa , să aibe reperul originar în care să-şi construiască , să-şi desăvârşească mintea şi trupul. Când omul ajunge , în timpul vieţii fizice , să-şi crească mintea şi trupul în armonie cu suflet liber , acel om ‘’află’’ că este ‘’viu’’ , adică una cu adevărul şi iubirea , adică una cu divinul. Dumnezeu l-a ‘’facut’’ pe Adam ca pe un întreg în unitate : trup , spirit , suflet. Când Adam a ‘’păcătuit’’ şi şi-a pierdut credinţa , Dumnezeu i-a lăsat sufletul liber (originar) dar l-a lasat să-şi ia în propriile mâini ‘’construcţia’’ trupului şi a spiritului său , prin deciziile pe care le va lua , să aleagă singur binele şi răul pentru trupul şi mintea sa. Dar la fiecare ‘’naştere’’ , Dumnezeu pune în om suflet pur , neîntinat de păcatele originare , lăsând fiecărui om şansa de a ‘’afla’’ adevărul. Când Dumnezeu l-a ‘’făcut’’ pe Adam i-a pus ‘’suflare’’ divină , adică suflet divin , adică suflet curat , suflet sin cer , constiinţă din conştiinţa lui Dumnezeu.

51

Şi Adam era ca un copil la minte şi la trup şi el urma să crească în armonie şi să-şi construiască mintea după sufletul său adevărat şi pe măsură ce mintea lui ‘’creştea’’ să crească şi înţelegerea lui despre trupul său , despre ce este el şi cum să-l îngrijească şi să-l întreţină în armonie. Şi dacă Adam ar fi avut ‘’răbdare’’(credinţă) şi nu ar fi mâncat din ‘’pomul oprit’’ aşa devreme , el ar fi ‘’crescut’’ , ca şi Eva , până la maturizarea minţii sale şi ar fi realizat singur cine este el şi cine este Dumnezeu şi ce este credinţa. Adică , Adam şi Eva ar fi descoperit singuri că ei sunt copiii lui Dumnezeu şi ar fi descoperit singuri care sunt raporturile naturale între copii şi părintele lor . Şi ar fi aflat singuri că , până ‘’cresc’’ în mintea lor , trebuie să-şi asculte necondiţionat părintele , care nu doreşte decât binele copiilor săi. Dumnezeu a spus Evei şi lui Adam că pot face orice , mai puţin un singur lucru : să ‘’cunoască’’ binele şi răul înainte de a afla cine sunt ei , adică , să nu mănânce din ‘’pomul oprit’’ , cât sunt copii. Copiii , cred !, eu , că : ar trebui crescuţi doar în bun , şi când vor ‘’creşte’’ în mintea lor , să descopere singuri ce este bine şi ce este rău , adică să ‘’judece’’ doar la maturitatea minţii lor . Iar maturitate înseamna o minte ‘’coaptă’’ , conştientă , crescută în armonie cu sufletul sin cer şi cu trupul curat. Când Adam a mâncat din ‘’pomul oprit ‘’ , copil fiind în minte , mintea lui a crezut că a ajuns la maturitate aflând binele şi răul şi că nu mai are nevoie de suflet sin cer ca să crească . Şi ea , mintea , a preluat controlul asupra sufletului şi a trupului , în confuzie totală asupra răului , confundat doar cu neplăcut , şi asupra binelui , confundat doar cu plăcut. Şi mintea a devenit dornică de posesie , de control , de orgoliu , de trufie , de..putere… Şi mintea lui Adam , când nu s-a mai simţit satisfăcută doar cu trupul şi sufletul lui , a simţit dorinţa să stăpânească trupul , mintea şi sufletul Evei …şi…reciproc… ………….. Şi , uite aşa , trăim într-o lume ‘’creată de minţi’’ , În care , ca un blestem , domneşte verbul ‘’a minţi ‘’. ………….

52

Dumnezeu l-a ajutat pe Adam cu o ‘’oglindă’’ , oferindu-i-o pe Eva , în care să se privească şi să descopere ce-i lipseşte şi ce are în plus şi , mai ales , să afle şi să înţeleagă că au ceva în comun , ceva identic , care este sufletul sin cer , con-ştiinţa . Adică ‘’ştiinţa’’ pe care le-a insuflat-o Dumnezeu , care să-i ajute să afle şi să înţeleagă adevărul despre ei. Şi cred !,eu , că : Dumnezeu a ‘’introdus’’ în Eden ‘’pomul oprit’’ pentru a lăsa omului liberul arbitru. Când Eva şi Adam au mâncat din ‘’pomul orit’’ , ei , singuri , au ales : A nu fi , şi Dumnezeu i-a izgonit din Eden , care era locul stării de a fi. A fi , este starea de eden , adică , a ‘’creşte’’ fără a înfăptui păcatele originare . Şi trăind în starea lui a fi creşti şi te dezvolţi în unitate în suflet-minte-trup , şi când va sosi clipa , vei afla singur cine eşti , ajutat tot timpul de con-ştiinţă , care este sufletul primordial , sufletul sin cer , bunul simţ al lui Dumnezeu. A nu fi , este starea , pe care o alegi singur , prin liberul arbitru , ‘’ înfăptuind ‘’ păcatele originare , care ‘’încarcă’’con-ştiinţa , adică sufletul , şi depărtează omul de pe drumul lui a şti şi îl îndreaptă pe drumul lui a încerca . Şi cu cât ‘’păcatele’’ sunt mai multe , cu atât con-ştiinţa este împinsă într-un întuneric tot mai adânc , şi mintea n-o mai ‘’vede’’ şi împinge fiinţa spre o viaţă în ‘’beznă’’ în care , paradoxal , nu face decât să caute ‘’luminiţa de la capătul tunelului ‘’ , care nu este alta decât con-ştiinţa. Mintea ar putea gândi (raţiona)…: Dacă toate drumurile pe care le-am încercat nu m-au dus la aflarea lui ‘’cine sunt eu , ca fiinţă’’ ,voi încerca şi calea spre luminiţa aceea , con-ştiinţa , sufletul , pe care eu , mintea , am trimis-o în beznă şi am exilat-o , considerând că mă împiedică să mă afirm în lumea aceasta a minţilor , dar oricât m-am afirmat ca minte , n-am aflat cine sunt eu ca fiinţă , cine sunt eu în ‘’ochii’’mei , nu în ‘’ochii’’ altora. Şi de aceea , cred ! , eu , că : vârstnicii , când sfârşesc perioada vieţii în care mintea a deţinut controlul în a se ‘’afirma’’ , în societate , carieră , familie…, când ‘’sfârşesc’’ aceste scopuri ale minţii , ei descoperă brusc că n-au aflat cine sunt ei şi , atunci , se ‘’întorc’’ spre căutarea con-ştiinţei pentru a afla . Cei ce ajung să-şi elibereze con-ştiinţa şi să descopere starea lui a fi , află , cu regret , că până atunci au vieţuit în starea lui a nu fi , că de fapt nu au trăit ‘’vii’’ , în lumină , adică în con-ştiinţa , adică în Eden , ci au vieţuit în afara lui , în starea lui a nu fi , în care au vieţuit şi Adam şi Eva dupa ce au ‘’păcătuit’’. Cei care trăiesc în starea lui a nu fi , cunosc frica de moarte , cei ce află starea lui a fi , nu mai au teamă de ea.

53

I.C. a aflat , a înţeles şi a trăit în starea lui a fi şi Edenul era tot timpul în prejma lui. De aceea , cei ce-l ‘’întâlneau’’ şi erau însetaţi si dornici de starea lui a fi , îşi ‘’abandonau’’ minţile , renunţau la tot ce erau până în clipa aceea şi-l urmau fiindcă simţeau cu sufletul , ceea ce mintea nu înţelegea , că în jurul lui găseau Edenul , adică adevărul primordial. Şi I.C. s-a străduit să le explice , să-i facă să înţeleagă , prin pilde , nu prin vorbe , fiindcă pildele se adresau sufletului , conştiinţei şi nu minţii. Şi el a dorit ,tot timpul , să le trezească con-ştiinţa , adormită de la părăsirea Edenului. Şi el a venit cu Edenul după el , în preajma lui , ca cei ce-l doresc , prin liber arbitru , să-l simtă din nou şi să-l înţeleagă. A fost un dialog ‘’ciudat’’ , Un dialog al ‘’surzilor’’ şi al ‘’orbilor’’. De câte ori oamenii îl întrebau ceva pe I.C. , mintea lor se adresa minţii lui I.C. , şi ei aşteptau un răspuns de la mintea lui I.C. I.C. , care era întreg în unitatea trup +minte + suflet , ştia aceasta şi îşi folosea mintea doar ca mesajul , venit din sufletul său sin cer , să treacă de minţile lor şi să ajungă la conştiinţa lor , la sufletul lor . Si de aceea , cred !,eu, că : I.C. le răspundea în pilde . Ca să înţelegi ‘’tâlcul’’ pildelor lui I.C. , trebuie să le ‘’asculţi’’ cu con-ştiinţa , cu suflet sin cer , nu cu mintea , trebuie să le ‘’asculţi ‘’ şi să ‘’vezi’’ dincolo de cuvinte şi vorbe. Si , cred !,eu, că : la asta se referea I.C. când le spunea , uneori , celor din jur : … « sunteţi orbi şi surzi » . Iar când , câte unul spunea , acum văd sau acum aud , cred ! ,eu , că : spunea … ’’ acuma conştiinţa mea ‘’aude’’-află , şi ‘’vede’’-înţelege. ……. Şi , m-am întrebat de ce , după ce Adam şi Eva au ales starea lui a nu fi şi au fost izgoniţi din Eden , care era pentru starea de a fi , m-am întrebat de ce Dumnezeu nu a creat în Eden un nou Adam şi o noua Evă , dându-le altă şansă să creeze o nouă lume în starea lui a fi . Şi…, răspunsul l-am primit de la I.C. , în pilda întoarcerii fiului risipitor… : ’’…Şi a fost mort…şi s-a întors viu…’’

54

Eu , cred ! , că : Dumnezeu nu este nici grăbit şi nici duplicitar Creând un nou Adam şi o nouă Evă , cât timp cei izgoniţi trăiau , prin descendenţii lor ‘’păcătoşi’’ , Dumnezeu ar fi fost şi grăbit şi duplicitar . Deoarece Dumnezeu nu este grăbit , a mai dat câteva şanse neamului lui Adam şi vreme destulă. Şi când spun şanse , mă refer că le-a adus aminte de câteva ori oamenilor care este calea spre con-ştiinţă , prin trei avertismente , menţionate în vechiul testament ; Noe-potopul-renaşterea din neamul celui credincios … Moise- tablele legii.. Sodoma si Gomora…. Şi , a constatat că oamenii sunt adânciţi în beznă şi nu mai ‘’vad’’ con-ştiinţa. Dar a avut răbdare… şi a ‘’venit’’ I.C. ca să le arate oamenilor ce este con-ştiinţa , să o vadă şi să o audă cu ochii şi urechile trupurilor lor şi să o pipăie cu mâinile lor , ca să vadă că , la trup , I.C. nu este diferit de ei , că nu are nimic în plus şi nimic în minus faţă de ei . Dar , să ‘’simtă’’ con-ştiinţa lui , ei neînţelegând cu mintea , să-şi deschidă con-ştiinţa , sufletul , căci con-ştiinţa poate fi ‘’văzută’’ , ‘’auzită’’ , ‘’pipăită’’ , ‘’gustată’’ , doar cu propria ta con-ştiinţă . Cand le-a spus celor 12 discipoli , la cina cea de taină… : ‘’….când veţi bea din vinul acesta , veţi bea din sângele meu şi când veţi mânca din pâinea aceasta , veţi mânca din trupul meu…’’ , I.C. le împărtăşea taina lui ‘’a gusta’’ din con-ştiinţa lui. În traducere , din limbajul minţii în limbajul con-ştiinţei , ar suna cam asa : `

‘’ când veţi bea şi veţi mânca din vinul şi pâinea aceasta pe care vi le-am împpărţit eu , voi veţi gusta şi veţi mânca din sângele şi trupul con-ştiinţei mele , căci con-ştiinţa este la fel de vie , are sânge şi trup , ca şi trupul meu pe care îl vedeţi şi-l puteţi pipăi. La fel , puteţi vedea , auzi şi pipăi con-ştiinţa mea dupa ce ‘’gustaţi’’ şi ‘’mâncaţi’’ din ea. Dar sângele şi trupul con-ştiinţei este altul decât sângele şi trupul vostru. Sângele con-ştiinţei este adevărul , Absenţa păcatelor originare , Iar trupul con-ştiinţei este sufletul curat , sin cer , dăruit omului de catre Dumnezeu , din iubire.

55

Şi de câte ori veţi bea din vin să vă aduceţi aminte că aţi gustat din săngele con-ştiinţei mele , adică din adevăr şi de câte ori veţi mânca din pâine să vă aduceţi aminte că aţi gustat din trupul con-ştiinţei mele , adică din suflet curat , sin cer. Cănd faceţi păcate este ca şi cănd aţi vărsa săngele con-ştiinţei şi , pentru fiecare păcat , con-ştiinţa sângerează din ce în ce mai tare . Şi , oare , trupul vostru poate trăi fără sângele vostru ? Tot astfel şi trupul con-ştiinţei , vlăguită de săngele care o părăseşte , oboseşte şi se ascunde de mintea păcătoasă care o face continuu să săngereze. Dar trupul con-ştiinţei nu moare niciodată , căci e dar de la Dumnezeu , sămânţă divină. Voi o surghiuniţi şi o exilaţi în adâncurile şi în bezna din voi. Eu , am venit să vă arăt şi să vă spun că este suficient să o invitaţi sincer ‘’afară’’ , adică în viaţa voastră . Dar ea nu va veni dacă va ‘’vedea’’ că voi păcătuiţi în continuare şi o faceţi să sângereze. Incetaţi să mai faceţi păcatele originare şi invitaţi con-ştiinţa în viaţa voastră , şi ea va veni şi vă va arăta calea spre lumină , spre a fi , spre cine sunteţi voi , voi cei în adevăr , nu ca acum , voi cei în neadevăr.’’ I.C. a devenit adevăr prin credinţă (fără îndoieli) şi după ce a devenit adevăr , a devenit iubire şi după ce a devenit iubire , a devenit credinţă . Eu , cred !, că : I.C. a ajuns să fie con-ştiinţă vie , con-ştiinţă pură , şi de aceea minuna şi atrăgea pe cei însetaţi de adevăr şi era hulit şi de dorit să fie omorât de cei ce ştiau că viaţa lor este întemeiată şi construită pe neadevăruri ce le conveneu şi le plăceau. Şi , revin şi doresc să spun că eu , cred ! că : atunci cănd atingi starea de con-ştiinţă pură , trăieşti numai în adevăr , şi sfârşesti prin a deveni adevăr şi mintea ta devine adevăr. Si cănd mintea ta devine adevăr , descoperi ce este iubirea şi mintea ta devine adevăr şi iubire. Si când trupul tău devine una cu mintea ta şi mintea ta este una cu con-ştiinţa (suflet sin cer) , atunci devii… fiu al lui Dumnezeu. A se revela… …a se ‘’înfăţişa’’ înţelegerii minţii prin ‘’simţirea’’ conştiinţei , deasupra înţelegerii minţii . Este saltul de la corpul spiritual la cel cosmic , este starea de zen , când mintea nu poate ‘’rezolva’’ misterul nici prin logică şi nici prin imaginaţie… Şi dacă mintea este sin ceră , spune : …ceea ce aştern acum în cuvinte vine din afara mea , mi s-a revelat ca întreg şi nu este rodul construcţiei mele. Şi ‘’vorbind’’ despre revelaţie cu mine însumi , îi spun minţii mele ceva ce tocmai mi s-a revelat , adică ceva ce sufletul meu tocmai a’’înţeles’’ dintr-o dată şi în totalitate , în întreg , un ‘’înţeles’’ despre ‘’ păcatele originare’’ şi despre ‘’cale’’.

56

Cei ce se hotărăsc să urmeze ‘’calea’’ încep cu a nu mai înfăptui ‘’păcatele originare’’ faţă de alţii ; …să nu minţi …pe altul … să nu furi…...pe altul…, Sărind peste primul pas , esenţial şi obligatoriu pentru a înţelege cu adevărat ce înseamnă să mergi pe ‘’cale’’ … şi , mi s-a revelat.. că primul pas este : …să nu mă mint…pe mine însumi… …să nu mă fur…..pe mine însumi…( prin orice exces te furi pe tine însuti…)…. A face primul pas înseamnă a înţelege , a conştientiza şi a nu mai înfăptui păcatele originare începând cu fiinţa ta , faţa de fiinţa ta. Şi abia când mintea ta şi sufletul tău şi trupul tău vor găsi armonia de a comunica şi de a vieţui în frumos , în tine însuţi faţă de tine , abia atunci îţi va părea şi-ţi va fi uşor să păşeşti pe ‘’cale’’ , în ‘’faţa’’ ta şi în ‘’faţa’’ altora , putând să-i ajuţi şi pe ei să afle , să înţeleagă şi să păşească pe ‘’cale’’. Eu , scriu , aştern în cuvinte , aceste frământări ale ‘’înţelegerii’’ mele , ca ‘’ceva’’ ce vine din mine , din suflet , din conştiinţă , o conştiinţă care doreşte să iasă la suprafaţă şi să se exprime , dar nu ‘’gaseşte’’ cuvintele ‘’potrivite’’ , în cuvintele cunoscute de mintea mea. Si , de aceea , sunt conştient că sunt stângaci şi neclar în multe exprimări şi că am nevoie de prea multe cuvinte şi de prea multe unghiuri din care să descriu acelaşi lucru , ca să poată fi înţeles şi acceptat şi de mintea mea. Şi continui acest dialog între ‘’imagini’’ ale conştiinţei sufletului meu şi cuvintele prin care mintea mea îşi deapănă în mărturie scrisă drumul spre înţelegerea şi acceptarea acestor ‘’imagini’’ revelate . ………………………..

‘’taina’’ cinei cea de taină…. « ….I.C. a luat o pâine şi a binecuvântat , a frânt-o şi le-a dat zicând : ‘’ luaţi , mâncaţi ; acesta este trupul meu ‘’. Apoi a lut paharul cu vin şi , după ce a mulţumit , li l-a dat şi au băut toţi din el. Şi le-a zis :’’ acesta este sângele meu… » Pâine – trup Vin

– suflet curat , sin cer

– sânge - adevăr

57

Iubirea poate trăi doar în suflet curat , iar sufletul curat poate trăi doar în adevar. Suflet curat , adică suflet înainte de ‘’păcatele primordiale’’ , suflet pur , con-ştiinţă pură , nepătată de ‘’păcatele primordiale’’. De aceea spunem suflet pur ca de copil şi spunem conştiinţă curată sau conştiinţă încărcată şi , nu spunem conştiinţă bună sau rea ; fiindcă ea , con’ştiinţa este de un singur fel , unică , con-ştiinţă pură. Când spunem conştiinţă încărcată , spunem suflet pătat , conştiinţă pătată cu ‘’păcatele primordiale’’ I.C. , care este con-ştiinţă pură , suflet curat , suflet sin cer , a venit să arate şi să înveţe pe oameni cum să-şi cureţe sufletul de ‘’păcatele primordiale’’ , prin aflarea lor , înţelegerea lor şi trăirea zilnică în afara lor , în adevăr , păzind ‘’calea’’ , adică păzind sufletul şi conştiinţa de a se mai încărca din nou cu păcate după ce acestea s-au curăţit , prin aflarea şi păzirea ‘’căii’’.

Ioan 6-35 « … Eu sunt păinea vieţii . Cine vine la mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în mine nu va înseta niciodată « I.C. a arătat calea şi a arătat adevărul : -

Care sunt ‘’păcatele primordiale ‘’ ;

-

Cum să se păzească de ele (prin credinţă)

-

Cum arată o con-ştiinţă curată ( rezişti ispitei fără efort , doar din credinţă curată)

Şi a spus că adevărul este săngele lui , adevărul ţine în viaţă o conştiinţă curată. ‘’….cine crede în mine , nu va înseta niciodată…’’ , Căci cine crede în el îi’’soarbe’’ adevărurile spuse , şi-i « bea » sângele , căci sângele lui este adevărul . Şi cine ‘’bea’’ adevăr , nu va mai fi însetat , căci setea vine din alergarea minţii după adevăr. Apoi , I.C. a spus şi a arătat ce este iubirea şi a spus şi a arătat că nu poţi trăi în iubire decât după ce trăieşti în adevăr şi , a mai spus că a trăi în iubire înseamnă viaţă.

58

‘’….eu sunt pâinea vieţii , cine vine la mine nu va flămânzi niciodată…’’

Cine va crede în el îi va ‘’sorbi’’ ‘’sângele’’ şi va afla adevărul şi calea şi , cine va ‘’veni’’ la el se va ‘’înfrupta’’ din trupul lui ( suflet curat şi plin de iubire) , se va înfrupta , cu sufletul , din iubire şi sufletul lui se va umple de iubire şi nu va mai flămanzi niciodata , căci iubirea este hrana sufletului curat , iar adevărul este ‘’sângele’’ ce ţine în viaţă sufletul curat , sin cer. Şi cine va trăi (vieţui) cu sufletul curat şi plin de iubire va găsi viaţa şi va afla ce înseamnă cu adevărat să ‚’fii în viaţă’’ . Şi îşi va dori să rămână totdeauna viu şi nu se va mai abate de la cale. Ioan 6-53 ‚ ’’… adevărat , adevărat vă spun , dacă nu mâncaţi din trupul fiului omului şi nu beţi sângele lui , n-aveţi viaţă în voi înşivă…’’… Sau…”tradus” : „…adevărat , adevărat vă spun , dacă nu trăiţi cu sufletul curat , sin cer , şi în adevăr şi iubire , n-aveţi viaţă în voi înşivă… ….. Asa că , cred!, eu , că : ’’Împărtăşania’’( vinul şi pâinea) trebuie facută în fiecare dimineaţă , dupa trezire : Să ‚’’bei’’ din adevăr şi să ‚’’ muşti’’ din iubire… pentru a găsi calea , adevărul şi a trăi cu suflet curat şi plin de iubire , adică cu suflet viu şi veşnic. …… Despre ’’ păcatele originare’’ sau ’’ primordiale’’ , am scris ca fiind piatra de încercare a omului în dorinţa acestuia de a se regăsi pe sine , cel înainte de păcatele primordiale , cel cu suflet curat , cel în credinţă , cel în răbdare . Încă n-am încercat să ’’ identific’’ şi să numesc ’’ păcatele originare’’ , dar până acum am răbdat să mă reped în ispitele minţii mele sau în cărţile bisericeşti care clasifică şi enumeră toate ’’ păcatele’’ omeneşti , la grămadă şi alandala , prin identificarea lor cu ,, ce nu face şi nu zice’’ I.C. , Sufletul meu simţind că nu aceasta este calea. Şi , insist în ,,aflarea’’ păcatelor ,, originare sau primordiale’’ , fiindcă simt că multe , sau chiar toate celelalte , sun păcate …din …păcate. Voi începe cu exemplul opus : virtuţiile pe care trebuie să le aiba omul pentru a nu se lasa ,,ispitit’’ şi încep cu : răbdarea ,

59

I.C. vorbeşte de mai multe ori despre vie ; despre viţă , mlădiţă şi strugure , rodul viei. Dacă soiul originar , cel sădit de Dumnezeu , era bun , când priveşti mlădiţele primăvara ( Adam şi Eva , în Eden , înainte de a mânca din ,,pomul oprit’’ ) , nu poţi vedea ce struguri (rod) o să facă viţa . Deci nu poţi să vezi valoarea soiului doar privind mlădiţele , primăvara . Dar , dacă ai răbdare să ,,uzi’’ şi să îngrijeşti viţa până în toamnă , abia atunci poţi vedea strugurii , rodul ei , dar , încă , poţi doar aprecia că strugurii sunt plăcuţi la vedere şi par buni de mâncat. Abia după ce mănânci din ei , spui dacă sunt buni şi îi descrii după cum îţi mângâie sufletul , dar încă nu poţi să spui ce vin va ieşi sau cum va fi acesta cu adevărat , la gust şi la arome. Deci , după ce ai gustat şi ai constatat cu sufletul ( nu ai judecat cu mintea) că strugurii sunt buni , mintea îţi spune că ar putea ieşi un must şi un vin bun . Şi , după ce ai răbdare , culegi via , alegi strugurii bob cu bob şi îi bagi în teasc . Aduni sucul , care e bun şi dulce , şi îi spui must şi-l guşti şi constaţi (nu judeci) că e bun şi îţi place , după sufletul tău. Şi laşi mustul la fermentat şi iar ai răbdare şi-l îngrijeşti să nu se strice şi guşti şi din mustul ce ,,înţeapă’’ , când vinul ,,fierbe’’, şi , în final , obţii vinul. Şi din acesta întâi guşti şi constaţi că este bun şi aromat dar abia după ce bei mai vârtos simţi cum sufletul ţi se umple de bucurie şi veselie. Şi tot nu spui dacă vinul e bun decât a doua zi , când constaţi că nu te doare capul , adică l-a acceptat şi mintea , chiar de s-a ,,mototolit’’. Şi abia atunci poţi să spui ; am un vin bun , dar tot trebuie să mai aştepţi să-l tragi în butoaie şi să vezi dacă rezistă până la recolta viitoare. Şi , abia înainte de recolta următoare de struguri , dacă bei din vin şi constaţi că este şi mai bun decât la început , abia atunci poţi să judeci şi să spui : viţa asta este de soi bun Când omul a făcut păcatele primordiale , e ca şi cum , primăvara , altoieşti pe o viţă al cărei rod nu l-ai cules niciodată , un alt soi (o altă fire ) şi când culegi strugurii (copiii) îţi plac , dar când faci vinul ( când ei cresc) , acesta se face acru şi dai vina pe viţă , că e de soi rău . I.C. a spus : ”… tăiaţi toate mladiţele ce le-aţi altoit voi şi aşteptaţi să cunoaşteţi soiul adevărat ce va creşte din viţă , căci viţa are în ea soiul adevărat , sădit de Dumnezeu , la început.”

60

Prin ceea ce am „ scris” mai înainte , doresc să spun că eu , cred! că : I.C. ne spune şi ne arată calea , cum să scăpăm de „mlădiţele altoite” pe soiul adevărat şi , cred! , eu , că ne spune şi cum să găsim via , adica viţa bătrâna , care „păstrează” soiul originar. I.C. ne „deschide” ochii…. „…să iubeşti cu toata inima ta , şi cu tot sufletul tău , şi cu tot cugetul tău , şi cu toată puterea ta…” „…să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi…” „…luaţi seama să nu vă înşele nimeni , căci vor veni mulţi în numele meu (adevărul) şi vor înşela pe mulţi…” „…aveţi credinţă , căci adevărat vă spun că , oricine va zice acestui munte : „ridică-te şi aruncă-te în mare” , şi nu se va îndoi în inima lui , ci va crede că lucrurile pe care le cere se vor împlini , va avea ce a cerut…” „…şi oricând să iertaţi dacă aveţi ceva împotriva cuiva , pentru ca şi tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre…” Deci , pe „scurt” , I.C. ne arată „ cheia” ; 1. 2. 3. 4.

Să iubeşti Să iei seamă să nu fii înşelat Să ai credinţă Să ierţi

1. Să iubeşti şi să iubeşti şi pe Dumnezeu care a pus în tine soiul cel bun , necondiţionat şi cu toată iubirea sa ; 2. Să iei seama să nu fii ispitit , să nu te laşi înşelat şi să nu „altoieşti” mladiţa , înainte de a gusta vinul , numai pentru că-ţi spune unul sau altul :” altoieşte mlădiţa aceasta că-ţi va da un soi mai bun” ; 3. Să ai credinţă şi credinţă în Dumnezeu şi să îngrijeşti viţa şi să ai răbdare şi încredere , căci abia când vei bea vinul , inima şi sufletul şi cugetul tău se vor desfăta cu toată puterea de vinul bun ce-l vei bea. Şi abia atunci te va copleşi bucuria recunoştinţei în credinţa ce-ai avut-o şi mulţumirile către Dumnezeu pentru soiul bun ce ţi l-a sădit. Şi recunoştinţa aceasta şi mulţumirile acestea vor fi actele de manifestare a iubirii tale .

61

Dar iubirea şi credinţa ta au fost când i-ai dat ce e mai bun din tine , adică atunci când ai săpat , ai udat şi ai îngrijit viţa ce ţi-a dat-o (sufletul curat) , fără să ştii ce soi este şi nici ce struguri va face şi nici ce vin va ieşi. Şi dacă vine cineva cu un strugure şi o cană de vin şi zice : ” mănâncă din strugurele acesta şi bea din vinul acesta şi vei şti ce vie îngrijeşti şi vei găsi singur dacă merită atâta muncă şi aşteptare , că poate nu-ţi plac nici strugurii care-i va da şi nici vinul ce-l va da” , Tot nu afli nimic , căci chiar şi aceeaşi viţă , de acelaşi soi , dă struguri şi vin după sufletul şi dragostea celui ce-a îngrijit-o , deci nu vei gusta din strugurii şi vinul tău ci din strugurii şi vinul aceluia . …… Despre furie… Dacă te laşi „condus” de furie , nu afli nimic şi , mai ales , nu poţi să faci nimic , nici măcar primul pas spre a înţelege ce este iubirea , a o putea simţi , a o pute trăi . Aşa că primul pas trebuie să-l faci spre cercetarea furiilor tale , cercetare solitară , sinceră , metodică. Întâi îţi notezi toate lucrurile care te deranjează , te enervează , te înfurie şi „le pui pe masă” Apoi dialoghezi cu ele până afli adevăratele lor cauze , şi vei afla că ele pornesc din tine. Apoi iar dialoghează cu ele până faceţi pace , până află şi mintea ta că furiile care tu crezi că-ţi vin din suflet , din fiinţa ta interioară , vin de fapt tot din mintea ta , din principii pe care mintea ta ţi le-a insinuat ca fiind singurele corecte şi drepte. Şi , de câte ori te ciocneşti de alte „principii”, chiar dacă nu sunt evident contrare , tu le simţi nedrepte pentru tine şi simţi cum te înfurii. De fapt , nu sufletul tău se înfurie ci mintea ta. Sufletul , în esenţa lui , este totdeauna bun şi calm şi deschis spre pace. Când te înfurii , e ca şi când ţi-ai închide sufletul într-o debara şi nu-l laşi să participe la decizie , şi laşi în sufragerie doar mintea , care e orgolioasă , este egou-l tău şi nu acceptă uşor să fie contrazisă şi se înfurie uşor. Cum o să afli că ai facut pace cu furiile tale ? Când o să descui debaraua unde mintea ţi-a închis sufletul şi o să-ţi inviţi şi sufletul să participe la dialogul cu furiile tale. Când o să simţi că ai făcut pace cu furiile tale ? Când o sa simţi înţelesul , adică o să înţeleagă şi mintea ta şi o să accepte înţelesul următoarei fraze :

62

„…dacă ai ceva împotriva cuiva , să ierţi…” Chiar faptul de a avea ceva împotriva cuiva , este o greşeală. Dacă ajungi să nu mai ai nimic împotriva cuiva , nu mai ai ce să ierţi , nu mai există greşeală . Totdeauna când ajungi la concluzia că ai ceva împotriva cuiva este numai rodul minţii , mintea judecând numai pe bază de interes propriu . Sufletul nu iartă pentru că nu are nimic împotriva nimănui , fiind prin esenţa lui , bun . El nu greşeşte faţă de alt suflet. De aceea se şi spune că doi oameni se înţeleg aşa de frumos , ca două suflete pereche . Sau când doriţi sincer să spuneţi ceva , cuiva , începeţi cu ; Îţi spun din suflet sau hai să vorbim ca de la suflet la suflet. Sufletul nu ştie să aibă ceva împotriva cuiva şi , mai ales , nu minte , fiindcă sufletul nu ştie să mintă. Aşa că atunci când îţi dialoghezi furiile cu tine însuţi , determină-ţi mintea să-ţi dea cheia de la debara , deschide-o şi invită-ţi sufletul la dialog alături de mintea ta. Aşa poţi afla când mintea ta minte , fiindcă mintea ta nu te poate minţi în prezenţa sufletului tău , care ştie adevărul . ….. Am visat şi am simţit , adică am trăit , am pipăit cu mintea şi cu trupul , am pipăit…bunătatea. Este un sentiment copleşitor de calm şi înţelegere . Picătura s-a întors în ocean şi am simţit că eu sunt picătura care atinge oceanul şi în clipa aceea am simţit că sunt una cu oceanul. Omul se naşte bun , prin esenţa lui , dar este aruncat , să crească şi să vieţuiască pe o mare agitată şi bântuită de furtuni şi uragane . Marea aceasta , numită şi viaţa omului pe pământ , nu este din oceanul de linişte şi bunătate din care a fost luată picătura ce s-a pus în om la naştere , picătura de apă limpede ca şi cristalul şi dulce ca cel mai pur izvor de munte . Această mare , numită viaţă , este sărata şi amară , plină de lacrimile de durere şi de disperare ale celor ce-au traversat-o şi s-au topit în ea . Picătura aceea de apă dulce şi cristalină , ce-o primeşti la naştere , trebuie să o pui întrun glob de cristal , să poată fi vazută din exterior şi să poţi vedea prin ea în exterior.

63

Dacă nu o ţii în globul de cristal , ea se amestecă cu cea sărată şi amară şi n-o să mai ai niciodată , la îndemână , propria ta bunătate , să te desfeţi cu ea , tânjind după bunătatea altora , care şi-au păstrat picătura în globul de cristal . Acum , pot spune că , în visul meu , picătura de apă dulce şi cristalină era sufletul pur , primit la naştere de la Dumnezeu , iar globul de cristal , transparent dar rezistent la orice „eroziune” din marea vietii , era credinţa . Şi… după ce traversezi această mare a păcatelor amare şi sărate , cu picătura ta protejată în globul de cristal , ajungi la o apă dulce şi limpede , care este oceanul de bunătate , în care vei întalni pe cei ce au vieţuit protejaţi de globul de cristal al credinţei . …………….. I.C. a spus : ” ca să te mântuieşti , trebuie să te naşti din nou ( a doua oara ) ”.. Şi un carturar l-a întrebat : ’’ Cum pot să fiu din nou în pântecul mamei şi să mă nasc din nou ?’’ , iar I.C. i-a răspuns : „ ce e din carne , va rămâne în carne . ce e din duh , va rămâne în duh . ” Din cele de mai sus , sufletul meu înţelege şi mintea mea acceptă şi scrie această înţelegere a sufletului meu , cu vorbele ei… … ca să te mântuieşti , trebuie să-ţi deschizi porţile sufletului , porţi ce le-ai închis în inima ta , lăsând doar mintea să-ţi conducă viaţa şi devenirea ta , a ceea ce eşti tu azi . …deschizând porţile inimii tale , deschizi porţile sufletului tău şi , după ce asculţi sufletul tău , vei afla cine ai devenit şi cine eşti tu cel de azi. … dar vei afla şi cine eşti tu cu adevărat , căci în suflet ţie ţi s-a spus cine eşti tu cu adevărat. ….eşti doar iubire , căci sufletul tău este suflet din sufletul lui Dumnezeu .

… Prin „păcatele originare” , Adam şi Eva au închis porţile inimilor oamenilor către sufletul lor şi „scânteia divină” a rămas ascunsă şi întemniţată în spatele porţilor inimilor lor .

64

I.C. este primul om , de după Adam , care reuşeşte să-şi deschidă singur porţile inimii sale , înţelegând erorile şi „păcatele originare” , găsind scânteia divină în sufletul său . Şi , alegând credinţa în Dumnezeu , I.C. îşi alege destinul de a afla cine este el cu adevărat ; …este tâmplarul , cu o viaţă şi o morală modelate de viaţa printre oameni , sau este cel pe care l-a văzut în sufletul său , adică pur şi neîntinat de „păcatele originare” ? Şi când se întâlneşte cu cel „rău” în pustie , rezistând tuturor ispitelor lui , află chiar de la acesta : „ …tu ….eşti fiul lui Dumnezeu… „ Şi , atunci , în clipa aceea , I.C. află trei lucruri : 1 . Poţi învinge „păcatele originare” 2 . Credinţa este cârja şi scutul în faţa celui „rău” 3 . Te poţi mântui singur , prin credinţă Şi , după ce te mântuieşti , descoperi iubirea şi prin sufletul tău , care devii tu , devii iubire. Şi , de aceea , cred! , eu , că I.C. îi răspunde cărturarului : …ce este din carne („păcatele originare”), rămane în carne …ce este din duh (scânteia divina) , rămâne în duh (suflet) I.C. a spus : …caută şi vei găsi… …bate şi ţi se va deschide… …cere şi ţi se va da… Prin aceste trei „chei” , I.C. devine mântuitor , oferind gratis , prin exemplul lui , mântuirea la îndemâna oricui şi-o doreşte cu adevărat , nu doar din curiozitate ( ca Eva) , trufie sau vanitate … …” caută şi vei găsi”… Calea mântuirii , care se află în tine , la porţile inimii tale , care închid scânteia divină . Şi „calea” este să afli , să înţelegi şi să elimini din viaţa ta „păcatele originare”. …”bate şi ţi se va deschide” … Adică bate şi cere minţii tale să tacă şi să se abţină de la „păcatele originare” şi porţile inimii tale se vor deschide şi îţi vei vedea sufletul şi prin el te vei vedea pe tine şi vei afla credinţa .

65

…”cere şi ţi se va da” ; Doreşte-ţi cu adevărat să devii ca sufletul tău şi ţi se va da . Vei deveni iubire şi vei vieţui în cine eşti tu cu adevărat. …… …………………………. Am găsit o piatră la rădăcina unui copac . Mă atrage un „gând” . Mă aplec şi o ridic . Are formă dreptunghiulară , cam cât un pachet de ţigări , de o culoare nedefinită , cuprinzând în ea nuanţe din aproape toate culorile . Pe o faţă , pare dintr-o singură bucată , iar pe faţa cealaltă , plecând de la o bază comună de culoare albă , se separă în două părţi distincte care , spre vârf , se reunesc iar într-o singură bucată , culoarea devenind uniformă , de un cenuşiu translucid . În timp ce o descriu îmi dau seama că piatra aceasta poartă în ea istoria bisericii creştine , separată în două de motive dogmatice . Mă aplec asupra acestor motive şi „aflu” că , în principal , acestea au fost trei ; 1 a – biserica catolică afirmă şi propovăduieşte că : există : iad – purgatoriu – rai , în purgatoriu , cel ajuns acolo , mai are o şansă să facă o „plată” şi să ajungă în rai . b – biserca ortodoxă consideră şi propovăduieşte că nu există decât iad şi rai . 2 a – biserica catolică afirmă şi propovăduieşte că tatăl – fiul – sfântul duh , sunt trei persoane distincte . b – biserica ortodoxă consideră şi propovăduieşte că tatăl – fiul – sfântul duh , sunt o singura persoană , în trei forme diferite de manifestare . 3 a – biserica catolică afirmă şi propovăduieşte că îngerul decăzut ( lucifer ) mai are şanse să se îndrepte .

66

b – biserica ortodoxă consideră şi propovăduieşte că îngerul decăzut ( satana ) a fost pedepsit pe vecie şi nu există altă cale decât cea descrisă în apocalipsa când , după a doua venire a lui I.C., satana va fi înlănţuit pe vecie în iad . Piatra ce-am „cules-o” îmi „spune” că , într-un timp , cele două biserici se vor reuni , după ce aproape 1000 de ani au „căutat” adevărul pe căi diferite , şi vor recunoaşte că încă nu l-au găsit . Şi , cred ! , eu , că se vor reuni mai mult de „frica” semnelor ce vor prevesti apropierea apocalipsei. Culoarea gri translucidă , îmi arată că nici după reunire nu vor găsi adevărul care , se vede clar pe piatra mea , l-au „uitat” îngropat la temelia bisericilor lor. Şi piatra îmi „spune” să nu urmez nici una din biserici , ci să mă întorc la temelia lor , la începuturi şi la vorbele lui I.C.. ……. Până la Noe , Dumnezeu a lăsat omenirea la îndemâna lui Lucifer şi n-a mai „vorbit”. Prima data i-a „vorbit” lui Noe , l-a avertizat despre potop şi l-a instruit , iar Noe , prin credinţa lui , s-a salvat pe el şi familia lui , ca noua „sămânţă” pentru omenirea de după potop . Dar Dumnezeu n-a schimbat nici un „semn” cu Lucifer . A pedepsit direct şi total lumea moartă a lui Lucifer . Omenirea a crescut iar , din neamul lui Noe , dar tot în prezenţa lui Lucifer care s-a arătat în minţile oamenilor ca diverse zeităţi , cu tot felul de puteri miraculoase , conducând lumea pe principiul piramidal , în vârful piramidei stând un rege sau împărat sau faraon , „ales” de „zei” , adică de Lucifer . Dumnezeu a „vorbit” a doua oară lui Moise şi i-a spus cele zece „porunci” , care să-i ajute pe oameni să găsească calea spre adevăr . Dumnezeu n-a mai distrus lumea lui Lucifer dându-i o nouă şansă prin Moise şi poporul lui , arătând , în cele zece „porunci”, din „pomul cunoasterii binelui şi răului”, calea . În primele patru , spune oamenilor ce nu trebuie să facă , ca să nu le slăbească şi să nu piardă credinţa. În celelalte şase , spune oamenilor ce nu trebuie să facă , ca să nu piardă calea spre adevăr . Astfel , prin cele zece „porunci” , Dumnezeu arată doar ce e rău , lăsând omului libertatea să îşi aleagă binele lui , în afara celor zece „interdicţii”.

67

Oamenii însa , cred , eu , l-au slujit pe Dumnezeu mai mult din interes şi teamă decât din credinţă şi , dupa Moise , au avut nevoie de „chivot|” şi de preoţi , ca să „vorbească” cu Dumnezeu , şi au făcut şi din asta un interes şi un privilegiu , şi , cu asta , încă un pas în slăbirea credinţei şi un pas spre îngerul decăzut care îi ispitea cu avuţii şi preamăriri… Şi , iarăşi , Dumnezeu a avut răbdare … Şi , a „venit” I.C. , pentru omenirea căreia Dumnezeu i-a mai dat încă o şansă , un răgaz , până în ziua în care va face „curat” ; Ziua în care , ¤ cel ce va dori să-şi salveze viaţa , şi-o va pierde , iar cel ce şi-o pierde , şi-o va câştiga ¤ . Până în ziua aceea este răgazul ca cei ce „privesc” la I.C. să înţeleagă pilda acestuia : ” ce e din carne , rămâne în carne ; ce e din duh , rămâne în duh . Aceasta este „lecţia” pe care I.C. le-a arătat-o ucenicilor şi celor ce-l însoţeau , prin fiinţa sa alcătuită din: 1. Suflet – duh curat – sin cer – con-ştiinţă pură 2. Spirit - minte curată – trăită doar în adevăr 3. Trup fizic – curat I.C. a pus pe primul loc , în priorităţile propriei persoane , sufletul său care era duh , adică suflet curat , suflet sin cer ( un privilegiu) , adică suflet din iubire . Şi , prima lui grijă , în fiecare clipă , era să-şi păstreze sufletul curat , să nu piarda „taina iubirii”. Şi , prin asta îi mulţumea lui Dumnezeu pentru privilegiul ce l-a primit. Prima lui grijă , de când se trezea şi până se odihnea în carne , era să nu-şi întineze sufletul cu vreun „păcat” făcut împotriva iubirii. Pe locul doi în priorităţile persoanei sale din fiecare clipă era spiritul său , adică mintea curată , primită direct de la duhul adevărului ( un privilegiu) , adică minte din adevăr şi pentru adevăr , în care minciuna nu avea loc sub nici un motiv şi sub nici o formă . Şi , a doua lui grijă , în fiecare clipă , era să-şi păstreze mintea curată , fară minciună . Să nu piardă puterea adevărului , puterea de a împărtăşi adevărat , curat , fără îndoială , taina iubirii . Fiindcă ştia că iubirea nu poate trăi nici măcar în prezenţa unei singure minciuni. Şi , prin asta , îi mulţumea Sfântului Duh pentru privilegiul ce l-a primit de la el ; Puterea de a vedea , a păstra şi a putea spune şi împărtăşi adevarul .

68

Pe al treilea loc , în priorităţile persoanei sale , era trupul său fizic , căruia îi dădea drepturile doar atât cât îi erau necesare acestui trup şi nu cât şi când cerea el. Mânca puţin şi suficient din orice , bea puţin şi suficient din orice şi dormea puţin şi suficient , oricând. Oamenii din jurul lui I.C. , descendenţii generaţiilor purtătoare ale „păcatelor originare” aveau în preocupările persoanei lor o ierarhie răsturnată . În primul rând îi preocupa siguranţa şi confortul persoanei fizice . Trupul să fie săturat şi mulţumit. În al doilea rând se preocupau de minte pe care o foloseau pentru satisfacerea trupului şi a egoului personal. De suflet , îşi aduceau aminte doar când îi durea pentru necazuri personale sau ale celor apropiaţi. Pentru oamenii din jurul lui , când priveau la el , la I.C. , vedeau în primul rând ce-i preocupa pe ei , adică trupul , carnea. Şi , când vedeau că mănâncă puţin şi rar , ei aveau înţelegerea că I.C. postea tot timpul , comparând cu cât şi de câte ori mâncau ei. Şi , când vedeau că bea puţin şi rar , aveau înţelegerea că el avea un dar sfânt . Ei , conduşi fiind de trup , oprindu-se doar când se săturau. Şi , când îl vedeau treaz totdeauna când adormea ultimul şi îl găseau treaz totdeauna când se trezea primul , ei aveau înţelegerea că I.C. doarme puţin fiindcă îşi impune aceasta şi în timp ce ei dorm , el stă treaz prin rugaciuni şi sfinţenie , supunându-şi trupul la cazne ca să-şi arate credinţa în Dumnezeu . Ei nu puteau să înţeleagă că el dormea doar cât îi era necesar şi suficient . El nu îşi priva trupul de somn , dar un trup care mănâncă puţin şi „curat” şi care bea puţin şi „curat” şi care trăieşte cu o minte „curată” , are nevoie de mai puţin somn ca să se „cureţe” şi să se „odihnească”. Un trup „curat” cu o minte „curată” şi un suflet „ curat” doarme doar pentru „ odihnă” . Un trup supraalimentat şi cu o minte şi un suflet încărcat doarme mai mult pentru „curăţire” şi „refacere” decât pentru odihnă . …….. Mi-aduc aminte de …trinic , dar până acum m-am mulţumit să-l „contemplu” . Azi „văd” o „ lumină” şi mă grăbesc să o aştern… A.

SUFLET - SPIRIT 1 2

- TRUP …….( CURAT ) 3

B.

GÂND 4

– FAPTĂ…..( DIN IUBIRE ) 6

- VORBĂ 5

69

C.

CALEA - ADEVĂRUL – VIAŢA……( VIU ) 7 8 9

Stau în „contemplare” asupra acestui trinic – Trinic ce mi s-a „arătat” şi… Lumina creşte …şi …ameţesc… „Văd” un tablou clar şi luminos şi-mi rog mintea să-mi lase sufletul să-l descrie… Şi , „citindu-l” , pe verticală , sufletul meu „vede” …: 1-4-7….( suflet-gând-cale ) suflet curat , sin cer , fără „păcatele originare” , are gânduri curate , de adevăr şi iubire . Şi , aceasta este „calea”; 2-5-8…( spirirt-vorbă-adevăr ) spirit , minte , curată , fără minciuni , care trăieşte în suflet curat , cu gânduri curate , are doar vorbe de adevăr şi iubire , şi , acesta este „adevărul”; 3-6-9…( trup – faptă – viaţă ) trup curat , care trăieşte cu suflet şi gânduri curate , cu minte curată şi vorbe adevărate , face doar fapte de iubire , trăind în verbul a iubi , şi , aceasta este „viaţa „; aceasta este adevărata viaţă liberă , mântuirea. Şi îmi-aduc aminte de răspunsul primit cândva de la un părinte : „ nu te poţi mântui făcând fapte bune , dar dacă te mântuieşti faci doar fapte bune’’ Şi , mai „văd” un trinic…: A. B. C.

SUFLET - SPIRIT -TRUP…… ( CURAT ) GAND - VORBĂ - FAPTĂ …… ( DIN IUBIRE ) BUCURĂ - MÂNGÂIE - DĂRUIEŞTE (TRĂIEŞTE ÎN A IUBI)

A BUCURA – a crea , chiar şi pentru o clipă ,chiar şi cu un gând , bucurie în sufletul celui căruia îi oferi… A MÂNGÂIA – a însoţi „darul” cu vorbe sin cere , din adevăr , de mângâiere…

70

A DARUI

- a oferi necondiţionat , spre a mângâia şi bucura pe cel căruia i-ai dăruit…

Şi , cred ! , eu , că : „fapta” ta de iubire se întoarce şi în tine…; trupul tău se va simţi „înviorat” , mintea ta se va simţi „mângâiatâ” , iar sufletul tău va simţi „ bucuria” pură şi neîntinată de nici o „aşteptare” , nici măcar de mulţumirile celui „daruit” de tine , bucurie doar din bucuria de-a bucura. ………… Şi , „văd”, eu , că totul începe cu un suflet „curat” , cu întoarcerea la sufletul originar , înainte de „păcatele originare” . Şi simt nevoia să mă „aplec” asupra lor , pentru a le înţelege… Recitesc geneza şi mă „aplec” asupra „păcatelor” făcute împotriva sufletului sin cer şi „văd” trei momente , trei tablouri distincte , fiecare cu „păcatele” lui : 1. „păcate” făcute înainte de a mânca din „pomul oprit 2. „păcate” făcute după ce au mâncat din „pomul oprit” 3. „păcate” făcute după plecarea din Eden 1. Păcate facute împotriva sufletului sin cer , înainte de pierderea credinţei; A.De către şarpe

: ispitirea… unui suflet sin cer , necopt ; şarpele o „convinge” pe Eva să mănânce din„pomul oprit”

B. De catre Eva

: denaturarea , schimbarea cuvintelor lui Dumnezeu , din :”…căci veţi muri negreşit…”, în „ …ca să nu murim …”; : râvnirea unui lucru de-a gata ce nu-i aparţinea , înţelepciunea ;

C. De catre Adam : tăcerea vinovată , nu intervine să o convingă pe Eva să nu mănânce…

2. Păcate făcute dupa ce au mâncat din „pomul oprit” , după ce au pierdut credinţa…;

71

A. De către Eva

: ispitirea lui Adam , să mănânce şi el;

B. De către Adam şi Eva : s-au ascuns….; de frică , fiindcă sunt goi ; aveau deja con-ştiinţa încărcată…, pierduseră credinţa… C. De către Adam : transferarea vinei personale asupra altcuiva , „.. Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine , ea mi-a dat din pom şi eu am mâncat…” 3. Păcate făcute după plecarea din eden , păcatele lui Cain A.Păcatul jertfei

: invidia , mânia…, ”…Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui , dar spre Cain şi spre jertfa lui , n-a privit cu plăcere . Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa…”

B. Păcatul sângelui : crima ,… ”…Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorat …” C.Păcatul adevărului : minciuna…, ”…Domnul a zis lui Cain : „ unde este fratele tău Abel ?” Şi Cain a zis :” nu ştiu . Sunt eu păzitorul fratelui meu ?” Mă „ opresc” asupra păcatului jertfei şi „văd” că Dumnezeu îi „explică” lui Cain ce este păcatul şi cum să nu-l faci….: geneza 4-6,7 „ …şi Domnul a zis lui Cain : ”… pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa ?… Dacă faci bine , nu vei fi bine primit ? Dar dacă nu faci bine , păcatul stă culcat la uşă ; dorinţa lui se ţine dupa tine , dar tu trebuie să-l stăpâneşti …” Şi , mă întorc şi rememorez , în ordinea înfăptuirii lor , „păcatele originare „ …

ispitirea unui suflet sin cer , denaturarea adevărului cunoscut , tăcerea vinovată , când , în prezenţa ta se denaturează şi/sau se încalcă adevărul cunoscut,

72

ascunderea de consecinţe…. , transferarea vinei personale asupra altcuiva , invidia , mânia…, crima ,… minciuna ,… Şi , mă „aplec” spre înţelegerea „păcatului jertfei”… Până acum , sufletul meu era neînţelegător spre un Dumnezeu care privea cu „plăcere” la Abel şi la jertfa de sânge şi carne a lui Abel , care i-a jertfit lui Dumnezeu „… din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor…” Acum ,…”aflu”…: Abel îi jertfea lui Dumnezeu , „viaţă” , pentru a-i arăta că a înţeles „păcatul” părinţilor săi , pentru care au „ murit negreşit” , şi-au pierdut credinţa . Pentru a-i arăta lui Dumnezeu că viaţa o oferă acestuia odată cu viaţa , carnea şi grăsimea oilor întâi născute din turma sa , arătându-i că a înţeles că viaţa şi moartea aparţin lui Dumnezeu . Şi , mai „aflu” că prin laptele de la oile lui Abel şi cu roadele pământului obţinute din munca pământului de către Cain , Adam şi familia lui , aveau tot ce le era necesar pentru a trăi într-un trup „curat”. Cain a adus lui Dumnezeu o „jertă de mâncare din roadele pământului” , adică din ceea ce Dumnezeu le-a dat oamenilor ca să se ţină în viaţă , în trup „curat”, şi „ spre Cain şi spre jertfa lui , n-a privit cu plăcere …” căci a văzut că acesta n-a „înţeles” sensul jertfei. Şi Cain , a căzut şi mai adânc în neînţelegerea sa , adâncind păcatul tatălui său Adam , mâniindu-se foarte tare …, firea sa schimbată şi mintea sa preluând controlul , în mintea sa nemaifiind nici un gând al sufletului sin cer . Eu , cred! , că : dacă , înainte de a-şi „împlini” singur „dreptatea” , l-ar fi întrebat sin cer pe Abel : ” de ce lui Dumnezeu îi place jerfta ta şi a mea nu-i place ?” , Eu , cred! că Abel i-ar fi explicat „adevărul jertfei”. Şi i-ar fi oferit şi lui Cain din oile întâi născute , dacă nu i-ar fi propus cumva să aducă împreună o singură jertfă … Şi , alta cred! , eu , că ar fi fost soarta neamului omenesc dacă nu s-ar fi înfăptuit prima crimă şi prima minciună…

73

Dar ,…Cain nu înţelesese că viaţa o dă Dumnezeu şi tot Dumnezeu , şi numai Dumnezeu , o ia . Şi Cain ia viaţa altcuiva , pentru sine . Adică , făcând ceea ce doar lui Dumnezeu îi este îngăduit , să dea şi să ia viaţa , Cain se adânceşte în păcatul mamei sale Eva , care , atunci când s-a hotărât să mănânce din „ pomul oprit” , a înfruntat moartea , doar din dorinţa de a fi ca Dumnezeu , cum îi spusese şarpele… Cain , a vrut să fie ca Dumnezeu , să ia viaţa fratelui său , ca să nu-i mai facă lui „rău” la „ închipuirile „ din mintea sa . Şi dupa ce l-a omorât , a pecetluit păcatul său de sânge cu păcatul ce avea să rămâna asupra oamenilor pâna la I.C. ; păcatul minciunii . ….. Geneza 4-10,11,12,13,14 „… ce ai făcut ? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la mine . Acum , Cain , blestemat eşti tu pe pământul acesta , care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta , sângele fratelui tău ! Când vei lucra pământul să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ…” „…Cain a zis Domnului :…” pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi . Iată că tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului ; Eu voi trebui să mă ascund de faţa ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ ; şi se va întâmpla ca oricine mă va găsi , mă va omorâ…” „Văd” , eu , că , în continuare , Cain este tot „orb” , dă vina tot pe Dumnezeu , negociază cu el şi n-are pic de remuşcare sau smerenie . Dar Dumnezeu îi mai dă o şansă ca , în timp , Cain să „afle” ce a păcătuit , ce este remuşcarea şi ce este smerenia şi atunci Domnul a zis : „…dacă va omorâ cineva pe Cain , el să fie răzbunat de 7 ori” şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain , ca oricine îl va găsi , să nu-l omoare . Acum “văd” ca Dumnezeu a “interzis” : …viaţă... pentru viaţă, de la …început… …. Apoi Cain a ieşit din prezenţa Domnului Şi a locuit în ţara Nod , spre răsărit de Eden… ……iar Lameh…, urmaşul lui Cain , a spus soţiilor sale : …” …am omorât un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătăile mele…” ……… Eu , cred! că din Cain s-a „născut” un neam de criminali…. ……… Geneza 4-25,26 ; 5-29

74

„…Adam a cunoscut iarăşi pe soţia sa; Ea a născut un fiu şi i-a pus numele Set , adică „înlocuit”; Căci a zis ea:”Dumnezeu mi-a dat o sămânţă în locul lui Abel , pe care l-a ucis Cain.” „…lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele „Enos”. Atunci au început oamenii să cheme numele Dmnului..” „…şi s-a născut strănepotul lui „Enos” , numit Noe ,adică „mângâiere” . …… Făcând arborele genealogic al lui Cain şi al lui Set observ „asemănări” care „ameţesc” minţile celor „grăbiţi” ; G-4;17-22 Cain-enoh-irad-mehuaiel- metusael-lamehiabal,iubal,tubal G-5;1-29 Set -enos-cainan-mahalaleel-iared-enohmetusala-lamehNoe – sem , ham , iafet Şi , „văd” că din ramura lui cain se desprind cei ce , în „ vremea lui Moise” , se vor „închina „ lui „bal” sau „baal”şi aduceau jertfe umane viţelului de aur . Şi , mai „văd” că pe taţii lor îi cheama la fel , Lameh , provenind din mame cu nume „ameţitor” de asemănătoare: Cain - Matusa/el… Set - Matusa/la…, …….el…ego….a primi…., etc …( e doar o părere…) …..la…..către….a oferi….,etc…( e doar o părere…) …şi,...mă „opresc”… aici…. ……………………. Totul se „leagă”… ameţitor… ……………….. Azi am „primit” şi am început să citesc „Atlantida-de Robert Cohen „ şi mă grăbesc să aşrtern ce am „găsit” despre atlanţi şi despre jertfele lor ritualice : „… cei zece regi , purtând frumoasa lor robă albastru închis , şi mantii lungi , se adunau în incinta sacră a templului lui Poseidon , se reculegeau , se rugau în timp ce intrau taurii; încercau să prindă unul din ei , înarmaţi cu ţepuşe de vânătoare şi plase , dar nu era uşor , ţinând seama de agresivitatea animalelor. În cele din urmă un taur era doborât , victima aleasă de zei , apoi era târât până la „coloana cerului” , unde urma să fie sacrificat . Sângele lui umplea un crater ; fiecare participant la acest ritual era stropit cu sânge , pentru purificare , iar restul era turnat peste coloana sacră . Carnea animalului era aruncată în

75

foc ; după ce era complet carbonizată , se stingeau toate focurile ; se lăsa noaptea şi întunericul îi învăluia pe regii aşezaţi pe pământ , în cerc . Când bezna era de nepătruns şi figurile celor de faţă nu mai puteau fi deosebite , atunci sosea momentul rostirii adevărului ; Se aduceau acuzaţii , se rosteau sentinţe , nimeni nu era cruţat . După aceea , apăreau doi fraţi gemeni care reaprindeau focurile sacre , aceasta însemnând sfârşitul ceremoniei . Zeii erau împăcaţi ….”

Şi „văd”că atlanţii , ca şi Abel , aduc jertfa arderii cărnii şi se stropeau cu sângele taurului pentru purificare . Apoi , şi mai „straniu” , eu m-am „gândit” ce s-ar fi întâmplat dacă Cain ar afi discutat deschis şi sin cer cu Abel despre jertfa fiecăruia… şi , „aflu” că atlanţii purtau în timpul ceremoniei exact discuţia ce ar fi trebuit să o poarte Cain cu Abel , dar n-a facut-o şi , mai ales , dupa ce se rosteau toate acuzaţiile , toate sentinţele şi nimeni nu era cruţat , deci după ce se rostea tot adevărul , apăreau doi fraţi gemeni care reaprindeau focurile sacre.. Doi fraţi gemeni , acei Cain şi Abel …, care n-au ajuns aşa datorită lui Cain , dar care au ajuns aşa în înţelepciunea atlanţilor . Ei înţelesesera păcatele lui Cain ; crima şi minciuna . Şi , prin ritualul lor , voiau să arate zeului că nu vor merge pe calea lui Cain , dorind prin aceasta să obţină „împăcarea” zeului . …..uluitoare „asemănare”!!!… Şi , „ citesc „ în continuare… „ …erau judecaţi sau judecau , dacă vreunul îl acuza pe celălalt de încălcarea legii . Dupa pronunţarea hotărârii , o înscriau pe o tăbliţă din aur , odată cu ivirea zorilor. În plus erau instituite multe alte legi referitoare la perogativele fiecarui rege în parte , dintre care cele mai importante priveau drepturile şi obligaţiile monarhului : Să evite orice conflict armat cu alt suveran ,…, Să se sfătuiască împreună , ca şi înaintaşii lor , în privinţa hotărârilor ce trebuiau luate în caz de război , sau în legătură cu alte probleme de înteres comun… Un rege nu avea dreptul de a condamna la moarte nici un membru al neamului său fără a fi obţinut aprobarea majorităţii celorlalţi 9 regi ….”

Să fi fost atlanţii descendenţii unei alte „ramuri” din Adam şi Eva , alta decât cea „desprinsă” din Set , care devine neamul lui Noe ? O altă „ramură” despre care biblia „scrie” tărziu , în cartea a doua a lui Moise , când atlanţii atacau Egiptul , dar , cred! , eu , că era vorba despre atlanţi ai „Atlantidei decăzute”. Şi , citesc şi „aflu” că atlanţii , aşa cum am „gândit” şi eu despre Abel , erau vegetarieni , folosind „carnea şi sângele” doar în jertfa adusă divinităţii , ca şi Abel … …„citesc” în continuare…

76

„ Pentru hrana lor zilnică , oamenii Atlantidei foloseau tot soiul de cereale şi legume , iar pentru completarea mesei se înfruptau din fructe proaspete (sau uscate) din care ştiau să prepare şi băuturi , fructe minunate care îmbinau nevoia unei hrane sănătoase cu voluptatea gustului , parfumului şi a frumuseţii lor aparte…” Această ultimă frază îmi „aminteşte” şi defineşte cu cele mai potrivite cuvinte ceea ce „gândeam” eu când citeam în geneză despre Dumnezeu care „mobilase” grădina Edenului cu : „ pomi buni de mâncat şi plăcuţi la vedere…” şi nu „găseam” cuvintele cu care încercam să-mi explic de ce Dumnezeu îi „pusese” pe Adam şi Eva în această grădină . Acum pot să spun că Adam şi Eva terbuiau să crească odată cu pomii din jurul lor , toţi buni de mâncat şi plăcuţi la vedere , care , pe lângă o hrană sănătoasă , le dădeau şi posibilitatea să descopere voluptatea parfumului , voluptatea gustului şi a frumuseţii lor aparte . „Descoperind” toate acestea , Adam şi Eva ar fi descoperit cine sunt ei , care sunt simţurile şi plăcerile lor şi cum funcţionau ele în prezenţa doar a lui „bun şi plăcut la vedere” şi , acum pot să adaug , într-un „trup curat” şi cu un „suflet curat”. Aşa „înterzăresc” eu „planul” lui Dumnezeu , cu Adam şi Eva , în grădina Edenului . Adam şi Eva s-au abătut de la „plan” , prin mâncarea din „pomul oprit” , cred !,eu , doar la momentul nepotrivit , adică prea devreme în creşterea şi devenirea lor , adică în stadiul în care Adam şi Eva erau doar nişte „copii” în „grădiniţa” lui Dumnezeu . Şi ei s-au comportat ca nişte copii care nu mai au răbdare să crească şi , de la grădiniţă , au vrut să „sară” şi să afle direct ce se învaţă la facultate , fără să mai aibă răbdare să parcurgă şcoala primară , şcoala generală şi liceul , toate doar etape necesare ca să poată aborda , înţelege şi discerne materiile predate la facultate , ca apoi să poată înţelege viaţa . Să o poată îmbunătăţi şi să o „modeleze” într-un model din ce în ce mai apropiat de „modelul” lui Dumnezeu . Şi , întorcându-mă la atlanţi , nu mă pot „opri” să nu „văd” că atlanţii seamănă izbitor cu o „ramura” a omenirii care se străduia să păstreze şi să perpetueze „direcţia” pe care ar fi luat-o „omenirea lui Abel” şi , chiar prin legile lor , atlanţii îmi „arată” că îşi luaseră „măsuri” ca să nu mai apară un alt Cain printre ei… …„citesc” mai departe… „ Nivelul foarte dezvoltat al societăţii atlante se manifestă în primul rând printr-o tehnologie superioară , o agricultură variată şi bogată , punând la dispoziţia locuitorilor săi toate mijloacele pentru înfrumuseţarea oraşelor ; temple , palate , porturi , arene sportive , poduri ,….proiecte urbanistice îndrăzneţe , putând rivaliza sub aspect tehnic şi artistic , cu cele mai strălucitoare realizări edilitare moderne…” 77

Hm ! , atlanţii stăpâneau deja „habitatul” eficient , estetic şi „ecologic”… Decadenţa şi sfârşitul atlantidei seamănă „ameţitor” cu decadenţa şi sfârşitul lumii înainte de Noe , sau înainte de sfârşitul Sodomei şi Gomorei… „…civilizaţia aceasta strălucită a dăinuit câteva milenii , dar treptat au apărut anumite semne de decadenţă , Respectul faţă de divinitate a scăzut , Conduita morală a început să sfideze normele decenţei şi ale moralei ; Regii înşişi nu au mai fost drepţi şi generoşi , devenind tirani de temut …”

Din „decăderea” atlantidei , „văd” cum era aceasta înainte , „văd” ce a „susţinut” Atlantida ..; 1. Respect faţă de divinitate 2. Conduită morală 3. Decentă 4. Conducători drepţi şi generoşi 5. Adevărul la rang de lege 6. Pofte chibzuite 7. Întrajutorare necondiţionată

- credinţă - conştiinţă - cuvinţă - înţelepciune - justeţe - măsură - iubire

„citesc” mai departe… : „…când elementul divin care sălăşluia în ei a fost pângărit de contopirea frecventă cu un element pământean , vremelnic , şi când a predominat latura omenească supusă tuturor poftelor nechibzuite , atunci au început să fie lipsiţi de măsură şi cuvinţă , nemaiajungându-le prosperitatea de care se bucurau . Cei care ştiau să discearnă binele de rău , adevărul de minciună , i-au văzut în toată urâţenia lor , lipsiţi de orice respect ale valorilor reale (1.-7.) , Cei ai căror lăcomie era nemăsurată şi dorinţa de a domina excesivă , i-au vazut ca pe o întruchipare a unei vieţi frumoase şi fericite…”

Şi , astfel „aflu” ordinea decăderii Atlantidei , prin decăderea de la „valorile adevărate” (1.-7.) Abaterea nr.1 , de la „valoarea” nr.1 , slăbirea credinţei prin „pângărirea” elementului divin , de contopirea frecventă cu un element pământean , vremelnic …. Abaterea nr.2 , de la „valoarea” nr.6 , armonia , măsura , când a predominat latura omenească , supusă tuturor poftelor nechibzuite… 78

Abaterea nr.3 , de la „valoarea” nr. 3 , cuvinţa , când au început să fie lipsiţi de cuvinţă… Abaterea nr.4 , de la „valoarea” nr. 4 , înţelepciunea… Abaterea nr.5 , de la „valoarea” nr. 5 , justeţea , când minciuna devine obişnuinţă… Abaterea nr.6 , de la „valoarea” nr.6 , când dorinţa de a domina devine excesivă… Abaterea nr.7 , de la „valoarea” nr.7 , iubirea , când au pornit razboaie de cucerire , de supunere , de răpire a libertăţii altora …, Şi astfel „aflu” ordinea „morţii” Atlantidei ; Dacă renunţi la credinţă , „pierzi” în ordine : armonia (măsura) , respectul (cuvinţa) , înţelepciunea , justeţea (adevărul) , conştiinţa (morala) şi , în final , iubirea , după care „mori negreşit” , cum i-a spus Dumnezeu lui Adam şi Evei… Şi „citesc” mai departe despre dispariţia Atlantidei printr-un potop , unul cu mult înainte de potopul lui Noe…descris în biblie… „…potopul ce a scufundat Atlantida a fost provocat , poate , de acea stea cu „coamă de foc” şi cu cap de taur . Căldura pe care o răspândea era atât de mare încât a pârjolit pământul , totul pe pământ ; încendiile întinse cu repeziciune , au distrus case , recolte , pomi . A urmat potopul , dezlănţuit de căderea unor ploi torenţiale . Apele au acoperit tot”,”spune” o legendă babiloniană. „….continente întregi s-au prabuşit ; soarele s-a acoperit . Pământul a fost înghiţit de ape , cerul era brăzdat de stele strălucitoare…”, „spune” o legenda egipteană. „…şase stele , şase stele au căzut din cer în timpul potopului…”, „spune” tradiţia orală mexicană…

Şi , aceste 6 stele ce au căzut din cer , mă duc cu „gândul” la lupta dintre cei 6 fraţi titani , în răzvrătirea lor , cu Zeus , care se termină cu victoria lui Zeus şi aruncarea celor şase titani în tartar… Iar steaua cu coama de foc şi cap de taur , mă duce cu „gândul” la răzvrătirea îngerului luminii împotriva lui Dumnezeu şi care se termină cu victoria lui Dumnezeu şi cu aruncarea îngerului decăzut , din cer…în infern… Doresc să „aştern” şi povestea titanilor , ca să n-o uit când voi „reciti”… Încep cu „Gaea” sau „Ge”…

79

„…personificare a pământului , considerată drept element primordial din care se trăgeau toţi ceilalţi zei . Gaea s-a născut după Chaos (haosul) , zămislindu-i la rândul ei pe Uranus (cerul) şi Pontus (marea) . Din unirea ei cu Uranus s-au născut titanii . Toţi aceşti copii ai Gaeei îl urau însă pe tatăl lor Uranus , fiindcă nu le permitea să vadă cerul . Cu ajutorul mamei lor , Gaea , unul din titani , Cronus , a reuşit să-şi „mutileze” tatăl şi să-i ia locul , devenind stăpânul universului . Când Cronus a fost detronat la rândul lui de către Zeus , fraţii săi , titanii , i-au venit în ajutor şi au declarat război olpimpienilor conduşi de Zeus. Lupta cunoscută sub numele de titanomahie a durat zece ani şi s-a sfârşit cu victoria lui Zeus şi aruncarea celor şase titani în tartarus…” „….într-o perioadă îndepărtată , tartarus „era” o regiune subpământeană , situată mai jos decât infernul , unde zeii obişnuiau să arunce , spre o veşnică pedeapsă , pe toţi duşmanii lor. Mai târziu , tartarus a ajuns să fie identificat cu infernul …” …… ……………..

Citind în „Papirusul lui Anana” , şeful scribilor pe vremea faraonului Seti al II-lea (secolul XIV înainte de I.C. !!!) , despre „ka”-ul nostru , „stăpânul nostru spiritual” , simt nevoia să aştern ce „aflu” prin timp… „…citiţi , o , copii ai zilei de mâine , şi aflaţi tainele trecutului , care vouă vi se pare îndepărtat , fiind , în realitate , foarte apropiat . Oamenii nu trăiesc doar o singură dată pentru a dispărea apoi pe veci ; ei trăiesc mai multe vieţi , în locuri diferite , dar nu întotdeauna în lumea aceasta . Între un fel de viaţă şi altul există un fel de văl întunecat , de nepătruns . Porţile se vor deschide în cele din urmă şi vom vedea toate sălile prin care am păşit în timpuri străvechi … Vom trăi veşnic . Ori veşnicia neavând sfârşit nu poate avea nici început , este un cerc închis , în consecinţă dacă este adevărat că vom trăi veşnic , şi celălalt fapt trebuie să fie adevărat , că am trăit dintotdeauna…”

Anana , opun logicii tale formale chiar creaţia , care are un început , un Creator şi „planul” său … mai departe raspunde chiar I.C. Care spune deja despre moartea a doua şi despre viaţa veşnică , recunoscând chiar şi „reâncarnarea” , dar „naşterea” există , chiar dacă poate fi considerată ca origine comună , suflet din sufletul divin . Şi în acest sens s-ar putea închide cercul… ….„citesc” mai departe în Anana… „…..Oamenii cred că Dumnezeu are mai multe feţe şi fiecare este încredinţat că faţa pe care o vede este cea a adevăratului şi unicului dumnezeu . Cu toate acestea ei se înşeală , pentru că toate feţele , toate aspectele sunt ale aceluiaşi dumnezeu . „Ka”-ul nostru , stăpânul nostru spiritual (mintea noastră-zic , eu ) ni-l înfăţişează în diferite feluri…”

Mai departe , Anana „alunecă” din trinic , oprindu-se în „fundătura” dualului , aruncând la „gunoi” trupul …

80

„…cercetând izvoarele nesecate de înţelepciune care sălăşluieşte în esenţa spiritului uman , descoperim frânturi de adevăr , care ne dau nouă , celor învăţaţi , puterea de a înfăptui minuni… ….spiritul nu trebuie judecat după trup , nici dumnezeu după lăcaşul său …”

Trufie , la Anana ? „târg” deja făcut pe preţul cunoaşterii ?… Aş putea „vedea” şi că în faţa spiritului , a minţii „strălucitoare” nu trebuie să ne „uităm” la trup , nu trebuie să ne „înspăimânte” trupul fiarei , şi „dumnezeu” nu trebuie judecat dupa lăcaş . Ce dacă lăcaşul celui ce face minuni este în tartarus…? Poate sunt aspru cu Anana , poate greşesc , dar aşa „văd” eu… ….”citesc” mai departe… „…la egipteni scarabeul nu reprezintă un zeu , ci simbolul creatorului , deoarece rostogoleşte un bulgăre de pământ unde îşi depune ouăle , după cum creatorul face să se rostogolească pământul , care este rotund , şi dă viaţă lumii întregi… …toţi zeii trimit cu iubire acestui pământ darurile lor , fără de care am înceta de a exista… …credinţa mea mă instruieşte şi mă pregăteşte , ea mă învaţă mai multe lucruri decât a voastră , îmi spune că viaţa nu sfârşeşte odată cu moartea şi că dragostea , fiind esenţa vieţii , va dăinui veşnic…”

…ce să „zic” ? Cu 1300 de ani înainte de I.C. , Anana afirmă că pământul e rotund şi se învârte şi că dragostea este esenţa vieţii , dar nu defineşte dragostea… Mai am răbdare..să mai „aflu”… Şi trec de la papirusul lui Anana la textul de pe stela funerară de la Karnak (Egipt) , în care este înscris imnul ce-l slăveşte pe faraonul Thutmosis al III-lea(1470 înainte de I.C.) Şi nu pot să nu-mi „amintesc” de a doua ispită pe care i-o face Satan lui I.C. în deşert…(Luca 4-5) „…diavolul l-a suit pe un munte înalt , i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile pământului locuit şi i-a zis : …ţie îţi voi da toată stăpânirea şi strălucirea lor , căci mie îmi este dată şi eu o dau oricui voiesc . Deci de te vei închina înaintea mea , toată va fi a ta .” „…I.C. a zis : „…înapoia mea Satan! Este scris : să te închini Domnului Dumnezeului tău şi numai lui să-i slujeşti ...”

81

Deci , „citesc” spusele lui Amon Ra către Thutmosis al III-lea , care a acceptat „oferta” lui Amon Ra : puterea absolută !.. „…eu , Amon Ra , îţi dăruiesc puterea şi victoria asupra tuturor celorlalte ţări : hotărăsc să fii slăvit şi temut în toate ţările , iar faima ta să se întindă pe tot pământul cuprins între cei patru stâlpi ai cerului… …ţi-am încredinţat pământul în toată lungimea şi în toată lăţimea sa , astfel încât cei din est şi cei din vest să se afle sub supravegherea ta .… coroana mea de şerpi , care este pe capul tău îi face să piară : îi cad pradă cei pervertiţi din fire : ea distruge cu limbile ei de foc pe cei aflaţi în insulele sau mlaştinile lor… …ei vin , ducându-şi tributul în spinare…”

Şi , „scot” cuvintele subliniate , şi „aflu” detaliile „ofertei” lui Amon Ra : 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Puterea… Victoria asupra tuturor… Să fii slăvit şi temut… Să ai faimă… Să fie toţi sub supravegherea ta… Să porţi coroana mea de şerpi… Îi face să piară… Să-ţi cadă pradă… Să-ţi aducă tribut…

Şi mă opresc la câteva „coincidenţe”.. „coraona de şerpi” , să fie : puterea de a ispiti absolut..? „îi face să piară”, să fie :..”să-şi piardă sufletul..”? „cei pervertiţi din fire” , să fie : cei uşor de ispitit sau de înspăimântat ? „tribut în spinare” , să fie : bogăţii materiale ? … Cine este Amon Ra ? Că , Dumnezeu nu este !… Şi , mai „văd” că , odată ce acceptă puterea (1.) , faraon primeşte „daruri” : 1- puterea 2- victorii …asupra altora 3- slăvit şi temut 4- faimă 5- toţi sub supravegherea sa 9- tribut în spinare… lucruri vremelnice.. pentru viaţă vremelnică …,

82

6,7 şi 8 , le „văd” ca beneficii directe ale lui Amon Ra căci „coroanei lui de şerpi” îi cad pradă cei pervertiţi din fire , care fac „târgul” şi îşi vând sufletul , ca şi faraon , şi tot coroana de şerpi îi face să piară pe cei aflaţi în insule.., „ izolaţi de ispită” . Deci 6,7 şi 8 le „văd” ca „munci” ale lui faraon în slujba directă şi în beneficiul exclusiv al lui Amon Ra , faraon devenind un „stăpân al sufletelor pierdute” , sau altfel spus , stăpânul pământean al celor fără de dumnezeu… În noua „lumină” , „văd” şi mai clar înfruntarea dintre Moise şi faraon care , de fapt , a fost o înfruntare între Dumnezeu şi Amon Ra… …„citesc” mai departe…pe stela din Karnak şi aflu de ce oamenii lui Moise şi-au făcut „idol de aur” , din tot aurul primit de la egipteni şi , mai ales , de ce îl toarnă sub forma unui viţel..: „…am venit ca să poţi zdrobi ţara din vest…eu le arăt că majestatea ta este asemenea unui taur tânăr , cu inima neşovăitoare , fără frică de a ucide , cu coarne ascuţite şi tăioase , care nu poate fi doborât”

Şi , stela de la Karnak , mă ajută să „aflu” de ce , tocmai în timpul în care Moise era plecat pe munte , să primească „tablele legii” de la Dumnezeu , „cei pervertiţi în fire” cad pradă ispitei şi fricii de „zeu” , toarnă viţelul de aur , iar „pe cei din insule” , pe cei credincioşi ,”izolaţi” de ispită , îi „pier” , îi ucid şi îi aduc jertfă , tocmai „viţelului de aur” , simbolul lui faraon , slujitorul lui Amon Ra . Când Moise coboară de pe munte cu „tablele legii” şi vede crimele şi jertfele însângerate , oameni omorâţi şi aruncaţi pe viţelul de aur , atunci , Moise sparge „tablele legii“ primite de la Dumnezeu. Şi , cred!, eu , că atunci Moise şi-a „calculat” un „gând şi un gest „ care nu erau de la Dumnezeu . Moise scrisese „poruncile” şi ştia că una din ele era : Să nu ucizi ! Şi , cred! , eu , că Moise a „socotit” că dacă citeşte „poruncile” lui Dumnezeu , poporului , el , Moise , nu mai putea da pedeapsa după „legea talionului” , ce el , cu de la el „putere” , o instituise chiar înainte de a urca pe munte. Şi , el , Moise , „decretase” : viaţă pentru viaţă ! Şi , cred! , eu , că Moise a „judecat” că spărgând tablele legii poate amâna , cu conştiinţa împăcată , aplicarea celor 10 „porunci” . Aşa că Moise se arată indignat de ceea ce vede ; crime şi un „idol de aur” , şi prin asta justifică în faţa poporului spargerea „tablelor legii” , dând vina pe ei ,considerându-i vinovaţi şi nepregătiţi să primească „legile” 83

Şi , după asta , Moise hotărăşte pedepsirea vinovaţilor , prin uciderea lor , ca o purificare în faţa lui Dumnezeu . El îi jertfeşte pe vinovaţi lui Dumnezeu , în faţa poporului , ca un exemplu a ceea ce vor păţi în viitor cei ce vor încălca „legea” , pe care poporul , pedepsit şi înspăimântat , încă nu o aflase . Şi , abia după ce Moise bagă bine frica în popor şi le prezintă un Dumnezeu sângeros şi răzbunător , el prezintă poporului „cele zece porunci” , primite de la Dumnezeu . Dar Moise , deja , îşi „pervertise firea” se lăsase „cucerit” de putere şi nu se opreşte doar la cele „zece porunci” , ci mai adaugă şi „înţelegerea” lui de aplicare a celor „zece porunci” Moise , Moise , nici nu ţi-ai dat seama când te-ai transformat din Moise – mesagerul lui Dumnezeu , omul ce aduce curat mesajul , „Legea” lui Dumnezeu , în Moise-“Legiuitorul”. Şi , după legile lui Moise , merg şi azi cei …ce au găsit , în legile lui ,… interesul lor…. Mă întorc la stela de la Karnak şi-mi vine „gândul” să caut pe „cei aflaţi în insule…” , căutând civilizaţii care s-au dezvoltat şi au trăit în afara „principiilor” lui Amon Ra… Deocamdată „găsesc” doar două civilizaţii ; civilizaţia atlantă şi civilizaţia minoică , ce aveau în comun că erau vestite (nu faimoase şi nici temute..) pentru : - Justeţea legilor lor fundamentale - Organizarea admirabilă a instituţiilor - Viaţa era uşoară – munca era o „joacă” - Lumea era fericită…. - Minunate obiecte…. - Stăpânirea prelucrării metalelor - Frumuseţea şi complexitatea oraşelor - Estetica şi „ confortul” locuinţelor - Deosebita iscusinţă a „inginerilor” şi marinarilor - Cultură deosebită… - Moralitate ……….. …”insule” de distrus şi de prădat pentru „supuşii” lui Amon Ra.. Şi , misterios , amândouă aceste civilizaţii sunt „distruse” aproape identic : într-o zi şi o noapte , „scufundate” , cu tot cu „taine” , în ape …. ….Mă „întorc” la Atlantida..şi simt nevoia să aştern câte ceva din cele citite în mesajele stenografiate ale lui E.Cayce , care a „vorbit” despre Atlantida în stare hipnotică .

84

Cayce insistă asupra manifestării existenţei fiinţei umane prin : - Cinci afirmaţii - Prin fiecare din cele cinci realităţi - Cele cinci simţuri - Cele cinci argumente - Cele cinci sfere - Cele cinci dezvoltări …… …„citesc” în mesajele lui Cayce :…. „…pe treapta inferioară se aflau monştri , jumătate-oameni , jumătateanimale , care erau denumiţi „lucruri” , constituind o mâna de lucru supusă . Urma categoria uriaşilor şi a piticilor , „forme ratate” ale speciei umane ( sau experienţe genetice eşuate ?). Pe treapta superioară , fiinţa ideală , omul cu trup armonios proporţionat , adaptat perfect la mediul înconjurător . În ciuda faptului că existau uriaşi , pitici , „forme ratate” , populaţia atlantă formează o societate unită : oamenii fiind fericiţi şi paşnici , nu doresc decât armonie şi pace , preocupaţi „să crească şi să se înmulţească” . Atlanţii se hrănesc cu roadele pământului , exploatează toate resursele pământului roditor descoperind în adâncuri : gazul natural , focul fierul şi cuprul… …. Imaginaţia vie , creatoare , este o caracteristică deosebită a poporului atlant având realizări diverse şi complexe :

……

- Domesticesc animalele - Folosesc baloane (din piei) cu gaz , la transport.. - Construiesc avionul şi submarinul , exclusiv pentru transport - Fabricau explozibili foarte puternici - Aveau instrumente cu care acţionau focurile din centrul pământului - Aveau raza lasser - cu 50.722 de ani înainte de I.C. - Aveau centrale atomice - Raza morţii sau „raza supercosmică” - Înţelegeau legile forţelor universale - „Transmiteau” mesaje la distanţe mari - Ghidarea navelor şi aeronavelor pe coordonate gps - Transmiterea la distanţă a sunetelor , a vocii şi a imaginilor - Fotografierea la distanţă , chiar şi prin pereţi - Învingerea forţei gravitaţiei - Prepararea cristalului - Cunoşteau mecanica şi forţele chimice - Aplicarea forţei electrice , a radiaţiei şi a încălzirii - Nave spaţiale - cu 28.000 de ani înainte de I.C. urmează progrese excepţionale în :

85

-

Chimie , fizică , psihologie Stăpânirea energiei atomice , sisteme de încălzire şi iluminare Mijloace de comunicaţie Controlul asupra razelor luminoase , laser şi „raza morţii” Descoperirea aerului lichid , a aerului comprimat - Aliaje , aluminiu , uraniu… Şi , ştiau să stăpânească energia solară . „Piatra de foc” este instalată în templul soarelui şi este generatorul central al întregii ţări. Administrată sub forma iradierilor , contribuie la vindecarea bolilor , ba chiar la întinerire. …urmează evoluţii excepţionale în : - Astronomie - Metafizica - Astrologie - Toate artele : pictura , muzica ,sculptura , arhitectura , poesia… ….la al treilea cataclism , atlanţii îşi mută arhivele pe calea aerului , pe apă sau pe uscat , către tărâmuri mai sigure : Egipt , Honduras , Yucatan , în jurul anului 9.500 înainte de I.C….”

…Şi nu pot să nu mă „gândesc” că asta ar putea fi o explicaţie a piramidei lui Keops , care este datată ca mult mai veche decât moartea faraonului îngropat în ea .. Eu , cred că piramida lui Keops „depozitează” o parte din cunostinţele atlanţilor , până acum descoperindu-se doar că „încorporează” , în dimensiunile ei , toate informaţiile importante despre pământ : formă , rază , greutate , precesie , precizie , mişcările „aparente” ale astrelor , cât şi distanţa de la pământ la soare care este înalţimea piramidei (148,208m) înmulţită cu zece la puterea a noua . De asemenea dacă se împarte dublul laturii bazei (l=232,805m) la înălţime se obţine 3,1415983 , adică o valoare a lui pi , mult mai exactă decât cea obţinută de Arhimede în secolul III înainte de I.C. , adică 3,1428… Şi văd că atlanţii , descrişi de Cayce îşi „depozitează” arhivele în zone în care înfloresc noi civilizaţii care au ceva în comun , piramidele… Dar „văd” că E.Cayce i-a „urmărit” doar pe „refugiaţii” lui belial, din numele căruia dacă extragem eli rămâne bal. Eli , fiind fii legii unice . Şi , eu, cred! Că „fii legii unice” s-au refugiat în Tibet şi în Creta..(Cnossos).. Şi , „citesc” mai departe în Cayce …: „…poporul atlant trăia în simbioză cu toate forţele spirituale şi materiale înconjurătoare . Erau preocupaţi de invenţii , de creaţie , dar erau şi profund religioşi şi mistici. ….credeau în existenţa sufletului şi în puterile oculte („ascunse” vederii ) .

86

Erau convinşi că originea lor este divină. ….preoţii îşi ajutau semenii să-şi înţeleagă soarta , să o poată „învinge” , să-şi dea seama de entitatea lor individuală precum şi de conştiinţa universală a lui Dumnezeu . …sufletul a fost dat de creator ( curat) şi trebuia să-i fie înapoiat (curat)…… ….bucurându-se de un confort material uluitor , spiritualitatea nu va mai evolua ci va stagna ; ei vor „uita” de esenţa lor divină , gândindu-se numai la viaţa trecătoare şi …societatea atlantă se „rupe” în două : din …BELIAL… Fii legii unice …, ELI şi fii lui …BAL… fii legii unice au : -

Un singur dumnezeu O religie Un stat Un cămin familial O soţie

Ei trăiesc conform celor cinci afirmaţii…. Faţa de semenii lor se poartă cu blândeţe şi cu înţelegere , slujind Domnului cu o credinţă nestrămutată , ducând o viaţă în armonie cu conştiinţa universală , în conformitate cu legea dragostei faţă de aproape . fii lui b(eli)al : -

Trăiesc pentru satisfacerea dorinţelor şi a simţurilor , având doar conştiinţa deplinei împliniri şi mulţumiri de sine Folosesc mâna de lucru , după bunul plac Egoism „Abaterea” ştiinţei către arme Bogăţie ostentativă , lux şi depravare Corupţie , oprimare şi dezordine Idoli şi sacrificii umane Intrigi şi imoralitate Îi „decretează” pe fii legii unice : piază rea…,etc…

Şi , totuşi , „simt” că trebuie să revin şi să „notez” ce am „aflat” contemplând constatarea că E.Cayce „vorbeşte” doar despre urmaşii atlanţilor care se regăsesc în civilizaţii „zgomotos” de înfloritoare în măreţie , lux , obiecte din aur şi „tehnologii arhitecturale” , încă neînţelese ; …egiptenii , mayaşii – honduras , toltecii-mexic , incaşii-peru.. Toate aceste „civilizaţii” , în afară de piramide , mai au ceva în comun : zeul soarelui , fii lui b(eli)al făcând din „piatra de foc” noul lor idol , care să înlocuiască dumnezeul fiilor legii unice . Şi , E.Cayce nu „spune” nici măcar un cuvânt despre urmaşii fiilor legii unice… Şi mi-a venit un”gând” , „recitind” perceptele legii unice : „……sufletul a fost dat de creator…şi trebuie să-i fie înapoiat…”

87

apoi , „recitind” legile fiilor lui b(eli)al : „……satisfacerea dorinţelor şi simţurilor , înlocuind conştiinţa universală cu conştiinţa deplinei împliniri şi mulţumiri de sine…” Deci , „ recitind” perceptele şi „amintindu-mi” că urmaşii fiilor lui b(eli)al aveau un respect şi o grijă „exgerată şi neînţeleasă”, de mine , pentru trupurile lor , după moartea fizică , îmbălsămându-le , mumificându-le şi „ascunzându-le” în piramide şi morminte „sofisticate” şi protejate , „ văd” , acum , că ei , deşi ştiau de nemurirea sufletului , credeau că viaţa va reveni şi în trup , adică în carne , în acea carne care le-a purtat sufletul prin viaţă pământeană … Acum , „văd” şi mai clar ce a „spus” I.C. când a zis : „ ce e din carne , în carne rămâne . ce e din duh , în duh rămâne” Şi , aici , îi părăsesc pe cei ai lui b(eli)al şi îi las în neînţelegerea lor şi , îi „caut” pe urmaşii fiilor legii unice care cred în reîncarnare , considerată ca necesară pentru evoluţia sufletului spre mântuirea sa , şi care se revoltau împotriva tuturor nedreptăţilor…şi care , spre „sfârşitul” Atlantidei , au condamnat progresul , ca pe elementul distructiv al omului…. şi al „ruperii” civilizaţiei lor. Deci , atlanţii legii unice , considerau trupul doar ca pe un vehicul al sufletului , foarte important doar cât erau în viaţă . Trupul , prin simţuri şi dorinţe, fiind barometrul , filtrul şi şmilgherul care şlefuia sufletul spre finisare , până la „strălucire”. Dar , după ce trupul se „consuma” , el nu mai avea nici o importanţă pentru ei , atâta timp cât ei aveau credinţa că sufletul lor va trăi „reîncarnat” într-un nou trup.. Şi , acum , pot să „notez” că eu, cred! că : Fii legii unice trebuie căutaţi în istoria civilizaţiilor , după cum îşi „tratau” morţii. Eu , cred! că: urmaşii fiilor legii unice şi-ar fi „ars” morţii , în semn de ofrandă divinităţii unice , arătând că ei nu pun preţ pe „carne” şi o jertfesc celui ce le-a dat-o , aşa cum făcea şi Abel cu oaia întâi născută pe care o aducea jertfă , prin ardere , lui Dumnezeu . Şi , „călătorind” prin istoria omenirii , „găsesc” arderea morţilor pe rug la câteva „civilizaţii : - La nordici – vikingii lui Thor - La dacii lui Zamolxe - La pieile roşii – apaşii din americi - La indienii din India de azi , ce urmează textele sacre din „Vede” , care îşi ard morţii şi azi… - La tibetani – ultimul „bastion” spiritual al urmaşilor fiilor legii unice…

88

Sensul „arderii” trupului a fost „neînţeles” de ucenicii lui I.C. Şi , ei , creştinii , aşteaptă învierea „morţilor îngropaţi” . Deşi nu puteaut „cuprinde” cu mintea cum e posibil , dar ei l-au văzut pe I.C. „înviat”. Dar , oare , I.C. , văzut de ei , era în acelaşi trup ? Maria Magdalena când se întâlneşte cu el , după ce a înviat , nu-l recunoaşte nici după trup şi nici după faţă . Abia după ce I.C. îi vorbeşte şi îi spune pe nume ea îl „recunoaşte” şi se duce să anunţe „învierea „ sa , ucenicilor… Eu , o să rog , pe cei ce vor fi la „căpătâiul” meu , să-mi ardă trupul . …… Stranii „conexiuni” mă trezesc în dimineaţa asta… Mă trezesc în „gănd” cu Einstein şi Zamolxe , cu fii legii unice şi cu „arderea” trupurilor , a materiei , a substanţei corpului omenesc şi , mai ales cu „legătura” între „substanţă” şi cuvântul „mol” , dincolo de explicaţia „rece”: Mol=moleculă –gram… „Gândul” îmi plecase de la „e”-ul lui Albert Einstein { e=mc2 } …şi de la o „întrebare” mai veche , ce mi-o pusesem : Ce „mister” se află dincolo de necunoaşterea umană , pe care aceasta o acoperă , cu „suficienţă”, prin cuvântul : fecundare ? „e” = doar energie pură ? Sau „e”= energie cu „informaţie”? : - Informaţie de „spin” – pentru materia atomo-moleculară - Informaţie genetică – pentru „viu” - Informaţie de conştiinţă-pentru suflete Şi , de la „unchiul” Albert , mă „sâcăâia” litera „e”…. „Citind” apoi pe Zamolxe , l-am „spart” : za-mol-x-e şi l-am „recitit”: - za - legătură - Mol- unitate de „materie cu spin” - x - multiplicat cu - e - energie pură ( material , genetic , sufletesc )

89

Şi , îl „retraduc” pe zamolxe : „zeul” dacilor , care , prin numele său , le amintea dacilor , clipă de clipă , să nu uite esenţa lor divină şi legătura (za) cu aceasta , în tot ce este material în jurul lor şi în ei (mol) şi care îi ţine în „viaţă” , cu sufletul curat , conştiinţă din conştiinţa pură (e) , care îi ajută şi le multiplică (x) tot ceea ce sunt ei în „mol”. Şi , „citesc” ce s-a „transmis” , peste vremuri , despre Zamolxe ; „ Zamolxe , numit de grecii lui Herodot , zamolxis , eara divinitatea supremă în religia geto-dacilor , o divinitate atât a pământului cât şi a fulgerului ( iniţial atribuite lui Gebeleizis) . Întruchipa fertilitatea pământului şi domnea asupra împărăţiei morţilor . Propovăduia nemurirea şi răsplătirea drepţilor pe „lumea cealaltă”…”

Şi ei îşi ardeau morţii , adică „vedeau” „lumea cealaltă” fără mol ( materie ) şi fără za ( nemaifiind necesară) şi fără x ( nemaiavând ce..) .Şi , din za-mol-x-e…rămânea doar „e”. Adică doar energia pură . Şi , cei ce ţineau „curat” „numele” lui Zamolxe , se „duceau” la „e” , adică „înainte de începuturi” , înainte de „universul material”….. Şi , cred!,eu , că Zamolxe , la geto-daci , era : calea-adevarul – şi viaţa Dacii , până au „venit” romanii , îşi ardeu morţii pe rug… Apoi , a „venit” I.C. Cu noi „informaţii” despre : calea-adevarul-şi viaţa În drumul către : el ; e – energie pură l – lumină ( suflet curat , minte curată , trup (mol) curat ) ………………. Şi „gândul” mă duce la ce a zis I.C….: „ aveţi ochi , dar nu vedeţi . aveţi urechi , dar nu auziţi .” Şi , îmi „traduc” mie… „Ochii” daţi de Dumnezeu sunt „ochii sufletului curat” , pe care , cât trăieşti în „carne” ,trebuie să-i ţii „deschişi” tot timpul . Dacă închizi „ochii sufletului curat” vei trăi „orb” , orbecăind prin viaţă , „privită” doar prin ochii din „carne” , daţi tot de Dumnezeu ca să „pipăi” , să înţelegi şi să te bucuri de materia (mol) din jurul tău .

90

Deci , dacă închizi „ochii” sufletului curat , vezi doar lumea materială , cu ochii „materiali”; „Urechile” date de Dumnezeu , sunt urechile inimii neînfricate , căreia nu-i este frică de adevăr şi nici nu-i este frică să rostească adevărul şi numai adevărul. Dar , poţi să-ţi păstrezi inima neînfricată numai dacă îţi păstrezi conştiinţa curată , căci cel cu conştiinţa curată nu are de ce să se teamă de adevăr şi nici să se teamă să-l spună. Şi aceasta ,cred! , eu , că este şi calea spre o minte curată , care nu „ţine” în ea minciuna , ţinând deschise „urechile” inimii neînfricate în conştiinţă curată şi , astfel, ajungi să ai o minte „limpede”. Şi , cred! , eu , că Dumnezeu ne-a mai dat şi un „bun simţ” care să ne ajute să ţinem cele cinci simţuri din „carne” în chibzuială , ca să putem trăi în „trup curat” , cu mintea „limpede” , adică înţelept şi cu suflet curat , adică :”vii”. Şi , …”aflu” , în noua „lumină” , cum să-ţi „cureţi” şi să-ţi menţii curate sufletul , mintea şi trupul… - Să nu mai faci „păcatele” originare şi-ţi vei curăţi şi vei avea un suflet curat - Să-ţi ţii conştiinţa curată şi inima neînfricată în a spune adevărul şi numai adevărul şi vei avea o minte curată - Să-ţi ţii simţurile sub chibzuială , şi vei trăi în trup curat , cu bun simţ Şi astfel , viaţa devine : - Bucurie şi iubire – suflet curat , sin cer - Înţelepciune - minte curată , „limpede” - Sănătate - trup „curat” , bun simţ …….. Mă întorc la daci şi la Zamolxe fiindcă „simt” că mai am de „aflat”….şi citesc despre ritul de înmormantare în H.Daicoviciu… „…Strâns legat de religie şi mai ales de credinţele privind soarta omului după moarte este şi ritul de înmormântare . La daci , încă înainte de Burebista , incineraţia luase locul înhumării , aceste transformări oglindind anumite schimbări în concepţiile despre nemurire . Se pare că nemurirea făgăduită de Zamolxe credincioşilor săi era una completă , cuprinzând adică şi trupul şi sufletul…”

Şi , „ văd” că în timpurile acelea , în timp ce celelalte civilizaţii aveau zei , dacii aveau un singur zeu , o singură divinitate , pe Zamolxe , o singură religie , un singur stat , un singur cămin , o singură soţie şi îşi ardeau morţii… 91

Cred ! Eu , că : Dacii erau urmaşi ai „fiilor legii unice”… Şi , nu întâmplător , în limba română , numele lui Dumnezeu „seamănă” etimologic cu „Domn e zeu” Domn…, om cu suflet curat , trăind în verbul a iubi –a oferi , cu raţiune limpede , adică minte curată şi învăţată , înţeleaptă…şi , cu bun simţ. Şi , din tot ce am „aflat” până acum , încerc să „văd” cei trei paşi ce trebuie parcurşi pentru a „afla” cine devii tu , cel „viu”. Aş putea să numesc această retrospecţie …: „ PIESĂ DE TEATRU FĂRĂ DIALOG” Actul 1 sau primul pas : suflet curat ; „curăţirea” sufletului prin cunoaşterea „păcatelor originare” , înţelegerea lor , acceptarea lor şi eliminarea lor din „conştiinţa” diurnă , chiar şi atunci când eşti singur, doar cu tine însuţi . Deci , abandonarea lor conştientă , prin înţelegere şi acceptare , ca un copil care are încredere în „sfaturile” părintelui , şi nu-i încalcă „sfaturile” din respect şi încredere , nu din teamă . Adică încrederea că , atunci când va fi „mare”, va înţelege singur „sfaturile” şi va fi încântat că le-a primit din timp şi va mulţumi… Când , în conştiinţa acelui om renunţarea la „păcatele originare” va fi un act personal , de liberă alegere şi nu de constrângere ( teamă , interese…) , atunci , „curăţirea” acelui suflet a început şi va fi rapidă şi totală . „SFAT” : nu vă „ascultaţi” mintea ! În acest pas , „mintea” vă va minţi la fiecare „pas” că nu se poate trăi aşa , că nu veţi supravieţui …şi neînchipuite alte „piedici”… Pentru a-ţi „curăţa” sufetul şi a ajunge la conştiinţa originară ai „nevoie” de „tăcerea” minţii . Fiecare va găsi calea lui să se „înţeleagă” cu mintea lui , dar dacă această cale , între conştiinţa şi mintea proprie , impune constrângeri , porunci sau condiţionări , atunci această cale va fi lungă şi sinuoasă . Dacă reuşeşti să-ţi „ domoleşti” mintea , să o „convingi” să aibă încredere şi mai ales răbdare să „tacă” o perioadă , stând doar ca un spectator , cu „buzele” lipite , asistând ca la un spectacol la care se duce pentru prima oară şi al cărei subiect nu-l cunoaşte...

92

Şi acest spectacol este spectacolul transformării conştiinţei proprii în prezenţa conştiinţei originare , înainte de „păcatele originare” . Şi , dacă „mintea” este un simplu spectator din sală , ea are obligaţia „decentă” să „tacă” în timpul desfăşurării spectacolului conştiinţei , având doar dreptul ca , la sfârşitul piesei , când se „aprinde lumina” , să se manifeste . Să aplaude , dacă i-a placut „spectacolul” , sau să nu mai participe la urmatoarea „reprezentaţie” a spectacolului „curăţirii sufletului”, dacă nu i-a plăcut. Abia atunci, mintea poate să „bombăne” , să „judece”, să „bârfească” sau să denigreze ceea ce a :văzut ! ; un spectacol de la început până la sfârşit . Dacă nu vă convingeţi mintea să „tacă” în timpul lucrării de curăţare a sufletului , ea vă va „boicota” spectacolul conştiinţei şi derularea „subiectului”. Mintea îşi va da cu părerea după fiecare replică de pe scenă , creând un alt subiect , care se depărtează şi împiedică aflarea adevăratului subiect al piesei de pe scenă : „conştiinţa în regăsire”. Mai trist , mintea va fi ca cei ce îşi permit să critice şi să judece o carte doar după ce au citit prima şi ultima pagină , declarând „suficient” : „ …ştiu cum începe şi cum se termină , nu îmi place şi nu mă interesează conţinutul , adică „drumul” dintre ele…” Astfel de „minţi” , superficiale şi „suficiente” , fac cel mai mare deserviciu adevărului şi frumuseţii sufletului omenesc . „Mintea” citeşte doar două „pagini” : prima , suflet şi ultima , curat , şi se întreabă : ce prostie ? Păi ce , nu ştiu eu ce înseamnă suflet curat ? Mintea o „şti” , dar mintea nu are suflet , ea îşi dă cu părerea despre o „noţiune” ce nu-i aparţine , cu care doar „convieţuieşte” în acelaşi trup , fiinţă . Deci nu vă lăsaţi influenţaţi de „superficialitatea” şi „suficienţa” minţii când aţi ales liberi să vă curăţaţi sufletul , pentru a ajunge la sufletul curat ce vi l-a dat Dumnezeu la naştere . Dialogaţi cu mintea până înţelege care este rolul unui spectator şi poftiţi-o să ia loc în sală şi să asiste la spectacolul conştiinţei , în tăcere şi întuneric şi , să nu se manifeste decât când se „aprinde” lumina în sală , acesta fiind semnalul că spectacolul s-a încheiat şi mintea poate să se „exteriorizeze” în manifestări sincere . Durata acestui „spectacol” şi „subiectul” spectacolului este diferită şi diferit pentru fiecare om în parte , fiindcă fiecare om intră pe scenă , în primul act , cu o conştiinţă proprie , în dialog cu conştiinţa originară . Dar pentru toţi oamenii , indiferent de lungimea şi continutul subiectului , piesa poartă acelaşi nume : Curăţirea sufletului , în absenţa „păcatelor originare”

93

Fiecare va simţi’ în interiorul fiinţei sale când această piesă, pusă în pagină şi în scenă , se va încheia . Fiecare va simţi când se va „aprinde” lumina şi va aştepta „verdictul” minţii sale spectatoare . Actul II sau pasul al doilea : iubirea Acesta este un „spectacol” pe care îl pune în scenă şi îl „joacă” sufletul „curăţat” în actul I . „Mintea” trebuie să stea tot în „sală” , ca un spectator cuminte şi educat , în linişte şi respect pentru ceea ce se „joacă” pe scenă . Ea trebuie să aştepte sfârşitul spectacolului , când se aprinde „lumina” în sală şi când mintea se poate manifesta sincer : - Zgomotos , prin aplauze călduroase - În tăcere , „căzând pe gânduri” - În tristeţe sau furie , regretând „timpul pierdut” Oricum va reacţiona mintea la sfârşit , „sufletul curat” va evolua în „spectacolul iubirii” , începând cu aflarea a ceea ce este iubirea , experimentarea actului de iubire şi trăirea iubirii . Poate trebuie să re-amintesc că pe scenă se află „sufletul curat” , adică curaţat de tot ce „ştia” înainte de pasul 1 despre iubire , de la minte . După pasul 1 , toate aceste cunoaşteri despre iubire , pe care sufletul le ştia de la minte , au dispărut din sufletul curat . Aceste „cunoaşteri” existau însa în minte , care , fiind însă doar un „spectator” , nu putea „interveni” în spectacolul „jucat” pe scenă . Şi mintea „vede” că sufletul curat „află” pe scenă că iubirea înseamnă a oferi necondiţionat . Adică iubirea înseamnă a iubi , nu a fi iubit . Înseamnă a dărui ca să mângâi şi să oferi bucurie . Şi , niciodată ca să aştepţi ceva de la cel căruia i-ai dăruit. Şi , abia atunci vei simţi şi tu iubirea , când vei primi un dar de la cineva care nu aşteaptă nimic de la tine . Te va copleşi înţelegerea şi trăirea simţirii iubirii şi vei trăi „lacrimile bucuriei” de a trăi momentul lui : „nu sunt singur pe pământ” . Un om care nu aşteaptă nimic de la mine , s-a oprit o clipă asupra mea şi m-a „privit” cu dragoste , şi „lacrimile bucuriei” iţi vor deschide sufletul către un „prieten adevărat „

94

Căci , un prieten adevărat , te iubeşte , îţi oferă necondiţionat şi nu aşteaptă nimic de la tine , doar se bucură că exişti . Şi , când spun necondiţionat , nu înseamnă , cum s-ar „amesteca” mintea , nelimitat , adică orice şi oricât… Vorbeam despre a dărui nu despre , cele numite de minte , cadouri , care includ şi un „preţ” sau „interes” . Darul din iubire este ca un simplu „zâmbet sin cer” , nu-l „judeci” înainte de a-l oferi , nu-l „judeci” după ce îl oferi , nu-l „judeci” pe cel ce nu ţi l-a primit . Tu îl oferi , necondiţionat , sin cer , din suflet curat . De la cel care îl primeşte vei afla doar dacă este „pregătit” să primească iubirea . Sau poate că nu ştie ce este sau poate că mintea lui îl conduce cu suspiciune la orice dar primit necondiţionat . Cel ce iubeşte nu „judecă” , în sensul că nu „pre-judecă” efectul darului său , el doar oferă cu bucurie şi nu aşteaptă nimic în schimb , dar dacă primeşte ceva , el primeşte cu bucurie , tot necondiţionat şi tot „ne-judecat”. Facând daruri , sufletul tău va învăţa şi va trăi iubirea . Şi când sufletul curat va „învăţa” iubirea „ va „afla” şi va „înţelege” că iubirea trăieşte numai şi numai în adevăr .

în iubire nu există minciună . La cea mai „mica” şi „nevinovată” minciună , iubirea se retrage sfioasă şi sufletul curat , fără iubire , devine trist şi se „ofileşte” , căci iubirea este „seva” , „sângele” sufletului curat . Când apare minciuna , această „sevă” se „otrăveşte” şi sufletul curat se „ofileşte” şi se retrage în „odihnă” , în sămânţa divină , care există în orice om , de la naştere , şi care este „casa sufletului curat” şi ultimul lui refugiu , unde se „ascunde” în protecţie… Deci în iubire este numai adevăr , iar orice minciună şi orice „judecată” , „interes” , „calcul”…, alungă iubirea şi „îmbolnăveşte” sufletul curat . Mintea fiind spectator în sală , sufletul curat nu ştie să mintă şi , în „spectacolul” de pe scenă , el „află” cu sfială şi respect ce este iubirea , o experimentează , dăruieşte necondiţionat şi astfel ajunge , într-un timp , să fie şi dăruit necondiţionat şi atunci „află” ce înseamna să trăieşti iubirea . Mintea , află şi ea , din sală , ca simplu spectator , că a trăi iubirea nu este tot una cu a iubi . Mintea „află” că a iubi înseamnă să-i faci pe alţii să trăiască iubirea , oferită de tine necondiţionat şi că tu vei trăi iubirea doar când altcineva îţi va oferi iubirea necondiţionat .

95

Cam complicat pentru mintea spectatoare , obişnuită mai mult cu „calcule” şi „interese” de recompense.., dar i se trezeşte şi ei „interesul” de a experimenta „extazul” pe care îl „vede” pe scenă la sufletul curat , care „trăieşte” momentul final al spectacolului când „trăieşte iubirea”. Mintea „vede” sufletul curat în „ extaz” , cu lacrimi de fericire după ce primeşte necondiţionat iubirea de la singurul lui partener de pe scena , sufletul divin . Se „aprinde” lumina şi… mintea se poate … exprima. …………….. Sufletul curat şi care trăise iubirea invită mintea pe scenă , iar el trece în sală ca un simplu spectator „iubitor”… Actul III

sau pasul trei : minte curată

Mintea trebuie să pună în scenă şi să „joace” spectacolul curăţirii minţii , în alegerea ei liberă de a afla , sau nu , ce înseamnă să convieţuiască într-o fiinţă cu „suflet curat” şi care a trăit iubirea . Şi mintea a „aflat” , ca spectator în sală , că iubirea nu poate convieţui cu minciuna şi nici cu transferarea vinei asupra altcuiva….şi …cu nici un „păcat originar”. Şi dacă vrea să „afle” , să experimenteze şi să trăiască iubirea , prin alegere liberă , nu prin condiţionări , frică sau teamă , atunci , ea , mintea , trebuie să „construiască” şi să „joace” un „spectacol” în adevăr şi numai în adevăr . La început , mintea va fi stângace , căci , obişnuită cu avantajele comode ale beneficiilor minciunii , ea nu va şti să se „mişte” numai prin adevăr . La fiecare pas va vedea o piedică în desfăşurarea „spectacolului” şi va vedea o piedică în atingerea finalului . Mintea , obişnuită să „citească” doar prima şi ultima „pagină” , se simte prinsă într-o lume necunoscută , în „interiorul” cărţii adevărului , se simte stingheră şi nesigură într-un „joc” ce nu l-a jucat niciodată . Şi mintea se „mişcă” stângace şi se teme să nu râdă sala de ea , are trac şi se simte inhibată . Încurcată , aruncă o privire în sală , o privire de aşteptare temătoare , să nu descopere cumva dispreţ în „ochii” spectatorilor . Dar are mare noroc , căci în sală este un singur spectator : sufletul iubitor , care îi zâmbeşte încurajator , îngăduitor şi sin cer încrezător . Mintea simte această energie nouă şi ciudată ce-i vine din sală şi simte că începe să înţeleagă că nu contează cum „joacă” , ci doar să „joace” în adevăr , sin cer .

96

Să „joace” clipa , s-o traiască , nu s-o anticipeze cum era obişnuită , adică întâi să-şi „fixeze” finalul , ca scop principal , şi apoi să-şi „construiască” o evoluţie spectaculoasă şi strălucitoare care să impresioneze prin logica şi „frumuseţea” construcţiei ei . Şi , încet încet , mintea începe să „experimenteze” clipa , fără „calcule” şi „pre-interese” , şi re-descoperă cele cinci simţuri ale trupului fiinţei şi-şi re-descoperă noi valenţe , de care nu se ştia capabilă . Şi se minunează dar trăieşte şi bucurii noi , de care nu ştia că există . Mintea descoperă că , până atunci , a interpretat insuficient şi cel mai adesea eronat , rolul fiecăruia din cele cinci simţuri , în evoluţia şi existenţa trupului ce i se supunea. … Şi descoperă , trăind clipa , cu fiecare simţ în parte , sensuri noi , nuanţe noi , gusturi noi , adâncimi noi , în înţelesuri ce le „expediase” ca banale până atunci. De exemplu , mintea descoperă că a mânca are şi alte „înţelesuri” decât a expedia ceva plăcut în stomac . Din obişnuinţa ei de a citi doar „prima şi ultima pagină” , mintea învăţase trupul că mâncarea trebuie să fie plăcută la gust şi să o înghiţi până când stomacul este plin . Acum , pe scenă , mintea oprindu-se asupra „clipei” , adică asupra fiecărei muşcături , fiind prezentă şi atentă , la gust , la miros , la aromă , mestecând şi degustând îndelung aceeaşi „muşcătură” , „pipăind-o” cu limba şi „privind” clipa aceasta de desfătare cu „ochii” ei , cu ochii minţii , ea „uită” de stomac şi de graba lui de a se ghiftui . Deci , „privind” clipa acestei muşcături în complexitatea şi totalitatea ei , cu toate cele cinci simţuri , mintea descoperă un nou rafinament al voluptăţii şi la a doua „muşcătură” deja ştie şi nu se mai „grăbeşte”. Şi mintea „uită” iar de stomac şi , încet încet , descoperă şi se bucură , şi acceptă că învăţase trupul să mănânce greşit , să mănânce „în stomac”. Acum mintea descoperă cu bucurie să mănânce „în gură” şi să-i dea trupului comanda de a înghiţi doar după ce a „savurat” tot gustul şi toată aroma . Mintea…a uitat de timp şi de „spectacol” , a uitat de spectatorul din sală şi savurează pe rând fiecare muşcătură şi se minunează de ceea ce descoperă şi , se bucură şi se desfată . În sală este sufletul curat şi iubitor , care nu se grăbeşte , aşteaptă cu răbdare şi se bucură de bucuria minţii . Aşa că mintea este liberă să descopere , să experimenteze şi să trăiască clipa în afara timpului . Mintea mai descoperă ceva , ce nu înţelege la început . Descoperă că n-a apucat să savureze decât câteva muşcături şi trupului nu-i mai este foame , nu mai „ţipă”. Şi mintea se miră să constate că stomacul a „tăcut” după atât de puţină mâncare .

97

Ea se minunează dar se şi bucură ca de orice descoperire pe care ea o face , o înţelege repede şi o acceptă . Mintea , fiind raţională şi logică , din experimentul „muşcăturii” , încearcă să enunţe un principiu şi apoi işi doreşte să extrapoleze , adică să verifice aplicarea şi efectul principiului şi la alt experiment. Şi , când trupului i se face sete , nu mai înghite lichidul , pe nerăsuflate , direct în stomac , ci îl ţine un timp în gură , îl plimbă , îl pipăie , îi află gustul , savoarea , aroma şi… mintea află cu surprindere gustul şi aroma apei şi constată cu bucurie că principiul dedus cu logica şi raţiunea ei se aplică şi la lichide . Principiul clipei , a băutului „în gură” , nu „în stomac”. Dupa câteva „degustări” , mintea constată că trupul nu mai „ţipă” că-i este sete şi că , a înghiţi doar după ce ai savurat tot gustul şi toată aroma , „satură” trupul mai repede şi mai bine , adică optim . Şi aşa „află” mintea cum să-i dea trupului doar ce şi cât îi este necesar , nu ca până atunci când „turna cu pâlnia” în el până „ţipa” stomacul că e destul , că s-a umplut . Mintea descoperă astfel un principiu nou , de care auzise dar până în clipa aceea nu înţelesese cum să-l controleze . Auzise de principiul care spunea să nu te scoli niciodată sătul de la masă , dar ea interpreta că a fi nesăturat înseamnă a avea stomacul neplin . Acum ea descoperă că poţi să te scoli de la masă săturat dar cu stomacul neplin , mâncând „în gură” , nu „în stomac”. Şi , curioasă cum îi este firea şi cercetătoare cum îi este raţiunea şi cu înţelegerea adevărului cum îi este logica , mintea începe , pas cu pas , să aplice „principiul clipei” , trăite cu toate cele cinci simţuri , şi la alte aspecte de viaţă ale trupului prin care „pipăie”exteriorul , natura , existenţa .. Şi , astfel , mintea descoperă noi moduri savuroase şi optime de a trăi . Şi descoperă cum trupul , cu răbdare şi cu de la sine libertate , fără intervenţia mintii , se modifică până când se adaptează şi se opreşte la o nouă formă , după noul trai . Mintea descoperă cu uimire şi bucurie acest nou trup , mai armonios , mai sănătos şi mult mai puţin sâcâitor cu „ţipetele” lui obişnuite : „mi-e foame” , „mi-e sete” , „mă doare”... Şi mintea descoperă cu bucurie şi încântare acest nou trup , în care începe să-i facă plăcere să convieţuiască şi simte plăcerea de a nu mai fi sâcâită de el şi începe să-l privească cu simpatie şi prietenie şi începe să simtă nevoia să-i facă daruri ( pe măsură ce cererile trupului scad) . Şi….mintea nici nu realizează că la primul dar dezinteresat , pe care l-a facut trupului cu care convieţuieşte , a făcut primul gest de iubire .

98

Şi când spun un dar dezinteresat mă refer la un dar făcut în afara „cadourilor” cu care mintea era obişnuită să-şi „întreţină” un trup „aspectuos” pentru a se „făli” cu el . Mă refer la un dar făcut doar pentru desfătarea şi „răsfăţarea” simţurilor trupului , în singuratatea desfătării acestuia şi nu pentru fălirea în ochii altora şi nici pentru plăcerea minţii . Şi , fiecare minte are propriul trup pe care ştie ce l-ar …”răsfăţa”. Astfel mintea „află” , experimentează şi învaţă verbul a iubi , iubindu-şi trupul şi bucurându-se de bucuria lui . În sală , sufletul curat şi plin de iubire priveşte „jocul” minţii în „spectacolul”ei , din scena aceasta şi „plânge” cu lacrimi de bucurie . „plânge” de bucurie că mintea a putut descoperi singură bucuria lui a iubi şi că a descoperit singură ca a iubi înseamnă a oferi necondiţionat pentru a bucura , a mângâia , a…”răsfăţa” . Mintea , care este raţională şi logică , a înţeles din principiul hrănirii în „stomac” , că ce e prea mult strică , dar şi că „răsfăţul”permanent al trupului îl duce pe acesta la „huzur” , căci trupul nu are minte , doar simţuri . Pe de altă parte , din principiul „clipei” muşcăturii , mintea înţelesese că deşi trupul nu are minte , are un anumit „bun simţ” care îi „spune” totdeauna când îi este destul , dacă nu se amestecă mintea . Şi astfel mintea învaţă să respecte „bunul simţ” al trupului şi să convieţuiască de acum cu trupul în prietenie , respectându-i „cerinţele” şi lăsându-i acestuia libertatea alegerii cantităţii , după „bunul lui simţ”. Mintea „află” însă că „uşa” la bunul simţ al trupului se deschide prin „munca” ei ; Ea , mintea , să nu uite să „savureze clipa” . Şi mintea descoperă că este prietenă cu trupul , într-o relaţie în care ajunge doar adevărul , şi nu este nevoie de nici –o minciună , ba chia descoperă că orice minciună o împiedică să folosească bunul simţ al trupului . Şi mintea descoperă că devenind prietenă cu trupul se simte uşurată , ca şi când ar fi scăpat de o povară şi descoperă că a scăpat de povara „ţipetelor” trupului şi simte libertatea . Se simte pentru prima dată liberă , dar o libertate nouă , ce n-o cunoscuse . Nu ignorând trupul ca până atunci , pe care îl „auzea” doar când „ţipa” , ci alături de un trup liber , într-un trup liber. Şi , în bucuria şi libertatea ei , mintea devine clară , limpede şi „vede” creativitatea şi începe să se dedice cu toată bucuria , creaţiei . Din sală se aud aplauzele sufletului curat şi iubitor care , deşi nu se aprinsese lumina , nu se terminase „spectacolul” minţii , aplaudând , se apropie şi urcă pe scenă , alături de trupul curat şi de mintea limpede.

99

Sufletul curat şi iubitor urcă pe scenă , se apropie de mintea transfigurată şi îi dă un dar . Mintea îl primeşte şi începe să plângă în hohote de fericire ; primise în dar iubirea şi pentru prima data trăieşte iubirea , trăieşte extazul şi …înţelege! Pe scenă , sufletul curat împreună cu trupul curat şi cu mintea curată se întrupează în aceeaşi fiinţă şi pe scenă rămâne un om ce plânge de fericirea înţelegerii şi trăirii iubirii , un om care simte în inima lui curajul de a rosti adevărul şi numai adevărul : omul viu . „Spectacolul” se încheie , se aprinde lumina în sală şi se aude un ropot de aplauze ale unor spectatori „invizibili” ce aşteptau un nou „frate”… În sală , „înfundat” într-un scaun , un singur spectator , trist şi stingher . Era personajul ce „rămasese” din tot ce „aruncaseră” sufletul , trupul şi mintea ca să se „cureţe”. Tot „balastul” care se întruchipase într-un personaj ce privea trist la lacrimile de fericire ale omului viu de pe scenă , neînţelegând de unde vin aplauzele şi cine sunt cei ce-i zic celui de pe scenă , frate..şi , mai ales , neînţelegând cine este el… Dar asta , este….o altă „poveste”… ……………….. ……………….. Şi „simt” că acum , „privind” prin „lecţia iubirii” , pot să „re-citesc” cele „zece porunci” , scrise de Moise la „dictarea” sa proprie , după ce spărsese „tablele” scrise de Dumnezeu . …Moise „dictează”..”Zece porunci” : 1. Să nu ai alţi dumnezei , în afară de mine … 2. Să nu-ţi faci chip cioplit … 3. Să nu iei în deşert numele dumnezeului tău … 4. Să nu faci nici o lucrare…în ziua domnului (a-7-a)… 5. Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta… 6. Să nu ucizi… 7. Să nu comiţi adulter… 8. Să nu furi… 9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău… 10. Să nu pofteşti la bunul altuia… Şi , deşi Moise nu se opreşte la ele ci continuă cu multe alte „legi” , eu mă aplec doar asupra primelor zece şi „văd” că ,exceptând-o pe a 5-a , toate celelalte încep cu : să nu ! , transformând legile în „porunci” imperative ale lui Dumnezeu . Eu îl „suspectez” pe Moise că , acest „ nu !” , l-a adaugat cu de la sine „putere de înţelegere” , după ce a vărsat sângele „vinovaţilor” pentru „viţelul de aur” şi sacrificiile de sânge omenesc aduse acestuia .

100

Spun că îl „suspectez” că „ nu!” îi aparţine lui Moise fiindcă Eu cred! că : DUMNEZEU ESTE IUBIRE , şi IUBIREA ESTE LIBERTATE ŞI DAR . Aşa că eu „înţeleg” , în „lumina iubirii”, că cele „zece legi” ale lui Dumnezeu , date lui Moise pe „tablele legii” , sunau mai degrabă aşa: 1. Să ai alţi dumnezei , în afară de mine , este un păcat.. . (Eu sunt iubire şi să ai alţi dumnezei în afara iubirii… înseamnă să „răneşti” iubirea .) 2. Să-ţi faci chip cioplit este un păcat … (atunci îţi „daruieşti” mai mult ţie … şi „răneşti” iubirea) 3. Să iei în deşert numele Domnului tău , este un păcat… (numele Domnului este iubire şi dacă îl desconsideri „răneşti” iubirea) 4. Să faci o lucrare în ziua Domnului , este un păcat… ( ziua a 7-a să o dedici în întregime iubirii : să faci doar pentru alţii ceva ) 5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta… ( dăruieşte-le iubirea ta , altfel este un păcat împotriva iubirii) 6. Să ucizi , este un păcat… ( a ucide înseamnă a lua o viaţă , iubirea oferă viaţa. A ucide “răneşte” iubirea) 7. Să comiţi adulter , este un păcat… („răneşti” iubirea , căci din iubire te-ai „însoţit”) 8. Să furi , este un păcat… ( a fura înseamnă a lua fără voie şi „răneşti” iubirea care înseamnă a oferi şi a primi daruri) 9. Să mărturiseşti strâmb , este un păcat… ( a mărturisi strâmb înseamnă a minţi şi minciuna „răneşte” şi chiar „ucide” iubirea , care se „hrăneşte” şi „trăieşte” numai şi numai în adevăr) 10. Să pofteşti la bunul altuia , este un păcat… ( „răneşti” iubirea , căci iubirea mărturiseşte deschis şi sin cer dorinţa , indiferent de răspunsul ce l-ar primi : că nu e voie , nu se poate sau nu e oportun . Pofta la bunul altuia presupune absenţa cererii deschise către bunul aceluia , adică un gând şi un plan ascuns pentru dobândirea lui în afara bunei şi deschisei învoieli)

101

Şi , insist , eu aşa „văd” şi cred! că ar fi „venit” legile lui Dumnezeu , prin Moise , către toţi oamenii şi către toate neamurile în „lumina iubirii” şi a grijii părinteşti a lui Dumnezeu care , adăugând : e un păcat…, nu ia libertatea omului de a uza de liberul arbitru , ce-i fusese dăruit tot de Dumnezeu , ci , doar îl atenţionează că a face 1-10 , „răneşte” iubirea . Şi , Dumnezeu nu zice nimic de nici-o pedeapsă . De aceea îl „suspectez” pe Moise că a adăugat la fiecare lege un „nu” ca să le transforme în „porunci” şi să „aresteze”, pentru el autoritatea lui Dumnezeu , autoritate pe care tot el ,Moise , i-o delegă fratelui său Aaron , pe care îl „decretează” reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ , adică mare preot . Şi , prin „autoritatea” sa , Moise „completează” cele zece legi ale lui Dumnezeu cu numeroase „legi” ale sale , care „culminează” cu , zic eu , „legea talionului”...: „…dar , dacă se întâmplă o nenorocire , vei da viaţă pentru viaţă , ochi pentru ochi , dinte pentru dinte , mână pentru mână , picior pentru picior , arsură pentru arsură , rană pentru rană , lovitură pentru lovitură…” Acum , îmi este „clar” că , până la I.C. , Dumnezeu nu era „văzut” şi „înţeles” ca iubire . Îmi vine un „gând” şi mă întorc să „re-citesc” primele spuse ale lui Dumnezeu , în geneza 2-17 , în „lumina iubirii”… ¤…Domnul Dumnezeu a poruncit omului , spunând : „ poţi să mănânci dupa plăcere din orice pom din grădină ; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci , căci în ziua în care vei mânca din el , vei muri negreşit”….¤ În prima frază nu „văd” rostul lui „a poruncit” , căci ce sens are să porunceşti o permisiune , un dar …şi , aici , îl „suspectez” pe cel ce a „notat” cuvintele lui Dumnezeu că s-a amestecat cu „înţelegerea” lui . În fraza a doua eu „văd” spusele lui Dumnezeu mai degrabă astfel : „ …din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci fructele cât sunt în pom , ci doar pe cele care se desprind singure şi cad pe jos . Cele ce sunt în pom sunt necoapte şi dacă mănânci din ele îţi „otrăvesc” înţelepciunea şi vei „muri” negreşit , nu vei mai putea discerne binele de rău şi nu vei mai şti adevărul…” Şi , astfel dispare şi cuvântul „poruncă” şi cuvântul „dar”(condiţionare) , rămânând avertizarea , grija părintească a lui Dumnezeu care , din iubire , îi dăruieşte totul lui Adam , de la început , inclusiv cunoaşterea binelui şi răului , necondiţionat . Şi nu-i porunceşte şi nu-i interzice nimic lui Adam . Ar „rănii” iubirea.

102

Însă , ca orice părinte iubitor , îl atenţionează pe Adam că singurele , ele , fructele din pomul cunoştinţei binelui şi răului sunt „otrăvitoare” pentru el dacă le mănâncă prea devreme , necoapte , necăzute din pom . „Văd” eu că îi spune lui Adam că a „mânca” , adică a „judeca” despre bine şi rău înainte ca „fructul să fie copt” , adică înţelept , te „omoară” negreşit , adică te „otrăveşte” , te îndepărtează de adevăr , de justeţe şi în final de iubire . Iar încălcarea sau neîncălcarea „sfatului” era şi „lecţia” învăţării de către Adam a „credinţei” , căci credinţa îi era suficientă lui Adam ca să aibe „răbdare” şi să mănânce aceste fructe , din acest pom , atunci când le-ar fi găsit sub pom , tot ca un dar de la Dumnezeu . Şi acest dar era darul înţelepciunii , care venea ca o răsplată a credinţei şi a răbdării , adică a încrederii necondiţionate în „sfatul” lui Dumnezeu . ………………… Şi-mi amintesc de „povestea” lui Niculăiţă Minciună , a lui Al.Brătescu-Voineşti ,… Un tânăr „necopt” care găseşte singur calea adevărului dar „muşcă” prea devreme din „pomul cunoştinţei binelui şi răului” şi se „otrăveşte” , el nemaînţelegând de ce , dacă a spus , cu „sufletul curat”, adevărul şi dacă l-a spus şi cu inima neînfricată , adică l-a susţinut cu tot curajul şi după ce a fost bătut , toţi oamenii „mari” nu l-au crezut . …Şi , după ce s-au săturat să-l facă mincinos , l-au chemat şi pe doctor , care l-a făcut „alienat mintal” şi apoi pe popă , care l-a facut „posedat”… …până şi maicăsa îl îndemna la minciună ca să se salveze… „ Niculăiţa mamă , nu te mai gândi la banii ăia , maică…o fi fost vreo vrajă , ţi s-o fi părut , farmece…”

Şi , după ce şi fătuca inimii lui , Salomina , fuge îngrozită de el , Niculăiţă … ”…se duce , îl mână nişte cuvinte auzite de mai multe ori . dar auzite unde ?…la şcoală?…la biserică?…, Cuvinte care dormeau în mintea lui şi care acum , de câteva ceasuri , au ieşit la lumină şi-i sunau mereu în ureche : „…veniţi cu mine cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi odihni…” „…ajuns sub crucea călimarului , îşi descinge betele de la brâu , le sărută şi plânge , plânge…apoi se uită în sus şi de jur împrejur …tremură stelele , suflă vânt rece…nu mai sunt nici lăcuste , nici greieri…au murit toate de frig…şi… se spânzură .”… ” că azi , oamenii , dacă nu eşti la fel cu dânşii , nu te mai răstignesc cu cruzime , ci , mai ales dacă nu le eşti o prea mare primejdie , te aduc fără multă răutate , ba poate chiar cu compătimire , să te răstigneşti singur…”

Dacă Niculăiţa ar fi avut „răbdare” să găsească sub „pomul înţelepciunii” un „rod” copt , ar fi trăit şi ar fi aflat că drumul ales de el , drumul adevărului cu orice preţ , este cel corect şi adevărat.

103

Dar Niculăiţa a repetat „graba” lui Adam şi a muşcat din „pomul înţelepciunii” un rod necopt şi s-a „otrăvit” , n-a mai înţeles nimic şi a ales calea vorbelor ce-l chemau la ….odihnă , dar , prin mintea lui necoaptă , a „înţeles” greşit , şi a crezut că se mântuie prin moarte . Chiar copil nocopt , la vârsta lui , dacă ar fi primit de la cineva „înţelept” un fruct „copt” , un sfat adevărat , eu cred! că Niculăiţă , cu sufletul lui curat , sin cer , ar fi „crescut” ca un falnic şi neînfricat om . Şi îţi trimit , Niculăiţă , un „gând”… , aclo unde eşti… ………………………. de-ai fi un tânăr , tot n-ai fi mai falnic semeţ rătăcitor prin „lume” ce duce-n inimă secretul tainic . tu să priveşti tot în adânc în sufletul tău cel sfânt şi dacă lumea n-o-nţelege, tu mergi pe drum , dup-a ta lege . şi mai priveşte şi-napoi , când urci semeţ drumul greoi . întinde-o mâna celui slab , ajută-l să parcurg-un prag şi urcă , urcă şi iar urcă şi nu te întrista pe drum . sfidează moartea , baba hârcă , pe toţi acei ce-ţi spun : nebun şi tot aşa tu mergi în sus acolo unde nu-i apus şi fi-vei sigur însoţit de Domnul , fi-vei doar… iubit. Fără „rodul copt” , Niculăiţă a „rătăcit” drumul , iar în urma lui „lumea” slobodă la gură şi păcătoasă…povestea : „…era nebun , săracu…eu cred că învăţătura l-a smintit , ….să-şi ia viaţa …, un băieţel frumuşel , cu premii la şcoală…bun şi blând…”

Tot din Al.Brătescu Voineşti , din Predoslovie , „spicuiesc” cu bucurie şi respect convingerile lui despre om… „…Nu , omul nu e numai o fiinţă care se naşte , mănâncă , doarme , se înmulţeşte şi moare , ca toate celelalte vieţuitoare ;

104

Omul nu e numai o fiinţa care , cu şiretenie ori cu brutalitate , călcând şi strivind pe alţii , caută să-şi cucerească un loc la ospăţul vieţii … Omul e o fiinţă care e uneori mai puţin înarmată pentru izbândă , dar spre deosebire de toate celelalte vieţuitoare , năzuieşte ca în această oglindă a conştiinţei , cu care a fost hărăzit , să cuprindă o cât mai mare parte a lumii pe care o trăieşte – O fiinţă care , cu această scânteie de dumnezeire , caută să pătrundă bezna de îndoieli şi taine care-l împresoară… Şi între oameni , cine face fala şi mândria şi podoaba omenirii , nu sunt cei ce s-au înfruptat cu belşug din bunurile lumeşti , ci acei care au putut cuprinde în mintea lor , o mai mare parte a lumii în care au trăit- acei care , uneori cu preţul vieţii lor , au căutat să dezvelească tainele lumii…”

Din respect pentru el şi pentru cei ca el adaug şi eu un „gând” Despre adevăr şi iubire.. …………………………………. de adevăr de ne-am îndrăgosti , am afla în adevăr ce-nseamnă-a oferi ce-nseamnă a iubi . de adevăr de ne-am alătura , am afla în adevăr ce-nseamnă a urca ce-nseamnă a cânta. din adevăr de ne-am adăpa , am afla în adevăr ce-nseamnă a mânca ce-nseamnă a bea de adevăr de ne-am plictisi , am afla în adevăr ce-nseamnă a orbi , ce-nseamnă a surzi , ce-nseamnă-n viaţă… a muri. ………………………………….

« lăsaţi cuvintele să plouă » Când plouă , voi , vă deschideţi umbrelele , să nu vă ude ploaia , dar "priviţi" cu speranţă pe geam , de la adăpost , la ploaia care trezeşte natura la viaţă.

105

Şi natura se "trezeşte " la viaţă prin "vlăstare tinere" , care înmuguresc şi se transformă în mladiţe ce "tâşnesc" din cele mai "scorojite" şi "îmbătrânite" trunchiuri. Şi aşteptaţi să se oprească ploaia şi abia apoi o judecaţi , ziceţi voi , a fost "scurtă" , a fost "prea multă " , a fost mană (ploaie cu soare ) sau... a fost destulă . Şi vă bucuraţi de ploaia "renăscătoare" abia după "ceva vreme" , cât este necesar să crească , să "ţâşnească" mlădiţele , şi-abia atunci ziceţi !: " ce bună a fost ploaia ...aia. Dar oare , puteţi să vă "gândiţi" ce picătură din toată ploaia a "picurat" pe locul de unde a "ţâşnit" vlăstarul" , sau a încolţit sămânţa din care a răsărit "firicelul de iarbă nouă” , crudă , verde şi "proaspătă" ?. Deci aţi putea să vă gândiţi voi la "picătura aceea" ca să-i mulţumiţi în mod particular , ei , sau puteţi să vă gândiţi ce picătură a fost în plus , peste destul , care a înecat "firicelul" ce abia răsărise , ca s-o judecaţi , în mod particular , pe ea , şi s-o dojeniţi că s-a grăbit şi n-a avut răbdare să aştepte ploaia următoare , când în loc să fie ca acuma , aducătoare de "înec", ar fi fost aducătoare de "răsărire" ? Şi , deci , când plouă , sau după ploaie , puteţi voi să "identificaţi" picătura , sau s-o judecaţi individual dacă este necesară , este destulă sau este peste destul ? Şi mă întrab dacă până acum , când vă vorbesc eu de o "picătură" dintr-o ploaie , voi , v-aţi gândit vreodata la existenţa , rolul , împortanţa şi "responsabilitatea" unei singure picături . Şi... n-ar fi nimica , dar când "citiţi" ploaia unui text , vedeţi şi judecaţi fiecare picătură , adică fiecare cuvânt. Îl analizaţi , îl întoarceţi pe toate feţele , îl judecaţi , înainte de a-l lăsa să cadă pe "ogor" . Îl cenzuraţi şi îl manipulaţi după scopul şi interesele voastre ( părinţilor !, bunicilor !, ‘’învăţătorilor’’!… ) Şi ... scrieţi , tăiaţi , eliminaţi ...şi rescrieţi ceea ce daţi "scris" ...mai departe... la "citit" sau la "tipar" . " Lăsaţi cuvintele să plouă !!! " Lasaţi-le să izvorască natural din suflet şi lăsaţi-le să "plouă sincer" , fără să vă amestecaţi în pre-judecarea lor. Şi cei ce le "citiţi" nu vă mai grăbiţi să judecaţi fiecare picătură pe rând. Aşteptaţi să terminaţi de "citit" toată ideea până la sfârşit şi după aceea aşteptaţi să vedeţi ce "înmugureşte" şi ce "vlăstare" ţâşnesc din sufletul vostru , după "ploaia de cuvinte"… "Lăsaţi cuvintele să plouă !!!!" Părinţi !: învăţaţi-vă copiii : principii , nu cuvinte ! Copiii ! : învăţaţi principiile cu cuvintele voastre !

106

Translator :…cuvânt cu cuvânt ! Traducător :...idee cu idee ! Cuvintele .. "trec"! .. Ideile , principiile , rămân ! Şi ,... Cu toţii ştiţi : "…apa trece , pietrele rămân ! Cuvintele..sunt ploaia , Principiile sunt "pietrele" Şi natura suntem...noi ! …………………….

……………….. Mă preocupă şi încerc să ‘’aflu’’ ce ‘’înseamnă’’ , ce ‘’traducere’’, au numele : ‘’dumnezeu’’ şi ‘’sfântul duh’’ Şi singura sursă de ‘’ cercetare’’ potrivită mi se pare cabala , o ‘’criptologie’’ a adevărului , ‘’arestat’’ doar pentru ‘’cei aleşi’’. Găsesc , în cabala lui W. Parfitt , ‘’numele’’ lui dumnezeu , în literele ‘’alfabetului sacru’’ , ebraica folosită de cabalişti care , spre mirarea mea , nu conţine litera “e”… Şi acest nume este : « IHVH ». Îl voi ‘’analiza ‘’ după două metode , în paralel ; după ‘’metoda’’ cabaliştilor , pe orizontală şi după ‘’metoda’’ mea , pe verticală .

…‘’scot’’ din ‘’dicţionarul cabalei’’ : “a” 1 I - yod H – he

2 - mână - fereastră

3

4

- 10 – i , y - 5 - h

5

6

- fecioară – 4-6 - vărsător - 2-6

107

V – vau - taur H – he - fereastră

- 6 - u,v - 5 - h

- taur - 2-4 - vărsător - 2-6

„b” B1 B2 B3 B4

4-6 2-6 2-4 2-6

= = = =

calea inteligentă , cunoaşterea existenţei calea de întemeiere , substanţa creaţiei calea eternă , bucuria paradisului calea de întemeiere , substanţa creaţiei

Din „a” , „aflu” , pe verticală : A1. IHVH = yodhevauhe A2. IHVH = mâna , fereastră , cui , fereastră A3. IHVH = 10 5 6 5 = 8 ( 10+5+6+5=26 ; 2+6=8) A4. IHVH = iyhuvh A5. IHVH = fecioară , vărsător , taur , vărsător A6. IHVH = 4-6 , 2-6 , 2-4 , 2-6 = 5 ( 4+6+2+6+2+4+2+6 =32; 3+2=5) Şi , ’’ aflu” din … A1….A6 : A1 - yod , h , eva , u , h , e…sau… yod , haş , eva , u , haş , e şi , citind de la dreapta la stânga… A1 …devine : – doy , şah , ave , u , şah , e…şi , ’’recitind” … – doi „şahişti” salută universul cu şah existenţial… şah…haş , haşuri : a „ascunde” , a „voala” adevărul de sub haşuri , sau a scoate în evidenţă „suprafaţa” de interes . şah , şahist : a „haşura” adevăratele tale intenţii , simultan cu a „vedea” sub haşurile puse de celălalt peste adevăratele lui intenţii . din b1 (4-6) „aflu” : „şahist”= calea inteligentă , cunoaşterea existenţei .

Şi , „aflu” : La creaţie , Dumnezeu a jucat şah cu existenţa !

108

A2 , mă „duce” mai „departe” şi „traduc” : Mână , fereastră , cui , fereastră şi , „recitesc” , folosind „dicţionarul cabalei” Mână Fereastră Cui

– dumnezeu – principiul feminin - principiul masculin

fereastra este protecţie pentru interior şi exterior , precum şi legătura cu exteriorul . cuiul este cel ce poate fixa fereastra , ca ea să poată sta închisă sau deschisă . Dumnezeu lasă principiului feminin sarcina închiderii şi deschiderii perpetuării fiinţei şi lasă principiului masculin sarcina şi responsabilitatea controlului ferestrei , prin „fixare” , ca ajutor , nu ca restricţie . A3 - 10 , 5 , 6 , 5 = 8…şi , citesc în „dicţionarul cabalei”…: 8 = gard – rac – 3-5 şi , „transcriu” … drag car , calea influenţei , înţelegerea cauzalităţii şi , „traduc” : în „şahul” cu existenţa , Dumnezeu foloseşte înţelegerea cauzalităţii , folosind calea influenţei asupra cauzelor . ( oamenii se „ocupă” mai mult de : efecte !!!) A4 - iy , h , u , v , h si „inversez” : yi , şah , v, u , şah Şi „traduc”… y – principiul masculin i - principiul feminin yi – dumnezeu v - viu u - univers dumnezeu şah viului univers şah… Dumnezeu a „dat” şah „existenţei” creaţiei sale , punând pomul „cunoştinţei binelui şi răului” în Eden dar a acceptat şi şahul ce i l-a dat creaţia sa (existenţa), prin Adam şi Eva , când aceştia au mâncat din „pomul oprit”.

109

A5 – fecioară , vărsător , taur , vărsător şi „traduc” : fecioară – neprihănit vărsător – dăruitor taur - principiul masculin al forţei şi responsabilităţii şi , „traduc” : Dumnezeu , neprihănit , a dăruit omenirea omenirii şi dăruieşte în continuare omenirii totul . A6 - 4-6 , 2-6 , 2-4 , 2-6 …= 5

şi , citesc în „dicţionarul cabalei” :

5 = h – fereastră – vărsător – 2-6 şi „inversez” : 2-6 , vărsător , fereastră , şah …şi „citesc” : 2-6 = calea de întemeiere , substanţa creaţiei , şi„traduc” Calea de întemeiere este dăruitorul . A dărui prin fereastra deschisă . Principiul feminin de „procreare”nu numai în „trup” , la femeie , ci şi în spirit şi simţire la om , de orice sex . Fiecare om , indiferent de sex , are în el şi principiul feminin al procreerii în spirit şi simţire (suflet) şi principiul masculin al forţei şi al responsibilităţii cuiului , ce protejează creaţia din interiorul fiinţei . Voi recapitula ceea ce am „aflat” „translatând” şi „traducând” numele lui Dumnezeu , IHVH , din şi prin ajutorul cabalei : A1 - doi şahisti salută universul cu şah existenţial A2 - fereastra şi cuiul au un „rost” doar împreună A3 - calea , înţelegerea şi influenţa asupra cauzelor A4 - Dumnezeu dă şah existenţei şi acceptă şahul ei A5 - Dumnezeu neprihănit a dăruit şi dăruieşte A6 - principiul feminin şi masculin acţionează în exterior , în fizic , prin gen , şi în interior , prin natura firii

110

Şi , după această succintă recapitulare „recitesc” şi „aflu” : A1 doi şahişti , Dumnezeu şi creaţia sa , existenţa , salută universul aflat în şah existenţial , de la crearea sa . A2 Dumnezeu crează cuiul (Adam) şi fereastra (Eva) şi îi lasă să crească , să „afle” că au „rost” în existenţă numai împreună . A3 Dumnezeu îi „pune” pe Adam şi Eva în gradina Edenului şi le dăruieşte pomi buni de mâncat şi plăcuţi la vedere , ca , Adam şi Eva „mâncând” din ei , să „afle” şi să înţeleagă cauzele şi influenţa cauzelor . A4 Dumnezeu dă un sah existenţei umane „punând” în Eden şi un pom „oprit” şi acceptă şahul dat de Eva şi Adam când „muşcă” din pomul „oprit”. A5 Şi , deşi Dumnezeu a dat şah existenţei prin „pomul oprit” , El a dat de fapt un „dar” , a dăruit pomul înţelepciunii , la care Adam şi Eva ar fi ajuns singuri dacă ar fi avut răbdare să termine de „gustat” toţi ceilalţi pomi din grădină , să înţeleagă cauzele şi să „afle” şi să înveţe să „influenţeze” cauzele . Dumnezeu le-a dăruit de la început înţelepciunea , dar cei doi , prin „graba” lor au pierdut-o . Şi Dumnezeu i-a „izgonit” din Eden , dăruindu-le altă viaţă în care să „afle” singuri înţelepciunea . Dumnezeu a dăruit şi dăruieşte viaţă omenirii , în drumul ei de „aflare” a înţelepciunii. A6 Dumnezeu l-a „ales” pe I.C. şi l-a „arătat” oamenilor ca să-i ajute să înţeleagă ce înseamnă neprihănit , principiul feminin , principiul masculin şi , mai ales , ca să înţeleagă oamenii principiul conceptului : iubire ! Şi , mai ales , să „înţeleagă” ce înseamnă a iubi şi ce înseamnă a fi iubit .

111

Şi , abia acum mă întorc şi „recitesc” şi „traduc” b1….b4… B1 şi , Dumnezeu cercetând existenţa şi , având în chipul (mintea) Său şi în asemănarea (sufletul) Sa principiul masculin şi principiul feminin , B2 alege calea de întemeiere a existenţei fizice după chipul (mintea) Său şi asemănarea (sufletul) Sa şi a principiilor existenţei , feminin şi masculin , şi crează o lume fizică bazată pe aceste substanţe ale creaţiei , cu fiinţe deosebite în exterior prin gen , feminin şi masculin , fereastră şi cui . Dar fiecare , în interior , în firea sa , avându-le pe amândouă , pentru ca fiecare să-l poată înţelege pe celălalt . B3 şi Dumnezeu a „arătat” creaţiei sale , prin omul „ales” , I.C. , şi care este calea eternă şi bucuria paradisului , adică : iubirea . B4 mai mult decât atât , Dumnezeu le spune copiilor săi , oamenii , şi marele „secret” al împlinirii lor în viaţă , spunând că dupa ce ei , oamenii , ajung să „afle” şi să trăiască iubirea , stă în puterea lor ca să aducă paradisul pe pământ , făcând cu copiii lor ce a facut Dumnezeu cu oamenii . Adică să înceapă o noua cale de întemeiere a omenirii , folosind ca substanţă a creaţiei , ei , Iubirea . Copii ! Învăţaţi-i pe părinţii şi pe bunicii voştri să iubească ! Părinţi ! Învăţaţi-i pe copiii voştri ce este iubirea ! Acum „desluşesc” şi „văd” …”planul”… Dumnezeu , al cărui nume este iubire , a creat lumea după chipul şi asemănarea Sa , adică după spiritul şi sufletul Său , şi a dăruit omenirii tot ce avea nevoie ca să descopere şi să „afle”… iubirea . Şi , folosind iubirea , ca substanţă a creaţiei , oamenii să creeze ei înşişi o umanitate , cu oameni umani-tari , care să se guverneze după legea iubirii . O umanitate în care

112

oamenii indiferent de vârstă , sex , castă , rang , cunoaştere , cultură sau rasă vor fi cu toţii umani-tari , vor şti cu toţii ce este şi ce înseamnă iubirea . Umani- tari , adică puternici umani , adică cui , adică principiul masculin , fermitate şi responsabilitate dar şi umanitari , adica omenoşi , adică fereastră , adică principiul feminin , procreare şi protecţie , generozitate şi cumpătare . Deci o umanitate cu umani-tari umanitari poate fi creată doar cu patru principii : Iubire , Adevăr , Principiul masculin şi Principiul feminin . În această umanitate n-ar avea loc însă , oamenii care şi-au folosit mintea şi sufletul doar ca să creeze şi să folosească arme cu care să supună , să conducă , să dicteze , să exploateze …să înfricoşeze şi care s-au autodenumit Mili-tari , şi care se simt tari doar când au in posesie… o armă . Dumnezeu a făcut omenirea dupa mintea şi sufletul Său pentru ca oamenii să iubească , să dăruiască , să bucure , să trăiască în armonie şi pace . Aş putea spune că destinul omenirii este să devină o umanitate formată din umani-tari umanitari . …………….. Acum mă voi apleca din nou asupra cabalei şi voi încerca „dezvăluirea” cuvântului : ruach = sfântul duh , în ebraică . Şi , folosind elemente din „dicţionarul cabalei” , „citesc” : A 1 2 3 A1 A2 A3 A4 A5

r u a c h

cap cui bou cămilă fereastră

200 6 1 3 5

200 +6+1+3+5=215 ; 2+1+5 = 8 8 = gard rac 3-5 5 = fereastră vărsător 2-6 8 5 B1 B2 B3

8-9 2-4 1-2 1-6 2-6

si…8+9+2+4+1+2+1+6+2+6=41;4+1=5

şi , citesc în „dicţionarul cabalei” :

3-5 = calea influenţei , înţelegerea cauzalităţii 2-6 = calea de întemeiere , substanţa creaţiei 8-9 = calea acumulării , artele celeste 2-4 = calea eternă , bucuria paradisului 1-2 = calea strălucitoare , care duce la creator

113

B4 B5

1-6 = calea de unire , aflarea adevărului 2-6 = calea de întemeiere , subsatnţa creaţiei

În Ioan 1-33 , citesc : …„ acela peste care vei vedea duhul coborându-se şi rămânând , acela este cel care botează cu duh sfânt…” Şi „aflu” că atunci când Duhul Sfânt s-a pogorât asupra lui I.C. , la botez , şi a rămas , i-a dăruit acestuia : 3-5 , calea influenţei , înţelegerea cauzalităţii ,… înţelegerea cauzelor „rătăcirii” oamenilor , păcatele originare , şi puterea de a fi „ascultat” şi „urmat” pe calea adevărului… 2-6 , calea de întemeiere , substanţa creaţiei , … urmarea adevărului şi „aflarea” iubirii.. 8-9 , calea acumulării , artele celeste , …înţelegerea acumulării în suflet… de adevăr şi iubire… 2-4 , calea eternă , bucuria paradisului , …de a „înţelege” şi „trăi” iubirea… 1-2 , calea strălucitoare , care duce la creator , …”mărturisirea” şi propovăduirea iubirii… 1-6 , calea de unire , aflarea adevărului , …„unirea” oamenilor prin iubire… 2-6 , calea de întemeiere , substanţa creaţiei , …”va fi pe pământ , precum în cer…” Când oamenii vor înţelege ,vor alege liberi iubirea şi vor „trăi” în iubire… ….printre ultimele cuvinte adresate de către I.C.ucenicilor a fost şi adevărul … „ …iubiţi-vă unii pe alţii…” Şi le-a şi explicat ce înseamnă iubirea , necondiţionată ,…: ”… iubiţi-vă duşmanii…” I.C. a spus : Iubiţi ! , nu a spus : să fiţi iubiţi!… Dar oamenii au „ tradus” spusele lui , cel mai adesea , în : „ …să-i iubeşti pe cei ce te iubesc…” , deturnând mesajul adevărului de la a iubi necondiţionat la a iubi condiţionat de „întoarcrea” iubirii de către cel iubit… şi au transferat sensul lui „a iubi” în sensul lui „a târgui”;…îmi dai …, îţi dau…, îţi dau…, îmi dai…., nu-mi mai dai …, nu-ţi mai dau…

114

Şi , „aflu” că la conceptul iubire trebuie să adaug şi conceptul „altruism” , care , alături de adevăr , ce exclude minciuna , altruismul exclude egoismul . Adică , din ceea ce faci să nu pre-judeci avantaje , interese şi beneficii personale căci în „legea” iubirii : dăruind , vei fi dăruit . Şi rememorez toate „minunile” înfăptuite de I.C. şi nu găsesc nici măcar una care să fi fost înfăptuită în „avantajul” sau „folosul” său personal . I.C. n-a încălcat niciodată adevărul ( nu a minţit ) , l-a spus tot timpul cu inima neînfricată , n-a încălcat niciodată altruismul ( nu şi-a pre-judecat nici un folos sieşi ) şi , mai ales , n-a încălcat niciodată conceptul iubirii ; Tot timpul şi la toţi , el le-a dăruit necondiţionat… Şi a iertat necondiţionat. Chiar şi sacrificiul lui , a fost un dar necondiţionat către oameni . Când şi-a acceptat crucificarea , el n-a facut-o pentru el fiindcă avea deja „cunoaşterea” căii strălucitoare care duce la Creator : iubirea.. Eu , cred! că I.C. putea ajunge la Creator şi fără crucificare , dar el a dăruit „moartea” sa oamenilor ca pe o ultimă „minune” , învierea sa , ca ei să „vadă” , să „înţeleagă” şi să creadă că ce le-a spus despre adevăr şi iubire sunt adevăr . Şi , că atunci când le-a spus : „ Eu sunt calea , adevărul şi viaţa” , le-a spus adevărul : calea = adevărul adevărul = iubirea viaţa = trăirea în iubire Aşa că eu , cred! că I.C. le-a „spus” ucenicilor….: „…”vedeţi” iubirea cu ochii sufletului curat , nu cu ochii minţii sau cu ochii trupului , dar pentru aceasta învăţaţi-vă întâi ochii minţii să „vadă” , să „spună” şi să „facă” adevărul şi numai adevărul …, …”auziţi” iubirea cu urechile inimii neînfricate care are curajul de a rosti adevărul şi numai adevărul şi nu cu urechile minţii sau cu urechile trupului care pre-judecă „efectele” şi strecoară teama în suflet…, …” simţiţi” iubirea cu „bunul simţ” , ce-l aveţi în voi de la Creator , nu cu simţurile minţii sau ale trupului .

115

Nu „pipăiţi” darurile cu privirile sau cu mâna , primiţi-le cu „bun simţ” şi cel ce vi le-a dăruit se va simţi dăruit de bucuria voastră . Şi nu le „pipăiţi cu mintea , pre-judecând darurile primite după avantajele sau plăcerea voastră , căci atunci cel ce vi le-a dăruit din iubire va „simţi” că voi sunteţi „infirmi” la a dărui bucurie din bucurie… Şi , „văd” eu că în toate vorbele şi faptele sale , I.C. a „privit” la ceilalţi cu ochii sufletului curat , sin cer , cu iubire , şi a „ascultat” cu urechile inimii neînfricate toată „judecata” celor ce l-au condamnat la răstignire. Şi , mai „aflu” că toate vorbele şi faptele sale au fost în „bun simţ” pe care şi l-a revărsat asupra tuturor ca milă , compasiune şi iubire , când s-a adresat în ultimele clipe Creatorului : ”…Tată iartă-i că nu ştiu ce fac…” De ce oare cei 12 ucenici , care „aflaseră” de la I.C. „misiunea lor de a propovădui şi uni omenirea în „jurul” iubirii prin adevăr , pentru a „naşte” noua creaţie:Umanitatea , au făcut „biserici” şi din „adevăr” o taină , ca o sursă de avantaje personale , încălcând altruismul , „bunul simţ” şi legea iubirii ? Şi de ce au preferat să moară decât să spună adevărul în loc să moară pentru că spuneau adevărul…? Eu , cred! că s-au sacrificat pentru „vieţuirea” bisericilor , nu pentru „vieţuirea” iubirii… Şi , acum „înţeleg” că Iuda , trăind în jurul lui I.C. , deşi nu a înţeles şi nu a „trăit” iubirea , el a „înţeles” şi a trăit în respectul pentru adevăr . Adică , eu , cred! că Iuda găsise şi mergea pe „cale” , adică prin adevăr , dar n-a mai apucat să afle adevărul , adică iubirea . Dar , fiind pe „cale” , gestul său final , de a-şi lua zilele pentru ca… „mişcarea să reuşească” , a fost un gest suprem de iubire . Şi să nu uităm că Iuda a fost ales de I.C. , ca singurul în care a avut încredere că va duce misiunea ce i-a dat-o , de a-l ,,trăda,, , până la capăt , din respect pentru adevăr . Citesc în „Evanghelia după Iuda” , decretată de biserici ca apocrifă , motivaţia sa de a-şi lua zilele…: „…cerui veşti şi aflai că I.C. fusese arestat , iar acum nimeni nu-l mai cunoştea şi nu se mai mărturisea ucenicul lui , că era singur şi că va fi condamnat la crucificare .

116

….sentinţa mi se păru aspră dar trebuia să plătim eliberarea poporului , căci iată , poporul era liber , I.C. , martirul , nu ne va mai sta în cale , şi cu această ocazie , vom pedepsi şi pe călăii lui . … mă felicitai de a fi acţionat cu atâta sârguinţă şi discreţie şi de a fi îndrăznit această jertfă . … apoi mă întorsei cu gândul la mine . Nu aveam decât două căi pentru viitor în ceea ce mă privea : să fiu! , sau: să nu fiu! ( descopăr , to be or , not to be … mult înainte de Hamlet , sau poate că Shakespeare citise evanghelia după Iuda…) … cauza poporului mă făcuse să părăsesc moştenirea părinţilor mei , succesele mele pe lângă femei şi şcolile de rabini . Nu puteam sub nici un motiv să mă dezinteresez de aceste mase care erau acum chiar familia mea , prietenia mea. …rămânând în viaţă , n-aş fi putut trăi fără ele , în afara suferinţelor , a luptelor şi a speranţelor lor . …dar trăind , marcat de legenda avarului , a ambiţiosului şi a trădătorului care devenisem , în urma evenimentelor , n-aş fi făcut decât să tulbur şi să stingheresc . …m-am hotărat atunci , fără să vărs nici-o lacrimă , să mor . … încrederea mea în popor era totală . Lăsam poporul poporului , convins că va domni într-o zi peste tot pământul . …şi poate după multe alte nenorociri ca ale mele . … am recitit această evanghelie fără să o corectez , pentru a mă verifica în profunda mea fidelitate pentru cauza sfântă a omului. …vă las acum acest testament ca voi să fiţi cu poporul în speranţele lui şi cu el în toate jertfele voastre. …cu acest gând plin de bucurie , pentru voi toţi , eu mă voi spânzura . Amin”

„tragedia” lui Iuda , cred! eu , că a fost că el nu a „privit” adevărul şi iubirea cu ochii sufletului ci cu „ochii” minţii . Dar , Iuda , Iţi multumesc pentru dragostea şi fidelitatea ta pentru adevăr . Şi când ai spus : „ …profunda mea fidelitate pentru cauza sfântă a omului” , îmi „amintesc” ce s-a întâmplat când I.C. a întrebat :

117

„…cine sunt eu ?” Şi „citesc” în „mărturisirea” ta : „…cine ziceţi voi că sunt ? , ne întreabă I.C…. am răspuns ca şi cum aş fi fost singur , în ciuda a ceea ce mi se iscase în minte de câtva timp : …Ioan Botezătorul mergea înaintea împărăţiei ce va veni , tu mergi în pas cu împărăţia ce va veni.. şi totuşi nu-i fu de ajuns şi totuşi ar fi trebuit să-i fie de ajuns , pentru că exprimasem voinţele noastre care ne uniseră cu ale lui.. şi I.C. întrebă : …şi mai ce ? unii : …Ilie! , alţii… : prorocul ! la capătul răbdării , am zis : Tu eşti omul ! ( ecce homo !) …mă privi stăruitor , dar nu remarcă ostilitatea mea , mă simţeam complice cu el , căci îl înţelegeam , mi se părea firesc să ia puterea sau să dorească s-o ia , sacrificându-se în întregime mişcării noastre până acum . . Dar mai era şi Petru . Şi Petru zise : „ Tu eşti fiul lui Dumnezeu” Îi dădui o lovitură violentă cu cotul , lui Petru… I.C. spuse: „… ei bine ! Iuda are dreptate ! Dar nu trebuie încă s-o spunem!”

Cu alte „vorbe”, eu cred! că I.C. le-a spus : „ Da !, Eu sunt omul , Dar pentru un timp , până când lumea va înţelege , nu trebuie încă s-o spunem , iar când va înţelege puteţi să le spuneţi că eu sunt omul , noul Adam , cel fără de păcatele originare . Omul care vă va arăta calea şi adevarul şi viaţa ca să vă puteţi întoarce cu toţii în paradis … şi … calea este adevărul , adevărul este iubirea , 118

iubirea este viaţa .

Iuda nu primise „harul adevărului” dar , crezând în adevăr, el l-a „văzut” . Iuda a „văzut” , cu „ochii” minţii , în I.C. , pe „omul nou” , pe care-l vedea în fruntea „mişcării” pentru o „lume nouă” . O lume fără asuprire şi nedreptate , bazată pe buna învoială şi atunci Iuda l-a numit , în lumina sfintei cauze a omului , : „Omul” ce va crea o „împărăţie” după „chipul” şi „asemănarea” sa , o „împărăţie” în care oamenii vor trăi în : “egaliate , libertate , fraternitate…” , …cum aveau să-şi dorească , mai târziu , şi comunarzii din Paris …. Nici Petru nu primise încă , harul adevărului” când l-a numit pe I.C. fiul lui Dumnezeu , dar Petru avea deschişi ochii sufletului şi „vedea” iubirea , chiar dacă n-o „înţelegea” . Şi ce a spus el era tot un adevăr , căci I.C. le spusese că Dumnezeu este iubire . Atunci Petru a recunoscut că I.C. este iubire , dar având ochii minţii mai săraci decât ai lui Iuda , n-a putut să spună : tu eşti iubire din iubire . Şi a spus-o pe „înţelesul”lui : Tu eşti Fiul lui Dumnezeu . Bine Petrule , Dar după ce I.C. v-a dăruit „harul adevărului”: ( ioan 20-21,22 : ”…cum m-a trimis pe mine tatăl , aşa vă trimit şi eu pe voi . Şi spunând acestea , a suflat peste ei şi a zis :” primiţi duh sfânt…”) , Şi tu şi ceilalti ucenici aţi”aflat” şi aţi „înţeles” adevărul ( Luca 24-45 : atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă scripturile ) .

Şi , te întreb eu , Petrule , Ce piatră ai îngropat la temelia bisericii ce ţi-ai construit-o , piatră ce ai numit-o taină ? Nu cumva I.C. a spus : „… Iuda are dreptate , eu sunt omul , fără de păcatele originare , dar nu trebuie încă s-o spunem , până ce lumea nu va înţelege” . …cum m-a trimis pe mine tatăl , din iubire , să vă „arăt” iubirea , aşa vă trimit şi eu pe voi , din iubire , să „arătati” iubirea oamenilor ca ei să o poată „vedea” şi să o poată „trăi”…”

119

Petrule , I.C. n-a spus că până atunci să spui lumii că el este Fiul lui Dumnezeu , chiar de era iubire din iubire , ci , până va înţelege lumea cine este el , tu să „explici” , să „arăţi” şi să-i faci pe oameni să „înţeleagă” ce este iubirea . Fiindcă atunci când vor „vedea” iubirea îl vor „vedea” şi pe el şi pe Dumnezeu şi nu va mai fi nevoie să le spui cine este el sau Dumnezeu . „Tragedia” lui Iuda , care iubea adevărul , a fost că a sacrificat chiar adevărul , pe I.C. , pe care , deşi l-a cunoscut , nu l-a recunoscut . „Tragedia” ta , Petrule , şi a celorlalţi apostoli este că , după ce vi s-a „ arătat” adevărul , l-aţi sacrificat , îngropându-l la temelia bisericilor voastre unde l-aţi îngropat şi pe Iuda . …Aţi „îngropat” numele Domnului : eli , care înseamnă egalitate , libertate , iubire , Şi aţi pus pe tavane sfânta treime din Tatăl , Fiul şi Sfântul Duh către care oamenii să se roage doar prin bisericile voastre , ce le-aţi legat ca pe nişte lanţuri de credincioşii voştri … Şi , te mai întreb eu , Petrule , poţi să-mi spui tu mie că , dupa ce aţi primit „harul adevărului” , tu n-ai „aflat” misiunea voastră , a apostolilor , ce am „aflat-o” eu azi , întâmplător , călătorind pe căile neobişnuite şi nebănuite ce mă „plimbă” spre adevăr , după ce am îmbrăţişat calea adevărului mai presus de orice ? Deci , te întreb eu , Petrule , N-ai „aflat” ? de misiunea voastră , a apostolilor , „revelată” prin Duhul Sfânt pogorât de I.C. asupra voastră când vi s-a revelat că: 12 = 1+2 =3 = calea de unire , aflarea adevărului ? Adică să vă „strângeţi” împreună şi să „scrieţi” o singură evanghelie , în care să fie cuprinse toate cuvintele , pildele şi faptele lui I.C. , în ordinea lor cronologică , după cum aţi fost prezenţi , fiecare din voi , la o „clipă a lui I.C.” ? Şi să con-semnaţi cu fidelitate , cum a făcut Iuda , nu să „descrieţi” , în patru evanghelii , patru „crucificări”, în care I.C. spune alte „vorbe” sau nu le spune , ca şi când ar fi fost „crucificat” de patru ori . Am dat doar un exemplu . Orgoliul şi trufia voastră au târât în „beznă” drept credincioşii care îl „văd” şi-l „aud” pe I.C. , dar nu găsesc „calea” pe care voi aţi „ascuns-o” în zăpăceala şi confuzia ce o

120

stârneşte uneori în mintea credinciosului faptul că voi , apostolii , vă contraziceţi , prin evanghelii , cu privire la aceeaşi faptă şi aceleaşi vorbe ale lui I.C.

Voi n-aţi prea „con-semnat” fidel şi uneori v-aţi amestecat şi aţi „tradus” , depărtând credincioşii de „înţelegere” , dar făcându-vă voi utili şi necesari ca : „traducători” ai traducerilor voastre . Şi , ca să merg şi mai departe cu ce aţi „aflat” când I.C. v-a dăruit „duhul adevărului” : 12 = 2x6 ; 2-6 = calea de întemeiere , substanţa creaţiei Deci aţi primit şi „misiunea” de a fi calea de întemeiere , a „împărăţiei” ce va veni şi vi s-a „revelat” şi substanţa creaţiei = iubirea Şi , mai mult : 12= 1-2 = calea strălucitoare ce duce la Creator Deci aţi „aflat”! : ce aveţi de făcut , cum să faceţi , cu ce să faceţi . …iar voi ce aţi făcut ? Aţi făcut din asta o taină şi aţi zis : Iubirea e o taină ! , Dar a „trăi” în iubire e o taină şi mai mare !. …şi voi îi „iubeaţi” pe toţi…, iar cei ce vă „iubeau” pe voi , primeau :”împărtăşanie”… Petrule , Petrule , Poate vorbesc cu păcat dar , tot ce am con-semnat , este ce am „aflat” doar din „dezvelirea” numelui„ruach”- duhul sfânt . Iar pentru tine , Iuda , Dacă ai fi „căutat” şi a treia „cale” , din orice trinic , ţi-ai fi amintit de chiar concluziile tale trase în adevăr din adevăr când ai spus : „…să vorbim dupa el (I.C.) şi să-i înmulţim vorbele , pe înţelesul mulţimii...” Atunci , Iuda , …ţi-ai fi „aflat” menirea şi , dacă ai fi „înmulţit” în adevăr şi iubire vorbele lui I.C. ,

121

pe înţelesul mulţimii , cum a înmulţit el peştii şi pâinea , de au mai ramas 12 coşuri de resturi după ce mulţimea s-a săturat , şi le-ai fi propovăduit fără să-ţi faci biserică , ai fi rămas în memoria oamenilor ca apostolul cel drept , care a „împlinit” voia lui I.C. , cu inima neînfricată . ………. Şi , cr ed! , eu , că Dumnezeu ne-a lăsat liberul arbitru ca să „găsim” singuri înţelepciunea cu care să „aflăm” adevărul , iar I.C. ne-a „arătat” cum să găsim puterea de a afirma adevărul şi numai adevărul şi de a-l susţine cu inima neînfricată şi , mai ales , că , trăind în adevăr „găsim” iubirea şi …trăind în iubire „găsim” viaţa . Să ai credinţă şi să trăieşti ! În verbul : a iubi !: - a oferi necondiţionat - a primi necondiţionat - a ierta necondiţionat cu - suflet sin cer - minte limpede - trup curat în -

adevăr şi numai în adevăr

Acesta este : adevărul meu !

Eu , ….mă „opresc” aici , cu „mărturisirea” mea , şi sunt bucuros că am „aflat” iubirea… şi … viaţa mea…

Multumesc !

…………………….

122

…………………………….

…………….. Afară este polei , fulgii dansează inocent ( fulgi de păpădie , fulgi de nea , fulgi…) Oameni alunecă prin viaţă Cad ! , se ridică , cad! , se ridică , Înaintând somnambuli spre destin . Şi când se vor trezi , vor striga : Doamne , de ce m-ai facut orb şi surd ? Iar Domnul le va răspunde : V-am dat ochi dar nu vedeţi , V-am dat urechi dar nu auziţi . V-am dat şi bunul meu simţ , Dar voi …sunteţi nesimţitori… Doamne , Ce pişicher eşti . ………………………….. Le-ai dat ochi , dar nu numai pe cei cu care se uită zilnic în oglindă să vadă cât de frumoşi , de deştepţi , şi de…sunt . Le-ai dat şi ochii sufletului curat , Singurii cu care pot să vadă , să înţeleagă şi să trăiscă Iubirea . Le-ai dat urechi , dar nu numai pe cele cu care vor să audă zilnic cât de frumoşi , de deştepţi , şi de…sunt , Le-ai dat şi urechile inimii neînfricate , Singurele cu care pot să audă , să înţeleagă şi să aibă curajul să rostească adevărul şi numai Adevărul . Iar ei … Alunecă prin viaţă ; Cad ! , se ridică , cad! , se ridică , Înaintând somnambuli spre destin

123

………………… Afară este polei , Fulgii …dansează inocent . …………………………

Lăsaţi copacul să plângă... (vorbeşte :..copacul) când m’am înfiripat! : într-o sămânăa , m’am întrebat ! : ce rost am ? când am ţâşnit ! : la lumină , m’am întrebat ! : ce voi deveni ?

şi am crescut şi.. : am facut seminţe , şi lângă mine.. : au aparut copaci : la fel ! şi’atunci :m’am întrebat !; oare,rostul meu : este doar să fac ..: copii ?!?! ………………………………………………………………… …… şi’atunci…în umbra mea , s’a oprit..un : OM ! , care..m’a privit! cu..:atâta..dragosteee.., încat..am înţeles !: ce’nseamnă!:frumuseţea!!!, şi’am plââânnns !!!…….!!! şi’am înţeles !!! că eu , copcul , am…”apărut” ; doar : ca să completez : frumuseţea ! , acestui : uni…vers…(iubire) p.s. {vorbeşte… : copacul…} îţi multumesc !!! : OMule… care te’ai oprit ! : în umbra mea şi m’ai învăţat !!! : să plâng !!!..din…. : dragoste !!! 124

……….. Mulţumesc ! , pentru…însoţire… doruyoana

OM – Open Over Own

Mind Mind Mind

când voi fi …o pasăre măiastră…, totdeauna îmi voi aminti… că am fost …o floricică …albastră … când voi fi… un fluture …pe lampă… totdeauna îmi voi aminti… că am fost…curcubeul lumilor… când voi fi …nimic… totdeauna îmi voi aminti… că am fost…o fiintă…umană… …………………………… ……………………………….. ……………………………………………… ………………………………………………………………

125